UNIVERSITATEA ROMÂNO AMERICANĂ

FACULTATEA STUDII ECONOMICE EUROPENE

SPECIALITATEA „ECONOMIE ȘI AFACERI INTERNAȚIONALE”

TEMA: “SISTEMUL EDUCAŢIONAL ÎN

FINLANDA”

Realizat: Olari Tatiana, Grupa 102

București, 2016

1
CUPRINS:

CAPITOLUL I. DATE GENERALE PRIVIND SISTEMUL EDUCAŢIONAL ÎN FINLANDA..............3

§ 1.1. Descrierea sistemului educaţional din Finlanda. Principii şi valori................................................4
§ 1.2. Organizarea sistemului de educaţie finlandez................................................................................6
CAPITOLUL II. REFORMA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI FINLANDEZ ŞI ALTE MĂSURI DE SUCCES
IMPLIMENTATE.....................................................................................................................................10
§ 2.1. Reforma curriculară a sistemului de învăţământ finlandez..........................................................10
§ 2.2. Managementul şcolii finlandeze şi măsurile de eficientizare ale acestuia....................................13
§ 2.3. Studiu de caz din Finlanda: Dezvoltarea profesională continuă...................................................16
CONCLUZIE:...........................................................................................................................................19
REFERINŢE LA SURSE BIBLIOGRAFICE:..........................................................................................20

2
CAPITOLUL I. DATE GENERALE PRIVIND SISTEMUL EDUCAŢIONAL ÎN
FINLANDA

Finlanda este considerată una dintre ţările cu cel mai performant sistem de învăţământ din lume,
situându-se an de an în fruntea topurilor internaţionale de specialitate. Această ţară atrage atenţia
lumii atunci când se constată că elevii săi obţin constant poziţii de top la testele PISA – teste
internaţionale menite să verifice nu atât cunoştinţele tinerilor, cât mai ales modul cum aceştia
gândesc.

Finlanda are o lungă tradiţie de educaţie a adulţilor, şi până în anii 1980 un milion de finlandezi
beneficiau de educaţie de diferite feluri în fiecare an. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea,
filosoful finlandez John Vilheln Snellman mobiliza masele în jurul unei idei că numai educaţia
poate duce la bunăstare şi punea bazele a ceea ce avea să devină cel mai performant sistem
educaţional din lume. Ideile acestuia au prins rapid şi populaţia finlandeză a început să
investească, mai întâi efort şi apoi bani în educaţie. În prezent, învăţământului îi revine nu mai
puţin de 14% din bugetul de stat.

Secretul stă în importantele reforme educaţionale, implementate în urmă cu 40 de ani. Guvernul

a hotărât să „reseteze” sistemul şi să abordeze o altă direcţie, dedicând astfel fonduri importante
educaţiei, cercetării şi tehnologiei. Atunci a fost adoptat un nou sistem educaţional. Iar acest
sistem se referă de fapt la egalitate de şanse pentru toţi copiii, indiferent de mediul socio-
economic din care aceştia provin. Conceptul este „peruskoulu” şi el desemnează o şcoală
„comprehensivă” pentru toţi elevii între 7 şi 16 ani.

Primul lucru care s-a decis a fost ca şcoala elementară să fie formată din nouă clase. Este o
şcoală finanţată de stat şi care oferă tuturor copiilor educaţie gratuită, o şcoală obligatorie şi
disponibilă pentru toţi, dar şi o şcoală fără examene de admitere şi fără taxe.

3
§ 1.1. Descrierea sistemului educaţional din Finlanda. Principii şi valori.

Sistemul este unul egalitarist, oferind şanse egale pentru oricine, indiferent de mediul socio-
economic din care provin, sau de zona în care locuiesc, au acelaşi potenţial de a învăţa şi trebuie
să aibă aceleaşi şanse la o educaţie de calitate. În Finlanda nu există şcoli mai bune şi şcoli mai
proaste. Nu există învăţământ privat. Întregul sistem universitar este de stat. Sunt permise liceele
private, dar perceperea de taxe de studiu este interzisă.

Această ţară consideră pur şi simplu că absolut toţi copiii trebuie să beneficieze de acelaşi
tratament. Copiii cu dizabilităţi învaţă în şcolile normale. Copiii cu cerinţe educaţionale speciale
nu studiază la domiciliu, nu sunt excluşi sau izolaţi în şcoli speciale, ci participă la ore în clase
normale, indiferent dacă au handicapuri grave.

În Finlanda, şcoala pune preţ pe calitatea profesorilor, investind doar în cei care realizează
performanţe. Calitatea profesorilor finlandezi este, pur şi simplu, exemplară. În Finlanda trebuie
să ai facultate ca să predai la grădiniţă şi masterat ca să predai la şcoală. Astfel, legea impune
fiecărui cadru didactic să aibă la bază cinci ani de facultate şi un masterat în pedagogie. Poziţia
de profesor este drept una cu o mare responsabilitate şi, în consecinţă, nu oricine poate intra în
sistem. În Finlanda este mai uşor să devii medic sau avocat decât profesor. Salariile pe care le
primesc sunt printre cele mai mari din Europa, alături de Germania, Marea Britanie şi Franţa.
Profesorilor care nu îşi dovedesc competenţa nu li se prelungeşte contractul de angajare.

În Finlanda nu trebuie să plăteşti nimic pentru serviciile educaţionale nici măcar când faci o
facultate, masterat sau doctorat. În plus, elevilor li se asigură un prânz gratuit şi transport gratuit
dacă locuiesc la mai mult de 5 km de şcoală. Legea finlandeză obligă ca meniul să fie gratuit,
nutritiv, şi cu multe feluri de salate şi fructe. Dacă orele se prelungesc până după-amiază, şcoala
are obligaţia de a oferi o gustare elevilor.

De asemenea, introducerea sistematică a limbilor străine este frapantă şi foarte eficientă. De cele
mai multe ori, elevii vor începe să înveţe o a treia limbă la 11 ani, iar unii încep să o înveţe pe
cea de-a patra la 13 ani.

