Ministerul Educatiei, Culturii si Cercetarii al Republicii Moldova

Universitatea de Stat ,,B.P.Hasdeu,,

Facultatea de Drept si Administratie Pubica

Specialitatea Drept

REFERAT
La disciplina : Dreptul consular si diplomatic
Tema : Azilul diplomatic. Probleme si solutii.

Lector universitar : Student :

Olesea Blașcu Dorina Onos
 Cuprins:
- Consideraţii introductive
- Convenţia asupra azilului teritorial, Caracas, 28 martie 1954

-Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 1961

- Convenţia asupra azilului din 20 februarie 1928 de la Havana

- Legislatia Republicii Moldova privind azilul 

-Concluzie
 Consideraţii introductive

Noţiunea de azil în dreptul internaţional înseamnă dreptul unui stat suveran de a acorda
intrarea şi stabilirea pe teritoriul său a unor persoane străine, urmărite în ţara lor pentru
activitate politică, religioasă, ştiinţifică etc. Există două instituţii distincte de azil: azilul
teritorial şi azilul extra-teritorial sau azilul diplomatic. Acordarea azilului teritorial, precum
şi a celui diplomatic, are la bază considerente de ordin umanitar.

Cazuri de acordare a dreptului de azil, în special din motive religioase, au fost cunoscute încă
în antichitate: Egiptul, India, Grecia, Roma. O dezvoltare pozitivă această instituţie a obţinut-
o după Marea Revoluţie Franceză, care a legalizat în mod practic azilul politic. Instituţia
azilului politic a jucat un rol pozitiv în perioada interbelică şi mai ales în timpul celui de-al II-
lea război mondial, cînd un număr enorm de persoane au fost supuse persecuţiilor din motive
politice, confesionale, etnice, profesionale etc.

În 1967 Adunarea Generală a ONU a adoptat Declaraţia cu privire la azilul teritorial, în care
se menţiona că azilul este un act paşnic cu caracter umanitar, care nu poate fi considerat ca un
act inamical de oricare alt Stat.Concomitent se menţiona, că o „înflorire” şi o „dezvoltare
armonioasă” azilul politic a cunoscut-o pe parcursul „războiului rece”, cînd ambele
superputeri utilizau această instituţie în scopuri ideologice, adoptînd decizii privind acordarea
azilului po- litic anumitor persoane reeşind nu atît din considerente de ordin umanitar, cît din
motive de concurenţă şi de luptă politică.

Instituţia azilului diplomatic este strîns legată de instituţia inviolabilităţii localurilor misiunii
diplomatice, fiind considerată a decurge din aceasta. Totuşi, în doctrină predomină părerea că
dreptul la azilul diplomatic rezultă doar din considerente de ordin umanitar şi nu are la bază
nici extrateritorialitatea, nici inviolabilitatea.

Curtea Internaţională de Justiţie a interpretat instituţia azilului diplomatic într-un mod res-
trictiv, indicînd că acordarea azilului implică o derogare de la suveranitatea statului dat fiind
fap- tul că sustrage infractorul de la jurisdicţia statului de reşedinţă şi constituie o intervenţie
în do- menii care ţin exclusiv de competenţa acestui stat. O asemenea derogare nu poate fi
recunoscută decît, dacă baza ei legală este stabilită în fiecare caz separat. Chiar şi atunci cînd
azilul este legitim acordat (în baza unui acord interstatal bilateral sau multilateral) şi în acest
caz, el nu constituie o chestiune de drept, ci de acţiune umanitară.

Instituţia de azil diplomatic a fost definită şi reglementată în diverse convenţii internaţionale

multilaterale încheiate între statele Americii Latine: Tratatul de drept internaţional penal,
semnat la Montevideo în 1889, Convenţia de la Havana privind dreptul de azil din
1928, Convenţia de la Montevideo privind azilul politic din 1933, Tratatul de la
Montevideo din 1939 şi Convenţia de la Caracas privind azilul diplomatic din 1954. În
temeiul prevederilor convenţiilor şi tratatelor menţionate, misiunile diplomatice ale statelor
parţi contractante pot acorda azil în sediile lor, persoanelor urmărite de către statul acreditar
(statul de reşedinţă a misiunii diplomatice).
 Convenţia asupra azilului teritorial, Caracas, 28 martie 1954

Această convenție introduce un şir de clarificări în ceea ce ţine funcționarea mecanismelor

azilului diplomatic dar şi adoptă unele norme valoroase din punct de vedere al aplicabilității
practice.

