Sunteți pe pagina 1din 71

c    


   
   
 

Asist. Giani GRADINARU
Catedra de Statistica si Previziune Economica, A.S.E. Bucuresti
ICTa are already an integral part of our life. understand, people demand answer to questions
about impavt of information and comunication technologies. the paper aims to present a way
which informational society is a challenge for environmental statistics in.
Ô sustainable development, environment impact, sample, environmental statistics, ICTs.
conomia mileniului III va fi dominata
de doua mari provocari: mediul electronic
de lucru (teleactivitati si teleservicii)
si transmiterea catre generatiile viitoare a
ceea ce am mostenit. Conceptul dezvoltarii
durabile nu ne permite sa mai fim prizonierii
³cosului de fum´, responsabilitatea noastra
fiind aceea a necompromiterii sanselor generatiilor
viitoare de a se bucura de avantajele
unei vieti curate. Dezvoltarea societatii
informationale, la scara larga, ajuta la o mai
buna utilizare a resurselor si la o diminuare
a poluarii, factori cheie în diminuarea impactului
negativ de mediu. Mai mult, tehnologia
informationala si comunicationala
ofera instrumente utile realizarii unei dezvoltari
durabile. Articolul trateaza modul în
care teledetectia poate fi folosita la culegerea
datelor statistice utilizabile în analizele
statistice integrate economie-mediu.
Analiza statistica a activitatii economice
reprezinta analiza acelor activitati economice
care au sau pot avea impact asupra
mediului. Activitatea econo mica, în general,
are un impact substantial asupra mediului
din cel putin patru perspective:
 fabricarea produselor implica extragerea
materiilor prime din mediu si procesarea
acestora pâna la stadiul de marfa. Ca
rezultat al procesului de productie apar
diferite forme de deseuri (solide, lichide si
gazoase) care sunt Äoferite´ mediului;
 activitatile auxiliare proceselor de productie
(exploatarea, infrastructura, depozitarea
si transportul) prezinta impacturi de
mediu;
 produsele neutilizabile sunt aruncate si
Äoferite´ mediului;
 serviciile au, de asemeni, un impact
semnificativ asupra mediului.
Privit la modul cel mai simplu, mediul
joaca un dublu rol:
 — —de materii prime (inputul activitatii
economice);
 cal deseurilor (outputul activitatii
economice);
Activitate economica Consum
Receptor pentru deseuri
MEDIU
Sursa de materii prime
Reciclare
Reciclare Reutilizare
Peoductie
si servicii
Deseuri
Materii prime Deseuri
[Relatia dintre activitatea economica
si mediu
Prin utilizarea materiilor prime si prin deversarea
deseurilor, mediul se degradeaza.
Analiza statistica are rolul de a îndrepta
activitatea economica spre o reducere sau
evitare a acestei degradari.
Teledetectia este metoda de culegere a
datelor de la distanta, cu ajutorul satelitului.
Culegerea datelor prin teledetectie este o
forma particulara de desfasurare a sondajului
areolar. Sondajul areolar presupune
identificarea univoca, adecvata si simpla a
anumitor populatii prin segmente areolare,
din suprafata terestra. Construirea esantioanelor
specifice acestui tip de sondaj este de
cele mai multe ori dificila din cauza mobilitatii
tridimensionala a unor populatii (la-


Revista Informatica Economica, nr. 3(23)/2002 å 
curile, râurile, pestii, pasarile, animalele
salbatice).
SISTEM
STATISTIC
FLUX DE DATE

[Culegerea datelor prin teledetectie


Sondajul areolar are la baza utilizarea de
baze de sondaj a caror eficacitate depinde
de mai multe consideratii [2]:
- metodele de cartografiere administrativa
permit identificarea usoara a întregii
populatii prin liste de blocuri si segmente
bine definite;
- micile unitati areale pot fi în mod
obisnuit atasate la o ierarhie completa de
unitati geografice si administrative, oferind
posibilitatea de identificare a datelor auxiliare
utile cum sunt: localitatea, judetul, regiunea.
Datele de acest gen extrase din
registrele administrative sunt pretioase
pentru stabilirea marimii esantionului, a
operatiilor de stratificare etc.;
- o identificare facuta, ramâne valabila
dupa toate fazele consacrate culegerii datelor
din cadrul anchetei;
- anchetatorii pot identifica pe teren, destul
de usor limitele blocurilor si segmentelor
precum si unitatile care se gasesc acolo.
Bazele de sondaj în esantionarea areolara,
prezinta doua caracteristici:
baza de sondaj este formata prin sisteme de
identificare ierarhizate care rezulta din
decuparea administrativa: tara este împartita
în judete, acestea la rândul lor în
localitati si sectoare;
desemnarea pe teren a populatiei studiate
se face prin segmente areolare.
Teledetectia poate fi considerata ca un
substituent al metodelor clasice areolare
prezentate anterior. Esenta acestei metode
consta în faptul ca pe lânga imaginea
satelit, care ofera o informatie exahaustiva
asupra zonei de studiu si care nu poate fi
interpretata în totalitate din diverse motive,
trebuie sa se recurga si la culegerea unor
date pe teren. Exista mai multe combinatii
între înregistrarea datelor pe teren si imaginile
satelit care pot fi sintetizate astfel:
- utilizarea teledetectiei pentru o stratificare
simpla a teritoriului, prealabila anchetelor
pe teren;
- sistem mixt care asociaza datele culese pe
teren cu imaginile din satelit;
- utilizarea numai a imaginilor din satelit.
Aportul imaginii satelitare la stratificarea
teritoriului consta în sintetizarea pe harta a
straturilor (grupe omogene în raport cu
dispersia variabilei studiate). Imaginile
satelit sunt foarte utile prin faptul ca acopera
o suprafata mai mare în mod omogen,
permitând multiple prelucrari informatice
care sa puna în valoare trasaturile interesante
ale peisajului pentru o aplicatie considerata.
Interpretarea imaginilor satelit
permite stratificarea foarte detaliata în zonele
ecologice, ceea ce prezinta un avantaj
pentru realizarea unui esantion eficient.
Aceasta tehnica de colectare si esantionare
s-a dovedit eficienta în: evaluarea gradului
de poluare; a impactului fenomenelor climatice;
în monitorizarea presiunilor exercitate
asupra mediului de catre activitatile
economice.
ë
 
1. Giani Gradinaru ± ³
erspective de
protectie a mediului în societatea
informationala´, Revista de
Informatica Economica, nr. 4/2000,
Editura Inforec, Bucuresti
2. Constantin Mîndricelu ± ³Analiza
statistico-economica a protectiei
mediului´, Teza de doctorat, ASE;
Bucuresti, 2002
3. Ilie Niculescu, Giani Gradinaru ±
³Modele de analiza statistica a
activitatii economice a întreprinderii´,
Editura ASE, Bucuresti 2002
4. V. Rojanschi, F. Bran, G. Diaconu ±
³
rotectia si ingineria mediului´,
Editura Economica, Bucuresti, 2002
5. Gheorghe Vasilescu., Niculescu I.,
Zaharia O., Wagner Fl. Œ³Analiza
statistico-economica în industrie´,
Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1997V

        

V Recomanda pe E-mail
V Tipareste
V ' Messenger
V Facebook
V Twitter
V Share

- noua tehnologie de teledetectie tine zilnic sub control echilibrul hidrologic, oferind date in
timp real Cercetatorii francezi si marocani au creat o tehnologie prin care umiditatea unor mari
suprafete de pamant este monitorizata zilnic.

Noul sistem FORMO-SAT2 prezinta marele avantaj de a furniza imagini continue ale unor mari
suprafete de pamant, spre deosebire de transmiterea secventiala, realizata pana acum, in
teledetectia prin satelit. Prin aceasta continuitate a imaginilor, cercetatorii pot intelege mai bine
situatia terenurilor agicole si pot crea modele hidrografice pentru cresterea randamentului
culturilor.

   

Noua tehnica imagistica beneficiaza de o mare rezolutie spatio-temporala a imaginilor furnizate,


care atinge valori maxime de claritate pana la o apropiere de doi metri, in sistemul alb-negru, si
pana la opt metri, in modul color.

Studiile facute cu FORMO-SAT2 asupra terenurilor cultivate cu grau din Maroc, de exemplu, au
demonstrat ca nivelul de evaporare a apei de pe suprafata cultivata, care reprezinta principala
cauza de pierdere a umiditatii in zona, poate fi evaluat cu o precizie de 80-90%.

Orientat in principal asupra monitorizarii umiditatii din zona si asupra modului cum poate fi
economisita apa, FORMO-SAT2 ofera si informatiii orientative in legatura cu imbunatatirea
randamentului culturilor agricole. Procentul de corectitudine al predictiei asupra cresterii
eficientei culturii de grau din zona supusa studiului, din Maroc, a fost evaluat la 25%.


  

Informatiile pe care le aduce noua tehnologie FORMO-SAT2 permite expertilor sa vizualizeze si


sa inteleaga datele intr-o maniera complexa, prin care se releva tendintele umiditatii, la nivelul
solului. Prin imaginile color furnizate se obtin informatii care permit cartografierea apelor din
panza freatica, precum si deosebirile dintre suprafetele lipsite de vegetatie si cele cultivate,
asupra carora se estimeaza nivelul umiditatii.

De asemenea, prin permanenta supraveghere a circuitului apei intre sol, vegetatie si atmosfera,
noua tehnologie contribuie la ameliorarea calitatii solului si la conservarea apei. Structura
morfologica a solului, gradul de umiditate si variatiile atmosferei sunt inregistrate in mod repetat,
din acelasi unghi si in conditii identice de iluminare, ceea ce determina precizia observatiilor.
Elaborarea modelelor de conservare a apei se bazeaza pe aceste informatii detaliate.



  
Π
 

Sistemul de teledetectie prin satelit FORMO-SAT2 a fost realizat de cercetatorii de la Institutul


de Cercetare pentru Dezvoltare al Centrului de Studii Spatiale ale Biosferei din Toulouse, in
cadrul unei colaborari universitare franco-marocane, fondurile fiind sustinute de ambele parti.

Informatiile obtinute prin aceasta noua tehnologie completeaza informatiile larg utilizate, in
prezent, in multe zone ale Pamantului, furnizate de sateliti si cunoscute ca Sistemul de Informatii
Geografice (SIG). Utilizarea FORMO-SAT2 se va extinde si in zona tarilor nou-intrate in UE.

 

 



  

   

     
Publicat Luni,  

—
       
 
       
          


         


    
    
 
   
    
 

 Œ
    

        

   
     !  
       
 
  

—uprafetele cultivate si necultivate trebuie intretinute iar in acest sens ele se verifica daca sunt
respectate bunele conditii agricole si de mediu(GAEC). Zonele defavorizate(Masura 211 si
Masura 212 din
) vor fi controlate pentru a se vedea daca se respecta sau nu activitatile
agricole cel putin cinci ani de la depunerea cererii de subventie. In alte unitati administrative se
aplica anumite masuri de agromediu(Masura 214 din
) in sprijinul fermierului. —i aceste
zone se verifica pentru a se constata daca banii dati in plus sunt folositi in mod eficient pentru
activitatile agricole, protejarea mediului inconjurator si dezvoltarea armonioasa a zonei rurale.

  
     

 
              

  
      
 

Am facut o scurta prezentare a parcursului greoi dar necesar al cererii de subventie pe suprafata
pana la plata.

—tatele membre din Comunitatea Europeana pot alege o metoda foarte eficienta de control si
anume controlul prin teledetectie. omania a ales aceasta metoda mai putin costisitoare. aca
in 2007 au fost selectionati aproximativ 59.000 de fermieri, in 2008 numarul celor controlati
prin teledetectie a fost de aproximativ 90.000.

c        


  
        

       

Aceste unde electromagnetice au capacitatea de vibratie dar si de reflexie si refractie.

Mai pe sleau, razele solare trimise spre pamant sub forma unor unde, se reflecta, intorcandu-se
din nou in spatiu. —ateliti specializati capteaza aceste unde prin diferiti senzori in functie de
formele de relief sau plante care emit aceste semnale electromagnetice. atele captate de catre
sateliti se inregistreaza si apoi se transmit la sol.

@ 

 
 
 
 
   
  
 @  
  
  
  

   
        
 
 
  
   
 

 

  
   

Astfel de harti colorate ce reprezinta suprafetele si culturile declarate, au vazut fermierii la


controlul prin teledetectie pentru care au depus cerere de subventie in anul 2008. A
IA a
notificat fiecare fermier aflat sub cele trei loturi selectionate la nivel national in urma analizei
de risc, solicitindu-le clarificari privitoare la unele erori aparute in cererile de subventie.
`  
  
        


       



@
   
  
  
 
 
      

 
     
 


      
   
   
 
   
 
    
     
      
 


 


In urma aplicarii acestor procedee, pe hartile colorate consultate de catre fermier au aparut
parcelele desenate exact ca si in hartile din dosar, iar in plus, culturile din cererea initiala, in
diferite culori, functie de µsemnatura¶ spectrala a fiecareia.

—Œ        


  

 Œ
        
  

     
       
   
 
 

Tehnica teledetectiei aplicata in agricultura romaneasca este noua. Interpretarile unor erori de
neconformitate aparute in declaratiile fermierilor si rezolvarea lor prin aceasta metoda s-ar
simplifica foarte mult daca identificarea parcelelor ar fi mai precisa, culturile nu s-ar schimba
imediat dupa ce se depun declaratiile iar inspectorii agentiei ar fi mai atenti la acuratetea
datelor introduse in baza de date.

Publicat in: Consultanta, Gaseste-ti parcela , Identificarea parcelelor, Subventii, Teledetectie, APIA, baza de date,
benzi spectrale, Comunitatea Europeana, culori, culturi, erori de neconformitate, GAEC, harti, Masura 211, Masura
212, masura 214, PNDR, radiatii electromagnetice, sateliti, Teledetectie.


"

  

   
     #

1.V †iorel Tranca a spus:

Foarte interesant.Pentru cine pricepe.Poate ca asa se va invata si taranul roman sa fie


corect, stiind ca e µteledetectat¶

13 Aprilie 2009 la 21:00

2.V cheler nicoleta a spus:

este foarte greu sa inveti taranul roman sa fie corect, dar este si mai greu pentru taranul
roman sa stie sa-si deseneze parcela cu maxima precizie in cadrul unui bloc fizic.
Imaginati-va ca intr-un bloc cu o suprafata de 100 hectare bietul µfermier¶ trebuie sa-si
plaseze parceluta de 0.3ha cu maxima precizie. Credeti ca va reusi? Cu siguranta
nu Mai ales ca trebuie desenata si la scara Concuzia: teledetectia este o metoda de
control foarte eficienta dar mult prea emancipata pentru agricultura romaneasca
Concluzia: Penalizari uriase, fonduri pierdute pentru agricultura romaneasca.

19 Mai 2009 la 20:54

3.V Antoniu a spus:

Nicoleta, eu sunt optimist. In urmatorii ani, ANCPI si APIA vor µaseza¶ pamanturile
oamenilor in coordonate geografice. Inceputul este greu.
Ungurii au livrat fermierilor in primul an hartile color A3 cu blocurile fizice suprapuse
peste hartile cadastrale. Aparent a fost mai usor sa-ti identifici parcelele in blocurile fizice
cu un cadastru mai bine organizat. Fals. A fost un fiasco. Taranii maghiari s-au identificat
la fel de prost. In anii care au urmat lucrurile s-au pus la punct. Asa va fi si la noi.
Conditia majora este ca datele introduse in baza de date sa fie cat mai exacte. Daca la
centrul local Cluj-Napoca o parte din cererile depuse pe 2009 au fost introduse in baza de
date de catre femeia de serviciu ca si colaborator extern, fata de studentii unguri angajati
temporar pentru aceeasi treaba, iti dau dreptate. La urmatorul control prin teledetectie se
vor pierde din nou fonduri pentru agricultura romaneasca.

`  



March 2, 2008 at 7:09 pm (Tehnici Mediatice)


Tags: luna, Pamant, sateliti, sistem, Soare, Sputnik, telecomunicatii, televiziune, transmisie

i  V V
  V
   V VV VVV   V VV VVV VV V
VV V
V  V V
V VVV  V V  V  V V  V V V
V V VV   V  V  V  V V    V   V  VVV
  VVV V V   V! V"  V V     V  V #!V   V
 V  V   VV   VV   V V  V V$ V
 V  V    V V    VV   V V VV V   VV   V  V
  VV   VV  V V   VV
V V  VV  V V V  V  VV
 VV  VVV!VV V V%  V  V  V V V V!VV V
  V
VV V&V  V  V V V V V"V  V     VV$   V
iVV#V V# V   V VV V#   VV   V
VV V
VV V  VV
 V& V#  VV V V V  V    V  V V  VVV #V  VV
 VVV
 #VV V'  V V  V  VVV#   V VV  V #V  V   VV()***+ !V
 V VV#   V
V VV V VV V V  V   V$V V
V
   V V#  VV VV V  VV  V#  VV VV   V
V  V
   VV

Lansarea primului satelit sovietice, —putnik 1 în 1957, a marcat începutul cuceririi spaţiului de
către om. În prezent, aproape toată populaţia Planetei se bucură de serviciile aduse de sateliţii
spaţiali.
Sputnik 1, la o înălţime de circa 160 km, făcea o rotaţie în jurul Pământului la fiecare 96 de
minute. Luna, la o distanţă de circa 386.000 km, necesită 28 de zile pentru o rotaţie în jurul
Pământului. Unii sateliţi sunt aşezaţi pe orbită deasupra ecuatorului, pe direcţia rotaţiei
Pământului la o înălţime de 35.900 km. Aceasta face ca un satelit să se rotească în jurul
Pământului o dată la fiecare 24 de ore. Dar, pentru că dedesubt Pământul se roteşte cu aceeaşi
viteză, satelitul pare să plutească nemişcat pe cer, deasupra unui anumit punct al ecuatorului.

Teletransmisia cu ajutorul sateliţilor artificiali face posibilă legătura directă între cele mai
îndepărtate puncte ale globului. Perfecţionarea tehnicii de telecomunicaţii cu ajutorul sateliţilor a
permis extinderea aplicaţiilor sale practice sub forma transmiterii unor programe educaţionale
pentru ţările în curs de dezvoltare, precum şi prin elaborarea unor sisteme informaţionale
complexe.

Al doilea satelit artificial al Pământului, Sputnik-2, lansat pe acelaşi cosmodrom la 3 noiembrie


1957, cântarea 508,3 kg şi avea un pasager: căţeluşa Laika. După 163 de zile, timp în care
satelitul a efectuat 2370 de rotaţii circumterestre, s-a dezintegrat şi el în atmosferă terestră.

Au urmat alţi sateliţi sovietici şi, începând cu luna februarie 1958, şi sateliţi lansati de S.U.A. La
2 ianuarie 1959, racheta cosmică Lunik-1 a depăşit Luna, după 34 de ore de zbor, trecând la o
distanţă de numai 5-600 km de aceasta. Racheta, în greutate de 1472 kg, a devenit prima planetă
artificială a sistemului nostru solar.

Primul om lansat în Cosmos, la bordul unui satelit artificial, a fost maiorul sovietic Iuri
Alexeevici Gagarin, la 12 aprilie 1961. Navă cântarea 4725 kg, iar zborul a constatat într-o
singură rotaţie în jurul Pământului, timp de 108 minute, aterizarea având loc în bune condiţii în
sudul Uniunii Sovietice.

Producerea de rachete purtătoare de mare putere şi lansarea sateliţilor artificiali ai Pământului au


deschis calea cuceririi Lunii de către om şi vizitarea planetelor sistemului solar. În acelaşi timp s-
au dezvoltat aplicaţiile practice ale sateliţilor artificiali în telecomunicaţii. Sistemul global de
televiziune de astăzi se bazează pe o reţea de telecomunicaţii, Telstar, a fost lansat din S.U.A. în
anul 1960.

Astăzi, un număr impresionant de corpuri lansate de pe pământ (cîrca o sută de mii) gravitează în
jurul globului la diferite înălţimi.

Se extinde din ce în ce mai mult transmiterea la mari distanţe a programelor de televiziune.


Programele de televiziune provenind din studiou sunt transmise prin releu până la antenele
staţiilor de emisie sunt transmise către sateliţi artificiali specializaţi. Graţie emitatoarelor lor de
bord, aceşti sateliţi retransmit programele către sol, unde sunt captate de antene mici, individuale
sau de antene colective. Televiziunea prin satelit prezintă importante avantaje faţă de
televiziunea convenţională si anume acoperirea integrală a teritoriuluişi recepţie de calitate
constantă în timp şi neafectată de perturbări industriale. În domeniul militar se folosesc sateliţi
capabili de a realiza o legătură eficientă între comandamente şi trupele operative pentru
informare şi transmiterea ordinelor.
De o largă răspândire se bucură în prezent şi teledetectia spaţială, care s-a dezvoltat graţie
progreselor realizate în domeniul aparaturii optice de fotografiere de la distanţe mari, peliculelor
fotografice, camerelor de filmat, sistemelor radar de dimensiuni mici şi sistemelor automate de
înregistrarea şi transmitere a datelor de la bordul sateliţilor. Beneficiarii direcţi ai tehnicii de
teledetecţie spaţială sunt: geologia, geofizică, meteorologia, cartografia, hidrologia, agricultura,
pescuitul, navigaţia maritimă îs aeriană etc.

Aplicaţiile cele mai importante din punct de vedere economic sunt: inventarierea suprafeţelor
cultivate, identificarea bancurilor de peşti, descoperirea depozitelor de substanţe minerale,
supravegherea mişcării gheţarilor, elaborarea de prognoze meteorologice pe perioade mai
indelungate, localizarea unor catastrofe, supravegherea pădurilor etc.

Se poate face o clasificare a sateliţilor din mai multe puncte de vedere. O primă clasificare este în
sateliţi activi şi sateliţi pasivi. Satelitul activ conţine aparatură de prelucrare a semnalelor de
orientare în spaţiu şi de executare a telecomenzilor de la sol. Satelitul pasiv este un simplu mediu
reflactant al undelor radio transmise de la sol.

Un alt criteriu de clasificare al sateliţilor este modul de transmitere al informaţiilor:

în timp real sau cu întârziere (cu memorie).

Din punct de vedere al altitudinii, satelitîii ce evoluează între 1000 şi 5000 m se numesc sateliţi
de joasă altitudine; cei plasaţi între 5000 şi 20000 m se numesc de medie altitudine; iar cei ce
evoluează la peste 20000 m se numesc sateliţi de mare altitudine.

O caracteristică importantă a unui satelit artificial este durata de existenţă, definită ca intervalul
de timp din momentul plasării pe orbită a satelitului până la intrarea lui în starturile dense ale
atmosferei, când funcţionarea lui încetează datorită arderii sau readucerii la sol.

O altă caracteristică importantă este aria de vizibilitate, adică domeniul de pe suprafaţa


Pământului din care satelitul poate fi obesrvat.

Din aprilie 1981 a început să funcţioneze sistemul de transport spaţial cu mijloace recuperabile,
de tipul navetei spaţiale Columbia. În februarie 1986, prin lansarea laboratorului spaţial Mir,
specialiştii sovietici au inaugurat o nouă generaţie de staţii ştiinţifice orbitale, caracterizată prin
performanţe superioare îs posibilitatea cuplării cu 6 nave cosmice.

Câteva sute de sateliţi au fost lansati, mai ales de S.U.A îs de U.R.S.S., până în 1983, când
European Space Agency a început lansările de la un centru spaţial din Guiana franceză. Pe 27
august 1989, pentru primă oară în istoria spaţiului, o rachetă particulară a fost folosită pentru
lansarea unui satelit. Rachetă construită şi lansată de o companie americană, a plasat un satelit
britanic de televiziune pe o orbită sincronă cu cea a Pământului.

