Sunteți pe pagina 1din 135

CAPITOLUL I

NORME DE TEHNICA SECURITĂŢII MUNCII CE TREBUIE


RESPECTATE ÎN LABORATORUL DE ”MĂSURĂRI ELECTRICE”

Trecerea curentului electric prin corpul omenesc se numeşte electrocutare.


Pericolele pe care le prezintă curentul electric sunt:
- şocul electric;
- arsurile şi metalizarea pielii;
- incendiile şi exploziile.
Primele două dau cele mai numeroase accidente, deoarece ele afectează direct corpul
omului; dintre acestea pericolul cel mai mare îl constituie şocul electric, care are loc la
trecerea prin corpul omului a unui curent electric.

1. Efectele trecerii curentului electric prin corpul omului

În cazul unei electrocutări, curentul electric poate avea o acţiune directă asupra inimii,
asupra sistemului nervos sau concomitent asupra inimii şi a sistemului nervos.
Prin acţiunea curentului electric asupra inimii se produce fibrilaţia inimii. În acest caz,
contractările şi destinderile fibrelor muşchiului inimii se produc foarte rapid (de câteva sute de
ori pe minut) şi dezordonat. Acest fenomen echivalează practic cu oprirea funcţionării inimii.
Electrocutarea poate fi mortală dacă:
- inima se găseşte în circuitul curentului electric;
- curentul electric care s-a stabilit are o valoare mai mare de 50 mA;
- durata de acţiune a curentului este mai mare decât 0,2 secunde.
Numeroase accidente prin electrocutare se datoresc acţiunii curentului electric asupra
sistemului nervos, ceea ce afectează în general funcţionarea respiraţiei, până la oprirea ei. În
lucrările clasice privind tehnica securităţii în instalaţiile elctrice se indică valorile de 10 mA
pentru curent alternativ şi 50 mA pentru curentul continuu, ca limite superioare ale curentului
nepericulos.
Între 10 şi 50 mA în curent alternativ, omul nu se mai poate elibera singur de sub acţiunea
curentului electric, deoarece se produc convulsii ale muşchilor, care nu permit desprinderea
de elementul sub tensiune atins. Această fază este totuşi foarte periculoasă, deoarece, dacă
omul nu este eliberat într-un timp suficient de scurt, rezistenţa electrică a corpului scade
continuu, iar la curenţi de peste 50 mA se poate produce moartea accidentatului prin afectarea
sistemului nervos sau datorită fibrilaţiei inimii.
Pericolul de electrocutare depinde de mai mulţi factori:
- valoarea curentului care s-a stabilit în corp;
- traseul curentului în corp;
- durata acţiunii curentului asupra corpului omenesc;
- atenţia omului în momentul atingerii;
- starea fizică a omului;
- frecvenţa curentului.
Curentul electric care se stabileşte în corpul omenesc este factorul cel mai important.
Valoarea curentului electric depinde de tensiunea la care este supus omul şi rezistenţa
electrică a corpului omenesc în momentul atingerii.

2. Tensiunea la care este supus corpul omenesc

Încercările de a se determina o limită superioară a tensiunilor nepericuloase şi o limită


inferioară a tensiunilor periculoase nu au dat rezultate.
1
Considerând valoarea de 50 mA ca fiind limita de la care curentul devine periculos
(mortal), rezultă că tensiunea de atingere de la începe să apară pericolul de electrocutare este:
U a = Rom ⋅ I = 1000 Ω ⋅ 0,050 A = 50V ,
considerând rezistenţa electrică a corpului omenesc: Rom = 1000Ω .
De aceea, tensiunile considerate nepericuloase sunt de 50V în curent continuu şi 42V în
curent alternativ.
Cu cât tensiunea la care este supus omul este mai mare cu atât şocul electric este mai
puternic, adică pericolul electrocutării este mai mare. În consecinţă, se caută ca tensiunea de
alimentare a echipamentului electric ca şi tensiunile de atingere sau de pas care se pot produce
în cazul unor defecte să fie cât mai reduse.

3. Rezistenţa electrică a corpului omenesc

Valoarea şi caracterul rezistenţei electrice a corpului omenesc, care se află între două
suprafeţe bune conducătoare de curent aflate sub tensiune, sunt determinate de ţesutul
muscular, de aparatul circulator, de organele interne şi de sistemul nervos. Valoarea
rezistenţei electrice a corpului omenesc nu depinde numai de proprietăţile fizice, ca în cazul
corpurilor obişnuite; ea depinde de asemenea şi de reacţiile şi procesele biofizice şi biochmice
foarte complicate care au loc în corp.
Valoarea rezistenţei electrice a corpului nu este aceeaşi pentru oameni diferiţi. Acelaşi om
nu are aceeaşi rezistenţă în diferite condiţii şi chiar în aceleaşi condiţii de atingere, dar cu
locuri diferite ale suprafeţei corpului.
Factorii de care depinde rezistenţa corpului omenesc în momentul producerii unui şoc
electric sunt:
- tensiunea la care este supus corpul;
- locul de pe corp cu care omul a atins elementul de sub tensiune;
- suprafaţa de contact;
- umiditatea mediului înconjurător;
- durata de acţiune a curentului.
Dacă pielea este intactă şi uscată, rezistenţa electrică a corpului omenesc este de 20KΩ -
40KΩ , 100KΩ şi chiar 500KΩ .
Dacă pielea este zgâriată sau umedă, rezistenţa electrică a corpului omenesc scade până la
600Ω sau chiar până la 200Ω . Practic se consideră că rezistenţa electrică a omului este de
1KΩ .
Accidentele prin electrocutare se pot produce prin:
- atingere directă;
- atingere indirectă;
- atingerea simultană a două puncte de pe sol aflate la potenţiale electrice diferite
(tensiune de pas)
Mijloacele de bază pentru evitarea accidentelor prin electrocutare utilizate în laboratorul de
măsurări electrice sunt: utilizarea covoarelor electroizolante lângă mesele de lucru, încăperea
uscată cu umiditatea relativ redusă, lipsa agenţilor corozivi şi utilizarea unor mijloace
suplimentare de protecţie: mănuşi şi galoşi electroizolanţi, etc.
Pentru evitarea electrocutărilor şi pentu buna desfăşurare a orelor de laborator se vor
respecta următoarele reguli:
1) Starea fizică bună (odihnit, sănătos, fără să fi consumat băuturi alcoolice);
2) Înainte de începerea executării montajului, să ne convingem că elementele cu care
lucrează nu se află sub tensiune;
3) În mână să aibă ambele capete ale unui singur conductor de legătură;
4) Să se adopte o poziţie comodă de lucru;
5) Să stea cu picioarele pe covoarele electroizolante;
6) Să se evite atingerea cu orice parte a corpului a elementelor aflate sub tensiune;
2
7) Nu se va alimenta nici un montaj cu tensiune înainte de a fi verificat de către
conducătorul de lucrări;
8) Deplasarea studentului de la o lucrare la alta, în timpul orei, este interzisă;
9) Orice modificare în montaj se va efectua numai după ce acesta a fost scos de sub
tensiune;
10) Nu vor fi admişi la lucrările practice de laborator studenţii care nu au fost instruiţi din
punct de vedere al protecţiei muncii şi nu au semnat în tabelul de instructaj; de asemenea nu
sunt admişi la lucrările de laborator studenţii care nu şi-au conspectat şi nu cunosc lucarea de
laborator, pentru a preîntâmpina eventualele prejudicii pe linie de securitatea muncii şi pe
linie de manevrare a aparatelor;
11) În caz de incendiu să deconecteze reţeaua electrică şi apoi să anunţe persoanele
competente;
12) În caz de electrocutare, se va elibera cât mai repede accidentatul de sub tensiune (se
deconectează tensiunea, se îndepărtează accidentatul şi se cheamă de urgenţă un medic) şi se
va descheia la piept, procedând la respiraţie artificială;
13) Nu se admite intrarea studenţilor în labotator după începerea lucrărilor;
14) Studenţii trebuie să aibă un caiet personal de laborator, fără de care nu pot participa la
lucrări, în care vor face conspectul lucrării pe care urmează să o execute, vor nota datele
experimentale şi vor efectua calculele;
15) Orice defecţiune survenită în timpul lucrărilor, se aduce la cunoştinţă conducătorului de
lucrări, iar deteriorările de aparate sunt suportate de cei care le-au provocat;
16) Notarea datelor nominale înscrise pe aparate este foarte importantă şi trebuie efectuată
întotdeauna înainte de începerea efectuării montajului lucrării, pentru o alegere judicioasă a
lor, din punct de vedere al limitelor de măsurare al aparatelor;
17) Se interzice depăşirea valorilor nominale ale instrumentelor de măsură. Aparatele vor fi
puse pe domeniului valorilor maxime de măsurare;
18) Se va urmări polaritatea instrumentelor de curent continuu, observând ca în momentul
închiderii circuitului, acestea să nu devieze invers;
19) După inchiderea circuitului, se va urmări imediat ca deviaţiile aparatelor de măsură să
nu depăşească valorile maxime admise;
20) În montajul lucrării, aparatele se vor lega într-o ordine logică, pentru o citire şi
manevrare comodă;
21) Se vor evita conexiunile încrucişate, pentru a se putea verifica uşor montajul şi a nu se
produce confuzii;
22) La executarea montajului se va face mai întâi montarea aparatelor care se leagă în serie,
apoi se va face legarea aparatelor în paralel;
23) Se va face verificarea cordoanelor de conexiune, care trebuie să fie în stare bună, cu
izolaţia intactă, bornele izolate, papucii sudaţi. Este interzisă executarea montajului cu
legături improvizate;
24) Legarea cordoanelor de conexiune la aparate se va face în mod corespunzător, astfel ca
bananele să nu joace în bucşe, papucii să fie bine strânşi la borne (cu partea bombată a
papucului în sus), pentru a nu produce scurtcircuite sau electrocutări în cazul desfacerii lor
accidentale;
25) Se interzice manevrarea simultană a aparatelor dintr-un montaj sub tensiune, de către
mai multe persoane. Acestea se vor manevra de către o singură persoană, pe rând.

PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE ACCIDENTARE PRIN ELECTROCUTARE

a) Scoaterea victimei de sub curent

Atingerea părţilor conducătoare de curent ce se găsesc sub tensiune, provoacă în


majoritatea cazurilor, o contractare bruscă şi involuntară a muşchilor. Din această cauză,

3
degetele – în cazul în care victima ţine conductorul în mâini – se strâng aşa de tare, încât
decleştarea devine imposibilă.
Dacă victima rămâne în atingere cu părţile conducătoare de curent, atunci este necesar să
se ştie şi să se ţină minte că fără aplicarea măsurilor de protecţie, atingerea omului aflat sub
curent este periculoasă pentru viaţa celui care intervine. Prima acţiune de întreprins este
deconectarea părţii din instalaţia de care este prinsă victima, ţinând seama că:
- în cazul în care victima se găseşte la o înălţime oarecare, deconectarea instalaţiei şi
eliberarea victimei de sub curent poate să provoace căderea ei de la înălţime şi în acest caz
trebuie luate măsurile ce garantează protecţia victimei împotriva căderii; în alt caz, o
deconectare nechibzuită poate să cauzeze un rău mai mare decât cel provocat de curentul
electric;
- în caz de deconectare pot fi stinse concomitent şi luminile şi atunci trebuie luate măsuri
pentru a avea la îndemână surse de iluminat (felinare, făclii, lanterne electrice, felinare cu
acumulatoare, etc.), fără să se întârzie din această cauză deconectarea instalaţiei şi măsurile de
prim ajutor pentru victimă.
În cazul când deconectarea instalaţiei nu poate fi efectuată suficient de repede, atunci
trebuie luate măsurile de separare a victimei de părţile conducătoare de curent de care este
agăţată şi anume:
- La joasă tensiune:
Pentru separarea victimei de părţile conducătoare de curent sau a conductorului electric de
victimă, trebuie să se facă uz de: o haină uscată, un băţ de lemn, o scândură sau oricare alt
material asemănător neconductor de electricitate şi în stare uscată. Nu se vor folosi în aceste
cazuri obiecte sau materiale metalice sau umede. Pentru ca victima să fie separată repede de
părţile conducătoare de curent, se poate trage de haina victimei, dacă este uscată şi depărtată
de corp (de poalele hainei), evitând în acelaşi timp atingerile de obiectele metalice
înconjurătoare şi de părţile corpului victimei neacoperite cu haine.
Nu se recomandă să se tragă victima de picioare fără o izolaţie prealabilă bună pentru
mâinile salvatorului, deoarece încălţămintea poate fi umedă, iar cuiele bătute şi ochiurile
pentru şireturi sunt bune conducătoare de electricitate. În cazul în care, în vederea salvării,
este nevoie să se atingă victima pe părţile corpului ce nu sunt acoperite cu haine, trebuie să se
pună mănuşi şi galoşi de cuciuc sau să se înfăşoare mâinile cu un fular uscat, cu o şapcă de
postav, cu mâneca ori pulpana propriei haine uscate etc., sau acoperind victima cu o haină de
cauciuc sau cauciucată, sau cu o simplă bucată de stofă uscată. Se mai poate interveni, stând
cu picioarele pe o scândură uscată sau pe oricare alt aşternut uscat, neconducător de curent
electric, pe o legătură sau pe un pachet de haine.
De asemenea se mai recomandă să se folosească, pe cât posibil, numai o singură mână. În
cazul curentului de joasă tensiune, atunci când curentul trece la pământ prin corpul victimei şi
aceasta strânge în mod convulsiv în mâini un conductor, se poate realiza ca printr-o operaţie
mai simplă să se oprească trecerea curentului prin corpul victimei, separând-o de pământ (de
exemplu, prin împingerea sub victimă a unei scânduri uscate sau prin ridicarea picioarelor
victimei de la pământ cu ajutorul unei frânghii sau al unei haine uscate), decât să se stăruie în
încercările de a desprinde mâna, respectându-se totuşi cu această ocazie măsurile de precauţie
atât faţă de salvator, cât şi faţă de victimă. În caz de nevoie, trebuie să fie tăiaţi conductorii de
joasă tensiune cu ajutorul unui topor cu coadă de lemn uscat, cu un cleşte izolat sau cu un alt
dispozitiv prevăzut cu izolaţie corespunzătoare.
- La înaltă tensiune:
Pentru separarea victimei de părţile conducătoare de curent, trebuie ca salvatorul să-şi
pună cizmele de cauciuc în picioare şi în mâini mănuşile de cauciuc pentru curentul electric
de înaltă tensiune, apoi acţionează cu ajutorul unei bare sau al unui cleşte izolat în raport cu
tensiunea respectivă.
b) Primul ajutor

4
În cazul accidentărilor prin electrocutare, victima poate prezenta următoarele semne:
- în cazurile uşoare, accidentatul simte o înţepătură dureroasă la locul de contact, unde
poate apărea o mică arsură;
- în cazurile mai grave se produc tulburări respiratorii şi ale inimii şi chiar oprirea
respiraţiei şi a inimii, iar dacă contracţia muşchilor durează mai mult, electrocutatul se
asfixiază şi se învineţeşte, astfel că inima bate foarte repede. În aceste cazuri apar arsuri
nedureroase, care pot să fie adânci sub piele, fără ca să se observe la suprafaţă, sau se umflă
pielea. Uneori locul de contact se înnegreşte, în cazurile de electrocutare la curent de înaltă
tensiune;
- electrocutatul, conştient, simte dureri la nivelul inimii, este agitat şi neliniştit.
Acordarea primului ajutor este în funcţie de starea în care se găseşte victima după
scoaterea de sub influenţa curentului electric. Măsurile de prim ajutor în caz de electrocutare
sunt:
- în toate cazurile de electrocutare, chiar şi în cele în care victima nu pare să aibă nimic, se
va chema de urgenţă, în mod obligatoriu, medicul de la cea mai apropiată unitate medico-
sanitară;
- când şi-a pierdut cunoştinţa, însă îşi menţine respiraţia şi inima continuă să bată,
accidentatul va fi întins pe o suprafaţă netedă şi i se va desface îmbrăcămintea la piept şi la
gât. Se vor lua măsuri pentru supravegherea libertăţii căilor respiratorii (i se va susţine
maxilarul inferior, i se va împinge capul pe spate). Se va da accidentatului să miroase o
soluţie de amoniac, se va stropi cu apă (nu aruncată din gură) şi se vor face frecţii pentru
încălzirea corpului;
- în cazul în care accidentatul respiră prost sau nu respiră, i se va face respiraţie artificială
cu metoda ”gură la gură” sau ”gură la nas”, iar în cazul că inima nu bate, se va face masajul
inimii;
- electrocutatului care este conştient i se va da să bea 200 ml de apă în care s-au pus 6-7 g
de bicarbonat de sodiu;
- victima care nu mai dă semne de viaţă, cu bătăile inimii şi pulsul absent, nu trebuie
considerată moartă, uneori fiind vorba de o moarte aparentă, ci i se va face imediat respiraţie
artificială care se va aplica în mod permanent până la sosirea medicului.
Aplicarea măsurilor de prim ajutor, este important să se efectueze imediat şi dacă este
posibil chiar la locul accidentului; victima se va transporta în alt loc numai în cazul în care
pericolul continuă să ameninţe atât pe accidentat cât şi pe salvator. Dacă se efectuează
transportul victimei la o unitate medico-sanitară, este necesar ca pe tot timpul transportului să
se continue în bune condiţii măsurile de prim ajutor. În cazul producerii de răni, fracturi şi
luxaţii sau hemoragii, se vor aplica măsurile corespunzătoare acestor stări.

RESPIRAŢIA ARTIFICIALĂ

a) Condiţii ce trebuie respectate la executarea respiraţiei artificiale

Respiraţia artificială se va executa numai în cazurile în care victima nu respiră deloc sau
respiră foarte greu, rar, cu sughiţuri, ca un muribund sau dacă respiraţia devine din ce în ce
mai greoaie. Executarea respiraţiei artificiale trebuie să fie începută imediat ce victima a fost
scoasă de la locul accidentului şi va fi continuată fără întrerupere până la revenirea la normal
a respiraţiei sau până când există semne neîndoielnice de moarte reală, constatată numai de
către personalul medico-sanitar.
În cazul în care după câteva minute de la revenirea respiraţiei se observă că victima nu mai
respiră, se va relua imediat respiraţia artificială. În tot timpul executării respiraţiei artificiale,
se va observa atent faţa accidentatului şi mişcările toracelui (pieptului). Pentru dovedirea
existenţei respiraţiei se va pune un fir de material textil în dreptul gurii sau nasului victimei,
observându-se mişcările firului.

5
În cazul că se observă o mişcare a buzelor sau a pleoapelor, sau o mişcare a laringelui
(mărul lui Adam), făcând impresia că victima înghite, atunci trebuie verificat dacă nu cumva
accidentatul face o respiraţie independentă, în care caz se va sista respiraţia artificială. La
executarea respiraţiei artificiale se vor lua următoarele măsuri:
- victima va fi culcată pe spate, dar având dedesubt o pătură, haină;
- victima va fi eliberată în mod rapid de toate părţile de îmbrăcăminte care îi împiedică
respiraţia: gulerul cămăşii, fularul, cravata, cureaua sau bretelele de la pantaloni;
- se vor scoate din gura victimei obiectele care împiedică respiraţia (chiar şi protezele
dentare);
- în cazul în care gura este încleştată, se va deschide prin împingerea în jos şi în afară a
maxilarului inferior (a bărbiei). Această manevră se face prin aşezarea celor patru degete de la
ambele mâini în spatele colţurilor maxilarului inferior (a bărbiei) şi apăsându-se apoi cu
degetele mari de la ambele mâini pe marginea osoasă a maxilarului inferior, care se împinge
în afară şi în jos, astfel ca dinţii de la maxilarul inferior să fie aduşi înaintea dinţilor
maxilarului superior;
- se vor evita mişcările rapide şi bruşte, pentru a nu se produce fracturi sau luxaţii; de
asemenea nu se va apăsa puternic pe burtă, pentru a nu produce împingerea alimentelor din
stomac spre gură, ceea ce ar putea astupa căile respiratorii;
- în cazul în care nu se reuşeşte descleştarea gurii prin metoda arătată mai sus, atunci se
introduce o lamă metalică subţire dar rezistentă, sau o coadă de lingură, între dinţii de la
colţurile gurii şi se ridică încet, pentru a nu rupe sau rănii dinţii ori mucoasa gurii,
continuându-se manevra cu ambele mâini, până la decleştarea gurii; nu se vor introduce
obiecte metalice sprijinite pe dinţii din faţă, căci aceştia se pot rupe şi se pot produce răniri ale
limbii şi ale gurii;
- trebuie avut grijă în mod permanent să nu se producă o eventuală răcire a corpului
accidentatului, în care scop sub victimă se va pune o pătură, manta, haine sau alte materiale
sau obiecte textile groase, iar accidentatul, va fi învelit. În cazul în care este posibil, victima
va fi încălzită, punându-i-se pe cap şi pe picioare sticle cu apă fierbinte, cărămizi sau pietre
încălzite, bine învelite sau acoperite pentru a nu putea produce arsuri. Toate aceste operaţii se
vor produce repede, fără a se întrerupe respiraţia artificială.

b) Metode de respiraţie artificială

Metodele de respiraţie artificială sunt următoarele:


- metoda ”gură la gură”;
- metoda ”gură la nas”;
- metoda Silvester;
- metoda Schafer;
- metoda Nielsen;
- metoda Howard.
Aceste metode se aplică fiecare în parte, de la caz la caz, în funcţie de starea victimei.

Metoda ”gură la gură”


Victima se culcă pe spate, iar salvatorul se aşează de o parte sau de alta a corpului acesteia,
împingând cu una dintre mâini fruntea accidentatului, iar cealaltă mână introducând-o sub
ceafă pe care o ridică cu putere. Salvatorul trage aer în piept, se apleacă pe victimă şi începe
insuflarea de aer, astfel ca aerul din plămânii săi să treacă în cei ai victimei, fapt care va fi
urmărit în mod permanent şi atent de către salvator.
Pentru a împiedica ieşirea aerului prin nas în timpul insuflării salvatorul îşi poate aplica
obrazul pe nările accidentatului sau îi va strânge nările cu degetele mâinii pe care o ţine
aşezată pe frunte. După insuflare salvatorul îşi ridică capul pentru a face posibilă ieşirea
aerului din plămânii accidentatului. Manevra de insuflare se execută de 12 – 14 ori pe minut,

6
menţinându-se victima tot timpul cu capul în poziţia indicată mai sus. Cu ocazia efectuării
metodei, se poate aplica pe gura victimei o batistă.

Metoda ”gură la nas”


Victima stă culcată pe spate, iar salvatorul împinge cu o mână fruntea accidentatului, iar
cealaltă mână o aşează sub bărbia victimei pe care o ridică. După ce îşi umple plămânii cu aer,
salvatorul prinde cu gura sa nasul accidentatului, efectuând apoi insuflarea şi urmăreşte cu
privirea sa mişcările toracelui. Aceste mişcări ale toracelui nu se produc dacă aerul insuflat a
ieşit în afară (pe lângă gură sau nas) sau capul are o poziţie defectuoasă care nu permite
insuflarea, ori un corp străin astupă drumul aerului prin căile aeriene înspre plămâni.
Insuflarea se va face de 12 – 14 ori pe minut. După insuflare, nasul victimei se lasă liber,
pentru a permite expiraţia (scoaterea aerului din plămânii accidentatului). La scurt după
executarea metodei, accidentatul îşi reia mişcările de respiraţie, care la început au aspectul
unui suspin neregulat şi sunt superficiale, astfel că respiraţia artificială trebuie continuată. Cu
ocazia efectuării acestei metode, se poate aplica pe nasul victimei o batistă sau o bucată de
tifon.

Metoda Silvester
Accidentatul este aşezat pe spate, pe o suprafaţă tare, cu umerii ridicaţi pe un sul introdus
sub victimă la nivelul umerilor. Sulul poate fi făcut dintr-o pătură, haine sau alte materiale
moi. Salvatorul se aşează în genunchi în spatele capului victimei şi prinde cu amândouă
mâinile încheieturile mâinilor accidentatului pe care le încrucişează pe piept şi totodată
execută o apăsare pe piept. Acesta este timpul expirator, adică momentul când aerul este dat
afară din plămâni şi care trebuie să dureze cam 2 secunde.
După această poziţie, braţele sunt duse într-o mişcare de rotire de la vertical la orizontal,
ceea ce va deschide cutia toracică realizându-se timpul inspirator, adică de pătrundere a
aerului în plămâni. Metoda se aplică cu mişcări energice, fără a fi repezite şi brutale,
numărându-se câte 15 mişcări pe minut. În cazul în care există doi salvatori, fiecare stă pe un
genunchi de fiecare parte a victimei, acţionând în acelaşi timp şi după aceeaşi numărătoare.
Dacă există şi al treilea salvator, acesta va ţine scoasă în afară limba victimei. Limba poate fi
scoasă în afară şi-n lipsa unui al treilea salvator, în care scop ea este înfăşurată cu o bucată de
tifon, pânză etc, al căror capete se trec în jurul gâtului victimei şi se leagă la spate. Dacă
metoda se execută în mod corect, se aude un sunet produs de aerul ce trece prin traheea
accidentatului în momentul apăsării cutiei toracice şi a eliberării de această apăsare. În situaţia
că nu se produce nici un sunet, înseamnă că limba a căzut şi împiedică trecerea aerului, în care
caz limba va trebui scoasă mai mult în afară. Această metodă nu se aplică celor care au suferit
fracturi de mebru superior (umăr, braţ sau mână).

Metoda Schafer
Victima este aşezată pe burtă, cu braţele întinse înainte şi cu capul aşezat între ele.
Salvatorul încalecă deasupra bolnavului sub şoldurile sale aplicând palmele sale deschise pe
baza toracelui victimei. Din această poziţie, salvatorul apasă cu ambele palme folosind şi
greutatea corpului său, în mod progresiv înainte şi de jos în sus, prin aceste mişcări
realizându-se timpul expirator, care trebuie să aibă o durată de circa 2 secunde. După ce
salvatorul ajunge în poziţia sa de la început, el permite revenirea la normal a toracelui
victimei. Metoda nu poate fi aplicată în cazul în care accidentatul are braţul fracturat.

Metoda Nielsen
Accidentatul este aşezat pe burtă, cu capul puţin rotit într-o parte, cu braţele alungite
înainte şi cu antebraţele încrucişate înaintea capului. Salvatorul se aşează în genunchi, în
continuarea capului victimei şi aplică mâinile sale sub umerii accidentatului, exercitând o
apăsare progresivă în acest loc timp de aproape 2 secunde şi realizând astfel activarea

7
respiraţiei. Apoi apucă braţele victimei imediat deasupra coatelor şi se lasă pe spate trăgând
de braţe într-o direcţie verticală pentru ca după o perioadă de circa 2 secunde, coatele victimei
să fie puse în poziţia de la început. Această metodă se aplică de circa 15 ori pe minut.

Metoda Howard
Victima este aşezată pe spate, cu braţele alungite de-a lungul capului. Salvatorul se aşează
în genunchi, procedând ca în cazul metodei Schafer, adică apăsând cu palmele deschise ale
mâinilor sale pe baza toracelui, numărând la apăsarea şi la ridicarea palmelor.

Masajul inimii se execută în felul următor:


Accidentatul este aşezat pe spate şi pe un plan tare. Salvatorul se aşează de o parte sau de
alta a pieptului victimei (rămâne în picioare dacă victima este culcată pe un pat sau pe o masă
sau stă în genunchi dacă accidentatul este culcat pe jos) şi aplică palma deschisă a unei mâini,
iar deasupra ei pe cealaltă, pe partea de jos a sternului şi execută apăsări puternice, deplasând
acest os cu 2 – 3 cm. Pentru aceste mişcări are nevoie de oarecare forţă, din care cauză va
folosi şi greutatea corpului său. Apăsarea se va executa numai cu podul palmei, nu şi cu
degetele mâinii, pentru a nu provoca fracturi ale coastelor, după care manevră palma se va
ţine slab lipită de piele, fără apăsare. Aceste mişcări se vor executa în număr de 50 pe minut,
salvatorul numărând ”una mie unu”, ”una mie doi” ş.a.m.d. Eficacitatea masajului se
controlează de altă persoană prin numărarea pulsului la nuvelul arterelor carotide şi la arterele
femuriale. În cazul că pulsul nu se simte se va rări numărul de mişcări de masaj al inimii.
Această eficacitate se mai poate controla prin faptul că:
- mucoasele şi pielea îşi reiau culoarea lor normală;
- pupilele se micşorează;
- respiraţia spontană reapare;
- victima dă semne de trezire din starea de inconştienţă.
Masajul inimii se opreşte la intervale de 2 – 3 minute şi se controlează pulsul. În cazul că
nu se simte pulsul, masajul se va continua timp de 45 minute, după care timp se consideră că
nu mai este posibilă revenirea la normal a victimei. Întrucât, în cele mai multe cazuri, oprirea
bătăilor inimii este legată şi de tulburări de respiraţie, trebuie acţionat în acelaşi timp atât
asupra inimii cât şi asupra respiraţiei, în care scop se vor aplica următoarele:
În cazul în care există un singur salvator:
- se vor executa trei insuflări corecte prin metoda respiraţiei artificiale ”gură la gură” sau
metoda ”gură la nas”;
- se va continua apoi cu 15 apăsări pe minut de masaj al inimii;
În cazul în care există doi salvatori:
- un salvator va executa trei insuflări corecte prin metoda respiraţiei artificiale ”gură la
gură” sau metoda ”gură la nas”, luând în acelaşi timp şi pulsul la artera carotidă pentru a
controla eficacitatea masajului inimii;
- al doilea salvator va executa 15 apăsări de masaj al inimii şi în acelaşi timp va număra cu
glas tare pentru ca manevrele efectuate de cei doi să nu se suprapună.

IMPORTANT DE REŢINUT !
În cazul unei victime cu oprirea bătăilor inimii, odată cu începerea masajului inimii, se va
chema un medic prin altă persoană iar accidentatul nu va fi părăsit, masajul inimii continuând
să se execute şi în tot timpul în care victima se transportă la o unitate medico-sanitară. Dacă în
acelaşi timp există şi oprirea respiraţiei se va executa concomitent cu masajul inimii şi
respiraţia artificială, deoarece aplicarea unei metode fără cealaltă nu are nici o valoare, pentru
salvarea victimei. Cel mai adesea inima se opreşte din cauza asfixiei şi de aceea o inimă care
are bătăi slabe revine la normal doar prin executarea respiraţiei artificiale.

