Profilul psihologic al scolarului mic

2.1.Profilul psihologic al şcolarului mic

Cunoaşterea profilului psihologic al elevului are o importanţă majoră pentru profesor în

vederea construirii şi selectării celor mai potrivite strategii de diferenţiere a instruirii, strategii ce
declanşează şi stimulează dezvoltarea întegii personalităţi a elevului.

Perioada cuprinsă între 7-11 ani este cunoscută sub denumirea de stadiul operaţiilor concrete
sau stadiul concret operaţional. Prezentăm caracteristicile esenţiale ale acestui stadiu:

 învăţarea şcolară este „motorul” procesului de dezvoltare psihică şi exercită influenţe

hotărâtoare pentru toate transformările din cursul acestui stadiu;

 se stabilesc raporturi mai obiective cu lumea;

 se formează deprinderile de bază pentru scris, citit şi socotit, care asigură ulterior accesul
elevului la conţinuturi din ce în ce mai ample şi mai diversificate;

 creşte caracterul voluntar şi conştient al manifestărilor psihocomportamentale;

 statutul şi rolul de elev sunt însuşite, iar identitatea de sine primeşte noi dimensiuni;
 sfârşitul stadiului împlineşte atributele copilăriei şi se realizează un bun echilibru cu
ambianţa.

Dacă în prima perioadă a ciclului primar elevii au o atenţie fluctuantă, memorie predominant
vizuală, tendinţe spre joc, interes crescut pentru evenimentele concrete, instalarea rapidă a oboselii,
pârârea celor care încalcă regulile; în a doua perioadă a ciclului primar elevii manifestă interes pentru
cunoştinţe, îi pârăsc mai rar pe cei care încalcă regulile, folosesc tehnici intelectuale de învăţare, sunt
atraşi de jocurile de competiţie, li se conturează mentalitatea realistă în detrimentul credulităţii naive.

Dimensiunea intelectuală

Operaţiile acestui stadiu se substituie intuiţiei şi sunt concrete, fiind legate de acţiunea cu
obiectele. Gândirea este legată de realitate. Logica se bazează pe situaţii concrete. Şcolarul mic operează
cu ceea ce este real, cu ceea ce este prezent, nu cu ceva posibil. Operaţiile concrete imprimă gândirii un
caracter operatoriu.
 Piaget denumeşte această perioadă ca fiind „stadiul inteligenţei concrete”, iar M. Debesse o
consideră ca fiind „vârsta raţiunii”, „vârsta cunoaşterii”, deoarece gândirea copilului devine operatorie,
copilul asimilând diverse noţiuni care condensează şi unifică însuşiri ale cunoaşterii senzoriale.

Procesele memoriei înregistrează salturi evidente, astfel şi capacitatea de cunoaştere sporeşte.

Şcolarul poate învăţa şi memora uşor tot ce i se oferă. Acum se conturează diferitele tipuri de memorie:
vizuală, auditivă, chinestezică.

Dimensiunea afectivă

În centrul trăirilor afective ale şcolarului mic se află efectele activităţii şcolare. Viaţa sa afectivă
este dependentă atât de anumite trebuinţe vitale cât şi de relaţiile sale cu mediul social din care face
parte. La această vârstă elevul reacţionează printr-o varietate de stări afective: plăcere, bucurie, durere,
tristeţe, insatisfacţie etc.

Emoţiile şcolarului mic sunt legate de situaţiile concrete în care se află şcolarul. Reacţiile
emoţionale nu se învaţă, ci ele se trăiesc ori de câte ori situaţia care le generează se repetă.
Sentimentele elevului presupun o relativă stabilitate, ele fiind un liant unificator al personalităţii. Şcoala
şi ambianţa şcolii sunt cele care stimulează dezvoltarea unor sentimente superioare de natură
intelectuală, morală şi estetică.

Dimensiunea relaţională

Relaţiile elevului cu ceilalţi sunt determinate de locul pe care copilul îl ocupă în colectivitatea
şcolară. În această perioadă se defineşte sentimentul social-moral al respectului reciproc, copilul se
simte acceptat de către colegii săi şi se consideră partenerul acestora.

Acum se remarcă două tendinţe ale şcolarului: una de ataşare faţă de alte persoane şi alta de
întoarcere spre sine. De acum lumea exterioară şi cea interioară nu se mai află pe acelaşi plan. Ca un
efect al celor două tendinţe se remarcă o accentuare a spiritului de cooperare şi apariţia unor
manifestări de retragere şi neacceptare, a unui sentiment de izolare.

Faptul că viaţa socială a şcolarului mic se intensifică este evidenţiat prin exprimarea
sentimentelor de prietenie şi camaraderie dintre copii, prin trebuinţa de a participa la activităţi comune,
de a constitui echipe care să se întreacă între ele.
 Referindu-ne acum la elevul de clasa a IV-a, caracteristicile generale ale acestei vârste, din
perspectiva stadialităţilor clasice (Erikson, Piaget, Kohlberg), sunt următoarele:

 Stadiul dezvoltării psihosociale este caracterizat prin hărnicie şi inferioritate. Se recomandă

ca la această vârstă să se limiteze comparaţiile între elevi.

 Stadiul dezvoltării cognitive presupune încă operaţii concrete ale gândirii şi debutul
operaţiilor formale.

 Stadiul dezvoltării morale exprimă trecerea de la moralitatea constrângerii la moralitatea

cooperării, de la preconvenţional la convenţional. În această etapă regulile sunt percepute ca înţelegeri
mutuale, iar supunerea la regulile „oficiale” se face din respect sau pentru a-i impresiona pe ceilalţi.

