Sunteți pe pagina 1din 3

FABRICA DE HÂRTIE ȘI MUCAVA PIATRA NEAMȚ

FABRICA DE HÂRTIE ȘI MUCAVA PIATRA NEAMȚ este o fabrică emblematică pentru


oraşul de la poalele culmilor împădurite Cozla şi Pietricica, având o istorie de 112 ani și
funcţionând aproape fără întrerupere de atunci, obiectul de activitate fiind neschimbat de-a
lungul anilor - producerea diverselor sortimente de hârtie şi carton.

În anul 1841, la Piatra Neamț, a fost inaugurată prima fabrică în accepțiunea deplină a
cuvântului, în proprietatea lui Gh. Asachi. Făbricuța cărturarului producea hârtie și era pusă
în mișcare de forța motrică a Bistriței.Însă, după ce, în perioada 1856 – 1867 fusese arendată
mai multor negustori, fără a fi vândută, fabrica de hârtie de la Văleni dă faliment în 1867.

In secolul trecut, tot la Piatra Neamț și tot pe malul Bistriței, mai apar două fabrici de hârtie,
mucava și celuloză. Prima s-a numit când Mucava, când Comuna din Paris, iar astăzi se
numește Petrocart. A doua se chema Celuloza, apoi Reconstrucția. Au fost proiectate și
realizate aici din două motive clare: plutăritul pe Bistrița era transportul de lemn cel mai
ieftin la acea vreme, iar lemnul era materia primă pentru hârtie și cartoane. Cândva, în acest

1
liniștit târg de munte, se realizau multe articole din lemn: scobitori, cuie pentru cizmărie,
parchet, mobilă, pensulă și perii.

Fabrica de Hartie și Mucava a fost infiintata la 24 august 1908 , când Gustav Eicler primeşte
autorizaţie de la Primăria Piatra Neamţ pentru a construi o fabrică, care a funcţionat cu
întreruperi între 1908-1912 şi 1916-1920. Aici se producea hârtie de scris pentru cărţi şcolare
şi ediţii pentru tipar plan şi rotativ, hârtie colorată, albă şi brună, hârtie de împachetat, carton
alb, brun, gri şi colorat, simplex, duplex şi triplex, întreaga gamă fiind destinată consumului
intern al României . In anul 1911 este distrusa de un incendiu, apoi refacuta si in anul 1925
apare inregistrata sub numele de “Fabrica de hartii si mucava”.
Dupa nationalizare , conform Legii nr. 119 din 11 iunie 1948 ( Legea pentru naţionalizarea
întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi”) , cea care a
consfinţit trecerea României de la economia de tip capitalist la economia de tip centralizat,
devine Intreprinderea de hartie si cartoane Comuna din Paris, iar prin preluarea integrala a
patrimoniului acesteia prin HG 1200/1990, in baza legii 15/1990, privind reorganizarea
unitatilor economice de stat in regii autonome si societati comerciale, se infiinteaza S.C
PETROCART S.A, fiind privatizată prin metoda MEBO.

Era unică în România din anii comunismului, deoarece aici ajungeau pentru reciclare banii
uzaţi ai epocii Ceauşescu. Iar la fabrica din Piatra Neamţ, bancnotele de 1, 3, 5, 10, 25, 50 şi
100 de lei erau transformate în celuloză, iar din procesul tehnologic rezulta hârtie igienică.

De două sau trei ori pe an, din toată ţara, camioane blindate veneau încărcate cu metri cubi de
bani ajunşi în stadiul de maculatură şi timp de două-trei săptămâni continuu se desfăşura o
operaţiune extrem de bine supravegheată de poliţie şi securitate. Într-o singură zi, erau
transformaţi în pastă de celuloză circa 8-10 metri cubi de bani. În fabrică exista o încăpere
specială, în care personalul nu avea voie nici măcar când acolo nu se întâmpla nimic.
Maşinile blindate veneau în curtea fabricii, de la toate filialele Băncii Naţionale din ţară, era
un anumit loc unde opreau pentru descărcare, operaţiune care era supervizată de cordoane de
miliţieni şi securişti înarmaţi cu pistoale mitralieră. Apoi, cu un lift, şi el păzit, banii, care
veneau legaţi în teancuri de câte 100 de bancnote şi legate cu sfoară, în baloţi erau urcaţi la
etaj, într-o încăpere în care erau desfăcuţi.

Următoarea operaţiune nu o făceau muncitorii întreprinderii, ci personalul adus special de la


Banca Naţională. Era desfăcută sfoara şi banii erau aruncaţi, printr-o uşiţă specială, pe un
jgheab care îi ducea într-un vas cu o soluţie, care prin antrenare mecanică îi transforma în
pastă de celuloză. Totul era strict păzit. După destrămarea banilor, angajații fabricii preluau
pasta printr-un tub şi o amestecau cu o alta, produsă în fabrică.

De la infiintare pana in prezent, societatea si-a modificat structura de productie in functie de


cerintele pietii si de gradul de rentabilitate al produselor. Societatea a fost supusa unor actiuni
de restructurare, in urma carora au fost oprite anumite fluxuri de fabricatie, altele fiind
modernizate. In primul semestru al anului 2019 societate a inceput sa se confrute cu
dificultati de lichiditate si de aprovizionare cu materii prime fiind nevoita sa-si limiteze
activitatea de productie. Din cauza diminuarii activitatii de productie societatea a inregistrat
piedere in primul semestru al anului 2019. Pentru depasirea starii de dificultate a solicitat
deschiderea procedurii de concordat , procedura aprobata conform incheierii nr. 81
F/02.04 .2019. Intrucat creditorul principal OTPBANK nu a acordat vot pozitiv, concordatul
nu a fost omologat si s-a inchis in data de 09.07.2019 . In aceste conditii societatea a nevoita
sa solicite deschiderea procedurii de insolventa.

2
Procedura de insolventa a fost deschisa conform incheierii nr.153/10.07.2019, in prezent
societatea aflandu-se in perioada de observatie, intocmirea si aprobarea programului de
redresare .
dificultati de lichiditate si de aprovizionare cu materii prime fiind nevoita sa-si limiteze
activitatea de productie. Din cauza diminuarii activitatii de productie societatea a inregistrat
piedere in primul semestru al anului 2019. Pentru depasirea starii de dificultate a solicitat
deschiderea procedurii de concordat , procedura aprobata conform incheierii nr. 81
F/02.04 .2019. Intrucat creditorul principal OTPBANK nu a acordat vot pozitiv, concordatul
nu a fost omologat si s-a inchis in data de 09.07.2019 . In aceste conditii societatea a nevoita
sa solicite deschiderea procedurii de insolventa.
Procedura de insolventa a fost deschisa conform incheierii nr.153/10.07.2019, in prezent
societatea aflandu-se in perioada de observatie, intocmirea si aprobarea programului de
redresare .

S-ar putea să vă placă și