Sunteți pe pagina 1din 21

Capitolul 1

Bazele teoretico-metodologice ale


analizei economico-financiare
a întreprinderii

Cuprinsul capitolului

1.1. Definirea analizei. Tipuri de analiză economico-financiară.


Conținutul procesului de analiză economico-finnciară
1.2. Sistemul de indicatori ai analizei economico-financiare
1.3. Metodologia analizei economico-financiare

Obiectivele capitolului
 cunoaşterea conţinutului şi tipologiei analizei economico-financiare;
 prezentarea sistemului de indicatori ai analizei economico-
financiare.
 deprinderea studenţilor cu metodele, tehnicile şi procedeele analizei
economico-financiare.
2Capitolul 1  Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare a întreprinderii

1.1 Obiectivele şi definirea analizei economico-


financiare. Tipuri de analiză economico-financiară.
Conținutul procesului de analiză economico-
finnciară

1.1.1 Obiectivele și definirea analizei economico-financiare

Analiza reprezintă o metodă de cercetare care constă în descompunerea


sau desfacerea unui întreg (obiect, fenomen sau proces) în elementele sale
componente, procedând la identificarea factorilor, cauzelor şi condiţiilor care
l-au generat şi, respectiv, influenţat.
Analiza economico-financiară1 reprezintă un ansamblu de concepte,
metode, tehnici, procedee şi instrumente care asigură tratarea informaţiilor
interne şi externe, în vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare la
situaţia economico-financiară a unui agent economic, identificarea factorilor,
cauzelor şi condiţiilor care au determinat-o, precum şi a rezervelor interne de
îmbunătăţire a acesteia, din punctul de vedere al utilizării eficiente a resurselor
umane, materiale şi financiare.
Complexitatea2 studierii relaţiilor cauză – efect este amplificată, în
condiţiile analizei fenomenelor economice, ca urmare a caracterului deosebit
de complex al acestor fenomene. Nu pot fi minimalizate o serie de aspecte din
care derivă caracterul complex al analizei cauzale:
 acelaşi efect poate fi produs de cauze diferite;
 efecte diferite se pot combina, dând o rezultantă a complexului de
acţiuni sau forţe;
 complexitatea şi intensitatea cauzei pot determina nu numai
intensitatea fenomenului dat, ci şi calitatea lui;
 în fenomenul analizat pot apărea însuşiri pe care nu le avusese nici
un element al fenomenului;
 în realitatea obiectivă însuşirile esenţiale se amestecă cu cele
neesenţiale, secundare sau întâmplătoare.
Avand in vedere complexitatea activităţilor firmelor și caracterul
dinamic și tot mai competitiv al mediului economic, analiza economico-
financiara devine un sistem extrem de util de prelucrare a informaţiilor in
vederea atingerii următoarelor obiective3:
 Orientarii deciziilor managementului pe baza unui diagnostic;
1
Maria Niculescu, Diagnostic economic, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag. 22.
2
Dumitru Mărgulescu (coord.), Analiză economico-financiară, Editura Tribuna Economică,
Bucureşti, 1994, pag. 13-14.

2
Capitolul 1  Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare a întreprinderii 3

 Stabilirea deciziei strategice a companiilor;


 Adoptarea unor decizii corecte privind finantarea unei intreprinderi;
 Stabilirea unor decizii corecte si profitabile privind investirea in
capitalul companiilor sau alte instrumente financiare emise de
companii;
 Analiza comparativă în timp şi spaţiu a performanţelor firmei cu cele
ale altor competitori.

În decursul timpului, elementele definitorii ale cadrului conceptual-


metodologic al analizei economico-financiare au avut o evoluţie impresio-
nantă, începând cu revoluţia industrială şi până în prezent. „Îmbogăţirea“
treptată a patrimoniului analizei economico-financiare s-a realizat prin
intermediul unor autori de marcă ca: Charles Babbage, Frederic Taylor, Frank
şi Lilien Gilbert, H.B. Maynard, Pierre Conso, Gerard Charreux, E. Cohen, Ph.
Avare, G. Legros ş.a., subliniind, în acelaşi timp, contribuţia şcolii economice
româneşti, în principal, prin Catedra de Analiză Economico-Financiară din
cadrul ASE Bucureşti, dar şi a altor colective de cadre didactice din celelalte
centre universitare din țară.
Suportul dezvoltării analizei economico-financiare din ultimele trei
decenii l-a constituit activitatea economico-financiară concretă, al cărei
principal pivot este întreprinderea.

1.1.2 Tipologia analizei economico-financiare

Diversitatea activităţilor desfăşurate de către o întreprindere şi varietatea


situaţiilor întâlnite privind conţinutul, nivelul şi caracteristicile performanţelor
economico-financiare ale acesteia reclamă necesitatea utilizării mai multor
tipuri de analiză, care pot fi structurate după mai multe criterii:
a) În funcţie de raportul dintre momentul în care se efectuează
analiza şi momentul desfăşurării fenomenului, distingem:
 Analiza postfactum, postoperativă sau analiza realizării obiec-
tivelor constituie un element de „supraveghere şi reglare“ a modului
de funcţionare a unei întreprinderi.
Postfactum, ca sens noţional, defineşte o activitate, proces sau eveniment
care a avut loc sau care s-a încheiat, analiza acestuia efectuându-se ulterior
producerii lui.
Analiza postfactum presupune cercetarea rezultatelor acesteia potrivit
relaţiilor cauzal-funcţionale, ea dovedindu-şi utilitatea în activitatea practică a
3
V.Robu, I.Anghel, E.C. Șerban- Analiza economico-financiară a firmei, Editura Economică,
București, pag.26.