8
CAPITOLUL II

NOŢIUNI GENERALE

2.1. Sistemul legal de unităţi de măsură

Valoarea măsurată a unei mărimi se exprimă printr-un număr real urmat de unitatea de
măsură respectivă, de ex. 2m, 10A. Unitatea de măsură este de aceeaşi natură cu mărimea de
măsurat şi poate fi aleasă arbitrar, dar odată aleasă, trebuie să rămână neschimbată.
Din considerente de coordonare şi simplificare a diverselor relaţii matematice ce
caracterizează fenomenele fizice a apărut necesar să se grupeze unităţile de măsură într-un
sistem de unităţi constituit dintr-un număr restrâns de unităţi fundamentale adoptate prin
convenţii internaţionale şi din unităţi derivate, definite în funcţie de unităţile fundamentale
prin ecuaţii a căror coeficienţi numerici să fie unu. Această proprietate se numeşte coerenţă.
S-au obţinut astfel sisteme coerente de unităţi de măsură, alese astfel încât ecuaţiile între
valorile numerice, inclusiv factorii numerici, să aibă aceeaşi formă ca şi ecuaţiile dintre
mărimi.
Ecuaţiile de dimensiuni permit aplicarea analizei dimensionale, asigură verificarea
omogenităţii expresiilor fizice sau permit să se emită anumite previziuni privind legile unor
noi fenomene.
În ceea ce priveşte sistemele coerente de unităţi, este de remarcat, elaborarea în Franţa, în
1793, a sistemului de unităţi de măsură denumit Sistemul Metric care avea la bază două
unităţi fundamentale: metru pentru lungime şi kilogram pentru masă. În 1875 a fost un act
diplomatic – Convenţia metrului – prin care Sistemul Metric a devenit sistem de unităţi cu
aplicabilitate în toate ţările semnatare. La această convenţie România a aderat în 1883.
Ulterior, pornindu-se de la Sistemul Metric, au fost elaborate numeroase sisteme de unităţi
de măsură adaptate unor nevoi specializate ale ştiinţei şi tehnicii, de exemplu, sistemele
MKfS, CGS, CGSes, CGSem, MKS, MTS, MKSA.
Eforturile pentru elaborarea unui singur sistem de unităţi au fost finalizate prin adoptarea,
în anul 1960, la cea de-a doua Conferinţă Generală de Măsuri şi Greutăţi, a Sistemului
Internaţional de Unităţi, care are 7 unităţi fundamentale: metru pentru lungime, kilogram
pentru masă, secundă pentru timp, amper pentru intensitatea curentului electric, kelvin pentru
temperatura termodinamică, mol pentru cantitatea de substanţă, candela pentru intensitatea
luminoasă (tabelul 1), 2 unităţi suplimentare: radian pentru unghi plan, steradian pentru unghi
solid (tabelul 2) şi 35 unităţi derivate. Sistemul Internaţional de Unităţi este un sistem coerent,
simplu şi raţional structurat cu aplicabilitate în toate domeniile ştiinţei şi tehnicii. El defineşte
un ansamblu organizat sistematic de unităţi de măsură, de multiplii şi submultiplii precum şi
reguli de formare şi scriere a acestora.

UNITĂŢI ”SI” FUNDAMENTALE

Tabelul 1
Unitatea ”SI”
Mărimea
Denumirea Simbolul Definiţie
Lungimea egală cu 1650763,73 lungimi de undă în
Lungimea metru m vid ale radiaţiei ce corespunde tranziţiei între nivele
de energie 2p10 şi 5d5 ale atomului de kripton 86.
Masa kilogramului prototip internaţional adoptat ca
Masa kilogram kg unitate de măsură a masei la Conferinţa Generală de
Măsuri şi Greutăţi din 1889.

9
(continuare)
Unitatea ”SI”
Mărimea
Denumirea Simbolul Definiţie
Durata a 9192631770 perioade ale radiaţiei care
corespunde tranziţiei între cele două nivele de
Timp secundă s
energie hiperfine ale stării fundamentale a atomului
de cesiu 133.
Intensitatea unui curent electric constant care
menţinut între două conductoare paralele, rectilinii,
Intensitatea
cu lungime infinită şi cu secţiune circulară
curentului amper A
neglijabilă, aşezate în vid la o distanţă de 1 m unul
electric
de altul, ar produce între aceste conductoare o forţă
de 2 x 10-7 N pe o lungime de 1 m.
Tempe-
ratura Kelvinul este fracţiunea 1/273,16 din temperatura
kelvin K
termo- termodinamică a punctului triplu al apei.
dinamică
Cantitatea Cantitatea de substanţă al unui sistem care conţine
de mol mol atâtea cantităţi elementare câţi atomi există în 0,012
substanţă kg de carbon 12.
Intensitatea luminoasă, în direcţia normalei, a unei
Intensitate suprafeţe cu aria de 1/600000 m2 a unui corp negru
candela cd
luminoasă la temperatura de solidificare a platinei la presiunea
de 101325 N/m2.

UNITĂŢI ”SI” SUPLIMENTARE

Tabelul 2
Unitatea ”SI”
Mărimea
Denumirea Simbolul Definiţie
Unghiul plan cuprins între două raze care
Unghiul
radian rad interceptează pe circumferinţa unui cerc un arc de
plan
lungime egală cu cea a razei.
Unghiul solid care având vârful în centrul unei sfere,
Unghiul delimitează pe suprafaţa acestei sfere o arie egală cu
steradian sr
solid cea a unui pătrat a cărui latură este egală cu raza
sferei.

În cadrul eforturilor depuse pentru elaborarea Sistemului Internaţional de Unităţi trebuie


menţionată contribuţia adusă de savanţii români C.Budeanu şi R.Răduleţ, atât prin studiile
publicate cât şi prin propunerile prezentate la Conferinţele Internaţionale.
România a adoptat Sistemul Internţional de Unităţi (SI), între primele ţări din lume, prin
HCM nr.550/1961 şi începând de la acea dată ”SI” este singurul sistem de unităţi de măsură
legal şi obligatoriu în ţara noastră, hotărâre prevăzută şi în Legea metrologiei nr.27/1978.
De asemenea în ţara noastră, ca şi pe plan internaţional, sunt legale, dar nu obligatorii, şi
unele unităţi de măsură în afara ”SI” care, fiind larg răspândite, nu au fost scoase din uz la
adoptarea ”SI”. În tabelul 3 sunt prezentate – în concordanţă cu Legea metrologiei – atât cele
35 de unităţi ”SI” derivate cât şi alte unităţi de măsură legale în ţara noastră.

10
PRINCIPALELE UNITĂŢI DE MĂSURĂ DERIVATE
ŞI ALTE UNITĂŢI DE MĂSURĂ LEGALE
a) Principalele unităţi de măsură derivate
Tabelul 3
Nr. Mărimea Denumirea Simbolul
1 Arie metru pătrat m2
2 Volum metru cub m3
3 Viteză metru pe secundă m/s
4 Acceleraţie metru pe secundă la pătrat m/s2
5 Viteză unghiulară radian pe secundă rad/s
6 Acceleraţia unghiulară radian pe secundă la pătrat rad/s2
7 Număr de undă unu pe metru 1/m
8 Frecvenţă hertz Hz
9 Densitate, masă volumică kilogram pe metru cub kg/m3
10 Forţă newton N
11 Presiune, tensiune mecanică pascal Pa
12 Vâscozitate dinamică pascal-secundă Pa·s
13 Vâscozitate cinematică metru pătrat pe secundă m2/s
14 Lucru mecanic, energie joule J
15 Putere watt W
16 Cantitate de electricitate coulomb C
Tensiune electrică, diferenţă de potenţial,
17 volt V
tensiune electromotoare
18 Intensitatea câmpului electric volt pe metru V/m
19 Rezistenţă electrică ohm Ω
20 Conductanţă electrică siemens S
21 Capacitate electrică farad F
Tensiune magnetică,
22 amper-spiră A·sp
tensiune magnetomotoare
23 Intensitatea câmpului magnetic amper pe metru A/m
24 Fluxul inducţiei magnetice weber Wb
25 Inducţie magnetică tesla T
26 Inductanţă henry H
27 Cantitate de căldură joule J
28 Entropie joule pe kelvin J/K
29 Căldură masică joule pe kilogram-kelvin J/(kg·K)
30 Conductivitate termică watt pe metru kelvin W/(m·K)
31 Intensitate energetică watt pe steradian W/sr
32 Flux luminos lumen lm
33 Luminanţă candelă pe metru pătrat cd/m2
34 Iluminare lux lx
35 Activitate (a unei surse radioactive) becquerel Bq

b) Alte unităţi de măsură legale, multiplii şi submultiplii, de largă utilizare în România:


Nr. Mărimea Denumirea Simbolul
kilometru km
decimetru dm
36 Lungime centimetru cm
milimetru mm
micrometru μm

11
(continuare)
Nr. Mărimea Denumirea Simbolul
kilometru pătrat km2
hectar ha
ar a
37 Arie
decimetru pătrat dm2
centimetru pătrat cm2
milimetru pătrat mm2
decimetru cub dm3
centimetru cub cm3
milimetru cub mm3
litru l
kilolitru kl
38 Volum
hectolitru hl
decalitru dal
decilitru dl
centilitru cl
mililitru ml
grad sexagesimal °
39 Unghi plan minut sexagesimal ’
secundă sexagesimală ”
minut min
40 Timp oră h
zi d
41 Viteză kilometru pe oră km/h
kilohertz kHz
42 Frecvenţă megahertz MHz
gigahertz GHz
rotaţie pe secundă rot/s
43 Turaţie, frecvenţă de rotaţie
rotaţie pe minut rot/min
gram g
44 Masă miligram mg
tonă t
kilogram pe decimetru cub kg/dm3
45 Densitate
gram pe centimetru cub g/cm3
meganewton MN
kilonewton kN
46 Forţă
kilogram forţă kgf
tonă forţă tf
bar bar
kilogram forţă pe
kgf/cm2
centimetru pătrat
atmosferă tehnică at
47 Presiune atmosferă normală atm
milimetru coloană de apă mm H2O
milimetru coloană de
mm Hg
mercur
torr Torr

12
(continuare)
Nr. Mărimea Denumirea Simbolul
newton pe milimetru pătrat N/mm2
48 Rezistenţă (sau tensiune mecanică) kilogram forţă pe
kgf/mm2
milimetru pătrat
gigawatt GW
megawatt MW
kilowatt kW
49 Puterea
miliwatt mW
microwatt μW
cal putere CP
gigawatt-oră GWh
megawatt-oră MWh
kilowatt-oră kWh
50 Energie electron volt eV
calorie cal
megacalorie Mcal
gigacalorie Gcal
51 Temperatură Celsius grad Celsius °C
kiloamper kA
52 Intensitatea curentului electric miliamper mA
microamper μA
53 Cantitate de electricitate amper-oră Ah
kilovolt kV
Tensiune electrică, diferenţă de potenţial,
54 milivolt mV
tensiune electromotoare
microvolt μV
megaohm MΩ
55 Rezistenţă electrică
kiloohm kΩ
microfarad μF
56 Capacitate nanofarad nF
picofarad pF
57 Nivel de putere acustică decibel dB

În ceea ce priveşte formarea şi scrierea unităţilor de măsură sunt prevăzute o serie de


reguli, dintre care remarcăm următoarele: denumirile se scriu cu litere mici (metru, newton,
kelvin), simbolurile se scriu cu litere mici cu excepţia celor care derivă din nume proprii
(metru – m, kelvin – K), pluralul se formează după regulile gramaticale din limba română
(secundă – secunde, volt – volţi, watt – waţi).

Tabelul 4
Factorul de Factorul de
Prefixul Simbolul Prefixul Simbolul
multiplicare multiplicare
1018 exa E 10-1 deci d
1015 peta P 10-2 centi c
1012 teri T 10-3 mili m
109 giga G 10-6 micro μ
106 mega M 10-9 nano n
103 kilo k 10-12 pico p
102 hecto h 10-15 femto f
101 deca da 10-18 alto a

13
Pentru formarea multiplilor şi submultiplilor se utilizează prefixe (tabelul 4) ce se scriu
fără spaţiu faţă de unitate (kilometru – km, gigawatt – GW).
În prezent Sistemul Internaţional de Unităţi se aplică în peste 120 ţări şi există perspectiva
certă că unităţile SI vor deveni în curând ”unităţi de măsură cu utilizare de către toate
popoarele şi în toate timpurile” aşa cum au dorit-o creatorii Sistemului Metric.

2.2. Domeniul de măsurare – al unui instrument (aparat) electric este valoarea maximă a
mărimii care, în mod normal, poate fi măsurată cu aparatul. Cu alte cuvinte, domeniul de
măsurare este valoarea mărimii măsurată de instrument, atunci când acul indicator se găseşte
în dreptul ultimei diviziuni de pe scala gradată. (Ex: αmax = 120 div ).
De obicei, pe partea frontală a aparatelor este înscrisă valoarea maximă a mărimii ce poate
fi măsurată, adică domeniul de măsurare: (Ex: I max = 5 A; U max = 300 V ).

2.3. Constanta – unui aparat electric de măsurare este raportul dintre domeniul maxim de
măsurare (sau valoarea maximă Xmax pe care o poate măsura aparatul) şi numărul maxim
αmax -de diviziuni de pe scala gradată a aparatului. Constanta are dimensiuni fizice.
I max
- Constanta ampermetrului: C A = [ A / div ] ;
α max
Curentul I din circuitul de măsurare va fi:
I = C A ⋅ α A [ A] , unde αA este numărul de diviziuni citite pe scala gradată în momentul
măsurării.
U max
- Constanta voltmetrului: CV = [V / div ] ;
αmax
Tensiunea U din circuit va fi:
U = CV ⋅αV [V ] , unde αV este numărul de diviziuni citite pe scala instrumentului în
momentul măsurării.
Pmax U ⋅I
- Constanta unui wattmetru: CW = = max max [W / div ] ;
α max α max
Puterea măsurată de wattmetru este:
P = CW ⋅αW [W ] , unde αW este numărul de diviziuni citite pe scala aparatului în
momentul măsurării;
U max - este tensiunea maximă sau tensiunea limită pentru care a fost dimensionată bobina de
tensiune a wattmetrului, tensiune înscrisă pe aparat;
I max - este curentul maxim sau curentul limită pentru care a fost dimensionată bobina de
curent a wattmetrului, curent înscris pe aparat.
În cazul în care extinderea domeniului de măsurare ale aparatelor se face cu ajutorul
transformatoarelor de curent şi de tensiune, constantele aparatelor calculate se vor înmulţi cu
rapoartele de transformare nominale, K IN şi K UN ale transformatoarelor de curent,
respectiv de tensiune utilizate.
În acest caz avem:
CW' = CW ⋅ K IN ⋅ K UN [W / div ] - pentru un montaj indirect;
CW' = CW ⋅ K IN [W / div ] - pentru un montaj semiindirect cu transformator de măsură de
curent (TI);
CW' = CW ⋅ K UN [W / div ] - pentru un montaj semiindirect cu transformator de măsură de
tensiune (TU);
C A = C A ⋅ K IN [ A / div ] ;
'

CV' = CV ⋅ K UN [V / div ] .

14
2.4. Extinderea domeniului de măsurare ale aparatelor electrice
Rezistenţa adiţională Ra se utilizează pentru extinderea domeniului de măsurare a
bobinelor de tensiune (voltmetre; bobine de tensiune a wattmetrelor etc.).
Rezistenţa adiţională Ra se leagă în serie cu bobina de tensiune şi apoi întreg ansamblul
se leagă în paralel în circuitul de măsurare.

Valoarea rezistenţei adiţionale Ra se calculează în funcţie de rezistenţa interioară RV a


voltmetrului sau RW a bobinei de tensiune a wattmetrului şi de curentul I V .
U U1
U1 = U V + U a ; IV = V =
RV RV + Ra
U
U 1 = I V ⋅ RV + I V ⋅ Ra = I V ( RV + Ra ) = V ( RV + Ra ) ;
RV
U U 1
U 1 = V ( RV + Ra ) , sau împărţind cu U V ; 1 = ( RV + Ra )
RV UV RV
U1
Raportul = n se numeşte raport de extindere a domeniului de măsurare a voltmetrului.
UV
R + Ra
n= V ;Ra =RV ( n −1)

RV
Rezistenţa adiţională se confecţionează din manganină, care are coeficientul de
temperatură practic neglijabil.
Rezistenţele adiţionale pot fi interioare şi exterioare aparatelor. Pe rezistenţele adiţionale
exterioare se indică valoarea lor în ohmi, deoarece extinderea domeniului de măsurare
depinde de valoarea acestor rezistenţe comparativ cu valoarea rezistenţei interioare a
voltmetrului sau a bobinei de tensiune respective.
La unele aparate de măsură, rezistenţele adiţionale sunt montate în interiorul carcasei
aparatului, schimbarea lor făcându-se cu un comutator.
Rezistenţele adiţionale se utilizează pentru extinderea domeniului de măsură a bobinelor
de tensiune până la tensiuni de 650 V. Când tensiunea alternativă de măsurat depăşeşte 650 V,
pentru extinderea domeniului de măsurare a instrumentelor electrice cu bobine de tensiune se
utilizează transformatoare de măsură de tensiune (reductoare de tensiune), care se
caracterizează prin raportul nominal de transformare:
U
K UN = 1N ; U 2 N = 100 V
U 2N
O metodă de măsurare a puterii active în circuite trifazate simetrice şi echilibrate este
metoda cu nul artificial (fig.1). Acest nul artificial se realizează cu ajutorul unor rezistenţe pur
ohmice, care trebuie să îndeplinească următoarea condiţie:
RW + R1 = R2 = R3
Wattmetrul utilizat pentru măsurarea puterii active prin această metodă este wattmetrul cu
rezistenţă adiţională exterioară (fig.2).

15
Nulul artificial se realizează în punctul 8, aici întâlnindu-se trei laturi pe care avem
următoarele rezistenţe: din 1-8 avem 5R, din 11-8 avem 5R, iar din 5-8 avem 4R, pe această
latură vom înseria bobina de tensiune a wattmetrului care este RW = R, rezultând şi pe această
latură 5R.
Rezistenţele de şunt (şunturile) – sunt rezistoare cu rezistenţă de valoare foarte redusă, care
se leagă în serie în circuitul de măsurare iar în paralel pe aceasta se leagă ampermetrul al cărui
domeniu de măsurare dorim să-l extindem.

Rezistenţa rS a şuntului se determină în funcţie de rezistenţa interioară ra a


ampermetrului şi de curentul I a .

16
 I = Ia + IS

 I a ra = I S rS
IS = I − Ia
I a ⋅ ra = rS ( I − I a ); I a ⋅ ra = rS ⋅ I − rS ⋅ I a
I a ( ra + rS ) = I ⋅ rS | ÷ I a
I I
ra + rS = ⋅ rS ; = n raport de multiplicare a şuntului. Rezultă rezistenţa de şunt.
Ia Ia
ra
ra + rS = n ⋅ rS ; rS =
n −1

Şunturile se construiesc din manganină, care are proprietăţi electrice şi fizice relativ
constante. Şunturile se realizează sub formă de bobine, bare rotunde etc.
La unele tipuri constructive de ampermetre, şunturile se montează în exterior, prin legarea
lor la cele două borne ale instrumentului.
La ampermetrele cu mai multe domenii de măsurare, şunturile sunt multiple şi se montează
în interiorul cutiei instrumentului, schimbarea lor făcându-se cu ajutorul unui comutator.
Şunturile exterioare au marcate pe ele curentul care poate fi măsurat de instrumentul
prevăzut cu şuntul respectiv şi căderea de tensiune pe şunt corespunzătoare curentului
nominal, exprimată în mV, care trebuie să fie egală cu căderea de tensiune nominală pe
rezistenţa interioară a instrumentului. Valorile standardizate pentru căderea nominală de
tensiune sunt: 60, 75, 100 sau 150 mV.
Pentru măsurarea curentului alternativ de valoare mare, ampermetrul se leagă în circuit
prin intermediul unui transformator de măsurare de curent (reductor de curent) care se
caracterizează prin raportul de transformare nominal:
I
K IN = 1N ; I 2 N = 5 A .
I 2N

2.5. Consumul propriu de putere al instrumentelor electrice de măsurare, reprezintă puterea


absorbită necesară deplasării echipajului mobil al aparatului, plus, puterea transformată în
căldură prin efectul Joule-Lenz, la trecerea curentului prin rezistenţa interioară a aparatului.
În tabel sunt prezente valorile orientative ale consumului de putere pentru tipurile cele mai
uzuale de instrumente electrice de măsurat.
Consumul propriu în [W]
Tipul instrumentului
Ampermetre pentru 5 A Voltmetru pentru 100 V
Magnetoelectric 0,2.....0,4 0,1.....1
Electromagnetic 2.....8 2.....5
Electrodinamic 3,5.....10 3.....6
De inducţie 1.....4 2.....5

2.6. Erori de măsurare


Practica a relevat constatarea că într-o măsurare, de orice natură ar fi aceasta şi oricât de
corect ar fi executată, chiar dacă au fost adoptate cele mai precise metode şi aparate, rezultatul
diferă de valoarea adevărată sau reală a mărimii de măsurat.
Diversitatea abaterilor valorilor rezultate din măsurarea unei mărimi faţă de valoarea
adevărată şi necesitatea elaborării unor metode de calcul impun stabilirea unor criterii de
clasificare a erorilor.
După caracterul lor, erorile pot fi: sistematice, aleatoare (întâmplătoare) şi grosolane.

17
Erorile sistematice se produc întotdeauna în acelaşi sens, într-un şir de măsurători efectuate
riguros în aceleaşi condiţii experimentale, putând avea o valoare constantă sau variabilă după
o lege determinată.
În funcţie de cauzele care le generează, erorile sistematice pot fi obiective şi subiective.
Erorile sistematice obiective, indepedente de operator, sunt datorate instrumentelor şi
metodelor de măsurare, sau influenţelor controlabile ale mediului ambiant (temperatură,
presiune, câmp magnetic, câmp electric etc).
Erorile sistematice subiective depind de operator, de caracteristicile sale senzoriale, de
stările psihice şi condiţiile de mediu în care acesta lucrează.
În cadrul erorilor sistematice se pot pune în evidenţă:
a) Erori de aparat – care apar în principal datorită unor caracteristici constructive sau
imperfecţiuni de etalonare.
b) Erori de metodă – care apar datorită principiilor pe care se bazează metoda, a
introducerii anumitor simplificări sau utilizării unor relaţii empirice, care aproximează
cazurile reale.
De exemplu, la măsurarea unei rezistenţe prin metoda industrială a ampermetrului şi
voltmetrului (montaje amonte şi aval), se comit erori sistematice dacă se aplică relaţia
U
aproximativă de calcul: Rm = , în care U şi I sunt indicaţiile voltmetrului, respectiv
I
ampermetrului. Dacă se notează cu R A şi RV rezistenţele interioare ale ampermetrului şi
voltmetrului, atunci relaţia exactă de calcul a rezistenţei măsurate este:
U − RA ⋅ I
- pentru montajul amonte: R = ;
I
U
R=
- pentru montajul aval: U ;
I−
RV
Dacă se calculează eroarea sistematică de metodă se obţine:
- pentru montajul amonte: ∆R = Rm − R = R A ;
R2
- pentru montajul aval: ∆R = Rm − R = − .
R + RV
c) Erori produse de factori externi care sunt deosebit de dificil de evaluat prin calcule, şi
chiar experimental deoarece nu întotdeauna pot fi cunoscute cauzele şi legile de variaţie în
timp a parametrilor mediului în care se desfăşoară măsurările. Un factor extern perturbator îl
prezintă influenţa câmpurilor magnetice exterioare, chiar a câmpului magnetic terestru. Pentru
eliminarea erorilor sistematice produse de câmpurile magnetice exterioare, se folosesc în
construcţia aparatelor de măsurat diverse procedee, ca spre exemplu, astaticizarea.
Erorile aleatoare (întâmplătoare, accidentale) se caracterizează prin faptul că au valori şi
semne diferite într-un şir de determinări succcesive ale aceleaşi mărimi, efectuate riguros în
aceleaşi condiţii. Aceste erori nu sunt controlabile, fiind produse de fluctuaţii accidentale ale
influenţei mediului ambiant şi atenţiei operatorului, ale parametrilor dispozitivelor de
măsurare.
Erorile grosolane (greşelile) sunt caracterizate prin valori foarte mari, cu o probabilitate
mică de apariţie, conducând la denaturarea rezultatelor măsurării. Ele pot proveni din
neatenţia sau lipsa de pregătire a operatorului, din aplicarea unei metode de calcul inexacte,
dintr-o citire eronată, din cauza funcţionării defectuoase a aparatelor utilizate.
Spre deosebire de celelalte categorii de erori care se pot încadra în anumite limite
admisibile, determinările afectate de erori grosolane trebuie eliminate, iar măsurările refăcute.
Eroarea de măsurare, este o sumă algebrică între eroarea sistematică obiectivă şi eroarea
sistematică subiectivă.
Valoarea erorilor de măsurare se exprimă în funcţie de:

18
- valoarea adevărată, X a , a unei mărimi, care este numărul obţinut prin raportul dintre
mărimea de măsurat şi unitatea de măsură respectivă, când măsurătoarea nu este afectată de
nici un fel de eroare. Practic o astfel de măsurare nu este posibilă;
- valoarea măsurată, X , este rezultatul luat la întâmplare, al unei singure măsurări dintr-
un şir întreg de rezultate ale măsurătorilor efectuate asupra aceleiaşi mărimi şi în aceleaşi
condiţii;
- valoarea de referinţă, X 0 , este rezultatul unei măsurări cu mijloace foarte precise
(instrumente etalon, măsurări prin comparaţie).
În măsurările tehnice se poate considera că: X 0 = X a .
EROAREA REALĂ a valorii măsurate a unei mărimi, este diferenţa între valoarea
măsurată X , şi valoarea de referinţă X 0 :
∆= X −X0.
Practic, valoarea de referinţă X 0 , diferă de valoarea adevărată X a , deoarece nici un
etalon nu poate fi construit să măsoare fără abateri. Din acest motiv nu trebuie să se confunde
eroarea reală ∆, cu EROAREA ABSOLUTĂ: ∆a = X − X a .
EROAREA RELATIVĂ – este raportul între eroarea reală şi valoarea de referinţă X 0 ,
exprimată în procente:
∆ X − X0
∆r = = ⋅ 100 [%] .
X0 X0
Cu cât eroarea relativă este mai mică, cu atât măsurarea este mai precisă.
EROAREA DE INDICAŢIE ADMISIBILĂ. Valoarea indicată, X i , de un aparat de
măsură se deosebeşte de valoarea adevărată X a , a mărimii de măsurat datorită erorilor pe
care le are aparatul de măsură.
Diferenţa dintre valoarea indicată de aparat, X i , şi valoarea adevărată X a , a mărimii de
măsurat nu se poate afla, deoarece, aşa cum s-a mai arătat, aceasta din urmă nu poate fi
determinată oricât de precise ar fi aparatele de măsură etalon care sunt utilizate. Valoarea cea
mai apropiată de această diferenţă se obţine referind indicaţia aparatului X i la valoarea de
referinţă X 0 a mărimii de măsurat cu un aparat foarte precis (etalon).
Diferenţa dintre aceste valori constituie eroarea de indicaţie admisibilă ∆iad , a aparatului
de măsură:
∆iad = X i − X 0 .
Eroarea de indicaţie admisibilă a unui aparat de măsură admisă prin STAS, instrucţiuni sau
norme se mai numeşte EROARE TOLERATĂ DE INDICAŢIA APARATULUI.
Gradul de precizie al măsurării este dat de EROAREA RELATIVĂ A INDICAŢIEI ∆α
, care reprezintă raportul dintre eroarea de indicaţie admisibilă şi valoarea de referinţă, X 0 :
∆ X − X0
∆ α = iad = i .
X0 X0
Dacă eroarea de indicaţie admisibilă se raportează la limita superioară maximă X max , a
aparatului de măsurat, se obţine EROAREA RAPORTATĂ A INDICAŢIEI aparatului, sau
EROAREA LIMITĂ DE CLASĂ:
∆ X − X0
∆α| = iad = i = CL .
X max X max
Această eroare caracterizează precizia aparatului de măsură.
Clasa de precizie sau indicele de clasă a unui instrument de măsură, se exprimă ca raport
între eroarea tolerată de indicţia aparatului ( ∆iad ) sau eroarea maxim admisibilă, (sau eroarea
limită de clasă) şi valoarea maximă X max care se poate măsura cu aparatul, multiplicat cu
100:

19
∆ iad
CL = ⋅ 100 [%] .
X max
Eroarea maxim admisibilă sau eroarea tolerată proprie unui aparat sau metode de
măsurare, denumită şi eroare limită de clasă, se determină experimental, pe baza unui mare
număr de măsurători.
În funcţie de clasa de precizie, indicată de aparat, se poate determina, simplu, valoarea
erorii maxim admisibile sau a erorii limită de clasă:
C
∆ iad = L ⋅ X max - eroarea exprimată în unităţile de măsură scrise pe scala aparatului.
100
Exemplu: Pentru un ampermetru cu clasa de precizie 0,5 şi limita maximă de măsurare
X max = 5 A , eroarea maxim admisibilă este:
C 0,5
∆ iad = L ⋅ X max = ⋅ 5 = 0,025 A .
100 100
Aparatele analogice de măsurat sunt construite în următoarele clase de precizie: 0,1; 0,2;
0,5; 1; 1,5; 2,5 şi 5 cu erorile raportate tolerate corespunzătoare, prezentate în tabelul următor:

Clasa de precizie a aparatului


0,1 0,2 0,5 1 1,5 2,5 5
de măsurat
Eroarea raportată tolerată ± 0, ± 0, ± 0, ± 1, ± 2,
±1 ±5
(Eroarea limită) în % 1 2 5 5 5

2.7. Clasificarea instrumentelor electrice de măsurat

Aparatele cu ajutorul cărora se măsoară mărimile electrice şi magnetice, numite aparate


(instrumente) electrice de măsurat, se clasifică după mai multe criterii şi anume:
1. După modul indicaţiei aparatelor:
- aparate cu citire directă, sunt aparatele care au dispozitive de citire cu scăli (scări) gradate
şi ace indicatoare. La unele aparate lipseşte acul indicator, acesta fiind înlocuit cu un spot
luminos;
- aparate integratoare, sunt aparate care au mecanisme speciale de însumare în timp a
valorilor mărimilor de măsurat (ex. contoare de energie electrică);
- aparate înregistratoare, sunt aparate prevăzute cu mecanisme speciale care trasează
diagramele de variaţie în timp a mărimilor de măsurat.
2. După principiul de funcţionare, instrumentele de măsură electrice sunt:
- instrumente (aparate) analogice, în care semnalul electric acţionează asupra dispozitivului
de măsurat în mod continuu, valoarea mărimii de măsurat fiind indicată sub forma deplasării
unghiulare sau liniare a indicatorului echipajului mobil al aparatului în faţa unei scări gradate
în unităţi de măsură ale mărimii de măsurat. Această categorie cuprinde marea majoritate a
aparatelor indicatoare;
- aparate numerice, în care semnalul electric este discretizat şi acţionează în mod
discontinuu asupra dispozitivului de măsurat, valoarea mărimii de măsurat fiind afişată sub
formă numerică la anumite intervale de timp.
3. După felul curentului, instrumentele de măsurat electrice se împart în:
- aparate utilizate în curent continuu;
- aparate utilizate în curent alternativ;
- aparate utilizate şi în curent alternativ şi în curent continuu.
4. Din punct de vedere al modului de întrebuinţare, se deosebesc:
- aparate fixe sau de tablou;
- aparate portabile.
5. După felul mărimii de măsurat, se deosebesc:
- ampermetre;

20
- voltmetre;
- wattmetre;
- ohmetre;
- cosfimetre (fazmetre); etc.
6. După natura fenomenului fizic care stă la baza funcţionării lor, aparatele analogice se
împart în:
- aparate magnetoelectrice;
- aparate electromagnetice (feromagnetice);
- aparate electrodinamice;
- aparate ferodinamice;
- aparate de inducţie;
- aparate termice;
- aparate de rezonanţă;
- aparate electronice;
- aparate electrostatice; etc.

