Articolul-Program al Daciei Literare

Prima jumătate a secolului al XIX-lea este o perioadă de transformări social-culturale,

culminând cu revoluţia de la 1848, prin care lupta pentru emancipare socială şi naţională a
antrenat toate cele trei provincii româneşti. Între anii 1830 şi 1860 a avut loc o riguroasă
activitate culturală şi o intensificare a ideii de unire a ţărilor române,această perioadă fiind
cunoscută în literatură sub denumirea de perioada paşoptistă. Literatura română a cunoscut o
dezvoltare deosebită, în această perioadă de avânt al culturii, prin contribuţia unor scriitori
pătrunşi de idealul eliberării şi unităţii naţionale, care au preţuit frumuseţile patriei şi
folclorul,satirizând totodată viciile orânduirii feudale şi participând activ la lupta socială, la
evenimentele politice ale vremii. În operele lor au împletit romantismul cu clasicismul, în spiritul
marilor valori ale literaturii universale.
Perioada paşoptistă a fost reprezentată în literatură prin scriitori aparţinând celor trei
provincii româneşti: Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo în
Moldova; Ion Heliade Rădulescu, Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu, Nicoale Bălcescu, Ion
Ghica, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu în Ţara Românească; Timotei Cipariu, George
Bariţiu, Andrei Mureşanu în Transilvania.
Presa, aflată la începuturi, s-a manifestat printr-o amplă activitate publicistică; primele
ziare au fost: la Bucureşti – „Curierul românesc” (1829), sub conducerea lui Ion Heliade
Rădulescu; la Iaşi – „Albina românească” (1829), din iniţiativa lui Gheorghe Asachi; la Braşov –
„Gazeta de Transilvania” (1838), având în frunte pe marele cărturar ardelean George Bariţiu.
La 30 ianuarie 1840 ia fiinţă la Iaşi revista „Dacia literară”, din iniţiativa şi sub
conducerea lui Mihail Kogălniceanu, fiind „întâia revistă de literatură organizată” (G.
Călinescu). „Dacia literară” este aşadar prima revistă literară, în jurul căreia s-a manifestat un
curent naţional-popular şi prin care s-au afirmat primii noştri scriitori moderni.
În primul număr al revistei, Mihail Kogălniceanu, publică articolul-program sub titlul
„Introducţie”, în care evidenţiază principalele idei care vor sta la baza creării şi orientării
literaturii româneşti şi care este considerat primul manifest al romantismului românesc. (Pe plan
european, programul romantismului a fost trasat în Franţa, de Victor Hugo, în „Prefaţa” de la
drama „Cromwell” – 1827).
Structura revistei.
- prima parte va cuprinde „compuneri originale” ale scriitorilor colaboratori;
- a doua parte va reproduce articole din alte publicaţii;
- a treia parte se va ocupa de critica operelor nou apărute;
- partea a patra, având un titlu special – „Telegraful Daciei” – va conţine informaţii despre
cărţile în curs de apariţie, despre evenimente culturale sau despre scriitori.
Articolul-Program intitulat „Introducţie” începe cu succinte referiri la publicaţiile vremii,
care, în afară de politică, de ştiri administrative şi de câteva informaţii locale, acestea nu conţin
nimic despre literatură. De aceea, Kogălniceanu s-a gândit că este momentul să iniţieze „o foaie”
care să se îndeletnicească „numai cu literatura naţională” şi în care să poată fi publicate „cele mai
bune scrieri originale”. Pune la dispoziţie paginile revistei „Dacia literară” tuturor scriitorilor din
cele trei provincii româneşti, „fieştecarele cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul său”, ambiţia sa
fiind să apară „producţiile româneşti, fie din orice parte a Daciei, numai să fie bune”.
Mihail Kogălniceanu trasează principalele direcţii pe care să le urmeze scriitorii pentru a putea
crea o literatură naţională, ţelul mărturisit al lui Kogălniceanu fiind acela ca „românii să aibă o
limbă şi o literatură comună pentru toţi”, asigurând scriitorii că operele originale vor beneficia de
o critică obiectivă, „vom critica cartea, iar nu persoana”.