3
4Capitolul 1  Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare a întreprinderii

întreprinderii prin aceea că furnizează informaţii privind gradul de realizare a


obiectivelor programate, respectiv încadrarea sau neîncadrarea rezultatului obţinut
în limitele estimate ca fiind normale. Aprecierea în sine nu poate fi considerată ca
fiind şi suficientă, dacă nu sunt luate în considerare şi măsurile menite a contribui
la remedierea unor situaţii nefavorabile pentru întreprindere.
 Analiza previzională sau prospectivă presupune determinarea
evoluţiei viitoare a unui fenomen economic pe baza cercetării
factorilor (a relaţiilor de cauzalitate), a acţiunii lor în perspectivă
(inclusiv cu luarea în considerare şi a altor factori decât cei
cunoscuţi).
Analiza previzională constituie o etapă premergătoare în elaborarea
strategiei activităţii economico-financiare a întreprinderii. Ea este utilizată de
către centrele de decizie pentru stabilirea obiectivelor ce trebuie atinse în
perioada viitoare. În condiţiile economiei de piaţă, angajarea unei investiţii
solicită în mod obligatoriu elaborarea de scenarii prin care se prefigurează
rezultatele viitoare ale realizării acesteia.
Între cele două tipuri de analiză, analiza postfactum şi analiza
previzională, există o serie de particularităţi generate de faptul că analiza
activităţii se bazează pe variabile certe, cunoscute, în timp ce analiza previzională
se bazează pe variabile incerte, presupuse. De aici rezultă deosebiri de ordin
metodologic datorate faptului că analiza activităţii economico-financiare studiază
o singură variantă a fenomenului, şi anume cea de execuţie, prevalând legăturile
de tip determinist, în timp ce analiza prospectivă studiază mai multe variante şi
apar frecvent legături de tip stohastic.
b) Din punctul de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale ale
fenomenelor, deosebim:
 Analiza calitativă urmăreşte esenţa fenomenului, caracteristicile
sale fundamentale. Rolul analizei calitative constă în elaborarea
modelelor de analiză în care sunt surprinse elementele esenţiale ale
fenomenului.
 Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului prin deter-
minări comensurative exprimate prin greutate, volum, suprafaţă,
număr, durată etc.
În determinarea modificării fenomenelor şi cuantificarea (măsurarea)
influenţei factorilor asupra fenomenelor analizate, sunt utilizate metodele
matematice. Subliniem primatul analizei calitative, care prin modelarea
proceselor economice creează premisele aplicării metodelor matematice în
analiza variabilelor unui fenomen economico-financiar. Viabilitatea soluţiilor
oferite, urmare a utilizării metodelor matematice, este condiţionată de riguro-
zitatea modelării proceselor economice, ca rezultat al analizei calitative.

4
Capitolul 1  Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare a întreprinderii 5

c) După nivelul la care se desfăşoară analiza, distingem:


 Analiza microeconomică cercetează fenomenele economico-finan-
ciare la nivelul întreprinderii sau al compartimentelor funcţionale din
cadrul structurii sale organizatorice. Acest tip de analiză vizează
relevarea comportamentului acesteia privind realizarea produselor,
lucrărilor şi prestărilor de servicii, potrivit obiectului de activitate, în
raport cu obligaţiile asumate prin contractele încheiate cu
beneficiarii, performanţele economico-financiare realizate etc.
 Analiza mezoeconomică studiază fenomenele şi procesele la nivelul
sectorului sau al ramurii de activitate în scopul evidenţierii poziţiei
firmei pe piaţă, a capacităţii concurenţiale a acesteia etc.
 Analiza macroeconomică presupune studierea fenomenelor la
nivelul economiei naţionale sau al economiei mondiale (conjunctura
internă şi internaţională, legislaţie şi reglementări, factori
demografici, de cultură şi credinţă, nivel de dezvoltare, probleme
sociale, factori climaterici etc.), operând preponderent cu mărimi
globale sau agregate ca, de exemplu, produs naţional brut, produs
intern brut etc.
d) După modul de urmărire în timp a fenomenelor, distingem:
 Analiza statică studiază fenomenele, precum şi elementele şi
factorii care influenţează asupra lor la un moment dat, relevând, pe
baza relaţiilor existente între aceştia, o anumită poziţie a feno-
menului supus analizei.
Noţiunea de static este legată de modul de efectuare a analizei (la un
moment dat) şi nu de natura fenomenului, deoarece fenomenele, prin natura
lor, nu pot fi statice.
 Analiza dinamică cercetează fenomenele şi procesele economice în
mişcarea şi condiţionarea lor reciprocă, relevând poziţia pe care o
deţin şi modificările survenite în diferite momente ale evoluţiei lor.
Pe baza analizei dinamice se stabilesc factorii care au determinat
aceste schimbări, precum şi tendinţele evoluţiei lor viitoare.
e) După orizontul de timp pe care se cercetează fenomenul,
distingem:
 Analiza pe termen scurt serveşte managementului întreprinderii
pentru conducerea operativă a activităţii pe perioade de timp de până
la un an de zile. Acest tip de analiză operează preponderent cu
modele de tip determinist.
 Analiza pe termen lung operează cu date care depăşesc termenul de
un an, utilizând în acest scop modele de tip statistic sau stocastic. În

