Sunteți pe pagina 1din 1

Danciu Daniel

PETSM ANUL 1

Complexul lui Oedip a fost denumit așa prin analogie cu tragicul personaj din literatura și
mitologia greacă, Oedip, fiul lui Laios, regale Tebei, care fără să știe cine îi sunt părinții, și-a
ucis tatăl și s-a căsătorit cu mama sa. Când a aflat adevărul, Oedip s-a pedepsit scoțându-și
ochii și rămânând orb. În opinia lui Freud, conflictul oedipian apare la băiat odată cu
puternica atracție de natură erotica pe

care o simte față de mamă, aceasta devenind obiectul dorințelor lui. Dorind ca mama să îi
aparțină în totalitate, copilul își va percepe tatăl ca principalul rival și va dezvolta
resentimente față de acesta. Odată cu conștientizarea diferențelor fiziologice dintre femei și
bărbați, în mintea băiatului se naște temerea inconștientă că va fi pedepsit de tată pentru
gândurile și sentimentele sale, dezvoltând așa-numita anixietate de castrare. Evoluția normală
survenită odată cu maturizarea, presupune desprinderea treptată a băiatului de dragostea față
de mamă, refuzul de a lua locul tatălui și identificarea cu acesta, imitându-i comportamentul,
asumându-și valorile, atitudinile și rolurile de gen, cu alte cuvinte, adoptând identitatea
masculină. Freud afirmă că, băieții care nu reușesc să depășească complexul lui Oedip în
copilăria timpurie, se vor confrunta cu probleme psihologice la maturitate.
Complexul Electra (sintagmă introdusă de C. G. Jung) este varianta feminină a complexului
lui Oedip, în mitologia greacă, Electra fiind fiica care și-a ucis mama pentru a răzbuna astfel
moartea tatălui său, Agamemnon. Freud considera că, fetele aflate în stadiul falic, simt o
puternică atracție față de tată, care devine obiectul dorințelor lor. Comparându-se cu tatăl,
fiica realizează că ea nu are penis

și dezvoltă un sentiment de deprivare, neîmplinire, inferioritate, ceea ce Freud numește


invidia penisului. Dorința de a avea penis va fi substituită prin dorința de a avea copii, însă
fiica își va blama mama pentru starea “de castrare” în care se află, dezvoltând resentimente
față de aceasta. Conflictul se va rezolva prin reprimarea dorințelor față de tată, identificarea
cu părintele de același sex, asumarea rolurilor de gen și a indentității feminine. În opinia lui
Freud, complexul Electra este însă unul greu de depășit, majoritatea femeilor rămânând cu o
oarecare fixație în stadiul falic.

S-ar putea să vă placă și