EXTRAS DIN SBORNIC

355. Nu e nevoie să-ți mai spun că arma nebiruită împotriva vrăjmașilor este smerenia.
Smerenia se capătă cu greutate. Este cu putință să ne socotim smeriți, fără să avem nici
măcar umbră de smerenie. Cu o simplă cugetare, nu ajungi smerenia. Calea cea mai bună
sau adevărata cale cea bună, care duce la smerenie, este ascultarea și lepădarea de voia
proprie. Fără aceasta poți să-ți dezvolți o mândrie statornică, smerindu-te în cuvânt și-n
înfățișarea trupului. Oprește-te, te rog, la acest punct și cercetează cu toată frica rânduiala
vieții dumitale. Cuprinde ea ascultarea și lepădarea de voia proprie? Dintru tot ce faci, ce
faci nu după voia ta, judecata și socotința proprie? Faci ceva nevrând, numai pentru că ți s-a
poruncit, numai din ascultare? Cercetează-te, te rog, și spune-mi. Dacă nimic din toate
acestea nu se află, atunci rânduiala vieții dumitale nu te va duce la smerenie. Oricât te-ai
smeri în gânduri, fără fapte de smerenie nu va veni smerenia. Și ar trebui să te gândești
îndeajuns, cum trebuie s-o întocmești.

356. Smerenia ta încă nu este smerenie, ci dorința și căutarea ei. Să-ți ajute Dumnezeu s-o
găsești. Ea este un duh de înșelare, care, prin vicleșugul său, nu se știe cum, tot dă târcoale
sufletului și-i încurcă în așa fel cugetele, încât el se socotește smerit; iar înlăuntrul său
acoperă o părere de sine plină de mândrie.

Osândirea de sine nu se face numai cu cuvântul, ci și cu mișcarea lăuntrică a inimii. Ea se

arată de îndată ce sufletul se va gândi fără bunăvoință asupra cuiva.

357. Dumneata te-ai simțit jignit. Ca să te simți rănit sufletește pentru o nesocotință
oarecare, înseamnă să te socotești vrednic de atenție și, prin urmare, să-ți dai un preț mare în
inimă, cu alte cuvinte să fii înalt cu inima. Oare e bine așa? Să îndurăm chiar o clevetire doar
este de datoria noastră? Fără îndoială. Dar cum vom ajunge să împlinim așa ceva? Dacă ni s-
a dat poruncă să răbdăm, asta înseamnă că trebuie să suferim cu bucurie orice întâmplare
neplăcută, fără să trecem vreuna din ele și să suferim cu bucurie fără să ni se nimicească
legăturile noastre pașnice. Domnul a spus: „Când te lovește peste obraz, întoarce-l și pe
celălalt”; iar în cazul nostru a zburat doar o muscă ce ne-a atins cu aripa, iar noi ne-am și
ridicat în picioare. Spune-mi, ești gata să împlinești această poruncă dată de Domnul cu
privire la palma de pe obraz? Fără îndoială că vei spune: sunt gata. Dar întâmplarea de care
mi-ai scris înfățișează tocmai așa ceva. Lovirea peste obraz nu trebuie înțeleasă îndeobște
orice purtare a aproapelui prin care, după cum ni se pare, nu ni se dă atenția și stima
cuvenită, prin care ne simțim înjosiți, din care pricină, după cum se spune, suferă onoarea.
Orice purtare de acest fel dacă ar fi cât de mică, o privire, o strâmbătură și altele, este o lovire
peste obraz; și această palmă nu numai că trebuie răbdată, ci trebuie să fim gata pentru o mai
mare înjosire, ceea ce va corespunde cu întoarcerea celuilalt obraz. Nu numai că n-ai întors,
ci dimpotrivă, în loc să primești, ai dat. Ai dat într-adevăr înapoi, ai dat să se înțeleagă că ai
ceva. Așadar noi amândoi zicem: nu mă atinge. Și atunci mai putem fi buni de ceva? Și cum
ne putem socoti ucenicii lui Hristos, când nu împlinim poruncile Lui? Dumneata ar trebui
numai să judeci: oare meriți o atenție oarecare? Dacă în inimă ar fi acest simțământ de
nevrednicie, n-ar fi simțit niciun fel de ofensă.

358. Duhul Sfânt ne dă adevărata smerenie.