Austro-Ungaria, numită și Dubla Monarhie împărătească și crăiască (kaiserlich und königlich

Doppelmonarchie sau k. u. k. Doppelmonarchie) sau Monarhia Dunăreană, desemnează statul condus de

monarhii Habsburgi în Europa Centrală și în Europa de Sud-est între 1867 și 1918. Acest stat a existat
după transformarea Imperiului Austriac într-o dublă monarhie pe baza compromisului austro-ungar din 8
iunie 1867, recunoscut în Austria prin constituție începând cu 21 decembrie 1867, până în 31 octombrie
1918 (când Ungaria a ieșit din uniune).

Monarhia austro-ungară se compunea din două state: din „Regatele și Țările reprezentate în Consiliul
Imperial”, neoficial Cisleithania (stat numit oficial Austria doar din 1915), și din „Țările Sfintei Coroane
Ungare a lui Ștefan“, neoficial Transleithania (stat numit colocvial Ungaria). Altfel spus, Dubla Monarhie
era formată dintr-un imperiu (al țărilor austriece) și un regat (al țărilor ungurești). La acestea se adaugă
din 1878, sub ocupație austriacă, teritoriul Bosniei și Herțegovinei, care, din 1908, după lungi negocieri în
cadrul monarhiei, a fost încorporat în calitate de Condominium. Acordurile realizate în spiritul dreptului
constituțional au asigurat, în sensul unei uniuni reale, egalitatea în drepturi a ambelor (părți de) stat(e) în
cadrul relațiilor lor inter și intra-statale. Șeful de stat comun era Împărat al Austriei și Rege Apostolic al
Ungariei din casa de Habsburg-Lorena. Din 1867 până în 1916 a domnit Francisc Iosif I, iar până în 1918,
strănepotul său Carol I / IV.

Cu aproximativ 676.000 km², cât avea după anexarea Bosniei și Herțegovinei, Austro-Ungaria era în 1908
al doilea stat ca întindere al Europei (după Imperiul Rus), iar cu cele 52,8 milioane de locuitori (1914) era
al treilea stat european ca populație (după Imperiul Rus și după Imperiul German). Teritoriul său
cuprindea în cele din urmă teritorii ale următoarelor state contemporane: Austria, Ungaria, Cehia (cu
excepția regiunii Hlučín), Slovacia, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, precum și părți care aparțin
azi României (Transilvania, cea mai mare parte a Banatului, partea estică a Crișanei, partea estică a
Sătmarului, partea sudică a Maramureșului, sudul Bucovinei), Muntenegrului (localitățile litorale),
Poloniei (vestul Galiției), Ucrainei (estul Galiției, nordul Maramureșului și nordul Bucovinei), Italiei
(Trentino-Tirolul de Sud și o parte a regiunii Friuli-Veneția Giulia) și Serbiei (Voivodina).

Primul Război Mondial, dezintegrarea Cisleithaniei la sfârșitul lui octombrie 1918 prin fondarea
Cehoslovaciei, a Statului slovenilor, croaților și sârbilor și a statului Austria Germană, ieșirea Ungariei din
uniunea reală precum și Tratatul de la St. Germain din 1919 au condus la, respectiv au pecetluit sfârșitul
Austro-Ungariei. Republica succesoare a păstrat numele „austriac”, a abolit nobilimea și i-a expulzat pe
Habsburgi din țară. Nu în ultimul rând pe baza experiențelor din deceniile care au urmat, administrației
habsburgice, inclusiv din perioada ei austro-ungară, i se păstrează în Austria zilelor noastre o amintire în
mare măsură pozitivă.