Sunteți pe pagina 1din 9

Curs 8

Securitatea accesului persoanelor în locuinţe – partea I


1. Generalităţi
Securitatea locuinţei este o problemă foarte importantă privind siguranţa indivizilor, a
bunurilor şi a clădirii în general.
Locuinţa poate fi monitorizată de un sistem de supraveghere sofisticat, care să alerteze
automat autorităţile în cazul producerii unor evenimente nedorite: spargeri, explozii de gaz,
incendii, întreruperi ale alimentării cu energie electrică, gaz sau apă, inundaţii prin spargerea
conductelor de apă, funcţionarea anormală a instalaţiilor de încălzire, etc., indiferent de prezenţa
în locuinţă a rezidenţilor.
Performanţele sistemului de supraveghere depind de senzorii şi dispozitivele instalate, de
capacitatea de procesare şi calitatea software-lui instalat. Astfel, sistemul de calcul poate trimite
SMS-uri, mesaje e-mail şi declanşa alarme, poate izola conductele prin închiderea robinetelor
prevăzute cu electrovalve, poate declanşa sprinklerele din instalaţia de protecţie contra
incendiilor, poate deschide sau închide uşi şi fereste, etc.
Acţiunile exercitate de sistemul informatic depind de semnalele trimise de senzori, ce pot
semnala chiar şi funcţionarea anormală a sistemului domotic. Alarma poate fi declanşată şi de un
buton de panică, acţionat de rezidenţii din locuinţă. De asemenea, prezenţa unui sistem de
alarmare poate descuraja pe eventualii infractori să pătrundă în locuinţă.
Pentru supravegherea locuinţei se folosesc sisteme video cu camere de luat vederi,
inclusiv pe timp de noapte, sisteme de alarmă, detectoare de incendii, detectoare de fum,
detectoare de gaz, senzori de mişcare, etc. Detectoarele pot fi setate să monitorizeze anumite zone
după un orar dorit, să fie active tot timpul sau numai în anumite intervale de timp, după
necesităţi.
Sistemele de supraveghere video permit redarea pe un singur ecran TV a imaginilor
transmise de camerele de supraveghere, memorarea secvenţelor de imagini declanşate de senzorii
de mişcare, orientarea camerelor şi comanda lor prin Internet, transmiterea de mesaje de alertare,
etc.

Fig. 1. Acţiunea detectorului PIR

1
Detectoarele de mişcare pot fi cu funcţionare în infraroşu de tip PIR (Passive Infrared),
fiind acţionate când deplasarea intrusului se face perpendicular pe direcţia sensibilităţii sale sau
cu microunde, declanşarea lor fiind determinată de deplasarea intrusului pe direcţia fascicolului
de microunde emis, figura 2.

Fig. 2. Acţiunea detectorului cu microunde

Fig. 3. Montarea detectorului cu microunde

Sistemele de alarmă şi monitorizare pot fi


- legate prin fir (cablate),
- radio (wireless).
Sistemele cablate au avantajul simplităţii şi costului scăzut şi faptul că nu necesită baterii
pentru alimentare, ceea ce reduce costurile de exploatare. Pericolul de a fi setate sau resetate de
persoane rău voitoare este practic zero, spre deosebire de cele radio, unde mediul de transmisie
este neprotejat, iar semnalele pot fi reproduse prin “clonare”.
Dezavantajele lor se referă la instalarea de cabluri, care sunt costisitoare şi inestetice şi care
trebuiesc protejate, astfel ca să nu fie la îndemâna eventualilor infractori.
Sistemele radio au avantajul că nu necesită cabluri de interconectare, ceea ce uşurează
montajul şi întreţinerea. În schimb alimentarea de la baterii a camerelor video şi dispozitivelor
poate implica cheltuieli suplimentare şi probleme de exploatare, dacă nu sunt prevăzute cu
alimentare de la celule solare.
Armarea şi dezarmarea dispozitivelor din sistemul de alarmă se poate face cu ajutorul unor
telecomenzi, fără a recurge la tastarea de coduri pe o claviatură, ca în cazul sistemelor pe cablu.
Dezavantajul telecomenzilor este acela că ele ar putea fi clonate, folosind echipamente

2
specializate, ceea ce creează probleme de securitate. De asemenea, funcţionarea unor senzori ar
putea fi perturbată (bruiată), astfel ca semnalele de alarmă să nu fie recunoscute.