 Învăţarea nu mai interesează la fel de mult deoarece caracterul de noutate s-a diminuat, sunt
necesare eforturi mai mari pentru formarea de competenţe.

Caracteristici fizice

Începând cu vârsta de 9 ani şi jumătate-10 ani şi jumătate, se remarcă un puseu de creştere la

majoritatea fetelor şi la o parte dintre băieţi. Un băiat de clasa a IV-a, ar putea fi frustrat dacă în clasă
există o fată mai dezvoltată, care să-l întreacă la toate sporturile. Această creştere bruscă îi poate
perturba pe elevi şi este foarte important să li se explice situaţia.

Deoarece la această vârstă coordonarea motorie este foarte bună este recomandat ca elevii să
fie implicaţi activ în diverse activităţi de: pictură, modelare, confecţionare de diverse obiecte utile
pentru clasă, activităţi centrate pe creativitate şi originalitate.

Caracteristici socio-morale

Copiii încep să devină selectivi în alegerea prietenilor, apare tendinţa de a avea „cel mai bun
prieten” şi antipatia îndreptată spre cineva. Rolul profesorului este unul esenţial în a observa relaţiile de
prietenie şi a oferi sprjin copiilor care au probleme de relaţionare.

Elevii preferă activităţile desfăşurate sub formă de joc, în grupuri mici, activităţi în care vor
prima respectarea regulilor şi spiritul de echipă, sarcina ocupând un loc secund. Certurile sunt foarte
frecvente.
 Dacă cei mai mulţi elevi încearcă să respecte regulile impuse de profesori şi părinţi, vor exista şi
elevi care le vor încălca ca să-şi impresioneze colegii.

Selman recomandă ca profesorii să-i ajute pe copii în această perioadă să devină mai sensibili la
sentimentele celorlalţi.

Caracteristici afective

Frustrarea elevului duce la două mari probleme ce pot apărea la această vârstă: delincvenţa
juvenilă şi tulburările de comportament. Este evident că intervenţia profesorului, aflat într-o bună
conlucrare cu părinţii, îi va ajuta pe copii să depăşească aceste probleme.

Caracteristici cognitive

La această vârstă deja încep să fie remarcate diferenţele în baza variabilei de sex în ceea ce
priveşte abilităţile şi randamnetul şcolar. Fetele se remarcă prin fluenţa verbală, ortografie, citire şi
calcul matematic, iar băieţii au randamente mai bune în ceea ce priveşte raţionamentul matematic,
orientarea spaţială, soluţionarea problemelor de descoperire. Erorile tipice specifice fetelor sunt cele
legate de interpretarea textului problemei, pe când băieţii se confruntă cu erori de rezolvare. Diferenţa
dintre stilurile de învăţare este şi ea din ce în ce mai evidentă, fapt ce necesită identificarea stilurilor de
învăţare ale elevilor în vederea utilizării acestora în învăţare.

În ansmblul dezvoltării, această vârstă apare ca una de relativă stabilitate ce oferă posibilităţi de
adaptare mai uşor de realizat. Progresele obţinute sunt mai constante şi se manifestă în toate
compartimentele dezvoltării psihice şi fizice.

În această etapă din viaţa elevului, şcoala are un rol esenţial, ea fiind cea care contribuie la
stimularea şi consolidarea tuturor aspectelor pe care le implică cele trei dimensiuni: intelectuală,
afectivă şi realaţională. Alături de şcoală trebuie amintit rolul hotărâtor al familiei în viaţa elevului.
Colaborarea şcolii cu familia trebuie să fie obiectivul oricărui dascăl şi oricărui părinte, în ideea
cunoaşterii capacităţilor şi dificultăţilor cu care elevii se confruntă, pentru a le oferi ulterior sprijinul şi
îndrumarea necesară pentru ca acesta să înregistreze progrese în învăţare şi să se bucure de o
dezvoltare armonioasă a personalităţii.

2.2. Metode şi procedee folosite pentru cunoaşterea elevilor

 Cunoaşterea elevilor reprezintă punctul de plecare în activitatea didactică în general şi în

activitatea didactică diferenţiată în special. Orice cadru didactic, înainte de organizarea şi desfăşurarea
activităţii didactice cu elevii, porneşte de la cunoaşterea temeinică a acestora, atât sub aspectul
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor pe care le au, cât şi sub aspectul capacităţilor

intelectuale, a trăsăturilor de personalitate frecvent solicitate în activitatea de învăţare. Dezvoltarea

intelectuală generală şi calitatea cunoştinţelor sunt strâns legate de motivaţia elevului pentru învăţare,
de însuşirile morale şi voliţionale ale elevilor, a căror cunoaştere este indispensabilă pentru desfăşurarea
unor activităţi didactice eficiente.

În ideea cunoaşterii nivelului de pregătire al fiecărui elev şi al inteligenţei sale generale, pentru a
urmări dinamica dezvoltării individuale, evoluţia lui în diferite momente ale dobândirii cunoştinţelor şi
formării competenţelor, profesorul trebuie să întreprindă o investigare prin care să descopere nu numai
faptele, ci şi cauzele care le-au generat. Este esenţial ca profesorul să cunoască nivelul cunoştinţelor,
capacităţilor, priceperilor şi deprinderilor pe care le deţine elevul, dar şi dificultăţile pe care le întâmpină
acesta. Numai cunoscându-i foarte bine pe elevi, profesorul va reuşi să organizeze activităţi de învăţare
în care să-i antreneze activ pe toţi elevii clasei, urmărind permanent dezvoltarea de noi competenţe pe
baza celor pe care elevii le au deja formate.