1. Articolul 1 face o definiție a legației precum și menționează că aceasta poate cuprinde și un

teritoriu adițional necesar în caz de nevoie pentru cazarea mai multor azilanți. Se menționează
că navele și avioanele militare în docuri, arsenale și ateliere de reparaţii nu pot constitui un loc
de azil

2. În articolul 2 se menționează libertatea statelor în domeniul azilului, astfel orice stat îl

poate acorda sau nu, fără a declara anumite motive.

3. Spre deosebire de celelalte convenții în art. 3 a acesteia nu se permite acordarea azilului

persoanelor aflate sub acuzare pentru infracțiuni de drept comun, cu excepția cazului când
actele care le-au determinat pe acestea sunt evident de natura politică. De asemenea în cazul
în care asemenea persoane vor intra în localurile menționate, care pot fi considerate ca loc de
azil, acestea pot fi predate autorităţilor cu singura condiție că, acestea nu vor fi judecate
pentru infracțiunile politice săvârșite înainte de aceasta.

4. Această convenție la art. 5 oferă noțiunea de caz de urgenţă, iar art. 6 arată că gradul de
urgență este determinat de statul care acordă azilul.

O serie de reguli privind azilul se regăsesc în convenţia asupra azilului teritorial. Aceste
reguli sunt următoarele:

1. statele au dreptul, în exercitarea suveranităţii lor, de a admite străini pe te ritoriul lor,

fără ca prin aceasta să cauzeze nemulţumirea altui stat;

1. pot fi admise pe teritoriul unui stat persoane persecutate pentru credinţele,

opiniile sau apartenenţa lor politică şi cele care au săvârşit infracţiuni politice în
statul lor de origine; regimul acordat de statul de primire trebuie să fie cel
naţional, egal cu cel al celorlalţi locuitori;
2. azilanţii teritoriali nu pot fi expulzaţi sau extrădaţi de statul de primire, dacă au
fost persecutaţi, sunt infractori politici sau cercetaţi pentru infracţiuni politice, în
statul de origine; au săvârşit infracţiuni de drept comun, în scopuri politice ori
dacă extrădarea este solicitată pentru motive predominant politice;
3. aplicarea Convenţiei se va face şi dacă persoana în cauză a intrat „clandestin sau
ilegal” pe teritoriul statului de primire şi firesc, dacă sunt îndeplinite condiţiile din
acest instrument juridic internaţional;
4. nu există deosebiri de regim juridic între azilanţi şi refugiaţi politici;
5. azilanţii se bucură de libertatea de exprimare a gândurilor şi a opiniilor exprimate
public împotriva unui stat, cu condiţia ca aceasta să nu constituie o propagandă
sistematică, prin care se incită la folosirea forţei sau a violenţei contra statului
reclamat;
6. statul de primire are dreptul de a restrânge exercitarea libertăţii întrunirilor şi a
dreptului de asociere (dacă întrunirea sau asocierea are drept scop instigarea la
 folosirea violenţei sau a forţei împotriva guvernului unui stat), precum şi a
dreptului la liberă circulaţie (prin supra- vegherea sau obligarea azilantului de a-şi
stabili reşedinţa la o distanţă rezonabilă de frontieră, pentru cei recunoscuţi drept
conducători ai  unor mişcări subversive şi pentru complicii lor);
7. plecarea azilanţilor de pe teritoriul statului, în care s-a acordat dreptul de azil,
trebuie să se facă cu anunţarea acestuia şi cu condiţia de a nu pleca în ţara din
care a venit;
8. statul, care acordă dreptul de azil, apreciază motivele cererii formulate de un
solicitant de azil.1

Prin acordarea azilului teritorial statul de primire poate prevedea următoarele drepturi
specifice pentru azilant:

1. dreptul de acces pe teritoriu;

2. dreptul de rămânere pe teritoriu;
3. dreptul de a nu fi expulzat;
4. dreptul de a nu fi extrădat;

În Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 1961 nu au fost specificate

norme privind instituţia azilului diplomatic. Concomitent, art. 41, alineatul 3, al Convenţiei
menţionate nu exclude acordarea azilului în anumite cazuri. Unii autori chiar susţin că textul
respectiv sugerează acest lucru.

