Descopera specii de ciuperci comestibile care cresc in padurile din tara

noastra si afla ce proprietati au!

Opintici, ghebe (Armillaria mellea)

Toamna oamenii se bucura de darurile padurii, de fructele de padure si ciupercile comestibile

care cresc in jurul copacilor: hribi sau manatarci, galbiori sau bureti galbeni, opintici sau ghebe,
etc. Oamenii merg pe jos prin paduri si culeg astfel de ciuperci in etajele inferioare ale padurii.
Padurarii spun ca ciupercile au nevoie doar de 3-6 zile pentru a ajunge la o dimensiune medie
daca au necesarul de umiditate si temperatura moderata. Culegatorii de ciuperci sunt mereu in
paduri toamna pentru a culege aceste roade ale padurii, atat de apreciate si de oameni, pe care le
folosesc ca hrana pentru ei sau le vand pentru a face un ban.
Utilizarea ciupercilor in alimentatie este un obicei care a aparut inca din vremuri stravechi la
noi in tara, datorita faptului ca sunt considerate legume gustoase si sanatoase. De asemenea
ciupercile sunt considerate si in religia crestina un aliment de baza, ele sunt folosite in diferite
retete culinare in perioada postului.
Cateva secrete ale culegatorilor de ciuperci:
 In primul rand ciupercile se culeg dimineata devreme deoarece ele cresc mai ales pe
timp de noapte. Mai mult decat atat roua diminetii le fac sa straluceasca si sa fie
vizibile din departare.
 Daca sunt culese dupa-amiaza, umbra si reflexele luminoase vor obosi ochii celor care
le culeg.
 Ciupercile culese dimineata sunt mai viguroase, deci sunt mult mai potrivite pentru a
fi stocate, altfel ele se pot decolora si ofili mai repede daca sunt culese spre dupa-
amiaza.
  Ciupercile cresc de obicei in padurile de foioase mixte, de rasinoase, de stejar si
mesteacan. Nu apar oriunde, ele prefera zonele deluroase inclinate, pantele forestiere
sau uscate ale padurilor de mestecan. De asemenea, cresc in padurile vechi si pe
lizierele acestora.
 Ciupercile cresc mai ales dupa ploile calde, cand solul este udat in profunzime. Daca
toamna este lipsita de precipitatii si ciupercile vor creste limitat.
 Ciupercile proaspete se strica foarte repede deoarece au 90% apa. Ele trebuie
depozitate o perioada scurta de timp si preparate. Trebuie colectate cu atentie,
depozitate in ladite, tinute intr-un loc racoros, astfel ele se mentin bune cel mult pana
a doua zi.
Ciupercile sunt bogate in apa, minerale, vitamine, glucide, grasimi, au multe elemente nutritive
care sunt usor asimilate de organism.
Pot fi consumate marinate, murate, prajite, fierte sau in diferite preparate culinare. Ciupercile
contin apa, glucide, grasimi, substante azotoase, vitamina C, vitamina PP, fosfor, potasiu, calciu,
magneziu, fier, sodiu, clor, vitamina B1, vitamina B2, caroten, urme de cupru, iod, arseniu si
zinc.
Ciupercile au lecitina de aceea reduc depunerea de colesterol in organism si prin enzime
promoveaza digestia si asimilarea substantelor nutritive din alimente. Medicii nu recomanda
ciupercile persoanelor care sufera de boli ale tractului gastro-intestinal, sau afectiuni ale ficatului
si rinichilor.
Specii de ciuperci comestibile care se gasesc in padurile din tara noastra:

Cei care au dubii in legatura cu ciupercile comestibile nu trebuie sa le culeaga.

Opintici, ghebe (Armillaria mellea)

Opinticii sau ghebele (Armillaria mellea) sunt ciuperci comestibile. Palaria lor este carnoasa si
boltita in primele zile, apoi devine convexa sau plana si prezinta mici solzisori de culoare maro-
inchis sau brun in partea centrala. Piciorul ciupercii este lung, gros la baza si subtire spre palarie,
iar in partea de sus are un inel cu margini rasfirate in jos. Mirosul este placut, carnea alba si
frageda. Lamelele ciupercii sunt albe-galbui, fine si prevazute cu spori. Astfel de ciuperci apar in
padurile de brad, fag si stejar.
 Hribi, manatarci (Boletus edulis)
Hribii sau manatarcile (Boletus edulis) sunt ciuperci comestibile care cresc in padurile de
foioase si de conifere. Apar in lunile de primavara, vara si toamna. Au palariile bombate sau
sferice cand sunt tinere apoi aplatizate, in nuante de culori maronii-castanii-inchis. Piciorul este
gros la baza si mai subtire la varf, de culoare brun deschis. Tuburile sporiferice sunt albe la
inceput apoi isi schimba culoarea in galben-verzui. Carnea hribilor este alba, are miros si gust
placut.

Hribul pucios (Boletus aereus), Foto: hongosgalicianportugal.blogspot.com

Hribul pucios (Boletus aereus) este o ciuperca comestibila, foarte buna la gust. Creste in
paduri, in zone deluroase, in sezonul de primavara si toamna. Are palaria groasa, bombata de
culoare brun-inchis, pe margine prezinta solzisori fibrilosi cazatori. Piciorul este gros, bulbos, de
culoare brun sau brun-deschis. Tuburile sporiferice sunt albe la inceput, apoi devin galbene-
verzui. Carnea hribului pucios este alba si are un miros placut.
 V
inetica pestrita (Russula virescens), Foto: foros.hogarutil.com
Vinetica pestrita (Russula virescens) este o ciuperca comestibila care apare mai ales in padurile
de foioase, vara si toamna. Are palaria convexa, plana, putin adancita in partea centrala, de
culoare galben-verzuie sau cenusie-verzuie. Suprafata ei se crapa usor, iar primul strat se separa
de carnea ciupercii. Piciorul este gros, cilindric, alb sau cenusiu. Carnea ciupercii este alba si
faramicioasa, iar lamelele sunt albe sau galbui.

