Revoluţia de la 1848 în

Ţările Române
Ÿ Mulţi dintre fruntaşii Revoluţiei
paşoptiste  vor fi fii de boieri, dar
aceşti Alecsandri, Cuza,
Kogălniceanu, Rosetti, Brătianu,
Golescu, Creţulescu, n-au
reprezentat în revoluţie clasa
părinţilor lor, ci lumea cea noua,
modernă, pentru realizarea căreia ei
se ridicaseră.

1. Antecedente şi cauze, începutul

revoluţiei
Revoluţia de la 1848-1849 are
cauze în gradul de dezvoltare a
societaţii în general, în acutizarea
contradicţiilor sociale, necesitatea
soluţionării problemei naţionale prin
constituirea unui singur stat
românesc în cadrul fostei Dacii si
impunerea unui statut internaţional
deosebit Ţărilor Române, în
condiţiile tensiunii  încordate
existente între Rusia (puterea
protectoare) şi Turcia (puterea
suzerană). Cauzele sunt şi mai
puternic reflectate în Transilvania,
unde exploatarea naţionala este
deosebita.
2.Adunarea de la Iaşi şi formularea
primului document programatic al
Revoluţiei Române
Pe fondul unor puternice frământări
sociale şi agitaţii politice, la data de
27 martie/8 aprilie se întruneşte o
Adunare, constituita de câti oameni
puteau să încapa în sala hotelului
„Petersburg”, Iaşi. Are loc
formularea primului document
programatic al Revoluţiei române:
„Petiţia-proclamaţiune”,ce cuprindea
35 de articole, dintre care cele mai
importante prevedeau: asigurarea
libertaţii personale, reorganizarea
invătământului,
responsabilitatea ministeriala,
inamovibilitatea funcţionarilor,
înfiinţarea unei bănci naţionale,
publicitatea şedinţelor  tribunalelor.
După alcătuire, petiţia a fost
semnată de câteva sute de
persoane, între care mitropolitul şi
câţiva miniştrii demisionaţi, apoi, în
după-amiaza zilei de 29 martie/10
aprilie, a fost    supusă aprobării
domnului, M.Sturza, care a refuzat
şi a ordonat oştirii să reprime
mişcarea revoluţionară. Au fost
arestate peste 300 de persoane,
unii boieri au fost exilati la moşiile
lor sau la mănăstiri, iar 13 dintre
conducători au fost trimişi sub stare
de arest la Galaţi, pentru a fi exilaţi
în Turcia.Deşi această mişcare a
fost înăbuşită, ea a constituit prima
manifestare a Revoluţiei române de
la 1848. În Provincii s-a continuat
lupta pentru răsturnarea orânduirii
feudale  şi a lui M. Sturza, precum
şi pentru unirea
Ţărilor române într-un singur stat.
3.Constituirea Adunarii Naţionale şi
adoptarea programului revoluţionar
din Transilvania
Profesorul Aron Pumnul, împreună
cu Avram Iancu şi alţi tineri
intelectuali, în urma proclamaţiei lui
Simion Bărnuţiu, a convocat la Blaj
o adunare a românilor din  principiul
Transilvaniei pentru revendicarea
drepturilor naţionale şi sociale, pe
data de 18/30 aprilie.
Avea loc o nouă Adunare naţională
tot la Blaj (pe câmpia Blajului
numită atunci „Câmpul libertăţii”) pe
3/15 mai, la care participau 40.000
de oameni, ţărani, dar şi intelectuali,
clerici, burghezi, nobili. La
propunerea lui Simion Bărnuţiu s-a
votat o moţiune în care naţiunea
româna era declarată „naţiune de
sine stătătoare” şi „parte intregitoare
a Transilvaniei pe temeiul libertăţii
egale”.
A doua zi, A.T.Laurian a supus
Adunării spre aprobare o petiţie de
drepturi, numită „Petiţiunea
naţională”, care cuprindea 16
articole, între care cele mai
importante sunt: independenţa
naţiunii române, dreptul de a folosi
limba română în legislaţie şi
administraţie, independenţa bisericii
române, desfiinţarea iobăgiei fără
despăgubire, libertatea industriei şi
comerţului, desfiinţarea breslelor,
libertatea cuvântului, a scrisului, a
tiparului, asigurarea libertăţii
personale şi a întrunirilor, înfiinţarea
unor tribunale cu juraţi, înarmarea
poporului şi înfiinţarea gărzii
naţionale, salarizarea clerului
român, învăţământ românesc de
toate gradele, inclusiv o Universitate
română, etc. Adunarea a aprobat cu
entuziasm „Petiţiunea naţionala”,
deoarece conţinutul ei corespundea
aspiraţiilor poporului român.
Delegaţia condusă de Andrei
Şaguna nu a obţinut aprobarea
petiţiei de la împăratul Ferdinand.
4.Revoluţia din Ţara Românească
  În mai 1848, Comitetul revoluţionar
din Bucureşti a alcătuit un program
şi o proclamaţie către popor şi a
ales o comisie executivă compusă
din N. Bălcescu, I.Ghica şi A. G.
Golescu. In locul lui I. Ghica a fost
ales C. A. Rosetti. La data de 9/21
iunie revoluţia a izbucnit la Izlaz
(judeţul Romanaţi). Programul
proclama egalitatea in drepturi in
faţa impozitelor, Adunare
reprezentativa a tuturor claselor
societăţii, domn responsabil ales pe
5 ani (preşedinte de republică),
responsabilitatea ministerială,
libertatea tiparului, dreptul pentru
judeţe de a-şi alege dregătorii,
garda naţională, secularizarea
mănăstirilor închinate, emanciparea
clăcaşilor şi împroprietărirea lor prin
despăgubire, dezrobirea ţiganilor,
accesul tuturor copiilor la
învăţământ, desfiinţarea rangurilor
fără funcţii, desfiinţarea pedepsei cu
bataia şi a celei cu moartea.

