-----

Nuvela

“Moara cu noroc”, Ioan Slavici

 Definitia si trasaturile speciei

Ca specie a genului epic, cu dimensiuni mai mici decat ale romanului, la nivelul
continutului , nuvela prezinta o actiune pastrata pe un singur plan, cu un conflict puternic,
adancit treptat pana la paroxism, prin pregatirea atenta a punctului culminant, conflict ce
antreneaza personaje complexe, eroi cu un destin exceptional, conceputi ca niste produse ale
unui mediu social . Daca romanul dezvolta in paginile sale un manunchi bogat de conflicte,
nuvela pastreaza actiunea concentrata pe un singur plan, iar daca romanul isi selecteaza eroii din
cat mai multe medii sociale, oferind o imagine de tip “tesut” a lumii, atunci nuvela isi alege
personajele dintr-un singur cerc social, dintr-un mediu unic, ceea ce conduce la o reprezentare la
scara “celulara” a aceleiasi lumi.

Nuvela isi datoreaza denumirea etimonului italienesc “novella”, traductibil prin “stire
de senzatie”, “noutate”, “intamplare inedita demna de un articol de presa”, adeseori, evolutia
personajului de nuvela fiind atipica si imprevizibila.

• Construirea conflictului in nuvela; scene reprezentative

Spre deosebire de roman, nuvela isi canalizeaza toate energiile epice in albia unui singur
conflict,care se cere adancit gradat in timp, prin cresterea treptata, atent controlata, a tensiunii si
a suspansului.

Conflictul central al textului ramane cel dintre Ghita, un carciumar din zona Ineului si un
sef al porcarilor din pusta banateana, Lica Samadaul. Inclestarea dintre cei doi capata repede
forma unui razboi surd, in care fiecare incearca sa premediteze urmatoarea miscare a
adversarului sau, iar acestui razboi psihologic va cadea victima si Ana, sotia carciumarului.

In cea mai mare parte a timpului, cel care pastreaza controlul asupra conflictului este
samadaul, care se joaca cu mintea carciumarului, cand largind latul gramezi de bani, cu care-l
stapaneste pe carciumar, cand ingustandu-l.Calitatea esentiala a adversarului acestei familii de
carciumari, Lica, va ramane aceea pe care naratorul o numeste cu o dezarmanta amaraciune
“cumintenia” sa, adica sangele rece, autocontrolul desavarsit, cinismul , exersate in mod repetat,
cu fiecare victima pe care o va face.

Ineditul acestei intamplari de scurta durata consta in faptul ca pret de un an , un calau si

victimele sale sunt pusi sa traiasca sub acelasi acoperis, sa manance la aceeasi masa si sa imparta
 acelasi asternut.In tot acest timp, carciumarul si familia sa devin practic ostaticii lui Lica,
in propria lor casa, ajungand sa se obisnuiasca ca aceasta situatie, de parca ar fi fost o
normalitate.

Ghita vine la moara ca sa se scuture de saracie si de conditia mediocra de cizmar. De

partea cealalta, Lica si oamenii sai, Saila, Buza –Rupta, Raut, Acrisor, Paun, sunt obisnuiti sa
stapaneasca liber peste pustietatile din preajma morii, pazind turmele unor oameni bogati si
influenti, printre care se numara si judecatori si avocati maghiari de la oras. Simtindu-se
indispensabil unor astfel de oameni care-si stiau turmele in maxima siguranta cu un om de temut
ca el, Lica va indrazni sa comita fapte din ce in ce mai inumane , si sub protectoratul unui colt de
lume nelocuit, in care cel mai puternic facea legea,in paralel cu o mana de jandarmi
neputinciosi , sfidati si sabotati de cei din tribunale. Porcarii sai au totusi nevoie de un loc in
care sa poata trage oricand ca la ei acasa, ferit de ochii curiosilor,unde sa se odihneeasca dupa
nopti si zile de atacuri, din care sa poata culege informatii de la drumeti referitoare la cei porniti
la drum cu bani asupra lor, la cei de prin sate care adunasera bani acasa, care le vor deveni
ulterior victime, sau la mersul anchetelor conduse de jandarmul Pintea, aflat pe urmele lor, ori ,
de ce nu, unde sa-si poata procura cate un alibi, amestecandu-se la vremea potrivita cu clientii
obisnuiti ai carciumei.