Cunoaşterea fiecărui elev este o provocare importantă pentru profesor. „Responsabilitatea

cunoaşterii elevilor, pentru a le descoperi şi a le dezvolta potenţialul, pentru a-i ajuta pe ei să se
cunoască, pentru dezvoltarea încrederii în sine este „startul” pentru reuşita activităţii educaţionale”. 13

Cunoaşterea este puterea care ne ajută să dezvoltăm un management al clasei eficient şi să

asigurăm şanse egale în învăţare elevilor, optimizând procesul de învăţare în raport cu nevoile elevilor
pentru dezvoltarea fiecăruia prin valorizarea particularităţilor psihoindividuale.

Profesorul trebuie să-l ajute pe elev să se cunoască, să se descopere pe el însuşi, să-l ajute să-şi
dezvolte cele 8 competenţe cheie pentru educaţia pe tot parcursul vieţii, menţionate în Cadrul european
de referinţă-2004:

 comunicare în limba maternă;

 comunicare în limbi străine;
 competenţe în matematică şi competenţe elementare în ştiinţe şi tehnologie;
  competenţe în utilizarea noilor tehnologii informaţionale şi de comunicaţie (TIC);
 competenţe pentru a învăţa să înveţi;
 competenţe de relaţionare interpersonală şi competenţe civice;
 spirit de iniţiativă şi antreprenoriat;
 sensibilizare culturală şi exprimare artistică.
Ţine de profesionalismul profesorului modul în care acesta creează ambientul din clasa sa,

atât în ceea ce priveşte aranjarea mobilierului, poavazarea clasei şi stabilirea relaţiilor afective cu elevii.
Un profesor apropiat elevilor va reuşi foarte uşor să-i cunoască pe aceştia, el devenind pentru elevi un
„părinte” sau un „prieten”. Este esenţial ca încă de la primele întâlniri cu elevii profesorul să evidenţieze
unicitatea fiecărei persoane, să-i determine pe elevi să accepte şi să respecte diversitatea, aceasta
devenind ulterior resursă a învăţării diferenţiate.

Amintim câteva jocuri pe care profesorul le poate integra în activitatea de la clasă, astfel

încât să-şi cunoască mai bine elevii şi să-i ajute pe ei să se cunoască mai bine:

 „Istoria numelui”- Elevul îşi va spune numele, a cui preferinţă a fost (a mamei/ a tatălui), ce
semnificaţie are, dacă îi place, dacă i-ar fi plăcut să-l cheme altfel.

 „Eu, o pagină de ziar”- Se realizează un brainstorming despre se este un ziar. Ulterior

__________________________________

13 Otilia Păcurari, Elena Ciohodoru, Marcela Marcinschi Călineci, Ticu Constantin, Cunoaşterea
elevului,Ministerul Educaţiei şi Cercetării- Unitatea de Management a Proiectului pentru Învăţământul
Rural, Bucureşti, 2009, p.10

fiecare elev primeşte câte o pagină de ziar şi coli de hârtie de dimensiuni diferite pe care să scrie articole
de prezentare despre ei înşişi. Acestea vor fi lipite pe pagina de ziar primită, aşa cum ar dori să fie dată la
tipar. Se vor afişa toate ziarele pe un perete şi se vor citi.

 „Am pasiuni/ hobby-uri, deci exist!”- Fiecare elev realizează pe o coală albă/ colorată o
„carte de vizită” originală prin care face cunoscute celorlalţi preferinţele sale de petrecere a timpului
liber. „Cărţile de vizită” vor fi prezentate şi expuse în clasă.

 „Zoom Foto” – Elevilor li se solicită să aducă o fotografie preferată din albumul personal,
prin care ei se pot face cunoscuţi cel mai bine colegilor. Profesorul va crea un spaţiu special destinat
acestor expoziţii de fotografii.

 „Eu-Eu, Eu-Ceilalţi, Eu Ideal”- Profesorul solicită elevilor să răspundă colegului de bancă la

întrebările: Cum mă văd eu? Cum mă văd ceilalţi? Cum aş vrea să fiu? Elevii care doresc prezintă
răspunsurile şi în faţa clasei.

 „Vânătoarea de asemănări sau deosebiri”- Elevii primesc pe o fişă un set de întrebări: Cine
are doi fraţi? Cui îi place culoarea portocalie? Cui îi place să deseneze? Cine preferă matematica? Cine
petrece un timp exagerat la calculator? Cine creşte un animal de casă? etc. Pentru fiecare întrebare
elevii discută şi notează cu cine au răspunsuri comune/ diferite. La final se analizează asemănările şi
deosebirile.

 „Împreună, reuşim!”- Fiecare copil primeşte o petală împărţită în două, pe care notează
răspunsurile la întrebările: Ce primim? Ce oferim? Pe rând, vor lipi petalele pe o floare uriaşă în centrul
căreia scrie: „Când suntem uniţi, înflorim!”,”Împreună vom înflori!”

 „Discurs de Oscar”- În clasă este adus un covoraş care este prezentat ca fiind locul
persoanelor importante, cărora li s-au întâmplat situaţii/ evenimente deosebite. Fiecare copil are maxim
5 minute pentru a pregăti un discurs convingător pentru colegi, urmând să-l rostească pe covoraş, în faţa
clasei.

