Varicela

Proiect realizat de Crețu Maria

Seria A, grupa 12

Varicela reprezintă o boală infecțioasă de tip viral ce are un grad ridicat de transmitere,
dovadă fiind și denumirea populară cunoscută ca “vărsat de vânt”. Fiind puternic contagioasă, cu
o răspândire atât de largă, aceasta este determinată de virusul etiologic varicelo-zosterian, un
membru al familiei Herpesviridae, transmis pe cale respiratorie, cu o perioadă de incubație de
aproximativ 14 zile, care se găseşte în conţinutul elementelor eruptive, în sângele şi secreţiile
nazo-faringiene ale bolnavilor de varicelă.
Virusul pătrunde pe cale nazo-faringiană sau conjunctivală, multiplicarea lui are loc,
probabil, în tractul respirator, după care virusul diseminează pe cale sanghvină. Viremia rezultată
duce la însămânţarea diferitelor organe şi ţesuturi unde provoacă leziuni inclusiv în piele. Virusul
are un tropism special pentru tegument, ale cărui leziuni sunt urmarea unei viremii intermitente.
Vezicula variceloasă este localizată strict epidemic, ceea ce explică vindecarea ei fără a lăsa
cicatrice cutanate. Histopatologia leziunilor tegumentare din varicelă este identică cu aceea din
herpes zoster şi herpes simplex. Ea este formată de la început din mai multe alveole, despărţită
prin septuri incomplete şi pline cu un exudat seros în care plutesc resturi celulare leucocite,
hematii şi alte celule epiteliale degenerate. Ulterior, vezicula devine unicelulară.
Din punct de vedere clinic, aceasta se manifestă printr-o uşoară stare de rău generală,
fiind urmată de dezvoltarea pe întreg corpul a unei erupții papuloase, care se transformă rapid în
vezicule cu lichid clar situate pe o bază eritematoasă, cu aspect de “rouă pe petale de trandafir”,
evoluând în puseuri successive. Veziculele transformându-se repede în pustule, vor deveni
ombilicate. În următoarele zile leziunea dezvoltă o crustă şi apoi se vindecă, lăsând uneori
cicatrici deprimate. Aceste leziuni vor aparea în grupuri, reprezentându-se frecvent prin prurit şi
sunt mai des întâlnite la nivelul trunchiului şi mai puțin în periferia membrelor, centripet.
Recurența bolii este rară. Varicelapoate fi fatală pentru pacienţii imunocompromiși.
Varicela poate fi tipică, atipică (mai concret rudimentară, gangrenoasă, hemoragică și
buloasă) și generalizată; după gradul de severitate, ușoară, medie și severă; și poate sau nu să fie
urmată de complicații. Deși în cele mai multe cazuri boala este indulgentă, fără durere, infecția
este deosebit de importantă în practică, deoarece se prezintă extrem de frecvent la copii, prin
contagiozitatea ridicată pe care o determină.
Epidemiologic, reprezintă o boală infecțioasă ce se răspândește universal, însă care nu
este propagată pe o scară largă, la distanțe mari, deci este limitată. Se întâlnește între
colectivitățile de copii, familii și cartiere. La adulți este de o frecvență rară, datorită faptului că
majoritatea indivizilor capătă imunitate pe viață, dobândită la contactul cu virusul încă din
copilărie, iar mortalitatea este foarte scăzută. Sursa de agent patogen a infecției e reprezentată
numai de indivizii bolnavi de varicelă, iar transmiterea se face prin contact direct, de la persoană
bolnavă la persoană sănătoasă, cel mai adesea pe calea aerului. Mai rar se poate transmite și
indirect, prin obiecte proaspăt contaminate de secreții de pe mucoase sau din leziuni
tegumentare.
Pacientul este contagios cu 1-2 zile înainte de instalarea exantemului și până la 6-7 zile
după apariția ultimului val eruptiv, mai concret până ce ultima veziculă se transformă în crustă și
se desprinde natural. Erupţia apare în mai multe puseuri, la fiecare 1 - 2 zile fiecare val eruptiv
fiind însoţit de un croşet febril. Numărul elementelor eruptive este variabil, de la zece până la
câteva sute, chiar mii și direct proporţional cu vârsta. Astfel, copiii mici au erupţii sărace, iar
copiii mai mari au erupţii abundente, însoțite de fenomenul „polimorfism fals” reprezentând
prezența pe aceeaşi zonă de tegument a unor elemente eruptive în diferite stadii de evoluție.
Simptomatologic, există patru perioade ale varicelei, fiecare cu caracteristicile sale
distinctive: perioada de incubație, perioada prodromală, perioada eruptivă și perioada de
convalescență.
Perioada de incubație, mai exact perioada de cand s-a produs contactul infectant și până