Desi dispretuiesc valorile familiei si un stil de viata obisnuit, porcarii samadaului au

nevoie de bunavointa si fidelitatea carciumarului, care ii va ocoli initial , stiindu-i certati cu legea
si priviti cu ochi rai de oamenii din sat. Imediat ce carciumarul isi ia primele masuri de precautie
(caini, pistoale si o sluga noua, pe Marti), ca sa intretina intimdarea surda cu acesta, Lica ii intra
pe neasteptate in casa, incat sa-i dovedeasca faptul ca i-a cantarit intentiile si ca masurile de
precautie sunt rizibile, cainii nici macar neinstiintandu-si stapanul de sosirea unor straini. Scena
in care Lica imblanzeste precautia cainilor dresati agresivi de Ghita, culcandu-se in iarba,
tavalindu-se si jucandu-se cu ei, cat sa nu se simta dominati de o fiinta mult mai inalta decat ei,si
nici amenintati, ci in tovarasia cuiva cu spirit jucaus,poznas, ca de copil, reflecta magistral tactica
psihologica pe care o va pune in practica seful porcarilor, cu oamenii pe care ii va perverti, deci
inclusiv cu cei doi carciumari.

Primul compromis pe care il face carciumarul este acela de a accepta ca modalitate de

plata a gazduirii porcarilor niste purcelusi furati din alte turme, devenind astfel un complice al
porcarilor, insa tensiunea dintre el si Lica devine cu adevarat semnificativa din momentul in care
acesta, sub amenintarea armelor, ii confisca banii stransi pana atunci prin munca cinstita, sub
pretextul unui imprumut pe care i-l va returna chiar cu dobanda. In realitate, banii sunt o garantie
subtila pe care si-o procura samadaul, in sensul ca ca Ghita urma sa aiba grija sa nu-l tradeze lui
Pintea, deoarece, daca la data scadenta a datoriei , samadaul nu ar fi fost tot liber, ci in
inchisoare, banii nu mai puteau fi returnati.

Este scena in care Lica recunoaste cu cinism ca “i-ar fi fost rusine dac-ar fi venit fara porcari”,
iar nu daca ar fi fost vazut infruntat pe fata de Ghita, de catre acestia, samadaul deconspira
practic faptul ca niciodata nu actioneaza dezorganizat, ca fiecare pas al sau este unul bine
calculat in prealabil.

In inferioritate numerica, intimidat si umilit pe teren propriu de catre samadau( “te-ai

facut bland ca un mielusel”), care sanctioneaza astfel vizitele repetate ale lui Pintea, la moara,
Ghita incearca sa retraseze liniile teritoriului de lupta : “ Intelegere cu sila nu se poate. Sa nu
crezi ca ma poti tine cu frica (…). Nu fi talhar prost, Lica(…). Oameni ca mine sunt slugi
primejdioase, da prieteni nepretuiti(…) Am sa-ti fac pe plac, dar lumea trebuie sa ma creada
stricat cu voi.”

Rezumand, fiindca observase ca puterea lui Lica se baza pe slugarnicia neconditionata a unora
ca porcarii, niste executanti obedienti ai samadaului, carciumarul comunica acestuia ca nu pot
avea o colaborare decat ca de la egal la egal, iar nu de supunere oarba, neconditionata.Chiar
daca nu actioneaza corect, Ghita se dovedeste inca un om demn, puternic si curajos, ferindu-si,
doar prin stapanirea de sine si prin fermitatea cuvantului, din teava armelor de foc ale
adversarilor sai, salbaticiti de putere si bani, copiii si sotia.

Treptat, situatia carciumarului se complica, acesta ajungand sa se zbata in panza de

paianjen tesuta in jurul sau de noul tovaras de nelegiuri, trebuind sa pacaleasca simultan alte
cateva perechi de ochi: ai lui Pintea, ai batranei, ai Anei si ai Utei, intrusa lui Pintea la moara.
Ghita este, pana la un punct, nu numai victima lui Lica, ci si victima lui Pintea un om al legii
nepunticios in raport cu un sistem justitiar corupt, care va sacrifica familia carciumarului,
folosind-o ca momeala pentru un raufacator capabil de fapte abominabile, de care numai Pintea
era constient, ca fost tovaras de nelegiuri, pe vremuri, al samadaului.

Ana si Ghita ajung sa banuiasca de ce sunt capabili oamenii lui Lica : ataca proprietati,
incendiaza, fura, omoara cu sange rece o vaduva si pe copilul acesteia, la drumul mare, sau
elimina fara ezitare, din grupul lor, pe cei care nu respecta cu strictete ordinele, timp in care Lica
incepe sa o curteze pe Ana, chiar sub ochii sotului ei, ai mamei si ai oamenilor veniti la
carciuma. Treptat, Ana indrazneste sa se gandeasca la samadau, ca la un barbat atragator,
ingrijit si instarit: “Lica era porcar, insa dintre cei care poarta camasa subtire cu floricele, pieptar
cu bumbi de argint si bici de carmajin, cu coderistea de os, impodobita cu flori taiate si cu
ghintuite de aur ”, chiar daca initial prezenta lui si a porcarilor o indispunea, o punea in garda si
o revolta, prin aroganta si prin dispretul porcarilor pentru femei, pe care le considerau inferioare
barbatilor (“Vor fi si oameni pe aici?”).