 „Experiment ştiinţific”- După clarificarea conceptului de experiment ştiinţific, fiecare elev

va avea de studiat pe parcursul unei săptămâni un coleg: interese, abilităţi, atitudini, pasiuni/ hobby-uri,
trăsături, activităţi, caracteristici, abilităţi, aptitudini, puncte de îmbunătăţit, visuri etc, idei ce vor fi
notate într-un jurnal ştiinţific. Numele persoanei pe care o va avea de studiat va fi ştiută prin tragere la
sorţi. Cercetătorul va trebui să fie cât mai discret, pentru a nu influenţa comportamentul subiectului.
Poate realiza un portofoliu de cercetare, ideile notate în jurnal fiind susţinute de: imagini, poze, citate
exacte, produse ale activităţii. La finalul săptămânii, fiecare cercetător va prezenta observaţiile
înregistrate, într-o conferinţă ştiinţifică.

 „O 9 fişă şcolară!”- Profesorul va crea o fişă de caracterizare a elevului care să cuprindă 9

puncte.

 „Cu creionul pe hârtie, calităţi am desenat”- Fiecare elev este solicitat să scrie pe o coală de
hârtie acele calităţi care îl recomandă pentru o activitate de proiect. Ulterior, pe o coală de hârtie prinsă
pe spatele fiecărui participant se vor trece calităţile persoanei respective văzute de ceilalţi elevi. La
sfârşit, se vor compara autoevaluarea şi aprecierea dată de ceilalţi, în vederea creşterii cunoaşterii de
sine, intrecunoaşterii şi dezvoltării stimei de sine.

 „Călătoria cunoaşterii”- La începutul semestrului, elevii pot fi invitaţi să descrie într-o

„valiză” desenată pe o coală de hârtie un lucru nou pe care l-au învăţat sau cercetat în timpul vacanţei.
În prima etapă sunt urcate în trenul cunoaşterii 6 bagaje. În jurul fiecărui bagaj se adună trecătorii
interesaţi de conţinut. După interesele exprimate, se formează primele 5-6 grupuri. Propunătorii
povestesc, iar trecătorii în timp ce ascultă îşi notează ideile noi pe care le vor folosi într-o compunere cu
tema vacanţei. Cele 6 „bagaje” se aleg prin tragere la sorţi. Această activitate stimulează exprimarea
intereselor diferite şi lucrul în echipă. (Cunoaşterea elevului,Ministerul Educaţiei şi Cercetării- Unitatea
de Management a Proiectului pentru Învăţământul Rural, Bucureşti, 2009, p.12-18).

Jocurile mai sus enunţate pot fi adaptate de profesor, create noi variante ale acestora, acestea
fiind integrate în diverse activităţi desfăşurate la clasă, în ideea unei mai bune cunoaşteri a elevilor cu
care lucrează, acceptării diversităţii şi utilizarea ei ca resursă de învăţare.

Pe lângă jocurile amintite anterior, profesorul trebuie să-şi întocmească fişe de observaţii, în
care să noteze cu regularitate progresele, regresele, stagnările, dificultăţile elevilor, aspecte ce ţin de
personalitatea acestora, felul în care se comportă în relaţiile cu ceilalţi şi în diverse situaţii, nivelul
cunoştinţelor şi capacităţilor. În acest sens este foarte importană apropierea de elevi şi iniţierea de
discuţii deschise cu aceştia, pentru a-i cunoaşte mai bine. La fel de importantă pentru întreaga activitate
didactică este şi păstrarea unei legături permanente cu familia elevilor şi cooperarea cu aceasta în
ideea asigurării reuşitei în învăţare a elevului.

În vedearea cunoaşterii nivelului cunoştinţelor elevilor şi capacităţilor acestora, profesorul poate

întocmi teste iniţiale pe care să le aplice la începutul anului şcolar, începutul semestrului sau a unor
unităţi de învăţare ce urmează a fi parcurse. Analiza testelor aplicate îl vor ajuta pe profesor să

ia cele mai potrivite decizii în ceea ce priveşte diferenţierea învăţării în etapele următoare.
 2.3.O mai bună cunoaştere a elevilor prin Teoria Inteligenţelor Multiple
Pe lângă cunoaşterea aspectelor mai sus amintite legate de elevi, este important să ne
îndreptăm atenţia şi spre Teoria Inteligenţelor Multiple propusă de Howard Gardner în lucrarea „Frames
of Mind: The Theory of Multiple Intelligences” în 1983. Această teorie porneşte de la premisa că toţi
oamenii dispun de cel puţin nouă inteligenţe diferite: verbal/ lingvistică, logico-matematică, spaţială,
muzicală, corporală, interpersonală, intrapersonală, naturalistică, existenţială.

Inteligenţa verbală / lingvistică se manifestă la persoanele care au plăcerea de a citi, a scrie, a

vorbi, sunt atenţi la folosirea limbajului şi sensibili la sensurile, structurile şi funcţiile cuvintelor. Aceste
persoane pot deveni: jurnalişti, poeţi, avocaţi, profesori, scriitori, moderatori TV, oratori etc.

Inteligenţa logico-matematică presupune capacitatea de a analiza logic problemele, de a realiza

operaţii matematice, de a investiga ştiinţific sarcinile, de a utiliza raţionamente inductive şi deductive, de
a rezolva probleme abstracte, de a grupa şi ordona date, precum şi de a le interpreta. Persoanele cu
inteligenţă logico-matematică manifestă gândire logică şi critică, sunt ordonaţi şi exacţi în datele pe care
le solicită sau le oferă. Aceştia pot deveni: matematicieni, contabili, oameni de ştiinţă, programatori etc.

Inteligenţa vizuală / spaţială se manifestă prin perceperea cu deosebită acuitate a culorilor,

liniilor, formelor, spaţiului şi a relaţiilor dintre aceste elemente. Aceste persoane gândesc în imagini şi au
darul de a percepe lumea cu acurateţe vizuală şi capacitatea de gândi tridimensional. Aceste persoane
pot deveni: pictori, arhitecţi, fotografi, artişti, piloţi, ingineri, mecanici, sculptori, grădinari, cartografi,
proiectanţi, graficieni etc.