când apar primele semne clinice ale varicelei, în mod normal are o durată de circa 14-21 de zile.
Tipic tuturor bolilor infecțioase cu poartă de intrare eterogenă, această perioadă este una
asimptomatică. Purtătorii preinfecțioși sunt deosebit de contagioși pentru câteva zile înaintea
debutului varicelei. Un copil infectat cu virusul herpex zoster ar trebui izolat aproximativ o
săptămână, iar cei care au avut contact direct cu individul vor avea simptome dupa aproximativ 2
săptămâni.
Perioada prodromală, de invazie, preeruptivă, are ca timp de acțiune 1-2 zile la copil și
2-3 zile la adult. Semnele sunt destul de subtile: uşoară astenie, indispoziţie, inapetenţă, cefalee
cu urcarea moderată a temperaturii între 38-83,5°C și dureri musculare.
 Perioada eruptivă are o durată medie de 7-10 zile. Aceasta se manifestă prin erupție,
care apare inițial la nivelul corpului, unde va domina, ca mai apoi să fie vizibilă atât pe față și
cap, cât și pe membre. Caracteristică este și febra de 37-38°C, dar și pruritul ușor. Elementele
eruptive apar la început sub formă de macule mici de 2-6 mm, rotunde sau ovale, de culoare
roşie, bine delimitate, care dispar la presiunea digitală. În câteva ore ele trec în stadiul de papulă
şi apoi de veziculă dau direct în stadiul de veziculă, cu dimensiuni între 2 și 4 mm. La periferie
vezicula este net delimitată şi înconjurată de o zonă roz, care se pierde apoi în mod difuz pe
tegumente, zonă ce este cunoscută şi sub denumirea de „areola” roşie. Prin situarea lor
superficială, forma rotundă şi conţinutul lor, lichid clar şi transparent, veziculele au fost
comparate cu „picături de rouă”. Din cauza tensiunii reduse a conţinutului, vezicula este moale la
palpare. Următoarea zi după apariția veziculei, în mod normal, dacă nu este ruptă, conţinutul ei
se tulbură şi se reduce. În ziua 3-4 lichidul se resoarbe şi vezicula se transformă în crustă. Stadiul
de cruste poate dura 10-20 zile.
Ultima etapă este perioada de convalescență, care începe din momentul formării
ultimelor cruste și va avea o durată de 1-3 zile. După căderea crustei, dacă aceasta nu a fost
ruptă, rămâne o zonă uşor pigmentată roz. Elementele eruptive de pe mucoasă se pot suprainfecta
cu uşurinţă cu germeni piogeni.
Date fiind lipsa unui tratament etiologic eficace pe de o parte şi begninitatea bolii pe de
altă parte, tratamentul în varicelă se va margini la combaterea unor simptome şi la prevenirea
complicaţiilor. Aceasta se face prin mijloace cât mai simple şi se execută la domiciliu, în condiţii
de izolare. Spitalizarea este rezervată numai cazurilor severe şi complicate. Varicela simplă
necomplicată nu necesită medicaţie antivirală, iar în prezent există 3 substanţe antivirale, cu
acţiune antivirus varicelo-zosterian: acyclovir, vidarabina şi alfa-interferon.
Fiind una dintre cele mai frecvente boli infecto-contagioase cauzate de virusul de tip
herpetic, prevenirea îmbolnavirii cu varicelă se face prin administrarea vaccinului numit
varicelo-zosterian, cel mai frecvent fiind numit vaccinul vărsatului de vânt.
Așadar, varicela sau vărsatul de vânt este una dintre cele mai frecvente boli infecto-
contagioase care cauzează erupție, urticarie; apare pe tot parcursul anului, întâlnindu-se mai
frecvent iarna și primăvara și mai mult de 90% din oamenii din întreaga lume ajung să facă boala
la un moment dat în viață, mai ales daca aceștia nu sunt vaccinați împotriva varicelei. Altminteri,
la copiii sănătoși varicela nu este de obicei o afecțiune gravă, însă severitatea acestei afețiuni
variază de la o persoană la alta. Varicela de obicei este mult mai severă și cauzează complicații la
femeile gravide, la nou-născuți, la copii cu vârsta peste 15 ani și la persoanele care au sistemul
imunitar afectat.

BIBLIOGRAFIE

1. MARIN GH. VOICULESCU – BOLI INFECŢIOASE vol.2, editura medicală,

Bucureşti, 1990

2. M. VOICULESCU şi COLABORATORII – BOLI INFECŢIOASE vol. 2, editura

medicală, Bucureşti, 1960

3. CONF. L. CONES – MANUALUL SURORILOR DE CRUCE ROŞIE, editura

medicală, ediţia a-ΙΙΙ-a, Bucureşti, 1989

4. DR. CAROL MOZES – TEHNICA ÎNGRIJIRII BOLNAVULUI vol.2, editura

medicală, Bucureşti, 1978

5. VIRGINIA HENDERSON – PRINCIPII DE BAZĂ A ÎNGRIJIRII PERSOANEI

SĂNĂTOASE/BOLNAVE, NURSING

6. CAIUS SOLOVAN – MANUAL DE DERMATOLOGIE ȘI VENEROLOGIE,

editura Mirton, Timișoara, 2011