Curs 7

Sisteme de răcire a aerului

În funcţie de zona geografică, răcirea aerului într-o locuinţă poate fi obţinută de la simpla
deschidere a ferestrelor până la utilizarea celor mai complexe sisteme de condiţionare a aerului.
Există multe alternative pentru obţinerea unor bune rezultate cu consumuri reduse de energie prin
realizarea unei combinaţii adecvate de izolaţii termice, ferestre şi uşi termoizolante, lumină,
umbra şi ventilaţie naturale. O combinaţie optimă între aceste mijloace este de regulă suficientă
pentru a obţine nivelul de confort interior necesar în orice locuinţă din zonele cu climat temperat.
1. Ventilaţia
Reprezintă cea mai eficientă cale pentru a răcori interioarele locuinţelor, deoarece presupune
consum energetic minim.
1.1. Sisteme de ventilaţie
Ventilaţia atinge eficienţa maximă când se combină cu metode de evitarea acumulării de
căldură în locuinţă. De regulă, se combină ventilaţia naturală cu ventilaţia forţată locală produsă
de ventilatoare electrice de plafon sau fereastră. Ventilaţia devine însă eficientă în zone cu climat
cald şi umed cu diferenţe mici de temperatură de la noapte la zi.
În aceste zone, locuinţele cu pod, pot fi răcorite prin sisteme de ventilaţie (aerisire) a
podurilor, reducându-se consumurile energetice cauzate de sistemele de condiţionare a aerului.
Podurile ventilate sunt cu până la 160C mai reci decât cele neventilate. Ventilaţia se asigură prin
ferestre şi lucarne amplasate corespunzător.
1.2. Principii de încălzire şi răcire a spaţiilor
Modul de transfer al căldurii din exterior în locuinţă şi invers, are o importanţă deosebită în
realizarea unor sisteme de răcire adecvate.
a. Transferul căldurii
Transferul căldurii între mediu şi locuinţă sau între persoane şi mediu are la bază
procesele de conducţie, radiaţie şi convecţie.
Conducţia – reprezintă căldura care traversează un material solid. Căldura este transmisă
spre interiorul locuinţei prin acoperiş, ziduri şi ferestre. Fluxul termic poate fi diminuat prin
utilizarea unor materiale reflectoare termic pentru acoperişuri, ziduri şi ferestre termoizolante.
Radiaţia – reprezintă căldura transmisă sub formă de lumină vizibilă sau invizibilă
(infraroşie). Radiaţia ( lumina) solară este în mod evident o sursă de căldură. La această radiaţie,
din spectrul vizibil, se adaugă radiaţia infraroşie, invizibilă, care poate transfera căldura de la
obiectele calde spre cele reci. Radiaţia infraroşie emisă de suprafaţa unei sobe sau element de
încălzire se percepe până la câţiva metri sub formă de căldură. Ferestrele de tip convenţional
permit pătrunderea căldurii radiate de obiectele încălzite; jaluzelele opresc această radiaţie.
Ferestrele moderne au geamurile acoperite cu folii antiradiaţie care opresc radiaţia infraroşie.

1
Corpul uman percepe, de asemenea, căldura emisă sub formă de radiaţii infraroşii de către pereţi
şi tavan.
Convecţia – reprezintă procesul de preluare a căldurii pereţilor locuinţelor de către
curenţii de aer şi difuzarea acesteia în întreaga casă. Corpul uman expus acestor curenţi de aer
încălziţi se încălzeşte la rândul său direct cât şi prin inspirarea aerului cald.
b. Evitarea acumulării căldurii
Acest obiectiv care reprezintă, în esenţă, blocarea pătrunderii căldurii exterioare, la care
se adaugă evitarea activităţilor domestice termogeneratoare şi utilizarea ventilaţiei locale, poate fi
atins prin:
- amplasarea locuinţei în zone umbrite natural;
- înlocuirea materialelor de acoperire convenţionale cu unele având proprietăţi
reflectante;
- termoizolarea locuinţei din toate punctele de vedere;
- închiderea etanşă a tuturor ferestrelor şi uşilor în zilele toride şi utilizarea jaluzelelor;
- evitarea gătitului clasic (pe sobă) şi utilizarea cuptorului cu microunde în zilele cu
temperaturi extreme;
- folosirea hotelor şi ventilatoarelor pentru evacuarea aerului interior încălzit;
- gătitul( pe grătare) în aer liber sau comandarea prânzului la firme cattering de profil
sunt de asemenea recomandate;
- după utilizarea duşului sau băii, căldura şi umiditatea rezultate se vor evacua utilizând
ventilaţia locală, spre exterior;
- evitarea oricăror altor activităţi generatoarea de căldură ca de exemplu: calculatoare în
funcţiune, flacără deschisă, maşini de călcat, ondulatoare, uscătoare de păr şi chiar şi
aparate TV.
c. Răcirea aerului prin evaporare
Pentru locuinţele din zonele aride (climat uscat), răcirea prin evaporare reprezintă o
alternativă la condiţionarea aerului, dar la costuri mult mai mici.

