Trinka Luca

Sfanta cruce obiect de tortura dar si de mantuire a

credinciosilor
Crucea este recunoscuta ca fiind unul dintre cele mai importante simboluri ale crestinatatii. In vechime,
latinii foloseau pentru cruce termenul "crux“, iar grecii  "stavros“,  desemnand  in primul rand stalpul
vertical, fara partea orizontala, pe care erau rastigniti cei condamnati la moarte. Acest instrument de
tortura la pagani a fost sfintit prin sangele Mantuitorului rastignit, devenind pentru crestini obiect sfant si
datator de viata. Pentru crestinul ortodox crucea este, in acelasi timp, simbol al rascumpararii omului si
obiect de cult.  El vede si cinsteste in aceasta, deodata: jertfa Fiului lui Dumnezeu; lemnul crucii pe care
s-a rastignit Domnul, deci altarul Sau de jertfa; semnul crucii, semn al "Fiului Omului" si al crestinului in
acelasi timp, cu care insemnandu-ne ca si cu o pecete, aratam participarea noastra la jertfa sfintitoare a lui
Hristos.

Prin jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, Crucea, din obiect de batjocură şi de tortură, a devenit armă
puternică împotriva duhurilor răutăţii. Creştinii cinstesc Sfânta Cruce pentru că ea ne aduce aminte de
Persoana celui care S-a răstignit pentru noi, aducându-Se ca jertfă pentru păcatele omenirii

Sfânta Cruce este armă asupra diavolului, de care acesta se teme, întrucât a fost biruit de Acela care S-a
răstignit pe ea. Şi noi, pecetluindu-ne cu semnul Sfintei Cruci, pe de o parte ne arătăm ostaşi ai lui
Hristos, iar pe de altă parte, primim întărire în credinţă şi voinţă puternică pentru a ţine piept încercărilor
de tot felul.

Sfânta Cruce - semn creştin, distinct şi distinctiv.

Toate religiile lumii, din trecut şi de azi, au avut şi au semne şi simboluri specifice: unele corpuri cereşti
(soarele, luna, stelele), altele corpuri şi figuri de animale, iar altele obiecte de tot felul. În acelaşi timp,
suverani şi popoare, armate, instituţii, asociaţii, familii nobile etc. au adoptat diferite simboluri, socotite
reprezentative. Ar fi nevoie de un muzeu imens, ca să fie expuse toate la un loc! Deosebit de toate
religiile şi celelalte instituţii omeneşti, creştinismul se prezintă în faţa lumii, de douăzeci de veacuri, cu
cel mai simplu, dar şi cel mai mare dintre semne: Sfânta Cruce. Prin comparaţie, nici unul dintre celelalte
n-a reprezentat mai bine un fapt, un adevăr, o realitate. De ce? Pentru că Sfânta Cruce nu este un simbol
mitologic, o idee, un obiect magic ori artistic, ci Altar, pe care Iisus Hristos S-a jertfit, ca să ne
mântuiască. Părinţii Bisericii ne învaţă că Sfânta Cruce are trei semnificaţii: obiect sfânt, semn de
închinare şi cale de urmat, misiune. În pofida faptului că s-a vorbit şi s-a scris enorm despre ea, că ştim,
aşadar, foarte multe lucruri, Sfânta Cruce rămâne, în esenţă, o mare taină, sau "uşa tainelor" - cum frumos
exprimă un vers din Acatistul Sfintei Cruci (Icos 6), aşa cum de-a pururi taine rămân Sfânta Treime,
Întruparea Mântuitorului, Euharistia etc., pe care le primim şi le înţelegem numai prin credinţă. Trebuie să
reţinem, de asemenea, că în ierarhia liturgică Sfânta Cruce se situează imediat după Maica Domnului şi
înaintea sfinţilor. Să ne amintim că la încheierea unor slujbe (otpust) se rosteşte: "Hristos - Adevăratul
Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, cu pu-terea cinstitei şi de viaţă
făcătoarei Cruci şi cu ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască…". Înţelegem, astfel, că
Hristos ne mântuieşte şi cu puterea Crucii.

Crucea ca obiect. 

