Sunteți pe pagina 1din 1

Un om mare isi demonstreaza maretia prin felul în care îi tratează pe cei mici 

Geniul unei furnici


Acum ceva timp m-am apucat să observ viaţa furnicilor şi mărturisesc că m-a uimit să văd cu
cătă ordine şi dăruire muncesc ele.
Dar o furnică anume mi-a atras atenţia. Neagră, de dimensiune medie,  furnica ducea cu ea un pai
de şase ori mai mare decât ea. După ce a avansat cam un metru cu vizibile dificultăţi, a ajuns la
un fel de şanţ, îngust dar adânc, format între două pietre mari. A încercat să traverseze într-un fel
sau altul dar toate eforturile ei au fost zadarnice. În final furnicuţa a facut ceva cu totul insolit.
Cu multă abilitate a sprijinit capetele paiului de o parte şi de alta a crăpăturii construind astfel un
pod pe care apoi a putut traversa “abisul”. Când a ajuns pe cealaltă parte şi-a luat din nou povara
în spate şi şi-a continuat călătoria. Furnica a ştiut să-si transforme povara într-o punte şi astfel şi-
a putut continua drumul. Dacă nu ar fi avut acea povară,  aşa grea pentru ea cum era, nu şi-ar fi
putut continua călătoria.
Aţi prins morala?
De câte ori noi ne plângem de problemele, poverile şi încercările pe care trebuie să le suportam?!
Dar, fără să ne dăm seama, aceste poveri, dacă ştim să le ducem, se pot transforma în punţi care
ne ajută să mergem mai departe şi în final sa triumfăm!
O deficienţă cardiacă a facut dintr-un medic un chirurg renumit, un handicap fizic a facut dintr-
un tânăr un mare scriitor, timiditatea unui student l-a ajutat să ajungă un mare cercetător. Şi câte
alte exemple mai putem meţiona!
Toate ne demonstrează acelaşi adevăr: că de multe ori trebuie să trecem prin momente grele
pentru a ne bucura apoi de cele mai bune momente…Că trebuie să ne acceptăm cu curaj poverile
şi încercările pentru a le putea transforma în succese şi prosperitate.
Treci în aceste momente prin probleme sau adversităţi? Aminteşte-ţi că îngrijorându-te şi
speriindu-te nu reuşeşti nimic. Ai incredere în Dumnezeu. El nu va permite ca încercările să te
strivească, ci îţi va da forţa să le depăşeşti cu curaj, pentru a merge înainte şi a ajunge tot mai
sus.