La sfârşitul anului 1986, din peste 3500 de sateliţi lansati după Sputnik, aproape 300 se aflau
încă în funcţiune. Mulţi dintre aceştia erau sateliţi de comunicaţie, folosiţi în telefonie şi în
transmiterea datelor digitale şi imaginilor de televiziune. Satelitii meteorologici fotografiază
Pământul regulat în lumină normală şi în infraroşii şi oferă date staţiilor meteorologice de pe
Pământ, acestea permiţând prevederea condiţiilor atmosferice din jurul Globului. Sateliţii de
navigaţie permit determinarea poziţiei pe mare cu eroare de sub 10 m ajutând de asemenea
navigaţia prin localizarea gheţarilor şi a curentilor oceanici. SARSAT (Search and Rescue
Satellite System) monitorizează semnalele de urgenţă de pe nave şi avioane prin intermediul unei
reţele formate din trei sateliţi americani ( NOAA ±9, 10,11 ) şi doi care au fost lansaţi de fosta
U.R.S.S.

Satelitii sunt plasaţi în orbită pe rachete. Pentru a reduce costurile de lansare, NASA a construit
navete spaţiale care pot transporta sateliţi şi pot să-i lanseze pe orbită. O asemenea navetă poate
să-i retragă de pe orbită şi să-i repare, pregătindu-i pentru relansare sau îi poate readuce pe
Pământ. Pentru misiuni viitoare ± posibilităţi dovedite pentru primă oară într-o misiune din 1984.

Bibliografie:
Titu I. Bajenescu - Comunicaţii prin satelit , Editura Matrixrom

Astroclubul Bucureşti- www.astroclubul.org

Revista Arborele lumii, secţiunea Ştiinţă şi tehnologie

$%—ccë  &c


[ cc''c
% '  ( '
c%c)—
 %—)
c'c$—c

c
Coordonator:
Prof. univ. dr. Raluca Miga-Beşteliu
Doctorand:
Corina Neagu
ë  &c

 $—
—c'ë% 
c 
c%c) c'—  cc
—[
[ $$c— cc
— @ 
@@  @@  @ !@ 
@@@ @"—@  — @#
; 1.1. Legătura om-cosmos în ritualurile şi religiile popoarelor ......................................................... 9
; 1.2. Civilizaţiile lumii şi astronomia .............................................................................................. 11
; 1.3. Previziuni ale activităţilor spaţiale în Cartea Sfântă şi în opera lui Jules Verne
şi Leonardo da Vinci .............................................................................................................. 13
— @ $
 @@ @     @!@` — @@!@@@@ 
 @@ —@  — @%
; 2.1. Nicolaus Copernic, Giordano Bruno, Galileo Galilei.............................................................. 15
; 2.2. Isaac Newton, Albert Einstein................................................................................................. 16
— @ &
 @@@!@" @ —@@  — @'
; 3.1. Secolul XX şi construcţia de rachete spaţiale.......................................................................... 18
; 3.2. Cercetarea sovietică în producţia de sateliţi ............................................................................ 19
; 3.3. Reacţia S.U.A. la activităţile spaţiale ale U.R.S.S................................................................... 20
c 
—)$[ $c&*$ 
$c
c%c)'$—  cc
—[
— @ 
(@ @ " @—@$$
; 1.1. Reflectarea politicii terestre a marilor puteri militare, în spaţiul extraatmosferic ................... 22
; 1.2. Confruntarea SUA-URSS în domeniul lansării sateliţilor de recunoaştere în spaţiul
extraatmosferic ....................................................................................................................... 24
; 1.3. Influenţa tehnologiei spaţiale asupra tratatelor internaţionale în domeniul dezarmării.......... 26
; 1.4. Utilizarea sateliţilor pentru zonele de conflict armat............................................................... 26
; 1.5. Începutul colaborării dintre marile puteri spaţiale în domeniul tehnico-ştiinţific şi juridic .... 27
— @ $
  —  "@@@ —@ `@@ 
  —@!@ @@( @" @@ @ @ $#
; 2.1. Raportarea puterilor spaţiale la evoluţia dreptului internaţional ............................................. 29
; 2.2. Rolul ONU în formarea dreptului cosmic ............................................................................... 31
; 2.3. Confruntări în procesul de elaborare şi adoptare a declaraţiilor şi tratatelor din domeniul
spaţial .................................................................................................................................... 35
; 2.4. Universalizarea reglementărilor juridice privitoare la spaţiul extraatmosferic........................ 39
c 
'c —

)'c  $c$$å
— @ 
  —@     @@) @`@ 
@@@ —@ *
; 1.1. Apariţia dreptului cosmic ........................................................................................................ 41
; 1.2. Noţiunea de drept cosmic ........................................................................................................ 44
; 1.3. Delimitarea spaţiului aerian de spaţiul extraatmosferic........................................................... 47
; 1.4. Subiectele dreptului cosmic..................................................................................................... 49
; 1.5. Izvoarele dreptului cosmic ...................................................................................................... 51
— @ $
@@ @ "`  ` @—@%$
; 2.1. Compunerea şi funcţionarea Comitetului pentru Utilizarea Paşnică a Spaţiului
Extraatmosferic ...................................................................................................................... 53
; 2.2. Consensul ca modalitate de adoptare a actelor internaţionale din domeniul
dreptului cosmic ..................................................................................................................... 55
; 2.3. Analiza principalelor rezoluţii ale Adunării Generale a ONU în domeniul spaţial ................. 56
— @ &
 —  @@@@     @@ 
—  "—@  — @+,
; 3.1. Regimul juridic al spaţiului extraatmosferic. Prevederile Tratatului Spaţial.
Controverse şi soluţii.............................................................................................................. 60
; 3.2. Comparaţie între normele Tratatului Spaţial şi prevederile rezoluţiilor Adunării Generale
a ONU. Impactul rezoluţiilor asupra evoluţiei normelor din domeniul spaţial....................... 65
— @ *
 @@@@     ` @—@+'
; 4.1. Principiul utilizării spaţiului extraatmosferic în interesul întregii omeniri.............................. 68
; 4.2. Principiul liberei explorări şi utilizări a spaţiului extraatmosferic de către toate statele,
în condiţii de egalitate ............................................................................................................ 69
; 4.3. Principiul neaproprierii naţionale a spaţiului extraatmosferic................................................. 70
; 4.4. Principiul folosirii spaţiului extraatmosferic şi a corpurilor cereşti în scopuri paşnice........... 72
; 4.5. Principiul cooperării internaţionale şi al asistenţei reciproce în activităţile desfăşurate
de state în spaţiul extraatmosferic .......................................................................................... 74
— @ %
 @@@@!@  — @@  ` @—@-%
; 5.1. Jurisdicţia şi controlul asupra personalului şi obiectelor spaţiale............................................ 75
; 5.2. Statutul juridic al astronauţilor ................................................................................................ 75
; 5.3. Înmatricularea obiectelor spaţiale ........................................................................................... 76
; 5.4. Răspunderea internaţională pentru daunele cauzate de obiecte lansate în spaţiul
extraatmosferic ....................................................................................................................... 77
; 5.5. Comparaţie între principiile dreptului cosmic, dreptului aerian şi dreptului mării.................. 79
; 5.5.1.
rincipiul liberei explorări şi utilizări a spaţiului extraatmosferic de către
toate statele, în condiţii de egalitate .............................................................................. 79
; 5.5.2.
rincipiul neaproprierii spaţiului extraatmosferic .......................................................... 82
; 5.5.3.
rincipiul utilizării spaţiului extraatmosferic în interesul întregii omeniri ..................... 82
; 5.5.4.
rincipiul utilizării spaţiului extraatmosferic numai în scopuri paşnice ............................ 85
— @ +
@  @`@#+-—   ` @
!@ @@'-
; 6.1. Regimul juridic al astronauţilor prevăzut în Acordul asupra salvării şi reîntoarcerii
astronauţilor şi recuperarea obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic .............................. 87
; 6.2. Responsabilitatea internaţională pentru daunele provocate de obiectele lansate în spaţiul
extraatmosferic, prevăzută de Convenţia din 1972................................................................. 89
; 5.3. Regimul juridic al obiectelor spaţiale...................................................................................... 94
c %
c
$$—cc 
— @ 
   @ @@@@ 
 @— @#-
; 1.1. Scurt istoric privind comunicaţiile .......................................................................................... 97
; 1.2. Rolul Naţiunilor Unite în reglementarea domeniului telecomunicaţiilor...................................... 98
; 1.3. Cooperarea dintre organizaţiile internaţionale interguvernamentale şi organizaţiile
internaţionale neguvernamentale în domeniul comunicaţiilor şi activităţilor spaţiale ................ 101
— @ $
 @ @@@ @ @    
`@—@—    "` @
@@@ —@ ,&
; 2.1. Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii (UIT) ................................................................ 103
; 2.1.1. —curt istoric .................................................................................................................... 103
; 2.1.2. Adaptarea scopurilor şi prevederilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor
la normele dreptului cosmic......................................................................................... 105
; 2.2. Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (OACI)............................................................. 107
; 2.3. Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO)....................... 109
; 2.4. Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI) .......................................................................... 110
— @ &
 @@!@  @ @@@ @ "` @
  @@@  @— @
; 3.1. Agenţia Spaţială Americană (NASA) ................................................................................... 111
; 3.2. Agenţia Spaţială Europeană (ESA) ....................................................................................... 113
; 3.3. Organizaţia Internaţională de Telecomunicaţii prin Satelit (INTELSAT) ............................ 117
; 3.4. Organizaţia Internaţională a Comunicaţiilor Spaţiale (INTERSPUTNIK) ........................... 120
; 3.5. Organizaţia Internaţională Maritimă prin Satelit (INMARSAT) .......................................... 121
— @ *
  @ @@@ @  @ "` @
  @@@  @— @$&
; 4.1. Organizaţii internaţionale europene de telecomunicaţii prin satelit ...................................... 123
; 4.1.1. -rganizaţia Europeană de Telecomunicaţii prin —atelit (EUTEL—AT) ......................... 123
; 4.1.2. -rganizaţia Europeană pentru Exploatarea —ateliţilor Meteorologici (EUMET—AT) .. 124
; 4.2. Organizaţia Arabă de Comunicaţii prin Satelit (ARABSAT) ............................................... 126
; 4.3. Telecomunicaţiile prin satelit în spaţiul geografic al Americii Latine........................................ 127
; 4.3.1.
rocesul de integrare în America Latină şi telecomunicaţiile prin satelit ..................... 127
; 4.3.2. Formarea de organizaţii cu profil de telecomunicaţii şi activităţi spaţiale ................... 129
; 4.4. Telecomunicaţiile prin satelit în spaţiul geografic al Asiei de Sud-Est ................................. 130
— @ %
—  " —` `  !@  @@@ 
 @— @&$
; 5.1. Probleme cu care s-au confruntat statele în curs de dezvoltare ............................................. 132
; 5.2. Conferinţele Mondiale Administrative Radio şi utilizarea orbitei geostaţionare .................. 133
; 5.2.1. Conferinţa Mondială Administrativă adio din 1985 .................................................... 133
; 5.2.2. Conferinţa Mondială Administrativă adio din anul 1988............................................ 135
; 5.3. Aspecte juridice ale dezvoltării dreptului telecomunicaţiilor prin satelit.................................... 136
; 5.3.1. —erviciile de telecomunicaţii prin satelit ........................................................................ 136
; 5.3.2. Comercializarea, globalizarea şi privatizarea comunicaţiilor prin satelit .......................... 138
; 5.3.3. Transferul de tehnologie în telecomunicaţii................................................................... 139
; 5.3.4. —oluţionarea diferendelor în materia telecomunicaţiilor prin satelit............................. 140
c %
c'c$—cc—c $å
— @ 
@@  — @@  @@@@"  `  @ *$
; 1.1. Conceptul de teledetecţie....................................................................................................... 142
; 1.2. Scurt istoric al teledetecţiei ................................................................................................... 144
; 1.3. Interesul studierii teledetecţiei prin satelit............................................................................. 145
; 1.4. Dualitatea noţiunii de teledetecţie ......................................................................................... 147
; 1.5. Aplicaţiile practice ale teledetecţiei....................................................................................... 148
; 1.5.1. omeniul mediului înconjurător şi teledetecţia ............................................................. 150
— @ $
@@` @@@@@ `   `  @ %$
; 2.1. Teledetecţia în cadrul relaţiilor internaţionale....................................................................... 152
; 2.2. Poziţia statelor în cadrul ONU privitoare la teledetecţia prin satelit ..................................... 154
; 2.3. Teledetectarea resurselor naturale ale unui stat..................................................................... 156
; 2.4. Securitatea statelor şi teledetecţia.......................................................................................... 157
; 2.5. Teledetecţia prin satelit şi dezarmarea .................................................................................. 159
; 2.6. Cooperarea statelor în cadrul programelor de teledetecţie prin satelit .................................. 163
; 2.6.1.
rograme - U în teledetecţie ....................................................................................... 163
; 2.6.2. Conferinţele aţiunilor Unite asupra Explorării —paţiului Extraatmosferic
şi Teledetecţiei (U I—
ACE) ....................................................................................... 165
c %
 
( 'c'c$—cc 
— @ 
  @ @ @` @@   
 @@ @@@ `   `  @ -,
; 1.1. Scurt istoric al adoptării principiilor teledetecţiei prin satelit................................................ 170
; 1.2. Valoarea normativă a Rezoluţiei Adunării Generale a O.N.U. asupra principiilor
teledetecţiei prin satelit......................................................................................................... 172
; 1.3. Teledetecţia prin satelit şi fenomenul de Äsoft law´............................................................... 175
; 1.4. Legislaţii naţionale în domeniul teledetecţiei prin sateliţi..................................................... 178
— @ $
 @@@@     @@@ 
`   `  @ '
; 2.1. Scurt istoric al reglementării cuprinse în Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U.
nr. 41/65 din 1986 ................................................................................................................ 181
; 2.2. Principiile de drept internaţional care guvernează teledetecţia ............................................. 183
; 2.2.1.
rincipiul realizării activităţilor de teledetecţie conform dreptului internaţional......... 184
; 2.2.2.
rincipiul cooperării internaţionale în activităţile de teledetecţie................................. 185
; 2.2.3.
rincipiul promovării protecţiei mediului înconjurător prin activităţi de teledetecţie .. 186
; 2.3. Principiile specifice de drept cosmic care guvernează teledetecţia ....................................... 189
; 2.3.1. oţiunile termenilor care definesc activităţile de teledetecţie ....................................... 189
; 2.3.2.
rincipiul realizării activităţilor de teledetecţie în interesul tuturor ţărilor.................. 191
; 2.3.3.
rincipiul realizării activităţilor de teledetecţie conform Tratatului —paţial................. 194
; 2.3.4.
rincipiul încurajării încheierii de acorduri între state pentru desfăşurarea
activităţilor de teledetecţie........................................................................................... 196
; 2.3.5.
rincipiul acordării de asistenţă tehnică de către statele ce desfăşoară activităţi
de teledetecţie............................................................................................................... 198
; 2.3.6.
rincipiul informării —ecretarului General al -. .U. asupra programelor
de teledetecţie ale unui stat .......................................................................................... 199
; 2.3.7.
rincipiul accesului la datele primare şi datele elaborate al statului teleobservat
asupra teritoriului aflat sub jurisdicţia sa ................................................................... 200
; 2.3.8.
rincipiul consultărilor dintre statul ce realizează activităţi de teledetecţie şi statul
observat....................................................................................................................... 200
; 2.3.9.
rincipiul soluţionării paşnice a diferendelor în materia teledetecţiei.......................... 201
; 2.3.10.
rincipiul responsabilităţii internaţionale a statelor care utilizează sateliţi de
teledetecţie ................................................................................................................... 202
— @ &
@@@@) @`@    `  @ @ @— @$,%
; 3.1. Drepturile şi obligaţiile statului care desfăşoară activităţi de teledetecţie............................. 205
; 3.2. Difuzarea informaţiilor obţinute prin teledetecţie ................................................................. 206
; 3.3. Responsabilitatea statului şi determinarea prejudiciului cauzat prin activităţile
de teledetecţie...................................................................................................................... 208
; 3.4. Teledetecţia şi problematica reziduurilor spaţiale ± «space debrisi .......................................... 210
c %

$)'——)'c  —
+
— @ 
@—@@@  @@@ —@ " 
@$%
; 1.1. Scurt istoric al contribuţiei româneşti în domeniul activităţilor aeronautice ......................... 215
; 1.2. Agenţia Spaţială Română, instituţie specializată în operarea de activităţi spaţiale
şi de teledetecţie ................................................................................................................... 216
; 1.3. Programul spaţial din România ............................................................................................. 220
; 1.3.1. -biectivele
rogramului —paţial din omânia............................................................... 221
; 1.3.2. Mijloacele folosite de
rogramul —paţial aţional........................................................ 221
; 1.3.3. —ubcomisia pentru spaţiul extraatmosferic din cadrul
arlamentului omâniei........... 222
— @ $

@!@@@—@`@  $$&
; 2.1. Integrarea României în programele satelitare europene ........................................................ 223
; 2.2. Programe prin satelit din Uniunea Europeană....................................................................... 225
; 2.3. Sisteme de avertizare timpurie prin satelit împotriva rachetelor balistice................................... 227
; 2.4. Cooperarea transatlantică şi internaţională privind politica spaţială ..................................... 228
; 2.5. Internaţionalizarea şi privatizarea spaţiului extraatmosferic ................................................. 229
ëë [
7
—c'ë%
Ad. Gen. = Adunarea Generală
ARABSAT = Arab Satellite Communications Organization
art. = articol(ul)
ASEAN = Association of Southeast Asian Nations (Asociaţia Naţiunilor din Asia de
Sud-Est)
A.S.R. = Agenţia Spaţială Română
CAER = Consiliu de Ajutor Economic Reciproc
CEOS = Committee on Earth Observation Satellites (Comitetul pentru Sateliţii de
Teleobservare a Pământului)
CEPT = Conferinţa Europeană de Poştă şi Telecomunicaţii
CIA = Central Intelligence Agency (Agenţia Centrală de Informaţii), serviciu secret al
Statelor Unite ale Americii
CNES = Centre National d'Études Spatiales ± France (Centrului Naţional de Studii
Spaţiale ± Franţa)
COPUOS = The Committee on the Peaceful Uses of Outer Space (Comitetul pentru
Utilizarea Paşnică a Spaţiului Extraatmosferic)
COSPAR = Committee on Space Research (Comitetul de Cercetări Spaţiale)
doc. = document(ul)
e.n. = era noastră
ECOSOC = Economic and Social Council (Consiliul Economic şi Social)
ed. = ediţia, editor
EDA = European Defence Agency (Agenţia Europeană de Apărare)
EISC = European Interparliamentary Space Conference
ESA = European Space Agency (Agenţia Spaţială Europeană)
etc. = şi celelalte
EUMETSAT = European Organisation for the Exploitation of Meteorological Satellites
(Organizaţia Europeană pentru Exploatarea Sateliţilor Meteorologici)
EUSC = European Union Satellite Centre (Centrul Satelitar al Uniunii Europene)
EUTELSAT = Organizaţia Europeană a Telecomunicaţiilor prin Satelit
FAI = Fédération Aéronautique Internationale (Federaţia Aeronautică Internaţională)
FAO = Food and Agriculture Organization (Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură)
GAOR = General Assembly Official Records
GLONASS = Global Navigation Satellite System (Sistemul Global Orbital de Navigaţie
prin Satelit)
GMES = Global Monitoring for Environment and Security (Monitorizare Globală pentru
Mediu şi Securitate)
GNSS = Global Navigation Satellite System (Sistemul Global de Navigaţie prin Satelit)
GPS = Global Positioning System (Sistemul Global de Poziţionare)
ibid. = ibidem (în acelaşi loc)
ICAO = International Civil Aviation Organization (Organizaţia Internaţională a Aviaţiei
Civile)
id. = idem (acelaşi)
INMARSAT = Organizaţia Internaţională de Telecomunicaţii Maritime prin Satelit
INTELSAT = International Telecommunications Satellite Organization (Organizaţia
Internaţională de Telecomunicaţii prin Satelit)
INTERSPUTNIK = International Organization of Space Communications (Organizaţia
Internaţională de Comunicaţii Spaţiale)
8
î.Hr.; d.Hr. = înainte, după Hristos
MERCOSUR = Mercado Común del Sur (Piaţa Comună a Sudului)
NASA = National Aeronautics and Space Administration (Agenţia Spaţială Americană)
NATO = North Atlantic Treaty Organization (Organizaţia Tratatului Atlanticului de
Nord); OTAN, în limba franceză
OACI = International Civil Aviation Organization (Organizaţia Internaţională a Aviaţiei
Civile)
OMI = Organizaţia Maritimă Internaţională
ONU = Organizaţia Naţiunilor Unite
OSCE = Organization for Security and Co-operation in Europe (Organizaţia pentru
Securitate şi Cooperare în Europa)
p. = pagina, paginile
PECC = Pacific Economic Cooperation Council (Conferinţa de Cooperare Economică
în Pacific)
PESA = Politica Europeană de Securitate şi Apărare
PESC = Politica Externă şi de Securitate Comună
sec. = secolul
SFCG = Space Frequency Coordination Group
S.U.A. = Statele Unite ale Americii
supra = mai sus
şi urm. = şi următoarele
UE = Uniunea Europeană
UIT = Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor
UN = United Nations (Naţiunile Unite)
UNESCO = United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization
(Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură)
UNGA = United Nations General Assembly (Adunarea Generală a Naţiunilor Unite)
UNISPACE = United Nations Conference on the Exploration and Peaceful Uses of
Outer Space (Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Explorarea în Scopuri Paşnice a
Spaţiului Extratmosferic)
U.R.S.S. = Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
U.S. = United States (Statele Unite)
vol. = volumul, volumele
WARC-ORB = World Administrative Radio Conference for Geostationary Satellite
Orbit
WMO = World Meteorological Organization (Organizaţia Mondială de Meteorologie)
9
% '  ( 'c%c)
— %—)
c'c$—c

Teza este structurată în 7 capitole, care sunt divizate în secţiuni, paragrafe şi
subparagrafe.
Prin studiul efectuat asupra Ä
, -,
 , 
.    ,    ,´, am analizat normele cuprinse în tratate şi acorduri
internaţionale specifice dreptului cosmic, ca ramură a dreptului internaţional, atât din
punct de vedere al contextului politic de la momentul adoptării lor, cât şi din perspectiva
normelor internaţionale ce guvernează domeniul altor ramuri de drept internaţional, dar
care prezintă similitudine cu obiectul studiului.
Datorită specificului şi efectelor activităţilor desfăşurate de state şi alte entităţi în
zona spaţiului extraatmosferic, subiectul ştiinţific abordat nu poate fi desprins de
domeniul politicului şi relaţiilor din societatea internaţională. Din această perspectivă,
am considerat necesar ca tema supusă analizei să fie expusă gradual, cu evidenţierea
dinamicii şi implicaţiilor contextului politic internaţional din momentul adoptării
tratatelor şi acordurilor ce formează CORPUS IURIS SPATIALIS în domeniul
activităţilor spaţiale, inclusiv a activităţilor de teledetecţie prin satelit, care a beneficiat
de o atenţie deosebită în cadrul expunerii ştiinţifice.
Pentru că întotdeauna Universul a suscitat interesul omenirii, am considerat
oportun să parcurgem, succint, şi etapele preocupării civilizaţiilor pentru observarea, la
început empirică, a spaţiului sideral şi corpurilor cereşti, preocupare care nu se regăseşte
în istoricul niciunei alte ramuri de drept internaţional. Din această perspectivă, se pot
explica şi progresele deosebite pe care le-a înregistrat ştiinţa spaţială de mai târziu,
rodul firesc al cercetărilor savanţilor timpurilor străvechi în domeniul astronomiei.
c ± c%c) c'— 
 cc
—[[ $$c— cc
—
/ ,   0
    . 

