Sunteți pe pagina 1din 8

Curs 2

Impactul noilor tehnologii domotice asupra calităţii vieţii

Termenul de calitate a vieţii se referă la descrierea şi evaluarea naturii şi condiţiilor de


viaţă. Necesitatea aprecierii calităţii vieţii a fost sesizată pentru prima oară în anii '60 ca urmare a
Mişcării pentru Indicatori Sociali. Ca urmare a aplicării unor programe guvernamentale
(educaţionale, sociale şi de mediu) a apărut necesitatea utilizării unor indicatori care să măsoare
eficacitatea acestora în ceea ce priveşte creşterea calităţii vieţii.
Există două modalităţi de apreciere a nivelului de calitate a vieţii: aprecierea obiectivă şi
aprecierea subiectivă. Aprecierea obiectivă se bazează pe indicatorii statistici furnizaţi de
instituţiile de stat şi organizaţiile neguvernamentale; aceşti indicatori oferă o evaluare globală cu
caracter general asupra nivelului de calitate a vieţii. Aprecierea subiectivă a calităţii vieţii
încearcă să identifice elementele cele mai importante în stabilirea standardului de viaţă al
individului. Aceste măsurări sunt mult mai personale din moment ce ele se bazează pe aprecierile
indivizilor asupra calităţii propriilor vieţi. Dacă aprecierea obiectivă abordează calitatea vieţii la
nivelul societăţii, luată în ansamblul său, aprecierea subiectivă coboară la nivelul individului sau
al colectivităţilor cu un anumit specific (geografic, cultural, al standardului de viaţă etc.).
Omul modern acordă o atenţie crescută sănătăţii sale şi chiar acceptă benevol o serie de
restricţii în stilul său de viaţă pentru a-şi menţine o bună condiţie fizică şi o stare generală de
sănătate. De aceea, în ultimul timp au început să-şi facă din ce în ce mai mult simţită prezenţa în
gospodărie o serie de aparate electrice şi electronice pentru întreţinerea sănătăţii personale
precum: aparate de vibromasaj, aparate de radiaţii infraroşii şi ultraviolete, tensiometre,
termometre etc.
Dorinţa de securitate personală câştigă teren într-o lume aflată într-o rapidă dezvoltare şi
se manifestă atât sub forma de siguranţă a individului cât şi de protejare a proprietăţii sale; din
punct de vedere al individului chiar şi gândurile şi ideile sale trebuie protejate. Domotica, graţie
sistemului de securitate de care dispune, oferă soluţii pentru această tendinţă, oferind individului
protecţie împotriva unor accidente (incendii, inundaţii) şi a pătrunderii prin efracţie în locuinţă.
Pe de altă parte, deja o parte din sistemele de telecomunicaţii asigură confidenţialitatea
transmisiilor, interceptarea acestora fiind extrem de dificil de realizat. Totuşi mai sunt o serie de
aspecte care-şi aşteaptă rezolvarea dintre care cele mai importante sunt cele legate de creşterea
securităţii comunicaţiilor existente, în special a celor prin Internet şi de protejare a individului
faţă de serviciile şi informaţiile nedorite.
Domotica, prin intermediul automatizărilor cu care înzestrează locuinţa, poate oferi o soluţie
pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru grupa de persoane de varsta a 3-a.
In condiţiile actuale de trecere la societatea informaţională, în care accentul va fi pus pe
globalizare şi management unificat al sistemelor de comunicaţie, actualele aparate şi maşini de uz
casnic prezintă o serie de dezavantaje funcţionale. Dintre acestea pot fi amintite:
- necesitatea prezenţei umane şi incapacitatea echipamentelor de a corecta automat erorile
de programare datorate utilizatorului;
- imposibilitatea controlării de la distanţe mari a funcţionării echipamentelor casnice şi a
locuinţei în ansamblul său;
- inexistenţa unui sistem de management integrat al locuinţei;
- limitarea accesului la serviciile audiovizuale datorită pe de o parte inexistenţei unui sistem
universal de comunicaţii, iar pe de altă parte, imposibilităţii de a realiza transmisii
multimedia în timp real;
- imposibilitatea tehnologică de a oferi servicii multimedia interactive (comandarea
emisiunilor, filmelor şi serviciilor dorite, prezentări virtuale tridimensionale ale unor
obiective turistice sau ale unor produse) accesibile şi de alte aparate electronice în afara
calculatorului personal;
- limitarea datorită tehnologiilor actuale a căilor de acces la serviciile audiovizuale;
mobilitatea limitată atât spaţio-temporal cât şi în ceea ce priveşte numărul serviciilor
oferite;
- inexistenţa comenzilor verbale la majoritatea aparatelor electrocasnice;
- securitatea redusă a comunicaţiilor.
