Sunteți pe pagina 1din 1

Cum putem fi siguri că Iisus a trăit cu adevărat pe pământ?

Întrebare: „Există scrieri istorice, altele decât Biblia, care dovedesc că Iisus a trăit cu
adevărat pe pământ?”

Răspunsul nostru: Da. Cornelius Tacitus (55-120 d.Cr.) a fost considerat cel mai mare
istoric al Romei antice. El a scris că Nero „i-a pedepsit pe creştini, care erau urâţi pentru
enormităţile lor, prin torturile cele mai violente. Christus [Cristos], fondatorul acestui
nume, a fost condamnat la moarte de către Pilat din Pont, procurator al Iudeii în timpul
domniei împăratului Tiberiu. Dar această superstiţie vătămătoare, înăbuşită pentru o
vreme, a izbucnit din nou, nu numai în Iudeea, unde şi-a avut originea, ci şi în Roma”1.

De asemenea, Flavius Josephus, un istoric evreu, (38-100+ d.Cr.), a scris în cartea sa


Antichităţi iudaice că Iisus a fost un om înţelept, care a făcut fapte suprinzătoare, i-a
învăţat pe mulţi şi Şi-a făcut ucenici dintre evrei şi greci. El a mai scris că Iisus era
considerat a fi Mesia, că a fost acuzat de liderii evrei, că a fost condamnat la moarte prin
crucificare de către Pilat şi că se crede că a înviat din morţi.2

Nu numai Josephus şi Tacitus vorbesc despre existenţa lui Iisus Cristos, ci şi alţi scriitori
antici, cum ar fi Suetonius, Thallus, Pliniu cel Tânăr şi Lucian. Iar din Talmudul ebraic
„aflăm că Iisus a fost conceput în afara căsătoriei, că Şi-a adunat ucenici, că a făcut
afirmaţii blasfemiatoare cu privire la Sine şi că a făcut miracole, care nu Îi sunt atribuite
lui Dumnezeu, ci sunt puse pe seama vrăjitoriei”3.

Astfel, istoricii au scris despre El atât în mod favorabil, cât şi în mod defavorabil. De
asemenea, au existat multe scrieri istorice despre primii creştini.

Notă: Mulţi oameni simt o confirmare în inimă că Iisus a existat şi că există şi astăzi.
Biblia spune că, prin Duhul Său, Dumnezeu mărturiseşte despre Cristos (Ioan 15:26) şi
convinge lumea că El există (Ioan 16:8-11). Prin urmare, este posibil ca cineva să creadă
că Iisus a existat şi fără să aibă acces la scrierile istorice antice sau la Biblie. Cineva poate
auzi despre Iisus din alte surse, iar Dumnezeu îi poate confirma acest lucru prin Duhul
Său.

(1) Annals XV, 44 citate în The New Evidence That Demands a Verdict de Josh
McDowell. Pentru alte surse istorice vezi această carte.
(2) Citat în Jesus Under Fire de Michael J. Wilkins şi J. P. Moreland, Zondervan
Publishing.
(3) Ibid.

S-ar putea să vă placă și