Sunteți pe pagina 1din 2

Expresionismul

Expresionismul a fost un curent artistic modernist, inițial prezent în


poezie și pictură, ce are ca origine Germania la începutul secolului al
XX-lea. Acesta este caracterizat de prezentarea lumii din perspectivă
strict subiectivă, distorsionată intenționat, pentru a crea momente
emoționale care să transmită idei și stări de spirit. Artiștii de origine
expresionistă caută să indice înțelegerea lumii prin propria lor
perspectivă[2] sau experiență emoțională comparată cu înțelegerea
"obișnuită" sau rațională a lumii materiale.

Vaca galbena de Franz Marc

Expresionismul in artele plastice


Expresionismul își are originea în Germania (a se vedea, Expresionismul
german), fiind reprezentat de către Ernst Ludwig Kirchner, Erich Heckel,
Karl Schmidt-Rottluff, Max Pechstein - grupul Die Brücke ("Puntea") din
Dresda - și Franz Marc, August Macke - din jurul Almanahului Der Blaue
Reiter ("Călărețul albastru") din München - acoperind perioada 1905 -
1918. Vor adera mai târziu Emil Nolde, Paul Klee și Wassily Kandinsky.
Ernst Ludwig Kirchner - Două femei pe stradă, 1914 - Kunstsammlung Düsseldorf

Expresionismul este reacția firească a unui grup de pictori germani la


academism și convenții estetice rigide, dar și la autoritarismul celui de-al
doilea Reich. Revolta artiștilor a proclamat libertatea creatoare absolută
și primatul expresiei asupra formei. Rezultatul este o artă spectaculoasă
din punct de vedere cromatic și o estetică revoluționară.
În pofida programelor, expresionismul nu a fost niciodată o școală în
adevăratul sens al cuvântului. Reprezentat de artiști foarte diferiți,
expresionismul se impune mai mult ca un stil, decât ca o mișcare
artistică. Acest stil va depăși de altfel repede granițele picturii: va
cuprinde în sfera sa și sculptura, poezia și muzica, cu compozitori ca
Arnold Schönberg și Alban Berg. Revolta expresionistă propune o
formulă nouă, dar păstrează temele tradiționale, rareori abordând
revendicări politice sau sociale. Este o revoluție pur estetică,
caracterizată de culori țipătoare, contrastante, de linii frânte și curbe, de
un ritm discontinuu.
Expresionismul și nazismul
Expresionismul devine, începând din 1933, ținta atacurilor naziste. În anul 1937 se organizează
expoziția "Arta degenerată": expresioniștii sunt prezentați aici ca dușmani ai regimului și rasei
germane. Operele lor sunt confiscate și excluse din muzee. Din fericire, în ciuda distrugerilor și a
războiului, s-a reușit recuperarea multor tablouri, chiar dacă unele au fost deteriorate. Ele au fost
redate patrimoniului universal și iubitorilor de artă, ca o dovadă că violența nu poate învinge
niciodată frumosul.

În afara Germaniei, cei mai cunoscuți pictori expresioniști sunt norvegianul Edvard Munch, cu
celebrul său tablou Țipătul, elvețianul Cuno Amiet, olandezii Lambertus Zijl și Kees van Dongen,
finlandezul Akseli Gallen-Kallela precum și cehul Bohumil Kubista.

S-ar putea să vă placă și