Copiii încep şcoala la 7 ani şi nu se confruntă cu examene până la vârsta de 16 ani, când susţin
singurul examen important în sistemul lor educaţional. Orele sunt scurte (45 min), intense şi, mai
ales, foarte participative. Au foarte puţine teme pentru acasă, se stimulează raţionamentul critic
înaintea memorizării mecanice. Învăţământul finlandez pune mare preţ pe ştiinţe şi pe practică,
de aceea cele mai multe cursuri de ştiinţe au loc în laboratoare, în grupuri de maximum 16 elevi
şi se concentrează pe experimente ştiinţifice. În urma evaluărilor internaţionale, elevii finlandezi
4
s-au dovedit a fi cei mai inteligenţi. Ei au obţinut cele mai bune rezultate la cunoaştere ştiinţifică
şi s-au clasat printre primii la matematică şi apetitul pentru lectură.

Statul finlandez e preocupat de asigurarea unui învăţământ viabil, capabil să motiveze elevii.
Sistemul educativ este foarte bine gândit şi făcut în sprijinul elevilor. Finlanda are cel mai mare
procent, din Europa, al elevilor care ajung la facultate, 66%, iar 93% dintre finlandezi
promovează liceul. În acelaşi timp, diferenţa dintre cei mai slabi şi cei mai buni elevi este cea
mai mică din lume.

Sistemul de valori al finlandezilor are la bază educaţia nu acumularea de bunuri. Acest lucru este
valabil pe tot parcursul vieţii, când, arată statisticile, adulţii preferă să dea bani pe un program de
educaţie continuă decât pe ultimul telefon scos pe piaţă. Este un sistem de valori format în
familie, consolidat în şcoală, pus apoi în slujba ţării.

Principiile sistemului de învăţământ finlandez:

 Fiecare copil este important - sistemul trebuie să fie capabil să ofere cea mai bună
educaţie posibilă fiecarui copil, în mod egal;
 Nu exista şcoli pentru elite - elevii sunt educaţi să accepte diferenţele dintre ei şi să le
folosească pentru a colabora în tot ceea ce fac;
 Profesorii au putere de decizie în ce priveşte: manualele, metodele de evaluare ale
studenţilor /elevilor, conţinutul cursurilor;
 Există un curriculum la nivel naţional, însă doar ca o bază de lucru pe care profesorii o
îmbunătăţesc şi îi adaugă elemente, după cum consideră ei;
 Nu există teste - elevii dau primul lor examen în clasa a IX-a;
 Nu există inspecţii şcolare - evaluarea profesorilor şi dezvoltarea lor se bazează pe
încredere;
 Doar primii 10% dintre cei mai buni studenţi sunt acceptaţi pentru a deveni profesori,
masterul fiind obligatoriu pentru a putea preda.

Programa şcolară a finlandezilor este mult mai puţin “academică” decât te-ai aştepta de la o
naţiune cu rezultate atât de importante. Dintre toate ţările dezvoltate, elevii finlandezi au cel mai
mic număr de ore pe săptămână şi nu au niciun examen obligatoriu până la vârsta de 17-19 ani.

Fiecare salǎ de clasǎ este dotatǎ cu mijloace TIC (Anexa 1): tablǎ interactivǎ, retroproiector,
videoproiector, calculator, tablete şi softuri educaţionale pentru diverse teme de studiu. De
asemenea, totalitatea materialelor didactice utilizate de profesori şi elevi sunt acordate gratuit
(rechizite, manuale şcolare).
5
Limba finlandeză este învăţată din prima zi de şcoală. Începând cu vârsta de 9 ani, elevii încep să
înveţe suedeza (a doua limbă oficială a Finlandei), iar la 11 ani, ei încep să înveţe a treia limbă,
de obicei, engleza. Mulţi elevi învaţă chiar şi a patra limbă în jurul vârstei de 13 ani. Sistemul
social finlandez contribuie prin numeroase ajutoare oficiale acordate familiilor care îşi pot
coordona programul de muncă cu creşterea copiiilor.

În Finlanda există o moştenire culturală luterană a responsabilităţii bazate pe disciplină şi efort,

stimulată şi de mediul climatic care îi obligă să rămână în casă în perioada rece. Este totuşi un
punct comun cu alte ţări vecine, precum Suedia sau Danemarca, mai avansate economic, dar care
figurează câteva locuri mai spate în clasamentul PISA.

§ 1.2. Organizarea sistemului de educaţie finlandez

În Finlanda strategia naţională se bazează pe dorinţa de a dezvolta ţară ca o societate

informaţională care îşi educă cetăţenii la un standard ridicat. Pentru a realiza acest lucru,
Finlanda canalizează investiţii substanţiale în cercetare şi dezvoltare. Sistemul de educaţie este
un sistem descentralizat, 100% finanţat de stat, iar programa şcolară este schiţată doar în linii
mari de autorităţile centrale.

Sistemul de educaţie din Finlanda este compus din:

 9 ani educaţie de bază, precedaţi de un an de clasă pregătitoare;

 educaţie postsecundară: generală (liceu) şi vocaţională (şcoală profesională);
 educaţie superioară – universitară şi de aplicare a ştiinţelor (cercetare).

Principalul obiectiv al politicii educaţiei în Finlanda este să ofere tuturor cetăţenilor oportunităţi
egale în a primi educaţie, indiferent de vârstă, domiciliu, situaţie financiară, sex ori limbă
maternă. Anul şcolar începe la 15 august şi se încheie în 30 mai, cuprinzând 5 module, în timpul
cărora se predau intensiv 4 sau 5 materii. Fiecare modul se încheie cu lucrări finale de evaluare.
Şcolile sunt deosebit de curate, fiecare profesor având un cabinet echipat cu mijloacele audio-
video corespunzătoare pentru a asigura un învăţământ de calitate.

În Finlanda educaţia formală este organizată în 5 trepte [2, pag.29]:

 Învăţământ preşcolar – până la 6 ani;

 Învăţământ gimnazial – între 7 şi 16 ani;
 Învăţământ preuniversitar – care se divizează în 2 direcţii de bază:
- studii liceale (3 ani);
6
 - sistem vocaţional – şcoală profesională (3 ani);
 Învăţământ universitar - studii universitare de scurtă durată şi de lungă durată, între 3,5
ani şi 6 ani;
 Învăţământ postuniversitar - studii academice.