Cu câteva excepţii dintre care pot fi amintite: videocasetofoanele, calculatoarele
personale, maşinile de spălat rufe, maşinile de spălat vase, cuptoarele cu microunde, celelalte
aparate electrice şi electronice de uz casnic necesită prezenţa omului în timpul funcţionării.
Această situaţie se reflectă în durata zilnică afectată activităţilor casnice care este în medie destul
de ridicată, variind în funcţie de gradul de dezvoltare economică a ţărilor, de obiceiurile şi
tradiţiile popoarelor. O pondere mare a activităţilor gospodăreşti în totalul timpului liber
afectează în mod negativ dezvoltarea personală, prin reducerea timpului afectat educaţiei şi
ridicării nivelului de cultură, dar şi bunăstarea fizică, prin reducerea timpului afectat activităţilor
recreative.
O modalitate de remediere a acestei situaţii o reprezintă utilizarea roboţilor casnici. Aflaţi
încă în stadiul de prototip, roboţii casnici vor reprezenta o alternativă viabilă în condiţiile trecerii
la producţia de masă a acestora şi, în consecinţă, a reducerii preţului lor. Dotaţi cu un
microprocesor care asigură prelucrarea informaţiilor provenind de la o serie de analizori (optici,
auditivi, de presiune, de temperatură), comanda servosistemelor (care asigură deplasarea
omnidirecţională a robotului, mişcarea braţelor şi dispozitivelor de apucare) şi cu un sistem de
comunicaţie prin unde radio, ei vor fi capabili să efectueze rapid şi precis majoritatea activităţilor
dintr-o gospodărie. Utilizarea lor va fi foarte simplă, comenzile putând fi date fie verbal, fie de la
distanţă prin intermediul unei interfeţe grafice cu rol de telecomandă. Ei pot fi comandaţi şi
supravegheaţi de oriunde este disponibil un calculator personal cu acces la Internet.
În prezent, majoritatea aparatelor electrocasnice programabile nu pot corecta erorile
umane de programare. Consecinţele directe sunt: suprasolicitarea aparatelor, creşterea nivelului
de zgomot produs, a duratelor de funcţionare şi a consumurilor specifice de energie electrică, apă,
detergent, iar indirect o utilizare nejudicioasă a resurselor, o creşterea a poluării chimice şi fonice
a mediului care afectează bunăstarea fizică (starea de sănătate) a individului şi a societăţii în
ansamblul său. Prin utilizarea microprocesoarelor specializate şi a unor concepte specifice
automatizării şi tehnicii de calcul precum feedback-ul şi logica nedeterminării (fuzzy logic),
aparatele electrocasnice, pe baza informaţiilor primite de la o serie de senzori (de presiune, de
temperatură, de umiditate) vor fi capabile să-şi stabilească singure regimul optim de funcţionare
şi vor putea corecta erorile umane în programare. Deocamdată, utilizarea microprocesoarelor
specializate bazate pe logica fuzzy este limitată doar la câteva grupe de produse precum: maşini
de spălat vase, maşini de spălat rufe, cuptoare cu microunde, aspiratoare, această dotare fiind
considerată în prezent ca o facilitate suplimentară şi nu ca o dotare minim necesară. Dar
avantajele pe care utilizarea microprocesoarelor le aduc (reducerea consumurilor specifice cu
până la 40% şi a nivelului de zgomot cu până la 20%), creează premisele generalizării lor la toate
aparatele electrocasnice, devenind astfel un standard în domeniu.
