ticolul 1821.

 Medierea judiciară
    (1) Medierea judiciară este o modalitate obligatorie de soluţionare amiabilă a pretenţiilor adresate
instanţei judecătorești, cu ajutorul şi sub conducerea acesteia, în cazurile ce ţin de:
    a) protecţia consumatorilor;
    b) litigiile de familie;
    c) litigiile privind dreptul de proprietate asupra bunurilor între persoane fizice şi/sau juridice de drept
privat;
    d) litigiile de muncă;
    e) litigiile care rezultă din răspunderea delictuală;
    f) litigiile succesorale;
    g) alte litigii civile a căror valoare este sub 200 000 de lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o
hotărîre executorie de intentare a procedurii de insolvabilitate.
    (2) La solicitarea părţilor, medierea judiciară poate avea loc şi în alte cazuri decît cele prevăzute la alin.
(1).
    (3) Tranzacţia părţilor este posibilă şi în afara medierii judiciare, în condiţiile prezentului cod.
    Articolul 1822. Procedura medierii judiciare
    (1) După acceptarea spre examinare a cererii de chemare în judecată în condiţiile art. 168 alin. (4),
instanţa judecătorească, în termen de 5 zile, stabileşte pentru părţile în proces data şedinţei de
soluţionare amiabilă a litigiului. Dacă există dovada citării legale, absenţa părţilor de la şedinţa de
soluţionare amiabilă a litigiului nu afectează curgerea termenului prevăzut la alin. (5) din prezentul
articol.
    (2) În cadrul şedinţei de soluţionare amiabilă a litigiului, instanţa judecătorească informează părţile
despre legea aplicabilă litigiului, durata procedurilor, posibilele cheltuieli de judecată, posibila soluţie
asupra cazului şi efectele ei pentru părţile la proces.
    (3) Scopul ședinței de soluționare amiabilă a litigiului este să ajute părțile să comunice, să negocieze,
să identifice interesele lor, să evalueze pozițiile lor și să găsească soluțiile reciproc satisfăcătoare.
    (4) Instanţa judecătorească întreprinde măsuri pentru ca părţile să soluţioneze pe cale amiabilă litigiul
sau unele probleme litigioase şi, în acest scop, poate cere prezentarea lor personală, chiar dacă sînt
reprezentate în proces, şi le acordă un termen de conciliere, care nu va depăşi 15 zile.
    (5) Termenul medierii judiciare nu poate depăşi 45 de zile de la data la care a fost fixată prima şedinţă
de soluţionare amiabilă a litigiului, dacă legea nu prevede altfel.
    Articolul 1823. Confidenţialitatea şi interzicerea audierii
                             participanţilor la procesul de mediere judiciară
    (1) Toate discuţiile sau actele întocmite în cadrul procesului de mediere judiciară sînt confidenţiale.
    (2) În procesul de mediere judiciară, instanţa judecătorească nu poate divulga informaţiile de care a
luat cunoştinţă în decursul sesiunilor separate cu părţile şi nu poate să discute asemenea informaţii cu
cealaltă parte fără acordul părţii vizate.
    (3) Instanţa judecătorească, părţile sau oricare altă persoană care a participat în cadrul procedurii de
mediere judiciară a litigiului nu poate divulga şi nu poate invoca în alt proces de mediere, de judecată
sau de arbitraj ori în afara unui astfel de proces informaţiile de care a luat cunoştinţă în cadrul procedurii
de mediere judiciară a litigiului sau în legătură cu acesta.
    Articolul 1824. Încheierea tranzacţiei
    (1) Acordul părţilor cu privire la soluţionarea amiabilă a litigiului se exprimă prin încheierea unei
tranzacţii.
    (2) În cazul în care părţile sînt de acord să soluţioneze litigiul pe cale amiabilă, instanţa judecătorească,
în termen de 3 zile, pronunţă o încheiere prin care dispune încetarea procesului. Încheierea trebuie să
conţină condiţiile tranzacţiei, confirmate de instanţa judecătorească.
    (3) Înainte de a confirma tranzacţia, instanţa judecătorească explică participanţilor la proces efectele
acestui act de procedură. Nu se admite tranzacţia între părţi dacă aceasta contravine legii ori încalcă
drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, interesele societăţii sau ale statului.
    (4) Repartizarea cheltuielilor de judecată în cazul încheierii tranzacţiei se efectuează în conformitate
cu prevederile art. 97 alin. (4) şi (5).
    Articolul 1825. Refuzul de a încheia tranzacţia
    (1) În cazul în care una sau ambele părţi refuză soluţionarea litigiului pe cale amiabilă ori litigiul nu a
putut fi soluţionat în termenul prevăzut la art. 1822 alin. (5), ori părţile nu au ajuns la consens în privinţa
tuturor pretenţiilor, instanţa judecătorească, în termen de 3 zile de la primirea refuzului sau expirarea
termenului de mediere judiciară, emite o încheiere nesusceptibilă de atac cu privire la încetarea
procedurii de mediere judiciară şi transmite dosarul instanței judecătorești pentru repartizare aleatorie
unui alt judecător sau, după caz, complet de judecată.
    (2) După repartizarea dosarului în condiţiile alin. (1), judecătorul care a primit cererea de chemare în
judecată pregătește pricina pentru dezbateri judiciare.”