2.8. Metode de măsurare

Metoda de măsurare reprezintă modul de comparare a mărimii de măsurat cu unitatea de


măsură.
A. După modul de obţinere a valorii mărimii de măsurat se disting două categorii de
metode: directe şi indirecte.
- Metode de măsurare directe – prin care se obţine nemijlocit valoarea mărimii care
interesează, utilizând aparate de măsură; ex: măsurarea tensiunii şi a curentului cu voltmetrul,
respectiv ampermetrul.
- Metode de măsurare indirecte – în care valoarea mărimii de măsurat se obţine prin
calcule, din valorile măsurate direct ale altor mărimi, de care, mărimea de măsurat este legată
printr-o relaţie fizică cunoscută; ex: determinarea rezistenţei electrice prin calcul cu ajutorul
U
legii lui Ohm, din valorile măsurate direct: tensiune şi curent: R = .
I
Metodele de măsurare directe sunt cele mai numeroase.
În funcţie de tehnica măsurării, la rândul lor aceste metode se împart în două grupe:
1) metode de măsurare cu citire directă – în care valoarea mărimii de măsurat se obţine prin
citirea directă a indicaţiei unui aparat de măsurat etalonat în unităţi ale mărimii de măsurat;
2) metode de măsurare prin comparaţie – în care valoarea mărimii de măsurat se obţine prin
compararea directă a acesteia cu una sau mai multe mărimi măsurate de aceaşi natură .
Aceste metode diferă între ele prin modul în care se compară mărimile de măsurat cu
măsurile. Se deosebesc următoarele 3 metode de comparaţie:
a) metoda de zero (sau de compensaţie) – în care mărimea de măsurat se compară cu o
mărime cunoscută de aceaşi natură, care acţionând simultan asupra aparatului de măsurat
variază până se compensează (se reduce la zero) efectul mărimii de măsurat; când efectele
celor două mărimi asupra aparatului de măsură se compensează, indicaţia acestuia este zero şi
cele două mărimi sunt egale sau proporţionale (puntea simplă);
b) metoda diferenţială – în care comparaţia se realizează măsurându-se diferenţa dintre
mărimea de măsurat şi o mărime cunoscută care acţionează simultan asupra aparatului de
măsurat. A = Ax − A0 ,
în care: Ax - mărimea de măsurat
A0 - o mărime de aceaşi natură cu Ax dar cunoscută cu o anumită precizie.
Măsurând diferenţa A şi cunoscând pe A0 ⇒ Ax .
Precizia acestei metode este cu atât mai mare cu cât diferenţa dintre cele două mărimi este
mai mică;

21
c) metoda substituţiei – în care mărimea de măsurat se substituie în montajul de măsurare
cu mărimea de comparaţie cunoscută, care se reglează până se obţine acelaşi efect asupra
aparatului de măsurat ca şi în cazul mărimii de măsurat; indicaţia aparatului fiind aceeaşi
rezultă că şi mărimile care le-au produs sunt egale; ex: pentru măsurare R, L, C.
B. După forma de indicare a valorii măsurate, metodele de măsurare se împart în:
- măsurări analogice, în care mărimea de măsurat se măsoară în mod continuu, valoarea
acesteia fiind dată de către indicatorul aparatului de măsurat, urmărind continuu variaţia de
măsurat;
- măsurări numerice (discrete), în care mărimea de măsurat este descompusă, în montajul de
măsurare, în mărimi discrete care se măsoară numai în anumite intervale de timp, valoarea ei,
indicată de aparatul de măsură sub formă cifrică, urmărind în mod discontinuu variaţia, de
obicei continuă a mărimii de măsurat.
C. După precizia măsurării se deosebesc:
- măsurări de laborator – precizie mare şi foarte mare unde se determină şi erorile de
măsurare;
- măsurări industriale – mai puţin precise şi care de obicei nu ţin seama erorile de măsurare.

2.9. SEMNE CONVENŢIONALE

APARAT MAGNETOELECTRIC

LOGOMETRU MAGNETOELECTRIC

APARAT ELECTROMAGNETIC

LOGOMETRU ELECTROMAGNETIC

APARAT ELECTRODINAMIC
FĂRĂ ECRAN MAGNETIC

LOGOMETRU ELECTRODINAMIC
FĂRĂ ECRAN MAGNETIC

APARAT ELECTRODINAMIC
CU ECRAN MAGNETIC

22
LOGOMETRU ELECTRODINAMIC
CU ECRAN MAGNETIC

APARAT FERODINAMIC

LOGOMETRU FERODINAMIC

APARAT DE INDUCŢIE

LOGOMETRU DE INDUCŢIE

APARAT TERMIC

APARAT CU VIBRAŢII

APARAT ELECTROSTATIC

AMPERMETRU

KILOAMPERMETRU

23
MILIAMPERMETRU

VOLTMETRU

KILOVOLTMETRU

MILIVOLTMETRU

WATTMETRU

KILOWATTMETRU

COSFIMETRU

OHMETRU

FRECVENTMETRU

FARADMETRU

Aparat utilizat în curent continuu


Aparat utilizat în curent alternativ

Aparat utilizat şi în curent continuu şi în curent alternativ

Aparat orizontal

24
Aparat vertical

Aparat înclinat (de ex. înclinat la 30°)

Izolaţia bobinelor aparatului încercate la 2 kV

Atenţie asupra modului de utilizare a aparatului

Clasa de precizie – 0,5 – se referă la eroarea exprimată în


procente din valoarea maximă a domeniului de măsurare

Clasa de precizie se referă la eroarea exprimată în procente


din lungimea scării gradate a aparatului

Clasa de precizie se referă la eroarea exprimată în procente


din valoarea măsurată

2.10. Conexiunea receptoarelor trifazate

În circuitele trifazate, receptoarele pot fi conectate în stea sau în triunghi.


a) Conexiunea în stea a receptoarelor

25
U 12 ; U 23 ; U 31 - sunt tensiuni de linie: U l .
U 10 ; U 20 ; U 30 - sunt tensiuni de fază: U f .
U 12 = U 10 −U 20
U 23 = U 20 −U 30
U 31 = U 30 −U 10
În tringhiul OAB scriem:
Ul 1 3 Ul 1
cos 30 ° = ⋅ ; = ⋅ ;
2 Uf 2 2 Uf
Ul
3= ; U l = 3 ⋅U f ;
Uf
Deci pentru conexiunea stea avem: I l = I f ; U l = 3 ⋅U f ;
Tensiunea de fază U f , este tensiunea care se măsoară între începutul unei faze şi sfârşitul
aceleaşi faze.
Tensiunea de linie U l , este tensiunea care se măsoară între începuturile a două faze.
b) Conexiunea în triunghi a receptoarelor.

U 12 ; U 23 ; U 31 - tensiuni de linie şi de fază: U l =U f

26
I 1 ; I 2 ; I 3 - curenţi de linie: I l
I 12 ; I 23 ; I 31 - curenţi de fază: I f

I 1 = I 12 − I 31
I 2 = I 23 − I 12
I 3 = I 31 − I 23

În tringhiul OAB scriem:


I1 1 I 1
cos 30 ° = ⋅ = l ⋅ ;
2 I 12 2 If
3 Il 1
= ⋅ ; Il = 3 ⋅ I f
2 2 If
Deci pentru conexiunea triunghi avem: U l =U f ; I l = 3 ⋅ I f .

27
CAPITOLUL III

LUCRĂRI PRACTICE DE LABORATOR

Lucrarea: 1

MĂSURAREA REZISTENŢELOR CU PUNTEA SIMPLĂ (WHEATSTONE)

1. Consideraţii generale

Metodele de punte sunt metode de comparaţie de zero şi se întrebuinţează la măsurarea


mărimilor neelectrice prin metode electrice şi în diferite instalaţii automate şi telemecanice.
Circuitul de măsurare al metodelor de punte se compune din patru impedanţe care
formează laturile unui patrulater închis, un aparat indicator de zero conectat în a doua
diagonală.
Principiul metodelor de punte constă în echilibrarea electrică a punţii, care se
caracterizează prin lipsa curentului în diagonala aparatului de zero. Valoarea mărimii de
măsurat rezultă din condiţiile de echilibru ale punţii, în funcţie de impedanţele cunoscute din
laturile patrulaterului. Metodele de punte, fiind metode de zero, au o sensibilitate şi precizie
mare, nefiind influenţate de etalonarea aparatului de zero şi de variaţiile sursei de alimentare.
Puntea simplă este o punte de c.c., cu ajutorul căreia se măsoară rezistenţe cuprinse între
1Ω şi 1MΩ.
În fig.1 este prezentată schema principală a punţii simple, care cuprinde: trei rezistenţe
cunoscute R1, R2 şi R3 care împreună cu rezistenţa de măsurat Rx formează laturile
patrulaterului ABCD, un galvanometru G de curent continuu ca aparat indicator de zero
montat în una din diagonale, iar în celalaltă diagonală o sursă E de curent continuu (1,5 - 4)V
şi o rezistenţa R pentru limitarea curentului în circuit.
Aplicând teoremele lui Kirchhoff circuitului din fig.1, se obţine următorul sistem de
ecuaţii:

28
( B)  I x − I G − I 1 = 0

( D)  I 2 + I G − I 3 = 0

( A B ) DI x RxA+ IG RG − I 2 R2 = 0
(B C ) DI1R1 B− I 3 R3 − I G RG = 0

( A E )C I x RBx + IA1R1 = E
Prin rezolvarea acestui sistem de ecuaţii se obţine curentul IG prin galvanometru în
funcţie de tensiunea E (constantă) şi de rezistenţele RX, R1, R2,R3, RG .

RX ⋅ R3 − R1 ⋅ R2
IG = E
RG ( RX + R1 )( R2 + R3 ) + RX ⋅ R1 ( R2 + R3 ) + R2 ⋅ R3 ( RX + R1 )

sau, notând numitorul fracţiei cu N, se obţine:

R X ⋅ R3 − R1 ⋅ R2
IG = E
N

Sensibilitatea punţii simple este definită de expresia:

dI G N ⋅ R3 − ( R X ⋅ R3 − R1 ⋅ R2 ) ⋅ N ′
S= =E
dRX N2

unde N ′ este derivata numitorului N .


Dacă: Rx R3 = R1 R2 ,rezultă:
R
IG = 0 şi S = E 3 ,adică sensibilitatea punţii depinde de valoarea tensiunii continue E de
N
alimentare a punţii.
În general, puntea se echilibrează prin variaţia rezistenţelor R1, R2 şi R3 , sau prin variaţia
unei singure rezistenţe, astfel încât curentul IG devine egal cu zero, adică:

IG = 0 când: Rx R3 = R1 R2

R2
R X = R1
R3

Rezistenţele cunoscute R2 şi R3 constituie rezistenţele de raport, iar rezistenţa R1 –


rezistenţa de comparaţie.
Rezistenţele de raport sunt rezistenţe variabile, care permit fixarea unui raport egal cu o
putere întreagă a lui 10, cuprins între 10-3 şi 103. Rezistenţa de comparaţie R1 este în general o
rezistenţă variabilă în decade cu valori între (0,1 - 105)Ω.
Din cauza variaţiei în trepte a rezistenţei de comparaţie, de multe ori nu se poate realiza
echilibru punţii, galvanometrul având deviaţii α1 şi α2 în sensuri diferite (faţă de poziţia de

29
zero a galvanometrului) pentru două valori R1′ şi R1″( R1″> R1′ ) foarte aproape de valorile
rezistenţei de comparaţie.
În acest caz, rezistenţa de echilibru se află prin metoda interpolării, calculându-se cu
relaţia:

′ ″ ′ α1
R1i = R1 + ( R1 − R1 )
α1 + α 2

Domeniul de măsurare al punţii Wheatstone este determinat de valorile limită ale


rezistenţelor de raport şi de comparaţie.
În practică domeniul este limitat între 1Ω şi 106Ω.
În afara acestor limite, erorile de măsurare cresc foarte mult în cazul rezistenţelor de
măsurat sub 1Ω, datorită influenţei rezistenţei conductoarelor de legătură şi a rezistenţelor de
contact a bornelor de conectare la punte a rezistenţei de măsurat iar în cazul rezistenţelor de
măsurat peste 106Ω datorită reducerii sensibilităţii punţii din cauza micşorării curenţilor în
laturile patrulaterului.

2. Schema de montaj şi aparate folosite

Rx – rezistenţa necunoscută (bobină cu două înfăşurări; rezistenţa unui voltmetru);


R1 – rezistenţa în decade: (0,1 x 10 + 1 x 10 + 10 x 10 + 10 x 100) Ω
R2 şi R3 – rezistenţe în decade;
R – reostat de 840Ω şi 0,5A;
E – sursă de tensiune continuă 4V;
G – galvanometru magnetoelectric cu constata de 10-7A/diviziune;
K1 – întrerupător cu o poziţie;
K2 – întrerupător cu o poziţie pentru introducerea în circuit a galvanometrului cât şi pentru
protejarea acestuia.

1. Chestiuni de studiat şi modul de lucru

a). Se va studia puntea simplă neechilibrată şi echilibrată;


R2
b). Se realizează schema de montaj şi cu diferite rapoarte , se execută măsurarea
R3
diferitelor rezistenţe.
Datele se trec în tabelul de date:

30
Nr. Rezistenţa de R2 R3 R2 R1 Rx
Observaţii
crt. măsurat [Ω] [Ω] R3 [Ω] [Ω]

Lucrarea: 2

MĂSURAREA REZISTENŢELOR CU PUNTEA DUBLĂ (THOMSON)

1.Consideraţii generale

Puntea dublă (Thomson) se foloseşte ca metodă de precizie ridicată pentru măsurarea


rezistenţelor mici şi foarte mici cuprinse între 1Ω şi 10 -6Ω, deoarece puntea Wheatstone nu
mai dă precizia necesară, datorită rezistenţelor de contact şi ale conductoarelor de legătură
care pot fi de acelaşi ordin de mărime cu rezistenţa de măsurat.
Utilizând puntea dublă, rezistenţele de contact şi de legătură ale rezistenţei de măsurat
sunt plasate într-un circuit auxiliar evitându-se influenţa lor asupra circuitului de măsurare.
Schema de măsurare a rezistenţelor cu puntea dublă cuprinde două circuite: circuitul de
măsurare şi circuitul exterior (auxiliar) (fig.1).

Rezistenţele din circuitul de măsurare care formează braţele sau ramurile punţii sunt: Rx
(rezistenţa necunoscută), R1, R2, R3, R4 , Rn.
Rezistenţele conductoarelor de legătură (inclusiv rezistenţele de contact) sunt: r1, r2, r3, r4
şi r.
Pentru simplificare considerăm că rezistenţele conductoarelor de legătură şi rezistenţele de
contact intră în mărimile rezistenţelor R cu indicii corespunzători:
Când puntea este echilibrată (curentul din circuitul galvanometrului este zero IG=0), se
poate scrie:

31
 I 3 Rx + I 2 R3 = I1 R1

 I 3 Rn + I 2 R 4 = I 1 R2
 I ( R + R ) = ( I − I )r
2 3 4 3 2
Rezolvând aceste ecuaţii în raport cu Rx, rezultă:
R r ⋅ R4 R R 
R x = 1 Rn + ⋅  1 − 3 
R2 r + R3 + R4  R2 R4 
Pentru ca rezistenţa Rx să fie determinată numai de primul termen din dreapta egalităţii de
r ⋅ R4 R R 
mai sus şi pentru uşurinţa echilibrării punţii, termenul: ⋅  1 − 3  , denumit
r + R3 + R4  R2 R4 
termen de corecţie, trebuie să fie zero.
R1 R3
Pentru realizarea acestui lucru se consideră R1 = R3 şi R2 = R4 ; − =0
R2 R4

În acest caz rezistenţa Rx, va fi:

R1 R
R x = Rn ⋅ = Rn ⋅ 3
R2 R4
Din cauză că determinarea rezistenţelor conductoarelor de legătură şi a rezistenţelor de
contact este imposibilă, această egalitate este greu de realizat cu exactitate.
Eroarea provocată de inexactitatea condiţiilor R1 = R3 şi R2 = R4 poate fi micşorată, dacă
conductorul de rezistenţă r se confecţionează din bară de cupru de secţiune suficient de mare ,
deci o rezistenţă cât mai redusă, astfel încăt termenul de corecţie să fie neglijabil în
comparaţie cu Rx.
Rezistenţele R1, R2, R3, R4 nu trebuie să fie mai mici de 10Ω, pentru ca rezistenţa
conductoarelor şi a contactelor în aceste braţe să poată fi neglijată.
R1 R3
În mod obişnuit punţile duble se construiesc cu raportul braţelor şi egal sau
R2 R4
variabil prin reglarea rezistenţelor R1 şi R3.

2. Schema de montaj şi aparate utilizate

32
Fig. 2
R1 = R3 rezistenţe în decade (10 x10)Ω sau (10 x 100)Ω
R2 = R4 rezistenţe în decade (10 x100)Ω sau (10 x 1000)Ω
Rn – rezistenţă în decade 10 x 0,1 + 10 x 1 + 10 x 10 + 10 x 100)Ω
Rx – rezistenţa necunoscută
R – reostat 30Ω utilizat pentru reglarea curentului din circuit;
AB – conductor de cupru cu rezistenţa r(Ω); (se leagă două conductoare obişnuite în
l
paralel pentru a obţine o secţiune mare şi rezistenţă r cât mai mică: r = ρ )
S
E – sursă de tensiune continuă (2V)
A – ampermetru magnetoelectric
G – galvanometru
K1, K2 – întrerupătoare monopolare.

3. Chestiuni de studiat şi modul de lucru

a). Se realizează schema de montaj şi se studiază puntea dublă echilibrată şi neechilibrată;


b). Se vor măsura rezistenţele înfăşurărilor unei bobine (separat, serie, paralel); se va
măsura rezistenţa unui ampermetru feromagnetic; se va măsura rezistenţa bobinei de curent a
unui wattmetru electrodinamic sau ferodinamic;
c). După realizarea schemei de montaj, cu una din rezistenţele Rx legate în circuit, se
alimentează cu tensiune circuitul prin închiderea întrerupătorului K2; se închide apoi
întrerupătorul K1 şi se reglează rezistenţa în decade Rn până curentul IG prin galvanometru
devine zero, deci puntea este echilibrată.
R1
În acest caz: R x = Rn , unde Rn este valoarea rezistenţei în decade pentru care puntea
R2
este echilibrată.
Toate valorile obţinute se trec în tabel:

Rezistenţa R1 R3 Rn R1 R Rx
Nr. R2 R4 = 3 E CA αA I Obs.
de [Ω [Ω [Ω [Ω
crt. [Ω] [Ω] R2 R4 [V] [A/div] div [A]
măsurat ] ] ] ]

33
34
Lucrarea: 3

MĂSURAREA REZISTENŢELOR PRIN METODE INDUSTRIALE

1. Generalităţi

Rezistenţa este o mărime fizică a cărei măsurare se face într-un larg interval valoric, de la
10 Ω (rezistenţe de contact) şi până la 1018Ω.
-8

Rezistenţa se poate măsura fie în c.c., fie în c.a., şi în consecinţă s-a dezvoltat o mare
varietate de metode de măsurare în funcţie de intervalul valoric, frecvenţă, eroare admisibilă,
cerinţe impuse modului de afişare (analogic sau digital).
Alegerea unei anumite metode este condiţionată în principal de ordinul de mărime
prezumat pentru rezistenţă şi de precizia impusă măsurării.
În curent continuu rezistenţa unui receptor pasiv este definită ca raportul dintre tensiunea
la bornele sale şi curentul care-l străbate :

U
R=
I

În curent alternativ rezistenţa unui receptor pasiv este definită ca raportul dintre puterea
activă consumată de receptor şi pătratul valorii efective a curentului alternativ care-l stărbate:

P
R=
I2

Rezistenţa în c.c. a unui receptor este constantă; în c.a. rezistenţa variază în funcţie de
frecvenţa tensiunii de alimentare, ca o consecinţă a efectului pelicular, a pierderilor prin
curenţi turbionari şi prin histerezis.
În curent alternativ, măsurarea rezistenţei se face printr-o metodă indirectă: se determină
puterea consumată de receptor cu un wattmetru, iar cu un ampermetru se măsoară valoarea
efectivă a curentului ce străbate rezistenţa.
Limita superioară de frecvenţă a aparatelor trebuie să fie mai mare decât frecvenţa la care
se măsoară rezistenţa.
Metodele industriale de măsurare a rezistenţelor sunt: metoda substituţiei, metoda
rezistenţei adiţionale, metoda voltmetrului, metoda ampermetrului şi a voltmetrului.
1. Metoda substituţiei – este o metodă directă de măsurare a rezistenţelor folosind un
singur aparat indicator: ampermetru (miliampermetru) sau voltmetru. Precizia de măsurare a
rezistenţei Rx este independentă de clasa de precizie a aparatului folosit.

35
În schemele din figură, rezistenţa necunoscută Rx se montează în paralel cu o rezistenţă
etalon de comparaţie Rc reglabilă, de valoare cunoscută (rezistenţă în decade).
Metoda implică două măsurări şi anume: comutatorul K închis, K 1 pe poziţia “a” se
introduce în circuit rezistenţa necunoscută Rx şi se citeşte indicaţia aparatului (A sau V). Se
comută apoi K1 pe poziţia “b”, introducând în circuit rezistenţa etalon Rc, care se reglează
până se obţine aceeaşi indicaţie a aparatului indicator. Cei doi curenţi sau tensiuni fiind egali
(egale), rezultă că valoarea mărimii de măsurat Rx este egală cu valoarea mărimii reglate Rc
(Rx=Rc).
Precizia de măsurare depinde de precizia cu care se cunoaşte rezistenţa Rc şi de stabilitatea
sursei de tensiune E.

2. Metoda rezistenţei adiţionale – este o metodă indirectă de determinare a rezistenţelor,


folosind următoarea schemă (fig. c) în care:
mA – miliampermetru;
Rx – rezistenţa necunoscută;
Rc – rezistenţă etalon în decade;
K, K1 – întrerupătoare cu o poziţie.

Se alimentează montajul cu tensiune închizând K. Pentru prima măsurare K1 închis, deci


rezistenţa etalon Rc (pentru care se stabileşte o anumită valoare) este scoasă din circuit, se
măsoară cu miliampermetrul mA curentul Ix absorbit de rezistenţa necunoscută Rx.
Deschizând întrerupătorul K1 (introducând deci în circuit rezistenţa etalon Rc cunoscută),
curentul va scădea la valoarea Ix0. Se determină prin calcule rezistenţa Rx.

E E
IX = ; IX0 = ; ( E = 2 ÷ 4V )
Rx Rc + R x
IX E Rc + Rx Rc + Rx
= ⋅ =
I X0 R x E Rx

36
I X Rc + R x
= ; I X 0 ( Rc + R x ) = I X ⋅ R x
IX0 Rx
I X0 ⋅ R c + I X0 ⋅ R x = I X ⋅ R x
I X 0 ⋅ R c = I X ⋅ R x − I X 0 ⋅ R x = R x (I X − I X 0 )
I X 0 ⋅ Rc Rc
Rx = ; Rx =
IX − IX0 IX
−1
IX0

3. Metoda voltmetrului – se utilizează pentru măsurarea rezistenţelor foarte mari,


comparabile cu rezistenţa internă a voltmetrului care se utilizează (fig. d).

Când comutatorul K este pe poziţia 1, voltmetrul V cu rezistenţa internă Rv va măsura


tensiunea U0, la bornele sursei, (E = 2 – 4V).
Se comută comutatorul K pe poziţia 2, voltmetrul indicând tensiunea Ux. Având rezistenţa
interioară Rv a voltmetrului, măsurând tensiunile U0 şi Ux , se determină rezistenţa
necunoscută Rx.

E
K1 → 1 : I 0 = ; U 0 = I 0 ⋅ RV ;
RV
E
K → 2 : Ix = ; U x = I x ⋅ RV ;
RV + R x
E E ⋅ RV
⋅ RV
U0 RV U0 RV E ⋅ RV RV + R x
= ; = = ⋅ ;
Ux E Ux E ⋅ RV RV E ⋅ RV
⋅ RV
RV + R x RV + R x
U 0 RV + R x
= ; U 0 RV = U x RV + U x R x ;
Ux RV
RV (U 0 − U x )
U x R x = RV (U 0 − U x ); Rx =
Ux
4. Metoda ampermetrului şi voltmetrului de măsurare a rezistenţei este o metodă indirectă.
Ampermetrul şi voltmetrul folosit trebuie să fie de precizie ridicată.
După modul de legare a voltmetrului faţă de ampermetru se disting: montajul amonte (fig.
e) şi montajul aval (fig. f).
′ U
Notând cu U şi I indicaţiile voltmetrului şi ampermetrului, şi cu relaţia: R x = valoarea
I
aproximativă a rezistenţei de măsurat, se comite o eroare sistematică de metodă ce trebuie
corectată.

37
Expresiile corecte ale rezistenţei se stabilesc ţinând seama de consumurile aparatelor de
măsură (se cunosc: RA – rezistenţa internă a ampermetrului şi Rv – rezistenţa internă a
voltmetrului).

e)
a). În montaj amonte – relaţia corectă de calcul se stabileşte ţinând seama de căderea de
tensiune pe rezistenţa ampermetrului.

U x U − RA ⋅ I U
Rx = = = − RA
I I I

Eroarea sistematică de metodă se calculează cu relaţia:

′ U U
∆R x = R x − R x = − ( − R A ) = R A ,
I I

iar eroarea relativă în montaj amonte este:

∆R x R
∆ram = = A
Rx Rx

Eroarea relativă de metodă în montaj amonte este pozitivă şi cu atât mai mică, cu cât
rezistenţa Rx de măsurat este mai mare decât rezistenţa internă RA a ampermetrului.

b). În montaj aval – relaţia corectă de calcul se stabileşte ţinând seama de curentul ce trece
prin voltmetru:

f)
I = IV +Ix ;

38
U
Ix = I − IV = I − ;
RV
Ux = U
U U
Rx = =
Ix U
I−
RV
Eroarea absolută sistematică de metodă se calculează cu relaţia:

2
′ R ⋅R Rx
∆R x = R x − R x = x V − R x = − unde:
Rx + RV Rx + RV

′ U U U
R x = , dar I = I V − I x = + (fig. f.)
I R V R x

′ U
Rx =
deci: U U
+
RV Rx

Eroarea relativă pentru montajul aval va fi:

2
Rx
∆R x R + RV Rx 1
∆ rav = =− x =− =−
Rx Rx Rx + RV R
1+ V
Rx

Eroarea relativă de metodă în montajul aval este negativă şi cu atât mai mică cu cât
rezistenţa Rx de măsurat este mai mică decât rezistenţa RV a voltmetrului.
În concluzie, pentru măsurarea unei rezistenţe mai mici se va adopta montajul aval, iar
pentru o rezistenţă mare - montajul amonte.
Schema de montaj pentru metoda voltampermetrică este următoarea: fig. g).

g)
V – voltmetru
A – ampermetru
K – comutator cu două poziţii pentru realizarea montajelor amonte ( K →1) şi aval
( K → 2)
Rx – rezistenţa necunoscută

5. Modul de lucru şi chestiuni de studiat

39
a). Se realizează montajul din fig. a, făcându-se măsurători conform descrierii de la
punctul 1.
I x = I c ⇒ R x = Rc
b). Se realizează montajul din fig. c, se alimentează cu tensiune continuă de 4V şi se fac
citiri conform descrierii de la punctul 2, citiri care se trec în tabelul următor, efectuându-se
calculele.
Metoda rezistenţei adiţionale:

Nr. Rezistenţa CmA αXmA αX0mA Ix Ix0 Rc Rx E


Obs.
crt. necunoscută [mA/div] [div] [div] [mA] [mA] [Ω] [Ω] [V]

c). Se realizează montajul din fig. d, se alimentează cu o tensiune continuă de 4V. Se


citesc tensiunile U0 când K → 1 şi Ux când K → 2 . Se trec în tabel şi se determină rezistenţa
Rx (care va fi o rezistenţă în decade de 10000 Ω sau mai mare).
Metoda voltmetrului:

Nr. CV α0V αXV U0 UX RV Rx


Obs.
crt. [V/div] [div] [div] [V] [V] [Ω] [Ω]

d). Se realizează montajul din fig. g. Se alimentează pe rând cu tensiunile alternative:


127V şi 220V.
Se fac citirile aparatelor (A şi V) pentru montajul amonte ( K → 1 ) şi pentru montajul aval
( K → 2 ), trecându-se în tabel. Cunoscându-se rezistenţele RA şi RV se determină RX.

