Rezumat „Ciocoii vechi și noi” ,de Nicolae Filimon

„Ciocoii vechi și noi” este considerat a fi primul roman românesc. Acesta a fost publicat mai întâi sub
formă de foileton în „Revista română”, iar în 1863 a apărut sub forma unui volum de sine stătător.

Primul capitol îl înfățișează pe Dinu Păturică, fiul Ghinea Păturică, un boier de țară. Acesta se prezintă cu
falsă umilință la curtea marelui postelnic Andronache Tuzluc, căruia îi cere o slujbă, ajutându-se de o
scrisoare de recomandare din partea tatălui. Tuzluc îl angajează mai întâi ca ciubucciu (slujitor care avea
însărcinarea să umple și să aprindă pipa domnitorilor sau a boierilor).

Capitolul al doilea se concentrează asupra lui Andronache Tuzluc, ciocoiul fanariot. Acesta obținuse
postul de vel-cămăraș (boier însărcinat cu administrarea veniturilor cămării domnești) prin servicii și
intrigi. Prin furt și tâlhării, acesta devenise mare postelnic. Singurul ghinion al lui Tuzluc era de tip
amoros, el fiind îndrăgostit de Maria, unica fiică a unui boier român (Banul C.). Maria nu îi împărtășea
sentimentele, iar tatăl ei se împotrivea și el acestei uniuni, dat fiind faptul că Andronache era un om
lipsit de integritate. În capitolul al treilea, domnitorul Caragea este chiar trimis după tatăl Mariei, pentru
a face o vizită la curtea domnească, însă nimic nu se schimbă.

În cel de-al patrulea capitol, dezamăgit de eșecul amoros, postelnicul începe o viață desfrânată, luându-
și o amantă întreținută, și anume, pe cocoana Duduca. Tânăra avusese o aventură cu fiul domnitorului
Caragea, însă acesta o părăsise. Ea se mută într-o casă pe care Tuzluc i-o cumpără într-un cartier luxos.
Un calemgiu se îndrăgostește de Duduca, îi face serenade seara, iar vestea ajunge la Andronache. Furios,
acesta îi spune Duducăi să părăsească locuința, însă aceasta îl convinge prin manipulări și cerându-i
iertare

În cel de-al cincilea capitol, pentru că Dinu Păturică era ocupat cu slujba la curte numai dimineața,
Andronache Tuzluc îl trimite la școală. Acolo, tânărul decide să se orienteze către a învăța „arta ipocriziei
și a perfidiei”. Începe să lingușească pe toată lumea, iar vătaful Gheorghe este singurul căruia nu-i place
Dinu Păturică, deoarece îi intuiește prefăcătoria și viclenia.

Andronache îi cere tânărului Dinu să o păzească pe Duduca. Capitolul șase îl prezintă pe Niculăiță,
vătaful de curte al armașului, care îl previne pe Dinu despre faptul că Duduca are un amant tânăr
(calemgiul Iordache). El îi recomandă să nu-i dezvăluie nimic postelnicului, spre binele tuturor.

Dinu Păturică se preface serviabil, Duduca rămânând uimită de cinismul noului servitor.

În capitolul șapte, Păturică pândea venirea calemgiului, care aranjase o serenadă la fereastra Duducăi.
Păturică pune la cale o strategie: se aruncă asupra amantului, strigând că au venit hoții și vrea să-l ducă
la spătărie pe calemgiu. Chera Duduca este nevoită să rupă relația cu Iordache și-l roagă pe Păturică să-l
elibereze, jurându-se că nu o să-l mai vadă niciodată în grădina ei. Astfel, în următorul capitol, ciocoiul
devine noul amant al Duducăi.

Cel de-al nouălea capitol îi înfățișează pe Păturică și Duduca, cei care plănuiesc să-l înșele pe Tuzluc (ea
să-i ceară în dar bogății, iar el să-l înșele la administrarea moșiilor) pentru a se îmbogăți împreună.
Pentru îndeplinirea planului lor, îl iau complice pe Chir Costea Chiorul, care se dă drept grec, pentru a fi
protejat de stăpânire.

În capitolul zece, postelnicul Tuzluc, mulțumit de devotamentul lui Dinu Păturică în funcția de păzitor al
Duducăi, îl ridică pe acesta la rangul de sameș (casier) la hătmănie. Apoi, îl face sluger (boier însărcinat
cu aprovizionarea curții domnești), iar după aceea îi dă funcția de pitar (boier însărcinat cu
supravegherea brutăriei domnești).

