Curs 4: Bugetul UE. Partajarea competenţelor la nivelul UE.

Principiul
subsidiaritatii. Inițiative cetățenești la nivelul UE

4.1. Bugetul comunitar și alocarea bugetară 2014-2020.

https://ec.europa.eu/info/strategy/eu-budget/how-it-works/annual-lifecycle/figures_en

Deși bugetul UE este adoptat în fiecare an, acesta trebuie să se înscrie în limitele
cadrului financiar multianual (CFM). CFM este un plan de cheltuieli prin care sunt fixate
cuantumurile anuale maxime pe care UE le poate cheltui în diferite domenii de activitate,
pe o perioadă de șapte ani.
Pentru perioada de finanțare 2014-2020, UE își propune să îndeplinească obiectivele
Strategiei Europa 2020 privind creșterea economică, punând accentul pe elementele de care
are nevoie Europa pentru a depăși criza economică și financiară și axându-se pe domeniile în
care contribuția UE poate schimba cu adevărat lucrurile. În urma intervenției statelor membre,
o parte din propunerile Comisiei de reformare radicală au pierdut din impact, însă o serie de
modificări foarte importante au fost menținute. Printre elemente-cheie ale CFM 2014-2020 se
numără:
 Accentul pus pe creșterea economică, ocuparea forței de muncă și
competitivitate, prin sporirea investițiilor în educație și cercetare și prin crearea unui
nou fond pentru Mecanismul pentru interconectarea Europei destinat stimulării
proiectelor paneuropene de infrastructură din domeniul transporturilor, al energiei și al
tehnologiilor informației și comunicațiilor.
 Calitatea sporită a cheltuielilor, datorată simplificării normelor aferente fondurilor
UE, accentului clar pus pe investiții care dau rezultate concrete, precum și posibilității
de a suspenda finanțarea din partea UE în cazul în care o țară nu pune în aplicare
politici economice și fiscale solide.
 O politică agricolă comună reformată, pentru o agricultură europeană mai
competitivă și mai ecologică.
 Combaterea schimbărilor climatice ca element constitutiv esențial al tuturor
politicilor majore ale UE, un procent de 20 % din CFM 2014-2020 fiind dedicat
acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice.
 Solidaritatea cu cele mai sărace țări și regiuni din UE, prin concentrarea celei mai
mari părți a finanțării regionale în zonele respective și prin instituirea unui nou fond
pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor.
 Limitarea creșterii cheltuielilor administrative datorită reducerilor de personal din
instituțiile europene.

Care sunt sursele de constituire a fondurilor bugetului comunitar?

 Conform normelor convenite pentru perioada 2014-2020, UE poate colecta resurse

proprii pentru plăți până la un plafon de 1,20% din totalul veniturilor naționale
brute ale tuturor statelor membre.
 Pentru ciclul bugetar actual de șapte ani, normele stabilesc următoarele tipuri de
resurse proprii:
 - resurse proprii bazate pe VNB: rezultând dintr-o rată uniformă aplicată venitului
național brut al statelor membre; această cotă este ajustată în fiecare an, în vederea
echilibrării veniturilor și cheltuielilor
- resurse proprii bazate pe TVA: provenind dintr-o rată uniformă de 0,3% aplicată
bazei TVA-ului fiecărui stat membru în parte, baza impozabilă TVA fiind
plafonată la 50% din venitul național brut (VNB) pentru fiecare țară
- resursele proprii tradiționale: provenind, în principal, din taxe vamale și cotizații
pentru zahăr 
 Corecții
- Corecția în favoarea UK, care a atins valoarea de 5 miliarde EUR în 2018. Către
UK se rambursează 66 % din contribuția netă înregistrată (diferența dintre cee ace
contribuie și cee ace primește). Celelalte statele membre ale UE suportă în comun
costul corecției în favoarea UK, proporțional cu ponderea lor relativă în VNB-ul
UE. Începând cu anul 2002, Germania, Austria, Olanda și Suedia au plătit doar
25% din cota lor normală de finanțare a corecției în favoarea UK.
- Corecții sub forma unor sume forfetare, care constituie reduceri ale
contribuțiilor anuale bazate pe VNB pentru perioada 2014-2020, acordate unui
număr de patru state membre (la nivelul prețurilor din 2011): Danemarca – 130 de
milioane EUR, Olanda – 695 de milioane EUR, Suedia – 185 de milioane EUR,
Austria – 30 de milioane în 2014, 20 de milioane în 2015 și 10 milioane în 2016
- Cotă redusă de TVA – o cotă redusă de 0,15%, în loc de 0,30%, se aplică în
favoarea a trei state membre în perioada 2014-2020: Germania, Olanda, Suedia.

