Sunteți pe pagina 1din 1

Carl Reh Winery România

Conceptul care a stat la baza naşterii companiei Carl Reh Winery s-a fundamentat pe
crearea unor vinuri cu personalitate nouă, unică, diferită de ceea ce exista atunci pe
piaţa din România. O atitudine inedită, care să cuprindă în acelaşi timp tradiţionalismul
şi statorinicia românească, cât şi pasiunea investită în produsele şi proiectele noastre,
reprezintă expresia spiritului Carl Reh Winery.
Compania a fost înfiinţată în 1994, de către Reh Kendermann - GmbH, Bingen am Rhein,
una din cele mai moderne crame din Germania, exportatorul numărul unu de vinuri
germane şi totodată cel mai mare importator de vinuri din Germania.
În 2001, am pus bazele primelor plantaţii de viţă de vie, prin replantarea viilor vechi din
podgoria Golul Drâncei, Mehedinţi, atunci demarând programul complet de replantare a
350 de hectare de vie. Anul 2002 a reprezentat intrarea propriu-zisă pe piaţa din
România a vinurilor Carl Reh Winery. Astăzi, suntem printre cei mai importanţi
exportatori de vinuri purtând denumirea de origine România, iar pasiunea pentru
calitate a oamenilor care lucrează aici s-a concretizat în mai multe premii şi distincţii
obţinute la concursurile interne şi internaţionale de profil.
Pentru a oferi consumatorilor din România cât mai multe modele de calitate, am adus în
România vinurile unor producători de talie internaţională precum Reh Kendermanns,
Lindemans, Rosemount, Penfolds sau Beringer.
Întotdeauna ne-am identificat cu stilul proaspăt şi abordarea modernă, atât în viticultură
cât şi în vinificaţie. Pasiune, calitate, inovaţie. Acestea sunt valorile după care ne-am
inspirat şi care ne-au călăuzit fiecare pas.

Carl Reh Winery Romania este situata in sud-vestul Romaniei, la 15 km de malul Dunarii,
în comuna Oprişor, judeţul Mehedinţi, printre dealuri care se rostogolesc în pante
domoale, potrivite pentru creşterea viţei-de-vie.
O echipă mixtă de vinificatori (români şi străini) aplică tehnicile cele mai moderne de
obţinere a vinurilor, spre deliciul consumatorului din lumea întreagă.
Fâşia de sol terra rosa cuprinsă între Munţii Carpaţi şi Dunăre constituie sursa de bogăţie
din care se hrăneşte o vie tânără şi dornică de recolte bogate, de struguri aleşi:
Chardonnay, Pinot Grigio, Sauvignon Blanc, Merlot, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir,
Shiraz, Dornfelder şi Primitivo. În acest colţ de ţară sălbatic şi singuratic, natura este
singurul stăpân!
Tradiţia şi cultura milenară de pe valea Dunării sunt transpuse, prin metodele de astăzi,
în game de vinuri ce trezesc simţurile şi pofta de viaţă sau, poate, nostalgii…
Într-o sortimentaţie bogată de vinuri, din soiuri naţionale şi internaţionale, caracterizate
prin acurateţea cu care este evocată tipicitatea soiului, vinurile noastre reprezintă
dovadă că tradiţia şi noul se pot îmbina cu succes.

S-ar putea să vă placă și