SISTEM DE ALARMĂ ÎMPOTRIVA EFRACȚIEI

Sistemul de alarmă împotriva efracţiei este un sistem care detectează și indică prezenţa,
pătrunderea sau tentative de pătrundere a unui intrus în interiorul locurilor supraveghetate.
Sistem de alarmă împotriva jafului armat reprezintă un sistem de alarmă care furnizează
unui utilizator mijloacele de a provoca deliberat o condiţie de alarmă care să indice un jaf armat.
Sistemul de alarmă împotriva efracţiei și jafului armat reprezintă un sistem de alarmă
combinat împotriva efracţiei și jafului armat.
Abrevieri :
IAS (intruder alarm system) – sistem de alarmă împotriva efracţiei
HAS (hold-up alarm system) – sistem de alarmă împotriva jafului armat
I&HAS (intrusion and hold-up alarm system) - sistem de alarmă împotriva efracţiei și jafului
armat
Pentru un I&HAS trebuie alocat un grad de securitate care va determina caracteristicile sale.
Gradele de securitate sunt de la 1 la 4.
Grad 1 – risc scăzut : Un intrus sau un răufăcător este suspectat că va avea cunoștinţe slabe
despre sistemele de alarmă și de a utiliza o gamă limitată de scule usor disponibile.
Grad 2 – risc scăzut pana la mediu : Un intrus sau un răufăcător este suspectat că va avea
cunoștinţe limitate despre sistemele de alarmă și de a utiliza o gamă generală de scule și
instrumente portabile.
Grad 3 – risc mediu pană la inalt : Un intrus sau un răufăcător este suspectat de a fi familiarizat
despre sistemele de alarmă și de a poseda o gamă completă de scule și aparate electronice
portabile.
Grad 4 – risc inalt : Se utilizează când securitatea are prioritate asupra tuturor celorlalţi factori.
Un intrus sau un răufăcător este suspectat de a avea capacitatea sau mijloacele de a planifica în
detaliu o efracţie sau un jaf armat și de a deţine o gamă completă de aparate inclusiv mijloace de
substituire pentru componentele vitale ale sistemului.

Componentele unui sistem de alarmă

1. Centrala de alarmă
2. Acumulatorul backup
3. Tastaturi de operare
4. Detectoare
5. Dispozitive de semnalizare
 6. Butoane și pedale panică
7. Module

