Sunteți pe pagina 1din 8

Curs 12

Integrarea sistemelor de supraveghere, acces şi pontaj în managementul clădirilor


inteligente

1. Sisteme de supraveghere video


Sistemele de supraveghere video sunt utilizate la urmărirea şi înregistrarea imaginilor
dintr-un spaţiu care trebuie supravegheat şi se adresează, în principal, acelor spaţii în care se
desfaşoară diferite activităţi de producţie, spatiiţor comerciale, depozitelor de materiale şi
birourilor, clădirilor inteligente.
Un mare avantaj al sistemelor video este ca spre deosebire de alte sisteme, oferă
identificarea persoanelor şi acţiunilor suspecte şi dovada inregistrată a producerii evenimentului
prejudicios.
Pentru o mai bună eficienţă, aceste sisteme pot fi interconectate cu sisteme antiefracţie şi
sisteme de control acces. Un astfel de sistem se compune dintr-o serie de echipamente precum:
camere video, unul sau mai multe monitoare, ce permit vizualizarea imaginilor, un videorecorder
pentru înregistrarea imaginilor preluate de camere, un dispozitiv de prelucrare a imaginii, surse de
alimentare pentru camere.
Componentele unui sistem de monitorizare video:
1. Camere video clasice (figura 1a)- Sunt dispozitive care captează imaginea prin transformarea
luminii ce cade pe senzorul de imagine în semnal electric. Există o mare varietate de tipuri de
camere cu facilităţi şi pentru aplicaţii diferite. Camerele monocrome au avantajul unor
sensibilităţi şi rezoluţii mai bune decât cele color la un preţ mai mic. Camerele color aduc un
plus semnificativ de informaţie în studierea imaginilor preluate.
2. Camere video tip dome (figura 1b) -Se folosesc mai ales în interiorul spaţiilor publice şi
asigură o supraveghere mai discretă a spaţiului.

a. b.
Fig. 1. Tipuri de camere video utilizate într-un sistem de monitorizare video

1
3. Camere video compacte (figura 2a) - Sunt camere economice, uşor de instalat, nu necesită nici
un fel de reglaj. Pe lânga camera propriu- zisă, conţin şi: lentila fixă, carcasa, suport şi leduri în
infraroşu pentru vedere pe timp de noapte. Acest tip de camere fac parte din categoria de
camere “fără pretenţii”.
4. Camere discrete (figura 2b) - Sunt ascunse în diverse obiecte (carcase de detectori de mişcare
sau fum, ceasuri de perete, bibliorafturi etc.) şi sunt destinate supravegherii unei zone fără ca
acest lucru să fie cunoscut.
5. Camere IP (figura 2c) - Furnizează ca ieşire de semnal un port standard Ethernet, ceea ce
permite conectarea într-o reţea fără nici un alt echipament suplimentar. Are încorporat un codor
MPEG-4 care comprimă imaginea în format digital, fără compromiterea calităţii acesteia.

a. b c.

Fig. 2. Alte tipuri de camere video utilizate într-un sistem de monitorizare video

6. Obiective sau lentile (figura 3) - Sunt sisteme optice convergente pentru lumina care se
îndreaptă spre senzorul camerei. Există obiective fixe, obiective varifocale (permit ajustarea
manuală a distanţei focale şi implicit a unghiului de vedere), cu iris manual (se ajustează
manual deschiderea irisului), autoiris (dimensiunea irisului se modifică în funcţie de lumina
incidentă pe CCD), cu zoom motorizat (distanţa focală se modifică manual de la distanţa sau în
funcţie de alţi parametri).

Fig. 3. Obiective sau lentile

2
7. Incinte şi suporţi (figura 4) - Incintele (carcase de camere) au rolul de protecţie a camerei,
obiectivului şi cablurilor la sabotaj, dar şi la intemperii – ploaie, ninsoare, chiciura –
concomitent cu menţinerea părţilor mecanice, dar mai ales electrice, la parametrii de ambient
garantaţi de producător.

Fig. 4. Incinte şi suporţi


8. Speed-dome (figura5) - Este un echipament scump cu performante tehnice deosebite. Este
format dintr-o camera de înaltă rezoluţie, un obiectiv cu zoom motorizat, care permite mişcarea
camerei pe orizontala 360° si pe verticala 90°, toate dispuse într-o carcasă metalică sau din
plastic prevăzută cu un semiglob fumuriu sau transparent. Modificarea poziţiei camerei pe
orizontală şi verticală şi modificarea zoom-ului se efectuează fie manual de către operator, cu
ajutorul unei console cu joystick sau de la tastatura unui PC, fie automat în cazul în care speed-
dome-ul efectuează un program cu poziţii presetate.