5
6Capitolul 1  Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare a întreprinderii

ţările cu economie de piaţă, se operează frecvent, la nivel


microeconomic, cu modele în care intervalul de timp analizat este de
trei-cinci ani.
f) După criteriile de studiere a fenomenelor, distingem:
 Analiza tehnico-economică îmbină caracterul tehnic cu cel
economic. Acţiunea de creştere a producţiei fizice este rezultatul
unei analize tehnico-economice efectuate de specialişti cu cunoştinţe
tehnice şi economice (în mod similar, pot fi tratate şi acţiunile care
vizează la nivel de produs reducerea costului sau cele privind
creşterea rentabilităţii pe produs).
 Analiza economico-financiară tratează corelaţiile dintre activitatea
economică (de exploatare) şi cea financiară (analiza riscului
financiar trebuie corelată cu analiza riscului de exploatare).
 Analiza financiară vizează cu predilecţie fluxurile financiare care se
formează la nivelul întreprinderii, modul de gestionare şi plasare a
capitalului etc.
g) În funcţie de poziţia analistului, distingem:
 Analiza internă are un caracter practic, facilitatea efectuării acesteia
rezidă din faptul că analistul are o poziţie privilegiată deoarece
beneficiază de o serie de informaţii despre întreprinderea analizată.
Pe baza acestor informaţii, analistul poate detecta stările de
dezechilibru din diferite domenii ale activităţii întreprinderii, precum
şi cauzele acestora, stabilind, totodată, măsurile care se impun în
vederea remedierii.
Elaborarea acestor analize serveşte conducerii întreprinderii atât pentru
cunoaşterea stării de fapt reflectate prin nivelul performanţelor economico-
financiare şi exercitarea pe această bază a controlului privind modul de reali-
zare a sarcinilor programate, cât şi pentru fundamentarea activităţii viitoare.
Diferitele categorii de utilizatori folosesc informaţiile financiare, precum
şi alte informaţii oferite de evidenţa contabilă, statistică şi operativă a
întreprinderii în vederea diagnosticării activităţii acesteia, iar pe această bază
să-şi poată fundamenta deciziile economice şi financiare.
Analiza externă se efectuează de partenerii externi. În fundamentarea
deciziilor lor, partenerii externi ai întreprinderii se bazează pe informaţiile
furnizate de analiza financiară. Exemplul clasic îl constituie procedura utilizată
de bănci pentru studierea cererilor întreprinderii privind acordarea de credite,
care urmăresc capacitatea acestora de a-şi achita datoriile.

6
Capitolul 1  Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare a întreprinderii 7

În acelaşi mod, partenerii de afaceri (furnizori, clienţi etc.), statul,


reprezentat prin autorităţile locale, guvern şi organizaţiile cvasiguver-
namentale, precum şi organele de urmărire penală sau instanţele de judecată
sunt interesate în a-şi forma o imagine asupra dezvoltării viitoare a afacerilor
întreprinderii, situaţiei economico-financiare şi securităţii financiare a acesteia.
Pentru cunoaşterea în profunzime a evoluţiei fenomenelor şi proceselor
economice, în procesul de analiză este necesară îmbinarea tuturor tipurilor de
analiză în vederea fundamentării ştiinţifice a deciziilor de reglare şi optimizare
a performanţelor economico-financiare ale întreprinderii.

1.1.3. Conţinutul procesului de analiză


economico-financiară
Drumul parcurs de analiză este inversul evoluţiei reale a fenomenului
studiat. Analiza porneşte de la rezultatele procesului încheiat către elemente şi
factori, procedând la descompunerea întregului în părţile sale componente.
Procesul în sine are un caracter evolutiv şi constă în îmbinarea unitară a
rezultatelor analizei cu sinteza, ceea ce dă conţinut şi condiţionează caracterul
ştiinţific al analizei.
Conţinutul procesului de analiză economico-financiară, inclusiv îmbi-
narea acesteia cu sinteza, presupune parcurgerea următoarelor etape:
a) Fixarea obiectului analizei constă în identificarea anumitor fapte,
fenomene, rezultate, care se exprimă sub forma indicatorilor economico-
financiari.
Delimitarea obiectului se face în timp şi spaţiu, cantitativ şi calitativ,
utilizând anumite metode de evaluare şi calcul.
b) Stabilirea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat.
Această etapă presupune cunoașteea profundă a fenomenului cercetat și a legii
de formare a acestuia.
c) Identificarea relaţiilor de condiţionare dintre fiecare factor şi
fenomenul analizat, pe de o parte, precum şi dintre diferiţii factori care
acţionează asupra acestuia, pe de altă parte.
Această etapă presupune stabilirea relației cauză-efect, la nivelul
fenomenului studiat și a relatiilor de condiționare dintre factori.
Descompunerea în elemente presupune o analiză structurală. Factorii se
stabilesc în mod succesiv, trecând de la cei cu acţiune directă la cei care
acţionează indirect (prin intermediul celor cu acţiune directă), până la stabilirea
cauzelor finale. Potrivit principiului descompunerii în trepte, procesul cunoaşterii
este adâncit de la o esenţă mai puţin profundă, către alta mai profundă.

