Sunteți pe pagina 1din 7

ARTA

GOTICA

Constantin ioana
Universitatea din bucuresti
Facultatea de istorie
Conversie profesionala, anul i
Arta gotica

„Gândi atunci în sine. Cum de am îndrăznit


Să te- ndrăgesc pe tine? A fost o amăgire deșartă ...”
Cântecul Nibelungilor1

Stilul gotic
Născut în Ile-de-France, în apropierea Parisului, cam în anul 1140, stilul gotic s-a răspândit de
acolo în întreaga Franță și apoi în următorii 100 de ani a cuprins Europa.
Denumirea de gotic este un termen convențional, apărut în Renaștere și atribuit artei în perioada
afirmării orașelor (secolele XII-XV).
Stabilitatea vieții sociale, desprinderea individului și familiei lui din dependența față de senior,
oragnizarea cetățenilor liberi în bresle meșteșugărești au creat cadrul noilor condiții de existență a
societății feudale, în aceste secole în care a fost elaborat stilul gotic. Forța comunală a orașelor libere,
ieșite în afara feudei seniorului și de sub autoriatea acestuia, ca și a bisericii, a asigurat, de exemplu în
Italia, apariția orașelor- state sau republici orășenești: Biserica, organism instituțional, era forța de care
nu mai depindea societatea ca în secolele precedente. Independența breslelor meșteșugărești și forța lor
organizatorică au fost marile evenimente sociale ale epocii care a determinat progresul materiale sși
cultural al societății europene.

Fig. 1- Catedrala Salisbury, Wiltshire, Anglia

Arhitectura gotică
Marile transformări din a doua jumătate a secolului al XII-lea petrecute în Europa, în artă, și-au
găsit expresia în catedralele gotice care au fost înălțate în centrele orașelor (noi sau vechi). Cele mai
vechi catedrale gotice au luat naștere în Franța. La construirea acestora participau mulți oameni.
1
Alpatov, Mihail V., Istoria artei. Arta lumii vechi și a evului mediu, vol. I, ed. Meridiane, București, 1967, pag. 342

2
Reprezentanții autoadministrației orășenești se ocupa de problemele specifice unei construcții, pe când
preoțimea de partea erudită. Cei care își puneau însă amprenta erau membrii breslelor (meșteri,
constructori, zidari, cioplitori în piatră etc).2
Catedrala gotică uimește prin proporții chiar și în prezent. Când oamenii vremurilor trecute
intrau pe sub bolțile înalte ale acesteia erau cuprinși de o emoție deosebită. Prin turnurile ascuțite și prin
portaluri, catedralele gotice fac o impresie spectaculoasă, dar ele impresionează mai ales prin interior.
Semnificația catedralei nu se
rezuma însă doar la serviciul religios,
ci și la interpretări alegorice: catedrala
simbolizează biserica creștină,
clădirea se compune din diferite pietre
așa cum comunitatea este alcătuită din
membrii izolați, lumina intră prin
ferestre în interiorul bisericii așa cum
pătrunde învățătura bisericească în
conștiința oamenilor.
Când intri într-o catedrală,
descoperi că partea ei inferioară este
cufundată, de obicei, în semiîntuneric
(lumina este obișnuită, construcția este logică și lucidă, apar coloane cu pilaștri și intercolumne,
mărimea corespunde făpturii omului). Când ridici privirea în sus însă zărești bolta peste care năvălește o
lumină clară, care face atmosfera să tremure; de sub bolți răsună cristalinele voci îngerești ale corului
invizibil3.
Goticul a reprezentat o perioadă de schimbare a valorilor în religie dar și un curent care a profitat
de noile descoperiri tehnice. Oferea posibilitatea de a stabiliza structuri mult mai înalte prin utilizarea
unor suporți mai puțin masivi. Acest lucru a fost posibil prin introducerea unor elemente specifice, ca de
exemplu arcadele, bolțile cu nervuri sau contraforturile aparente. Arcurile butante sunt considerate a fi
elementele reprezentative ale stilului gotic. Ele atrag atenția și crează o senzație de înălțare mult mai
accentuată decât formele rotunjite caracteristice stilului romanic. Arcadele gotice sunt mai stabile și mai
flexibile, permitând astfel diferite grade de înclinare. O descoperire crucială care a avut mare importanță
pentru arhitectura gotică a fost aceea că greutatea construcției putea fi concentrată în anumite puncte,
bine determinate. Dacă aceste puncte erau bine sprijinite, alte părți ale structurii nu mai erau supuse
unor eforturi atât de mari. Ele puteau fi mult subțiate sau puteau fi chiar eliminate astfel încât să lase loc
pentru trecerea luminii naturale în interiorul construcției. Bolțile au fost modificate prin intermediul unor
nervuri care le susțineau, preluând eforturile. Spațiile dintre nervuri au fost acoperite cu materiale relativ
ușoare. Partea inferioară a nervurilor s-a modificat devenind piloni dispuși la distanțe regulate, ceea ce a
dus la transformarea vechilor pereți solizi în suprafețe elegant arcuite.4
În interior, construcțiile gotice au stâlpi înalți și puternici care măresc impresia de elegență sobră
pe care o lasă întreaga suprafața a clădirii, strârnind de cele mai multe ori uimirea și admirația. Prin
bogăția și multitudinea impresiilor, catedrala gotică oferă o priveliște splendidă. Interiorul este mai ușor
de cuprins cu privirea, altarul este de cele mai multe ori deschis sau cel mult separat rintr-o barieră.
Lumina este suficientă, pot fi văzute cu claritate chiar și navele laterale.5

