RADU TEODORESCU

SFINTELE PAȘTI: CENTRUL FIINȚIAL AL VIEȚILOR

NOASTRE

Cugir 2022
1
 CUPRINS

Introducere
1. De ce omul de azi are nevoie de un centru ființial al vieții?
2. Sfintele Paști: de la Vechiul Testament la Noul Testament
3. Sfintele Paști ca anticipare a propriei învieri
4. De ce sunt multe drumuri spre centre spirituale false în lumea noastră?
5. Învierea lui Hristos: centrul al istoriei
6. Sfintele Paști: o sărbătoare ființială prin care sărbătorim omorârea morții și biruința asupra diavolului
Concluzii

2
 INTRODUCERE

Sfintele Paști sunt cea mai mare sărbătoare creștin ortodoxă. De Paști noi toți creștinii ortodocși
sărbătorim de fapt victoria vieții asupra morții. De Paști știm că Hristos a înviat din morți și după cum spunea
un teolog creștin ortodox: “prin învierea Sa Hristos a schimbat condițiile ontologice ale umanului.”1 În acest
sens implicațiile Sfintelor Paști nu se mărginesc numai la nivel duhovnicesc ci ele se poate spune că au ajuns să
modifice cumva condiția ontologică a omului. De ce? Fiindcă Hristos a asumat natura umană și în acest mod a
ajuns să deschidă posibilitatea ca omul să învie. Sfântul Atanasie cel Mare spune în acest sens: „în mod sigur,
odată ce Mântuitorul tuturor a murit pentru noi, cei credincioşi în Hristos nu mai murim ca odinioară din pricina
legii care ne ameninţa cu moartea. Căci a încetat această osândă. Ci încetând stricăciunea şi fiind nimicită
moartea prin harul învierii, de aci înainte trupul muritor se desface numai pentru o vreme, când rânduieşte
Dumnezeu fiecăruia, ca să putem dobândi o mai bună înviere (Evrei 11,35). Căci, asemenea seminţelor aruncate
în pământ, nu ne pierdem prin desfacere, ci fiind semănaţi vom învia, odată ce moartea a fost desfiinţată prin
harul Mântuitorului.”2
Am decis că este bine să scriem o carte despre Sfintele Paști fiindcă sunt mai mulți creștin ortodocși care
în perioada pascală vor să citească și să mediteze asupra învierii lui Hristos. Pare cumva anacronic că într-o lume
a:
- morții,
- distrugerii,
- suferinței
- bolilor
- și necazurilor
noi creștinii ortodocși de Paști ajungem să medităm și să citim despre înviere.
Învierea în Hristos nu mai este o ficțiune ci o șansă și o posibilitate pentru om. Până la Hristos nimeni
nu a mai înviat. Știm că Sfântul proroc Ilie a înviat pe fiului văduvei din Sarepta Sinodului însă acest lucru nu
înseamnă că acel fiu a ajuns să trăiască veșnic. El a murit mai apoi. Hristos nu a înviat numai pentru o perioadă
de timp ci veșnic. Se poate spune că Sfintele Paști sunt o sărbătoare care se trăiește ontologic și are mai multe
implicații ontologice.
Omul este o ființă îndoielnică ce de mai multe ori pendulează între credință și necredință. Știm că atunci
când Sfântul apostol Pavel a început să predice în Areopagul Atenei despre înviere filosofii greci au început să
râdă și să îi spună lui Pavel: despre aceasta te vom asculta altă dată. De ce? Fiindcă pentru ei învierea sau mai
bine spus posibilitatea de a învia era numai o ficțiune. Biblia ne spune că învierea nu este o:
- ficțiune,
- imaginație,
- himeră
- și o imposibilitate.
Hristos a venit în această lume ca să arate că învierea este o posibilitate și la fel de bine să inaugureze
învierea. Învierea lui Hristos nu a fost făcută numai pentru Sine ci ne-a fost adresată ș nouă pentru a ne spune că
și noi vom învia cândva.
Suntem conștienți că în lumea creștin ortodoxă sunt mai multe cărți despre Sfintele Paști și înviere.
Totuși, sunt mai multe lucruri despre Sfintele Paști care nu s-au spus și pe care voim să le evidențiem în această
carte.3 Această carte este menită să fie o invitație de a medita în timpul pascal despre înviere. Nu trebuie să
uităm că crezul nostru de creștini ortodocși implică cu sine credința în înviere. Duminica și în sărbători la
liturghie în Crezul creștin ortodox cu toții mărturisim: “aștept învierea morților și viața veacului ce va să vie.”
Prin urmare crezul în înviere este fundamental creștinilor ortodocși și iată de ce am găsit de cuviință să
medităm în această carte pe tema învierii. Hristos a înviat pentru a ne adeverii că învierea nu este numai o
poveste frumoasă ci o realitate. Trebuie să știm acest lucru și să fim încredințați de el. Sfinții părinți sunt cât se

1Citatulaparține regretatului părintelui profesor Ilie Moldovan din Sibiu, România.

2Sf.Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului şi despre arătarea Lui nouă prin trup, cap. 4, XXI, în PSB, voi. 15, p. 116.
3A se vedea Mihai Iordache, Lumina învierii: spiritualitatea sfintelor Paști (București, 2019).

3
poate de concludenți că credința în înviere este o temă fundamentală a teologiei creștin ortodoxe și că noi
creștinii ortodocși simplii suntem chemați să credem și să acceptăm învierea ca o posibilitatea reală.
Sfintele Paști sunt o sărbătoare a vieții și a biruinței. Trebuie să știm acest lucru în zilele noastre când
vedem atât de multă moarte în jurul nostru. Teologia creștin ortodoxă ne spune și ne încredințează că nu
Dumnezeu Tatăl a creat moartea. Moartea este o creația a diavolului și prin urmare se poate spune că este o
energie demonică introdusă în lumea noastră. S-a afirmat că prin Hristos omul devine o ființă a Paștelui. Acest
lucru din mai multe motive dar mai ales pentru că Hristos a asumat natura umană.4
Sunt mai mulți creștin ortodocși care cred că de fapt Sfintele Paști sunt unele care nu se referă la ei
fiindcă ei sunt mici și neînsemnați. Acest lucru nu este adevărat. Ceea ce trebuie să știm este că Paștile ne
interesează de toți creștinii ortodocși care sunt:
- mici,
- neînsemnați,
- desconsiderați
- și trecuți cu vederea.
Ceea ce voim să spunem în paginile acestei cărți este că sunt mai mulți oameni și mai ales creștin
ortodocși care caută un centru de gravitație al vieții lor. Știm că sunt mai multe centre de gravitație în această
lume dar în cele din urmă ele se reduc la două:
- Dumnezeu Sfânta Treime
- și diavolul.
În sens creștin ortodox trebuie să știm că nu sunt mai multe centre în această viață. Ori ești un om care
gravitează în jurul lui Dumnezeu, ori ești un om care gravitezi în jurul diavolului. Sunt mulți care gravitează în
jurul diavolului dar nu sunt conștienți de acest fapt. Cum ajungi să gravitezi în jurul diavolului? Prin:
- patimi,
- păcate,
- plăceri trupești,
- egoism
- individualism,
- trufie
- ură
- sau răutate.
Diavolul la fel ca Dumnezeu este o ființă nevăzută însă el poate să fie simțit. Există atât de multă moarte
și răutate în lumea noastră că este aproape imposibil să nu ajungem să devenim conștienți de existența
diavolului.5
Cei mai mulți care îl au pe diavol în centrul existenței lor neagă acest lucru deși cei mai mulți sunt
conștienți de acest fapt. Trebuie să știm că pentru a ajunge să seducă și să înșele și să se facă pe sine un centru al
vieților oamenilor, diavolul oferă plăcere dar este o plăcere păcătoasă și prin urmare necurată. Este bine să fim
conștienți de acest lucru.
Prin urmare dacă nu Îl avem pe Dumnezeu în centrul vieții noastre evident că îl vom avea pe diavol.
Când diavolul este centrul vieții cuiva se ajunge la:
- ateism,
- nihilism,
- materialism,
- necredință
- și chiar blasfemie.6
Știm că termenul de Paști este unul ebraic la origine și înseamnă trecere. Aceasta fiindcă în vechime
evreii au sărbătorit primul Paște care a fost trecerea evreilor prin Marea Roșie. Nu trebuie să uităm prin urmare
că noi de fapt suntem persoane în trecere în această lume fiindcă destinația noastră finală este Împărăția
Cerurilor.

4A se vedea Marko Ivan Rupnik, Cuvinte despre om. I Persoana - ființă a Paștelui (Sibiu, 1997).
5A se vedea Denis de Rougement, Partea diavolului (București, 1994).
6A se vedea Radu Teodorescu, Blasfemia sau cine sunt dușmanii lui Dumnezeu Tatăl (Cugir, 2022).

4
 Suntem ființe ale trecerii prin această lume fiindcă sensul final al vieții noastre este să ajungem să fim
veșnic cu Dumnezeu Tatăl. Sfântul Atanasie cel Mare spune: „despre faptul că moartea a fost nimicită şi crucea a
adus biruinţă asupra ei şi că ea nu mai are putere, ci e ea însăşi moartă cu adevărat, ne dă o dovadă şi un temei
vădit de credinţă şi aceea că toţi ucenicii Lui au dispreţuit-o şi toţi pornesc spre ea şi nu se mai tem de ea, ci o
calcă în picioare, ca moartă, prin semnul crucii şi prin credinţa în Hristos. Odinioară, înainte de a fi avut loc
venirea dumnezeiască a Mântuitorului, toţi jeleau pe cei ce mureau ca pe unii ce se stricau (se corupeau). Dar
acum, cei ce cred în Hristos o calcă în picioare, ca pe ceva ce nu e nimic şi aleg mai degrabă să moară decât să se
lepede de credinţa în Hristos. Căci ştiu că murind nu se pierd, ci se fac vii şi nestricăcioşi prin înviere.”7
Doi filosofi discutau despre coincidențe.
- Tu crezi în coincidențe?
- Nu prea.
- De ce?
- Fiindcă dacă există Dumnezeu nimic nu este întâmplător în această viață.
- Crezi?
- Da.
- Nu știu ce să spun.
- Ca să te fac să înțelegi mai bine îți voi spune o poveste evreiască.
- Te ascult.
- În Cravocia era un rabin pe nume Eisik..
- Interesant.
- Era fiul rabinului Jekel tot din Cracovia.
- Și?
- Ei bine rabinul Eisik era foarte sărac.
- Interesant.
- Totuși acest lucru nu l-a făcut să deznădăjduiască de bunătatea lui Dumnezeu.
- Foarte frumos.
- Ei bine ce crezi să s-a întâmplat?
- Ce?
- Rabinul Eisik a avut un vis într-o noapte.
- Ce vis?
- Un om frumos i-a spus să meargă la Praga și să sape sub podul care duce la palatul regal.
- De ce să sape?
- Fiindcă acolo va găsii comoară.
- Și s-a dus?
- Nu din prima.
- De ce?
- Fiindcă pentru prima dată nu a crezut visul.
- Mi se pare normal.
- Rabinul Eisik a visat acest vis de 3 ori.
- Și acum ce a făcut?
- Și-a spus:
- Am visat acest vis de 3 ori. Ar fi bine să ascult de vis.
- Și?
- A plecat la Praga.
- Mi se pare logic.
- Evident că este logic.
- Și ce a făcut la Praga?
- A întrebat pe mai multă lume unde este palatul regal.
- Și l-a găsit?
- Da.
- Și ce a urmat?

7Sf. Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului şi despre arătarea Lui nouă prin trup, cap. 4, XXVII, în PSB, voi. 15, p. 122.

5
 - Visul avea dreptate: în fața palatului regal era un pod.
- Ce interesant.
- Dar mai era o problemă.
- Care?
- Podul era păzit de gardieni.
- Vai nu se poate.
- Ce mă voi face acum? S-a întrebat rabinul Eisik.
- Știu ce voi face. Voi sta la pândă până voi găsii un moment liber să sap.
- Bine gândit.
- Așa că mai multe zile rabinul Eisik venea la pod și îi dădea târcoale de dimineața până seara.
- Și nu a găsit nici un moment liber?
- Nu.
- Păcat.
- Mai mult.
- Ce?
- Într-o zi șeful gărzilor l-a zărit.
- Hei tu? A strigat el.
- Eu? A răspuns rabinul Eisik.
- Da.
- Ce este?
- Ce tot faci pe aici?
- Eu? Nimic.
- De ce tot dai târcoale podului?
- Nu știu cum să spun.
- Spune cum îți vine.
- Bine am să îți spun.
- Te ascult.
- Am avut un vis în care cineva mi-a spus să vin să sap sub acest pod fiindcă aici este o comoară.
- Hahahaha.
- De ce râzi?
- Păi nu vezi cât de naiv ești?
- Adică?
- Tu crezi în vise?
- Nu, dar am avut acest vis de 3 ori.
- Păi uite și eu am avut un vis aiurea ca al tău.
- Ce vis?
- Cineva mi-a spus să merg în Cracovia la un rabin pe nume Eisik și să sap undeva sub sobă fiindcă acolo
voi să găsii o comoară.
- Înțeleg.
- Acum pleacă de aici și nu mai da târcoale podului că pun câinii pe tine.
- Bine.
- Și ce a urmat?
- Rabinul Eisik s-a dus acasă și a săpat sub sobă unde a găsit o mare comoară.
- Deci visul a fost adevărat.
- Așa este.
- Prin urmare se poate spune că în lumea nu sunt coincidențe?
- Da și nu.
- Adică?
- Dacă omul crede în Dumnezeu nimic nu este o coincidență.
- Și dacă nu crede?
- Atunci totul este o coincidență pentru el.8

8 Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, (Editura Humanitas, Bucureşti, 2012), pp. 13-15.
6
 Am spus pilda de mai sus pentru a face pe cât mai mulți conștienți că învierea lui Hristos nu a fost o
simplă coincidență în istorie. Nici un om până la Hristos nu a mai înviat și acest lucru trebuie să ne facă
conștienți că Sfintele Paști sunt sărbătoarea prin care noi avem un centru existențial și ontologic în viața noastră.
Într-o lume care are mai multe centre existențiale surogat ceea ce trebuie să știm este că Sfintele Paști sunt un
lucru cât se poate de actual. Sunt actuale fiindcă omul de azi trebuie să se reîntoarcă la izvoarele de apă vie a
tradiției creștin ortodoxe și să guste de acolo spiritualitatea creștin ortodoxă autentică. Această carte își propune
să ne ofere un drum spre centru; adică spre ceea ce este esențial și ceea ce este cu adevărat important în viața
noastră.9

CAPITOLUL 1

DE CE OMUL DE AZI ARE NEVOIE DE UN CENTRU FIINȚIAL AL VIEȚII?

Sfântul Dorotei al Gazei a făcut următoarea comparație cu drumul omului spre Dumnezeu. El spunea să
ne imaginăm un cerc. De pe marginea cercului mai mulți oameni ajung să meargă spre centru. Pe cum oamenii
merg spre centru ei ajung să se aproprie unii de alții și la fel de bine de centru. Dumnezeu este centrul în spre
care toți de îndreptăm, doar că nu ne îndreptăm numai spre Dumnezeu ci la fel de bine ajungem să ne apropriem
și unii de alții. Este evident că trebuie să fim conștienți că Dumnezeu trebuie să fie centrul vieții noastre.
Dumnezeu s-a făcut om și pe 14 aprilie (nisan) anul 1 a înviat. Iată de ce prin derogare se poate spune că Sfintele
Paști sunt centrul vieții noastre.
Dacă vom privii în jurul nostru vom vedea că sunt mai mulți oameni:
- dezorientați,
- fără direcție,
- fără o destinație finală,
- fără un scop final în viață
- și un rost.
Ei sunt oameni debusolați care au nevoie de un:
- reper,
- sprijin,
- model
- un arhetip
la care să se raporteze.
Drumul spre centru de multe ori este anevoios. Creștinii ortodocși mai înainte de a sărbătorii Sfintele
Paști ajung să postească timp de 40 de zile. Postul este greu și acesta a fost motivul pentru care catolicii au
eliminat postul mare și ajung să nu mai aibă nici o zi de post înainte de Sfintele Paști.
În sens psihologic trebuie să știm că omul are cumva menirea centrului. Aceasta fiindcă la toți ne place să
știm că:
- suntem în centrul atenției,
- suntem oameni ai esenței,
- suntem acolo unde este și Dumnezeu
- și ne aflăm pe locul unde trebuia să fim.
Drumul spre centru însă trebuie să știm că nu este lipsit și de greutăți. Aceasta fiindcă pe cum ajungem să
fim mai aproape de Dumnezeu - centrul ontologic al vieții - cu atât mai mult ajungem să fim unii care să fim
parte din centru. Centrul la toate lucrurile este Dumnezeu Tatăl și prin urmare și noi devenim parte din acest
centru.10
Cu privirea la învierea lui Hristos Sfântul Atanasie cel Mare ne spune: „(...) diavolul care odinioară
batjocorea cu viclenie (pe Dumnezeu) din pricina morţii, după ce legăturile ei au fost dezlegate (Fapte 2,24) a
rămas cu adevărat mort. Deci dovada biruirii morţii în Hristos e că înainte ca oamenii să creadă în El văd
moartea ca înfricoşătoare şi se tem de ea. Dar după ce se mută la credinţa în El şi la învăţătura Lui, dispreţuiesc
aşa de mult moartea, că pornesc spre ea cu toată hotărârea şi se fac martori ai învierii ce s-a săvârşit în Hristos

9A se vedea Mircea Eliade, Drumul spre centru (București, 1991).

10https://ortodox.md/nefatarnicie-si-intelegere/ (accesat pe 01.03.2022).
7
împotriva ei. Căci încă prunci fiind cu vârsta se grăbesc să moară; şi se întăresc împotriva ei prin nevoinţe nu
numai bărbaţii ci şi femeile. Ea a ajuns aşa de slabă, că şi femeile, înfricoşate mai înainte de ea, acum îşi râd de ea
ca de una ce e moartă şi fără putere. Căci precum atunci când un tiran e biruit de împăratul adevărat şi legat de
mâini şi de picioare, toţi trecătorii râd de el, lovindu-l şi înţepându-l şi ne mai temându-se de furia şi de cruzimea
lui datorită împăratului care l-a biruit, la fel moartea, fiind biruită şi pironită de către Mântuitorul pe cruce şi
legată de mâini şi de picioare, este călcată în picioare de toţi cei ce umblă în Hristos şi care, mărturisind pe
Hristos, râd de ea, batjocorind-o cu cuvintele scrise mai înainte împotriva ei: Unde îţi este, moarte, biruinţa?
Unde îţi este, iadule, boldul? (I Cor. 15, 55).”11
Ceea ce voim să evidențiem în rândurile de azi este faptul că oricărui om îi place să știe că este în centrul
veții sau mai bine spus că viața este centrul lui fiindcă trebuie să știm că a fi în centrul înseamnă:
- comunicare,
- comuniune,
- solidaritate,
- frățietate,
- iubire
- și bucurie.
Când un om este dus de la centrul vieții spre periferie el:
- suferă,
- este trist,
- este deprimat
- și fără perspectivă.
Trebuie să știm că această tendință de a merge spre centru a existat și în diavol. Diavolul a mers spre
centru dar la el a voit mult mai mult: el a voit să fie Centrul însuși adică că să fie El Dumnezeu. Este bine să știm
că dacă pe jos este desenat un cerc cu un centru și mergem și stăm pe centru acest lucru nu înseamnă că noi
suntem însuși centrul. Ei bine diavolul a voit mult mai mult decât să fie un centru, el a voit să schimbe ordinea
ontologică a creației, adică să ajungă el Dumnezeu.
Acesta este motivul pentru care încă din primele zile ale umanității diavolul se vrea pe sine centrul
umanității. Se poate vedea cum el cu disperare ajunge să încerce toate tehnicile pe care le știe și le debitează
pentru a îl face pe om să îl recunoască pe el, diavolul, ca centrul vieții. Istoria a cunoscut mai multe forme prin
care diavolul a ajuns să se facă pe sine centrul vieții omului:
- Baal,
- Zeus,
- Jupiter,
- Astarta,
- Buda,
- Zoroastru,
- Wotan,
- Odin,
- Mohamed
- sau Confucius
cu toții au venit cu alte centre de gravitație pentru om.
Totuși deși au fost mai multe centre false ale vieții ceea ce trebuie să știm este că nici unul dintre aceste
centre false ale vieții nu a ajuns să învingă moartea. Hristos este Cel care a biruit moartea și trebuie să avem
credință în Hristos pentru a ne mântuii.12
Tot Sfântul Atanasie cel Mare spune că Hristos are putere peste moarte și poate să ne scoată din frica de
moarte: „de este cineva necredincios, după atâtea dovezi şi după atâţia mucenici în Hristos, după atâta
dispreţuire a morţii de către cei ce s-au făcut cunoscuţi în Hristos, dacă se mai îndoieşte în cuget despre
desfiinţarea morţii în Hristos şi despre sfârşitul ei în El, bine ar face să se minuneze de aceste lucruri aşa de mari
şi să nu rămână învârtoşat în necredinţă, nici cu neruşinare faţă de cele atât de vădite. Şi precum cel ce a luat
amiantul cunoaşte că rămâne nears de foc şi precum cel ce voieşte să vadă pe tiran legat trece prin ţara
biruitorului, aşa şi cel ce nu crede în biruirea morţii să primească credinţa în Hristos şi să treacă la învăţătura Lui.
11Sf. Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului şi despre arătarea Lui nouă prin trup, cap. 4, XXVII, în PSB, voi. 15, pp. 122-123.
12A se vedea Ilarion Alfeyev, Iisus Hristos biruitorul iadului. Pogorârea la iad din perspectivă creștin ortodoxă (București, 2009).
8
Şi va vedea neputinţa morţii şi biruinţa împotriva ei. Căci mulţi din cei ce nu au crezut înainte şi au râs, crezând
pe urmă, au dispreţuit atât de mult moartea, încât îndată s-au făcut şi mucenici ai lui Hristos.”13 Prin urmare se
poate vedea că mucenicii lui Hristos prin credința în învierea Lui au ajuns să biruiască această cumplită frică de
moarte. Trebuie să știm acest lucru și să nu ne îndoim de învierea lui Hristos.
Este esențial pentru noi să fim conștienți că Dumnezeu nu a intenționat ca moartea să existe în lumea
noastră. Dumnezeu i-a creat pe Adam și Eva pentru a fi nemuritori. Totuși, nemurirea lor trebuia să treacă un
test de credință. Este vorba de cunoscutul pom al cunoștinței binelui și răului din care Adam și Eva nu trebuiau
să mănânce. După cum am spus în rândurile de mai sus acest pom a ajuns să fie interpretat în diferite forme însă
mai mulți sfinți părinți ne spun că pomul cunoștinței binelui și răului însemna că Adam și Eva nu aveau
posibilitatea să cunoască diferența dintre bine și rău. De ce? Adam și Eva nu au avut copilărie fiindcă nu s-au
născut ci au fost creați. Prin urmare ei nu au trecut prin etapa copilăriei și nu erau încă destui de maturi pentru a
ajunge să cunoască diferența dintre bine și rău.
În alt sens mai trebuie să știm că Adam și Eva au fost unii care în rai nici nu prea aveau nevoie să
cunoască diferența dintre bine și rău fiindcă în rai totul este bun și frumos. Adam și Eva cred mai mult în
promisiunile deșarte ale diavolului care le spune că a cunoaște diferența dintre bine și rău te face unul care să fi
ca Dumnezeu.
Putem să spunem - după cum interpreta căderea primilor oameni regretatul mitropolit Bartolomeu
Anania - că diavolul a ajuns să îi atragă pe primii oameni exact în capcana în care căzuse el fiindcă știm că și
diavolul a voit să fie dumnezeu.14
Sfinții părinți ne spun că Hristos a înviat pentru a ne asigura că El are putere peste moarte și poate să
învingă frica de moarte. Suntem mai mulți care credem că moartea este
- limita,
- destinație
- și scopul
final al vieții. Ei bine Hristos vine să schimbe această situație și ne asigură de acest lucru prin învierea Lui. Nu
trebuie să uităm acest fapt. Sfântul Atanasie cel Mare spune cât se poate de concludent în acest sens: „în ce
priveşte cuvintele: De este cu putinţă să treacă paharul (Matei 26, 30), aflaţi cum le-a spus acestea, certând pe
Petru: Nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci ale oamenilor (Mc. 8, 33). Căci voia ceea ce se ruga să nu-I vină şi
pentru care venise. Şi era propriu Lui să vrea, căci pentru aceasta a venit. însă era propriu trupului să-i fie frică.
De aceea ca om a spus acest cuvânt. Şi amândouă acestea s-au spus de către El, ca să arate că Dumnezeu însuşi o
voia, dar făcându-Se om avea un trup temător şi pentru aceasta amesteca voia Lui cu slăbiciunea omenească,
pentru ca, desfiinţând-o pe aceasta, să facă pe om îndrăzneţ faţă de moarte. Iată deci un lucru cu adevărat
minunat (paradoxal): Cel pe care duşmanii lui Hristos îl socotesc vorbind cu frică, îi face pe oameni îndrăzneţi şi
fără teamă faţă de ceea ce se socoteşte că El avea frică. De aceea fericiţii apostoli, întăriţi de aceste cuvinte, au
dispreţuit după El moartea, în aşa fel că nici nu mai aveau grijă de cei ce-i judecau, ci spuneau: Se cade să
ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Fapte 5, 20). Iar ceilalţi sfinţi mucenici îndrăzneau aşa de
mult, încât socoteau mai vârtos că se mută la viață decât că suferă moartea.”15
Frica de moarte este una dintre cele mai cumplite frici. Aceasta fiindcă trebuie să știm că moartea este
una care ne aruncă în:
- întuneric,
- haos,
- distrugere,
- lipsă de sens
- și irațional.
Hristos a venit să ne spună că moartea nu este mai presus de El. Este adevărat că moartea este o energie
irațională în lumea noastră din moment ce omul iubește și este îndrăgostit de viață. Viața este
- vastă,
- complexă,
- diversă,
- frumoasă
13Sf. Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului şi despre arătarea Lui nouă prin trup, cap. 4, XXVIII, în PSB, voi. 15, p. 123.
14A se vedea Emil Jurcan, Satanismul în cadrul ocultismului. O analiză creștină (Alba Iulia, 2018).
15Sf. Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, Cuvântul al III-lea, LVII, în PSB, voi. 15, pp. 387-388.

9
 - minunată.
Totuși vine moartea și acest lucru frumos care este viața spulberă tot ceea ce a fost atât de frumos. Iisus
ne asigură că pentru creștinii ortodocși moartea este mai mult:
- o tranziție
- sau mai bine spus o trecere.
Trebuie să știm prin urmare că viața este un lucru de care trebuie să ținem cont și pe care trebuie să îl
avem în vedere mai ales în zilele noastre când sunt din ce în ce mai mulți care susțin o cultură a morții. Cultura
morții este una care susține
- imoralitatea
- rebeliunea față de Dumnezeu,
- distrugerea,
- războiul,
- asuprirea
- sau exploatarea omului de către om.
Sfântul Grigorie de Nyssa spunea cât se poate de frumos în acest sens: „Dumnezeu S-a dat pe Sine ca
preţ de răscumpărare (I Tim. 2, 6) pentru cei ce erau stăpâniţi de moarte, aceluia care avea stăpânirea morţii. Şi,
fiindcă pe toţi ce erau în închisoarea morţii e limpede că i-a răscumpărat pe toţi, ca să nu rămână nimeni în
puterea morţii, după ce a fost împlinită mântuirea lumii. Căci dacă nu există moarte, nu poate să fie nimeni în
moarte (în puterea morţii).”16
Se spune că într-o zi un călugăr din Țara Sfântă se mergea pe un timp frumos.
- Ce vreme frumoasă, își spunea călugărul.
La cum mergea la un moment dat a ajuns să audă hohote de plâns.
- Doamne ce o fi?
S-a îndreptat spre direcția din care veneau hohotele.
- Ce este? A întrebat călugărul.
Nu a venit nici un răspuns.
- Mă aude cineva?
Nici un răspuns.
- A pot să văd un om îngenunchiat.
Întra-adevăr acolo era un om îngenunchiat care plângea.
- Doamne ajută! A spus călugărul.
- Lasă-mă în pace, i-a răspuns printre sughițuri omul.
- Nu pot lăsa un om care suferă.
- Bine spui tu părinte că eu sufăr.
- Dar de ce?
- Părinte eu mă duc în fundul iadului.
- De ce omule?
- Fiindcă nu mai pot să trăiesc.
- Omule nu ești în toate mințile?
- Sunt dar m-am decis.
- Ce ai decis?
- Mă sinucid.
- Dar ce ți-a venit omule?
- Părinte pentru mine nu mai este șansă de mântuire.
- Toată lumea are șansă la mântuire.
- Nu și pentru mine.
- De ce?
- Fiindcă eu sunt pierdut.
- De ce să fi pierdut?
- Pentru faptele pe care le-am făcut.
- Ce fapte ai făcut?

16Sf. Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, Partea întâi, cap. 8, în PSB, voi. 30, p. 154.