Practica statelor latino-americane privind azilul diplomatic poate fi rezumată în baza preve-
derilor Convenţiei de la Caracas cu privire la azilul diplomatic (1954):

1. Orice stat are dreptul de a acorda azil şi de a determina singur natura şi motivele
pentru care persoana care cere azil este supusă persecuţiei.
2. În ce priveşte acordarea azilului, termenul de „legaţie” include nu numai sediul
misiunii di plomatice permanente şi reşedinţa şefului misiunii, ci şi orice alt local pus
la dispoziţia azilanţilor de către misiune cînd numărul lor depăşeşte capacitatea
normală a clădirii.
3. Azilul nu poate fi acordat decît în cazuri urgente şi pentru perioada de timp strict
necesară pentru azilant pentru a părăsi ţara avînd acordate garanţiile guvernului
4. Cazurile urgente se înţeleg a fi acelea în care persoana este urmărită de persoane sau
grupuri asupra cărora autorităţile au pierdut controlul, sau de autorităţi înseşi, şi se află
în pericol de a-şi pierde viaţa sau libertatea din cauza persecuţiilor politice neputînd,
fără riscuri, să-şi asigure securitatea în orice alt mod.

5. Nu este legal să se acorde azil persoanelor care, la data la care l-au solicitat, se află
puse sub acuzaţie sau sînt judecate pentru infracţiuni de drept comun sau au fost
condamnate de instanţele ordinare competente şi nu şi-au efectuat condamnarea; şi
nici dezertorilor din forţele armate terestre, navale sau aeriene, cu excepţia cazurilor
cînd actele care au dus la solicitarea azilului sînt în mod evident de natură politică.

1
https://administrare.info/drept/11593-regimul-juridic-al-refugia%C5%A3ilor-%C3%AEn-dreptul-interna
%C5%A3ional-%C5%9Fi-dreptul-la-azil?cookie_a363add3aec4983e7e692a1bdd206b26=accepted
 6. Imediat după acordarea azilului, faptul trebuie adus la cunoştinţa Ministerului
Afacerilor Externe al statului persoanei care a cerut azil, sau autorităţilor locale, dacă
aceasta nu s-a întîmplat în capitala.
7. Guvernul statului are dreptul de a cere ca azilantul să fie expediat în afara teritoriului
său naţional în cel mai scurt timp posibil; iar agentul diplomatic al ţării care a acordat
azilul are, de asemenea, dreptul de a cere ca azilantului să i se permită părăsirea
teritoriului;
8. Azilanţii care se bucură de dreptul de liberă trecere nu se vor putea opri în nici un
punct de pe teritoriul statului în care se aflau cînd au solicitat.
9. În timpul cît se bucură de azil, refugiaţilor nu li se va permite să întreprindă acte
contrare ordinii
10. Dacă, ca urmare a ruperii relaţiilor diplomatice, reprezentantul diplomatic care a
acordat azilul trebuie să părăsească statul în care se află, trebuie să i se permită să-l
părăsească împreună cu azilanţii, sau, dacă aceasta nu e posibil, îi poate preda misiunii
diplomatice a unui stat terţ.
11. Faptul că Guvernul local nu este recunoscut de statul ce acordă azil nu prejudiciază
apli- carea principiilor generale de mai sus; după cum nici aplicarea lor nu va putea fi
considerată drept o recunoaştere a guvernului.

O interesantă problemă de clasificare a azilului este cea care rezultă din art. 2 al convenţiei
asupra azilului din 20 februarie 1928 de la Havana. Conform acestui text, azilul se poate
acorda în misiuni diplomatice, pe nave de război, în tabere sau în avioane militare „ca un
drept sau prin tolerarea umanitară”. Ca urmare ar putea exista o altă clasificare a formelor de
azil: în azil de jure şi azil de facto.

Azilul de drept este acordat ca un drept subiectiv de azil, iar cel de fapt „prin tolerare
umanitară”, fără să fie acordat ca un drept de azil. Ambele forme de azil se acordă în
condiţiile stabilite de uzanţe, convenţii sau legile ţării, care le-a acordat.2

• Azilul acordat conform acestei convenţii poate fi numai de un singur fel, temporar, suficient
pentru ca solicitantul de azil să îşi asigure într-un fel securitatea. Pe de altă parte, prin alte
convenţii sau in alte situaţii statul poate acorda şi un azil permanent.

• Agentul diplomatic, comandantul navei de război, a taberei, a avionului militar, este obligat
să raporteze despre solicitarea de azil Ministerului Afacerilor Externe a statului persoanei care
a oferit azilul. În acest fel se asigură că actul de acordare a azilului este înfăptuit numai şi
numai de către stat şi nu de agentul diplomatic sau comandant. În caz de refuz al statului,
agentul diplomatic sau comandantul nu sunt împuterniciţi şi nu pot acorda azil solicitantului
de azil.