Galbiorii sau buretii galbeni (Cantharellus cibarius), Foto: farmsforestsfoods.blogspot.ro

Galbiorii sau buretii galbeni (Cantharellus cibarius) sunt ciuperci comestibile care cresc in
padurile de foioase si rasinoase, dat mai ales de fag si mesteacan. Au palaria cu marginile
neregulate, rasucite in jos, uneori ondulate sau incretite, de culoare galbena. Piciorul este plin si
in continuarea palariei. Carnea acestor ciuperci este alba in interior si galbena la exterior. Gustul
si mirosul lor este placut.
 Manatarca rosie, chitarca sau chitarcuta (Boletus rufus),
Manatarca rosie, chitarca sau chitarcuta (Boletus rufus) reprezinta numele unor ciuperci
comestibile care apar vara si toamna in padurile de foioase. Au palaria sferica, carnoasa, de
culoare brun-rosiatica sau portocalie. Piciorul este cilindric, mai gros la baza si mai subtire la
varf, albicios sau cenusiu, dar isi schimba culoarea in verde la atingere. Are pe suprafata sa multi
solzisori negriciosi. Tuburile sporiferice sunt de culoare alba sau cenusie. Carnea este alba, dar in
contact cu aerul devine cenusie, rosiatica, albastra sau negricioasa. Are gust si miros placut.

Craite sau buretele domnesc (Amanita caesarea)

Craitele sau buretele domnesc (Amanita caesarea) este denumirea unei ciuperci comestibile
foarte gustoase. Creste in lunile iulie-august in padurile de foioase. Are palaria portocalie sau
galbena, cu suprafata lucioasa si neteda, la inceput sferica, apoi plana si cu marginea striata.
Piciorul este galben si are la baza un fel de manson alb. Carnea ciupercii este alba sau galbena,
iar lamelele sunt galbui.
Exista foarte multe moduri de preparare a ciupercilor. Pot fi uscate, murate, prajite, folosite in
realizarea unor supe, salate, feluri principale (fierte sau coapte la cuptor cu legume si carne ), in
preparate pe baza de peste, la tocane si sosuri condimentate. Hribii si ciupercile albe pot fi
uscate. Ciupercile din genul Boletus (manatarca, hrib) sunt foarte bune prajite in unt sau fierte cu
smantana. Opinticii sau ghebele sunt recomandate prajite in ulei, fierte in supe, sau diferite sosuri
condimentate.
 Plopul și ciupercile sale
Populus alba

Există o vorbă veche care spune așa: "Când o face plopu' pere și răchita micșunele" și o
folosim pentru a ne exprima dezacordul privind vreo acțiune ulterioară în sensul că "niciodată".
Dar câți dintre noi cunoștem cât de eronată este această expresie în sensul propriu? Silvicultura
ne-a demonstrat deja în nenumărate rânduri cum că se pot altoi mere cu pere, pruni cu caiși ... dar
trebuie neapărat să intervenim în cursul firesc al naturii pentru a obține astfel de încrucișări?
Plopul vine să ne ... demonstreze el însuși, cât de eronată este această vorbă veche și pentru
aceasta ne arată cum că va "crește" sigur singurel cel puțin 10 specii de ciuperci superioare, mai
mult sau mai puțin comestibile.
Plopul (Populus) ca și copac, este de esență moale și ca atare este foarte ușor atacat de diferiti
paraziți (insecte, ciuperci ...), nu este materie primă bună în construcții, dar în schimb este foarte
apreciat în industria hârtiei. Având o rată de creștere foarte mare și un aspect decorativ pe
măsură, este foarte des folosit la recultivarea terenurilor virane. Avem și câteva specii
"autohtone" cum sunt plopul alb (argintiu), plopul negru, plopul tremurător și plopul cenușiu, iar
emisfera nordică cunoaște aproximativ 40 de specii de plop. Plopul însă este căutat nu doar de
către oameni, ci el atrage și foarte multe ciuperci, care formează diferite legături cu el:
micorhize, parazite sau saprofite.
Toate aceste tipuri de legături sunt esențiale într-o plantație sau pădure de plopi pentru că
asigură ciclul vieții. Ciupercile ajută creșterea și reciclarea materialului lemnos. Chiar dacă nu
vom găsi hribi adevărați sau gălbiori într-o zonă cu plopi, însă vom găsi ciuperci pe tot parcursul
anului. Începând de primăvara timpurie cu zbârciogii și terminând cu ciuperci ca Phellinus
tremulae pe care le putem întâlni pe tot parcursul anului. Dar mai bine haideți să vedem cam ce
putem găsi sub o plantație de plopi:

Ciuperca de plop (Agrocybe cylindracea) este o ciupercă comestibilă, considerată delicatesă;

ce apare de prin iulie. Este ușor de recunoscut datorită sporilor de culoare maronie, a lamelor
inițial albe apoi maronii, a inelului specific și al mirosului plăcut. Este o ciupercă saprofită ce
descompune materialul lemnos mort.
 Văloasa plopului (Cortinarius paracephalixus) este una dintre speciile de ciupercile rare de pe
la noi și ca atare protejate. Este ușor de recunoscut datorită mirosului specific ca de porumb,
respectiv a faptului cum că la apăsare își schimbă culoarea în roșiatic, ca peste nici jumătate de
ceas aceasta să se înnegrească.

Pitarca cu picior alb (Leccinum albostipitatum) este o altă specie rară, comestibilă, cel mai des
asociată plopului tremurător din zona montană, unde crește pe soluri mai puțin fertile, calcaroase
solitar sau în grupuri mici. Dacă o găsim, datorită rarității sale să o lăsăm locului.

Pitarca zgunțuroasă (Leccinum duriusculum), cu toate că nu este un hrib (boletus) adevărat,

totuși face parte din categoria pitărcilor apreciate. Se recomandă a se culege cât încă este tânăr și
are pălărie fermă, deoarece mai târziu va strica aspectul mâncării. Mâncarea se va întinde ca
secrețiile nazale, ceea ce unora crează repulsie.
 Buretele pătat (Lentinus tigrinus) este ciuperca comună a foioaselor de esență moale (salcie,
plop. ..) și foarte ușor de recunoscut datorită pălăriei sale albe pătate cu solzi maronii, a lamelor
albe și sporilor de culoare albă. Este comestibilă cât ciuperca este tânără, iar odată cu maturitatea
ea devine fibroasă, necomstibilă.

Iasca plopului (Phellinus tremulae) este parazitul cel mai periculos a plopilor, deoarece
provoacă purezirea miezului, mijlocului plopului, consumând lignina acestuia. Roadele sale le
putem întâlni pretutindeni, fiind o ciupercă foarte răspîndită și din păcate perenă.

Bureții plopului (Pholiota populnea) este specifică exclusiv plopului și se recunoaște ușor
datorită aspectului său lânos/solzos pe pălărie și pe picior, cât și a culorii sale de lut. Se poate
întâlni atât pe buștenii gata tăiați cât și pe copacii vii, dar în ciuda aspectului atrăgător, rămâne o
ciupercă necomsetibilă datorită gustului său amar.
 Ciuperca plopului (Tricholoma populinum) este o ciupercă des întâlnită, specie micorhiză
exclusivă sub plopi. Iar datorită coloritului său maroniu este greu de distins sub frunzele căzute,
toamna; dar nici nu merită căutat deoarece este necomestibilă. Are un gust amărui, făinos, care
nu atrage.

