Potențiale de membrana

Potențiale de acțiune
Membrana celulara - bistrat fosfolipidic in care sunt inclavate o varietate de proteine, enzime,
pompe, canale, transportori.
Membrana celulara reprezintă o structura subțire (7,5-10 nm), pliabila si elastica.
Compoziția aproximativa este: 55% proteine, 25% fosfolipide, 13% colesterol, 4% alte lipide si 3%
glucide.
 Transportul transmembranar:

- Transport pasiv:
- difuziunea simpla
- difuziunea facilitata

- Transport activ (primar si secundar).

Transport pasiv:
- difuziunea simpla
- difuziunea simpla a substanțelor liposolubile (oxigen, CO2, alcool) se face prin bistratul
lipidic. Rata difuziunii este direct proporționala cu liposolubilitatea. Trecerea O2 in celule
se face ca si cum membrana nu ar exista.

- difuziunea apei si altor molecule insolubile in lipide se face prin proteine-canal. Apa
străbate cu ușurința canalele proteice. De exemplu, cantitatea totala de apa care
străbate membrana unui eritrocit in fiecare secunda este de 100 de ori mai mare decât
volumul eritrocitului respectiv. Rata de difuziune depinde si de volumul moleculei – ureea
străbate porii membranei celulare de 1000 de ori mai lent decât apa.

- difuziunea facilitata – prin intermediul unor proteine transmembranare

Difuziunea prin proteine-canal

Canalele proteice au doua caracteristici:

- de obicei au permeabilitate selectiva
pentru anumite substante;
- multe dintre canale pot fi deschise sau
inchise de porti.

Deschiderea si inchiderea portilor este

controlata in doua moduri:
- prin voltaj – modificarea
conformationala este determinata de
schimbarea potentialului electric intre
cele doua fete ale membranei celulare.
- prin liganzi (chimic) – unele proteine
canal se deschid dupa legarea unui
mediator chimic de proteina. Legarea
determina o modificare conformationala.
Un exemplu de mediator este
acetilcolina, care prin legarea de
proteina canal determina deschiderea
unui por incarcat negativ cu un diametru
de aproximativ 0.65 nm, care permite
trecerea de molecule neutre sau ioni
pozitivi cu diametrul mai mic decat
acesta.
Anionii sunt mai voluminosi decat cationii izoelectronici

Anion Raza ionica Cationul Raza ionica

(Å) izoelectronic (Å)
F- 1.36 Na+ 0.95
Cl- 1.81 K+ 1.33
Br- 1.95 Rb+ 1.48
I- 2.16 Cs+ 1.69

Geometria anionilor
J. Mähler, I. Persson,
Inorg. Chem. 2012, 51, 425−438
Difuziunea prin proteine-canal

La nivelul canalului curentul electric este condus după legea “totul sau nimic”. Asta înseamnă
ca deschiderea sau închiderea canalului se face brusc, deschiderea făcându-se pentru un
interval cuprins intre o fracțiune de milisecunda si câteva milisecunde.
Difuziunea facilitata
Este o difuziune mediata de proteine de
transport, deoarece substantele strabat
membrana cu ajutorul unei proteine specifice.
Proteina de transport are un por suficient de
mare pentru a permite trecerea unei molecule
specifice, dar prezinta si un punct de legare
pentru aceasta molecula pe partea interna a
proteinei. Dupa legarea de acest receptor au
loc modificari conformationale care permit
trecerea substantei de cealalalta parte a
membranei.
Difuziunea facilitata este limitata comparativ
cu difuziunea simpla de rata modificarii
conformationale a proteinei de transport.
Transportul activ transmembranar:

- primar – utilizeaza hidroliza ATP;

- secundar – utilizeaza gradientul de

concentratie al unei alte specii chimice care
este transportata simultan cu molecula
transportata activ (co-transport).
Transportul activ transmembranar:

- este cel care permite mentinerea unor

concentratii diferite ale speciilor
chimice de o parte si de alta a
membranelor biologice.
Factori ca influenteaza rata neta a difuziunii:

A. Diferenta de concentratie pentru o

anumita specie chimica intre cele doua fete
ale membranei

Rata cu care difuzeaza moleculele dinspre

exterior spre interior este proportionala cu
concentratia externa (Ce). Rata cu care
difuzeaza moleculele dinspre interior spre
exterior este proportionala cu concentratia
interna (Ci).