7
8Capitolul 1  Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare a întreprinderii

Parcurgerea acestor două etape conduce la elaborarea modelelor de


analiză ale proceselor şi fenomenelor analizate.
d) Măsurarea (cuantificarea) influenţelor diferitelor elemente sau
factori asupra fenomenului analizat. În această etapă intervine analiza
cantitativă, care, pe baza unei metodologii proprii, permite măsurarea influenţelor,
dimensionarea rezervelor interne şi aprecierea cât mai exactă a rezultatelor.
e) Sinteza rezultatelor analizei constituie etapa stabilirii concluziilor şi
aprecierilor asupra activităţii desfăşurate (în funcţie de obiectul analizei).
f) Elaborarea măsurilor, respectiv a deciziilor menite a contribui la
utilizarea optimă a factorilor de producţie, la obţinerea unor randamente maxime
ale utilizării acestora în vederea asigurării marjei concurenţiale, a viabilităţii
întreprinderii.
Caracterul ştiinţific al analizei ca metodă a cunoaşterii este condiţionat de
parcurgerea acestor etape. Respectarea etapelor este obligatorie, iar parcurgerea
lor se impune cu ocazia analizei oricărui fenomen economico-financiar.
Desfăşurarea procesului de analiză este prezentată în figura 1.14 care
permite evidenţierea relaţiilor dintre fenomen, elemente, factori şi cauzele
finale, fixând, totodată, conceptul „ordine de analiză“, faţă de evoluţia reală a
fenomenului.
Evoluţia reală a fenomenului

Ordinea de analiză

Fenomenul X Elemente
1 3

Factori de gr. I
(direcţi)

Factori de gr. II
4
D. Mărgulescu (coord.), Analiza economico-financiară – metode şi tehnici, Editura
(indirecţi) Tribuna
Economică, Bucureşti, 1994, pag. 20.

Cauze
finale

8
Capitolul 1  Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare a întreprinderii 9

Figura 1.1. Schema desfăşurării procesului de analiză economico-financiară

Schema mai sus prezentată permite, pe de o parte, sesizarea condiţiilor în


care acţionează un fenomen, precum şi a elementelor sau factorilor care influen-
ţează asupra acestuia, iar, pe de altă parte, pune în evidenţă două tipuri principale
de analiză: analiza structurală (prin elemente) şi analiza factorială (prin factori).
Elementele reprezintă părţi componente ale fenomenului analizat (de
exemplu, costul produsului pe articole de calculaţie sau pe elemente primare
de cheltuieli), în timp ce factorii reprezintă forţele motrice care provoacă sau
determină un fenomen (de exemplu, numărul mediu faţă de cifra de afaceri).
În ceea ce priveşte cauzele, acestea reprezintă fenomene care, în anumite
condiţii, provoacă şi respectiv explică apariţia unui fenomen (fie fenomenul
analizat, fie un factor care acţionează asupra acestuia). Termenul „factori“ este
utilizat în general pentru fenomene mai complexe decât „cauzele“.
Cauzele finale reprezintă ultimele cauze descoperite în procesul de
analiză, având în vedere limitele sferei de cercetare a analizei respective. În
procesul de analiză, acestea apar drept cauze finale deoarece procesul de
analiză reprezintă inversul evoluţiei reale a fenomenului. Din punctul de
vedere al apariţiei şi dezvoltării oricărui fenomen, ele sunt cauze primare.

1.2 Sistemul de indicatori ai analizei economico-financiare

Analiza-diagnostic presupune identificarea simptomelor


disfuncționalităților, stabilirea stării și a măsurilor pentru redresarea activității
firmei.
Analiza-diagnostic a unui fenomen economico-financiar se impune a fi
efectuată atunci când se constată abateri pozitive sau negative de la un obiectiv
parametrizat, dar și atunci când la nivelul sistemului nu apar abateri, dar la
nivelul subsistemelor pot apărea abateri care se compensează reciproc, suma
abaterilor pozitive fiind egală, în mărime absolută, cu suma abaterilor
negative.
Analiza-diagnostic din punct de vedere economico-financiar a unei firme
presupune existența unui sistem de indicatori, care trebuie să ofere informații
pentru evaluarea și luarea deciziilor necesare pentru buna funcționare a
acesteia.