Zbârciogul ceh (Verpa bohemica) este foarte apreciată nu atât gustului său mediocru cât
faptului că este printre primele ciuperci ce deschid sezonul. Apare de prin martie și până pe la
sfârșitul lui aprilie. Consumată în stare crudă este toxică de aceea este recomandat a fi tratată
termic inainte de consumare.

Pita vacii (Xerocomus bubalinus) este o ciupercă comestibilă mai puțin cunoscută, deși se
întâlnește destul de des pe terenurile nisipoase cu plopi. Specie micorhiză, se asociază în exclusiv
cu plopul alb (argintiu) unde crește solitar sau în grupuri mici. Plopul ajutând identificarea sa
printre surate.
 Mai sus v-am prezentat cel mai des întâlnite specii de ciuperci de pe sub plopii noștri, dar nu
uitați că mai sunt și altele, atât ciuperci superioare cât și a multitudine de ciuperci inferiore,
dintre care foarte pe scurt aș aminti Marssonina brunnea, care actualmente a invadat plantațiile
de plopi canadieni.

Descrierea și numele ciupercilor care cresc în plopi (+38 foto)

Puțini iubitori de vânătoare liniștită știu că acele ciuperci comestibile care cresc sub plop și pe
acești copaci au o aromă bogată și un gust deosebit. Așadar, sub acest copac puteți colecta
ciupercă de stridie, ciupercă de toamnă, iarnă, vară și plop, polipor, plop rowan, alte soiuri și vor
deveni o podoabă a oricărei mese. De asemenea, merită să fiți atenți la improprii pentru ciuperci
- acestea pot fi găsite și sub plop.

Ciuperci comestibile care cresc pe plopi

Dintre toate ciupercile care cresc direct pe plopi, ciuperca de stridie este cea mai sigură,
deoarece nu are duble toxice. Dar cu restul trebuie să fii atent.

Ciuperci de stridie toamna

Poate fi găsit în pădure din septembrie până în octombrie. Crește chiar pe trunchiul unui plop,
al unei cioturi sau al părții moarte a unui copac dintr-un grup, deseori contopit cu picioare scurte,
sub forma unui cilindru curbat. În unele cazuri, piciorul lipsește. Lungimea este de aproximativ 3
centimetri, iar lățimea este de până la 4. Piciorul are, de asemenea, o structură densă, acoperită
cu solzi mici, cel mai adesea vopsite în nuanțe de galben, maro și verzui.
Capacul pentru ciuperca de stridie de toamnă crește pe lateral și are o formă lingvistică oblongă
sau în formă de ureche, cu un diametru de aproximativ 8 centimetri și uneori până la 15
centimetri. Pălăria de ciuperci Oyster este cărnoasă, cu plăci descendente albe. În funcție de
vârstă, culoarea se schimbă și de la gri la maro-cenușiu sau oc Pulpa are culoare albă și nu are
miros pronunțat.

Ciuperca de stridie este recoltată la o vârstă fragedă. Avantajul acestei ciuperci este că nu este
deteriorat de paraziți și are un gust bogat de ciuperci. De la alte ciuperci necomestibile se poate
distinge structura slabă și cărnoasă a cărnii capacului.

Ciuperca de iarnă

Această ciupercă de iarnă apare la sfârșitul toamnei și la începutul iernii, uneori chiar la
sfârșitul lunii decembrie. Poate crește sub zăpadă. În exterior, este similar cu cel de vară,
diferența constă în prezența picioarelor cu solzi și un inel, precum și o pălărie uscată la atingere.
Culoarea picioarelor deschiderilor de iarnă este maro închis sau neg Mai aproape de vârf,
dobândește o nuanță galbenă. Piciorul crește în lungime de la 4 până la 8 centimetri, iar grosimea
medie este de 0,5 cm.
În deschiderile de iarnă, diametrul pălăriei atinge 8 centimetri și are forma unei cupole (în formă
de clopot). Pălăria este acoperită cu o substanță lipicioasă și are o culoare roșie, portocalie, maro
sau oc Plăcile sunt largi și deseori localizate, au o culoare albă sau o nuanță ocru deschis

Ciuperca de iarnă crește în ciorchine dense nu numai în pădure, ci și în parcuri, grădini, de obicei
în avut în vedere faptul că ciuperca conține o anumită cantitate de toxine și necesită fierbere timp
de cel puțin 20 de minute. De regulă, această dată este suficientă pentru distrugerea lor completă.

Miere agaric de vară sau plop

Ciupercile de vară pot fi găsite începând partea de sud a copacului. Este de remarcat faptul că nu
are dubluri otrăvitoare. La gătit, trebuie

din iunie, iar fructificarea în octombrie durează. Ciupercile de vară din toamnă se pot distinge
printr-o pălărie. Deci, capacul de vară este în două tonuri, mai închis la centru și mai luminos la
margini. Marginile sunt ude. Când vara este uscată, capacul de vară este uscat. Pălăria are o
nuanță maronie gălbui în ciupercile cultivate, iar la adulți este portocaliu închis și maro.
Ciupercile de toamnă, spre deosebire de cele de vară, nu au o culoare agresivă. Se caracterizează
prin culori pastelate.

În ceea ce privește dimensiunea și structura lor, acestea nu diferă de cele cultivate iarna.
Ciupercile de vară au, de asemenea, o mulțime de spori maro.

Cea mai otrăvitoare dublă a ciupercii de vară este Galerina mărginită și crește doar pe copaci de
conifere. Prin urmare, ciupercile cu miere nu trebuie colectate lângă pini și brazi.

Pâlnie de atenuare galbenă sulf

Tinder-galben sulf este comestibil condiționat. Această specie este o masă ondulată, cu mai multe
niveluri, de formă rotundă și, în același timp, plată. Culoarea acestui tip de ciupercă de liant este
galben strălucitor. Suprafața corpului de fructificare este acoperită cu un puf galben.