Metoda voltmetrului şi ampermetrului:

Nr. Felul CA αA I CV αV U RA RV RX
ΔRx Δr
crt. montajului [A/div] [div] [A] [V/div] [div] [V] [Ω] [Ω] [Ω]
amonte
aval

40
Lucrarea: 4

MĂSURAREA REZISTENŢELOR, INDUCTANŢELOR ŞI CAPACITĂŢILOR ÎN


CURENT ALTERNATIV CU AMPERMETRUL, VOLTMETRUL ŞI WATTMETRUL

1. Generalităţi

Parametrii electrici R, X şi Z reprezintă mărimi care caracterizeză proprietăţile unor


elemente de circuit (rezistoare, bobine, condensatoare) de a disipa sau absorbi energie
electromagnetică sub diferite forme (căldură, energie electrică sau magnetică) şi în cantităţi
care depind de construcţia elementului, de curentul electric care îl parcurge (frecvenţa,
amplitudinea, forma), precum şi de alţi factori de mediu (temperatura, presiunea etc.). Din
aceste cauze parametrii menţionaţi au valori determinate de condiţiile de lucru ale
elementelor, măsurarea trebuind să fie făcută în acele condiţii sau în condiţii apropiate.
O metodă indirectă de măsurare a parametrilor R, X şi Z este metoda industrială prin care
se măsoară curentul absorbit, tensiunea la borne şi puterea consumată de impedanţă.
Metodele industriale de măsurare a parametrilor R, X şi Z fiind metode indirecte au o
precizie de măsurare relativ mică, din cauza consumului de putere al instrumentelor, dar sunt
situaţii când nu se pot utiliza alte metode mai exacte (metode de punte) pentru că ar modifica
regimul de lucru al impedanţei de măsurat sau în cazurile în care elementele de circuit (de
exemplu consumatori de energie electrică) nu pot fi scoase din instalaţie sau trebuie controlate
în timpul funcţionării lor.
De asemenea, aceste metode se folosesc la încercările maşinilor şi aparatelor electrice de
joasă sau de înaltă tensiune pentru determinarea reactanţelor, rezistenţelor şi impedanţelor
acestor echipamente.
Cele trei instrumente de măsurat se pot lega în circuit în montaj amonte (fig. 1.a) şi în
montaj aval (fig. 1.b).

Fig. 1.a.

Fig. 1.b.

Având indicaţiile celor trei aparate, se pot determina R, X şi Z:


41
P
R= (1)
I2
U
Z = R2 + X 2 = (2)
I
U 2I 2 − P2 1 P2
X = Z 2 − R2 = = U 2
− (3)
I2 I I2

Dacă XL este reactanţa de măsurat a unei bobine care are inductanţa L şi considerând
frecvenţa curentului f = 50Hz, se obţine:

1 P2
L= U2 − (4)
2π ⋅ f ⋅ I I2

XL =ω⋅L

Dacă se măsoară capacitatea unui condensator, cunoscând că reactanţa capacitivă a


condensatorului, măsurată în ohmi este:

1
XC = se poate calcula mărimea capacităţii C cu expresia:
ω ⋅C
1
C=
2π ⋅ f P2 (5)
U2 −
I I2

Tangenta unghiului de pierderi dielectrice poate fi determinată din indicaţiile celor trei
aparate de măsură, conform schemelor din fig. 1.a şi 1.b.
Considerând schema echivalentă a condensatorului în paralel cu pierderile (fig. 2.a) şi
diagrama vectorială corespunzătoare ei (fig. 2.b) se obţine:

I cos ϕ = I r = I C ⋅ tgδ = U ⋅ ω ⋅ C ⋅ tgδ


P = U ⋅ I ⋅ cos ϕ = U 2 ⋅ ω ⋅ C ⋅ tg δ
P
tgδ =
U ⋅ω ⋅ C
2
,unde P este puterea măsurată de wattmetru, U este tensiunea măsurată
de voltmetru iar C este capacitatea calculată.
Erorile cauzate de consumul propriu al aparatelor pot fi neglijate dacă se alege corect
schema de legare a aparatelor.

42
Astfel, montajul amonte (fig. 1.a) trebuie utilizat în cazul în care sarcina de măsurat are
rezistenţa R sau X mai mare decât suma rezistenţelor bobinei de curent a wattmetrului (r WI) şi
a ampermetrului (ra), deoarece în acest caz căderile de tensiune de pe aceste bobine vor fi mici
şi se poate considera U1~U.
Montajul aval (fig. 1.b) se utilizeză în cazurile când rezistenţa R sau X este mică în
comparaţie cu valoarea rezistenţelor bobinelor de tensiune a wattmetrului (Rw) şi a
voltmetrului (Rv).
În acest caz, suma curenţilor Iw+Iv va fi mică în comparaţie cu curentul I al receptorului şi
se va putea admite I1≈I.
În cazul montajului aval, tensiunea U măsurată de voltmetru este tensiunea la bornele
rezistenţei R sau X, iar bobinei de tensiune a wattmetrului i se aplică aceeaşi tensiune. Dacă
notăm cu Pw, U şi I, indicaţiile wattmetrului, voltmetrului şi ampermetrului şi Rw, Rv şi Re
rezistenţele circuitelor de tensiune ale wattmetrului, voltmetrului şi respectiv rezistenţa lor
echivalentă (fiind legate în paralel):
R ⋅R
R e = W V , rezultă pentru Z, X şi R relaţiile date în tabelul 1. Formulele exacte se
RW + RV
folosesc în cazul când Re<Rx sau au valori apropiate iar dacă Re<<Rx se pot folosi formulele
aproximative, în care se neglijează consumul aparatelor de măsură.

2. Chestiuni de studiat şi modul de lucru:

- Se vor studia schemele din fig. 1.a şi 1.b;


- Se vor studia relaţiile (1..5);
- Se va studia schema de la fig. 2.a şi diagrama fig. 2.b şi relaţia tangentei unghiului de
pierderi;
- Se vor studia formulele din tabelul 1.

Tabelul 1
Para Formula exactă Formula
Observaţii
metrul (montaj aval) aproximativă
U2
Pw −
Re
R 2
Pw R w ⋅ Rv
2P  U  Ra =
I − w +  
2
R w + Rv
Re  Re  I2
2 Pw, U, I – sunt
U 2 I 2 − Pw 2 valori citite la
2 U 2 I 2 − Pw
X 2 Pw  U  cele trei aparate
I2 − +  I2 pentru montajul
Re  Re 
aval (1.b.)
U
2 U
Z 2P U 
I − w +  
2
I
Re  Re 

3. Schema de montaj şi aparate utilizate

43
W – wattmetru electrodinamic sau ferodinamic;
V – voltmetru electromagnetic;
A – ampermetru electromagnetic;
K1 – întrerupător la tablou;
K – comutator cu două poziţii;
Z – sarcina (rezistenţă, condensator, bobină).

4. Modul de lucru
- Se realizează schema de montaj şi se dimensionează circuitele de tensiune ale aparatelor
corespunzător tensiuni aplicate;
- Se conectează în circuit pe rând R, XC şi XL;
- Comutatorul pe poziţia 1 se realizează montajul amonte (adică cele două bobine de
tensiune sunt legate înaintea bobinelor de curent) şi se citesc cele trei aparate;
- Comutatorul K pe poziţia 2 – se realizează montajul aval şi se fac citirile aparatelor.
Datele citite şi cele calculate se trec în tabelul de date;
- Se vor calcula R, X, Z şi cu formulele din tabelul 1.

44
5. Tabel de date

Nr. Sarcina CW αW PW CV αV U CA αA I R XL L XC C tg δ Obs.


crt. Montaj de [W/div] [div] [W] [V/div] [div] [V] [A/div] [div] [A] [Ω] [Ω] [H] [Ω] [F]
măsurat
1. am R am-
2. av R amonte
3. am C
4. av C av-aval
5. am L
6. av L

45
Lucrarea: 5

MĂSURAREA PUTERII ÎN CIRCUITE DE CURENT CONTINUU ŞI ÎN CIRCUITE DE


CURENT ALTERNATIV MONOFAZATE

1. Consideraţii generale

Puterea absorbită de un receptor, conectat într-un circuit de curent continuu, se defineşte


ca produsul între tensiunile la bornele sale UR şi curentul pe care-l absoarbe de la sursa de
alimentare, IR:

PR = U R ⋅ I R

Puterea debitată de un generator se defineşte ca produsul între tensiunea la bornele sale UG


şi curentul debitat IG:

PG = U G ⋅ I G
Din definiţiile puterii absorbite de un receptor (consumator) şi debitată de un generator
(sursă), rezultă metodele de măsurare a puterii în curent continuu:
a). metoda indirectă a ampermetrului şi voltmetrului;
b). metoda directă cu wattmetrul.

1.1. Metoda indirectă a ampermetrului şi voltmetrului (metoda voltampermetrică)

Pentru determinarea puterii consumate de receptor sau debitate de sursă, în curent


continuu se utilizează două aparate magnetoelectrice: un ampermetru şi un voltmetru. După
modul de legare a voltmetrului faţă de ampermertru se disting: montajul amonte (fig. 1.a)
când voltmetrul este legat în circuit înaintea ampermetrului şi montajul aval (fig. 1.b) când
voltmetrul este legat în circuit după ampermetru.
Dacă se notează cu U şi I indicaţiile voltmetrului, respectiv a ampermetrului, cu RV şi RA
rezistenţele interioare ale voltmetrului şi ale ampermetrului, expresiile puterii consumate de
receptor respectiv generate de generator sunt:

46
1.1.1. Montajul amonte (fig. 1.a):

- puterea consumată de receptor PR sau debitată de sursa PG:

PR = U R ⋅ I R = I (U − I ⋅ R A ) = U ⋅ I − R A ⋅ I 2
IR = I
U = I ⋅ RA + U R = U A + U R
U R = U − I ⋅ RA
U  U2
PG = U G ⋅ I G = U  + I  = U ⋅ I +
 RV  RV
UG =U
U
I G = IV + I = +I
RV

1.1.2. Montajul aval (fig. 1.b):

- puterea consumată de receptor PR sau debitată de sursa PG:

 U  U2
PR = U R ⋅ I R = U  I −  = U ⋅ I −
 RV  RV
U =UR
U
I = IV + I R ; I R = I − IV = I −
RV
PG = U G ⋅ I G = I (U + I ⋅ R A ) = U ⋅ I + R A ⋅ I 2
IG = I
U G = U + I ⋅ RA

Metoda voltmetrului şi ampermetrului este o metodă indirectă de măsurare a puterii.


Se constată că puterea consumată de receptor PR şi debitată de generator PG sunt date de
produsul indicaţiilor ampermetrului şi voltmetrului, din care se scad sau se adună puterile
U2
consumate de aparatele de măsură ( PA = R A ⋅ I 2
şi PV = ). În general, aceste consumuri
RV
fiind mici, de ordinul a (0,5÷5)W se pot neglija, şi puterea se calculează cu relaţia :
Pm = U ⋅ I
Se pot determina eroarea absolută de metodă şi eroarea relativă pentru fiecare montaj în
parte:

47
1.1.3. Pentru montajul amonte:

a). Eroarea absolută de metodă:


- pentru receptor : ∆P = Pm − PR = U ⋅ I − (U ⋅ I − R A ⋅ I ) = R A ⋅ I
2 2

 U2  U2
- pentru generator (sursă): ∆P = Pm − PG = U ⋅ I − U ⋅ I +  = −
 RV  RV
b). Eroarea relativă:
∆P R A ⋅ I 2 R A ⋅ I U A
- pentru receptor : ∆r = = = =
Pm U ⋅I U U
2
U
- pentru generator: ∆P R U R ⋅I I
∆r = =− V =− =− V V =− V
Pm U ⋅I RV ⋅ I RV ⋅ I I

1.1.4. Pentru montajul aval:

a). Eroarea absolută de metodă:


U2 U2
- pentru receptor : ∆P = Pm − PR = U ⋅ I − (U ⋅ I − )=
RV RV
- pentru generator (sursă): ( )
∆ P = Pm − PG = U ⋅ I − U ⋅ I + R A ⋅ I 2 = − R A ⋅ I 2
b). Eroarea relativă:
U2
- pentru receptor : ∆P R U R ⋅I I
∆r = = V = = V V = V
Pm U ⋅ I RV ⋅ I RV ⋅ I I
∆P RA ⋅ I 2 R ⋅I U
- pentru generator: ∆r == − =− A =− A
Pm U ⋅I U U
Eroarea relativă de metodă la măsurarea puterii consumate de receptor PR în montaj
amonte este cu atât mai mică cu cât tensiunea pe ampermetru ( U A = R A ⋅ I ) este mai mică
decât căderea de tensiune pe receptorul R; montajul este adecvat pentru măsurarea
receptoarelor de puteri mari.
Eroarea relativă de metodă la măsurarea puterii consumate de receptor PR în montaj aval
U
este cu atât mai mică, cu cât curentul prin voltmetru: I V = este mai mic decât curentul I
RV
din circuit, deci cu cât rezistenţa RV a voltmetrului este mai mare decât rezistenţa receptorului
R; montajul este adecvat pentru măsurarea consumului de putere al receptoarelor cu rezistenţă
mică, deci a puterilor mici. Indiferent de modul de conectare a aparatelor, între puterile: P G –
generată de sursă; PR – consumată de receptor şi puterea absorbită de aparate PA şi PV, există
relaţia: PG=PR+ PA+ PV.

1.2. Metoda directă de măsurare a puterii cu wattmetrul

Măsurarea puterii în circuitele de curent continuu, cu ajutorul wattmetrului se execută în


mod analog cu măsurarea puterii active în circuitele de curent alternativ, expusă în paragraful
1.3.

1.3. Măsurarea puterii în circuite monofazate de curent alternativ

48
Presupunând un dipol electric având aplicată la borne tensiunea u şi fiind parcus de
curentul i, puterea instantanee la borne este dată de relaţia: p = u ⋅ i .
Puterea instantanee este primită sau cedată, după cum sensurile tensiunii la borne u şi
curentului i, se asociază după regula de la receptoare sau de la generatoare.
Puterea activă consumată de un receptor sau debitată de un generator se defineşte ca
valoarea medie a puterii instantanee luată pe o perioadă:

T
1 P
T ∫0
P= p dt = U ⋅ I ⋅ cosϕ ; cosϕ =
S

Puterea aparentă S este produsul valorilor efective ale tensiunii şi curentului:


S =U ⋅I
Puterea reactivă: Q = U ⋅ I ⋅ sin ϕ
În circuitele de c.a. monofazat, puterea activă se măsoară cu ajutorul wattmetrelor
electrodinamice şi ferodinamice.
Wattmetrul electrodinamic, are bobina fixă legată în serie în circuitul de măsurare şi
dimensionată astfel încât să permită trecerea crentului I absorbit de receptor; bobina mobilă
este montată în serie cu o rezistenţă adiţională, la bornele ei aplicându-se tensiunea U (fig. 2).

Ecuaţia de funcţionare a wattmetrului electrodinamic în c.a. este:

K
α= I1 ⋅ I 2 cos ( I 1 ; I 2 ) şi înlocuind:
D
I 1 = I şi I 2 = U ( RW = Rbm + Ra - rezistenţa circuitului de tensiune; Rbm –
RW
rezistenţa bobinei mobile, Ra – rezistenţa adiţională), rezultă:
K K
α= U ⋅ I ⋅ cos ϕ = K ′ ⋅ U ⋅ I ⋅ cos ϕ = K ′P = ; ϕ =(I ; U )
D ⋅ RW D ⋅ RW

Wattmetrul are circuitul de tensiune rezistiv, deci: curentul I2 este în fază cu tensiunea U.
Deviaţia α a wattmetrului este proporţională cu puterea activă dată de tensiunea aplicată
circuitului de tensiune şi curentul ce parcurge bobina de curent a wattmetrului.
Pentru ca indicaţia wattmetrului să fie obţinută în sensul normal al scării sale când P>0,
trebuie respectată polaritatea bornelor aparatului. În acest scop, începuturile bobinelor de
curent şi de tensiune sunt marcate cu un semn distinctiv (asterix, săgeată, literă, etc.)
Indicaţia wattmetrului depinzând de unghiul de defazaj prin factorul de putere cosφ,
rezultă că pentru valori ale unghiului φ cuprinse între -90˚ şi +90˚, deviaţia este în sensul

49
normal al scării. Deviaţia devine negativă pentru unghiuri ce depăşesc 90˚ indiferent în ce
sens, ceea ce se întâmplă la alimentarea circuitelor wattmetrului cu surse diferite (ex. la
utilizarea lor în circuite trifazate); pentru a se obţine deviaţia în sensul normal al scării, se
inversează polaritatea la unul din circuitele wattmetrului (se schimbă cu 180˚ faza curentului
fie în bobina de curent fie în bobina de tensiune), citirea respectivă luându-se cu semnul
minus.
Determinarea puterii măsurate de wattmetru se face pe baza relaţiei: P = CW ⋅ αW , unde
CW este constanta wattmetrului, iar αW este numărul de diviziuni citite în momentul măsurării.
Constanta wattmetrului se face pe baza valorilor nominale ale curentului, tensiunii şi
factorului de putere, de obicei egal cu unitatea, valori pentru care deviaţia α trebuie să rezulte
egală cu deviaţia maximă, deci:

Pn U ⋅ I ⋅ cos ϕ n
CW = = n n [W/div]
α max α max

Circuitele de curent şi de tensiune ale wattmetrului sunt dimensionate pentru anumite


valori nominale ale curentului şi tensiunii. Extinderea domeniului de măsurare a domeniului
de tensiune se realizează până la tensiuni de 600V prin montarea în circuitul de tensiune a
wattmetrului a unor rezistenţe adiţionale. Pentru tensiuni mai mari de 600V se utilizează
transformatoare de măsură de tensiune. Circuitele de curent ale wattmetrelor sunt
dimensionate, în general, pentru curenţi până la 5A.
Pentru curenţi mai mari de 5A, extinderea domeniului de măsură a circuitului de curent se
realizează prin transformatoare de măsură de curent.
Datorită dependenţei deviaţiei wattmetrului de factorul de putere cosφ, se poate întâmpla,
în cazul unei folosiri neatente în montajele de laborator, ca circuitele de curent şi de tensiune
să fie supraîncărcate şi totuşi deviaţia să nu depăşească valoarea sa maximă (αmax).
De aceea, se recomandă să se folosească în acelaşi montaj cu wattmetrul, un ampermetru
şi un voltmetru pentru urmărirea în permanenţă a mărimilor din circuit: curent şi tensiune,
care nu trebuie să depăşească limita superioară a intervalului de măsurare al circuitelor
wattmetrului.
Măsurarea puterii active în circuitele monofazate se realizează cu ajutorul wattmetrului
legat în motaj amonte (fig. 3) şi în motaj aval (fig. 4). Se măsoară puterea activă P consumată
de receptorul Z.
Se folosesc următoarele notaţii:
PW – indicaţia wattmetrului;
I – valoarea efectivă a curentului indicat de ampermetru;
U – valoarea efectivă a tensiunii indicate de voltmetru;
RV – rezistenţa internă a voltmetrului;
RA – rezistenţa internă a ampermetrului;
RW – rezistenţa circuitului de tensiune a wattmetrului;
rW – rezistenţa bobinei de curent a wattmetrului;

50
Puterea indicată de wattmetru în montaj amonte va fi:

U2 U2
PW = P + + rW I 2 , de unde: P = PW − − rW I 2
RV RV

Pentru montajul aval:


U2 U2 U2 U2
PW = P + + , de unde: P = PW − −
RV RW RV RW

2. Schema de lucru şi aparate folosite

Montaj 1

A – ampermetru – 5A
V – voltmetru
R – rezistenţă (receptor)
K1 – întrerupător cu două poziţii
51
Montajul (1) pentru măsurarea puterii în c.c. cu ampermetrul şi voltmetrul.

Montaj 2

Montajul (2) pentru măsurarea puterii active în circuite monofazate de c.a.

A – ampermetru – 5A
V – voltmetru – 300V
W – wattmetru In=5A
Un=60V
Ra – rezistenţă adiţională
B – bobină cu miez de fier
K1 – întrerupător cu două poziţii
K2 – întrerupător cu o poziţie
K1 – întrerupător de la tablou

3. Modul de lucru şi chestiuni de studiat

Se realizează montajul (1) pentru măsurarea puterii în c.c. prin metoda ampermetrului şi
voltmetrului. Se alimentează montajul cu tensiune continuă.
Se citesc indicaţiile ampermetrului şi a voltmetrului pentru montajul amonte (K1 pe poziţia
1) – şi citirile se trec în tabelul de mai jos. Se comută K1 pe poziţia (2) – montaj aval şi se
citesc indicaţiile ampermetrului şi voltmetrului – citiri care se trec în tabel, făcându-se apoi
calculele conform relaţiilor din lucrare.

A V Felul
Nr. PR ΔP
CA αA I CV αV U monta- Δr Obs.
crt. [W]
[A/div] [div] [A] [V/div] [div] [V] jului
amonte RA=
aval Rv=

Se realizează montajul (2), alimentând montajul cu tensiune alternativă monofazată


(220V, 127V). Pentru prima măsurătoare K2 deschis. Se citesc A, V şi W cu K 1 pe poziţia 1
(montaj amonte) – şi citirile se trec în tabel. Se comută K1 pe poziţia 2 (montaj aval) şi se
citesc cele trei aparate – indicaţiile fiind trecute în tabel. Apoi se închide şi K 2, introducându-
se în circuit şi bobina în paralel cu rezistenţa, făcându-se citiri pentru montaj amonte şi aval.

52
4.Tabel de date

Nr Felul A V W S Q cos Obs.


. montajului CA αA I CV αV U CW αW P [VA [VAR ϕ
crt. [A/div [div [A [V/div [div [V [W/div] [div [W] ] ]
] ] ] ] ] ] ]

53
Lucrarea 6:

MĂSURAREA PUTERII ACTIVE ÎN SISTEME TRIFAZATE SIMETRICE


ŞI ECHILIBRATE

1. Consideraţii generale.
1.1. Sistem trifazat simetric.

Fie un sistem trifazat unde i1, i2, i3 sunt valorile instantanee ale curenţilor pe cele 3 faze;
u1 , u 2 , u 3
valorile instantanee ale tensiunilor pe cele 3 faze şi p1 , p 2 , p 3 valorile
instantanee ale puterilor active pe cele 3 faze. Puterea instantanee a sistemului trifazat,
indiferent de caracterul sarcinii şi a schemei de conexiuni a receptorului, va fi:
p = p1 + p 2 + p3 = u1i1 + u 2 i2 + u 3 i3
Valoarea medie a puterii active totale, va fi dată de expresia:
T T T
1 1 1
p = p1 + p 2 + p3 =
T ∫0 p1dt + T ∫0 p 2 dt + T ∫ p dt ;
0
3

Introducând valorile eficace ale curenţilor I 1 , I 2 , I 3 şi ale tensiunilor U 1 , U 2 , U 3 ,


expresia puterii active P va lua forma:
P = U 1 I 1 cos ϕ1 +U 2 I 2 cos ϕ2 +U 3 I 3 cos ϕ3 , (1)
unde cos ϕ1 , cos ϕ 2 , cos ϕ3 sunt factori de putere pe fiecare fază.

Puterea aparentă a sistemului este dată de expresia:


S = S1 + S 2 + S 3 = U 1 I 1 + U 2 I 2 + U 3 I 3 (2)
Din relaţiile (1) şi (2) se poate scoate valoarea factorului de putere pe fiecare fază.
P P P
cos ϕ1 = 1 ; cos ϕ 2 = 2 ; cos ϕ3 = 3 (3)
S1 S2 S3
Cunoscând defazajul ϕ, tensiunea U şi curentul I se poate determina puterea reactivă
Q.
Q = Q1 + Q2 + Q3 = U 1 I 1 sin ϕ1 + U 2 I 2 sin ϕ2 + U 3 I 3 sin ϕ3 (4)
În cazul în care sistemul de tensiuni este complet simetric şi receptorul echilibrat:
U 1 = U 2 = U 3 = U f ; I1 = I 2 = I 3 = I f ;
cos ϕ1 = cos ϕ2 = cos ϕ3 = cos ϕ ;
Expresiile (1), (2), (3), (4) iau forma:
P = 3Pf = 3 ⋅U f ⋅ I f ⋅ cos ϕ (5)
S = 3S f = 3 ⋅ U f ⋅ I f (6)
P
cos ϕ = (7)
S
Q = 3 ⋅ U f ⋅ I f ⋅ sin ϕ (8)

1.2. Măsurarea puterii active în sisteme trifazate cu nul accesibil

Relaţia (5) arată că în cazul unei simetrii complete, pentru măsurarea puterii este necesar
un singur wattmetru, care să fie legat în aşa fel încât bobina de curent să fie parcursă de
curentul unei faze, iar bobinei de tensiune să i se aplice tensiunea aceleiaşi faze. Wattmetrul
va măsura puterea unei faze: PW =U 1 I 1 cos ϕ = Pf .

54
Fig 1

Fig 2

În cazul în care nulul este accesibil, montajul wattmetrului se face ca în fig.1.


Dacă receptorul este legat în triunghi, se poate folosi aceeaşi metodă, cu condiţia să se
poată lega înfăşurarea de curent a wattmetrului pe una din faze (fig.2). În acest caz wattmetrul
măsoară puterea:
PW =U 12 I 12 cos ϕ12 =U f I f cos ϕ = Pf
Receptorul fiind legat în triunghi, sistemul de tensiuni simetric şi receptorul echilibrat:
U 12 = U 23 = U 31 = U l = U f ;
I 12 = I 23 = I 31 = I f ; I 1 = I 2 = I 3 = I l ;
I l = 3I f
Pentru a obţine puterea totală trifazată, pe baza relaţiei (5), se înmulţeşte cu 3 puterea
indicată de wattmetre (fig.1; fig.2):

55
P = 3PW = 3U 1 I 1 cos ϕ = 3Pf
P = 3PW = 3U 12 I 12 cos ϕ12 = 3Pf

1.3. Măsurarea puterii active în sisteme trifazate prin metoda cu nul artificial

Dacă receptorul trifazat este legat în triunghi, sau este legat în stea cu punctul neutru
neaccesibil, se utilizează metoda de măsurare a puterii active prin metoda cu nul artificial
(fig.3.a). Nulul artificial se realizează cu ajutorul unor rezistenţe R1 , R2 , R3 , astfel încât să
fie satisfăcută relaţia:
RW + R1 = R2 = R3 , în care RW este rezistenţa bobinei de tensiune a wattmetrului.

Fig. 3.a.

Fig. 3.b.

În figura 3.b, este reprezentată diagrama vectorială corespunzătoare schemei, din fig.3.a.
Tensiunile U 10 , U 20 , U 30 , pe rezistenţele care formează punctul neutru artificial, reprezintă
tensiunile pe faze, iar mărimile care acţionează asupra bobinelor de curent şi de tensiune ale
wattmetrului sunt I 1 şi respectiv U 10 , decalate cu unghiul β şi deci puterea indicată de
wattmetru va fi:
PW = I 1U 10 cos β ;
Întrucât unghiurile dintre vectorii U 10 şi U 12 precum şi între vectorii I 1 şi I 12 sunt
egale cu 30°, rezultă că β =ϕ şi avem:
PW = U 10 I 1 cos ϕ ;
Aplicând teorema I a lui Kirchhoff în nodul 1 (fig.3.a), rezultă:
I1 = I12 – I31 , iar din diagrama fazorială (fig.3.b) rezultă: U12 = U10 – U20;
Pe baza relaţiilor de mai sus se poate scrie:
56
U12
I 1 = 3 I 12 şi U 10 = ; (9)
3
Puterea indicată de wattmetru poate fi scrisă sub forma:
U
PW = I1U10 ⋅ cos ϕ = 3 ⋅ I12 ⋅ 12 ⋅ cos ϕ = I12U12 ⋅ cos ϕ = Pf
3
Pentru obţinerea puterii întregului sistem, puterea indicată de wattmetru se va înmulţi cu 3:
P = 3PW = 3Pf
Dacă receptorul este legat în stea, dar nulul nu este accesibil se utilizează schema din
fig.4.a cu diagrama fazorială din fig.4.b.

Fig. 4.a.

Fig. 4.b.

PW =U 10 I 1 cos ϕ = Pf , iar puterea totală este:


P = 3PW = 3U 10 I 1 cos ϕ = 3Pf

1.4. Măsurarea puterii active în sisteme trifazate simetrice şi echilibrate fără nul accesibil
şi fără nul artificial.

Când receptorul trifazat este legat în triunghi sau punctul de nul nu este accesibil şi nu se
dispune nici de un wattmetru cu posibilitatea de realizare a unui nul artificial, măsurarea
puterii se poate face folosind schema din fig.5.a.
În cazul în care comutatorul K se găseşte pe poziţia 1, bobinele de curent şi de tensiune ale
wattmetrului sunt acţionate de curentul I 1 şi tensiunea U 12 , cu un defazaj între ele de (30°+
ϕ) (fig.5.b), caz în care wattmetrul va indica puterea: PW' = I 1U 12 cos( 30 ° + ϕ) .

57
Fig. 5.a.

Fig. 5.b.

Când comutatorul K se găseşte pe poziţia 2, înfăşurările wattmetrului sunt acţionate de


curentul I 1 şi tensiunea U 13 defazate cu unghiul (30° - ϕ), iar wattmetrul va indica
puterea:
PW'' = I 1U 13 cos( 30 ° −ϕ)
Sistemul de tensiuni fiind simetric, cu U 12 = U 13 , puterea totală trifazată va fi suma
indicaţiilor wattmetrului:
P = PW' + PW'' = I 1U 12 cos( 30 ° + ϕ) + I 1U 13 cos( 30 ° −ϕ) = I 1U 12 [ cos( 30 ° + ϕ) + cos( 30 ° −ϕ)] =
I 1U 12 (cos 30 °cos ϕ − sin 30 °sin ϕ + cos 30 °cos ϕ + sin 30 °sin ϕ) =
3
2 I 1U 12 cos 30 °cos ϕ = 2 I 1U 12 cos ϕ = 3I 1U 12 cos ϕ
2
Receptorul fiind legat în stea, rezultă:
I 1 = I f = I l ; U 12 = U 23 = U 31 = U l = 3U f
;
P = 3I 1U 12 cos ϕ = 3U f I f cos ϕ , deci suma indicaţiilor wattmetrului reprezintă puterea
activă a circuitului trifazat.
Dacă receptorul este legat în triunghi, sunt valabile relaţiile:
I 1 = I l = 3I f ; U 12 =U 23 =U 31 =U f =U l ;
Deci expresia puterii va fi:
P = P 'W + P ''W = 3I1U12 cos ϕ = 3I f U f cos ϕ

2. Scheme de montaj şi aparate folosite.

58
Montajul 1

Montajul 2

Montajul 3

R – rezistenţe cu tensiune nominală de 220 V;


L – inductanţă trifazată variabilă;
A – ampermetru 5 A;
V – voltmetru 150 V; 300 V; 600 V;

59
W – wattmetru electrodinamic sau ferodinamic;
RaW – rezistenţă adiţională pentru wattmetru;
RW – rezistenţa bobinei de tensiune a wattmetrului;
K – întrerupător trifazat;
K1 – heblu trifazat;
K2 – comutator cu două poziţii.