2
Alpatov, Mihail V., Istoria artei. Arta lumii vechi și a evului mediu, vol. I, ed. Meridiane, București, 1967, pag. 344
3
Idem, pag. 346
4
Revista Arborele lumii, Arta și omul. Arhitectura gotică, pag. 21
5
Alpatov, Mihail V., Istoria artei. Arta lumii vechi și a evului mediu, vol. I, ed. Meridiane, București, 1967, pag. 347

3
Catedralele gotice aveau una sau mai multe nave (trei sau chiar cinci) comunicând între ele,
datorită lipsei pereților, înlocuiți de stâlpi. Ușile de intrare (portalele) erau frumos împodobite cu
sculputuri și cu statui. Intrările somptuoase, festive, portalurile foarte adâncite în fațade, corespundeau
fiecare unei nave.6

Fig. 2- Interiorul catedralei Beauvais, Franța Fig. 3- Detaliu plafon

Arhitectura gotică prezintă caracteristici generale definitorii pentru stilul gotic. Acestea sunt
arcul frânt, bolta frântă cu nervuri și arcul butant7. Goticul impresionează mai ales prin formele zvelte și
subțiri care se înalță spre cer cu multe vârfuri ascuțite8. Ele sunt rezultatele evoluției tehnice din
arhitectură: zidurile pline din blocuri de piatră au fost înlocuite cu un schelet din stâlpi și arcuri de
piatră, ca o colivie, închisă cu vitralii din sticlă colorată. Arcurile sunt frânte (ogivale) și își încrucișează
ramurile pe tavan ca o plasă.
Ogivele sunt arcuri de sprijin dispuse cruciș, folosite pentru a mări rezistența construcției.
Preluând funcția muchiilor, ogivele se construiesc însă în prealabil, din bolțari cu profil normal, formând
o structură pe care se așează zidăria bolții catedralei. Ultimul bolțar, cel din centru se numește cheie de
boltă.
Arcul frânt a fost folosit pentru că este mai ușor de construit, împingerile lui laterale sunt mai
reduse și pentru că el este mai rezistent decât arcul semicircular.
La construcțiile gotice s-au folosit contraforți ca să mărească rezistența zidurilor navelor laterale,
în locurile precise, acolo unde greutatea acoperișului clădirii apăsa mai mult. Contraforții au de două
mai multe trepte, astfel încât se îngustează pe măsură ce se înalță. Bolta nevei centrale, mai înaltă decât
navele laterale, se leagă de pereții exteriori, proptindu-se în contraforți prin arcurile butante. Pentru a
sprijini stâlpii înalți în zonele cele mai vulnerabile, unde încep să se curbeze, e nevoie ca din exterior să
fie preluate împingerile de către alte arcuri, la fel de subțiri, acest lucru făcându-se cu ajutorul arcurilor
butante (Catedrala Notre Dame, Paris). Arcul semicircular reprezintă jumătatea unui cerc, adică a unei
forme închise pe care o poți percepe clar. Arcul frânt se compune din două porțiuni de arc rotund care se
întretaie și ale căror capete se pierd în infinit.