Medierea, principiu al procesului în NCPC

Medierea este o modalitate extrajudiciara de rezolvare a litigiilor. Procesul de
mediere are ca si finalitate o solutie discutata, agreata si convenita de toate partile
unui litigiu. Sedinta procesului de mediere, poate avea loc inaintea unui proces
judiciar, pendinte unui proces judiciar sau dupa un proces judiciar, atat timp cat
partile sunt dispuse sa poarte discutii de negociere pe anumite aspecte ale litigiului.
Medierea este un proces absolut voluntar, un proces care reuneste vointa reciproca a
partilor de a dialoga, de a discuta asupra unor solutii multumitoare pentru ambele
parti. Procesul de mediere este un proces bine structurat, iar in cadrul sedintelor de
mediere liniile de discutii urmeaza anumite nise, care impreuna converg spre o
solutie de succes.

Incepand cu 1 februarie. a.c. intra in vigoare norme privind obligativitatea

justitiabililor, parti intr-un litigiu, de a trece pe la un mediator inainte de a deschide
un proces judiciar. Sedinta de informare pe care trebuie sa o parcurga partile
impreuna cu mediatorul este gratuita si presupune o discutie a partilor cu
mediatorul in ceea ce priveste rolul acestuia, rolul partilor, structura procesului de
mediere, beneficiile majore ale medierii in acel caz, toate aceste aspecte in vederea
solutionarii acelui litigiu prin mediere. Decizia de a parcurge intreg procesul de
mediere, apartine exclusiv partilor, dupa parcurgerea sedintei de informare. Ele
decid daca aleg procesul de mediere sau daca merg in instanta. Chiar si in instanta,
pot, in orice moment al procesului judiciar, sa revina la mediator pentru mediere.

Justitiabilii apeleaza la procesul judiciar pentru a li se face dreptate. Oamenii in

relatiile lor de zi cu zi, in raporturile lor de zi cu zi, intra inevitabil in conflict cu cei
cu care relationeaza. Se nasc asadar raporturi conflictuale, nascute din relatiile de
convietuire sociala.

Raporturile sociale exista in baza intereselor, nevoilor, necesitatilor

complementare dintre persoane. Interferenta nevoilor si intereselor persoanelor este
cauza si fundamentul conflictului. Toate aceste raporturi sociale pot fi traduse, in
raporturi juridice. Atat cat o fiinta umana exista, aceasta se afla in raporturi juridice.
Cand aceste raporturi se destabilizeaza, ratiunile juridice cauta pe cel vinovat, cauta
pe cel care a cauzat destabilizarea pentru a ii aplica o pedeapsa civila sau penala.
Pedepsele civile sau penale sunt sanctiuni pentru incalcarea unor drepturi ale altuia,
pentru destabilizarea raportului social,  juridic.
 Dar inainte de a traduce raportul in termeni juridici, acel raport este un raport
uman, un raport intre persoane, un raport in care persoanele au anumite interese,
motive determinante al raportarii reciproce. Intre mine si o persoana vizavi de care
nu am nici un interes, nu relationez, nu se poate ivi un raport uman, social, juridic.
Asadar relationam doar cu anumite persoane, cu care avem interese complementare
sau cel putin tangente.

Procesul judiciar civil este o componenta a operei de traducere a conflictelor

umane in termen juridici de drepturi si obligatii civile, toate relatiile umane fiind
considerate raporturi juridice care obliga pe fiecare sa dea, sa faca, sau sa se
abtina/sa nu faca ceva, sa aiba o anumita conduita fata de alte persoane.

In procesul judiciar, cetateanul care se simte nedreptatit doreste dreptatea

juridica. Pentru a aplica dreptatea juridica, judecatorul aplica ratiunile juridice si
legile care reglementeaza raporturile juridice.

In procesul de mediere, mediatorul indruma partile spre o dreptate relationala.

In dreptatea relationala talerele balantei jusititiei contin nu drepturi si obligatii
juridice, ci contin si echitabilizeaza pe cat posibil nevoile, interesele, necesitatile,
scopurile mediate si imediate ale persoanelor din conflict.

Noul Cod de procedura civila face pasi mari in realizarea unei justitii mai
moderne, unei judecati mai echitabile, mai rapide, mai eficiente, mai calitative. In
acest sens, Noul Cod de procedura civila, la capitoul 2 – Principii Fundamentale ale
Procesului Civil, enunta un principiu nou si anume acela de incercare de impacare a
partilor prin mediere.