1. Centrala de alarmă

Centrala este o placă electronică care folosește algoritmi speciali pentru a gestiona toate
dispozitivele care compun sistemul. 
Centrala se montează într-un loc ferit în interiorul unei cutii metalice cu rol de protecţie,
aproape de o sursă stabilă de curent 220V. Cel mai des, cutia metalică și centrala de alarmă se
montează în apropierea tabloului electric, de unde poate fi obţinută tensiune 220V de pe o
siguranţă dedicată.
În cutia centralei se montează un transformator și un acumulator de 12V. Transformatorul
se ocupă cu transformarea tensiunii de 220V CA (curent alternativ de la reţeaua electrică) în
tensiune continuă pentru alimentarea centralei. Acumulatorul de 12V furnizează centralei și
întregului sistem de alarmă energia electrică necesară în cazul unei pene de curent. Astfel, în
cazul unei pene de curent, sistemul antiefracţie funcţionează normal, iar locaţia este în continuare
protejată până la 72 ore. Timp suficient ca defecţiunea de la reţea să fie remediată.
Carcasa este echipată cu un comutator anti-vandalizare conectat la intrarea dedicată a
panoului. Dacă sistemul nu este în modul de "reparaţie/întreţinere", orice încercare de a deschide
carcasa declanșează alarma.
Panoul de control monitorizează funcţionarea corectă a tuturor echipamentelor instalate
în sistem.
Panoul colectează informații de la senzori, tastaturi, circuite anti-vandalizare, detectează
orice defecţiuni în cabluri, și în caz de nereguli, pornește semnalizarea optică și acustică.
Dacă panoul de control este echipat cu un modul de comunicare, se poate notifica
utilizatorul sau compania de securitate cu privire la acțiunea ce a declanşat alarma.
Orice interferenţă în sistem nu va trece neobservată, fiind stocată în memoria unității.
La alegerea unui panou de control cu alarmă anti-efracţie, trebuie să se acorde o atenție
deosebită numărului de intrări/ieșiri (de nivel ridicat şi scăzut de curent) și opțiunilor de
extindere a sistemului (în caz că va fi necesar pe viitor).
Centrala, in funcţie de marcă și model, oferă mai multe zone și partiţii pe care se pot
conecta și distribui diversi senzori.
Ce este o zonă?
O zonă este o intrare fizică a centralei la care se pot conecta mai mulţi senzori. De regulă,
se conectează la aceeași zonă toţi senzorii care aparţin de o incăpere sau un spaţiu definit.
De exemplu, în cazul unei case, se pot defini următoarele zone: zona acces principal, zona
bucătărie, zona living, zona dormitor, zona acces secundar. Fiecare din aceste zone poate fi
protejată de mai mulţi senzori. Deci, dacă în dormitor există 2 senzori de mișcare, atunci acei 2
senzori vor fi conectaţi la aceeași zonă în centrală, zona "dormitor". Astfel, în cazul unei spargeri
centrala va anunţa cu precizie în ce parte a casei (în ce zonă) s-a produs evenimentul.
Ce este o partiţie?
O partiţie este o împărţire logică a zonelor unei centrale. O partiţie poate fi compusă din
oricate zone.
De exemplu, să spunem că într-o casă cu 2 etaje se dorește armarea parterului și etajului 1
separat. Se va dori ca atunci când nu este nimeni acasă să se armeze întreg sistemul, cu toate
zonele acestuia, dar atunci când este cineva acasă (noaptea de exemplu) să se poata arma doar
parterul și să rămană dezarmat etajul 1. Aici intervin partiţiile. Partiţia 1 va fi formată din zonele
care se află la parter și Partiţia 2 va fi formată din zonele care se află la etaj. Sistemul de alarmă
ofera control individual pe fiecare partiţie, deci fiecare partiţie va putea fi armată / dezarmată
independent una faţă de cealaltă.
Alegerea centralei de alarmă potrivite se face în funcţie de parametrii locaţiei ce trebuie
protejată: număr de zone, număr de partiţii, cu suport wireless sau nu, etc. Este important să fie
aleasă centrala potrivită locaţiei pe care dorim să o asigurăm. O centrală prea mică nu ne va oferi
control, iar o centrală prea mare va fi doar o risipă de bani.

2. Acumulatorul backup
Acumulatorul se montează în cutia centralei și are ca scop alimentarea întregului sistem
de alarmă în cazul unei pene de curent. Cel mai des se folosesc acumulatori de 7Ah, capabili să
ofere sistemului o autonomie de 48h fără curent de la linia 220V.

