OLIMPIADA LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ

Etapa județeană
Nivelul 3 – clasele a IX-a și a X-a

Înainte de a răspunde la cerințele formulate, citește cu atenție următoarele precizări:

 Toate subiectele sunt obligatorii.
 În cazul subiectelor care presupun încadrarea într-o limită de rânduri, vei numerota fiecare rând pe care
îl vei scrie.
 În cazul cerințelor în care limita maximă de rânduri este precizată, nu se vor lua în considerare rândurile
excedentare.
 Timpul de lucru este de 3 ore.

Citește cu atenție fiecare text, apoi cerințele, și răspunde la fiecare dintre acestea.

SUBIECTUL I 30 de puncte

CIŞMIGIU & COMP.

de Grigore Băjenaru

Când am sosit acasă de la concurs, i-am găsit pe ai mei la masă, gata să-nceapă să mănânce.
Cum era şi firesc, m-au întrebat ce subiect ne-au dat şi ce am făcut la examen.
― Ne-a dat să scriem o poveste pe care o ştim, cu cuvintele noastre.
― Ei, şi tu ce poveste ai scris?
― Păi... ce să scriu... o poveste pe care o ştiam de la Ana... cu nişte pungaşi isteţi!
― A, cap sec! scrâşni tata din dinţi la mine... Cui ăi fi semănând, nu ştiu! Numai pungaşi, hoţi şi
haiduci îţi umblă prin minte... Numai Iancu Jianu şi Ghiţă Cătănuţă! Aventurile lui Sherlock Holmes!
Altceva mai ştii? Mai citeşti tu altfel de cărţi?
Tata îşi continua rechizitoriul, iar eu îl ascultam mirat că este atât de furios pe eroii mei, care-mi
dăduseră atâtea emoţii şi-mi procuraseră atâtea ore de nevinovată plăcere...
― Auzi, nu mai ştia dumnealui alte poveşti. Cu împăraţi... cu zâne... cu Feţi-Frumoşi... cu Zmei,
cu... în fine... n-a găsit de scris altceva decât isprăvile unor hoţi! Numai hoţi şi haiduci... N-ai să faci nicio
ispravă! Cine ştie ce gogomănii ăi fi scris! Crezi că o să le placă ălora de la „Tinerimea" poveşti de astea?
Deşi mă făcusem mic şi mă cuprinsese sfiala şi-mi părea rău de timpul pierdut în dimineaţa aceea
frumoasă de primăvară, totuşi cutezai să-i răspund:
― Eu nu-nţeleg de ce eşti atât de-nverşunat? Ce, numai mie îmi plac toate astea? N-a scris şi
Ghica, în Scrisorile lui către Alecsandri, două povestiri cu Iancu Jianu şi cu Tunsu? N-a scris şi Nicu
Gane două povestiri cu haiduci: Aliuţă, cu haiducul Bujor, şi Şanta cu Codreanu? N-a scris şi N. D.