Fig. 5. Speed-dome
9. Comutatoare, multiplexoare si matrici video (figura 6) - Sunt echipamente din ce in ce mai
rar folosite, datorita preuluarii functiilor pe care le ofereau de catre echipamentele digitale
(DVR). Rolul lor consta in afisarea imaginilor provenite de la mai multe camere simultan sau
consecutiv pe unul sau mai multe monitoare, precum si inregistrarea pe unul sau mai multe
inregistratoare analogice.

Fig. 6. Matrice video

3
10. Înregistratoare video analogice (figura 7a) - Cunoscute şi sub denumirea de videorecordere,
asigură funcţiile de înregistrare, căutare şi redare a imaginilor video provenite de la camere pe
bandă magnetică – casete video.
11. Inregistratoare video digitale (DVR), (figura 7b) - Diferenţa majoră faţă de videorecorderele
cu casetă este că imaginile sunt transformate digital, compresate si stocate pe unul sau mai
multe harddisk-uri. De aici, imaginile pot fi preluate pe diverse căi: memory stick, CD, DVD,
prin reţea locală, prin Internet etc. Deoarece imaginile video sunt transformate în format digital,
DVR-urile sunt concepute cu funcţii si facilităţi suplimentare pentru instalator si utilizator.

a. b.
Fig. 7. Inregistratoare video

12. Plăci de achiziţie video (figura 8a) – Reprezintă o soluţie ieftină, la îndemână, pentru
realizarea unui sistem de supraveghere video. Necesită un PC care în majoritatea cazurilor va fi
destinat pentru aplicaţia video
13. Monitoare (figura 8b) - În funcţie de tipul de ieşire a înregistratoarelor, se alege tipul de
monitor: cu intrare video complex sau VGA. O soluţie pentru cuplarea monitoarelor de PC la
echipamente cu ieşire video complex este utilizarea unui convertor video la VGA.

a. b.
Fig. 8. Placă video şi monitor

14. Echipamente de transmitere a semnalului video pe cablu torsadat (figura 9a) -


Transmiterea semnalelor video se efectuează, de regulă, pe cablu coaxial. Acest echipament are
avantajul unui preţ scăzut, însă problemele apar când distanţa între cameră şi DVR este mai
mare de 150 – 200m, datorită pierderilor de semnal. O soluţie recomandată este folosirea
cablurilor torsadate CAT5 (UTP, STP, FTP) şi a adaptoarelor de semnal video pasive (fără
alimentare) sau active (cu alimentare). Astfel, cu adaptoare active distantă, echipamentul poate

4
transmite la 2000 – 3000m. Mai mult, un singur cablu torsadat înlocuieşte 4 cabluri coaxiale,
deoarece pe fiecare pereche se transmite semnalul de la o cameră.
15. Echipamente de transmitere a semnalului video pe fibra optica (figura 9b) - O soluţie
elegantă de transmitere a semnalului video la distanţă este folosirea fibrei optice. Practic,
pierderile de semnal sunt nule. Întrucât aceste echipamente sunt scumpe, se folosesc doar
pentru distanţe mari, cam până la 60 km.

a. b.
Fig. 9. Echipamente de transmitere a semnalului video

16. Echipamente de transmisie IP – videoservere (figura 10a)- Majoritatea DVR-urilor (în


particular şi camerele IP) permit setarea unei adrese IP astfel încât pot fi accesate prin reţea.
Cele mai puternice echipamente care înglobează funcţiile de comunicaţie la distanţă şi funcţiile
unui DVR sunt videoserverele. Acestea suportă o gamă largă de reţele de comunicaţii:
LAN/WAN, ADSL, PSTN, ISDN şi toate protocoalele de comunicaţii mobile. În acest fel,
poate fi accesat de oriunde, de la un PC, PDA sau telefon mobil, în standardul GPRS. De
asemenea videoserver-ul poate trimite notificări în format SMS sau pe e-mail în caz de alarmă.
17. UPS-uri (figura 10b) - Ca orice alt sistem de securitate, (centrală de alarmă la efracţie,
antiincendiu, control acces) sistemul video trebuie conceput cu o soluţie de back-up în cazul
lipsei tensiunii de reţea. O soluţie la îndemână este folosirea UPS-urilor, care asigură
alimentarea pentru echipamente din acumulatorii proprii, în cazul lipsei tensiunii de 220V, dar
care au şi rolul de a prelua fluctuaţiile nedorite de tensiune.