Structura veniturilor bugetului comunitar - 2020

80.0%

70.0% 68.1%

60.0%

50.0%

40.0%

30.0%

20.0% 17.2%
14.7%
10.0%

0.0%
Resursa VNB Resursa TVA Corectii si Resurse traditionale
 Care sunt domeniile finanțate de către bugetul comunitar?

 34% pentru coeziune economică, socială și teritorială – principalii beneficiari sunt

țările din Europa Centrală și de Est caracterizate printr-un nivel mai redus de
dezvoltare
 13% pentru creșterea competitivității prin crearea de locuri de muncă și creștere
economică – în special, pentru regiunile din țările relativ mai dezvoltate ale UE
 Beneficiarii fondurilor europene structurale și de investiții (coeziune economică și
competitivitate) 2014-2020

Regiuni Regiuni Regiuni

(PIB/locuit (75%<PIB (PIB/locuit Fondul
Fondul de Cooperare Inițiativa Dezvoltare
  Total or <75% /locuitor<9 or>90% pentru
coeziune teritorială tineri rurală
din media 0% din din media pescuit
UE) media UE) UE)
EU28 453180.6 63399.7 182171.8 35381.1 54350.5 9623.4 3211.2 95577.1 5749.3
Polonia 89039.4 23208 51163.6 - 2242.4 700.5 252.4 10941.2 531.2
Italia 43790 - 22324.6 1102 7692.2 1136.7 567.5 10429.7 537.3
Spania 38011.9 - 2040.4 13399.5 11074.4 617.6 943.5 8290.8 1161.6
România 31177.9 6935 15058.8  - 441.3 452.7 106 8015.7 168.4
Germania 27672.3 - - 9771.5 8498 965.4 - 8217.9 219.6
Franța 26350.2 - 3407.8 4253.3 6348.5 1089.3 310.2 9909.7 588
Portugalia 25915.3 2861.7 16671.2 257.6 1275.5 122.4 160.8 4057.8 392.5
Ungaria 25400.3 6025.4 15005.2 - 463.7 361.8 49.8 3455.3 39.1
Cehia 24184.3 6258.9 15282.5 - 88.2 339.7 13.6 2170.3 31.1
Grecia 20106.6 3250.2 7034.2 2306.1 2528.2 231.7 171.5 4196 388.8
Slovacia 15897.7 4168.3 9483.7  - 44.2 223.4 72.2 1890.2 15.8
Marea
14663.2 - 2383.2 2617.4 5767.6 865.6 206.1 2580.2 243.1
Britanie
Croația 11187.2 2559.5 5837.5 - - 146.1 66.2 2325.2 252.6
Bulgaria 10015.3 2278.3 5089.3 - - 165.7 55.2 2338.8 88.1
Lituania 8499.6 2048.9 4628.7 - - 113.8 31.8 1613.1 63.4
Letonia 5620.6 1349.4 3039.8 - - 93.6 29 969 139.8
Austria 5180.2 - - 72.3 906 257.3 - 3937.6 7
Estonia 4416.8 1073.3 2461.2 - - 55.4 - 725.9 101
Suedia 3971.2  -  -  - 1512.4 342.3 44.2 1745.3 120.2
Slovenia 3937.4 895.4 1260  - 847.3 62.9 9.2 837.8 24.8
Finlanda 3920.6  - -   - 999.1 161.3   2380.4 74.4
Irlanda 3526.1 - - - 951.6 168.8 68.1 2190 147.6
Belgia 2877.5 - - 1039.7 938.6 263.2 42.4 551.8 41.7
Olanda 2113.1 - - - 1014.6 389.7 - 607.3 101.5
Danemarc
1391.1 - - 71.4 255.1 226.9 - 629.4 208.4
a
Cipru 907.6 269.5 - - 421.8 32.8 11.6 132.2 39.7
Malta 846.6 217.7 - 490.2 - 17 - 99 22.6
Luxembu
160.3 - - - 39.6 20.2 - 100.6 -
rg
 29% pentru plăți directe (subvenții) și măsuri de susținere a piaței în agricultură
– principalii beneficiari sunt Franța, Germania, Spania și Italia