În capitolul unsprezece, vătaful Gheorghe încearcă să-l prevină pe Tuzluc despre pericolul prezentat de
Păturică. Gheorghe îi dezvăluie că Dinu este amantul Duducăi, dar postelnicul, considerând că toate sunt
minciuni, îl alungă de la curte.

Cel de-al douăsprezecelea capitol îl prezintă pe Dinu Păturică în postul de vătaf, în locul lui Gheorghe.
Acesta cheamă toate slugile și le amenință că, dacă se va face risipă, îi va pedepsi fără milă. Apoi, face
inventarul și înlocuiește chelarul, jupâneasa, sofragiul și stolnicul cu oameni aleși de el. În plus, se oferă
să cerceteze administrarea moșiilor din țară. Ajuns la Răsucită, ciocoiul află despre nemulțumirea
țăranilor cu privire la arendaș. Când vine arendașul, Păturică îl șantajează, cei doi negociind împreună
suma de cincizeci de pungi de galbeni. Păturică va continua să procedeze astfel și la celelalte moșii,
întorcându-se la București cu un profit de două sute de pungi de bani, pe care îi ascunde.

În capitolul al treisprezecelea, cititorul observă importanța influenței postelnicului asupra lui Caragea.
Tuzluc îl inițiază pe Păturică în arta corupției, iar acesta, la rândul său, angajează oameni în slujba
postelnicului contra cost.

În următorul capitol, Caragea este prevenit de un slujitor că vizirul primise informații despre persecuția
asupra boierilor români, și despre faptul că vodă arăta înțelegere față de oamenii domniei. Caragea îl
obligă pe Tuzluc să-i ceară iertare Banului C. pentru îndrăzneala sa. Ca dovadă, Caragea dorea o
scrisoare de iertare de la Ban, pentru a fi sigur că l-a iertat. Postelnicul se duce la Ban, încearcă să-l
păcălească, dar în zadar. În final, Tuzluc cade în genunchi, mărturisește totul, primind astfel scrisoarea.

În capitolul al cincisprezecelea, de ziua Sfântului Andrei, Tuzluc organizează un ospăț fastuos, la care
sunt invitați toți oamenii importanți ai vremii. În următorul capitol, pentru a nu se lăsa mai prejos decât
stăpânul său, Dinu Păturică, pregătește și el o petrecere luxoasă, cu un ospăț ce îl întrecea pe cel al lui
Tuzluc. În mod demonstrativ, Păturică face calcule în fața musafirilor, pentru a se lăuda cu câștigurile
obținute în mod necinstit, aflându-se în slujba postelnicului. Neculăiță îi face o vizită lui Păturică în cel
de-al șaptesprezecelea capitol. Toți invitații dansează în horă, apoi Păturică invită câteva fete.

Capitolul al optsprezecelea îl înfățișează pe Gheorghe, care este apreciat pentru calitățile sale de către
banul C. Cu sprijinul acestuia, Gheorghe evoluează pe scara socială. Tânărul deține și funcția de grămătic
la curtea banului C., ceea ce îi oferă posibilitatea de a se îndrăgosti de fiica acestuia. Gheorghe și Maria
trăiesc, astfel, o poveste de iubire sinceră. Auzind despre imposibilitatea de a se căsători cu Maria și
bănuind că tatăl fetei știa despre relația lor, acesta ia hotărârea de a pleca din Țara Românească, lăsând
un bilet prin care își lua rămas bun de la fată și de la Banul C.

Pe parcursul următoarelor capitole, cititorul observă contrastul dintre îmbogățirea lui Păturică și
sărăcirea postelnicului. În capitolul douăzeci, domnița Ralu Caragea construiește un teatru, unde, în
capitolul al douăzeci și doilea, postelnicul aude doi oameni vorbind despre felul în care îl înșelau Păturică
și Duduca. În următorul capitol aflăm despre stratagemele slugilor, prin care acestea află ceea ce se
petrece în casa stăpânului lor.

În capitolul douăzeci și patru, Costea Chiorul și Păturică se întâlnesc, pentru a face socotelile din urma
afacerii cu postelnicul Andronache. Costea primește patruzeci la sută din câștig, iar restul îi revine lui
Dinu. Apoi, în următorul capitol, Păturică află despre Costea Chiroul, care cumpărase moșiile lui
Andronache. De asemenea, află că boierul Caragea fugise. Acesta încearcă să acopere fărădelegile pe
care le comisese, conștient fiind că ar putea fi trimis la ocnă de către Caragea.