Dacă în ceea ce priveşte necesitatea prezenţei umane şi incapacitatea aparatelor şi
maşinilor de a corecta erorile umane s-au realizat o serie de progrese în eliminarea acestor
deficienţe, domotica este aceea care va elimina obstacolele reprezentate de incapacitatea
controlării de la distanţe mari a funcţionării aparatelor electrocasnice şi a locuinţei în ansamblul
său şi cele legate de inexistenţa unui sistem de management integrat al locuinţei. În prezent
aparatele electrocasnice sunt entităţi independente unele faţă de altele, dispunând fiecare de
propriile-i comenzi, unele dintre ele dispunând de telecomenzi prin intermediul cărora pot fi
acţionate de la distanţe mici. Datorită faptului că nu sunt proiectate pentru a fi interconectate, ele
nu pot lucra într-o reţea casnică. Ca urmare, nu pot fi controlate şi comandate de la distanţe mari
şi de asemenea nu se poate implementa un sistem unic de management al tuturor sistemelor şi
aparatelor din locuinţă. Prin utilizarea domoticii care introduce conceptul de reţea (bus) casnică
devine posibilă conlucrarea între diferitele aparate electrocasnice, programarea lor de oriunde
există un calculator personal conectat în reţea, supravegherea de la distanţă a locuinţei,
introducerea unui sistem unic de management al locuinţei care oferă posibilitatea optimizării
funcţionării aparatelor şi sistemelor (de securitate, de încălzire, ventilare şi climatizare, de
iluminat), reducerea consumurilor specifice şi programarea funcţionării pe palierele orare
caracterizate de costuri mai mici ale utilităţilor publice (curent electric, apă, gaz), stabilirea căilor
de comunicaţie în funcţie de gradul de încărcare al diferitelor medii care fac parte din reţeaua
casnică. Va deveni posibil un control şi o supraveghere totală a locuinţei, a aparatelor şi
sistemelor componente, fără a mai exista o restricţie spaţială care să îngrădească opţiunile
utilizatorilor.
În prezent, în domeniul informaţional şi al telecomunicaţiilor, există reţele, care au funcţii
specifice, bine determinate, utilizează terminale şi echipamente monofuncţionale şi oferă un
pachet specific de servicii. Chiar dacă ele parţial se întrepătrund în ceea ce priveşte serviciile
oferite, nu există un sistem universal de comunicaţii, caracterizat de un sistem unic de
management al tuturor reţelelor, care să gestioneze în mod optim resursele acestora. Ca urmare a
inexistenţei unui mecanism de gestiune a traficului în reţele, care să comute automat o legătură pe
reţeaua cea mai puţin solicitată, încărcarea diferitelor reţele este inegală, unele fiind
suprasolicitate, iar altele având un grad redus de utilizare. Implementarea unui sistem universal
de comunicaţii va conduce la o utilizare raţională a reţelelor existente, terestre şi aeriene,
concomitent cu apariţia tendinţei de a realiza terminale portabile multifuncţionale care pot fi
folosite ca televizor, radioreceptor, telefon, calculator personal. Toate acestea vor conduce la
sporirea capacităţii oamenilor de a comunica şi de a avea un acces facil la informaţie influenţând
benefic dezvoltarea personală a individului contribuind la dezvoltarea relaţiilor interpersonale ce
nu mai vor fi afectate de distanţă.
Pe de altă parte, reţelele digitale actuale nu oferă vitezele de transmisie necesare pentru a
oferi servicii multimedia în timp real. Aceste servicii, în condiţiile în care accesul la ele se
realizează aproape instantaneu, contribuie la lărgirea orizontului cultural şi ştiinţific al omului,
deci la dezvoltarea sa personală şi la bunăstarea spirituală. Serviciile multimedia în timp real vor
oferi posibilitatea de a vizita prin intermediul spaţiului virtual obiectivele turistice ale unor ţări şi
oraşe îndepărtate, de a avea acces la marile biblioteci de pe mapamond, de a comanda şi
recepţiona acasă filmele documentare dorite, de a asista de acasă la slujbele religioase desfăşurate
în lume cu ocazia diferitelor sărbători etc. Actualmente, pentru a avea acces la Internet
infrastructura pe care se bazează serviciile multimedia, utilizatorii casnici sunt conectaţi la reţea
prin intermediul unui calculator personal dotat cu un modem racordat la linia telefonică. În aceste
condiţii majoritatea conexiunilor în Internet, realizate de acasă sunt lente. Pe plan mondial,
institutele de cercetări în telecomunicaţii dar şi companiile telefonice şi operatorii de servicii prin
cablu lucrează pentru a crea conexiuni rapide în Internet care să permită oferirea de servicii
multimedia în timp real. Noi tehnologii precum ADSL (Asynchronous Digital Subscriber Line)
permit obţinerea unor viteze de transmisie prin reţeaua telefonică de până la 8 milioane biţi pe
secundă (Mbps). La această viteză un videoclip cu o durată de 3,5 minute este încărcat în
aproximativ 10 secunde. Deocamdată aceste tehnologii nu sunt încă utilizate datorită costurilor
ridicate pe care le implică implementarea lor, dar odată cu generalizarea televiziunii digitale de
înaltă definiţie (High Definition Television– HDTV) implementarea lor va deveni o necesitate.