3. Tastaturi de operare
În cadrul unui sistem de alarmă, tastatura este dispozitivul prin care utilizatorul
interacţionează cu sistemul de alarmă. Tastatura se conectează direct la centrala de alarmă și
permite utilizatorului să armeze, să dezarmeze, să modifice setarile sistemului de alarmă, practic
să controleze întreg sistemul de alarmă. In plus, tastatura memorează și afisează toate
evenimentele importante ce au loc în sistemul de alarmă: zonele unde s-au produs evenimente,
erori de sistem, defecţiuni tehnice, etc.
Aceste manipulatoare permit instalatorului să facă setările panoului de control și să
programeze toate funcțiile sistemului de alarmă.
Un sistem de alarmă conține de obicei o tastatură principală (master) și manipulatoare de
zonă/partiție (dacă este necesar).
Tastatura principală are display LCD şi taste numerice sau ecran tactil.
Tastaturile de partiție au tastaturi numerice și sunt prevăzute cu semnalizare optică simplă
sub formă de LED-uri. Ele sunt folosite pentru a arma și dezarma partițiile, în timp ce tastatura
principală este responsabilă pentru controlul întregului sistem de alarmă.
Se montează aproape de intrarea principală în locaţie, pentru a fi la îndemană. 
Atunci când se pleacă din locaţie sau se ajunge în locaţie se introduce un cod din 4 cifre
în tastatură, pentru armare / dezarmare sistem.
Tastatura oferă și informaţii importante despre starea tehnică a sistemului folosind
diferite beculeţe și afisaje. Nu în ultimul rând, tastatura este folosită pentru programarea
întregului sistem.
Gestionarea zilnică a sistemului de alarmă se limitează la activarea și dezactivarea
operațiunilor prin utilizarea codurilor corespunzătoare și vizualizarea/resetarea istoricului
alarmelor.
La părăsirea locaţiei, proprietarul va trebui să se asigure că nicio zonă nu este activă (prin
zonă activă înţelegem că un senzor din acea zonă a detectat ceva, un PIR a "simţit" mișcare, un
contact magnetic nu este închis, etc). După care va putea introduce codul de armare. Se va auzi
un semnal sonor care informează că in câteva secunde sistemul se va arma (numărul de secunde
disponibile este programabil, tot folosind tastatura).
 La intrarea în locaţie prin accesul principal, pentru că sistemul nu știe dacă cel intrat este
proprietarul sau un intrus, tastatura va emite un semnal sonor strident, care informează că este
necesar codul de dezarmare, altfel va porni alarma.

4. Detectoare de efracţie
Detectorul de efracţie este un echipament conceput să genereze un semnal sau un mesaj de
efracţie ca răspuns la detectarea unei condiţii anormale ce indică prezenţa unui risc.

Detectoare de efracţie pot fi clasificate după cum urmează:

- detectoare de mișcare:
 Detectoarele de mișcare pasive în infra roşu – PIR (Pasive Infra Red)
 Detectoarele de mișcare cu microunde – MW – (Micro-Wave)
 Detectoarele de mișcare în dublă tehnologie (PIR+MW)
- contactul magnetic - (reed switch)
- alți detectori: pentru detecţie spargere geam/sticlă, vibrații, apă, monoxid de carbon, gaze, fum,
bariere infrarosu (detectori cortină).

Detectoarele de mișcare pasive în infra roşu – PIR (Pasive Infra Red)

Aceste detectoare au următorul principiu de funcționare: detecţia schimbărilor în radiația

termică a obiectelor externe în domeniul infraroșu depărtat cu un senzor PIR.
Semnalul electric de ieșire este procesat de un aparat electronic adecvat care este capabil
să distingă micile diferențe cauzate de trecerea unei persoane de alte perturbaţii care pot declanşa
alarme false.
Riscul alarmelor false este minimizat prin intermediul lentilelor Fresnel şi al segmentelor
de oglindă care împart zona protejată în mai multe segmente.
Trecerea unei persoane prin segmente determină modificări ciclice în radiaţiile IR
concentrate în elementele de pe senzorul PIR, ceea ce va declanşa alarma.
Se montează pe pereți la o înălțime între 2 si 2,4 metri de la podea.
Sunt detectori volumetrici, în sensul ca supraveghează un anumit volum al unei
încăperi. Ca zona acoperită, ei au un unghi de deschidere de 90 grade și, în funcție de model,
detectează mișcarea până la o distanță medie de 12 metri.
Se pozitionează astfel încât să "vadă" geamurile și căile de acces. In general, este
suficient un astfel de detector montat într-un colț al camerei pentru o detecție completă.
Pe cât posibil instalarea lor se execută în așa fel încât intrusul să traverseze perpendicular
calea de detecție și nu frontal.  
Aria de detecție este delimitată de granițele naturale existente (pereți, geamuri):
detectorul PIR nu sesizează mișcarea dincolo de pereți sau geamuri (radiația infrarosu nu trece
prin astfel de obstacole).
Sistemele de alarmă cu detector pasiv cu infrarosu (PIR) sunt printre cele mai răspândite
sisteme antiefracție. Este un sistem întâlnit în protejarea locuințelor și a sediilor de firmă mici,
deoarece este accesibil și fiabil.
Aceste detectoare sunt capabile să detecteze prezența unui obiect care emite infraroșii
(caldură) prin "învățarea" temperaturii ambiente a locației monitorizate, si apoi prin detectarea
oricărei schimbări de temperatură datorată prezenței unui obiect. Folosind principiul diferențierii,
adică o verificare a prezenței sau a non-prezentei, detectoarele pasive cu infrarosu, verifică dacă
există caz de intruziune în zona monitorizată.
Limitări în procesul de detecție: deoarece este un senzor care de fapt măsoara mișcări
termice, amplasarea in zone cu temperaturi ridicate (apropiate de temperatura corpului uman)
duce la scăderea eficacitații detecției; teoretic dacă o persoană radiază aceeași temperatură ca în
mediul în care se deplasează, aceasta ar putea fi "invizibilă" pentru senzor.
Detectorul de miscare PIR este foarte sensibil la curenți de aer (atât calzi cât și reci) , deci
se recomandă să nu uitati geamuri deschise în încăperile unde aveti astfel de senzori : pot genera
alarme false.
La exterior pot fi utilizați doar detectori cu detecție duală (microunde + PIR).

