,,Introducția” la ,,Dacia literară” de Mihail Kogălniceanu

Pentru început…
Romantismul…
-în sens general, exprimă o stare de spirit și o atitudine general-umană caracterizată prin:
sensibilitate, interiorizare, natură visătoare, tonalitate elegiac-meditativă
-în sens restrîns, curent artistic care s-a manifestat în perioada cuprinsă între 1789-1848,
mai întâi în Franța, Germania, Anglia, generalizându-se treptat în întreaga Europă;
-Trăsăturile codului estetic romantic:
a. se manifestă ca reacție împotriva constrângerilor formale ale clasicismului,
promovând exaltarea libertății de creație, primatul sensibilității și al imaginației
b. apar noi categorii estetice: frumosul, urâtul, fantasticul, grotescul, ironia,
autoironia;
c. sentimentul inadecvarii generează nevoia evadării în ,,universuri compensative”:
timpul echinocțial vs. timpul solstițiului; natura, iubirea, istoria, moartea;
d. tendința spre mitizare:
- la nivelul ființei umane - ,,utopia unui om excepțional” (G. Călinescu),
OMUL DE GENIU: POETUL, OMUL POLITIC, CĂLUGĂRUL/ ASCETUL -
filosofia lui Shopenhauer
- la nivelul naturii, spațiul paradisiac, în care omul aspiră să se integreze;
- la nivelul trăirilor umane, iubirea este o formă de integrare în armonia
cosmică;
e. procedeul ANTITEZEI între: omul comun și omul de geniu, cosmic-terestru; prezent -
trecut;
f. Teme romantice: iubirea, natura, istoria, timpul,perisabilitatea condiției umane,
condiția omului excepțional/ de geniu, nostalgia absolutului, creația și condiția
creatorului - ARTA POETICE/ ARS POETICA, aspirația spre perfecțiune etc.
g. Motive romantice: visul, somnul, solitudinea, astralul - luna, simbol androginic, care
garantează refacerea unității primordiale, prezența elementului acvatic, dominarea
regimului nocturn, demoniacul, mortul viu, dublul - ca expresie a nevoii de a accede
la eul de profunzime, voluptatea suferinței, evadarea în spații paradisiace, teiul,
codrul, floarea albastră etc.
h. Personajul este excepțional în situații excepționale.
i. Amestecul registrelor stilistice, a speciilor și genurilor literare.

Romantismul românesc - Pașoptism

Pașoptismul delimitează o perioadă distinctă în spațiul cultural românesc, fiind delimitat