Beneficiarii subvențiilor agricole (2014-2020)

Restul țărilor 18.8%

Franța 17.9%

Irlanda 2.8%

Ungaria 2,9%
Spania 12.6%

România 4.1%

Grecia 4.7%

Germania 11.3%

UK 7.1%

Polonia 7.8% Italia 10.0%

 4.2. Cine sunt contribuabilii și beneficiarii bugetului comunitar?

Net contribuabilii. Deoarece cea mai importantă sursă de constituire a bugetului

comunitar o constituie resursa VNB, rezultă că economiile cele mai mari ale UE vor contribui
cel mai mult la buget. În contextul în care economiile cele mai mari au un grad de dezvoltare
ridicat, atunci respectivele țări vor beneficia mai puțin în contul politicii de coeziune, ceea ce
le transformă în postura de a fi net contribuabile la buget. Țările dezvoltate care au sector
agricol dezvoltat vor fi beneficiare ale politicii agricole comune, ceea ce compensează parțial
impactul politicii de coeziune descris anterior.
ȚĂRILE NET CONTRIBUABILE LA BUGETUL COMUNITAR - 2019
Contribuție (% Net beneficiari (%
VNB (% din VNB
din bugetul total din VNB national,
UE-28, 2019)
  al UE, 2019) 2019)
GERMANIA 21.49% 20.92% -0.41%
OLANDA 4.95% 4.32% -0.36%
DANEMARCA 1.94% 1.95% -0.32%
AUSTRIA 2.41% 2.55% -0.31%
SUEDIA 2.96% 2.47% -0.29%
MAREA
BRITANIE 15.13% 11.39% -0.27%
FRANȚA 15.04% 17.02% -0.27%
FINLANDA 1.46% 1.63% -0.23%
ITALIA 10.96% 12.12% -0.23%
BELGIA 2.90% 3.13% -0.12%
IRLANDA 1.63% 1.62% -0.01%

Net beneficiarii. Țările din Europa Centrală și de Est sunt economii de mici dimensiuni
(exceptând Polonia și România) relativ mai puțin dezvoltate, cu decalaje regionale mari, ceea
ce le transformă în postura de a primi mai mult decât contribuie, în special, ca urmare a
politicii de coeziune. Dacă respectivele țări au și un sector agricol important, atunci vor fi
beneficiare ale politicii agricole comune, ceea ce amplifică impactul politicii de coeziune.
ȚĂRILE NET BENEFICIARE ALE BUGETULUI COMUNITAR - 2019
Contributie (% Net contribuabili
VNB (% din VNB
din bugetul total (% din VNB
UE-28, 2019)
  al UE, 2019) national, 2019)
LETONIA 0.18% 0.20% 3.68%
UNGARIA 0.84% 0.88% 3.67%
ESTONIA 0.17% 0.19% 3.36%
CROAȚIA 0.32% 0.36% 3.02%
BULGARIA 0.37% 0.40% 2.78%
LITUANIA 0.28% 0.30% 2.48%
POLONIA 3.06% 3.41% 2.40%
GRECIA 1.13% 1.23% 1.97%
CEHIA 1.28% 1.39% 1.67%
SLOVACIA 0.56% 0.61% 1.65%
ROMÂNIA 1.34% 1.38% 1.53%
PORTUGALIA 1.26% 1.39% 1.24%
MALTA 0.07% 0.09% 1.18%
SLOVENIA 0.29% 0.33% 1.09%
CIPRU 0.13% 0.15% 0.34%
SPANIA 7.58% 8.28% 0.06%
LUXEMBURG 0.26% 0.30% 0.04%