10
 - Părinte poate că Dumnezeu te-a trimis aici.
- Poate.
- Vezi tu părinte eu sunt un mare ticălos și netrebnic.
- Cum așa?
- Nu ai auzit de un tâlhar vestit din acest ținut care jefuia și ucidea la drumul mare?
- Ba da.
- Ei bine eu sunt acela.
- Păi și de ce vrei să te sinucizi?
- Fiindcă mi-am dat seama cât de mult rău am făcut.
- Omule asta este bine.
- Dar pentru mine nu mai este șansă se întoarcere.
- Orice păcătos care se pocăiește este primit.
- Da?
- Da.
- Deci este șansă de pocăință pentru mine.
- Este dar dacă te sinucizi nu mai este.
- De ce?
- Fiindcă nu te mai poți pocăii.
- Dar părinte dacă mă pocăiesc 20 de ani este destul?
- 20 de ani?
- Da.
- Dacă te căiești din inimă nu ai nevoie de 20 de ani.
- Oare 10 ani de pocăință este destul?
- Și mai puțin.
- 1 an de pocăință este destul?
- Și mai puțin.
- O lună?
- Și mai puțin.
- Nu știu ce să spun.
- Pocăința trebuie să vină din inimă și nu trebuie să fie una formală.
- Da?
- Da.
- Nu știam.
- Uite pentru început hai să ne rugăm.
- Să ne rugăm?
- Da.
- Eu nu prea știu rugăciuni?
- Nu?
- Nu.
- Tatăl nostru îl știi?
- Da.
- Hai să spui Tatăl nostru.
- Bine părinte.
Tâlharul au început să spună Tatăl nostru. Când au ajuns la cuvintele “și ne iartă nouă greșelile noastre”
părintele ieromonah l-a binecuvântat pe tâlhar. Cum a terminat de spus rugăciunea tâlharul a căzut mort la
pământ.
- Ce este cu tine? L-a întrebat ieromonahul.
Nici un răspuns.
- Îți este rău?
Părintele i-a luat pusul dar tâlharul a murit.
- Cu adevărat Dumnezeu l-a iertat pe acest tâlhar.17

17 Petroniu Florea, Pildele Mântuitorului vol 1 (Zalău, 2020) p. 91.

11
 Avem mai sus o întâmplare adevărată care ne spune despre pocăință și despre puterea ei. Sunt unii care
se poate vedea că au ajuns să negocieze cu pocăința și trebuie să știm că acest lucru nu este bine. Trebuie să ne
pocăim sincer indiferent de consecințe. Aceasta fiindcă pocăința este una care ne poate schimba direcția
ontologică a vieții dinspre diavol spre Dumnezeu Tatăl. La fel de bine întâmplarea de mai sus ne spune că
Dumnezeu ajunge să lucreze cu cei care se pocăiesc și îi schimbă sau mai bine spus ajunge să îi modifice după
cum trebuie.18
Hristos a schimbat sensul vieții omului și implicit centrul vieții omului. Aceasta fiindcă trebuie să știm că
centrul vieții oamenilor de până la Hristos au fost:
- zeii,
- idolii,
- și păgânismul.
Ei bine de la Hristos lucrurile se schimbă. Omul ajunge să aibă un alt centru de gravitație fiindcă Hristos
a făcut posibil ca Dumnezeu să devină Tatăl din cer al omului. Sfântul Chiril al Alexandriei spune cât se poate de
clar: „căci prima topire a morţii a fost patima mântuitoare, şi începutul îndrăznelii Sfinţilor împotriva ei a fost
învierea lui Hristos.”19
În sens creștin ortodox trebuie să știm că înseși aducerea la viață a omului a fost un act pascal. De ce?
Fiindcă omul a fost adus din neființă la ființă. Se poate vorbii în acest sens de o trecere a omului din neant în ființă.
Acest lucru ne spune că omul este cu adevărat o ființă a paștelui fiindcă el ajunge să treacă dintr-un stadiu al
neființei la un stadiu al ființei. Ființa nu ar fi putut să existe dacă nu ar fi voit Dumnezeu Tatăl. Ființa prin
urmare este una care își găsește ontologia ei în existența lui Dumnezeu Tatăl. Prin urmare venirea noastră în
ființă este un act:
- pascal,
- de trecere,
- de devenire
- și de manifestare a vieții.
La fel de bine se mai poate spune că omul este o ființă a trecerii sau o ființă pascală fiindcă omul în
această viață trece prin mai multe etape de dezvoltare care cu toate sunt etape de trecere pascală. Omul este cu
adevărat o ființă pascală și din punct de vedere eshatologic. Aceasta fiindcă el va ajunge să treacă din viața de aici
în viața de apoi. Prin urmare se poate vedea că trecerile pascale sunt un lucru definitoriu pentru ființa umană.
Despre aceste treceri vorbea și filosoful român Constantin Noica când scria despre devenirea întru ființă.20
Totuși deși sunt mai multe treceri în viața omului marea majoritate dintre noi nu voim să le considerăm
ca un fel de treceri pascale fiindcă noi ajungem să judecăm lucrurile:
- îngust,
- limitat,
- subiectiv,
- și fără profunzime.
Omul spre deosebire de Dumnezeu Tatăl este o ființă a trecerii și nu trebuie să uităm de acest caracter
pascal al vieții omului.21 Prin urmare care sunt trecerile pascale din viața unui om?
1. Trecerea din neființă la ființă prin procreație,
2. Trecerea din uterul mamei la viața din această lume,
3. Trecerea de la copilărie la adolescență,
4. Trecerea din adolescență la maturitate,
5. Trecerea din maturitate la bătrânețe
6. Trecerea din această lume în lumea de apoi.
Este cât se poate de adevărat că omul este o ființă pascală și se poate vedea acest lucru din faptul că
trecerile sunt întipărite în ființa omului ca anticipare a Paștelui.22

18A se vedea Ilarion Felea, Pocăința: studiu de documentare teologică și psihologică (Sibiu, 1939).
19Sf.Chirii al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a IX-a, în PSB, voi. 41, p. 827.
20A se vedea Constantin Noica, Devenirea întru ființă. Scrisori despre logica lui Hermes (București, 1998).
21A se vedea (autor colectiv), Cartea Paștelui (Editura Lumea Credinței, 2018).
22A se vedea Serafim Alexeiev, Viața după moarte (București, 2015).

12
 Totuși trebuie să știm că Sfintele Paști deși sunt o sărbătoare a trecerii în cele din urmă au în vedere
trecerea noastră finală din această lume: moartea. Știm că din moarte nu mai este cale de întoarcere. Prin urmare
este bine să știm că moartea pentru noi creștinii ortodocși nu este un punct final ci un punct de trecere. Poate
nu fără de nici un motiv mai mulți au dezvoltat în spiritualitatea creștin ortodoxă teologumena vămilor
văzduhului care sunt vămi pe care trebuie să le treacă sufletul după moarte. Hristos a înviat pentru a ne arăta că
are putere peste moarte și că prin credință în El nu mai avem frică de moarte. Despre acest lucru Sfântul
Atanasie cel Mare spunea: “deci cum nu e absurd să admire bărbăţia slujitorilor Cuvântului, iar de Cuvântul
însuşi să se spună că I-a fost frică, dacă prin El aceia dispreţuiau moartea? Din hotărârea şi bărbăţia atât de
neclintită a martirilor se arată că nu dumnezeirea era cea care se temea, ci că Mântuitorul a înlăturat frica noastră.
Căci precum a desfiinţat moartea prin moarte şi toate cele omeneşti prin fapte omeneşti, aşa, prin ceea ce se
socoteşte că era la El frică, a înlăturat frica noastră şi a făcut pe oameni să nu se mai teamă de moarte.”23
Sfintele Paști sunt o sărbătoare:
- totală,
- a totalității,
- a plenitudinii
- și a belșugului.
Încă din copilărie creștinii ortodocși își pot aduce aminte cumva acest fior sacru al Sfintelor Paști pe care
ei l-au simțit printre ouă roșii și mase îmbelșugate. Sunt din ce în ce mai mulți care tind să vadă numai caracterul
pământesc al Paștilor fiindcă ei cred că Sfintele Paști sunt numai mâncare și băutură. Ei bine Paștile sunt
mâncare și băutură fiindcă sunt o sărbătoare a bucuriei. Totuși Sfintele Paști sunt mult mai mult decât mâncare
și băutură. Ele sunt asigurarea noastră că moartea a fost
- înfrântă,
- biruită,
- distrusă
- și nimicită.
În acest sens după cum am spus Sfintele Paști sunt asigurarea noastră că la sfârșitul timpului vom învia.
Nu știm când va fi exact timpul învierii noastre dar ceea ce știm este că în creștinismul ortodox învierea morților
este o dogmă. Nu trebuie să ne îndoim de dogma învierii după cum nu trebuie să ne îndoim de Mântuitorul
Hristos.
În fiecare an de Sfintele Paști noi creștinii ortodocși ajungem să ne anticipăm propria înviere prin faptul
că sărbătorim învierea lui Hristos. În acest sens învierea lui Hristos știm că a rupt istoria în două. Timpul a ajuns
să se măsoare în zilele noastre de la învierea lui Hristos. Era cumva și firesc ca istoria să primească o nouă
dimensiune și pe bună dreptate în zilele noastre se vorbește de două categorii de timp:
- înainte de Hristos
- și după Hristos.
Despre această înviere a lui Hristos ne vorbește Sfântul Chiril al Alexandriei: „dar rupând Mântuitorul
nostru lanţurile morţii, aceasta s-a arătat dulce celor ce iubesc pe Hristos, deşi ea se apropie cu asprime. Căci prin
moartea Lui a apărut viaţa veşnică, care a desfiinţat stăpânirea stricăciunii.”24 Prin urmare Iisus a zdrobit lanțurile
morții și ne-a arătat că moartea în El poate să fie biruită. Trebuie să fim cât se poate de încrezători în sărbătoarea
Sfintelor Paști fiindcă ea ne face părtași la victoria și biruința lui Hristos asupra morții. Știm că Hristos a venit în
această lume din mai multe motive:
- fiindcă a iubit lumea,
- ca să ofere șansa la mântuire a lumii
- ca să învingă pe diavol.
Totuși trebuie să știm că Hristos a mai venit în această lume și pentru a învinge moartea. Este adevărat
că învingând pe diavol Hristos a învins moartea. Totuși moartea nu este însuși diavolul ci mai mult o creație a
sa.25 Hristos prin urmare a făcut ceea ce pentru om era imposibil: să învingă moartea. Acest lucru L-a făcut
fiindcă Hristos a voit cu adevărat ca noi să ne mântuim și să ajungem să fim unii care să ne putem bucura de

23Sf.Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, Cuvântul al III-lea, LVII, în PSB, voi. 15, pp. 387-388.
24Sf.Chirii al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a IX-a, în PSB, voi. 41, p. 830.
25A se vedea Theodor Papanicolaou, Viziunea morții în lumina sfinților părinți ai Bisericii (Iași, 2016).

13
lumina veșnică a raiului. Este evident prin urmare că avem mai multe șanse la mântuire dacă ajungem ca an de
an să sărbătorim Sfintele Paști. Aceasta fiindcă prin această sărbătorire evident că ne apropiem duhovnicește de
sensul final la Sfintelor Paști: înfrângerea definitivă și irevocabilă a diavolului. Despre această victorie a lui
Hristos Sfântul Chiril al Ierusalimului spune cât se poate de frumos: „a trebuit ca singur şi primul dintre toţi, Fiul
ce este din Tatăl Cel viu să-Şi dea trupul morţii, preţ de răscumpărare pentru viaţa tuturor ca, prin puterea vieţii
Cuvântului unit cu el, să poată dărui şi firii trupurilor puterea să biruiască lanţurile morţii.”26
Din afirmația de mai sus se poate spune că Sfintele Paști sunt unele care ne pun într-un proces în care nu
facem decât să actualizăm învierea lui Hristos în noi. Hristos ne-a dat puterea să biruim lațurile morții însă noi
trebuie să ne arătăm recunoscători pentru aceasta. Acesta este motivul pentru care an de an Biserica Creștin
Ortodoxă ne îndeamnă:
- să sărbătorim
- să pomenim,
- să cinstim
- și să onorăm
Sfintele Paști cu prezența noastră.
Totuși trebuie să știm că sunt și mulți creștin ortodocși care de Sfintele Paști sunt indiferenți și nu calcă
pragul bisericii. Este trist că ei nu vor să vadă adâncul și profunzimea Sfintelor Paști. De ce? Fiindcă Sfintele
Paști au inaugurat în lumea ceea ce lumea nu a mai văzut niciodată: învierea. Știm că Sfântul proroc Solomon
spunea în Vechiul Testament că nu este nimic nou sub soare. Solomon s-a uitat la lucrurile din lume și fiindcă el a
fost un om foarte înțelept a ajuns la concluzia că într-un anume sens nimic nu este nou sub soare. La aproape
1000 de ani după această afirmație a lui Solomon Sfântul Ioan Damaschinul avea să spună: totuși nu chiar totul
este vechi sub soare fiindcă învierea lui Hristos este noutatea unic nouă.
Iisus ne-a arătat iubirea Lui nu numai fiindcă a venit între noi ca om ci la fel de bine fiindcă pentru noi a
învins moartea. Poate să ne lase indiferent că în anul 33 la Ierusalim cineva a înviat? Sunt mulți care cred că de
fapt învierea lui Hristos nu are nimic cu ei. Aceasta fiindcă omul de azi este:
- individualist,
- subiectivist,
- egoist
- și dezinteresat de viața duhovnicească.
Se poate spune că este logic pentru omul de azi ca unul care este interesant numai de persoană proprie să
ajungă să își ridice mai multe semne de întrebare cu privire la faptul că un Om a ajuns să învie în Ierusalim la
anul 33. Nici un om nu a mai înviat din această istorie de peste 7500 de ani a umanității. Este evident că dacă
auzim că acum 2000 de ani un om a înviat ei bine acel om nu avea cum să fie un om obișnuit sau mai bine spus
un om ca restul. Iată de ce logic ajungem să ne dăm seama că putem:
- să avem credință
- și să ne încredem
în Hristos.
Cu privire la învierea lui Hristos Sfântul Chiril al Alexandriei spune cât se poate de inspirat: „căci patima
lui Hristos s-a prefăcut într-un mijloc de biruire a morţii şi moartea Domnului s-a făcut începutul înnoirii
omenirii spre nestricăciune şi viaţă nouă. Purtând pe umeri lemnul pe care avea să fie răstignit, înaintează, fiind
osândit de mai înainte la moarte şi purtând această hotărâre asupra Lui numai pentru noi.”27
Se poate vedea că în zilele noastre omul este cât se poate de:
- volatil,
- îndoielnic,
- nestatornic,
- superficial
- și dezinteresat de viața duhovnicească.
Aceasta fiindcă omul de azi este unul care crede că toată viața lui pe acest pământ se reduce numai la materie.
Învierea este un lucru supra-material sau mai bine spus mai presus de materie. Prin învierea Hristos ajunge să

26Sf. Chirii al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a IX-a, cap. 12, în PSB, voi. 41, p. 1076.
27Sf. Chirii al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a XII-a, în PSB, voi. 41, pp. 1117-1118.
14
transfigureze materia sau mai bine spus ajungem să facă materia transparentă vieții duhovnicești. Aceasta fiindcă
dacă materia nu este orientată spre Hristos ea devine:
- grosieră,
- pătimașă,
- închisă în sine
- și fără valoare.
Hristos prin urmare nu a venit numai pentru cei ce sunt în trup ci la fel de bine a venit și pentru cei care
au murit și care fiindcă iadul i-a luat a ajuns să îi elibereze de iad. Clement Alexandrinul spune în acest sens:
„deci, dacă li s-a bine-vestit celor ce sunt în trup, tocmai pentru ca să nu fie osândiţi în chip nedrept, cum să nu li
se fi bine-vestit, pentru aceeaşi pricină, şi celor care au trăit înainte de venirea Lui? Drept este Domnul şi a iubit
dreptatea şi faţa Lui dreptate a văzut (Ps. 10, 7). Iar cel ce iubeşte nedreptatea îşi urăşte sufletul său (Ps. 10, 7).”28
Un părinte duhovnicesc discuta cu fiul lui duhovnicesc.
- Părinte vreau să vă întreb ceva.
- Ce fiul meu?
- Se mai pot mântuii diavolii?
- Nu.
- De ce?
- Fiindcă nu vor să se pocăiască.
- Și de unde știm asta?
- Din tradiția Bisericii.
- Mai exact?
- Din viața Sfântului Antonie cel Mare.
- Adică?
- Un drac cu numele Zerefer a luat chip de om, s-a dus la cuviosul Antonie cel Mare şi a început a plânge
şi a se tângui înaintea lui. Cuviosul l-a întrebat:
- De ce plângi şi te tânguieşti aşa, omule?.
Iar diavolul cel viclean a răspuns:
- Eu, sfinte părinte, pentru mulţimea fărădelegilor mele nu sunt om, ci diavol.
Iar bătrânul l-a întrebat:
- Şi ce voieşti ca să-ţi fac ţie, frate? (pentru că socotea cuviosul că acesta din multă smerenie se numea
pe sine diavol).
Şi a zis diavolul:
- Nimic altceva nu îţi cer sfinte părinte, decât numai să te rogi lui Dumnezeu, să-ţi arate Domnul dacă
ar primi pocăinţa diavolului, sau nu ar primi-o? Pentru că dacă acceptă pocăinţa aceluia, atunci o
primeşte şi pe a mea, căci am făcut fapte ca şi el.
Bătrânul i-a răspuns:
- Voi face cum voieşti. Du-te acasă, iar mâine dimineaţă să vii să-ţi spun ce mi-a descoperit Domnul.
Diavolul a plecat, iar noaptea bătrânul şi-a întins cuvioasele sale mâini către cer şi s-a rugat lui Dumnezeu
să-i descopere dacă l-ar ierta pe diavol, în cazul în care acesta s-ar pocăi. Îndată un înger al Domnului i s-a arătat
şi i-a zis:
- Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: De ce te rogi pentru diavoli? Pentru că cel care a venit ieri la tine cu
vicleşug nu era om, ci diavol.
Şi a zis bătrânul către înger:
- De ce nu mi-a descoperit Domnul Dumnezeu vicleşugul diavolului şi l-a ascuns de mine?.
Iar îngerul i-a răspuns:
- Fiindcă Dumnezeu este deschis tuturor.
- Adică?
- Dumnezeu nu părtinește pe nimeni.
- În ce sens?
- În sensul că Dumnezeu primește pe toți cei care se pocăiesc.
- Chiar și pe diavol?
- Dacă se pocăiește sincer.

28Clement Alexandrinul, Stromatele, VI, cap. 6, 51.3-51.4, în PSB, voi.5, p. 419.

15
 - Nu știam asta.
- Știi acum.
- Și ce să îi spun acestui diavol?
- Să îi spui așa: Să ştii că iubitorul de oameni Dumnezeu niciodată nu-şi întoarce faţa de la cel ce se
pocăieşte. chiar diavol de ar fi şi iată, făgăduieşte să te ierte şi pe tine, numai să împlineşti cele poruncite de El.
- Și dacă mă va întreba de cele ce sunt poruncite ce să îi spun?
- Să îi spui așa: care sunt cele poruncite de Domnul, să-i spui că astfel grăieşte Dumnezeu: Te ştiu pe tine
cine eşti şi de unde ai venit să mă ispiteşti, căci tu ai răutatea cea veche şi nu poţi fi bunătate nouă, fiind de
demult începător al răului şi acum nu vei începe să faci binele. Căci după ce te-ai deprins cu mândria, cum ai
putere să te smereşti şi să te pocăieşti? Dar ca să nu ai nici o scuză în ziua judecăţii, că ai vrut să te pocăieşti, dar
Domnul nu te-a iertat, iată ce trebuie să faci şi Domnul te va ierta pe tine (dacă vei voi).
- Și ce trebuie să facă?
- Trei ani de zile să stai într-un loc şi întorcându-te la răsărit ziua şi noaptea, să strigi cu glas mare şi să
zici: Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine răutatea cea veche. Aceasta să o zici de o sută de ori. Apoi tot de o sută
de ori să zici: Dumnezeule, mântuieşte-mă pe mine înşelăciunea cea întunecată, şi să mai zici de o sută de
ori:Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine, urâciunea pustiirii şi astfel să strigi neîncetat către Dumnezeu, pentru că
nu ai trup ca să te osteneşti sau să slăbeşti. Şi după ce vei împlini acestea cu gând smerit, atunci vei fi primit în
starea ta cea dintâi şi te vei număra cu îngerii lui Dumnezeu.
După aceasta îngerul a dispărut.
- Și ce a urmat?
- A doua zi a venit acel diavol sub chip de om.
- Și?
- S-a închinat Sfântului Antonie cel Mare care i-a spus:
- M-am rugat lui Dumnezeu precum ţi-am făgăduit şi Domnul mi-a spus că te iartă, dacă împlineşti cele
ce îţi porunceşte.
Iar diavolul a zis:
- Ce porunceşte Domnul Dumnezeu să fac?
- Sfântul Antonie i-a spus:
- Domnul îţi porunceşte aşa: Să stai nemişcat trei ani într-un loc, privind spre răsărit şi să strigi ziua şi
noaptea de o sută de ori: Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine răutatea cea veche, apoi tot de o sută de ori să spui:
Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine, înşelăciunea cea întunecată. Şi tot de o sută de ori să zici: Dumnezeule.
miluieşte-mă pe mine, urâciunea pustiirii. Şi când vei împlini acestea, te vei număra cu îngerii lui Dumnezeu, în
aceeaşi stare în care ai fost la început.
- Hahaha! A început diavolul Zerefer să râdă.
- Ți-am spus ce îți cere Domnul.
- Și tu chiar crezi că am să fac acestea?
- Asta tu știi?
- O călugăre, dacă aş fi vrut să mă numesc răutate veche, înşelăciune întunecată şi urâciune a pustiirii, de
la început aş fi făcut aceasta ca să mă mântuiesc. Acum să mă numesc răutate veche? Să nu fi e aceasta, pentru că
eu fac isprăvi minunate şi toţi se tem de mine şi mi se supun şi oare aş putea să mă numesc eu singur înşelăciune
întunecată sau urâciune a pustiirii? Nicidecum călugăre, căci încă stăpânesc peste cei păcătoşi şi ei mă iubesc pe
mine; eu sunt în inimile lor şi ei umblă după voia mea; iar ca să mă fac rob netrebnic şi prost prin pocăinţă, nu
voiesc bătrâne rău, nu, nu, să nu fie aceasta, ca adică din cinstea cea mare pe care o am, să mă duc într-o necinste
ca aceea?
După acesta diavolul Zerefer s-a făcut nevăzut. Sfântul Antonie cel Mare s-a ridicat la rugăciune și a
mulțumit lui Dumnezeu zicând:
- Adevărat ai grăit, Doamne Dumnezeule, că răutatea veche nu poate fi bunătate nouă şi începătorul
răutăţilor nu se face făcător de bunătăţi noi.
- Foarte interesantă istorisirea, a spus fiul duhovnicesc.
- Acum ești lămurit?
- Da. Îmi dau seama că diavolii nu se pot pocăii.29

29Vieţile Sfinţilor, Tipografi a Gutenberg, (Bucureşti, 190)4, vol. 5, luna ianuarie, pp. 811-815.

16
 Prin urmare Sfintele Paști sunt sărbătoarea care ne asigură că de fapt moartea nu mai este o imposibilitate.
Timp de 5500 de ani sau aproape atât trebuie să știm că toți oamenii au murit. Moartea care a fost creat de diavol
s-a arătat nemiloasă și crudă și a secerat copii, bătrâni și maturi indiferent de spațiu geografic. Ei bine Hristos a
venit și a înfrânt moartea odată pentru totdeauna. Sfântul Chiril al Alexandriei spune cât se poate de concludent
în acest sens: „căci moartea noastră s-a transformat, prin moartea lui Hristos, strămutându-se într-un fel de
somn, spre o putere şi împlinire a unei trebuinţe superioare. Căci trăim ca unii ce vom fi vii pentru Dumnezeu,
după Scripturi (Rom. 6, II). De aceea şi fericitul Pavel numeşte adormiţi pe cei ce au murit în Hristos. Căci
odinioară puterea morţii pusese stăpânire pe firea noastră. Fiindcă a împărăţit moartea de la Adam până la Moise şi
peste cei ce nu păcătuiseră, după asemănarea greşelii lui Adam (Rom. 5, 14) şi: după cum am purtat chipul celui pământesc, să
purtăm şi chipul celui ceresc (I Cor. 15, 49), suportând moartea din blestemul dumnezeiesc (Gal. 3, 13)1525. Dar,
deoarece ne-a luminat al doilea Adam, Omul dumnezeiesc din cer, şi, luptând pentru viaţa tuturor, a răscumpărat
prin moartea Sa viaţa tuturor şi, desfiinţând stăpânirea stricăciunii, a înviat, ne-am replăsmuit după Chipul Lui,
răbdând o altfel de moarte, care nu ne mai desface într-o stricăciune nesfârşită, ci ne aduce somnul plin de
nădejdea cea bună, după asemănarea Celui ce ne-a făcut această cale nouă, Care este Hristos.”30

CAPITOLUL 2

SFINTELE PAȘTI: DE LA VECHIUL TESTAMENT LA NOUL TESTAMENT

După cum am spus în rândurile de mai sus Sfintele Paști sunt o sărbătoare la origini iudaică. Au fost
evreii care pe timpul lui Moise se aflau în robie egipteană. Veniți în Egipt pe vremea lui Iosif și a tatălui său Iacov
ei bine cu timpul lucrurile vor lua o întorsătură nefavorabilă evreilor din Egipt. Aceasta fiindcă egiptenii fiind
păgâni au ajuns să se sperie de evrei și de înmulțirea lor care ar fi putut să devină o amenințare pentru
suveranitatea Egiptului. E îi vor lua sclavi pe evrei. Așa se face că Dumnezeu îl va alege pe Moise care va cere
eliberarea de sclavie a evreilor. Se crede că evreii au stat în sclavie cam 400 de ani în Egipt. În urma la mai multe
plăgi (10 la număr) pe care Dumnezeu le-a adus peste egipteni în cele din urmă Moise va despărții în mod
miraculos apele Mării Roșii în două și poporul se va elibera de robia egipteană. Egiptenii nu mai apucă să treacă
prin mare fiindcă apele îi înghit.
Avem aici relatată pe scurt istoria primului Paște. Este vorba de un Paște evreiesc pe care evreii din zilele
noastre încă îl mai țin. Mielul pascal a devenit o tradiție de Paști la evrei: “apoi a grăit Domnul cu Moise şi Aaron
în pământul Egiptului şi le-a zis: "Luna aceasta să vă fie începutul lunilor, să vă fie întâia între lunile anului.
Vorbeşte deci la toată obştea fiilor lui Israel şi le spune: În ziua a zecea a lunii acesteia să-şi ia fiecare din capii de
familie un miel; câte un miel de familie să luaţi fiecare. Iar dacă vor fi puţini în familie, încât să nu fie de ajuns ca
să poată mânca mielul, să ia cu sine de la vecinul cel mai aproape de dânsul un număr de suflete: număraţi-vă la
un miel atâţia cât pot să-l mănânce. Mielul să vă fie de un an, parte bărbătească şi fără meteahnă, şi să luaţi sau
un miel, sau un ied, Să-l ţineţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia şi atunci toată adunarea obştii fiilor lui
Israel să-l junghie către seară. Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi uşorii şi pragul cel de sus al uşii casei unde
au să-l mănânce. Şi să mănânce în noaptea aceea carnea lui friptă la foc; dar s-o mănânce cu azimă şi cu ierburi
amare. Dar să nu-l mâncaţi nefript de ajuns sau fiert în apă, ci să mâncaţi totul fript bine pe foc, şi capul cu
picioarele şi măruntaiele. Să nu lăsaţi din el pe a doua zi şi oasele lui să nu le zdrobiţi. Ceea ce va rămâne pe a
doua zi să ardeţi în foc. Să-l mâncaţi însă aşa: să aveţi coapsele încinse, încălţămintea în picioare şi toiegele în
mâinile voastre; şi să-l mâncaţi cu grabă, căci este Paştile Domnului” (Ieșire 1, 1-11).
Prin urmare este evident că Paștele evreiesc se poate spune că este începutul Paștelui creștin ortodox.
Aceasta fiindcă noi am primit Paștele de la evrei. Se poate vedea aici faptul că Paștele evreiesc îi preînchipuie pe
Hristos care știm că a fost denumit ca Mielul lui Dumnezeu. Despre aceste lucru spunea și Sfântul proroc Isaia
când spunea că: “chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o
oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa” (Isaia 53, 7).
Prin urmare este cât se poate de adevărat că mielul pascal al evreilor a ajuns să Îl prefigureze pe Hristos.
Hristos este în acest sens preot în veac: „și (Hristos - n.a.) rămâne preot în veac, ca unul ce nu încetează de a
exista, printr-o moarte care pune sfârşit păcatului sau firii, fiindcă e Dumnezeu şi dătătorul a toată viaţa cea după
fire şi virtute.”31

30Sf. Chirii al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a XII-a, în PSB, voi. 41, pp. 1136-1137.
31Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, Partea a Il-a, 30, în PSB, voi. 80, p. 142.
17
 Hristos mielul prin urmare este un simbol puternic nu numai iudaic ci și creștin fiindcă este bine să știm
că acest simbol a fost împropriat și de Noul Testament. În acest sens trebuie să știm că atunci când Hristos a
venit să se boteze Sfântul Ioan Botezătorul a spus cât se poate de clar că Hristos este Mielul lui Dumnezeu: “iată
mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). simbolul Mielului lui Dumnezeu a ajuns să fie
preluat și de Sfântul Ioan Teologul care spunea că de faptul Mielul lui Dumnezeu a ajuns să fie într-o stare de
jertfă încă de la începutul lumii, adică de la creație prin faptul că Mielul s-a înjunghiat (Apocalipsă 13, 8). ei bine
este acest Hristos Miel care după Sfântul Chiril al Alexandriei: „(...) Hristos, marele preot, Care răbdând moartea
pentru toţi, a coborât în iad, a deschis porţile celor de jos şi i-a dezlegat din legături, zicând celor din legături:
ieşiţi! şi celor din întuneric: descoperiţi-vă! (Is. 49, 9).”32
Este evident că dacă Moise a fost cel care a întemeiat Paștile în Vechiul Testament în Noul Testament
Hristos este noul Paște și trebuie să ne încredem în acest Paște. După cum în Vechiul Testament Paștele era
centul cultului iudaic la fel de bine în Noul Testament ne dăm seama că învierea lui Hristos este centrul cultului
creștin ortodox. Sfintele Paști sunt în același timp o sărbătoare:
- istorică
- dar și eshatologică.
Sfintele Paști sunt o sărbătoare istorică fiindcă ea a avut loc în timpul istoric sau mai bine spus la anul 33
după Hristos. Totuși fiindcă învierea nu este un lucru propriu acestei lumi trebuie să știm că Sfintele Paști sunt o
sărbătoare eshatologică. De ce? Fiindcă ele anticipează
- învierea,
- viața de apoi,
- veacul ce va să fie
- și Împărăția Cerurilor.
Clement Alexandrinul este cât se poate de clar în acest sens când spune că Sfintele Paști sunt o
sărbătoare eshatologică fiindcă ele sunt unele care au ajuns să aducă vestea mântuirii celor din iad: „(...) Domnul
a bine-vestit şi celor din iad (I Pt. 3, 19). Că spune Scriptura: Iadul zice pierzării: Chipul Lui nu l-am văzut, glasul Lui
nu l-am auzit (Iov 28, 22; Deut. 4, 12). Locul, pentru că n-a primit glasul, a spus cuvintele de mai sus; dar cei duşi
în iad şi daţi spre pierzare, ca şi cum de bună voia lor s-ar fi aruncat dintr-o corabie în mare, aceia sunt, dar, cei
care au auzit şi glasul şi au văzut şi puterea cea dumnezeiască.”33
Este prin urmare evident că trebuie să ne dăm seama că Sfintele Paști unesc în sine două lumi:
- lume văzută
- și lumea nevăzută.
Aceasta fiindcă trebuie să știm că omul este o ființă care în această lume văzută ajunge:
- să se pregătească,
- să se îndrepte
- și să orienteze
spre lumea de apoi.
Cu privire la implicațiile eshatologice ale Sfintelor Paști Clement Romanul spune: “Dar, care om cu
mintea sănătoasă şi-ar putea închipui că sunt în aceeaşi osândă şi sufletele drepţilor şi sufletele păcătoşilor,
învinuind de nedreptate pronia? Ce dar? Nu este, oare, arătat că Domnul a bine-vestit şi celor care au pierit în
potop, dar, mai bine zis, celor legaţi, celor din închisori şi celor ţinuţi în temniţă (I Pt. 3, 19-20)? S-a arătat şi în
Stromata a doua (Stromate II, 44, 1) că apostolii, după pilda Domnului, au bine-vestit şi celor din iad. Că trebuia,
socot eu, ca cei mai buni ucenici să fie imitatorii Dascălului lor şi în iad, aşa cum au fost pe pământ, pentru ca să
aducă la credinţă, Unul pe evrei, iar ceilalţi pe neamuri, adică pe acei care au vieţuit nu în chip desăvârşit în
dreptatea cea după Lege şi în dreptatea cea după filozofie, ci şi-au trecut viaţa în păcate. Că era pe măsura
rânduielii dumnezeieşti ca cei care au trăit şi mai înainte de venirea Domnului şi au vieţuit, după vrednicie, mai
mult în dreptate şi s-au căit de greşelile lor, să fie mântuiţi potrivit cunoaşterii lui Dumnezeu, pe care fiecare a
avut-o, deoarece, cu toate că au ajuns, după cum toţi recunosc, în alt loc, totuşi şi ei sunt dintre aceia care sunt ai
atotputernicului Dumnezeu. Lucrează, însă, după socotinţa mea, şi Mântuitorul, pentru că mântuirea este
lucrarea Lui (In. 12, 47). Ceea ce a şi făcut, că a atras la mântuire, prin predică, pe cei care au voit să creadă în El,
ori de unde-ar fi venit. Dacă Domnul S-a pogorât în iad, precum S-a şi pogorât, nu s-a pogorât pentru altceva
decât ca să bine-vestească; atunci a bine-vestit sau tuturora sau numai evreilor. Dacă a bine-vestit tuturora, atunci