Diametrul capacului poate atinge 15 centimetri cu o grosime de 5-8 centimetri. Unele fructe
ating 40 de centimetri în diamet Fructele pălăriilor lipite pot cântări 10 kilograme. Culoarea
pulpei este aceeași galben strălucitor. Partea inferioară a pălăriei este formată din tuburi scurte.
Ciuperca tânără are un gust plăcut acru

O ciupercă tinder crește pe lemn de plop mort sau vechi, uneori pe alți foioase. Este un parazit și
distruge un copac în urma vieții sale. În ciuperca tinder se află o dublă inedibilă - Climacodon
nord, care are o culoare mai pală și proeminențe caracteristice - vârfuri pe pălărie. Dubla are și
un miros neplăcut.

Tinder galben de sulf este folosit ca aliment în prepararea salatelor, murăturilor și a altor feluri de
mâncare. Particularitatea sa este nevoia de gătit timp de 50-60 de minute. Ciuperca de liant are
proprietăți medicinale, deoarece conține o anumită cantitate de substanță antibiotică. De
asemenea, se crede că este capabil să sporească imunitatea.

Tinder funky

Adesea se găsește în natură și Tinder se macină (solzoasă). Acesta este situat în partea inferioară
a copacului, uneori chiar la baza lui, are forma unei pâlnii și, în cele din urmă, a fost nivelat și
devine plat. Diametrul capacului poate atinge 50 de centimetri.

Pălăria este acoperită cu solzi de negru sau maro închis. Marginile capacului sunt zimțate și
îndoite în jos. Pulpa de ciuperci are o aromă dulceagă. Diametrul piciorului nu este mai mare de
4 centimetri, piciorul în sine este scurt. Partea inferioară a pălăriei este tubulară, galben-albă.

Liantul calcat este utilizat în medicamente pentru intoxicații cu otrăvuri și în tratamentul

diferitelor procese inflamatorii. Potrivit pentru hrană este doar un tinder tânăr, recoltat primăvara.
De la acesta puteți găti aceleași feluri de mâncare ca și din alte ciuperci comestibile, aveți nevoie
de doar 40 de minute pentru a găti înainte de a găti.
Ce ciuperci pot fi găsite sub plopi

Cel mai adesea la plop, astfel de ciuperci se găsesc toamna, cum ar fi rowan, marshmallow și
boletus.

Plopul Ryadovka

Plopul de rowan comestibil condiționat are forma unei emisfere cu margini subțiri curbate la o
vârstă fragedă.În timp, capacul ciupercii se îndreaptă și devine mai voluminos. Șapca plopului de
rând crește până la 12 centimetri în diametru

Sub pălărie sunt adesea farfurii subțiri. Culoarea plăcilor poate fi albă sau maronie roz-roz.
Piciorul este cărnos, cu o acoperire solzoasă și are forma unui cilind Culoarea picioarelor este de
culoare roz-alb sau maro deschis. Când stoarceți picioarele, apar pete maronii.

Această specie crește în pădurile de foioase, sub plopi, într-un grup dens. Perioada de creștere a
vâslei de plop din august până la sfârșitul lunii octombrie. Ridingul este adesea folosit pentru
gătirea diverselor feluri de mâncare. Înainte de gătit, ciupercile se spală bine, se înmoaie în apă,
după care se fierb. Acest tratament elimină amărăciunea în exces.

Boletul gri

Mesteacănul gri are un capac în formă de emisferă, cu margini curbate, cu dimensiunea de până
la 15 centimetri. Pălăria are o suprafață neuniformă și texturată la atingere. Culoarea pălăriei este
gri sau gri gri.

Carnea ciupercii este de culoare albă, atunci când tăiată devine roz, iar după o anumită perioadă
Piciorul boletului atinge 14 centimetri și are o grosime de 4 centimetri. Partea superioară a
piciorului este gri, iar cea inferioară maro. De asemenea, piciorul este acoperit cu solzi albi sau
galben-maronii. Ripens din iunie până la sfârșitul lunii octombrie. Crește, de regulă, sub
mesteacăn, dar poate fi găsit adesea în apropierea plopilor. Coaja de mesteacăn gri este potrivită
pentru prepararea diverselor feluri de mâncare.

Ciuperci aspen și albastru

Sânul aspen (plop) crește într-un cluster dens. O caracteristică este prezența în ea a unei cantități
mari de suc alb, care protejează ciuperca de paraziți.

Sânul are o pălărie în formă de pâlnie cu o dimensiune de aproximativ 14 centimetri. Pălăria are
o nuanță roz, este acoperită cu puf și lipicioasă la atingere. Plăcile sunt dese, înguste și trec de la
capac la picior. Au o nuanță albă sau roz. Piciorul este mic, dar foarte dens. Alăptarea este mai
potrivită pentru sărare din cauza amărăciunii sale. Mai întâi trebuie înmuiat mult timp. Nu este
potrivit pentru uscare.

Destul de des în pădurile de foioase și mixte, unde umiditatea este ridicată, apare o grămadă de
albast Are o pălărie convexă, care în procesul de dezvoltare ia forma unei pâlnii și este acoperită
cu solzi mici. Culoarea sa variază de la galben la galben bogat. Cu umiditate ridicată, pălăria
devine lipicioasă. Plăcile acestei ciuperci sunt ușor descendente, subțiri și au o nuanță de galben
pal.
Înălțimea piciorului unui sân albăstrui este de 4-10 centimetri, un diametru de 3 centimetri și are
o culoare galben deschis. Când stoarceți piciorul devine albast De aici și numele - o căpșună
albastră.

Albastrul livid dă roade din august până la sfârșitul lunii noiembrie, până când începe primul ger.
Gustul sânilor este amar, datorită prezenței sucului lactos. Din acest motiv, au nevoie de o
prelucrare atentă. Cea mai potrivită metodă de gătit este sărarea. Doar fructele tinere sunt
recoltate și prelucrate imediat.

Specii necomestibile

Acești vecini de ciuperci de plop includ fulgii, valui fals și agaric de miere necomestibil.

Distrugerea fulgului

Se mai numește fulg de plop.Această specie în procesul vieții sale distruge copacul pe care
crește. Pălăria pe scara distructivă atinge 20 de centimetri în diametru și are o nuanță albă sau
galben deschis; toate sunt acoperite cu solzi mari de alb. La ciupercile adulte, fulgii sunt absenți,
iar marginea capacului devine inegală și fibroasă. Plăcile pălăriei sunt albe și topite cu un picior,
capătă în cele din urmă o culoare maro închis.