6
Nicolau- Golfin, Marin, Istoria artei, vol. I, ed. Didactică și Pedagogică, București, 1970, pag. 142
7
Jones, F. Arthur, Introducere în artă, ed. Lider, București, 1992, pag. 165
8
Nanu, Adina, Vezi?Comunicarea prin imagine, ed. Didactică și pedagogică, București, 2011, pag. 164

4
Caracteristică stilului gotic este și rozeta, o fereastră mare, rotundă, de piatră lucrată, cu vitralii
legate prin nervuri, așezate uneori prin nervuri, așezate uneori ca spițele de roată. Văzută de la exterior,
înfrumusețează fațada și totodată lasă lumina să pătrundă în partea de sus a bisericii. Datorită vitraliilor
din ferestre, catedrala gotică are interiorul luminat în chip ireal, la toate orele zilei, ca într-o feerie în
care vălul luminos multicolor îmbie spre meditație.9

Fig. 4- Rozete

Pe lângă nave, catedrala gotică are și un transept format din una sau mai multe nave transversale,
perpendiculare pe celelalte. Acoperișul se termină cu unul sau mai multe turnuri, așezate fie în față, fie
în alte părți ale construcției. Turnurile sunt foarte zvelte, ascuțite, avântate și terminate de obicei cu o
săgeată. Absida navei principale este cea mai frumoasă.

Fig. 5- Catedrala, Koln Fig. 6- Catedrala Sf. Ștefan, Viena

9
Nicolau- Golfin, Marin, Istoria artei, vol. I, ed. Didactică și Pedagogică, București, 1970, pag. 144

5
În afară de catedrale s-au făcut și multe construcții de apărare, printre care se numără și castelele.
Aparținând familiilor de nobili, castele gotice, feudale, sunt așezate de obicei pe înălțimi, în locuri greu
accesibile. Ele au ziduri masive și sisteme de apărare perfecționate. Renumite sunt castele gotice de pe
malul Rinului. În Germania, în acele timpuri s-au fortificat orașe întregi. Caracteristic pentru castelul
feudal gotic este lipsa fațadei principale, clădirea fiind făcută astfel încât să poată fi văzută din toate
părțile.

Fig. 7- Castelul Corvinilor/ Huniazilor, România Fig. 8- Castelul Eltz, Germania

Sculptura gotică
Este aservită arhitecturii și practicată atât în exteriorul monumentelor cât și în interior. Cele mai
multe ornamente gotice au fost inspirate din natura înconjurătoare. La început, statuile gotice au fost
aderente la coloane (ca în stilul romanic), rigide și inexpresive. Multe statui sculptate în goticul târziu
sunt pline de grație și gingășie.
Printre sculpturile catedralelor gotice, în partea de jos a acoperișului apar forme de animale
grotești, fantastice, himere, reptile și șerpi, corpuri omenești deformate. În general, statuile gotice sunt
înalte, alungite, pentru a armoniza cu liniile verticale, avântate ale arhitecturii.10

Fig. 9- Figuri sculptate, catedrala din Strasbourg Fig. 10- Figuri grotești, Catedrala Notre- Dame