După aprobarea programului s-a

format un guvern provizoriu compus
din I.Eliade Rădulescu, Şt, Golescu,
Chr. Tell, N. Pleşoianu şi Radu
Şapca. Acesta a pornit spre
reşedinţa judeţului Romanaţi
( Caracal), ajungând aici la 13/25
iunie. Oltenia era sub stăpânirea
revoluţionarilor.

Pentru consolidarea revoluţiei,

guvernul provizoriu a intrat în relaţii
cu Poarta şi cu guvernele
revoluţionare din celelalte ţări
europene.

Acţiuni revoluţionare la Piteşti, 1848

Pe plan intern, revoluţia din Ţara

Românească era învingătoare.
Armata ţaristă a intrat însa în
Moldova şi se pregătea să ocupe şi
Ţara Românească. Pentru a opri
înaintarea armatelor ruse, Poarta a
trimis in Ţara Românească pe
Soliman Paşa, in fruntea unei
armate, spre a restabili ordinea. La
28 iulie/ 9 august, guvernul
provizoriu era înlocuit cu un comitet
de trei persoane. Pentru a consolida
noua situaţie, se cerea aprobarea
de către Constantinopol a
programului de reforme. Partizanii
revoluţiei au ars Regulamentul
organic şi Arhondologia la Bucureşti
şi în alte centre ale ţării.
La Piteşti, această amplă
manifestare populara a avut loc la
începutul lunii septembrie, în faţa
schitului Buliga, în prezenţa
diferitelor clase sociale, printre care
şi un numar însemnat de ţărani. Un
numar mare din cei care au condus
la
Piteşti acţiunile revoluţionare au fost
arestaţi, anchetaţi sau judecaţi.
La 13/5 septembrie, armata
otomană a intrat in Bucureşti. A avut
loc o ciocnire care s-a soldat cu
numeroşi morţi de o parte şi de alta.
Gh. Magheru a dizolvat la 28
septembrie/10 ocrombrie 1848
tabara din Campul lui Traian şi s-a
retras însoţit de câţiva ofiţeri în
Transilvania. Lupta revoluţionara
începută la 9/21 iunie în Ţara
Românească înceta. Dar noul regim
impus de armatele străine s-a izbit
multa vreme de rezistenţa dârză a
ţăranilor.
5.Continuarea Revoluţiei în
Transilvania
  În Transilvania, Comitetul Naţional
Român a convocat o nouă adunare
la Blaj,3/15 12/25 septembrie1848.
Românii, in numar de 20.000
majoritatea ţărani, erau înarmaţi cu
lănci şi furci, unii chiar cu puşti.
Avram Iancu, Axente Sever şi Iovian
Brad, conducătorii,  au organizat pe
participanţi milităreşte. S-a aprobat
o nouă revoluţie, in care se protesta
contra „uniunii” Transilvaniei cu
Ungaria, se cerea alegerea unei
diete şi a unui guvern provizoriu
compuse şi din români, proporţional
cu numărul lor şi încetarea presiunii
exercitate asupra ţăranilor pentru
executarea muncilor agricole in
favoarea nobilimii. În octombrie a
inceput lupta înarmată pentru
îndepartarea administraţiei
maghiare din Transilvania. Legiunile
româneşti , în număr de 15 şi
comandate de câte un prefect şi un
viceprefect, au înfrânt gărzile
naţionale maghiare sprijinite şi
influenţate de nobilimea
transilvăneana. În ţinuturile
româneşti eliberate s-a organizat o
administraţie românească. Guvernul
ţării era constituit de Comitetul
Naţional Român din Sibiu. La
îndemnul lui N. Bălcescu, la sfarşitul
lui decembrie al
aceluiaşi an, s-a propus,  intr-o
adunare la Sibiu, crearea unui
principat român din toate ţinuturile
româneşti din Imperiul Habsburgic,
inclusiv Bucovina.

