1.

MOARA CU NOROC de Ioan Slavici

Tema și viziunea despre lume. Nuvela psihologică

Ioan Slavici este unul dintre reprezentanții de seamă ai epocii marilor clasici
în literatura română; ca și I. L. Caragiale și Ion Creangă, Slavici ilustrează prin
opera sa o sinteză specifică de realism și clasicism.
Realismul este un curent literar ce se manifestă în literatura europeană în
sec. al XIX-lea, după 1830, având drept reprezentanți pe Balzac, Stendhal,
Flaubert, Dickens, Tolstoi, Gogol, Ibsen și alții. În literatura română, au aderat la
doctrina realistă Nicolae Filimon, I. L. Caragiale, Liviu Rebreanu, George
Călinescu. Câteva dintre trăsăturile realismului sunt: reprezentarea veridică a
realității, absența idealizării, conturarea unor personaje tipice, preocuparea
pentru social (lupta între grupuri, clase sociale, banul, moștenirea, zestrea,
parvenirea, arivismul etc.), stilul sobru și impersonal, notarea detaliului
semnificativ (tehnica detaliului, descrierile minuțioase ce dau impresia de
conformitate cu realitatea), fina analiză psihologică, preferința pentru naratorul
obiectiv, omniprezent și omniscient și pentru perspectiva narativă obiectivă
(dindărăt).
Nuvela psihologică Moara cu noroc, publicată în volumul Novele din popor în
1881, este prin excelență o proză realistă, având numeroase trăsături ce permit
încadrarea în acest curent literar.
În primul rând, TEMA este realistă: evocarea în mod veridic a unei realități
sociale și umane, surprinsă în datele sale caracteristice ( este vorba despre
satul și târgul transilvănean din a doua jumătate a sec. al XIX-lea). Pe acest
fundal, este urmărită setea de înavuțire care dezumanizează; astfel, se observă
atenția acordată factorului economic (banul, averea), precum și preocuparea
pentru ierarhia socială. Tot de realism ține construirea unor personaje tipice:
cârciumarul Ghiță se încadrează în tipologia arivistului, a insului care vrea cu
orice preț să urce pe scara socială. Timpul obiectiv (prezentarea faptelor în
ordine cronologică), finețea analizei psihologice, opțiunea pentru naratorul
obiectiv, omniprezent și omniscient, dar și pentru perspectiva narativă
obiectivă sunt, de asemenea, trăsături ale realismului.
Echilibrul, armonia rezultate din construcția simetrică a textului țin însă de
doctrina clasicistă: atât în incipit, cât și în final, se pot identifica vorbele
bătrânei (soacra lui Ghiță), care devine un simbol al înțelepciunii populare.
Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea
colibei tale te face fericit. Pe de o parte, această frază de început pune în
lumină concepția autorului și a comunității, potrivit căreia sensul și importanța
unei existențe nu sunt date de avere, ci de liniștea și armonia căminului. Pe de
altă parte, replica din final ( Așa le-a fost dată!) exprimă credința în destinul
inevitabil. Clasică este și tendința moralizatoare, întâlnită frecvent la prozatorii
ardeleni; Slavici era convins că literatura are o misiune, o valoare morală,
pedagogică. Sfârșitul tragic al personajelor ar putea fi privit ca o sancțiune
pentru abaterea de la norma morală.
Structurată în 17 capitole, nuvela are o construcție epică amplă, fiind
apropiată ca dimensiuni de specia romanului. Astfel, în expoziție, sunt
prezentate personajele (familia lui Ghiță: Ana, bătrâna, copiii) și se face, de
asemenea, o descriere detaliată a reperelor spațiale. Acțiunea are loc în zona
Arad-Ineu, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, când în zonă era profitabilă
creșterea turmelor de porci. Durata acțiunii este marcată de două sărbători
religioase: Sfântul Gheorghe și Paște. Intriga, faptul important care declanșează
conflictele și desfășurarea ulterioară a evenimentelor, este reprezentată de
venirea lui Lică Sămădăul la han. Desfășurarea acțiunii surprinde procesul de
dezumanizare a lui Ghiță sub influența lui Lică și mânat de setea de înavuțire.
Treptat, el se înstrăinează de familie, ajungând în cele din urmă să fie părtaș la
crimă și chiar să-și ucidă soția, pe care, cu bună știință, o împinge în brațele lui
Lică. Deznodământul este tragic, Ana, Ghiță și Lică mor, iar hanul arde sub
privirile bătrânei și ale copiilor (apare aici motivul focului purificator: spațiul
maculat prin adulter, tâlhărie, crimă este trecut prin foc, pentru a fi curățat).
Statutul de nuvelă psihologică este dat de fina analiză psihologică prin care
sunt surprinse transformările din conștiința personajelor, dar mai ales prin
accentul pus pe conflictele interioare. Cel mai puternic conflict interior îl
trăiește Ghiță; lupta se dă între fondul său de om cinstit și dorința acerbă de a
se îmbogăți. Această luptă îl va conduce către un sfârșit nefast, în care
antrenează întreaga familie. Un episod semnificativ al transformării malefice
este acela în care Ghiță numără banii, frământat de îndoieli, dar incapabil să
reziste tentației de a se îmbogăți rapid. Semnificativ pentru realismul psihologic
este și monologul interior al personajului principal; el își recunoaște slăbiciunea
pentru bani, pe care o compară cu un defect fizic (cocoașa ghebosului) de care
nu poate scăpa.
 Titlul nuvelei impune o semnificație contrazisă de evoluția acțiunii și a
destinului personajelor; hanul apare inițial ca un simbol al șansei, pentru ca
apoi să devină treptat un cadru al dezumanizării, al înstrăinării, al ticăloșiei.
Moara cu noroc este, așadar, o proză realistă prin excelență, o nuvelă
psihologică în care este dezvoltată tema alienării individului sub influența setei
de înavuțire.