Educaţia devine obligatorie în anul în care copilul împlineşte şapte ani, dar există posibilitatea ca
acesta să înceapă şcoala cu un an mai devreme sau cu un an mai târziu, în funcţie de dezvoltarea
sa intelectuală, stabilită printr-o serie de examinări. Părinţii sau tutorii sunt notificaţi când copilul
trebuie înscris la şcoală, iar daca nu îndeplinesc această obligativitate nici după cea de-a doua
notificare pot fi acuzaţi de neglijenţă. Şcoala nu este obligatorie, doar educaţie este obligatorie.
Un elev poate studia şi în afara şcolii, acasă de exemplu, dar periodic se verifică în sistemul
educaţional de stat progresele copilului care nu frecventează şcoala. Numărul celor care studiază
acasă este însă foarte mic. Grădiniţa nu este obligatorie, ci voluntară. Unele şcoli oferă o grupă
de grădiniţă pregătitoare pentru şcoală pentru copiii de şase ani. După cei nouă ani obligatorii,
tânărul poate continua studiile sau nu.

Cei care decid să continue studiile au două opţiuni: şcoala secundară (care durează patru ani
maximum – cu posibilitatea de completare în doi ani – şi care se încheie cu un examen naţional
pe baza căruia se fac apoi admiterile în universităţi) şi educaţia vocaţională (care durează doi sau
trei ani, în funcţie de domeniul de studiu). Scopul educaţiei vocaţionale este de a pregăti
muncitori calificaţi pentru diferite domenii. Educaţia vocaţională poate fi urmată şi ea de studii
superioare, în politehnici. Un aspect foarte important în cazul educaţiei vocaţionale este practica
făcută chiar la locul de muncă, în domeniul pentru care tânărul respectiv se pregăteşte.

După încheierea acestei etape de studii, fie în şcoala vocaţională, fie în cea generală, tinerii pot
aplica pentru admiterea într-o facultate. Sistemul educaţiei superioare are două sectoare,
universităţile şi politehnicile. Sistemul de educaţie finlandez permite cetăţenilor finlandezi să îşi
desăvârşească educaţia sau calificarea la orice vârstă.

Politehnicile oferă educaţie în următaorele domenii: ştiinţe umaniste şi ale educaţiei; cultură;
ştiinţe naturale; turism, catering şi servicii domestice; servicii sociale, sănătate şi sport;
tehnologie, telecomunicaţii şi transport; ştiinţe sociale, afaceri şi administraţie. Există peste 20 de
politehnici în Finlanda, la care se adaugă Politehnica din Insulele Åland şi Colegiul de Poliţie al
Finlandei. Cele 20 de universităţi finlandeze oferă pregătire în domenii precum ştiinţe umaniste,
tehnologie, ştiinţe naturale, artă şi design, teatru şi dans, medicină veterinară etc.

7
Admiterea la facultate: Fiecare universitate îşi selectează candidaţii printr-un interviu pentru a
estima capacitatea de comunicare şi de empatie. Se cere rezumatul unei lecturi dintr-o carte,
explicarea unei teme în faţa clasei, o demonstraţie de aptitudini artistice, o probă de matematică
şi alte aptitudini tehnologice. Procesul de selecţie pretinde candidatului diplome şi perioade
practice. Nu întâmplător profesorii sunt bine apreciaţi social în Finlanda.

Aproape 50% dintre absolvenţi urmează studii universitare, Finlanda având cel mai mare procent
de licenţiaţi din UE. Şcolile „politehnice" ( învăţământ profesional superior orientat explicit spre
practică ) au mare succes. De altfel, orientarea profesională a viitorului licean sau student este
urmărită permanent de profesor, alocându-i-se o oră pe săptămână. Elevul află ce fel de licee
există, care-i diferenţa între filiera teoretică şi cea tehnologică (şcoala profesională de la noi, mai
exact, şcolile de meserii), ce perspective are la fiecare. Se consideră important ca la această
vîrstă, circa 14, 15 ani, elevul să fie informat de meseriile cele mai solicitate (electrician,
instalator etc), câţi oameni lucrează într-o meserie în întreaga ţară, care sunt domeniile cele mai
căutate la momentul respectiv etc.

Printre particularităţile educaţiei finlandeze se numără o încredere foarte mare în competenţele

profesorilor, iar sistemul este descentralizat, nici măcar nu există inspectori şcolari. Testele sunt
de aşa natură încât să nu-i ierarhizeze deloc pe copii, nu există liste cu note primite la evaluări
naţionale, cu admişi şi respinşi, nu există eticheta elevului picat, copilul de nota 2 şi cel de nota
10, şi nu există şcoli slabe şi şcoli pentru elite. Părinţii ştiu că oriunde îşi dau copilul, el va
beneficia de aceeaşi calitate a educaţiei. Testele de bază ale cadrelor didactice sunt folosite de
şcoli pentru a monitoriza progresul şi nu sunt notate, punctate sau comparate, însă sunt
descriptive şi sunt folosite într-un mod informativ pentru a obţine feedback şi pentru a evalua
nivelul de învăţare al elevilor.

De asemenea, pentru ca în perioade de tumult politic guvernanţii să nu facă abuz de legi,

ordonanţe şi hotărâri de guvern, s-a decis în anii ’70 ca în trei ministere esenţiale să nu se
schimbe miniştrii mai devreme de patru ani, iar aceştia să fie numai tehnocraţi, în niciun caz
oameni politici. Educaţia era unul dintre aceste ministere şi tot la ei s-a mai decis ca niciun
ministru să nu schimbe ce a făcut predecesorul său, ci să completeze. Învăţământul gratuit de la
vârsta preşcolară şi până la universitate include săli de clasă, bufet, cărţi, manuale şi alte
materiale şcolare, care sunt plătite doar în caz de pierdere.

Educaţia şcolară se bazează pe dezvoltarea gândirii şi a expresiei, nu pe acumularea masivă de

informaţie. Pentru a favoriza gândirea creativă şi independentă, multe din temele pentru acasă au

8
formă de proiect; elevul nu rezolvă numai probleme după o reţetă, ci încearcă să descopere
utilitatea soluţiilor în diferite aspecte practice.