32Sf. Chiril al Alexandriei, Închinare în duh şi adevăr, Cartea a VlII-a, în PSB, voi. 38, p. 281.
33Clement Alexandrinul, Stromatele, VI, cap. 6, 44.5 - 48.7, în PSB, voi. 5, pp. 416.
18
se vor mântui toţi cei care au crezut, chiar dacă sunt dintre neamuri, pentru că s-au mărturisit acolo; că pedepsele
lui Dumnezeu, fiind mântuitoare şi instructive, întorc la credinţă; şi voiesc mai mult pocăinţa păcătosului decât
moartea lui; şi se petrece aceasta, pentru că sufletele, fiind slobozite de trupuri, privesc mai bine, chiar dacă sunt
întunecate de patimi, din pricină că trupul nu le mai este piedică. Dacă Domnul a bine-vestit numai iudeilor,
cărora le-a lipsit cunoaşterea Mântuitorului şi credinţa, este clar că, de vreme ce Dumnezeu este nepărtinitor
(Fapte 10, 34; Rom. 2, 11), apostolii, ca şi aici, tot aşa şi acolo au bine-vestit celor dintre neamuri, care erau în
stare să se întoarcă la credinţă. Că bine s-a spus în Păstor. S-au pogorât, aşadar cu ei în apă; dar aceştia s-au
pogorât vii şi vii s-au ridicat; iar aceia, cei mai înainte adormiţi, morţi s-au pogorât şi vii s-au ridicat (Herma,
Păstorul, Pilda IX, 16, 6).”34
Sfintele Paști sunt o sărbătoare care în Hristos ajung să unească două lumi:
- văzută
- și nevăzută
fiindcă trebuie să știm că Hristos nu vrea ca noi să pierdem legătura cu lumea nevăzută. De ce? Fiindcă de acolo,
din această lume nevăzută a venit și Hristos.
Cât va exista această lume Sfintele Paști vor fi:
- actuale,
- de interes,
- deschise,
- gata de a fi prăznuite,
- duhovnicești
- și unele care aduc bucuria.
Sfintele Paști prin urmare i-au privit și pe cei din iad unde Hristos s-a pogorât în Vinerea Mare pentru a îi
elibera: “da, şi Evanghelia spune că multe trupuri ale celor morţi s-au sculat (Mt. 27, 52), fiind mutate, negreşit,
într-o rânduială mai bună. A fost, deci, o mişcare şi o mutare obştească, potrivit întrupării Mântuitorului. Dreptul,
în atât ca drept, nu se deosebeşte de drept, fie că este drept după Lege, fie că este elin. Că Dumnezeu nu este
Domn numai al iudeilor, ci al tuturor oamenilor (Rom. 3,29; 10, 12); dar, mai direct, este Tată celor care L-au
cunoscut. Dacă a vieţui frumos înseamnă a vieţui legal, iar dacă a vieţui potrivit raţiunii înseamnă a vieţui după
lege, dacă celor dinainte de lege, care au vieţuit drept, li s-a socotit lor spre credinţă (Rom. 4, 3; 9, 30) şi au fost
socotiţi drepţi, atunci este limpede că şi cei care n-au trăit sub Lege, dar au vieţuit drept, datorită însuşirilor lor
sufleteşti, chiar dacă erau în iad şi în temniţă, ei bine, atunci când au auzit glasul Domnului, fie glasul personal al
Domnului, fie glasul care lucrează prin apostoli, aceia iute s-au întors şi au crezut. Ne amintim, doar, că Domnul
este puterea lui Dumnezeu (I Cor. 1, 24) şi că puterea Lui nicicând nu poate slăbi. Socot astfel, că s-a dovedit că
Dumnezeu este bun şi că Domnul este puternic să mântuie cu dreptate şi în chip egal pe cei care se întorc la El,
fie aici, fie în altă parte. Că puterea Lui nu este lucrătoare numai aici pe pământ, ci lucrează pretutindeni şi
veşnic.”35
Sfintele Paști după cum am spus sunt:
- importante,
- semnificative,
- de interes
- și actuale
nu numai pentru noi cei vi ci la fel de bine și pentru cei morți. Aceasta fiindcă după cum am spus Hristos este
drept și el a voit să îi scoată din iad și pe cei morți dar care în viața lor au fost drepți. Nu știm dacă păgânii care
au fost drepți au ajuns să fie mântuiți de Hristos dar ceea ce știm este că toți drepții Vechiului Testament au
ajuns să se mântuiască.
“Astfel, în Predica lui Petru, Domnul, după înviere, zice ucenicilor: V-am ales pe voi doisprezece,
socotindu-vă ucenici vrednici de Mine - pe care Domnul i-a voit - şi am socotit că sunteţi apostoli credincioşi,
trimiţându-vă în lume să bine-vestiţi oamenilor din lume, să cunoască ei că este un singur Dumnezeu şi prin
credinţa în Mine - Hristos - să le arătaţi cele viitoare, ca să se mântuiască cei ce au auzit şi au crezut; iar cei care
n-au crezut să mărturisească că au auzit, ca să nu aibă cuvânt de apărare şi să spună: «N-am auzit» (Predica lui
Petru, Fragm. 7, Dobschtitz).Ce dar? Oare, n-a fost şi în iad aceeaşi rânduială? Trebuia, ca şi acolo, toate
34
Clement Alexandrinul, Stromatele, VI, cap. 6, 44.5 - 48.7, în PSB, voi. 5, pp. 416-417.
35
Clement Alexandrinul, Stromatele, VI, cap. 6, 44.5 - 48.7, în PSB, voi. 5, pp. 417-418.

19
sufletele să audă predica, pentru ca, sau să facă pocăinţă sau să dea mărturie că pedeapsa dată lor este dreaptă,
pentru că n-au crezut. Ar fi fost, într-adevăr, o mare nedreptate, ca cei care au murit înainte de venirea
Domnului să nu aibă parte de bine-vestirea Evangheliei şi nici să li se dea prilejul de a crede sau nu, adică să aibă,
pe bună dreptate, parte de mântuire sau de pedeapsă. Că nu este drept să fie pedepsiţi, fără să fie judecaţi, şi să se
bucure de dreptatea dumnezeiască numai cei care au trăit după venirea Domnului. Că tuturor sufletelor raţionale
şi cuvântătoare li s-a spus dintru început: Toate câte a făcut cineva din neştiinţă, necunoscând bine pe
Dumnezeu, acela, dacă ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu, să se pocăiască şi i se vor ierta lui toate păcatele
(Predica lui Petru, Fragm. 8, Dobschtitz, Fapte 3, 17, 19; 30); şi Iată, spune Scriptura, am pus înaintea feţei
voastre moartea şi viaţa (Deut. 30, 15), ca să alegeţi viaţa (Deut. 30, 19).”36
Un călugăr din deșertul Egiptului discuta cu un părinte duhovnicesc.
- Binecuvântați părinte.
- Domnul fiul meu.
- Vă deranjez părinte?
- Nu. De ce?
- Am să vă pun o întrebare.
- Ce întrebare?
- Chiar este Dumnezeu drept?
- Da.
- Dar în lume nu este deloc dreptate.
- Asta așa este.
- Și atunci mai este Dumnezeu drept?
- Este.
- Cum?
- Ca să ajungi să înțelegi trebuie să vezi lucrurile așa cum le vede Dumnezeu.
- Adică?
- Putem să înțelegem lucrurile din această lume numai raportându-ne la viața de apoi.
- Nu înțeleg.
- Bine o să te fac să înțelegi.
- Vă rog.
- O să îți spun ce mi s-a întâmplat mie.
- Vă rog.
- Eram călugăr tânăr sub ascultarea părintelui meu duhovnicesc.
- Și?
- Într-o zi i-am spus părintelui meu:
- Părintele să îmi dați binecuvântarea să plec la Alexandria.
- De ce?
- Trebuie să fac mai multe cumpărături.
- Bine du-te.
- Așa că am plecat la Alexandria.
- Și ce a urmat?
- Când am ajuns în Alexandria ce să vezi?
- Ce?
- Guvernatorul orașului murise și era înmormântarea lui.
- Înțeleg.
- Demnitarul murise liniştit, în patul lui, şi la înmormântare participa tot oraşul. Erau acolo notabilităţile
oraşului, soldaţi, fanfară şi un alai impresionant.
- Și ce este cu asta?
- Problema era că acest demnitar a fost un om foarte păcătos.
- Păi și cum de a avut această înmormântare pompoasă?
- Asta era și denumirea mea.
- Da, așa este.

36
Clement Alexandrinul, Stromatele, VI, cap. 6, 44.5 - 48.7, în PSB, voi. 5, pp. 418.

20
 - Ei bine am făcut cumpărăturile și m-am întors la chilia părintelui meu.
- Și?
- Acolo ce să vezi?
- Ce?
- Părintele meu a fost sfâșiat de un leu.
- Vai nu se poate.
- Ba așa s-a întâmplat.
- Și ce ați făcut?
- Am început să am gânduri la fel ca tine.
- Dacă Dumnezeu este nedrept?
- Da.
- Și?
- Mi-am spus în sine: să mă rog la Dumnezeu să îmi descopere care este dreptatea.
- Și v-a răspuns?
- Da.
- Cum?
- În vis.
- În vis?
- Da.
- Ce vis?
- În vis a venit cineva și mi-a spus:
- Să nu te îndoiești că Dumnezeu este nedrept.
- Dar cum se face că demnitarul a fost un om păcătos și a avut parte de o înmormântare așa de fastuoasă?
- Îți voi spune.
- Ascult.
- Demnitarul a făcut și el o faptă bună fiindcă a ajutat la un moment dat o bătrânică.
- Și pentru aceasta a avut parte de o înmormântare fastuoasă?
- Da.
- Și apoi s-a dus în iad?
- Da.
- Dar a fost drept ca părintele meu să moară sfâșiat de leu?
- Părintele tău duhovnicesc în tinerețe a săvârșit un mare păcat.
- Cât de mare?
- Atât de mare că ar fi trebuit să meargă în iad.
- Așa de mare?
- Da.
- Înțeleg.
- Acum el este în rai.
- Da?
- Da.
- Pentru păcatul lui Dumnezeu a îngăduit să aibă parte de o moarte năprasnică
- Și acum este în rai.
- Da. Fiindcă a suferit sufletul lui s-a mântuit.
- Înțeleg.
- Părinte din ceea ce mi-ați spus înțeleg că Dumnezeu judecă diferit de noi lucrurile.
- Așa este.
- Nu am să mă mai îndoiesc că Dumnezeu este drept.
- Foarte bine.37
Prin urmare trebuie să știm că a sărbătorii Sfintele Paști este un lucru care ajunge să ne facă să intrăm în
logica lui Dumnezeu Tatăl care după cum putem vedea nu vede lucrurile așa limitat cum le vedem noi. Ceea ce
noi de multe ori uităm este că suntem limitați și avem o înțelegere profundă și deplină a realității. Spiritualitatea

Petroniu Florea, Pildele Mântuitorului vol. 2 (Zalău, 2020) pp. 237-238.

37

21
creștin ortodoxă ne spune că realitatea nu este numai de natură văzută ci și nevăzută din moment ce sufletul
nostru este nevăzut. Sfintele Paști sunt în acest sens în sens nevăzut:
- victoria,
- biruința,
- câștigul
- și supremația
lui Hristos asupra iadului. Sfântul Chiril al Alexandriei spune cât se poate de frumos: „Hristos nu a rămas în iad,
ci mai degrabă l-a golit.”38
Creștinismul ortodox este o religie a învierii și în acest sens Biblia este o carte sacră pentru noi fiindcă în
ea ne este spus cum a ajuns Iisus să învie. Sunt evident mai mulți cei care contestă învierea lui Hristos. Dacă
Hristos nu ar fi înviat atunci tot edificiul religios al creștinismului ortodox ar fi în van și fără de nici un sens.
Iisus prin învierea lui a ajuns să unească două lumi: lumea de aici și lumea de dincolo. Sfântul Chiril al
Alexandriei spune cât se poate de clar și de evident: „(...) Şi iarăşi puţin şi mă veţi vedea, deoarece a treia zi va
învia, după ce a vestit şi duhurilor din închisoare. Iubirea de oameni s-a arătat desăvârşită şi prin aceasta, El
mântuind nu numai pe cei ce vieţuiau pe pământ, ci vestind iertarea şi celor coborâţi şi ţinuţi în întunericul
ascunzimilor fară fund, precum s-a scris (I Pt. 3,19).”39
Prin urmare trebuie să fim conștienți că învierea este baza Sfintelor Paști creștin ortodoxe fiindcă ea este
una care ne asigură că Paștile nu sunt o:
- ficțiune,
- imaginație,
- himeră
- și fabulație
ci un fapt istoric real. Contestatarii învierii lui Hristos au apărut chiar din primele zile ale creștinismului ortodox
care au spus că de fapt Hristos a fost furat din mormânt de sfinții apostoli și de fapt nu ar fi înviat. Această
opinie este falsă fiindcă după cum știm mai apoi în viața lor sfinții apostoli au ajuns să își dea viața pentru
Hristos. Ori se ridică întrebarea: și-ar mai fi dat ei viața pentru cineva care știau că nu a înviat?
Sunt mulți care obiectează împotriva sărbătorii Sfintelor Paști fiindcă ne spus ei că de fapt Paștile sunt
actuale numai pentru cei care au trăit în timpul și aproape de Hristos. Noi cei de azi care nu mai suntem
contemporani și apropiați de Hristos evident că nu avem nici un motiv să mai sărbătorim Paștile. Lor le spunem
că odată ce Hristos a înviat acest lucru a devenit un fapt universal la care sunt chemați toți. Trebuie să ne dăm
seama că Hristos ne vrea pe toți creștini ortodocși. Hristos nu a venit pentru Sine în această lume ci a venit
pentru toată umanitatea.40
Clopotele bisericile creștin ortodoxe ne cheamă an de an la slujba de Paște. Pentru mulți acest lucru a
devenit o obișnuință și ceea ce este și mai trist este că sunt foarte mulți care nu răspuns la chemarea acestor
clopote. An de an avem șansa să sărbătorim Paștile și să ne aducem aminte de ce s-a întâmplat cu Hristos în anul
33 al erei noastre. A fost un an care a schimbat total umanitatea și modul ei de existență. Iată de ce atunci când
clopotele bat de înviere este păcat că nu mergem la slujba de Paști. Aceasta fiindcă după cum am spus Sfintele
Paști sunt puse în calendar pentru noi și pentru:
- avantajul,
- creșterea
- binele
- și folosul
nostru. 41

Sfintele Paști sunt centrul cultului creștin ortodox și sunt menite să devină și centrul ființial al vieților
noastre. Aceasta fiindcă ele aduc pentru noi o noutate deplină: faptul că Hristos a înviat. În Sfintele Paști
ajungem să sărbătorim biruința lui Hristos asupra diavolului. Cum a ajuns Hristos să îl biruie pe diavol? Este
diavolul cel care a creat moartea. Motivele pentru care diavolul a creat moartea sunt următoarele:

38Sf.Chirii al Alexandriei, Glafire la Facere, Cartea a Vl-a, 5, în PSB, voi. 39, p. 203.
39Sf.Chirii al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a IX-a, cap. 2, în PSB, voi. 41, p. 995.
40A se vedea Radu Teodorescu, Iisus Hristos Mântuitorul șansa umanității (Cugir, 2017).
41A se vedea Sfântul Maxim Mărturisitorul, Despre calcularea Sfintelor Paști. Comput bisericesc (Iași, 2018).

22
 - din răutate diabolică,
- din ură,
- din invidie față de om,
- din răzbunare față de Dumnezeu
- și din iraționalitate.
Cu adevărat se poate spune că moartea este un lucru irațional în lumea noastră. De ce? Fiindcă omul a
fost creat de Dumnezeu Tatăl pentru viață și nu pentru moarte. Cu toții putem vedea că tânjirea noastră de
oameni este pentru viață și în nici un caz pentru moarte.42
Ceea ce ne spune Sfântul Chiril al Alexandriei este că de Paști noi nu ajungem să sărbătorim numai
învierea lui Hristos ci la fel de bine mântuirea drepților din Vechiul Testament. Aceasta fiindcă după cum am
spus după ce a murit sufletul lui Hristos s-a pogorât la iad și acolo a eliberat pe toți drepții Vechiului Testament
care din pricina păcatului strămoșesc a lui Adam și Eva au ajuns în iad. Iată de ce parte a ritualului pascal este și
dialogul cu ușile închise când preotul spune:
„- Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei.
- Cine este acesta Împăratul slavei?
- Domnul Cel tare și puternic, Domnul Cel tare în război.
- Ridicați, căpetenii, porțile voastre și va ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei.
- Cine este acesta Împăratul slavei?
- Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei.”43
În acest sens trebuie să știm că în iconografia creștin ortodoxă există o mare deosebire dintre icoana
creștin ortodoxă a învierii și icoana catolică. Aceasta fiindcă icoana creștin ortodoxă a învierii ni-L prezintă pe
Hristos ieșind din iad și trăgând după sine pe protopărinții noștri Adam și Eva. Imaginile catolice uită de acest
mare act făcut de Hristos - pogorârea Lui la iad - și ni-L prezintă pe Hristos ieșind triumfător din mormânt.
Trebuie să știm că această reprezentare a ieșirii triumfale a lui Hristos din mormânt nu este o reprezentare
eretică dar nu este deplin creștin ortodoxă. Aceasta fiindcă la învierea lui Hristos Hristos a ieșit din iad cu toate
sufletele drepților din Vechiul Testament care au intrat în rai. Iată ce spunea Sfântul Chiril al Alexandriei în acest
sens: „deci cu dreptate zice: Săvârşitu-s-a, căci venise ceasul să meargă spre a propovădui duhurilor din iad. Căci
a venit ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii (Rom. 14, 9), să primească moartea pentru noi (Evr. 2, 9), să
suporte această pătimire comună firii noastre, se înţelege cu trupul, deşi era Viaţă, ca Dumnezeu, să jefuiască
iadul şi să dea firii omeneşti putinţa întoarcerii la viaţă, facându-Se pârga celor adormiţi (I Cor. 15, 20) şi întâiul
născut din morţi, după Scripturi (Col. 1, 18).”44
Prin urmare prin înviere Hristos:
- a jefuit iadul
- și a dar firii omenești putința întoarcerii la viață.
Este cu adevărat un lucru demn de un Dumnezeu să ajungă să jefuiască iadul. Aceasta fiindcă după cum
ne putem da seama diavolii din iad au ajuns să se sperie de lumina învierii lui Hristos. Diavolii au crezut că dacă
Îl vor pune pe cruce pe Iisus vor reușii să facă ce fac ei cu mai multe sufletele: să le tragă în jos în iad. Ei bine
acest lucru nu a avut loc. Diavolii credea că Hristos este un simplu om din moment ce a murit pe cruce. Ceea ce
au uitat ei a fost că Hristos era și Dumnezeu. Așa că s-au trezit dintr-o dată cu lumina dumnezeirii la ei în iad.
De fapt despre faptul că Hristos s-a pogorât la iad trebuie să știm că se face referință la mai toate sfintele
liturghii la care participăm când preotul se roagă: “în mormânt cu trupul, în iad cu Sufletul, ca un Dumnezeu, în
Rai cu tâlharul şi pe scaun ai fost, Hristoase, cu Tatăl şi cu Duhul, toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins.”45
Despre pogorârea la iad nu ni se spune mai nimic în cele 4 evanghelii canonice din Biblie. Totuși sfinții
părinți sunt cât se poate de concludenți în acest sens: diavolii au tras sufletul lui Hristos în iad. Doar că acolo El
și-a descoperit dumnezeirea Lui și toți cei curați care au fost vrednici de a El au ajuns să meargă spre această
lumină dumnezeiască și au fost mântuiți. Pogorârea la iad a Mântuitorului prin urmare trebuie să știm că a fost
mai mult un lucru care L-a făcut natura Lui umană. Aceasta fiindcă după cum ne spune dogma creștin ortodoxă,
Hristos a avut în Sine două naturi:
42A se vedea Răzvan Brudiu, Cu moartea pe moarte călcând. Dimensiunea liturgic misionară a slujbei înmormântării (Editura Felicitas, 2020).
43https://www.national.ro/news/sfintele-pasti-ca-invitatie-la-nemurire-cea-mai-mare-sarbatoare-a-crestinatatii-286948.html (accesat pe
03.03/2021).
44Sf. Chirii al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a XlI-a, în PSB, voi. 41, p. 1129.
45Din Liturghierul creștin ortodox.

23
 - dumnezeiască
- și omenească.
Sfântul Maxim Mărturisitorul spune și el despre pogorârea la iad: „iar raţiunea îndoitei coborâri, potrivit
înţelegerii imediate, este, după primul înţeles,ca să mântuiască, împreună cu trupurile, şi sufletele prin credinţa şi
prin trăirea curată a vieţii de pe pământ, iar Cuvântul, coborându-Se la iad, să poată mântui şi sufletele fără
trupuri ale celor ce au murit mai înainte, pentru simpla lor credinţă (în vederea Lui); iar după al doilea înţeles,
este ca şi deprinderea cu patima şi cu lucrarea ei să primească de la Cuvântul întoarcerea spre virtute şi
cunoştinţă.”46
După cum ne spune Sfântul Maxim Mărturisitorul Iisus a voit prin învierea Lui să ne potențeze cu har.
Ce să înțelegem prin acest lucru? Înțelegem că pentru a ajunge să fim tari în virtute trebuie:
- să avem,
- să posedăm,
- să câștigăm
- și să ne umplem
de harul lui Dumnezeu.
Hristos este sursa harului și învierea Lui a devenit modalitatea prin care harul ajunge să ne cuprindă și să
se însuflețească. Patimile știm că sunt:
- repetitive,
- monotone,
- un cerc vicios,
- și undele de care nu mai putem scăpa.
Prin învierea Lui Hristos ne oferă posibilitatea ca să ajungem să înviem din patimi. Un om care este
dominat de patimi trebuie să știm că este ca un om mort. Prin sine el nu poate scăpa de patimi fiindcă patimile
sunt controlate de diavoli. Totuși prin învierea lui Hristos omul ajunge de:
- se ridică,
- se eliberează
- și scapă
de patimi.
Dacă Hristos nu ar fi înviat ei bine nimeni nu s-ar mai fi putut elibera de patimi fiindcă Hristos ar fi fost
ținut de diavoli în iad. Totuși Hristos a înviat și prin acest fapt El a ajuns să ne dea și nouă harul Său mântuitor
care ne poate scăpa de patimi.
Scriitorul bisericesc Eusebiu de Cezareea ne spune că Hristos a reușit să asume în sine natura umană
fiindcă El a fost Unul care a iubit omul și a voit ca el să se mântuiască: „activitatea Lui nu se mărginea numai la
locul unde se afla vasul acela al Său trupesc, şi nu întâmpina nici o piedică în a fi totodată altundeva în univers.
Rezultă că atâta vreme cât avea să petreacă în mijlocul oamenilor, El n-a încetat să umple întreaga lume şi să
sălăşluiască alături de Tatăl - de fapt să rămână în El – continuând să poarte de grijă la tot ce-i în cer şi pe
pământ şi rămânând (contrar nouă) cu totul liber să fie în acelaşi timp pretutindeni şi să-Şi ducă mai departe
obişnuita şi dumnezeiasca-I lucrare.”47
Noul Testament se poate spune că este introducerea noastră la cel mai important eveniment din istoria
lumii: învierea lui Hristos. A fost Hristos cel care a ales:
- să se nască evreu,
- să pătimească sub romani
- și să învie pentru toții creștinii ortodocși.
Acesta este motivul pentru care învierea lui Hristos va ajunge să fie un lucru actual pentru toată istoria
din toate timpurile și locurile. Aceasta fiindcă după cum am spus până la Hristos nici un om nu a înviat. Este
evident că trebui să fim unii care să ne dăm seama că:
- taina,
- profunzimea,
- amplitudinea
- și minunea
învierii lui Hristos.

Maxim Mărturisitorul, Ambigua, Partea a Il-a, 146, în PSB, voi. 80, p. 326.
46Sf.

Eusebiu de Cezareea, Viaţa lui Constantin cel Mare, Cuvântare, Despre Sfântul Mormânt, 14.7-14.8, în PSB, voi. 14, p. 235.
47

24
 Acesta este motivul pentru care an de an Biserica Creștin Ortodoxă ne cheamă să sărbătorim învierea lui
Hristos. Hristos s-a arătat biruitor nu numai asupra diavolilor din iad ci la fel de bine și împotriva celor care au
făcut ca El să moară. Iată ce ne spune în acest sens Sfântul Vasile cel Mare: „la înviere s-a risipit sfatul
neamurilor, al lui Pilat şi al ostaşilor; au fost risipiţi toţi câţi au lucrat cele împotriva crucii. Au fost lepădate
sfaturile conducătorilor, ale arhiereilor, ale cărturarilor şi ale împăraţilor poporului. învierea a distrus toate
planurilor.”48
Un creștin ortodox evlavios s-a dus la părintele lui duhovnicesc.
- Binecuvântați părinte.
- Domnul fiul meu.
- Părinte aș vrea să discut ceva cu sfinția ta.
- Ce anume?
- Am auzit la biserică aceste cuvinte a lui Hristos.
- Ce cuvinte?
- “Daţi şi vi se va da; o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf vi se va turna în poală; căci cu ce
măsură măsuraţi, cu aceea vi se va măsura” (Luca 6,38).
- Așa și?
- Ce vor să însemne ele?
- Adică?
- Nu le înțeleg sensul.
- Adică ce vrea să însemne: cu ce măsură măsurați cu aceiași măsură vi se va măsura?
- Da.
- Ca să te fac să înțelegi îți voi spune o întâmplare.
- Vă ascult.
- Se spune că mai de mult era un sătuc la poalele unui mare castel.
- Și?
- Într-o zi purtătorul de cuvânt (adică crainicul) castelanului a venit în centrul sătucului și a spus:
- Stăpânul nostru vă invită la petrecerea zilei sale de naștere.
- Ce frumos, au spus sătenii.
- Pentru fiecare se va pregătii un dar.
- Vai minunat! Spuneau sătenii.
- Stăpânul vă cere tuturor să dați o mână de ajutor.
- Ce anume?
- Să binevoiască aceia care vor veni la petrecere să aducă acolo nişte apă ca să umplem fântâna castelului,
de acum secată.
- Și ce a urmat?
- Crainicul a făcut de mai multe ori această cerere după care a plecat la castel.
- Vai, tot tiran a rămas. Are destule slugi ca să poată să-i umple fântâna, eu voi duce o ulcică de apă, să-i
ajungă, au spus unii săteni.
- Banu, el a fost mereu bun şi milostiv şi de aceea, eu voi duce un butoiaş.
- Ba eu doar un degetar.
- Iar eu un butoi.
- Ei bine a venit și dimineața petrecerii.
- Și ce au făcut sătenii? S-au dus?
- Da.
- Interesant.
- Numai că lucrurile erau diferite.
- De ce
- Unii gâfâiau ducând cu sine mari butoaie.
- Și alții?
- Alții veneau doar cu ulcele de apă.
- Fiecare cum credea nu?

48Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXII, VI, în PSB, voi. 17, p. 255.

