Aparitia banilor 

 
Apariția banilor datează înca din mileniile 7 –8 î.e.n., cand la triburile primitive apăreau
surplusuri de anumite produse care puteau fi schimbate pe altele mail utile. În acea perioadă
relațiile de piață purtau un caracter instabil, domina economia naturală. Proporțiile au fost plasate
în funcție de circumstanțele aleatorii.

O dată cu dezvoltarea schimbului, mai ales odată cu apariția procesului de diviziune

socială a muncii, ca rezultat apărand clasa producătorilor, în tranzacțiile de schimb au apărut unele
dificultăți. Schimbul a devenit complicat și incomod. Proprietarii bunurilor, pentru a păstra valoarea
lor și a-și facilita viitoarele operațiuni de schimb, încearcă să facă schimb de carne pe un produs
care poate fi mai des găsit pe piață, adică care este deja realizat ca un mijloc de schimb.

La unu și același popor în diferite perioade, la diferite popoare în aceiași perioadă au

existat diferite echivalente a banilor. Astfel, odată cu apariția triburilor pastorale, ca urmare a
diviziunii sociale a muncii, în calitate de instrument al schimbului a jucat bovinele. Anume de
cuvîntul bovine se leagă originea termenului de capital,ceea ce înseamnă din vechea germană
bogăție, avere în formă de un număr mare de bovine. Popoarele din nord foloseau în calitate de
primele mijloace de schimb blănurile. Un astfel de mijloc de schimb a fost pe larg folosit în
Mongolia, Tibet și regiunea Pamir. Triburile care locuiau pe malurile mărilor calde , în calitate de
mijloc de schimb foloseau scoici. Agățate pe ață în formă de bijuterii, aceștia serveau în calitate de
bani primitivi în China Antică, India, Indochina, pe coasta de est a Africii, Ceylon și Insulele Filipine.
Astfel scoicile în calitate de mijloc de schimb au fost și rămîn cea mai stabilă formă a banilor
–marfă. Ei n-au suferit modificări de-a lungul mileniilor, ajungînd chiar și pînă-n zilele noastre ca
mijloc de plată. Pînă în secolul XX –lea, ca mijloacc de schimb se folosea craniul și scalpul uman.

În lume existau diferiți bani exotici. Astfel, pe insula Java, care face parte din Insulele
Caroline, pnă în zilele noastre sunt în circulație așa numitele fairy (zîne). Ele reprezintă niște
cercuri de piatră, cu o gaură în centru, foarte asemănătoare cu pietrele de moară. Diametrul
acestor monede poate atinge,uneori și câțiva metri, iar greutatea până la o tonă.După încheierea
tranzacției, vînzătorul marcheză moneda cu înscrierea sa, ștergand înscrierea titularului anterior.

În timpul lui Iulie Cezar, în calitate de bani se foloseau robii. Astfel , un rob egala cu 3
vaci, 6 viței sau 12 oi. Pe parcursul dezvoltării producției de mărfuri, schimbul aleatoriu devine
regulat. O formă simplă a costului trece într-o formă deplină sau particulară, cînd dintr-o masă de
bunuri generală s-a remarcat marfa cel mai frecvent schimbată. O dată cu creșterea producției de
mărfuri, marfa cea mai frecvent schimbată devine mijloc de schimb reciproc pentru celelalte
mărfuri.

Treptat, rolul de echivalent universal se monopolizează de o anumită marfă, ce devine

banii. Forma generală de valoare este transformată în bănească. Banii de argint și aur aveau
forma de inele, coliere, praf de aur. În secolul XIII acestora li se atribuia forma de lingouri cu
anumită greutate. Din acest motiv, denumirea multor unități monetare este identic cu denumirea
greutății unității monetare respective. De exemplu: lira sterlină, livra(o jumătate de liră), marcă (o
jumătate de liră). Ca urmare a dezvoltării continuă a relațiilor de piață din metal încep a bate
monede,semne bănești, care au forma și greutatea stabilite de lege. Cea mai practică formă a
monedelor este cea rotundă, deși există o varietate de forme a monedelor : pătrat, heptagon,
octagon. Primul care și-a pictat profilul pe monede a fost Alexandru Macedon. Monedele din aliaj
natural de aur și argint au apărut pentru prima dată în statul Lydia în sec. VII Î.e.n. Care au fost
proprietățile metalelor prețioase pentru care au fost recunoscute drept echivalent universal al
valorii? În primul rand metalele nobile sunt destul de rezistente la abraziune, nu sunt supuși
coroziunii, mult timp iși păstrază forma. În al doilea rand, au aproape aceeași compoziție. Din ele
este foarte ușor de confecționat elementele monetare standarde – monedele. În al treilea rand,
aurul și argintul este destul de dificil de falsificat. În al patrulea rand, aurul și argintul se
caracterizează prin divizibilitate. Astfel din ei sa fie ușor de creat monede cu diverese valori
nominale. În al cincilea rand, purtătorul monetar trebuie sa posede o anumită raritate pentru ca
acesta sa fie greu de recepționat(gasit). În același timp, purtătorul monetar nu trebuie să fie foarte
rar, încat este necesar o anumită cantitate de bani sa fie în rotație. Pentru aur, nivelul rarității sale
a fost optim. În al șaselea rand, purtătătorul monetar nu trebuie să posede valoarea utilității, încat
acesta să nu să se utilizeze în alte scopuri.

Astfel, în procesul de evoluție a schimbului de mărfuri, se desprinde o marfă specială, cu

lichiditate absolută, folosit în calitate de echivalent general al valorii banilor. Această marfă devine
aurul și argintul– o formă timpurie a banilor metalici. Banii din aur și argint apăreau aproape în
toate civilizațiile din lume.

Am putea spune chiar ca civilizația a părut și s-a extins împreună cu extinderea și

consolidarea circulației monetare. Există mai multe premise și versiuni privind apariția banilor de
hartie. Una din ele aparține sec. I î.e.n și se referă la bani din piele. În această perioadă în China
au apărut bani confecționați din piei ale cerbilor albi. Toți cerbii au fost în proprietatea împăratului.

Mai tarziu în China, în sec. XIII–lea, Marco Polo a întilnit bancnote din scoarță de
copaci. Aceștia aveau forma unor plăci dreptunghiulare și au fost dotate cu anumite semne și
imprimări. Aceste bilete aveau a anumită putere de cumpărare și erau obligatorii spre acceptare. A
doua premisă provine din faptul că, după folosirea pe scară lungă a aurul în comerț, a devenit
evident că atat pentru cumpărători, cat și pentru negustori este incomod și nesigur de transportat,
de cantărit și de controlat puritatea aurului de fiecare dată cand se încheie tranzacția. Prin urmare,
în practică a intrat regula de a da aurul spre pastrare unui aurar, care poseda camere speciale de
depozitare și pegătit pentru o anumită plată de a le oferi. Primind spre depozitare aurul, aurarul
elibera deponentului o chitanță. În curand, mărfurile au început să fie schimbate pe acele chitanțe,
care s-au transformat într-o formă timpurie a banilor de hartie, iar aurarii au devenit prototipuri ale
bancherilor moderni. Pe cea de-a treia premisă o dezvăluie economistul englez Adam Smith, care
a susținut că, banii de hartie trebuie să fie văzuți în calitate de instrument mai ieftin în procesul
circulației.