4.3. Bugetul european 2021-2027

 Cadrul financiar multianual este de 1,07 trilioane euro, fiind completat cu
instrumentul temporar de redresare NextGenerationEU (0,75 trilioane
euro)
 50 % din bugetul total (1,82 trilioane euro) va sprijini modernizarea
Uniunii Europene prin cercetare și inovare, prin tranziții climatice și
digitale echitabile, prin pregătire, redresare și reziliență.
 30 % din bugetul UE va fi cheltuit pentru combaterea schimbărilor
climatice – protecția biodiversității și pe aspectele legate de gen.
 20 % din instrumentul NextGenerationEU va fi investit în transformarea
digitală.
 În 2026 și 2027, 10 % din cheltuielile anuale din cadrul bugetului pe
termen lung vor contribui la stoparea și inversarea declinului
biodiversității.
 O serie de priorități noi și consolidate au cea mai mare pondere în cadrul
bugetului pe termen lung, și anume 31,9 %.
4.4. Absorbția fondurilor europene de dezvoltare. Cazul României

Perioada 2007-2013

 României i-au fost alocate aproximativ 27,5 mld euro în perioada 2007-
2013 în contul Politicii de coeziune (fonduri structurale şi de coeziune) –
19,2 mld euro şi al Politicii Agricole Comune – 8,3 mld euro;

Rata totală de absorbție 2007-2013 a fost de 90,44% - am pierdut

aproximativ 1,8 miliarde de euro…

 Aprox. 500 de milioane de euro neaccesare pentru POS Transport

 400 de milioane de euro neaccesare pentru POS Dezvoltarea Resurselor

Umane
 400 de milioane de euro neaccesare pentru POS Mediu
  300 de milioane de euro neaccesare pentru PO Regional

Perioada 2014-2020

 României i-au fost alocate 22,4 mld euro în cadrul politicii de coeziune
(FEDR, FSE, Fondul de coeziune) + 106 milioane € din Inițiativa pentru
tineri
 Fondurile alocate României în contul Politicii Agricole Comune au fost
de 18,5 mld euro, din care 8 mld euro pentru dezvoltare rurală și restul
pentru subvenții agricole
 Principalele domenii finanțate în perioada 2014-2020 (mld euro)
 Infrastructura de transport și energetică – 7
 Protejarea mediului și folosirea eficientă a resurselor – 5,8
 Competitivitatea IMM – 4,6
 Incluziune socială – 4,4
 Reducerea emisiilor de carbon (energie regenerabilă) – 3,7
 Creșterea ocupării – 2,8
 Adaptare la schimbări climatice – 2,4
 Pregătire educațională și vocațională – 2
 Rata absorbției (5 noiembrie 2021) a fost de 54%, comparativ cu o medie
europeană de 61%
  Din punct de vedere al absorbției pe fondurile structurale și de investiții,
Fondul european pentru agricultură și pentru dezvoltare rurală (EAFRD)
are 61% sume accesate (în funcție de cele alocate de către UE), Fondul de
coeziune (CF) – 56%, Fondul european de dezvoltare regională (ERDF) –
46%, iar Fondul social european (ESF) – 57%. Cu execepția EAFRD și a
EMFF (Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime), rata de
absorbție a celorlalte este inferioară mediei europene.

Cât a contribuit România și cât a primit efectiv de la bugetul comunitar

2007-2020?
http://ec.europa.eu/budget/figures/interactive/index_en.cfm
Sume primite (domenii 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020

principale) – milioane
euro
Coeziune Fonduri 257.6 386.4 615.4 337.1 601.2 736.4 1990.7 2074 2291.3 3217.5 732.8 1091.5 1615.5 2630

economica structurale
(politica de
coeziune)
Fondul de 163.8 262.1 302.7 175.2 98.8 427.2 962.5 1554.6 1101.2 1191.1 523.5 568.8 550.1 910.6

coeziune
Alte sume pentru 29.6 36.4 47.1 54.6 68.0 58.7 69.0 63.7 77.4 126.6 101.2 135 169.2 203.4

cresterea competitivatii
(proiecte europene de
cercetare…)
Politica Subventii 8.4 480.3 600.4 674.3 796.0 1026.1 1211.2 1334.8 1462.3 1568.9 1829.1 1812.8 1893.1 1978.1