Un mare accent este pus pe încrederea şi bunăstarea elevului şi a profesorului. O trăsătură

obişnuită în cadrul programei şcolare din Finlanda sunt activităţile în aer liber, oportunităţile
practice de învăţare şi sesiuni de activităţi fizice sănătoase. Ideea centrală a acestui sistem este
aceea de a ajuta la menţinerea sănătăţii corpului şi a minţii.

Un exemplu de temă: să meargă în pădure, să fotografieze copacii sau plantele studiate în clasă,
să le identifice şi să facă un raport despre vegetaţia din zona respectivă. Raportul final este
prezentat în clasă, de multe ori la proiector. Se antrenează în acest fel să înveţe şi pentru mai
târziu să ştie cum să îşi prezinte rezultatele personale.

La nivel de liceu, cea mai mare parte a curiculumului este bazat pe materii opţionale, pe care
elevii şi le aleg în funcţie de interesele lor viitoare (de profesie, de facultatea pe care o vor urma).
Chiar la nivel de învaţământ de bază, apar materii opţionale sau extra-curiculare înca din clasa a
3-a. Printre ele se numără ore de teatru , de limbi străine suplimentare, de artă, de informatică, de
auto-aparare, de fotografie, etc. Rezultatul este cel al unui curiculum flexibil, ce este personalizat
de către fiecare elev în parte.

În sistemul de învǎţǎmânt finlandez, educaţia este dirijatǎ de:

- legislaţie;
- planul de cercetare şi dezvoltare;
- curriculum-ul naţional;
- programul educaţional politic al oraşului;
- curriculum-ul la decizia şcolii;
- planul specific şcolii pentru anul şcolar în curs.

Autorităţile locale stabilesc gradul de autonomie al şcolilor. Datoritǎ faptului cǎ există un grad de
autonomie foarte mare pentru autorităţile locale în furnizarea de educaţie, municipalitatea poate
dezvolta propriile abordări inovatoare pentru punerea în aplicare a curriculumului, diferite de
cele ale altor municipalităţi. Deoarece nu există inspectorat şcolar, şcolile au dreptul de a
personaliza actul educativ conform propriilor decizii administrative, fiind doar ghidate de
curriculă. Curriculumul Naţional este rezultatul unui proces de colaborare între Consiliul
Naţional Finlandez al Educaţiei, municipii, şcoli şi profesori, precum şi formatori, cercetǎtori şi
alte pǎrţi interesate (pǎrinţi şi elevi, prin intermediul sondajelor de opinie).

9
CAPITOLUL II. REFORMA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI FINLANDEZ ŞI ALTE MĂSURI DE
SUCCES IMPLIMENTATE
„Învăţământul pedagogic de calitate asigură învăţare de calitate, dar necesită timp şi
răbdare”.

Învăţământul finlandez pleacă de la un crez simplu: toţi copiii sunt îndreptăţiţi la o educaţie
egală, nu sunt trataţi diferit şi nu sunt etichetaţi. Scopul final este dezvoltarea abilităţii de a
învăţa şi păstrarea bucuriei descoperirii de noi cunoştinţe pe parcursul întregii vieţi. S-a urmărit
simplificarea la maxim şi implementarea unei viziuni clare şi consecvente asupra educaţiei.

§ 2.1. Reforma curriculară a sistemului de învăţământ finlandez

Curriculum-ul trebuie schimbat periodic, în paralel cu nevoile societǎţii: evoluţia tehnologiei,

globalizarea, schimbarea climei, a economiei. Competenţele cerute de societate şi de muncǎ s-au
schimbat. Apar tot mai multe locuri de muncǎ ce solicitǎ competenţe digitale, strategii asertive
de comunicare, cât şi competenţe practic - aplicative. În decembrie 2014, Finlanda a finalizat
Reforma Curriculară Naţională pentru învăţământul pre-primar şi pentru învăţământul de bază
obligatoriu. Şcolile vor începe să lucreze în conformitate cu noua curriculǎ în toamna anului
2016. La finalizarea acestuia, planificată pentru anul 2020, programa şcolară nu va mai cuprinde
niciuna dintre materiile clasice. Reforma sistemului de învăţământ finlandez a început în urmă cu
40 de ani, dar metodele au fost mereu îmbunătăţite şi adaptate la evoluţia societăţii.

Câteva dintre obiectivele cheie în cadrul reformei finlandeze presupun: dezvoltarea şcolilor drept
comunităţi de învăţare, promovarea bucuriei de a învăţa, a unei atmosfere de colaborare, precum
şi promovarea autonomiei elevilor în asumarea responsabilităţii şi în viaţa şcolară.
Reforma se axeazǎ pe substituirea sarcinilor de lucru care dezvoltǎ competenţe bazate pe
memorare şi reproducere cu acele sarcini practic - aplicative, care activeazǎ procesele cognitive
superioare: gândirea, împreunǎ cu operaţiile specifice acesteia (analiza, sinteza, comparaţia,
abstractizarea, concretizarea, generalizarea, individualizarea), imaginaţia, memoria, rezolvarea
10
de probleme. Cu scopul de a răspunde provocărilor viitorului, curriculumul finlandez va pune
accent pe competenţele transversale (generice) şi pe proiectele de colaborare transdisciplinară.
Cu toate acestea, disciplinele şcolare joacă încă un rol important în procesul de predare şi
învăţare. Subiectele care sunt comune pentru toţi elevii din învăţământul de bază au fost
prevăzute în Actul de Bază al Educaţiei.

