Sunteți pe pagina 1din 6

Referat Tendințe majore în domeniul C.

O
BIG DATA
1.Introducere
În ultimele decenii impactul digitalizării și importanța spațiului
cibernetic a crescut exponențial . Organizațiile au început să acorde
importanță sporită datelor și să investească mai mult în colectarea și
gestionarea lor .
Dincolo de informațiile colectate în interiorul organizațiilor și de
volumul crescând de date pe care le generează calculatoarele în
funcționarea lor, sunt utilizate date obținute din exteriorul
organizației, fie structurate sau nestructurate, care au surse multiple
care pot include de la informații postate pe rețele de socializare și
produse vizionate în magazine virtuale la informații citite de către
senzori, semnale GPS de pe dispozitivele mobile, adrese IP ale
computerelor etc . Unele tipuri de date precum text și voce, există de
mult timp, însă volumul acestora în mediul Internet și în alte structuri
digitale anunță începutul unei noi ere precum și a unor noi tehnologii
care permit analizarea acestor tipuri de date . Multe din cele mai
importante surse de date sunt însă relativ noi . Se argumentează că
explozia volumului de date caracteristic fenomenului Big Data
provine din datele de natură nestructurată .
În comparație cu instrumentele analitice tradiționale, conceptul
Big Data introduce modificări în cadrul a patru dimensiuni: tipuri de
date, viteza de acumulare a acestora, volumul lor și calitatea datelor .
Odată cu lansarea mediului web 2.0, o mare parte din datele de
valoare pentru întreprinderi sunt generate în exteriorul organizației,
de către consumatori și în general, utilizatori web .
Ne aflăm astăzi la un punct de inflexiune în care volumul și varietatea
datelor generate de organizații creează provocări, dar și
oportunitatea de a atinge noi posibilități de afaceri și valoare
adăugată . Adăugarea de valoare prin utilizarea potențialul Big Data
este încă în faza emergentă însă reprezintă o schimbare de
paradigmă pe care orice afacere trebuie să o ia în considerare .
Aproape orice companie descoperă că trebuie nu doar să gestioneze
volume de date din ce în ce mai mari în sistemele lor în timp real, dar
și să analizeze aceste informații astfel încât să poată lua rapid
deciziile potrivite pentru a concura eficient pe piață . Aplicațiile
moderne pun accent pe utilizarea noilor tehnologii Big Data .
Soluția oferită prin utilizarea seturilor Big Data ajută afacerile să își
administreze mai bine fluxurile de date cu volum mare, varietate
mare și viteză mare și să transforme aceste date în informații care să
genereze profit .

2.Conceptul Big Data


În fiecare zi creăm un număr mare de date . Aceste date sunt de
peste tot: senzorii care înregistrează vremea, post-uri pe social-
media, fotografii digitale și clipuri video, tranzacții online, semnale
GPS de pe telefon . Acestea reprezintă “Big Data” . Volumele de date
fiind foarte mari e nevoie de noi tehnologii cum ar fi “inteligența
artificială” pentru a le procesa .
În 2011 un raport al Internațional Data Corporation a definit “Big
Data” ca fiind o nouă generație de tehnologii și arhitecturi proiectate
pentru a extrage valoare economică și arhitectură din volume foarte
mari de date de o largă varietate prin asigurarea unei viteze ridicate
de captare, descoperire și analiză .
Cercetătorii domeniului BIG DATA sunt în unanimitate de acord că
toate sistemele de tipul BIG DATA au următoarele caracteristici:
volumul, varietatea, viteza, valoarea ridicată .
1.Volumul: creșterea volumelor de date în sisteme de tip
întreprindere este cauzată de volumul tranzacțiilor și a altor tipuri de
date tradiționale, precum și de noi tipuri de date. Un volum prea
mare reprezintă o problemă de stocare și au un impact asupra
complexității analizei datelor .
2.Viteza: se referă atât la rapiditatea cu care datele sunt produse cât
și la rapiditatea cu care datele trebuie să fie prelucrate pentru a
satisface cererea .
3.Varietate: liderii IT au avut întotdeauna o problemă cu
transformarea volumelor mari de informații tranzacționate în decizii,
deși tipurile de date generate sau prelucrate erau puțin diversificate,
mai simple și majoritar structurate. În prezent există mai multe tipuri
de informații pentru analiză generate de noile canale și tehnologii
apărute în principal provenind din social-media . Internetul
lucrurilor, surse mobile și publicitatea online care generează date
semistructurate sau nestructurate .
4.Valoarea este cea mai importantă caracteristică, fără ea celelalte
caracteristici neavând sens, dacă nu există valoare dedusă din Data .
Valoarea poate fi găsită în Big Data inclusiv în alegerea mai bună a
clienților, direcționarea acestora în mod răspunzător, optimizarea
proceselor și îmbunătățirea performanței mașinilor sau afacerilor .
În anticiparea oportunităților Big Data, companiile din toate
mediile industriale colectează și stochează provizoriu un număr
imens de date operaționale, publice, comerciale sau sociale . În
majoritatea mediilor în special guvernamentale, producție și educație
combinarea acestor surse cu “dark data” cum ar fi email-uri,
multimedia, etc reprezintă de cele mai multe ori cea mai nouă
oportunitate de a transforma afacerile .