Agricola
Comuna
Dezvoltare 0 561.6 565.9 760.5 894.9 1101.9 1191.6 822.8 1501.5 1140.8 1487 1165.3 798.6 1162.3

rurala
Fonduri de 789.1 744.8 618.9 277.8 128.5 49.1 32.1 23.8 29.3 3.8 - - - -

preaderar
e
Total sume primite 1602.4 2666.2 2951.2 2317.4 2659.5 3445.5 5560.6 5943.9 6538 7359.9 4741.6 4865.1 5132.2 6978

Total contributie 1089.4 1217.6 1342.3 1143.1 1225.9 1457.1 1474.3 1458.9 1446.4 1570.2 1391 1654.7 1702.5 2052.3

Sold (rezultat al unor +595.8 +1,581.0 +1,692.5 +1,245.2 +1,451.5 +2,031.6 +4,142.8 +4,519.9 +5,154.5 +5,789.7 +3,380.9 3,210.4 +3429.7 +4925.7

ajustari suplimentare)
 63 de miliarde de euro a accesat România în perioada 2007-2020

 20,2 mld euro a reprezentat contribuția României la bugetul UE (2007-2020)

 Beneficiul net al României (2007-2020) – 42,8 miliarde de euro (aprox. 3

mld euro/an)

4.5.Argumentele teoretice ale centralizării/descentralizării

Alegerea între centralizare şi descentralizare reprezintă un arbitraj între, pe de o parte,

externalităţi şi economii de scară şi pe de altă parte, adaptarea eterogenităţii preferinţelor.

Matricea centralizării şi a descentralizării competenţelor – abordarea teoretică:

CRITERII DESCENTRALIZARE CENTRALIZARE

Preferinţe naţionale eterogene omogene
Externalităţi reduse ridicate
Economii de scară reduse ridicate
Costul luării deciziilor ridicat scăzut
Factori ce favorizează
centralizarea la nivelul UE

O putere mai mare de reacţie O putere mai mare de Uniformitatea dreptului

contra şocurilor negociere a acordurilor comunitar, inclusiv
macroeconomice şi a internaţionale jurisprudenţa
comportamentelor de tip
“pasagerul clandestin”

Tipurile de competenţe la nivelul Uniunii Europene (conform Tratatului

Lisabona, 2009)

 competenţe exclusive (articolul 3): numai UE poate să legifereze şi să adopte acte

obligatorii în aceste domenii. Rolul statelor membre este aşadar limitat la aplicarea
acestor acte, exceptând cazurile în care UE le autorizează să adopte ele însele anumite
acte;
 competenţe partajate (articolul 4): UE şi statele membre sunt abilitate să adopte acte
obligatorii în aceste domenii. Cu toate acestea, statele membre pot să-şi exercite
competenţa numai în măsura în care UE nu şi-a exercitat-o sau a decis să nu-şi
exercite competenţa proprie.
 competenţe de sprijinire (articolul 6): UE nu poate să intervină decât pentru a
sprijini, coordona sau completa acţiunea statelor membre. Prin urmare, ea nu dispune
de putere legislativă în aceste domenii şi nu poate să se implice în exercitarea
competenţelor care le revin statelor membre.
1. Competenţe exclusive

(a) uniunea vamală;

(b) stabilirea normelor privind concurența necesare funcționării pieței interne;
(c) politica monetară pentru statele membre a căror monedă este euro;
(d) conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune privind pescuitul;
(e) politica comercială comună.
De asemenea, competenţa Uniunii este exclusiva în ceea ce priveşte încheierea unui accord
internaţional în cazul în care aceasta încheiere este prevazuta de un act legislativ al Uniunii,
ori este necesara pentru a permite Uniunii sa îşi exercite competenţa interna, sau în masura în
care aceasta ar putea aduce atingere normelor comune sau ar putea modifica domeniul de
aplicare a acestora.

