Memoria

Memoria este procesul psihic cognitiv superior de întipărire, stocare  și reactualizare  a

informației. Este un proces structurant, constructiv, creativ.

Memoria este un proces:

 Activ - ea aduce modificări materialului memorat. Trecutul poate fi transformat, nu

numai reprodus;
 selectiv – putându-se memora doar anumite părţi din materialul studiat;

 situaţional – este condiţionată de context, starea psihică şi fizică pe care o avem în

momentul memorării;
 mijlocit – ne folosim de anumite instrumente în procesul de memorare, de cuvinte,
gânduri;
 relativ fidel – memorăm informaţiile și încercăm să le reproducem în forma în care
acestea au fost prezentate;
 inteligibil, logic-rațional– presupune memorarea informaţiilor după anumite criterii și
înțelegerea celor memorate;
 conștient – omul este conștient de cele memorate.

Memoria este o capacitate a întregii materii, vie sau nevie, dar la om ia forma superioară, logică.

Supraviețuirea noastră nu ar fi posibilă fără memorie. Ea este implicată în toate fenomenele

psihice, dar mai ales în cele superioare: cunoaștere, învățare, înțelegere, rezolvare de probleme,
creativitate, inteligență.

Memoria interacționează reciproc cu toate fenomenele psihice:

 stochează informații provenite din procesele senzoriale

 organizează informația cu ajutorul gândirii
 presupune un efort voluntar posibil prin voință
 selectează informația cu ajutorul motivației și afectivității
 selectează informația în funcție de caracter și temperament

Memorarea

Este procesul de întipărire, engramare, fixare a informației.

În funcție de prezența sau absența efortului voluntar, există memorare:

 involuntară (neintenționată) – are un caracter nesistematic; se produce în funcție de

particularități ale stimului sau ale subiectului; durează puțin; nu presupune efort voluntar,
nu are un scop, dar este legată de activitatea subiectului.
 voluntară (intenționată) – presupune efort voluntar, prezența scopului; este sistematică,
organizată, productivă; este dependentă de particularitățile activității; apelează la
procedee și tehnici de memorare.

În funcție de prezența sau absența gândirii, există memorare:

 mecanică – întipărire doar a formelor verbale, nu și a conținutului logic; memorare fără

înțelegere; este ineficientă, are succes pe termen scurt; este necesară în întipărirea

1
 conținuturilor fără sens (numere, nume, date istorice, denumiri), dar și pentru acestea
introducem o serie de semnificații pentru a ușura memorarea.
 logică – bazată pe înțelegere; este superioară celei mecanice pentru că este autentică
(reunește într-un tot organic conținutul logic și forma verbală), economică (numărul de
repetiții necesar este mai mic), productivă (frazele se rețin cu o productivitate de 25 de ori
mai mare decât cuvintele izolate).

Stocarea

Este procesul de păstrare, conservare a informației pentru un timp mai lung sau mai scurt.

Este un proces activ, dinamic pentru că implică organizarea și reorganizarea informației stocate,
realizarea de noi legături între informații.

În funcție de durata păstrării informației, există memorie:

 senzorială – se identifică cu perioada de post-acțiune din duratei senzației (100

milisecunde pentru memoria iconică – vizuală, 200 milisecunde pentru memoria ecoică –
auditivă)
 de scurtă durată – de până la 8-10 minute.
 de lungă durată – tot ce depășește 10 minute.

Forma păstrării poate fi identică modului întipăririi, diminuată până la trecerea sub pragul
conștiinței sau amplificată.

Reactualizarea

Este procesul de scoatere la iveală a informațiilor stocate pentru a fi utilizate, valorificate.

În funcție de prezența sau absența obiectului, reactualizarea este:

 prin recunoaștere – în prezența obiectului; presupune doar suprapunerea modelului actual

peste cel aflat în mintea subiectului.
 prin reproducere – în absența obiectului; presupune confruntarea și compararea mintală a
modelelor în vederea extragerii celui optim.

Ambele forme pot fi voluntare sau involuntare și ambele depind în ce privește eficiența lor de
condițiile memorării, de calitatea întipăririi.

Factorii memoriei

Factorii de care depinde memorarea pot fi:

 natura, organizarea, volumul materialului

 gradul de familiaritate al materialului
 modul, timpul și situația de prezentare a materialului
 locul ocupat de material în structura activității subiectului
 ambianța de prezentare a materialului
 experiența anterioară a subiectului, starea lui, motivațiile sale, particularitățile tipului de
activitate nervoasă superioară

Legile memoriei

2
  reținem 10% din ce citim, 20% din ce auzim, 30% din ce vedem
 se reține mai bine materialul asupra căruia acționează activ analizatorii subiectului, decât
cel asupra căruia acționează pasiv
 se reține mai bine materialul ce constituie scopul principal al activității
 se reține mai bine materialul mai apropiat de experiența anterioară a subiectului
 se reține mai bine materialul ce corespunde intereselor subiectului
 se rețin mai bine materialele agreabile decât cele dezagreabile, cele dezagreabile decât
cele neutre

Diferențele individuale

De-a lungul vieții individului, memoria se specializează ceea ce generează diferențe între
oameni. Diferențele individuale se pot datora unor predispoziții înnăscute ale organelor de simț,
particularităților de personalitate, experienței de viață, profesiei, activității.

Specializarea poate apărea la nivelul:

 organelor de simț – memorie vizuală, olfactivă, auditivă, gustativă etc.

 proceselor memoriei – întipărire, stocare, reactualizare
 conținutului – memorie verbal-logică, imaginativă, afectivă, motorie etc.
 tipului de organizare a informației – memorie declarativă sau procedurală, semantică,
episodică etc.
 timpului de păstrare – de scurtă sau lungă durată

Calitățile memoriei

 volumul memoriei
 elasticitatea, mobilitatea memoriei
 rapiditatea întipăririi
 promptitudinea reactualizării
 trăinicia păstrării
 fidelitatea, exactitatea reactualizării

Memorie și uitare

Uitarea este fenomenul de dispariție, ștergere a informației.

Este un proces normal, natural și relativ necesar. Este un fenomen pozitiv când uităm ceea ce
este nefolositor, neutilizat, balast, informații neesențiale, experiențe traumatice. Este un fenomen
negativ când uităm ceea ce ne folosește și nu vrem să uităm.

Uitarea are trei forme: totală, parțială și lapsusul.

Cauzele uitării pot fi: insuficienta învățare, anxietatea, oboseala, îmbolnăvirea creierului etc.

Ritmul uitării depinde de vârstă și particularități psihoindividuale, de material (silabele fără sens
se uită masiv imediat după învățare, dar apoi foarte lent, chiar stagnant – curba lui Ebbinghaus).

Combaterea uitării se face eliminând cauzele ei, dar mai ales prin repetiție. Cea optimă este un
număr de repetiții diferit de la o persoană la alta, dar repetițiile suplimentare nu trebuie să fie mai
multe de 50% din numărul inițial de repetiții necesar pentru întipărirea materialului.