9
Capitolul 1  Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare a întreprinderii
10

Prin indicator se înțelege expresia cifrică (cantitativă) a unui fenomen,


proces etc.
Sistemul de indicatori folosit de analiza economico-financiară, poate fi
structurat astfel:
a) Indicatori ai potențialului intern, care pot fi grupați asfel:
a1) indicatori ai potențialului uman(număr, structură, calitate, utilizare
extensivă, eficiență etc.);
a2) indicatori ai potențialului material(dimensiune valorică, structură,
stare, utilizare extensivă, utilizare intensivă, eficiență etc.).
b) Indicatori ai consumului de resurse, care se pot structura astfel:
b1) indicatori ai consumului total de resurse(cheltuieli totale, cheltuieli
de exploatare, cheltuieli materiale, cheltuieli cu personalul, cheltuieli
variabile, cheltuieli fixe, cheltuieli directe, cheltuieli indirecte, cheltuieli
financiare etc.);
b2) indicatori ai eficienței consumului de resurse (niveluri ale
cheltuielilor totale sau pe categorii de cheltuieli la 1000 lei venituri sau
cifră de afaceri etc.).
c) Indicatori ai performanțelor economico-financiare, care pot fi
grupati astfel:
c1) indicatori ai performanței economice (cifra de afaceri, valoarea
adăugată, producția exercițiului, producția marfă fabricată, producția
fizică, marja comercială etc.);
c2) indicatori ai performanței financiare pe baza rentabilității (rezultatul
exploatării, rezultatul aferent cifrei de afaceri, rezultatul financiar,
rezultatul brut al exercițiului, rezultatul net, rezultatul global, rata
rentabilității comerciale, rata rentabilității resurselor consumate, rata
rentabilității economice, rata rentabilității financiare etc.);
c3) indicatori ai creării de valoare (valoarea economică adăugată,
valoarea de piață adăugată, valoarea lichidă adugată, rentabilitatea totală
a acționarilor, rata rentabiltății fluxurilor de numerar etc.).
d) Indicatori ai poziției financiare, grupați astfel:
d1) indicatori ai capitalurilor (capitalul social, capitalul propriu, capitalul
împrumutat, capitalul permanent, activul net etc.);
d2) indicatori ai mijloacelor economice și ai surselor de finanțare
(active imobilizate, active circulante, datorii, capitaluri, ratele de
structură privind activul și pasivul bilanțului financiar etc.);
d3) indicatori ai lichidității și solvabilității (rata lichidității curente, rata
lichidității rapide, rata lichidității imediate, rata solvabilității globale,
rata solvabilității patrimoniale etc.);

10
Capitolul 1  Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare a întreprinderii 11

d4) indicatori ai echilibrului financiar(fondul de rulment, necesarul de


fond de rulment, trezoreria netă, ratele de rotație și de finanțare stabilite
pe baza acestora etc.);
d5) indicatori ai rotației activelor și pasivelor (viteza de rotație a
activului total, viteza de rotatie a activului circulant și a elementelor sale
componente, durata de plata a furnizorilor și a celorlalte surse atrase
etc.).
e) Indicatori ai fluxurilor de trezorerie, care pot fi structurați astfel:
e1) indicatori ai fluxurilor de numerar din activitatea de exploatare
(fluxul de numerar din activitatea de exploatare și ratele financiare
aferente acestuia);
e2) indicatori ai fluxurilor de numerar din activitatea de investiții (suma
fluxului de numerar din investiții și ratele financiare asociate acestuia);
e3) indicatori ai fluxurilor de numerar din activitatea de finanțare (suma
fluxului de trezorerie din activitatea de finanțare și ratele aferente
acestuia).
Cu privire la indicatorii menționați, precizăm că formulele de calcul,
modelele de analiză și semnificația lor se vor prezenta în capitolele
următoare ale cursului.
În analiza-diagnostic a unei firme, sunt de mare ajutor și corelațiile de
echilibru și corelațiile de eficiență.
Principalele corelații de echilibru sunt cele dintre:
- valoarea adăugată și producția exercițiului;
- cifra de afaceri și producția marfă fabricată;
- marja comercială și cifra de afaceri;
- capitalul permanent și activele imobilizate;
- capitalul propriu și capitalul permanent;
- activele circulante și datoriile pe termen scurt;
- activele totale și datoriile totale.
- Datorii financiare și capitaluri proprii.
Corelațiile de eficiență au în vedere compararea indicatorilor de
măsurare a efectului cu indicatorii de măsurare a efortului (exemplu:
cheltuieli cu venituri, salariul mediu cu productivitatea medie a muncii,
profit net cu capitaluri proprii, profit brut cu active totale etc.
Alegerea indicatorilor și a corelațiilor de echilibru și eficiență se face în
funcție de specificul activității firmei.

11
Capitolul 1  Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare a întreprinderii
12

1.3. Metodologia analizei economico-financiare


În studierea fenomenelor, analiza economico-financiară utilizează
metode, tehnici şi procedee specifice sau comune cu alte ştiinţe. Acestea pot fi
grupate în metode ale analizei calitative şi metode ale analizei cantitative.

1.3.1. Metode ale analizei calitative

Principalele metode ale analizei calitative sunt: modelarea, comparaţia,


gruparea, diviziunea şi descompunerea rezultatelor.

1.3.1.1. Modelarea fenomenelor economico-financiare


Modelul este un instrument de cercetare bazat pe reprezentarea
simplificată a realităţii.
După modul de reprezentare a fenomenelor, modelele pot fi: imitative,
analogice şi simbolice.
În cazul modelelor imitative, fenomenul este reprezentat prin el însuşi,
dar la o altă scară (exemplu: hărţi, fotografii, machete etc.).
Modelele analogice se caracterizează prin faptul că anumite proprietăţi ale
fenomenului studiat sunt reprezentate prin alte modalităţi (de exemplu: grafice,
diagrame etc.) folosite pentru vizualizarea fenomenelor economico-financiare.
Modelele simbolice se caracterizează prin folosirea simbolurilor
alfanumerice pentru a reprezenta fenomenele economico-financiare. Se
regăsesc, de regulă, sub forma unor ecuaţii.
În analiza economico-financiară sunt folosite preponderent modelele
simbolice şi analogice.