Astfel, la art. 21 alin. 1 din Codul amintit citim ca judecatorul va recomanda

partilor solutionarea amiabila a litigiului prin mediere, potrivit legii speciale (Legii
Medierii nr 192/2006 actualizata – n.n.), iar la alin. 2, in tot cursul procesului,
judecatorul va incerca impacarea partilor, dandu-le indrumarile necesare, potrivit
legii.

Observam ca Noul Cod de procedura civila instituie la nivelul fundamental al

procesului civil, principiul indrumarii partilor la mediere. Instituirea Medierii ca
principiu al procesului judiciar civil intareste aceasta institutie si ofera o credibilitate
maxima medierii ca proces organizat si structurat. Medierea este astfel declarata ca
fiind o veritabila alternativa la procesul civil clasic.

Medierea, ca metoda de solutionare amiabila a conflictului, devine astfel o

procedura pe care judecatorul o va recomanda inca de la inceputul procesului, cat si
pe intreg parcursul acestuia. Impacarea partilor fiind in conceptia Noului Cod de
procedura civila, cea mai buna alternativa pentru parti.

Asadar, impacarea partilor, solutionarea amiabila a conflictului, este considerata

cea mai buna „justitie” pentru parti, pentru fiecare din ele.

Consideram ca institutiile de legiferare au inteles ca raporturile juridice dintre

persoane sunt in fundamentul lor raporturi umane, relatii sociale umane, si ca o
solutionare prin dialog, intr-un cadru privat, prin explorarea tuturor posibilitatilor
de rezolvarea a unui litigiu, amiabil, prin mediere, este o necesitate fundamentala a
acestor relatii.

Justitia nu este anulata in aceste cazuri, ci intervine doar pentru a oficializa si

respecta intelegera partilor convenita in urma unui proces de mediere. Justitia
indeamna si indruma justitiabilul spre mediere nu ca spre o solutie de compromis, ci
ca spre o solutie mult mai satisfacatoare, mult mai multumitoare si mult mai
eficienta pentru stabilitatea raporturilor sociale, traduse sau netraduse in raporturi
juridice. O interventie la baza raportului social, la baza si la cauzele raportului social,
este mult mai eficienta pentru stabilizarea acestui raport.

Iata ca Romania face pasi repezi spre o justitie moderna, iar prevederea medierii
ca principiu fundamental in procesul civil nu vine decat sa confirme pasii atat de
necesari pentru o justitie calitativa si eficienta. Mai mult decat atat, obligativitatea
contactului cu medierea, inainte de a deschide un proces judiciar (incepand cu 1
februarie a.c.), este, de asemenea, un pas mare spre o cultura moderna de stabilizare
a raporturilor umane, o cultura dialogala stringent necesara mileniului 3
 Medierea – modalitate alternativă de soluţionare a conflictelor

Medierea a intrat în viaţa cetăţenilor Republicii Moldova pe neobservate încă din anul 2007, când a
fost adoptată Legea Republicii Moldova nr.134/14.06.2007 cu privire la mediere1 , cu toate acestea,
până în prezent, deşi sunt peste 100 de mediatori, nu se văd rezultate îmbucurătoare.

Care sunt acele momente negative care stopează implementarea acestui proces. Înainte de a răspunde
la acestă întrebare, să mai încercăm o dată să pătrundem în esenţa acestei noţiuni, deşi încercări de felul
acesta au fost făcute ce-i drept de majoritatea autorilor publicaţiilor care s-au referit la implementarea
ei în domeniul penal, noi ne vom referi la cel civil. Pentru a se respecta drepturile persoanelor, precum şi
asugurarea unei funcţionări normale a medierii, prevederile legale s-au extins să prevadă şi o serie de
principii definitorii pentru procedura medierii, principii care realizează distincţia acestei instituţii care
sunt de natură să soluţioneze pe cale amiabilă conflictele. În funcţie de legea care le stipulează, aceste
principii sunt incluse fie chiar în corpul definiţiei medierii, pentru a fi ulterior reluate în articole separate.
Astfel, art. 3 al Legii nr. 134 evidenţiază principiile de bază ale medierii, în conformitate cu care
medierea se efectuează în baza accesului liber şi egal la această procedură, liberului consimţământ,
confidenţialităţii, imparţialităţii, neutralităţii, independenţei şi liberei alegeri a mediatorului. În
conformitate cu art. 2 al Legii nr.134, medierea reprezintă o modalitate alternativă de soluţionare a
conflictului dintre părţi pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane. Ce înseamnă alternativă – este
modalitatea alternativă organelor judiciare, aceasta înseamnă că sunt multe aspecte positive, dar şi
negative. În actele normative din România, medierea este de asemenea definită. Astfel, în art. 93-97 ale
Statutului profesiei de avocat în România, medierea este o modalitate de soluţionare a conflictelor,
alternativa procesului obişnuit sau arbitral. Medierea este o negociere asistată de un terţ, denumit
mediator, respectiv o tehnică consensuală de rezolvare a conflictelor, constând într-o comunicare
permanent orientată către încheierea unei înţelegeri între părţi, care au interese comune, precum şi