Detectoarele de mișcare cu microunde – MW – (Micro-Wave)

Un detector cu microunde (microwave detector) funcționează ca un radar auto. Radiația

este emisă din detector, radiație ce se reflectă din orice corp care se apropie sau se îndepărtează
de senzor.
Aceste detectoare se bazează pe utilizarea efectului Doppler, un fenomen fizic ce constă
în modificarea lungimii de undă/frecvenței semnalului recepționat de către observator, fenomen
cauzat de mișcarea sursei de semnal relativ faţă de observator.
Transmițătorul emite unde ce sunt reflectate de diverse obiecte fixe din interiorul camerei
și se întorc la receptor, fără să-şi schimbe lungimea de undă/frecvența.
Cu toate acestea, în cazul unui obiect aflat în mișcare în zona de detecție, semnalul
reflectat de obiect (sursă "secundară") va avea o lungimea de undă/frecvență diferită, interpretată
ca o intruziune în aria protejată.

Detectoarele de mișcare in dubla tehnologie (PIR+MW)

Aceste detectoare combină avantajele detectoarelor în infraroșu și a detectoarelor cu

microunde.
Prin folosirea a două elemente de detecţie diferite creşte rezistenţa detectoarelor la
alarmele false.
Circuitele electronice ale acestor detectoare analizează semnalele provenite de la ambele
elemente de detecţie și declanșează alarma numai în cazul depistării simultane a unui intrus.

Contactul magnetic - (reed switch)

Contactul magnetic este o componentă importantă a sistemului de alarmă.

Un contact magnetic este un senzor care se montează în general în locurile unde există
deschideri precum uși, porți sau ferestre.
Senzorii sunt formați din două părți, una care se montează în tocul usii sau a geamului și
alta care va fi montată în partea mobilă, senzorii magnetici vor reusi astfel să depisteze atunci
cand ușa sau fereastra este inchisă sau deschisă și va transmite un semnal către unitatea centrală a
sistemului de alarmă.
Toate contactele magnetice se montează pe partea interioară a geamurilor sau ușilor.
Nu se vor monta pe elemente care vibrează la deschiderea ușilor de acces pentru a nu
genera alarme false.
 Atenție! Dacă în locație aveti geamuri oscilobatante este recomandată instalarea
contactelor magnetice pe partea de jos a geamurilor, cât mai aproape de glafuri, pentru ca
sistemul să poată fi armat și atunci când geamurile sunt lăsate în poziția semi-deschisă.
Senzorii magnetici sunt comutatoare NC (normal închis)/ NO (normal deschis) care
detectează mișcarea unui magnet amplasat pe un corp ce trebuie protejat.
Senzorii sunt compuși din două părți: un releu (întrerupator) amplasat pe partea
interioară, fixă a ferestrei/ușii și un magnet amplasat pe partea mobilă.
Când ușa este închisă, contactul este în starea NC (normal închis), el trecând în starea NO
(normal deschis) prin deschiderea ușii.
Acești senzori magnetici pot fi de două tipuri, aplicabil cu montaj aparent sau îngropat.
Cei mai răspândiți sunt senzorii magnetici cu montaj aparent care pot fi aplicați pe ușă și
toc cu ajutorul șuruburilor sau a adezivului. Astfel partea pe care se află firul este montată pe toc,
și partea fără fir pe partea mobilă.
Există și senzori magnetici de tip wireless, aceștia au însă un preț infinit mai mare.
Senzorul magnetic wireless te scapă de inconvenientul firelor trase prin pereti, găurirea
peretilor sau a tocului și oferă un montaj mai simplu. Un senzor magnetic wireless se
alimentează prin baterii sau cu ajutorul unui acumulator propiu. Există modele speciale pentru
uși, ferestre sau chiar uși culisante.
Al 2-lea tip de senzor magnetic, cel îngropat, este montat în toc astfel încât să nu fie
deloc vizibil, ceea ce oferă un mic avantaj.
Senzorul magnetic este folosit cel mai des pentru a declansa într-o zonă cu intrare
întârziată (zona de acces unde sistemul alocă utilizatorului o perioadă de timp fixă pentru a
dezarma, altfel pornește alarma).