2.Competenţe partajate

a) Competența Uniunii este partajată cu statele membre în cazul în care tratatele îi

atribuie o competență care nu se referă la domeniile menționate la articolele 3 și 6.
b) Competențele partajate între Uniune și statele membre se aplică în următoarele
domenii principale:
 piața internă;
 politica socială, pentru aspectele definite în prezentul tratat;
 coeziunea economică, socială şi teritorială;
 agricultura şi pescuitul, cu excepţia conservării resurselor biologice ale mării;
 mediul;
 protecţia consumatorului;
 transporturile;
 reţelele transeuropene;
 energia;
 spaţiul de libertate, securitate şi justiţie;
 obiectivele comune de securitate în materie de sanatate publica, pentru aspectele
definite în prezentul tratat.
c) În domeniile cercetării, dezvoltarii tehnologice şi spaţiului, Uniunea dispune de
competenţa pentru a desfaşura acţiuni şi, în special, pentru definirea şi punerea în
aplicare a programelor, fara ca exercitarea acestei competenţe să poată avea ca efect
împiedicarea statelor membre de a-şi exercita propria competenţa.
d) În domeniile cooperării pentru dezvoltare și ajutorului umanitar, Uniunea dispune de
competență pentru a întreprinde acțiuni și pentru a duce o politică comună, fără ca
exercitarea acestei competențe să poată avea ca efect lipsirea statelor membre de
posibilitatea de a-și exercita propria competență.

3. Competenţe de sprijinire
Uniunea este competentă să desfășoare acțiuni de sprijinire, de coordonare sau completare a
acțiunii statelor membre. Prin finalitatea lor europeană, aceste acțiuni au următoarele domenii:
 protecția și îmbunătățirea sănătății umane;
 industria;
 cultura;
 turismul;
 educaţia, formarea profesionala, tineretul şi sportul;
 protecţia civilă;
 cooperarea adiministrativă.
UE are competenţe speciale în anumite domenii, precum coordonarea politicilor
economice şi de ocupare a forţei de muncă (trebuie să definească orientările şi principiile
directoare care să fie urmate de statele membre); politica externă şi de securitate comună (Ea
defineşte şi pune în aplicare această politică, printre altele, prin intermediul preşedintelui
Consiliului European şi al Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica
de securitate)

4.6. Partajarea competenţelor – teoretic vs. efectiv

Excepții de la abordarea teoretică a competențelor

 Supervizarea piețelor capitalurilor și serviciilor financiare care este în

responsabilitatea SM în ciuda creșterii integrării acestui sector
 Cercetarea și dezvoltarea infrastructurii pentru care responsabilitatea este națională,
deși o abordare la nivel comunitar ar fi în principiu justificată (ca urmare a
externalităților ridicate pe care le generează)
 Gestionarea principalelor bunuri publice europene (apărare, politică externă, ajutoare
de dezvoltare) care se caracterizează deopotrivă prin externalități și economii de scară
ridicate, dar și printr-un grad ridicat de eterogenitate a preferințelor; în aceste domenii,
câștigurile potențiale ale procesului de integrare sunt ridicate dar și obstacolele sunt
importante

4.7. Exercitarea competentelor

Se află sub incidenţa a trei principii fundamentale care sunt specificate în articolul 5 din
Tratatul privind UE.
 Principiul atribuirii: Uniunea dispune numai de competenţe care îi sunt atribuite prin
tratate;
 Principiul proporţionalităţii: exercitarea competenţelor UE nu poate depăşi ceea ce
este necesar în vederea atingerii obiectivelor tratatelor;
  Principiul subsidiarităţii: pentru competenţele partajate, UE poate interveni numai
dacă este în măsură să acţioneze în mod mai eficace decât statele membre.

Principiul subsidiarităţii
Principiul subsidiarităţii este fundamental pentru funcţionarea Uniunii Europene (UE), mai
precis pentru luarea deciziilor la nivel european.
Principiul subsidiarităţii are ca scop stabilirea nivelului de intervenţie cel mai potrivit în
domeniile competenţelor partajate între UE şi statele membre.
Protocolul privind aplicarea principiului subsidiarităţii menţionează trei criterii menite să
confirme sau nu oportunitatea unei intervenţii la nivel european:
 are acţiunea aspecte transnaţionale care nu pot fi soluţionate de către statele
membre?
 o acţiune naţională sau lipsa oricărei acţiuni ar contraveni cerinţelor din tratat?
 acţiunea la nivel european prezintă avantaje evidente?

De ce este nevoie de aplicarea

principiului subsidiarităţii?