3. Chestiuni de studiat

a) Se va măsura puterea activă şi se va determina puterea aparentă, consumată de rezistenţe şi


de rezistenţe plus inductanţă; utilizând pe rând cele 3 montaje;
b) Se va calcula factorul de putere şi puterea reactivă pentru toate cazurile.

4. Modul de lucru.

a) Se realizează montajul 1, cu K şi K1 deschise. Se închide apoi K, alimentând montajul cu


tensiune alternativă de 380 V şi se fac citirile aparatelor.
Se închide K1, reglând inductanţa L pentru diferiţi curenţi, citindu-se aparatele.
b) Se deschide K şi K1 şi se realizează montajul 2. Se repetă operaţiile ca la punctul a.
c) Se deschide K şi K1 şi se realizează montajul 3. Se alimentează montajul cu tensiune
închizând întrerupătorul K şi conectând K2 pe poziţia 1 se citesc aparatele. Apoi se trece K2 pe
poziţia 2 făcând citirile aparatelor. Se închide apoi K1, comutatorul K2 pe poziţia 1 şi se fac
citirile; se trece apoi K2 pe poziţia 2 şi se fac citirile. Se decuplează apoi K şi K1.
Se trec datele obţinute în tabelul de date.

5. Observaţii

a) aceste metode de măsurare a puterii active se utilizează ori de câte ori există o sarcină
echilibrată, în afara cazurilor când se măsoară puteri trifazate mici, caz în care se utilizează
trei wattmetre pentru a nu produce nici un dezechilibru al curenţilor;
b) În cazul în care acul wattmetrului indică invers, se scoate montajul de sub tensiune, şi se
inversează între ele bornele bobinei de tensiune sau de curent, iar rezultatul măsurării se va
nota cu minus (-).

60
6.Tabel de date

Nr. Schema de Receptorul A V W


CA αA I CV αV U CW αW P Pt St cos ϕ Qt
crt. montaj [A/div] [div] [A] [V/div] [div] [V] [W/div] [div] [W] [W] [VA] [VAR]
utilizată
1 Montajul 1 cu Rezistenţe
. nul accesibil
2 Rezistenţe
. +
inductanţe
3 Montajul 2 cu R
. nul artificial
4 R+L
.
5 Montajul 3 R
. fără nul
6 accesibil şi R+L
. fără nul articial
(cu comutator)

61
62
Lucrarea 7:

MĂSURAREA PUTERII ACTIVE IN CIRCUITE DE CURENT ALTERNATIV


TRIFAZAT CU TREI CONDUCTOARE
PRIN METODA CU DOUĂ WATTMETRE

1. Consideraţii generale.
1.1. Circuitul trifazat cu montaj în triunghi.

Notăm cu i1 , i 2 , i3 valoirle instantanee ale curenţilor de linie, i12 , i 23 , i31 curenţii în


laturile triunghiului şi u12 , u 23 , u 31 valorile instantanee ale tensiunlor.
Puterea instantanee consumată de receptor se determină cu suma puterii instantanee
consumate pe fiecare fază :
p = p12 + p 23 + p 31 = u12 ⋅ i12 + u 23 ⋅ i 23 + u 31 ⋅ i31 ( 1 )
Dacă se scrie :
u12 + u 23 + u 31 = 0 , rezultă :
u12 = −u 23 − u 31
u 23 = −u12 − u 31
u 31 = −u12 − u 23
Inlocuind tensiunea u12 = −u 23 − u 31 în relaţia ( 1 ) se obţine :
p = (−u 23 − u 31 ) ⋅ i12 + u 23 ⋅ i 23 + u 31 ⋅ i31 =
= −u 23 ⋅ i12 − u 31 ⋅ i12 + u 23 ⋅ i 23 + u 31 ⋅ i 31 =
= u 31 ⋅ (i31 − i12 ) + u 23 ⋅ (i 23 − i12 )
Aplicând teorema I a lui Kirchhoff, în fig.1. se poate scrie :
i1 = i12 − i31 sau − i1 = i31 − i12
i2 = i 23 − i12
i3 = i31 − i23
Rezultă puterea instantanee sub forma :
p = u 31 ⋅ ( −i1 ) + u 23 ⋅ i 2 = u13 ⋅ i1 + u 23 i 2 ;
Prin urmare valoarea puterii instantanee a circuitului trifazat poate fi exprimată prin suma
a doi termani :
p = p ′ + p ′′ sau
T T
1 1
P = P′ + P′′ =
T ∫ p′ ⋅ dt +
0
T ∫ p′′ ⋅ dt =
0

=U 13 ⋅ I 1 ⋅ cos( U 13 ; I 1 ) +U 23 ⋅ I 2 ⋅ cos( U 23 ; I 2 ) =
=U 13 ⋅ I 1 cos ϕ′ +U 23 ⋅ I 2 ⋅ cos ϕ′′ = PW1 +PW2 ; (P ′ = P W1 ; P ′′ =
Deoarece un wattmetru electrodinamic măsoară în curent alternativ o mărime de forma :
U ⋅ I ⋅ cos ϕ ,
unde U este tensiunea aplicată bobinei de tensiune, I este curentul ce parcurge
bobina de curent, iar ϕ este unghiul de defazaj între U şi I, rezultă că puterea activă se poate
măsura cu două wattmetre faza de referinţă faza 3- adică faza pe care sunt legate sfârşiturile
celor două bobine de tensiune, montate ca în fig.1 , indiferent de încărcarea fazelor.

63
In cazul încărcării uniforme a sistemului trifazat se obţine diagrama vectorială din fig.2 ,
iar puterea totală a circuitului va fi : ;
P = U 13 ⋅ I 1 ⋅ cos( 30 0 − ϕ12 ) + U 23 ⋅ I 2 ⋅ cos( 30 0 + ϕ 23 );
dar pentru un sistem de tensiuni trifazat simetric şi o încărcare uniformă avem :
ϕ12 = ϕ23 = ϕ31 = ϕ , deci rezultă :
P = U13 ⋅ I1 ⋅ cos(300 − ϕ ) + U 23 ⋅ I 2 ⋅ cos(30 0 + ϕ ) = PW1 + PW2 .

Fig.2.

In cazul unei încărcări pur active (ϕ = 0) , indicaţiile celor două wattmetre sunt identice.
In cazul în care ϕ = 60 0 , indicaţia wattmetrului cu bobina de curent pe faza doi este nulă,
puterea întregului circuit fiind dată de primul wattmetru.In practică, acest punct, ( ϕ = 60 0 ) se
numeşte “punct de întâlnire”.
Dacă ϕ > 60 0 , wattmetrul doi va devia în sens contrar. Pentru a aduce deviaţia în cadrul
scării aparatului, trebue să se inverseze bornele bobinei de curent sau de tensiune, pentru ca
între începuturile bobinei de tensiune şi a bobinei de curent să nu apară tensiuni prea mari. In

64
acest fel se schimbă cu 1800 faza curentului în bobina de curent sau în bobina de tensiune, iar
indicaţia wattmetrului se va nota cu minus.
Dacă fazele unui sistem trifazat sunt încărcate uniform, se poate determina şi puterea
reactivă Q a sistemului, făcând diferenţa îndicaţiilor celor două wattmetre şi înmulţind cu 3
.
3 ⋅ ( PW1 − PW2 ) = 3 ⋅ [U13 ⋅ I1 cos( 30 0 −ϕ) −U 23 ⋅ I 2 ⋅ cos( 30 0 +ϕ)] =
3 1 3 1
= 3 ⋅U l ⋅ I l ⋅ ( ⋅ cos ϕ + ⋅ sin ϕ − ⋅ cos ϕ + ⋅ sin ϕ) =
2 2 2 2
= 3 ⋅U l ⋅ I l ⋅ sin ϕ = Q.
De asemenea, în cazul încărcării uniforme se poate determina şi tangenta unghiului de
defazaj :
Q PW − PW2
tgϕ = = 3 1
P PW1 + PW2

1.2. Circuit trifazat cu montaj în stea fără fir de nul.

Puterea instantanee a întregului circuit este :


p = p1 + p 2 + p3 = u1 ⋅ i1 + u 2 ⋅ i2 + u 3 ⋅ i3
Confor teoremei I a lui Kirchhoff, în punctul O se poate scrie : i1 + i2 + i3 = 0 , de unde :
i1 = −i 2 − i3
i 2 = −i1 − i3
i3 = −i1 − i 2
Inlocuind curentul i3 în expresia puterii instantanee se obţine :
p = u1 ⋅ i1 + u 2 ⋅ i 2 + u 3 ⋅ ( −i1 − i2 ) = i1 ⋅ (u1 − u 3 ) + i2 ⋅ (u 2 − u 3 ) ;
Deoarece între tensiunile de linie şi de fază există relaţiile :
u12 = u1 − u 2
u 23 = u 2 − u 3
u 31 = u 3 − u1
rezultă :
p = i1 ⋅ (−u 31 ) + i 2 ⋅ u 23 = i1 ⋅ u13 + i 2 ⋅ u 23 ;
In acest caz, puterea instantanee a circuitului poate fi exprimată prin suma a două puteri :
p = p ′ + p ′′
Puterea activă consumată în circuit se poate exprima sub forma :
P = PW 1 + PW 2 = I 1 ⋅U 13 ⋅ cos( U 13 ; I 1 ) + I 2 ⋅U 23 ⋅ cos( U 23 ; I 2 ) ,
iar schema de montaj cu faza de referinţă faza 3 şi diagrama fazorială corespunzătoare sunt
prezentate în fig.3.

65
Dacă sistemul este simetric şi receptorul echilibrat, vom avea :
U 12 = U 23 = U 31 = U l = 3 ⋅U f ;
I 1 = I 2 = I 3 = I l = I f ; ϕ1 = ϕ2 = ϕ3 = ϕ.
Expresia puterii totale va fi :
P = I 1 ⋅U 13 ⋅ cos( 30 0 − ϕ) + I 2 ⋅ U 23 ⋅ cos( 30 0 + ϕ) =
3 1 3 1
= I l ⋅U l ( ⋅ cos ϕ + ⋅ sin ϕ + ⋅ cos ϕ − ⋅ sin ϕ) =
2 2 2 2
= 3 ⋅ I l ⋅ U l ⋅ cos ϕ = 3 ⋅ I f ⋅ U f ⋅ cos ϕ = 3 ⋅ Pf
Dacă în expresia puterii instantanee se înlocuiesc pe rând curenţii i1 şi i 2 , se obţin alte
două scheme de montaj, în care fazele de referinţă sunt faza 1 şi respectiv faza 2.
Deci metoda celor două wattmetre se poate utiliza în circuite trifazate fără fir de nul,
indiferent de felul conexiunii ( stea sau triunghi ) şi indiferent de încărcarea fazelor.
Din indicaţiile celor două wattmetre se poate determina puterea reactivă Q a sistemului şi
factorul de putere cos ϕ .

66
3 1
PW 1 = I 1 ⋅U 13 ⋅ cos( 30 0 − ϕ) = U l ⋅ I l ⋅ ( ⋅ cos ϕ + ⋅ sin ϕ);
2 2
3 1
PW 2 = I 2 ⋅U 23 ⋅ cos( 30 0 + ϕ) = I l ⋅U l ⋅ ( ⋅ cos ϕ − ⋅ sin ϕ);
2 2
3 1 3 1
PW 1 − PW 2 = I l ⋅U l ( ⋅ cos ϕ + ⋅ sin ϕ − ⋅ cos ϕ + ⋅ sin ϕ) =
2 2 2 2
= I l ⋅U l ⋅ sin ϕ;
Expresia puterii reactive pentru un circuit trifazat este :
Q = 3 ⋅ U l ⋅ I l ⋅ sin ϕ , deci înmulţind cu 3 expresia de sus, avem :
3 ⋅ ( PW 1 − PW 2 ) = 3 ⋅ U l ⋅ I l ⋅ sin ϕ = Q
3 1 3 1
⋅ cos ϕ + ⋅ sin ϕ − ⋅ cos ϕ + ⋅ sin ϕ
PW 1 − PW 2 sin ϕ
= 2 2 2 2 = ;
PW 1 + PW 2 3 1 3 1 3 ⋅ cos ϕ
⋅ cos ϕ + ⋅ sin ϕ + ⋅ cos ϕ − ⋅ sin ϕ
2 2 2 2
Deci :
PW 1 − PW 2 sin ϕ tgϕ
= = ;
PW 1 + PW 2 3 ⋅ cos ϕ 3
3 ⋅ ( PW 1 − PW 2 )
tgϕ = ;
PW 1 + PW 2
1 1
cos ϕ = = ;
1 + tg ϕ2
 P − PW 2 
2

1 + 3 ⋅  W 1 
 PW 1 − PW 2 
PW 1 − PW 2
- Se observă că pentru : >0 , defazajul este inductiv ;
PW 1 + PW 2
PW 1 − PW 2
- Pentru : <0, defazajul este capacitiv ;
PW 1 + PW 2
- Pentru : PW 1 = PW 2 , ϕ = 0 , cos ϕ =1 ;
- Pentru : PW 2 = 0 , ϕ = 60 0 inductiv ;
- Pentru : PW 1 = 0 , ϕ = 60 0 capacitiv.

2. Schema de montaj şi aparate utilizate

R – rezistenţe cu tensiunea nominală 220V ;


L – inductanţă trifazată variabilă ;
A – ampermetru 5A ;
V – voltmetru 300V ;
cos ϕ - cosfimetru monofazat ;
W1 şi W2 – wattmetre electrodinamice sau ferodinamice cu I lim = 5 A şi U lim = 240 V ;
K – întrerupător trifazat ;
K1 – heblu trifazat .

67
3. Chestiuni de studiat
3.1. Se va efectua o măsurătoare a puterii pentru o sarcină activă echilibrată, verificându-
se :
a). PW 1 = PW 2 ;
b). P = PW 1 + PW 2 ;
c). Q = 3 ⋅ ( PW 1 − PW 2 ) ;
PW 1 − PW 2
d). tgϕ = 3 ⋅ ;
PW 1 + PW 2
1
cos ϕ =
2 P
e).  P − PW 2  sau cos ϕ = ;
1 + 3 ⋅  W 1  S
 PW 1 + PW 2 
f). S = 3 ⋅ U l ⋅ I l ;
3.2. Se vor efectua 3 măsurători în cazul unei sarcini echilibrate pentru cazurile :
ϕ > 60 0 , ϕ = 60 0 , ϕ < 60 0 , determinându-se subpunctele prevăzute la punctul 3.1.

4. Modul de lucru
a). Se realizează schema de lucru din fig.4, alimentarea cu tensiune făcându-se cu tensiunea
de linie de 220V şi 50Hz, întrerupătoarele K şi K 1 fiind deschise. Se închide K şi se fac citirile
aparatelor, observându-se că : PW 1 = PW 2 ( pentru un sistem simetric şi echilibrat );
b). Se închide apoi K1 – introducându-se în circuit inductanţa trifazată, făcându-se citirile
corespunzătoare celor trei cazuri.
Datele obţinute se trec în tabelul de date.

68
5.Tabel de date

A V W1 W2 Pt St Qt cos ϕ cos ϕ ϕ°
Nr. [W] [VA] [VAR] măs. calc.
crt.
CA αA I CV αV U CW1 α W1 PW1 CW2 α W2 PW2
[A/div] [div] [A] [V/div] [div] [V] [W/div] [div] [W] [W/div] [div] [W]

69
Lucrarea 8:
MĂSURAREA PUTERII REACTIVE

1. Consideraţii generale.
Datorită utilizării în practică a unor receptoare cu factor de putere ( cosφ ) mic, măsurarea
puterii reactive are o importanţă deosebită.
Măsurarea puterii reactive se poate face prin trei metode : metoda de măsurare indirectă,
metoda de măsurare directă cu varmetrul şi metoda de măsurare directă cu wattmetrul.

1.1. Metoda de măsurare indirectă - constă în a măsura direct unele mărimi, de care
puterea reactivă este legată printr-o relaţie matematică cunoscută. Astfel se măsoară cu
ampermetrul şi voltmetrul - curentul respectiv tensiunea, cu un wattmetru se măsoară puterea
activă P, rezultând prin calcul puterea reactivă Q :
Q = S 2 −P2 = U 2 ⋅ I 2 − P2 (1)
Această relaţie se poate aplica atât în circuitele de curent alternativ monofazat cât şi în
circuitele trifazate simetrice şi echilibrate.
Această metodă nu dă rezultate precise din cauza numărului mare de aparate folosite şi al
consumului propriu de putere al acestor aparate, ale căror corecţii sunt greu de determinat.

1.2. Metoda de măsurare directă cu ajutorul varmetrului

Varmetrele sunt aparate electrodinamice sau ferodinamice care măsoară direct puterea
reactivă. Aceste aparate diferă de wattmetrele de putere activă prin aceea că bobina de
tensiune este conectată : în serie cu inductivitatea La ( fig.1), numit varmetru cu circuit
inductiv de tensiune ; în serie cu o capacitate – numit varmetru cu circuit capacitiv de tensiune
( fig.2 ) .

1.2.1. Varmetrul cu circuit inductiv de tensiune .

Bobina de tensiune ( mobilă ), de inductivitate Lbm se înseriază cu inductivitatea La,


inductivitatea totală a circuitului fiind : L = La + Lbm ; reactanţa inductivă a circuitului de
π
tensiune este mult mai mare decât rezistenţa sa, deci curentul i2 rezultă defazat în urmă cu
2
faţă de tensiunea u ( fig.1 a,b ).

Fig. 1

70
b)
U π
Deoarece : u = 2 ⋅ U ⋅ sin ω ⋅ t ; i= 2 ⋅ I ⋅ sin( ω ⋅ t −ϕ) şi i2 = 2 ⋅ sin( ω ⋅ t − ) ,
Lω 2
deviaţia α a aparatului rezultată va fi:

K K U π
α= ⋅ I 1 ⋅ I 2 ⋅ cos( I 1 , I 2 ) = ⋅ I ⋅ cos( − ϕ ) = K ′UI sin ϕ = K ′Q ( 2 )
D D L ⋅ω 2
unde :
U π
I1 = I ; I 2 = şi ( I 1 , I 2 ) = −ϕ .
L ⋅ω 2
Din relaţia (2) se constată că deviaţia α a varmetrului cu circuit inductiv de tensiune este
proporţională cu puterea reactivă Q ; în expresia deviaţiei α intervine şi pulsaţia ω, deci
varmetrul va avea erori de frecvenţă dacă frecvenţa mărimilor din circuit diferă de frecvenţa
nominală a aparatului.

1.2.2. Varmetrul cu circuit capacitiv de tensiune .

Bobina mobilă ( de tensiune ) se înseriază cu o capacitate C de valoare astfel aleasă încât


reactanţa capacitivă a circuitului de tensiune să fie mult mai mare decât rezistenţa sa (fig.2
a,b ) .

71
Deviaţia echipajului mobil va fi :

K K π K
α= I 1 I 2 cos( I 1 , I 2 ) = ⋅ I ⋅ U ⋅ C ⋅ ω ⋅ cos( + ϕ ) = − ⋅ C ⋅ ω ⋅ U ⋅ I ⋅ sin ϕ = K ′ ⋅ Q (3)
D D 2 D

unde :
π
I 1 = I ; I 2 = U ⋅ C ⋅ ω şi ( I 1 , I 2 ) = ( + ϕ)
2
Din relaţia ( 3 ) se constată că deviaţa α a varmetrului cu circuitul capacitiv de tensiune
este proporţională cu puterea reactivă Q, în expresie intervenind şi ω .
Din cauza erorilor de frecvenţă, varmetrele nu ating precizia wattmetrelor; în consecinţă
pentru măsurarea puterii reactive se utilizează wattmetre în montaje speciale, alimentate cu
tensiuni auxiliare.

1.3. Metoda de măsurare directă a puterii reactive cu wattmetrul .

Măsurarea puterii reactive cu ajutorul wattmetrului este posibilă numai alimentând bobina
de tensiune a wattmetrului cu o altă tensiune auxiliară U' de aceeaşi frecvenţă şi decalată cu
900 în urmă faţă de tensiunea U a receptorului ( fig.3 ). In acest caz, bobina de curent a
wattmetrului va fi parcursă de curentul I, iar bobinei de tensiune i se va aplica
tensiunea U'. Indicaţia wattmetrului va fi:

P ′ = U ′ ⋅ I ⋅ cos( U ′ ⋅ I ) = U ′ ⋅ I ⋅ cos( 90 0 − ϕ ) = U ′ ⋅ I ⋅ sin ϕ , (4)


adică wattmetrul va măsura o putere proporţională cu puterea reactivă .

Fig. 3
'
Puterea P indicată de wattmetru poate fi scrisă sub forma :

U U'
P ′ = U ′ ⋅ I ⋅ sin ϕ = ⋅ U ′ ⋅ I ⋅ sin ϕ = ⋅U ⋅ I ⋅ sin ϕ , adică
U U
U′ U′
P′ = ⋅ U ⋅ I ⋅ sin ϕ = ⋅Q ; Q = U ⋅ I ⋅ sin ϕ (5)
U U
U
Q = P′ ⋅ = K ⋅ P′ (6)
U′
U
în care K =
U'

Din relaţia ( 6 ) se constată că se poate măsura puterea reactivă cu un wattmetru a cărui


bobină de curent este parcursă se curentul I, circuitul său de tensiune fiind alimentat cu
π
tensiunea auxiliară U' , defazat cu în urmă faţă de tensiunea de bază U.
2
Puterea P' măsurată de wattmetru este o putere proporţională cu puterea reactivă, factorul
de proporţionalitate fiind K.
72
Pentru a se obţine din puterea P' măsurată de wattmetru puterea reactivă Q, este necesar să
se ia în consideraţie raportul dintre tensiunea de bază U şi tensiunea auxiliară U' .
Această metodă nu se aplică în circuitele monofazate de c.a. din cauză că tensiunea
auxiliară U' necesară nu este la îndemână, dar principiul este folosit în circuitele trifazate, cu
π
şi fără fir neutru, la care între tensiunile de fază şi de linie există defazaje de .
2

1.3.1. Măsurarea puterii reactive în circuite trifazate fără conductor neutru utilizând
metoda celor 3 wattmetre în montaj special alimentat cu tensiuni auxiliare de linie

Ipotezele iniţiale sunt :


a). tensiunile de linie care alimentează circuitul trifazat formează un sistem simetric,
U12 = U23 = U31 = Ul (deci triunghiul reprezentativ al fazorilor rezultă echilateral ) ( fig.4 ) ;
b). curenţii de linie formează un sistem dezechilibrat :
I1 ≠ I 2 ≠ I 3
c). nu se fac precizări asupra conexiunilor receptorului .
Puterea reactivă într-un circuit trifazat este :

Qt =U 10 ⋅ I 1 ⋅ sin( U 10 ; I 1 ) +U 20 ⋅ I 2 ⋅ sin( U 20 ; I 2 ) +U 30 ⋅ I 3 ⋅ sin( U 30 ; I 3 ) = Q1 + Q2 + Q3

Fig.4.
' ' '
In conformitate cu principiul expus la punctul 1.3. se vor determina puterile Pw , P , P . 1 w2 w3

π
Din diagrama fazorială urmează să se găsească tensiunile defazate cu în urma
2
tensiunilor U 10 , U 20
, U 30
. Aceste tensiune sunt tensiunile de linie U 23 , U 31 şi U 12
( fig.4 ).
Deci puterea reactivă monofazată Q1 va fi : ,

Q1 = K 1 ⋅ P1′ = K 1 ⋅ U 23 ⋅ I 1 ⋅ cos( U 23 ; I 1 ) în care :

73
U 10 U f Uf 1
K1 = = = =
U 23 Ul 3 ⋅U f 3

1
Deci Q1 = ⋅U 23 ⋅ I 1 ⋅ cos( U 23 ; I 1 )
3
Analog se determină şi puterile Q2 şi Q3 :

1 U 20 U f 1
Q2 = K 2 ⋅ P2′ = K 2 ⋅ U 31 ⋅ I 2 ⋅ cos( U 31 ; I 2 ) = U 31 I 2 cos ( U 31 , I 2 ) ; k 2 = = =
3 U 31 U l 3
′ 1 U 30 U f 1
Q3 = K 3 ⋅ P3 = K 3 ⋅ U 1 2 ⋅ I 3 ⋅ cos ( U 12 , I 3 ) =
3
U 12 , I 3 cos ( U 12 , I k3 3)=; =
U 12 U l
=
3

Puterea reactivă trifazată va fi dată de relaţia :

1 ′ ′ ′ 1
[ U 23 ⋅ I 1 ⋅ cos ( , I 1 ) + U 31 ⋅ I 2 ⋅ cos (
Q t=
3
⋅ ( PW1 + PW2 + PW3 ) = 3
U 23 U 31 ,
I2 )+

+ U 12 ⋅ I 3 ⋅ cos ( U 12 , I 3 ) ] =
=
1
[U 23 ⋅ I1 ⋅ cos(90 0 − ϕ1 ) + U 31 ⋅ I 2 ⋅ cos(90 0 − ϕ 2 ) + U 12 ⋅ I 3 ⋅ cos(90 0 − ϕ3 )] =
3
1 1  ′ ′ ′
= (U 23 ⋅ I 1 ⋅ sin ϕ1 + U 31 ⋅ I 2 ⋅ sin ϕ 2 + U 12 ⋅ I 3 ⋅ sin ϕ 3 ) =  PW + PW + PW 
3 3 1 2
 3

Bobinele de curent ale wattmetrelor se leagă în serie pe cele trei faze, iar bobinele de
tensiune ale wattmetrelor se alimentează cu tensiunile ( fig.5 ) auxiliare corespunzătoare,
determinate din diagrama fazorială.

1.3.1.1. Metoda unui singur wattmetru alimentat cu tensiune auxiliară de linie

Această metodă este un caz particular al metodei celor trei wattmetre.


Ipotezele iniţiale sunt :
a ). tensiunile de linie formează un sistem simetric : U12 = U23 = U31 = Ul ;
b ). curenţii de linie formează un sistem echilibrat : I1 = I2 = I3 = Il .

74
Circuitul trifazat este deci cu simetrie totală ( de tensiune şi curent ) , astfel încât din
′ ′ ′
diagrama fazorială ( fig.6 ) se observă că puterile PW1 , PW2 , P W3 au expresiile :


PW1 = U 23 ⋅ I 1 cos(U 23 ; I 1 ) = U l ⋅ I l ⋅ cos( 90 − ϕ ) = U l ⋅ I l ⋅ sin ϕ
0


PW2 = U 31 ⋅ I 2 cos(U 31 ; I 2 ) = U l ⋅ I l ⋅ cos( 90 − ϕ ) = U l ⋅ I l ⋅ sin ϕ
0


PW3 = U 12 ⋅ I 3 cos(U 12 ; I 3 ) = U l ⋅ I l ⋅ cos( 90 − ϕ ) = U l ⋅ I l ⋅ sin ϕ
0

deci puterea reactivă trifazată este :


1 ′ ′ ′ 1
⋅ 3 ⋅ U l ⋅ I l ⋅ sin ϕ = ′ ′ ′
Q=
3
⋅ ( PW1 + PW2 + PW3 ) = 3
3 ⋅ PW1 = 3 ⋅ PW2 = 3 ⋅ PW3 .
Deoarece puterile PW ′ , PW ′ , PW ′ sunt egale, puterea reactivă trifazată se poate măsura
1 2 3

cu ajutorul unui singur wattmetru, montat ca în fig.7. În acest caz, puterea indicată de
wattmetru W va fi : ,

PW = I 1 ⋅ U 23 ⋅ cos( 90 0 − ϕ ) = I l ⋅ U l ⋅ sin ϕ = 3 ⋅ U f ⋅ I f ⋅ sin ϕ = 3 ⋅ Q f

PW
Qf = ; Qt = 3 ⋅ Q f = 3 ⋅ PW ′ .
3

Fig. 6.

75
1.3.2. Metoda celor două wattmetre în montaj special, alimentate cu tensiuni auxiliare de
fază.

Ipotezele iniţiale sunt :


a). tensiunile de linie formează un sistem simetric :
U 12 = U 23 = U 31 = U l ;
b). curenţii de linie formează un sistem dezechilibrat :
I1 ≠ I 2 ≠ I 3 ;
Metoda se bazează pe expresia cu doi termeni a puterii reactive :

Q =U 12 ⋅ I 1 ⋅ sin( U 12 ; I 1 ) +U 32 ⋅ I 3 ⋅ sin( U 32 ; I 3 ) = Q1 + Q2 ( metoda de măsurare a puterii


reactive cu 2 varmetre – faza de referinţă faza 2 ).

Fig. 8
π
Din diagrama fazorială a circuitului ( fig.8 ), rezultă că tensiunile auxiliare defazate cu
2
în urmă faţă de tensiunile din relaţia de bază sunt : după tensiunea U 12 este tensiunea de

76
π
fază - U 30 sau U 03 , iar tensiunea defazată cu în urmă faţă de tensiunea U 32 este
2
tensiunea de fază U 10 .
Deoarece tensiunile de fază formează un sistem simetric ( U 10 = U 20 = U 30 = U f ),
rezultă că raportul dintre tensiunea de linie Ul şi tensiunea auxiliară, de fază, Uf, este aceeaşi
pentru ambele wattmetre, deci :
Ul 3U f
K1 = K 2 = = = 3 .
Uf Uf
Puterea reactivă este :
′ ′
{ [ ] }
Q = 3 ⋅ ( PW1 + PW2 ) = 3 ⋅ U 30 ⋅ I1 ⋅ cos (−U 30 ); I1 + U10 ⋅ I 3 ⋅ cos(U10 ; I 3 ) ,
măsurându-se cu două wattmetre montate ca în fig.9 .