Detector de geam spart

Detectorul de geam spart este un dispozitiv electronic, bazat pe principiul sesizării unui
spectru audio specific zgomotului provocat de spargerea unui geam. Dacă este bine reglat și este
de calitate corespunzătoare, poate sesiza chiar și zgomotul provocat de spargerea unei sticle sau a
unui pahar din camera in care este instalat.
Aceste detectoare pot fi instalate atât pe perete, cât și pe tavan, cu fața la panourile de
sticlă sau la geamuri.
Detectoarele folosesc microfoane de bandă largă, de înaltă calitate, pentru a monitoriza
zgomotele puternice cu frecvență înaltă sau joasă.
Într-un scenariu de spargere a geamului, sunetele puternice, cu o frecvență joasă sunt
generate de undele de șoc create la atingerea / lovirea obiectului de geam (un obiect greu, de
exemplu). În același timp, sunetul de înaltă frecvență confirmă faptul că geamul s-a spart.
Această abordare a monitorizării zgomotelor cu frecvență joasă și înaltă asigură faptul că
detectoarele pot face distincția între zgomotele puternice din mediu, vibrațiile cauzate de vântul
puternic sau spargerea reală a geamului - contribuind astfel la minimizarea considerabilă a
alarmelor false.
Sunt modele care sunt pretabile (prin volumul pe care îl pot acoperi) să fie instalate pe
tavanul unei camere, asigurând astfel mai multe geamuri apartinând aceleiași camere sau modele
mai simple, care se montează lângă fereastra pe care o asigură.
 Atenție! Pot fi numeroase situații în care, dacă aveți montate geamuri termoizolatoare
(indiferent de suport: Al sau PVC), in care aceste detectoare nu pot lucra corespunzător datorită
prezenței garniturilor de cauciuc în care sunt montate ansamblurile celor două foi de geam.
Se recomandă montarea de detectoare de geam spart combinate intern cu detectoare de
vibrații (șocuri) pentru o protecție mai eficientă.

Detectorul de vibrații
Detectoarele de vibrații sau șocuri sunt destinate în general unor aplicații speciale, cum ar
fi protecția pereților,seifurilor,camerelor de tezaur, dar și a unor suprafețe vitrate.
Detectoarele de vibrații conțin un traductor care transformă semnale de tip acustic în
semnale electrice. In general, traductorul este de tip piezo, dar există și alte tipuri de traductoare.
Raza de detecție este variabilă, funcție de natura materialului din care este construit
peretele protejat. Majoritatea producătorilor asigură o rază de acoperire de aproximativ 6m
pentru pereți de beton.
Aceste detectoare sunt sensibile la alarme false cum ar fi ciocănituri în pereți sau
zgomote de reparații din restul clădirii ceea ce face ca utilizarea lor să fie limitată din cauza
acestor factori.La instalarea acestor detectoare trebuie analizată structura peretilor protejați: atât
materialul de bază (beton, caramidă, lemn etc.),cât și materialul de acoperire sau izolație.
Spre exemplu, instalarea unui senzor de șoc pe un perete de beton armat acoperit cu un strat
izolator antifonic de polistiren expandat trebuie realizată prin aplicarea senzorului de șoc pe
structura de bază a peretelui,inainte de acoperirea acestuia cu polistiren.
De asemenea, trebuie luat in calcul un coeficient mult mai mare de absorție a sunetelor.Reglarea
sensibilității este de asemenea o operațiune importantă. Senzorul nu trebuie să fie extrem de
sensibil petru a elimina pe cât posibil alarmele datorate zgomotului de mediu.