Nedovedit in instanta, porcarul capata curaj, isi angajeaza subalternii in fapte din ce in ce
mai periculoase, pentru a castiga cat mai mult, intr-un timp cat mai scurt, iar aceasta ii determina
sa actioneze din ce in ce mai putin precauti, din oboseala si neatentie, lasand numeroase dovezi
la locul faptei : un bici, un cutit, etc. Procesul de la Oradea, in care Ghita depune marturie
mincinoasa, acoperindu-l pe Lica, il va scoate pe nelegiuit basma curata, in timp ce carciumarul
ramane suspect si eliberat conditionat(“pe chezasie”), adica isi vede onoarea sa si a copiilor sai
patata pentru totdeauna.Vinovati sunt considerati doi “aghiotanti “ marunti ai samadaului, pe
care Lica ii va manipula si-i va sacrifice fara sa clipeasca, acestia fiind inchisi pe viata, la ocna.

Este momentul pactului cu diavolul . Cautand un prilej sa ramana cu carciumarul intre

patru ochi, Lica isi recunoaste cu sange rece faptele, se spovedeste carciumarului, si ii
returneaza neconditionat banii luati cu forta, cu dobanda, nenumarati, cu mult inaintea
termenului stabilit initial, iar Ghita actioneaza asa cum ucigasul ar fi asteptat: “Ghita, cuprins
aspru de o privire patimasa, privi aspru in fata lui(…)Se ridică, scoase sertarul mesei, trase banii
în el și iar îi închise”, trecand cu vederea ca banii erau patati cu sangele vaduvei si de cenusa
casei incediate a arendasului. In scurt timp, aceasta greseala va atrage asupra Anei soarta
vaduvei, injunghiata la drumul mare, si asupra morii, acelasi destin cu al caselor talharite si arse
ale arendasului.

Mai mult, Lica îi mai propune o intelegere, un pact faustic: sa ia locul vaduvei, sa schimbe
bancnotele mai mari din banii furati si sa se ocupe el mai departe de valorificarea obiectelor
pretioase pe care i le va incredinta dupa urmatoarele furturi si jafuri, in targurile in care mergea
dupa marfa, castigul urmand sa fie impartit pe din doua.

In realitate, motivatia psihologica a bunavointei samadaului consta in aceea ca el simtea

nevoia sa intareasca relatia sa cu Ghita, pentru a nu-l inversuna impotriva sa si, pentru ca isi
subrezise tare pozitiile, pierzand trei oameni de incredere (Buza- Rupta si Saila, care fusesera
arestati si vaduva, pe care o omorase pentru ca pastrase fara voia lui un colier furat ce trebuia
vandut si care i-ar fi putut da de gol), simtindu-se incoltit prea de aproape de Pintea, deci vrea
sa-si reinnoiasca grupul. De partea cealalta, Ghita va accepta targul , dorind sa-si vindece rana
de a fi fost considerat vinovat si suspect pe nedrept, hotaraste ca merita sa fructifice material o
nedreptate care i se facuse cand fusese impins in procese si tribuanle, insa ranit puternic in
orgoliul masculin.

Dupa atatea dispute surde cu Lica, din care samadaul iesise parca si mai puternic, carciumarul
va hotari si o contraofensiva periculoasa, actionand pe doua fronturi : pe de o parte, accepta noua
invoiala cu Lica, pe de alta, se intelege cu Pintea sa-i duca lui banii si obiectele de valoare furate
care urmau sa-i parvina de la porcari, fara sa-i spuna acestuia insa ca-si opreste sie jumatate din
suma.

Din acest moment, Lica este indreptatit sa-si considere noul partener de nelegiuri, un
profitor, el catigand bani fara sa se implice insa in partea cea mai riscanta a actiunilor intreprinse
de samadau si de restul gruparii sale. Prin urmare, va ravni sa o imparta si pe Ana cu Ghita, ca sa
se simta chit si ca sa aiba o garantie suplimentara ca familia carciumarului ii este intru totul
fidela.