2
divergenţe . În literatura de specialitate autohtonă, medierea se defineşte ca mijlocire a unei
înţelegeri între părţile la negocieri prin intermediul unei terţe persoane. Spre deosebire de altele,
această metodă are o procedură bine determinată, este efectuată de persoane cu o pregătire specială,
numite mediatori, şi demonstrează rezultate foarte bune. Ea se aplică atât în cauzele penale, cât şi

pentru soluţionarea conflictelor în domeniul relaţiilor civile, economice, internaţionale etc. 3 . Ca

alternativă juridică, medierea repezintă şi un mod economic de soluţionare a conflictelor comerciale.
Considerând dinamica comercială şi complexitatea problemelor juridice apărute în contextul legislativ al
ţărilor în curs de dezvoltare, ideea de eficienţă în soluţionarea litigiilor este deteriorată. Litigii care
durează ani de zile, costuri care nu sunt prevăzute şi un sistem fiscal care nu vine să salveze şi să
protejeze astfel de situaţii nu fac decât să accentueze faptul că pe calea litigiului în instanţă, problema

nu este rezolvată sau ameliorată, ci, din contra, adâncită din punct de vedere financiar 4.

Medierea se utilizează şi ca un mijloc paşnic de rezolvare a diferendelor internaţionale, ea se

aseamănă cu bunele oficii11, dar presupune o implicare mai mare a terţului în rezolvarea conflictului, a
cărui intervenţie este mai activă. Pentru a fi solicitată, mediatorul trebuie să fie acceptat de părţi, care îi
definesc mandatul. Acesta poate fi un stat, un grup de state, ONU sau instituţiile sale specializate, alte
organizaţii internaţionale cu vocaţie mondială sau regională sau o personalitate de prestigiu (om politic,
jurist, expert). Terţul, în cazul medierii, nu se limitează numai la determinarea părţilor în diferend să
poarte negocieri directe pentru soluţionarea lui, ci participă la aceste negocieri şi poate face propuneri
referitoare la felul în care se poate soluţiona diferendul. Propunerile mediatorului nu sunt obligatorii
pentru părţile în diferend. El nu are rolul de judecător.

Medierea a fost reglementată, în primul rând, prin Convenţia I de la Haga, din 1907, care prevede că
mediatorului îi revine rolul de ,,a pune de acord pretenţiile opuse şi de a atenua resentimentele care s-
au ivit între statele în conflict” (art.4). Ea mai precizează că medierea are, ,,în mod exclusiv,
însemnătatea unui sfat şi nu poate fi considerată nicidecum obligatorie” (art.6). Deosebirea esenţială
dintre bunele oficii şi mediere este gradul de intervenţie a terţului în soluţionarea diferendului
internaţional. Bunele oficii au un caracter procedural, deoarece terţul nu se preocupă de fondul
diferendului, ci numai de organizarea negocierilor dintre părţile în diferend. Medierea înseamnă o
participare a terţului la soluţionarea în fond a diferendului, fără a avea un rol hotărâtor. Procedura de
mediere se poate declanşa fie la cererea părţilor aflate în conflict, fie ca urmare a iniţiativei părţii terţe
care se oferă să intervină, ofertă ce este acceptată de părţile aflate în diferend.

Angajarea unei asemenea proceduri este însă deosebit de delicată, pentru că în primul caz (medierea
cerută) este destul de greu ca statele implicate să cadă de acord asupra necesităţii de a apela la un
mediator – stat terţ, organizaţie internaţională sau persoana convenabilă ambelor părţi care să fie
dispuse să-şi asume o asemenea sarcină dificilă, iar în al doilea caz (medierea oferită) există riscul ca
acela care se oferă ca mediator să se confrunte cu un refuz din partea statelor aflate în diferend.
Succesul unui mediator internaţional depinde, în mare măsură, de convingerea inspirată părţilor că el
este absolut imparţial. Reuşita unei medieri internaţionale depinde și de calităţile mediatorului, care
trebuie să se bucure de un prestigiu internaţional general recunoscut, să dovedească supleţe, precum şi
cunoaşterea temeinică a problemelor de fond ale diferendului. Un exemplu de mediere internaţională
este aceea îndeplinită în 1960 de Preşedintele Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare,
între India şi Pakistan, pentru realizarea unui partaj al utilizării apelor fluviului Indus12.
 Structura organizatotică a medierii în Republica Moldova

În vederea organizării şi coordonării activităţii mediatorilor, pe lângă Ministerul Justiţiei se înfiinţează