Senzorul geofonic (seismic)

Senzorii seismici sunt utilizați în aplicații de înaltă securitate având o funcție similară
senzorilor de vibrații.
Diferența majoră dintre cele două tipuri de detectoare constă în spectrul de frecvență
analizat.
Acest tip de senzor este foarte indicat pentru detectarea tentativelor de găurire a
seifurilor, ATM-urilor, camerelor blindate cu orice model de dispozitiv mecanic de gaurire.
Raza de acoperire este similară cu cea a detectoarelor de vibrații. 
Aceste tipuri de detectoare pot fi instalate cu succes în zone zgomotoase, în special în
cazul în care trebuie protejați pereții exteriori aflați în zone cu trafic greu.

Bariere infrarosu (detectori cortină)

Sistemul bazat pe barierele IR are ca scop generarea unei alarme când intrusul încearcă să
pătrundă în încăpere, dar se află încă în afara obiectivului.
Cortina se compune din mai multe bariere active (detectoare) IR ce creează o serie de
„gratii” invizibile. Încercarea de a trece de aceste „gratii” va porni în mod automat sistemul de
alarmă.
 Cortinele IR se pot folosi şi la asigurarea trecerilor controlate, porţilor, gardurilor, a
obiectelor de valoare în aer liber ş.a. În muzee, cortinele IR se pot utiliza confortabil şi discret
pentru a separa vizitatorul de exponatele preţioase.
Dacă legătura se întrerupe în mod continuu (amplasând un obstacol între emiţător şi
receptor) bariera nu va reveni la starea iniţială. O astfel de stare a barierei este importantă dacă se
comandă porţi de acces, bariere, ş.a.

5. Dispozitive de semnalizare

În cadrul unui sistem de alarmă, sirena este acel echipament responsabil cu emiterea
avertizărilor sonore în cazul producerii unei alarme, dar și a altor evenimente. 
Sirena emite semnale sonore în mai multe situații:
-la armarea sistemului antiefracție pentru a confirma proprietarului că sistemul este armat;
-la dezarmarea sistemului antiefracție pentru a confirma proprietarului că sistemul este dezarmat;
-în cazul oricărei tentative de sabotaj;
-în cazul unei spargeri (evident);
-în cazul unui incendiu sau a unei scurgeri de gaze, dacă la centrala de alarmă sunt conectate și
detectoare de fum, foc sau gaze.
Pentru ca orice alarmă să fie mai usor observată, sirenele pot avea, pe lângă avertizarea
sonoră, și avertizare luminoasă cu flash.
Unitatea de control de alarmă este de obicei configurată în așa fel încât alarma optică
este activă până la resetare, în timp ce semnalul acustic este generat pe o perioadă de timp
specificată. De exemplu, unele norme municipale limitează volumul alarmei la 91 decibeli timp
de maxim 4 minute. Astfel, chiar și în cazul unei alarme false, semnalul acustic nu va deranja
vecinii pentru o perioadă lungă de timp.
Dispozitivele externe sunt plasate astfel încât să poată fi bine vizibile de oamenii din
zonă. Sirenele de interior cu un volum de alarmă foarte mare (120 dB) sunt destinate să
descurajeze rapid hoții și îi împiedică să rămână mai mult timp în apropierea acestora.
Sirenele antiefracție pot fi sirene pe fir sau sirene radio wireless.
Legătura pe fir este folosită simultan pentru alimentarea sirenei și pentru transmiterea
evenimentelor de la centrală către sirena (alarmă, armare, dezarmare, sabotaj, etc).
O sirenă wireless foloseste doar baterii interne pentru alimentarea cu energie electrică, iar
comunicarea cu centrala de alarmă se face folosind unde radio. Cu acest tip ce sirenă nu aveți
nevoie sa pozați niciun cablu între centrală și sirenă. Trebuie doar să fiți sigur că sirena este
compatibilă cu centrala de alarmă și că sirena se află în acoperirea radio a centralei.
Sirenele antiefracție pot fi de interior sau exterior.
Sirenele de interior sunt fabricate in general din plastic și se montează doar la interior (de
obicei chiar pe cutia metalică a centralei de alarmă), în medii protejate de umezeală și frig, și au
o putere mai scăzută.
Sirenele de exterior se montează la exterior, în orice fel de condiții meteo și au o putere
foarte mare, alarma putând fi auzită de la distanțe de până la 1 kilometru. O sirenă de exterior
emite sunetul direcțional și deci, pentru eficiența maximă, este necesară orientarea sirenei înspre
o zonă cât mai populată. Pentru că sunt expuse, o sirena de exterior oferă protecții multiple
împotriva sabotajului: carcasă metalică dură, acumulator propriu pentru alimentare în caz de
tăiere fir, detecție acoperire sau înecare cu spumă, etc. Atenție la instalarea sau revizia unei
sirene de exterior! Datorită nivelului de sunet foarte puternic vă puteti deteriora auzul dacă sirena
declanșează când sunteți foarte aproape ea.