2. Senzori de proximitate
În sens larg, proximitatea se referă la gradul de apropiere dintre două obiecte, dintre care
unul reprezintă sistemul de referinţă. Senzorii de proximitate sunt senzori de investigare, a căror
particularităţi constau în distanţele mici de acţiune (zecimi de mm şi mm), şi în faptul că în multe
cazuri sunt utilizaţi la sesizarea prezenţei în zona de acţiune.
Senzorii de proximitate sunt folosiţi în domeniul industrial şi în robotică pentru detectarea
prezenţei obiectelor, numărarea lor, măsurare şi monitorizare, protecţie şi alarme. De obicei
construcţia lor integrează un comutator, care este acţionat de senzor, iar ansamblul se numeşte
comutator de proximitate (proximity switch).
Senzorii de proximitate sunt realizaţi în mai multe variante, bazate pe principii de
funcţionare diferite.
- senzori cu ultrasunete,
- senzori cu efect fotoelectric,
- senzori capacitivi,
- senzori inductivi.
Senzorii cu ultrasunete nu necesită un contact fizic cu obiectul de detectat şi au avantajul
că nu necesită întreţinere, nu sunt afectaţi de praf şi murdărire şi pot fi folosiţi pentru măsurarea
distanţei între emiţător (sonar) şi obiect, măsurătorile având un grad foarte bun de
reproductibilitate.
Senzorii fotoelectrici răspund la variaţiile de iluminare produse de obiectele ce sunt
detectate şi se bazează pe întruperea unei raze de lumină vizibilă sau în infraroşu ori pe
reflectarea luminii de către obiect.
Senzorii capacitivi pot detecta obiecte sau materiale sub formă solidă, lichidă sau pulberi,
fie conductoare, fie neconductoare.
Senzorii inductivi sunt cei mai fiabili şi rezistenţi la acţiunile mediului şi au avantajul că
nu sunt influenţaţi de variaţiile de temperatură, prezenţa luminii a lichidelor sau de zgomote.

2.1. Senzori de proximitate capacitivi


Senzorii capacitivi se bazează pe variaţia capacităţii electrice într-un circuit, şi au
avantajul că pot detecta şi obiecte nemetalice. Sunt însã sensibili la factori perturbatori, cum ar fi
murdărirea feţei active.
Aceşti senzori pot detecta materiale sub formă solidă, lichidă sau pulberi, de natură
ceramică, mase plastice, lemn, apă, ulei, carton sau hârtie, inclusiv prin anumite ambalaje sau
materiale nemetalice. Deoarece nu necesită contact fizic, nu sunt afectaţi de uzură şi au o durată
mare de viaţă.

3
Aplicaţiile tipice se referă la controlul nivelului lichidelor aflate în rezervoare de sticlă sau
plastic (de exemplu vasul de expansiune din instalaţia de răcire a motoarelor cu ardere internă),
numărări de obiecte, etc.

Fig. 4. Senzori de proximitate capacitivi

Senzorul capacitiv se compune din doi electrozi metalici, sub formă de placă, figura 5a,
ce formează un condensator aflat în circuitul oscilant al unui oscilator de înaltă frecvenţă, care nu
oscilează dacă în câmpul senzorului nu se află nici un obiect. Dacă un obiect se apropie de faţa
activă a senzorului, el modifică capacitatea de cuplaj dintre electrozi şi amorsează oscilatorul,
activând comutatorul asociat.

a. b.
Fig. 5.Ilustrarea funcţionării senzorului capacitiv

Raza de acţiune a senzorulu Sr depinde de permitivitatea relativă εr a dielectricului dintre


electrozi, după o curbă ca în figura 5b.