Mai precis, cat timp un om ca Ghita, in curs de pervertire, ar fi pastrat inca in preajma un singur
alt exemplu de fiinta cu verticalitate morala si constiinta curata, cum era si Ana, constiinta celui
pervertit ar fi inclinat spre un reviriment, spre o redresare, ceea ce nu putea fi pe placul cuiva
complet decazut, fara sansa de reabilitare, fara drum de intoarcere. Demonstrand carciumarului
ca inclusiv o femeie ca Ana ar fi ispitita sa cada in pacat, ca si-ar dori de la viata altceva decat ii
dicteaza legea morala a satului(sa ramana fidela si sa se dedice plenar familiei),samadaul isi
convingea astfel irevocabil novicele pervertit ca toti oamenii sunt ipocriti, ca cei ce au vieti
morale traiesc nefericiti, in minciuna, si pierd sensul adevarat al vietii: libertatea absoluta, curajul
de a sfida legea majoritatii, ajungand sa regrete, la capatul vietii, toate limitele pe care nu au
indraznit sa le calce.

Actionand mereu dupa cunoscutul principiu diabolic “dezbina si stapaneste”, Lica va

turna sistematic veninul neincrederii si al suspiciunii in relatia de cuplu a Anei si a sotului sau,
Ana ramanand , singura pana in acel moment , neingenuncheata de samadau.

Asa cum procedase si cu Ghita, Lica o va ispiti sa intre in pacat, flatandu-i nu pofta de
putere si de castig, ci egoul feminin : dorinta de a se sti frumoasa, admirata, in centrul atentiei si
preferata intre alte femei. Ana si Ghita se indeparteaza tot mai mult unul de celalalt, se ascund
unul de celalat , iar Lica foloseste acest lucru pentru a se apropia tandru de Ana, care, infidela
devenind, i-ar fi furnizat calaului ei un secret foarte mare, cu care ar fi putut-o apoi domina tot
restul vietii, in lumea satului, infidelitatea unei femei maritate fiind un lucru de neiertat.

Simtind ca latul se strange prea tare in jurul familiei sale, Ghita decide sa-l defere pe Lica
jandarmilor cu dovezi ale nelegiuirilor comise in ultimul timp, asupra sa, adica sa-l momeasca in
moara si sa-l anunte pe Pintea cand ar putea lua moara cu asalt pentru a-l aresta . Intelegand ca s-
ar putea sa aiba schimburi de foc si violente de tot felul, prevazator, carciumarul isi expediaza
familia la niste rude in Ineu, sub pretextul sarbatorilor pascale, numai ca Ana interpreteaza eronat
decizia sotului, crezand ca urmeaza ca la moara sa vina femei aduse de Lica, cu care porcarii si
sotul sau sa se distreze de sarbatori, suparand-o nu atat gandul ca Ghita i-ar putea fi infidel, cat
mai ales gandul ca Lica ar putea avea alte femei, prin urmare, il sfideaza pe Ghita si se
incapataneaza sa ramana cu ei la moara, pentru a le strica planurile.

Ghita nu mai are de ales, o va impinge pe Ana in mainile lui Lica, cu care se va iubi
pentru a se razbuna pe Ghita,care-i dovedise ca nu o considera indispensabila sau de neinlocuit
in viata sa ( “Tu esti om, Lica, iar Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti”), in
timp ce Ghita pleaca sa-l cheme pe Pintea la moara, dupa cum se intelesesera. Dupa
consumarea scenei de amor, suspicios si prevazator, Lica se descotoroseste de Ana ca de un
obiect care-l stanjeneste, parasind incinta morii, incat femeia sa se descurce singura cu Ghita .
Ana intelege astfel ca greseala pe care o facuse fusese sa se incapataneze sa creada ca dupa un
chip de barbat atat de frumos, de ingrijit si de atragator, cu siguranta , se ascundea si un suflet
bun, pe care insa Lica nu avusese cui sa-l arate pana la Ana, fiindca nu intalnise inca femeia care
sa merite acest lucru.

Intors din gelozie mai repede la moara, inaintea lui Pintea, Ghita planuieste sa se
sinucida, nu inainte insa de a lua si zilele Anei: “Simt ca mi s-a pus ceva de-a curmezisa in cap si
ca nu pot trai, iara pe tine nu pot sa te las vie in urma mea”. Va actiona de parca ar amana
cumva momentul ultim, speriat cel mai probabil, de grozavia lui: da fan calului, il sterge de
sudoare, il acopera cu o cerga, incuie usa si arunca cheia.