25
 - Da. Au golit vasele în fântână.
- Și ce a urmat?
- A început petrecerea.
- Și cum era petrecerea?
- Vin, friptură, prăjituri etc. Ca la o petrecere.
- Ce petrecere a dat pentru noi stăpânul.
- Da și mâncarea este așa de bună.
- Ce să mai spunem de muzic?. Cântă cei mai buni muzicieni.
- Deci le-a plăcut la săteni?
- Foarte mult. S-a făcut seară. Stăpânul a luat cuvântul.
- Vă mulțumesc tuturor că ați venit. Eu sunt obosit și vreau să mă retrag în camera mea.
- Să trăiești la mulți ani stăpâne.
- Deci le-a plăcut la săteni?
- Foarte mult.
- Dar acum urmează surpriza.
- Ce surpriză?
- Să mergem să ne luăm vasele de apă cu care am venit, au spus sătenii
- Și?
- Când au ajuns la vase ce să vezi?
- Ce?
- Vasele au fost toate umplute cu bani de aur.
- Vai nu se poate! Spuneau cei care au adus vase și butoaie mare.
- Nu se poate! Ce prost am fost! De ce nu am adus un vas mai mare? Spuneau cei care au adus vase mici.
De ce nu am adus un vas mai mare?
- Fiecare a primit după cum a dat nu?
- Da.
- Și așa este și cu noi?
- Stăpânul a voit să le dea o lecție supușilor lui.
- Că cu ce măsură măsori cu aceiași măsură primești?
- Întocmai.
- Acum îmi dau seama că așa este.
- Bineînțeles că așa este.
- Deci dacă ești zgârcit lumea te va trata ca un zgârcit?
- Da.
- Și dacă ești un milostiv oamenii te vor trata ca un milostiv?
- Exact.
- Dar oare așa să fie?
- Păi nu asta este morala întâmplării de mai sus?
- Ba da.
- Nu ai cum să ceri de la oameni să de-a înapoi ceea ce tu nu dai.
- Da?
- Da.
- Nu ai cum să ceri de la oameni iubire dacă tu nu oferi iubire.
- Asta așa este.
- Păi vezi?
- În mare să știți părinte că sunt lămurit.
- Da. Iisus a avut multă dreptate când a spus: cu ce măsură măsurați cu aceiași măsură vi se va măsura.
- Așa este.49
Ei bine deși întâmplarea de mai sus se potrivește și nouă creștinilor ortodocși. Hristos ne cheamă an de
an să sărbătorim Sfintele Paști. Unii vin cu toată bucuria la acest frumos praznic în timp ce alții sunt mai reticenți.
Fiecare va primii răsplată de la Hristos pe măsura evlaviei sale. Hristos a înviat și vrea să ne cheme la ospățul

49 Petroniu Florea, Pildele Mântuitorului vol 2 (Zalău, 2020) pp. 243-245.

26
biruinței Sale asupra morții. Sfântul Atanasie cel Mare spune despre învierea lui Hristos: „în acelaşi timp nu a
răbdat ca templul sau trupul Său să rămână mult timp aşa, ci arătându-L mort numai prin pătrunderea morţii în
El, l-a înviat îndată, a treia zi, purtând ca trofeu al biruinţei Sale asupra morţii nestricăciunea şi nepătimirea
dobândită în trupul Său. Căci putea să ridice trupul chiar îndată din moarte şi să-l arate vieţuind iarăşi. Dar
Mântuitorul nu a făcut aceasta, rânduind cu înţelepciune şi acest lucru de mai înainte. Căci ar fi putut zice cineva
că El nici nu a murit, sau că moartea nu L-a cuprins deplin, dacă s-ar fi arătat îndată înviat. Sau dacă moartea şi
învierea s-ar fi petrecut în acelaşi moment, ar fi rămas nevăzută însuşirea nestricăciunii. De aceea trebuia să se
arate trupul mort. Deci a înviat trupul Său numai a treia zi, ca să se arate moartea în trupul Său. Dar nu l-a lăsat
mult timp în această stare, ca nu cumva să nu fie crezut că l-a înviat, socotindu-se că în acest timp ar fi ajuns la o
stricare deplină; deci că nu mai poartă acelaşi trup, ci altul.”50

CAPITOLUL 3

SFINTELE PAȘTI CA ANTICIPARE A PROPRIEI ÎNVIERI

Omul de azi este un om care este preocupat foarte mult de propria persoană. El este unul care mai întâi
de toate se gândește la:
- câștigul propriu,
- beneficul propriu,
- edificarea proprie
- și emanciparea proprie.
Fiind un om atât de aplecat spre sine:
- psihologic,
- științific
- și personal
ei bine acest om nu mai prea este interesant de alții. Hristos ajunge să fie în această lume Un cu totul Altul (das
ganz andere în germană).51
În gândirea omului pragmatic al zilelor noastre omul se gândește că ce are de a face învierea lui Hristos
cu El? De ce să sărbătorești învierea Altuia când tu nu știi de propria înviere?
Ei bine în sens creștin ortodox nu trebuie să fim chiar atât de radicali cu învierea lui Hristos. De ce?
Fiindcă aceasta ne privește și pe noi. Ne privește și pe noi fiindcă Hristos a înviat ca o anticipare a propriei
noastre învieri. Prin urmare învierea nu este un lucru care l-a privit numai pe Hristos ci ne are în vedere pe noi
pe toți. Crezul în înviere este prezent din Vechiul Testament. Este adevărat că nu toți evreii au ajuns să creadă în
înviere. Știm de exemplu de casta saducheilor din Vechiul Testament care nu credea în înviere. Totuși în mare
credința în înviere a fost susținută de Vechiul Testament. Poate cel mai vocal profet din Vechiul Testament a
fost Sfântul proroc Iezechil care a avut o vedenie de la Dumnezeu în care a fost dus în mijlocul unui câmp cu
oase uscate și i s-a spus să profețească acestor oase uscate. Carnea a venit din nou pe aceste oase și ele s-au făcut
oameni cu viață (Iezechil 37, 1-11).
Că învierea lui Hristos este o anticipare a propriei învieri ne-o spune și Sfântul Grigorie de Nyssa: „El,
Care este începătura celor adormiţi, Se face întâi născut din morţi pentru ca să deschidă trupului drumul
învierii.”52Prin urmare se poate spune că învierea lui Hristos este un deschizător de drumuri în sensul că ea
deschide trupului nostru drumul spre înviere. Nu știm când va avea loc învierea cea de obște dar știm cu mare
exactitate când a avut loc învierea lui Hristos: în aprilie anul 33. Prin urmare trebuie să fim cât se poate de
conștienți că învierea lui Hristos la momentul actual ne privește și pe noi dacă nu direct cel puțin indirect. Cu
toții voim să înviem și să nu fim ținuți veșnic de moarte. Ei bine Hristos de Sfintele Paști vine și ne spune că da,
este posibil ca să înviem. Ca dovadă Hristos ne asigură de acest lucru prin propria înviere. Este una dintre cele
mai mari dovezi și le fel de bine ea nu poate să fie trecută cu vederea. Că întruparea lui Hristos se leagă de
învierea Lui și prefigurează învierea noastră ne-o spune Sfântul Chiril al Alexandriei: „(...) N-a adus (Avraam -
n.a.) copilul spre jertfa, pierzând nădejdea în făgăduinţe, ci încrezându-se în puterea Stăpânului că va şti să

50Sf. Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului şi despre arătarea Lui nouă prin trup, cap. 4, XXVI, în PSB, voi. 15, p. 121.
51După expresia lui Rudolf Otto, Sacrul (Editura Limes, 2015).
52Sf. Grigorie de Nyssa, Despre desăvârşire, către monahul Olimpiu, în PSB, voi. 30, pp. 470-471.

27
împlinească în vreun fel jurământul Său. Şi nu i-a fost fără câştig această încredere, deşi trecea printr-o încercare
atât de amară. Căci era învăţat ca dintr-o credinţă în ceea ce se va întâmpla, sau în învierea din morţi, despre
minunea mai presus de orice raţiune şi vrednică de auzit şi pe lângă aceasta, despre taina prea închinată şi mare a
întrupării Unuia Născutului.”53
Trebuie să facem un efort și an de an să prăznuim Sfintele Paști cu gândul că ele anticipează momentul
când toți morții vor învia. Știm însă că nu toți vor învia la fel. Păcătoșii și cei răi vor învia pentru a ajunge să
meargă la osândă. Prin urmare învierea nu este:
- identică,
- aceiași,
- una
- și singulară
pentru toți. Știm că în lumea de dincolo sufletele sunt despărțite de trupuri. Ei bine la învierea de la sfârșitul
lumii sufletele celor drepți vor lua trupuri pentru a se desfăta veșnic în bucuria raiului în timp ce sufletele celor
răi își vor lua trupurile pentru a se chinuii veșnic în iad. Prin urmare deși toți vor învia stadiul de după înviere nu
va fi identic la toți.
Sfintele Paști sunt o manifestare a credinței noastre în înviere și în Hristos. Trebuie să ne lăsăm conduși
de Hristos care știm că este Mântuitorul nostru. Hristos a spus: “iar voia Celui ce M-a trimis este ca tot ce Mi-a
dat să nu-l pierd, ci să-l înviez în ziua cea de pe urmă. Căci aceasta este voia Tatălui Meu ca tot cel ce vede pe
Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia pe el în ziua cea din urmă” (In. 6, 38, 40).
Prin urmare Hristos ne asigură că noi vom învia: Eu îl voi învia pe el în ziua cea de pe urmă. Pentru mulți
aceste cuvinte nici că nu ar exista în Biblie. Trebuie să știm că Hristos este Unul care nu minte. Ne putem
încredința că Hristos nu este un mincinos ca diavolul fiindcă tot ceea ce a spus El s-a împlinit. Prin urmare:
- ne putem încrede,
- ne putem baza,
- ne putem lăsa conduși
- și ne putem lăsa
în grija lui Hristos.
Hristos este alături de noi nevăzut în momentul morții. Cei drepți și virtuoși ajung să Îl vadă pe Hristos
în momentul morții. Știm din Patericul egiptean că mai înainte de a murii Sfântul Sisoe cel Mare a ajuns să Îl
vadă pe Hristos și mai ales a avut timp să le spună și celor de lângă el de vedenia lui.54
Trebuie să știm că legile din lumea nevăzută a lui Dumnezeu și a diavolului nu sunt la fel ca legile din
lumea noastră. Avem de a face cu o lume pe care noi aici pe pământ doar o putem anticipa și înțelege foarte
puțin. Ceea ce trebuie să știm este că prin păcatul lui Adam și Eva diavolul și-a câștigat un anume drept asupra
naturii umane sau mai bine spus a ființelor umane. Dumnezeu a recunoscut acest lucru dar evident că a voit să
vină în ajutorul omului. Învierea lui Hristos este în acest sens început al învierii tuturor. Sfântul Chiril al
Alexandriei spune cât se poate de clar: „El n-a rămas între morţi, ci a înviat cu moartea pe moarte călcând, şi a
ieşit din mormânt. Aceasta au crezut-o cu adevărat cei ce prin credinţă L-au aflat pe Cel ce-a murit pentru noi, ca
să treacă şi la viaţă pentru noi.”55
Prin urmare pentru a face ca viața să treacă la noi Hristos a trebuit să își asume natura umană și să ajungă
să învie pentru a îi deschide naturii umane:
- posibilitatea,
- șansa
- și oportunitatea
de a învia.
Avem toate motivele să credem că învierea lui Hristos se leagă de noi de toți la nivel personal. Evident că
sunt mai mulți care sunt împietriți la inimă și care atunci când vin Sfintele Paști se comportă ca și cum nimic nu
s-ar întâmpla. Ei bine acest lucru trebuie să ne spună că Hristos nu poate:
- trece,
- depășii,
53Sf. Chirii al Alexandriei, Glafire la Facere, Cartea a IlI-a, 3, în PSB, voi. 39, p. 95.
54După Patericul egiptean, (Alba Iulia, 1991).
55Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Ieşire, Cartea întâi, 5, în PSB, voi. 39, p. 265.

28
 - merge
- și schimba
libertatea și liberul nostru arbitru dacă noi nu voim acest lucru. Suntem liberi să ținem sau nu Sfintele Paști însă
avem șansa să ne înduhovnicim și să fim creștin ortodocși mult mai buni dacă ajungem să fim unii care să ținem
Sfintele Paști.56
Un alt lucru care evident că nu se poate să îl trecem cu vederea este lumina sfântă57 care vine de Sfintele
Paști la Ierusalim la mormântul Domnului. Cu privire la această lumină sunt mai multe mărturii și evident că
sunt mai mulți care se îndoiesc de ea și cred că de fapt este dor o minciună a creștinilor ortodocși că ajunge să
vină lumina.
În acest sens mai toți creștinii ortodocși știu că există un ritual al luminii sfinte de Paști de la Ierusalim.
Patriarhul Ierusalimului este golit de toate obiectele care le are și de orice sursă de aprindere și el intră în
mormântul Domnului numai cu lumânări în mână în sâmbăta mare. Acolo se roagă până când lumânările lui se
aprind cu lumină venită din cer.
“În sâmbăta de dinaintea Paștelui, la prânz, „patriarhul grec, împreună cu clerul lui înveșmântat în
straiele sacerdotale și urmat de patriarhul armean cu clerul lui și cu episcopul copților, mărșăluiesc în procesiune
grandioasă și solemnă, și cântând imnuri, de trei ori în jurul Sfântului Mormânt.” Odată procesiunea încheiată,
Patriarhul Ortodox al Ierusalimului sau alt arhiepiscop ortodox citește rugăciunea Pogorârii Sfintei Lumini, își dă
jos robele și intră singur în mormânt. „Prelații armeni și copți rămân în anticameră, unde spun că ședea îngerul
când s-a arătat femeii credincioase (Maria Magdalena) după învierea” lui Iisus. Atunci, adunarea cântă „Doamne
miluiește” (Kyrie eleison în greacă) până când Lumina Sfântă coboară și aprinde candela "neadormită" de unde
patriarhul aprinde peste 33 de lumânări legate împreună. În tot acest timp patriarhul este urmărit de prelații
armeni și copți. Patriarhul iese apoi la iveală din încăperea mormântului și rostind rugăciuni, aprinzând fie 33, fie
12 lumânări le împarte celor adunați acolo. Ceremonia nu a arātat mereu așa. De la Joseph Assemani aflăm că în
secolul XI lumina se pogora în mormântul închis și pecetluit cu pecetea regală, astfel încât să se evite orice
înșelăciune din partea creștinilor.”58
Se cunoaște cazul când în Evul mediu catolicii au ocupat primii mormântul Domnului și ortodocșii au
rămas la intrare în Biserica Învierii. Ei bine paradoxal lumina nu a venit la catolici ci la ortodocșii de afară. O altă
mărturie despre lumina sfântă o avem din perioada otomană când știm că turcii au înlocuit fitilul lumânărilor și a
candelelor cu unele de fier și acestea s-au aprins în mod minunat.
Iată o altă mărturie despre lumina sfântă de la Ierusalim din anul 2008: “în anul 2008, mă aflam la
ceremonia Sfintei Lumini din Sâmbăta Mare, însă pentru prima dată nu în Biserica Învierii, aşa cum obişnuiam
s-o fac mulţi ani la rând, ci în Biserica Sfinţilor Constantin şi Elena care se află în interiorul Patriarhiei. Această
Biserică este aproape de marea turlă a Bisericii Învierii, iar de la ferestrele interioare se vede de sus locul Sfântului
Mormânt. Cele două Biserici comunică între ele şi sunt în esenţă unite, deşi se află la altitudini diferite.
În acea Sâmbătă Mare, Sfânta Lumină a coborât la ora obişnuită a amiezii şi în câteva minute s-a
răspândit, din lumânare în lumânare, şi în mica biserică unde mă aflam. După vreo zece minute, când cei ce erau
de faţă luaseră Sfânta Lumină în lumânările lor, iar cei mai mulţi deja plecaseră din Biserică, o rază de lumină alb-
albăstruie, care semăna cu o descărcare electrică, a intrat printr-o fereastră a bisericuţei. Raza luminoasă era
dreaptă şi s-a îndreptat cu o viteză fulgerătoare către o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Hristos, care se afla
exact vizavi de fereastră, şi în continuare şi-a schimbat traiectoria în altă direcţie. În aceeaşi clipă, s-a auzit o
şuierătură puternică, un sunet, care arăta că ceva spinteca aerul. Toate acestea au durat câteva fracţiuni de
secundă.
Exact sub icoana Maicii Domnului se aflau două femei din Rusia care, în acea clipă, erau întoarse spre
fereastra prin care intrase Lumina. Când raza alb-albăstruie şi sunetul puternic au fost percepute, cele două femei
şi-au plecat capetele lor din reflex şi după ce au scos un ţipăt puternic, au alergat câţiva metri într-o parte. Raza
de lumină a trecut la câţiva centimetri pe deasupra capetelor lor. După puţin timp şi-au întors privirile spre
icoană şi, cuprinse de teamă, se ţineau amândouă cu mâinile de inimile lor.
Eu mă aflam la distanţă de vreo cinci metri împreună cu prietenul şi colaboratorul meu, Ioan Koutsikidis,
care, de asemenea, a văzut toată scena. În bisericuţă se mai aflau încă vreo zece persoane. Pentru câteva secunde,

56https://ro.orthodoxwiki.org/Sfintele_Pa%C8%99ti (accesat pe 03.03.2022).

57A se vedea Auxentios al Foticeei, Lumina sfântă de Paște de la Ierusalim (Sibiu, 1996).
58https://ro.wikipedia.org/wiki/Lumina_Sf%C3%A2nt%C4%83 (accesat pe 03.03.2022).

29
am încercat să conştientizăm ce se întâmplase. Când ne-am apropiat de icoana Maicii Domnului, am constatat cu
uimire că singura candelă care era agăţată înaintea ei, se aprinsese de la raza alb-albăstruie. Candela aceasta
fusese stinsă mai înainte, precum şi toate celelalte candele din biserică.”59
Doi părinți discutau despre rugăciunea lui Iisus.
- Și părinte ce credeți despre rugăciunea lui Iisus?
- Este o rugăciune monahală însă ea poate să fie rostită și de laici.
- Așa este.
- Dar de ce întrebi?
- Voiam să știu mai multe despre rugăciunea lui Iisus.
- O să îți spun o întâmplare despre rugăciunea lui Iisus.
- Care?
- Se leagă de un călugăr pe nume Alipie din Muntele Athos de la Mănăstirea Xenofont care a trăit în
secolul XX..
- Vă ascult.
- Acest călugăr a început să spună rugăciunea lui Iisus cu care evlavie.
- Frumos.
- Într-o zi însă lucrurile au luat o turnură neașteptată.
- Ce turnură?
- Dacă încerca să o spună o dată - lucru înfricoşător şi inexplicabil -, începea să tremure din tot trupul,
făcându-i să se cutremure şi pe cei care se aflau din întâmplare în preajma lui. Astfel, în ceasul slujbei din biserică,
dacă spunea în taină rugăciunea lui Iisus, fraţii din stranele alăturate, ba chiar şi stranele, jucau, săreau, se
tulburau. Atunci când se ruga în chilia lui, împreună cu aceasta se cutremurau şi chiliile vecine.
- Vai nu se poate.
- Ba da. Așa s-a întâmplat.
- Și care a fost cauza?
- Asta au încercat să afle mai mulți părinți din Athos.
- Și au aflat?
- Unii au zis să îi facă exorcisme.
- Și au reușit?
- Nu.
- De ce?
- Fiindcă părintele Alipie s-a obișnuit să spună această rugăciune și nu se mai putea oprii.
- Vai de mine.
- Astfel, fără să vrea, în chilie, în biserică, la masă, la ascultări, pretutindeni rostea rugăciunea lui Iisus şi
imediat patul, strana, masa, obiectele cu care lucra, toate tremurau.
- Părinte Alipie încetează să mai spui rugăciunea. Nu vezi ce se întâmplă?
- Dar ce, parcă eu vreau? O rostesc fără voia mea. Iertaţi-mă, părinţilor.
- Ar trebuii să mergi și să vorbești cu părintele Daniiel Katunakiotul (1846-1929).
- Și?
- Au ajuns la părintele Daniil.
- Și ce s-a întâmplat?
- I-au spus părintelui Daniiel ceea ce avea loc:
- Părinte Daniiel când spun rugăciunea lui Iisus obiectele din jurul meu ajuns să se cutremure.
- Înțeleg.
- Ce pot face?
- Ca să te ajut trebuie să îmi spui cu amănuntul viața duhovnicească.
- Într-o noapte privegheam în paraclisul de lângă mănăstire şi mă rugam învârtind metania. La un
moment dat cineva a bătut la uşă. Am simţit o frică în inimă şi un cutremur în trup, însă mi-am continuat
rugăciunea. Între timp bătăile în uşă s-au înmulţit. Am înţeles că era ceva satanic. M-am dus la uşă dar n-am
văzut pe nimeni. Peste puţin timp iar s-au auzit bătăi în uşă şi mi s-a cutremurat trupul. Am fost sigur că era

59Haralambie K. Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom.
Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – (Sfântul Munte Athos, Atena, 2011), pp. 239-240.

30
lucrarea diavolului, dar nu i-am dat nici o importanţă. Rosteam rugăciunea cu şi mai multă râvnă. Însă loviturile
din uşă deveneau din ce în ce mai puternice. Nu numai trupul meu şi uşa, dar şi întreaga biserică se clătina într-
un mod ciudat. Din clipa aceea, îndată ce încetam rugăciunea, clătinatul se oprea, iar când o reluam, începea din
nou. Aşa stau lucrurile, părinte.
- Înțeleg, a spus părintele Daniil.
- Ia spune-mi, când au început loviturile şi ţi-ai dat seama că e vorba de lucrare diavolească, ce ţi-ai spus
în minte? Ce simţăminte ţi-au cuprins sufletul? Frică şi laşitate ori tulburare şi nesocotire?
- Îmi spuneam în gând, să bată cât o vrea, pe mine nu mă va opri din rugăciune. Nu i-au făcut la fel şi
Sfântului Antonie cel Mare? Ei cu treaba lor şi eu cu treaba mea. Fie că această cutremurare este lucrarea harului,
fie că este a celui viclean, eu voi spune încontinuu rugăciunea şi urâtorul binelui va fi înfrânt.
- Dintr-o dată părintele Daniil s-a luminat.
- Și-a dat seama de problemă?
- Da.
- Și de ce se cutremurau lucrurile în jurul părintelui Alipie?
- Părintele Alipie fusese cuprins de un văl nevăzut de mândrie, ca şi cum ar fi ajuns la măsura Sfântului
Antonie cel Mare, şi i-a arătat vrăjmaşului o nesocotire trufaşă. Rugăciunea lui, fiind pătată de mândrie, n-a fost
bine-primită de Dumnezeu.
- Și i-a spus asta părintelui Alipie?
- De acum înainte să rosteşti rugăciunea lui Iisus cu smerenie, cu zdrobire de inimă. Să te consideri un
păcătos, un nimic în faţa lui Dumnezeu. Să fii conştient că tremurul trupului este lucrare satanică. Atunci când va
apărea, să-L rogi în minte pe Domnul Hristos s-o îndepărteze. Doar în felul acesta vei atrage harul dumnezeiesc.
- Înțeleg, a spus părintele Alipie.
- Și ce s-a întâmplat?
- Ei bine după ce a primit sfatul părintelui Daniil cutremurele din jurul lui s-au oprit.
- Minunat.
- Așa este.
- Deci el spunea rugăciunea lui Iisus cu mândrie.
- Da.
- Dar părinte cum poți să te rogi cu mândrie?
- Cum s-a rugat părintele Alipie.
- Adică?
- Eu sunt cel mai mare sfânt fiindcă mă rog.
- Deci nu trebuie să ne fălești că te rogi?
- Nu.
- Înțeleg.
- Există un timp de mândrie spirituală.
- Cea de care a fost cuprins părintele Alipie?
- Da.
- Acum îmi dau seama.
- Chiar dacă te rogi și ești un om virtuos nu trebuie să te lauzi cu acest lucru.
- Așa este.
- Trebuie să te vezi pe tine un păcătos.
- Așa au făcut toți sfinții.60
Avem aici un caz cu totul deosebit care ne spune că atunci când ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl nu trebuie
să ajungem să ne credem mari sfinți ci din contră să ne aducem aminte de păcatele noastre și să ne vedem
păcătoși. Sunt și unii care deși țin Sfintele Paști sunt cât se poate de mândrii fiindcă ei le țin în timp ce alții nu le
țin și evident că ei se văd pe sine mult mai virtuoși și mai drepți în fața lui Dumnezeu. Trebuie să ne aducem
aminte de păcatele noastre și în noaptea de înviere să îi cerem lui Dumnezeu Tatăl să ni le ierte. Aceasta fiindcă
deși este o faptă bună faptul că ținem Sfintele Paști în nici un fel nu trebuie să cădem în mândrie spirituală și să
ne vedem mai buni decât alții. Totuși Sfântul Chiril al Alexandriei ne spune că Sfintele Paști sunt o sărbătoare a
bucuriei și trebuie să ne bucurăm de Paști: „bucuria de El e deci stabilă, şi pe drept cuvânt, căci dacă ne-am
întristat de moartea Lui, cine ne va lua bucuria, odată ce ştim că e viu şi rămâne veşnic, ca Dătătorul şi
60Demonii şi lucrările lor, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, pp. 176-178.
31
Susţinătorul bunătăţilor noastre duhovniceşti? Dar s-a luat îndată bucuria de la cei ce L-au pironit pe cruce,
pentru că, încetând pătimirea de care socoteau că se pot bucura, le vine celor ce se bucurau de ea întristarea
dintr-o necesitate de neînlăturat.”61
Prin sine omul este o ființă:
- curioasă,
- care caută,
- care explorează
- și care dorește să știe mai mult
despre natura lui și despre originea ființei sale. Prin urmare omul are mai multe întrebări despre ființă.
Ce este ființa?
De unde vine ființa?
Cine este Cel care a creat ființa?
Și în ce direcție se îndreaptă ființa?
Toate aceste întrebări sunt cât se poate de legitime și de firești. Aceasta fiindcă trebuie să știm că omul
este definit de ființă. Așa se face că în filosofie a apărut o ramură care se ocupă cu
- studiul
- și investigarea
Ființei. Disciplina filosofică și științifică care se ocupă cu studiul ființei este ontologia.62 Ontologia prin urmare
ne spune că ființa nu este:
- neant,
- hazard
- și întâmplare.
Toată ființa are un centru sau mai bine spus un punct de plecare. Acest centrul al ființei nu este altul
decât Dumnezeu Tatăl. Fără de Dumnezeu Tatăl stihiile ontologice ale omului și ale universului ar ajunge:
- să se descompusă,
- să de dezintegreze,
- și să devină neant.
Filosoful grec Parmenide se consideră că este fondatorul ontologiei și el este și cel care eventual a folosit
și primul numele de ontologie.63
Ceea ce ne spune teologia creștin ortodoxă este că învierea lui Hristos a venit cu un nou prospect
ontologic în lume. Acest prospect ne spune că Hristos a conferit o altă dimensiune ontologică omului. Aceasta
fiindcă prin înviere omul are șansa să ajungă să învie. După cum am spus nici un om nu a mai înviat până la
Hristos. Faptul învierii este un act cu profunde implicații ontologie. Trupul care era destinat morții a ajuns să nu
mai moară. Este adevărat că după înviere nu mai este vorba de același trup grosier ca înainte ci de un trup
spiritualizat și înduhovnicit.64
Prin urmare ne dăm seama că Hristos a inaugurat prin învierea Lui o nouă ontologie sau mai bine spus o
nou dimensiune a ființei. Este vorba de o dimensiune în care moartea trupului nu va mai exista. În acest sens
Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „desfiinţând prin înviere stăpânirea morţii, nu Şi-a procurat învierea Sieşi,
întrucât este Cuvântul şi Dumnezeu, ci ne-a dat această binecuvântare nouă, prin Sine şi în Sine (căci toată firea
omului era, în Hristos, strânsă de legăturile morţii).”65
Omul pragmatic al zilelor noastre evident că nu prea crede în propria înviere. Nu ai cum să crezi în
propria înviere din moment ce sunt oameni morți de mii de ani care nu au mai văzut lumina zilei. Omul de azi
este un om care merge:
- pe evidențe,

61Sf. Chirii al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Xl-a, cap. 2, în PSB, voi. 41, pp. 997-998.
62
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ontologie (accesat pe 04.03.2022).
63https://koaha.org/wiki/Ontologico (accesat pe 04.03.2022).
64Cu privire la statutul trupului după înviere evident că sunt mai multe speculații teologice. Nu știm cum va fi trupul uman după înviere

însă ceea ce știm este că vă fi un alt trup care nu va mai avea deloc consistența grosieră pe care o are acum. Prin urmare trebuie să știm
că trupul uman va fi schimbat cumva ontologic de înviere (care nu știm când va avea loc). Totuși ne putem da seama că trupul nostru
deși rămâne același în nici un fel nu se va raporta la natură ca acum. Toate aceste lucruri sunt taine despre care numai putem să ne dăm
cu părerea fără să ajungem să știm cum va fi.
65Sf. Chirii al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a IX-a, cap. 12, în PSB, voi. 41, p. 1064.

32
 - pe fapte,
- pe dovezi
- și pe experiență.
Învierea ei bine nu prea intră în vocabularul omului fiindcă el nu o vede:
- imediat
- și instantaneu.
Iată de ce sunt mulți care deși au auzit de propria înviere nu vor să știe de ea. Nu au cum din moment ce
ea nu se produce imediat. Ei bine trebuie să știm că dacă gândim astfel nu prea avem mari motive să sărbătorim
Sfintele Paști an de an. Aceasta fiindcă dacă ne îndoim de propria înviere ne vom îndoii și de învierea lui Hristos.
Tot Sfântul Chiril al Alexandriei spune cât se poate de frumos în acest sens: „rupând legăturile morţii, El S-a
întors la viaţa care era a Sa ca Dumnezeu. Fiindcă nu era cu putinţă ca El să fie stăpânit de moarte, căci, fiind
Viaţa prin fire, cum ar fi putut suporta stricăciunea? Iar Cel în Care trăim şi ne mişcăm şi suntem (Fapte 17, 28)
cum ar fi putut fi supus legilor firii noastre şi n-ar fi dat mai degrabă viaţă, ca Dumnezeu, firii care are nevoie de
viaţă?”66
Învierea lui Hristos este cu adevărat o piatră de poticnire pentru omul de azi care nu mai vrea să vadă în
ea:
- lumina duhovnicească,
- speranța,
- șansa,
- viața
- și biruința lui Hristos asupra morții.
Credința în înviere este pentru omul de azi
- prea insipidă
- și fără sens.
Ei bine trebuie să ajungem să ne dăm seama că propria noastră înviere este o problemă de credință după
cum și Dumnezeu Sfânta Treime este o problemă de credință. Propria înviere ajunge să fie percepută la nivel:
- mistic
- și duhovnicesc.
Nu trebuie să uităm acest fapt și să îl avem în vedere. Propria înviere prin urmare poate să fie crezută din
moment ce Hristos a înviat. Trebuie să fim unii care să ne întărim în credință fiindcă propria înviere nu este un
fapt care este acceptat sau mai bine perceput prin rațiune ci mai mult prin credință. Este adevărat că există o
logică a propriei învieri fiindcă este logic ca din moment ce Hristos a înviat și noi să înviem la un moment dat.67
Propria înviere prin urmare este un crez și o dogmă a Bisericii Creștin Ortodoxe. Iată de ce nu trebuie să
uităm de toate implicațiile:
- dogmatice,
- duhovnicești
- și eshatologice
ale propriei învieri.
Timpul învierii lui Hristos știm că a avut loc noaptea. Noaptea este un timp bine ales de Hristos fiindcă
trebuie să știm că noaptea este un simbol al morții și distrugerii. Ei bine din această noapte adâncă Hristos a
venit să schimbe lucrurile și să ne scape de moartea sufletului. Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „(...) Fericitul
Evanghelist Ioan ne vesteşte şi timpul învierii, zicând: în ziua întâi a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a
venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric. Matei, amintindu-ne acelaşi fapt, a spus că învierea a avut
loc după ce s-a făcut seară adâncă. Dar socotesc că, nefiind nici un dezacord între purtătorii de Duh, nu prezintă
nici timpul învierii în mod diferit. Căci, dacă ar voi cineva să înţeleagă sensul celor spuse de ei, va vedea că au
acelaşi sens cuvintele lor. Dimineaţa adâncă şi seara adâncă se reduc, cum socotesc eu, la acelaşi înţeles şi se

66Sf.Chirii al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a XlI-a, în PSB, voi. 41, p. 1138.
67Ceea ce trebuie să știm este că lumea duhovnicească nu se judecă matematic ci ea este una care este mai presus de matematică. Nu
putem să ne facem un calcul matematic și să ajungem să știm matematic când vom învia. Duhovnicește știm că vom învia fiindcă este
cumva firesc ca Dumnezeu Tatăl să ne învie. Faptul că nu știm exact când vom învia poate să fie oarecum inconvenient însă ceea ce
trebuie să fim siguri este că acest lucru nu este o imposibilitate. Acesta a fost și motivul pentru care am spus că Sfintele Paști sunt o
anticipare a propriei învieri. Sfintele Paști anticipează că vom învia deși nu știm acest lucru cu exactitate.
33
întâlnesc la punctul cel din mijloc al nopţii. Deci nu e nici un dezacord între ei. Unul, începând de la sfârşitul
nopţii, iar celălalt, de la începutul ei, se întâlnesc la mijloc, adică, precum am spus adineauri, la sfârşitul nopţii.”68
Moartea este un întuneric spiritual. Este un întuneric spiritual fiindcă trebuie să știm că după cum există
întuneric fizic la fel de bine există întuneric spiritual. Întunericul fizic știm cum toții cum este: este un lucru în
care nu se mai poate vedea nimic. Întunericul spiritual este unul care:
- sufocă,
- distruge
- și ucide
sufletul.
Cu privire la acest lucru sunt mai multe speculații însă ceea ce trebuie să fim conștienți este că sufletul
este o cu totul altă realitate decât trupul. Trupul moare și nu are nici o conștiință de sine. Sufletul după moarte
continuă să aibă conștiință de sine. Totuși acest lucru nu înseamnă că sufletul este viu. Pnevmatologia creștin
ortodoxă susține că sufletul este veșnic fiindcă el vine de la Dumnezeu. Prin urmare sufletul după moartea
trupului are conștiință de sine însă ceea ce nu mai are el este viața. Viața trebuie să știm că nu este numai:
- vegetală,
- animală,
- biologică
- și trupească.
Există o viață sufletească pe care sufletul ajunge să o obțină din viața cu Dumnezeu. Când sufletul este în
legătură cu Dumnezeu Tatăl el este viu. Când sufletul rupe legătura cu Dumnezeu Tatăl ei bine el ajunge să
moară.
În iureșul și haosul morții din lumea noastră, Dumnezeu a voit să arate o rază de speranță: Hristos a
înviat. Învierea lui Hristos imediat a fost propovăduită de sfinții apostoli și a ajuns să fie temelia creștinismului
ortodox. Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „(...) Mânia iudeilor era la culme, şi căpeteniile lor erau gata să
omoare pe orice om care admira învăţătura Mântuitorului şi primea puterea şi slava Lui negrăită şi atotputernică,
mai ales pe Sfinţii ucenici. De aceea ei, ferindu-se să cadă în mâinile acelora, nu se duc înainte de sfârşitul zilei la
mormânt, deoarece nu se putea aceasta fără pericol, căci ar fi fost văzuţi în cursul zilei, lumina zilei
descoperindu-i ochilor tuturor. Şi nu spunem că pricina acestei bine-cugetate feriri era laşitatea nebărbătească, ci
cunoştinţa a ceea ce le era de folos, insuflată sufletelor Sfinţilor de Hristos, Care nu îngăduia ca cei ce vor fi
luminătorii lumii să se primejduiască înainte de vreme.”69
Prin urmare an de an de Sfintele Paști noi creștinii ortodocși ne anticipăm propria înviere. Aceasta
fiindcă trebuie să știm că învierea este un lucru care ajunge să ne definească sensul vieții. În termenii lui Martin
Heidegger nu mai trăim în spre moarte (daz zein zum tode) ci ajungem să trăim în spre înviere și viață. Se poate
vedea aici că unul dintre cei mai mari filosofi moderni Heidegger s-a înșelat destul de mult când a ajuns să
elaboreze o filosofie care se baza pe viața spre moarte a omului.70
Învierea lui Hristos este o minune. Știm că Hristos a făcut mai multe minuni pentru cel din jur dar până
la înviere nu a făcut nici o minune asupra Sa. Ei bine în cele din urmă Hristos va face o minune cu trupul Lui
muritor care va învia. Tot Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „și cum vom aştepta noi învierea, dacă Hristos n-a
înviat templul Său, facându-Se pe Sine începătură a celor adormiţi (I Cor. 15, 20) şi întâi-născut din morţi pentru
noi? Sau cum va îmbrăca acest trup stricăcios nestricăciunea, dacă, precum socotesc unii, va coborî în totală
pierzanie? Şi cum nu i se va întâmpla aceasta, dacă nu va avea nici o nădejde a învierii? Deci, păzeşte-te să nu
cazi din credinţa cea dreaptă pentru că nu pricepi minunea, ci fii înţelept şi adaugă aceasta la celelalte minuni.”71
Se spune că era un exorcist creștin ortodox foarte cunoscut la care a venit un ucenic.
- Părinte ce mai faceți?
68Sf. Chirii al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a XlI-a, în PSB, voi. 41, p. 1139.
69Sf. Chirii al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a XII-a, în PSB, voi. 41, p. 1140.
70Ceea ce ne face sensibili și ceea ce ne conștientizează teologia creștin ortodoxă este că moartea nu este creația lui Dumnezeu.