Consiliul de mediere. În conformitate cu pct.(2) art.21 al legii nr.134, Consiliul de mediere este compus
din 9 membri desemnaţi prin ordinul ministrului justiţiei, în baza rezultatelor concursului public
organizat de Ministerul Justiţiei. Cel puţin 7 membri ai Consiliului de mediere trebuie să fie din rândul
mediatorilor sau să facă parte din corpul ştiinţifico-didactic ori din cadrul unor organizaţii necomerciale.
Termenul mandatului membrilor Consiliului de mediere este de 4 ani, cu posibilitatea prelungirii lui o
singură dată. Consiliul de mediere este condus de un preşedinte, ales de membrii acestuia pe o durată
de 2 ani. Calitatea de membru al Consiliului de mediere nu este remunerată.

Modul de activitate este reglementat de un Regulament care se aprobă de Consiliu. Consiliul îşi
realizează activitatea întrunindu-se în şedinţe în cadrul cărora adoptă hotărâri. Consiliul de mediere
adoptă hotărâri cu majoritatea simplă a voturilor membrilor săi. Membrii care fac opinie separată au
dreptul să o anexeze în scris la hotărârea Consiliului. Consiliul de mediere poate invita la şedinţele sale
persoane care nu sunt membri ai acestuia.

Atribuţiile Consiliului de mediere sunt prevăzute de art.23 din Legea nr.134 conform căruia acesta:

a) efectuează atestarea mediatorilor în conformitate cu Regulamentul privind atestarea mediatorilor;

b) elaborează proiecte de standarde şi de programecadru pentru pregătirea iniţială şi continuă a

mediatorilor;

c) verifică modul de organizare şi desfăşurare a cursurilor de mediere, precum şi modul de respectare a

standardelor de pregătire iniţială şi continuă a mediatorilor;

d) întocmeşte şi actualizează Tabelul mediatorilor;

e) examinează sesizările privind activitatea mediatorilor; f) hotărăşte asupra răspunderii disciplinare a

mediatorilor;

g) elaborează şi aprobă normele deontologice;

h) exercită alte atribuţii prevăzute de lege şi de Regulamentul Consiliului de mediere.

 Activitatea sau procedura de mediere

În conformitate cu art. 25 al Legii nr.134, medierea poate fi solicitată de către oricare dintre părţi.
Astfel, medierea poate fi solicitată, cu acordul părţilor, şi de către instanţa judecătorească sau, după caz,
de organul de urmărire penală. În cazul în care una dintre părţi a propus lansarea procedurii de mediere,
iar acceptul din partea celeilalte părţi nu a parvenit într-un termen de 15 zile, se consideră că medierea
nu a fost acceptată. Medierea poate fi solicitată repetat în modul prevăzut de lege pentru iniţierea
medierii. În cazul în care părţile acceptă medierea, ele vor încheia un contract de mediere.

Contractul de mediere se încheie în scris între mediator, pe de o parte, şi părţile aflate în conflict, pe
de altă parte, după prezentarea acestora din urmă împreună la mediator sau după acceptarea medierii
de către cealaltă parte.

Contractul de mediere va cuprinde:

a) identitatea părţilor aflate în conflict şi, după caz, a reprezentanţilor lor;

b) obiectul conflictului mediat;

c) angajamentul părţilor de a achita onorariu mediatorului, precum şi cuantumul sau modul de calcul al
acestuia. Aici este important să accentuăm că contractul de mediere nu trebuie de confundat cu
contractul de intermediere care în conformitate cu art.1179 al CC RM cuprinde cu totul alt fel de relații.

Astfel, articolul citat prevede că prin contract de intermediere, o parte (intermediar) se obligă faţă de
cealaltă parte (client) să acţioneze în calitate de mijlocitor la încheierea unui sau mai multor contracte
între aceasta şi terţ13. În acest caz, intermediatorul acordă servicii de mijlocire, iar mediatorul
soluţionează litigii. Procedura medierii începe la data în care părţile aflate în conflict încheie contractul
de mediere. Cursul termenelor de prescripţie se suspendă pe durata desfăşurării medierii, de la data
încheierii contractului de mediere. Medierea se întemeiază pe cooperarea părţilor şi utilizarea, de către
mediator, a unor metode şi tehnici specifice, bazate pe comunicare şi negociere.

Medierea are loc la sediul mediatorului sau în alt loc convenit cu părţile.

Medierea încetează:

a) prin convenirea asupra unui acord între părţi;

b) prin constatarea de către mediator că părţile nu pot ajunge la un acord;

c) prin renunţarea la mediere;

d) dacă una dintre părţi, persoană fizică, a decedat sau, ca persoană juridică, a fost lichidată.