Popescu: Iancu Jianu, zapciu şi Iancu Jianu căpitan de haiduci? Şi apoi, Bucura Dumbravă
romanul Haiducul, tot cu viaţa lui Iancu Jianu, care, la urma urmelor, nu era un haiduc ca toţi haiducii, că
era de neam boieresc şi fusese mai înainte zapciu?!
― Hm... hm! tuşi tata, că nu prea-i convenea pomelnicul, de care rămase foarte surprins,
neaşteptându-se la această bibliografie haiducească ― dar de unde le mai ştii toate astea?
― Le-am citit în biblioteca ta, unde am mai găsit şi Aventurile celebrului detectiv englez
Sherlock Holmes şi Arsène Lupin!
― Hm! Aşa îmi trebuie, dacă ţin biblioteca descuiată, să-şi bage nasul în ea toţi neghiobii!
Dumnealui citeşte d-astea... Boccaccio şi „Kikirezul”! D-aia mi-am găsit beleaua cu Crăcănel, de mi-a dat
peste nas, că fiu-meu ştie anecdote necuviincioase!
― Păi, dacă nu trebuiesc citite, de ce le ţii în bibliotecă? Pune-le pe foc!
― Obraznicule, acum îmi faci şi tu morală? Alea să le citeşti mai tîrziu... Acum să citeşti: Cuore...
Micul Lord... Singur pe lume... Robinson Crusoe...
― Guliver în ţara piticilor... Cinci săptămâni în ba lon... continuai eu în râs. Le-am citit şi p-
astea de câte două, trei ori, dar m-am plictisit de ele, mai vreau şi altfel de cărţi!
― Ah, cui ăi fi semănând, nu ştiu, că m-ai scos din pepeni!
Dar abia mă lăsă tata, că mă luă mama în primire:
1
 ― Colegul tău Vasile Velciu mi-a spus că ai de gând să te faci haiduc! E adevărat?
― Da, e adevărat că mi-ar plăcea să mă fac haiduc... dar mai târziu!
― Ai auzit ce-i dă prin gând?! Haiduc?! Cine a mai pomenit haiduci pe vremurile astea?
― Dacă n-a pomenit, o să pomenească cu mine!
― Ah, zevzecule, mă apostrofă tata din nou, d-aia n-ai să faci nicio ispravă la „Tinerime", că-ţi
umblă prin cap numai blestemăţii. Masă e asta, ori foc?
― Ce sunt eu de vină, dacă tu ai nervi?...
― Te poftesc să fii cuviincios. Şi dacă mai îndrăzneşti să ai atitudinea asta impertinentă faţă de
tat-tu, pe viitor te trimit să mănânci la bucătărie!
― Cel puţin acolo am să mănânc liniştit!
― Ieşi afară, măgarule!
― Bine, tată! spusei eu, accentuând pe ultimul cuvînt; şi ieşii cât mai repede, că mă puteam aştepta
la cine ştie ce binecuvântare!
În ziua aceea am mâncat la masă cu Ana servitoarea, care-mi spusese povestea celor Cinci
pungaşi isteţi!

