UNIVERSITATEA PETROL SI GAZE PLOIESTI

UTILITATEA

Contabilitate si informatica de gestiune IF

Semestrul 1 anul I

Microeconomie

Proiect realizat de : GRINDEI BIANCA ALEXANDRA

UTILITATEA. LEGEA UTILITĂȚII MARGINALE

DESCRESCATOARE
 Consumatorul cumpără bunuri și servicii deoarece acestea dispun de anumite proprietăți
(fizice, chimice, estetice etc.) iar în urma consumului sau utilizării lor resimte satisfacție sau
plăcere. Ce, cât, cum să consume sunt întrebările la care individul rațional răspunde alegând acel
bun sau serviciu care îi generează cea mai mare satisfacție posibilă.

Comportamentul rațional al consumatorului se concretizează într-o alegere eficientă. Eficiența

alegerii înseamnă recunoașterea efectului consumului sub forma satisfacției și a efortului sub
forma prețurilor pieției, adică:

- obținerea satisfacției maxime pe unitate de efort;

- realizarea unui minim de cheltuială pe unitate de satisfacție resimțită.

Utilitatea economică reprezintă satisfacția sau plăcerea pe care o generează consumatorului

utilizarea de bunuri sau servicii și exprimă capacitatea reală sau presupusă a unui bun de a
satisface o anumită nevoie. Aceasta reprezintă o apreciere subiectivă pe care o face individul pe
baza preferințelor sale. În acest fel același bun are utilitate diferită de la un consumator la altul și
chiar pentru același consumator, dar în momente diferite sau cu alte asocieri de bunuri. Utilitatea
depinde de mărimea și intensitatea nevoilor, de preferințele consumatorilor, de nivelul de cultură
al acestora, de cantitatea consumată. Aprecierea utilității se face diferit de la un consumator la
altul, în funcțle de cantitatea consurnată și efortul (sacrificiul) depus de acesta pentru a intra în
posesia bunului.

Utilitatea poate fi exprimată ca un număr care reprezintă nivelul satisfacției primite prin
consumul unui anumit bun. Între două bunuri cu utilități diferite, consumatorul îl preferă pe cel
cu utilitate superioară, iar față de mărfurile cu aceleași utilități, consumatorul este indiferent,

Utilitatea se poate manifesta, în funcție de modalitatea în care se determină ca:

• utilitate ordinală, care arată numai ordinea preferințelor consumatorului, sau

• utilitate cardinală, care evidențiază atât ordinea cât și intensitatea preferințelor

consumatorului.

Utilitatea ordinală are ca punct de plecare principiile consumatorului rațional și anume:

1) principiul comparației. Un consumator rațional care compară două alternative (mărfuri)

trebuie să ajungă la una din concluziile umătoare:

• preferă marfa A față de B;

• preferă marfa B față de A;

• este indiferent între A și B.

2) principiul tranzitivității. Dacă un consumator rațional preferă marfa A față de B și pe B

față de C, atunci el preferă bunul A față de C; la fel și in situația indiferenței între bunuri.

3) principiul "abundenței". Un consumator rațional preferă alternativa din care obține o

cantitate mai mare de marfă.

În concluzie, utilitatea ordinală nu poate fi măsurată, ci doar ordonată pe baza preferințelor

consumatorului rațional.

Utilitatea cardinală are în schimb și caracter măsurabil. Consumatorul rațional ajunge la aprecieri
de tipul: preferă marfa A de n ori mai mult decât marfa B.

În funcție de cantitatea de bunuri consumate la care se referă, utilitatea poate fi:

• utilitate individuală (Ui), care exprimă satisfacția generată consumatorului de fiecare

unitate consumată dintr-un bun;

• utilitate totală (Ut) , care exprimă satisfacția totală resimțită de consumator ca urmare a
consumului sau utilizării unei cantități totale dintr-un bun;

• utilitate marginală care exprimă utilitatea adițională, obținută prin consumul unei unităti
suplimentare de marfă, când cantitățile celoralalte mărfuri sunt neschimbate; consumul
suplimentar este ultima bucată consumată în acel moment și astfel, utilitatea marginală apare ca
utilitatea ultimei unități consumate dintr-un bun. Utilitatea marginală zero este limita până la care
un bun este util, adică limita saturației.

Când consumul crește cu o unitate, utilitatea marginală se determină prin diferența dintre
utilitatea totală conferită de masa totală de bunuri după suplimentarea consumului și utilitatea
totală dată de cantitatea de mărfuri existentă înaintea suplimentării consumului. Utilitatea
marginală se supune legii utilității marginale descrescătoare (formulată prima dată de A. Gössen
în 1843) care arată că utilitatea marginală resimțită din consumul succesiv de unități dintr-un bun
descrește. Când nevoia dintr-un bun este mai intensă, consumatorul acordă o importanță mai
mare unităților consumate. Astfel, prima unitate consumată devine cea mai utilă, iar ultima
corespunde saturației și capătă utilitate marginală zero. Dacă se continuă consumul, utilitatea
marginală devine negativă și se transformă în insatisfacție și dezutilitate, ceea ce arată că nivelul
său zero corespunde maximului de consum rațional, ca urmare, utilitatea totală crește într-un ritm
descrescător pe măsură ce consumul crește.

De exemplu, consumul succesiv de cinci unități dintr-un bun conferă consumatorului utillitățile
totale de 10, 18, 25, 30, 30. Utilitățile marginale pentru cea de-a doua, a treia și a patra unitate
sunt 8, 7, 5 și 0. Utilitatea marginală a primei unități coincide cu utilitatea totală care este și
individuală, fiind 10.

Consumatorul înregistrează pragul de saturație la nivelul celei de-a cincea unități.