Avram Iancu
Guvernul revoluţionar maghiar a
trimis în Transilvania o armată, sub 
conducerea generalului polon Iosif
Bem. După ce a învins la Ciucea
legiunile slab înarmate ale
românilor, la 13/25 decembrie Bem
a cucerit Clujul şi a cerut românilor
să accepte autoritatea maghiară.
Cu o armată mai numeroasă acum,
Bem a cucerit până în martie 1849
cea mai mare parte a Transilvaniei,
fără Alba Iulia şi regiunea Munţilor
Apuseni. A cucerit apoi Sibiul, iar
revoluţionarii români s-au refugiat în
Ţara Româneasca. Pe măsură ce
armata maghiară înainta spre sud,
s-au organizat expediţii de
pedepsire şi au fost înfiinţate
„tribunale de sânge”.

Bem face noi cuceriri, ajuns acum,

aprilie 1849, la Banat. Ţăranii
conduşi de Avram Iancu şi refugiaţi
în Munţii Apuseni rezistau cu
succes armatelor maghiare. În
intervalul de timp 2/14 aprilie – 24
aprilie/ 6 mai a loc lupte sângeroase
între forţele maghiare şi trupele
române din Apuseni, în care pier
circa 5.000 de maghiari.

Încercările de colaborare cu
revoluţionarii maghiari s-au facut de
către revoluţionarii români din
Transilvania şi de N. Bălcescu, I.
Ghica. Kassuth, guvernatorul
regatului ungar, a semnat la 2/14
iulie 1849, la Seghedin, „Proiectul
de pacificare” şi tratatul pentru
formarea unei legiuni române.
Camera de Jos maghiara a votat, la
16/28 iulie, un proiect de lege prin
care recunoştea drepturi naţionale
românilor şi
slavilor din Ungaria. Avram Iancu nu
va mai ataca forţele maghiare, iar
Kossuth a publicat un decret pentru
incetarea luptei armatelor maghiare
împotriva românilor. Dar la 1/ 13
august 1849, comandantul forţei
armatei maghiare a capitulat la Siria
în faţa armatelor habsburgice şi
ţariste. Revoluţia din Transilvania se
încheiase.
6. Importanta
Revoluţia Română din 1848-1849 a
urmărit unirea Moldovei şi Ţării
Româneşti într-un stat independent,
recunoaşterea naţiunii  române  din
Transilvania, mai apoi unirea tuturor
ţinuturilor româneşti din Imperiul
Habsburgic într-un principat
autonom şi însăşi desăvârşirea
statului unitar român.

Pe plan intern, revoluţia a dat o

grea lovitură feudalismului, iar pe
plan internaţional a pus în faţa
Europei problema românească, a
demonstrat
cercurilor democratice din întreaga
Europă necesitatea de a da tot
sprijinul pentru constituirea unui stat
modern si unitar românesc. Unirea
Principatelor s-a impus pe primul
plan în cursul deceniului următor
revoluţiei ca obiectiv dominant al
naţiunii.

În istoria generala, Revoluţia

Română a constituit punctul cel mai
înaintat spre răsărit al Revoluţiei
europene din 1848, a cărei parte a
fost. Această revoluţie săpată
nemuritor in memoria naţiunii,
insufleţeşte prin exemplul ei, până
în zilele noastre, spiritul revoluţionar
şi patriotic al românilor.