între 1830 și 1860, având ca nucleu anul 1848. Distingem în manifestarea acestei perioade
două momente semnificative, marcate de două generații, care și-au asumat un rol distinct.
Prima generație - Întemeietorii - creează climatul cultural favorabil realizării unității
naționale
- Apar primele ziare în limba română, însoțite de suplimente culturale: Ion Heliade-
Rădulescu editează la București ziarul ,,Curierul românesc” (1829), urmat de
suplimentul cultural ,,Curier de ambe sexe” (1837); Gheorghe Asachi editează la Iași
revista ,,Albina românească” (1829), cu suplimentul ,,Alăuta românească”(1837);
 George Barițiu editează la Brașov ,,Gazeta de Transilvania”, cu suplimentul ,,Foaie
pentru minte, inimă și literatură” (1838):
A doua generație - Făuritorii/ Continuatorii - duce mai departe idealul înaintașilor,
contribuind la realizare unității culturale, condiție a întruchipării unității politice.
Un moment deosebit în evoluția spirituală a pașoptismului și în orientarea pe căi
rodnice a literaturii noastre naționale îl constituie activitatea pe tărâm publicistic a lui Mihail
Kogălniceanu. După o scurtă trecere pe la ,,Alăuta românească”, el inițiază în 1840 ,,Dacia
literară”, suprimată după numai trei numere, și apoi, în 1844, împreună cu Ion Ghica și
Vasile Alecsandri, ,,Propășirea”. Astfel, ,,Dacia literară” și ,,Propășirea” constituie marile
reviste din jurul anului 1848, așezând temeiurile literaturii moderne pe fundamentele
spiritului critic și al direcției naționale.
,,Introducția”, semnată de Mihail Kogălniceanu în primul număr al ,,Daciei literare”, a fost
numită MANIFESTUL LITERAR AL ROMANTISMULUI ROMÂNESC. După câteva numere,
revista a fost cenzurată, aspect motivat, pe de o parte, de atitudinea ostilă a redactorului-șef
față de stăpânire, iar, pe de altă parte, prin tipărirea în primele numere a unor texte care
deranjau puterea politică a vremii: fabulele lui Donic, nuvela ,,Alexandru Lăpușneanu” de
Costache Negruzzi și ,,Anul 1840” de Grigore Alexandrescu. În pofida unui destin
scurt, ,,dacia literară” are o semnificație decisivă pentru cultura română, propunând într-o
perioadă de ample căutări un program constituit cu luciditate și cu simț critic, care
promovează direcția națională în cultură.
În ,,Introducție” - articolul prin care se deschide primul număr- Mihail Kogălniceanu aduce
un elogiu predecesorilor, ctitori ai presei românești: Ion Heliade-Rădulescu, Gheorghe
Asachi și George Barițiu, remarcând culoarea locală accentuată (provincialismul) și
neglijarea literaturii originale. Pornind de la aceste constatări, mentorul alcătuiește o listă cu
recomandări, care vor deveni repere semnificative ale ideologiei ,,Daciei literare”.
Sunt vizate, în ansamblu, trei mari obiective:
● crearea unei literaturi naționale
● realizarea unei limbi unitare
● dezvoltarea spiritului critic.
În primul rând, revista își propune să fie ,,o foaie românească”, ,,un repertoriu general al
literaturii române”, doar ,,cu producții românești” ,,numai să fie bune”, inițiind lupta ,,pentru o
literatură și o limbă comună pentru toți”. Astfel, se afirmă necesitate depășirii
provincialismului și a valorilor locale, pentru afirmarea celor naționale, încercarea de a
reprezenta artistic întreg spațiul românesc și de reface, măcar la nivel cultural, integritatea
vechii Dacii.
În al doilea rând, revista indică în spirit romantic, cultivarea originalității naționale și
valorificarea istoriei, a folclorului și a naturii patriei: ,,Istoria noastră are destule fapte eroice,
frumoasele noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile noastre destul de pitorești și de
poetice ca să putem găsi și la noi sujeturi de scris”. De asemenea, se combate abuzul de
imitații și de traduceri modeste ,,care s-a făcut la noi o manie primejdioasă pentru că omoară
în noi duhul național”.
Nu în ultimul rând, se manifestă preocuparea pentru legitimarea spiritului critic: ,,Critica
noastră va fi nepărtinitoare, vom critica cartea, iar nu persoana. Vrăjmași ai arbitrariului, nu
vom fi arbitrari în judecățile noastre literare.” ,,Dacia literară statuează obiectivitatea și
corectitudinea, ca instrumente de măsură a talentului literar, întemeind astfel instituția criticii,
descurajând mediocritatea.
În primul rând, revista își propune să fie ,,o foaie românească”, ,,un repertoriu general al
literaturii române”, doar ,,cu producții românești” ,,numai să fie bune”, inițiind lupta ,,pentru o
literatură și o limbă comună pentru toți”. Astfel, se afirmă necesitate depășirii
provincialismului și a valorilor locale, pentru afirmarea celor naționale, încercarea de a
reprezenta artistic întreg spațiul românesc și de reface, măcar la nivel cultural, integritatea
vechii Dacii.
În al doilea rând, revista indică în spirit romantic, cultivarea originalității naționale și
valorificarea istoriei, a folclorului și a naturii patriei: ,,Istoria noastră are destule fapte eroice,
frumoasele noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile noastre destul de pitorești și de
poetice ca să putem găsi și la noi sujeturi de scris”. De asemenea, se combate abuzul de
imitații și de traduceri modeste ,,care s-a făcut la noi o manie primejdioasă pentru că omoară
în noi duhul național”.
Nu în ultimul rând, se manifestă preocuparea pentru legitimarea spiritului critic: ,,Critica
noastră va fi nepărtinitoare, vom critica cartea, iar nu persoana. Vrăjmași ai arbitrariului, nu
vom fi arbitrari în judecățile noastre literare.” ,,Dacia literară statuează obiectivitatea și
corectitudinea, ca instrumente de măsură a talentului literar, întemeind astfel instituția criticii,
descurajând mediocritatea

Caracteristicile generale ale literaturii pașoptiste

În această perioada, literatura ia un avânt deosebit, fiind o adevărată oglindă a vieții