4
În figura 6 este prentat un senzor capacitiv cu domeniu mare de detecţie şi rezistenţă la
temperaturi ridicate. Cu o plajă de la 5mm (tip M5) până la 120mm (rip M32), acest tip de senzor
dispune de o construcţe din oţel şi PTFE, precum şi cabluri speciale, ce permit lucrul la
temperaturi de la -200°C la +250°C. Pentru fiecare senzor este necesar un amplificator.

Fig. 6. Senzor de proximitate capicitiv cu domeniu mare de detecţie

Caracteristicile tehnice ale unui astfel de tip de senzor sunt date mai jos:

2.2. Senzori de proximitate inductivi


Aceştia sunt cei mai răspândiţi, fiind realizaţi într-o gamă largă de variante şi
tipodimensiuni. Elementul activ al unui astfel de senzor este un sistem format dintr-o bobină şi un
miez de feritã.
Obiectul a cărui prezenţă se determină trebuie să fie metalic.

5
Mărimea de ieşire a senzorului poate fi analogică (proporţională cu distanţa dintre
suprafaţa activă şi obiect), sau statică (aceeaşi valoare atâta timp cât senzorul este activat).

a. b.
Fig. 7. Senzori de proximitate inductivi a. cilindrici, b. rectangulari

Funcţionarea lor are la bază producerea unui camp electromagnetic de înaltă frecvenţă , a
cărui intensitate care este slăbită de prezenţa şI apropierea unui obiect din matrial conductor sau
magnetic. Raza de acţiune a senzorului este determinată de intensitatea câmpului şi de mărimea
obiectului detectabil.
Acest tip de senzori sunt foarte fiabili, putând funcţiona şi pe autovehicule, unde pot fi
stropiţi cu apă şi noroi, benzină şi ulei, încărcaţi cu praf, unsoare, etc.
Senzorul de proximitate inductive este protejat la scurtcircuite şi suprasarcină, alimentare
în curent continuu, supratensiuni, inversarea conectorilor, interferenţe radio, impulsuri parazite,
etc.
În funcţie de tipul aplicaţiei şi caracteristicile tehnice, există mai multe tipuri de senzorii
de proximitate inductivi:
- senzori de uz current,
- senzori de regim greu,
- senzori cu alimentare de la reţea,
- senzori pentru funcţionare în condiţii grele de mediu,
- senzori cu rază mare de acţiune,
- senzori cu rezistenţă la presiuni mari (până la 500 bari),
- cu ieşire analogică.
În figura 8 se prezintă un sezor de proximitate inductiv, analogic cu procesor integrat
incorporat ce oferă 3 ieşiri de tip switch independente, plus o ieşire analogică liniară pe întreg
domeniul de măsurare.
Acest senzor este un dispozitiv ideal pentru aplicaţii ce necesită o măsurare précisă fără
contact, şi nu necesită circuit de control, putându-se autocontrola, economisind astfel timp, spaţiu
de panou ţi intrãri în PLC. Unitatea de programare este opţională, putând fi folosită pentru
programarea punctelor de switch şi monitorizarea ieşirilor dispozitivului. Programarea punctelor

6
de declanşare poate fi făcută oriunde în intervalul de sensibilitate, de către unitatea de programare
sau de către PLC.
Specificaţii tehnice:
• Ieşirea analogică 0-10V, prezintă o neliniaritate de ±3% pe întreg domeniul de măsurare,
• Programare de la distanţă a funcţiilor - ideal pentru zone cu poziţii inaccesibile sau greu
accesibile,
• Clasă de protecţie ridicată, cu rezistenţã mare la şoc şi vibraţii.