   /  

0.  1  .  

  .   
 
0/  
 ./
 .  
    .  

 
În cadrul Secţiunii 2, am evidenţiat anticiparea progreselor tehnologice din
domeniul spaţial prin cercetările efectuate de Copernic, Bruno, Galilei şi, mai târziu,
Isaac Newton şi Albert Einstein, care au observat şi cercetat Universul şi corpurile
cereşti, prin fundamentarea unor teorii asupra legilor ce guvernează spaţiul cosmic.
Punctul de referinţă al ştiinţei spaţiale a fost reprezentat în Secolul XX de
dezvoltarea industriei aeronautice şi spaţiale.
Deşi aliate în timpul confruntării militare cu Germania nazistă şi Japonia, S.U.A.
şi U.R.S.S. au devenit, ulterior, rivale în domeniul industriei de armament, a cărei
dezvoltare, prin concurenţă, a constituit punctul de plecare al cuceririi spaţiului cosmic
de către cele două mari puteri militare.
10
Programul spaţial sovietic cuprindea şi producţia de sateliţi. Satelitul denumit
Sputnik I, lansat la data de 4 octombrie 1957 avea să deschidă era spaţială şi să iniţieze
o cursă acerbă pentru hegemonia politică şi militară a celor două mari puteri, S.U.A. şi
U.R.S.S. Astfel, se derula o competiţie tăcută, dar totuşi făţişă, în condiţiile în care
Organizaţia Naţiunilor Unite, succesoare a Ligii Naţiunilor înscria în CARTA sa efortul
popoarelor de a lupta pentru pace, cooperare şi progres, într-un cadru instituţionalizat.
c ± —)$[ $c&*$
 
$cc%c)'$—  cc
—[
—
/ ,   0(  

1 
   
 . 0   

1  

0.  .  .     /
  1  . 
 . 
Inaugurată în 1957, odată cu lansarea satelitului sovietic Sputnik 1, era spaţială
este caracterizată de lupta pentru hegemonia asupra planetei, în condiţiile existenţei
sistemului bipolar al confruntării dintre SUA şi URSS.
Aceste două sisteme s-au conturat printr-un impact extrem de diferit asupra
procesului de formare a dreptului cosmic.
Aproape întreg CORPUS IURIS SPATIALIS a fost creat în timpul bipolarităţii,
care, oficial, a dispărut odată cu destrămarea URSS, în 1991.
Deşi în 1945 s-a constituit Organizaţia Naţiunilor Unite, cu vocaţie universală şi
umanitară, în cadrul căreia marile puteri înscriau în CARTĂ principiile generale ale
dreptului internaţional, ca reguli acceptate de menţinere a păcii şi securităţii mondiale,
în fapt se declanşase aşa-numitul ÄRăzboi Rece´, care s-a reflectat şi în domeniul
tehnologiei spaţiale.
Între anii 1958 şi 1960, a avut loc o succesiune de lansări ale sateliţilor în spaţiul
extraatmosferic, de către SUA şi URSS, ce păreau o desfăşurare a succeselor
tehnologice ale celor două state, de o grandoare impresionantă.
Tuturor acestora li se adaugă o lume de sateliţi de spionaj, a cincisprezece tone
fiecare
După lansarea satelitului Sputnik, în 1957, SUA desfăşura, în tăcere, un program
spaţial al sateliţilor de recunoaştere (program ce îşi avea originile în anul 1946), în
cadrul unui Institut unde lucrau intelectuali marcanţi. Institutul aparţinea Forţelor
Aeriene a Statelor Unite, cu baza în Santa Monica, California.
Faptic, prin zona de plasare pe orbită, programele spaţiale ale SUA şi URSS
prezentau diferenţe. Astfel, sateliţii URSS erau plasaţi pe orbite mult mai înalte, însă
limitau detaliile de pe pământ, iar sateliţii SUA erau orbitaţi mai aproape de planetă şi
prezentau înclinaţii mai mari.
În opinia noastră, epoca ÄRăzboiului rece´ dintre marile puteri a avut un aspect
pozitiv în ceea ce priveşte tehnologia spaţială. Astfel, permanenta suspiciune între
sovietici şi americani a avut ca efect atât o luptă acerbă de menţinere şi folosire a
zonelor de influenţă stabilite la sfârşitul războiului mondial, cât şi o dezvoltare fără
precedent a tehnologiei avansate în scopul impresionării adversarului.
Din această perspectivă, s-a echilibrat o balanţă a activităţilor spaţiale civile,
publice şi a celor secrete care, de fapt, au blocat iniţiative cu consecinţe greu de
imaginat în planul păcii şi securităţii internaţionale.
În contextul supravegherii reciproce prin sateliţi, la 26 mai 1972, la Casa Spasso
de la Kremlin, Leonid Brejnev şi Richard Nixon semnau tratatele SALT I şi ABM
Treaty, prin care se limita numărul de lansatoare pe care le deţinea fiecare parte, dar nu
11
prevedeau inspecţii la faţa locului, fiind necesară utilizarea Ätehnicilor de verificare´,
care era posibilă şi prin uzitarea performanţelor sateliţilor construiţi în acest scop.
Deceniul şapte al secolului XX a adus noi state pe edificiul programelor spaţiale,
desfăşurate în vederea recunoaşterii de obiective strategice, mai ales în zona geografică
în care se situau. Astfel, China a dezvoltat încă din 1975 programe spaţiale, lansând
sateliţi de recunoaştere, iar nu de spionaj economic. Programul francez de fabricare a
sateliţilor a purtat denumirea de SAMRO şi HELIOS, iar Israelul şi-a dezvoltat
capacitatea de producţie a sateliţilor încă din anul 1988, prin lansarea OFFEQ 1 şi
OFFEQ 2. Din cauza aspectului politic şi a suspiciunii statelor vecine, Japonia nu a
produs sateliţi de recunoaştere, prin intermediul cărora putea obţine date despre
teritoriul ţărilor din zonă.
Odată creată harta lumii după conflagraţia mondială şi înfiinţarea Organizaţiei
Naţiunilor Unite, pe plan internaţional trebuia impulsionată dezvoltarea noului cadru
juridic al dreptului cosmic. Astfel, inaugurându-se Era Spaţială, relaţiile dintre est şi
vest s-au detensionat, negocierea fiind nu numai posibilă, dar şi absolut necesară.
Tehnologia spaţială cunoscuse un progres inimaginabil, iar reglementările
juridice ale activităţilor desfăşurate în spaţiul extraatmosferic erau inexistente.
Putem spune că dreptul cosmic s-a născut în Epoca Războiului Rece, dar în acea
perioadă în care se cerea o înţelegere reciprocă între statele capabile de a construi o
industrie spaţială, pentru a beneficia de rezultatele oferite de cercetările din domeniu.
Prima şi cea mai importantă decizie a fost aceea că lansările spaţiale trebuie
discutate şi reglementate sub auspiciile ONU.
În acest scop, a fost înfiinţat COPUOS în anul 1959, prin intermediul căruia se
puteau dezbate, transparent, probleme legate de cursa înarmărilor şi eventualele tensiuni
dintre state. Mai târziu, aspectele militare cu serioase implicaţii spaţiale au fost
rezolvate prin acorduri bilaterale.
Competiţia acerbă în planul tehnologiei spaţiale dintre SUA şi URSS nu se putea
desfăşura totuşi fără un cadru normativ adecvat, în condiţiile în care statele lumii,
depăşind euforia şi miracolul lansării satelitului Sputnik, au aspectat cele două faţete ale
explorării şi cuceririi spaţiului extraterestru: beneficiul indubitabil pentru umanitate, dar
şi inconvenientul folosirii spaţiului extraatmosferic în scopuri periculoase
(ultra-hazardous activities).
Prin urmare, interesele comunităţii internaţionale, cereau o urgentă reglementare
juridică, care s-a derulat într-un cadru instituţionalizat şi anume Organizaţia Naţiunilor Unite.
Fiind o ramură Ätânără´ a dreptului internaţional contemporan, normele ce
formează dreptul cosmic s-au aliniat principiilor de drept cuprinse în CARTA ONU,
fără a se parcurge etapele de actualizare prin care au trecut alte domenii ale dreptului
internaţional. Astfel, se impunea o consolidare a principiului libertăţii spaţiului,
principiu unanim acceptat de către statele lumii, în condiţiile în care, la 31 ianuarie
1958, Reprezentantul permanent al SUA la Naţiunile Unite a adresat o scrisoare
Secretarului General, prin care se cerea iniţierea unui Program de cooperare
internaţională în domeniul spaţiului extraatmosferic şi înscrierea problemei în Agenda
Adunării Generale a celei de-a treisprezecea sesiuni a acestui for. Se solicita, de
asemenea, constituirea unui comitet ad-hoc Äpentru a se asigura că spaţiul cosmic va fi
utilizat numai în scopuri paşnice şi în beneficiul întregii omeniri.´
Prin urmare, s-a realizat conectarea directă a activităţilor spaţiale efectuate de
SUA şi URSS care aveau nevoie de un cadru normativ, la generoasele principii ale
dreptului internaţional.
Adunarea Generală a adoptat primele acte pentru folosirea spaţiului
extraatmosferic în scopuri paşnice, înfiinţând, în anul 1958, un comitet subsidiar al ei.
12
Comitetul special pentru problemele spaţiului extraatmosferic a creat două
subcomitete, tehnic şi juridic, care au întocmit studii preliminare şi au elaborat
proiectele unora dintre actele internaţionale ce au constituit puncte de referinţă în
materia dreptului cosmic.
Primele documente internaţionale privind activităţile statelor în spaţiul extraatmosferic
au fost două rezoluţii ale Adunării Generale a ONU: Rezoluţia 1721 din 20
noiembrie 1961, care consacră principiul libertăţii de utilizare a spaţiului extraatmosferic şi
Rezoluţia 1962 din 13 decembrie 1963, prin care s-a adoptat Declaraţia asupra principiilor
juridice care guvernează activitatea statelor în explorarea şi utilizarea spaţiului cosmic.
Crearea simultană a celor două subcomitete a stabilit un dialog esenţial în multe
alte sfere ale relaţiilor internaţionale.
Consensul introdus în metodele de lucru ale Comitetului a fost rezultatul unui
compromis politic influenţat de ÄRăzboiul Rece´ dintre SUA şi URSS, care în anii ¶60
erau singurele puteri spaţiale.
Cel mai important pas în dezvoltarea dreptului cosmic a fost făcut în 1963, odată
cu adoptarea ÄDeclaraţiei de Principii ce guvernează activităţile statelor în explorarea şi
utilizarea spaţiului extraatmosferic´. Această Rezoluţie a constituit baza pentru ÄMagna
Carta´ a dreptului cosmic, aşa-numitul Tratat Spaţial din 1967, care numără 93 de state
membre. Tratatul este al doilea, ca tratat Äde dezarmare´, după cel al Antarcticii.
La 27 ianuarie 1967, la Washington, Londra şi Moscova a fost semnat Tratatul
asupra principiilor ce guvernează activităţile statelor în explorarea şi utilizarea spaţiului
cosmic, Lunii şi celorlalte corpuri cereşti. Acest tratat a fost supra-denumit ÄTratatul
spaţial´, întrucât constituie un acord-cadru în materia dreptului cosmic. România a
semnat tratatul la data de 4 septembrie 1968 şi a devenit membră prin ratificare.
În anii ulteriori încheierii acestui acord multilateral, activităţile în spaţiul cosmic au
fost reglementate progresiv, prin încheierea unor acorduri şi convenţii multilaterale, astfel:
Acordul asupra Salvării Astronauţilor, reîntoarcerii astronauţilor şi recuperării
obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic, intrat în vigoare în 1968; Convenţia asupra
răspunderii pentru daune cauzate de obiectele spaţiale, deschisă spre semnare pe 29 martie
1972 şi intrată în vigoare la 1 septembrie 1972; Convenţia asupra înregistrării obiectelor
lansat în spaţiul extraatmosferic, deschisă spre semnare la New 'ork, la data de 14
ianuarie 1975, intrată în vigoare la 15 septembrie 1976; Acordul ce guvernează
activităţile statelor pe Lună şi celelalte corpuri cereşti; deschis, spre semnare la New
'ork, la 18 decembrie 1979 şi intrat în vigoare la data de 11 iulie 1984.
În completarea acestor convenţii şi acorduri internaţionale, Adunarea Generală a
ONU a adoptat patru seturi adiţionale de principii legale referitoare la spaţiul
extraatmosferic: Rezoluţia A/37/92 din 10 decembrie 1982, asupra principiilor ce
guvernează utilizarea de către state a sateliţilor artificiali tereştri pentru televiziunea
directă internaţională; Rezoluţia A/41/65 din 1986 asupra principiilor ce guvernează
teledetecţia prin sateliţi; Rezoluţia A/47/68 din 14 decembrie 1992 asupra utilizării în
spaţiu a surselor de energie nucleară şi Rezoluţia A/51/122 din 13 decembrie 1996
asupra cooperării internaţionale în explorarea şi utilizarea spaţiului în beneficiul şi
interesul tuturor statelor.
Cadrul normativ al dreptului cosmic este prevăzut în Tratatul asupra principiilor
juridice care guvernează activităţile statelor în explorarea şi utilizarea spaţiului
extraatmosferic din anul 1967.
Aceste principii legale au reprezentat nu numai Äordinea´ din spaţiul extraatmosferic,
ci şi ordinea globală a planetei.
Declaraţia de la Stockholm din 1972 asupra mediului este o ÄCartă mondială pentru
dreptul în materie, ce îşi raportează principiile la cele cuprinse în Tratatul Spaţial din 1967.
13
Acesta din urmă enumără standarde şi reguli pe care le regăsim în Äconstituţia´
celei mai viabile şi active organizaţii internaţionale cu vocaţie universală, Organizaţia
Naţiunilor Unite.
c ± 'c —

)'c  
$c$$
—
/1 ,   0  

  
0
   

0.  .     .   
1  
 
 


           0 




1  .  

 
      
   /     
 
@   . 