Desigur că, după aprecierile prea puţin favorabile ale tatei asupra subiectului ales de mine la
concursul de Limba română de la „Tinerime", era exclus să mă aştept la vreun rezultat frumos.
Aşa că, în ziua când s-a anunţat la liceu împărţirea premiilor la Ateneul Român, am fost la fel de
impresionat ca şi când aş fi aflat că acceleratul de Timişoara va pleca din Gara de Nord la 16 şi 40.
Şi nu m-am dus să asist şi eu la împărţirea premiilor.
S-au dus, în schimb, foarte mulţi colegi de clasă şi de liceu, căci, pretindeau ei, e o festivitate foarte
interesantă... cu program artistic: muzica, recitări, teatru, exerciţii de gimnastică...
A doua zi de dimineaţă, însă, când am intrat în clasă, am fost foarte surprins de atitudinea colegilor
mei şi, la un moment dat, n-am ştiut ce să cred că s-a întâmplat!
Am fost primit cu urale şi mi s-a făcut o manifestaţie de simpatie în toată regula.
― Uraa!... Bravo, Băjenarule!
― Să trăieşti, mă, felicitările noastre!
― De ce n-ai fost ieri la Ateneu, că ai luat premiu?
Eram convins că e o glumă. Să ştii că ăştia vor să-şi bată joc de mine, că am concurat şi n-am făcut
nicio ispravă!
― Hai, bă, lăsaţi gluma, că nu-mi arde de râs aşa de dimineaţă!
― Zău, mă, că ai luat premiu! Te-a strigat preşedintele Nae Dumitrescu, pe scenă, şi ai noştri au
spus că lipseşti.
― Pe onoarea voastră, mă?
― Pe! Zău, dacă-ţi spunem, ce naiba!? Auzi, că să te duci la sediul „Tinerimii" şi să-ţi iei premiul:
nişte cărţi şi diploma!
― Să fiţi voi afurisiţi, că nu mă duceţi?
― Să fim, mă, na..., ce mai vrei? Mai întreabă şi pe alţii, dacă nu ne crezi!
― Bine, mă, vă cred, dacă v-aţi jurat, acu' vă cred!
― Să-l fi văzut pe Barbă cum se mai umfla în pene cînd a strigat: „Popescu-Băjenaru Grigore din
clasa a II-a A, Liceul Lazăr din Bucureşti, de sub direcţia domnului Constantin Ionescu". N-a mai luat
niciunul premiu de la noi. Tu eşti singurul lăzărist!
Mi-am simţit tot trupul inundat de o fericire necunoscută până atunci şi, răutate copilărească, primul
meu gând nu a fost la bucuria pe care credeam că am s-o fac părinţilor, cât mai cu seamă că am să-i pot
lua la vale pe tema subiectului. Să vedem ce-o să mai aibă tata de spus acum?
Întâmplător, în ziua aceea, ora a doua aveam Limba română.
Nea Tomiţă a venit cum a sunat de intrare. Era foarte emoţionat şi, după ce notă grăbit absenţii, se
ridică, se dete jos de pe catedră, veni în faţa băncii mele şi-mi puse mâna pe cap a mângâiere, spunând:
― Băieţi, după cum cred că aţi aflat cu toţii, munca mea stăruitoare cu voi, la Limba maternă, timp
de un an, nu numai că n-a fost zadarnică, dar a dat rezultate la care nu mă aşteptam! Colegul vostru,
Băjenaru, a obţinut premiul al treilea la concursul pe ţară de la „Tinerimea Română"! Nu este numai un
succes al lui, personal, ci este un succes al clasei voastre, ba mai mult decât atât: un succes al liceului
vostru! (Aci mă simţii obligat să mă ridic în picioare, cu mâna lui pe capul meu!) Eu îl felicit din toată inima,
lucru pe care desigur că voi l-aţi făcut cu mult înaintea mea, şi-l rog pe bunul Dumnezeu să-i ajute să aibă
parte în viaţă de succese cât mai frumoase! Mă bucur cu atât mai mult, adaugă el, cu cât, băieţii mei dragi,
2
sunt bătrân, acesta este ultimul meu an, aş putea spune chiar ― pentru că ne aflăm la sfârşitul anului
şcolar ― ultimele zile de învăţământ ale mele! Anul şcolar viitor mă va găsi pensionar... Colegul vostru mi-a
hărăzit bucuria neaşteptată ca un elev de-al meu să fie distins cu un premiu de „Tinerimea Română"!
Acum nu înţelegeţi voi prea mult... mai târziu, însă, o să vă daţi seama de însemnătatea acestui lucru atât
de mic în aparenţă. Să trăieşti, Băjenarule!
De felul meu eram cam zurbagiu în şcoală şi nu pierdeam niciun prilej ca să fac glume, stimulat mai
mult de faptul că-i vedeam pe colegii mei râzând cu poftă şi distrându-se mai ceva ca la teatru.
Pe Nea Tomiţă îl necăjisem de multe ori.
De data asta, nu ştiu de ce, însă, ochii au început să mă usture fără de voia mea... să simt săgeţi
prin ei... şi m-au podidit lacrimile! Bietul Nea Tomiţă Dicescu nu vorbise niciodată atât de pătrunzător!...
Şi cum voise Dumnezeu, ca tocmai eu, zurbagiul care-l necăjisem, luându-l la vale în fața colegilor,
eu să-i fac o bucurie atât de mare pentru cariera lui dăscălească!
Mi se părea ceva cu totul nemaipomenit... dar aşa era!