Potrivit reformei, elevii finlandezi nu vor mai studia materii, ci subiecte (teme). Nu vor mai avea
ore de matematică, fizică, finlandeză, limbi străine, geografie, ci vor aborda integrat lecţii din
toate materiile atunci când vor învăţa la clasă despre un subiect anume. De pildă, un curs despre
Uniunea Europeană va cuprinde informaţii de istorie, geografie, economie şi limbi străine. Un
curs vocaţional, urmat la o clasă care pune accentul pe formarea practică, aşa cum ar fi cursul de
ospătărie, va învăţa elevii matematică, tehnici de comunicare, dar şi limbi străine. Consiliul
Educaţiei finlandez a informat că materiile clasice nu vor dispărea cu totul în anul şcolar viitor,
dar se vor introduce ample proiecte interdisciplinare. Copiii vor lucra în grupuri, iar în clasă vor
fi simultan mai mulţi profesori, de diferite materii.

„Noul sistem, care va fi aplicat mai întâi în Helsinki, se va extinde cu timpul în toată ţara. Avem
nevoie să regândim sistemul, astfel încât să îi servească cu adevărat pe cetăţenii zilei de mâine.
Există încă şcoli care predau după modelul tradiţional, oportun la începutul secolului trecut, doar
că nevoile societăţii s-au schimbat radical în secolul 21”, consideră Marjo Kyllonen, managerul
pe educaţie al oraşului Helsinki.

Înlocuirea materiilor clasice nu este însă singura modificare. Reforma vizează şi “desfiinţarea”
sălii de clasă tradiţionale în care elevii stau în bănci pasivi, ascultându-şi profesorii şi aşteptând
să li se pună întrebări. În anii următori se va pune în practică o abordare care pune mai mult
accent pe colaborarea dintre profesori şi copii, care vor lucra în grupuri mici pentru a rezolva
diverse probleme prin care îşi vor îmbunătăţii abilităţile de comunicare.

Schimbările care vizează sistemul de educaţie va fi o provocare şi pentru ei, obişnuiţi până acum
să se concentreze pe o materie anume. Oficialii de la Helsinki încearcă să-i stimuleze să adopte
această nouă viziune prin acordarea unui stimulent la salariu.

În prezent, şcolile finlandeze sunt obligate să introducă cel puţin o dată pe an o perioadă de
învăţământ interdisciplinar, care poate dura până la câteva săptămâni. Totuşi, chiar şi în Helsinki,
oraş care în prezent face eforturi să dubleze aceste perioade de educaţie interdisciplinară, circa
70% din profesori nu au urmat încă programe de pregătire pentru această nouă abordare a

11
predării. Noile metode de predare au fost deja aplicate sub diverse forme în ultimii doi ani, iar
datele preliminare arată că ele sunt benefice pentru că rezultatele elevilor s-au îmbunătăţit.

Potrivit noului Curriculum Naţional, toate şcolile trebuie să proiecteze şi să asigure cel puţin o
astfel de perioadă de studiu în fiecare an şcolar pentru toţi elevii, o perioadă bazată pe studierea
fenomenelor sau a subiectelor care prezintă un interes special pentru elevi. Elevii vor participa la
procesul de planificare a acestor perioade de studiu. Disciplinele şcolare vor oferi puncte de
vedere specifice, concepte şi metode pentru planificarea şi punerea în aplicare a acestor perioade.

Se pune accent pe evaluarea formativă, pe dezvoltarea şi promovarea în mod sistematic a

competenţei de „a învăţa să înveţi”. Conform noului curriculum, scopul evaluării este de a
încuraja elevii, de a-i ajuta să înveţe treptat să înţeleagă şi să analizeze propriile procese de
învăţare şi să îşi asume mai mult responsabilitatea asupra învăţării.
datǎ cu evoluţia tehnologiei, reforma curricularǎ tinde spre dezvoltarea unor aptitudini digitale,
care sǎ-i poatǎ facilita munca elevului. Astfel cǎ, inovaţia ocupǎ un loc primordial în învǎţare.

Figura 2.1. Dezvoltarea aptitudinilor digitale, [2, pag. 11]

Între timp, Finlanda pregăteşte schimbări şi pentru ciclul primar, prin proiectul Playful Learning
Centre, în cadrul căruia se poartă negocieri cu companiile de jocuri video, pentru a găsi soluţii
inovatoare de învăţare pentru cei mici. Sistemul se aplică în câteva şcoli din Helsinki, precum
şcoala primară Siltamaki, unde învaţă 240 de copii cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani.

Spre exemplu, la ora de engleză, profesoara le aduce copiilor la clasă harta Europei. Copiii
trebuie să vorbească în engleză despre condiţiile meteo din fiecare ţară de pe hartă, combinând

12
astfel noţiuni de engleză cu noţiuni de geografie. În altă sală, copiii joacă şah, iar pe coridor, alţi
copii joacă un joc în care se îngrămădesc să colecteze informaţii despre diferte părţi ale Africii.

Una dintre direcţiile de dezvoltare a inovaţiei este implementarea unor medii de învǎţare
eficiente. Astfel cǎ, datoritǎ dezvoltǎrii abilitǎţilor TIC, s-au creat diverse medii de învǎţare:

- clasa fizicǎ (sǎlile de clasǎ, cabinete, laboratoare);

- mediul social (interacţiunea directǎ între elevi);
- mediul virtual (învǎţarea digitalǎ);
- mediul psihologic.

§ 2.2. Managementul şcolii finlandeze şi măsurile de eficientizare ale acestuia

În Finlanda Ministerul Educaţiei şi Culturii (MCE) este responsabil pentru dezvoltarea strategică
şi pentru asigurarea cadrului normativ în educaţia şi fomarea profesională.

Ministerul Educaţiei şi Culturii (MCE) colaborează cu Consiliul Naţional Finlandez al Educaţiei

(FNBE) în elaborarea politicilor de dezvoltare, conţinuturilor educaţiei şi metodologiei didactice
pentru nivelul primar, secundar, superior şi educaţia adulţilor. Administrarea la nivel naţional
urmăreşte în principal, asigurarea finanţării sistemului şi informarea.

În funcţie de numărul de elevi, echipa de management este alcătuită din directorul principal,
asistent principal, vice-director, coordonator de proiecte. Grupul de management sau consiliul de
administraţie este alcătuit din directori, 5 profesori şi un elev. Colectivul de cadre didactice este
structurat pe echipe de lucru: echipa internaţională, echipa TIC, echipa de dezvoltare etc.

