Punctuația și ortografia în limba română

Semnele de punctuație

1. Punctul ( . ) marchează sfârșitul unei propoziții sau fraze enunțiative.

2. Linia de dialog ( – ) marchează începutul vorbirii directe.
3. Semnul întrebării ( ? ) marchează sfârșitul unei propoziții sau fraze interogative.
4. Semnul exclamării ( ! ) marchează sfârșitul unei propoziții exclamative (observați
sentimentele care reies din context: admirație, bucurie, nostalgie etc.) sau imperative
(exprimă un ordin, un sfat,o rugăminte, o urare etc.)
5. Punctele de suspensie (…) marchează o pauză în vorbire, arătând că enunțul este
neterminat. (Care ar fi motivele întreruperii vorbirii personajului sau naratorului?)
6. Ghilimelele („ ”) marchează un citat dintr-o operă, vorbele unui personaj (Mihai se
întreabă gânditor: „ Oare ce voi face la test?”), titlul unei cărți.
7. Punctul și virgula ( ; ) reprezintă o pauză mai mare decât virgula, dar mai mică decât
punctul.
8. Linia de pauză ( – ) exprimă o pauză în vorbire, ea înlocuind virgula.
9. Două puncte ( : ) se utilizează înaintea unei enumerații (Am cumpărat de la piață: roșii,
ardei, ceapă.), înaintea vorbirii directe (Maria îl întrabă pe Andrei: - Ce mai faci?) și
înaintea unei explicații (Mi-am învățat lecția: nu o să mai am încredere în oricine).
10. Parantezele rotunde ( ) marchează o explicație, iar parantezele pătrate, în interiorul
cărora sunt trei puncte de suspensie marchează absența unui fragment dintr-o operă [...]
11. Virgula ( , ) marchează, în general, o pauză scurtă în vorbire, dar, în funcție de context,
ea îndeplinește diverse roluri:
 apare într-o enumerație, legând prin coordonare două părți de propozițe de același fel
(Ex: Am un cățel sârmos, drăguț și neastâmpărat);
 separă o interjecție de restul enunțului (O, fiul meu!)
 desparte un substantiv în cazul V de restul enunțului (-Ioane, treci la masă!);
 după un adverb de afirmație sau negație se pune virgulă (Da, am înțeles mesajul. / Nu,
nu am înțeles lecția.);
 înaintea conjuncțiilor adversative dar, iar, însă ci se pune întotdeauna virgulă (Ai
încercat să găsești cabana, dar te-ai rătăcit. / Mircea scrie o poezie, iar Marius o
recită);
 leagă, prin coordonare, două sau mai multe propoziții de același fel (Am citit cartea
recomandată, i-am făcut un rezumat, apoi am anexat fișa în potofoliu.);
 izolează o apoziție (atribut care răspunde la întrebarea „care”, este pus între virgule,
arată o explicație care poate lipsi fără să afecteze înțelesul enunțului) de restul
enunțului (Cristi, prietenul meu, mă așteaptă nerăbdător.);
 desparte sau izolează o propoziție incidentă (în text reprezintă vorbele naratorului) de
restul enunțului (Am terminat tema, zice elevul. - prop. incidentă / Tată, răspunse
George, (-prop. incidentă) am reușit.);
 înainte sau după o circumstanțială de cauză, condițională, concesivă, consecutivă:
- Fiindcă a plouat, (CZ) 1 / ne-am îndreptat spre casă. (PP) 2 /
- Deși a întârziat, (CV) 1 / nu și-a cerut scuze. (PP) 2 /
- A nins atât de mult, (PP) 1 / încât casele sunt îngropate sub zăpadă. (CNS) 2 /
- Vizitează-mă mâine, (PP) 1 / dacă ai timp. (CȚ) 2 /
 Semnele ortografice

1. Cratima poate îndeplini mai multe roluri:

 marchează elidarea unei vocale și rostirea împreună a două cuvinte (între-n; ca-n;
să-mi, c-o etc.);
 marchează rostirea într-un tempo mai rapid (pe-un; pe-o; bine-ai venit; de-o seamă,
ce-ai etc.);
 marchează rostirea împreună a două părți de vorbire diferite (mi-a, ne-au, l-am, și-au
etc.);
 apare în cuvintele compuse (floarea-soarelui, câine-lup, rochița-rândunicii etc.);
2. Apostroful marchează absența unui unui sunet sau grup de sunete (mam`mare, domnu`,
`neața);
3. Punctul ca semn ortografic apare în abrevieri (P.S.D.; C.D.I.; O.N.U., C.E.C. etc.);
4. Bara oblică apare în formule distributive care cuprind numele unor unități de măsură:
km / h; m /s etc.