Rata de difuziune neta este proportionala cu

diferenta de concentratie intre exterior si
interior, Ce-Ci, (in acest caz concentatia
externa a fost mai mare decat concentratia
interna).
Factori ca influenteaza rata neta a difuziunii:

B. Potentialul electric transmembranar

Spre exemplu, consideram ca specia care difuzeaza

este anionica si are concentratia egala pe ambele fete
ale membranei.
Daca aplicam un potential electric transmembranar
(gradient electric) cu polaritatea pozitiva pe
interiorul membranei si cea negativa pe exterior vom
avea o difuziune neta catre interior cu o crestere a
concentratiei in interiorul celulei, pentru ca sarcina
pozitiva aplicata atrage anionii, iar cea negativa ii
respinge. Dupa o perioada de timp apare o diferenta
de concentratie intre interior si exterior opusa
directiei potentialului electric aplicat. Gradientul de
concentratie are tendinta de a deplasa ionii spre
stanga in timp ce gradientul electric tinde sa-i
deplaseze spre dreapta. Cand diferenta de
concentratie devine suficient de mare cele doua forte
se compenseaza reciproc.

La temperatura corpului (37 °C) diferenta de

potential care va echilibra o anumita diferenta de
concentratie a unor ioni monovalenti este data de
ecuatia lui Nernst:

FEM (in mV) = ± 61logC1/C2,

FEM – forta electromotrica

Factori ca influenteaza rata neta a difuziunii:

C. Gradientul transmembranar de presiune

Uneori, intre cele doua fete ale unei membrane

apare o diferenta de presiune (spre exemplu, la
nivelul membranelor capilarelor sangvine
presiunea este cu aproximativ 20 mmHg mai
mare in interior fata de exterior).
Presiunea este data de numarul de ciocniri al
diferitelor molecule per unitatea de suprafata la
un moment dat. De aceea, atunci cand presiunea
este mai mare pe o parte a membranei decat pe
cealalta parte, un numar mai mare de molecule
lovesc membrana pe acea parte. In consecinta, un
numar mai mare de molecule difuzeaza catre
partea opusa.
Osmoza prin membrane cu permeabilitate
selectiva – difuziunea “neta” apei

Apa este substanta cea mai abundenta care

difuzeaza prin membrana celulara.
Prin membrana unui eritrocit difuzeaza in fiecare
secunda un volum de apa de 100 de ori mai mare
decat volumul celulei. In mod normal, cantitatile
care difuzeaza in ambele sensuri sunt atat de bine
echilibrate incat nu exista o deplasare neta a apei,
volumul celulei ramand constant.
In anumite conditii poate sa apara o diferenta de
concentratie a apei intre o fata si cealalta a
membranei care cauzeaza o deplasare neta a
acesteia. Acest fenomen este denumit osmoza.

Daca avem o membrana permeabila doar pentru apa si de o parte a membranei este apa pura iar pe
cealalta parte o solutie de NaCl, se remarca o trecere a apei catre partea cu solutia de sare.

Presiunea osmotica este presiunea necesara care trebuie aplicata de partea cu NaCl a membranei pentru
a intrerupe osmoza apei.
Presiunea osmotica este determinata de numarul de particule din unitatea de volum de solutie, indiferent
daca acestea sunt molecule sau ioni.