Desi moral ar fi fost ca Ghita sa-l poata infrunta macar acum, pe calaul sau si al familiei
sale, din pacate, eroul se va dovedi, inca o data, slab si-si va varsa veninul asupra sotiei(“daca l-
as fi gasit aici,nu pe tine te-as fi ucis”), pe care o va injunghia in inima, egalandu-si astfel , in
acest moment, maestrul in rau, pe Lica,deci, cine este terorizat, va cauta in jur, pe cine sa
terorizeze. El va fi surprins de Lica, intors la moara pentru ca isi uitase serparul cu bani,
care,intelegand ca scapase totul de sub control, ordona oamenilor sai sa-l impuste pe Ghita si sa
dea foc morii, dupa ce o vor fi golit de banii stransi de carciumar (ironia fiind aceea ca, de la
inceput pana la sfarsit, samadaul va decide cine, cat si pentru cat timp castiga, in acel colt de
lume), pentru a sterge urmele. Soarta nu-i surade insa pana la capat, in sensul ca , avand calul
obosit, Lica nu se poate indeparta suficient de locul tragediei , Pintea apropiindu-se periculos de
mult pe urmele sale, astfel incat se va sinucide, izbindu-se in galopul calului de trunchiul gros al
unui copac.

Intorsi de la rude, batrana si copiii vor accepta cu mainile incrucisate tragedia, ce le

spalase macar si partial ,greselile celor doi soti.In realitate insa, banii primiti cu iresponsabilitate
de Ghita, de la porcar, in scena de dupa procesul de la Oradea,vor transfera asupra familiei sale,
destinele celor de la care fusesera furati: Ana moare injunghiata cu un cutit, ca si vaduva, cu
cateva luni mai devreme, iar moara se va mistui in flacari, ca si proprietatile arendasului talharit
si agresat de porcari.

 Tema si viziune realista asupra lumii

In toate scrierile sale, Slavici ne-a obisnuit cu o viziune realist-moralizatoare,

echilibrata, asupra spatiului ardelenesc din a doua jumatate a secolului al XIX-lea.
Scrierea “Moara cu noroc” este de factura realista, mai intai prin tema sa centrala:
puterea dezumanizanta a banilor, tentatia castigului material necinstit, care poate
rasturna piramide de valori morale si poate deturna destine.Pozitionati geografic in
imediata vecinatate a Occidentului, ardelenii deprind, cu mult inaintea moldovenilor si a
muntenilor , gustul castigului banesc, legile pragmatismului si ale societatii de tip
capitalist,visul pentru prosperitate materiala nefiind criticat, in sine, de catre autor. Pentru
prima oara, in societatea romanesca banul devine o valoare pozitiva, iar in debutul
nuvelei autorul asaza fata in fata doua personaje ce reprezinta filozofiile de viata diferite
ale unor generatii diferite. Batrana, mama Anei, vorbeste “asezat”, fiindu-i dat sa traiasca
in vremuri mai putin dinamice ori competitive, modestia si intelepciunea batranilor fiind
enuntate in fraza-incipit a nuvelei :”Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e
vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit”. In acelasi timp, ginerele sau,
cizmarul Ghita, ca exponent al unei generatii mult mai pragmatice si mai deteraminate sa-
si ia soarta in maini, are “vorba scurta”,el fiind un om de actiune.
 Intocmai ca si Mara, eroina romanului cu acelasi titlu al autorului, Ghita si
Ana, vor ajunge sa puna banul mai presus de siguranta si linistea propriului cuib, mai
presus de iubirea pentru copii, degradarea morala a eroilor de fata fiind insa cu mult mai
mare decat a eroinei de roman.
Nuvela zugraveste o societate alcatuita din doua categorii distincte de oameni: cei
care-si castiga prin munca cinstita existenta si cei cu existente parazitare, care incearca
sa-i exploateze pe primii, dominandu-i prin frica, protejati fiind de un sistem juridic
corupt, aflat in stare incipienta de organizare si functionare.
Doua concepte unice locuiesc mintile personajelor nuvelei lui Slavici: banul si
competitia. Boitarii, cei mai marunti colaboratori ai samadailor, pizmuiesc in gand pe
porcarii, care castiga un pic mai mult decat ei, porcarii, la randul lor, sunt constienti ca
umplu cu munca lor serparele samadailor, iar samadaii stiu sigur ca profitul lor dintr-un
an de pastorit este net nesemnificativ, in comparatie cu gramezile de bani care le intra in
casa proprietarilor maghiari de turme de porci, prin sacrificarea si vinderea carnii pe
piata. In unda acestei energii grosiere a patimii pentru castig nimereste Ghita, un
carciumar initial cinstit, care crede ca poate fi primit in joc, pacalind regulile jocului, iar
finalul va demostra ca se inselase.
Rezumand actiunea nuvelei, am putea spune ca ea articuleaza scene de un
dramatism intens , ce au in prim-plan barbati in saua cailor, atacuri armate, o carciuma,
sali de tribunal , oameni ai legii pe urmele unor raufacatori, crime si jafuri comise cu
sange rece, turme de porci si crescatori de animale din pusta banateana, scene de
infidelitate conjugala, altfel spus, o “poveste din vest”. Salbaticia acestui colt de lume
este dubla : una exterioara si alta interioara.
Peronajele masculine ale nuvelei, crescatori de animale, locuiti de lacomie si de
placerea castigului rapid, se salbaticesc, se dezumanizeaza, coboara la pragul instinctului,
adica exact acolo unde se afla si turmele de porci pe care le mana, pentru ca nu mai
pastreaza nimic din intelepciunea si seninatatea pastorilor din asezarile arhaice romanesti
de altadata. Sufletele li se pustiesc, ca si locurile pe care le-au luat in stapanire, peste care
fac singuri legea, si contamineaza cu obraznicia si cu versatilitatea lor, pe toti cei cu care
au vreo legatura lumeasca.