6. Butoane și pedale panică

Butonul de panică și pedala de panică sunt dispozitive conectate la un sistem de alarmă

cu scopul de a fi apăsate în cazul unei situații de urgență pentru a declanșa alarma (silențioasă
sau sonoră).
Butoanele și pedalele de panică sunt obligatorii în locații precum bănci, case de amanet,
case de schimb valutar, dar sunt utile (chiar recomandate) și in magazine, baruri, restaurante,
ateliere auto, etc.
Orice locație care are contact direct cu publicul și care poate fi amenintață de tâlhari sau
scandalagii va beneficia enorm de pe urma unui buton de panică.
Un buton de panică se instalează, de obicei, în spatele casei de marcat, sub recepție, în
puncte unde numai personalul autorizat îl poate folosi. Activarea butonului de panică se face
folosind mâna.
O pedală de panică se instalează, de obicei, pe podeaua de sub biroul recepție, pe podeaua
de sub biroul casierie, și este activată de către personalul autorizat folosind talpa piciorului.
Atenție la alarmele false rezultate din apăsarea involuntară a pedalei.
Un buton de panică declanșează, cel mai des, o alarmă care se numeste alarmă
silentioasă. Ca să întelegeți mai bine iata un exemplu. In cazul in care cineva incearcă să
jefuiască un magazin, vânzătorul poate apăsa discret butonul de panică pentru a declanșa alarma,
insă fără a porni și sirena. Acest concept se numește "stare de panică". Firma de pază va primi
semnalul de urgentă și intervenția va fi trimisă pentru a surprinde răufăcătorii în fapt.
Butoanele de panică pot fi butoane cu sau fară reținere. Un buton cu reținere va necesita o
cheiță de resetare în cazul în care este apăsat.
Butoanele de panică pot fi butone pe fir sau butoane wireless.
Butonul de panica pe fir se conectează prin cablu de alarmă direct la centrala de alarmă a
locației și, în cazul in care este apăsat, va transmite semnalul de urgență către centrală, prin
intermediul acelui cablu.
Un buton de panică wireless este asemănător cu o telecomandă și foloseste baterii pentru
a putea transmite semnalul de urgență către centrala de alarmă folosind unde radio.
Butoanele de panică wireless nu folosesc niciun fel de cablu și transmit semnalul de panică, către
centrala de alarmă, prin unde radio. Sunt recomandate în locații de dimensiuni mari, unde
personalul este mereu în mișcare. In cazul oricărui incident nedorit, prin apăsarea butonului de
panică wireless, alarma va fi declanșată de la distanțe de până la 100 metri.