In acestă schemă, tensiunile U 10 şi - U 30 ( U 03 ) se obţin prin creierea punctului neutru


artificial N cu ajutorul rezistenţelor R, R1 şi R2 :

RW 1 + R = R1 = R2
RW 2 + R = R1 = R2
In cazul particular al sistemului echilibrat : ( I 1 = I 2 = I 3 = I l şi ϕ1 =ϕ2 = ϕ3 = ϕ ) pe
baza diagramei vectoriale din fig.8 se deduc expresiile puterilor măsurate de cele două
wattmetre :

77

[ ]
PW1 = U 30 ⋅ I1 ⋅ cos (−U 30 ); I1 = U f ⋅ I l ⋅ cos( 60 0 − ϕ ) = U f ⋅ I l ⋅ sin(ϕ + 30 0 )


PW2 = U10 ⋅ I 3 ⋅ cos(U10 ; I 3 ) = U f ⋅ I l ⋅ cos(120 0 − ϕ ) = U f ⋅ I l ⋅ sin(ϕ − 30 0 )

Din aceste relaţii se constată că din indicaţiile PW ′ şi PW ′ ale celor două wattmetre
1 2

se pot determina :
a). puterea reactivă: Qt = 3 ⋅ ( PW ′ + PW ′ ) = 3 ⋅ U l ⋅ I l ⋅ sinϕ ;
1 2

b). puterea activă :; Pt = 3 ⋅ ( PW ′ - PW ′ ) = 3 ⋅ U l ⋅ I l ⋅ cosϕ ;


1 2

′ ′
1 PW1 + PW2
c). defazajul receptorului : tg φ = .
3 ′ ′ .
PW1 − PW2

1.3.3. Măsurarea puterii reactive în circuite trifazate cu conductor neutru .

In circuite trifazate cu conductor neutru, alimentate cu tensiuni simetrice se utilizează


schema cu n – 1 = 3 wattmetre, montate după principiul general, adică alimentănd bobinele de
π
tensiune cu tensiuni auxiliare defazate cu în urma tensiunii de bază .
2
Expresia puterii reactive în circuite trifazate cu conductor neutru este :

Qt = I1 ⋅U10 ⋅ sin( I1 ;U10 ) + I 2 ⋅U 20 ⋅ sin( I 2 ;U 20 ) + I 3 ⋅U 30 ⋅ sin( I 3 ;U 30 )


Din diagrama fazorială ( fig.8 ) se deduc tensiunile cu care se alimentează wattmetrele
( U 23 ,U 31 şi U 12 ) , rezultând schema din figura 10.

Fig. 10

Puterea măsurată de cele trei wattmetre va fi :

78
P ′ = I 1 ⋅ U 23 ⋅ cos( 90 0 − ϕ1 ) + I 2 ⋅ U 31 ⋅ cos( 90 0 − ϕ 2 ) + I 3 ⋅ U 12 ⋅ cos( 90 0 − ϕ 3 ) = I 1 ⋅ U 23 ⋅ sin ϕ1 +
.
+ I 2 ⋅ U 31 ⋅ sin ϕ 2 + I 3 ⋅ U 12 ⋅ sin ϕ 3 = PW′ 1 + PW′ 2 + PW′ 3
Sistemul de tensiuni fiind simetric: U12=U23=U31=Ul= 3 Uf ,
vom avea :
P′ = 3 ⋅ ( I1 ⋅ U10 ⋅ sin ϕ1 + I 2 ⋅ U 20 ⋅ sin ϕ2 + I 3 ⋅ U 30 ⋅ sin ϕ3 ) =
= 3 ⋅ ( Q10 + Q20 + Q30 ) = 3 ⋅ Qt
P′
Qt = ;
3
Qt – puterea reactivă totală ;
P'– suma indicaţiilor celor trei wattmetre .

2. Schema de montaj şi aparate folosite

R – rezistenţe cu tensiunea nominală 220V ;


L – inductanţă trifazată variabilă ;
79
A – ampermetru 5A ;
V – voltmetru – 300V ;
W1 şi W2 – wattmetre electrodinamice sau ferodimanice ;
K – întrerupător trifazat de la tablou ;
K1 – heblu trifazat .

3. Chestiuni de studiat

3.1. a). Se alimentează montajul 1 cu tensiune ( 220V ), se observă indicaţiile


aparatelor ;
b).Se închide heblul trifazat K1 efectuându-se mai multe măsurători pentru diferiţi curenţi;
c). Se realizează montajul 2 şi se fac măsurători pentru diferiţi curenţi ;
d). Se vor determina următoarele mărimi :

- Pentru montajul 1 se vor determina :


P′
Q f = W ; Qt = 3 ⋅ PW′ ;
3
Pt
S t = 3 ⋅U l ⋅ I l ; Pt = S t2 − Qt2 ; cos ϕ = ;
St
- Pentru montajul 2 se vor determina :

Qt = 3 ⋅ ( PW′1 + PW′2 ) = 3 ⋅ U l ⋅ I l ⋅ sin ϕ


Qt
Qf = ; S t = 3 ⋅U l ⋅ I l ; Pt = 3 ⋅ ( PW′1 - PW′2 ) sau Pt = S t2 − Qt2 ;
3
P
cos ϕ = t .
St

4. Mod de lucru

a). Se realizează pe rând montajele 1 şi 2, alimentarea cu tensiune făcându-se de la tabloul de


220V ; 50 Hz , întrerupătoarele K şi K1 fiind deschise. Se închide K şi se citesc indicaţiile
aparatelor, făcându-se observaţii pe baza acestora ;
b). Se închide apoi K1 , introducându-se în circuit şi inductanţa L trifazată, făcându-se citiri
pentru diferiţi curenţi .
Datele se trec în tabelul de date

80
5.Tabel de date

A V W1 W2 Qf Qt St Pt cos ϕ Obs.
Nr. [VAR] [VAR] [VA] [W]
crt.
CA αA I CV αV U CW1 α W1 P′ W1 CW2 α W2 P′ W2
[A/div] [div] [A] [V/div] [div] [V] [W/div] [div] [W] [W/div] [div] [W]

81
Lucrarea 9:

UTILIZAREA TRANSFORMATOARELOR DE MĂSURA IN


CIRCUITE TRIFAZATE PENTRU MĂSURAREA PUTERII ACTIVE

1. Consideraţii generale .

Transformatoarele de măsură sunt destinate extinderii limitelor de măsurare a


instrumentelor electrice de măsurat, asigurând o serie de avantaje :
- securitatea personalului de deservire ( prin izolarea circuitelor secundare de cele primare
şi legarea unei borne secundare la pământ ) ;
- precizie ridicată ( clasa 0,5 … 0,1 ) ;
- standardizarea valorilor nominale ale aparatelor de măsură conectate în secundar : 5A
( sau 1A ) pentru circuitele de curent, 100V ( sau 110V ) pentru circuitele de tensiune.
După mărimea pe care o reduc, transformatoarele se împart în : transformatoare de măsură
de curent şi transformatoare de măsură de tensiune, uneori numindu-se “reductoare” de curent
sau de tensiune.

1.1. Transformatoare de curent .

Principiul de funcţionare al acestor transformatoare se bazează pe fenomenul de inducţie


electromagnetică, deci transformatoarele de măsură funcţionează numai în curent alternativ.
In fig.1 se prezintă schematic construcţia unui transformator de curent.

Transformatorul de curent este construit dintr-un circuit feromagnetic închis, confecţionat


din tole, pe care se găsesc : înfăşurarea primară cu N1 spire şi înfăşurarea secundară cu N2
spire. Primarul transformatorului se conectează în serie cu circuitul al cărui curent trebuie
măsurat, iar secundarul lui se inchide pe un ampermetru sau pe circuitul de curent al unui
wattmetru, contor, cosfimetru, etc.
Deoarece impedanţele aparatelor conectate în secundarul transformatorului de curent sunt
foarte mici, rezultă că funcţionarea transformatorului de măsură de curent este foarte
apropiată de regimul de scurtcircuit . In acest regim, fluxul magnetic prin miez este practic
egal cu zero.
Regimul de funcţionare de mers în gol constitue un regim de avarie pentru transformatorul
de măsură de curent, deoarece curentul de magnetizare ( de mers în gol I 0 ) devine egal cu
curentul primar, care fiind determinat de parametrii circuitului exterior nu se modifică. Ca
urmare, fluxul din miezul transformatorului creşte foarte mult, ceea ce duce, pe de o parte, la
o tensiune indusă în secundar de valoare ridicată, periculoasă pentru personalul de deservire,

82
iar pe de altă parte, la creşterea pronunţată a pierderilor în fier. Datorită acestor pierderi are
loc o încălzire excesivă a miezului, care poate avea ca efect distrugerea izolaţiei înfăşurărilor
şi chiar aprinderea transformatorului.
Pentru a evita funcţionatea accidentală în gol, nu se montează niciodată siguranţe în
circuitele secundare ale transformatoarelor de curent.
Dacă totuşi un transformator de curent a funcţionat un timp scurt cu secundarul deschis şi
nu s-a deteriorat, miezul acestuia rămâne magnetizat, inducţia remanentă putând avea valori
de ( 0,6 ÷ 0,7 ) T, adică mult mai mare decât în regimul nominal de funcţionare. Din acest
motiv transformatorul poate fi utilizat din nou numai după o prealabilă demagnetizare a
miezului în curent alternativ şi verificarea clasei de precizie.
Transformatoarele de curent se construiesc pentru diferiţi curenţi primari nominali I 1n ,
cuprinşi între 5A şi zeci de mii de amperi, curentul nominal secundar I2n fiind de 5A ( în
cazuri speciale 1A ).
Raportul curenţilor nominali se numeşte raport de transformare nominal :
I
K in = 1n , iar raportul curenţilor I1 şi I2 – se numeşte raport de transformare efectiv sau
I 2n
real :
I
Ki = 1 ;
I2
In cazul funcţionării în regim sinusoidal, ecuaţia transformatorului de curent este :
N1 ⋅ I 1 − N 2 ⋅ I 2 = N1 ⋅ I 0 , (1)
I0
unde N1 reprezintă solenaţia.
I0 I1
Pentru transformatorul de curent ideal, solenaţia N1 este mult mai mică decât N1 ,
I2
respectiv N2 , aşa încât se poate obţine valoarea aproximativă a raportului de transformare,
I
adoptând în relaţia ( 1 ) N1 1 ≈ 0 :
N1 ⋅ I1 = N 2 ⋅ I 2 ;
I1 N2
≈ = K 1 = const.
I2 N1
I1
De aici rezultă şi : K in ≈ K i = , relaţie pe care se bazează utilizarea practică a
I2
transformatorului de curent, prin determinarea unei valori măsurate a curentului primar I 1,
dată de relaţia :
I 1m = K in ⋅ I 2 , (2)
în care I2 este curentul citit la ampermetrul din secundar, iar Kin este raportul de
transformare nominal.
Determinarea valorii curentului primar cu relaţia de mai sus ( 2 ) produce unele erori care
provin din inegalitatea rapoartelor de transformare reale şi nominale.
Eroarea relativă cu care se determină curentul din primar este :
I 1m − I 1 K in I 2 − I 1 K in I 2 − K i I 2 K in − K i
εi = 100 = 100 = 100 = 100 [ % ] ( 3 )
I1 I1 Ki I2 Ki
Această eroare se numeşte eroare de curent sau de raport a transformatorului, fiind
cuprinsă în mod obişnuit între 0,1 şi 3 % .
Transformatorul de curent mai prezintă şi o eroare de unghi δ i, definită ca fiind unghiul de
defazaj între curentul I1 din primar şi cel din secundar I2, considerată pozitivă dacă I2 este
defazat înaintea lui I1. Eroarea de unghi nu afectează indicaţia ampermetrului, însă introduce
erori în indicaţiile wattmetrelor, contoarelor, fazmetrelor şi ale altor aparate la care deviaţia
depinde de defazajul curenţilor din circuitele lor.

83
Un transformator de curent este caracterizat printr-o putere nominală secundară P2n, o
impedanţă nominală secundară Z2n şi o clasă de precizie.
Puterea nominală secundară este acea putere aparentă, exprimată în VA, pe care
transformatorul o poate furniza circuitului secundar, sub curent secundar nominal, fără ca
erorile transformatorului să depăşească valorile admisibile. Valorile standardizate ale acestei
puteri sunt cuprinse între ( 1 şi 90 ) VA.
Impedanţa secundară nominală este impedanţa circuitului secundar corespunzătoare
puterii nominale şi curentului secundar nominal :
P
Z 2 n = 22n ;
I 2n
Clasele de precizie standardizate pentru care se construiesc transformatoarele de curent
sunt : 0,1 ; 0,2 ; 0,5 ; 1 ; 3 . Transformatoarele destinate laboratoarelor metrologice au, în
general, precizii mai mari : 0,005 ; 0,01 ; 0,02 ; 0,05 . Indicele de clasă reprezintă eroarea de
curent mazimă, exprimată în procente, pe care o poate avea un transformator la un curent
secundar cuprins între 100 – 200% din I2n şi la o sarcină secundară cuprinsă între 25 – 100%
din Z2n, sub un factor de putere de 0,8 al circuitului secundar.

1.2. Transformatoare de tensiune.

Se utilizează pentru reducerea valorilor tensiunii în circuite cu tensiuni nominale peste


600V, la tensiunea nominală de 100V ( sau 110V ).
Un transformator de măsură de tensiune este format dintr-un circuit feromagnetic închis,
confecţionat din tole, pe care se găsesc înfăşurarea primară cu N1 spire şi înfăşurarea
secundară cu N2 spire, (N1 >N2) .
La bornele înfăşurării primare se aplică tensiunea de măsurat U1, iar la bornele secundare
se leagă un voltmetru sau circuitul de tensiune la unui wattmetru, contor, cosfimetru etc.
( fig.2 ).
Deoarece impedanţele aparatelor conectate în circuitul secundar sunt mari, regimul normal
de funcţionare al acestor transformatoare este apropiat de regimul de funcţionare în gol, iar
regimul de scurtcircuit constituie regim de avarie. Din acestă cauză nu este permisă
scurtcircuitarea bornelor secundare atâta timp cât primarul este alimentat. In acest scop se
montează pe primarul cât şi pe secundarul transformatorului de tensiune siguranţe fuzibile
pentru protecţie.
Transformatoarele de tensiune se construiesc în ţara noastră pentru diferite tensiuni
primare nominale U1n , cuprinse între ( 0,38 ÷ 400 ) kV şi tensiunea nominală secundară U 2n
= 100 V ( sau 110 V ).
Raportul tensiunilor nominale se numeşte raport de transformare nominal.
U
K un = 1n ,
U 2n
iar raportul tensiunilor U1 şi U2 – raportul de transformare efectiv :
U
K un = 1
U2
În timp ce Kun este o mărime constantă, Ku variază ( în limite restrânse ) în funcţie de
mărimea şi caracterul sarcinii din secundar, de materialul din care este executat
transformatorul, de caracteristicile constructive ale acestuia, etc. Din aceste motive în practică
se consideră Kun = Ku şi astfel tensiunea primară necunoscută se determină cu relaţia :
U 1 = K un ⋅U 2 ,
unde U2 este tensiunea indicată de voltmetrul V.
Utilizarea acestei relaţii pentru calculul tensiunii U1 introduce erori, care provin din
inegalitatea rapoartelor de transformare efectiv şi nominal.
Eroarea relativă cu care se măsoară tensiunea primară, exprimată în procente este :
84
K un ⋅ U 2 − U 1 K ⋅U − K u ⋅U 2 K − Ku
εu = ⋅ 100 = un 2 ⋅ 100 = un ⋅ 100 [ % ]
U1 K u ⋅U 2 Ku

Această eroare se numeşte eroare de tensiune sau de raport a transformatorului şi este


cuprinsă în general între 0,1 şi 3 %.
Pe lângă eroare de tensiune, transformatorul mai prezintă şi o eroare de unghi. Se numeşte
eroare de unghi a unui transformator de tensiune, unghiul de defazaj δu dintre tensiunea
primară U1 şi tensiunea secundară U2. El se consideră pozitiv dacă U2 este defazat înaintea lui
U1.
Eroarea de unghi afectează numai măsurările în care intervine defazajul dintre tensiune şi
curent ( wattmetre, contoare, fazmetre ). Ea nu are importanţă în cazul măsurării tensiunii.
Un transformator de tensiune este caracterizat printr-o putere secundară nominală şi
printr-o clasă de precizie.
Puterea secundară nominală este puterea aparentă exprimată în VA, pe care
transformatorul o poate furniza circuitului secundar, sub tensiune secundară nominală, fără ca
erorile transformatorului să depăşească valorile admise. Puterile standardizate sunt cuprinse
între 5 şi 1000 VA.
Clasele de precizie standardizate sunt 0.1; 0,2; 0,5; 1; 3. Indicele de clasă reprezintă
eroarea de raport, exprimată în procente, pentru o tensiune secundară variabilă între 80 şi
120 % din tensiunea secundară nominală şi pentru o putere secundară cuprinsă între 25 şi
100 % din puterea nominală secundară, sub un factor de putere 0,8 inductiv.
Marcarea bornelor primare şi secundare se face cu litere A – X respectiv a – x, curentul
închizându-se prin sarcină de la a la x când primarul este parcurs de curent de la A la X. La
transformatoarele trifazate bornele primare se notează cu A, B, C ( începuturile ) şi X, Y, Z
( sfârşiturile ), iar cele secundare cu a, b, c respectiv x, y, z.
Punctul neutru se marchează cu “O” în primar respectiv “o” ( în secundar ).
Pentru montajul şi exploatarea transformatoarelor de măsură, trebuie să se respecte
următoarele reguli :
- Înfăşurarea secundară a transformatorului de curent trebuie să fie legată fie la bobina de
curent a unui instrument de măsură, fie în scurtcircuit ;
- Infăsurarea secundară a transformatorului de tensiune se leagă la bobina de tensiune a
unui instrument de măsură sau poate fi lăsată deschisă ( în gol ) ;
- Se vor monta siguranţe fuzibile atât în primarul cât şi în secundarul transformatorului de
tensiune ;
- In circuitele în care se utilizează ambele tipuri de transformatoare, este obligatoriu să se
lege la pământ câte o bornă a fiecărui circuit secundar ;

85
- Dacă în montaj se utilizează numai transformatoare de curent, iar în circuitele de
tensiune se folosesc rezistenţe adiţionale, nu este obligatorie legarea la pământ a circuitelor
secundare a transformatoarelor de curent ;
- In toate cazurile, polaritatea înfăşurărilor aparatelor trebuie astfel aleasă încât sensul de
circulaţie al curentului să fie acelaşi ca şi când nu ar exista transformatoare de măsură ;
-Constantele aparatelor conectate prin transformatoare de măsură se amplifică cu
rapoartele de transformare respective
I
C ′A = C A ⋅ K in ; C A = max ;
α max
U
CV′ = CV ⋅ K un ; CV = max ;
α max
U ⋅I
CW′ = CW ⋅ K in ⋅ K un ; C w = max max
α max
CW′ = CW ⋅ K un ( pentru montaj semiindirect cu transformator de tensiune )
CW′ = CW ⋅ K in ( pentru montaj semiindirect cu transformator de curent ).

2. Chestiuni de studiat

Se vor studia modul de conectare a aparatelor de măsură prim transformatoare de măsură


şi regulile de utilizare a acestora.

3. Scheme de montaj şi aparate folosite

Montajul 1

86
Montajul 2
R – rezistenţe ;
L – inductanţă trifazată variabilă ;
A1, A2 , A3 – ampermetre 0 – 5 A ;
V – voltmetru - 300 V;
W1, W2, W3 – wattmetre ;
T1, T2, T3 – transformatoare de curent ;
380
TU1, TU2 – transformatoare de tensiune monofazate legate în “V” ; K un = = 3,8 ;
100
K – întrerupător trifazat de la tablou ;
K1 – heblu trifazat ;

4. Modul de lucru

Se realizează pe rând montajele 1 şi 2 alimentarea cu tensiune făcându-se de la tablou cu o


tensiune de 380 V, 50Hz.
Se determină constantele aparatelor, se citesc indicaţiile aparatelor, care se trec în tabel.
Pentru montajul 1 se a determina :
Pt = P1 + P2 + P3
S t = U 10 ⋅ I 1 + U 20 ⋅ I 2 + U 30 ⋅ I 3 ; U 10 = U 20 = U 30 = U f
Pt
cos ϕ = ; Qt = S t2 − Pt 2 ;
St
Pentru montajul 2 se va determina :
Pt
Pt = P1 + P2 ; S t = 3 ⋅ U l ⋅ I l ; cos ϕ = ; Qt = S t2 − Pt 2
St

87
5.Tabel de date
Mon-
taj Kin Kun CA1 α A1 I1 CA2 α A2 I2 CA3 α A3 I3 CW1 α W1 P1 CW2 α W2 P2 CW3 α W3 P3 Pt CV αV U St Qt cos Obs.
utili- [A/div] [div] [A] [A/div] [div] [A] [A/div] [div] [A] [W/div] [div] [W] [W/div] [div] [W] [W/div] [div] [W] [W] [V/div] [div] [V] [VA] [VAR] ϕ
zat

88
Lucrarea 10:
MĂSURAREA ENERGIEI
ACTIVE IN SISTEMUL MONOFAZAT

1. Consideraţii generale

Prin definiţie, energia electrică este integrala puterii electrice, efectuată într-un anumit
interval de timp.
Energia activă este exprimată de relaţia :
t2

Wa = ∫ P dt , P fiind puterea activă a receptorului. Aparatele electrice utilizate pentru


t1

măsurarea energiei electrice sunt aparate integratoare care au momentul cuplului activ
proporţional cu puterea. Aceste aparate numite contoare, fac parte din clasa aparatelor
electrodinamice utilizate în curent continuu sau de inducţie utilizate în curent alternativ
monofazat sau trifazat.

2. Contorul monofazat de inducţie

Pentru măsurarea energiei active în circuitele de curent alternativ se utilizează contorul de


inducţie, realizat pe baza instrumentului de inducţie.
Din punct de vedere constructiv, contorul monofazat de inducţie se compune
dintr-un dispozitiv wattmetric, al cărui cuplu este proporţional cu puterea activă şi dintr-un
mecanism integrator ( sistem de roţi dinţate ) care permit obţinerea energiei într-un anumit
interval de timp.
Dispozitivul wattmetric de inducţie este alcătuit din doi electromagneţi de curent
alternativ, din care unul de curent, având înfăşurarea parcursă de curentul absorbit de
receptor, celălalt, de tensiune, având înfăşurarea alimentată cu tensiunea de la bornele
receprorului. Dispozitivul nu are arcuri spirale pentru producerea cuplului antagonist, în
schimb este prevăzut cu un magnet permanent al cărui câmp magnetic interacţionând cu
curenţii turbionari induşi în discul de aluminiu, fixat pe axul aparatului, creează cuplul de
frânare.
Contorul de inducţie funcţionează pe baza principiului inducţiei electromagnetice.
Curenţii alternativi prin bobina de curent, I şi prin bobina de tensiune I u , produc
fluxuri magnetice variabile în timp φI şi φU . Aceste fluxuri străbat discul de aluminiu al
contorului şi induc în acesta tensiuni electromotoare.
Aceste tensiuni determină apariţia în disc a unor curenţi turbionari induşi, în fază cu
tensiunile care i-au produs.
Ca urmare a interacţiunii dintre cele două fluxuri şi curenţii turbionari induşi în disc, apar
forţe Laplace care produc un cuplu activ M a ce imprimă discului o mişcare de rotaţie :
M a = K 1 ⋅ f ⋅φI ⋅φU ⋅ sin( φI ; φU ) , unde frecvenţa f este constantă. Considerând f=ct. , iar

fluxul φI proporţional cu curentul I absorbit de receptor (φ I = K 2 ⋅ I ) , şi defazat în urmă faţă


de acesta cu unghiul ϕi , iar fluxul φU proporţional cu tensiunea U la bornele receptorului şi
defazat faţă de aesta cu unghiul ϕU , (φU = K 3 ⋅ U ) , rezultă cuplul activ :

M a = K 1 ⋅ f ⋅ φI ⋅ φU ⋅ sin( φI ; φu ) = K 1 ⋅ f ⋅ K 2 ⋅ I ⋅ K 3 ⋅U ⋅ sin( ϕu −ϕi −ϕ) ;


M a = K a ⋅ I ⋅ U ⋅ sin( ϕu − ϕi − ϕ ) ; ϕu − ϕi = β , defazaj intern al contorului
Deci de poate scrie :
M a = K a ⋅ U ⋅ I ⋅ sin Ψ = K a ⋅ U ⋅ I ⋅ sin( β − ϕ).

89
Fig. 1

Pentru a se obţine proporţionalitatea dintre momentul cuplului activ şi puterea activă P


este necesară realizarea unui defazaj intern β = 90 0 , pentru care :
M a = K a ⋅ U ⋅ I ⋅ sin(90 0 − ϕ ) = K a ⋅ U ⋅ I ⋅ cos ϕ = K a ⋅ P.
Sub acţiunea cuplului activ discul se roteşte.
Mişcării discului i se opune un cuplu de frânare produs de magnetul permanent al cărui
flux magnetic este φM .
Prin rotirea discului contorului în înterfierul magnetului permanent, se induc în discul de
aluminiu curenţi turbionari I M care interacţionând cu fluxul magnetic φM creează cuplul de
frânare M f . Având în vedere că aceşti curenţi turbionari I M sunt proporţionali cu fluxul
φM şi cu viteza de rotaţie n [rot/sec] a discului şi că φM =const. , rezultă momentul cuplului
de frănare :
M f = −k1 ⋅ φ M ⋅ I M = −k1 ⋅ φ M ⋅ k 2 ⋅ φ M ⋅ n = −k 3 ⋅ φ M2 ⋅ n = −k ⋅ n;
La echilibrul acestor cupluri ( deci când suma momentelor este nulă : ( M a + M f = 0 ),
rezultă : K a ⋅ P = k ⋅ n ; relaţie care arată că viteza de regim permanent este proporţională cu
puterea activă P consumată de receptor. Integrându-se egalitatea în timp t, se obţine în partea
stângă a relaţiei energia consumată, iar în partea dreaptă numărul de rotaţii N efectuat de disc
în timpul t ;
k k
P= ⋅n = C ⋅n ; C =
Ka Ka
t t
k
W = ∫ P ⋅ dt =
K a ∫0
n ⋅ dt = C ⋅ N
0

Parametrii nominali ai contorului monofazat de inducţie sunt :


- tensiunea nominală : U n ( V ) ;
- curentul nominal : I n ( A ) ;
- capacitatea maximă de măsurare ( curentul de suprasarcină ) ( A );
- frecvenţa nominală f n ( Hz );
1 K N
- constanta nominală : C n = = a = ( rot/kWh ) ;
C k W
- curentul de pornire : I p = 0,5 % I n ;
- clasa de precizie : cL .
In figura 2.a. este prezentată schema de conectare directă a contorului într-un
circuit monofazat ( contoarele se pot realiza până la tensiuni de ordinul 650V şi curenţi de
15A). Pentru valori mai mari ale tensiunii şi curentului, contoarele se conecetează indirect

90
prin intermediul transformatoarelor de măsură, conform figurii 2.b. In acest caz tensiunea
nominală a contorului este 100V iar valoarea nominală a curentului este 5A, iar rapoartele de
transmisie ale mecanismului integrator sunt astfel reglate, încât indicaţia să reprezinte energia
consumată în circuitul primar al transformatoarelor. Rapoartele de transformare respective
sunt indicate pe plăcuţa contorului.

A1, B1 – borne de curent


A2, B2 – borne de tensiune

Simbolul contorului monofazat de energie activă este CAM, semnificaţia notaţiei fiind
: C – contor; A – energie activă; M – monofazat.

91
După cum se observă în fig.2.a., bobina sau electromagnetul de curent se leagă în serie cu
receptorul pe faza activă, iar bobina sau electromagnetul de tensiune se leagă în paralel.

3. Factorii care influenţează funcţionarea contorului de inducţie. Dispozitive de reglaj şi


compensare.

Factorii care influenţează funcţionarea contorului de iducţie sunt :


a). Nerealizarea corectă a defazajului intern β = 90 0 . Pentru un defazaj intern β = 90 0 ,
momentul cuplului activ este :
M a = K a ⋅ U ⋅ I ⋅ sin( β − ϕ ) = K a ⋅ U ⋅ I ⋅ sin β ⋅ cos ϕ − K a ⋅ cos β ⋅ sin ϕ =
= K a ⋅ P ⋅ sin β − K a ⋅ Q ⋅ cos β .
Rezultă deci că momentul cuplului activ este proporţional cu o combinaţie de putere
activă P şi respectiv reactivă Q, ceea ce reprezintă o cauză a erorii. Contorul se prevede cu
undispozitiv de reglaj al unghiului intern β = 90 0 .
Reglajul unghiului β = 90 0 pentru sarcina nominală I = I n se face prin varierea unei
spire în scurtcircuit plasată pe circuitul magnetic de tensiune.
b). Frecările în paliere.
La sarcini reduse, cuplul activ scade foarte mult şi încep să conteze frecările. Pentru
micşorarea cuplului de frecări se utilizează paliere speciale cu bilă de oţel situată între două
safire sintetice sau se utilizează suspensia magnetică.
c). Influenţe exterioare datorate temperaturii şi cămpurilor magnetice exterioare.
Variaţiile temperaturii produc variaţii ale rezistenţei discului, ale fluxului magnetic
permanent şi ale rezistenţei bobinei de tensiune.
Primul efect este practic fără importanţă, deoarece produce variaţii în aceeaşi măsură a
cuplului activ şi de frănare. Scăderea fluxului magnetic permanent cu creşterea temperaturii
produce erori pozitive , care, la unele contoare se compensează prin utilizarea unor şunturi
termomagnetice dipuse pe magnetul permanent.
Variaţia rezistenţei bobinei de tensiune a contorului fără să se modifice unghiul β , deci
să apară erori care pot avea valori diferite în funcţie de unghiul de defazaj al curentului de
sarcină.
Influenţa câmpurilor magnetice exterioare este redusă, contorul fiind închis de obicei într-
o carcasă de tablă de oţel.
Influenţele altor factori ca : frecvenţa, tensiunea şi încălzirea proprie se reduc prin
dimensionarea convenabilă a miezurilor şi înfăşurărilor celor doi electromagneţi ai contorului,
fiind necesar ca în anumite limite de variaţie să nu depăşească valorile prescrise de standarde.
d). Regimul deformat
Regimul deformat – regimul energetic alternativ permanent, la care variaţia în timp a cel
puţin uneia dintre mărimile de stare caracteristice – curent sau tensiune – este descrisă de o
funcţie periodică nesinusoidală, foarte frecvent, deoarece o reţea modernă conţine numeroase
elemente deformate de primă categorie ( transformatoare, mutatoare ,etc.) ca şi de a două
categorie (cabluri subterane, capacităţi ) – influenţează asupra indicaţiei contoarelor de
inducţie. Cauzele de erori ale contorului de inducţie în regimul deformat sunt : dependenţa de
frecvenţă a indicaţiilor utile; prezenţa – datorită neliniarităţii caracteristicii de magnetizare –
a armonicilor în fluxurile utile din intrefierul electromagneţilor ; amortizările suplimentare ale
discului date de armonici.
Erorile în regim deformat, în anumite condiţii, depăşesc cu mult limitele impuse de clasa
de precizie a aparatului ( atingând valori de 10 – 20 % ), cu repercursiuni majore în facturarea
energiei.