Osmolaritatea reprezinta numarul de osmoli per litru de solutie. O solutie 1 molar de NaCl in apa are o
osmolaritate dubla fata de o solutie 1 molar de glucoza in apa pentru ca NaCl disociaza in apa in Na+ si Cl-
iar glucoza nu disociaza, numarul de particule fiind dublu in cazul NaCl.
La 37 °C o concentratie de 1 osmol la litru produce o presiune osmotica de 19300 mmHg.
Potentiale de membrana produse datorita
difuziunii

Potentialul de difuziune este datorat diferentei

concentratiei ionilor intre cele doua suprafete
ale membranei.

Concentratia ionilor de K+ este mare in interiorul

fibrelor nevoase si mica la exterior. Daca
membrana este permeabila doar pentru ionii de
K+ si nu pentru alti ioni, iesirea acestora din
celula determina aparitia unui exces de sarcini
pozitive in exterior (se considera ca anionii nu
traverseaza membrana). Dupa aproximativ o
milisecunda diferenta de potential dintre
exteriorul si interiorul celulei (potential de
difuziune) este suficient de mare ca sa blocheze
iesirea ulterioara a ionilor de potasiu.

In fibrele nervoase potentialul de difuziune al K+ este de aproximativ 94 mV cu zona electronegativa in

interiorul celulei.

In cazul ionilor de Na+ concentratia mare se afla la exteriorul celulei si concentratia mica in interior.
Acesti ioni (tot pozitivi) tind sa intre in interiorul celulei dand nastere unui potential de difuziune de
aproximativ 61 mV cu polaritate opusa celui generat de ionii de K+, zona negativa fiind situata la
exteriorul celulei.

Semnul potentialului de difuziune este pozitiv daca ionul care difuzeaza dinspre interior catre exterior
este negativ si negativ daca ionul este pozitiv.
Calcularea potentialului de difuziune

Magnitudinea potentialului de difuziune este determinata de raportul concentratiilor ionului

respectiv pe cele doua fete ale membranei si se calculeaza cu ajutorul ecuatiei lui Nernst.

In cazul in care membrana este permeabila pentru mai multi ioni diferiti potentialul de difuziune depinde
de mai multi factori:
- Sarcina fiecarui ion (polaritatea sarcinii si marimea sarcinii);
- Permeabilitatea membranei (P) pentru fiecare tip de ion. Se poate modifica rapid pentru ionii de Na+ si
K+ fiind factorul principal care regleaza transmiterea impulsului nervos.
- Concentratiile ionilor respectivi la interiorul (i) si exteriorul (e) membranei.

Ecuatia Goldman-Hodgkin-Katz permite calcularea potentialului la interiorul membranei atunci cand sunt
implicati doi ioni monovalenti pozitivi (Na+ si K+) si un ion monovalent negativ (Cl-)
Masurarea potentialului de membrana

Masurarea potentialului de membrana se realizeaza cu ajutorul unei

micropipete introdusa prin membrana celulara in interiorul fibrei
nervoase. Micropipeta contine un electrod bazat pe cuplul Ag-AgCl, iar
un alt electrod (denumit “electrod indiferent”) este plasat in
exteriorul celulei. Este masurata diferenta de potential cu ajutorul
unui voltmetru. Potentialul cuplului redox Ag-AgCl este cunoscut si in
acest mod putem sa aflam potentialul membranar.
Principala problema tehnica este rezistenta foarte mare (de ordinul
106 ohmi) la trecerea curentului electric prin varful micropipetei (care
in mod normal are un diametru mai mic de 1 mm).

Variatia potentialului este de la 0, cand electrodul se gaseste in afara

celulei, la -90 mV, cand a traversat membrana celulara si se afla in interiorul
fibrei nervoase, si apoi revine iar la 0 dupa ce electrodul strabate membrana
celulara in partea opusa a fibrei.