  #+-   
 /  .
Primul doctor în drept cu teză în drept cosmic a fost Welf Heinrich, Prinţ de
Hanovra, care şi-a susţinut lucrarea la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Politice la Georg-
August University, în Germania, în anul 1953.
Menţionăm că, în doctrină, dreptul cosmic avea caracter imaginativ, pentru că
bazele sale erau imaginative, această ramură de drept, în anii dinaintea lansării lui
Sputnik 1, fiind inexistentă. Necesitatea apariţiei dreptului cosmic s-a impus deoarece
frontierele sale se situau în afara cadrului juridic al dreptului, iar progresul tehnologic,
în domeniul lansării sateliţilor, avansa într-un ritm neaşteptat de rapid.
Topica dreptului cosmic a fost dezbătută, pentru prima dată, în cadrul
Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile, în anul 1956.
În aceste condiţii, Naţiunile Unite şi-au asumat obligaţia şi scopul de a încuraja
dezvoltarea progresivă a dreptului internaţional şi codificarea sa în domeniul spaţial.
Punctul focal a devenit cooperarea internaţională în spaţiul extraatmosferic şi
dezvoltarea dreptului cosmic, proces care a început în anul 1958, prin înfiinţarea unui
Comitet pentru Utilizarea Paşnică a Spaţiului Extraatmosferic care a creat, la rândul său,
două Subcomitete, Juridic şi Tehnico-ştiinţific, acesta din urmă cu rolul de a asista
subcomitetul juridic în activitatea desfăşurată.
În opinia noastră, înfiinţarea concomitentă a acestor două subcomitete,
controlate de Naţiunile Unite demonstrează flexibilitatea şi adaptabilitatea normelor
internaţionale la împrejurările cu impact deosebit de important asupra comunităţii şi
relaţiilor dintre state.
Totodată, Adunarea Generală a apreciat că activităţile spaţiale trebuie să se desfăşoare
în beneficiul întregii umanităţi şi în interesul statelor, indiferent de stadiul lor de dezvoltare
economică şi ştiinţifică. Un alt document al Adunării Generale ONU îl reprezintă ÄDeclaraţia
asupra principiilor juridice ce trebuie să guverneze activităţile statelor în explorarea şi
utilizarea spaţiului extraatmosferic´, adoptată prin rezoluţia 1962 din 1963.
Recunoscând importanţa domeniului şi a cooperării internaţionale, Adunarea
Generală centrează activităţile spaţiale în ansamblul principiilor dreptului internaţional
şi cere statelor să se conducă, în utilizarea şi explorarea spaţiului extraatmosferic după
principiile interesului umanităţii, libertăţii explorării spaţiului şi corpurilor cereşti,
neaproprierii naţionale, conformităţii cu dreptul internaţional şi CARTA ONU,
responsabilităţii, cooperării şi asistenţei reciproce dintre state.
Din ansamblul prevederilor celor două rezoluţii se poate observa că Adunarea
Generală face trecerea de la Ärecunoaşterea interesului omenirii pentru utilizarea paşnică
a spaţiului extraterestru, a necesităţii cooperării şi schimbului de informaţii între state´
la Äenumerarea imperativă a principiilor´ care trebuie să guverneze activităţile statelor
în domeniul spaţial.
14
Ca parte a dreptului internaţional public, dreptul cosmic reuneşte ansamblul
normelor juridice create de către state, în vederea reglementării relaţiilor dintre ele sau
alte subiecte de drept cosmic, care iau naştere ca urmare a explorării şi folosirii de către
ele a spaţiului extraatmosferic şi a corpurilor cereşti.´
Determinarea regimului juridic al spaţiului extraatmosferic necesită clarificarea
unui aspect prealabil: definirea, sau delimitarea acestui spaţiu.
Fiindcă astăzi guvernează o normă generală şi indiscutabilă care proclamă
suveranitatea statului asupra spaţiului aerian de deasupra teritoriului său iar în spaţiul
cosmic guvernează principiul libertăţii, se impune necesitatea de a delimita cu precizie
cele două spaţii.
Astfel, în subcomitetul juridic se regăsesc două puncte de vedere polarizate.
Primul punct de vedere consideră necesară o delimitare convenţională între spaţiul
aerian şi cosmic ca o chestiune de aplicabilitate a tratatelor.
Al doilea punct de vedere îl reprezintă concepţia funcţională, care distinge
spaţiul aerian de cel extraatmosferic nu prin localizarea lor, ci prin finalitatea
activităţilor care se exercită în aceste zone. Astfel, în spaţiul aerian circulă aeronave
care transportă persoane şi mărfuri, iar în spaţiul extraatmosferic se efectuează cercetări,
transmisiuni prin satelit şi observaţii meteorologice.
Însă discuţia asupra criteriului zonal sau funcţional nu s-a limitat numai în câmp
doctrinar, ci şi în cel al codificării dreptului, mai concret la nivelul subcomitetului pe
probleme juridice, din cadrul COPUOS al Adunării Generale. Astfel, delegaţia Uniunii
Sovietice şi statelor socialiste au considerat necesară şi urgentă delimitarea inferioară a
spaţiului extraatmosferic. Şi delegaţia Italiei a propus o formulă asemănătoare, însă fără
a da curs urgenţei delimitării.
Dreptul cosmic s-a dezvoltat riguros până în momentul de faţă, fără o delimitare
a spaţiului cosmic pentru că a operat cu principii, noţiuni şi analogii din alte ramuri de
drept internaţional, circumscrise CARTEI ONU, iar faptul că deţine o anume
specificitate datorită activităţilor reglementate nu poate oferi un argument solid în
acordarea autonomiei ca ramură de drept.
Indiscutabil că subiecte tradiţionale ale dreptului cosmic sunt statele.
Ca şi altor doctrinari, ni se pare interesantă discuţia asupra calităţii organizaţiilor
internaţionale şi a Äomenirii´ de subiecte ale acestei ramuri de drept internaţional. Astfel,
raporturile juridice în dreptul cosmic apar nu numai între state, ci şi între acestea şi
anumite organizaţii internaţionale cu specific spaţial, iar în ultimul timp şi între
companii private care desfăşoară activităţi de natură spaţială.
Ca ramură a acestui drept, spaţiul extraatmosferic este guvernat, pe de o parte,
de principiile şi normele înscrise în CARTA ONU, iar pe de altă parte de principii
specifice, înscrise în tratatele (în sens larg) sau în alte acte internaţionale încheiate de
alte entităţi prezente în relaţiile internaţionale.
Păstrând logica raţionamentului raportării la izvoarele dreptului internaţional,
dreptul cosmic, ca ramură a dreptului internaţional, are ca izvoare principale, alături de
tratate (în sens larg) şi cutuma internaţională.
Totodată, observăm un accept general şi constant, ce constituie cutumă şi asupra
aspectului liberei treceri a obiectelor spaţiale lansate de unele state prin spaţiul aerian al
altor state, sau consacrarea în plan normativ al altor principii de drept cosmic formate
prin practica cutumiară.
De fapt, practica şi opinio iuris a tuturor statelor din comunitatea internaţională,
au contribuit la democratizarea, socializarea şi universalizarea conţinutului normelor de
drept cosmic.
Principalele componente ale procesului de dezvoltare a dreptului cosmic în
cadrul Naţiunilor Unite au caracter succesiv, prin propunerile de texte ale statelor în
15
cadrul întâlnirilor anuale, discuţii care vor conduce, în cele din urmă, la încheierea
Tratatului din 1967, a acordurilor şi convenţiilor din materia dreptului cosmic.
În mod uzual, procedura începe în cadrul subcomitetului juridic, când un stat
înaintează un proiect de programare, pentru un viitor instrument internaţional în
domeniul dreptului cosmic.
Aceste instrumente sunt analizate şi negociate într-o succesiune de întâlniri
anuale ale subcomitetului juridic.
Dacă pe aceeaşi agendă se află două sau mai multe proiecte, acestea sunt
conexate într-unul singur şi negociate împreună.
Această modalitate de lucru între cele două subcomitete facilitează discuţiile şi
negocierile dintre state, expunerile de păreri dintre oamenii de ştiinţă, jurişti şi
diplomaţi, în domeniul dreptului cosmic.
Consensul reprezintă o tehnică de negociere şi luare de decizii, constând într-un
efort colectiv de a se ajunge la un acord asupra unui text, prin reconcilierea diferitelor
puncte de vedere şi atenuarea dificultăţilor.
Consensul a fost introdus în metodele de lucru ale COPUOS în anul 1962, când
preşedintele comitetului, domnul Franz Matsch, din Austria, a subliniat necesitatea
acestei proceduri în vederea adoptării deciziilor, pentru succesul în dezvoltarea
dreptului în cadrul Naţiunilor Unite.
Printr-un compromis şi o dorinţă a statelor în procesul de formare a dreptului
cosmic s-a ajuns la un acord, în sensul că deciziile în cadrul COPUOS se vor adopta prin
consens, dar şi prin votul majorităţii, în situaţia în care consensul nu poate fi obţinut.
Se poate spune că, în procesul de naştere şi dezvoltare a dreptului cosmic,
procedura consensului este aplicată în forma sa cea mai pură.
Faţă de principiile enunţate în cuprinsul Rezoluţiei Adunării Generale ONU nr.
1721/XVI din data de 20 decembrie 1961, în cadrul subcomitetului juridic al COPUOS
au avut loc ample discuţii între state, în vederea completării normelor existente.
Soluţia de compromis s-a concretizat în adoptarea, la 13 decembrie 1963, a
Rezoluţiei Adunării Generale ONU 1962/XVIII asupra principiilor ce guvernează
activitatea statelor în spaţiul extraatmosferic.
Rezoluţia Adunării Generale ONU din 1963 completează pe cea din 1961,
referitoare la reglementarea activităţilor spaţiale. Astfel, se instituie o serie de obligaţii
pentru statele semnatare, atât în sens de acţiune, cât şi de omisiune în desfăşurarea
activităţilor în spaţiul cosmic.
În prima categorie de obligaţii se pot încadra activităţile de explorare şi folosire
a acestui mediu numai în beneficiul întregii umanităţi, conform principiilor dreptului
internaţional şi Cartei ONU, în vederea menţinerii păcii şi securităţii mondiale. De
asemenea, statele trebuie să coopereze şi să-şi acorde asistenţă reciprocă în derularea
activităţilor spaţiale.
În categoria actelor de la care statele, în acest domeniu, trebuie să se abţină, se
evidenţiază interdicţia aproprierii, în orice modalitate, a spaţiului extraatmosferic şi a
corpurilor cereşti (prin proclamarea suveranităţii, ocupaţie sau utilizare, spre exemplu).
Rezoluţia la care ne referim cuprinde principiile dreptului cosmic, care vor fi
ulterior consacrate prin tratate.
Rezoluţiile menţionate prin conţinutul, redactarea şi perioada în care au fost
adoptate au constituit fundamentul creării dreptului cosmic, dovedind maturitatea
societăţii internaţionale în condiţiile dezvoltării fără precedent a tehnologiei în domeniul
fabricării sateliţilor.
Din dispoziţiile rezoluţiilor ONU şi ale tratatelor privitoare la activităţile
desfăşurate de state în spaţiul cosmic rezultă principii şi reguli care se impun atât
statelor, cât şi altor entităţi (lato sensu), participante la aceste operaţiuni.
16
Regimul juridic al spaţiului cosmic şi al corpurilor cereşti este dominat de principiul
libertăţii, preluat din dreptul mării şi adaptat în funcţie de particularităţile acestui spaţiu.
Un rol hotărâtor în adoptarea tratatului spaţial din 1967 l-au avut ţările în curs de
dezvoltare, membre ale Comitetului de dezvoltare pentru Explorarea şi Utilizarea
Paşnică a Spaţiului Extraatmosferic, care au participat activ la formularea
instrumentelor legale din materia dreptului cosmic.
Negocieri intense au avut loc în cadrul delegaţiilor participante la adoptarea
Tratatului, mai ales sub aspectul demilitarizării spaţiului extraatmosferic.
Regimul juridic al orbitei geostaţionare a suscitat diverse poziţii în practica statelor.
Prin Declaraţia de la Bogota din 3 decembrie 1976, opt state ecuatoriale au invocat
suveranitatea deplină şi exclusivă asupra segmentului din orbita subadiacentă teritoriului
lor. În consecinţă, aceste state pretindeau şi doreau să li se confere dreptul de a li se cere
autorizare prealabilă şi expresă de utilizare a acestor segmente de către alte state.
Pretenţiile actuale ale statelor semnatare ale Declaraţiei de la Bogota s-au restrâns la
stabilirea unui regim sui generis care să garanteze, în practică, tuturor ţărilor accesul echitabil
la orbita geostaţionară şi la undele de frecvenţă concesionate serviciilor spaţiale.
Prin Rezoluţia 48/80 din 15 decembrie 1983, Adunarea Generală a ONU a
declarat orbita geostaţionară drept Ärezervă naturală limitată´, iar utilizarea ei trebuie să
fie raţională şi echilibrată.
În cuprinsul Tratatului din 1967 se consacră şi principiul libertăţii de utilizare a
spaţiului extraatmosferic, în condiţii de egalitate a statelor.
În Tratat, limitarea de utilizare se referă la respectarea normelor dreptului
internaţional, inclusiv CARTEI ONU, pentru evitarea unui abuz al statelor ce desfăşoară
activităţi spaţiale.
Statele părţi la Tratatul spaţial, care desfăşoară activităţi în spaţiul cosmic se vor
conforma dreptului internaţional, inclusiv CARTA ONU, în interesul menţinerii păcii şi
securităţii internaţionale, precum şi al promovării cooperării şi înţelegerii internaţionale.
De asemenea, tratatul conţine prevederi asupra demilitarizării spaţiului
extraatmosferic, prin interzicerea plasării pe orbita circumterestră a obiectelor purtătoare
de arme nucleare, sau de distrugere în masă, iar corpurile cereşti vor putea fi utilizate
numai în scopuri paşnice.
În ceea ce priveşte regimul juridic al astronauţilor, tratatul prevede că aceştia vor
fi consideraţi Ätrimişi ai omenirii în spaţiul cosmic´, iar statele sunt obligate să le acorde
toată asistenţa posibilă în caz de accident, pericol sau aterizare forţată pe teritoriul unui
alt stat, ori de amerizare în marea liberă şi să îi trimită statului în care este înregistrat
vehiculul lor spaţial.
Tratatul spaţial conţine şi prevederi referitoare la responsabilitatea internaţională
pentru activităţi naţionale în spaţiul extraatmosferic şi pe corpurile cereşti, reglementând
şi situaţiile când aceste operaţiuni sunt desfăşurate de organizaţii internaţionale
interguvernamentale sau organizaţii neguvernamentale.
Dată fiind importanţa activităţilor spaţiale, ÄCARTA´ dreptului cosmic conţine
şi reglementări privind înregistrarea obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic,
cooperarea tuturor participanţilor la desfăşurarea unor asemenea operaţiuni, publicitatea
activităţilor statelor, organizaţiilor internaţionale ce au legătură cu explorarea şi
utilizarea spaţiului extraatmosferic.
Principiile enunţate de Tratatul spaţial, deşi criticate pentru ambiguitate, au
constituit fundamentul reglementării activităţilor spaţiale, care au devenit mai sigure şi
mai corect definite.
Comparaţia între rezoluţiile Adunării Generale a ONU din domeniul dreptului
cosmic şi Tratatul încheiat în anul 1967, supra-denumit Tratatul spaţial, implică analiza
mai multor aspecte şi anume: natura juridică a rezoluţiilor în cadrul acestei ramuri a
17
dreptului internaţional, caracterul obligatoriu al acestora, influenţa rezoluţiilor asupra
tratatului internaţional, ca instituţie juridică a dreptului ce reglementează relaţiile dintre
state în domeniul dreptului cosmic.
Importanţa crescândă a rezoluţiilor organizaţiilor internaţionale în dreptul
internaţional contemporan presupune un element esenţial de instituţionalizare în elaborarea
normelor internaţionale. Majorităţii rezoluţiilor organizaţiilor internaţionale, în cuprinsul
tratatelor de înfiinţare, nu li se recunoaşte obligativitatea faţă de statele membre.
Există, însă, o categorie specială de rezoluţii care conţin enunţarea unor principii
juridice, fundamentale, întrunind consensul în cadrul conferinţelor pentru codificarea şi
dezvoltarea progresivă a dreptului internaţional.
Considerăm că acest tip de rezoluţii, din care fac parte şi cele care reglementează
activităţile omului în spaţiul extraatmosferic şi stabilesc regimul juridic al acestui spaţiu
şi al corpurilor cereşti constituie opinio iuris al statelor, dând naştere la reguli
cutumiare, dacă statele se conformează dispoziţiilor lor.
Totodată, rezoluţiile din materia dreptului cosmic pot constitui punctul final al
dreptului cutumiar, cristalizând regula cutumiară de drept internaţional.
Interesant este faptul că rezoluţiile Adunării Generale din materia dreptului cosmic
conţin şi norme cu caracter de norme Äsoft law´, care nu au, prin ele însele, capacitatea de a
crea norme pozitive şi deci obligatorii. Astfel, actele internaţionale trebuie privite în
ansamblul conţinutului lor, mai precis trebuie observat dacă dispoziţiile acestora implică
concret statele, impunând obligaţii pe care nu le pot eluda şi pe care se impune a le executa.
În opinia noastră, natura juridică a Rezoluţiilor Adunării Generale a ONU este
mixtă, având atât caracter de acord de voinţă al statelor membre, cât şi caracter de act
unilateral al unei organizaţii internaţionale interguvernamentale, ca subiect de drept
internaţional derivat, cu o personalitate juridică proprie. Astfel, studiul actelor
unilaterale ale statelor fiind unul dintre cele mai complexe şi controversate teme aflate
pe agenda Comisiei de Drept Internaţional încă din 1996 a încercat, în dovedirea
temeiului obligatoriu al acestor acte, stabilirea unui anume paralelism cu fundamentul
obligativităţii tratatelor internaţionale conform principiului Äpacta sunt servanda´.
Rezoluţiile Adunării Generale a ONU poartă denumirea şi de Ädeclaraţii´,
similare cu declaraţiile statelor prin care acestea îşi exprimă un angajament ferm, cu
intenţia de a produce efecte juridice.
Întrucât Organizaţia Naţiunilor Unite este o entitate cu personalitate juridică
distinctă de cea a statelor membre, putem considera că actele emanate de organizaţie
sunt acte unilaterale ale acesteia.
Libertatea de explorare şi cercetare a spaţiului extraatmosferic şi a corpurilor
cereşti, ca principiu, este o reactualizare a celui înscris în Tratatul asupra Antarcticii.
Se poate observa că principiul liberei explorări şi utilizări a spaţiului cosmic este
exprimat în termeni categorici şi imperativi, angajând toate statele sau entităţile care ar
putea desfăşura activităţi spaţiale, în viitor, pe termen nelimitat.
Spre deosebire de Tratatul spaţial, Convenţia asupra Antarcticii prezintă forma
unui tratat clasic, opozabil inter partes, raportându-se la activităţile desfăşurate în zonă,
anterior încheierii acestui acord.
Libertatea generală de utilizare a spaţiului extraatmosferic, a Lunii şi corpurilor
cereşti reprezintă concretizarea a trei aspecte specifice: libertatea de lansare a obiectelor
spaţiale, libertatea de utilizare a orbitelor (geostaţionară, joasă şi înaltă), libertatea de
acces şi staţionare pe Lună şi celelalte corpuri cereşti.
Regimul juridic al spaţiului extraatmosferic şi corpurilor cereşti, căruia i se
aplică principiul imposibilităţii aproprierii naţionale, prin orice mijloace, reprezintă o
extindere a regimului juridic al Antarcticii şi al mării libere. Astfel, în Tratatul asupra
Antarcticii imposibilitatea invocării unui drept suveran incumbă statelor semnatare, pe
18
durata existenţei tratatului. Nu se face vorbire de alte moduri de obţinere a unui drept
exclusiv (de incidenţă civilă) asupra teritoriului Antarcticii, interdicţia fiind limitată şi
sub aspectul viabilităţii Convenţiei.
În Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, principiul neaproprierii
mării libere se regăseşte în art. 89, care stipulează imposibilitatea pretinderii, în mod
legitim, de către un stat, a suveranităţii sale asupra unei părţi oarecare din zonă.
În cadrul principiului neaproprierii se înscrie şi situaţia în care statele instalează
pe corpurile creşti staţii, echipamente, acestea necreând drept de proprietate asupra
vreunei părţi din solul, sau subsolul, corpurilor creşti.
Totodată, specificându-se tipul de armament interzis, per a contrario, alte arme
ar putea fi amplasate în spaţiul cosmic, sau pe Lună şi celelalte corpuri cereşti (de
exemplu arme biologice şi chimice, arme cu energie direcţionată sau arme cu laser,
foarte precise în lovirea obiectivelor la distanţă).
Cu toate ambiguităţile textului, considerăm că formularea principiului în discuţie
şi-a dovedit viabilitatea, textul reuşind, de 40 de ani, să menţină echilibrul în
desfăşurarea activităţilor în spaţiu şi să fie perceput şi respectat ca o prevedere
imperativă şi obligatorie.
Principiul cooperării statelor în activităţile spaţiale a constituit obiectul şi al
Rezoluţiei Adunării Generale a ONU 1721 (XVI) din 20 decembrie 1961, iar Tratatul îl
stipulează, atât în paragraful 2 al primului articol, cât şi în art. IX.
Natura principiului nu este nouă, întrucât cooperarea internaţională se înscrie ca
principiu fundamental al dreptului internaţional.
Acest principiu se regăseşte în Tratatul asupra Antarcticii şi Convenţia asupra
dreptului mării din 1982, fiind adaptat la specificul domeniului analizat.
Cooperarea internaţională presupune şi asistenţa reciprocă, avându-se în vedere
interesele celorlalte state, activităţile spaţiale realizându-se în aşa manieră, încât să nu se
producă o contaminare nocivă, nici schimbări defavorabile în mediul înconjurător
planetei ca o consecinţă a introducerii în acest mediu a materiilor extraterestre,
luându-se măsurile necesare în acest scop.
Principiul se manifestă şi sub aspectul egalităţii statelor în privinţa observării
zborurilor spaţiale, iar art. 11 al tratatului impune statelor să informeze cât mai curând
posibil pe Secretarul General al ONU asupra naturii, stadiului, localizării şi rezultatelor
activităţilor spaţiale, care vor fi comunicate opiniei publice şi comunităţii ştiinţifice.
Art. 8 din Tratatul spaţial menţionează că statul în al cărui registru este
consemnat obiectul lansat în spaţiu va deţine jurisdicţia şi controlul asupra acelui obiect,
în timp ce se află în spaţiul extraatmosferic sau pe un corp ceresc. Aceeaşi reglementare
se aplică şi personalului care se deplasează cu un obiect spaţial.
Regimul juridic al astronauţilor este înscris în art. 5 al Tratatului spaţial,
prevedere care califică astronauţii drept Ätrimişi ai omenirii în spaţiul extraatmosferic.´
Această calificare sugerează statelor obligaţii generice de ajutor şi salvare pe
care trebuie să le acorde echipajelor care efectuează zboruri în spaţiul extraatmosferic.
Astronauţii beneficiază de asistenţă în caz de accident, primejdie sau aterizare
forţată pe teritoriul altui stat, sau în marea liberă, statele având obligaţia să le acorde tot
ajutorul posibil.
Conform Tratatului, statele-părţi au obligaţia de a informa celelalte state-părţi,
sau pe Secretarul General al Naţiunilor Unite, asupra oricărui fenomen care ar pune în
pericol viaţa sau sănătatea astronauţilor.
Înmatricularea nu are semnificaţia acordată Änaţionalităţii´ obiectului lansat,
pentru că lansările de obiecte în spaţiul extraatmosferic se pot face nu numai de state, ci
şi de organizaţii internaţionale. În ultima vreme se procedează la lansări în spaţiul
19
cosmic de către companii private, ceea ce va necesita actualizări ale normelor
internaţionale la evoluţia domeniului de care ne ocupăm.
Operaţiunea înmatriculării se efectuează printr-o dublă înregistrare: în registrul
ţinut de statul sau autoritatea de lansare şi în cel ţinut de Secretarul General al ONU,
aceasta din urmă fiind o operaţiune cu caracter voluntar.
Tratatul spaţial oferă un cadru general şi instituţiei răspunderii internaţionale în
domeniul dreptului cosmic.
În conformitate cu articolul VI din Tratatul spaţial, este responsabilitatea
statului-parte la tratat să se asigure că orice activitate spaţială desfăşurată de agenţiile
guvernamentale sau neguvernamentale este desfăşurată în siguranţă şi în parametrii
dispoziţiilor tratatului şi reglementările naţionale.
Activităţile spaţiale desfăşurate de entităţi neguvernamentale sunt subiectul unei
continue supervizări de către statul-parte.
Raţiunea pentru care instituţia responsabilităţii în dreptul cosmic a fost dezbătută
şi înscrisă în Acordul-cadru din 1967 a fost aceea că activităţile spaţiale intră în
categoria activităţilor denumite Äultra periculoase´, statul-parte fiind răspunzător şi în
calitatea sa de membru al unei organizaţii internaţionale, care desfăşoară activităţi
spaţiale, alături de organizaţia internaţională implicată.
Se observă o accentuare a regimului sancţionator în materia dreptului cosmic, în
sensul că statul-parte la tratat nu poate eluda, în nicio situaţie concretă, instituţia juridică
a responsabilităţii.
În dreptul cosmic, instituţia responsabilităţii a fost reglementată mai detaliat în
cuprinsul Convenţiei asupra responsabilităţii internaţionale pentru prejudicii cauzate de
obiecte spaţiale, din 28 martie 1972.
În Tratatul Spaţial, spaţiul extraatmosferic Äaparţine întregii omeniri´. Această
terminologie ambiguă este clarificată prin folosirea noţiunii juridice de Äpatrimoniu
comun al umanităţii´, din cuprinsul Acordului asupra Lunii.
Conceptul de Äpatrimoniu comun al umanităţii´ a devenit subiect de dezbatere încă
din anii ´60, în condiţiile dezvoltării fără precedent a tehnologiei spaţiale. În special ţările în
curs de dezvoltare au început să aibă un rol pozitiv şi proeminent în conturarea dreptului
cosmic, pentru a se asigura că interesele lor nu vor fi afectate. Impactul s-a realizat când
juriştii acestor state au propus şi dezvoltat, pentru prima dată, conceptul de Äpatrimoniu
comun al umanităţii´ în discuţiile din cadrul subcomitetului juridic al COPUOS.
Principiul Äpatrimoniului comun al umanităţii´ este indisolubil legat de
principiul Äutilizării spaţiului extraatmosferic în interesul întregii omeniri´, ca şi cel deja
analizat, al Äneaproprierii´ spaţiului.
În opinia unor autori, Äprincipiul patrimoniului comun´ devine un principiu
important al dreptului internaţional, având în vedere extinderea sa nu numai la dreptul
cosmic, cât şi la ramura dreptului mării şi, în perspectivă, la alte zone terestre care nu
sunt supuse suveranităţii statelor.
Tratatul spaţial prevede că astronauţii sunt trimişi ai omenirii în spaţiul cosmic şi
din acest grandilocvent principiu reiese consecinţa de a supune statele unei obligaţii
generice de ajutor şi sprijin.
În orice situaţie, astronauţilor trebuie să li se asigure condiţiile reîntoarcerii lor la
autorităţile de lansare; dispoziţia este nuanţată, existând numai în condiţiile în care un
stat are posibilitatea de a duce la bun sfârşit o asemenea acţiune, care evidenţiază o
obligaţie Äde comportament´, iar nu Äde rezultat´.
Se poate observa că, faţă de Tratatul Spaţial, Acordul asupra salvării astronauţilor
prezintă modificări de terminologie. Astfel, termenul Äastronaut´ este înlocuit în Acord cu
cel de Äpersonal´.
20
În ceea ce priveşte obligaţia de Äreturnare´ a astronauţilor statului de înmatriculare a
obiectului spaţial, aşa cum prevede Tratatul spaţial, în Acord, Äreturnarea´ personalului se
va efectua către autoritatea de lansare.
Raţiunea modificării îşi are originea în lărgirea sferei entităţilor capabile de lansări
spaţiale, de la state la alte organisme, cum ar fi organizaţiile interguvernamentale (spre
exemplu, Agenţia Spaţială Europeană). Considerăm că, în prezent, această sferă a
organismelor capabile de lansări cosmice s-a augmentat simţitor, la activităţile spaţiale
participând o serie de entităţi şi de ordin privat, care nu sunt enumerate, nici de Tratatul
Spaţial, nici de Acord. Acest lucru este consecinţa lărgirii şi sferei activităţilor spaţiale care
au depăşit simpla explorare a spaţiului extraatmosferic, în doctrină şi practică analizându-se
şi aspectele privitoare la comercializarea activităţilor spaţiale şi turismului spaţial.
Regimul juridic al responsabilităţii în dreptul cosmic are o natură duală,
responsabilitatea absolută şi responsabilitatea pentru culpă. Astfel, pentru prejudiciile
survenite pe Pământ sau pe o aeronava în zbor, responsabilitatea statului de lansare este
absolută. Însă dacă prejudiciul se produce în afara suprafeţei Pământului, într-un obiect
spaţial lansat de alt stat, sau persoanelor sau bunurilor de la bord, statul de lansare răspunde
numai de pagubele produse din culpa sa, sau a persoanelor responsabile.
Răspunderea ambivalentă se aplica atât în situaţia în care lansarea se efectuează
de un singur stat cat şi în cazul în care lansarea se efectuează de mai multe state, situaţie
în care răspunderea revine acestora din urmă, în mod solidar.
Referitor la cererile pentru acoperirea prejudiciului, Convenţia prevede că
acestea se înaintează pe cale diplomatică.
Extinzându-se responsabilitatea statelor pentru protejarea victimelor efectelor
activităţilor spaţiale se poate spune ca aria protecţiei diplomatice capătă o noua valenţă.
O problemă care se ridică este aceea a dovezii prejudiciului. În consecinţă, cum
va dovedi un stat vătămat, ai cărui cetăţeni sau bunuri au suferit un prejudiciu, ca
urmare a prăbuşirii pe teritoriul sau al unui obiect spaţial, parte componentă a acestuia
sau unui deşeu spaţial provenit de la un obiect spaţial al unui alt stat de lansare?
În această situaţie, se raportează dispoziţiile Convenţiei la cele prevăzute de
articolul II al Convenţiei asupra înregistrării obiectelor lansate în spaţiul cosmic şi la
obligaţiile statelor de a-si înregistra lansările într-un registru special şi de a informa
Secretarul General asupra fiecărei lansări. Dar totuşi, în practică, este puţin probabilă
identificarea, în situaţia dată, a provenienţei obiectului spaţial care a provocat daunele,
deci aplicarea răspunderii statului de lansare nu este întotdeauna viabilă.
În literatura de specialitate s-a analizat natura juridică a contractelor încheiate în
domeniul lansării obiectelor spaţiale, întrucât activităţile din acest domeniu s-au diversificat,
acoperind o arie largă de contracte, suscitând discuţii asupra naturii juridice a acestora.
Instituţia răspunderii în dreptul cosmic va trebui să fie dezvoltată şi actualizată,
întrucât subiectele ce desfăşoară activităţi spaţiale s-au amplificat, cuprinzând companii
private, organizaţii nonguvernamentale, chiar persoane fizice. În ultima perioadă, dată
fiind implicarea în activitatea spaţială a altor domenii, cum ar fi transporturile, comerţul
şi turismul, responsabilitatea pentru pagubele cauzate de aceste activităţi poate fi
aspectată atât ca responsabilitate civilă, cât şi penală.
Înmatricularea nu are semnificaţia acordată Änaţionalităţii´ obiectului lansat,
pentru că lansările de obiecte în spaţiul extraatmosferic se poate face nu numai de state,
ci şi de organizaţii internaţionale, sau agenţii ale statelor.
Competenţele statelor de lansare au un caracter specific, ce rezultă din
înmatricularea obiectelor spaţiale. Astfel, statele au dreptul şi obligaţia corelativă de a
reglementa şi supraveghea activităţile de la bordul navelor spaţiale, de la lansare până la
recuperare, indiferent unde se găsesc: în spaţiu, pe corpurile cereşti, sau pe Terra.
21
Instituţia înmatriculării obiectelor spaţiale joacă un rol important legat de
responsabilitatea pentru daunele provocate de obiectele spaţiale şi în aplicarea Acordului
asupra salvării şi recuperării astronauţilor şi obiectelor spaţiale. În mod concret, aşa cum
rezultă din articolul 5 al acestui acord, statul care are cunoştinţă că un obiect spaţial, sau
părţi componente ale sale, au căzut pe teritoriul de sub jurisdicţia lui, în marea liberă, sau
intr-un loc nesupus jurisdicţiei vreunui stat, va întreprinde măsurile de salvare oportune, la
solicitarea şi cu asistenţa statului de lansare. Dar, în situaţia în care statul teritorial are indicii
că obiectele spaţiale sunt periculoase, va putea să informeze statul de lansare, care va adopta
măsuri imediate şi eficace, sub controlul şi îndrumarea statului teritorial, pentru eliminarea
eventualelor pericole, pe cheltuiala autorităţilor de lansare.
Totodată, Convenţia asupra înmatriculării prevede o procedură de identificare a
obiectelor spaţiale în situaţia producerii de pagube statelor-parţi, cetăţenilor sau
persoanelor juridice aparţinând statelor-părţi:
c %± c
$$—cc
—
/+ ,   0  
 
 . /0 
  .   