Dumnezeu Tatăl a voit ca noi să fim nemuritori și să ajungem să trăim în comuniune cu El pentru veșnicie. Totuși pentru a ajunge să
se realizeze acest lucru Dumnezeu l-a lăsat pe om să vadă că diavolul nu a voit să trăiască cu Dumnezeu pentru veșnicie și mai mult a
voit ca el să fie Dumnezeu. Mai de vreme sau mai târziu omul avea să cunoască pe diavol sau mai bine spus avea să știe despre cine este
el. Se poate spune că diavolul din răutate și invidie îl atacă pe om și ajunge să îl facă muritor. Totuși Dumnezeu Tatăl mai dă o șansă
omului și Îl trimite pe Hristos să se întrupeze, să moară și să învie. În cele din urmă Hristos este ultima noastră șansă și speranță.
71Sf. Chirii al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a XII-a, în PSB, voi. 41, p. 1152.

34
- Sunt bine.
- Mă bucur.
- Tu cum mai ești?
- Și eu sunt bine.
- Așa vrea să vă întreb părinte ceva.
- Ce?
- Cum de azi devenit exorcist?
- Este o poveste veche.
- Păi de ce nu mi-o spuneți și mie?
- Tu ai auzit de Patericul egiptean?
- Da.
- Ce știi de el?
- Este o carte despre părinții deșertului egiptean din secolul al IV-lea.
- Așa este.
- Și?
- În Patericul egiptean am citit o istorisire care a avut efect major asupra mea.
- Ce istorisire?
- Despre fata unui om important din Babilon.
- Ce este cu ea?
- Din răutate un demon a început să o posede pe această fată.
- Vai nu se poate.
- Fata nu mai acționa normal și era smintită cu totul.
- Ce mă voi face cu fata mea care este lumina ochilor mei? Se întreba tatăl.
- Așa este.
- A mers pe la mai mulți preoți.
- Și?
- Nimic.
- Nu au putut-o ajuta?
- Nu.
- De ce?
- Fiindcă demonul intrase adânc în ea.
- Înțeleg.
- Totuși o rază de speranță a apărut.
- Cum?
- Tatăl era prieten cu un călugăr.
- Care ar fi putut să o ajute?
- Da.
- Și ce a urmat?
- Ei bine tatăl s-a dus la călugăr și i-a spus:
- Părinte am nevoie de ajutorul tău.
- Cu fiica ta?
- Da.
- Ar fi o șansă ca fiica ta să se vindece.
- Care?
- Nimeni nu îți poate vindeca fiica decât numai niște sihaștrii pe care îi cunosc eu.
- Cine sunt acești sihaștrii?
- Oameni cu viață sfântă.
- Și unde îi pot găsii?
- În pustiu.
- Mă voi duce la ei.
- Nu cred că este cea mai bună idee.
- De ce?
- Dacă vei merge și le vei cere să îți vindece fata direct nu o vor face.
35
 - Păi de ce?
- Din smerenie.
- Smerenie?
- Da.
- Adică?
- Dacă îți vor vindeca direct fata vestea despre ei se va duce și ei ar putea să cadă în mândre.
- Înțeleg.
- Mă bucur.
- Și ce trebuie să fac?
- Îți spun acum.
- Ascult.
- Când sihaștrii vor venii la piață să își vândă coșurile tu prefă-te că vrei să cumperi de la ei.
- Și?
- Apoi cere-le să spună o rugăciune.
- Și așa se va vindeca fiica mea?
- Da.
- Bine așa am să fac.
- Omul important din Babilon i-a așteptat pe călugări să ajungă în piață.
- Bună ziua, a început omul.
- Bună ziua, i-a spus un călugăr.
- Vreau să vă cumpăr toate coșurile.
- Bine.
- Dar nu am bani cu mine.
- Voi venii eu cu tine acasă la tine să îmi da banii, a spus un călugăr.
- Foarte bine.
- Călugărul s-a dus casa omului important din Babilon.
- Și ce a urmat?
- Acolo când fata demonizată l-a văzut i-a tras o palmă.
- Chiar că era demonizată.
- Atunci călugărul după porunca Mântuitorului a întors și celălalt obraz.
- Foarte frumos.
- Demonul din fată a strigat:
- O, silnicie! Porunca lui Iisus mă izgoneşte.
- Și a ieșit afară din fată?
- Da.
- Foarte interesant.
- Este.
- Și această întâmplare v-a făcut să deveniți exorcist?
- Da. Fiindcă mi-am dat seama că puterea lui Hristos este mai mare decât puterea diavolului.72
Avem aici o întâmplare care ne spune că evident prin Hristos mai de vreme sau mai târziu vom ajunge să
îl biruim pe diavol. Trebuie să știm că a duce un mod de viață creștin ortodox este la un anumit nivel o auto-
exorcizare a omului. Omul ajunge să se elibereze de demoni dacă după o viață creștină după cum a fost arătată
de Hristos. De fapt știm că pentru acest lucru a venit Hristos în lume: ca să ne elibereze de diavol. Tot ceea ce a
făcut Hristos în activitatea Lui mesianică a avut acest scop final și ultim: elibera de diavol. Hristos a înviat și
Sfântul Chiril al Alexandriei ne spune că această înviere a avut loc și prin lucrarea lui Dumnezeu Tatăl: „căci,
deoarece nu firea trupului s-a făcut pricină a vieţii, ci faptul s-a săvârşit mai degrabă prin lucrarea firii
dumnezeieşti negrăite, căreia îi aparţine prin fire puterea de a face toate vii, Tatăl prin Fiul S-a făcut lucrător
asupra templului trupului lui Hristos nu fiindcă nu ar fi putut Cuvântul să-Şi învie trupul Său, ci pentru că ceea
ce lucrează Tatăl lucrează prin Fiul (fiindcă El este Puterea Lui), şi ceea ce săvârşeşte Fiul este desigur de la
Tatăl.”73

72Întâmplare preluată din Patericul egiptean (Alba Iulia, 1991).

73Sf. Chirii al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a XII-a, în PSB, voi. 41, p. 1164.
36
 CAPITOLUL 4

DE CE SUNT MULTE DRUMURI SPRE CENTRE SPIRITUALE FALSE ÎN LUMEA NOASTRĂ?

Conflictul religiilor este unul dintre cele mai vechi în lumea noastră. Se poate spune că acest conflict a
ajuns să fie instaurat poate pentru prima dată când din invidie Cain îl ucide pe fratele său Abel care a adus o
jertfă mai bună lui Dumnezeu. Au fost în conflict păgânii între ei fiindcă se considera că zeii unui popor trebuie
să fie adorați mai mult decât zeii altor popoare. Ceea ce ne spune istoria este că acest conflict al religiilor deși
este foarte vechi este:
- distructiv,
- nociv,
- aberant
- și degradant.
Pentru noi creștinii ortodocși este cumva evident cât de aberant este de exemplu să ajungi să ucizi în
numele lui Dumnezeu. Să ne aducem aminte de strămoșii românilor dacii care la fiecare patru ani aruncau un om
într-o suliță pentru a îl trimite pe lumea cealaltă și a ajunge la zeul suprem Zamolxe și a îi spune toate cerințele
poporului dac.
Istoria umanității este presărată mai pe tot parcursul ei de
- conflicte
- și războaie
religioase. Aceasta fiindcă după cum putem să ne dăm seama omul poate devenii foarte rău și ceea ce este și mai
grav, el poate devenii fanatic. Este plină de religia de fanatici care sunt gata să moară pentru a îi ucide pe alții
pentru crezurile lor.74
Iisus a fost cât se poate de clar când a spus: “feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de
oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.”(Matei 7, 15).“Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe
mulţi. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să
amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.” (Matei 24, 11 și 24).
Iisus ne face conștienți că în lume sunt mulți profeți mincinoși de care trebuie să ne ferim. Totuși se
ridică o întrebare: care este motivația pentru care oamenii devin profeți mincinoși? Adevărul este că nu trebuie să
subestimăm înclinația spre rău omului. Omul în istorie a fost capabili de lucruri cu adevărat îngrozitore:
- canibalism,
- sadism,
- lagăre de exterminare,
- gazare,
- războaie mondiale,
- terorism
- sau jocuri de gladiatori.75
Deși pare de necrezut pentru mai mulți creștini ortodocși simpli și autentici ceea ce trebuie să știm este
că sunt mulți:
- aliați
- și avocați
ai demonilor. Acești avocați ai diavolului sunt unii care susțin că:
- crima,
- războiul,
- perversiunea,
- genocidul,
- exterminarea,
- exploatarea
- rasismul,

74A se vedea Roger Griffin, Terrorist’s creed: fanatical violence and the human need for meaning (Palgrave MacMillan, 2012).
75A se vedea volumele din seria History of evil de la Editura Routledge.

37
 - comunismul
- și fascismul
sunt lucruri cât se poate de firești și de obișnuite.76
Răutatea oamenilor ajunge să se manifeste și în religie. Fie că vorbim de:
- Buda,
- Confucius,
- Lao Tze,
- Mohamed,
- Dalailama,
- sau Zoroastru
ceea ce trebuie să știm este că au fost foarte mulți care au deviat de la drumul spre Dumnezeu Tatăl și au ajuns
să își creeze un drum propriu prin istorie care nu are mai nimic de a face cu Dumnezeul cel viu și adevărat.
Iisus s-a confruntat e cruce cu această răutate a omului și a biruit-o prin înviere. Sfântul Chiril al
Alexandriei spune în acest sens: „(...) Cine este Acesta care vine din Edom, cu roşeala hainelor Lui din Bosra? (Is.
63, 1). Cei ce strigă acestea, adică: Cine este Acesta care vine din Edom?, adică de pe pământ, sunt îngerii şi
Puterile spirituale, căci se minunează de Domnul Care Se înalţă la ceruri. Şi, văzându-L înroşit de sângele propriu,
zic către El, încă neînţelegând taina: Pentru ce ai îmbrăcămintea roşie şi veşmântul Tău este roşu ca al celui ce
calcă în teasc? (Is. 63, 2). Căci ei aseamănă culoarea sângelui cu vinul cel nou din strugurii de curând călcaţi. Şi ce
zice către ei Hristos? întâi, ca să fie cunoscut că este Dumnezeu după fire, spune: Eu grăiesc, zice, dreptatea (Is.
63, 1), spunând grăiesc, în loc de învăţ. Iar Cel ce învaţă dreptatea trebuie să fie Dătătorul Legii, deci Dumnezeu.
Apoi îngerii zic către El, când Hristos le arată urmele cuielor: De unde ai rănile acestea la mâini? (Zah. 13, 6), iar
Domnul le răspunde: Am fost lovit în casa prietenilor Mei (Zah. 13,6). Căci casa iubită era Israel, care a rănit pe
Domnul cu cuie şi cu suliţă. Pentru că îndrăznelile ostaşilor trebuie, cu dreptate, puse pe seama iudeilor, căci ei
L-au adus pe Domnul la moarte. Deci, când a dorit să-i convingă pe Sfinţii îngeri că S-a făcut Om cu adevărat,
că a răbdat moartea pentru noi şi a înviat din morţi, Hristos nu S-a folosit numai de cuvinte, ci le-a arătat şi
semnele pătimirii. Ce e de mirare în faptul că, voind să elibereze de necredinţă pe fericitul Toma, i-a arătat
semnele cuielor, ca să fie văzute de el spre folosul tuturor, pentru ca noi să credem cu adevărat că taina învierii s-
a împlinit, nefiind înviat alt trup, ci cel care suferise moartea?”77
În Hristos avem un Dumnezeu care este solidar cu omul la măsura în care semnele cuielor i-au rămas
întipărite pe trupul Lui. Răutatea omului este una care dacă nu ar exista moartea ar exista pentru veșnicie. Să ne
imaginăm că un Hitler sau un Stalin ar trăii veșnic pe acest pământ. Oare acest lucru nu ar fi decât numai
suferință și război pentru cei din jur? Fără doar și poate că da. Aceasta fiindcă sunt oameni care au ajuns să se
stabilizeze numai în rău.78
În lumea noastră sunt și unii care în sens inițial nu sunt răi dar care ajung să fie seduși de tot felul de
spiritualități care mai de care mai exotice:
- New Age,79
- Meditația Transcendentală,80
- ezoterism,
- yoga,
- arte marțiale,81
- zen budismul,
- hare krișna
- sau zodiac.

76A se vedea Michael H. Stone, Anatomy of evil (Prometheus Books, 2009).

77Sf.Chirii al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a XII-a, cap. 1, în PSB, voi. 41, p. 1168.
78După cum am spus și cu alte ocazii trebuie să știm că în sens moral și spiritual nu există neutralitate în această lume. Ori ești cu

Dumnezeu sau ești cu diavolul. Sunt mulți care cred că poți să trăiești o viață în care să nu fi nici cu Dumnezeu și nici cu diavolul în
acest lucru este fals. Este fals fiindcă trebuie să știm că Dumnezeu sau diavolul sunt alternativele eterne ce nu pot să fie trecute cu
vederea. Omul trebuie să știm că dacă ajunge să urmeze lui Dumnezeu ajunge să se îndumnezeiască (sau mai bine spus să se asemene
lui Dumnezeu) și dacă ajunge să urmeze diavolului se demonizează. Este vorba de o demonizare voluntară ce nu poate fi contestată.
79A se vede Bruno Wurtz, New Age. Paradigma holistă sau revrăjirea vărsătorului (Timișoara, 1994).
80A se vedea Doina Jela, Cătălin Strat, Mihai Albu, Afacerea meditația transcendentală (București, 2004).
81A se vedea Maria Dimitriadou, Adevărul despre artele marțiale. O perspectivă ortodoxă (Editura De suflet, 2016).

38
 Oferta religioasă din vremurile noastre la fel ca în antichitate este foarte largă și de ce nu generoasă.
Omul de azi este captivat de tot felul de curente sincretice și neo-magice cum sunt:
- druidismul,
- santeria,
- astru,
- wicca
- sau satanismul.82
În acest peisaj modern și post-modern al lumii noastre trebuie să știm că creștinismul ortodox a devenit
pentru multă lume o religie de periferie. Sunt mulți care deși susțin că sunt creștini nici nu au auzit vreodată în
viața lor de creștinismul ortodox. Aceasta fiindcă ei sunt persoane care evident că nu au nici un fel de
verticalitate morală și religioasă și sunt duși de val în ce direcție merge acesta. Știm de exemplu că în anii ‘60
hinduismul a devenit o adevărată religie. Mari celebrități cum au fost The Beatles au ajuns să aibă puternice
simpatii hinduse. Aceasta fiindcă omul de azi trebuie să știm că nu prea este gata să își facă temele în materie de
religie.83
Noi creștinii ortodocși știm foarte bine că Hristos este centrul spiritual al vieților noastre. Totuși diavolul
și demonii săi la fel de bine săvârșesc și ei la acest loc. Fiindcă este mândru diavolul nu poate să stea departe de
oameni și ajunge să fie unul care să devină centrul la mai multe:
- spiritualități,
- ideologii,
- convingeri
- și principii
care nu au mai nimic de a face cu Hristos.
Așa se face că din modul în care își duce viața religioasă omul de azi ne putem da seama că diavolul și
demonii lui sunt la lucru în lumea noastră. Ei fac orice pentru a ajunge să îl facă pe om să renunțe la creștinismul
ortodox și să pășească pe un drum străin de ortodoxie. S-a vorbit mult în zilele noastre despre conflictul dintre
ortodoxie și heterodoxie.84 Ei bine el este cât se poate de evident în zilele noastre că sute de mii de creștini se
leapădă de Hristos și ajung să meargă pe căi străine de Dumnezeu Tatăl.
Ei bine deși mai multe religii și pseudoreligii moderne ne promit multe:
- reîncarnare,
- nirvana,
- mocșa,
- chakre,
- energie reiki,
- fluxul vital qui
- sau unirea cu absolutul
ceea ce trebuie să știm este că nici una nu ne promite învierea. Ei bine Hristos a spus că prin credință în el
sufletele noastre nu se ovr pierde și la sfârșitul tuturor timpurilor vom ajunge să înviem. Sfântul Ioan Casian ne
sune că nu trebuie să ne îndoim de învierea lui Hristos fiindcă aceasta a avut loc în realitate și a fost o lucrare a
lui Dumnezeu Fiul cu Dumnezeu Tatăl. Iată ce spune el: „și precum se spune despre Tatăl: Cel ce nu şi-a cruţat pe
propriul Său Fiu, ci l-a predat pentru noi toţi, aşa se spune şi despre Fiul: El S-a dăruit, fiindcă a vrut. Şi de aceea este
arătată în toate o singură voinţă, a Tatălui şi a Fiului, pentru ca să învăţăm că în însăşi minunea învierii Domnului
a fost o singură lucrare.”85 Știm că omul este o ființă liberă și cu liber arbitru însă el trebuie să își folosească
libertatea pentru a alege binele și pe Hristos care este binele prin excelență. Nu avem altă alternativă spre bine și
spre ontologia binelui decât pe Hristos și drumul spre El. Hristos este centrul real și adevărat al vieții în timp ce
diavolul este centrul fals și funcțional al vieții.86
Aflat la o mănăstire un creștin ortodox a ajuns să discute cu un părinte duhovnicesc.
- Vă sărut dreapta părinte.
- Doamne ajută.
82https://ro.wikipedia.org/wiki/Neop%C4%83g%C3%A2nism (accesat pe 04.03.2022).
83A se vedea Radu Petre Mureșan, Alternative sprituale în România (Editura Agnos, 2011).
84Andre Stephen Damik, Orthodoxy and heterodoxy: Finding the way to Christ in a complicated landscape (Ancient Faith Publishing, 2017).
85Sf. Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea I, „întâia convorbire cu Părintele Isaac”, cap. 34, 12, în PSB, voi. 57, p. 473.
86A se vedea Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre mărginita putere a diavolului (București, 2005).

39
- Părinte mă bucur să vă văd.
- Și eu.
- Cum mai sunteți?
- Ca la mănăstire.
- Îmi dau seama.
- Ce mai este prin lume?
- Multe ispite părinte.
- Și aici în mănăstire sunt ispite.
- Da?
- Da.
- Cum așa?
- Tu trebuie să știi că pe un călugăr adevărat un diavol îl ispitește mai mult decât pe un laic.
- De ce?
- Din invidie și răutate.
- Adică?
- Trebuie să știi că diavolii sunt foarte invidioși din fire.
- Știu că este un păcat invidia.
- Sigur că este un păcat.
- Așa este.
- Diavolii sunt foarte invidioși pe om când acesta începe să trăiască cu Dumnezeu.
- De ce?
- Fiindcă își aduc aminte de ei.
- Adică?
- Și ei au fost în comuniune cu Dumnezeu.
- Dar au pierdut-o.
- Așa este. Au pierdut-o fiindcă au ajuns să creadă că pot să trăiască și fără de Dumnezeu.
- Și chiar să ia locul lui Dumnezeu.
- Așa este.
- Și de ce ne invidiază diavolii?
- Ei ne văd că trăim fericiți în comuniune cu Dumnezeu și devin invidioși.
- Fiindcă ei nu mai au această fericire?
- Da.
- Înțeleg.
- De acea trebuie să ne luptăm cu invidia.
- Îmi dau seama.
- Există un fel de invidie spirituală care este extrem de periculoasă.
- De ce?
- Fiindcă ne face să îi invidiem pe cei care sunt evlavioși și sfinți.
- Adică?
- Vezi un om că este sfânt și în loc să îi urmezi ajungi să îl invidiezi.
- Și mai apoi să îl disprețuiești.
- Așa este.
- Acum îmi dau seama.
- Știi că în popor se spune: face pe sfântul.
- Așa este.
- Deci gândurile de invidie spirituală trebuie să fie respinse.
- Dar cum să facem aceasta?
- Tu ai auzit de Ava Pimen din Pateric?
- Nu.
- Avem Pimen a fost un sfânt care a trăit în deșertul Egiptului în secolul IV.
- Și?
- La fel a venit un monah tânăr care i-a spus:
- Ava, am multe gânduri rele și mă primejduiesc din pricina lor.
40
 - Înțeleg, a răspuns Ava Pimen.
- Ce să fac?
- Ar fi ceva ce ai putea să faci.
- Fac orice.
- Vino cu mine.
- Unde?
- Afară.
- De ce?
- Îți voi spune afară.
- Bine.
- Cei doi au ieșit afară.
- Ce simți aici afară?
- Ce să simt? Bate vântul.
- Deci simți vântul.
- Da.
- Acum întindeți brațele și oprește vântul.
- Asta nu pot să o fac.
- De ce?
- Fiindcă nu am cum.
- Ei vezi așa este și cu gândurile.
- Adică?
- Nici gândurile nu le poți oprii dar totuși poți face ceva.
- Ce?
- Să le stai împotrivă.
- Așa este.
- Păi vezi?
- Vă mulțumesc mult Ava Pimen.
- Pentru nimic.
- Frumoasă pilda Avei Pimen.
- Și foarte educativă nu?
- Da.
- Înțeleg că problema nu este că gândurile rele vin la noi ci că nu trebuie să le primim.
- Da.
- Nu era conștient de acest lucru.
- Ei bine ești acum.
- Invidia este un gând rău nu?
- Foarte rău.
- Fiindcă ne aseamănă cu diavolii.87
Ceea ce am voit să evidențiem prin dialogul de mai sus este că sunt mai multe ideologii religioase pe care
diavolii le inspiră asupra noastră. Totuși noi avem libertatea să nu primim aceste ideologii și evident să le
respingem. Aceasta fiindcă este bine să știm că în nici un fel nu vom ajunge să fim unii care să ne ferim de ispite
dacă nu ancorăm în Hristos și în învierea Lui. Sfântul Ioan Casian ne asigură că putem să ne bazăm pe învierea
lui Hristos care este un fapt real și indiscutabil: „după pilda profetului Iona, Domnul a prezis că Fiul omului va
fi trei zile şi trei nopţi în inima pământului şi totuşi, după a şasea, a sabatului, în care a fost răstignit, n-a fost între
cei morţi decât o zi şi două nopţi; atunci care este adevărul cuvântului dumnezeiesc şi cum se află el? De bună
seamă, este folosită aici figura numită sinecdocă, adică după ziua în care a fost răstignit a trecut o noapte şi ziua
următoare, iar în cealaltă noapte a înviat. Şi astfel, adăugându-se şi noaptea care a precedat zilei sale şi ziua care a
urmat nopţii sale, se cunoaşte că nu lipseşte nimic timpului întreg, care se umple de la partea sa. Sunt pline
Scripturile Sfinte de aceste exemple de socoteală, dar nu este loc să le amintim pe toate. Astfel, când zice
psalmul:Ce este omul că-Ţi aminteşti de el (Ps. 8, 4), prin parte se-nţelege totul, fiindcă printr-un singur om se arată
tot neamul omenesc.”88

87De la Ava Pimen din Patericul egiptean (Alba Iulia, 1991).

88Sf. Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, „Despre întruparea Domnului”, Cartea a Vl-a, cap. 23, 3-4, în PSB, voi. 57, pp. 853-854.
41
 Prin urmare sunt mai multe centre spirituale false în lumea noastră dintre care cele mai importante sunt:
- hinduismul,
- budismul,
- zoroastrianismul,
- taoismul,
- islamul
- sau șintoismul.89
Aceste centre spirituale false pot să fie demascate și sunt mai mulți teologi creștin ortodocși care au făcut
acest lucru sub o formă sau alta. Ele sunt centre spirituale care se bazează pe:
- minciună,
- înșelăciune,
- manipulare
- și diversiune.
Nu trebuie să avem nici o îndoială că sunt mai mulți care în lumea religiei ajung să facă mult rău și
evident să sucească sensurile:
- primare
- și primordiale
ale religiei.
Sfântul Atanasie cel Mare este concludent când spune că învierea lui Hristos a fost o realitate și cine vrea
să se elibereze de demoni trebuie să accepte și să creadă în învierea Lui: „(...) Mântuitorul a lucrat atâtea între
oameni în fiecare zi, încât convinge în chip nevăzut în toate părţile, între elini şi între barbari, atâta mulţime să
treacă la credinţa în El şi să asculte de învăţătura Lui. Iar dacă e aşa, cine se va mai îndoi acum în cugetul său că a
avut loc învierea lui Hristos şi că e viu Hristos, mai bine-zis, că El însuşi este Viaţa? Oare e fapta unui mort să
străpungă cugetarea oamenilor, încât să-i facă să se lepede de legile părinţilor şi să cinstească învăţătura lui
Hristos? Sau dacă nu e lucrător - lucru propriu celui mort -, cum poate face pe cei vii şi lucrători să se oprească
din lucrarea lor dinainte, încât desfrânatul să nu mai desfrâneze, iar ucigaşul să nu mai ucidă, cel ce nedreptăţea
să nu mai nedreptăţească şi cei lipsiţi de dreapta credinţă să se facă dreptcredincioşi? Cum, dacă n-a înviat, ci e
mort, pe cei numiţi de necredincioşi zei mincinoşi şi pe dracii cărora li se aduce închinare, îi alungă, îi urmăreşte
şi-i surpă?”90
Centrele spirituale false din lumea noastră sunt unele care ne fac să nu mai vedem lumina învierii lui
Hristos. Este vorba de o lumină spirituală care ne spune că moartea - dușmanul ultim al omului - a fost înfrântă
și omul va ajunge să fie eliberat de tirania ei. Moartea este în acest sens cea mai profundă și mai acută formă de
tiranie. Aceasta fiindcă nici un om nu vrea să moară și mai toți dintre noi murim.91
Aceste centre spirituale false din lumea noastră sunt unele care ajung să îl descentreze pe om și să îl facă
să nu mai știe care este diferența dintre bine și rău. Omul devine astfel:
- confuz,
- izolat duhovnicește,
- mințit
- manipulat
- și damnat la iad.
De ce spunem că omul ajunge să fie desemnat la iad? Fiindcă știm că fără de Hristos nu este mântuire. Ei
bine de exemplu în religia New Age ni se spune că nu contează în cine crezi în cele din urmă. Poți să crezi în
Iisus, Mohamed, Buda, Confucius sau Zoroastru. Ceea ce este important este să crezi. Aceasta fiindcă nu
persoana în care crezi este importantă și credința pe care o ai. O astfel de concepție care este din ce în ce mai
întâlnită azi este greșită și eronată. Trebuie să fim:
- conștienți,
- lucizi,
- analitici,
- perspicace
- și vigilenți
89A se vedea Radu Teodorescu, Religie și pseudoreligie (Cugir, 2018).
90Sf.Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului şi despre arătarea Lui nouă prin trup, cap. 4, XXX, în PSB, voi. 15, p. 125.
91A se vedea Filotheu Farros, Moartea și doliul. O teologie a nădejdii (București, 2012).