7. Module speciale de extensie

În anumite situații, funcțiile cu care centralele de alarmă sunt dotate din fabrică nu sunt
suficiente pentru tot ceea ce trebuie să facă sistemul de securitate.
Pentru astfel de situatii există modulele speciale de extensie pentru centralele de alarmă.
Aceste module se conectează la centrala de alarmă și oferă o serie de facilități pe care
centrala nu le oferă. De reținut că aceste module sunt compatibile doar cu centralele de la același
producător. De exemplu, dacă se folosește o centrală Paradox va trebui folosit un modul de la
Paradox. Dacă se folosește o centrală de DSC va trebui folosit un modul de la DSC.
Modul de extensie zone
Dacă intrările de zonă ale centralei nu sunt suficiente se poate folosi un modul de
extensie zone pentru a se mări considerabil numărul zonelor disponibile pentru sistemul de
alarmă. Exemplu: La o centrală Paradox SP4000 sunt dispoibile 4 zone din fabrică și poate
clientul doreste să facă o extindere, dar nu mai are zone libere. Se poate atașa centralei SP4000
modulul de extindere zone Paradox ZX8, care oferă incă 8 zone suplimentare pe fir.
Modulul wireless
Daca centrala de alarmă nu oferă suport wireless, dar se doreste adăugarea de
echipamente radio (telecomandă, detector wireless, sirenă wireless, etc), se poate atașa centralei
un modul wireless radio care permite adăugarea de dispozitive wireless la sistemul de alarmă.
Exemplu: Dacă se dorește adaugarea de senzori wireless la o centrală Paradox SP4000, se poate
atașa centralei modulul de extindere radio RX1 sau RTX3.
Acestea sunt conectate la panoul de comandă prin magistrala de sistem.
Programarea lor se face prin intermediul panoului de control, folosind o tastatură sau un
computer care rulează un software dedicat.
Senzorii wireless pe baterii pot funcţiona cca. 2 ani fără să li se schimbe bateria. Ciclul de
viață al bateriei depinde de puterea de transmisie și de numărul transmisiilor stabilite.
Subsistemele wireless sunt ideale pentru utilizare în locaţiile în care nu se poate realiza
cablarea suplimentară (din motive estetice, de exemplu). Instalarea este foarte rapidă și
întreținerea se limitează doar la înlocuirea periodică a bateriilor din detectoarele wireless.
Modulul IP
Un modul IP funcţionează ca un intermediar între centrala de alarmă și router-ul de
internet al locației. Cu acest modul instalat, sistemul de alarmă va putea fi accesat prin internet,
folosind aplicaţia de mobil a producatorului.
Modulul SMS
Un modul SMS folosește o cartelă obisnuită de telefonie mobilă pentru a transmite SMS-
uri cu toate alarmele și evenimentele raportate de centrală către unul sau mai multe telefoane
mobile. Clientul poate inclusiv să armeze / dezarmeze sistemul prin trimiterea de SMS către
modul cu un cod special.

CODURI SISTEM

Un sistem are mai multe tipuri de coduri, de exemplu:

 Codul de instalator - are rolul de a permite accesul la funcțiile de programare ale
sistemului. În majoritatea cazurilor, codul de instalator permite de asemenea analiza
jurnalului de evenimente din memoria centralei.
 Codul master - utilizator principal - activare, dezactivare, programare coduri, omitere
zone etc
 Cod user (utilizator simplu) - armare, dezarmare, eventual omitere zone
 Cod constrângere (Duress) - este un tip special de cod user ce transmite la dispecerat un
mesaj de constrângere (atac) și este folosit în cazul în care utilizatorul este forțat de
adeseori să dezactiveze sistemul de securitate. Codul de constrângere trebuie activat de
instalatorul sistemului.
 Cod cu drepturi limitate (numai în activare sistem) - codul persoanelor care fac
mentenanța și trebuie să activeze sistemul securitate la terminarea activității