Rugăciunea duhovnicului pentru sine

- scrisă de Cuviosul Sofronie Saharov -

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule,

Mântuitorul nostru, Cela ce m-ai smuls
deșertăciunii acestei lumi, Cela ce m-ai
așezat în slujba Tainelor Tale cele mai
presus de ceruri și m-ai chemat la nevoința
de a vesti fraților mei tainele mântuirii
Tale, rogu-mă Ție, Împărate Cel fără de
început, vindecă-mă de moartea păcatului,
care mă cuprinde, și în puterea Duhului
Tău cel Sfânt mă îndestulează spre această
slujbă.
Dătătorule de lumină, luminează ochii
inimii mele și ai minții cu Lumina cea
nefăcută a poruncilor Tale spre a înțelege
cum mi se cade a grăi fratelui meu, pentru
carele Însuți Sângele Tău ai vărsat pre
Golgota. Călăuzește-mi simțirile și
gândurile, în Duhul Tău cel Bun, și cu frica

1
Ta mă păzește neclintit în șuvoiul cel din
veci al Voiei Tale. Inima mea curățește de
toată întinăciunea ca să mă învrednicesc a
auzi glasul Tău cel blând și ca întru
deschiderea gurii mele să primesc de la
Tine, cuvânt bine plăcut Ție și poporului
Tău - mântuitor.
Cela ce ești Calea cea Vie și Adevărată, nu
mă lăsa nicicum a greși împotriva
Adevărului Tău, și de toată mișcarea cea
necuviincioasă și cuvântul cel mincinos mă
păzește, ca să fie slujirea mea întru totul
sfântă și neprihănită înaintea Ta.
Așa, Păstorule cel Bun, Cela ce sufletul Ți-ai
pus pentru noi, dăruiește-mi inimă
milostivă și umilită către toți cei ce vin la
mine; dăruiește-mi să mă bucur împreună
cu cei ce se bucură, să mă mâhnesc
împreună cu cei mâhniți și să plâng cu cei
ce plâng și în tot chipul să mângâi poporul
Tău ce cu suflet îndurerat vine către mine.
Întărește-mă până întru sfârșit să port
povara oilor Tale celor cuvântătoare cu
răbdare și cu blândețe, în duh de
înțelegere, de deslușire, și de pogorământ,

2
și în dragostea cea evanghelicească, și ca în
mine să viețuiască singur acest gând: ca
toți să afle pocăință, ca să se mântuiască
prin tine, și în Tine, Domnul nostru
cel neajuns, acum și pururea și în vecii
vecilor.
Amin.

Slujba duhovnicului este nespus de măreață

în ce privește țelul ei. În esență, dacă își
îndeplinește slujirea așa cum se cuvine, în
duhul pocăinței și al smereniei, duhovnicul
devine un împreună-lucrător al lui Dumnezeu
în plăsmuirea a dumnezei nemuritori. Și
precum în slujirea liturgică, conștient de
neputința sa, preotul rosteste cuvintele
"Nimenea este vrednic" (rugăciunea preotului la
cântarea heruvimică), așa și pentru slujirea
duhovnicească, drept înțeleasă, "Nimenea este
îndestulat" prin sine însuși. De aceea, este de
neapărată trebuință de a citi această rugăciune,
și dimineața și seara, înainte de culcare, pentru
ca duhul ei să rămână cu noi în toată vremea
slujirii noastre.

3
4