Piciorul ciupercii atinge o lungime de 5 până la 14 centimetri și 3 centimetri în diamet Culoarea

picioarelor este aceeași cu pălăria. De asemenea, este împletit cu solzi albi, care dispar în timp.
Se formează un inel alb pe picior. Un astfel de fulg este necomestibil și are un gust și un miros
neplăcut.
Miere cărămidă agarică roșie falsă

Ciupercile false cu miere au o culoare roșie cărămiziu strălucitoare și sunt otrăvitoare. Sunt cele
mai asemănătoare cu ciupercile de toamnă. În aparența lor, practic nu diferă de ciuperca
comestibilă.ț

Ar trebui să fiți atenți nu numai la nuanța roșie a cărămizii, ci și la resturile stratului de acoperire
alb, care rămâne pe marginea pălăriei sub formă de fulgi mari și seamănă cu o franjuri. O
diferență importantă este lipsa unui inel specific pe tulpină. O astfel de ciupercă alege copaci
căzuți pentru creșterea în pădurile de foioase bine ventilate pentru creștere. Atunci când este
mâncat, această ciupercă poate duce la moartea unei persoane dacă nu îi oferiți îngrijiri medicale
în timp util.

Valoare falsă

Valui fals - o specie otrăvitoare periculoasă, întâlnită adesea în păduri și câmpuri, crește în
ciorchine mari în sezonul de toamnă.

În exterior, o valoare falsă este similară cu cea comestibilă. Dar când îl tăiați pe primul, puteți
simți imediat mirosul tăios caracteristic de hrean, care dispare rapid. O altă diferență
caracteristică este că viermii falsi nu sunt afectați de viermi. Când utilizați un reprezentant fals,
după 10 minute pot apărea semne de intoxicație, iar o persoană necesită îngrijiri medicale
imediate.
 Salcâmul și ciupercile sale

Salcâm (Robinia pseudoacacia)

Salcâmul (Robinia pseudoacacia) a fost introdusă în Europa prin anii 1600 de către grădinarii
francezi Jean Robin și Vespasian Robin, iar în România a fost introdusă în anul 1852 și utilizat
pentru fixarea solului, deoarece este o plantă cu un ritm de creștere foarte mare. Salcâmul este un
arbore melifer, cu tulpina înaltă, ce ajunge până la 25-30 de metri; fiind originară din America de
Nord. Ca și plantă... are unele calități (este pincipala specie meliferă din țară, are lemn de esența
tare, precum câteva calități în medicina tradițională, naturistă), dar acestea nicidecum nu
compensează pagubele pe care le produce. În multe țări, printre care și la noi este considerată ca
fiind o specie invazivă, deoarece "omoară" speciile autohtone prin acumulările de azot în
sol (datorită nodozităților radiculare ale sale). Datorită concentrației ridicate de azot, aproape că
nu rezistă nici o altă plantă în preajma sa. Totodată, prin transpirația foarte intensă, secătuiește
solul de umiditate, reducând șansele altor plante de a supraviețui. Semnale de alarmă în acest
sens și pentru monitorizarea atentă a speciei au fost trase încă de acum câteva decenii (prin
1950), rămâne însă de văzut ce ne rezervă viitorul în aces sens. Cert este însă că păduri de stejar,
fag ... pierd teren în fața acestei specii invadatoare.
Nici pe latura micologică lucrurile nu stau mai bine, deoarece azotul nu este punctul forte al
nici unei ciuperci. Cu toate astea, există două specii de ciuperci care tolerează aceste concentrații
de azot și se asociază cu salcâmul, acestea sunt Mattirolomyces terfezoides și Floccularia
rickenii. Dar pe lângă acestea două specii, există și specii de ciuperci saprofite, care vor fi
prezente ocazional pe sub salcâmi, dar nicidecum nu vom găsi ciuperci valoroase în
preajma salcâmilor.

Trufa de nisip (Mattirolomyces terfezoides), face parte din familia trufelor, dar nu este o trufă
autentică. Este comestibilă cât ciuperca este tânără, dar apoi gleba i se lichefiază și devine de
neconsumat. Cu toate că se regăsește peste tot pe teritoriul țării noastre, nu este o ciupercă foarte
des întâlnită, motiv pentru care întră în categoria ciupercilor protejate. Recoltarea sa este identică
cu cea a trufelor autentice și necesită ajutor canin...
 Ciuperca salcâmului (Floccularia rickenii), este o altă specie de ciupercă comestibilă (cu gust și
miros făinos); mai rar întâlnită și care este asociată salcâmului. Perioada de fructificare este din 
mai până la finele lui octombrie, iar datorită aspectului său general unic (solzi gălbui pe un fond
albicios), poate fi confundată cel mult cu Amanita citrina.

Shiitake (Lentinula edodes), deși nu este asociată salcâmului, rezistă și este utilizată uneori în
astfel de culturi, fiind ociupercă de descompunere. Ciuperca este una foarte apreciată (din păcate
mai mult în Asia sau în occident) și prezintă o s serie proprietăți medicinale. Detalii mai multe vă
pot oferii colegii de la Ciuperci Shiitake.

Foalele vacii (Grifola frondosa),este o altă ciupercă comestibilă în stadiu tânăr și care este la
rândul ei considerată a avea proprietăți medicinale; este specifică în special Japoniei și Americii
de Nord, dar se poate întâlni și pe la noi. Este o specie saprofită și parazită, perenă, care crește la
baza copacilor și poate fructifica pe tot parcursul anului.
 Puiul pădurii (Laetiporus sulphureus by Marjan Kustera), este o specie de ciupercă saprofită și
parazită în același timp, comestibilă în stadiu tânăr. Datorită aspectului "unic", se numără tot
printre ciupercile "inconfundabile".Se spune că aceste ciuperci rcoltate de pe copaci ca salcâmul,
chiparosul sau de pe rășinoase, pot provoca tulburări gastrice;  pe când recoltate de pe alți copaci
sunt perfect comestibile.

Schizophyllum comune, este o ciupercă foarte răspândită atât pe teritoriul țării noastre cât si pe
toate continentele lumii, este o specie saprofită, fără nici un interes culinar datorită dimensiunilor
sale reduse și datorită răspândirii sale globale, este probabil cea mai studiată ciupercă posibilă.
Ușor de recunoscut, are puterea de a reînvia după câte o perioadă secetoasă.