  .
 . 
  
 
 

. 1    

0.  .  ./
  .

 . 1   
  .   


  .
 . 
  1   
  .   

—

1   
 /

  .   


Telecomunicaţiile prin satelit au constituit prima aplicaţie recunoscută a activităţilor
spaţiale şi, curând, au început să fie o sursă de beneficii sociale şi economice.
Activitatea normativă a COPUOS s-a reflectat în domeniul telecomunicaţiilor prin
înfiinţarea, în anul 1976, de către Subcomitetul tehnico-ştiinţific, a unui grup de lucru,
ÄSistemul de navigaţie a serviciilor prin satelit´, care trebuia să facă recomandări COPUOS
în ceea ce priveşte necesitatea, fezabilitatea şi implementarea unui asemenea sistem.
Grupul de lucru a prezentat importanţa tehnologiei spaţiale pentru serviciile de
navigaţie aeriană şi maritimă, cerând Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile şi
Organizaţiei Internaţionale Consultative Maritime (IMCO) să studieze posibilitatea
utilizării sateliţilor în domeniile pe cale le coordonează.
Regimul internaţional de reglementare a comunicaţiilor prin satelit a funcţionat, o
lungă perioadă pe baza sintagmei Äprimul venit, primul servit´, principiu ce a fost aplicat în
beneficiul ţărilor industrializate. De aceea, Naţiunile Unite, ca organizaţie cu caracter
universal, a încurajat dezvoltarea programelor din domeniul telecomunicaţiilor prin satelit şi
a găsit modalitatea de coeziune a intereselor statelor posesoare de înaltă tehnologie cu cele
ale ţărilor care puteau fi beneficiarele rezultatelor ştiinţifice în telecomunicaţii, în condiţiile
necesităţii acoperirii costurilor. Prin urmare, rolul ONU s-a reflectat şi în armonizarea
activităţilor spaţiale ale comunităţii internaţionale, în ansamblul său.
Ca punct central al reglementării domeniului în discuţie, ONU a operat şi prin
intermediul agenţiilor sale specializate, mai ales în dreptul mării şi dreptul aerian.
Totodată, s-au fondat organizaţii internaţionale interguvernamentale regionale, pentru ca
statele, indiferent de gradul de dezvoltare, să beneficieze de rezultatele tehnologiei
spaţiale în telecomunicaţii. Trebuie menţionat totuşi faptul că, iniţial, organizaţiile
internaţionale regionale s-au constituit în jurul celor două mari puteri spaţiale, SUA şi
fosta URSS, pe criterii politice, ca urmare a sistemelor politice diferite existente în
statele membre ale acestor organizaţii. Singura formă de asociere fără tendinţă politică
în domeniul comunicaţiilor a fost INMARSAT, care a servit ca model exemplar şi a
22
reuşit să cumuleze interesele comunităţii internaţionale în dezvoltarea şi distribuirea
resurselor comunicaţiilor spaţiale.
În domeniul telecomunicaţiilor, date fiind implicaţiile de ordin politic,
economic, social şi chiar religios, adoptarea şi alinierea normelor la principiile dreptului
cosmic nu s-au putut face decât în cadru instituţionalizat. Aceasta, întrucât tehnologia de
înaltă performanţă a devansat cadrul juridic, iar comunitatea internaţională este într-o
permanentă mobilitate dictată de politica şi interesele statelor. Astfel, în cadrul
Conferinţei Administrative Mondiale ale Radiocomunicaţiilor, desfăşurată la Geneva în
anul 1977, în cadrul UIT, s-au discutat şi planificat serviciile prin sateliţi de
radiodifuziune, stabilindu-se împărţirea statelor lumii în trei mari regiuni: prima
diviziune era constituită din Europa şi Africa, a doua cuprindea cele două Americi, iar a
treia acoperea regiunea Asiei, Australiei şi Noii Zeelande.
Rezoluţia adoptată la data de 10 decembrie 1982, de către Adunarea Generală
asupra principiilor care guvernează utilizarea de către state a sateliţilor artificiali pentru
televiziunea directă internaţională prevede că folosirea sateliţilor în acest domeniu trebuie să
se desfăşoare în conformitate cu drepturile suverane ale statelor, inclusiv cu principiul
neintervenţiei şi cu dreptul fiecărei persoane să caute, să găsească, să primească şi să
difuzeze informaţii şi idei prevăzute în instrumentele pertinente ale Naţiunilor Unite.
Principiile dreptului internaţional se aplică şi în domeniul televiziunii directe
internaţionale, prin stipularea, în cuprinsul rezoluţiei, a obligativităţii cooperării între naţiuni,
egalităţii statelor în dreptul lor de a finaliza activităţile specifice. Totuşi, ambiguitatea şi
generalitatea termenilor au făcut imposibilă adoptarea în unanimitate a Rezoluţiei.
UIT, prin activitatea sa, s-a remarcat printr-o cooperare constantă şi permanentă,
conform articolului 1 al Constituţiei sale, cu entităţile şi organizaţiile ce se pot implica
în programele Uniunii.
Tratatul spaţial şi Convenţiile ulterioare, ce reglementează activităţile omului în
spaţiul extraatmosferic, se aplică tuturor sateliţilor artificiali, inclusiv celor utilizaţi în
telecomunicaţii. În acest domeniu, Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor a
adoptat un ansamblu de norme, în contextul evoluţiei ştiinţifice a activităţilor spaţiale şi
schimbărilor intervenite în politica şi economia mondială.
Organizaţia Maritimă Internaţională, având ca scop cooperarea între guvernele
statelor membre în ceea ce priveşte reglementarea tehnică a securităţii maritime şi adoptarea
generală a normelor specifice, organizaţia, prin organele sale, face recomandări în domeniul
radiocomunicaţiilor maritime. Datorită restructurărilor în tehnologia comunicaţiilor,
subcomitetul de profil se întruneşte la intervale de 6 luni. Organizaţia a adoptat măsuri şi
programe pentru utilizarea sateliţilor în radiocomunicaţii pentru localizarea navelor în orice
zonă maritimă, sau supravegherea securităţii circulaţiei navale.
În 29 iulie 1958, preşedintele Eisenhower a semnat actul prin care se înfiinţează
Agenţia Spaţială Americană (NASA). Când şi-a început activitatea, la l octombrie 1958,
NASA era constituită în principal din patru laboratoare şi câţiva din cei 8.000 de
angajaţi ai Agenţiei guvernamentale pentru aeronautică, NACA.
NASA a fost creată cu misiunea de planificare, conducere şi administrare a
tuturor activităţilor aeronautice şi spaţiale ale SUA, cu excepţia activităţilor în scop
militar. În consecinţă, administratorul NASA este civil, fiind desemnat de Preşedintele
SUA, cu acordul Senatului american. Întrucât NASA este o agenţie independentă, acest
organism aparţine ramurii executive a guvernului federal.
Primele programe NASA au fost cercetările privind zborul spaţial cu echipaj
uman şi au fost conduse sub presiunea competiţiei între SUA şi URSS (Cursa spaţială)
în timpul Războiului rece. Programul Mercury, iniţiat în 1958, a plasat NASA pe calea
explorării spaţiului cosmic de către om cu misiuni desemnate să descopere dacă omul
poate supravieţui în spaţiu.
23
Ulterior NASA devine o agenţie responsabilă cu programul spaţial al SUA şi cu
cercetarea aerospaţială civilă şi militară pe termen lung.
În anul 1975, Conferinţa Europeană asupra spaţiului, întrunită la Bruxelles, a
aprobat textul de înfiinţare a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).
Agenţia implementează politica spaţială pe termen lung şi coordonează politicile
statelor cu cele ale altor organizaţii internaţionale şi institute naţionale de profil.
Scopul Agenţiei, conform Convenţiei de înfiinţare, este promovarea, exclusiv în
scopuri paşnice, a cooperării între state în cercetarea spaţiului şi în tehnologia aplicată în
această zonă. Totodată, activităţile vor fi efectuate în scopuri ştiinţifice şi dezvoltarea
sistemelor are ca ţintă aplicaţiile operaţionale.
Programele spaţiale ale ESA s-au canalizat şi pe domeniul telecomunicaţiilor,
prin lansarea în septembrie 1977, a satelitului test orbital (OTS-1), care a devenit
operaţional pe orbita geostaţionară şi care avea ca obiectiv transmiterea de semnale pe
bandă între terminale mici de pe Planetă.
Reunită la Chicago, în noiembrie 1944, Conferinţa dedicată studiului
problemelor referitoare la exploatarea şi dezvoltarea aviaţiei civile, prin convenţia
adoptată, a înfiinţat Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile, cu sediul la Montreal.
Printre obiectivele organizaţiei, raportate la principiile fundamentale ale dreptului
internaţional şi dreptului cosmic, enumerăm: egalitatea statelor în exploatarea serviciilor
aeriene, promovarea şi dezvoltarea transportului aerian internaţional în condiţii de
deplină securitate.
În competenţa organizaţiei intră şi sistemele de telecomunicaţii şi frecvenţele
radio folosite în navigaţia aeriană internaţională. În cadrul ICAO, funcţionează experţi
care aplică tehnologia spaţială în domeniul aviaţiei, iniţiind programe pentru
dezvoltarea şi evaluarea operaţiunilor sistemului de satelit în aeronautică.
Originile constituirii organizaţiei INTELSAT le regăsim în anul 1964 când se
reuneşte, la Washington, o Conferinţă diplomatică, având ca obiectiv încheierea de acorduri
provizorii pentru un sistem comercial de comunicaţii prin satelit, de vocaţie universală.
Astfel, s-au încheiat două acorduri internaţionale (unul provizoriu şi altul special), strâns
relaţionate între ele. Acordul provizoriu reunea numai guvernele statelor, în timp ce, la cel
de-al doilea Acord, puteau fi părţi atât guvernele, cât şi entităţi de telecomunicaţii, publice
sau private, pe care aceste guverne le desemnau. Negocierile pentru cele două acorduri nu
s-au desfăşurat sub auspiciile ONU şi nici ale Uniunii Internaţionale ale Telecomunicaţiilor,
fapt ce a condus la lipsa personalităţii juridice.
În ultima vreme, un număr tot mai mare de entităţi private şi state devin active în
utilizarea spaţiului extraatmosferic. De asemenea, creşte şi numărul de state cu
capacităţi de lansare în domeniul sateliţilor de telecomunicaţii.
Facem această precizare pentru a evidenţia importanţa acordurilor de colaborare
între diverse organizaţii cu profil tehnico-spaţial, deoarece domeniul telecomunicaţiilor,
prin multiplele sale aplicaţii şi aria vastă de acoperire, concretizează poate, în modul cel
mai evident, principiile dreptului cosmic.
Caracterul eminamente politic al organizaţiei INTERSPUTNIK rezultă cu certitudine
mai ales din enumerarea principiilor fundamentale ale politicii comuniste decât din
evidenţierea principiilor clasice de drept internaţional şi de drept cosmic. Astfel, principiul
neamestecului în treburile interne ale statelor era un principiu de bază al politicii externe a
ţărilor comuniste, care aveau un sistem, Äaşa-zis´ închis, ca şi cel al independenţei statale,
principii circumscrise Äsecretologiei´ activităţilor spaţiale desfăşurate de fosta URSS.
Ca formă de organizare, INTERSPUTNIK este condusă de un Comitet format
din statele-membre, care au dreptul la un singur vot. Ca organ permanent, executiv şi
administrativ, organizaţia are un Directorat, condus de directorul-general. Se observă,
prin comparaţie cu INTELSAT, o organizare mai simplă a acestui organism
24
internaţional, ceea ce, în opinia noastră, îi conferă un caracter mai ermetic, în ciuda
prevederilor din actul constitutiv.
INMARSAT este o organizaţie de strictă specializare şi deţine sateliţi plasaţi pe
orbita geostaţionării, sateliţi care acoperă toate cele trei mari regiuni oceanice, cu
excepţia regiunilor polare, care nu pot fi urmărite de acest tip de sateliţi.
INMARSAT a fost prima organizaţie internaţională cu specific al activităţilor
prin satelit, care a fost privatizată.
Procesul de restructurare a cuprins o perioadă de nouă ani, datorită
particularităţilor strict tehnice ale organizaţiei şi s-a încheiat la 15 aprilie 1999, moment
la care majoritatea funcţiilor sale au fost transferate holdingurilor şi companiilor de
operare private, înfiinţate în Marea Britanie.
Convenţia INMARSAT este o manifestare concretă a modului în care au fost
incluse în actul constitutiv principiile dreptului cosmic şi normele dreptului internaţional.
EUTELSAT are ca principal scop proiectarea, dezvoltarea, construirea, stabilirea,
operarea şi menţinerea segmentului spaţial al sistemului, sau sistemelor europene de
telecomunicaţii prin satelit (în principal, servicii de telecomunicaţii publice internaţionale
din Europa).
EUMETSAT are personalitate juridică şi toate drepturile de utilizare a sateliţilor
şi datelor oferite de aceştia. Totodată, poate concesiona atât drepturi de utilizare către
statele membre şi serviciilor lor naţionale, cât şi licenţe generale şi limitate statelor care
nu sunt membre, sau altor organizaţii internaţionale.
Constituită pentru a veni în ajutorul statelor arabe membre, organizaţia
ARABSAT, prin specificitatea şi similitudinea activităţilor faţă de alte organizaţii de
profil în telecomunicaţii, nu a putut fi detaşată de contextul relaţiilor şi societăţii
internaţionale, cum s-a întâmplat în cazul Ligii Arabe (1945), la scară regională şi cu un
cadru bine definit.
Aspectul politic şi influenţa SUA în America Latină s-au manifestat şi în cadrul
politicii de integrare. Astfel, Argentina, sub presiunea guvernului american a decis să
dezasambleze instalaţiile şi echipamentele pentru dezvoltarea proiectului spaţial
CONDOR, în timp ce Brazilia a avut o strategie complet diferită, menţinându-şi planul
de dezvoltare în acest sector şi încheind acorduri internaţionale.
Importanţa Acordului de la Asunción se manifestă în sensul deschiderii unei noi
etape de armonizare a legislaţiei statelor semnatare, pentru aceasta realizându-se
Reuniuni Specializate de Ştiinţă şi Tehnologie, organizate periodic.
Interesul Americii Latine pentru ştiinţă şi tehnologie în domeniul dreptului
cosmic şi al telecomunicaţiilor prin satelit este mai puţin cunoscut pentru că promovarea
contribuţiei acestor state şi în special a Argentinei a fost eclipsată de performanţele
ştiinţifice ale SUA şi fostei URSS în perioada Războiului Rece.
În cadrul primei Reuniuni Interamericane de Cercetări Spaţiale, din noiembrie
1960 s-a creat Comitetul Interamerican de Cercetări spaţiale, comitet ce a constituit cea
mai veche organizaţie regională în materie de cooperare spaţială ce a precedat
înfiinţarea Agenţiei Spaţiale Europene.
În ceea ce priveşte statele membre, Chile, deşi s-a retras din Pactul Andin şi-a
menţinut poziţia de stat-parte la Convenţie, iar Panamá a aderat la acest Acord, ceea ce
demonstrează interesul statelor latino-americane pentru domeniul activităţilor spaţiale.
Structura instituţională a Convenţiei este formată dintr-un Secretariat care operează cu
trei reprezentanţe: în Bolivia, în Ecuador şi Perú.
Prin aderarea Spaniei la Convenţie, în 1982, s-a stabilit prima legătură
America-Europa în domeniul telecomunicaţiilor spaţiale. Originea, după cum se
observă, a stat la baza comună extinderii cooperării America Latină-Europa.
25
Caracteristicile geografice şi culturale ce au permis dezvoltarea relaţiilor
economice strânse dintre statele din zona Asiei Orientale îşi au sorgintea în legăturile
istorice ale Chinei cu regatele Cambodgiei, Japoniei, Coreei, Laosului şi Vietnamului.
În anul 1967, sud-estul asiatic s-a organizat, pe plan regional, prin înfiinţarea
Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-est (ASEAN), cu scopul de obţinere, în zonă, a
unei regiuni de comerţ liber şi cooperare în domeniul industrial. Deciziile se adoptă de
Reuniunile Miniştrilor ASEAN, sub condiţia întrunirii consensului, pe baza aşa-numitei
Äsolidarităţi ASEAN´.
În contextul cooperării economice şi industriale în domeniul telecomunicaţiilor
şi activităţilor spaţiale, Japonia a constituit o punte de legătură în acest domeniu, între
statele ce au dezvoltat ulterior tehnologia de telecomunicaţii şi activităţi prin satelit, în
această regiune. Astfel, primul satelit artificial lansat de Japonia, în anul 1970, a integrat
acest stat în rândul celor cu preocupări şi potenţial în tehnologie spaţială. La început,
colaborarea s-a materializat în relaţiile cu SUA, de la care obţinea tehnologia rachetelor
spaţiale Delta. Ulterior, Japonia creează o serie de rachete proprii, cu utilizare în
telecomunicaţii, observaţii terestre şi predicţii climatice, deţinând şi un centru de lansări,
în insula Kiyushu, denumit Centrul Spaţial din Tanegashima.
Orbita geostaţionară este funcţională pentru transmiterea semnalelor, prin satelit,
în domeniul televiziunii directe, telefoniei la mare distanţă, comunicaţiilor cu
transmitere la mare viteză, către locaţii anume determinate, sau pentru comunicaţiile în
domeniul apărării.
Având un asemenea potenţial, orbita geostaţionară a devenit deosebit de
aglomerată, iar pentru ţările în curs de dezvoltare care au început să-şi plaseze sateliţi în
această zonă, impedimentele constau în accesul la spaţiul orbital şi la poziţionarea
satelitului, astfel încât scopul propus să fie şi atins.
Soluţionarea acestor probleme a revenit UNESCO şi respectiv ONU, în condiţiile în
care principiul Äprimul venit, primul servit´ era deja consacrat în materie. Astfel, UNESCO
a avut prima iniţiativă, după încheierea lucrărilor experţilor şi reprezentanţilor
guvernamentali, adoptând ÄDeclaraţia de principii ce guvernează utilizarea sateliţilor pentru
libera difuzare a informaţiilor, răspândirea educaţiei şi schimbului cultural´ în anul 1972.
ONU, în anul 1982, în cadrul Adunării Generale, adoptă ÄDeclaraţia Principiilor
Legale ce guvernează utilizarea de către state a sateliţilor artificiali tereştri pentru
televiziunea directă internaţională´.
În cadrul lucrărilor pentru adoptarea acestor acte internaţionale, opiniile statelor
au fost împărţite. Astfel, statele în curs de dezvoltare şi cele din Europa de Est au
manifestat reţineri faţă de posibilă destabilizare şi influenţare prin intermediul
televiziunii directe prin satelit, invocând suveranitatea statului şi, prin aceasta, dreptul
de control şi restricţie asupra televiziunii străine.
Din păcate, opiniile statelor nu au putut fi conciliate, astfel încât cele două declaraţii
au fost adoptate cu vot majoritar, nu prin consens, atât în cadrul ONU, cât şi la UNESCO.
Cunoscută în literatura de specialitate drept WARC-ORB 85, acest cadru a oferit
statelor adaptarea principiilor consacrate în materia telecomunicaţiilor prin satelit la
noile situaţii de fapt şi la posibilitatea altor state decât cele tradiţionale, de a plasa
sateliţi pe orbita geostaţionară. Astfel, impedimentele în domeniu proveneau din faptul
că statele, care deja plasaseră sateliţi pe orbită, nu erau dispuse să-şi adapteze sistemele
în vederea lansării şi poziţionării altor sateliţi ai ţărilor care începeau să deţină
tehnologie şi care doreau să dezvolte un sistem satelitar propriu.
Cadrul propice discutării acestor aspecte l-a constituit Conferinţa de la Geneva,
din august-septembrie 1985 (WARC-ORB 85), organizată în scopul de a decide asupra
principiilor şi procedurilor care guvernează coordonarea şi planificarea orbitei
geostaţionare.
26
Îngrijorarea statelor în curs de dezvoltare s-a manifestat în privinţa accesului la
orbita geostaţionară şi la greutăţile financiare impuse de standardele tehnice ale
sateliţilor şi staţiilor terestre.
Caracteristica Conferinţei din anul 1985 a fost bariera politică dintre stadiul de
dezvoltare economică şi industrială a participanţilor: state dezvoltate şi în curs de dezvoltare.
Deşi Conferinţa nu a condus, prin rezultate, la stabilirea unei norme
internaţionale, totuşi a reprezentat un pas important în dezvoltarea domeniului
telecomunicaţiilor prin trasarea obiectivelor ce trebuiau fi discutate în detaliu, pentru
implementarea lor, în cadrul Conferinţei WARC-ORB 1988.
În cadrul WARC ¶88, s-au revizuit reglementările existente în materia radiocomunicaţiilor,
norme ce consacrau alocarea predeterminată a benzilor de frecvenţă şi a
adoptat Rezoluţii şi Recomandări prin Actul Final.
Rezultatele Conferinţei s-au materializat în mai multe aspecte, printre care:
stabilirea unei alocări predeterminate a frecvenţelor mai flexibile, armonizarea
sistemelor de frecvenţă deja existente, cu asistenţă UIT, stabilirea unui plan în care
fiecare stat are o poziţie orbitală alocată, emiterea unor prevederi adiţionale planului de
utilizare a orbitei geostaţionare, iar pentru accesul la benzile neplanificate s-a stabilit că
metoda va fi alinierea la procedurile înscrise în articolele 11 şi 13 ale Reglementărilor
Radio, o schimbare pozitivă în acest sens fiind aceea de a simplifica procedurile, ca în
cazul coordonării şi notificării reţelei de Änetwork´.
Rezultatul benefic al Conferinţei WARC-ORB 1988 a fost acela că a contribuit
la distribuirea mai echitabilă a resurselor naturale limitate a orbitei geostaţionare între
statele lumii, a evidenţiat rolul ţărilor în curs de dezvoltare în ceea ce priveşte formarea
şi dezvoltarea progresivă a dreptului cosmic, a extins, în opinia noastră, influenţa
beneficiarilor tehnologiei spaţiale şi a consacrat principiile fundamentale ale dreptului
internaţional prin responsabilizarea statelor înalt industrializate, părţi la tratatele şi
acordurile încheiate în domeniul spaţiului extraatmosferic.
Schimbările extrem de rapide în tehnologiile de comunicaţii prin satelit şi
tendinţele din acest domeniu au determinat apariţia unor noi politici în planul economic,
tehnic şi juridic.
Aceste aspecte au fost discutate în cadrul Conferinţei WARC-92 a UIT, organizată
la Torremolinos, Spania. Una dintre concluziile conferinţei a fost aceea că implementarea
programului LEO are eficienţă în dezvoltarea telefoniei prin satelit cu acoperire în zone
îndepărtate ale lumii, dar dezvoltarea acestor proiecte trebuie coordonată cu sistemele deja
existente, pentru evitarea interferenţelor. Conferinţa de la Torremolinos a fost urmată de cea
de la Kyoto, în 1994, în cadrul căreia s-a obţinut un consens privitor la mecanismul folosit
pentru coordonarea şi planificare reţelelor de sateliţi.
Nereglementarea riguroasă a pieţei telecomunicaţiilor a condus, logic, la
globalizarea şi privatizarea acestei industrii, prin creşterea numărului companiilor care
lansează sateliţi care furnizează servicii mai ieftine către consumatori, sau alte companii
implicate în servicii spaţiale, tendinţă care este agreată şi de UIT.
Această tendinţă în domeniu a determinat restructurarea sectorului de telecomunicaţii,
în special separarea funcţiilor de reglementare de cele operative, liberalizarea graduală a
serviciilor şi apariţia unor noi Äactori pe scena telecomunicaţiilor´.
Problematica transferului de tehnologie în telecomunicaţii a fost dezbătută la
Conferinţa UIT de la Kyoto, în anul 1992, în cadrul căreia a fost semnat un proiect de
Rezoluţie adoptat de Conferinţa Mondială a Dezvoltării Telecomunicaţiilor de la
Buenos Aires, Argentina, asupra accesului nediscriminatoriu la tehnologiile moderne
din telecomunicaţii. Rezoluţia a subliniat Änecesitatea, pentru toate statele participante
la lucrările Uniunii, fără excepţie, de a avea acces liber la noile tehnologii în
telecomunicaţii, în temeiul recomandărilor Sectoarelor de Standardizare a
27
Radiocomuncaţiilor şi Telecomunicaţiilor, dacă armonizarea deplină a reţelelor de
telecomunicaţii va fi obţinută pe o bază globală´.
Transferul de tehnologie în telecomunicaţii, nu este, cel puţin în plan teoretic, un
aspect nou. Astfel, Tratatul spaţial din 1967 înscrie, ca principiu fundamental, accesul
tuturor statelor la beneficiile activităţilor spaţiale, cât şi publicitatea rezultatelor acestor
activităţi. În condiţiile în care sectorul ce face obiectul acestui studiu, până în anii ¶90 era
dominat de orientările politicii mondiale, iar supremaţia în materia lansărilor de sateliţi era
deţinută de SUA şi fosta URSS, schimbul de informaţii era efectuat la nivelul organismelor
de strictă specialitate şi în măsura interesului politic dominat de sferele de influenţă.
Ulterior anilor ¶90, schimbându-se radical politica mondială, prin dispariţia
comunismului din Europa de Est, aplicându-se, şi în această zonă, principiile
democraţiei autentice, state din Europa de Est devenind membre NATO şi
integrându-se, prin aderare, în Uniunea Europeană, se poate spune că, prin extindere,
globalizarea, ca fenomen, a influenţat direct şi transferul de tehnologie spaţială.
Soluţionarea diferendelor survenite în materia telecomunicaţiilor prin satelit se
circumscrie procedurii medierii şi datorită interferenţei cu legislaţiile naţionale incidente
contractelor încheiate între companiile producătoare de sateliţi (în contextul privatizării
acestor activităţi), situaţie în care devin aplicabile normele cuprinse în dreptul intern.
c %± c'c$—cc—c $
—
/ ,   0
   
.  
 1 


. @  .   
0  

0.  