Inteligenţa muzicală / ritmică presupune aptitudini şi talent muzical. Persoanele cu inteligenţă

muzicală / ritmică au capacitatea de a produce şi de a aprecia muzica, ritmul, înălţimea sunetului şi a
timbrului. Ei înţeleg cel mai bine lumea prin ritmuri şi meloodii. Pot deveni: muzicieni, cântăreţi,
compozitori, poeţi, pianişti etc.

Inteligenţa corporală / kinestezică se remarcă la persoanele care au darul coordonării motrice şi

o bună sensibilitate tactilă. Aceste persoane simt nevoia să se afle mereu în mişcare şi reacţionează fizic
la tot ce-i înconjoară, sunt foarte îndemânatici şi folosesc corpul în moduri sugestive şi complexe. Pot
deveni: atleţi, meşteşugari, mecanici, chirurgi, dansatori, sculptori, tâmplari, sportivi, actori etc.
 Inteligenţa socială, interpersonală caracterizează persoanle care au darul empatic şi al
relaţionării, interacţionând eficient cu ceilalţi. Aceste persoane au capacitatea de a sesiza, aprecia şi
înţelege stările, intenţiile, motivaţiile, dorinţele celorlalţi, mediază cu succes conflictele, demonstrează
calităţi de lider şi participă la activităţi colective. Pot deveni: profesori, directori, politicieni, consilieri,
poliţişti, lideri etc.

Inteligenţa intrapersonală are la bază darul autoreflecţiei, al metacogniţiei şi capacitatea de

autocunoaştere şi autoapreciere corectă a propriilor sentimente, motivaţii, temeri. Persoanelor cu
această inteligenţă le place să lucreze singuri şi ştiu foarte bine să se automotiveze, sunt introspectivi,
contemplativi, independenţi, plini de voinţă. Pot deveni: teologi, întreprinzători etc.

Inteligenţa naturalistă este caracteristică persoanelor care iubesc şi înţeleg natura şi frumuseţile
pământului. Sunt preocupaţi să clasifice diferite specii şi rase, cresc, colecţionează plante şi animale,
apără interesele acestora şi pot deveni: astronomi, biologi, ecologi, fermieri etc.

Inteligenţa existenţială presupune darul de a reflecta, de a filozofa, sensibilitate şi capacitate în

a pune întrebări profunde despre existenţa umană, sensul vieţii, ce misiune avem etc. Pot deveni filozofi,
gânditori, analişti etc.

Cunoscând că „Fiecare om reprezintă o combinaţie unică de dezvoltare şi manifestare a acestor

abilităţi”14, profesorul poate opta pentru a identifica tipurile de inteligenţă ce caracterizează fiecare elev
din clasa sa, rezultatele fiind de fapt punctul de plecare în diferenţierea învăţării. Deoarece aceste
inteligenţe multiple sunt considerate de Gardner ca fiind „... potenţialităţi biologice care se dezvoltă mai
mult sau mai puţin în funcţie de oportunităţile întâlnite şi de motivaţia individuală, la orice vârstă” 15,
profesorul trebuie să propună elevilor diverse strategii de învăţare centrate pe stimularea diferitelor
tipuri de inteligenţă dominante, strategii de învăţare care să asigure tratarea diferenţiată a elevilor în
învăţare. Pentru a-i determina pe elevi să se implice activ în învăţare, să fie motovaţi, trebuie să le
oferim diverse experienţe de învăţare axate în special pe o învăţare eficientă corespunzătoare
inteligenţei / inteligenţelor dominante.

Utilizarea teoriei inteligenţelor multiple în instruirea diferenţiată presupune parcurgerea unor

paşi. După Crenguţa-Lăcrimioara Oprea aceşti paşi ar fi:

1. Cunoaşterea şi identificarea capacităţilor / abilităţilor elevilor care le permit să se remarce şi

care sunt proprii unui tip de inteligenţă dominantă. Pentru aceasta se poate opta pentru:
- realizarea de portofolii de observaţie a elevilor în timpul orelor şi în afara lor;

- stimularea elevilor să-şi exprime interesele;

- crearea de jurnale reflexive;

- antrenarea elevilor în activităţi în care să-şi demonstreze abilităţile;

_________________________________

14 Crenguţa-Lăcrimioara Oprea, Strategii didactice interactive, E.D.P., Bucureşti, 2009, p. 73

15 Ibidem

- aplicarea de teste de autoevaluare în ideea dezvoltării capacităţii de reflecţie asupra propriilor

progrese înregistrate şi a conştientizării lacunelor;

- aplicarea de chestionare elevilor.

2. Familiarizarea elevilor cu teoria inteligenţelor multiple, prin explicaţii în ce constă teoria inteligenţelor
multiple, care sunt caracteristicile fiecărei inteligenţe, cum pot fi descoperite şi dezvoltate. Învăţarea
diferenţiată din perspectiva teoriei inteligenţelor multiple presupune adăugarea treptată a câte unui
element nou, care să stârnească interesele elevilor şi să le descopere talentele. În acest sens elevii
trebuie stimulaţi să expună felul în care şi-au manifestat inteligenţele în activităţi formale, nonformale
sau informale; deasemenea pot fi invitate personalităţi publice care s-au făcut remarcate dovedind
prezenţa pregnantă a unor abilităţi specifice unei inteligenţe: scriitori, artişti, arhitecţi, muzicieni,
ingineri, arheologi.

