Sunteți pe pagina 1din 5

Casa Hagi Prodan,

actualul Muzeu Casă de târgoveț

Ioana Constantin

Universitatea din București

Facultatea de Istorie

Conversie profesională, anul I


Casa Hagi Prodan, actualul Muzeu Casă de târgoveț

Cea mai veche clădire din Ploieşti, datând de la 1785, Casa Hagi Prodan a reuşit să treacă
peste vremuri în picioare. Un exemplu autentic de arhitectură veche românească, a fost salvată de
la ruină şi restaurată în nenumărate rânduri. Giuvaer al vechii noastre arte”- expresia îi aparține
profesorului Nicolae Simache, întemeietorul lăcașurilor de cultură din județul Prahova - casa a
fost construită în jurul anului 1785 de meșteri pricepuți pentru un negustor localnic. Urmând
moda timpului, structura sa îmbină elemente de arhitectură românească cu unele de influență
orientală.
Situată în centrul oraşului, peste drum de clădirile vechi de pe strada Ştefan cel Mare,
ajunse aproape o ruină, casa negustorului Ivan Hagi Prodan a avut o soartă cu adevărat
norocoasă. A fost declarată monument de arhitectură în 1953 şi transformată în „Muzeul
Prahovei“, primul din istoria oraşului, prin grija profesorului Nicolae Simache, fondatorul reţelei
de muzee din Prahova, care a salvat-o astfel de la pieire. Casa este considerată clădirea istorică a
Ploieştiului şi a găzduit de-a lungul timpului mai multe muzee şi expoziţii. Poate cea mai
cunoscută a fost, timp de 17 ani, expoziţia dedicată lui Nichita Stănescu, fapt care a condus în
timp şi la confuzii, casa Hagi Prodan fiind asimilată în conştiinţa ploieştenilor cu Muzeul Nichita
Stănescu, mutat în 2005 în casa natală a poetului.

În 2005, în Casa Hagi Prodan s-a redeschis Muzeul„Casă de târgoveţ din secolele al
XVIII-lea – al XIX-lea“, unde este prezentat interiorul unei case de negustor înstărit din acea
perioadă.
Casa este exemplu de arhitectură veche românească, împletită cu elemente de arhitectură
orientală, la interior. Construcţia datează din jurul anului 1785 şi are exact tipicul tipul locuinţei
ţărăneşti, din zona de deal, cu parter înalt şi demisol, unde se găseau două pivniţe şi camera
slujitorilor, cu două accese separate din curte. Parterul are o prispă largă şi un foişor, unde, exact
ca în trecut, vara, muşcatele roşii înfloresc în oale de lut. Sacnasiul oriental atrage toate privirile.
Trecând de tinda casei, interiorul, cu patru camere funcţionale, sufragerie, dormitor, o bucătărie
de iarnă şi o cămară, este cu adevărat spectaculos, în special prin sacnasiul oriental, rezervat
odihnei şi primirii oaspeţilor. Dotat cu o sofa turcească, împodobită cu perne brodate, acesta
păstrează şi acum obiecte de artă veche orientală, chilimuri, vase pentru ars mirodenii, narghilele
şi ciubuce, măsuţe cu intarsii de sidef, alături de ţesături vechi de sidef, după cum ne-au explicat
muzeografii de la „Casa de târgoveţ“.

Plafonul din lemn din sufragerie, sculptat în motiv stelat, o icoană de la Ierusalim, datată
5 iunie 1819, care a aparţinut hagiului Prodan, numeroasele piese de mobilier realizate prin
intarsie de sidef şi obiectele de uz casnic-gospodăresc, realizate în ateliere vieneze sau locale, din
alamă arată viaţa unui negustor înstărit şi a familiei sale, de la graniţa secolelor XVIII – XIX.
Hagi Prodan, fruntaş al breslei căldărarilor din Ploieşti Stăpânul, Hagi Ivan Prodan, cel
care i-a dat numele, se pare că era de origine bulgară, sârbă sau aromână, fiind născut între 1775-
1778 în regiunea Karlovo din Bulgaria centrală, unde, mai târziu, s-a ocupat de prelucrarea
aramei. În timpul războiului ruso-turc din 1793-1795, din cauza prigoanei otomane, s-a retras în
Târgul Ploieştilor. Aici, se căsătoreşte cu fiica unui negustor renumit, Mariţa, care primeşte ca
zestre casa mare, cu cerdac şi beciuri, unde se mută împreună, iar Hagi Prodan îşi instalează
cherhanaua de arămie. În timp, mărindu-şi averea, devine fruntaş al breslei căldărarilor din
Ploieşti, una dintre cele mai mari din Ţara Românească, după cum este consemnat în albumul
Irinei Spirescu „De la Orient la Occident“, în care este inclusă şi „Casa Hagi Prodan“ din
Ploieşti. Ivan Hagi Prodan a locuit cu soţia în această casă, până la moarte, în 1849, dotând-o cu
noi piese de mobilier, tablouri, icoane şi piese de argintărie.
La moartea soţiei, Mariţa, în 1852, casa a fost închiriată, iar apoi vândută de moştenitorul
direct în 1900-1902. Fiica sa, Elena-Lucsiţa, primea ca dotă, la căsătoria cu Ioan Nan-Cojocarul,
la 1825, casa părintească, iar sora sa, Gherghina, a fost împroprietărită cu o altă casă cu prăvălie,
în târg.

