Cuvintele într-o, într-un, dintr-un, dintr-o se scriu întotdeauna cu cratimă.
Ex.1 Include în enunțuri expresiile :
Într-o zi, într-un an, dintr-o răsuflare,dintr-un avânt.
Ex.3 p.83
Umbra ursului după Eudochia Pavel
Ce mai iarnă fusese ! Cu ză padă multă . Cu îngheţ straşnic, încâ t apa
firuia în adâ ncul vă ioagelor, numai atâ ta câ t să poată tră i pă stră vii şi să nu le îngheţe sufletul. Orice vieta te stă tea la adă post. Şi cine n-a adunat din vreme — ca veveriţa, ori ca hâ rciogul — ră bda ! Mai sus de pă durea bă trâ nă se afla şi o peşteră în care locuia Moş Martin, Ursoaica şi Ursulică . Acestuia din urmă îi ieşeau dinţii şi îşi rodea unghiile. Familia ursului nu se putea plâ nge de frig, fiindcă Moş Martin fusese prevă ză tor. Nu se aciuise oriunde, ci îşi alesese un bâ rlog cald, lâ ngă un perete de stâ ncă pe după care se ridica, din adâ ncuri, apă fierbinte. Unde mai pui că aveau şi un firicel de apă rece, curat ca lacrima, pentru bă ut. Iar muşchii de pă mâ nt ră maşi an de an, le ţineau loc de aşternut moale, să tot doarmă . Însă de la o vreme Moş Martin se nelinişti. —Ei! Mergi ? îl luă la zor Ursoaica. —Încă nu ! Şi ursul se tot uita, mă surâ nd o geană de lumină care se prefira de afară , pe gura peşterii şi încă nu ajunsese la un colţ de stâ ncă , ştiut numai de el. —Tot nu mergi ? îl întrebă a doua zi Ursoaica. —Nu încă ! Ursulică tră gea cu urechea, auzea, dar nu pricepea despre ce anume vorbeau pă rinţii lui ? Zilele treceau şi Ursoaica s-a supă rat. —De câ nd te ştiu, ţi-a plă cut să te laşi pe tâ njală ! Nu mai pot de foame ! În sfâ rşit, spre mirarea lui Ursulică (pe care maică -sa îl apucase de ceafă ) şi spre bucuria Ursoaicei, Moş Martin se îndreptă de şale şi ieşi, legă nâ ndu-se (era slab, că atâ rna blana pe el ca un cojoc de că pă tat). —Şi eu ! Şi eu ! plâ nse Ursulică . —Să taci! mormă i supă rată maică -sa, abia ţinâ ndu-l să nu o zbughească afară . —Dar tata ? —El se duce în pă dure să -şi vadă umbra ! —Şi dacă are să o vadă ? întrebă puiul. —Atunci se va întoarce valvâ rtej la adă post. Se cheamă că iarna încă nu s-a terminat. —Iar dacă n-are să şi-o vadă ? scâ nci Ursulică . —Atunci vom ieşi cu toţii, sub cerul acoperit, vom scormoni în ză padă şi ne vom ospă ta cu iarbă , ceapă de brâ nduşe, ră dă cini dulci şi poate afine ră mase din toamnă ... Şi, spunâ nd acestea, înghiţi în sec. —Dar zmeura ? —Mai este pâ nă la zmeură ! Apoi aşteptară cuminţi. Chiar se temură . Un viezure intră în peşteră şi, vă zâ nd că ursul lipseşte, nu le zise nici bună -ziua, ca semn că nu se sinchiseşte de ei... Poate să fi trecut o dimineaţă întreagă , în aşteptare. Ursulică se ghemuise în braţele maică -si, iar aceasta îşi auzi inima bă tâ nd. Se gâ ndi că fusese o tică loasă . Că ursul era un viteaz. Şi ea îl cică lise toată iarna pentru te miri ce ! Amâ ndurora le veni inima la loc câ nd auziră paşii hotă râ ţi şi grei ai ursului. —Ei ? Ce facem ? întrebă cu nă dejde Ursoaica. —Mai stă m. —Vă leu! Adică , ţi-ai vă zut umbra ? —Vă zut! le ră spunse. (Era de felul lui scurt la vorbă .) Totuşi, ursul le adusese, în bot, câ ţiva ghiocei umezi de ză pada abia topită . —Dar soarele ? Cum era ? întrebă Ursoaica. —Roşu şi cu dinţi. Aşadar, se ghemuiră toţi trei pe muşchi şi traseră , printre suspine, un pui de somn, că nu aveau de ales ! Temă pentru acsă