Tehnologiile folosite în prezent în radiodifuziune şi televiziune sunt departe de a oferi
servicii interactive în timp real. Servicii precum Video On Demand sau Pay per View dau
posibilitatea utilizatorilor de a comanda emisiunea sau filmul dorit, dar întreaga operaţie este
greoaie, necesitând şi un decodor instalat suplimentar la receptorul de televiziune. Prin telefon se
comandă unui server video filmul sau emisiunea dorită, menţionându-se numărul de identificare
al beneficiarului, iar dacă cartela decodoare a acestuia este valabilă şi numărul de identificare
corespunde, beneficiarul acestui serviciu poate viziona programul comandat.
Odată cu trecerea la televiziunea digitală, la dispoziţia utilizatorului vor sta servicii
interactive oferite în timp real, care vor permite comandarea emisiunilor favorite şi a limbii în
care acestea sunt transmise, cu ajutorul unor ferestre meniu interactive afişate pe ecranul
televizorului. Spre exemplu, pentru vizionarea la cerere a unui film se apelează cu ajutorul
telecomenzii serviciul de comandă a filmelor, iar pe ecran va apare tematica după care sunt
grupate filmele; după ce utilizatorul alege tematica şi din cadrul său, filmul dorit, în final el
trebuie să introducă cu ajutorul telecomenzii numărul cartelei de credit. Dacă aceasta este
acceptată, filmul comandat începe să se deruleze pe ecran în maxim un minut (durata depinde de
localizarea serverului video). Utilizatorul va avea astfel acces nu numai la serverul video local, ca
în prezent, ci la toate serverele prezent. Pe de altă parte, prin trecerea la procedeul digital de
codare a informaţiei audio-video, pe lângă mediile clasice de transmisie mai pot fi utilizate fibra
optică şi reţeaua telefonică.
În prezent, aparatele electrice şi electronice de uz casnic pot fi comandate prin intermediul
butoanelor amplasate de regulă pe panoul frontal, iar unele dintre ele şi prin intermediul
telecomenzii. Pornirea-oprirea sau ajustarea unui parametru de funcţionare implică fie deplasarea
la aparatul în cauză, fie acţionarea telecomenzii, care nu totdeauna se află la îndemână. Pentru
multe persoane în vârstă sau cu handicap aceste operaţii sunt foarte dificil sau chiar imposibil de
realizat. Dotarea aparatelor electrice şi electronice cu un modul de recunoaştere a comenzilor
verbale va reprezenta un real sprijin atât pentru persoanele normale cât şi pentru cele cu
deficienţe. Aparatele vor fi capabile să recunoască un set limitat de video de pe mapamond. Prin
acest sistem se vor putea viziona de acasă prezentări virtuale interactive ale unor obiective
turistice, în care utilizatorul îşi poate alege după dorinţă traseul parcurs./131/
Tehnologiile actuale pun la dispoziţia utilizatorilor medii de comunicare care în
majoritatea lor sunt prea lente pentru a putea fi folosite drept căi de acces la servicii audiovizuale.
Mediile de comunicare folosite cu predilecţie sunt undele electromagnetice şi reţeaua de
televiziune prin cablu. În condiţiile globalizării acestea nu vor mai fi capabile să satisfacă cererile
utilizatorilor. Dacă în prezent în majoritatea ţărilor sunt transmise emisiuni locale şi regionale iar
prin cablu şi un număr redus de programe străine, în viitor, ca urmare a procesului de globalizare,
oamenii vor fi interesaţi să poată urmări un număr crescând de programe ale unor posturi străine.