. 
Teledetecţia este o ştiinţă aplicată, dependentă de stadiul de dezvoltare
tehnologică existentă într-un anumit moment.
În doctrina românească, teledetecţia este definită ca o metodă prin care se poate
determina natura şi starea resurselor naturale ale mediului înconjurător al Pământului, prin
observaţii şi măsurători făcute de pe obiectele spaţiale, sau Äactivitatea spaţială prin
intermediul căreia se culeg şi se stochează informaţii referitoare la fenomenele geofizice,
activităţile umane, resurse naturale de la suprafaţa Pământului sau din subsol, atât pe
teritoriul aflat sub suveranitatea statelor, cât şi în spaţiile nesupuse suveranităţii acestora.
Teledetecţia este adaptarea expresiei anglo-saxone, Äremote sensing´, folosită
încă din anii ¶60, pentru a defini tehnica de obţinere de informaţii, terminologie
consacrată odată cu plasarea pe orbită a primilor sateliţi de observare a Pământului.
Astăzi, există traduceri mai literale ale aceluiaşi concept, dar termenul de
teledetecţie sau teleobservare este cel mai apropiat de etimologia cuvântului.
Dezvoltarea tehnologiei spaţiale a permis o variantă a conceptului de teledetecţie,
aplicată iniţial la fotografia aeriană (principal senzor existent în acea perioadă) şi anume
teledetecţia prin satelit. Astfel, dintr-un punct de vedere strict tehnic, prin teledetecţie se
înţelege Äansamblul de tehnici, aparate şi proceduri care permit obţinerea şi analizarea
imaginilor de pe suprafaţa Pământului, cu ajutorul senzorilor plasaţi la mare depărtare´. În
acest context, teledetecţia este ştiinţa care se ocupă cu obţinerea de informaţii, pornind de
la fotografii multispectrale, sau de la radar, obţinute prin senzori îndepărtaţi (sateliţi), ale
unor elemente situate la o anumită distanţă.
Termenul de teledetecţie indică obţinerea de informaţii despre un obiect situat la
distanţă, fără un contact material între obiectul observat şi cel care observă.
Teledetecţia include nu doar procesele şi aparatele ce permit obţinerea unei
imagini de la distanţă a suprafeţei terestre, ci şi prelucrarea ulterioară, în contextul unor
anumite determinări.
28
Din acest punct de vedere, în activităţile de teledetecţie se includ şi procedurile
ulterioare obţinerii informaţiei prin satelit aşa cum sunt enumerate în Rezoluţia Adunării
generale a ONU nr. 41/65/1986. Din prevederile documentului ONU, rezultă că
termenul de Äteledetecţie´ prezintă două limitări ale termenului tehnic: se limitează
scopurile şi obiectivele care au utilizare militară şi se exclude teledetecţia din aer.
Utilizarea sateliţilor artificiali în teledetecţie, conferă acestei tehnologii o
aplicabilitate practică de cel mai mare interes şi beneficiu, cum ar fi prospecţiunile
meteorologice şi seismice, evoluţia recoltelor agricole, detectarea incendiilor în păduri,
informaţii despre calotele glaciare, detectarea minereurilor subsolului şi resurselor
biologice.
Astăzi, spaţiul extraatmosferic nu mai este dominat de câteva state. Aproape 150
de ţări, multe dintre ele din aşa-numita ÄLumea a treia´, sunt implicate, direct sau
indirect, în activităţi spaţiale pe care le utilizează în beneficiul dezvoltării naţionale.
Necesitatea reglementării se impune şi datorită faptului că, practic, activităţile de
teledetecţie nu au rămas în totalitate sub supraveghere statală. Astfel, anterior anului 1984,
SUA a încredinţat NASA lansarea primilor sateliţi de teledetecţie civilă şi în acelaşi an,
după multe ezitări, decide să privatizeze sistemul de teledetecţie prin ÄLand Remote ±
Sensing Commercialization Act´ din 17 iulie, dată de referinţă pentru transferul la sectorul
privat al dezvoltării şi exploatării sateliţilor destinaţi acestor operaţiuni.
În Franţa, teledetecţia a fost concepută, iniţial, ca o activitate comercială în
exploatarea căreia sectorul public şi privat erau asociate. În acest sens, menţionăm că
dezvoltarea şi exploatarea tehnică a satelitului SPOT a fost conferită CNES, care este o
entitate publică cu caracter industrial şi comercial. Dar difuzarea imaginilor captate de
satelit, ca date de teledetecţie, a fost conferită entităţii SPOT Image, care este o societate
anonimă, filială a CNES. Acest sistem dual permite continuitatea serviciilor şi totodată
ameliorarea lor datorită vânzării imaginilor SPOT. De menţionat că SPOT Image a creat în
SUA o filială ÄSPOT Image Corporation´ al cărei sediu social se află la Washington.
În reglementarea actuală, termenul de Äteleobservare´ a fost substituit cu cel de
Äteledetecţie´ care înglobează, la modul general, operaţiunile de cunoaştere a anumitor
regiuni ale Pământului, efectuate de un receptor situat la bordul unui satelit. Datele
obţinute sunt stocate ca imagini standardizate, înainte de a fi transmise unei staţii de la
sol, staţia de la sol, la rândul ei, le înregistrează, fie pe un suport fotografic, fie pe o
bandă magnetică, fie pe orice alt suport.
În acest context, interesul clarificării definiţiei teledetecţiei se impune şi pentru
faptul că teledetecţia şi-a mărit câmpul de aplicaţii în aproape toate domeniile vieţii
economico-sociale şi politice, depăşind cadrul iniţial al noţiunii, de teleobservare a
Pământului.
Din alt punct de vedere, rezumându-ne strict la definiţia cuprinsă în Rezoluţia
ONU asupra teledetecţiei, operaţiunile de interpretare a datelor furnizate de sateliţii cu rol
în acest domeniu ar fi Äactivităţi de teledetecţie´, întrucât modalitatea de prelucrare,
pentru a deveni informaţii către utilizatori, presupune şi utilizarea altor surse, în sensul
cunoştinţelor ştiinţifice aplicate. Este ceea ce tehnicienii numesc Äsegment sol´.
Operaţiunile de teledetecţie sunt, la modul general, supuse unui regim liberal,
subsumat denumirii de Äpolitica cerului deschis´, fiind descompuse în trei fraze:
colectarea, difuzarea şi protecţia juridică a datelor de teledetecţie.
Din această perspectivă, interesul reglementării teledetecţiei se impune şi pentru
faptul că teledetecţia şi-a mărit câmpul de aplicaţii în domeniul altor ramuri de drept
internaţional, cum ar fi dreptul mediului, dreptul umanitar, dreptul diplomatic.
De asemenea, în ultimul deceniu al secolului XX, politica statelor în domeniul
teleobservării a dovedit că această procedură tehnologică include obligatoriu şi activităţile de
teledetecţie. Astfel, în anul 1994 se decide saltul actual în privatizarea activităţilor spaţiale din
29
SUA. Prin Directiva Administraţiei Preşedintelui american Bill Clinton, se permite
companiilor private să construiască sisteme de sateliţi comerciali capabili să obţină imagini de
rezoluţie înaltă. Totuşi, guvernul SUA îşi rezervă dreptul de control în situaţia în care
securitatea naţională sau obligaţiile internaţionale şi/sau politica externă ar putea fi afectate.
Teledetecţia, prin sateliţi artificiali ce observă suprafaţa Pământului, în domeniul
meteorologiei şi climei a cunoscut o dezvoltare notabilă odată cu lansarea unor senzori
îmbunătăţiţi la bordul câtorva sateliţi.
O enumerare a statelor care deţin sateliţi pentru monitorizarea mediului
înconjurător este aproape imposibilă în cadrul acestei lucrări, mai ales că aspectul tehnic
al domeniului nu constituie obiectul cercetării noastre, fiind amintit numai în
demonstrarea relaţionării politicului cu dreptul cosmic. Trebuie menţionat însă că,
statele lumii industrializate şi chiar şi unele ţări în curs de dezvoltare, posedă tehnologie
spaţială şi îşi plasează sateliţi pe orbită, cu un rol fundamental şi vital în desfăşurarea
vieţii cotidiene. Oamenii sunt dependenţi de mediul înconjurător, pe care trebuie să-l
ocrotească şi să-l cunoască. Societatea a devenit dependentă de sateliţi, pentru a
cunoaşte prognozele meteorologice, care sunt esenţiale pentru desfăşurarea unor
activităţi, ca cele din transporturile aeriene, sau maritime, pentru a asigura măsuri de
protecţie a vieţii, în condiţiile în care mediul înconjurător are o influenţă de netăgăduit
asupra vieţii şi sănătăţii oamenilor.
Şi organizaţiile de profil spaţial se implică în problematica ocrotirii mediului
înconjurător. Astfel, ESA a fost invitată să se alăture Serviciului Internaţional al
Mediului Spaţial, care ţine reuniuni anuale la Centru NOAA.
ESA încurajează iniţiativele europene în zona observării şi desfăşurării
serviciilor implicate în prognozele meteorologice, aplicând programe ce utilizează
tehnologie de teledetecţie.
În ceea ce priveşte NASA, prin programul ÄTrăind cu o stea´, se extinde
participarea la selectarea instrumentelor pentru componentele platformei solare de
observare a originii şi a activităţii magnetice, ce au o influenţă asupra fenomenelor terestre.
În opinia noastră, aproape toate activităţile spaţiale se fundamentează pe
teledetecţia prin sateliţi, care selectează informaţiile ce ulterior vor fi prelucrate în
vederea publicării şi utilizării lor, în scopurile înscrise în Tratatul Spaţial şi în alte
documente ale Naţiunilor Unite.
Tehnologia spaţială în domeniul teledetecţiei a condus la manifestări diferite ale
statelor în ceea ce priveşte obţinerea informaţiilor prin teledetecţie. Poziţiile opuse ale
statelor îşi aflau sorgintea în stadiul diferit de dezvoltare economică, care, de multe ori,
nu era proporţională cu resursele naturale ale statului respectiv. O ţară, spre exemplu, în
curs de dezvoltare, putea beneficia de resurse extrem de valoroase, dar care nu puteau fi
exploatate corespunzător din cauza lipsei de tehnologie.
Un alt factor care a tensionat negocierile statelor, până la adoptarea Principiilor
teledetecţiei, a fost componenta politică. În perioada extrem de lungă până la adoptarea
rezoluţiei din acest domeniu, polarizarea regimurilor politice în jurul SUA-Occident şi fosta
URSS ± care influenţa statele din Europa de Est ± domina lucrările în cadrul organismelor
internaţionale. Interesul asupra beneficiilor oferite de tehnologie, cât şi detensionarea dintre
cele două mari puteri, în penultimul deceniu al secolului XX, a condus la soluţii de
compromis, în urma înţelegerii rolului tehnologiei teledetecţiei prin sateliţi.
Totodată, suspiciunea ţărilor în curs de dezvoltare, care deţineau resurse naturale
importante, dar nu aveau tehnologie avansată în domeniu, s-a diminuat din cauza
imposibilităţii accesului statului receptor şi detector de informaţii asupra acestor resurse
ale statului observat.
În plan militar, teledetecţia, aşa cum deja s-a menţionat în capitolele precedente,
şi-a concretizat valoarea prin rezultatele obţinute din prelucrarea datelor recepţionate de
30
la sol. Schimbul de informaţii atât între statele membre ale Tratatului Nord Atlantic, cât
şi datele obţinute de fosta URSS, utile pentru statele membre ale Tratatului de la
Varşovia, a avut un rol determinant în menţinerea unui echilibru militar în zona
Europei. Echilibrul, în opinia noastră, a fost consecinţa permanentei suspiciuni între cele
două blocuri militare, în ceea ce priveşte stadiul dezvoltării acestei tehnologii, cât şi în
privinţa operării cu rezultatele şi datele informaţionale obţinute.
Similar cu dezbaterile în cadrul ONU asupra televiziunii directe prin satelit,
statele membre au fost divizate şi în ceea ce priveşte adoptarea unor reglementări
internaţionale în domeniul teledetecţiei.
Întrucât, prin teledetecţie, se puteau observa nu numai zonele şi spaţiile aflate în
afara suveranităţii naţionale, ci şi cele aflate sub jurisdicţia statelor, problemele juridice
şi politice dezbătute în cadrul ONU au fost spinoase şi numeroase. Astfel, responsabil
pentru lucrările asupra găsirii soluţiilor punctelor divergente, a fost Subcomitetul juridic
al COPUOS.
În acest cadru instituţional s-a dovedit imposibilitatea interzicerii teleobservării
teritoriilor statelor, altele decât cele de lansare a sateliţilor.
Astfel, toate statele membre ale COPUOS, după ani de negocieri în domeniul
teledetecţiei, au adoptat prin consens un set de Principii asupra teledetecţiei.
Principiile au fost adoptate în virtutea relaţiilor economice dintre state şi în
considerarea acestor interese.
În ceea ce priveşte aspectul militar al teledetecţiei, acesta nu a constituit un
impediment în stabilirea principiilor ce guvernează acest tip de activităţi spaţiale, datele
publicate în domeniul menţionat necreând tensiuni internaţionale.
Sub acest aspect, ni se pare interesantă ipoteza responsabilităţii în cazul în care
date de ordin militar, obţinute de un stat sau entitate privată, prin tehnologia
teledetecţiei, sunt difuzate şi astfel pot afecta securitatea naţională a statului observat.
În această situaţie, reglementarea internaţională, în sensul că statul este
responsabil al activităţilor spaţiale desfăşurate şi operate de o entitate aflată sub
jurisdicţia sa, pare desuetă în conjunctura actuală a globalizării, privatizării şi
comercializării activităţilor spaţiale şi datelor obţinute prin teledetecţie.
Concepută iniţial ca o activitate benefică şi utilă de observare a potenţialului de
resurse naturale ale unui stat, în timp, datele referitoare la acest potenţial au constituit şi
pot reprezenta un fundament al unor tensiuni între state, de esenţă reprobabilă.
Dificultăţile în reglementarea activităţilor de teledetecţie a resurselor naturale ale
unui stat au constat, pe de o parte, în interesul statelor în curs de dezvoltare de a
cunoaşte datele asupra resurselor lor, informaţii ce nu putea fi obţinute prin mijloace
proprii, dar pe de altă parte, nu se putea neglija incidenţa politică a cunoaşterii, de către
alt stat, a potenţialului acestor ţări. Prin caracterul strategic al datelor obţinute cu
ajutorul sateliţilor artificiali, s-a exercitat o presiune, un caracter prohibitiv asupra
acceptării unei asemenea tehnologii.
Reglementarea din Tratatul Spaţial, cât şi din întregul corp normativ din acest
domeniu, prevede că activităţile statelor în spaţiul cosmic sunt supuse prevederilor
normelor de drept internaţional, includ sintagma Äautoapărarea´ teritoriului naţional.
Din cauza caracteristicilor fizice ale spaţiului extraatmosferic, cât şi a
repercusiunilor în planul responsabilităţilor în cazul distrugerii rachetelor prin sistemele
de autoapărare, în planul dreptului internaţional şi dreptului cosmic pot surveni aspecte
litigioase şi greu de soluţionat.
În situaţia distrugerii, prin sisteme de autoapărare, a unor rachete lansate în
spaţiul extraatmosferic, reziduurile acestor arme sau rămân în această zonă, sau în cea
orbitală şi se transformă în aşa-numitele «space debrisi, fragmente extrem de
periculoase pentru vehiculele spaţiale şi observatoarele plasate pe orbita circumterestră.
31
Totodată, deşeurile spaţiale pot provoca pagube, în situaţia în care cad pe teritoriul
unor state, care, de multe ori, nu sunt părţi în conflictul armat. În acest caz, în opinia
noastră, se aplică principiile şi reglementările privitoare la responsabilitatea statelor.
Unii doctrinari consideră că statele nu respectă recomandările Adunării Generale
a ONU, în sensul că relaţionează spaţiul extraatmosferic cu activităţile militare şi
folosesc tehnologia ca mijloc de întărire a securităţii naţionale, iar nu internaţionale.
Deşi în domeniul dezarmării s-au încheiat tratate multilaterale, bilaterale, sau au fost
adoptate Rezoluţii ale Adunării Generale a ONU, în contextul dezvoltării şi plasării sateliţilor
de teledetecţie în spaţiul cosmic, comunitatea internaţională este îngrijorată de folosirea
acestei tehnologii de înaltă rezoluţie în scopuri militare, fie şi sub pretextul Äautoapărării´ sau
Äatacului preventiv´, noţiunii îndelung dezbătute în cadru instituţional sau doctrinar.
În dreptul cosmic, dezarmarea ocupă un spaţiu important ca principiu, dar odată cu
apariţia tehnologiei de teledetecţie, opinăm că aceste prevedere existente în tratate necesită
o reconsiderare. Astfel, atât timp cât tehnologiile spaţiale au o dublă utilizare (civilă şi
militară) strategiile de apărare ale statelor le vor folosi, de asemenea, în dublu scop.
În prezent, sistemul global de navigaţie prin satelit nu este ilegal, cât timp nu
propagă arme nucleare, dar poate fi catalogat drept armament, dacă oferă date şi
informaţii în scop militar.
Dacă, iniţial, teledetecţia avea ca scop exprimat teleobservarea tuturor resurselor
naturale, transformărilor lor, cu rol în procesele productive şi economice ale statelor,
astăzi teledetecţia îşi suplimentează funcţionalitatea prin observarea acţiunilor statelor
bănuite a constitui un pericol pentru comunitatea internaţională.
În cadrul Adunărilor Generale a ONU, tot mai multe state solicită reafirmarea
scopurilor paşnice în dezvoltarea sistemelor deturnării acestor scopuri spre obiective
militare şi de hegemonie.
Aplicaţiile derivate din analiza datelor teledetecţiei răspund necesităţilor
comunităţilor şi guvernelor în domeniul mediului înconjurător, social, economic,
tehnologic, regional şi de ordine teritorială.
Organigrama forumurilor internaţionale pentru teledetecţie prezintă ansamblul
de grupuri, comisii, programe şi sisteme prin care ONU a concretizat directivele sale în
politicile pentru teledetecţie.
Programul Naţiunilor Unite de Aplicaţii Spaţiale (PSA) a fost înfiinţat în anul 1971,
la recomandarea primei Conferinţe a Naţiunilor Unite asupra Explorării şi Utilizării Paşnice
a Spaţiului Extraatmosferic, care a avut loc la Viena, în anul 1968.
Mandatul iniţial al PSA a fost conştientizarea legislativelor statelor şi agenţiilor
interguvernamentale asupra beneficiilor tehnologiei spaţiale (inclusiv a teledetecţiei) şi
acordarea de asistenţă, de către statele industrializate, ţărilor în curs de dezvoltare în
privinţa cunoaşterii şi aplicaţiilor acestor tehnologii de înaltă rezoluţie.
Programul a organizat, numai între anii 1972-1981, 45 de evenimente (cursuri de
pregătire, seminarii şi întâlniri), promovând o largă cooperare în ştiinţa spaţială, între
state cu economie diferită.
Printre acţiunile cele mai recente ale Programului, sunt cele de stabilire a unor
centre regionale pentru Educaţie, Ştiinţă şi Tehnologie spaţială, afiliate Naţiunilor Unite.
Naţiunile Unite au întreprins o serie de iniţiative pentru crearea mecanismelor de
reglementare, ce urmau să controleze cuceririle ştiinţifice în domeniul spaţial.
Prima Conferinţă UNISPACE a avut loc la Viena în anul 1968, imediat după
încheierea Acordului-cadru, cunoscut în literatura de specialitate drept Tratatul Spaţial
din 1967.
Conferinţa din anul 1968 a analizat stadiul cercetărilor din domeniul spaţial,
precum şi eventualele beneficii oferite ţărilor în curs de dezvoltare, sau a statelor care
nu deţin tehnologie spaţială.
32
Conferinţa UNISPACE din 1982 a luat în discuţie modalităţile de progres al
tehnologiilor spaţiale pentru dezvoltarea economică şi socială şi modul de utilizare a
sateliţilor de teledetecţie pentru monitorizarea resurselor statelor şi a mediului înconjurător.
Conferinţa a reflectat interesul crescând pentru utilizarea spaţiului cosmic, cât şi
desfăşurarea de programe de cooperare între entităţile ce dezvoltă tehnologiile necesare
plasării sateliţilor artificiali.
Spre deosebire de conferinţa anterioară UNISPACE II a punctat concret
modalităţile de cooperare între state în domeniul spaţial, în sensul combinării resurselor
în vederea derulării programelor spaţiale şi măsurile ce se vor asigura de rezultatele
activităţilor spaţiale.
A treia Conferinţă UNISPACE a avut loc la Viena, în anul 1999. Această
Conferinţă a avut, ca obiective prioritare: promovarea mijloacelor eficiente pentru
utilizarea tehnologiei spaţiale şi acordarea asistenţei în soluţionarea problemelor de
importanţă mondială, sau regională, evaluarea capacităţii statelor în curs de dezvoltare
în utilizarea aplicaţiilor cercetării spaţiale în economie şi cultură, oferirea unui for util
pentru realizarea unei evaluări critice ale activităţilor spaţiale, activităţi ce includ, în
primul rând, datele prelucrate prin operaţiuni de teledetecţie.
În cadrul Conferinţei, s-a discutat necesitatea revizuirii dreptului cosmic, în
sensul transformării unui drept de natură cutumiară, format spontan, prin opinio juris a
membrilor comunităţii internaţionale, în drept de natură voluntaristă.
Ultima Conferinţă UNISPACE, din 1999, a reunit delegaţii din industria spaţială
şi ale organizaţiilor interguvernamentale din sectorul tehnologiei spaţiale, pentru
rezolvarea problemelor regionale, sau mondiale, discuţiile fiind purtate şi asupra
accesibilităţii la cercetările din acest domeniu.
c %±  
( 'c'c$
—cc
—
/ ,  2 0    
0 
 .  0    
    

0.  