3. Elevii trebuie îndrumaţi să reflecteze asupra propriilor potenţialităţi / capacităţi, conştientizându-şi

combinaţia de inteligenţe multiple.

4. Elevii trebuie motivaţi să-şi dorească să lucreze pentru a-şi dezvolta inteligenţele multiple.

5. Profesorul trebuie să ofere ocazii / oportunităţi în care elevii să-şi poată manifesta şi dezvolta
inteligenţele multiple. Trebuie să învăţăm elevii să gândească precum un om de ştiinţe, matematician,
artist, istoric etc.
 Pentru stimularea învăţării din perspectiva teoriei inteligenţelor multiple, profesorul poate folosi
strategii didactice interactive şi diferenţiate: portofolii, hărţi conceptuale, proiecte, interviuri, jurnalul
reflexiv, studiu de caz etc dându-le elevilor posibilitatea de a-şi exprima propriile interese, opinii,
atitudini faţă de materialul de studiat şi asupra modului în care doresc să-l studieze.

Pornind de la premisa că „Elevii pot învăţa orice dacă materia este abordată prin metode
compatibile cu elementele forte ale stilului de învăţare, aceiaşi elevi înregistrează eşecuri când materia
este abordată după metode incompatibile cu elementele lor forte” 16, profesorul trebuie să fie procupat
în a cunoaşte stilul de învăţare caracteristic fiecărui elev, pentru a adopta cele mai potrivite

strategii de învăţare pentru elevi.

Cunoscându-ne foarte bine elevii putem opta pentru diverse activităţi de instruire diferenţiată

îndreptate spre a stimula inteligenţele multiple. Astfel elevii vor înţelege cât de inteligenţi sunt, vor
căpăta încredere în forţele proprii, vor deveni mai conştienţi de punctele forte dar şi de slăbiciunile lor
pe care le pot suplini prin moduri personale de lucru cu informaţia. Elevii vor învăţa să-şi exprime
rezultatele învăţării într-un mod personal, caracteristic.

_________________________________

16 Rita Dunn, Ritta Dunn answers questions on learning styles. Educational Leadership, 1990, p.18

2.4.Stiluri de învăţare ale elevilor

Cercetările estimează că la fiecare 5 ani avem 100% informaţii noi, astfel este nevoie de

identificarea, conştientizarea şi dezvoltarea unui stil personal de învăţare, ca set de abilităţi şi atitudini
transferabile care să permită adaptarea la noile provocări contemporane ale lumii.

În ceea ce privesşte definirea conceptului „stil de învăţare”, există diverse definiţii ale acestuia.
Amintim câteva definiţii:

 „Stilul de învăţare cuprinde un ansamblu de factori cognitivi, afectivi şi fiziologici, ce

servesc drept indicatori relativ stabili ai modului în care cel ce învaţă percepe, interacţionează şi
răspunde la mediul de învăţare. ”(Kefee, 1987, p. 36)

 „Stilul de învăţare este predispoziţia elevilor de a adopta, într-o manieră independentă, o

strategie de învăţare particulară în raport cu cerinţele sarcinii de învăţare.”(Schmeck, 1983, p. 233)
  „Stilul de învăţare corespunde preferinţei elevilor pentru anumite modalităţi de predare la
clasă, maniera în care preferă să abordeze diferite experienţe de învăţare.”(Renzulli, Smith, 1978, p.2)

Constantin Cucoş spunea despre stilul de învăţare că este „preferinţa elevului pentru mediul
concret de învăţare în clasă, modul în care doreşte să studieze, respectiv: preferinţa pentru lucrul în
echipă sau studiul individual, preferinţa pentru situaţii nestructurate sau pentru situaţii structurate,
preferinţa pentru o anumită modalitate perceptivă.” 17

Cunoaşterea stilului de învăţare al elevului de către profesor şi elev, îl va ajuta pe profesor în a

organiza eficient instruirea diferenţiată şi pe elev în a învăţa eficient. Pentru că suntem diferiţi, modul în
care învăţăm este diferit. Specialiştii afirmă că stilul de învăţare este unic asemenea fiecărei persoane.

Există o tipologie a stilurilor de învăţare. Astfel, Grasha şi Riechman diferenţiază şase stiluri

de învăţare, strucutrate pe trei dimensiuni bipolare: stilul participativ/stilul nonparticipativ, stilul

cooperant/stilul competitiv, stilul autonom/stilul dependent. Kolb propune patru stiluri de învăţare:
stilul divergent (concret-reflexiv), stilul convergent (abstract-sctiv), stilul asimilator (reflexiv-abstract),
stilul acomodativ (concret-activ). Cea mai frecvent utilizată clasificare a stilurilor de învăţare, întâlnită cu
precădere la elevii din ciclul primar, este cea realizată de Barbe, Swassing şi Milone. Aceştia fac distincţia
între trei stiluri de învăţare: stilul vizual, stilul auditiv şi stilul chinestezic.

_________________________________

17 Constantin Cucoş, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Editura

Polirom, Iaşi, 2009, p.334

Stilul vizual se caracterizează prin faptul că elevul preferă să înveţe pe bază de ilustraţii, hărţi,
imagini, diagrame. Este important pentru elev să vadă textul scris pentru că are o memorie vizuală bună.

Caracteristici ale stilului de Ce face profesorul pentru elevii Mijloace utilizate în învăţare/
învăţare vizual cu stilul de învăţare vizual? Sugestii de activităţi

Preferă să vadă cuvintele scrise. Furnizează materiale Diagrame, grafice;

Când ceva este descris, preferă vizuale şi interesante într-o Fotografii, cărţi colorate,
să vadă o imagine a descrierii
respective. varietate grafică. panouri, postere, colaje;

Preferă „o linie a timpului” sau Se asigură că prezentările Emisiuni TV, show-uri;

ceva similar diagramelor pentru
vizuale sunt foarte bine Jocuri, notiţe, ziare, reţete,
a-şi aminti evenimentele istorice.