2. Aparate de răcire prin evaporare

În figura 1 se prezintă o structură de evaporator la care un mic motor electric acţionează o
elice mare prin intermediul unei curele. Aerul este absorbit prin orificiile practicate în carcasă, el
traversează un strat de material absorbant saturat cu apă şi este evacuat la temperatură scăzută
prin orificiile de la partea inferioară către interiorul locuinţei. Aerul pompat în locuinţă are o
temperatură inferioară, cu până la 160C, celei din exterior. Eficienţa energetică este superioară
sistemelor de condiţionare.
Diferenţa de funcţionare faţă de sistemele de condiţionare a aerului care recirculă acelaşi
aer din interior constă în faptul că sistemele de răcire prin evaporare absorb aer proaspăt din
exterior. Din acest motiv, pe timpul funcţionării lor, una din ferestre trebuie să fie deschisă parţial
pentru a permite evacuarea aerului viciat.

2
 Fig. 1. Aparat de răcirea aerului prin evaporare
Costurile implicate de achiziţionarea sistemelor de răcire cu evaporare reprezintă doar
50% din cele necesare instalării sistemelor de condiţionare, iar consumul de energie reprezintă
doar 25% din consumul acestora. Dezavantajul constă în întreţinerea, care trebuie efectuată mai
frecvent şi în limitarea lor la zonele cu climat uscat.
a. Criterii de selecţie a aparatelor de răcire
Sistemele de răcire prin evaporare se clasifică în funcţie de volumul de aer pompat în
interiorul locuinţei. Cele mai multe modele permit transferul unui volum de aer cuprins între 85 -
25.000m3. Se recomandă instalarea unor sisteme care să permită 20-40 schimburi de aer pe ora,
în funcţie de climat.
b. Instalarea
Există două moduri principale de instalare:
- centralizată – cu amplasarea sistemului într-un loc situat în centrul locuinţei
- cu distribuire prin tubulaturi către fiecare cameră.
Primul tip este adecvat caselor compacte, cu camere care comunică între ele, iar cel de-al
doilea, pentru case mari, cu holuri şi mai multe dormitoare.
Aparatele cu flux orizontal de aer se montează la nivelul solului, pentru a permite o
întreţinere mai simplă, faţă de cele montate pe acoperiş. Există şi modele portabile, prevăzute cu
roţi, care pot fi deplasate în interiorul locuinţei, dar efectul de răcire este limitat de umiditatea din
interior.
c. Funcţionarea
Un sistem de răcire cu evaporare trebuie să aibă cel puţin 2 viteze şi o funcţionare de
ventilare separată. Când această funcţiune este activată, pompa de apă nu funcţionează şi aerul nu
este umidificat. Astfel, aparatul poate fi utilizat ca ventilator pentru întreaga locuinţă, în zilele cu
temperaturi normale.

3
 Controlul funcţionării aparatului se realizează prin deschiderea parţială a ferestrelor, pe
partea ferită de vânt, astfel încât să existe întotdeauna o deschidere de circa 0,1 -0,2 m2 pentru
fiecare 28 m3 capacitate a evaporatorului. Pe de altă parte, o deschidere mai largă a ferestrelor, va
permite pătrunderea aerului cald din exterior. Funcţionarea aparatului de răcire cu ferestrele
complet închise, va genera o umiditate excesivă în interior. Pentru evitarea efectelor alergice, se
pot instala opţional filtre pentru desprăfuirea aerului absorbit.
d. Întreţinerea
Se realizează prin curăţirea şi drenarea aparatului în mod periodic. Este necesară o revizie
generală după fiecare anotimp, la care se adaugă intervenţii de rutină.

3. Sisteme de răcire prin evaporare cu două trepte

Acestea reprezintă o dezvoltare recentă, de eficienţă ridicată, ele utilizând o treaptă de
pre-răcire, panouri absorbante mai eficiente, motoare mai performante. Ele adaugă mai puţină
umiditate, dar se utilizează doar în zonele unde temperatura depăşeşte 35-400C, din cauza preţului
mai mare.