4. Chestiuni de studiat şi modul de lucru.

Se identifică parametrii nominali ai contorului şi se trec în caiet.


92
Se calculează constantele aparatelor. Având constanta nominală Cn [ rot/kWh ] a
contorului, se determină energia W1 pe care o înregistrează contorul pentru o rotaţie a
discului.
De exemplu, dacă pentru un CAM, avem constanta nominală : 1kWh = 960 rotaţii, rezultă
că :
1kWh 1000 W ⋅ 3600 s
W1 = = = 3750 Ws / rotatie .
960 960 rot
Cu ajutorul unui cronometru se determină timpul “t” în secunde pentru un număr “Z” de
rotaţii complete ale discului.
Energia activă totală consumată de receptor în timpul “t” va fi :
Wa = W1 ⋅ Z ( Ws );
Energia activă totală consumată se poate determina şi prin metoda indirectă :
Wa = Pt ⋅ t , unde Pt este puterea activă măsurată cu un wattmetru.

5. Scheme de montaj şi aparate folosite


a). Montaj direct.(fig. a)
b). Montaj semiindirect cu transformator de curent (fig. b)
CAM – contor de energie activă monofazat ;
A - ampermetru ;
V - voltmetru ;
W - wattmetru ;
TI - transformator de măsură de curent ;
R - receptor .

93
6.Tabel de date

CA αA I CV αV U CW αW P Z t W1 Wt=W1⋅ Wt=Pt⋅ t S
Montaj [A/div] [div] [A] [V/div] [div] [V] [W/div] [div] [W] [rot] [s] Kin [Ws/rot] Z [Ws] [VA] cos
[Ws] ϕ
a
b

94
Lucrarea 11:

MĂSURAREA ENERGIEI ACTIVE IN SISTEME TRIFAZATE

1. Generalităţi

Măsurarea energiei active în circuite trifazate se poate efectua fie cu contoare monofazate,
fie cu contoare trifazate. In primul caz, utilizat mai rar, se folosesc două sau trei contoare
monofazate montate după schema celor două, respectiv trei wattmetre de măsurare a puterii
active, energia totală obţinându-se prin însumarea energiilor înregistrate de fiecare contor în
parte.
Contoarele trifazate reunesc în acelaşi aparat două sau trei sisteme active ( având fiecare
sistem câte un electromagnet de curent şi unul de temsiune ), ale căror cupluri active
acţionează asupra aceluiaşi ax, astfel încât cuplul activ total este proporţional cu puterea
activă trifazată iar contorul măsoară energia totală trifazată.
Simbolurile utilizate pentru contoarele de energie activă trifazate sunt : CAmn, ele având
următoarele semnificaţii :
C – contor ;
A – energie activă ;
m = 3 sau 4 – reprezintă numărul de faze ale reţelei trifazate ;
n = 2 sau 3 – reprezintă numărul de sisteme active monofazate ale contorului.

2. Contorul trifazat utilizat în circuite trifazate fără conductor neutru.

In circuitele trifazate fără conductor neutru se folosesc contoare cu două sisteme active
monofazate, de măsurare. Montarea celor două sisteme active în circuit se face după metoda
celor două wattmetre, având faza de referinţă faza 1, faza 2 sau faza 3.
Momentele cuplurilor active a celor două sisteme monofazate, legate după metoda de
măsurare a puterii active cu două wattmetre, având faza de referinţă faza 2, vor fi :
- pentru primul sistem activ :

M a1 = K a ⋅U 12 ⋅ I 1 ⋅ cos( U 12 ; I 1 ) ;
- pentru al doilea sistem activ :

M a 2 = K a ⋅U 32 ⋅ I 3 ⋅ cos( U 32 ; I 3 ) ;
Momentul cuplului total al contorului va fi :


M at = M a1 + M a 2 = K a [U 12 ⋅ I 1 ⋅ cos( U 12 ; I 1 ) +U 32 ⋅ I 3 ⋅ cos( U 32 ; I 3 ) =

′ ′
= K a [U 12 ⋅ I 1 ⋅ cos( I 1 ; U 12 ) +U 32 ⋅ I 32 ⋅ cos( I 3 ; U 32 )] = K a ⋅ P ,
în care P este puterea
activă trifazată.
Deci, la contorul trifazat de tip CA32 momentul cuplului activ fiind proporţional cu
puterea activă trifazată, contorul măsoară energia activă trifazată consumată în circuit.
Schema de legare în circuit a contorului trifazat de tipul CA32, pentru faza de referinţă
faza 2, este următoarea :

95
3. Contorul trifazat utilizat în circuite trifazate cu conductor neutru

In circuitele trifazate cu conductor neutru se utilizează contoare cu trei sisteme active


monofazate, care pot acţiona asupra unui disc sau a două discuri fixate pe acelaşi ax.
Legarea în circuit a celor trei sisteme active se face după metoda celor trei wattmetre, deci
momentele cuplurilor active vor fi :
- pentru primul sistem activ : M a1 = K a ′ ⋅U 10 ⋅ I 1 ⋅ cos( U 10 ; I 1 ) ;


- pentru al doilea sistem activ : M a 2 = K a ⋅U 20 ⋅ I 2 ⋅ cos( U 20 ; I 2 ) ;

- pentru al treilea sistem activ : M a 3 = K a ′ ⋅U 30 ⋅ I 3 ⋅ cos( U 30 ; I 3 ) .


Momentul cuplului activ total al contorului este :

M a = M a1 + M a 2 + M a 3 = K a [U 10 ⋅ I 1 ⋅ cos( U 10 ; I 1 ) +U 20 ⋅ I 2 ⋅ cos( U 20 ; I 2 ) +


+U 30 ⋅ I 3 ⋅ cos( U 30 ; I 3 )] = K a ⋅ P
Rezultă deci că, la contorul de tip CA43 momentul cuplului activ fiind proporţional cu
puterea activă trifazată totală, contorul măsoară energia activă trifazată. Schema de legare în
circuit a contorului trifazat de tipul CA43, este următoarea :

4. Măsurarea energiei active cu CA32 şi a puterii active în circuite trifazate cu trei


conductoare

96
5. Măsurarea energiei active cu CA43 şi a puterii active în circuite trifazate cu conductor
neutru

97
Aparate folosite :

CA32 – contor de energie activă utilizat în circuite trifazate fără conductor neutru ;
98
CA42 – contor de energie activă utilizat în circuite trifazate cu conductor neutru ;
TI – transformator de curent ;
TU – transformator de tensiune ;
A – ampermetru ;
W – wattmetru ce măsoară puterea activă prim metoda cu nul artificial, deci trebuie
îndeplinită condiţia :
RW + R1 = R2 = R3
V – voltmetru ;
K – întrerupător trifazat de la tablou ;
cos φ – cosfimetru ;

6. Chestiuni de studiat şi modul de lucru

Se realizează montajul 5a.


Se identifică parametrii nominali ai contorului trifazat şi se trec în caiet.
Se calculează constantele aparatelor.
Având constanta nominală a contorului, C n [rot/kWh], se determină energia W1 pe care
contorul o înregistrează pentru o singură rotaţie a discului :
1kWh
W1 = [Ws/rot] ;
rot
Se va calcula energia activă totală :
( 1 ) Wat = W1 ⋅ Z ( Ws ) , unde Z este numărul de rotaţii înregistrate în timpul t ( s ) ;
Printr-o metodă indirectă, energia totală este :
( 2 ) Wat = Pt ⋅ t ( Ws ) , unde P este puterea activă consumată de receptor în timpul t în care
s-au efectuat cele[Z] rotaţii;
Puterea aparentă : S t = 3 ⋅U f ⋅ I f ;
Pt
Factorul de putere : cos ϕ =
St
Toate aceste date se trec în următorul tabel :

99
7.Tabel de date

Nr. CA αA I CV αV U CW αW PW Pt St cos ϕ Z t Wat(1) Wat(2) cos ϕ W1 Obs.


crt. [A/div [div] [A] [V/div [div] [V] [W/div] [div] [W] [W] [VA] măs. [rot] [s] [Ws] [Ws] calc. [Ws/rot]
] ]

100
101
Lucrarea 12

MĂSURAREA ENERGIEI REACTIVE ÎN CIRCUITE TRIFAZATE

1. Generalităţi.

Pentru măsurarea energiei electrice reactive se folosesc contoare de inducţie de energie


reactivă care pot fi: cu tensiuni auxiliare(pentru circuitele trifazate alimentate cu tensiuni
simetrice) sau cu şunt (pentru circuitele trifazate alimentate cu tensiuni oarecare).
Pentru ca momentul cuplului activ al unui contor de inducţie, exprimat prin relaţia:

Ma= K ⋅ Φ I ⋅ Φ U ⋅ sin( Φ I ; Φ U ) = K ⋅ Φ I ⋅ Φ U ⋅ sin Ψ


să devină proporţional cu puterea reactivă:
Q=U·I·sinϕ , e necesar ca fluxurile Φ I şi Φ U să fie proporţionale cu curentul I, respectiv
cu tensiunea U, iar sinusul unghiului Ψ , dintre fluxuri, să fie egal cu sinusul unghiului ϕ ,
dintre tensiune şi curent. Dintre aceste condiţii, ultima se realizează prin alimentarea
circuitului de tensiune al contorului cu o tensiune U ′ defazată în urma tensiunii U cu un
unghi de (1800-β ), β fiind defazajul intern al contorului (unghiul cu care fluxul Φ U este
defazat faţă de tensiunea aplicată contorului -fig.1.).

Fig. 1
Momentul cuplului activ devine:

( )
M a = K ⋅ Φ I ⋅ Φ U ⋅ sin ( Φ I ; Φ U ) = ( K I ⋅ I ) ⋅ ( K U ⋅ U ′) ⋅ sin 180O - β = K ′ ⋅ U ′ ⋅ I ⋅ sin ϕ =
U′ U′
⋅ K ′ ⋅ U ⋅ I ⋅ sin ϕ = ⋅ K′⋅Q
U U

adică cuplul activ este proporţional cu puterea reactivă, deci contorul înregistrează energia
reactivă.
Observaţii:
La cititrea contorului, sau la fabricarea lui, trebuie să se ţină seama de raportul tensiunilor,
U'
înmulţindu-se indicaţia dată de contor cu raportul . -
U
Obţinerea tensiunilor auxiliare este greu de realizat practic în circuitele monofazate sau
trifazate cu tensiuni oarecare, însă este foarte comodă în circuitele trifazate cu tensiuni
simetrice dacă unghiul β este 600 sau 900.
Pentru determinarea tensiunilor necesare alimentării circuitelor de tensiune ale contorului
se porneşte de la expresia puterii reactive pentru circuitul respectiv.

102
2. Determinarea schemei de legare a contorului de energie reactivă pentru circuite trifazate
fără conductor neutru.

Determinarea acestei scheme se face pornind de la expresia puterii reactive, dacă se ia


faza de referinţă faza 1, faza 2 sau faza 3.
Astfel, pentru faza de referinţă faza 3, puterea reactivă este:·

Q=U13·I1·sin(U13;I1)+ U23·I2·sin(U23;I2)=Q1+Q2, deci contorul va avea două sisteme de


măsurare.
a) În cazul în care β =600, rezultă că unghiul Ψ =1800-β =1800-600=1200.

Din diagrama vectorială valabilă pentru un sistem de tensiuni trifazat simetric (fig.2.), vor
rezulta tensiunile auxiliare U’ defazate cu 1200 în urma tensiunilor U din relaţia puterii
reactive considerate.
Astfel, după tensiunea U=U13, defazată cu 1200 în urmă este tensiunea U ′ =U21, iar după
tensiunea U=U23 defazată în urmă cu 1200 este tensiunea U ′ =U31,.
Raportul: U
U U13 U 23 U l
= = = =1
U' U U U
21 31 l

Fig. 2

Pentru justificarea schemei, se arată că valoarea cuplului activ Ma al contorului trifazat


CR32 cu β =600 este proporţional cu puterea reactivă Q.

Ma=K·{ U21·I1 sin[(U21;I1) + β ] + U31 · I2· sin[(U31;I2) + β ] = K· [U21· I1·


sin(1500 - ϕ + 600) + U31 · I2 · sin ( 900 - ϕ + 600 )] = K · [ U21 · I1 ·
sin(2100-ϕ ) + U31 · I2 · sin ( 1500 - ϕ ) ] = K · [ U21 · I1 · sin ( ϕ - 300 ) + U31 · I2 · sin(ϕ + 300 )
] = K · 3 · Ul · Il ·sinϕ = K·Q.

Schema de legare a contorului CR32 cu β =600 este următoarea(fig 3.a)

103
b) În cazul în care β =900, rezultă că unghiul Ψ =1800-β =1800-900=900.

Din diagrama vectorială vor rezulta tensiunile auxiliare U´ defazate cu 900 după
tensiunile din relaţia puterii reactive considerate pentru faza de referinţă 3.

Q=U13·I1·sin(U13;I1)+ U23·I2·sin(U23;I2)=Q1+Q2

Tensiunile U ′ , defazate cu 900 în urma tensiunilor U13 şi U23 , sunt tensiunile de fază U20,
respectiv U01. Raportul tensiunilor
U U13 U 23 U l
= = = = 3.
U′ U U Uf
20 01
Deoarece obţinerea tensiunilor auxiliare de fază în cazul când defazajul intern al
contorului este β =900, necesită crearea unui punct neutru artificial (acesta se realizează cu o
reactanţă Z identică cu aceea a bobinelor de tensiune ale contorului) care complică construcţia
contorului, au o răspândire mai mare contoarele CR32 cu β =600.
Expresia cuplului activ devine :

Ma=K· [I1·U20·sin(1200-ϕ +900)+I2·U01·sin(600-ϕ +900)]=K· [I1·U20·sin(2100-ϕ )+


+ I2·U01·sin(1500-ϕ )]=K·[I1·U20·sin(ϕ -300)+I2·U01·sin(ϕ +300)]=K· 3 ·If·Uf·sinϕ =K· 3
·Qf,
U
dar raportul = 3 , rezultă că indicaţia contorului trebuie înmulţită cu 3, deci cuplul
U'
activ devine proporţional cu expresia:
Ma=K· 3 ·If·Uf· 3 ·sinϕ =K·3·If·Uf·sin ϕ =K·3·Qf=K·Q.
Schema de legare a contorului CR32 cu β =900 este următoarea(fig 3.b)

104
Fig. 3b

3. Determinarea schemei de legare a contorului de energie reactivă pentru circuite trifazate


cu conductor neutru

Determinarea schemei se face pornind de la expresia puterii reactive pentru un circuit


trifazat cu conductor neutru:

Q=U10·I1·sin(U10;I1)+ U20·I2·sin(U20;I2)+ U30·I3·sin(U30;I3)=Q1+Q2+Q3

a) În cazul în care β =600, rezultă că unghiul Ψ =1800-β =1800-600=1200.


Tensiunile U’ defazate cu 1200 în urma tensiunilor U10 ,U20 ,U30 sunt U20 ,U30 ,U10, deci tot
U U
tensiuni de fază şi raportul =1 = f .
U' Uf
Expresia cuplului activ al contorului CA43, β =600 este:

Ma=K· [I1·U20·sin(1200-ϕ +600)+I2·U30·sin(1200-ϕ +600)+I3·U10·sin(1200-ϕ +600)]=


K· [I1·U20·sin(1800-ϕ )+I2·U30·sin(1800-ϕ )]+I3·U10·sin(1800-ϕ )]= K·3·Qf=K·Q, deci cuplul
activ este proporţional cu puterea reactivă.
Schema de legare directă a contorului este in figura (fig.4.a).

Fig. 4.a.

105
Schema de legare în montaj indirect a contorului este in figura .4.b.

b) În cazul în care β =900, rezultă că unghiul Ψ =1800-β =1800-900=900.

Din diagrama vectorială se determină tensiunile auxiliare U ′ ce se vor aplica bobinelor


de tensiune ale contorului, tensiuni deafazate cu Ψ =900 în urma tensiunilor din relaţia puterii
reactive:

Q= I1·U10·sin(U10;I1)+ I2· U20·sin(U20;I2)+ I3· U30·sin(U30;I3).


Aceste tensiuni sunt : U23,U31,U12-tensiuni de linie.
U
U U10 U 20 U 30 f Uf 1
Raportul = = = = = = , deci pentru determinarea
U' U U U U 3U f 3
23 31 12 l
1
corectă a energiei reactive, se va înmulţi indicaţia contorului cu .
3
Expresia cuplului activ al contorului CR43, β =900 este:
Ma= K· [I1·U23·sin(900-ϕ +900)+I2·U31·sin(900-ϕ +900)+I3·U12·sin(900-ϕ +900)]=
K· [I1·U23·sin(1800-ϕ )+I2·U31·sin(1800-ϕ )]+I3·U12·sin(1800-ϕ )]=K·3·Il·Ul·sinϕ ,
U 1
dar cum = , înmulţim expresia cuplului activ cu acest raport:
U' 3
1
Ma= K·3·Il·Ul·sinϕ · = K· 3 ·Il·Ul·sinϕ =K·Q., deci cuplul activ este proporţional cu
3
puterea reactivă.
Acest contor se leagă în circuit astfel(fig.5.a).

106
Montajul indirect pentru CR43, β =900.(fig.5.b).

CR43 ß=900

Fig. 5.b

107
4. Scheme de montaj şi aparate folosite:

CR43 ß=600

Fig. 6.a.

CR43 ß=900

Fig. 6.b.

108
5. Aparate utilizate:

CR43, β =600 -contor de energie reactivă utilizat în circuite trifazate cu conductor neutru;
A –ampermetru 0-5 A;
W1 –wattmetru care măsoară puterea activă prin metoda cu nul atificial;
W2 –wattmetru care măsoară puterea reactivă prin metoda cu un wattmetru alimentat cu
tensiune auxiliară de linie;
V –voltmetru 0-600V;
K –întrerupător trifazat de la tablou;
K1 – heblu trifazat;
L –inductanţă trifazată variabilă;
R – rezistenţe;
cosϕ - cosfimetru.

6. Chestiuni de studiat şi modul de lucru

După executarea montajelor se identifică parametrii nominali ai contoarelor şi se trec în


caiet.
Se calculează constantele aparatelor. Avînd constanta nominală a contorului,
Cn[rot/kVARh], se determină energia pe care contorul o înregistrează pentru o singură rotaţie
a discului :
1KVARh 1000 VAR ⋅ 3600 s
W1 = = [VARs / rot ]
rotatii rot
Se va determina energia reactivă totală:

(1) Wrt=W1·Z[VARs], unde Z este numărul de rotaţii complete pe care le efectuează discul
contorului în timpul t(s).
Metoda indirectă de determinare a energiei reactive este:
(2) Wrt=Qt·t, Qt este puterea reactivă consumată de receptor în timpul t:
Qt= 3 ·P’w2;
Puterea aparentă: St= 3 ·Ul·Il;
Puterea activă: Pt=3·Pw1;
Pt
Factorul de putere : cosϕ =
st
Toate aceste date şi calcule se trec în tabelul următor.

109
Nr. CA αA I CV αV U CW1 α W1 PW1 CW2 α W2 P′ W2 Pt St Qt cos Wrt(1) Wrt(2) cos W1
crt. [A/div] [div] [A] [V/div [div] [V] [W/div] [div] [W] [W/div] [div] [W] [W] [VA] [VAR ϕ [VARs] [VARs] ϕ [VARs/rot]
] ] măs. calc.

110
Lucrarea 13:

MĂSURAREA SIMULTANĂ A ENERGIEI ACTIVE ŞI REACTIVE ŞI DETERMINAREA


FACTORULUI DE PUTERE MEDIU

1. Generalităţi

Pentru a se determina consumul de energie activă şi reactivă şi factorul de putere mediu


(cosϕ mediu) al unui consumator sau grup de consumatori pentru un interval de timp mai
mare(o lună de zile) se folosesc două contoare: unul de enrgie activă şi unul de energie
reactivă legate în aceeaşi schemă de măsurare.
În circuitele trifazate fără conductor neutru se utilizează contoarele: CA32 pentru
măsurarea energiei active şi CR32 având defazajul intern β =600 sau β =900 – pentru
măsurarea energiei active.
În circuitele trifazate cu conductor neutru se utilizează contoarele CA43 şi CR43 având
defazajul intern β =600 sau β =900 – pentru măsurarea energiei reactive.

2. Schema de lucru şi aparatele utilizate :


CA43 CR43 ß=600

CA43 –contor de energie activă;


CR43 (β =600 ) – contor de energie reactivă având defazajul intern β =600;
W1 –wattmetru pentru măsurarea puterii active P;
W2 –wattmetru alimentat cu tensiune auxiliară de linie pentru măsurarea puterii reactive Q;
V –voltmetru 0-600 V;
A –ampermetru 0-5A;
K1 –întrerupător trifazat de la tablou;
K2 – heblu trifazat;
L –inductanţă trifazată variabilă;
R – rezistenţe;

111
cosϕ - cosfimetru.

3. Chestiuni de studiat şi modul de lucru

Se realizează schema de măsurare simultană a energiei active şi reactive, a puterii active


şi reactive şi a factorului de putere cosϕ pentru un circuit trifazat cu conductor neutru.
Energie activă se va măsura cu un contor CA43. Expresia energiei active:

Wa= ∫ 3U lI l cos ϕ ·dt;


0

Energia reactivă se va măsura cu un contor CR43 (β =600 ).


Expresia energiei reactive:

Wr= ∫ 3U lI l sin ϕ ·dt


0

Făcând raportul celor două energii, rezultă:


Wr (sin ϕ ) med ⋅ t
= = (tgϕ ) med , de unde se poate calcula valoarea medie a factoruluide
Wa (cos ϕ ) med ⋅ t
putere(cosϕ )med cu relaţia trigonometrică cunoscută:
1 Wa
1 =
Wa + Wr .
2 2 2
cosϕ = 1 + tg 2 ; (cosϕ )med=  Wr 
1 +  
 Wa 
Cele două energii ;Wa şi Wr care intervin în această expresie trebuie să fie înregistrate de
contoare în acelaşi interval de timp.
Pentru măsurarea puterii active P se va utiliza un wattmetru W1 care va măsura putere
activă prin metode cu nul artificial.
Pentru măsurarea puterii reactive Q, se va utiliza metoda cu un attmetru W2 alimentat cu o
tensiune auxiliară de linie.
Factorul de putere cosϕ se va măsura cu un cosfimetru monofazat.
Se va realiza schema de montaj, se vor identifica parametrii nominali ai contoarelor de
energie activă şi reactivă şi se trec în caiet. Se calculează constantele aparatelor.
Având constantele nominlae ale contoarelor se va determina energia activă şi reactivă pe
care o înregistrează fiecare contor pentru o singură rotaţie a discului:

1KWh 1000 W ⋅ 3600 s


Astfel : W1a= = [Ws / rot ]
rot rot
1KVARh 1000 VAR ⋅ 3600 s
W1r= = [VARs / rot ] ;
rot rot
Se va determina energia activă totală:
Wa= W1a·Za[W·s], Za numărul de rotaţii complete efectuate de disc în timpul ta [s].
Se va determina energia reactivă totală:
Wr= W1r·Zr[VAR·s], Zr numărul de rotaţii complete efectuate de discul contorului de
energie reactivă în timpul tr [s].
Dacă ta=tr, se poate determina factorul de putere mediu cu relaţia cunoscută :
1
2
(cosϕ )med= W  .
1 +  r 
 Wa 
Se vor determina energiile activă şi reactivă utilizând metodele indirecte:
112
Wa=Pt·ta [Ws], unde P e puterea activă consumată de receptor.
Pt=3·PW1 [W]
Wr=Qt·tr [VARs], Q puterea reactivă totală consumată de receptor.
Q= 3 · P’w2 [VAR]

Puterea aparentă: S= 3 ·Ul·Il;


Pt
Factorul de putere: cosϕ = .
St

Toate datele şi calculele se trec în tabel.

113
4.Tabel de date

Nr. A V W1 W2 Pt Qt St Wa= CA43 Wr=Qt⋅ t CR43 cos cos cos


crt. [W] [VAR] [VA] =Pt⋅ t [VARs] ϕ ϕ ϕ=
CA αA I CV αV U CW1 α W1 PW1 CW2 α W2 P’W2 ta Za Wa tr Zr Wr
[Ws] măs. calc. =Pt/St
[A/ [div] [A] [V/ [div] [V] [W/ [div] [W] [W/ [div] [W] [s] [rot] [Ws] [s] [rot] [VARs]
div] div] div] div]

114
Lucrarea 14

DETERMINAREA FACTORULUI DE PUTERE

1. Generalităţi

În reţelele de transport şi distribuţie a energiei electrice, la încercările de laborator ale


maşinilor şi aparatelor electrice este deseori necesară măsurarea factorului de putere sau a
unghiului de defazaj.
Prin definiţie, factorul de putere este raportul pozitiv şi subunitar dintre puterea activă şi
cea aparentă este :
P
cosϕ = ; 0≤ cosϕ ≤ 1 ;
S
În regim sinusoidal, pentru circuitele monofazate puterea activă este: P=U·I·cosϕ şi
P
puterea aparentă: S=U·I, astfel încât cosϕ = ,
S
unde ϕ este unghiul de defazaj dintre curentul şi tensiunea circuitului.
În circuitele trifazate simetrice şi echilibrate, P= 3 ⋅U l⋅I l ⋅ cos ϕ şi S= 3 ·Ul·Il, astfel
încât expresia factorului de putere se reduce, de asemenea, la cosinusul unghiului de defazaj.
Dacă circuitul trifazat este nesimetric şi dezechilibrat, se poate calcula câte un factor de putere
pentru fiecare din fazele sale.
Măsurarea defazajelor (sau a factorului de putere) prezintă importanţă îndeosebi în reţelele
de transport şi distribuţie de energie electrică la care, în vederea funcţionări acestora cu
maximum de eficacitate, se urmăreşte ameliorarea continuă a factorului de putere (realizarea
unui factor de putere apropiat de 1, cosϕ ≅ 1).
Determinarea factorului de putere sau a cosinusului unghiului de defazaj se poate face fie
prin metode indirecte, fie prin metode directe, cu aparate special construite în acest scop,
denumite fazmetre sau cosfimetre.

2. Măsurarea indirectă a factorului de putere

În circuitele de curent alternativ monofazat în regim sinusoidal factorul de putere este:


P
cosϕ = , de unde rezultă că pentru măsurarea factorului de putere sunt necesare trei aparate
S
de măsurat: un wattmetru, un ampermetru şi un voltmetru, legate în montaj amonte (fig.1.a)
sau aval(fig.1.b).

Fig. 1.a.

115
Fig. 1.b.

Metoda prezintă incovenientul că necesită citirea simultană a trei instrumente de măsură,


fiind însoţită de erorile de indicaţie şi de citire respective.
În afară de acestea, cănd cosϕ are valori apropiate de unitate, metoda nu prezintă
suficientă precizie deoarece, la asemenea defazaje, o eroare oricăt de mică a aparatelor sau de
citire a acestora, antrenează o eroare sensibilă în determinarea factorului de putere cosϕ şi a
defazajului ϕ .
De asemenea, determinarea exactă a factorului de putere cosϕ e dificilă şi datorită
consumurilor proprii ale aparatelor de măsură folosite, care afectează nu numai indicaţia
wattmetrului, dar şi a voltmetrului sau ampermetrului, în funcţie de schema folosită:
- pentru montaj amonte:
PR=PW-Ra·I2-RWI· I2, în care Ra este rezistenţa ampermetrului, RWI rezistenţa circuitului
de curent al wattmetrului, PR puterea consumată de receptor şi PW puterea măsurată de
wattmetru.
- pentru montaj aval:
U2 U2
PR=PW- - , unde Rv –rezistenţa voltmetrului şi RW-rezistenţa circuitului de
RW RV
tensiune al wattmetrului.
Din cauza incovenientelor amintite, se fac de obicei determinări aproximative, neglijând
consumurile proprii ale aparatelor, ceea ce duce la rezultate afectate de erori.
În circuitele trifazate simetrice şi echilibrate, determinarea factorului de putere se poate
face prin măsurarea puterii active prin metoda cu două wattmetre (faza de referinţă fiind faza
1,2 sau 3), astfel că factorul de putere se va deduce numai din indicaţiile celor două
wattmetre.
Dacă scriem indicaţiile celor două wattmetre pentru faza de referinţă faza 2 de exemplu
avem:

P1==I1·U12·cos(I1;U21)= Il·Ul·cos(300+ϕ );

P2==I3· U32·cos(I3;U32)= Il·Ul·cos(300-ϕ );


3 1 3 1
⋅ cos ϕ + sin ϕ − ⋅ cos ϕ + sin ϕ
P2 − P1 cos( 30 0 − ϕ ) − cos( 30 0 + ϕ ) sin ϕ
= = 2 2 2 2 = ;
P2 + P1 cos( 30 − ϕ ) + cos( 30 + ϕ )
0 0
3 1 3 1 3 ⋅ cos ϕ
⋅ cos ϕ + sin ϕ + ⋅ cos ϕ − sin ϕ
2 2 2 2

P2 − P1 sin ϕ tg ϕ
= = ;
P2 + P1 3 ⋅ cos ϕ 3

tg ϕ( P2 + P1 ) = 3 ⋅ ( P2 − P1 ) ;

116
1 1
cos ϕ = = ;
3 ⋅ ( P2 − P1 )
tg ϕ = ; dar 1 + tg 2  P − P1 
2

( P2 + P1 ) 1 + 3 ⋅  2 
 P2 − P1 
( P2 − P1 )
-Se observă că pentru > 0, defazajul este inductiv;
( P2 + P1 )
( P2 − P1 )
-Pentru < 0, defazajul este capacitiv;
( P2 + P1 )
-Pentru P1=P2 => ϕ =0, cosϕ =1;
-Pentru P1=0 => ϕ =600, inductiv;
-Pentru P2=0 => ϕ =600, capacitiv.
În exploatarea instalaţiilor electrice, pe lângă valoarea la un moment dat a factorului de
putere, se mai calculează valoarea medie pe un interval de timp dat, folosindu-se în acest scop
indicaţiile contoarelor de energie activă şi reactivă în interval de timp dat.
t
Wa = ∫ 3 ⋅ U l ⋅ I l ⋅ cos ϕ ⋅ dt
0
t
Wr = ∫ 3 ⋅ U l ⋅ I l ⋅ sin ϕ ⋅ dt .
0

Pentru raportul lor rezultă:


Wr (sin ϕ ) med ⋅ t
= = (tgϕ ) med , de unde se poate calcula valoarea medie a factorului
Wa (cos ϕ ) med ⋅ t
de putere:

1 1 Wa
(cos ϕ ) med = = =
1 + (tg ϕ ) med
2
W 
2
Wa + Wr .
2 2

1 +  r 
 Wa 

3. Măsurarea directă a factorului de putere. Fazmetre.

Din cauza dificultăţilor de calcul, metoda precedentă nu se poate aplica decât în condiţii
de laborator sau pentru încercări de control. În condiţii de exploatare curentă, în staţii electrice
şi întreprinderi, defazajul şi factorul de putere se măsoară direct cu ajutorul aparatelor
indicatoare sau înregistratoare denumite fazmetre sau cosfimetre. În acest scop se utilizează
aparate electrodinamice, ferodinamice sau feromagnetice cu dispozitivul de măsurat de tip
logometric.