Preferă instrucţiunile pentru organizate. reviste, lecturi, cărţi, post-it,

sarcinile de învăţare să fie scrise
faţă de cele verbale.
Observă toate elementele fizice,
materiale, concrete în clasa de
elevi.
Organizează cu atenţie toate
materialele de învăţare pe care
le foloseşte.
Îi place, se bucură să decoreze
spaţiul de învăţare.
Preferă fotografii şi ilustraţii cu
un conţinut tipărit şi explicaţii
scrise.
Îşi aminteşte şi înţelege mai ales
prin folosirea graficelor,
diagramelor, tabelelor şi hărţilor.
Pe parcursul lecţiilor, urmăreşte obiecte (scrisori, cutia cu
să fie auzit de toţi elevii pentru
a-l asculta şi înţelege cât mai scrisori);
bine. Hărţi, tabele, ilustraţii, expoziţii;
Face scheme, fişe, schiţe, Desene animate;
rezumate uşor de citit. Prezentări Power Point;
Utilizează întreaga varietate Filme;
tehnologică: computer, Videoproiector, flipchart;
video, videoproiector, Tablă smart;
cameră de filmat, TV, Rapoarte scrise;
fotografii, Internet etc. Cartonaşe colorate;
Rebusuri, puzzle;
Jurnale, buletine informative;

Apreciază prezentările Power Liste cu întrebări, soluţii;

Point prin folosirea video-
proiectorului. Fişe de lucru.

Studiază materialele pe baza

notiţelor şi a organizării
conţinuturilor într-o manieră

personală (scheme de învăţare,

concluzii, schiţe, idei

principale).

Se bucură de participarea la
activităţile artistice vizuale.

Tabel nr. 1

Stilul auditiv se caracterizează prin faptul că elevul învaţă mai bine prin audierea unui discurs, a
explicaţiilor celorlalţi. Elevul asociază conceptele cu diverse sunete, preferă să înveţe cu un fond muzical
şi are o mai bună memorie auditivă.
Caracteristici ale stilului de
învăţare auditiv
Îşi aminteşte foarte bine ceea ce
spune el şi ceea ce spun alţii.
Preferă să discute ideile, chiar
dacă nu au fost înţelese imediat.
Găseşte că este dificil să
muncească în tăcere şi linişte
pentru o perioadă lungă de
timp.
Îşi aminteşte cel mai bine
prin repetiţii verbale (proverb
latin: “Repetiţia este mama
învăţăturii”) şi prin discuţii cu
voce tare.
Îşi aminteşte foarte bine sarcinile
verbale.
Se bucură de oportunităţile
de a face prezentări de teatru
(drama, teatru de păpuşi,
scenete, recitarea unor versuri
Stilul vizual
Ce face profesorul pentru elevii Mijloace utilizate în învăţare/
cu stilul de învăţare auditiv? Sugestii de activităţi
Reformulează ideile principale şi Rapoarte orale sau prezentări;
întrebările.
Discuţii cu clasa sau cu un grup;
Variază viteza, volumul,
Discuţia Panel (experţi în diverse
intensitatea în vorbire ceea ce teme);
ajută la crearea unei adecvate Debate (pro/contra);
şi interesante „compoziţii, Înregistrări audio, video;
melodii” pentru ureche.
Cântece, instrumente muzicale;
Notează punctele cheie sau
Teatru de păpuşi;
cuvintele cheie care îi ajută
TV/radio show;
să evite confuzia datorată
Jocuri verbale;
pronunţiei.
Spectacole, scenete/ povestiri
Pe parcursul lecţiilor, se asigură
despre evenimente curente;
să fie auzit de toţi elevii pentru
Peer tutoring (de ex. programe
a-l asculta şi înţelege cât mai
educaţionale: rezolvarea
bine.
conflictelor, dezvoltarea stimei
Încorporează aplicaţiile
multimedia (TIC) în procesul de sine, prevenirea HIV/DIDA);
Prezentări orale;
de predare-învăţare, utilizând:
sunete, muzică, discurs, Demonstraţii;
etc.), care să includă şi folosirea conferinţă (înregistrările pe Recitări poeme.

muzicii. casete audio, casete video,

CDuri, instrumente muzicale).
Îi plac discuţiile în grup,

dezbaterile şi cele care se “iscă”

în clasă.

Manifestă interes şi entuziasm

pentru expresiile verbale

(muzicalitatea, ritmul

cuvintelor).

Îi este uşor de distras atenţia de

zgomote, dar la fel de uşor şi de

tăcere.

Tabel nr. 2

Stilul auditiv

Stilul chinestezic se caracterizează prin preferinţa pentru activităţi în care sunt posibile
experimentele, desfăşurarea activităţilor practice şi care solicită implicarea fizică în activitatea de
învăţare.