3.Oportunități create în folosirea BIG DATA


În industrie BIG DATA permite companiilor să inoveze fie printr-o
mai bună analiză a nevoilor și dorințelor oamenilor, fie prin
propunerea unor produse cu totul noi .
În timp ce datele personale sunt esențiale pentru funcționarea
aplicațiilor și platformelor care au devenit o parte importantă din
viețile noastre și din economie, mai buna exploatare a datelor din
industrie ar putea aduce un val de inovații în U.E . Datele pot crește
productivitatea și ajută la reducerea costurilor de exemplu prin
anticiparea vânzărilor sau a reviziei în fabricile inteligent .
BIG DATA ne poate ajuta de asemenea să abordăm o gamă largă
de activități de business, de la experiența clienților până la analiză .
Companii precum Netflix și Procter și Gable utilizează Big Data pentru
a anticipa solicitările clienților . Acestea construiesc modele
predictive pentru produse și servicii noi prin clasificarea atributelor
cheie ale produselor sau serviciilor anterioare și actuale prin
procesarea relației dintre aceste atribute și succesul comercial al
ofertelor . În plus Procter și Gable folosește date și analize de la
grupuri tematice, rețele de socializare, vizitele pe web, jurnale de
apeluri și din alte surse pentru a îmbunătăți experiența de
interacțiune și pentru a maximiza valoarea livrată . Începem să livrăm
oferte personalizate, reducem nemulțumirile clienților și rezolvăm
problemele în mod proactiv .
În domeniul mediului datele din satelit pot îmbunătății cercetarea
și pot ajuta U.E să reducă emisiile de gaze cu efect de seră sau să
prevină și să intervină în dezastrele naturale cum sunt incendiile de
vegetație sălbatică .
Asistența medicală este o industrie care generează zilnic o
mulțime de date . Cu cât sunt generate mai multe date despre un
anumit diagnostic, cu atât devin mai ușor pentru profesioniștii din
domeniul sănătății să se ocupe de ele .
Big Data poate duce la : reducerea costului de asistență medicală
pentru indivizi, capacitate mai bună de tratament a cadrelor medicale
evitarea eficientă a bolilor care pot fi prevenite, predicția focarelor
epidemice, o îmbunătățire a calității generale a vieții .
Exemplu de soluție BIG DATA în domeniul sănătății este
monitorizarea stării de sănătate a unui pacient cu ajutorul unui ceas
inteligent, conectat la o platformă medicală de tip Cloud .
Ceasul inteligent are capacitatea de a detecta cu exactitate primele
simptome ale unui atac de cord, în urma monitorizării unor parametri
[23] . Scopul acestui ceas este de a-i urmări în permanență tensiunea
arterială, pulsul și nivelul de glucoză, iar platforma medicală
estimează că pacientul are o probabilitate mare de a face stop
cardiac în următoarele 90 de zile dacă nu se acționează preventiv .
În urma unor analize predictive asupra parametrilor măsurați,
platforma trimite o alertă către furnizorul de servicii medicale,
responsabil cu sănătatea pacientului . Furnizorul trimite o notificare
în care îi prezintă acestuia rezultatele și îi face o programare la un
medic specialist cardiolog .
În domeniul transporturilor, BIG DATA colectate prin GPS și
platforme sociale pot ajuta la reducerea blocajelor de trafic . Mai
bună reglare a fluxurilor de trafic contribuie la economii de timp și
carburant și la scăderea emisiilor de CO2 .

Concluzii
BIG DATA poate adăuga valoare și oferi o nouă perspectivă prin
îmbunătățirea practicilor de analiză și modelare predictivă . Volumele
masive de date provenind din surse diferite au un efect pozitiv în
procesul de luare a deciziilor în timp real . Varietatea surselor de
date, calitatea datelor sunt unele din provocările pentru integrarea
Big Data . Noile capacități și tehnologii trebuie să fie adoptate în
scopul de a transforma informațiile prin gestionarea și analiza
datelor .
Big Data constituie o oportunitate de a utiliza noi tipuri de date în
scopul de a crea întreprinderi mai agile care să rezolve probleme care
anterior au fost considerate nesoluționabile, conducând la rezultate
mai bune în afaceri . Aceasta duce la schimbări radicale în
funcționarea întreprinderilor care se schimbă de la utilizarea unui
model bazat în special pe experiență decidentul, la un model bazat pe
informații care dă o valoare reală afacerii și organizației în sine .
BIG DATA este și va continua să fie o forță care trebuie luată în
considerare în această eră digitală . Liderii de afaceri care valorifică
numeroasele sale avantajele vor rămâne înaintea concurenților lor pe
termen lung .

Bibliografie
http//www.today softmag.ro>article>big-data-și-social-media
https://www.researchgate.net>publication>334208796..
Editura Multi Media https://wwwsethings,com/ro/e-books/big-data/
http://w.w.weuroparl.europa.eu>news>headlines>society
https://rria.ici/wp-content/uploads/2018/04art.5-Alexandru-
Coardos.pdf

S-ar putea să vă placă și