Cu toate că uneori vom mai găsi prin pădurile de salcâmi și specii de Agaricus, Macrolepiota
procera, Ganoderma lucidum, Trametes hirsuta, Trametes versicolor sau poate și alte specii de
descompunere a materialului vegetal, nici una nu este specifică acestui copac, ca atare acestea
vor fi doar specii ocazional întâlnite. Am întâlnit și idea cum că unele specii de zbârciogi ar
putea fi întâlniți în astfel de condiții, dar crescând pe lângă o astfel de pădure, vă spun că nu am
întâlniti niciodată aceste ciuperci pe sub salcâmi.
 Stejarul și ciupercile sale

Quercus sp.
Amintiri, precum la ce vârstă și cu ce scop am citit această legendă îmi sunt parcă în ceață, dar
îmi aduc aminte foarte clar de conținutul ei. Pe toată durata școlii am fost un rebel în ceea ce
privește lecturile obligatorii și suplimentare;  nici în ruptul capului nu-mi plăcea să citesc ceea ce
era recomandat. În schimb citeam orice altceva cu plăcere; și tocmai de aceea nu mai rețin cu ce
ocazie citisem legenda ...
Stejarul din Borzești a lui Eusebiu Camilar. Rețin,că m-a impresionat la vremea respectivă
povestea lui Ștefăniță; iar azi, sunt impresionat de acest copac. Mă impresionează nu doar vârsta
la care poate ajunge (stejarul de la Cajvana, are peste 800 de ani), ci de însuși copacul prin tot
ceea ce reprezintă.
Stejarul (Quercus sp.) este un copac de zonă temperată; copac asemeni fagului, la care nimic
nu se pierde: cu lemn de esență tare, foarte apreciat atât în industria construcțiilor cât și industria
mobilieră;  ghinda folosită ca hrană pentru animale (porci); scoarța folosită în tăbăcărie și
medicină (conține tanină și este un antiseptic al florei microbiene)... Se întâlnește mai ales în
zonele de câmpie și deal, solitar sau în păduri, păduri pure sau mixte cu alte foioase. Nu lipsește
nici din mitologie, fiind considerat odinioară copacul adevărului...
Dar trecând peste toate astea, m-aș opri la aspectul vieții; stejarul adăpostind adesea o micro-
faună activă: furnici, gândaci, ciuperci... care iau parte în mod activ la întreținerea și reciclarea
copacului și a deșeurilor sale vegetale; și astfel am ajuns și la subiectul nostru: ciupercile. Pe sub
stejari vom întâlni deasemeni o multitudine de ciuperci, dintre care v-aș prezenta câteva în ele ce
urmează:

Buretele viperei (Amanita phalloides), unul dintre ciupercile noastre micorhize, cele mai
periculoase și pe care orice ciupercar amator ar trebui să o cunoască chiar și cu "ochii închiși".
Printre semnele distinctive enumerăm: lamele albe, inelul alb (poate fi trecător) și bulbul alb,
bine pronunțat. Dacă nu cunoașteți bine ciupercile, evitați cele care prezintă aceste detalii și nu
regretați nimic din cea ce pierdeți.
 Buretele cu fes (Amanita calyptrata), micorhiză dar mai rară; numele și-l trage din
grecescul kaluptra, ceea ce înseamnă căciulă, fes. Acest burete este asemănător Crăiței, în sensul
de colorit și comestibilitate, respectiv otrăvitoare consumată în stare crudă. Poartă diferite
denumiri în funcție de zonă: Amanita lanei, Amanita calyptroderma, dar atenție mare pentru a nu
o confunda cu surate ale ei otrăvitoare.

Gălbiorii (Cantharellus cibarius), este următoarea specie de ciupercii micorhize asociate (și)

stejarului și foarte apreciate la rândul lor; pretându-se oricărei metode de conservare. O regăsim
la fel, vara și toamna în păduri de foioase și de conifere. Atât gălbiorii cât și hribul cenușiu sunt
specii ușor de recunoscut și de către ciupercarii amatori.

Limba boului (Fistulina hepatica), este o ciupercă saprofită (de reciclare), dar care uneori poate
"prinde" și comportament parasitic. Este a doua ciupercă din această serie a celor comestibile și
"imposibile" de confundat chiar și de către amatori. Este cunoscut de puțină lume, ca atare de
multe ori este ignorat (spre bucuria cunoscătorilor).
 Urechea stejarului (Inonotus dryadeus), specie de ciupercă parazită iubitoare de căldură, crește
pe timpul verii și la începutul toamnei. Parazitează în rpimul rând stejarul și castanul și în
totdeauna o vom găsi aproape de baza copacului. Este ușor de recunoscut după culoarea gălbuie
și a picăturilor ca de chihlimbar ce le secretă atunci când ciuperca încă este tânără.

Râșcovul stejarului (Lactarius quietus), în ciuda faptului că este considerată o ciupercă

comestibilă care de multe ori se găsește din abundență; valoare sa gastronomică foarte mică face
ca de multe ori să fie ignorată. Este o specie micorhiză considerată a crește (exclusiv) în
parteneriat cu stejarul și o întâlnim pe timpul verii și toamna.

Puiul pădurii (Laetiporus sulphureus), specie saprofită și parazită în același timp, este o

ciupercă comestibilă cât este tânără (cât este moale și la apasare secretă un lichid abundent).
Datorită aspectului "unic", se numără tot printre ciupercile "inconfundabile". Consumat în stare
crudă poate crea probleme de disconfort gastrointestinal.
 Shiitake (Lentinula edodes), specie saprofită pe stejar (și alte foioase), este una dintre
ciupercile regilor. Comestibilă și cu nenumărate calități medicinale, este cunoscută încă din
antichitate și folosită mai ales în orient. Face parte dintre ciupercile cultivabile fără mari eforturi,
iar dacă în 1974 Japonia deținea locul întâi cu 94% din producția mondială, astăzi ea este
depășită de către China, care are peste 85% la ora actuală.

Porumbița (Russula cyanoxantha), specie micorhiză și comestibilă, este una dintre ciupercile

apreciate gastronomic, în ciuda faptului că alte specii de Russula ar fi mai aromate; este o specie
specific Europeană. O caracteristică al acestei specii ce o diferențiază de alte specii
de Russula este faptul că aceasta are lamele moi si flexibile, pe când restul de specii Russula au
lamele rigide ce se rupt foarte usor.