• Statul, pe teritoriul căruia se află misiunea diplomatică, nava de război, tabăra sau avionul
militar, urmează să asigure un canal de trecere de pe teritoriul ţării sale solicitantului de azil.

La rândul său, solicitantul de azil urmează să fie trimis într-o localitate care să nu fie apropiată
de frontiera statului său de origine. Această convenţie permite ca în cazul în care agentul
diplomatic sau comandantul urmează, ulterior unei situaţii apărute, să plece din ţara în care
activează, aceştia pot lua cu ei persoanele care au solicitat azil. Se acceptă şi situaţia când

2
Dreptul de azil, privire comparativă cu statutul juridic al refugiatului, Gheorghe Iancu, ed. Allbeck , Bucureşti
2002, p. 56.
solicitantul de azil este lăsat la misiunea diplomatică a unei ţări terţe, în situaţiile când
evacuarea sa din ţară este imposibilă.

Dreptul de azil, în condiţiile acestei Convenţii, se acordă „infractorilor politici”, ca un „drept

sau prin tolerarea umanitară, stabilită de uzanţe, convenţii sau legile ţării care l-a acordat.

Convenţia asupra azilului politic, semnată la Montevideo, la 26 decembrie 1933, la a 7-a

Conferinţă Internaţională a Statelor Americane reglementează o serie de principii pentru
acordarea dreptului de azil, şi anume:

1. „judecarea delictelor politice revine statului care acordă azilul”;

2. azilul politic este „o instituţie de natură umanitară şi nu este subiect de reciprocitate”;
3. acordarea dreptului de azil se va face fără discriminări de naţionalitate şi fără a se
aduce atingere obligaţiilor acceptate de statul, de care aparţine solicitantul .

Spre deosebire de azilul teritorial, care poate fi acordat de stat, în mod discreţionar, azilul
di- plomatic se acordă numai în baza unei convenţii încheiate în acest sens, datorită
faptului că acesta se acordă în locuri aflate juridic sub controlul statului primitor, dar
situate în afara teritoriului asupra căruia îşi exercită suveranitatea sa.

În cazul inexistenţei unei convenţii referitoare la azilul diplomatic, un stat nu ar putea

acorda azil diplomatic într-o misiune diplomatică sau într-un alt loc, controlat de
autorităţile sale şi aflat pe teritoriul altui stat, dacă statul, pe care se află locul de azil,
protestează şi cere predarea solici- tantului de azil. 3

Azilul diplomatic apare astfel ca o limitare a suveranităţii statului, pe teritoriul căruia se

află locul unde se acordă azilul şi o extindere juridică a suveranităţii statului care îl
acordă. Deci, în esenţă, o derogare de la suveranitatea de stat.

Prin azil, în dreptul internaţional se înţelege dreptul unui stat suveran de a acorda intrarea şi
stabilirea pe teritoriul său a unor persoane străine, urmărite în ţara lor pentru activitatea
politică, ştiinţifică, religioasă etc. Adunarea Generală a ONU a adoptat o Declaraţie specială
asupra dreptului de azil, în 1967, care precizează şi dezvoltă o serie de aspecte legate de
dreptul de azil.

Astfel orice persoană supusă persecuţiei are dreptul să ceară şi să se bucure de azil în alte ţări,
cu excepţia persoanelor urmărite pentru crime de drept comun sau pentru acţiuni contrare
scopurilor şi principiilor ONU. Declaraţia asupra azilului teritorial adoptată de ONU în 1967,
prevede că: statele sunt obligate să respecte azilul acordat de un stat; dacă un stat nu poate da
azil, alte state trebuie să ia măsuri pentru a uşura greutăţile acelui stat; persoanele care cer azil
nu vor fi refuzate la frontieră, dacă au intrat deja pe teritoriul statului unde caută azil şi nu vor
fi trimise în alt stat în care există riscul de a fi persecutate; statele să nu permită persoanelor
cărora le-a acordat azil să săvârşească acte contrare scopurilor şi principiilor Naţiunilor
Unite.4