Centralizarea totală este Diferenţierea politicilor în Costurile mari ale centralizării

ineficientă din punctul de funcţie de preferinţele sau
vedere al bunăstării economice circumstanţele naţionale

1. Se identifică dacă o măsură intră în domeniul

competenţelor partajate
Algoritmul aplicării principiului subsidiarităţii în UE

2. Se aplică criteriile (externalităţi pozitive,

negative şi economii de scară)

3. Se verifică dacă se poate realiza o cooperare

credibilă

4. Dacă 1 şi 2 sunt confirmate, iar 3 este

infirmată, măsura se atribuie la nivelul Uniunii

5. Se stabileşte în ce măsură (proporţionalitatea)

conceperea, monitorizarea şi aplicarea trebuie
atribuite nivelului Uniunii Europene sau pot fi
atribuite statelor membre, eventual într-un cadru
comun
Se impune ca Uniunii să i se atribuie competenţe în urmărirea unei politici
de mediu?

 Deoarece ţările UE au diferite caracteristici naţionale, cu capacităţi de

absorbţie de mediu diferite şi preferinţe diferite nu putem vorbi de o
competenţă exclusivă (etapa 1);
 În domeniul mediului se regăsesc multe externalităţi negative
transfrontaliere (etapa 2);
 Cooperarea este dificilă deoarece numărul de ţări din Uniune a crescut
semnificativ, ajungând astăzi la 28 de state membre.
 Deoarece primele două etape se confirmă, iar cea de-a treia se infirmă, se
satisface astfel şi etapa a 4a.
 Când este îndeplinită şi etapa a 4a a testului de subsidiaritate, politica ar
trebui formulată la nivelul UE; într-adevăr UE stabileşte standarde de
mediu care trebuie transpuse în politicile de mediu naţionale (etapa 5).

4.8. Inițiative cetățenești la nivelul UE

 Este un instrument al democrației participative care le permite cetățenilor
să propună modificări legislative concrete în orice domeniu în care
Comisia Europeană are competența de a propune legislație, cum ar fi
mediul, agricultura, energia, transportul sau comerțul.
 Pentru a lansa o inițiativă cetățenească, cetățenii trebuie să formeze
un „comitet al cetățenilor” compus din cel puțin 7 cetățeni ai UE cu
reședința în cel puțin 7 state membre diferite.
 Pentru a-și manifesta susținerea față de o inițiativă, cetățenii trebuie să
completeze un formular special de declarație de susținere furnizat de
organizatori, pe hârtie sau online. Inițiativele nu pot fi susținute pe acest
site.
 Odată ce o inițiativă a strâns 1 milion de semnături atingând pragurile
minime în cel puțin 7 țări, Comisia Europeană trebuie să decidă dacă ia
sau nu măsuri.
 Comisia va examina inițiativa cu atenție, iar în termen de 3 luni de la
primirea inițiativei:
  reprezentanții Comisiei se vor întâlni cu organizatorii pentru
a le permite să explice în detaliu chestiunile ridicate de
inițiativa lor
 organizatorii vor avea posibilitatea de a-și prezenta inițiativa
în cadrul unei audieri publice la Parlamentul European
 Comisia va adopta un răspuns oficial în care va explica, dacă
este cazul, ce acțiuni va propune ca răspuns la inițiativa
cetățenească și motivele acțiunilor sale sau ale refuzului de a
acționa.
 Comisia nu are obligația de a propune legislație pe baza unei inițiative.
 În cazul în care Comisia decide să prezinte o propunere legislativă, este
demarată procedura legislativă obișnuită: propunerea Comisiei este
prezentată organelor legislative (în general Parlamentul
European și Consiliul sau, în unele cazuri, doar Consiliul).
 Dacă este adoptată, aceasta devine lege.
https://europa.eu/citizens-initiative/_ro