Distributia ionilor cu sarcina electrica pozitiva si sarcina electrica negativa

in lichidul extracelular din jurul unei fibre nervoase si in lichidul din
interiorul fibrei. Se observa alinierea sarcinilor electrice negative de-a
lungul suprafetei interne a membranei si a sarcinilor electrice pozitive de-a
lungul suprafetei externe a membranei. Imaginea din partea inferioara
prezinta modificarile bruste al potentialului transmembranar care se produc
la nivelul fetelor interna si externa ale membranei fibrei nervoase.
 Potentialul de repaus

Numarul de ioni care trebuie transferati prin membrana celulara pentru stabilirea potentialului de
repus normal de -90mV este foarte mic in raport cu numarul total de ioni. Doar un procent intre
1/3.000.000 si 1/100.000.000 din toate sarcinile electrice pozitive intracelulare trebuie
transferate pentru a genera acest potential.

Factorii care determina nivelul

potentialului de repaus:
- Transportul activ al ionilor de Na+ si K+ -
pompa de Na+ si K+;
-Difuziunea Na+ si K+ prin membrana
fibrelor nervoase.

Pompa de Na+ si K+ este o pompa

electrogena deoarece sunt pompate mai
multe sarcini pozitive catre exterior decat
catre interior. Pentru fiecare 3 ioni de
sodiu scosi din celula sunt introdusi 2 ioni
de potasiu. Pompa de Na+ si K+ determina
aparitia unor gradiente transmembranare
mari pentru ionii de Na+ si K+.

Difuziunea Na+ si K+ prin membrana fibrelor

nervoase se realizeaza printr-o proteina
canal denumita canal de difuziune (“de
scurgere”) potasiu-sodiu. Aceste canale
sunt de aproximativ 100 de ori mai
permeabile pentru K+ decat pentru Na+.
Potentialul de repaus
A. Daca presupunem ca doar ionii de K+ pot difuza prin membrana,
datorita raportului dintre concentratia interna si externa a
acestui ion, si anume, de 35:1, potentialul Nernst corespunzator
este de -94 mV (= -61xlog35 = -61x1.54).

B. Contributia difuziunii ionilor de Na+ este redusa de

permeabilitatea mai scazuta a membranei fata de acesti ioni.
Raportul concentratiilor interne si externe ale ionului de Na+ este
de 0.1 aceasta ducand la o valoare calculata a potentialului Nernst
de +61 mV pentru sodiu.
Utilizand ecuatia Goldman, care tine cont de permeabilitati, se
ajunge la o valoare a potentialului la interiorul celulei de -86 mV,
valoare apropiata de valoarea potentialului pentru K+.
Permeabilitatea mai scazuta pentru Na+ reduce contributia
acestuia la doar +8 mV.

C. Pompa Na+-K+ aduce si ea o contributie la potential de -4 mV.

Prin insumarea acestor factori se ajunge la un potential de repaus

de aproximativ -90 mV.

Stabilizarea potentialului transmembranar de repaus la nivelul fibrelor

nervoase, in trei situatii: A – cand potentialul transmembranar este
determinat in totalitate numai de difuziunea ionilor de K+; B - cand
potentialul transmembranar este determinat atat de difuziunea ionilor de
Na+ cat si a ionilor de K+; C - cand potentialul transmembranar este
determinat de difuziunea ionilor de Na+ si a ionilor de K+ la care se
adauga pomparea celor doua tipuri de ioni de catre pompa Na+-K+.
Potentiale de actiune

Impulsurile nervoase sunt transmise prin potentiale de actiune,

care reprezinta modificari rapide ale potentialului de membrana ce
se propaga de-a lungul membranei fibrei nervoase. Fiecare potential
de actiune debuteaza cu modificarea brusca a potentialului de
repaus de la valoarea normala negativa catre o valoare pozitiva, iar
apoi inceteaza odata cu revenirea aproape la fel de rapid catre
valoarea negativa initiala.

