Sunteți pe pagina 1din 1

Impactul mentorilor în viața oamenilor

Motto:

Numele meu este Neagoe Carla Maria, studentă în cadrul Universității de Vest din
Timișoara și vin dintr-o familie simplă din județul Buzău. Valorile pe care le prețuiesc în viață
cel mai mult sunt corectitudinea, sinceritatea și bunătatea. Aici, în județul meu natal am învățat
până în clasa a-VIII-a la o școală din mediul rural, urmând să frecventez cursurile ciclului liceal
la un colegiu din oraș. În cele doua unități de învățământ și de-a lungul anilor de școlă, am
întâlnit oameni minunați care și-au pus amprenta pe fiecare dintre noi, elevii. Cei mai importanți
oameni pe care i-am întâlnit și care mi-au intrat la suflet au fost învățătorul meu din clasele
primare, profesoara de geografie din ciclul gimnazial și profesoara de geografie din ciclul liceal.
Toți acești trei oameni minunați nu îi pot descrie altfel decât blânzi, calzi, înțelegători și dedicați
meseriei.
Cel mai mare impact l-au avut prin personalitatea lor, care m-a facut să îmi doresc să le
urmez calea, apoi să îmi placă meseria pe care o făceau și materia pe care o predau ( în cazul
celor două profesoare de geografie). Datorită acestor oameni am urmat un liceu cu profil
pedagogic,iar în prezent fiind studenta Facultății de Chimie, Biologie, Geografie, în cadrul
Departamentului de Geografie.
Consider că un mentor bun nu este sinonimul unui profesor. Mentorul are mult mai multe
atribuții decât profesorul, una dintre acestea fiind cea de a empatiza cu oamenii/copiii, de a lucra
cu ei după un plan personalizat în funcție de înclinații, pasiuni, atuuri, puncte tari și puncte slabe.
Mentorul nu lucrează doar cu latura cognitivă a oamenilor, ci și cu cea psiho-emoțională. Un
mentor, întâi de toate, te învață să aflii cine esti, ce vrei, ce îți place și ce poți face. “Eu cred că
un model demn de urmat este un mentor - cineva pe care îl vezi zi de zi şi de la care tu înveţi
ceva.” – Danzel Washington.
Din punctul meu de vedere, avantajele mentorării sunt cele enunțate mai sus. Cel mai
important fiind, întâi de toate, să știm cine suntem, ce putem, ce vrem și ce ne place, să ne
descoperim pe noi autentici. Mentorarea este într-o strânsă legătură cu autenticitate, deoarece
pentru a putea fi mentorați, trebuie să fim autentici, să lăsăm măștile de-o parte și să fim noi
înșine. Trebuie să realizăm noi cine suntem cu adevărat, apoi să arătăm mentorului pentru a ne
modela frumos, autentic și de durată. Deoarece „o mască înfrumusețată”, la un moment dat v-a
cădea, ori se v-a rupe, ori un suflet și o minte curată, autentică se poate „înfrumuseța” mereu fără
risc de „degradare”.
Cei mai de succes oameni ai lumii au avut de-a lungul timpului și vieții cel puțin un
mentor care să-i ajute să se descopere pe ei și să evolueze pe un anumit domeniu de interes.

S-ar putea să vă placă și