1.3.1.2. Comparaţia
Pentru analiza fenomenelor economico-financiare nu este suficientă
numai mărimea în sine a acestora la un moment dat, ci se impune şi existenţa
unei baze de comparaţie (criteriu de referinţă).
În funcţie de criteriul ales, se întâlnesc următoarele tipuri de comparaţii:
a) comparaţii în timp, ce presupun valorile fenomenului în diferite
momente ale evoluţiei sale;

12
Capitolul 1  Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare a întreprinderii 13

b) comparaţii în spaţiu, respectiv cu media sectorului de activitate, cu


firmele concurente etc.;
c) comparaţii mixte, respectiv în timp şi spaţiu;
d) comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit (de exemplu: bugetul de
venituri şi cheltuieli, norme, normative, standarde, clauze contractuale,
programe etc.);
e) comparaţii cu caracter special, pentru care intervin alte criterii decât
cele menţionate mai sus (de exemplu: compararea unor variante în cazul unui
studiu tehnico-economic, comparaţii pe baza metodei scorurilor).
Pentru ca informaţiile obţinute ca urmare a comparaţiei să fie corecte,
trebuie respectate următoarele condiţii: sfera de cuprindere a indicatorilor
folosiţi să fie similară, măsurarea să se facă în acelaşi etalon (unitate de
măsură) şi să se asigure permanenţa metodelor de calcul.

1.3.1.3. Gruparea
Gruparea este o metodă de cercetare care presupune separarea
colectivităţii studiate în grupe omogene de unităţi, după una sau mai multe
caracteristici.
Caracteristicile de grupare se aleg în funcţie de specificul fenomenului
studiat şi de scopul analizei. De exemplu, în analiza potenţialului uman se pot
folosi mai multe criterii de grupare: pe categorii de personal, după vârstă,
vechime, sex, naţionalitate, modalităţi de formare profesională, forme de
perfecţionare profesională etc.

1.3.1.4. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor


Rezultatele activităţii întreprinderii sunt măsurate cu ajutorul unor
indicatori economico-financiari care se divid şi se descompun pentru a permite
studierea aprofundată a acestora.
Se disting următoarele forme:
a) Diviziunea după timpul de formare a rezultatelor (de exemplu: ritmi-
citatea producţiei, livrărilor, încasărilor pe zile, decade, luni etc.) permite analiza
abaterilor de la tendinţa generală de desfăşurare în timp a rezultatului studiat.
b) Diviziunea după locul de formare a rezultatelor are rolul de a
prezenta contribuţia structurilor organizatorice ale întreprinderii, precum şi a
abaterilor de la tendinţa generală. (De exemplu: analiza producţiei obţinute pe
secţii şi pe zone geografice).

13
Capitolul 1  Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare a întreprinderii
14

c) Descompunerea pe elemente componente permite stabilirea contri-


buţiei acestora la formarea şi modificarea rezultatului total (de exemplu: analiza
cifrei de afaceri pe produse; analiza costurilor pe elemente de cheltuieli etc.).

1.3.2. Metode ale analizei cantitative

Metodele analizei cantitative au rolul de a cuantifica contribuţia


elementelor componente şi a factorilor la formarea şi variaţia fenomenului
studiat, precum şi poziţionarea firmei într-un mediu dat.
Unele metode ale analizei cantitative diferă în funcţie de tipul de legături
funcţional-cauzale, care pot fi de tip determinist sau de tip stocastic.
Principalele metode ale analizei cantitative sunt: metoda ratelor, metoda
balanţieră, metoda substituirilor în lanţ, metoda corelaţiei, metoda scorurilor,
metoda grilelor de evaluare, diagrama Pareto, cercetările operaţionale etc.

1.3.2.1. Metoda balanţieră (input – output)


Metoda balanţieră se utilizează atunci când între elementele fenomenului
studiat sunt relaţii de tip determinist de forma sumei şi/sau a diferenţei.
Modelul general al unui fenomen care presupune aplicarea metodei
balanţiere este următorul:
M=a+b–c
Pentru stabilirea influenţei modificării unui element asupra variaţiei
fenomenului analizat se aplică următoarea regulă: se calculează diferenţa
dintre valoarea efectivă (informaţia de stare) şi valoarea luată ca bază de
comparaţie, ţinându-se seama de semnul cu care elementul respectiv figurează
în model. Suma influenţelor elementelor componente trebuie să fie egală cu
variaţia totală a fenomenului studiat.
În cazul modelului general „M“, cuantificarea influenţelor variaţiei
elementelor componente se prezintă astfel:
ΔM = M1 – M0
1) Δa(ΔM) = a1 – a0
2) Δb(ΔM) = b1 – b0
3) Δc(ΔM) = – (c1 – c0)
Δa(ΔM) + Δb(ΔM) + Δc(ΔM) = ΔM