 Relatii spatio-temporale
In aceeasi maniera realista, autorul fixeaza locul si timpul actiunii, apoi
relateaza obiectiv intamplarile, pastrandu-le ordinea cronologica, dar, mai ales reface
credibil, in maniera veridica, atmosfera unui colt de lume de la granita de vest a tarii,
intre tara Bihorului si pusta banateana, marcata de vecinatatea unor localitati precum
Arad, Oradea, Ineu, Salonta, Fundureni, din a doua jumatate a secolului al XIX lea, daca
ne gandim ca existau deja institutii administrative ale statului precum tribunalele,
jandarmeria , arendasia, sau prefectura.
 Intamplarile se desfasoara pe durata unui an calendaristic, mai precis, de la
sarbatoarea de Sf. Gheorghe, pana la Saptamana Patimilor, din anul urmator.Ambele
repere temporale alese sunt cu conotatii spirituale: Sf. Gheorghe, omoratorul de balaur si
protectorul celor ce muncesc pamantul, poate fi pus in legatura cu destinul lui Ghita, care
va abandona un stil de viata traditional, fara sa poata face fata raului ce se va instala in
viata sa, iar Saptamana Patimilor va rezona in text cu deznodamantul tragic, cu focul
purificator, care va mistui moara devenita carciuma.
 Perspectiva narativa

Cat priveste intentiile moralizatoare ale autorului, acestea se materializeaza , mai ales, in
scurtele pasaje in care, desi omniscient si neimplicat in actiune, naratorul nu-si poate infrana
tentatia unor scurte observatii critice la adresa personajelor, nici macar Ana nefiind ocolita de
spiritul ironic al naratorului : ”ba, cand Uta zicea cate una necalita, stapana ei simtea un fel de
mancarime si prindea pofta sa zica una si mai buna. Juca cum se joaca la carciuma si vorbea cum
se vorbeste la birt, fara multe marafeturi, fara mult inconjur.”

Cu toate acestea, in ansamblu, perspectiva naratorului ramane una detasata, impartiala, obiectiva,
iar ca dovada, sta o scena ca cea din sala de tribunalul din Oradea, in care naratorul omniscient
inregistreaza poezia umana a schimbului de ganduri dintre cei doi soti, inca indragostiti unul de
altul : el se gandeste ca o batjocorea public pe Ana, prin situatia in care o punea, iar ea se
gandeste la faptul ca ar fi trebuit sa-l ajute, sa-i fie alaturi, dar nu s-a priceput cum sa o faca.

Ca tehnica narativa, se remarca si tehnica detaliului cu rol anticipativ. In deschiderea nuvelei,

trei detalii ar trebui sa atraga atentia cititorului , incat ii pot sugera cursul viitor al evenimentelor:
moara darapanata, cu lopetile rupte (imagine simbolica a unei societati agrare pe cale de a-si
parasi vechiul stil de viata, bazat pe producerea de cereale), cinci cruci (care anunta numarul
mortilor de pe parcursul actiunii) si trunchiul carbonizat al unui copac ce fusese lovit de trasnet,
in care-si facusera lacas ciorile (detalii prevestitoare de rau, de moarte si de schimbare
fulgeratoare a destinelor unor oameni, cum va fi incendierea morii, din final). Moara si
imprejurimile par sa fie locuri care se doresc pustii si care vor si ramane pustii, in cele din urma.