A. (4 puncte: 1 punct pentru fiecare răspuns corect)

Scrie, pe foaia de concurs, litera corespunzătoare răspunsului corect.

1. Concursul la care a participat Băjenaru s-a desfășurat:

a. într-o dimineață de iarnă;
b. într-o după-amiază de primăvară;
c. în vacanța de iarnă;
d. într-o dimineață de primăvară.
2. Băjenaru a obținut premiul:
a. al treilea;
b. al doilea;
c. întâi;
d. mențiune.
3. După aflarea rezultatului de la concurs, primul gând al lui Băjenaru a fost la:
a. „bucuria pe care i-o va face profesorului de limba română”;
b. „cum îi va putea lua la vale pe părinți”;
c. „cum îl vor vedea colegii lăzăriști”;
d. „bucuria pe care le-o va face părinților”.
4. Secvența care evidențiază starea de spirit a elevului Băjenaru la auzul felicitărilor primite este:
a. „părea ceva cu totul deosebit”;
b. „ochii au început să mă usture fără de voia mea... să simt săgeți prin ei...”;
c. „un succes al liceului vostru”;
d. „nu vorbise niciodată atât de pătrunzător”.

B. (4 puncte: 0,5 p. pentru fiecare idee plasată corect)

Stabilește ordinea logică și temporală a următoarelor idei ale textului, apoi notează pe foaia de
concurs doar cifrele corespunzătoare acestora, într-o casetă similară celei de mai jos:

1. La masă, Băjenaru are o atitudine impertinentă.

2. Protagonistul-narator prezintă sursa de inspirație pe care a folosit-o la concurs.
3. Domnul profesor Dicescu nu le vorbise niciodată atât de pătrunzător.
4. Tatăl lui Băjenaru era furios pe eroii acestuia.
5. Protagonistul-narator a fost surprins de atitudinea colegilor de clasă.
6. Protagonistului-narator i se părea că totul este minunat.
7. Protagonistul-narator face o bibliografie haiducească.
8. Băjenaru i-a făcut domnului profesor de limba română o bucurie neașteptată.

C. (12 puncte: 3 puncte pentru răspunsul corect la fiecare dintre cerințe)

3
Răspunde, pe foaia de concurs, prin enunțuri, la fiecare din următoarele cerințe:
1. Menționează care este personajul preferat al lui Băjenaru.
2. Precizează titlul poveștii scrise de Băjenaru la concursul de limba română.
3. Prezintă motivul pentru care Barbă se umfla în pene.
4. În text există următoarea secvență:
„Aşa că, în ziua când s-a anunţat la liceu împărţirea premiilor la Ateneul Român, am fost la fel de
impresionat ca şi când aş fi aflat că acceleratul de Timişoara va pleca din Gara de Nord la 16 şi 40”.
Explică, în cel mult 10 rânduri, atitudinea lui Băjenaru, raportându-te și la restul fragmentului citat.

D. (10 puncte)
Imaginează-ți următoarea situație: ești posesorul/posesoarea unui blog popular printre elevii din
școala ta, pe care scrii despre diverse teme, pornind de la lecturile tale. Ai decis să scrii un text despre
relația elev-părinte pornind de la fragmentul citat din romanul Cişmigiu & Comp. de Grigore Băjenaru.
Redactează textul, având în vedere să te încadrezi în 20 de rânduri.

SUBIECTUL al II-lea 20 de puncte

Interviu cu Octavian Paler realizat de Simona Chiţan și publicat în volumul „30 de interviuri eveniment",
Editura Tritonic, 2008

Simona Chiţan: Vă este teamă de ce e ... Dincolo?