3
https://administrare.info/drept/11593-regimul-juridic-al-refugia%C5%A3ilor-%C3%AEn-dreptul-interna
%C5%A3ional-%C5%9Fi-dreptul-la-azil?cookie_a363add3aec4983e7e692a1bdd206b26=accepted
Azilul diplomatic constă în acordarea de refugiu în locul unei misiuni diplomatice cetăţenilor
statului de sediu persecutaţi pentru activităţi politice. Spre deosebire de azilul teritorial, care
constituie o afirmare a suveranităţii statului, dar şi ca o încălcare a suveranităţii statului de
reşedinţă de către misiunile diplomatice ori consulare străine, în incinta cărora s-ar acorda
azil, întrucât pe această cale se oferă beneficiarului azilului posibilitatea de a se sustrage
aplicării legilor statului său naţional ori administrării justiţiei în acest stat.5

Azilul diplomatic a fost totuşi practicat, cu caracter excepţional, în temeiul unor cutume ori al
unor înţelegeri bilaterale informale şi pe bază de reciprocitate, sau chiar al unor convenţii
internaţionale, între unele state din America Latină, fiind aşadar un drept de refugiu temporar
acordat unor persoane urmărite pentru cauze politice, a căror viaţă este în pericol.

Din reglementările internaţionale rezultă că azilul este politic, teritorial şi diplomatic, ceea
ce creează unele nedumeriri, dar şi necesitatea de a construi o clasificare bazată pe un
criteriu obiectiv şi ştiinţific.

O primă problemă ar fi aceea dacă există un azil politic separat de cel teritorial şi cel
diplo- matic sau dacă azilul are un caracter politic, motiv pentru care nu ar mai exista de
clasificat decât azilul teritorial şi diplomatic.

În toată literatura de specialitate se recunoaşte caracterul politic al azilului, fără însă să

se facă vreo clasificare a sa.

Legislatia Republicii Moldova privind azilul :

Azil – instituţie juridică prin al cărei intermediu statul oferă străinului protecţie, acordîndu-i
statutul de refugiat, protecţie umanitară, protecţie temporară sau azil politic.

Pe teritoriul Republicii Moldova persoanei i se acordă una din următoarele forme de protecţie:

a) statutul de refugiat;

b) protecţie umanitară;

c) protecţie temporară;

d) azil politic.

AUTORITĂŢILE COMPETENTE ÎN SOLUŢIONAREA PROBLEMELOR DE AZIL

(1) Direcţia refugiaţi a Biroului migraţie şi azil (denumită în continuare Direcţia refugiaţi),
subdiviziune a Ministerului Afacerilor Interne, este responsabilă de administrarea şi de
soluţionarea problemelor solicitanţilor de azil, ale refugiaţilor şi ale beneficiarilor de protecţie
umanitară sau temporară, precum şi de aplicarea dispoziţiilor prezentei legi.

4
https://www.europarl.europa.eu/about-parliament/ro/democracy-and-human-rights/fundamental-rights-in-
the-eu/guaranteeing-the-right-to-asylum
5
Mihai Delcea, Protecţia juridică a refugiaţilor , Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007, p.174
(2) Direcţia refugiaţi colaborează cu autorităţile administraţiei publice în procesul de
implementare a normelor şi a procedurilor necesare pentru a se asigura respectarea drepturilor
solicitanţilor de azil şi ale refugiaţilor, ale beneficiarilor de protecţie umanitară sau temporară.
În acest scop, funcţionarilor din Direcţia refugiaţi li se oferă posibilitatea de a comunica cu
aceste categorii de persoane, indiferent de locul aflării lor pe teritoriul Republicii Moldova.

Azilul politic

(1) În cazuri excepţionale, persoanele care au deţinut funcţii politice, diplomatice sau de
interes public în alte state sau în organisme internaţionale, persoanele care au demonstrat un
deosebit ataşament, respect şi interes pentru Republica Moldova, alte personalităţi marcante,
care sînt persecutate în ţara de origine pot solicita Preşedintelui Republicii Moldova acordarea
de azil politic.

(2) Cererile prin care se solicită azil politic se examinează de către Comisia pentru problemele
cetăţeniei şi acordării azilului politic de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova.

(3) Condiţiile, regulile şi temeiurile de acordare a azilului politic categoriilor de persoane

specificate la alin.(1) sînt stabilite prin decret al Preşedintelui Republicii Moldova.

(4) Persoanele cărora li s-a respins cererea de acordare a azilului politic pot solicita acordarea
unei forme de protecţie .6

Concluzii

Astfel, în doctrină se arată că „azilul se acordă numai celor urmăriţi pentru activităţi
politice (se mai numeşte şi azil politic) şi nu pentru fapte de drept comun”.