Directorul are datoria de a se ocupa de recrutarea, selecţia, angajarea şi motivarea resursei

umane. Cadrele didactice sunt selectate în urma unui interviu, în care se urmăreşte în primul rând
centrarea pe elev. Directorul are sarcina de a se ocupa de finanţarea şcolii şi de achiziţiile
necesare desfăşurării în condiţii optime a procesului de învăţământ. Stabileşte dialoguri cu
factorii interesaţi în dezvoltarea şcolii: cadre didactice, părinţi, elevi. Directorul are o
responsabilitate globală, fiind direct răspunzător de disciplina şi ordinea din şcoală, dar şi de
monitorizarea absenţelor, de calitatea procesului de învǎţǎmânt şi de rezultatele şcolii. Directorii
nu predau la clasă şi nu evaluează profesorii.

Asistentul director (asistent principal) se implică în elaborarea orarului şcolii şi monitorizarea

frecvenţei la cursuri.

13
Directorul adjunct înlocuieşte directorul şi directorul asistent la nevoie şi răspunde de
organizarea şi desfăşurarea examenelor, a probelor practice, de monitorizarea frecvenţei la
cursuri a elevilor.

Grupul de management se întruneşte o dată la două săptămâni pentru planificări, discuţii pentru
rezolvarea problemelor, astfel încât procesul decizional să fie foarte transparent.

Noul curriculum vizează o nouă cultură a şcolii, care presupune un profesor implicat în
satisfacerea nevoilor elevilor şi rezolvarea problemelor acestora, formarea resursei umane prin
participări la traininguri, unde vor primi suport pedagogic şi tehnic.

Profesorii au un nivel înalt de educaţie, studiind în cadrul facultăţilor de profil timp de 5 sau 6
ani, în funcţie de specializare. Ei au autonomie în aplicarea curriculumului. Stabilesc împreună
cu elevii şi părinţii metodele de predare şi de evaluare. Cadrele didactice utilizează în demersul
educaţional materiale didactice moderne, digitale, care facilitează învăţarea. Îşi aduc aportul
pentru crearea unor situaţii de învăţare atractive, interactive pentru elevi, care să le capteze
atenţia şi să le menţină interesul crescut pentru activităţile desfăşurate, promovând sentimentul
de bucurie, pentru că au ocazia să înveţe lucruri noi.

În Finlanda profesorii sunt deţinători de diplome de master, pentru ocuparea unui post se pot
depune şi 40 de aplicaţii aşa încât întotdeauna poate fi ales cel mai bun, tinerii sunt pregătiţi cu
responsabilitate pentru cariera didactică, sunt foarte bine remuneraţi, au libertate în pregătirea
lecţiilor şi alegerea resurselor, a cărţilor etc., sistemul este foarte puţin încorsetat de reguli şi
norme.

Participă 2-3 zile pe an la traininguri interesante, desfăşurate în mod interactiv, care ating întâi
subiecte pedagogice. Participarea la aceste formări dezvoltă cultura instituţională. Alţi agenţi de
învăţare sunt chiar elevii pasionaţi de IT, care oferă profesorilor suportul digital necesar, atunci
când aceştia le solicită ajutorul. Profesia de dascăl este foarte respectată în Finlanda, de aceea
este o profesie căutată de tineri. Toate cadrele didactice din Finlanda trebuie să aibă o diplomă de
masterat, aceasta fiind pe deplin subvenţionată. În societatea finlandeză, profesorii sunt foarte
respectaţi, având acelaşi statut ca medicii şi avocaţii – profesorul are cel mai prestigios job în
Finlanda.

Directorul unei şcoli finlandeze a propus următoarele niveluri ale cunoaşterii, în ceea ce priveşte
luarea deciziilor şi autoevaluarea:

1) must know – performanţă mediocră, ceea ce presupune cunoştinţe minime, obligatorii

14
pe care trebuie să le asimileze elevii, corespunzătoare motivaţiei extrinseci;

2) should know – performanţă bună, când elevii conştientizează importanţa învăţării şi se

implică activ în dobândirea de competenţe specifice;

3) nice to know – performanţă ridicată, obţinută de elevii motivaţi intrinsec.

Profesorii petrec doar 4 ore pe zi în sala de clasă, în restul timpului punând accent pe
descoperirea din timp a problemelor copiilor. Copiii ce întâmpină probleme în înţelegerea
materiilor primesc educaţie specială. Şcolile au alocat un profesor pentru educaţie specială ce
ajută copiii să-şi identifice nevoile şi să le asigure ajutorul necesar într-o sală de clasă separată,
fiindu-le elaborat un plan individual de studiu. Luând aceste măsuri, sistemul finlandez vrea să
garanteze echitatea, calitatea şi faptul că niciun elev nu va rămâne în urmă.

Una dintre explicaţiile succesului sistemului de învăţământ finlandez constă în faptul că elevii
sunt sprijiniţi de timpuriu în cazul în care apar dificultăţi de învăţare, având personal didactic
numeros şi calificat care se ocupă de aceşti elevi. De exemplu, în cazul elevilor cu o formă
severă de autism, câte un cadru didactic de sprijin se ocupă de un singur elev.
Există 3 niveluri de sprijin:

A. sprijin general:
a) învăţare remedială (profesorii desfǎşoarǎ activitǎţi educaţionale suplimentare
atractive cu elevii cu dificultǎţi de învǎţare);
b) munca diferenţiată (aplicatǎ în funcţie de nivelul competenţelor fiecǎrui elev);
c) grupuri flexibile (elevii au oportunitatea de a participa la activităţi şcolare în cadrul
claselor de acelaşi nivel, a căror componenţă se modifică în funcţie de competenţele
dobândite pe parcursul unui an şcolar);
d) echipe de studiu (formate din elevi foarte bine pregătiţi şi elevi cu dificultăţi de
învăţare - elevii care exceleazǎ oferǎ sprijin celor care au acumulat lacune în
învǎţare);
e) discuţii purtate între profesori, părinţi şi elevi, referitoare la evaluarea performanţelor
elevilor din timpul anului şcolar.
B. sprijin specializat: intervenţia cadrelor de sprijin pentru elevii cu dificultăţi de învăţare;
C. sprijin special: se acordă elevilor cu C.E.S. în clase speciale integrate în şcoala de masă,
respectiv şcoli de profil.

