hangita de carlo goldoni

“Ehei, ce mi

a fost dat să aud?! Excelenţa sa, domnul marchiz ar vrea să se

însoare cu mine?

Numai că nu

i de ajuns să vrea dumnealui să se însoare cu mine. Ar mai trebui ceva : să vreau şi

eu!Îmi place friptura, dar cu aburul care iese din ea n-am ce

face. Dacă m

aş fi măritat cu toţi cei care m

au cerut, ehei! aş fi avut o droaie de bărbaţi! Toţi câţi poposesc la hanul ăsta, toţi se îndrăgostesc de

mine,

toţi îmi fac ochi dulci! Şi câţi nu

-m

i cer să mă mărit de îndată cu ei! Şi

acest domn cavaler,

necioplit ca un urs, să fie

aşa de mojic cu mine? Din

câţi clienţi au trecut prin hanul meu,

dumnealui esingurul care n-

a încercat să

mi facă curte. Nu spun ca toţi, aşa, dintr

o dată, să se îndrăgostească demine, dar nici să mă dispreţuiască aşa cum a făcut dumnealui, căci asta
mă face să mor de necaz! Eduşmanul femeilor? Nu le poate suferi? Sărman nebun! Pesemne că n

a dat încă peste o femeie caresă ştie cum să

l ia. Dar o să

dea…o să dea! Şi cine ştie dacă n

-a

şi dat?Tocmai cu de

alde ăştia îmi place să am de

a face. Iar de cei ce se ţin de capul meu mă plictisesc tarerepede. Nobleţea nu

i de mine. La bani ţin şi nu

prea. Ce-

mi place mie cel mai mult e să mă vădservită, dorită, adorată. Asta

-i

slăbiciunea mea şi asta

i slăbiciunea tuturor femeilor aproape. Nici pringând nu

-mi

trece să mă mărit, n

am nevoie de stăpân; îmi duc viaţa cinstit şi mă bucur de libertateamea. Stau de vorbă cu

toţi, dar nu mă

ndrăgostesc de nici unul.

Vreau să

-mi bat joc de t

oţi

caraghioşiide îndrăgostiţi plângăreţi şi vreau să mă slujesc de toate vicleşugurile ca să înving, să înmoi şi

săcuceresc inimile cele sălbatice, împietrite şi duşmănoase faţă de noi, femeile, care suntem cel

maiminunat lucru din câte le-

a zămislit maica noastră natura!Ce spuneţi de