Coada curcanului (Trametes versicolor), specie saprofită la rândul ei, este una dintre ciupercile
cele mai răspândite în emisfera nordică și una dintre ciueprcile cele mai respectate pe plan
internațional din punct de vedere medicinal. Se consideră ca fiind un agent anti-cancerigen și
datorită acestui fapt este intens studiată în zilele noastre.O întâlnim pe tot parcusrul anului.
 Lista este lungă și mai poate continua, dar nu pot să nu amintesc și de o altă ciupercă mult mai
mică dar cu putere de distrugere mult mai mare, și anume: Ofilirea stejarului (Ceratocystis
fagacearum), ciuperca vânează, se instalează și omoară stejarul. Importanța sa a fost recunoscută
în 1944, când în peste 40 hectare de păduri de stejari din America, Wisconsin;  mai mult de
jumate din suprafață a fost infestată cu această ciupercă. Din păcate se răspândește foarte rapid,
deoarece este purtat și inoculat de către insectele ce trăiesc pe stejari, cum este gândacul de stejar
(Pseudopityophihorus spp.). iar lupta contra ei este ineficientă. Ciuperca practic închide canalele
prin care circulă lichidele necesare supraviețuirii copacului și astfel stejarul este condamnat la
moarte. Nu se cunoaște încă o modalitate de a salva un copac infestat, singura opțiune este
controlul preventiv și eliminarea oricărui copac infestat ... (nu sunt specialist și n-am studiat
fenomenul dar la câți copaci se usca anual și prin pădurile noastre, nu m-ar mira să ne
confruntăm și noi cu aceași problemă, mai mult sau mai puțin conștientizată și de către
autorități).

Fagul și ciupercile sale

Fagus grandifolia

Fagul (Fagus sp.) este un arbore de zonă temperată, a cărei coroană deasă rareori permite
razelor soarelui să ajungă până la sol, motiv pentru care sub fagi nu prea reușește să crească nici
o plantă. Dar asta nu exclude posibilitatea existenței oricărei forme de viață. Ciupercile
(micorhize, saprofite sau chiar parazite) trăiesc foarte bine în aceste condiții "severe" oferite de
fagi și chiar se bucură de parteneriatul acesteia...

Fagul se bucură de un interes mare și din partea oamenilor, deoarece din fructele sale (jirul) se
făcea în antichitate un anumit tip de untdelemn, era folosit ca și hrană pentru porci, coaja sa este
folosită medicinal ca febrifug și tonifiant (este echivalentul european al chininei), gudronul se
folosește la tratarea bolilor de piele și al afecțiunilor respiratorii, iar lemnul este foarte apreciat
atât în construcții cât și în industria mobilieră (fiind lemn de esență tare, are durabilitate mare)...

Dar să rămânem lângă ciuperci și să vedem cam care ciuperci se asociază cu acest copac.
Înainte de a vă prezenta câteva din cele mai des întânite ciuperci de sub fagi, doresc să vă spun
cum că se asociază peste 2,000 de specii de ciuperci cu acest tip de copac. Multe dintre ele fiind
foarte rar întâlnite, motiv pentru care dacă sunteți destul de norocoși a le găsi, admirați-le dar nu
le distrugeți/culegeți.

Scoica fagului (Hypsizygus tessellatus) este o ciupercă saprofită, rar întîânită în natură, dar
mult mai des cultivată. În stare crudă puțin amară, dar gustul amărui dispare după gătire,
devenind o delicatesă, gustul său amintind gustul scoicilor, de unde și-a primit și numele. Rețetă
pentru cultivarea acestei ciuperci pentru cei interesați, vă prezintă cei de la Shroomery...

Hribul dracului (Boletus satanas) este o ciupercă micorhiză otrăvitoare, dar în ciuda numelui
nu este atât de periculoasă precum s-ar crede. Consumată in cantități mari poate provoca vomă
sau tulburări gastrointestinale trecătoare. Este destul de rară și ea, întâlnindu-se pe perioada verii
și la început de toamnă.
 Vinețica nobilă (Russula nobilis) seamănă cu Vinețica focului (Russula emetica) și este
considerată și ea necomestibilă; consumată în cantități mari s-ar putea (nu este confirmată) să
provoace și ea deranjări gastrointestinale. Dar asemănarea fiind foarte mare, oricând este posibil
să culegem R. emetica în loc de R. nobilis. O vom întilni cu precădere toamna.

Ciuperca de porțelan (Oudemansiella mucida) denumirea îi descrie foarte bine aspectul

(ciupercă albă ce parcă strălucește din cauza mucusului ce o acoperă); este o ciupercă saprofită
pe lemnul mort, (rareori pe copacul viu), relativ comună, în perioadă  de vară târzie și până la
începutul iernii, este comestibilă doar după îndepărtarea (spălarea) glutenului ce îl acoperă.

Coama leului (Hericium erinaceus), este o ciupercă saprofită și ea, cu efecte curatorii; este o
specie ce crește mai mult solitar pe lemnul mort de fag; este cultivabilă și ea și la fel cu scoica
fagului, este mai des întâlnit în forma cultivată decât în mediul natural. Cei ce vor să o cultive,
găsesc informații pe aceeași pagină a celor de la Shroomery.

Păstrăvul de fag (Pleurotus ostreatus) specie saprofită, cel mai des întâlnită în culturi
controlate, există numeroase subspecii și hibrizi ale ei, omul căutând să îi modifice astfel ADN-
ul încât să obțină culturi cât mai mari și specii cât mai rezistente. Este considerată delicatesă,
gustul său amintind de cel al păstrăvului și în același timp este un reciclator desăvârșit.
 Prăjitura regelui Alfred (Daldinia concentrica), legenda spune cum Regele Alred refugit la țară
din cauza războiului, a fost rugat să scoată prăjiturile de la cuptor când acestea vor fi copate, El a
adormit iar acestea s-au ars ... de aceea se mai numesc si Ciupercile cărbune. Sunt saprofite,
necomestibile și foarte bune pentru a porni și întreține focul.

Zbârciogul galben (Morchella esculenta) este o specie micorhiză ce o vom regăsi primăvara,

printre primele ciuperci, este comestibilă și foarte apreciată, ușor de recunoscut datorită golului
unicameral, al piciorului ce se continuă direct cu pălăria și al pălăriei specifice. Datorită
fragilității sale, necesită prelucrarea sa cât se poate de repede după colectare.

Zbârciogul negru (Morchella elata) altă specie de zbârciogi, micorhiză, comestibilă și

apreciată; specifică Europei. Zbârciogii nu se consumă niciodată în stare crudă, ele rebuiesc
tratate termic înainte de gătire, altfel se riscă intoxicații gastrointestinale datorită conținutului lor
de hidrazină. Este ceva mai rar întâlnită ca și surata sa precedentă, dar compensează cu durata de
fructificare puțin mai lungă (până prin iunie).
 Buretele cărămiziu (Inocybe erubescens), este o ciupercă a cărei toxinî atacă sistemul nervos,
ca de altfel și toxina suratelor sale din familia Inocybe, datorită conținutului de muscarină. O
vom găsi primăvara târziu și vara în pădurile de foioase (fag). Ușor de recunoscut după pălăria
fibroasă ce se colorează în cărămiziu odată cu înaintarea în vârstă a ciupercii.