naționale. În ansamblu, literatura pașoptistă nu e un fenomen de generație, deoarece își
anexează cele mai reprezentative condeie, atât dintre vârstnici, cât și dintre tineri. Totuși,
faptele arată că în cuprinsul ei, ponderea principală revine unui grup compact de scriitori
născut în al doilea deceniu: Grigore Alexandrescu, george Barițiu, Cezar Bolliac, Andrei
Mureșanu, mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Alecu Russo, Vasile Alecsandri, Nicolae
Filimon, Ion Heliade-Rădulescu, Anton Pann, Costache Negruzzi etc. În majoritate, acești
scriitori provin din clasele de sus, din pătura boierimii mijlocii, fiind educați în spiritul
apusului, oameni instruiți și de gust, cititori de romane franțuzești, la curent cu direcțiile
gândirii europene. Ei sunt deopotrivă scriitori și voci politice, într-o perioadă de construcție a
identității naționale, în care peste tot se impunea consolidarea culturală.
Literatura pașoptistă exteriorizează o grupare unitară, de o remarcabilă coerență
lăuntrică, având ca principiu fundamental angajarea în istorie. Astfel, literatura pașoptistă
este o literatură cu mesaj, al cărei program poate fi definit prin următoarele aspecte:
1. subordonarea esteticului eticului și etnicului, creația artistică fiind o reflectare a
idealului unității naționale;
2. simpatia pentru țărănime, percepută drept arhivară a spiritului național;
3. tendința autohtonizării inspirației, îndrumată spre trecut, spre folclor și spre realitatea
locală;
4. credința în puterea educativă a artei, a literaturii/ primatul utilului asupra esteticului
5. amestecul vârstelor literare, particularitate explicată prin procesul arderii
etapelor

Nuvela istorică ,,Alexandru Lăpușneanul”

de Costache Negruzzi

Amestecul vârstelor literare, particularitate explicată prin procesul arderii etapelor,

CONFERĂ OPEREI LITERARE UN CARACTER HIBRID. Astfel, vârste literare diferite
se contopesc în retorta aceleeași opere literare, generând ștergerea granițelor dintre
doctrinele literare, aspect care stimulează apariția unor forme eclectice, rezultate din
amestecul orientărilor clasice, romantice și realiste.

CLASICISMUL - ESTE UN CURENT LITERAR, care s-a manifestat în cultura

apuseană începând cu secolul al XVII-lea
Particularități ale codului estetic clasic:
-adevărul devine un scop în sine - afirmarea preferinței pentru rațional în artă, aspect
manifestat prin introducerea rigorii în literatură - reguli precise, așa cum era în
tragedia antică regula celor trei unități: de timp, de loc, de acțiune.
- respectarea unității stilistice, nefiind acceptată ideea amestecului genurilor, speciilor
sau registrelor stilistice.
- o importanță deosebită se acorda formei operei literare - armonie/ echilibru
compozițional, limbaj accesibil, clar și unitate stilistică

Dacă apreciem modul în care este construită nuvela, trăsăturile cele mai numeroase
sunt cele care ne trimit la clasicism. Negruzzi demonstrează în ea o stăpânire perfectă
a modalităților arhitectonice, pe care le utilizează fără nicio ostentație, cu o
îndemânare și o naturalețe care le face aproape de neobservat de către lectorul
inocent. De echilibrul clasic ne amintește și stăpânirea limbajului. Există și aici o
proporție perfectă, mai ales, în ceea ce privește elementele lexicale aparținîtoare
fondului comun al limbii, dar și cele care țin de categoria arhaismelor și a
neologismelor. Cu toate acestea, este explicită intenția autorului de a depăși
provincialismul, nuvela putând fi citită fără dificultăți, moldovenismele contopindu-se
cu arhaismele, iar neologismele fiind strecurate cu măsură. Aceeași stăpânire o
demonstrează autorul și asupra construcției frazei; aceasta este echilibrată,
funcțională, pliindu-se pe necesitățile de conținut ale textului.
Aspectele romantice ale nuvelei țin tema creației, istoria națională, reflectată dintr-o
perspectivă moralizatoare. Caracterul excepțional al protagonistului constituie un alt
argument semnificativ, Lăpușneanul fiind proiectat ca o personalitate demonică, cu
manifestări uneori patologice, reîntors în cea de-a doua domnie cu dorința explicită de
răzbunare. Tot de viziunea romantică ține și procedeul antitezei, care pune în lumină
contrastul dintre angelic și demonic (domnița Ruxanda și Alexandru Lăpușneanul)
sau între boierul patriot și boierul trădătorul. Semnificativă este și antiteza dintre
mărire și decădere, care susține ideea fragilității condiției umane. Personajul
excepțional în situații excepțional susține fundamentul romantic al creației,
domnitorul fiind o personalitate puternică, al cărui destin oferă lectorului un motiv de
meditație asupra destinului, ca reflex al alegilor și al faptelor omului.
Realismul se concretizează prin stilul anticalofil, ,,cenușiu” (T. Vianu), atenția
acordată înregistrării amănuntului de decor, vestimentației sau obiectelor familiare și
definitorii pentru unele personaje, modul cum este reflectat personajul colectiv -
mulțimea -, o reprezentare gregară, lipsită de conștiință propriu-zisă, prezența unor
conotatori ai realului, care conferă textului veridicitate, generând ,,efectul de real”.