Octavian Paler: Mi-e teamă de moarte. E o taină pe care nu sunt încă în stare s-o înfrunt. Moartea este
pentru mine ceea ce erau pentru greci ochii Gorgonei, în care te uitai şi împietreai. Nu mai am nimic de
aşteptat. Mi-e frică, nu de Dumnezeu, ci de absenţa lui Dumnezeu. Sunt incapabil să gândesc o lume în
care El nu ar exista, pentru că atunci toate s-ar prăbuşi. Dumnezeu înseamnă pentru mine falimentul
raţiunii mele, punctul unde raţiunea începe să nu mai aibă explicaţie, unde încep să bâjbâi prin întuneric.
Nu cred în Viaţa de Apoi. O invidiez pe mama mea, femeie simplă, care nu avea nicio problemă cu dubiile.
Eu nu am acces la misticism. Mi-aş fi dorit să pot crede în misticism. Matisse răspundea atunci când era
întrebat dacă el crede în Dumnezeu: ,,Da, când lucrez”. Aşa zic şi eu. Cred în Dumnezeu atunci când scriu.
Nu mai am nimic de aşteptat. Da, mă dor cei 80 de ani ai mei. Mă dor şi bolile mele. Am avut un accident
cerebral în urmă cu cinci ani. A fost, din fericire, un accident uşor. Mi-am revenit. Am mai avut şi un infarct,
acum am diabet, mă exasperează reumatismele. Sunt în situaţia neplăcută de a mă suporta pe mine
însumi prea mult. Citesc, scriu, recitesc nişte cărţi. Sunt înconjurat în casa mea de câteva mii de cărţi.
Ascult muzică clasică. Îl iubesc pe Ceaicovski. Mai ies din casă, mai apar pe la televizor, mă mai plimb
câte o oră pe zi. Timpul trece. Tânjesc după apa mării. Nu mai am voie, din cauza bolilor, să merg la mare.
Marea a devenit pentru mine trecut. Pot să-mi amintesc doar că una dintre pasiunile mele a fost marea. Au
intrat în mitologia mea personală vara şi nisipul fierbinte, când ieşeam din apă. Cred că aş fi în stare să
vorbesc ore întregi despre starea de indolenţă luminoasă pe care ţi-o dă trupul răsfăţat de soare şi nisipul
fierbinte. Nu mai am pe nimeni. Soţia mea a murit. Băiatul meu, economist, lucrează şi locuieşte în Italia.
Vine din când în când în Bucureşti. Sunt singur aici între molii şi cărţi. E un destin la mijloc, am avut molii în
toate casele mele. Am locuit în mahala, în două internate la liceu, am avut poate vreo şase case prin care
am trecut. Toate pline cu molii. Nu sunt mulţumit de viaţa mea. Singura satisfacţie reală sunt dezamăgirile
mele. Dacă am aceste dezamăgiri, înseamnă că am avut iluzii şi aşteptări foarte mari de la mine. Mi-aş fi
dorit să am mai mulţi prieteni şi nu am, mi-aş fi dorit să fiu mai puţin singur şi nu am reuşit. Mi-aş fi dorit să
am o familie mare, mulţi nepoţi şi nu am. Sunt sătul de mine însumi. Eu sunt o ilustrare perfectă a racului
negativ.
(text preluat de pe www.adev.ro)

A. (10 puncte: 2 puncte pentru fiecare răspuns corect)

Formulează, sub formă de enunțuri, răspunsuri la fiecare din următoarele cerințe, prin valorificarea
textului citat:
1. Menționează două boli de care suferea Octavian Paler.
2. Precizează care este satisfacția reală a scriitorului.
3. Indică momentul când Octavian Paler crede în Dumnezeu.
4. Transcrie, din text, o definiție a morții.
4
5. Prezintă, valorificând textul, cauza dezamăgirilor pe care le avea Paler.

B. (10 puncte)
Imaginează-ți că discuți în contradictoriu cu un coleg pe tema misticismului.
Redactează un schimb de 10 replici, care să dezvolte tematica propusă.

SUBIECTUL al III-lea____________________________ ____ 10 puncte

Se vor acordă câte două puncte pentru cerințele 1-2 și câte trei puncte pentru cerințele 3-4.
Privește cu atenție imaginea de mai jos, apoi răspunde la următoarele cerințe:

1. Precizează numele asociației care s-a ocupat de această campanie.

2. Menționează patru produse care ar fi adus un zâmbet pe chipul copiilor, așa cum reiese din afiș.
3. Prezintă scopul campaniei la care se face referire, valorificând informațiile din cadrul afișului.
4. Explică, în cel mult 10 rânduri, titlul campaniei „Zâmbetul din cutie”.