Tehnologiile actuale limitează la aproximativ 60 numărul de programe de televiziune ce pot fi
recepţionate prin intermediul undelor electromagnetice, respectiv la aproximativ 100 numărul de
posturi recepţionate prin intermediul televiziunii prin cablu. Se preconizează că odată cu trecerea
la televiziunea digitală să poată fi transmise prin cablu de 5 ori mai multe programe decât în
comenzi pe baza analizei Fourier a comenzii verbale.
O deficienţă majoră a sistemelor actuale de comunicaţii o reprezintă securitatea redusă a
acestora. Pe lângă încălcarea unor drepturi individuale, această deficienţă stă la baza reticenţei în
utilizarea mediilor electronice de comunicaţii la efectuarea tranzacţiilor comerciale şi financiare.
Sistemele de telefonie fixă bazate pe tehnologia analogică sunt cele mai vulnerabile, acesta fiind
unul din motivele pentru care ele sunt pe cale de dispariţie. Sistemele de telefonie bazate pe
tehnologiile digitale, prin tehnicile de codare-decodare folosite, sunt mai puţin vulnerabile, dar o
serie de evenimente nedorite au arătat că ele nu asigură o securitate totală. Cele mai afectate, atât
prin prisma numărului de penetrări ilegale cât şi în ceea ce priveşte gravitatea efectelor negative,
sunt reţelele de calculatoare. Acesta este principalul motiv pentru care comerţul electronic şi
serviciile bancare electronice nu s-au dezvoltat puternic, cu toate că ele asigură cele mai reduse
costuri.
Comunicaţiile şi accesul la informaţie se fac cu predilecţie prin intermediul reţelelor fixe.
Aceasta limitează destul de mult posibilităţile de comunicare şi accesul la informaţie, utilizatorii
fiind legaţi de terminalele conectate la reţelele existente. Sistemele de telefonie mobilă analogice
şi digitale oferă mobilitatea dorită de utilizatori şi posibilitatea de a comunica rapid în orice
moment. Gama de servicii oferite de sistemele de comunicaţii mobile este încă destul de redusă,
dar în viitor ele vor permite realizarea comunicaţiilor de date la viteze ridicate, oferind astfel
suportul tehnic necesar unor servicii multimedia utile în telemedicină, telemuncă, tele-educaţie
etc.
În concluzie, dezvoltarea microelectronicii, a producţiei de microprocesoare specializate
reprezintă o premisă a creşterii vieţii prin faptul că la baza unui număr crescând de aparate
electrocasnice stau sisteme cu microprocesor care, controlând funcţionarea acestora, reduc la
minim intervenţia omului şi deci necesitatea prezenţei sale pe întreaga durată a operaţiei realizate.
Domotica va aduce în plus şi posibilitatea supravegherii de la distanţe mari a tuturor aparatelor
electronice prin intermediul reţelelor de comunicaţii la care casa inteligentă va fi conectată.
Dintr-un alt unghi de vedere, în condiţiile globalizării şi creşterii valorii pe care o are
informaţia pentru omul modern, aşteptările oamenilor legate de aparatele, maşinile şi
echipamentele electrice şi electronice de uz casnic se vor axa din ce în ce mai mult pe accesul
neîngrădit la informaţie, una din premisele societăţii informaţionale. Accesul neîngrădit la
informaţie va deveni o necesitate, un element ce va avea o contribuţie importantă la creşterea
calităţii vieţii.

Paralelismul clădire inteligentă – capacităţi umane


Într-o clădire inteligentă este obligatorie prezenţa unor senzori care culeg informaţii
diverse, elemente de acţionare care permit comanda sistemelor instalate în casă, o reţea de
comunicaţie şi o unitate centrală care rulează programe care memorează şi monitorizează
informaţiile, ia decizii şi emite comenzi în funcţie de aceste decizii. În plus, cu ajutorul unor
interfeţe hardware sau software, proprietarul casei poate accesa toate informaţiile culese de
unitatea centrală, poate apela toate comenzile casei individual sau grupate în scenarii şi poate
configura modul în care casa ia decizii. Decizii a căror complexitate împarte casele în case
inteligente sau doar automatizate.