Toate locurile şi obiectele care au intrat în legătură cu viaţa pământească a Mântuitorului au fost
consacrate prin harul izvorât asupra lor din Fiinţa Lui Dumnezeiască. Evenimentele deosebite ale vieţii şi
activităţii Sale au dat naştere la biserici şi mănăstiri vestite, în locuri ca: Betleem, Iordan, Tabor,
Ierusalim, Golgota, Ghetsimani etc. Slujitori ai Bisericii, demnitari politici de bună credinţă şi credincioşi
de rând, au preţuit întotdeauna locurile şi obiectele despre care vorbim. Între acestea, grija împărătesei
Elena (c. 248-329) pentru descoperirea Crucii de pe Golgota, aprox. în anul 327. Fericită că a găsit Sfânta
Cruce, s-a îngrijit de zidirea unei biserici pe acel loc (odată cu alte 17 în Ţara Sfântă!). La sfinţirea
bisericii (335), episcopul Macarie a înălţat Crucea Domnului pe Amvon, marcând, astfel, sărbătoarea
Înălţării Sfintei Cruci (14 sept.). Împărăteasa Elena era trecută la cele veşnice, dar credem că Mântuitorul
i-a dăruit şi ei bucuria vederii din ceruri a minunatei privelişti… De atunci, cultul Crucii, ca obiect, s-a
dezvoltat uimitor: va străjui toate bisericile creştine şi casele credincioşilor, în anumite zone. Va fi
prezentă pe altare, la toate slujbele Bisericii, în casele credincioşilor şi chiar purtată la gât de creştinii
evlavioşi. În anumite ţări (Egipt, de ex.), crucea este tatuată pe mâna pruncilor, la Botez, pentru a-i apăra
de trecerea forţată la islam. Această practică, admirabilă prin scopul ei, poate fi înţeleasă în anumite
locuri, dar în ţara noastră nu este nevoie să fie încurajată. În schimb, bine este ca fiecare creştin să poarte
o cruciuliţă la gât, de bun gust, dar ca pe un obiect sacru şi discret, nu ca pe o podoabă oarecare şi nu la
un loc cu amulete ori bijuterii extravagante. Tot la capitolul "obiect" intră şi troiţele, de mare frumuseţe
pe alocuri, întâlnite pe la răspântii, în curţile bisericilor şi ale oamenilor, în munţi şi pe dealuri etc.
Trebuie cultivată şi această tradiţie, cu grija ca troiţele să fie confecţionate cu acelaşi bun gust ca şi
celelalte cruci şi cruciuliţe.

Crucea ca semn de închinare.

 Însemnarea cu Sfânta Cruce este un gest liturgic cunoscut chiar din vremea Sfinţilor Apostoli, la început
într-o formă mai simplă. Iudeii şi păgânii care intrau în creştinism prin Taina Botezului şi a Mirungerii
erau însemnaţi/pecetluiţi cruciş pe frunte, cu degetul arătător. Cu timpul, semnul a primit forma de astăzi,
folosind toate degetele mâinii drepte: inelarul şi cel mic, lipite de podul palmei (simbolizând faptul că
Hristos este Dumnezeu şi Om), iar primele trei degete împreunate (închipuind Sfânta Treime). Rostim "În
numele Tatălui" şi ne însemnăm la frunte; "şi al Fiului" şi ne însemnăm la piept; "şi al Sfântului Duh",
însemnând, de la dreapta la stânga, cei doi umeri; "Amin" - lăsând mâna jos. Semnul Crucii trebuie făcut
corect, fără grabă, cu evlavia cuvenită. Când ne închinăm? În toate împrejurările potrivite: la sfintele
slujbe, la rostirea rugăciunilor, la culcare şi când ne sculăm, înainte şi după masă, când trecem pe lângă o
biserică sau o troiţă, când suntem ispitiţi sau speriaţi de un duh rău etc. Pe scurt, "la fiecare pas şi la
fiecare faptă" - cum spune Tertulian, un scriitor creştin din secolul al III-lea (De corona militis). Este
"semnul prin care ne despărţim cei credincioşi de necredincioşi şi ne recunoaştem" (Sf. I.
Damaschin, Dogmatica). Întâlnim adesea întrebarea: de ce ortodocşii se închină de la dreapta la stânga şi
catolicii invers? Tot pe scurt: sunt tradiţii diferite, datorită schismei. Practic, semnul Crucii se făcea la fel
până prin secolul al XIII-lea (vezi explicaţii detaliate la ierom. N. Moulinier, Scurt istoric al Sfintei Cruci,
trad. M. Bojin; www.crestinortodox.ro//scurt-istoric-semnului-sfintei-cruci). Fără să criticăm practica
romano-catolică, vom respecta, desigur, tradiţia noastră. Detaliile închinării au importanţa lor, fără
îndoială, dar mai importantă decât forma este atitudinea închinării/însemnării: cu credinţă, nădejde,
evlavie, smerenie etc.

Crucea - cale/misiune. 

Acest aspect se leagă de cunoscuta chemare a Mântuitorului: "Oricine voieşte să vină după Mine să se
lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie" (Mc 8, 34). La modul general, ştim că fiecare om este
chemat de Dumnezeu pe calea creştină a desăvârşirii. La modul concret, fiecare trebuie să răspundă
acestei chemări. "Crucea vieţii" nu înseamnă doar necaz şi suferinţă, ci şi "misiunea vieţii personale",
împlinită în familie, la locul de muncă, în lume etc., cu bună credinţă, hărnicie şi conştiinciozitate. Cu
sacrificii de tot felul, inclusiv cel suprem, la nevoie, după exemplul desăvârşit al Mântuitorului.
Cele mai raspandite forme