Etapele potentialului de actiune:

- Etapa de repaus – este potentialul de repaus inaintea debutului
potentialului de actiune. Membrana este “polarizata” la -90 mV cu
partea negativa pe interiorul membranei.
- Etapa depolarizarii. In aceasta etapa membrana devine brusc
foarte permeabila pentru ionii de sodiu. Influxul de ioni de Na+
determina cresterea rapida a potentialului catre valori pozitive.
Procesul este denumit “depolarizare”. In fibrele nervoase mari
excesul de ioni pozitivi de sodiu determina schimbarea brusca a
potentialului catre valori usor pozitive (overshoot). In fibrele
nervoase mici, precum si in multi neuroni de la nivelul SNC
potentialul se apropie de 0 dar nu ajunge la valori pozitive.
- Etapa repolarizarii. La cateva fractiuni de milisecunda dupa ce
membrana a devenit intens permeabila pentru Na+, canalele de Na+
incep sa se inchida si canalele de K+ se deschid mai mult decat in
mod normal. Difuziunea rapida a ionilor de K+ catre exterior
restabileste potentialul negativ normal de repaus. Fenomenul se
numeste “repolarizare”.
Rolul canalelor de sodiu si de potasiu reglate prin voltaj in formarea potentialului de actiune

Elementele necesare depolarizarii si repolarizarii membranei fibrelor nervoase sunt canalele de Na+ si K+
reglate prin voltaj. Acestea sunt diferite de pompa Na+ - K+, dar si de canalele de difuziune pentru Na+
si K+.

Canalul de Na+ reglat prin voltaj are doua porti, una in apropierea segmentului extracelular (denumita
poarta de activare) si cealalta in apropierea segmentului intracelular (denumita poarta de inactivare). In
timpul potentialului de repaus de -90mV poarta de activare este inchisa, impiedicand patrunderea ionilor
de sodiu. In timpul etapei de repaus, cand incarcatura negativa devine mai mica si potentialul creste la
-70/-50 mV se produce o modificare conformationala si poarta de activare se deschide complet.
Aceasta este starea activata cand permeabilitatea membranara pentru Na+ creste de 500-5000 de ori.

Aceeasi crestere a voltajului care determina

deschiderea portii de activare determina si
inchiderea portii de inactivare, dar cu o latenta de
cateva fractiuni de milisecunda fata de
deschiderea portii de activare. In acest moment
potentialul de membrana incepe sa revina catre
valoarea de repaus, acesta fiind procesul de
repolarizare.

O alta caracteristica a inactivarii canalului de sodiu

este faptul ca poarta de inactivare nu se va
redeschide pana in momentul in care potentialul de
membrana revine la valoarea initiala sau in
apropierea acesteia. De aceea, de obicei nu este
posibila redeschiderea canalelor de sodiu inainte
de producerea repolarizarii fibrei nervoase.
Rolul canalelor de sodiu si de potasiu reglate prin voltaj in formarea potentialului de actiune

Elementele necesare depolarizarii si repolarizarii membranei fibrelor nervoase sunt canalele de Na+ si K+
reglate prin voltaj. Acestea sunt diferite de pompa Na+ - K+, dar si de canalele de difuziune pentru Na+
si K+.

Canalul de K+ reglat prin voltaj are doua stari:

- in timpul potentialului de repaus poarta canalului este inchisa, iar ionii de potasiu sunt impiedicati sa
iasa din celula prin acest canal.
- atunci cand potentialul de membrana creste de la -90 mV catre zero, se produce deschiderea
conformationala a portii si difuziunea accelerata a ionilor de K+ catre exterior prin canal.

In cea mai mare parte, canalele de potasiu se deschid in

aproximativ acelasi moment in care canalele de sodiu se
inchid datorita inactivarii.