Kogălniceanu condamnă deprinderea de a imita literaturi străine, fără nici o legătură spirituală cu
specificul românesc, de aceea el consideră că „dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie
primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional”, iar traducerile unei opere de valoare din
literatura universală „nu fac o literatură”. El militează cu avânt pentru crearea de opere
autohtone, deoarece operele literare trebuie să păstreze spiritul original şi simţirea românească,
ca fiind „însuşirea cea mai preţioasă a unei literaturi”. Argumentele lui Kogălniceanu se referă la
subiecte inspirate din istoria zbuciumată a neamului românesc, din folclorul nepreţuit şi din
frumuseţile patriei, care pot constitui oricând cele mai originale izvoare de inspiraţie pentru
scriitori.
Numele revistei este ales semnificativ, pentru a exprima unitatea de neam şi ţară, Dacia, idealul
de unire al românilor fiind sugerat destul de transparent.
Mihail Kogălniceanu are concepţii iluministe, rămânând, de altfel, celebră faza prin care
îndeamnă pe toţi românii să-şi cunoască originile şi identitatea spirituală prin întoarcerea către
trecutul istoric al neamului din care provin: „Întrebaţi dar istoria, şi veţi şti ce suntem, de unde
venim şi unde mergem”. El nu se rezumă însă numai la îndemnuri teoretice, ci, pentru a pune la
dispoziţia scriitorilor material documentar şi tipăreşte „Letopiseţele Ţării Moldovei” ale
cronicarilor Grigore Ureche, Miron Costin şi Ion Neculce. Acestea au constituit principalele
surse de inspiraţie pentru scriitorii epocii, ca Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Grigore
Alexandrescu, Al. Odobescu etc.
Cu o apariţie scurtă în timp, ianuarie-iunie 1840, revista „Dacia literară” a fost suprimată
de către domnitorul Mihail Sturdza, după numai trei numere. Cu toate acestea, în paginile sale au
apărut scrieri valoroase şi au publicat scriitori ce vor intra în patrimoniul literaturii române. În
numărul I al revistei a apărut prima nuvelă istorică, „Alexandru Lăpuşneanul” de Costache
Negruzzi. Alţi scriitori au găsit aici găzduire pentru operele lor, cum ar fi pagini de proză sub
semnăturile lui Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu, poezii de Grigore Alexandrescu
(printre care „Anul 1840”), şi C. Stamati, fabule de Alex. Donici, precum şi articole despre
frumuseţea poeziei populare şi a obiceurilor folclorice româneşti.
 Articolul-program „Introducţie” al reviste „Dacia literară” ar putea fi sintetizat prin
câteva direcţii principale trasate de Mihail Kogălnicenanu:
– Creşterea interesului pentru crearea unei literaturi române, prin realizarea de „compuneri
originale”, de producţii româneşti „fie din orice parte a Daciei, numai să fie bune”;
– Înlesnirea colaborării scriitorilor din toate ţinuturile româneşti în paginile revistei,
„fieştecarelea cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul său”;
– Realizarea unei limbi şi literaturi unice, deoarece este foarte important ca „românii să aibă o
limbă şi o literatură comună penrtu toţi”;
– Combaterea imitaţiei altor literaturi, deoarece „dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie
primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional”;
– Traducerile operelor din alte literaturi să fie ale celor de valoare, deşi „traducţiile însă nu fac o
literatură”, ba, mai mult, sunt „ucigătoare a gustului original”;
– Păstrarea specificului naţional în opera literară, a originalităţii creaţiei, care constituie
„însuşirea cea mai preţioasă a unei literaturi”;
– Folosirea surselor de inspiraţie din istoria poporului român – „istoria noastră are dstule fapte
eroice” – , din frumuseţile patriei – „frumoasele noastre ţări sunt destul de mari” – şi din folcor –
„obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice, pentru ca să putem găsi la noi sujeturi
de scris, fără să avem pentru aceasta trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii”;
– Afirmarea criticii literare obiective, „critica noastră va fi nepărtinitoare, vom critica cartea, iar
nu persoana”, precum şi a unei critici de direcţie;
– Scriitorii sunt datori să contribuie prin operele lor la împlinirea idealului tuturor românilor,
Unirea Principatelor.
Curentul naţional-popular „Dacia literară” reuneşte cele mai strălucite personalităţi
literare ale epocii, care vor determina dezvoltarea ulterioară a literaturii române.
Introducţia e considerată un manifest al romantismului românesc, la care au aderat
scriitorii care şi-au început activitatea literată după 1840. Revista a apărut în trei numere, fiind
suspendată din ordinul domnitorului Grigore Ghica, care considerase aluzia: ,,peştele de la cap se
strică”, conţinută într-un articol de-al lui Kogălniceanu, ca o ofensă personală.