O asemenea opinie este conformă cu Declaraţia ONU din 19672, din care rezultă
caracterul politic al azilului, dar cu precădere din cele două convenţii privitoare la azilul
teritorial şi la cel diplomatic.

Pe cale de consecinţă, azilul are un caracter politic şi poate fi clasificat în azilul politic
teritorial şi azilul politic diplomatic.

Cele două categorii de azil politic sunt reglementate, în mod detaliat, în două convenţii
adop- tate de Organizaţia Statelor Americane, în anul 1954.

Criteriul ştiinţific de clasificare este teritoriul de jurisdicţie, care este spaţiul ce stabileşte
limi- tele, între care azilantul (solicitantul de azil) poate cere acordarea dreptului de azil.

Pe de o parte, pe plan internațional, protecția refugiaților și a solicitanților de azil în cadrul

procedurilor de extrădare vizează necesitatea de a asigura respectarea principiului
nereturnării, precum și de a evita limitarea drepturilor și garanțiilor solicitanților de azil pe
parcursul desfășurării procedurii azilului.
6
LEGE Nr. 270 din 18.12.2008 privind azilul în Republica Moldova Publicat : 13.03.2009 în Monitorul Oficial Nr.
53-54
Pe de altă parte, reglementările naționale trebuie să ia în considerare, în egală măsură,
necesitatea funcționării eficiente a mecanismelor de cooperare judiciară internațională în
materie penală ce vizează combaterea celor mai grave forme de criminalitate.

Sistemele de azil ale statelor membre UE se confruntă cu fluxuri fără precedent de persoane
care solicită protecție internațională, aspect evidențiat încă din anul 2015, în
cuprinsul Agendei europene privind migrația. De aceea, continua perfecționare și eficientizare
a cadrului legal privind azilul constituie o prioritate.

În egală măsură, există și diverse statistici care au alimentat percepția că ar exista o legătură
între creșterea infracționalității și solicitanții de azil, iar unii infractori ar folosi statutul de
solicitant de azil ca acoperire pentru a călători nestingheriți în diverse stat.

Acordarea azilului teritorial unei persoane implică ipso facto refuzul extradării acesteia. De

menţionat, că atît acordarea azilului cît şi neextradarea sînt acte suverane ale statului, şi nu
drep- turi ale persoanelor cărora li se acordă aceste imunităţi.

Prin urmare, asigurarea echilibrului optim dintre condițiile și scopurile celor două instituții cu
o tradiție istorică extrem de îndelungată – azilul și extrădarea – reflectă gradul de evoluție al
principiilor de drept internațional ce stau la baza lor și trebuie să constituie un obiectiv
constant atât pentru legiuitori, cât și pentru organele judiciare care asigură aplicarea
dispozițiilor care guvernează cele două proceduri, în ambele cazuri cu deplina respectare a
drepturilor fundamentale ale omului.7

7
S. Kapferer – UNHCR, Legal and Protection Policy – The Interface between Extradition and Asylum , noiembrie 2003, 
 BIBLIOGRAFIE:

- https://administrare.info/drept/11593-regimul-juridic-al-refugia%C5%A3ilor-%C3%AEn-
dreptul-interna%C5%A3ional-%C5%9Fi-dreptul-la-azil?
cookie_a363add3aec4983e7e692a1bdd206b26=accepted
- Dreptul de azil, privire comparativă cu statutul juridic al refugiatului, Gheorghe Iancu, ed.
Allbeck , Bucureşti 2002, p. 56
- https://administrare.info/drept/11593-regimul-juridic-al-refugia%C5%A3ilor-%C3%AEn-
dreptul-interna%C5%A3ional-%C5%9Fi-dreptul-la-azil?
cookie_a363add3aec4983e7e692a1bdd206b26=accepted
-https://www.europarl.europa.eu/about-parliament/ro/democracy-and-human-rights/
fundamental-rights-in-the-eu/guaranteeing-the-right-to-asylum
- Mihai Delcea, Protecţia juridică a refugiaţilor , Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007, p.174
- LEGE Nr. 270 din 18.12.2008 privind azilul în Republica Moldova Publicat : 13.03.2009 în
Monitorul Oficial Nr. 53-54

- S. Kapferer – UNHCR, Legal and Protection Policy – The Interface between Extradition

and Asylum, noiembrie 2003

- Drept Diplomatic şi consular Alexandru Burian, editura ARC, Chişinău, 2001