10
Nicolau- Golfin, Marin, Istoria artei, vol. I, ed. Didactică și Pedagogică, București, 1970, pag. 146

6
Se spune despre înfățișarea catedralei gotice că este asemănătoare unei Biblii în piatră sau a unei
istorii a lumii, deoarece miile de personaje par să ilustreze, pe de o parte, subiecte inspirate din Biblie,
pe de altă parte, subiecte inspirate din viața trăită de artiștii creatori. Caracterele specifice ale sculpturii
gotice evoluează în axele cardinale ale umanismului medieval, care, odată cu ascensiunea spirituală și
intelectuală a societății, și-a definit și reperele estetice.
Artele decorative
Ca centru de interes a fost dezvoltat vitraliul, tehncia panourilor decorative din sticlă colorată,
montată în armături de plumb. Tematic, vitraliile au avut aceeași inspirație ca și sculptura. Ca
particularitate se distinge frumusețea cromatică a vitraliilor de la catedralele gotice. La interior, spațiul,
scăldat în lumina multicoloră a vitraliilor își desfășoară dimensiunile impresionante în înălțime, către
bolțile nervurate. Interioarele sobre, datorită pietrei de construcție, necolorată, obțin condiția
transfigurării, grație luminii colorate provenite de la lumina filtrată a vitraliilor. Magnifica ambianță
colorată a fluxurilor generoase de lumină transformă solidul în imaterial și evanescent, odată cu cu
modificarea armoniilor și mișcarea soarelui, odată cu schimbarea acordurilor cromatice, sub efectele
razelor astrului diurn.
În domeniul pictural figurează înainte de toate seria de manuscrise sau cărți de rugăciuni miniate
pentru care marii demnitari manifestă o afecțiune deosebită (Tres riches Heures du duc de Berry;
Heures de Rohan).11 Gustul pentru detaliu și cercetare asupra perspectivei și luminii accentuează
impresia de bogăție cromatică (Jan Van Eyck). Această tendință se răspândește și în Franța (Nicolas
Froment). Unul din pictorii care au cunoscut un mare succes în secolul al XV-lea (dar și în secolul XX)
este Hieronymus Bosch. Conținutul religios al tablourilor sale este o oglindire a societății în care
trăiește.
Concluzii
Nașterea unei noi sensibilități corespundea epocii experienței și cercetării în observația naturii și
omului. Răspândită din Anglia și până în răsăritul Europei, la Carpați, arhitectura gotică, structura,
planul și decorația catedralei au fost adoptate aproape pretutindeni în Europa. Patria goticului, Franța,
era țara cea mai modernă a Europei la aceea dată (secolul al XIII-lea) în ceea ce privește conduita, limba
și literatura și chiar știința și administrația epocii.
Secolele goticului, secolele XIII- XV marchează vârful curbei istorice a evului mediu în ceea ce
privește concepția și idealul de om, colectivitate și societate urbană. Epoca stilului gotic se definește ca
un apogeu al civilizației europene, alăturându-se epocilor strălucite ale spiritului creator uman.

Bibliografie:
1. Alpatov, Mihail V., Istoria artei. Arta lumii vechi și a evului mediu, vol. I, ed. Meridiane,
București, 1967
2. Barral i Altet, Xavier, Istoria artei, ed. Meridiane, București, 2002
3. Crainic Botez, Adriana, Istoria artelor plastice, vol. I, ed. Didactică și Pedagogică, București,
1996
4. Jones, F. Arthur, Introducere în artă, ed. Lider, București, 1992
5. Colecția Marile muzee ale lumii, Muzeul Prado- Madrid, ed. Adevărul Holding, București, 2010
6. Nanu, Adina, Vezi? Comunicarea prin imagine, ed. Didactică și Pedagogică, București, 2011
7. Nicolau- Golfin, Marin, Istoria artei, vol. I, ed. Didactică și Pedagogică, București, 1970
8. Revista Arborele lumii, Arta și omul. Arhitectura gotică

11
Barral i Altet, Xavier, Istoria artei, ed. Meridiane, București, 2002, pag. 52

S-ar putea să vă placă și