Caracteristici ale stilului de Ce face profesorul pentru elevii Mijloace utilizate în învăţare/
învăţare chinestezic cu stilul de învăţare chinestezic? Sugestii de activităţi

Îşi aminteşte foarte bine ceea ce Acordă şi permite elevilor Activităţi chinestezice;
face. chinestezici să ia scurte pauze pe
Cercetări („Plantele
parcursul lecţiilor şi să facă
Îşi aminteşte foarte bine dacă se
implică fizic şi participă activ la
sarcinile de învăţare.
Se bucură dacă acţionează şi
creează.
Îi place să folosească
computerul.
Preferă să se implice în activităţi
manuale.
Se bucură de oportunitatea de a
construi în mod fizic, de a mânui
materialele de învăţare.
Are probleme dacă stă într-un
singur loc pentru mult timp.
Arată interes pentru activităţile
fizice şi entuziasm.
Manifestă tendinţa de a se juca
cu mici obiecte în timp ce ascultă
la ore sau învaţă, muncesc.
Manifestă tendinţa de a mânca
în timp ce studiază.
Îi place jocul actoricesc într-o
situaţie relevantă a unei
chestiuni de studiat.
mişcare sau să se relaxeze.
Încurajează elevii chinestezici
să noteze opiniile lor despre
temele discutate în cadrul
activităţilor şcolare şi
extraşcolare.
Încurajează elevii chinestezici
să stea în picioare sau să se
mişte în timp ce povestesc ceva
sau învaţă un nou material
Încorporează resursele
multimedia (computer,
videocamera, retroproiector,
camera etc.) în program şcolar
(prezentările cadrelor didactice
şi ale elevilor).
Furnizează o mulţime de
activităţi practice în clasă.
medicinale”);
Demonstraţii, dansuri;
Confecţionare produse;
Exerciţii corporale;
Întreceri sportive, competiţii,
concursuri;
Muzică şi lecturi;
Video show, excursii;
Îmbrăcămintea (scenografie,
parada modei);
Joc de rol/interviuri;
Şarade, pantomimă;
Scenete de teatru;
Proiecte, portofolii;
Plimbări, mersul pe jos şi lecturi,
teatru de păpuşi;
Performanţe muzicale;
Laboratoare ştiinţifice;
Activităţi tactile;
Modelaj, sculptură, colaje;
Albume cu tăieturi din ziare, cărţi
de colorat;
Creaţii artistice;
Rame pentru tablouri;
Lucru de mână, cusături,
broderii, postere, afişe;
Cartonaşe cu sarcini;
 Tablă/ flipchart, tablă smart,
obiecte, litere din glaspapier/
pâslă;

Jocuri, puzzle, origami;

Lucru la computer;

Colecţii, dicţionare, expoziţii.

Tabel nr. 3- Stilul chinestezic 18

_________________________________

18 Otilia Păcurari, Elena Ciohodoru, Marcela Marcinschi Călineci, Ticu Constantin, Cunoaşterea
elevului,Ministerul Educaţiei şi Cercetării- Unitatea de Management a Proiectului pentru Învăţământul
Rural, Bucureşti, 2009, p. 80-88

Pentru identificarea stilului de învăţare caracteristic fiecărui elev profesorul trebuie să îndrume
elevii în a-şi autoobserva propria conduită de învăţare, urmând ca apoi să discute cu ei despre modul în
care ei învaţă uşor, cerându-le să utilizeze descrieri, explicaţii. În acest sens profesorul poate opta pentru
diverse exerciţii pe care să le integreze în activitatea de la clasă, observând pe parcursul desfăşurării
acestora modul în care elevul acţionează pentru realizarea sarcinii solicitate. Deasemenea profesorul
poate construi chestionare în care să surprindă variabilele auditive, vizuale şi chinestezice.

Este foarte important să-i ajutăm pe elevi să-şi conştientizeze natura stilului de învăţare.
Deoarece atunci când avem o sarcină de rezolvat nu întotdeauna beneficiile stilului de învăţare ies în
evidenţă, profesorii trebuie să folosească o varietate de metode pentru a „îmbogăţi” elevii cu strategii
de dezvoltare a stilurilor de învăţare identificate.

Sunt persoane care au un stil de învăţare dominant puternic, iar alţii au o combinaţie de mai
multe stiluri. Deasemenea este posibil să folosim stiluri de învăţare diferite pentru sarcini de învăţare
diferite.

Tabel nr. 4-Avantajele identificării şi dezvoltării stilurilor de învăţare 19

Pentru elevi Pentru părinţi Pentru profesori

Dezvoltarea autocunoaşterii;
Relevarea punctelor tari şi
punctelor slabe ale învăţării;
Eliminarea obstacolelor
învăţării;
Îmbunătăţirea stimei de sine
Prevenirea neînţelegerilor
dintre copii- profesori-
părinţi;
Evidenţierea abilităţilor de
învăţare;
Optimizarea învăţării prin
adoptarea unui mod
personal;
Obţinerea de note mai bune
la şcoală;
Dezvoltarea unor relaţii
pozitive cu cei din jur;
Scăderea problemelor de
comportament.
_________________________________
19 Ibidem
Înţelegerea nevoilor de Trăirea situaţiilor din clasă şi din afara clasei,
în mai puţin stres;
învăţare ale copiilor;
Obţinerea unor rezultate mai bune cu elevii;
Identificarea motivelor
care generează eşecul Existenţa satisfacţiei profesionale;
şcolar;
Îmbunătăţirea managementului timpului;
Reconsiderarea
barierelor în învăţare; Formarea imaginii acurate asupra diversităţii
din clasă;
Abordarea optimistă a
întregului potenţial al Creşterea spiritului de echipă;
copilului. Dezvoltarea relaţiei interpersonale dintre
profesor-elev;
Comunicarea profesorilor cu elevii şi părinţii;
Clarificarea nevoilor de învăţare individuale
ale elevilor;
Învăţarea prin cooperare, lucrul pe grupe;
Evidenţierea în mod real a nevoilor elevilor
Conştientizarea cauzelor eşecului în
învăţare;
Stabilirea strategiilor de optimizare a
învăţării.