La începutul secolului XX, casa era o ruină totală și era vizată pentru demolare, dar prin
grija arhitectului Toma Socolescu, casa a fost cumpărată de primărie după al Doilea Război
Mondial și restaurată.
Expoziția permanentă își propune să prezinte un interior de casă a unui negustor bogat
din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea; ea include o serie de piese originale, ce au făcut parte din
interiorul Casei Hagi Prodan, adevărate opere de artă; podoaba casei o reprezintă plafonul
sufrageriei, din lemn sculptat in motiv stelat, dar și frumoasele decorațiuni interioare amplasate
la uși si ferestre realizate în stuc. Vizitatorul care intră aici face o călătorie înapoi în timp: sofaua
cu perne înflorate, măsuțele intarsiate cu sidef, vase de ars mirodenii, narghilele și ciubucele,
lădițele de zestre sculptate, scaunele în stil florentin, mobilierul cu intarsia de sidef sunt tot atâtea
dovezi ale bunului gust cât și ale bunăstării proprietarilor de odinioară; printre comorile de aici
trebuie menționata “Icoana de hagiu”, adusa de negustorul Hagi Prodan de la Ierusalim, datată
1819.
Vizitarea acestui lăcaș de cultură poate constitui o lecție de istorie, dar și o întoarcere în
veacurile de mult apuse. În sacnasiu sunt prezente obiecte de artă veche orientală: chilimuri, vase
de ars mirodenii, narghilele și ciubuce, măsuțe cu intarsii de sidef, alături de țesături vechi
românești. Se remarcă mobilierul din sufragerie, bogat sculptat, plafonul din lemn sculptat în
motiv stelat, patul din dormitor înconjurat cu piese realizate prin intarsie de sidef, bucătăria cu
obiecte de uz-casnic și gospodăresc folosite în epocă. Piesa de rezistență o constituie Icoana de la
Ierusalim, datată la 5 iunie 1819, ce a aparținut hagiului Prodan. Principala piesă de mobilier din
dormitor este patul, înconjurat de piese realizate prin intarsie de sidef. Bucătăria de iarnă
păstrează un bogat inventar de obiecte de uz casnic-gospodăresc folosite în epocă. Se pot
remarca farfurii din argint (gravate cu anul 1824, ce au fost lucrate în ateliere vieneze), tingiri,
căldărușe, ibrice de cafea.

Bibliografie:
1. Ionescu, Grigore, Arhitectura pe teritoriul Romaniei de-a lungul veacurilor, ed. Academiei,
București, 1982
2. Gulea, Dan, Pluviografii. O istorie a culturii române de la Ploiești, ed. Paralela 45, București,
2012
3. Hoinărescu, Călin, Tradiţie şi influenţe la casa Hagi Prodan, în Revista muzeelor şi
monumentelor. Monumente Istorice şi de Artă, 2, p. 32-39, Bucureşti, 1981
4. Paveleţ, Eugen, Ploiescii de ieri, Ploieştiul de azi, ed. Musica Viva, Ploieşti, 2007.
5. Păun, Silvia, Romania, valoarea arhitecturii autohtone, Ed. Per omnes artes, București, 2003
6. Vasile, Lucian, Orașul sacrificat. Al II-lea război mondial la Ploiești, ed. AEDU, București,
2014.
7. http://republicaploiesti.net , accesat la data de 17 iunie 2015
8. http://atelieruldearhitectura.blogspot.com, accesat la data de 17 iunie 2015

S-ar putea să vă placă și