Hribul delicios (Boletus edulis), lăsat la urmă dar nu cel din urmă, este unul dintre hribii noștri
cei mai apreciați, atât ca și gust cât și ca și aspect. Este o specie micorhiză, comestibilă, ce se
pretează foarte bine oricări modalități de conservare, este specifică și ea doar Europei. Printre
caracteristici specifice amintesc toleranța foarte mare față de nivelul toxic de diferite metale.
Ciupercomania

Arțarul și ciupercile sale

Acer sp.
După fag, stejar, mesteacăn, cucută ... a venit și rândul arțarului (Acer sp.) denumit uneori și
paltin sau jugastru, toate denumirile fiind la fel de răspândite și populare. Arțarul este considerat
simbolul forței și al rezistenței, motiv pentru care canadienii l-au ales ca simbol național și tot ei
sunt primii care au valorificat siropul de arțar, devenit în foarte scurt timp foarte popular.
Actualmente se cunosc 128 de specii de arțar, din care  ...doar una singură se găsește în emisfera
sudică, iar 54 de specii de arțar sunt protejate de legi internaționale, fiind amenințate de
dispariție. Arțarul este un copac de esență tare, foarte apreciat la rândul atât creșterii sale rapid
cât și rezistenței sau a proprietăților sal. Amintim ca și domenii de utilizare: plantă ornamentală
în grădini și parcuri, industria construcțiilor și a mobilei, agricultură (este o sură importantă de
polen al albinelor, deoarece înflorește înaintea majorității florilor), industria alimentară (siropul
de arțar, poate fi utilizat ca un înlocuitor al zahărului), cărbunele de arțar este folosit in industria
alcolului (cazul celebrului wisky Tennessee), dar și mai "important" este uzul rumegușului
acestui copac la afumarea "porcoaselor" noastre atât de apreciate în preajma crăciunului ...
Ca orice copac și platinul își are propria micro-faună formată din aceleași furnici, insecte,
gândaci, ciuperci; care fie o curăță și protejează fie o parazitează până la distrugere. Dintre
acestea mă voi opri la categoria ciupercilor, dintre care vă voi prezenta căteva mai notabile:

Hribul bicolor (Boletus bicolor), este o ciupercă comestibilă și micorhiză, care crește nu în
ultimul rând în parteneriat cu arțarul. Denumirea sa arată caractaristica sa principală, în sensul că
acest hrib va prezenta în totdeauna doar două culori (roșu pe pălărie și galben la nivelul porilor,
piciorul fiind bicolor, roșu în partea inferioară și gălbui în cea superioară ), dar care se oxidează
in albăstriu atunci când este rănită.

Dinții nordici (Climacodon septentrionalis), este o ciupercă patogenă, parazită, care atacă
copacii de arțar, fag și frasin ce apare pe rănile deschise ale acestor copaci pe timpul verii sau
toamna. Este o ciupercă necomestibilă ce crește în colonii cu numeroase exemplare și se
înrudește cu ciuperci din grupa Hydnum, deoarece pe suprafața inferioară va prezenta mici
"spini" în loc de lame sau pori.
 Ciuperca de ceară (Ganoderma applanatum), mai puțin populară ca și suratele sale G. lucidum
sau G. tsugae dar în schimb mult mai comună și des întâlnită pe scară mondială. Este o ciupercă
saprofită și parazită, apreciată mai ales de către meșterii artizani, deoarece pe suprafața sa
poroasă, încrestăturile se colorează în maroniu închis ce rezistă ani la răndul, astfel putând fi
utilizat pentru diferite obiecte decoractive artizanale ...

Zbârciogul galben (Morchella esculenta) este o specie micorhiză ce o vom regăsi primăvara

printre primele ciuperci, este comestibilă și foarte apreciată, ușor de recunoscut datorită golului
unicameral, al piciorului ce se continuă direct cu pălăria și al pălăriei specifice. Datorită
fragilității sale, necesită prelucrarea sa cât se poate de repede după colectare.

Păstrăvul cu văl (Pleurotus dryinus) specie saprofită, cel mai des întâlnită în culturi controlate,

există numeroase subspecii și hibrizi ale ei; omul căutând să îi modifice astfel ADN-ul încât să
obțină culturi cu recolte cât mai mari și specii cât mai rezistente. Este considerată o delicatesă,
gustul său amintind de cel al păstrăvului. Nu în ultimul rând este un reciclator desăvârșit al
compușilor petrolieri.
 Urechea nucului (Polyporus squamosus), specie saprofită și parazită și ea, crește și pe arțar
primăvara sau toamna. Este condiționat comestibilă, dar fără o valoare deosebită culinar. Este
folosită în industria "hărtiei artizanale" datorit[ con'inutului ridicat de celuloză și al aspectului
deosebit a hârtiei obținute.

Ciuperca de burgundii (Stropharia rugosoannulata), este o ciupercă saprofită și rezistentă la

diferiți factori de stress, atfel ea este ușor adaptabilă vieții urbane, putând fi ușor cultivată chiar
în acest mediu ostil și contaminat, ba chiar mai multe, va încerca să ne ajute în reciclarea și
purificarea diferitelor reziduuri. Totodată este comestibilă și apreciată culinar.

Opincuțe (Volvariella bombycina), specie saprofită ce crește pe lemnul aflat în putrefacție;

poate fi întâlnit atât pe sol, de lemnul îngropat cât și la înălțime, pe copacii vii cu răni deschise.
Este o ciupercă comestibilă ușor de recunocut datorită volvei specifice, a pălăriei albicioase
acoperite cu un puf mătăsos respectiv a lamelor ce tind să se coloreze în rozaliu. Dar este a
ciupercă rară, motiv pentru care se recomandă a se lăsa locului.
 La rândul său, arțarul are legături cu ciupercile inferioare, dintre care mai importante
sunt Verticillium albo-atrum, o ciupercă patogenă, parazită, care poate cauza mortalitate locală
însemnată în plantația, pădurea de arțar manifestat prin așa zisul efect de ofilire al copacului.
Imoprtantă este rezistența ciupercii în sol unde poate persista în mod saprofit până la 15 ani.
Printre alte "boli" ai arțarului putem aminti ciuperci ca cele din grupele Cryptostroma (afectează
copacii slăbiți în perioade de secetă) precum ciuperci din grupele Rhystima și Uncinula care
afectează frunzele copacului în perioada de toamnă , dar care nu au efecte negative asupra
sănătății copacului pe ansamblu.