 Semnificatii ale titlului; titlu si tema

Din loc in care altadata se macinau cereale, atat de necesare traiului zilnic, moara devine un loc
nepotrivit vietii de familie, in care se traieste in provizorat, in dezordine, in haos si in agitatie
(“ca la moara”) ,si care macina pana la epuizare constiintele unor oameni care inceteaza sa mai
fie stapanii propriilor vieti, lasandu-se in voia inselatoare a norocului , care este schimbator ca si
vantul care ar putea invarti la intamplare roata morii. Expresia “cu noroc”, inspirata, probabil,
autorului de formula de inchinare a paharelor, plaseaza titlul in raport ironic cu restul textului.
Roata morii reitereaza motivul norocului schimbator, ca si directia din care poate bate vantul,
semn ca Ghita si Ana vor pierde controlul asupra propriiilor vieti, ispititi de ideea unei sanse
de castig necinstit, intr-un loc ferit de ochii lumii si ai aparatorilor legii. In ultima instanta,
spatiul morii contrasteaza antitetic cu spatiul hanului din scrierile sadoveniene.

 Personaje in nuvela

Personajul de nuvela are o adancime, o complexitate comparabila cu cea a eroului de roman,

fiind surprins in mai multe ipostaze si urmarit de ochiul naratorului pe o durata mai mare de
timp.Protagonistul nuvelei “Moara cu noroc” este construit nu numai prin prisma conflictului sau
exterior cu Lica, ci si prin prisma framantarilor lui interioare, spre care naratorul omniscient isi
croieste drum prin monologul interior sau prin stilul indirect liber.

Ca text de factura realista, nuvela lui Slavici propune pesonaje modelate sufleteste de
mediul lor social ( satul si targul ardelenesc, lumea arendasilor,a negustorilor si a crescatorilor de
animale, avizi de bani si de avere, din a doua jumatate a secolului al XIX-lea), care le va
cristaliza in timp si o dominanta de caracter: firea influentabila, indecisa, in cazul lui Ghita,
cruzimea de calau a lui Lica, iluzionarea, in cazul Anei sau pofta de justitie, in cazul lui Pintea.

Protagonistul nuvelei nu ilustreaza vreo tipologie si nu are un comportament previzibil,

autorul nefortandu-l sa se incadreze intr-o schema umana, de aceeea reprezinta un personaj
rotund, tridimensional, foarte modern pentru epoca in care a fost creat. Intreprinzator, harnic si
cu initiativa,in calitate de cap de familie, determinat si prudent, ca si carciumar incepator, cand
vulcanic, cand inchis in sine, cu slugile, defensiv, calculat, dar ezitant si orgolios in legatura cu
Lica, mai intai iubitor, tandru si responsabil cu Ana, mai apoi ursuz, necomunicativ si gelos.

Fara sa reprezinte o naratiune la persoana I, textul lui Slavici ramane un exemplu de proza
de analiza psihologica, procesele de constiinta ale personajelor fiind reliefate de autor prin toate
tehnicile naratiunii la persoana a III-a.

Mai intai, naratorul noteaza din exterior, gesturile, comportamentul, tonul si atitudinea
carciumarului. Astfel, pentru ca se simte amenintat, Ghita isi cumpara arme si caini, iar pentru ca
nu-i poate vorbi Anei despre ce-l framanta, isi descarca nervozitatea in relatia cu slugile, sau
chiar in momentele de tandrete pe care le mai are cu sotia, cand ii lasa urme vinete pe brate.Mai
apoi, cursa contra cronometru in care intra, incercand sa multumeasca si pe Lica, dar si pe
Pintea , il va determina sa izbeasca un scaun care trebuia doar mutat dintr-un loc in altul,sau sa
rabufneasca verbal intr-un mod vehement :”lasa-ma dracului, nu ma mai carai si tu, ca destule
am eu pe cap”.

Pentru ca traiesc intr-o perpetua incordare, si el si Lica ajung sa perceapa in fiecare

secunda a vietii lor la moara, pana si cele mai mici si nesemnificative zgomote din imprejurimi:
latratul indepartat al unor caini, sau fosnetul frunzelor copacilor , in bataia vantului.
 In alte imprejurari, naratorul incerca scurte portete fizice ale personajului, pe care le
pune, de asemenea, in slujba analizei psihologice a universului lui interior plin de remuscari si de
neputinta :” numai Ghita statea mereu cu ochii atintiti la pamant, in lupta cu el insusi, cu dorinta
de a-i grai Anei un cuvant”. In acelasi sens, intunecarea interioara a personajului este redata si
prin ochii Anei, care il caracterizeaza direct: “acum el se facuse de tot ursuz, se aprindea pentru
orice lucru de nimic, nu mai zambea ca inainte, ci radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de
el”.