. 
       0 

0.  

. 2@  .  


.   


Similar cu dezbaterile asupra altor problematici din dreptul cosmic statele ale
O.N.U. au fost divizate în ceea ce priveşte aspectele fundamentale de drept internaţional
cu care trebuia să se armonizeze activitatea de teledetecţie. Astfel, ţările în curs de
dezvoltare şi-au manifestat îngrijorarea asupra protejării suveranităţii naţionale,
considerând că, în cazul teleobservării teritoriului este necesar acordul statului asupra
difuzării informaţiilor obţinute de statul care observă prin teledetecţie.
În schimb, statele dezvoltate, precum S.U.A., au fost partizanele liberei utilizări
şi non-discriminării difuzării informaţiilor obţinute prin teledetecţie. În opinia
delegatului american, acordul prealabil al statului observat ar avea numeroase
dezavantaje, printre care obstrucţionarea cooperării internaţionale şi ar impieta asupra
beneficiilor activităţilor de teledetecţie în ansamblu.
Îndelungatele negocieri dintre state asupra principiilor teledetecţiei au condus la
diminuarea opoziţiei dintre punctele de vedere ale statelor datorită destinderii relaţiilor
internaţionale şi percepţiei asupra avantajelor teledetecţiei. Astfel, ţările în curs de
dezvoltare au abandonat exigenţa obţinerii acordului statului observat, iar statele
posesoare de tehnologie spaţială şi-au asumat anumite obligaţii faţă de cele care nu
posedă asemenea tehnologie, dar beneficiază de rezultatele acestei activităţi spaţiale.
33
Majoritatea autorilor consideră că reglementările cuprinse în corpus juris spatialis al
dreptului cosmic nu au valoare de jus cogens, ca de altfel toate rezoluţiile Adunării
Generale, adoptate prin vot unanim, deoarece nu sunt derivate ale dreptului pozitiv.
Aceste norme consacră un stadiu cutumiar, fiind reguli în formare prin practica
internaţională, cristalizând factori ideologici existenţi la un moment dat.
Rezoluţia are înţeles de ordin, invitaţie sau reprezintă o formă hibridă. În cuprinsul
rezoluţiilor se tratează chestiuni eminamente politice sau tehnice. Prin urmare, rezoluţiile au
caracter legislativ, enunţă norme juridice, putând să constituie un act administrativ
individual; totodată, rezoluţiile au caracter de legitimitate într-un mecanism de decizie, care
pune în joc o reprezentare, prin sistemul de vot unanim, sau majoritar.
Deşi argumentaţia pare a fi în beneficiul forţei obligatorii a rezoluţiilor, prin caracterul
lor legislativ, totuşi se concluzionează că natura acestor acte ar fi imprecisă şi eterogenă.
Prin comparaţie, recomandările emise de Adunarea Generală a O.N.U. au o
valoarea juridică Äde nuanţă morală şi politică, permisibilitatea fiind foarte largă în
îndeplinirea lor´, ceea ce se traduce printr-o Äinvitaţie´.
Alţi autori consideră valoarea normativă a rezoluţiilor între Äobicei´ şi Äconvenţie´.
În domeniul dreptului cosmic, utilizând argumentele expuse în doctrină, considerăm
că normele cuprinse în rezoluţiile ce reglementează activităţile spaţiale, inclusiv cele de
teledetecţie prin satelit sunt norme de jus cogens, deci obligatorii pentru statele-membre.
Reglementarea activităţilor spaţiale în legislaţiile naţionale s-a întemeiat pe
normele de drept internaţional cosmic, întrucât statul a armonizat prevederile tratatelor
la care este parte cu legislaţia şi dreptul intern.
Cele mai importante naţiuni în activităţile de teledetecţie, S.U.A. şi Franţa, au, încă
din 1980, politici de reglementare şi comercializare a sistemelor lor de teledetecţie.
Necesitatea reglementărilor de drept intern rezidă în faptul că activităţile spaţiale
se află sub controlul exclusiv al statului, iar entităţile private desfăşoară activităţile cu
acest specific cu fonduri ale entităţilor publice, sau guvernamentale. Legislaţia internă
este întotdeauna influenţată de decizia politică.
Fenomenul de coordonare a normelor internaţionale se evidenţiază şi în
domeniul dreptului cosmic, în sensul că, în anul 2008, se aşteaptă ca forumul O.N.U.
COPUOS să concretizeze un plan de lucru pe o perioadă de 4 ani pentru schimbul de
informaţii între legislaţiile naţionale referitoare la explorarea în scop paşnic a spaţiului
extraatmosferic. Această iniţiativă a aparţinut Statelor Unite ale Americii.
În ceea ce priveşte Agenţia Spaţială Europeană, ai căror membrii sunt şi state-părţi
la Tratatul privind constituirea Uniunii Europene, menţionăm existenţa unui Tratat Cadru
între Agenţie şi Uniunea Europeană, în vigoare din 2004, prin care se stabileşte o strategie
comună pentru spaţiul extraatmosferic. Necesitatea tratatului s-a impus şi pentru motivul că
nu toate statele-membre ESA sunt şi state-membre ale Uniunii Europene.
Principiile care guvernează activităţile de teledetecţie au fost elaborate, iniţial,
de către COPUOS şi subcomitetul juridic în favoarea întregii comunităţi internaţionale,
cu respectarea suveranităţii statelor asupra propriilor resurse naturale şi cu respectarea
drepturilor şi intereselor altor naţiuni.
Obiectivul adoptării principiilor teledetecţiei din spaţiul extraatmosferic a fost
asigurarea că operaţiunile de teleobservare se desfăşoară în interesul şi beneficiul
tuturor statelor, în principal asigurarea protecţiei împotriva dezastrelor cauzate de
fenomene naturale.
Importanţa Rezoluţiei privitoare la teledetecţie trebuie evidenţiată şi din perspectiva
conştientizării ţărilor dezvoltate de a contribui cu asistenţă tehnică şi financiară pentru
promovarea ştiinţei şi tehnologiei spaţiale în ţările în curs de dezvoltare şi îmbunătăţirea
dezvoltării unei capacităţi spaţiale conforme cu necesităţile acestor state.
34
Din analiza Rezoluţiei Adunării Generale a O.N.U. privitoare la activităţile de
teledetecţie a rezultat că principiile diriguitoare în acest domeniu sunt norme de jus cogens
prin simplul fapt că principiile teledetecţiei, în ansamblul lor sunt în concordanţă cu cele
prevăzute de Carta O.N.U., considerate obligatorii şi imperative de literatura de specialitate.
În Carta O.N.U., exprimarea principiului colaborării internaţionale este
Äindubitabil imperativă, în sensul înscrierii ca obligaţie reciprocă a statelor´. Unii autori
au o părere contrară în această privinţă. Astfel, formularea principiului cooperării relevă
o precară noţiune în sensul unei Älinii minimaliste´, eludând prezentarea unor obligaţii
concrete, obligatorii şi persistente, deoarece un termen echivoc ar fi şi sintagma Äpentru
promovarea´ stabilităţii şi progresului economiei mondiale, sintagmă utilizată de obicei
în cadrul Rezoluţiilor O.N.U. şi în Tratatele internaţionale.
Deşi analiza de mai sus nu este lipsită de interes, considerăm util a privi
obligativitatea şi utilitatea înscrierii principiului cooperării în teledetecţie din
perspectiva importanţei domeniului şi a realităţii faptice.
Principiul ocrotirii mediului înconjurător este adaptat dreptului cosmic şi
coordonează activităţile de teledetecţie prin parametrii specifici acestei ramuri de drept
internaţional. În acest sens, Rezoluţia Adunării Generale prevede că statele care participă la
activităţile de teleobservare, sau care ar putea fi în posesia unei informaţii conform căreia
s-ar putea preveni fenomene ce ar periclita mediul natural al Pământului, vor face cunoscută
această informaţie statelor interesate, cât mai rapid posibil.
În teledetecţie, principiul ocrotirii mediului se manifestă sub două aspecte:
ocrotirea mediului înconjurător natural al Pământului şi promovarea protecţiei
umanităţii contra dezastrelor naturale.
Reglementarea celor două principii prin dispoziţii separate implică, în opinia
noastră, obligaţii diferite în sarcina statelor care participă la activităţi spaţiale. Prin
urmare, conform principiului X din Anexă, statele care posedă o Äinformaţie´ ce ar
putea preveni fenomene prejudiciabile pentru mediul ambient al Pământului, vor
comunica informaţia statelor interesate.
Dispoziţia este extrem de vagă şi ambiguă lăsând neclarificate o serie de ipoteze,
cum ar fi: în ce condiţii un stat poate demonstra interesul privitor la o informaţie, în ce
condiţii informaţia se referă la fenomene naturale din spaţiul cosmic, din spaţiul aerian
sub jurisdicţia unui stat sau fenomene referitoare la reziduurile spaţiale existente pe
orbita circumterestră, obiecte care pot afecta mediul natural al planetei.
În schimb, principiul XI operează cu noţiuni specifice activităţilor de teledetecţie
şi anume: date elaborate şi informaţii analizate, care pot fi utile numai statelor care au
fost afectate de dezastre naturale, sau pot fi afectate de fenomene catastrofice iminente.
În opinia noastră şi această reglementare este criticabilă din perspectiva
neevitării unor dispute doctrinare sau practice. Astfel, modul de informare a statelor
interesate, direct afectate de catastrofe, nu este precizat. Totodată, statele ce desfăşoară
activităţi de teledetecţie nu au obligaţia să comunice decât datele elaborate şi informaţia
analizată, ceea ce conferă un spectru mult prea larg gradului de apreciere şi decizie a
acestor state în ceea ce priveşte obligaţia de comunicare către statele interesate. Nu
trebuie omis faptul că, actualmente, o serie de entităţi internaţionale, cum ar fi
organizaţii interguvernamentale cu personalitate juridică proprie sau companiile private,
desfăşoară activităţi de teledetecţie, ori principiile cuprinse în rezoluţie, care sunt de
strictă interpretare, vizează doar statele cu tehnologie în teledetecţie.
Deşi, aparent, Rezoluţia clarifică termenii cu care operează activităţile de
teledetecţie, în opinia noastră noţiunile din cadrul primului principiu sunt vagi, ambigue,
echivoce şi conduc la numeroase interpretări. Drept urmare, reacţiile în doctrină nu au
întârziat, specialiştii încercând să lămurească sensul termenilor utilizaţi.
35
Unii autori stabilesc trei tipuri de informaţii ce caracterizează teledetecţia:
informaţie spaţială, informaţie spectrală şi informaţie temporală.
Alţi autori împart tipurile de sateliţi artificiali în două categorii: meteorologici şi de
teledetecţie. Sateliţii meteorologici interesează întreaga comunitate internaţională pentru
determinarea fenomenelor climatice şi se situează la limita Ätratamentului comercial´;
dimpotrivă, sateliţii de teledetecţie sunt dotaţi cu un regim comercial clar. Clasificarea, în
opinia noastră, nu limpezeşte regimul juridic aplicat sateliţilor artificiali plasaţi în spaţiul
extraatmosferic, deoarece ambele tipuri de obiecte spaţiale folosesc tehnologie de
teledetecţie şi operează cu sisteme de imagini obţinute prin aceste tehnologii.
Ca atare, se impune cu necesitate o reglementare juridică imperativă în domeniul
teledetecţiei, dată fiind împrejurarea că activităţile spaţiale au devenit multinaţionale şi
transnaţionale. Politicile spaţiale au trecut de la nuanţe politice şi aspecte militare, la
cele comerciale, deci, mai precis, financiare.
Principiul realizării activităţilor de teledetecţie în interesul tuturor ţărilor este un
hibrid între principiul dreptului internaţional contemporan al egalităţii tuturor statelor şi
principiul specific teledetecţiei, conform căruia aceste activităţi se desfăşoară în
interesul şi beneficiul tuturor statelor, indiferent de gradul de dezvoltare economic,
social, ştiinţific în mod special, necesităţile statelor în curs de dezvoltare.
În prezent, se remarcă o tendinţă către fragmentarea regimului legal aplicabil
teledetecţiei, care se poate amplifica, dacă statele, manifestându-şi atitudinile divergente pe
probleme controversate se rezumă la acordurile încheiate până acum. O exemplificare este
Convenţia regională a Transferului de date prin Teledetecţia din Spaţiu, adoptat de un grup
de ţări fost socialiste. În timp ce în 1986 Principiile teledetecţiei permit discriminarea liberă,
Convenţia restricţionează difuzarea în funcţie de o anumită rezoluţie spaţială.
Prin reglementarea principiului realizării activităţilor de teledetecţie conform
Tratatului Spaţial, se include teledetecţia în corolarul activităţilor spaţiale, de explorare şi
utilizare a spaţiului extraatmosferic în beneficiul şi interesul tuturor ţărilor, indiferent de
dezvoltarea lor economică şi ştiinţifică, în condiţii de egalitate.
În opinia noastră, acest principiu acoperă o arie mai amplă de instituţii ale
dreptului internaţional şi anume: utilizarea spaţiului cosmic în beneficiul şi interesul
tuturor ţărilor, egalitatea statelor, suveranitatea plenară şi permanentă a statelor şi
popoarelor asupra propriilor resurse naturale şi respectarea drepturilor şi intereselor
legitime ale statului observat.
Principiul încurajării încheierii de acorduri între state pentru desfăşurarea
activităţilor de teledetecţie încurajează statele să încheie acorduri sau alte convenţii în
vederea stabilirii şi exploatării staţiilor de recepţie, de arhivare a datelor şi instalaţiilor
de elaborare şi interpretarea de date, în mod special în cadrul acordurilor sau
convenţiilor regionale, atunci când este posibil, în vederea obţinerii de beneficii maxime
din activităţile de teledetecţie.
Prevederile textului şi-au găsit nenumărate aplicaţii în practica statelor, deoarece
se încurajează colaborarea internaţională, cu precădere cea regională.
Deşi principiul enumeră activităţile din cadrul teledetecţiei care fac obiectul
acestor colaborări, statele, prin acordurile încheiate, au acoperit o arie mult mai largă de
activităţi spaţiale, începând cu operaţiunile de lansare a sateliţilor.
Un exemplu de colaborare în sensul principiului VI este Acordul de Cooperare a
Argentinei cu ESA, semnat la 11 martie 2002 prin intermediul Comisiei Naţionale a
Activităţilor Spaţiale argentiniene (CONAE) şi Agenţia Spaţială Europeană. Acordul
priveşte amplificarea cooperării internaţionale în domeniul spaţial, pentru realizarea de
activităţi comune ştiinţifice şi de cercetare spaţială. După semnare, au avut loc o serie de
reuniuni şi vizite la instalaţiile CONAE din Cordoba şi Bariloche, cât şi în Ushuaia, unde
agenţia argentiniană instalează o nouă staţie de recepţie de date şi imagini furnizate de
36
sateliţi. Importanţa colaborării s-a concretizat prin integrarea CONAE la CARTA
Internaţională Spaţială şi Dezastre Majore, primul sistem internaţional de obţinere de date
spaţiale privitoare la Äurgenţe´ naturale de pe întreaga planetă, prin informaţiile furnizate de
sateliţi de teledetecţie: RADARSAT-1 al Canadei, SPOT din Franţa, ERS-2 al ESA, IRS
din India, POES şi GOES din S.U.A. Prin acest sistem, orice stat-parte la sistem poate
obţine o informaţie completă asupra dezastrelor de pe propriul teritoriu.
În doctrină, unii autori consideră acest principiu dificil de pus în practică atât timp
cât părţile au diferite stadii de dezvoltare, iar împărţirea beneficiilor activităţii spaţiale către
cele care nu posedă tehnologii în domeniu arată ca Äo obligaţie de generozitate´ din partea
statului mai dezvoltat. Acest stadiu este depăşit în condiţiile globalizării şi universalizării
activităţilor de teledetecţie şi, în general, a activităţilor spaţiale.
Reglementarea cuprinsă în Principiul IX din Anexa la Rezoluţia privind
activităţile de teledetecţie, fiind o normă internaţională Äde trimitere´ la Convenţia
privind înregistrarea obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic (art. IV) şi la art. IX
din Tratatul Spaţial, armonizează reglementările din dreptul cosmic privind obligaţia
statelor de a informa Secretarul General al O.N.U., în cazul în care desfăşoară activităţi
de teledetecţie. Totodată, statul care operează aceste programe de teleobservare vor
comunica, în cea mai mare măsură posibilă, în limitele viabilului şi factibilului,
informaţia pertinentă oricărui stat, în special statelor în curs de dezvoltare, afectate de
aceste programe, dacă solicită acest lucru. Evoluţia desfăşurării activităţilor spaţiale şi
de teledetecţie a demonstrat lacunele atât în prevederile Convenţiei asupra înregistrării
obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic, cât şi în Tratatul Spaţial din 1967. În acest
sens, arătăm că numai statele care lansează obiecte spaţiale în spaţiu întocmesc un
registru, fiind obligate să comunice Secretarului General datele cerute de art. IV,
(descrierea obiectului spaţial, statul sau statele de lansare, data lansării şi funcţiunea
generală a obiectului). Aceleaşi obligaţii sunt impuse şi prin textul Principiului IX din
Rezoluţia asupra teledetecţiei, dar acestea nu prevăd înscrierea anumitor modificări
survenite în jurisdicţia sau proprietatea asupra sateliţilor plasaţi pe orbită sau în spaţiul
extraatmosferic mai îndepărtat, lăsând la aprecierea statului de lansare proporţia
furnizării caracteristicilor obiectului spaţial către Secretarul General O.N.U.
Principiul XII din Anexă prevede accesul imediat al statului teleobservat numai
la datele primare şi datele elaborate obţinute despre teritoriul sub jurisdicţia sa, ori,
activităţile de teledetecţie şi teledetecţia nu se rezumă numai la Äaceste date´, ci şi la
Äinformaţia analizată´, care reprezintă informaţia rezultată din interpretarea datelor
elaborate, alte date de bază şi informaţii provenite din alte surse.
Aceleaşi argumente pentru opinia că textul Principiului IX este inaplicabilă,
mutatis-mutandis, pot fi invocate şi în ceea ce priveşte economia textului Principiului
XII, în sensul că statul teleobservat trebuie să aibă cunoştinţă de faptul că teritoriul său
formează obiect al programului de teleobservare a teritoriului aflat sub jurisdicţia sa.
În scopul promovării şi intensificării cooperării internaţionale, în special ţinând
seama de necesităţile ţărilor în curs de dezvoltare, statele ce desfăşoară teledetecţia din
spaţiul extraatmosferic vor iniţia consultări cu statul al cărui teritoriu este teleobservat,
în situaţia când acesta din urmă le solicită, pentru oferirea unor posibilităţi de participare
şi augmentare a beneficiilor reciproce ce decurg din activităţile de teleobservare.
Textul acestui principiului responsabilităţii internaţionale a statelor care utilizează
sateliţi de teledetecţie ni se pare a fi dovada de netăgăduit a obligativităţii normelor cuprinse
în Rezoluţia asupra teledetecţiei şi a caracterului de jus cogens a principiilor enumerate.
Responsabilitatea statelor ce utilizează sateliţi de teledetecţie se circumscrie următoarelor
cerinţe: activităţile de teleobservare să se realizeze în conformitate cu principiile
teledetecţiei şi cu normele dreptului internaţional incidente responsabilităţii statelor.
37
Aşadar, responsabilitatea statelor care desfăşoară activităţi de teledetecţie va fi
antrenată în cazul nerespectării tuturor principiilor ce guvernează activităţile de
teledetecţie enumerate în Anexa la Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U. nr. 41/65 din
1986, nerespectării normelor de drept internaţional, cuprinse în actele Naţiunilor Unite
şi tratate internaţionale (în opinia noastră şi cele prevăzute de alte rezoluţii ale Adunării
Generale adoptate în materia dreptului cosmic, deoarece prevederea la care ne referim
nu este limitată la anumite acte internaţionale, ci la Änormele de drept internaţional´).
Demn de semnalat este faptul că textul Principiului IV din Anexa la Rezoluţia
nr. 41/65 din 1986 prevede antrenarea răspunderii internaţionale a statelor şi în situaţia
în care Äactivităţile de teledetecţie sunt desfăşurate de organisme guvernamentale sau
entităţi neguvernamentale, sau prin organizaţii internaţionale din care fac parte aceste
state´. Din acest punct de vedere, opinăm că Rezoluţia nr. 41/65 din 1986 semnifică o
evoluţie, faţă de cadrul general al Tratatului spaţial, prin acoperirea cât mai largă a
răspunderii subiectelor de drept internaţional, sau de drept intern care desfăşoară
activităţi de teledetecţie, cu eventuale prejudicii transfrontaliere.
Principiul liberei difuzări a datelor rezultate din activităţile de teledetecţie se
întemeiază pe un alt principiu al dreptului internaţional şi dreptului cosmic şi anume
egalitatea statelor. Aceasta înseamnă că, teoretic, se elimină tratamentul discriminatoriu
dintre state în ceea ce priveşte refuzul acordării beneficiului datelor obţinute prin
teledetecţie de către statele care sunt în posesia acestor informaţii, sau acordarea de
avantaje preferenţiale altor state, pentru accesul la asemenea tip de informaţii.
Statul al cărui teritoriu a fost teleobservat de către un alt stat care a plasat sateliţi
pe orbită în acest scop are un drept prioritar, conform Principiului XII din Rezoluţia
41/65 din 1986. Dar statul observat, având acces la datele primare şi la informaţiile
analizate, înainte de a fi lansate pe piaţă, prioritatea statului observat se circumscri, în
acest mod, factorului timp.
Un al treilea aspect al difuzării datelor primare şi informaţiilor analizate este
costul. Prin urmare, accesul statului observat se concretizează prin plata unei sume de
bani, în condiţiile în care, programele de teledetecţie atât în practică, cât şi normativ, sunt
comerciale. În rezoluţia analizată nu se regăsesc metodele de determinare a Äcosturilor
rezonabile´ pe care trebuie să le suporte statul al cărui teritoriu a fost teleobservat, în
condiţiile în care statul detector nu mai deţinea, nici la momentul adoptării Rezoluţiei,
monopolul asupra activităţii de teledetecţie.
Conform Principiului IV din Rezoluţia ce reglementează activităţile de teledetecţie
41/65 din 1986, statul care desfăşoară operaţiuni de teleobservare trebuie să le realizeze
într-o formă care să nu prejudicieze drepturile legitime şi interesele statului observat.
În dreptul cosmic instituţia responsabilităţii internaţionale a statelor intervine
atât pentru încălcarea unor Ädrepturi´, ci şi pentru atingerea adusă Äintereselor legitime´
ale statului observat.
Determinarea titularului-responsabil internaţional în termenii Rezoluţiei asupra
teledetecţiei, Principiul 14, se focalizează asupra statelor care utilizează sateliţi de
teledetecţie. Aceste state răspund atât pentru fapta proprie, cât şi indirect, pentru
activităţile desfăşurate de entităţi neguvernamentale, organisme internaţionale, sau
organizaţii internaţionale din care aceste state fac parte.
Reziduurile spaţiale («space debrisi) constituie o problematică de actualitate,
care preocupă COPUOS, statele şi organizaţiile internaţionale de profil, datorită
implicaţiilor majore asupra sateliţilor artificiali plasaţi pe orbită şi deci asupra
beneficiilor oferite de utilizarea acestora.
În cadrul COPUOS, deşi problematica «space debrisi nu figurează pe agenda
acestui organism cu titlu de prioritate, s-au purtat discuţii în sensul că ansamblul
normativ din dreptul cosmic (mai precis principiile dreptului cosmic, Acordul privind
38
înregistrarea obiectivelor spaţiale şi Convenţia asupra Responsabilităţii Statelor ce
desfăşoară activităţi spaţiale, adoptată în anul 1974) trebuie să cuprindă şi
reglementările referitoare la «space debrisi.
c %± 
$)'——)'c  —

—
/ ,   0@ 

.   