4. Sisteme de aer condiţionat de cameră(climatizare pentru o încăpere)

4.1 Generalităţi
Aparatele de aer condiţionat pentru climatizarea unei singure camere se mai numesc şi
aparate de aer condiţionat (climatizare) de fereastră. Avantajul acestora constă în faptul că
asigură climatizarea doar atunci când este necesar, astfel încât costurile de exploatare sunt mai
reduse decât în cazul sistemelor centralizate. Cu toate acestea, randamentul lor este mai redus
decât cel al sistemelor centralizate de condiţionare.

Fig. 2. Climatizor de cameră

4
 În figura 2 se prezintă elementele componente ale unui aparat de aer condiţionat de
cameră. Condensatorul este amplasat spre exterior, iar ventilatorul, amplasat în spatele său,
refulează aerul prin condensator pentru a evacua căldura în afara camerei de locuit. În partea
aflată în interiorul camerei este amplasat evaporatorul cu ventilatorul său care refulează aer
rece în încăpere. Filtrul este montat în grila frontală.
Modelele mai mici (cele care absorb mai puţin decât 7,5 A) pot fi alimentate din orice
priză de 220V, dar separat de alţi consumatori domestici. Modelele mai mari de aparate de aer
condiţionat necesită propriul circuit de alimentare.

4.2. Randamentul (eficienţa) energetic al aparatelor de aer condiţionat de cameră

Randamentul unui astfel de aparat se exprimă sub forma raportului de randament
energetic (RRE).
Capacitatea de racire (BTU / ore) ,
RRE =
Puterea consumata ( W )

în cazul care 1BTU (British Thermal Units) ≈ 0,252 kcal.

Normele din SUA stabilesc o valoare RRE ≥ cu 8, începând cu anul 1990. La alegerea unui
aparat, se va avea în vedere un RRE min ≥ 10.

4.3. Alegerea unui aparat de condiţionare a aerului de cameră

În alegerea unui climatizor de cameră, există o serie de aspecte care trebuiesc avute în
vedere, cum ar fi:
- Dimensiunea spaţiului climatizat
Capacitatea unui climatizor de cameră depinde de volumul camerei care trebuie răcită, gama
performanţelor fiind cuprinsă între 5500 BTU/h şi 14000 BTU/h. Contează de asemenea,
înălţimea camerei, expunerea la soare, dimensiunea ferestrelor, climatul, etc.
- Instalaţia electrică existentă
În funcţie de model, conexiunea la sursa de energie se va face utilizând o priză ( individuală)
obişnuită de 200V ( la modelele mici) sau un circuit separate ( la modelele mari).

- Amplasarea în interiorul camerei

În funcţie de locul care trebuie climatizat şi de forma încăperii, se poate alege între modele cu
răcire locală (rază mică de acţiune), sau modele care pot trimite aerul răcit la distanţă mare,
asigurând răcirea chiar a unor spaţii înguste, dar de lungime mare.

Alte caracteristici care trebuiesc avute în vedere sunt:

- filtru uşor detaşabil în vederea curăţirii periodice;
- comenzi dispuse logic şi sinoptic;
- afişaj digital pentru thermostat;

5
 - timmer încorporat.
La instalarea climatizorului de cameră, trebuiesc avute în vedere următoarele:
- aparatul se va amplasa cât mai orizontal, pentru ca drenajul să fie ef icient;
- instalarea să fie făcută într-un spaţiu ferit de soare, pe faţa da nordică sau estică;
- lumina solară directă reduce randamentul cu până la 10%;
- se va asigura accesul direct al aerului;
- se va evita amplasarea unor consumatori electrici (lămpi, televizoare) în apropierea
aparatului, deoarece încălzesc termostatul şi prelungesc intervalul de conectare;
- vara, se va seta termostatul astfel încât diferenţa creată între temperaturile interioare si
exterioare să asigure o senzatie de confort. Cu cât această diferenţă este mai redusă, cu
atât scade mai mult consumul de energie;
- se va alege o treaptă ridicată de viteză la ventilator, cu excepţia zileleor cu umiditate
mare. În zilele foarte umede, viteza mai mică a ventilatorului va răcori mai bine interiorul
camerei şi va elimina şi excesul de umiditate din aer;
- pentru o distribuţie optimă a aerului răcit în interiorul camerei, se pot folosi ventilatoare
de aer obişnuite.