Senzorii instalaţi în casă ţin locul simţurilor: casa vede, aude şi miroase cu ajutorul lor.
Senzorii cei mai întâlniţi sunt de temperatură, fum, gaz, mişcare, prezenţă, umiditate, vânt,
microfoane, camere video, cititoare de chei digitale, receptoare de comenzi radio, şi lista ar putea
continua. În viitor vor apărea cu siguranţă senzori care să detecteze cutremurele, inundaţiile sau
mirosul greu al florilor uitate în vază, iar pe baza lor casele vor putea lua decizii mai bune, mai
documentate, mai inteligente.
Elementele de acţionare ţin locul muşchilor: primesc comenzi şi le execută. Dintre ele se
pot enumera: relee electrice, variatoare de luminozitate, motoraşe pentru jaluzele şi ferestre,
robineţi electrici pentru calorifere, electromagneţi de deschidere a uşilor, emiţătoare infraroşu pe
post de telecomenzi universale sau comunicatoare pentru controlul echipamentelor complexe de
tipul sistemelor de sonorizare, proiectoarelor, instalaţiilor de climatizare sau al camerelor video
cu mişcare şi zoom.
Comunicaţia între senzori, elemente de acţionare şi unitatea centrală trebuie asigurată de o
reţea, cu sau fără fir, asemănătoare nervilor umani. Dacă reţeaua de comunicaţie este cu fir atunci
ea poate folosi fire dedicate sau firele altor reţele deja existente în casă, precum reţeaua de curent
electric sau reţeaua de calculatoare şi telefonie fixă. Cerinţele de bază pentru oricare dintre aceste
tipuri de reţea sunt: stabilitate, securitate, viteză de transfer, uşurinţă de proiectare, instalare şi
extindere. Reţeaua potrivită trebuie aleasă în funcţie de cerinţele fiecărui proiect în parte. Există
şi posibilitatea de a instala o soluţie combinată, care foloseşte mai multe tipuri de comunicaţie, fie
pentru a oferi o flexibilitate mai mare la instalare, fie pentru a acomoda în acelaşi proiect senzori
şi elemente de acţionare ale mai multor producători.
Unitatea centrală reprezintă creierul casei, un calculator capabil să coordoneze toate
sistemele instalate, oferind în acelaşi timp o interfaţă flexibilă şi comodă între proprietar şi casa
lui. Această interfaţă poate folosi periferice digitale moderne precum touchscreen-urile,
calculatoarele portabile, telefoanele mobile sau clasicele întrerupătoare, tastaturi, telecomenzi
infraroşu. Desigur, interfeţele vor evolua în viitor înspre controlul vocal sau, de ce nu, telepatic.
În fine, componenta care face adevărata diferenţă între o casă inteligentă şi una automatizată este
softul care o controlează. Acolo se trage linia şi se face adunarea: câte protocoale de comunicaţie
ştie, cu câte echipamente de la câţi producători poate comunica, cât de bine ştie să interpreteze
informaţiile culese de senzori, cât de uşor este de configurat şi folosit de către proprietar şi
instalator, cât de bine ştie să înveţe obiceiurile proprietarului, cât de bine ştie când să intervină şi
când să stea deoparte, cât de uşor este de întreţinut şi extins, cât de sigură şi stabilă e funcţionarea
în timp. Evoluţia softului care controlează casa inteligentă nu se va termina niciodată iar
momentul trecerii graniţei dintre automat şi inteligent va fi discutat aprins mult timp de acum
înainte.
În concluzie, casele automatizate sunt o realitate chiar acum şi au toate şansele să devină
în curând un fenomen de masă. Tehnologiile necesare sunt mature şi exemple se pot găsi destule
în piaţă. Dacă însă acestea sunt - sau au şanse de a deveni - inteligente într-un timp previzibil...
asta depinde de ce înţelege fiecare prin inteligenţă. Un lucru este însă cert: putem să-i dăruim încă
de acum casei noastre simţuri, muşchi, nervi şi creier. Cu răbdare şi un dram de încredere, casa
ne-ar putea deveni un prieten devotat şi, de ce nu, inteligent.
