ermenul își are originea în operele lui Aristotel.

Energia - concept filozofic

La nivelul actual de cunoștințe și dezvoltare tehnologică, se consideră că universul care ne înconjoară

există sub două forme: de substanță (materie) și câmp de forțe. Materia este caracterizată prin două
mărimi fundamentale: masa și energia. Masa este măsura inerției și a gravitației, iar energia este măsura
scalară a mișcării materiei. Cuvântul energie are o răspândire foarte largă, dar, cu toate acestea,
conținutul concret al noțiunii nu este la fel de răspândit sau riguros analizat, datorită îndeosebi unor
particularități mai subtile, caracteristice anumitor forme de transfer energetic. Cea mai generală
definiție, prezintă energia ca măsură a mișcării materiei. Această formulare, deși corectă, prezintă
inconvenientul unei exprimări mai puțin explicite, având în vedere diversitatea mare a formelor de
mișcare a materiei.

Energia clasică definește calitatea schimbărilor și proceselor care au loc în univers, începând cu
deplasarea în spațiu și terminând cu gândirea. Unitatea și legătura formelor de mișcare a materiei,
capacitatea lor de transformare reciprocă a permis măsurarea diferitelor forme ale materiei printr-o
măsură comună: energia.

Energia este unul dintre cele mai importante concepte fizice descoperite de om. Înțelegerea corectă a
noțiunii de energie constituie o condiție necesară pentru analiza sistemelor energetice și a proceselor
energetice.

Definiții

Fizica modernă

{\displaystyle {\hat {H}}|\psi _{n}(t)\rangle =i\hbar {\frac {\partial }{\partial t}}|\psi _{n}(t)\rangle }{\
displaystyle {\hat {H}}|\psi _{n}(t)\rangle =i\hbar {\frac {\partial }{\partial t}}|\psi _{n}(t)\rangle }

{\displaystyle {\frac {1}{{c}^{2}}}{\frac {{\partial }^{2}{\phi }_{n}}{{\partial t}^{2}}}-{{\nabla }^{2}{\

phi }_{n}}+{\left({\frac {mc}{\hbar }}\right)}^{2}{\phi }_{n}=0}{\displaystyle {\frac {1}{{c}^{2}}}{\frac {{\
partial }^{2}{\phi }_{n}}{{\partial t}^{2}}}-{{\nabla }^{2}{\phi }_{n}}+{\left({\frac {mc}{\hbar }}\right)}^{2}{\
phi }_{n}=0}

Ecuația lui Schrödinger și Ecuația Klein–Gordon

Fondatori[arată]

Concepte[arată]

Ramuri[arată]

Oameni de știință[arată]
Categorii[arată]

vdm

Din punct de vedere științific, energia este o mărime care indică capacitatea unui sistem fizic de a
efectua lucru mecanic când trece printr-o transformare din starea sa într-o altă stare aleasă ca stare de
referință.[1] Energia este o funcție de stare.

Când un sistem fizic trece printr-o transformare, din starea sa în starea de referință, rămân în natură
schimbări cu privire la poziția sa relativă și la proprietățile sistemelor fizice din exteriorul lui, adică:

schimbarea poziției, vitezei,

schimbarea stării termice,

schimbarea stării electrice, magnetice,

atât ale lui cât și ale sistemelor din exteriorul său. Efectele asupra sistemelor externe se numesc
acțiunile externe ale sistemului în cursul transformării.

Dacă acțiunile sunt exclusiv sub forma efectuării de lucru mecanic, acesta este echivalentul în lucru
mecanic al acțiunilor externe. Suma echivalenților în lucru mecanic al tuturor acțiunilor externe care se
produc când un sistem fizic trece, prin transformare, dintr-o stare dată într-o stare de referință este
energia totală a sistemului fizic în starea dată față de cea de referință și reflectă capacitatea sistemului
de a produce lucru mecanic.

Conform legii conservării energiei, diferența de energie a unui sistem fizic la o transformare între două
stări este independentă de calea de transformare dintre cele două stări, ea depinzând numai de cele
două stări. Alegând arbitrar valoarea energiei de referință, energia din orice altă stare are o valoare bine
determinată. Ca urmare, energia este o funcție de starea sistemului fizic pe care o caracterizează, adică
este o funcție de potențial. În funcție de starea de referință, energia poate fi pozitivă, negativă sau nulă.

Se numește formă de energie fiecare termen aditiv din cea mai generală expresie a energiei totale a
sistemelor fizice, care depinde exclusiv de o anumită clasă de mărimi de stare (de exemplu: mărimi
mecanice, electrice, magnetice etc.).

Lucrul mecanic nu este o formă de energie, deoarece nu caracterizează sistemele fizice, ci transformările
lor, respectiv interacțiunea dintre sistemele fizice în cursul transformării lor.
Căldura schimbată de un corp cu exteriorul de asemenea. nu este o formă de energie. Căldura nefiind o
energie, nu se poate defini o căldură conținută de un corp, ci doar una schimbată cu exteriorul.

Conform relației dintre masă și energie, oricărei forme de energie a unui sistem fizic îi corespunde o
masă inertă a sistemului, conform relației lui Einstein:

{\displaystyle E=m\,c^{2}}{\displaystyle E=m\,c^{2}}

unde m este masa sistemului, iar c este viteza luminii în vid. De subliniat că masa nu este o energie, ci o
mărime asociată acesteia.

Partea din energia totală a unui sistem fizic în a cărei expresie intervin dintre mărimile din cinematică
doar cele care caracterizează configurația geometrică a corpurilor din sistem se numește energie
potențială. Energia potențială depinde numai de poziția relativă a corpurilor din sistem și față de
sistemele din exterior. Energia potențială poate fi sub diferite forme: de deformare, elastică,
gravitațională, electrică etc.

Partea din energia totală a unui sistem fizic care depinde exclusiv de mărimile de stare interne se
numește energie internă. În fizica clasică se presupune că energia internă a sistemelor fizice este
susceptibilă de variație continuă.