14
Capitolul 1  Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare a întreprinderii 15

1.3.2.2. Metoda substituirilor în lanţ


Această metodă se foloseşte în cazul în care între factorii fenomenului
studiat există relaţii de tip determinist de forma produsului sau a raportului
(între fenomenul studiat şi factorii de influenţă există proporţionalitate directă
sau inversă).
Relația dintre un fenomen economico-financiar și factorii de influență
este de tip determinist atunci cand factorii respectivi explica integral variația
fenomenului, în caz contrar relația este de tip nondeterminist (stocastic).
Metoda substituirilor în lanţ se bazează pe trei principii, şi anume:
a) ordonarea factorilor în cadrul modelului de analiză are în vedere
condiţionarea lor economică, şi anume: factori cantitativi, factori de structură
şi factori calitativi;
b) substituirile se fac succesiv, avându-se în vedere ordinea menţionată
la principiul „a“;
c) un factor substituit se menţine ca atare în toate operaţiunile ulterioare.
În aplicarea acestei metode, se aplică ipoteza ”caeteris paribus”,
denumire sub care se regăsește metoda prin care se mențin constante toate
celelate variabile ale unui sistem, cu excepția variabilei a cărei influență
urmează a fi stabilită.
Aplicarea metodei substituirilor în lanț (denumită și metoda iterării) se
poate face pe bază de mărimi absolute şi pe bază de indici.
Cazurile tipice de folosire a metodei substituirilor în lanţ sunt: produs
între factori şi raport între factori.

A) Cazul produsului între factori

Modelul general al unui fenomen economic de acest tip este următorul:


F=abc
Aplicarea metodei substituirilor în lanţ pe bază de mărimi absolute se
realizează astfel:
ΔF = F1 – F0
unde:
„1“ reprezintă informaţia de stare;
„0“ reprezintă baza de comparaţie.
Influenţele factorilor asupra fenomenului studiat se stabilesc astfel:
1) Δa(ΔF) = a1b0c0 – a0b0c0 = (a1 – a0) b0c0
2) Δb(ΔF) = a1b1c0 – a1b0c0 = a1(b1 – b0) c0

15
Capitolul 1  Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare a întreprinderii
16

3) Δc(ΔF) = a1b1c1 – a1b1c0 = a1b1 (c1 – c0)


ΔF = Δa(ΔF) + Δb(ΔF) + Δc(ΔF)

Aplicarea metodei substituirilor în lanţ pe bază de indici se prezintă


astfel:

ΔIF = IF – 100

Influenţele variaţiei relative a factorilor asupra modificării relative a


fenomenului studiat se calculează astfel:
1)

2)

3)

Indicele unui fenomen oarecare „N“, influenţat de n factori, se determină


astfel:

Influenţa unui factor oarecare „K“ se stabileşte astfel:

1<K<n

B) Cazul raportului între factori

16
Capitolul 1  Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare a întreprinderii 17

Modelul general al unui fenomen economic de acest fel este următorul:

Stabilirea influenţelor factorilor se face diferit, după locul unde este


situat factorul cantitativ (numitor sau numărător).

B1) În cazul în care factorul cantitativ este la numitor, atunci


influenţele factorilor se stabilesc astfel:
- pe bază de mărimi totale:
ΔP = P1 – P0

1.

2.

ΔP = Δb(ΔP) + Δa(ΔP)
- pe bază de indici:

ΔIP = IP – 100

1.

2.

B2) În cazul în care factorul cantitativ se află la numărător,


influenţele factorilor se separă astfel:
- pe bază de mărimi totale:

1.

17
Capitolul 1  Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare a întreprinderii
18

2.

- pe bază de indici:
1.

2.

În cazul în care numărătorul şi/sau numitorul se dezvoltă după relaţii de


tip produs, raport şi balanţier, pentru stabilirea influenţelor factorilor indirecţi
se aplică principiile metodei substituirilor în lanţ.
În literatura de specialitate se întâlneşte şi metoda substituirii izolate a
factorilor. În cazul utilizării acestei metode se aplică un singur principiu dintre
cele menţionate la metoda substituirilor în lanţ, şi anume cel al substituirilor
succesive. Suma influenţelor factorilor nu mai este egală cu modificarea totală
a fenomenului analizat, ca în cazul aplicării metodei substituirilor în lanţ,
apărând restul nedescompus, pentru care s-au emis diferite ipoteze de alocare
pe factori.

1.3.2.3. Metoda corelaţiei


Metoda corelaţiei sau metoda analizei regresionale se utilizează atunci
când între fenomenul studiat şi factorii de influenţă sunt relaţii de tip
nondeterminist (stocastic). Cu ajutorul acestei metode se măsoară intensitatea
legăturii dintre fenomenul analizat şi factorii săi de influenţă, precum şi
influenţa acestora.
Aplicarea metodei corelaţiei în analiza economico-financiară presupune
următoarele etape:
a) Stabilirea conţinutului economic al fenomenului analizat (y) şi al
factorilor săi de influenţă (x1, x2, ... xn).
b) Identificarea legăturilor de cauzalitate şi stabilirea ecuaţiei de
regresie. Ecuaţiile de regresie pot fi de tip linear, parabolic, hiperbolic,
exponenţial, logaritmic etc.
c) Calculul valorii parametrilor ecuaţiei de regresie, folosind metoda
celor mai mici pătrate.

18
Capitolul 1  Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare a întreprinderii 19

d) Determinarea intensităţii legăturii dintre fenomenul analizat şi factorii


săi de influenţă. În acest scop, se calculează coeficientul de corelaţie ( ryx) sau
raportul de corelaţie.

e) Cuantificarea influenţei factorilor asupra fenomenului cercetat cu


ajutorul coeficientului de determinaţie (dyx):

unde:
b – coeficientul de regresie;
n – numărul de termeni ai seriei cercetate;
y – dispersia lui y.
r 2

1.3.2.4. Metoda scorurilor


Modelul general al unei funcţii-scor este următorul:
Z = a1x1 + a2x2 + ........ + anxn
unde:
a1, a2 ... an reprezintă coeficienţii de semnificaţie;
x1, x2 ... xn reprezintă variabilele independente (ratele luate în calcul).