a. b.
Fig. 10. Videosever şi UPS

5
2. Sisteme de control Acces şi Pontaj

Sistemele de control acces reprezintă un instrument esenţial pentru managementul


resurselor umane într-o organizaţie, permitând gestionarea automată a intrărilor şi ieşirilor
oamenilor în/din anumite zone de securitate.
Având la dipoziţie acest sistem, se poate realiza vizualizarea tuturor intrărilor şi ieşirilor, se
poate face în orice moment situaţia prezenţei personalului şi totodată se pot defini zonele de acces
pentru fiecare persoană şi intervalele de timp în care aceasta va avea acces.
Sistemul poate fi utilizat într-o instituţie, pentru zonele cu potenţial ridicat de risc (de
exemplu într-o bancă, zonele de tezaur, caserie, server, alte zone cu acces restricţionat).
Componentele unui sistem de control acces:
1.Centrala de control acces (figura 11a)- gestionează informaţiile furnizate de la tastaturi şi
cititoare şi comandă elementele de blocare mecanică a căilor de acces. Aceste centrale se
diferenţiază în principal prin numărul de uşi controlate şi facilităţi de control acces inteligent
înglobate.
2. Software de control acces (figura 11b)- rulează pe un PC la care este conectat sistemul de
control acces. Este utilizat la configurarea iniţială a sistemului şi administrarea ulterioară a
utilizatorilor, gestionarea istoriei cu evenimentele de acces, permiţând generarea de rapoarte
folosind diverse filtre de timp, de utilizatori, de grupuri de utilizatori, de uşi. Sofware-ul
furnizează , de asemenea, baza de date primară pentru software-ul de pontaj.

a. b.
Fig. 11. Centrala control acces şi software-ul de control acces pe PC
3. Cititoare de cartele magnetice (figura 12a) - efectuează citirea cartelelor magnetice la
trecerea acestora printr-o fantă a dispozitivului prin dreptul capului magnetic de citire; datorită
contactului direct între cartelă şi capul de citire. Apare o uzură fizică, motiv pentru care
producătorul garantează o durată de viaţă de câteva zeci de mii – sute de mii de treceri.
4. Cititoare de cartele de proximitate (figura 12b) - efectuează citirea cartelelor de
proximitate la trecerea acestora prin dreptul cititorului, fără a fi nevoie de un contact direct.
Distanţa de citire variază în funcţie de tipul de cititor şi de tipul de cartelă uzual, folosindu-se
cititoare cu distanţa de citire 5 cm-10 cm, dar se poate ajunge şi la 60-70 cm.

6
a. b. c
Fig. 12. Tipuri de cititoare de cartele şi biometric
5. Cititoare biometrice (figura 12c) - sunt de mai multe tipuri: de scanare a amprentei
degetului, a irisului, a palmei, facială şi a vocii, iar cele mai des întâlnite sunt cele de citire a
amprentei degetului. Avantajul acestor sisteme biometrice este că, permanent, “cheia” se află la
utilizator.
6. Carduri (cartele) - pot fi magnetice sau de proximitate (figura 13a) – sunt tipăribile sau
nu, iar în cazul în care se tipăresc, pot fi utilizate şi ca ecuson sau legitimaţie de serviciu.
7. Tastaturi de acces (figura 13b) - sunt utilizate prin introducerea unui cod PIN care odată
validat, va activa o ieşire de comandă a uşii, porţii, tunichetului sau barierei, după caz.

a. b.
Fig. 13. Card (cartelă) acces şi tastatură acces
8. Butoane tip "cerere ieşire" (figura 14a) - sunt utile în situaţia în care nu interesează decât
intrarea în zona securizată. Ele se instalează la ieşire, pentru comanda deblocării căii de acces.
9. Butoane de evacuare (figura 14b) - deblochează automat uşa sau uşile de pe traseul de
evacuare personal.

a. b.
Fig. 14. Buton tip „cerere ieşire” şi buton evacuare

7
10. Yale electromagnetice (figura 15a) - constituie cel mai ieftin mod de blocare a unei uşi sau
aplicate, pentru diferite tipuri de uşi.
11. Electromagneţi (figura 15b) - sunt compuşi din două părţi: electromagnetul propriu-zis,
care se montează pe tocul uşii şi o placă metalică amplasată pe uşă; alimentat cu energie
electrică. Electromagnetul atrage placa metalică, blocând astfel uşa. La introducerea unui cod
valid pe tastatură sau la trecerea unui card valid la cititor, se întrerupe alimentarea
electromagnetului, permiţând astfel deschiderea uşii.

a. b.
Fig. 15. Yală electromagnetică şi electromagnet
12. Amortizoare uşi (figura 16a) - nu permit uşii să rămână deschisă datorită neatenţiei
utilizatorilor.
13. Turnicheţi (figura 16b) - se pretează pentru căi de acces unde fluxul personalului este mare.
Turnichetul permite accesul pe rând, fiecărei persoane, lucru care nu poate fi realizat folosind o uşă
ca şi cale de acces, decit dacă se utilizează mijloace electronice suplimentare de detecţie a
persoanelor. La stabilirea numărului de turnicheţi, se are în vedere dimensiunea fluxului de
personal în perioadele de maxim, astfel încât să nu apară fenomenul de strangulare. Majoritatea
turchineţilor sunt bidirecţionali, astfel încât să poată fi folosiţi atât la intrarea, cât şi la ieşirea din
obiectiv. Pot fi dotaţi cu sisteme antipanică, astfel încât în caz de evacuare forţată a personalului,
braţul orizontal al turchinetului să fie deblocat.