La aceasta ora, în Germania, 90% dintre cei care-şi construiesc case nu concep să nu
apeleze la inteligenţa artificială, indiferent dacă îşi montează un cip la jaluzele sau la comanda
liftului. În esenţă, este vorba despre faptul că toate instalaţiile comunică între ele, realizând o
clădire care se conduce printr-un computer, prin sistemul GSM, fibră optică sau internet şi
reglează tot ce înseamnă funcţional, putând primi comenzi de la distanţă. Iar rezultatul este pe
măsură: un confort şi un nivel de siguranţă mărite, în condiţiile în care consumul energetic şi
caloric scade până la 60%. După declaraţiile directorului de vânzări din cadrul Sommering Trade,
la sistemul respectiv, numit EIB, au apelat deja multe firme mari din ţara noastră, dar acest tip de
instalaţie este disponibil şi pentru aplicatii din domeniul casnic. Prin intermediul unui simplu
conductor se pot administra, prin infrarosu, iluminatul, jaluzelele, încălzirea etc. Secretul constă
în cipuri incorporate în comutatoare şi consumatorii care utilizează conductorul electric pe post
de "telefon". Avantajul este cănu mai este nevoie de sisteme de cablare montate independent
pentru alarmă, încălzire, iluminat, reţea electrică, pentru că sistemul EIB le are pe toate. Şi este
foarte practic. Să spunem că sistemul de încălzire a casei comunică cu cel de supraveghere a
ferestrelor. Dacă este iarnă, în momentul deschiderii geamurilor, caloriferele trec, automat, pe
temperatura de gardă şi vor reveni la cea normală în momentul închiderii lor. Rezultă o economie
de energie. Odată instalat sistemul, proprietarul casei nu mai trebuie să se ridice din fotoliu ca să
verifice dacă uşa garajului sau lumina în pivniţă sunt închise. El poate apăsa pe un buton şi se va
asigura că aşa este. Există şi posibilitatea reglării programului de furnizare a căldurii pe timpul
nopţii sau a luminii, care se poate aprinde automat dimineaţa. După ce oamenii pleacă la serviciu,
râmane acasă un paznic de nădejde: acelaşi sistem EIB. Tehnica supraveghează ferestrele şi uşile.
Dacă există vreun intrus - sistemele cele mai performante au camere video conectate la computer
cu fotografiile celor "de-ai casei" -, stăpânul casei va fi anunţat telefonic. Cum, de altfel, poate fi
anunţată şi poliţia. Pe timpul nopţii, intruşii pot fi speriaţi cu semnale luminoase şi acustice, iar
dacă proprietarul pleacă în vacanţă, sistemul EIB poate simula prezenţa în casă a acestuia, cu
ajutorul jaluzelelor, luminii şi al televizorului. Şi tot pe perioada concediului, sistemul inteligent
poate fi programat, telefonic, să verifice dacă sunt închise robinetele, dacă fierul de călcat sau
filtrul de cafea sunt în priză. Şi chiar dacăau fost uitate astfel, prizele inteligente rezolvă totul..
Trebuie spus ca sistemul EIB poate fi montat la case deja construite sau concomitent cu ridicarea
acestora, unde există avantajul că se pot instala sisteme de încălzire în pardoseală sau pereţi,
controlabile, de asemenea, de calculator, alimentate chiar de la panouri solare.
Preţurile, ce-i drept, nu sunt pentru orice buzunar. In funcţie de complexitatea lucrărilor,
sistemul costă între 20 şi 50 de euro/mp construit. La o vilă cu parter, etaj şi mansardă, cu hol,
sufragerie, bucătărie şi şase dormitoare, sistemul inteligent de iluminare, încălzire şi pază (măsuri
minime de securitate, cum ar fi o camera video la intrare, comandată de computer) costă 10.000
de euro.

Bibliografie:
Backmann, J. ş.a.- Quality of Life, Knowledge and Competitiveness, Finnish National Fund for
Research and Development, Helsinki, 1998.
*** - The Information Society and the Citizen: A Status Report on the Availability and use of
Information and Communications Systems. ISPO, BU24 2/78, 1996.
*** - The Telematics Applications Programme - Applying Information and Communications
Technologies to Meet Societal Needs, European Comission, Directorate Genral XIII, Bruxelles,
1997, http://www.echo.lu/telematics
*** - http://www.globalideasbank.org