Mediatorul va putea constata că părţile nu pot ajunge la un acord în cazul în care conflictul mediat nu
se soluţionează în cel mult 3 luni de la data acceptării medierii, iar părţile nu solicită continuarea
procedurii de mediere. În cazul intentării unui proces de judecată în legătură cu conflictul supus
medierii, la încetarea procedurii de mediere, mediatorul va informa, printr-un raport scris, instanţa de
judecată, părţile sau, după caz, organele de urmărire penală şi alte autorităţi interesate dacă părţile au
ajuns sau nu la un accord (art.26-28). Confirmarea soluţionării conflictului se face în baza unui acord de
împăcare.

Dacă, în urma procedurii de mediere, părţile acceptă condiţiile formulate, ele semnează un acord de
împăcare, care se contrasemnează de către mediator. Acordul de împăcare va include angajamentele
asumate de părţi şi poate fi afectat de termene şi condiţii. În cazul neexecutării de către una dintre părţi
a obligaţiilor asumate prin acordul de împăcare, cealaltă parte este în drept să se adreseze în instanţă cu
o cerere prin care va solicita executarea silită în modul prevăzut de legislaţie.

Acordul de împăcare este executoriu, în condiţiile legii civile, de la data indicată în el, iar în lipsa unui
termen expres de executare – la expirarea termenului de 15 zile de la data semnării lui sau în
conformitate cu prevederile legale exprese. Mediatorul nu are putere de decizie în privinţa conţinutului
înţelegerii asupra căreia vor conveni părţile. Acordul de împăcare nu va conţine prevederi care aduc
atingere legii, ordinii publice sau bunelor moravuri. Mediatorul poate să verifice îndeplinirea acestei
condiţii, fiind în drept să solicite avizul unui specialist, fără a dezvălui identitatea părţilor. Acordul de
împăcare poate fi autentificat de notar sau de o altă autoritate competentă, potrivit legii (art.29).

Medierea în cauzele civile.

Conflictele familiale Legea cu privire la mediere a Republicii Moldova prevede o procedură specială a
medierii în cauzele civile şi familiale. Astfel, conform art. 30 al Legii nr.134, la medierea litigiului civil aflat
pe rol în instanţa judecătorească sau arbitrală la acceptarea medierii instanţa suspendă, la cererea
ambelor părţi, examinarea cauzei civile în instanţa judecătorească sau arbitrală.

Cererea de repunere pe rol este scutită de taxa de stat, conform prevederilor legii. În cazul soluţionării
litigiului civil pe calea medierii, instanţa judecătorească va dispune încetarea procesului în condiţiile
art.265 şi 266 din Codul de procedură civilă al RM.

Odată cu pronunţarea încheierii de încetare a procesului, instanţa judecătorească va dispune, la

cererea părţii interesate, restituirea taxei de stat achitate la intentarea acţiunii.

Particularităţile medierii în cadrul raporturilor familiale sunt prevăzute de art. 31 al Legii nr.134. Astfel,
aici, se menţionează că pot fi soluţionate prin mediere neînţelegerile dintre soţi privind continuarea
căsătoriei, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliuluicopiilor, contribuţia părinţilor la
întreţinerea copiilor, precum şi orice alte neînţelegeri ce apar în raporturile familiale. Mediatorul va
urmări ca rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copilului, să nu împiedice creşterea
şi dezvoltarea normală a acestuia.

Dacă, în cursul medierii, se stabilesc fapte care pun sau pot pune în pericol creşterea sau dezvoltarea
normală a copilului sau prejudiciază grav interesul superior al copilului, mediatorul este obligat să
sesizeze autoritatea pentru protecţia drepturilor copilului.

Art. 4 al Legii nr.134 prevede că participanţii la procesul de mediere sunt părţile şi mediatorul. Părţi
în procesul de mediere pot fi atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, inclusiv autorităţi publice.
Medierea poate avea loc între două sau mai multe părţi şi se poate realiza de către unul sau mai mulţi
mediatori.

Părţile participă la procesul de mediere personal sau prin reprezentant conform legislaţiei. Pe parcursul
medierii, părţile, de comun acord, pot fi asistate de avocat, traducător, interpret, precum şi de alte
persoane, dacă legislaţia nu prevede altfel.

Din cele prevăzute de articol, observăm că structura procesului de mediere este destul de complexă şi
este asemănătoare cu cea a procesului judiciar. Însă pentru a crea această structură, legislaţia în vigoare
nu a înzestrat mediatorul, precum şi persoanele invitate ca specialişti care contribuie la o mai bună
soluţionare a conflictului cu anumite împuterniciri şi posibilităţi.

Astfel, statul asigură instanţa de judecată cu dreptul de a obliga martorii să depună mărturii şi
specialiştii de a prezenta probe veritabile, cu spaţiu, cheltuielile necesare pentru a porni procesul
judiciar, însă din conţinutul Legii nr.134 reiese că mediatorul care doreşte să practice medierea o face
fără a i se acorda vreun suport din partea statului.

