MOARA CU NOROC

de Ioan Slavici
-tema şi viziunea despre lume în nuvela realistă-
Realismul este un curent literar care apare în Franţa, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
ca o reacţie împotriva romantismului, împotriva tendinţei de evadare din real a romanticilor,
promovând în operele literare o viziune asupra vieţii cât mai aproape de realitate.
Ioan Slavici este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii, a cărui operă este o
pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinţă şi înţelepciune, pentru fericire prin iubirea de
oameni şi păstrarea măsurii în toate, orice abatere de la aceste principii fiind grav sancţionată de autor.
Publicată în 1881, în volumul „Novele din poporˮ, „Moara cu norocˮ este o nuvelă realistă
prin valorificarea trăsăturilor specifice curentului: autenticitatea, veridicitatea, verosimilul, prin
tematica socială, prin crearea unor personaje tipice, reprezentative pentru o categorie socială şi prin
valorificarea tehnicii detaliului semnificativ atât în individualizarea personajelor, cât şi în decrierea
mediului în care trăiesc.
Opera este şi o nuvelă psihologică prin faptul că acţiunea urmăreşte un conflict interior
puternic, prin modalităţile de caracterizare a personajului şi tehnicile de investigaţie psihologică.
Nuvela este o specie a genului epic, de dimensiune medie, cu o acţiune care se concentrează
asupra unui singur conflict, cu puţine personaje, dar bine individualizate, întrucât în nuvelă accentul se
pune mai mult asupra caracterizării personajelor şi mai puţin asupra evenimentelor.
Tema nuvelei „Moara cu noroc” este patima banului, opera ilustrând consecinţele nefaste pe
care setea de înavuţire le are asupra individului, hotărându-i destinul pe măsura abaterilor de la
principiile etice fundamentale ale sufletului omenesc. Alte teme ilustrate în operă sunt familia şi
iubirea, care sunt însă degradate de puterea mistificatoare a banului.
Perspectiva narativă este reprezentată de naraţiunea la persoana a III-a şi naratorul omniscient
şi omniprezent. Relaţiile temporale şi spaţiale sunt determinate, acţiunea petrecându-se în zona
Ardealului (Ineu, Arad etc), pe parcursul unui an. Spaţiul acţiunii este un topos, descrierea făcută de
narator hanului susţinând ideea că Moara cu noroc este un loc în care se vor întâmpla evenimente
neobişnuite.
Acţiunea operei se concentrează asupra conflictului interior, din sufletul personajului
principal, care oscilează între dorinţa de a rămâne om cinstit, dragostea faţă de familie şi patima
banului care începe să pună stăpânire pe sufletul său. Acest conflict este dublat de confllicetele
exterioare dintre Ghiţă şi Lică, Pintea şi Lică. Dominat de dorinţa de înavuţire, Ghiţă se dezumanizează
treptat şi devine mai întâi părtaş la afacerile necurate ale lui Lică, apoi complice la tâlhărie şi omor, iar
în final devine el însuşi criminal.

1
 O scenă semnificativă pentru ilustrarea efectelor banului asupra sufletului uman este cea a
procesului intentat lui Lică şi oamenilor lui pentru jefuirea arendaşului şi uciderea unei tinere văduve.
Ghiţă intenţiona să spună adevărul, dar apoi realizează că Lică se poate răzbuna pe familia lui şi afirmă
ca în acea noapte el l-a ştiut pe Lică la han. Depunând mărturie mincinoasă, devine complice la tâlhărie
şi omor, iar personajul este cuprins de remuşcări sincere, cerându-i iertare Anei, iar copiilor le spune că
nu mai au „un tată om cinstit”. Deşi apoi intenţionează să îl dea în vileag pe Lică, anunţându-l pe
Pintea când venea acesta la han cu banii însemnaţi asupra sa, amână momentul din dorinta de a strânge
cât mai mulţi bani. Conştient că patima banului devine de necontrolat pentru el, Ghiţă dă vina pe firea
lui slabă: ,,Aşa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea?”.
O altă scenă semnificativă pentru tema operei este cea în care dezumanizarea lui Ghiţă atinge
punctul culminat, atunci când decide să o folosească pe Ana drept momeală în cursa pe care i-o întinde
lui Lică. Acesta vine la han în sâmbăta de dinaintea Paştelui, dar se înfurie când o vede pe Ana
deoarece îi ceruse lui Ghiţă să fie singur. Îl acuză că are o slăbiciune pentru „o singură muiere” şi îi
propune să îl vindece el de această slăbciune, cerându-i să-l lase singur cu ea. Ghiţă vede acum
momentul prielnic pentru a-l anunţa pe Pintea că Lică este la han, cu banii însemnaţi asupra sa şi pleacă
la Ineu. Văzându-se părăsită de soţ şi împinsă în braţele lui Lică, Ana îşi exprimă dispreţul faţă de ceea
ce devenise soţul ei: ,,Ghiţă nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti”.
De la complicitate la crimă nu mai e decât un pas, iar Ghiţă devine el însuşi ucigaş,
înjunghiind-o pe Ana. Este ucis şi el de Răuţ, câzând pradă propriului său destin, din cauza neputinţei
de se împotrivi setei sale nemăsurate de avere (hybris).
În concluzie, opera are un caracter moralizator, susţinut şi de simetria incipitului cu finalul.
Incipitul conţine norma morală a operei, pe care personajele nu o respectă însă. Avertismentele bătrânei
cu privire la goană după înavuţire sunt ignorate de Ghiţă, iar acesta îşi pierde „liniştea colibeiˮ,
înstrăinându-se de familie. Sancţionarea drastică a protagoniştilor e pe măsura faptelor săvârşite, lor
lipsindu-le stăpânirea de sine, simţul măsurii şi cumpătul.