Astfel, reducerea patrunderii sodiului in celule si

cresterea simultana a efluxului de potasiu se combina
pentru a accelera procesul de repolarizare, revenind la
potentialul de repaus.
Rolul canalelor de sodiu si de potasiu reglate prin voltaj in formarea potentialului de actiune

Modificarile conductantei pentru ionii de

sodiu si potasiu pe pacursul derularii
potentialului de actiune. Conductanta pentru
ionii de sodiu creste de cateva mii de ori in
timpul fazelor initiale ale potentialului de
actiune, in timp ce conductanta pentru ionii de
potasiu creste numai de aproximativ 30 de ori
in timpul fazelor finale ale potentialului de
actiune si putin timp dupa aceea.
Rolul altor ioni in generarea potentialului de actiune

Anionii nedifuzibili din interiorul axonului – molecule proteice, compusi organici cu grupari fosfat
– sunt responsabili pentru incarcatura electrica negativa din interiorul celulei in cazul unui deficit
net de ioni pozitivi.

Ionii de calciu. Membranele tuturor celulelor contin o pompa de calciu asemanatoare cu pompa de
sodiu, care propulseaza ionii de calciu in exteriorul celulei sau in reticulul endoplasmic, creand un
gradient al concentratiilor calciului intre spatiile extracelular si intracelular de aproximativ 10000.
Pe langa pompa de calciu exista si canale de calciu reglate prin voltaj. Aceste canale sunt usor
permeabile si pentru sodiu. Atunci cand sunt deschise, atat Ca2+ cat si Na+ patrund in celula.
Canalele de calciu se activeaza lent, timpul necesar activarii fiind de 10-20 ori mai mare in
comparatie cu canalele de sodiu. Ele sunt denumite canale lente. Canalele de Ca2+ se gasesc in numar
mare la nivelul miocardului si muschilor netezi.

Concentratia ionilor de Ca2+ in lichidul extracelular are un efect profund asupra potentialului la
care sunt activate canalele de sodiu. Atunci cand exista un deficit de ioni de calciu, canalele de
sodiu sunt activate in urma unei cresteri foarte mici a potentialului membranar fata de valoarea
normala. De aceea, fibra nervoasa devine extrem de excitabila, aparand descarcari repetitive fara
sa fie stimulata. O scadere de 50% a concentratiei calciului poate sa duca la tetanie. Tetania poate
sa fie letala daca se produce la nivelul muschilor respiratori.

Mecanismul probabil prin care ionii de Ca2+ influenteaza canalele de sodiu este urmatorul: acesti
ioni se leaga la segmentul exterior al proteinelor canal pentru sodiu. Sarcinile pozitive ale ionilor de
calciu altereaza starea electrica a canalului, modificand potentialul transmembranar necesar
pentru deschiderea portii canalului de sodiu.
Pragul initierii potentialului de actiune – este valoarea potentialului membranar de -65 mV.

Propagarea potentialului de actiune se face bidirectional dupa principiul “totul sau nimic”
Caracteristici speciale ale transmiterii semnalului prin
tracturile nervoase

La nivelul axonului teaca de mielina este produsa in jurul

lui de celulele Schwann. Aceastea se rotesc in jur axonului
de mai multe ori, fapt ce conduce la aparitia unor straturi
multiple de membrana celulara care contin sfingomielina.
Sfingomielina este un izolator electric care reduce fluxul
ionic prin membrana de aproximativ 5000 de ori. La
jonctiunea dintre doua celule Schwann succesive de-a
lungul axonului ramane o zona mica neizolata de 2-3
microni, in care ionii se pot deplasa cu usurinta prin
membrana (nod Ranvier).
Caracteristici speciale ale transmiterii semnalului prin tracturile nervoase

Potentialele de actiune se pot forma doar la nivelul nodurilor Ranvier si apare conducerea
saltatorie.

Conducerea saltatorie determina o pierdere de aproximativ 100 de ori mai redusa a ionilor decat in
cazul axonilor fara teci de mielina.

Viteza de conducere in fibrele nervoase variaza de la 0.25 m/sec la nivelul fibrelor nemielinizate
mici pana la 100 m/sec la nivelul fibrelor mielinizate mari.