42
în probleme de credință.92
Raportat la lumea antică se poate vedea că sunt mulți creștini în zilele noastre însă acest creștinism din
zilele noastre trebuie să știm că este cumva rupt de erezii. Sunt mulți eretici în zilele noastre care nu vor în ruptul
capului să renunțe la erezia lor. Aceasta fiindcă ei sunt unii care nu sunt creștini în adevăratul sens al cuvântului.
Nu ai cum să spui că ești creștini și în același timp să ajungi să rupi unitatea de credință creștin ortodoxă.93
Religios trebuie să știm că trăim într-o lume:
- divizată,
- fracturată,
- dezbinată
- și fără unitate.
Ne amăgim unii pe alții că suntem pe drumul adevărului în propriile noastre religii și concepții religioase.
În realitate avem nevoie unii de alții. O veche zicală creștin ortodoxă spunea așa: cine vrea să se mântuiască cu
întrebarea să călătorească.
Prin urmare avem nevoie unii de alții în procesul mântuirii fiindcă mântuirea nu este un act:
- individualist,
- egoist,
- privat
- și egocentric.
A venit vremea să ne întoarcem către înviere și Sfintele Paști. De ce? Fiindcă ele sunt cea mai bună
dovadă că avem de unde începe și pe ce să clădim credința noastră creștin ortodoxă. Au fost sfinții părinți cei
care au trăit în această înviere a Lui Hristos și ei:
- nu numai că au ajuns la sfințenie
- dar s-au și mântuit.
Teoretic problema este simplă: nici o teologie nu poate avea loc fără de învierea lui Hristos. Sfântul
Atanasie cel Mare spunea cât se poate de concludent în acest sens: „(...) Ce sfârşit trebuia să aibă trupul Său,
odată ce S-a sălăşluit în el Cuvântul? Să nu moară nu se putea, odată ce era muritor şi avea să fie adus prin
moarte jertfa pentru toţi, motiv pentru care Şi l-a şi alcătuit Mântuitorul. Dar să rămână mort iarăşi nu era cu
putinţă, odată ce s-a făcut templul Vieţii. Deci a murit ca muritor,dar a înviat pentru Viaţa din El. Iar dovada
învierii Lui sunt faptele Lui.”94
Ceea ce poate fi constatat este că omul este o ființă:
- neliniștită,
- iritată,
- anxioasă,
- problematizată
- și tulburată
dacă nu ajunge să știe că viața lui are un centru sau mai bine spus că el se află în drumul spre centru. De ce?
Fiindcă trebuie să știm că centrul este unul care te pune în comuniune cu
- Dumnezeu
- și cei din jur.
Avem nevoie de comuniune95 cu Dumnezeu și acest lucru nu poate să fie negat de nimeni. Când este în
comuniune omul se poate spune că este în centrul vieții. Orice om vrea să fie în centrul vieții fiindcă acest lucru
aduce:
- fericire,
- împlinire,
- bucurie,
- mulțumire
- și satisfacție.

92A se vedea Radu Teodorescu, Trezvia duhovnicească în viața de zi cu zi (Cugir, 2017).

93A se vedea Arsenie Vliangoftis, Ereziile contemporane o adevărată amenințare (București, 2006).
94Sf. Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului şi despre arătarea Lui nouă prin trup, cap. 4, XXXI, în PSB, voi. 15, p. 127.

95A se vedea Radu Teodorescu, Bucuria de a fi în comuniune duhovnicească (Cugir, 2016).

43
 Ei bine sunt mulți care nu vor ca acest lucru să aibă loc cu omul. Ei sunt unii care se solidarizează cu
demonii și ajung să facă mult rău prin a crea:
- dogme false,
- minciuni religioase,
- fabulații duhovnicești
- și minciuni teologice.
Cei slabi și naivi ajung să creadă toate ceste lucruri și evident că vor fi răniți. Acesta este motivul pentru
care creștinismul ortodox ajunge să recomande un părinte duhovnicesc pentru ca fiul să ajungă să fie în
comuniune cu cineva și ambilor să le fie mai ușor în drumul spre mântuire.96
Centrele spirituale false pot diferi ca doctrină dar sunt aceiași demoni care stau în spatele lor. Demonii nu
trebuie să fie subestimați fiindcă dacă sunt subestimați ei vor acționa liber și nestingheriți în această lume. Sfântul
Atanasie cel Mare ne spune că de fapt învierea lui Hristos este cea mai mare dovadă că El are în continuare
putere peste draci. Aceasta fiindcă dracii L-au voit mort pe Hristos însă El a înviat și a distrus puterea morții:
„Iar dacă, pentru motivul că nu Se vede, nu se crede nici că a înviat, cei ce nu cred tăgăduiesc şi ceea ce e propriu
firii. Căci e propriu lui Dumnezeu să nu fie văzut, dar să Se facă cunoscut din faptele Lui, precum s-a spus şi mai
sus. Căci dacă nu ar fi faptele, ar avea dreptate să nu creadă în Cel ce nu este văzut. Iar dacă faptele strigă şi-L
arată limpede, pentru ce tăgăduiesc viaţa învierii atât de vădită? Căci chiar dacă sunt orbi cu cugetul, pot vedea
măcar cu simţurile din afară puterea şi dumnezeirea de netăgăduit a lui Hristos. Fiindcă şi orbul, deşi nu vede
soarele, simţind căldura răspândită de el, ştie că există soarele deasupra pământului. Aşa şi cei ce se împotrivesc
pentru că nu cred, fiind încă orbi în privinţa adevărului, odată ce cunosc puterea altora care cred, să nu
tăgăduiască dumnezeirea lui Hristos şi învierea săvârşită de El. Căci e vădit că dacă Hristos ar fi mort, n-ar fi
alungat pe draci şi nu L-ar fi ascultat dracii. Iar de sunt alungaţi cu numele Lui, e vădit că El nu e mort, mai ales
că dracii, văzând şi cele ce nu sunt văzute de oameni, ar putea cunoaşte că e mort Hristos şi nu ar mai asculta
nicidecum de El.”97
Dracii prin urmare sunt cei care vor să ne tragă departe de Hristos centrul vieții noastre. Făcând așa în
cele din urmă ne vom pierde mântuirea. Toată viața aceasta dracii se concentrează pe care sunt metodele prin
care omul poate să fie îndepărtat de centrul său vital care este Hristos. După cum am spus epocile istorice au
variat dar sunt o formă sau alta dracii fac același lucru: vor să ne facă să credem că Hristos nu trebuie să fie:
- centru,
- culmea
- și realitatea ultimă
a vieții omului.
Drumul spre centru al vieții noastre este un drum făcut de Hristos. Se cunoaște pilda cu un om care a
murit și care și-a văzut retrospectiv viața ca urme de paști pe nisipul unei plaje. Ceea ce a putut să vadă omul era
că în momentele de greutate pe nisip erau numai câte un singur șir de paști și în restul două perechi de pași.
Omul l-a întrebat pe Dumnezeu de ce a fost lăsat singur în momentele de necaz. Dumnezeu i-a răspunde:
- Acelea sunt urmele Mele fiindcă te purtam în brațe în momentele grele ale vieții.98
Hristos vrea ca noi să avansăm spre centru fiindcă în acest mod în cele din urmă vom ajunge să intrăm în
rai. Hristos vrea ca noi să ajungem în rai și acest lucru este foarte important. Hristos a voit așa de mult ca noi să
ajungem în rai că a acceptat să moară pe cruce pentru noi. Să nu îi întoarcem spatele lui Hristos și să ajungem să
fim unii care să ne dăm seama că avem numai de câștigat de pe urma vieții lui Hristos.99
Doi creștini discutau despre judecata semenului.
- Și cum mai ești?
- Bine.
- Mă bucur.
- Tu cum mai ești?
- Și eu sunt bine.
- Frumos atunci.

96A se vedea Gabriel Bunge, Părintele duhovnicesc și gnoza creștină după Avva Evagrie Ponticul (Sibiu, 2021).
97Sf. Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului şi despre arătarea Lui nouă prin trup, cap. 4, XXXII, în PSB, voi. 15, pp. 127-128.
98https://sufletulmeublog.wordpress.com/2020/07/02/urme-pe-nisip/ (accesat pe 05.03.2022).
99A se vedea Toma de Kempsis, Urmarea lui Hristos (Timișoara, 1991).
44
- Așa este.
- Și ce te mai preocupă?
- Ar fi ceva care mă preocupă.
- Ce?
- Ce părere ai despre judecata semenilor?
- Nu una bună.
- De ce?
- Dumnezeu este singur judecător.
- Și?
- Nu se cuvine ca noi să judecăm.
- Dar cine?
- Dumnezeu?
- Da.
- De ce?
- Nu știi că Iisus a spus: cu măsura cu care judecați cu aceiași măsură veți fi judecați?
- Ba da.
- Și atunci?
- Bine dar vezi ce fac cei din jur și tragi și tu o concluzie.
- Nu este tot una cu a judeca.
- De ce?
- A trage concluzii înseamnă a analiza.
- Așa este.
- A îți judeca semenii înseamnă să dai verdicte.
- Așa este.
- Ori numai Dumnezeu să verdictele finale.
- Deci tu spui că omul care judecă i-a locul lui Dumnezeu?
- Da. Cam așa.
- Nu mi-am dat seama.
- Păi să îți dai.
- Acum îmi dau seama.
- Și mai este ceva.
- Ce?
- Omul vede lucrurile de cele mai multe ori nedrept.
- Crezi?
- Da.
- De ce?
- Tindem să ne scuzăm păcatele noastre și să le condamnăm pe cele ale semenilor.
- Așa este.
- Știi că este o întâmplare pe această temă în Patericul egiptean?
- Nu.
- Ba da.
- Care?
- Să ți-o spun?
- Da.
- Era un călugăr într-o mănăstire care era luptat de dracul desfrânării.
- De Asmodeu?
- Asmoedu?
- Da.
- Așa îl cheamă pe dracul desfrânării?
- După mai mulți sfinți părinți da.
- Bine.
- Și acest călugăr în cele din urmă a căzut în desfrânare.
- Vai, ce păcat.

45
 - Un bătrân din mănăstire a zis:
- Rău lucru a făcut.
- La numai câteva zile călugărul care a căzut în desfrânare a murit.
- Așa de repede?
- Da.
- Și ce a urmat?
- Ei bine călugărului bătrân i s-a arătat în chilie un înger.
- Vai sfinte înger cât mă bucur s te văd.
- Știi de ce am venit?
- Nu.
- Tu ești cel care l-ai judecat pe călugărul răposat care a căzut în desfrânare nu?
- Da.
- Ai zis că a făcut un lucru rău.
- Așa este.
- E bine acum poruncește: unde vrei să îl ducem în rai sau în iad?
- În rai sfinte înger.
- Deci totuși bătrânul era milostiv nu?
- Da.
- Și?
- După aceasta îngerul a dispărut.
- Și ce a făcut bătrânul călugăr?
- Și-a plâns păcatul judecării semenului.
- Bine a făcut.
- Așa este.
- Deci a judeca semenii nu este bine nu?
- Evident.
- Acum îmi dau seama.
- Foarte bine.
- Nu ai cum să iei locul lui Dumnezeu și să dai verdicte cu privire la semeni.
- Exact.
- Această discuție mi-a fost foarte folositoare.
- Mă bucur.
- Ești un creștin adevărat.
- Și tu.100
Am spus întâmplarea de mai sus fiindcă trebuie să ne dăm seama că este foarte ușor să dăm verdicte
finale asupra semenilor fără să ne vedem păcatele proprii. Este adevărat că în această lume suntem chemați să
analizăm și să studiem mai bine ceea ce are loc în jurul nostru însă nu trebuie să cădem în judecata semenilor
fiindcă în cele din urmă Dumnezeu Tatăl este Cel care face judecata. Este ușor să judeci pe alții și foarte greu să
te judeci pe tine în mod corect. Aceasta fiindcă este bine să știm că judecata nu este un lucru care trebuie să fie
folosită oricum și în orice mod.
Totuși noi creștinii ortodocși suntem unii care trebuie să mărturisim necreștinilor învierea lui Hristos.
Aceasta fiindcă faptul învierii nu poate să fie contestat de nimeni. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea cât se poate
de clar în acest sens: „îndrăznirea fericitului Petru este cea mai grăitoare dovadă a învierii! Ce dovadă mai mare
decât aceasta poţi să ai, când cel care înainte de răstignire nu putea îndura ameninţarea unei slujnice (In. 18, 17),
acum el singur se ridică cu atâta îndrăznire împotriva întregului popor iudeu? Şi, în faţa unei atât de mari mulţimi
înfuriate, le grăieşte cuvinte care le putea aţâţa şi mai mult mânia.”101

CAPITOLUL 5

ÎNVIEREA LUI HRISTOS: CENTRUL ISTORIEI

100Din Patericul egiptean (Alba Iulia, 1991).

101Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia XXVIII, VI,’ în PSB, voi. 21, p. 360.
46
 O simplă privire la istoria lumii ne poate face să constatăm că istoria are o parte întunecată. Dincolo de
- împărați,
- regi
- și președinți
iluștrii ceea ce putem vedea este că în istoria au avut loc multe:
- atrocități,
- crime,
- războaie,
- conflicte armate,
- lagăre de exterminare,
- tiranii,
- exploatări ale omului de către ură,
- rasism,
- tortură
- sau distrugeri.
De multe ori istoria omului este una irațională și nefirească. Vedem cum mari conducători au ajuns să își
tiranizeze populația mai mulți ani la rând. Ei bine în nici un fel nu trebuie să avem pretenția ca istoria să facă un
fel de rai pe pământ însă în nici un fel nu putem trece cu vederea atrocitățile făcute în istorie. Iată de ce istoria
trebuie să știm că poate să pășească pe o cale străină de Dumnezeu Tatăl. De mai multe ori în istorie Dumnezeu
a fost scos afară fiindcă omul a crezut că poate să creeze o lume și o societate care nu mai are nevoie de
Dumnezeu.102
Cu toții suntem persoane care la un nivel mai mare sau mai mic trăim sub auspiciile istoriei. De multe ori
istoria pune mare presiune pe noi fiindcă evenimentele la care ne-am fi așteptat cel mai puțin au loc și evident că
ele ne fac să fim unii care să ne dăm seama că sunt mai multe lucruri care nu stau în puterea noastră. Cu toții am
voii ca timpul istoriei să fie unul al:
- păcii,
- înțelegerii,
- solidarității,
- fraternității,
- libertății
- și iubirii.
Ei bine acest lucru nu prea are loc și evident că ajungem să suferim. Nu știm de ce noi voim binele lumii
din jur și al istoriei și ea se întoarce împotriva noastră. Până mai recent nimeni nu vroia ca un război între
Ucraina și Rusia să înceapă și iată că în anul 2022 acest război a început. Este clar că de cele mai multe ori istoria
este împotriva noastră. Ei bine ceea ce trebuie să știm și ceea ce trebuie să fim conștienți este că dacă voim să
facem din istorie un lucru frumos și bun trebuie să ajungem să avem credință în Hristos. Se poate vedea că de
multe ori Hristos este menționat numai teoretic în istorie fiindcă în mod practic El este inexistent. Este greu să îi
cerem unui om să facă din Hristos centrul istoriei dacă el nu calcă pragul bisericii de Sfintele Paști. Aceasta
fiindcă trebuie să știm că marile călătorii, încep cu pași mici. Prin urmare nu trebuie să facem pași
- mari
- și uriași
din prima pentru a Îl aduce pe Hristos în centrul istoriei. Trebuie să începem cu paști mici și siguri. Numai așa
vom ajunge să facem din istoria noastră un timp:
- binecuvântat,
- prosper,
- trainic
- și frumos.103
Istoria este un lucru amplu în care sunt cuprinși miliarde de persoane. Totuși dintre toate aceste miliarde
de persoane trebuie să știm că numai Hristos a înviat. Învierea Lui este centrul Sfintelor Paști creștin ortodoxe.
Că Hristos înviat nu ne-o spune numai actul propriu al învierii Lui ci la fel de bine și faptul că apostolii au ales

102A se vedea Jean Danielou, Reflecții despre misterul istoriei (București, 1996).
103 A se vedea Radu Buzăianu, Pe prisma istoriei (București, 2019).
47
să moară pentru învierea lui Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur spune în acest sens: „Oamenii care îl luaseră în
râs pe Hristos pe când trăia, după moartea Lui atât de mult au fost zguduiţi, încât au fost în stare să şi moară
pentru El cu dragă inimă. Aceasta mai cu seamă arată puterea învierii Lui. Acesta a fost şi motivul pentru care au
fost păstrate pentru mai târziu faptele cele mai strălucite ale lui Hristos, pentru ca dovada scoasă din ele să fie
mai presus de orice îndoială. Dacă noi uităm, după ce-au murit, pe cei pe care i-am admirat pe când erau în viaţă,
te întreb cum au putut mai târziu cei care-şi bătuseră joc de Hristos pe când trăia să-L socotească Dumnezeu,
dacă Hristos ar fi fost un om ca toţi oamenii? Cum au putut primi chiar să moară pentru El, dacă n-ar fi avut
dovada clară a învierii Lui?”104
Sfintele Paști deși sunt o sărbătoare care are loc în istorie trebuie să știm că ea este una care ne duce
dincolo de istorie. De ce? Fiindcă Hristos înviat este
- dincolo de istorie,
- mai presus de istorie
- și transcendent istoriei.
Trebuie să fim conștienți de acest fapt fiindcă sunt mulți care cred că fapt nu este nimic deosebit în
Sfintele Paști. Sunt mulți care deși merg la Sfintele Paști la biserică tot ceea ce văd sunt:
- cântări bisericești,
- fum de tămâie,
- icoane,
- oameni
- și clerici.
Ei bine acești oameni sunt unii care trebuie să știm că sunt limitați de istorie numai la granițele acestei
lumi. Învierea lui Hristos nu este din această lume după cum a spus Hristos că împărăția Lui nu este din această lume.
Slujbele de Sfintele Paști sunt cu adevărat deosebite. În aceste slujbe ajungem să repetăm de mai multe
ori cunoscutul tropar: Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață
dăruindu-le. Acest tropar se poate spune că:
- sumarizează,
- sintetizează
- și cuprinde
în sine adâncul de taină al Sfintelor Paști ca sărbătorile a învierii lui Hristos.
Sunt și unii care la un anumit moment al vieții lor ajung să simtă nu numai un fior al Sfintelor Paști ci la
fel de bine și o euforie. De exemplu creștinii ortodocși care au participat la slujba de Sfintele Paști de la
mormântul lui Hristos din Ierusalim simt un fel de euforie fiindcă se pogoară lumina sfântă de Paști.
Dacă este că privim istoria de acum ne putem da seama că ea este una care trebuie să se recentreze pe
Hristos și trebuie să știm că acest lucru se poate face prin întoarcerea la Paștele Creștin Ortodox. Deși creștinii
sunt cea mai mare religie la această oră pe glob ceea ce trebuie să știm este că ei sunt divizați. Poate cea mai mare
tragedie creștin ortodoxă este divizarea creștinilor din zilele noastre. Istoria a dat mai multe lovituri
creștinismului ortodox dar poate cea mai:
- crudă,
- dură,
- dureroasă
- și tragică
este diviziunea creștinilor ortodocși. Am ajuns să trăim timpuri în care simplu fapt de a fi:
- ortodox,
- catolic,
- protestant
- neo-protestant
- sau anglican
a ajuns să creeze abisuri care ne separă la nivel absolut.105
Sunt mulți care sunt conștienți că în istorie nu operează numai Hristos ci la fel de bine și demonii. Așa că
ei sunt de părere că nu prea avem cum să schimbăm istoria din moment ce nu ne putem opune demonilor
104Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia V, III, în PSB, voi. 23, p. 71.
105A se vedea Teodor Baconschi, Puterea schismei. Un portret al creștinismului contemporan (București, 2001).

48
fiindcă sunt mult mai puternici decât noi. Ei bine adevărul este că totul altul: Hristos a venit în această lume
pentru ca să ne dea:
- putere,
- autoritate,
- victorie
- și supremație
asupra demonilor. Prin Hristos putem să îi înfrângem pe demonii care tulbură cursul istoriei și evident că
ajungem să schimbăm cursul istoriei într-unul
- lin,
- blând,
- liniștit,
- potolit
- și coerent.
Sunt mulți care știm că văd numai partea întunecată a istoriei după cum am vorbit mai sus însă ceea ce
trebuie să știm este că sunt și multe lucruri bune în istorie:
- invenții,
- democrație,
- mari edificii,
- mari savanți,
- mari descoperiri
- și mari inovații.
Toate aceste lucruri sunt unele care ne dau speranță și ne fac să privim partea bună a istoriei. Trebuie să
facem un efort și să vedem ceea ce este bine și frumos în istorie fiindcă sunt și multe lucruri bune.
Unul dintre aceste evenimente fericite la istoriei a fost și învierea lui Hristos pe care cei mai mulți istorici
nu știu cum să o categorisească din moment ce nimeni în istorie nu a mai înviat. Hristos a înviat și a făcut
învierea posibilă în istorie. Despre învierea lui Hristos și despre contestatarii ei Sfântul Ioan Gură de Aur spune:
„Că precum Iona, le spune Hristos, a fost în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, tot aşa va fi şi Fiul Omului în
inima pământului, trei zile şi trei nopţi. (Mt. 12, 40). Nu le-a spus pe faţă că va învia. Ar fi râs de El. A lăsat să se
înţeleagă asta, pentru ca ei să creadă că Domnul ştia mai înainte de învierea Sa. Că fariseii ştiau într-adevăr că
Domnul va învia se vede de acolo că au spus lui Pilat: Amăgitorul Acela a spus încă pe când era viu: După trei
zile voi învia (Mt. 27, 3), cu toate că ucenicii nu cunoşteau aceasta; că ei, înainte de înviere, erau mai nepricepuţi
decât fariseii; de aceea fariseii s-au şi osândit pe ei înşişi. Vezi cât de precis vorbeşte Domnul de învierea Sa, deşi
face numai aluzie la ea? N-a spus: în pământ, ci: în inima pământului, ca să arate şi mormântul şi ca nimeni să nu
spună că moartea a fost aparentă. A îngăduit să stea trei zile în mormânt, ca să dea adeverire că a murit. Moartea
Lui nu este adeverită numai prin răstignirea pe cruce, nici numai prin faptul că toţi au văzut că Şi-a dat duhul, ci
şi prin timpul zilelor cât a stat în mormânt. Despre înviere aveau să dea mărturie toate evenimentele de mai
târziu; dar moartea Sa pe cruce ar fi fost pusă la îndoială dacă n-ar fi fost atunci multe semne şi minuni care să
dea mărturie; iar dacă ar fi fost pusă la îndoială moartea pe cruce, s-ar fi pus la îndoială şi învierea. Din pricina
aceasta Domnul numeşte moartea Sa: semn. Dacă n-ar fi fost răstignit, n-ar fi fost dat semnul. De aceea citează
simbolul, pe Iona, ca să fie crezut adevărul. Spune-mi, închipuirea fost şederea lui Iona în pântecele chitului? N-
o poţi spune! Prin urmare n-a fost închipuire nici şederea lui Hristos în inima pământului. Că nu e cu putinţă ca
simbolul să fie adevăr, iar adevărul, închipuire.”106
În pustia Sinaiului un părinte duhovnicesc discuta cu un fiu duhovnicesc.
- Binecuvântați părinte.
- Domnul fiul meu.
- Și cum mai sunteți părinte?
- Din mila lui Dumnezeu bine.
- Mă bucur.
- Dar tu cum ești fiul meu?
- Așa și așa.
- De ce?

106Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XLIII, I, în PSB, voi. 23, p. 510.

49
- Fiindcă sunt problematizat.
- De ce anume?
- Gândurile părinte, gândurile.
- Ce gânduri?
- Îmi vin multe gânduri care îmi spun că sunt mai bun și mai vrednic decât restul călugărilor.
- Interesant.
- Credeți?
- Da.
- De ce?
- Fiindcă trebuie să ști un lucru fiul meu.
- Ce anume?
- După cum nu poți oprii soarele să răsară pe cer nici gândurile nu pot fi oprite.
- Adică?
- Soarele poate lumina dar tu te poți pune la umbră.
- În ce sens?
- Nu ai cum să faci ca gândurile păcătoase să nu vină la tine însă poți să nu le primești.
- Dar este așa de greu părinte.
- Știu asta.
- Deci nu este imposibil?
- Nu.
- Și ce trebuie să fac?
- Să faci ce fac toți călugării creștin ortodocși.
- Ce anume?
- Când îți vin gânduri păcătoase să începi să spui rugăciunea lui Iisus.
- Doamne Iisuse Hristos Fiul lui Dumnezeu miluiește-mă pe mine păcătosul?
- Da.
- Să știți că așa am să fac.
- Foarte bine.
- Nu știam că rugăciunea lui Iisus ajută.
- Sigur că ajută.
- Ați încercat și sfinția ta?
- Da.
- Mă bucur.
- Uite ca să înțelegi mai bine îți voi spune ce mi s-a întâmplat mie.
- Ce?
- Odată la venit la mine un părinte dintr-o mănăstire vecină.
- Și?
- Cum sunt părinții din mănăstirea ta? L-am întrebat.
- Bine cu rugăciune tale.
- Dar acel părinte nesăbuit de la mănăstirea ta tot așa nesăbuit a rămas?
- Da părinte.
- Foarte rău.
- Așa este.
- Cum am spus aceasta am căzut în extaz ca într-un somn.
- Și?
- Am fost dus pe Golgota.
- Interesant.
- Acolo L-am putut vedea pe Hristos pe cruce.
- Și?
- Hristos era răstignit între doi tâlhari.
- Cum se spune în Noul Testament nu?
- Da.
- Și ce a urmat?
50
 - Am dat să mă apropii de Hristos să mă închin Lui.
- Și v-ați închinat?
- Nu.
- De ce?
- Fiindcă Hristos le-a spus îngerilor de lângă El:
- Luați-l și îl aruncați afară.
- Dar de ce Doamne? Am întrebat eu.
- Fiindcă ești un antihrist.
- Cum să fiu un antihrist Doamne?
- Ești un antihrist fiindcă ai ajuns să judeci pe fratele tău mai înainte să Îl judec Eu.
- Doamne îmi pare rău....
- Și ce ați făcut?
- Am plecat de acolo însă mantia călugărească pe care o purtam s-a prins de poartă
- Și ați lăsat-o acolo?
- Da.
- Și ce a urmat?
- Am înțeles că mantia mea era un semn al purtării de grijă a lui Dumnezeu față de mine pe care eu am
pierdut-o.
- Înțeleg.
- Așa că m-am dus în pustie.
- De ce?
- Din ziua aceea am petrecut şapte ani în pustie fără să dorm, fără să intru sub acoperiş şi fără să întâlnesc
vreun om, până ce am văzut iarăşi pe Domnul.
- Și ce v-a spus Domnul?
- Acum poți să îți iei mantia înapoi.
- Și ați luat-o?
- Da.
- Deci Dumnezeu va iertat?
- Da.
- Mantia a fost semnul iertării.107
Întâmplarea de mai sus din pustia Sinaiului este una care ne spune că deși trăim în această istorie:
- zbuciumată,
- contorsionată,
- confuză
- și insipidă
nu trebuie să în nici un fel de să asumăm rolul de judecători ai istoriei. Hristos este în cele din urmă Cel care este
în stăpânirea istoriei din moment ce El a intervenit în persoană în istorie și i-a dat posibilitatea unui nou sens:
sensul spre înviere. În Hristos istoria devine dintr-o istorie a morții o istorie a învierii. Aceasta fiindcă după cum
am spus Hristos a înviat și a conferit istoriei un nou sens și o nouă destinație. Dacă până la Hristos sensul istoriei
sau destinația ei finală era moartea, ei bine de la Hristos sensul final la istoriei este învierea. Hristos are puterea:
- să schimbe,
- să transforme,
- să modifice
- și să metamorfozeze
istoria în cu totul alt sens decât cel al morții. Sfântul Ioan Gură de Aur spune cât se poate de concludent în acest
sens: „atât de mare este puterea Celui răstignit, că după atâta bătaie de joc, după atâta batjocură, sutaşul şi
mulţimile s-au pocăit. Unii spun că sutaşul acesta, întărindu-se mai pe urmă în credinţă, a murit mucenic.”108
Libertatea omului trebuie să știm că se manifestă și în istorie. În acest sens sunt curente care susțin că
Dumnezeu Tatăl trebuie să fie scos din istorie care este un artificiu total uman și care nu are nimic de a face cu
lumea nevăzută. Aceste ideologi atee sunt mai mult sau mai puțin agresive însă ceea ce trebuie să fim conștienți

107Patericul Sinaitic, Editura DEISIS, Sibiu, 1995, pp. 129-130.

108Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia LXXXVIII, II, în PSB, voi. 23, p. 984.
51
este că pentru noi creștinii ortodocși învierea lui Hristos este centrul istoriei. Ajungem să ne dăm seama de acest
lucru și să trăim istoria și timpul istoriei diferit. Aceasta fiindcă după cum am spus timpul istoriei poate să fie:
- transfigurat,
- schimbat,
- modificat
- și depășit.
Învierea lui Hristos nu este un șoc istoric dar la vremea lui Hristos fariseii și saducheii au fost șocați de
ea. Sfântul Ioan Gură de Aur spune cât se poate de clar acest lucru: „Trebuia să se creadă că Hristos a murit, că a
fost îngropat şi că a înviat. Şi despre toate acestea duşmanii Lui ne fac dovada. Uită-te că înseşi cuvintele lor ne
dau mărturie de toate acestea. Ei spun: Ne-am adus aminte că amăgitorul acela, încă fiind viu; deci a murit; După trei zile
Mă voi scula. Porunceşte dar să se întărească mormântul; deci a fost înmormântat; Ca nu cumva să vină ucenicii Lui să-L fure;
deci, dacă va fi întărit mormântul, nu se va putea face nici o viclenie. Nici una. Prin urmare dovada învierii a
ajuns de necontestat tocmai prin cele propuse de voi, nu s-a făcut nici o viclenie, pentru că mormântul a fost
pecetluit. Iar dacă nu s-a făcut nici o viclenie şi s-a găsit mormântul gol, atunci negreşit a înviat. Ai văzut cum
arhiereii şi bătrânii poporului, chiar fără voia lor, au luptat pentru dovedirea adevărului? Tu însă uită-mi-te la
dragostea de adevăr a ucenicilor! Nu ascund nimic din cele spuse de duşmani, chiar dacă spun lucruri de ocară.
Iată îl numesc pe Hristos amăgitor şi nu o trec sub tăcere. Cuvintele spuse de arhierei şi de farisei lui Pilat arată şi
cruzimea lor, că nici la moartea Lui n-au pus capăt mâniei, dar şi curăţenia şi dragostea de adevăr a ucenicilor.”109
Prin urmare deși Hristos și-a anunțat învierea au fost încă din timpul Lui unii care au voit să oprească
învierea să nu aibă loc. Se poate vedea că acest lucru a fost o imposibilitate fiindcă învierea lui Hristos nu poate
să fie oprită de puterile omenești. Hristos a inaugurat în lumea învierea și evident că acest lucru are puternice
consecințe istorice. Omul este o ființă care de cele mai multe ori trăiește sub povara istoriei. Aceasta fiindcă el
este unul care poate vedea că în istorie au loc mai multe lucruri rele. Povara istoriei este foarte grea de purtat și
sunt mulți care clachează sub greutatea lor.110 Fără de Hristos istoria se termină prin moarte sau mai bine spus în
mormânt. Aceasta fiindcă cu toții murim și nu mai avem nici o șansă în fața morții.111 Trebuie să fim conștienți
de acest lucru și să nu ne facem mari iluzii cu privire la istorie.
Unii ar putea să spună că avem o perspectivă și o abordare mult prea pesimistă cu privire la istorie.
Aceasta fiindcă vedem că istoria duce la moarte. Ei sunt cei care consideră că istoria are în sine și multe lucruri
bune cum ar fi:
- inovații,
- mari personalități,
- mari descoperiri,
- mari invenții
- sau mari realizări.
Este adevărat că în istorie sunt și multe lucruri bune însă ceea ce trebuie să știm este că fără de înviere
istoria nu poate avea o valoare veșnică. Nu are cum să aibă o valoarea veșnică fiindcă moartea este finalul istoriei.
Omul de naște și moarte în istorie de multe ori fără de vrea să știe de Dumnezeu și de Hristos. Așa se face că în
fața morții de multe ori omul este
- șocat
- și stupefiat.
Aceasta fiindcă el pur și simplu nu își poate explica moartea. Ei bine ceea ce trebuie să știm este că
moartea poate să fie depășită numai prin Hristos.112
Cu privire la contestatarii lui Hristos și a învierii Sale Sfântul Ioan Gură de Aur spune cât se poate de
frumos: „Uită-te la răutatea vrednică de râs a arhiereilor şi fariseilor! Ne-am adus aminte, spun ei, că amăgitorul
Acela a zis încă pe când trăia: După trei zile voi învia. Dacă era un amăgitor şi un lăudăros mincinos, pentru ce
vă temeţi, pentru ce alergaţi de colo-colo, pentru ce atâta râvnă? Ne temem, spun ei, ca să nu-l fure cumva
ucenicii şi să înşele mulţimea. Şi s-a arătat, doar, că asta n-ar fi fost deloc o dovadă; dar răutatea este chiţibuşară

Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia LXXXIX, I, în PSB, voi. 23, p. 990.
109
110A se vedea Grațiela Benga, Mircea Eliade: căderea în istorie (Editura Hestia, 2005).
111A se vedea Nicole Sfetcu, Paști (paște): cea mai importantă sărbătoare creștină (Multimedia Publishing, 2018).
112A se vedea Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului (Craiova, 1993).

