CĂTRUNĂ IULIANA,
DRAGAN FLORENTA
Există patru functii ale profesorului: organizator al procesului de învatamânt, educator,
partener al educatiei, membru al corpului profesoral (A. Neculau, s. Boncu, 1999, p. 258).
Profesorul ca organizator al învatarii este preocupat în egala masura de aplicarea
principiilor didactice ale teoriei instruirii în transmiterea continuturilor, dar si de implicatiile
psihologice ale acestei transmiteri: psihologia vârstelor, psihologia învatarii, strategii de
comunicare. Organizarea învatarii respecta criteriile proprii fiecarei discipline si urmareste
dezvoltarea gândirii elevilor prin aplicarea celor mai potrivite strategii de rezolvare a
problemelor, însusirea si dezvoltarea aptitudinilor de culegere independenta a informatiilor, de
prelucrare si de aplicare a lor în diferite situatii.
Profesorul este mai mult decât un simplu transmitator de informatii, o persoana care da
indicatii elevilor despre ce sa învete. El este cel care, prin diferite strategii, creeaza premisele ca
elevii sa ajunga la o mai buna întelegere a celor receptionate. Printr-o buna organizare a învatarii
profesorul reuseste sa stârneasca interesul, curiozitatea elevilor pentru disciplina sa si sa le
stimuleze motivatia de a gasi independent raspunsuri. Tot de organizarea procesului de învatare
tine si dozarea corecta a dificultatii problemelor în conformitate cu individualitatea elevilor.
În rezumat se poate spune ca functia profesorului de organizator al învatarii, consta în a crea o
atmosfera prielnica studiului, a utiliza metodele cele mai adecvate pentru a înlesni însusirea
corecta a cunostintelor, a trezi interesul elevilor, a doza gradul de dificultate a problemelor
pentru a dezvolta cele mai bune strategii de rezolvare.
Profesorul ca educator se poate spune ca este opusul profesorului atotstiutor, preocupat exclusiv
de respectarea programei, de dirijarea si manipularea elevilor, de acordarea sanctiunilor negative,
de inducerea unui comportament conformist. Educatorul este preocupat de crearea în clasa a unui
climat de securitate, de încredere, de încurajarea succeselor individuale, de stimularea cooperarii
între elevi, de încurajarea initiativei, ceea ce duce la cresterea simpatiei profesor - elevi indiferent
de disciplina.
Înainte de a transmite cunostinte cognitive, profesorul transmite valori morale si asista la
însusirea acestora de catre elevi. Functia de educator a profesorului este aceea de a trezi virtuti,
de a forma caractere. A educa înseamna a forma, "a-l întelege pe elev, a-l ajuta sa înteleaga ce se
asteapta de la el" (A. Neculau, 1983, p. 204), a-l consilia în aprecierea propriilor performante.
Profesorul ca educator este mai mult decât un simplu instructor, un functionar în slujba statului.
Educatorul este, asemenea medicului sau preotului, un model cu care elevii vor si trebuie sa se
identifice. El este un model real si iradiant ce se identifica cu idealul cultural - educativ al
comunitatii si care traieste valorile acesteia. Daca un bun instructor poate fi înlocuit oricând cu
un computer bine programat, un adevarat educator nu va fi niciodata înlocuit cu o masina, pentru
ca aceasta din urma nu poate servi drept model. Instructorul informeaza, dar educatorul
formeaza.
Functia de educator a profesorului pare a fi cea mai valorizata de catre studentii viitori
profesori, cel putin asa arata rezultatele unei cercetari publicate de L. Antonesei. Conform
acesteia, cele mai importante patru calitati pe care trebuie sa le aiba un profesor sunt: empatia,
comunicativitatea, competenta, tactul pedagogic. Inteligenta se situeaza abia pe locul al cincilea
(L. Antonesei, 2000, p. 107). Studentii deci, apreciaza mai mult calitatile psiho - afective ale
profesorului, decât competenta profesionala, nivelul de inteligenta sau calitatile manageriale.
Ipoteza care se naste este ca subiectii au mentionat acele calitati pe care nu le-au observat la
fostii lor profesori, ceea ce s-a confirmat ulterior.
Profesorul ca partener al educatiei este cel care întretine relatii strânse cu ceilalti
factori educativi, mai ales cu familia. El trebuie sa colaboreze permanent cu parintii, deoarece
raspunderea formarii copiilor se împarte deopotriva între scoala si familie. Tot în aceasta functie,
de partener al educatiei, profesorul trebuie sa armonizeze educatia formala cu cea nonformala si
informala si sa decida care dintre cele trei dimensiuni are ponderea cea mai mare la un moment
dat.
Profesorul ca membru al corpului profesoral se afla într-o strânsa interdependenta cu
colegii din scoala, cu directorul si cu alte cadre didactice. Statutul de organizatie sociala a scolii
face imposibila izolarea, independenta profesorilor. Instructia si educatia nu se pot realiza prin
simpla punere în comun a cunostintelor si influentelor transmise de profesori la diverse
discipline. Este nevoie ca profesorii care predau la aceeasi clasa sa poarte discutii între ei privind
metodele si strategiile de eficientizare a procesului învatarii.
BIBLIOGRAFIE :
Neculau, A. & Boncu, s. - "Dimensiunea psihosociala a activitatii profesorului", în A.
Cosmovici & L. Iacob (coord) - "Psihologie scolara", 1999, Editura Polirom, Iasi;
Paun, E. - "scoala - abordare sociopedagogica", 1999, Editura Polirom, Iasi;
Tucicov - Bogdan, A. - "Calitatea influentei educative - calitatea profesorului" în "Criterii de
evaluare a educatorului", 1979, volum editat de Revista de pedagogie;
Zamfir, C. & Vlasceanu, L. - "Dictionar de sociologie", 1993, Editura Babel, Bucuresti;
*** - "Dictionarul limbii române pentru elevi", fara an, Editura Cartea scolii 2000.
I.3.2 Rolurile profesorului