15
Conversaţiile dintre profesori se bazează pe conceptul de unitate – cum pot fi toţi împreună
pentru a ajuta copiii. Toţi îşi asumă că profesorii ar trebui să fie centrul sistemului de educaţie şi
lucrează pentru a se asigura că profesorii au ceea ce le trebuie pentru a-şi îndeplini scopul
suprem – educarea unei naţiuni.

§ 2.3. Studiu de caz din Finlanda: Dezvoltarea profesională continuă.

Dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice şi a directorilor de şcoală – şcoala

Sorrila, Valkeakoski, Finlanda, scris de Mervi Aineslahti, profesor [5, pag. 45].

Şcoala Sorrila se află în oraşul industrial Valkeakoski din sudul Finlandei. Este o şcoală primară
cu aproximativ 440 de elevi, cu vârste între 6 şi 13 ani. Are 16 clase şi o grupă de preşcolari
pentru copii de 6 ani. Sorrila are 16 cadre didactice, 2 cadre didactice pentru copiii cu CES, 2
maiştri şi un profesor de engleză.

Un cadru descentralizat: În termeni de management şcolar, sistemul finlandez are un grad ridicat
de descentralizare. Directorii au responsabilitatea de a lua majoritatea deciziilor operaţionale,
încadrându-se în limitele bugetului şcolii. Multe dintre decizii sunt luate într-o manieră
democratică, prin negociere în cadrul întâlnirilor depersonal. Directorii de şcoală au aceleaşi
studii ca profesorii, aşa dar sunt „membri ai grupului”, şi nu lideri indiferenţi. În Finlanda, nu
există inspectori şcolari numiţi din exterior, directorii şi profesorii suntcei responsabili,
manifestând totodată o puternică atitudine de autonomie faţă de procesul de predare - învăţare şi
măsurile pedagogice aplicate în şcolile lor. Prima întâlnire cu personalul, cea de dinaintea
începerii anului şcolar, este un important eveniment managerial şi de organizare. Se aleg şi se
votează principalele teme pentru anul şcolar respectiv, respectându-se identitatea şcolii. Pentru
Sorrila, temele recente au avut în vedere chestiuni legate de mediu şi de cooperare internaţională.
Cadrele didactice formează echipe care au diferite atribuţii, în funcţie de interesele lor personale
(mediu, sport, evenimente şcolare etc.). Unele dintre sarcinile mai solicitante atrag după sine şi
bonusuri salariale. Se negociază printre membrii personalului cine va primi compensaţia şi
pentru ce sarcină de lucru, de exemplu, pentru editarea buletinului informativ al şcolii,
conducerea unui proiect sau organizarea unui spectacol de muzică cu public. Directorul adjunct
împărtăşeşte unele responsabilităţi şi sarcini de lucru cu directorul de şcoală şi ocupă, la nevoie,
postul de înlocuitor. Cadrele didactice aleg manualele şcolare care vor fi acceptate după o
discuţie de grup şi iau totodată deciziile privind echipamentul necesar claselor lor. Aceste
aspecte sunt negociate în mod democratic, directorul îşi dă doar aprobarea finală.

16
În mai, înainte de finalul semestrului, cadrele didactice sunt întrebate printr-un chestionar
desprenevoile şi aşteptările lor faţă de anul viitor. Acesta este denumit anchetă privind planul de
lucru. Pe baza acestor informaţii şi a unei discuţii privind dezvoltarea profesională, directorul de
şcoală este capabil să înceapă planificarea orarului pe următorul an. În plus, părinţii copiilor din
anumite clase (cu vârste de 3-5-7; 10, 12 şi 14 ani) sunt chestionaţi frecvent în legătură cu şcoala
şi cât de mulţumiţi sunt de educaţie şi de practicile şcolare. Acest lucru se face printr-o anchetă
de evaluare în rândul părinţilor. În acelaşi chestionar, apar unele întrebări şi pentru elevi. În plus,
şcoala Sorrila are şi un Consiliu al elevilor care se întâlneşte o dată pe lună. Procesul democratic
şi transparent, bazat pe luarea deciziilor de la şcoala Sorrila asigură o atmosferă de lucru
deschisă, loială şi motivantă.

Ancheta privind planul de lucru: Ancheta privind planul de lucru este un chestionar simplu dat
de director, pentru a o ajuta la aranjamentele pentru viitorul an şcolar. Este o sarcină de lucru
extrem de solicitantă ce are în vedere planificarea unui orar care satisface nevoile tuturor. Este
benefic pentru atmosfera din şcoală să se încerce aflarea opiniilor tuturor membrilor comunităţii
educaţionale şi luarea acestora în considerare.

Discuţii privind dezvoltarea profesională: Discuţiile privind dezvoltarea profesională sunt

obligatorii în Valkeakoski. Ele sunt impuse de Consiliul Orăşenesc. Directorii de şcoală le
organizează pentru cadrele didactice o dată pe an. Directorul aparticipat la un curs de formare
privind procesul de luare a deciziilor în şcoli. Din materialul de curs a ales câteva întrebări
pentru chestionar, variindu-le însă de la an la an. Întrebările referitoare la chestiuni cum ar fi
rolul de cadru didactic, planurile de dezvoltare viitoare, dezvoltarea profesională continuă,
opiniile legate de leadership, atmosfera şcolară, aşteptări şi nevoi, cooperare, puncte tari şi
puncte slabeşi viziunea despre viitor. Întâlnirile au loc după orele de şcoală. Fiecare cadru
didactic este programat pentru întâlnire şi completează chestionarul care este un plan al
conversaţiei. Întâlnirea nu este menită a fi una de evaluare, ci de sprijin pentru dezvoltarea
profesională a cadrului didactic şi pentru nevoile de dezvoltare ale întregii şcolii. Este o ocazie
de a reflecta asupra propriei activităţi, dar şi pentru a planifica perioada următoare.