52
şi neruşinată; face lucruri nechibzuite. Au poruncit să întărească mormântul trei zile, ca şi cum ar fi luptat pentru
apărarea învăţăturilor lui Hristos.”113
Cum să clasificăm atitudinea fariseilor și a cărturarilor în fața lui Hristos? Aceasta fiindcă după cum ne-a
spus Sfântul Ioan Gură de Aur mai sus ei în loc să ajungă
- să aștepte,
- să îmbrățișeze
- să primească
- și să fie martorii
învierii lui Hristos, din contră au ajuns să fie unii care să o mușamalizeze. Știm că mai mulți farisei și cărturari
după ce Hristos a înviau au chemat pe mai mulți evrei pe care i-au plătit să spună mulțimilor că Hristos nu a
înviat ci a ajuns să fie furat de ucenicii Lui care L-au furat din mormânt.
Este clar că contestatari ai învieri lui Hristos au fost din primele zile ale creștinismului. Sunt și în zilele
noastre contestatari ai învierii lui Hristos care în nici un fel nu vor:
- să înțeleagă,
- să accepte
- și să mărturisească
învierea lui Hristos.114
După cum am spus un studiu mai aprofundat la istoriei ne spune că aceasta este de cele mai multe ori în
derivă. Istoricii încearcă
- să înțeleagă
- și să analizeze
istoria și evenimentele din ea dar de cele mai multe ori nu reușesc. Ei vor să creadă că istoria este:
- logică,
- firească,
- naturală
- și plină de sens.
Spre marea lor stupoare au ajuns să își dea seama că de multe ori aceste lucruri nu sunt prezente în istorie.
Istoria ajunge să fie în acest sens un lucru fără sens și acest lucru îi sperie pe istorici. La fel de bine sunt istorici
care vor să creeze și să susțină o istorie care nu are nimic duhovnicesc în ea și este numai o experiență a acestei
lumi. Ei bine istoria nu poate să fie înțeleasă numai pe baza la evenimentele din această lume. Aceasta fiindcă ea
în sens inițial nu vine din această lume. Omul a fost creat inițial ca o ființă pentru rai. El cade din rai fiindcă nu
ascultă de Dumnezeu Tatăl și ajunge în această lume care după Sfântul psalmist David este o vale a plângerii. Aflat
în valea plângerii acestei lumi omul suspină după rai și își dă seama că în această viață și lume trebuie să fie ceva
mai mult decât:
- suferința
- durerea
- și moartea
din istorie.115
Hristos a înviat atunci când ostașii romani se aflau de pază la mormântul Său pentru a încredința și mai
mult învierea fiindcă ostașii au ajuns chiar ei să fie martorii învierii. Sfântul Ioan Gură de Aur spune cât se poate
de bine în acest sens: „Şi Hristos a înviat mai devreme, ca să nu poată spune arhiereii că nu Şi-a împlinit cuvântul
şi că a fost furat. N-a fost un lucru lipsit de valoare că a înviat mai devreme; dar dacă învia mai târziu, ar fi fost
pusă la îndoială învierea. Ce n-ar fi putut să zică şi să răszică, deşi pe nedrept, dacă Hristos n-ar fi înviat atunci
când ostaşii stăteau la mormânt şi păzeau mormântul, ci după trei zile, după plecarea ostaşilor? Pentru aceea deci
Hristos a înviat înainte de împlinirea celor trei zile. Trebuia să învie atunci când ostaşii erau acolo, când păzeau
mormântul; trebuia deci să învie chiar înăuntrul celor trei zile. Dacă ar fi înviat după trecerea celor trei zile şi

113Sf.Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia LXXXIX, II, în PSB, voi. 23, p. 992.
114A nu accepta și sărbătorii învierea lui Hristos nu numai că este un păcat dar la fel de bine este o lipsă de respect față de un fapt care a
avut loc și care ne-a vizat în mod direct pe noi. De ce? Fiindcă Hristos a înviat să ne spună că învierea este un lucru posibil și cât se
poate de adevărat. Nu trebuie prin urmare să uităm de învierea și de sensul ei final. Sensul final al învierii este - după cum am spus în
paginile de mai sus - anticiparea propriei învieri. Sărbătorim an de an învierea lui Hristos ca o anticipare a propriei învieri. Deși acest
eveniment este distant în sens temporal învierea lui Hristos ne asigură că totuși el nu este imposibil.
115A se vedea Constantin Coman, Ortodoxia sub presiunea istoriei (București, 1995).

53
după plecarea ostaşilor, învierea ar fi putut fi pusă la îndoială. De aceea a şi îngăduit să se pecetluiască
mormântul aşa cum voiau şi să pună de pază şi ostaşi. Şi nu le-a păsat arhiereilor şi fariseilor că fac asta sâmbăta,
că lucrează; ei aveau ochii îndreptaţi numai într-o singură parte: să-şi împlinească răutatea lor. Nădăjduiau că prin
asta vor birui. Dar fapta aceasta a lor era semnul celei mai mari nechibzuinţe. Semn că erau zguduiţi de o
puternică frică. Cei care L-au prins când era viu se tem de El când e mort. Şi ar fi trebuit, dacă Hristos era un
simplu om, să prindă curaj, acum când e mort. Dar ca să afle arhiereii şi fariseii că cele ce a pătimit Hristos, pe
când trăia, le-a pătimit de bunăvoie, iată că Domnul îngăduie să I se pună pecete, piatră şi strajă; dar n-au putut
să-L ţină în mormânt. Un singur lucru reuşesc să facă: să facă cunoscut mormântul şi să fie crezută prin aceasta
învierea.”116
Se poate vedea din citatul de mai sus că Hristos lucră cu atât de multă înțelepciune că schimbă cumva
legile după care se guvernează omul. Aceasta fiindcă ceea ce s-a voit să fie contrar învierii lui Hristos ajunge să
fie o mărturie în plus despre învierea lui Hristos.
În fața la toate aceste:
- realizări,
- împliniri
- și biruințe
ale istoriei Hristos vine cu victoria finală asupra morții. Moartea trebuie să știm că este inamicul ultim al morții ca
una care vine de la diavol.
Învierea lui Hristos vine să ne spună că moartea ajunge să fie biruită nu prin invenții științifice ci prin
viață mistică și ascetică. Sunt mulți care nici nu știu ce este mistica. Mistica este știința fenomenelor ascunse din
lumea noastră și este o știință care poate fi cunoscută numai prin ascetică adică prin renunțarea la păcat.
Învierea prin urmare nu este o eveniment științific și nu poate să fie explicată științific. De ce? Fiindcă
învierea este un fapt care se leagă de:
- teologie,
- ascetică,
- mistică,
- viață duhovnicească
- și eshatologie.
De mai bine de 2000 de ani oamenii de știință încearcă să înțeleagă învierea lui Hristos prin metode
științifice dar nu reușesc. Astfel știm că s-au formulat mai multe teorii științifice cu privirea la învierea lui Hristos.
1. Teoria leșinului care spune că Hristos a leșinat pe cruce din cauza pierderii de mult sânge. În mormânt
El S-a trezit din leșin și așa s-a ajuns să se creadă în înviere.
2. Teoria înșelăciunii care susține că apostolii au furat trupul lui Hristos din mormânt
3. Teoria viziunii care susține că de fapt Hristos nu a fost nimic mai mult decât o simplă imaginație a
apostolilor care au avut halucinații colective.117
Un creștin ortodox s-a dus la preotul lui paroh.
- Doamne ajută părinte.
- Doamne ajută.
- Ce mai faceți părinte?
- Bine cu mila Domnului.
- Mă bucur.
- Dar tu cum ești fiul meu?
- Eu?
- Da.
- Sunt bine părinte.
- Foarte bine.
- Părinte nu știu cum să spun.
- Ce anume?
- Am venit să vă întreb despre împărtășanie.
- Împărtășanie?
116Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia LXXXIX, II, în PSB, voi. 23, pp. 992-993.
117https://valentindedu.wordpress.com/2011/04/23/hristos-a-inviat-teoriile-care-contesta-invierea-lui-hristos/ (accesat pe 07.03.2022).

54
 - Da.
- Ce este cu ea?
- Părinte chiar este trupul lui Hristos?
- Da.
- Dar ceea ce vedem noi acolo este doar pâine și vin.
- Greșit.
- De ce?
- Este trupul lui Hristos în chip de pâine și vin.
- Și la ce ne folosește împărtășania părinte?
- Ne-a spus-o chiar Hristos?
- Când?
- Uite ce spune Hristos în Noul Testament.
- Ce?
- Eu sunt pâinea vieţii. Strămoşii voştri au mâncat mană în pustie şi totuşi au murit. Pâinea care coboară
din cer este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară. Eu sunt pâinea vie care a coborât din cer.
Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta va trăi în veac. Şi pâinea pe care o voi da Eu pentru viaţa lumii este
trupul Meu.“Atunci iudeii au început să se certe unii cu alţii şi să zică: „Cum poate Acesta să ne dea să mâncăm
trupul Lui?!“ Dar Iisus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi
sângele Lui, nu aveţi viaţă în voi înşivă! Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, iar Eu îl
voi învia în ziua de pe urmă. Căci trupul Meu este o adevărată hrană, iar sângele Meu este o adevărată băutură.
Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, iar Eu rămân în el. Aşa cum Tatăl cel viu M-a
trimis, iar Eu trăiesc datorită Tatălui, tot astfel şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi datorită Mie. Aceasta este
pâinea care a coborât din cer, nu ca aceea pe care au mâncat-o strămoşii voştri, care totuşi au murit: cel ce
mănâncă această pâine va trăi în veac!“ Aceste lucruri le-a spus în timp ce dădea învăţătură în sinagogă, în
Capernaum (Ioan 6, 48-59).
- Înțeleg.
- Mă bucur.
- Eu credeam că împărtășania chiar este trupul lui Hristos.
- Păi chiar este.
- Da?
- Da. Uite am să îți spun o întâmplare cu privire la împărtășanie.
- Vă ascult.
- Întâmplarea a avut loc în Alexandrupoli din nordul Greciei la granița cu Turcia.
- Înțeleg.
- În această localitate se făceau reparații la biserică.
- Și?
- Unul dintre reparatori era turc.
- Mahomedan?
- Da.
- Și?
- Lucrând la biserică turcul a putut să vadă că spre finalul liturghiei creștinii primesc ceva din potir de la
preot.
- Înțeleg.
- Ce o fi primind ei acolo? Se întreba turcul.
- Într-o zi și-a zis:
- Să îl întreb pe un inginer dintre cei care lucră cu mine ce primesc creștinii din potir.
- Așa vrea să te întreb ceva.
- Ce?
- Ce primesc creștinii din potir?
- Trupul și sângele lui Hristos.
- Și pot să îl primesc și eu?
- Nu.
- De ce?

55
 - Fiindcă este numai pentru creștini.
- Aha...nu știam.
- Turcul a rămas tare nedumerit să ceea ce a auzit.
- Cum să primești trupul lui Hristos?
- Și ce a făcut?
- Într-o zi când a venit momentul împărtășaniei s-a dus și s-a împărtășit și el.
- Preotul nu știa că este mahomedan?
- Nu. Nu și-a dat seama.
- Înțeleg.
- Ei bine cum a luat împărtășania ce să vezi
- Ce?
- A simțit ceva moale în gură.
- Ce era?
- Când a scos din gură a putut să vadă că era o bucată de carne.
- Minune.
- Turcul s-a dus repede la inginer.
- M-am dus să mă împărtășesc și în loc de pâine și vin am primit această bucată de carte.
- Ți-am spus că împărtășania este numai pentru creștini.
- Așa este. Vreau să devin și eu creștin.
- Foarte bine.
- Și ce au făcut cu bucata de carne?
- Preotul și-a spus:
- Am să o pun la piciorul sfintei mese unde se află și moaștele.
- Foarte frumos.118
Avem aici o minune care a avut loc în nordul Greciei și care ne spune că trebuie să ne dăm seama că
împărtășania cu Hristos chiar este unire cu Hristos la nivelul cel mai:
- propriu,
- real
- și adevărat.
Știm că împărtășania vine să actualizeze cina cea de taină pe care Hristos a avut-o mai înainte de patima.
Sa. La fel cum liturghia și ea Îl actualizează pe Hristos în lumea noastră ei bine același lucru îl face și Sfintele
Paști. Sărbătorim Sfintele Paști fiindcă trebuie să știm că ele sunt unele care Îl aduc pe Hristos mai aproape de
noi. Știm că slujba de Paști se face noaptea și la mulți dintre noi ne este somn. Ceea ce trebuie să știm este că
faptul că stăm în noaptea de Sfintele Paști înseamnă că facem o jertfă plăcută lui Hristos.119

CAPITOLUL 6

SFINTELE PAȘTI: O SĂRBĂTOARE PRI N CARE SĂRBĂTORIM OMORÂREA MORȚII ȘI

BIRUINȚA ASUPRA MORȚII

În ultimii ani ceea ce știm este că situația economică a mai multor țări creștin ortodoxe s-a schimbat.
Aceasta fiindcă comparativ cu perioada comunistă alimentele nu mai sus o problemă așa de mare în lumea
creștin ortodoxă. Așa că de Paști mesele creștinilor ortodocși sunt îmbelșugate. Sărbătorit în primăvară printre
copaci înfloriți și ciripit de păsărele trebuie să știm că Sfintele Paști își au farmecul lor. Este vorba de un farmec
discret pe care îl mai putem întâlnii numai în duhovnicia sfinților părinți.120
Este bine să știm că timpul poate să devină o problemă pentru om. Aceasta fiindcă știm că există două
concepții cu privire la timp:
- timpul este ciclic

118
Petroniu Florea, Calea mântuirii (Oradea, 2003), pp. 214-315.

119A se vedea Constantin Galeriu, Jertfă și răscumpărare (București, 1991).

120A se vedea Nicolae Corneanu, Farmecul discret al scrierilor patristice (București, 2002).
56
 - și timpul este liniar.
Aceasta fiindcă trebuie să ne dăm seama că oamenii au percepții separate cu privire la timp. Ceea ce este
cât se poate de evident este că timpul este unul liniar. În hinduism se crede că timpul este ciclic și el se repetă. La
un interval imens de timp lumea și universul sunt distruse pentru ca mai apoi să ajung să renască din propria
cenușă.
Este bine să știm că timpul este un lucru care nu poate să fie tot același pentru om. Aceasta fiindcă
psihologic acest lucru ar fi mult prea mult pentru om. Așa se face că timpul omului trebuie să fie presărat cu:
- schimbări,
- modificări,
- momente festive.
- momente de sărbătoare.
Trebuie să știm că Sfintele Paști sunt un timp al sărbătorii. Aceasta înseamnă că de Paști trebuie să ne
bucurăm. Despre acest timp al sărbătorii Sfântul psalmist David spunea: “aceasta este ziua pe care a făcut-o
Domnul: să ne bucurăm și să ne veselim în ea!” (Psalm 118, 24).
La fel de bine trebuie să știm că sunt mai multe nivele ale bucurie. În acest sens trebuie să știm că bucura
ajunge să fie trăită:
- intens,
- puternic,
- profund
- sau plenar.
Tradiția creștin ortodoxă ne face conștienți că există o bucurie
- lumească
Și una
- duhovnicească.121
Bucuria lumească trebuie să știm că este una care vine în urma a mai multor lucruri lumești:
- mulți bani,
- multe averi,
- multe mari demnități sociale,
- faimă
- sau multe plăceri trupești etc.
La aceste bucurii sufletul poate sau nu participa. Ceea ce trebuie să știm este faptul că bucuriile
duhovnicești sunt unele care sunt mult mai
- profunde,
- depline
- ample
- și plenare.
Aceasta fiindcă bucuriile duhovnicești sunt unele care evident că ne fac să fim unii care participăm și cu
sufletul și cu trupul la ele.122
Sunt Sfintele Paști cele care ajuns să actualizeze în noi o bucurie duhovnicească. Este o bucurie
duhovnicească fiindcă ea ajunge să ne cuprindă sufletul și să îl emoționeze. Când pășim de Sfintele Paști simțim
că este un timp special sau mai bine spus că este o vreme de:
- bucurie,
- veselie,
- fericire,
- pace
- și iubire.

121A se vedea Ernest Bernea, Treptele bucuriei (Editura Predania, 2002).

122A se vedea Vasile Băncilă, Duhul sărbătorii (București, 2002).

57
 Sfântul Iustin Popovici spunea despre Sfintele Paști: "toată istoria creștinismului nu este altceva decât
istoria unei singure și unice minuni, a minunii învierii lui Hristos, care se continuă neîntrerupt în inimile
creștinilor, zi de zi, an de an, veac de veac, până la cea de-a Doua Venire."123
Știm că oamenii iubesc minunile. Însă ceea ce are loc cu minunile este că mai de vreme sau mai târziu ele
se termină și omul revine la viața naturală de mai înainte. Știm că Sfântul Moise a despărțit Mare Roșie în două
însă mai apoi lucrurile au revenit la normal. Ei bine nu același lucru este și cu învierea lui Hristos. De ce? Fiindcă
învierea lui Hristos a schimbat radical natura Sa umană pe care a făcut-o dumnezeiască. Prin urmare învierea este:
- continuă,
- perpetuă,
- veșnică
- și pentru totdeauna.
Cum să nu ajungem să sărbătorim omorârea morții fiindcă într-un sens tehnic aceasta este învierea:
omorârea morții. Moartea este prin urmare biruită și noi de Sfintele Paști nu facem decât să sărbătorim victoria
finală a vieții asupra morții. Sfântul Iustin Popovici spune și el în acest sens: "Oamenii L-au condamnat pe
Dumnezeu la moarte, Dumnezeu însă, prin învierea Lui, îi „condamnă” pe oameni la nemurire, în locul
loviturilor pe care I le-au dat oamenii, El îi îmbrăţişează; în locul ocărilor, El le împărtăşeşte binecuvântări; în
locul morţii, El le dă nemurirea. Nicicând oamenii n-au arătat ură faţă de Dumnezeu ca atunci când L-au
răstignit, şi niciodată Dumnezeu n-a arătat iubire faţă de oameni ca atunci când a înviat. Oamenii au vrut să-L
facă pe Dumnezeu muritor, El însă, prin învierea Lui, i-a făcut pe oameni nemuritori.”
Sunt unii care destul de vag ajung să recunoască faptul că învierea a avut loc dar ea nu prea are multe de
a face cu ei. De ce? Fiindcă ei sunt unii care trebuie să știm că sunt cât se poate de limitați sau mai bine spus nu
ajung să vadă
- sensul,
- înțelesul,
- finalitatea
- și rostul
ultim al învierii lui Hristos.124
Sfântul Iustin Popovici spunea destul de inspirat: "omul se naște cu adevărat, nu atunci când îl naște
mama sa ci atunci când se naște întru Hristos Iisus pentru viața nemuritoare. Învierea lui Hristos este mama
noastră, a tuturor." După cum am spus învierea are un sens ontologic sau mai bine spus ființial fiindcă ea este
una care ajunge să ne schimbe modul în care ne aportăm la moarte. Diavolul a fost cel care a crezut că poate
face ca moartea să fie:
- invincibilă,
- necruțătoare,
- veșnică
- și totală.
Prin învierea lui știm că Hristos a stricat planurile diavolului. Aceasta fiindcă el a ajuns să fie Unul care să
dovedească că
- învierea
- și viața
sunt mai puternice decât moartea.125
Dacă de Vinerea Mare noi ajungem să sărbătorim un fel de încleștare de forțe ei bine ceea ce este cât se
poate de evident este că de Sfintele Paști ajungem să sărbătorim biruința finală asupra morții.
Moartea este pentru om:
- irațională,
- absurdă,
- ilogică,
- ridicolă
- cruntă

123SfântulIustin Popovici, Omul și Dumnezeul-om. Abisurile și culmile filozofiei,(Editura Sophia, București, 2009), p. 80.
124A se vedea (autor colectiv), Cele mai frumoase predici. Învierea Domnului (Editura Lumea Credinței, 2020).
125A se vedea Daniel de la Rarău, Învierea lui Hristos - temelia credinței noastre (Editura Cartea ortodoxă, 2017).

58
 - și nemiloasă.
Trebuie să fim conștienți de acest fapt și să ne dăm seama că învierea este un lucru care aduce cu sine o
schimbare în ontologia finală a omului care ajuns să devină o ființă ce nu este supusă morții ci prospectului
învierii. Trebuie să ne îmbărbătăm de fiecare dată de Sfintele Paști și să ne dăm seama că dacă Hristos a înviat și
noi vom ajunge să înviem. Sfântul Simeon Noul Teolog spune: “Învierea lui Hristos este învierea noastră a celor
ce zăceam jos, la pământ (...) Învierea și slava lui Hristos este, însă, precum s-a spus, slava noastră, care
are loc, se face arătată și văzută nouă prin Învierea Lui întru noi; căci însușindu-Și o dată (prin Întrupare) cele ale
noastre, cele pe care le face întru noi Și le atribuie Lui Însuși. Învierea sufletului este, deci, unirea cu viața; căci
așa cum trupul mort, dacă nu primește întru sine sufletul viu și nu se amestecă în chip neamestecat cu acesta, nu
se spune că este și nu poate să fie viu dacă nu se unește în chip negrăit și necontopit cu Dumnezeu, care e cu
adevărat viața veșnică (I Ioan 5, 20). (...)”126
Învierea lui Hristos se poate produce mai ales în sufletele noastre. Aceasta fiindcă trebuie să știm că
sufletul poate să moară. Aceasta fiindcă învierea este un fapt care ajunge să schimbe starea sufletului. Sufletul
știm că este nemuritor însă el poate opta să ajungă să îți petreacă veșnicia între:
- Dumnezeu
- și diavol.
Aceasta fiindcă sufletul este liber. Dumnezeu-Hristos este viața sufletului în timp ce diavolul este
moartea sufletului. Sufletul poate murii mai ales când alege calea păcatului însă ceea ce trebuie să știm este că el
înviază dacă urmează lui Hristos.
Sunt mai multe sufletele moarte care nu au deloc viață în ele deși ele par că sunt fericite. Aceasta fiindcă
aceste suflete sunt unele care au ajuns să pășească pe calea:
- patimilor,
- a păcatelor,
- a destrăbălării,
- a libertinajului
- și a răutății.
După cum spune Sfântul Simeon Noul Teolog învierea se adresează tuturor însă nu toți o primesc. “cei
mai mulți oameni cred în Învierea lui Hristos, dar foarte puțini sunt cei ce o au și o văd în chip curat; cei ce n-au
văzut-o însă nici nu se pot închina lui Iisus Hristos ca unui Sfânt și Domn, căci „nimeni, zice, nu poate să spună
că Iisus este Domn decât numai în Duhul Sfânt” (I Corinteni 12, 3), și altundeva: „Duh este Dumnezeu și cei
ce se închină Lui trebuie să I se închine în Duh și Adevăr” (Ioan 4, 24). Căci nici preasfântul cuvânt, pe
care-l avem acum în fiecare zi în gură, nu spune: „Învierea lui Hristos crezând”, ci: „Învierea lui Hristos văzând,
să ne închinăm Domnului Iisus, Celui singur fără de păcat”. Cum deci Duhul Sfânt ne îndeamnă să zicem acum:
„Învierea lui Hristos văzând”, ca unii ce am văzut-o, deși n-am văzut-o, de vreme ce Hristos a înviat odată
pentru totdeauna acum o mie de ani, și nici atunci nu L-a văzut cineva înviind? Oare dumnezeiasca Scriptură
vrea ca noi să mințim? Să nu fie! Dimpotrivă, ea ne îndeamnă mai degrabă să spunem adevărul: și anume că în
fiecare din noi, cei credincioși, are loc Învierea lui Hristos, și aceasta nu o dată, ci în fiecare clipă,
atunci când, precum spuneam, Însuși Stăpânul Hristos învie întru noi, strălucind și fulgerând cu fulgerările
nestricăciunii și Dumnezeirii.”127
Un călugăr s-a dus la un pustnic vestit.
- Doamne ajută părinte.
- Domne ajută.
- Vă mulțumesc c m-ați primit.
- Pentru nimic.
- Și cum mai sunteți părinte?
- Bine cu mila Domnului.
- Mă bucur.
- Dar de ce ai cerut să vi la mine?
- Părinte am o mare nedumerire.
- Ce nedumerire?

126Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 13 – Învierea tainică cu Hristos, p. 172-174.
127Sfântul Simeon Noul Teolog,Cateheze, Scrieri II, Cateheza 13 – Învierea tainică cu Hristos, p. 172-174.
59
 - Părinte poate schimba pocăința destinația finală a sufletului omului?
- Da.
- Eu am mari îndoieli.
- De ce?
- Un păcătos se poate pocăii puțin dar dacă moare repede ce se întâmplă cu sufletul lui?
- Tu ai auzit de tâlharul de pe cruce?
- Da.
- S-a mântuit?
- Nu știu.
- Îți spun eu că s-a mântuit:
- Da?
- Da.
- Cum?
- Sfinții părinți ne spun că este cu adevărat un paradox că primul omul care intrat după Hristos în rai a
fost tâlharul pocăit de pe cruce.
- Nu știu ce să zic părinte.
- Să accepți cugetul Bisericii Creștin Ortodoxe.128
- Dar îmi este foarte greu.
- De ce?
- Sunt criminali care se pocăiesc.
- Și?
- Ei au curmat vieți care nu se vor mai întoarce niciodată în lume.
- Așa este.
- Mai are rost pocăința lor?
- Are.
- De ce?
- Fiindcă omul se poate pocăii și Dumnezeu îl primește.
- Dar cei uciși de ei nu se vor mai întoarce niciodată.
- Uite ca să te fac să înțelegi îți voi spune o întâmplare din Patericul egiptean.
- Vă ascult.
- La Ava Pimen a venit odată cineva așa cum ai venit tu la mine.
- Și?
- I-a spus așa:
- Ava Pimen am să vă întreb ceva.
- Ce?
- Erau doi oameni: unul călugăr și altul laic.
- Și?
- Într-o seară călugărul s-a decis să iese din mănăstire și și-a zis:
- Mâine voi ieșii din mănăstire.
- Așa.
- În aceiași seară laicul s-a decis să se călugărească și și-a spus:
- Mâine voi merge și mă voi călugării.
- Înțeleg, a răspuns Ava Pimen.
- Ei bine cum vor fi ei judecați de Dumnezeu?
- Călugărul va fi judecat drept călugăr și laicul drept laic.
- De ce?
- Fiindcă în ce fapte ne găsește moartea în aceiași vom fi și judecați.
- Înțeleg Ava Pimen.
- Mă bucur.
- Deci nu judecată intențiile noastre nu?
- Nu, El judecă faptele noastre.

128A se vedea Ierotheos Vlachos, Cugetul Bisericii Ortodoxe (București, 2000).

60
 - Cred că așa este.
- Sigur că așa este.
- Da sunt mulți care de fapt ei tot spun că se vor pocăii dar amână pocăința.
- Asta așa este.
- De fapt cei mai mulți dintre oameni ajung în iad fiindcă amână pocăința.
- Înțeleg părinte că Dumnezeu merge pe concret pe fapte.
- Da.
- Dar cum rămâne atunci cu păcatele cu gândul?
- Sunt păcate în toată regula.
- Chiar dacă sunt făcute numai cu gândul?
- Da.
- Nu știam asta.
- Trebuie să știi că orice păcat de fapt începe în gând.
- Așa este.
- Ajungi să te învoiești cu păcatul în gând.
- După care îl duci la îndeplinire nu?
- Da.
- Acum îmi dau seama că nu intențiile contează în fața lui Dumnezeu Tatăl...
- Ci mai mult faptele.
- Așa este.
- Părinte să știți că vă mulțumesc mult.
- Pentru nimic.
- Acum sunt lămurit.
- Mă bucur.
- Îmi dau seama că judecata mea a fost greșită.
- Binecuvântați părinte.
- Domnul fiul meu.129
Sunt mai mulți creștini ortodocși care sunt numai cu numele creștini ortodocși. Aceasta fiindcă ei nu vor
să facă mai nici un lucru din cele pe care ni le propovăduiește ortodoxia. Trebuie să știm că nu trebuie să fim
creștini numai formal ci să ajungem să fim unii care să ne implicăm deplin și total în viața Bisericii Creștin
Ortodoxe. Aceasta fiindcă numai așa Sfintele Paști
- vor avea sens,
- vor fi cu rost
- și ne vor aduce bucurie.
Sfintele Paști sunt sărbătoarea sărbătorilor fiindcă în ele ajungem să prăznuim omorârea morții și
posibilitatea învierii noastre. Trebuie să știm că nu există o sărbătoare mai mare ca Sfintele Paști fiindcă numai
de Paști putem cânta cântarea de biruință: “Ziua Învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea, și unul pe altul să ne
îmbrățișăm. Să zicem: “Fraților!” și celor ce ne urăsc pe noi,Să iertăm toate pentru Înviere. Și așa, așa să strigăm:
“Hristos a înviat din morți,Cu moartea pe moarte călcând, și celor din mormânturi viață dăruindu-le””130
Moartea este una dintre cele mai tragice probleme din lumea noastră. Aceasta fiindcă după cum putem
vedea ea nu cruță pe nimeni.
- Copii,
- adolescenți
- adulți
- și bătrâni
cu toții sunt secerați de moarte mai de vreme sau mai târziu. Ce este de făcut în asemene situație? Singura
scăpare este Dumnezeu. Deși a fost creată de diavol pentru a fi invincibilă și veșnică ei bine prin Hristos
Dumnezeu a învins moartea. Aceasta fiindcă știm că Hristos a înviat. Acesta este motivul pentru care moartea
nu poate să ne lase indiferenți. Nu avem cum să fim indiferenți în fața morții fiindcă ea înseamnă:
- irațional,

129A se vedea la Ava Pimen, Patericul egiptean (Alba Iulia, 1991).