Stabilirea scorului presupune parcurgerea următoarelor etape5:


1) alegerea unui eşantion de firme care să cuprindă două categorii de
întreprinderi: falimentare sau aflate în dificultate şi fără probleme financiare;
2) compararea celor două grupuri de întreprinderi, pe un interval de timp
suficient de mare, pe baza unor indicatori susceptibili de a fi semnificativi;
3) selectarea indicatorilor care realizează cea mai bună discriminare;
4) elaborarea, prin tehnica analizei discriminante, a unei combinaţii lini-
are a indicatorilor semnificativi (funcţia-scor);
5) alegerea unui punct (sau a unor puncte) de inflexiune care să realizeze
clasificarea predictivă a întreprinderilor în cele două grupuri;

5
Ion Anghel, Falimentul – Radiografie şi predicţie, Ed. Economică, Bucureşti, 2002,
pp. 37-38.

19
Capitolul 1  Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare a întreprinderii
20

6) analiza a priori şi a posteriori a ratei de succes a scorului prin


compararea clasificării predictive cu situaţia cunoscută a firmelor din eşantion.
Scorul constatat la nivelul unei firme permite estimarea riscului de
faliment la un moment dat.

1.3.2.5. Metoda ratelor


Rata este un raport între doi indicatori comparabili din punct de vedere
economic, cu o semnificaţie superioară celor doi termeni luaţi separat.
Ratele, după natura lor, pot fi grupate în următoarele categorii:
a) rate de structură, ce exprimă contribuţia părţilor la formarea fenomenului.
Permit comparaţii între întreprinderi de dimensiuni diferite, precum şi sesizarea
modificărilor structurale în cadrul unei întreprinderi de-a lungul timpului;
b) rate de eficienţă, ce reflectă corelaţia din efect şi efort.
Ratele de eficienţă pot fi de tipul:
 efect/efort (de exemplu: rata rentabilităţii economice, rata renta-
bilităţii resurselor consumate, productivitatea muncii etc.);
 efort/efect (de exemplu: ratele de eficienţă ale cheltuielilor, costul
unitar etc.);
c) rate ale echilibrului financiar, ce reflectă corelaţia dintre posturi sau
grupe de posturi bilanţiere de activ şi de pasiv (de exemplu: ratele de
lichiditate, rata solvabilităţii globale etc.).
Ratele stabilite în cadrul analizei economico-financiare servesc pentru
comparaţii în timp şi spaţiu.
Ratele sunt folosite, de regulă, pentru a analiza poziţia întreprinderii faţă
de media ramurii de activitate, faţă de principalii concurenţi de pe piaţă, faţă
de situaţia economică generală etc. De asemenea, prezintă o importanţă
deosebită şi comparaţia cu realizările anterioare ale întreprinderii.

1.3.2.6. Diagrama Pareto (metoda 20/80)


Această metodă are la bază ideea de a se acorda, în analiză, o importanţă
proporţională cu contribuţia elementelor la formarea unui fenomen.
Etapele aplicării metodei sunt6:
 identificarea fenomenului şi a parametrului specific acestuia;
 stabilirea valorilor parametrului specific;
 ordonarea elementelor componente ale fenomenului în ordinea
descrescătoare a parametrului specific;
 calculul valorilor cumulate ale parametrului specific;

6
Maria Niculescu, Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag. 46.

20
Capitolul 1  Bazele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare a întreprinderii 21

 delimitarea a trei zone A, B şi C (metoda mai este denumită şi


„metoda ABC“);
 reprezentarea grafică a curbelor ABC (curba teoretică pe baza
datelor statistice şi curbele reale pe baza informaţiilor din firma
analizată).
Domeniile în care se foloseşte frecvent diagrama Pareto sunt: analiza
structurii stocurilor, analiza structurii costurilor, analiza structurii cifrei de
afaceri, analiza structurii furnizorilor.

1.3.2.7. Metoda grilelor de evaluare7


Folosirea metodei presupune următoarele etape:
a) stabilirea criteriilor de evaluare a activităţii studiate;
b) determinarea coeficienţilor de ponderare (suma lor este întotdeauna
egală cu 1);
c) notarea criteriilor de evaluare;
d) calculul notei medii ponderate pe baza relaţiei:

unde:
cpi – coeficientul de ponderare al criteriului „i“;
ni – nota acordată criteriului „i“.
Metoda grilelor de evaluare se poate aplica în analiza poziției
concurențiale a firmelor, analiza raportului calitate preț, analiza performanței
managementului firmei etc.

BIBLIOGRAFIE

1.V.Robu, I.Anghel, E.C. Serban (coordonatori)- Analiza economico-


financiara a firmei, Ed. Economica, 2014
2.I.M. David-Sobolevschi- Fundamentele analizei economico-financiare,
Ed. Universitara, 2015
2. G. Valceanu, V.Robu, N. Georgescu-(coordonatori)- Analiza economico-
financiara, editia a doua, Ed. Economica, 2005

7
Idem, pag. 45.

21

S-ar putea să vă placă și