Art. 6 al Legii nr.134 prevede că mediator este persoana care asistă părţile în procesul de mediere
în vederea soluţionării conflictului dintre acestea.

Dar pentru aceasta el, pe lângă faptul că poate fi mediator, este persoana care îndeplineşte cumulativ
următoarele condiţii:

a) are capacitate deplină de exerciţiu;

b) nu are antecedente penale.

Totodată, pentru a desfăşira activitatea profesionistă de mediator, persoana care doreşte să desfăşoare
în mod profesionist activitatea de mediator are obligaţia de a absolvi cursurile de pregătire iniţială a
mediatorilor şi de a fi atestată de către Consiliul de mediere. Pregătirea iniţială şi continuă a
mediatorilor se asigură de către instituţiile de învăţământ superior şi Institutul Naţional al Justiţiei.
Persoanele care au urmat cursurile de pregătire iniţială de mediator pot solicita atestare.

Note:
1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 188-191/730, 07.12.2007, în continuare succint Legea nr.134.
2 Legea nr.51 din 7 iunie 1995, pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în
Monitorul Oficial al României, partea I, nr.113 din 6 martie 2001; Statutul profesiei de avocat, adoptat în
şedinţa Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România din 25 septembrie 2004 şi publicat în
Monitorul Oficial al României, partea I, nr.45 din 13 ianuarie 2005.

3 Plopa V. Medierea în cadrul procesului penal, în Revista Naţională de Drept, 2005, nr.3, p.28.

4 Vîrtosu D. De ce businessul are nevoie de mediere, în Avocpopatul Poporului, nr.2/2011, p.21-24

Principii fundamentale in procesul de

mediere
 Procesul de mediere se desfasoara in baza unor principii capitale care trebuie
respectate de catre mediator, de ele depinzand in mod direct atingerea scopului
procesului de mediere. Mediatorul este obligat sa respecte aceste principii si reguli
fundamentale in fiecare faza a procesului de mediere si sa aduca la cunostiinta
partilor orice informatie sau situatie care ar duce la periclitarea respectarii acestor
principii. Atunci cand considera ca datorita obiectului conflictului, relatiei cu una
din parti sau cu ambele (de prietenie, rudenie, afinitate, rudenie spirituala) nu poate
pastra integralitatea acestor principii, mediatorul este obligat sa indrume partile
spre alt mediator, pentru ca procesul de mediere sa se desfasoare in conditii de
impartialitate, neutralitate, confidentialitate. Respectarea acestor principii face parte
din esenta procesului de mediere si reusita acestuia. O solutie de comun acord gasita
si acceptata de catre parti este greu de imaginat daca mediatorul ar deveni partinitor
ori daca ar pierde increderea partilor prin divulgarea unor informatii din cadrul
medieri.

Principiul autodeterminarii partilor

Incepand cu 1 februarie 2013, partile sunt obligate la parcurgerea fazei de informare

privind medierea si procedura  medierii, avantajele acesteia si rolul mediatorului in
aceasta procedura, dar partile sunt cele care decid, dupa sedinta de informare, daca
parcurg procedura de mediere.

Partile decid daca isi vor solutiona conflictul prin mediere. Tot ele sunt cele care aleg
mediatorul. Pe intreg parcursul procesului de mediere partile vor incerca din proprie
initiativa si vointa sa ajunga la o solutie. Ori de cate ori o parte doreste renuntarea la
mediere, in timpul procesului de mediere, mediatorul ia cunostiinta de acest fapt, si
declara procesul de mediere inchis. Nimeni nu poate fi constrans sa accepte
medierea, sa accepte mediatorul (in cazul in care partile aleg mediatori diferiti exista
procedura comedierii), sa accepte o solutie pe care nu o agreeaza.

Principiul confidentialitatii

Procesul de mediere se desfasoara intr-un cadru confidential. Sediul mediatorului

(sau locul pentru mediere de comun acord ales de mediator si parti – cand nu este
biroul mediatorului) trebuie sa fie o locatie care sa asigure confidentialitatea
convorbirilor din timpul medierii. Mediatorul este obligat sa pastreze
confidentialitatea asupra oricaror date sau informatii de care ia cunostiinta pe
parcursul medierii. Chiar si dupa inchiderea procedurii medierii, mediatorul este
obligat sa pastreze confidentialitatea tuturor faptelor sau actelor de care a luat
cunostiinta in cadrul procesului de mediere.

Asadar obligatia confidentialitatii este nelimitata in timp pentru mediator. In baza

acestui principiu, mediatorul nu poate fi audiat ca martor in legatura cu actele sau
faptele de care ia cunostiinta in cadrul medierii. Doar cu acordul scris si expres al
partilor mediatorul va putea aduce la cunostiinta tertilor anumite aspecte sau
informatii din cadrul procesului de mediere.