4.9. Traseul unui dosar de negociere la nivelul Uniunii Europene. Exemplu -

Regulament Cadru privind Statisticile integrate referitoare la Afaceri – FRIBS

 Draftul proiectului de Regulament – Comisia Europeană, iulie 2015

 Consultarea publică a draftului de Regulament – august-noiembrie
2015
 Comisia Europeană a prezentat Consiliului UE și Parlamentului
European propunerea de regulament – 6 martie 2017
 Parlamentul European și-a adoptat poziția în privința
Regulamentului și a stability un raportor – 23 martie 2018
 Grupul de Lucru Statistică al Consiliului UE a discutat propunerea
în cadrul a douăsprezece reuniuni ale acestuia – septembrie 2017 -
decembrie 2018
  Comitetul a acordat Președinției Austriece mandat care conținea
oferta Consiliului UE pentru a începe negocierile cu Parlamentul
European – 12 decembrie 2018
 Președinția română a preluat acest dosar de negociere și a contribuit
la realizarea următoarelor etape
- consultarea statelor membre cu privire la amendamentele
Parlamentului European în cursul lunii ianuarie 2019;
- trei reuniuni tehnice (trialog-uri tehnice) cu Parlamentul European,
Comisia Europeană în 22 februarie, 4 și 6 martie 2019
- lansarea pe 8 martie 2019 a unei consultari scrise cu statele membre în
pregătirea trialogului politic programat pentru 14 martie 2019, în acest
sens având loc 3 trialoguri tehnice
- marea majoritate a experților țărilor membre au sprijinit mandatul în
cadrul trialogului politic din 14 martie 2018 și s-a ajuns la un acord
politic în conformitate cu mandatul Statelor Membre fără nicio
modificare
- s-a propus noul text de compromis al Regulamentului care a fost agreat
atât de reprezentanții raportorului Parlamentului European, cât si de
Comisia Europeană și larga majoritate a statelor membre
- noul text al regulamentului care a fost aprobat cu 27 de voturi (state
reprezentând 97,96% din populația UE) pentru și o singură abținere în
ședința COREPER din 20 martie
 Proiectul de regulament privind statisticile europene referitoare la
întreprinderi a fost adoptat în cele din urmă de Parlament la 16
aprilie 2019

Ce sunt trialogurile și Coreper?

 Trialogurile sunt întâlniri tripartite informale, din cadrul negocierilor de
la nivelul Uniunii Europene, pe tema legislației care urmează să fie
adoptată. Acestea au loc între reprezentanții Consiliului UE,
Parlamentului European și Comisiei Europene.
 Scopul unui trialog este de a ajunge la un acord provizoriu privind un text
acceptabil atât pentru Consiliul UE, cât și pentru Parlamentul European.
 În timpul trialogului, discuțiile sunt facilitate de colegiuitorul care
găzduiește reuniunea – fie Parlamentul European, fie Consiliul UE. Cele
două instituții își explică fiecare poziția în timpul unei dezbateri. Comisia
Europeană acționează ca mediator în vederea finalizării unui acord
între colegislatori.
 Pentru un dosar dat, fiecare instituție își desemnează negociatorii și își
definește mandatul de negociere.
 Orice acord provizoriu încheiat în cadrul trialogurilor este informal. Prin
urmare, trebuie aprobat prin proceduri oficiale aplicabile în cadrul fiecărei
instituții. Participanții la trialoguri negociază în baza mandatelor acordate
în conformitate cu normele interne ale instituțiilor pe care le reprezintă.
 Frecvența și numărul trialogurilor depind de natura fiecărui dosar și de
circumstanțele politice specifice (de exemplu, încheierea legislaturii
parlamentare).
 Dat fiind faptul că Președinția Consiliului este asigurată prin rotație, de
obicei fiecare Președinție a Consiliului este motivată să finalizeze un
anumit număr de dosare până la sfârșitul Președinției sale.
 Coreper înseamnă „Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor
statelor membre pe lângă Uniunea Europeană”. Rolul și diferitele
configurații ale Coreper sunt explicate la articolul 240 alineatul (1) din
Tratatul privind funcționarea UE.
 Coreper este grupul de pregătire principal al Consiliului. Toate
punctele care urmează să fie înscrise pe ordinea de zi a Consiliului (cu
excepția unor chestiuni legate de agricultură) trebuie să fie examinate mai
întâi de Coreper, cu excepția cazului în care Consiliul decide altfel.
 Coreper nu este un organ de decizie al UE și orice acord asupra căruia
convine poate fi repus în discuție de către Consiliu, care are competența
exclusivă de a lua decizii.