Ancheta de evaluare în rândul părinţilor: La fiecare doi ani, printr-o anchetă de evaluare,
părinţilor şi elevilor li se cere opinia despre şcoală. Rezultatele nu sunt menite să facă judecăţi
sau să evalueze cadrele didactice, ci doar să fie o sursă de informaţii care să ajute la dezvoltarea
activităţii şcolare şi a procesului didactic. Subiectele anchetei sunt şcoala şi procesul didactic,
mediul şcolar şi cooperarea între şcoală şi familie. Conform legislaţiei educaţionale actuale,

17
şcolile îşi evaluează propria activitate şi propriile practici. Acesta este modul „oficial” de a face
lucrurile la Sorrila, la care se adaugă contactele informale de zi cu zi şi şedinţele cu părinţii.

Consiliul elevilor: Un punct forte al şcolii Sorrila este Consiliul elevilor. Consiliile elevilor sunt
obligatorii în şcolile secundare şi secundare superioare, dar nu şi în cele primare. Sorrila
pilotează la nivel primar un Consiliu al elevilor. Consiliul se întâlneşte o dată pe lună. Membrii
sunt votaţi de colegii lor, câte unul din fiecare clasă. Un cadru didactic a participat la un curs de
formare de lungă durată (14 zile în 2 ani) pentru a coordona Consiliul elevilor. Scopul este de a
exersa implicarea şi atitudinea democratică, principalele teme în educaţie privind sustenabilitatea
şi planurile guvernamentale. Activităţile din anul trecut pregătite de consiliu au constat într-un
„concurs deschis de cântat” şi „un traseu al sarcinilor” prin intermediul fotografiilor făcute în
curtea şcolii, aplicate în perechi alese la întâmplare. Fiecare elev a trebuit să fie gata să
coopereze cu orice alt elev din şcoală. Scopul este de a sprijini spiritul comunitar al şcolii. În
acest an, membrii consiliului au propus un nou echipament pentru terenul de joacă. Preşedintele
consiliului şi cadrul didactic coordonator vor participa, de asemenea, la şedinţele unui parlament
naţional al copiilor, o întâlnire a consiliilor similare din Finlanda. Parlamentul copiilor se
bazează pe Acordul privind Drepturile Copiilor al Naţiunilor Unite. Scopul principal este de a
ajuta la crearea în şcoli a unei culturi a democraţiei, pentru ca fiecare copil:

- să fie auzit, să obţină informaţii despre problemele care-l preocupă;

- să fie capabil să participe şi să influenţeze luarea de decizii;
- să înveţe cum să exercite influenţă într-o societate democratică;
- să experimenteze ce înseamnă să fii important şi respectat în propria comunitate.

18
CONCLUZIE:

Aproape o jumătate de secol de reforme şi o uriaşă investiţie, financiară şi socială, au dus la

crearea celui mai performant sistem de educaţie din lume – şcoala finlandeză. Finlanda este
considerată una dintre ţările cu cel mai performant sistem de învăţământ din lume, situându-se an
de an în fruntea topurilor internaţionale de specialitate.

Rezultatele foarte bune ale elevilor finlandezi la testele PISA (primul loc în Europa şi între
primele trei din lume la ştiinţe, matematică, citire şi înţelegerea textului), au făcut multă lume să
se întrebe care sunt cauzele acestui succes.

Raspunsul la aceasta întrebare poate fi dedus din analiza efectuată în capitolul 1 şi 2 ale lucrării
respective, unde sunt prezentate valorile sistemului de educaţie finlandez, modul în care acesta
este organizat, dar şi numeroasele avantaje de care beneficiază elevii finlandezi.

Pe baza informaţiilor prezentate în capitolele anterioare putem observa că în Finlanda elevii

învaţă despre beneficiile rigorii şi ale flexibilităţii, în acelaşi timp şi că programul şcolar zilnic
este scurt, bogat în activităţi extracuriculare, pentru că finlandezii cred că partea importantă a
procesului de învăţare are loc în afara şcolii.

De asemenea, informaţia prezentată relevă faptul că educaţia şcolară se bazează pe dezvoltarea

gândirii şi a expresiei, nu pe acumularea masivă de informaţie. Pentru a favoriza gândirea
creativă şi independentă, multe din temele pentru acasă au formă de proiect; elevul nu rezolvă
numai probleme după o reţetă, ci încearcă să descopere utilitatea soluţiilor în diferite aspecte
practice.

Deci putem afirma că Finlanda se bazează pe o cultură cu stres minim, care agreează o largă
paletă de experienţe educative. Sistemul de valori al finlandezilor are la bază educația nu

19
acumularea de bunuri. Este un sistem de valori format în familie, consolidat în școală, pus apoi
în slujba țării.

În concluzie, putem afirma că sistemul educaţional finlandez este unul egalitarist, oferind şanse
egale pentru oricine, indiferent de mediul socio-economic din care provin, sau de zona în care
locuiesc, au același potențial de a învăța și trebuie să aibă aceleași șanse la o educație de
calitate.

REFERINŢE LA SURSE BIBLIOGRAFICE:

I. Manuale, monografii, cărţi, broşuri

1. Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură, “Educaţia artistic şi
culturală în şcoala europeană”, EACEA P9 Eurydice, Brussels, 2009;
2. Herineanu D.L., Erdei A. “Exemple de bune practici din şcolile finlandeze şi estoniene” ,
Developing International Dimension and Digital Learning, din cadrul programului
ERASMUS+, 2014;
3. Hielscher S., Nedelcu A. “Management şcolar. Ghid pentru directorii de şcoli”, Editura
Atelier Didactic, Bucureşti, 2007;
4. Ministerul Educaţiei şi Culturii “Sistemul de învăţământ finlandez. Trecut şi prezent”,
Bucureşti, 2013;
5. Iosifescu C.Ş., Cornea A. “Experienţe europene pentru asigurarea calităţii în educaţie”,
Bucureşti, 2013;

II. Surse electronice

6. www.finland.ro
7. www.tehne.ro
8. www.eurydice.org

20
Anexa 1. O şcoală modernă în Finlanda

21
 Î

Sală de meditaţii Sală de clasă

Utilizarea tabletelor în demersul didactic

22
Cabinet de terapie Laborator de chimie pentru copii

23