Fig. 8. Senzor analogic cu procesor integrat M18

Caracteristici tehnice:

2.3 Senzori de proximitate fotoelectrici (optici)


Acest tip de senzori pot detecta diverse obiecte din metal, lemn sau plastic folosind un
fascicul de lumină sau laser, existând şi variante folosite pentru detecţia obiectelor transparente
sau colorate, folosind senzori de culoare. Senzorii de proximitate fotoelectrici cu laser asigură şi
măsurarea precisă a distanţelor sau monitorizarea poziţiei obiectului. Funcţionarea lor este însă
afectată de praf sau murdărie.
Principalele aplicaţii a acestui tip de senzori, sunt: controlul accesului, supravegherea
obiectelor pe benzile rulante, maşini de tipărit şi ambalat, procese industriale (fabricarea hârtiei,
maselor plastice şi a textilelor), etc.
Senzorii de proximitate fotoelectrici care au la bază procesul de reflexie se clasifică în:

7
- senzori cu difuzie,
- senzori cu difuzie şi suprimarea fondului,
- senzori retro-reflectori,
- senzori thru-beam sau cu vizibilitate directă.

Fig. 9. Senzori de proximitate fotoelectrici (optici)


Senzorii cu difuzie se bazează pe emisia unui fascicul de lumină care se reflectă pe
obiecte într-un mod difuz şi detectarea energiei semnalului reflectat. Dacă raza de lumină
reflectată care ajunge înapoi la senzor are o intensitate suficient de mare, ea produce acţionarea
comutatorului asociat senzorului, care poate acţiona o alarmă, aprinde o lumină, acţiona un
emiţător radio, etc. Raza de acţiune a senzorului este determinată de mărimea şi culoarea
obiectului detectabil precum şi de textura suprafeţei acestuia. Ea poate fi reglată printr-un
potenţiometru incorporat senzorului.
Senzorii cu difuzie şi suprimarea fondului se folosesc pentru detecţia obiectelor de o
anumită mărime, aflate până la o anumită distanţă. Fondul scenei este suprimat datorită
geometriei stabilite între emişător-obiect-receptor.
Senzorii retro-reflectori folosesc un sistem de lentile pentru focalizarea luminii emise de
dioda laser, care ajunge la reflector printr-un filtru de polarizare. O parte din lumina reflectată
soseşte la receptor trecând prin alt filtru de polarizare. Filtrele sunt astfel alese şi reglate încât la
receptor să ajungă doar lumina reflectată de obiectul reflector, excluzând lumina reflectată de alte
obiecte aflate în conul fasculului.
Senzorii thru-beam au o construcţie care să permită ca la receptor să ajungă o cantitate
maximă de lumină produsă de dioda laser, care este apoi separateă de lumina din mediul ambiant
sau provenită din alte surse de lumină

2.4. Senzori de proximitate cu ultrasunete


Funcţionarea se bazează pe măsurarea duratei de propagare a unui semnal ultrasonor sub
formă de con, modulat în impulsuri, între emiţător şi obiect, iar distanţa maximă de lucru este în
funcţie de natura traductorului (piezoceramic, electrostatic, etc.) şi de frecvenţă. Semnalele
reflectate pe obiectele înconjurătoare apar ca ecouri, întârzierea cu care soseşte ecoul fiind

8
proporţională cu distanţa. În mod obişnuit se pot determina distanţe de circa 10 m, cu precizii de
ordinul milimetrului. Acest tip de senzori pot detecta materiale sub formă solidă, lichidă sau
pulberi.
În figura 10 este prezentat un sensor ultrasonic analogic este destinat controlului exact al
oricărei suprafeţe plane solide, lichide sau pulbere. Senzorul dispune de ieşire de tensiune şi de
curent, cu 12 biţi rezoluţie, de funcţie de evaluare memorată şi compensare de temperatură. Sunt
disponibile trei domenii de sensibilitate: 500mm, 2000mm, 4000mm, acoperind o gamă largă de
aplicaţii, incluzând controlul nivelului.

Fig. 10. Senzor de proximitate analogic cu ultrasunete


Caracteristicile tehnice ale senzorului din figura de mai sus sunt:

Unii senzori dispun de ieşiri de sincronizare, prin legarea acestora împreună putând
realiza o funcţionare fără interferenţe, chiar în cazul montării senzorilor unul lângă altul.
Aplicaţiile principale se referă la măsurarea nivelului lichidelor, măsurători de lungimi
(rulete electronice), limitatoare de cursă şi detectarea prezenţei.