130https://ro.orthodoxwiki.org/Sfintele_Pa%C8%99ti (accesat pe 07.03.2022).
61
 - nefiresc,
- nenatural,
- groază
- și teroare.
Părintele Alexander Schmemann spunea cât se poate de inspirat: “noi trăim ca şi cum Hristos n-ar fi
înviat din morţi, ca şi cum acest unic eveniment nu ar avea nici un sens pentru noi.”131 Este evident că sunt mai
mulți care sunt cât se poate de ignoranți în ceea ce privește moartea și raportarea la ea însă ceea ce trebuie să
știm este că moartea a fost învinsă de Hristos pentru noi.132
După cum putem să ne dăm seama moartea este o energie demonică în lumea noastră care nu ține cont
de nimeni. Cineva se poate spune că trebuia să îi vină de hac morții. Acest Cineva a fost Iisus Hristos. Hristos a
venit expres pe acest pământ pentru a învia și a învinge moartea. Se poate vedea aici că vechiul conflict dintre
bine și rău a ajuns să se manifeste în opoziția dintre:
- moarte
- și înviere.
De ce? Fiindcă trebuie să știm că în timp ce învierea este un lucru bun ei bine moartea este manifestare a
răului. După cum am spus mai sus răul are mai multe forme prin care ajunge să se manifeste. Arhiepiscopul
Iustinian Chira spunea: "dar aşa cum soarele răsare în altă lume, la fel şi creştinul, prin Învierea din morţi a lui
Iisus Hristos, a primit încredinţarea că după urmează un strălucitor răsărit de soare, urmează o nouă zi, o nouă
viaţă. „A murit”, o să se spună şi despre mine şi despre tine într-o zi; în ziua pe care eu nu o cunosc, care nu ştiu
când va sosi."133
De la învierea lui Hristos trebuie să ajungem să vedem moartea diferit. Aceasta fiindcă omul de azi este
unul care ajunge să creadă că moartea de fapt este un lucru:
- natural,
- constitutiv,
- firesc
- și potrivit
acestei lumi. Cei care cred așa uită un lucru important: Dumnezeu l-a creat pe om pentru nemurire și nu
Dumnezeu a creat moartea. Totuși Dumnezeu a condiționat nemurirea omului de ascultarea de Sine ceea ce
omul nu a respectat. Moartea apare în lumea noastră ca un lucru care:
- sperie,
- aduce frică,
- aduce groază
- și înfricoșează.
De ce? Fiindcă ea vine de la diavol care știm că și el aduce asupra noastră toată aceste lucruri. Iată de ce
în creștinismul ortodox nu se poate să separăm aceste două lucruri:
1. Dumnezeu înseamnă viață și înviere
2. și diavolul înseamnă moarte.134
Sunt mai mulți care evident că nu ajung să vadă legătura dintre:
- învierea lui Hristos,
- propria înviere
- și Sfintele Paști.
Aceasta fiindcă aceste persoane sunt unele care trebuie să știm că nu au o înțelegere coerentă a învierii lui
Hristos. Regretatul părinte Constantin Galeriu din București spunea așa: “învierea se pregătește, nu doar se
așteaptă.” Din aceasta înțelegem că trebuie:
- să lucrăm
- să ne aducem aportul,
- să contribuim

131Alexander Schmemann, Postul cel Mare, (Editura Universul Enciclopedic, București, 1995), p. 12.
132A se vedea Sfântul Nicolae Velimirovici, Cugetări și predici la învierea Domnului (Editura Predania, 2020).
133Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele Părintelui - un ghid al frumuseţii lăuntrice, (Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009), pp. 72-74.

134 A se vedeaVasile Marcu, Învierea fiului din Nain Thomas (Editura Bunavestire, 2010).
62
 - și să face eforturi
pentru a ne pregătii pentru Sfintele Paști. Acesta este și motivul pentru care Sfintele Paști sunt precedate de o
perioadă de 7 săptămâni de post. Ne pregătim pentru înviere prin post și trebuie să avem acest lucru în vedere.
Ceea ce ne spune creștinismul ortodox este că vom ajunge să înviem dar nu știm când va avea loc acest
timp. Trebuie să ne lăsăm în grija lui Dumnezeu cu privire la propria înviere fiindcă ea este un lucru care ține mai
mult de Dumnezeu. Sfântul Efrem Sirul spunea cât se poate de bine și de clar: “învierea morților din morminte
este darul exclusiv al lui Dumnezeu, însă învierea sufletului din moartea păcatului cere și osteneală din partea
omului.”
Sfinții creștin ortodocși au ajuns de mai multe ori să Îl vadă pe Hristos.135 Acesta fiindcă trebuie să știm
că Hristos este Unul care se poate descoperii pe Sine înviat. Ceea ce au mai mult în comun aceste arătări ale lui
Hristos este faptul că ele sunt unele care au loc în lumină. Lumina este un lucru care este propriu învierii lui
Hristos care a ajuns să lumineze lumina necreată a Sfintei Treimi de care vorbea Sfântul Grigorie Palama.136
Este evident aici că Sfintele Paști sunt lumină fiindcă ele sunt unele care aduc cu sine:
- viața,
- frumosul,
- iubirea,
- dreptatea,
- adevărul
- sau libertatea.
Toate aceste lucruri sunt înrudite cu învierea care evident că este o valoare pozitivă în lumea noastră.
Trebuie să fim conștienți de acest lucru fiindcă sunt destui de mulți care nu cred că moartea este întuneric.
Moartea este un întuneric absolut din care până la Hristos era imposibil să ajungi să mai scapi. În iubirea Sa
nemărginită față de noi Hristos a înfrânt moartea.137
Ceea ce era pentru om imposibil a ajuns să fie făcut posibil de Hristos care știm că a învins moartea. Iată
de ce an de an noi ajungem să facem praznicul acestei victorii a lui Hristos pentru noi: învierea. Este cu adevărat
un prilej de mare prăznuire fiindcă după cum am spus Hristos s-a descoperit pe Sine ca fiind:
- superior,
- mai presus
- și mai puternic
decât moartea.
Pentru noi cei vii învierea este o licărire de lumină că deși nu știm când învierea va fi posibilă și pentru
noi. Crezul în înviere nu este propriu numai creștinilor ortodocși ci la fel de bine el a fost un articol de credință
al oamenilor din Vechiul Testament. Dacă nu am avea speranța în înviere ei bine trebuie să știm că viața noastră
ar fi:
- absurdă,
- ridicolă,
- fără speranță,
- fără perspectivă
- și veșnic deprimantă.
Hristos a înfrânt moartea odată pentru totdeauna și pentru a ne da credință în propria înviere.138
După cum am spus sunt mulți care nu văd nici o legătură între învierea lui Hristos și propria înviere.
Aceasta fiindcă ei cred că numai Hristos a înviat. Hristos a înviat pentru:
- a inaugura,
- a începe
- și a anticipa
propria noastră înviere.
Moartea este un lucru crunt și nemilos. Este Hristos care a voit să ne spună că El are putere peste moarte
și că la înviere ajungem numai prin El. Au fost mai mulți mari întemeietori de religie care și-au luat pentru ei

135A se vedea Radu Teodorescu, Hristofania: arătări ale Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos în viețile sfinților creștin ortodocși (Cugir, 2022).
136A se vedea John Meyendorf, O introducere în studiul vieții și operei Sfântului Grigorie Palama (Editura Nemira, 2016).
137A se vedea Liviu Petcu, Iubirea nemărginită a lui Dumnezeu pentru noi (Iași, 2018).
138A se vedea Sfântul Chiril al Ierusalimului, Învierea morților (Galați, 2016).

63
titlul de profeți ai lui Dumnezeu. Aceștia au creat noi religii însă ceea ce trebuie să știm este că nici unul nu a
înviat.
Faptul că Hristos a înviat evident că trebuie să ne facă mult mai:
- sensibili,
- senzitivi,
- atenți
- și deschiși
spre Sfintele Paști.
Aceasta fiindcă Sfintele Paști nu sunt numai o sărbătoare în care cei mici primesc daruri ci mai mult ele
sunt unele care ajung să aducă în noi un prospect cu totul inedit: că și noi vom învia. Când vedem moartea cum
ne înghite:
- familia,
- rudele
- și prietenii
ne dăm seama că trebuie să fie ceva mult mai mult decât moartea. Trebuie să fie o șansă ca viața să ajungă să
prevaleze asupra morții. După cum am spus Hristos a inaugurat învierea și noi trebuie să credem că vom învia.139
De Sfintele Paști Iisus a făcut ceea ce fiecare dintre noi dorește: a învins moartea. Să nu fie această
victorie una care merită să fie:
- sărbătorită,
- cinstită,
- prăznuită
- și onorată cu prezența
de noi creștinii ortodocși simplii? Fără doar și poate că da. Avem toate motivele să ține Sfintele Paști fiindcă în
El Hristos a venit și a dat o nouă direcție omului. A fost regretatul părinte Constantin Galeriu care studiind
Sfintele Paști din punct de vedere creștin ortodox și-a dat seama că în lume există o vocație pascală a făpturii. Ce
să însemne vocația pascală a făpturii? Înseamnă că Hristos
- ne-a chemat,
- ne-a menit
- și ne-a adus
la vremea pascală din iubire față de noi și de neamul omenesc.140
Doi creștini ortodocși s-au întâlnit în parc.
- Doamne ajută.
- Doamne ajută.
- Ce mă bucur să te văd.
- Și eu.
- Și ce mai faci?
- Păcate.
- Toți facem păcate.
- Asta așa este.
- Uite că tot ai vorbit de păcat.
- Da?
- Tu chiar crezi în pocăință?
- Da.
- Eu nu știu ce să spun.
- De ce?
- Oare chiar ne iartă Dumnezeu?

139Dacă moartea a fost creată de diavol și este susținută de diavol ne putem da seama că gradul de pervertire și de răutate la care a ajuns
diavolul. Este moartea din lume care ne spune că diavolul își merită locul său în iad. Aceasta fiindcă numai o fiindcă diabolică cu totul
este capabilă să aducă atât de multă moarte pe pământ. Trebuie să fim unii care să ne dăm seama de acest lucru și să ajungem să
depășim moartea prin învierea lui Hristos. Hristos vine și ne întinde mâna Sa dumnezeiască și ne face să depășim moartea și să
ajungem să fim unii care să ne vedem dincolo de ea. Dincolo de moartea este puterea și lumina lui Dumnezeu.
140A se vedea Constantin Galeriu, Vocația pascală a făpturii (București, 2019).

64
- Evident.
- Poate că ne iartă Dumnezeu.
- Sigur că ne iartă.
- Dar mai este relația sau mai bine spune legătura noastră cu El la fel?
- Adică?
- Eu cred că după ce ai căzut în păcat nu mai ai cum să fi la fel în relația cu Dumnezeu.
- De ce?
- Fiindcă ceva se schimbă.
- Ce să se schimbe?
- Modul în care te raportezi la Dumnezeu.
- Tu știi de Sfântul apostol Petru?
- Da.
- Știi că el s-a lepădat la patimă de Hristos?
- Da.
- Mai apoi Hristos l-a reprimit în apostolat?
- Da.
- Ei vezi?
- Totuși Petru era apostol nu?
- Da.
- Una este un apostol și alta suntem noi simplii creștini.
- Nu este așa.
- Nu?
- Sfântul Petru a fost om?
- Da.
- Ca om era supus greșelii?
- Da.
- Deci și noi suntem oameni și supuși greșelii nu?
- Da.
- Vezi când păcătuim trebuie să ne pocăim și Dumnezeu ne va reprimii la Sine.
- Poate așa este.
- Uite o să îți spun o întâmplare despre pocăință.
- Ascult.
- Era o fecioară care s-a nevoit cu alte pustnice timp de 9 ani.
- Frumos.
- După 9 ani din lucrarea diavolului fecioara a căzut în păcat.
- Cu cine?
- Cu un cântăreț.
- Și?
- A avut un copil cu el.
- Nu se poate.
- Ba da.
- Și ce a urmat?
- A început să se pocăiască.
- Cât timp?
- 30 de ani.
- Asta da pocăință.
- Așa este.
- Și cum se pocăia?
- În mai multe feluri.
- Care?
- Mergea în spitale și slujea bolnavilor.
- Frumos.
- Ajuta pe cei săraci. Îi sprijinea pe cei neputincioși.

65
 - Minunat.
- Îi sprijinea pe cei fără ajutor.
- Asta da pocăință.
- Așa este.
- Atât?
- Nu.
- Ce a mai urmat?
- Într-o zi Dumnezeu s-a arătat unui om cu viață sfântă care o cunoștea pe femeie.
- Și?
- Dumnezeu i-a spus:
- «Mai plăcută îmi este Mie această femeie după ce a păcătuit, decât când era fecioară».
- Deci Dumnezeu i-a primit pocăința?
- Da.
- Frumos.
- Deci vezi că pocăința nu este o amăgire?
- Nu, nu este.
- Acum nu mai sunt nelămurit.
- În pocăință contează mult două lucruri.
- Care?
- Sinceritatea și nevoința
- Așa este.
- Mă bucur că ești de acord.141
Am spus întâmplarea de mai sus pentru a face pe câți mai mulți conștienți că pocăința este cu adevărat o
înviere a sufletului. Învierea prin urmare nu este numai trupească ci la fel de bine și sufletească. Trebuie să avem
încredere în posibilitatea învierii sufletului nostru atunci când el cade în păcat. Aceasta fiindcă trebuie să știm că
învierea este un lucru care face posibil ca suflul nostru să ajungă să se ilumineze și să se transfigureze în lumina
lui Hristos. Sfântul Grigorie de Nyssa spune în acest sens: „sufletul care s-a născut din nou prin puterea lui
Dumnezeu trebuie să crească până la măsura vârstei duhovniceşti în Duhul, adăpat neîncetat cu sudoarea virtuţii
şi cu dărnicia harului. Pentru ca, precum firea trupului pruncului nou născut nu rămâne în vârsta fragedă, ci
hrănit cu mâncărurile trebuitoare sufletului, după legea firii, înaintează spre măsura ce-i este rânduită, aşa se
cuvine şi sufletului născut de curând.”142

CONCLUZII

An de an noi creștinii ortodocși ajungem să sărbătorim Sfintele Paști. Cu ouă roșii și alături de familie
Sfintele Paști sunt o sărbătoare a învierii când natura prinde din nou viață. Ouăle roșii știm că nu sunt folosite de
Sfintele Paști la întâmplare. O legendă apocrifă ne spune că una dintre ucenicele lui Hristos a venit și a pus niște
ouă la picioarele crucii lui Hristos fiindcă nu a avut ce să îi aducă lui Hristos. Sângele lui Hristos a curs peste ouă
și ele au devenit roșii. Nu știm dacă acest lucru a avut loc în realitate însă ceea ce știm este că de Sfintele Paști
creștinii ortodocși au tradiția de a face roșii ouă. O altă interpretare a ouălor roșii de paști este că oul înseamnă
mormântul pecetluit la lui Hristos din care El a înviat. Când ciocnim ouăle roșii nu facem decât să rememorăm
zdrobirea mormântului de către Hristos.143
Sfintele Paști sunt o sărbătoare a tot ceea ce este pozitiv:
- viață,
- lumină,
- bine
- adevăr
- și frumos.
Trebuie să fim conștienți de toate aceste dimensiuni ale Sfintelor Paști. Oamenii răi trebuie să știm că nu
prea au motive să sărbătorească Sfintele Paști. Aceasta fiindcă ei sunt unii care nu vor să mai vadă binele care
141Petroniu Florea, Calea mântuirii (Oradea, 2003), p. 243
142A se vedea Sfântul Grigorie de Nyssa, Scrieri, (Editura Institutului Biblic si de Misiune al BOR), 1982.
143A se vedea Constantin Preda, Învierea Mântuitorului în memoria narativă a Evangheliilor (București, 2010).

66
este Hristos întrupat. Cu cât ne apropiem de Hristos cu atât mai multe ajungem să fim mai senzitivi la Sfintele
Paști. Trebuie să știm acest lucru și să îl avem în vedere fiindcă Sfintele Paști sunt un lucru care aduce speranță
în inimile noastre.
Cu toții murim și putem vedea cât de:
- crudă,
- hidoasă,
- cruntă
- și nemiloasă este moartea.
Ce face în acest sens învierea lui Hristos pentru noi? Aduce lumină pentru noi. Aceasta fiindcă Hristos
nu vrea ca noi să rămânem fără de nici o speranță în fața morții. Sfântul Grigorie de Nyssa spune că Hristos este
Cel care aduce cu sine o mireasmă duhovnicească pe care simțind-o ajungem să urmăm Lui. „Iar pricina iubirii
(αγάπη – agape) lor (sufletelor) este mireasma parfumului Mirelui, spre care ea aleargă (τρέχονται – trehontai)
fără încetare, tinzând (επεκτεινομέναι – epecteinomenai) spre ceea ce este înainte şi uitând ceea ce era în urmă.
«Căci pe urma Ta, spre mireasma mirurilor tale vom alerga». Dar unii, care încă nu au atins perfecţiunea virtuţii,
făgăduiesc să alerge spre ţelul pe care mirosul parfumului îl arată. Sufletul mai desăvârşit însă, tinzând mai cu
ardoare (επεκθα σφοδρότερον – epecta sfodroteron) spre ceea ce este înainte, a ajuns deja la ţinta spre care este
orientată cursa şi se învredniceşte de comorile din cămări.”144
Sfintele Paști trebuie să știm că au două aspecte:
1. unul trupesc
2. și altul sufletesc.
Am arătat în această carte că sărbătorind Sfintele Paști ajungem să anticipăm propria înviere. Știm că
vom învia dar nu știm timpul și locul când va avea loc acest lucru. Sufletește se poate spune că de mai multe ori
ajungem în această viață să murim. Murim prin
- păcat,
- patimă,
- răutate,
- viclenie
- și împietrirea inimii.
Înviem în Hristos prin:
- virtute,
- fapte bune
- și dragoste creștin ortodoxă.
Scopul diavolului a fost ca prin moarte el să subjuge toată umanitatea și în acest sens omul să își poată
pierde orice speranță în fața morții. Hristos a fost conștient de acest lucru și a venit să ne de-a speranță. Vom
învia și trupurile noastre se vor ridica din mormânt. Nu știm când dar învierea lui Hristos ne asigură de acest
lucru.
Despre această înviere sau renaștere a omului din păcat Sfântul Grigorie de Nyssa spunea: „ceea ce se
naşte aşa nu e dintr-o pornire străină cum se întâmplă cu naşterile trupeşti, ci o astfel de naştere se face prin
liberă hotărâre; astfel, într-un fel oarecare, suntem propriii noştri părinţi, născându-ne pe noi înşine aşa cum
voim din voinţa noastră spre un chip pe care vrem să-l alegem”.145
Sfintele Paști sub o sărbătoare prin urmare:
- totală,
- deplină,
- plenară,
- ființială
- și care ne înduhovnicește.

144Din Sf. Grigorie de Nyssa, „Tâlcuire amănunţită la Cântarea Cântărilor”, trad. Pr. D. Stăniloae, în PSB 29, Ed. IBMBOR, (Bucureşti,
1982).
145
Sf. Grigorie de Nyssa – „Despre viaţa lui Moise sau despre desăvârşirea în virtute”, trad. Pr. Ioan Buga, în PSB 29, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 1982, p. 39; SC p. 53; PG XLIV 328 B; cf. „Marea cuvântare catehetică”, cap. XXXIX, trad. Pr. D. Cristescu şi N. I. Barbu,
Bucureşti, 1947, p. 105 sq.
67
 Tradiția creștin ortodoxă ne spune că după Paști cerurile se deschid și cei care mor în această perioadă
sunt judecați mai ușor. Nu știm dacă acest lucru este adevărat însă ceea ce știm este că Sfintele Paști au fost
menită să fie
- centrul cultic al Bisericii Creștin Ortodoxe
- și centrul ființial al vieților noastre.
Sunt mulți care fiindcă nu Îl văd pe Dumnezeu au ajuns la concluzia că de fapt Dumnezeu Tatăl este:
- nepăsător,
- dezinteresat,
- că ne-a părăsit,
- ne-a abandonat
- și nu se interesează de noi.
Acest lucru este combătut de Sfântul Grigorie de Nyssa care spune: „întrucât fiecare natură atrage către
sine ceea ce îi este înrudit, iar omenirea e întrucâtva înrudită cu Dumnezeu, deoarece poartă în sine asemănarea
cu originalul, sufletul este atras în mod firesc către ceea ce este firesc şi înrudit cu el; căci Dumnezeu păstrează cu
orice preţ ceea ce e al Său”.146
Sunt mulți dintre creștinii ortodocși și nu numai care când spunem că ajungem să prăznuim de Sfintele
Paști victoria vieții asupra morții mai că nu râd. Aceasta fiindcă ei sunt unii care trebuie să știm că se consideră
pe sine oameni:
- realiști,
- cu picioarele pe pământ
- și ancorați în realitate.
Lor le spunem că învierea lui Hristos nu a fost o minciună și ea a fost dovedită:
- istoric
- și științific
ca fiind adevărată.
Este foarte greu să spunem că suntem creștini ortodocși dacă noi nu vrem să ajungem să prăznuim
Sfintele Paști. Aceasta fiindcă trebuie să știm că această sărbătoare este cea mai mare dintre toate câte există. Nu
trebuie să minimalizăm această sărbătoare fiindcă nu este bine. Ceea ce trebuie să știm este că avem toate
motivele să ținem și să prăznuim Sfintele Paști. Aceasta fiindcă ele țin de viața noastră duhovnicească și evident
că ne ajută foarte mult în urcușul nostru spre Dumnezeu Tatăl. Sfântul Grigorie de Nyssa spune cât se poate de
concludent în acest sens: „cine e de aşa fel între cei aleşi, ca să fie ucenic al Cuvântului, să urce împreună cu El
de jos, de la gândurile coborâte din văi, pe muntele duhovnicesc al vederii înalte? Căci e vorba de muntele care s-
a ridicat peste toată umbra colinelor răutăţii şi care, luminat din toate părţile de raza luminii adevărate, dă aceluia
să privească toate în seninul cel curat al adevărului, de pe vârful din cere se văd toate câte rămân nevăzute celor
închişi în vale…Să alergăm deci şi noi în urcuş…”147
În această carte am insistat mai mult că omul este unul care își caută centrul ființei. Drumul spre centru
este unul care poate să fie văzut în mai toată istoria lumii. Fie că fost vorba de:
- Ierusalim
- Babilon,
- Roma,
- Moscova
- sau Berlin
toți oamenii istoriei s-au voit să fie centrul istoriei. Aceasta fiindcă omul de azi și de fapt din toate timpurile este
unul care aspiră la poziția de centru. Auzim de mai multe ori de mai multe persoane că spun despre unii: îi place
să fie în centrul atenției. Aceasta fiindcă sunt unii care nu vor să fie pe margine într-o societate. Adevărul este că cu
toții voim să fim în centrul atenției ci atât sunt unii care suferă adevărate drame când nu mai sunt în centrul
atenției. În lumea actorilor acest lucru poate să fie cel mai adesea văzut. Sunt actori care s-au bucurat la un
anumit moment de faimă și celebritate pentru ca mai apoi să cadă în uitate și desuetudine. Ei bine ei suferă
enorm.

146Sf. Grigorie de Nyssa, „Despre suflet şi înviere”, trad. Pr. G. Teodorescu, (Ed. Herald, Bucureşti, 2003), p. 61.
147Sf. Grigorie de Nyssa – Despre Fericiri, I,(București, 1982) p. 333-334.
68
 Cu toții voim să fim în centru însă ceea ce trebuie să știm este că trebuie să ne dăm întâietate unii altora
fiindcă numai așa vom ajunge să ne bucurăm de poziția din centru. Acest lucru poate să fie văzut și în cazul
țărilor. Sunt țări care fiindcă nu sunt în centrul lumii ajung să creeze război.
Ei bine ceea ce mai mulți creștin ortodocși nu sunt conștienți este că atunci când suntem cu Hristos
suntem în centrul vieții. Aceasta fiindcă viața vine de la Hristos. Sfântul Grigorie de Nyssa spune în acest sens:
„sufletul care se uneşte cu Dumnezeu nu se mai satură de ceea ce gustă. Cu cât se umple mai mult de gustare cu
atât se aprinde mai mult de dorinţă”148
Sfintele Paști nu au fost afectate de marea schismă de la anul 1054 când catolicii s-au desprins de
ortodocși. Aceasta fiindcă ele au continuat să fie sărbătorite la fel în Biserica Ortodoxă. Este adevărat că în zilele
noastre catolicii și protestanții nu mai sărbătoresc Paștile cu ortodocși. Ridicolul situației poate să fie văzut:
Hristos nu a înviat de mai multe ori ci numai o dată. Este bine să privim prin urmare Sfintele Paști ca o
sărbătoare:
- a familiei,
- comuniunii,
- a iubirii,
- a solidarității
- și a frățietății.
Numai așa se poate spune că ajungem să trăim Sfintele Paști ca o sărbătoare a centrului ființei noastre.
Centrul ființei noastre trebuie să știm că nu este:
- egoul,
- individualitatea proprie,
- sinele propriu
- sau aspirațiile proprii
ci Hristos și învierea Lui.
Despre învierea lui Hristos părintele Galeriu spunea foarte frumos: “totuși Hristos îndură și moartea, dar
pentru noi. El nu are nimic comun cu moartea, cu puterile care o produc. În El nu este păcat, virus al morții; nu
este nici un compromis cu moartea. Nu există negație în El. Hristos este numai Da; "Amin"în cel mai adânc și
deplin sens (II Cor. I, 20). De asemenea El n-a cugetat și n-a săvârșit în nici un chip vreun atentat la adresa vieții,
a nimicirii ei. N-a gândit moartea nimănui, n-a îndemnat, n-a uneltit asupra cuiva acest act grav negativ. N-a
osândit nici pe păcătoși. El iubește pe cei drepți și miruiește pe păcătoși. Îi vaietă, deplânge pe "cărturarii și
fariseii fățarnici..." (Matei XXIII, 13-30), și pe bogați (Marcu X, 23-25); se roagă pentru răstignitori, pentru
iertarea și mântuirea lor. El există din veci și de-a pururi numai pentru iubire și viață.”149
Un fiu duhovnicesc s-a dus la părintele lui.
- Doamne ajută părinte.
- Doamne ajută.
- Ce mă bucur să vă văd.
- Și eu fiul meu.
- Cum mai sunteți părinte?
- Bine în mare.
- Foarte bine.
- Dar tu?
- Și eu.
- Cum mai merge cu familia.
- Destul de bine.
- Mă bucur.
- Da.
- Dar de ce mai venit?
- Părinte aș vrea să discut ceva cu sfinția ta.
- Ce anume?
- Ce este cu căderea în păcat?

148Sf Grigorie de Nyssa, Tâlcuire la Cântarea Cântărilor, PSB 29, EIBMBOR, (Bucureşti, 1982), p. 126
149https://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/parintele-constantin-galeriu-iubire-inviere-68469.html(accesat pe 08.03.2022).
69
- Adică?
- Te mai poți ridica din păcat odată ce ai căzut în el?
- Da.
- Cum?
- Cu multă pocăință și grijă.
- Știu părinte.
- Și atunci?
- Vedeți părinte noi trăim într-o lume rea și bârfitoare.
- Așa este.
- Odată ce au căzut în păcat: beție, desfrânare, fumat sau altceva toți oamenii te știu.
- Și?
- Te judecă.
- Și ce ai tu cu judecata lor?
- Îmi este greu părinte.
- De ce?
- Fiindcă oamenii mă arată cu degetul.
- Și asta este o problemă pentru tine?
- Nu numai pentru mine.
- Dar pentru mai cine?
- Pentru mulți alți creștini.
- Știi ceva?
- Ce?
- Oamenii tind să vadă numai rău.
- Nu și binele?
- Nu.
- Asta așa este.
- Uite am să îți spun o întâmplare din Patericul egiptean.
- Ascult.
- Era un diacon care era foarte evlavios.
- Frumos.
- Diavolul a prins ură pe acest diacon.
- Vai nu se poate.
- Așa că la făcut să cadă în păcat cu o femeie din cetatea lui.
- Și?
- Oamenii din acea cetate au aflat de căderea diaconului.
- Ce rușinos! Îi spuneau oamenii.
- Cum ai putut să faci una ca asta!
- Nu îți este rușine?
- Și ce a urmat?
- Diaconul a devenit foarte rușinat.
- Îmi dau seama.
- Și ce a făcut?
- Ce?
- S-a dus la un pustnic și i-a spus:
- Părinte am căzut în păcatul desfrânării.
- Înțeleg fiul meu.
- Vreau să mă pocăiesc.
- Asta este bine.
- Ce să fac?
- Știu ce trebuie să faci.
- Ce?
- Aici lângă mine unde stau eu este o peșteră.
- Și?
70
 - Te vei sălășluii în această peșteră până ce voi spune eu.
- Bine.
- Ei bine diaconul s-a sălășluit în peșteră și acolo mânca numai pâine și apă pe care i le aducea pustnicul.
- Aspră nevoință.
- Așa este.
- După mai mult timp în acel ținut s-a făcut secetă.
- Ce ne vom face acum? Spuneau oamenii din cetate.
- Roadele noastre se uscă.
- Râurile seacă.
- Un bătrân cu viață sfântă a văzut pe cineva în vedenie care i-a spus:
- De nu se va ruga diaconul cu viață sfântă ploaia nu va venii.
- Și ce a urmat?
- Omul cu viață sfântă le-a spus oamenilor:
- De nu se va ruga diaconul căzut în desfrânare ploaia nu va venii.
- Oamenii au mers la diacon și i-au spus:
- Te rugăm roagă-te pentru ploaie.
- Dar de ce?
- Fiindcă Dumnezeu a descoperit că numai dacă te rogi tu va veni ploaia.
- Bine mă voi ruga.
- Și?
- Diaconul s-a rugat și ploaia a venit.
- Frumos.
- Oamenii atunci și-au dat seama că Dumnezeu a primit pocăința diaconului.150
Întâmplarea de mai sus ne spune că pocăința este cu adevărat o înviere la fel cum Hristos a înviat din
mormânt. Am voit prin aceasta să spunem că sunt mai multe tipuri de înviere pe lângă învierea lui Hristos. Ceea
ce este bine să știm este că învierea este un act ontologic fiindcă ființa lui Hristos a fost implicată în acest act.
Am spus că în lumea noastră sunt mai multe centre spirituale false. Credem că creștinismul ortodox nu este unul
dintre ele. Aceasta fiindcă de mai bine de 2000 de ani creștinismul ortodox a fost cât se poate de consecvent cu
predica sa despre învierea lui Hristos. Generație după generație a ajuns să sărbătorească învierea lui Hristos și să
cinstească această mare zi de praznic creștin ortodox. Sfintele Paști sunt o sărbătoare a revenirii la normal și la
centrul ființial al vieții noastre. Sfântul Grigorie de Nyssa a evidențiat acest lucru când a spus că “harul învierii nu
trebuie înţeles altfel decât ca o restabilire a oamenilor în vechea stare pe care au avut-o înainte de căderea în
păcat.”151

150Din Patericul egiptean (Alba Iulia, 1991).

Sf. Grigorie de Nyssa ”Despre facerea omului” Scrieri, partea a doua, trad. de Pr. prof. dr. Teodor Bodogae, (Ed. Inst. Bibl. şi de
151

Misiune al BOR, 1998), colecţia PSB, p. 52.

71