Sunteți pe pagina 1din 3

ȘANCȚIUNILE CONTRAVENȚIONALE

Conform Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, „contravenția” este definită ca fiind „fapta
săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului
sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al
sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al
Municipiului București.
Astfel, conform Ordonanței nr. 2/2001, prin legi, ordonanțe ori hotărâri ale Guvernului se
pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate. Aceste acte normative vor
cuprinde:
- descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice
pentru
fiecare dintre acestea;
- în cazul sancțiunii cu amendă se vor stabili limita minimă și maximă a acesteia sau, după caz,
cote procentuale din anumite valori;
- se pot stabili și tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârșirea
contravențiilor

Sancțiunea reprezintă un element structural al normelor juridice, rolul său fiind acela de a
asigura respectarea conduitei prescrise în dispoziția normei. Sancțiunea este prețul plătit de o
persoană în cazul încălcării normelor juridice. Prin aplicarea sancțiunii se urmărește restabilirea
ordinii de drept și repararea prejudiciului cauzat prin nesocotirea unei valori sociale ocrotite de
lege. Prin sancțiune contravențională se înțelege o măsură de constrângere sau reeducare, care se
aplică contravenientului în scopul îndreptării acestuia și prevenirii săvârșirii contravențiilor.
Sancțiunile juridice nu constituie mijloace de răzbunare a societății, ci de prevenire a săvârșirii
faptelor ilicite. Sancțiunea contravențională nu prezintă un scop în sine ci un mijloc de ocrotire a
relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.
Față de Legea nr.32/1968, O.G. nr 2/2001 privind regimul juridic al contravețiilor a
introdus un sistem nou sancționator, diversificat, mai suplu și, cel puțin teoretic, mai funcțional,
s-a apreciat doctrina. Astfel, spre deosebire de reglementarea anterioară, care prevedea trei tipuri
de sancțiuni (avertismentul, amenda și confiscarea administrativă), ordonanța are o concepție
modernă, stabilind în art. 5, alin. 1, că sancțiunile contravenționale sunt principale și
complementare.
Sancțiunile contravenționale principale sunt:
- avertismentul
- amenda contravențională (minim 25 RON, maxim 100.000 RON, în cazul
contravențiilor stabilite prin lege și ordonanță/ 50.000 RON, în cazul contravențiilor
stabilite prin hotărâri ale Guvernului/ 5.000 RON, în cazul contravențiilor stabilite
prin hotărâri ale consiliilor județene ori ale Consiliului General al Municipiului
București/ 2.500 RON, în cazul contravențiilor stabilite prin hotărâri ale consiliilor
locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și ale sectoarelor municipiukui București.
- prestarea unei activități în folosul comunității.

Totodată, pentru încălcări ale prevederilor Legii nr. 129/2019, pe lângă sancțiunea
amenzii contravenționale, pot fi aplicate contravenientului una sau mai multe dintre următoarele
sancțiuni contravenționale complementare:
- confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;
- suspendarea avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități ori, după
caz, suspendarea activității operatorului economic, pe o durată de la o lună la 6 luni;
- retragerea licenței sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru activități de
comerț exterior, pe o durată de la o lună la 6 luni sau definitiv;
- blocarea contului bancar pe o durată de la 10 zile la o lună;
- anularea avizului, acordului sau a autorizației de exercitare a unei activități;
- închiderea sucursalei sau a altui sediu secundar;
- o declarație publică în care se identifică persoana fizică sau juridică și natura încălcării;
- un ordin prin care se impune persoanei fizice sau juridice să pună capăt
comportamentului respectiv și să se abțină de la repetarea acestuia;
- o interdicție temporară de a exercita funcții de conducere în entitățile raportoare
împotriva oricărei persoane cu responsabilități de conducere într-o entitate obligată sau a oricărei
alte persoane fizice declarate responsabilă de încălcare
Agentul constatator va întocmi un proces verbal de constatare si sancționare a
contravențiilor, potrivit OG nr. 2/2001 cu modificările si completările ulterioare.
Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu:
- data și locul unde este încheiat;
- numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator;
- datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul
de muncă ale contravenientului;
- descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost
săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității
faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;
- indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția;
- indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui
accident de circulație;
- posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de
actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate;
- termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea;
- seria și numărul pașaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data
eliberării acestuia și statul emitent in cazul cetățenilor străini, persoane fără cetățenie sau
cetățeni români cu domiciliul în străinătate;
- în cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde și numele,
prenumele și domiciliul părinților sau ale altor reprezentanți ori ocrotitori legali ai
acestuia;
- în situația în care contravenientul este persoana juridică în procesul-verbal se vor face
mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului
și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei caare o reprezintă.

S-ar putea să vă placă și