Si mai relevante pentru lupta personajului cu sine insusi, devin pasajele in care naratorul
patrunde direct in universul gandurilor acestuia prin parghiile monologului interior, cum este si
cel prilejuit eroului de finalizarea procesului de la Oradea : “sarmanii mei copii, zise el, voi nu
aveti cum avusesera parintii vostri, un tata cinstit…tatal vostru e un ticalos”, “era legat, si omul
cand se simte legat e suparacios”, sau cele in care gandeste cu voce tare in prezenta Anei: “Am o
nenorocire: pierd ziua de astazi pentru cea de mane”.

Ghita manifesta constant slabiciunea de a-si explica efectul propriilor alegeri,al propriilor
actiuni, prin lipsa sprijinului divin(“pentru ca nu mi-a dat Dumnezeu gandul cel bun la vreme”).
Din cand in cand, insa, fiindca Dumnezeu vorbeste prin oameni, carciumarul este nevoit sa-si
primeasca, indirect, osanda, din gura Anei, care ii oglindeste, ca si sotie, prabusirea, caderea
morala, ceea ce el nu poate accepta, fiindca il doare ce-i spune aceasta, ceea ce-l va determina sa
riposteze vehement: “Mi-e scarba cand ma gandesc ca poti sa imparti patul si casa cu un om asa
cum ma socotesti tu pe mine”.

Pentru a se mai reduce din impresia de omniscineta , monologul interior alterneaza cu

pasajele de stil indirect liber: “asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai
tare decat vointa mea? Nici cocosatul nu e insusi vinovat c-are cocoasa in spate.E in mine ceva
mai tare decat vointa mea.”

Critica literara, mai precis Ioana Em. Petrescu, observa ca drama personajului central al
nuvelei are ca fundament psihologic un proces de automistificare. In momentele de retrezire a
constiintei, Ghita isi linisteste sau isi adoarmele sinele profund, mintindu-se in trei privinte : ca
nu va prelungi la nesfarsit tovarasia cu Lica, ca atat timp cat nu ucide, nu fura, nu ataca la drumul
mare, ci doar gazduieste pe porcari si ii tolereaza ,nu este asemena lor, complicitatea sa fiind
minora, dar mai ales ca face toate aceste compromisuri, nu pentru sine, ci pentru viitorul sigur al
copiilor sai si al Anei. In realitate, Ghita accepta prezenta porcarilor in carciuma sa, nu doar
pentru ca nu s-ar fi cuvenit sa comita discriminari intre musteriii morii, ci pentru ca porcarii erau
niste musterii avantajosi, fata de ceilalti, care-i treceau pragul sporadic, cu consumatie modesta.
Porcarii vin zilnic, in numar mare, devin nelipsiti, si mananca, fiecare in parte, “cat trei”, iar de
asa clienti, Ghita nu se poate lipsi. Mai mult, el ajunge in final, sa-si numere singur banii, sa-si
faca planuri de viitor, independent de Ana si de copii si sa regrete ca apucase sa se casatoreasca
si sa aiba responsabilitati de tata inainte de a-l cunoaste pe Lica, deoarece ar fi avut curaj sa se
intovaraseasca pana la capat, in nelegiuri,cu porcarul, vazand cat de multi bani s-ar fi putut
castiga: ”Imi stai in cale, zise el Anei, in cele din urma”. Asadar, vocea care invinge constant
vointa personajului ramane vocea banilor: “Se gandea la castigul pe care l-ar putea face in
tovarasia lui Lica, vedea banii gramada dinaintea sa si i se impaianjeneau ochii”.

Caracterizarea prin nume a protagonistului se bazeaza pe distantarea eroului de

semnificatiile numelui sau de botez: daca Sf. Gheorghe ucide balaurul, in iconografia crestina,
Ghita va face rabat de la scara de valori morale avute initial, adica se va prabusi sub chemarea
gramezilor de bani castigati prin tovarasie cu porcarii.

Asadar, nuvela conduce cititorul spre multiple concluzii importante pentru viata fiecaruia dintre
noi in parte: o indeletnicire, odata dobandita , nu trebuie abandonata prea usor, ocupatia pe care
ti-o alegi nu ar trebui sa-ti garanteze doar prosperitatea materiala si faima sociala, ci si respectul
comunitatii care a verificat ca prin ceea ce stii sa faci ca poti sa-i fii util, dupa cum , cei ce nu se
aseamana nu trebuie sa se adune, cei ce nu au legaturi lumesti cu semenii nu trebuie sa se aseze
la masa celor cu poveri si responsabilitati sociale : familie, copii, parinti, etc.