Principiul impartialitatii
 Consta in echidistanta pe care trebuie sa o aiba mediatorul fata de parti si
pretentiile acestora. Mediatorul va trebui sa pastreze o pozitie egala si nediferentiata
pentru fiecare parte. Cu alte cuvinte, trebuie sa se afle pe aceeasi pozitie fata de
fiecare parte. Nu poate ajuta o parte, nu o poate consilia, nu o poate indruma sa faca
sau sa nu faca ceva care ar ajuta-o, sau ar fi in detrimentul celeilalte parti.

Orice situatie care il pune pe mediator intr-o postura de impartialitate (de ex.
Rudenia/afinitatea cu una din parti, prietenia cu una din parti, afectivitatea fata de
una din parti) va trebui adusa in discutie imediat ce survine in procesul de mediere,
si doar cu acceptul ambelor parti mediatorul poate continua procedura, sau se poate
abtine de la sine.

Principiul neutralitatii

In baza acestui principiu mediatorul va trebui sa se situeze inafara conflictului si

inafara intereselor partilor. Va fi strain de orice interes (material sau nematerial) in
solutionarea intr-un anumit mod a respectivului conflict. Nu va avea nici un interes
nici pentru sine, nici pentru altul.

Neutralitatea mediatorului exclude orice subiectivism al acestuia, exclude orice

tendinta de a se implica afectiv in conflictul dintre parti, orice tendinta de a da
dreptate, de a judeca, de a invinovati o parte. Lipsa oricarui interes in cauza va da
puterea mediatorului de a avea un proces bine structurat si va da incredere partilor
in a gasi o solutie diferendului, avand asistenta unei persoane specializate care nu
are nici un interes in cauza, insa se implica pentru solutionarea pe cale amiabila si
voluntara a conflictului. Imixtiunea mediatorului in rezolvarea diferendului trebuie
sa fie externa conflictului si sa vizeze solutii posibile.

Mediatorul faciliteaza partile in gasirea unor solutii, a unor resurse generatoare de

solutii in acel conflict. Prin neutralitatea sa, mediatorul ofera credibilitate si
incredere partilor.

Principiul informarii prealabile si gratuite privind medierea

Legea medierii actualizata obliga partile, incepand cu 1 februarie 2013, la

parcurgerea sedintei de informare privind medierea. Asadar, acest principiu a
devenit obligatie legala pentru orice justitiabil (pentru mediator era si este si acum
obligatorie). Scopul acestui principiu este informarea partilor asupra tuturor
aspectelor medierii, din punct de vedere material cat si procedural. In baza acestui
principiu, mediatorul este dator sa explice partilor ce este medierea, care sunt
avantajele ei, scopul medierii, regulile procesului de mediere, rolul mediatorului in
procesul de mediere. Informarea prealababila se face ambelor parti, cu referinta la
conflictul pe care acestea il au. Informarea trebuie sa cuprinda si structura
procesului de mediere, etapele si fazele acestuia, regulile de conduita si dialog din
timpul medierii.

Tot in baza acestui principiu partilor li se explica despre valoarea acordului de

mediere. Acordul de mediere consfinteste intelegerea partilor si are putere de lege
pentru parti inca din momentul semnarii. Prin aplicarea acestui principiu se
invedereaza partilor de catre mediator ca intreaga procedura le apartine, ca dispun
de solutie, si procedura trebuie acceptata in cunostiinta de cauza.
 Principiul interesului superior si prioritar la copilului minor (aplicabil
in conflictele familiale)

In cauzele familiale, in care sunt implicati copii minori, mediatorul va trebui, ca pe

intreg parcursul procesului de mediere, sa aduca la cunostiinta sotilor preocuparea
acestora pentru copilul/copii minori. Interesele copiilor minori in ceea ce priveste
cresterea, educarea, urmarea unor institutii de invatamant, drepturile si bunurile
lor, vor trebui sa aiba prioritate in dialogul si in intelegerile parintilor. Respectarea
acestui principiu presupune din partea mediatorului colaborarea, in caz de
necesitate, cu autoritatea tutelara, cu serviciul local de protectie a copilului, cu alte
autoritati in domeniu, precum si cu organele Ministerului Public.

Principiile medierii sunt capitale procesului de mediere. Pentru ca acesta sa aiba

succes, si partile sa ajunga benevol la o solutie benefica, respectarea acestor principii
de catre mediator se impune inca de la primul contact cu prima parte care solicita
serviciile de mediere.

Pentru mediator respectarea acestor principii este o obligatie legala si profesionala,

existand si sanctiuni, aplicate de Consiliul de Mediere, in cazul nerespectarii lor.

Un proces de mediere se incheie cu succes atunci cand partile ajung la un Acord de

mediere, chiar si partial. Respectarea principiilor medierii, aplicarea tehnicilor si
strategiilor de mediere corespunzatoare cazului si persoanelor carora li se ofera
servciile de mediere, sunt indici ai unui Acord de mediere.