În capitolul al douăzeci și șaselea, în data de 29 septembrie 1818, principele Caragea părăsește tronul
Țării Românești și se refugiază în Europa împreună cu familia. Andronache Tuzluc este sărăcit definitiv și
află cu stupoare că vătaful eliberase slugile, iar Duduca luase tot din casă și se mutase, pregătindu-se să
se mărite cu Păturică. Tuzluc se grăbește la biserică, pentru a se răzbuna. Ajunge la biserică și, căzând pe
podea, este lovit de dambla și își pierde mințile. Păturică și Duduca trec pe lângă el nepăsători și pleacă
să petreacă la nuntă.

După fuga lui Caragea, Alexandru Suțu este înscăunat ca domnitor al Țării Românești în cel de-al
douăzeci și optulea capitol. Păturică profită să-și reactualizeze relațiile cu fanarioții. Îl interesează postul
de mare stolnic și funcția de ispravnic pentru străini, pe care le primește de la domnitor. Pentru a
sărbători mărirea, Păturică organizează un ospăț îmbelșugat pentru protectorii săi și pentru noii prieteni.
Atunci apare tatăl lui Dinu, îmbrăcat sărăcăcios, iar Păturică declară, rușinat, că nu are tată, poruncit ca
bătrânul să fie dat afară.

Din motive politice, Suțu a fost otrăvit, iar Revoluția lui Tudor Vladimirescu a izbucnit a doua zi după
moartea fanariotului. Păturică trece de partea lui Alexandru Ipsilanti și nu ezită să îl trădeze pe
Vladimirescu. În schimbul trădării, Păturică primește postul de ispravnic peste două județe, Prahova și
Săcuieni și pe cel de caimacam al Craiovei.

În capitolul al douăzeci și nouălea, revine în cadrul acțiunii Gheorghe, care se refugiase în Moldova.
Întors în Țara Românească, tânărul află că Maria era bolnavă și se afla la una din moșiile sale de la
munte. Între timp îl găsise întâmplător pe Andronache Tuzluc, aflat într-o stare deplorabilă.

Apoi, în următorul capitol, aflăm că Păturică făcuse o înțelegere cu Nastase, care se infiltrase în armata
lui Tudor, îndemnând ostașii la furturi. În grădina Brâncoveanu, toți căpitanii se hotărau să-l trădeze pe
Tudor, din cauza pedepselor aspre. Păturică, împreună cu Macedonski, Prodan și ceilalți căpitani, decid
că, dacă Vladimirescu va mai spânzura pe cineva în următoarele șapte zile, atunci toți vor trece în
comanda lui Macedonski și Prodan.

În următorul capitol, Păturică se duce la Ipsilanti și îi spune că i-l va aduce pe Tudor Vladimirescu dacă
acesta îi va da nouă sute de arnăuți și pe căpitanul Iordache.

Capitolul treizeci și doi îl prezintă pe Neagu Rupe-Piele, „om născut să fie călău”, angajat de Păturică.
Când țăranii nu mai aveau cu ce plăti birurile, Neagu Rupe-Piele îi tortura. Lucrurile se schimbă, însă,
când la tronul Țării Românești se înscăunează primul domnitor român, Grigore Ghica. Aflând de chinurile
impuse de către Dinu Păturică țăranilor, vodă îl trimite pentru totdeauna la ocna părăsită, unde ciocoiul
moare în chinuri groaznice în ultimul capitol. Duduca fuge cu un turc peste Dunăre, iar averea lui
Păturică este împărțită țăranilor. Costea Chiorul este și el pedepsit pentru fărădelegile comise. În acest
timp, prin aceeași piață trece carul mortuar în care se află cadavrul lui Andronache Tuzluc. Din partea
opusă vine o căruță în care se află un preot și sicriul ce conținea cadavrul lui Dinu Păturică.

„Ciocoii vechi și noi” este un roman realist, de factură romantică, deoarece realizează o monografie a
Țării Românești din prima jumătate a secolului al XIX-lea (1814-1830). Acesta condamnă obiceiurile
politice din Țara Românească la vremea respectivă, descriind atmosfera și corupția într-o manieră
profund moralizatoare.