3.1. Cosfimetrul electrodinamic monofazat.

Acest cosfimetru(fazmetru) este realizat cu ajutorul unui logometru electrodinamic având


bobina fixă compusă din două jumătăţi F identice(fig.2.a) legate în serie în circuit şi două
bobine mobile, 1 şi 2 fixate rigid pe axul sistemului mobil sub un unghi de 90 0 şi montate în
paralel în circuit.α

117
Fig. 2.a.

Fig. 2.b.

Fig. 2.c.

118
În serie cu bobina 1 e conectată o rezistenţă neinductivă de valoare mare în comparaţie cu
reactanţa circuitului respectiv, astfel încât curentul I1 din bobină să poată fi considerat în fază
cu tensiunea aplicată U.
În serie cu bobina 2 este conectată o bobină de inductanţă, având reactanţa inductivă astfel
încât curentul I2 din această bobină să poată fi considerat defazat cu 90 0 în urma tensiunii U
aplicate (fig.2.b).
Dispozitivul de măsurat fiind electrodinamic, rezultă pentru cuplurile active medii
relaţiile:

Ma1med=K1·I·I1·cos(I,I1) ·sinα ; Ma2med=K2·I·I2·cos(I,I2) ·sin(α -900);

K1, K2 fiind funcţii de numărul de spire şi suprafaţa bobinelor.


Înlocuind unghiurile dintre I şi I1 , I şi I2 , respectiv cu ϕ şi (900-φ), se obţine:

Ma1med=K1·I·I1·cosϕ ·sinα ;

Ma2med=K2·I·I2· sinϕ ·cosα ;

Unghiul α stabileşte poziţia în câmp a celor două bobine mobile(fig.2.c).


Cele două cupluri acţionează în sensuri opuse, sistemul mobil oprindu-se în poziţia pentru
care Ma1med= Ma2med, adică:

K1·I·I1·cosϕ ·sinα =K2·I·I2·cosϕ ·sin(900-α ), sau


K1·I1·cosϕ ·sinα =K2·I2·cosϕ ·sin(900-α ), de unde rezultă:
K2 ⋅ I2 I2
tg α = ⋅ tg ϕ, tg α = K ⋅ ⋅ tg ϕ,
K1 ⋅ I1 I1

Dacă impedanţele circuitelor de tensiune sunt egale, I2=I1 şi K2=K1, relaţia de mai sus
devine: α =ϕ .
Observaţii:
a) Relaţia α =ϕ , arată că deviaţia α a sistemului mobil al fazmetrului este egală cu
defazajul ϕ dintre curentul şi tensiunea din circuitul de măsurare şi nu depinde de valorile
acestora;
b) Dacă defazajul ϕ devine negativ (pentru sarcină capacitivă), deviaţia îşi schimbă şi ea
sensul, de unde rezultă că scala fazmetrelor electrodinamice are zero la mijloc sau aparatul
posedă un buton de comutare pentru sarcină inductivă sau capacitivă;
c) Deoarece în practică interesează mai mult valoarea factorului de putere cosϕ , decât a
defazajului ϕ , scările fazmetrelor se gradează în unităţi cos ϕ , devenind în acest caz
neuniforme.
d) Indicaţiile cosfimetrului electrodinamic sunt influenţate de variaţia frecvenţei.

119
3.2. Descrierea cosfimetrului monofazat.

- Curentul limită pe bobina de curent este 5A;


- Tensiunea limită pe bobina de tensiune este 110V dar cu ajutorul unei rezistenţe
adiţionale exterioare se poate extinde domeniul până la 500V;
- Bobinele de tensiune se leagă în derivaţie între o fază şi punctul de nul al
receptorului;
- Cosfimetrul poate măsura cosϕ inductiv(comutatorul pe poziţia L) sau unul
capacitiv (comutatorul pe poziţia C);
- Scala aparatului este gradată neuniform de la 0 la 1.

3.3. Cosfimetrul(fazmetrul) electrodinamic trifazat.

Acest aparat se utilizează în circuitele trifazate cu simetrie totală, tensiuni simetrice şi


curenţi echilibraţi. Din punct de vedere constructiv se aseamănă cu cosmimetrul monofazat,
cu deosebirea că în serie cu bobinele mobile sunt montate rezistenţe neinductive, de valori
egale(fig.3.1)

120
Fig. 3.
Bobina de curent se leagă în serie pe unul din conductoarele circuitului trifazat;
Circuitele de tensiune sunt alimentate cu tensiuni între conductorul respectiv şi celelalte
două faze ale circuitului trifazat.
Datorită lipsei cuplului rezistent de natură mecanică (lipsesc resoartele spirale),
caracteristică tuturor logometrelor, în absenţa curenţilor prin bobine acul cosfimetrului nu
revine la zero, ci rămâne într-o poziţie oarecare a scării.
La circuitele de înaltă tensiune şi care au curenţi ce depăşesc curentul limită pe bobina
fixă, cosfimetrele electrodinamice monofazate şi trifazate se montează prin intermediul
transformatoarelor de măsură de tensiune şi curent (TU şi TI).

3.4. Descrierea cosfimetrului trifazat.

- Curentul limită pe bobina de curent este 5A;


- Tensiunea limită pe bobina de tensiune este 110V dar cu ajutorul unei rezistenţe
adiţionale exterioare se poate extinde domeniul de măsurare până la 380V în funcţie de
tensiunea de linie a reţelei în care se utilizează cosfimetrul;
- Bobinele de tensiune se leagă în derivaţie între două faze;
- Cosfimetrul poate măsura cosϕ inductiv şi unul capacitiv, poziţionând comutatorul
pe poziţia L şi C;
- Scala aparatului e gradată neuniform de la 0 la 1.

4. Chestiuni de studiat

- Se recunosc cele două cosfimetre: monofazat şi trifazat (clasa de precizie;construcţia


aparatului, etc);
- Se studiază schemele lor de montare în circuitele de măsurare;
- Se realizează un montaj simplu de conectare al acestora în circuit(cu rezistenţa adiţională
şi fără rezistenţă).

121
5. Fazmetre electronice

Valoarea medie a unui şir de impulsuri dreptunghiulare de amplitudine constantă este


proporţională cu raportul dintre lăţimea impulsurilor şi perioada lor. Această constatare stă la
baza funcţionării fazmetrelor electronice analogice.
Cele două tensiuni, al căror defazaj se măsoară, se aplică la detectoarele formatoare DN1
şi DN2, care cuprind câte un detector de nul, amplificator şi elemente de referinţă pentru
stabilizarea nivelului U0 al tensiunii dreptunghiulare(fig.4). Amplificatorul direnţial A0 are la
ieşire tensiunea:
R
u a = A(u n − ui ) = 2 (u n − u i )
R1

Fig. 4

Întrucât amplitudinile ambelor tensiuni dreptunghiulare sunt egale, rezultă că ua va avea


valoare diferită de zero numai în intervalele când ele au semne contrare:

122
ua = 2 ⋅
R2
⋅ U 0 pentru t∈(0,
ϕ ϕT
); ua=0 pentru t∈( , ).
R1 ω ω2
Tensiunea ua redresată se aplică unui instrument magnetoelectric, acesta având deviaţia
proporţională cu valoarea medie a curentului(dacă frecvenţa este suficient de mare f≥ 20Hz) :
T T

2 2
ω 2
ϕ ⋅ I0
T ∫0 ∫
I 0 med = i dt = I 0 dt =
π 0 π

La un aparat calibrat, I0 este o constantă a aparatului, astfel indicaţia instrumentului


magnetoelectric este proporţională cu defazajul dintre cele două tensiuni de la intrare.
Precizia metodei de măsurare digitale este cea mai mare dintre toate metodele folosite la
ora actuală(erori de 0,001%-0,1%).

123
Lucrarea 15

MĂSURAREA MĂRIMILOR ELECTRICE CU OCILOSCOPUL CATODIC

1.Generalităţi

Măsurarea mărimilor electrice variabile în timp cum sunt:tensiunile şi curenţii alternativi,


semnalele variabile în timp cu frecvenţe mari, etc., se face cu ajutorul osciloscopului catodic
care are proprietatea că permite vizualizarea pe ecran a mărimilor măsurate. Un osciloscop se
compune în principal dinntr-un tub electronic special numit tub catodic şi care are schema de
principui din fig.1.

Fig. 1

Filamentul F alimentat cu o tensiune de filament Uf încălzeşte catodul C care emite


electroni spre grila G. Grila G are potenţialul electric reglabil din potenţiometrul P 1,
permiţând în felul acesta dirijarea unui fascicul de electroni mai mare sau mai mic spre anozii
tubului şi în consecinţă se poate regla luminozitatea spotului (spotul este urma fascicolului pe
ecran) pe ecranul E.
Fascicolul de electroni este accelerat de anodul A1 înspre anozii A2 şi A3 a căror formă
crează în jurul lor un câmp electric de forma unei lentile electrostatice. Electronii vor fi astfel
focalizaţi, (concentraţi într-un punct) focalizarea reglabilă printre două perechi de plăci de
deviaţie (deflecţie) pe verticală(V) şi orizontală(H), plăci pe care se aplică mărimile electrice
ce urmează a fi vizualizate.
Poziţionarea spotului în oricare punct de pe ecran (de obicei în centrul ecranului) se face
prin aplicarea pe perechile de plăci de deflecţie V şi H a unor potenţiale electrice cu ajutorul
potenţiometrul P3 şi P4.
D
Sensibilitatea tubului catodic se defineşte prin relaţia: S= , unde D-deviaţia spotului pe
U
ecran în [mm], U-tensiunea aplicată plăcilor de deviaţie. Deoarece sensibilitatea tubului
catodic este mică, se introduc între sursele de semnal şi plăcile de deviaţie, amplificatoare de
semnal pe verticală şi pe orizontală.
Particularizând această relaţie, se defineşte sensibilitatea pe verticală SV, şi sensibilitatea
pe orizontală SH:
D D
SV = V ; S H = H , unde : DV şi DH sunt deviaţiile spotului pe cele două direcţii iar UV
UV UH
şi UH sunt tensiunile aplicate la bornele osciloscopului. În cazul în care determinarea
sensibilităţii se face cu o tensiune sinusoidală având valoarea eficace U V, respectiv UH,
sensibilitatea osciloscopului va fi:

124
DV DH
SV = ; SH = .
2 ⋅ UV 2 ⋅U H

Sensibilitatea osciloscopului variază cu frecvenţa, datorită în primul rând, caracteristicii


de frecvenţă a celor două amplificatoare. Aplicând un semnal de amplitudine constantă şi de
frecvenţă varaiabilă la intrarea osciloscopului, se poate determina variaţia sensibilităţii cu
frecvenţa, măsurând deviaţia produsă pe ecran de acest semnal, la diferite frecvenţe: SV= SV(f)
; SH=SH(f).

2. Principiul de măsurare a mărimilor electrice cu ajutorul osciloscopului catodic

Aplicând concomitent la cele două intrări ale osciloscopului tensiunile uH=uH(t) şi


uV=uV(t), deplasarea spotului va fi dată de relaţiile:
x = S H ⋅ u H (t )
y = SV ⋅ uV (t )

Prin eliminarea timpului între cele două relaţii, rezultă ecuaţia curbei descrisă de spot pe
ecran:
F(x,y)=0;
Pentru cazul: uH (t ) = 2 ⋅U H ⋅ sin ω ⋅ t ;
uV (t ) = 2 ⋅UV ⋅ cos ω ⋅ t ;
rezultă : x = S H ⋅ u H (t ) → y = SV ⋅ uV (t ) .
Explicitând sin ω·t şi cos ω·t şi ridicând la pătrat, avem:
uH ( t )
sin 2 ω ⋅ t = ( )2 ;
2 ⋅U H ⋅ SH
uH ( t )
cos2 ω ⋅ t = ( )2 ;
2 ⋅ UV ⋅ SV
uH ( t ) uV ( t )
( )2 + ( ) 2 = 1,
2 ⋅U H ⋅ SH 2 ⋅ UV ⋅ SV
ecuaţia unei elipse care se poate vizualiza pe ecranul osciloscopului ca în fig.2.

Fig. 2

a) Măsurarea curentului şi tensiunii

Pentru a se putea vizualiza forma unei tensiuni variabile în timp, aplicată pe plăcile de
deflecţie verticale, este necesar să se aplice pe plăcile orizontale o tensiune sub formă
triunghiulară numită „în dinţi de ferăstrău”(fig.3).

125
Fig. 3

Această tensiune (uGB) este generată de către un dispozititv electronic denumit generator
de baleaj.
t1-durata deplasării spotului de la stânga la dreapta;
t2-durata întoarcerii spotului în punctul iniţial.
Pentru claritatea imaginii de pe ecran, în timpul întoarcerii spotului (t2), acesta e stins cu
ajutorul unui circuit special( generator de impulsuri negative, care negativează puternic grila
în timpul cursei inverse a spotului).
Măsurarea tensiunii într-un circuit electric utilizând osciloscopul catodic se face aplicând
tensiunea de măsurat pe plăcile de deflecţie verticală după ce în prealabil s-a ales o anumită
valoare a amplificării pe verticală:
1 V
aV = [ ]
SV cm şi o anumită valoare a duratei T=t1+t2 a generatorului de baleaj.
Mărimile aV şi T se aleg în conformitate cu valoarea maximă şi perioada mărimii de
măsurat.
Curentul într-un circuit se măsoară tot prin intermediul tensiunii şi anume se culege o
tensiune proporţionlă cu valoarea curentului de măsurat de la bornele unei rezistenţe sau a
unui şunt montat în circuitul de măsură. Notând cu i curentul de măsurat, cu r rezistenţa
şuntului şi u căderea de tensiune pe aceasta, rezultă:
1
i= ⋅ u;
r
În consecinţă, măsurarea curentului se face la fel cu măsurarea tensiunii, cu deosebirea că
mărimea indicată de osciloscop trebuie împărţită la valoarea r.

b) Măsurarea frecvenţelor şi a defazajelor cu ajutorul oscilocopului catodic

În cazul în care mărimile electrice (tensiune sau curent) sunt sinusoidale, acestea se
caracterizează prin: frecvenţa f şi defazajul φ în raport cu o mărime de referinţă. Pentru a se
măsura frecvenţa şi defazajul se procedează astfel: pe plăcile de deviaţie orizontală(H) se
aplică o tensiune sinusoidală având frecvenţa cunoscută şi defazajul nul, de forma
u H = 2 ⋅ U H sin( 2 ⋅ π ⋅ f H ⋅ t ), iar pe plăcile verticale tensiunea a cărei frecvenţă şi defazaj
dorim să le măsurăm de forma: uV = 2 ⋅UV sin( 2 ⋅ π ⋅ fV ⋅ t + ϕ).
În cazul general, pe ecranul osciloscopului apare o curbă nestaţionară de o formă
m
complicată care se roteşte cu viteza unghiulară: ω = 2 ⋅ π ⋅ ( f H − fV ⋅ ), dar pe baza căreia
n
putem trage concluzii despre valoarea frecvenţei fV, a defazajului φ.
Reglând frecvenţa fH până în momentul în care curba devine staţionară, adică ω=0, rezultă
condiţia:

126
fH m
= , unde m,n є {1,2,3,…} şi se obţin curbele lui Lissanjous care e permit
fV n
identificarea rapidă a mărimilor fV şi φ.(fig.4).
Curbele Lissajous au fost construite pentru m=1,2,3 şi n=1,2,3,4 corespunzător defazajelor
φ=00,450,900,1350,1800.
Determinarea raportului frecvenţelor în cazul general este dată de relaţia:

f H numarul maxim de puncte de tangenta cu orizontala la limita figurii Lissajous


=
fV numarul maxim de puncte de tangenta cu verticala la limita figurii Lissajous
După ce s-a determinat frecvenţa necunocută fV determinarea defazajului se face aducând
frecvenţa fH=fV pentru a obţine curbe cu o singură buclă.
Făcând raportul între mărimile a şi b ale curbei se determină defazajul pe baza relaţiei:
a
ϕ = arcsin , fig.5
b

Fig. 4

Fig. 5

3. Determinări experimentale
127
Se relizează schema de principiu din fig.6 în care se folosesc următoarele elemente şi
aparate:
OC – oscilograf catodic (osciloscop);
TR – transformator monofazat 220/60V;
V,V1 – voltmetre „multavi”;
A – miliampermetru;
R,R1 – rezistenţe în decade;
R2 – reostat cu cursor 4600Ω;
K,K1 – întrerupătoare bipolare;
C – condensator 40μF;
GF – generator de frecvenţă;

Fig. 6

a) Se sudiază osciloscopul catodic.


b) Se măsoară tensiunea alternativă u1, K deschis şi K1 în poziţia b se determină valoarea
maximă Umax, valoarea medie Um şi eficace Uf cu relaţiile:
U U
U m = max şi U = max şi se compară cu indicaţia voltmetrului V din circuit.
π 2
c) Se măsoară curentul din circuit prin intermediul căderii de tensiune pe rezistenţa în
decade R1, comutatorul K1 deschis şi K în poziţia a, având rezistenţa cunoscută,
determinându-se valoarea medie Im, şi valoarea efectivă I, pe baza curbei curentului de pe
ecranul osciloscopului, comparându-se cu indicaţia ampermetrului A.
d) Se alimentează plăcile de deflecţie de pe orizontală şi verticală cu tensiunile uH de la
transformatorul TR prin reostatul R2 având fH=50Hz şi uV de la GF(K1 închis, K pe poziţia b),
vizualizându-se curbele Lissajous prin intermediul unui circuit defazor, format din R,R1,C .
Cunoscându-se frecvenţa fH=50Hz se va determina frecvenţa fV pe baza curbelor Lissajous
pentru diverse valori ale defazajului φ modificat din rezistenţa R.

128
Lucrarea 16

DETERMINAREA PIERDERILOR ÎN FIER

1. Generalităţi

În materialele feromagnetice stăbătute de câmpuri magnetice variabile alternative apar


pierderi de energie produse în principal de două fenomene, fenomenul de histerezis şi
fenomenul de inducţie electromagnetică datorită cărora apar curenţii turbionari.

129
Aceste fenomene determină încălzirea materialelor magnetice respective. Pierderile de
energie datorită fenomenului de histerezis se pot calcula cu relaţia:
p H = K1 ⋅ f ⋅ Bmn [W / kg ];
f = frecvenţa curentului;
Bm = inducţia magnetică maximă:
K = constantă;
n = coeficientul lui Steinmetz (1,6-2,5) în funcţie de material;
Pierderile de energie datorită curenţilor turbionari se pot calcula cu relaţia:
p F = K 2 ⋅ K f ⋅ f 2 ⋅ Bm2 [W / kg ];
Kf = factor de formă al tensiunii induse prin variaţia fluxului magnetic.
Rezultă că pierderile în fier pot fi calculate cu relaţia:

p Fe = p H + p F = K1 ⋅ f ⋅ Bmn + K 2 ⋅ K f ⋅ f 2 ⋅ Bm2 [W / kg ];

Pentru determinarea pierderilor în fier pot fi folosite mai multe metode, ca de pildă
metoda wattmetrului, metoda osciloscopului catodic.

2. Metoda wattmetrului şi a aparatului Epstein

Aparatul Epstein(fig.1) constă dintr-un cadru cu patru bobine identice cu lungimea de 0,5
m sau 0,25 m (STAS 7758-67). Cadrul cu lungimea mai mare se foloseşte pentru materiale cu
pierderi specifice mai mari (0,8-2,2 W/kg) şi cel cu lungimea mai mică pentru materiale cu
pierderi specifice mai mici (0,5-1,1 W/kg).
Fiecare bobină are două înfăşurări, una primară cu N1 spire şi una secundară cu N2 spire.
Bobinele se dispun sub formă de pătrat. În interiorul bobinelor se introduc tole de material
feromagnetic având greutatea de aproximativ 2,5 Kg fiecare pachet. Tolele se taie în benzi,
jumătate de-a lungul laminării, iar celalaltă jumătate perpendicular pe direcţia laminării pentru
a obţine o medie a pierderilor.
După cum se observă, aparatul Epstein reprezintă de fapt un transformator ce funcţionează
în gol, pierderile din secundar fiind mici.

Fig. 1
Aplicând teorema a II-a a lui Kirchhoff pot fi scrise următoarele relaţii:

u1 − R1 ⋅ i1 = −e1 = −N1 ⋅ ;
dt

u 2 + R2 ⋅ i2 = e2 = N 2 ⋅ ;
dt
u 2 = R ⋅ i2 ; PW = u2 ⋅ i1 ; N1 ⋅ i1 − N 2 ⋅ i2 = H ⋅ l = N1 ⋅ i0 ;

Φ = fluxul magnetic util;


R = rezistanţa echivalentă a sarcinii în secundar;

130
i0 = curentul de magnetizare;
e1 şi e2 = tensiuni electromotoare induse în primar şi secundar.

Pe baza relaţiilor de mai sus se poate construi şi diagrama fazorială a aparatului în regim
sinusoidal (fig.2).

Fig.2.

În cazul funcţionării în regim sinusoidal, puterea măsurată de wattmetru este :

Pw= U2·I1·cos(U2;I1) = U2·I1·cosφ;


cunoscând că:
E1 N N
= 1 ; E1 = 1 ⋅ E2 ;
E2 N 2 N2

Curentul I0 corespunzător amperspirelor rezultante se poate scrie luând proiecţiile pe axa


coordonatelor:
N
I1 ⋅ cos ϕ − I 2 ⋅ 2 = I 0 ⋅ cos ϕ0 ;
N1
Pierderile prin histerezis şi curenţi turbionari reprezintă pierderile în fier:
PFe=E1·I0·cosφ0;
N1 N
rezultă deci: PFe = E2 ⋅ ( I1 ⋅ cos ϕ − I 2 ⋅ 2 )
N2 N1
Deoarece R, rezistanţa exterioară a circuitului secundar şi R2, rezistanţa înfăşurării
secundare, tensiunea electromotoare E2 poate fi scrisă în funcţie de tensiunea la bornele
secundare U2.
R
E2 = U 2 ⋅ (1 + 2 );
R

131
Pierderile în fier sunt date de relaţia:
N R
PFe = ( 1 ⋅ U 2 ⋅ I1 ⋅ cos ϕ − U 2 ⋅ I 2 ) ⋅ (1 + 2 );
N2 R
ţinând seama de relaţia:

U2
Pw= U2·I1·cos(U2;I1) = U2·I1·cosφ şi I 2 = ;
R
N1 U2 R
PFe = ( ⋅ PW − 2 ) ⋅ (1 + 2 );
N2 R R
Deoarece în general R e mult mai mare faţă de R2, pierderile în fier rezultă din indicaţia
wattmetrului, din care se scad pierderile de putere din circuitul de tensiune ale aparatelor de
măsurat:

N1 U2 U2
PFe = ⋅ PW − 2 − 2 ;
N2 RV RW
Pierderile în fier specifice se pot obţine raportând pierderile totale în fier la masa M a
tolelor introduse în aparatul Epstein:
PFe
PFe ' = [W / kg ]; practic M ≈ 10 kg.
M

3. Separarea pierderilor

Cunoscând că pierderile prin fenomenul de histerezis sunt proporţionale cu frecvenţa:


pH=KH·f, iar pierderile prin curenţi Foucault proporţionale cu pătratul frecvenţei:
pF=KF·f2;
rezultă:
pFe=pH+pF=kH·f+kF·f2;
în care kH şi kF sunt coeficienţi ce nu depind de frecvenţă.
Dacă alimentăm montajul cu o frecvenţă f şi o inducţie Bm :
U
Bm = ; wattmetrul va măsura o putere P1.
4,44 ⋅ f ⋅ N ⋅ S
Alimetând montajul cu o altă frecvenţă f'=2·f, wattmetrul va indica o putere P2 şi vom
avea:
P1= kH·f+kF·f2; P2= kH·2·f+kF·(2·f)2;
rezolvând ecuaţiile în funcţie de kH şi kF avem:
4 ⋅ P1 − P2 P − 2 ⋅ P1
kH = ; kF = 2
2⋅ f 2⋅ f 2
4 ⋅ P1 − P2 P − 2 ⋅ P1
p H = kH ⋅ f = ; pF = k f ⋅ f 2 = 2 .
2 2

4. Modul de lucru

Se realizează montajul din figura 1 şi se măsoară I,f,P,U. Cu relaţiile cunoscute se


determină mărimile căutate şi datele se centralizează în tabel.
Observaţie: În cazul în care se face separarea pierderilor, se calculează separat pentru
fiecare inducţie maximă.

Nr. U I P1 P2 f kH kF PH PF

132
Cv α V CA α A CW α W CW α W
crt. [V] [A] [W] [W] [Hz]

133
BIBLIOGRAFIE

1. Antoniu, M., - Măsurări electrice şi electronice. Litografia I.P. Iaşi,1976.


2. Braşovan,I., - Măsurări electrice. I.P. Timişoara, 1983.
Stoica, V.,
Chivu, M.,
Gheman, Gh.,
Jurca, T.,
3. Cathi, D., - Măsurări electrice şi electronice. Litografia I.M.
Petroşani,1984(Partea I).
Isac, V.,
Pop, M.,
Zoller, C.
4. Cathi, D., - Măsurări electrice şi electronice. Litografia I.M.
Petroşani,1985(Partea II).
Isac, V.,
Pop, M.,
Zoller, C.
5. Iliescu, C., - Măsurări electrice şi electronice. I.P. Bucureşti,1983.
Cepişcă, C.,
Golovanov, C.,
Ionescu, Fl.,
Manolescu, P.,
Pantelimon, B.,
Sărăciu, M.
6. Tătucu, I., - Măsurări electrice şi electronice. Litografia I.P. Timişoara,1982.
7. Iliescu, C., - Măsurări electrice şi electronice. E.D.P. Bucureşti,1983.
Golovanov, C.
Szabo, I.,
Bărbulescu, D.,
8. Manolescu, P., - Măsurări electrice şi electronice. E.D.P. Bucureşti,1980.
Golovanov, C.,
9. Pop M. - Măsurări electrice. Lucrări practice de laborator. Petroşani, 1983
Cathi D.

134
CUPRINS

Capitolul I
Norme de tehnica securităţii muncii ce trebuie respectate în laboratorul de „Măsurări
electrice” ……………………………………………………………............................ 1

Capitolul II
Noţiuni generale ……………………………………………………………................ 9
2.1. Sistemul legal de unităţi de măsură………………………………….... 9
2.2. Domeniul de măsurare………………………………………………... 14
2.3. Constanta unui aparat de măsură…………………………………….... 14
2.4. Extinderea domeniului de măsurare al aparatelor electrice de măsură . 15
2.5. Consumul propriu de putere…………………………………………... 17
2.6. Erori de măsurare. Clasă de precizie………………………………….. 17
2.7. Clasificarea instrumentelor de măsurat electrice……………………... 20
2.8. Metode de măsurare…………………………………………………... 21
2.9. Semne convenţionale………………………………………………….. 22
2.10. Conexiunea receptoarelor trifazate…………………………………... 25

Capitolul III
Lucrări practice de laborator………………………………………………………….. 28
Lucrarea nr.1. Măsurarea rezistenţelor cu puntea simplă………………..... 28
Lucrarea nr.2. Măsurarea rezistenţelor cu puntea dublă…………………... 31
Lucrarea nr.3. Măsurarea rezistenţelor prin metode industriale…………... 34
Lucrarea nr.4. Măsurarea R,L,C cu ampermetrul, voltmetrul şi wattmetrul. 40
Lucrarea nr.5. Măsurarea puterii în circuite de c.c. şi c.a. monofazat…….. 45
Lucrarea nr.6. Măsurarea puterii active în circuite simetrice şi echilibrate.. 53
Lucrarea nr.7. Măsurarea puterii active prin metoda cu două wattmetre….. 61
Lucrarea nr.8. Măsurarea puterii reactive…………………………………. 68
Lucrarea nr.9. Utilizarea transformatoarelor de măsură în circuite trifazate
pentru măsurarea puterii active…………………………………………...................... 80
Lucrarea nr.10. Măsurarea energiei active în sistemul monofazat………… 87
Lucrarea nr.11. Măsurarea energiei active în sisteme trifazate……………. 93
Lucrarea nr.12. Măsurarea energiei reactive în sisteme trifazate………….. 99
Lucrarea nr.13. Măsurarea simultană a energiilor activă şi reactivă………. 108
Lucrarea nr.14. Determinarea factorului de putere………………………... 112
Lucrarea nr.15. Măsurarea mărimilor electrice cu osciloscopul…………... 121
Lucrarea nr.16. Determinarea pierderilor în fier…………………………... 127

Bibliografie……………………………………………………………………. 131

135