0.  . 1  3   3  /  
  . 0   
După schimbarea regimului politic, în anul 1989, România s-a integrat
procesului de globalizare, universalizare şi cooperare în ceea ce priveşte activităţile
spaţiale. În cuprinsul prezentului studiu, am făcut referire la participarea României în
cadrul tratatelor şi organismelor internaţionale de profil, dar ţara noastră nu avea un
program spaţial propriu şi nici nu înfiinţase o instituţie specifică domeniului strict tehnic
al activităţilor spaţiale şi teledetecţiei prin sateliţi. Astfel, în anul 1990, în România a
luat fiinţă Institutul de Ştiinţe Spaţiale, iar în anul 1991, Agenţia Spaţială Română, cu
atribuţii de coordonare, la nivel naţional, a activităţilor aerospaţiale, în subordinea
Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei.
În 1992, între Agenţia Spaţială Europeană şi Guvernul României se încheie un
acord în domeniul explorării spaţiului extraatmosferic în scopuri paşnice. Parlamentul
României a ratificat acordul cu Agenţia Spaţială Europeană prin Legea nr. 40/1993. În
acelaşi an se înfiinţează Ministerul Cercetării şi Tehnologiei, acest minister fiind
desemnat ca sursă primară de finanţare publică pentru proiectele din domeniul spaţial.
Începând cu anul 1996, Agenţia Spaţială Română încheie acorduri bilaterale de
cooperare cu Bulgaria şi Italia şi devine membru al Forumului Agenţiilor Spaţiale. Anul
următor se redactează primul program spaţial şi se încheie un Memorandum Understanding
pentru înfiinţarea ÄRegional Network of Research and Education in Space Science and
Technology for Central, Eastern and South Eastern´, sub auspiciile ONU. În calitate de
reprezentant al României pentru încheierea unor acorduri în domeniul activităţilor spaţiale,
Agenţia Spaţială Română (ROSA) a încheiat un Acord de cooperare cu Ungaria şi Italia, cu
Agenţia Spaţială a acestui din urmă stat inaugurând primul site de telemedicină.
Rezultate notabile ale programului spaţial romanesc s-au evidenţiat în domeniul
astrofizicii, mediului înconjurător, ştiinţelor fundamentale spaţiale şi proceselor de
informaţii. Aceste rezultate au fost prezentate în cadrul unor congrese internaţionale,
inclusiv la Adunarea Ştiinţifică COSPAR şi Federaţia Internaţională Astronautică.
Din 1998, Programul Naţional Spaţial a fost reproiectat în următoarele direcţii:
strategie şi infrastructură spaţială, ştiinţe spaţiale, aplicaţii spaţiale, tehnologie spaţială,
inclusiv proiectarea unui microsatelit pentru monitorizare şi a unei baze de date publice
pentru imagini din satelit, bază care va deveni operaţională în următorii ani. Unul dintre
cele mai importante obiective ale programului spaţial românesc este dezvoltarea, sub
auspiciile Naţiunilor Unite, a unui Centru Naţional de Cercetare şi Educaţie în ştiinţa şi
tehnologia spaţială.
În temeiul iniţiativei comune CE/ESA, până în 2013, Europa va administra un
nou Sistem Global de Navigaţie prin Satelit (GNSS), intitulat Galileo: o constelaţie de
30 de sateliţi care furnizează utilizatorilor dotaţi cu sisteme de recepţie corespunzătoare
posibilitatea de a cunoaşte exact poziţionarea acestora. Raportorul salută acordul la care
a ajuns UE în noiembrie 2007 şi subliniază necesitatea disponibilităţii depline a
sistemului Galileo în cazul operaţiunilor independente PESA (în special în ceea ce
priveşte serviciul său public reglementat).
Uniunea Europeană, din care face parte şi ţara noastră, consolidează relaţiile de
colaborare cu Rusia în cadrul Dialogului tripartit privind spaţiul extraatmosferic,
39
instituit în 2006 între Comisia Europeană, Agenţia Spaţială Europeană şi Roscosmos
(Agenţia Spaţială Rusească).
Realitatea ultimelor decenii însă, eliberată de bipolaritatea politico-militară a
Războiului Rece, a catalizat, pe baze economice şi tehnologice, ceea ce azi este cunoscut
sub numele de comercializare a spaţiului extraatmosferic şi proliferare a actorilor implicaţi
în activităţile spaţiale. Avansul tehnologic şi accesul la tehnologie sunt elementele care au
redus costurile, odată insurmontabile, ale accesului în spaţiu şi au făcut din acesta din urmă,
strategic şi economic vorbind, cea mai provocatoare redută a secolului XXI. Astfel, a vorbi
despre internaţionalizarea şi privatizarea spaţiului extraatmosferic înseamnă, ab initio, a
sublinia că aceste două noţiuni nu se exclud reciproc, nici nu sunt subsecvente una alteia, ci
derivă şi se presupun una pe alta. Ele coexistă şi, în cea mai optimistă perspectivă, vor
coexista, doar că exerciţiul atributelor lor este unul care a suferit anumite transpoziţii,
datorită beneficiilor dezvoltării industriei spaţiale şi datorită lacunelor sau imperfecţiunilor
tratatelor internaţionale în vigoare, încheiate fără posibilitatea anticipării prezentului.
Acestea au permis statelor lumii implicări din ce în ce mai diverse şi mai oneroase în
activităţile spaţiale (mergând până la elaborarea şi adoptarea de legislaţie naţională în
domeniu). Drept corolar, limita superioară a oricărei implicări naţionale în activităţile
spaţiale, fie aceasta publică sau privată, este statutul internaţional, deschis tuturor statelor şi
nesupus jurisdicţiei sau suveranităţii statale, pe care tratatele actuale îl prevăd pentru spaţiul
extraatmosferic şi implicit pentru corpurile cereşti.
În contextul dezvoltării progresive, universalizării, comercializării şi privatizării
activităţilor desfăşurate în spaţiul extraatmosferic de către state şi alte entităţi participante la
aceste activităţi, este imperios necesară colaborarea tuturor membrilor societăţii
internaţionale în îndeplinirea obiectivelor trasate în cadrul conferinţelor de profil. Libertatea
explorării, cercetării ştiinţifice a spaţiului extraatmosferic, precum şi difuzarea informaţiilor
obţinute prin tehnologie satelitară, a schimbat ordinea internaţională mondială şi a
determinat trecerea de la un sistem închis, orientat strict pe suveranitatea naţională, la un
sistem internaţional deschis, al cooperării şi interdependenţei dintre entităţile implicate în
activităţi spaţiale. În această perspectivă, specialiştii din domeniul studiului spaţiului au
menirea să definească, clarifice şi să coreleze problematicile şi instituţiile dreptului
internaţional şi dreptului intern, prin studiu interdisciplinar, în scopul dezvoltării şi
actualizării normelor ce formează CORPUS IURIS SPATIALIS.
40
ëë [
  


Andronovici Constantin, reptul internaţional şi cosmosul, Editura Junimea, Iaşi, 1981.
Annals of Air and Space Law, McGill University, 1999.
Aréchaga, E. Jiménez de, El derecho Internacional Contemporáneo, Tecnos, Madrid, 1980.
Barberis, Julio, Formación del erecho Internacional, Abaco de Rodolfo de Palma, Buenos Aires, 1990.
Barberis, Julio, Los actos juridicos unilaterales como fuente del derecho internacional publico. Hacia un nuevo
orden internacional, Tecnos, Madrid, 1993.
Biblia, sau —fânta —criptură, Ediţie Jubiliară a Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune, 2001.
Buergenthal, T., Law-Making in the International Civil Aviation Organization, Syracuse, New 'ork, Syracuse
University Press.
Campos, J. Gonzales, Sanchez, L.I., Rodriguez, '.M.P. Santamaria, Andres Saenz de, Curso de erecho
Internacional
ublico, Oviedo, 1983.
Carreau D., roit International, 20 ed., Pedone, 1988 no. 1076.
Cassesse, Antonio, International Law, Oxford University Press, 2001.
Catena, Johanna, Acquisition of Space Weapons, the legal, political and military impact for international peace
and security, 2002.
Cohen, A., Talmudul, Colecţia Iudaică, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2003.
Colliard, C.A., Les principes régisant la télédétection spatiale, A.F.D.I., 1986.
Constantin, Valentin, rept Internaţional
ublic, Colecţia Lex, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2004.
Corbley, K.P., Remote Sensing: The Third Great Space Race, Via Satellite, 1994.
Creţu, Vasile, rept Internaţional
ublic, Ediţie revăzută şi adăugită, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2002.
Diaconu, Ion, Dr., Tratat de drept internaţional public, vol. II., Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003.
Dink, Nguyen Quoe, Daillier, P., Pellet, A., roit international public, IGDJ, 1987.
Diqual, L., Les Effets des résolutions des Nations Unies, Paris, 1967.
Dr. Horea Oprean, Incursiune în dreptul cosmic, Ed. ServoSat, Arad, 2000.
Drăghici, Mariana, rept internaţional public, Universitatea Bucureşti, 1983.
Drimba, Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, Ed. Saeculum I.O. şi Ed. Vestala, Bucureşti, 2003
Drimba, Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985.
roit de l´espace, Journée d études de la commission spatiale, Orbites et Fréquences, sous la direction de Mireille
Couston, Éditions A. Piedone, Paris, 2005.
Eliade, Mircea, e la Zamolxis la Genghis-Han, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980.
Espada, Gutiérrez, erecho Internacional
blico, Editorial Trotta, Madrid, 1995.
Fernandez Antonio Tomas, erecho International
blico, 5a ed. Valencia, Tirant la Blanch, 2001,
Galloway, E., Creating —pace Law, se expun imensele beneficii ale procedurii consensului care este Äcalea optimă
de atingere a acordului internaţional .
Goedhuis D., Reflections on the Evolution of Space Law, Nederlands Tidjschrift voor Internacional Recht, vol.
XIII, 1966.
Golmayo, E., Los factores estratégicos en el proceso de revision del Derecho del Mar.
Gorgues, Eric Canal et Rambaud, Patrick, roit international public, Champs Université Flammarion, Paris,
2007.
Gorove, S., Case son Space Law: Texts, Comments and References, 1996.
Grigore, Carmen, Suceavă, Ion, Cloşcă, Ionel, rept internaţional public, Bucureşti, 2001.
Hart, Michael H., 100 de personalităţi din toate timpurile care au influenţat evoluţia omenirii, Editura Lider,
Editura Sirius, 2004.
Hegel,
rincipiile filozofiei dreptului, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1969.
Higgleton, Elayne, The Chambers ictionary, Great Britain, 1998.
Highlights în Space, 2002, United Nations.
Hosenball, S.N., Free acquisitions and dissemniation of date through remote sensing, Legal implications of remote
sensing from outer space, Leyden, 1996.
Jasentuliyana, N. & Lee, Manual of —pace Law, vol. II.
Jasentuliyana, N. and RSK Lee (eds), Manual of —pace of —pace Law, vol. IV.
Jasentuliyana, N. and RSK Lee, Manual of —pace Law, 1979, vol. II.
Jasentuliyana, N. and RSK Lee, Manual on —pace Law, vol. I, Dobbs Ferry, New 'ork, 1979.
Jasentuliyana, Nandasiri, A —urvey of —pace Law as eveloped by United ations, Perspective on International
Law, Haga, Kluwer Law International, 1995.
Jasentuliyana, Nandasiri, International Space Law and the United Nation Kluwer Law International, 1999.
Jasentuliyana, Nandasiri, UN Principles on Remote Sensing: An Agreement on Economic Relations, Space Policy
1988.
41
Jasetuliyana, N. and Chipman: International Space Programmes and Policies, Proceedings of the Second United
Nations Conference of Outer Space, Vienna, august 1982, North-Holland, 1984.
Jenks, W., The common law of Mankind, Londra, 1958.
Johnson, Nicholas, —oviet Military —trategy în —pace, Jane¶s Londra, 1987.
Kerrest, Armel, Le droit de l¶espace face aux dangers de privatisation et d¶unilatéralisme.
Lachs Manfred, El derecho del espacio Ultraterrestre, FCE, México, 1997, citat în Sandra Cecilia Negro, op. cit.
Laplace, Expunerea sistemului lumii, cartea V, cap. IV.
Lebeau, A., L¶espace en héritage, Paris, 1986, Ed. O Jacob.
Lee, Ricky J., The Jus Ad Bellum în -uter —pace, Sydney, Australia, 2002.
Marcoff, M.G., Sources du droit international de l¶espace, R.C.A.D.I. 1980.
Mateesco-Matte, N., Droit Aérospatial, La télécommunication par satellites, Paris, 1982.
Mateesco-Matte, Nicolas, Aerospace Law: Telecommunications

—atellite, Butterwalls,

1982.
Mateesco-Matte, Nicolas, Droit aérospatial. De l exploration scientifique à l utlilisation commerciale, Paris, 1976.
McDougal, M.S., Laswell, H.D., Vlasic, I.A., Law and
ublic -rder în -uter —pace, 'ale University Press, 1968.
Mic dicţionar enciclopedic, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978.
Miga-Beşteliu, Raluca, Curs universitar rept internaţional public, vol. I, Editura All Beck, Bucureşti, 2005.
Miga-Beşteliu, Raluca, Drept Internaţional, Introducere în Dreptul Internaţional Public, Ed. All, Bucureşti, 1997.
Miga-Beşteliu, Raluca, Drept Internaţional. Introducere în Drept Internaţional Public, Ed. All Beck, 1998.
Miga-Beşteliu, Raluca, rept Internaţional. Introducere în dreptul internaţional public, ediţia a III a, Editura All
Beck, 2003.
Miga-Beşteliu, Raluca, Organizaţii internaţionale interguvernamentale, Ed. All Beck, 2000.
Moca, Gheorghe, rept Internaţional, Editura politică, 1983.
Năstase, Adrian, Fundamentele organizării internaţionale, Editura Uranus, Bucureşti, 2006.
Năstase, Adrian, -rganizarea internaţională, Universitatea ÄValahia´ Târgovişte, 2001.
Negro, Sandra Cecilia, în Cooperación especial comunitaria, regimen juridico, exploración, explotación del
espacio, Ediciones Ciudad Argentina, 1997.
Niciu, Marţian I., rept Internaţional
ublic, Editura Servosat Arad, 1999.
Niciu, Marţian I., Introducere în dreptul internaţional, Ed. Piramida, Craiova, 1992.
Niciu, Marţian I., Marcu, Aurel, Diaconu, Nicoleta, Purdă, Nicolae, Macarovski, Laura, ocumente de drept
internaţional public, Ed. Lumina Lex, 2002.
Nunoz, Jose Manuel Lacleta, El derecho en el espacio ultraterrestre, Reál Institute Elcano de Estudios
Internacionales y Estrategicos, 2005.
Nys, E., Le Droit International, Les Principes, les Théories, les Faits, 1912.
O¶Kolie, Charles, International Law of —atelite emote —ensing and -uter —pace, Dubuque, Kendall/Hunt
Publishing Co., 1989.
Oprean, Horea, Incursiune în dreptul cosmic, Editura Servo-Sat, Arad, 2000.
Pangracio, Jean Paul, Droit International des espace, air/mer/fleuves/terre/cosmos, Armand Colin/Masson, Paris,
1997
Paul, V. Johnson, Tiempos modernos, Javier Vergara Editor, Buenos Aires, 1988.
Peebles, Curtis, Guardians: —trategic econnaissance —atellites, Presidio, Novato, California 1987.
Peyrefitte, Léopold, roit de l¶espace, Ed. Precis Dalloz, 1993.
Popescu, Dumitra, Năstase, Adrian, Coman, Florian, rept internaţional public, ediţie revăzută şi adăugită, Casa
de Editură şi Presă ÄŞANSA´ SRL, Bucureşti, 1994.
Popescu, Dumitra, Năstase, Adrian, rept Internaţional
ublic, Casa de editură şi presă Şansa SRL, Bucureşti,
1997.
Popescu, Dumitra, Năstase, Adrian, rept Internaţional
ublic, Ediţie revăzută şi adăugită, Casa de editură şi
presă ÄŞansa´ SRL, Bucureşti, 1997.
Preda-Mătăsaru, Aurel, Tratat de rept Internaţional
ublic, ediţia a II a revizuită şi adăugită, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2006.
Richelson, Jeffrey T., Un secol de spionaj. Serviciile de informaţii în secolul XX, Ed. Humanitas, 2000.
Richelson, Jeffrey, The Canyon
rogram, lucrare nepublicată, 1994.
Ridruejo, José A. Pastor, Curso de Derecho International Público y organizaciones internacionales, Tecnos, 2001.
Rigalt, Antonio Francoz, erecho Aerospacial, Ed. Porrua, Mexico, 1981.
Rousseau, Ch., Droit international public, 1970.
Sanctis, Francesco de, Istoria Literaturii Italiene, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1965.
Santamaria, P. Andrés Sáenz de, Curso de erecho Internacional
blico, Oviedo, 1983.
Scăunaş Stelian, rept internaţional public, Editura All Beck, Bucureşti, 2002.
Schrogl, Kai-Uwe, Davies, Charles, A new look at the Älaunching state´.
Tackacs, Ludovic, Niciu, Marţian I., rept internaţional public, Editura Didactică şi Pedagogică, 1976.
Universul, Enciclopedia Larousse RAO, 1996.
Vaszquez, Seara, erecho y politica en el espacio cosmico, UNAM, Instituto de investigacione juridica, Mexico,
1983.
42
Velasco, Manuel Diez de, Las organizaciones internacionales, Ed. Tecnos, Madrid, 2006.
Vilary, Michel, Fuentes del Derecho Internacional Público, Mexico, 1985.
Williams, Silvia Maureen, Telecomunicaciones por satélite, ed. Abelado Perrot, Buenos Aires, 1981.
World Encyclopedia ± Oxford University Press.

  
 
}}The
ike eport, Spokesman Books, Nottingham, 1977.
Abreu, 'oselyn Bermudey, Andrade, Alix Aguirre, Fernandez, Nelly Manasia, 2006.
Ago, Roberto, La Codification du droit international et les problèmes de sa réalisation.
Ambroseti, E., The relevance of remote sensing to third world economic development: same legal and political
aspects, New 'ork University Journal of International law and politics, vol. 12, no. 5, 1980.
Aninat, Raimundo Gonzales, El derecho del espacio y la Cooperación Internacional.
Aranda, Bautista, A las Puertas del Espacio.
Arbor, Ann, Remote Sensing and the Kyoto Protocol. A review of Available and Future Technology for
Monitoring Treaty Compliance, 22 octombrie 1999.
Argańarás, Luis F. Castillo, Satellite technology as a source of Integration. A comparative analsys:
EUROPE/MERCOSUR, în The Law of Outer Space, Houston, 2002.
Bahrami, M., Golrounia, A., Moghani, T., Shajiee, Sh., —pace ebris Measurment, Analysis and —tudy a Tool For
Global Cooperation, publicat în American Istitute of Aeronautics and Astronautics, Houston, 2002.
Ball, Desmond, The hyollite
rogram, Australian National University, Canberra, 1982.
Benko, Marietta & Schrogl, —pace Law at Unispace III and Beyond, IISL, 1997.
Bhatt, S., Need for combining space law with environmental law and global federalism, Viena, July, 1999.
Boeke, Via Satellite, ianuarie 1996. 
Bohlmann, Ulrike M., -rbites et fréquences à l´Agence —patiale Européene, în Journée d études de la Comission
spatiale, Societé Française de Droit Aérien et spatial ± Lyon, 2005, Éditions A. Pedone.
Boletin Oficial del Estado, 28 martie 2003.
Bosch, Miguel Marin, Material Fusil, 22 iunie 2006.
Castańeda, Jorge, †alor juridico de las resoluciones de las aciones Unidas, Ed. Colegio de Mexico, Distrito
Federal, 1967.
Castańeda, Jorge, Valor juridico de las resoluciones de las Naciones Unidas, R.C.A.D.I. 1970.
Catena, Johanna, Acquisition of Space Weapons, the legal, political and military impact for international peace
and security, Houston, 2002.
Cedeno, Victor Rodriguez, Torres Cazorla, Maria Isabela, Contribuţie la studiul actelor unilaterale ale statelor. -
posibilă codificare?, Revista Română de Drept internaţional, nr. 3, iulie-decembrie 2006, Universitatea
Nicolae Titulescu, Centrul de cercetare ştiinţifică.
Chagas, I., ICA-s Communications, avigation, —urveillance/Air Traffic Management (C —/ATM) —ystem, a
presentation made at the UN's 16th Session of the Inter-Agency Meeting on Outer Space Activities, Viena,
3 octombrie 1994.
Chappez, Jean, Les tehnologies spatiales au service de la lutte contre

les catastrophes.
Cheng, B., United Nations Resolutions on Outer Space: ÄInstant International Customary Law? Indian Journal of
International Law, vol. V, 1965.
Christal, C.Q., Remote Sensing and International Law, Annals Air and Space Law, vol. V, 1980.
Clerc, Philippe, Evolution of Space Law în France Main Lines of the 2002 Study Report for the Minister, 2002.
Cocca, Maria de las Mercedes Esquivel de, Militarization of —pace, în Colloquium on the Law of Outer Space,
Internacional Institute of Space Law, 2002.
Cocca, Aldo Armando, —atélites de Comunicaciones egionales y acionales, Revista del Colegio de Abogados
de Buenos Aires, vol. 48, no. I, 1988.
Collins, P., Funatsu, '., Collaboration with Aviation ± The Key to Commercialization of —pace Activities, IAF
Congress paper no. IAA ± 99 ± IAA.1.3.03, 1999.
Constantinescu, Diana, Oberth, Hermann, art. 95, în Michael H. Hart, op. cit.
Danilenko, Gennady M., Outer Space and the Multilateral Treaty-Making Process,.
De Selding ÄSatellite Allocation System Faces Colaps´ Space News, 16-22 septembrie 1996.
Diederks-Verschoor, The Increasing
roblem of —pace ebris and their Legal —olutions, Colloquium of the Law
of Outer Space, vol. 32, 1989.
Doyle, S., Space law and geostationary orbit: The ITU's WARC-ORB concluded, Journal of Space Law, vol. 17,
1989.
Durante, Definizione e delimitazione dello spazio extraatmosferico. Rivista di Diritto Internazionale, 1971.
El crecimento económico y las politicas oficiales, El Milagro de Asia Oriental ± fără autor.
El-Baz, Farouk, emote —ensing Today and Tomorrow: Applications în the Gulf egion, Centre for Remote
Sensing, Boston University, S.U.A.
43
Entorno Internacional de las Aplicaciones y politicas espaciales, Comisión Colombiana del Espacio, Revista
Análisis geográficos, no. 35, 2005-2006, fără autor.
Espada, C. Gutiérrez, El convenio sobre registro de los objectos lanzados al espacio ultraterrestre. Un comentario,
Revista de Politica Internacional, septiembre-octubre de 1975.
Espada, C. Gutiérrez, El vigésimo período de sesiones de la Subcomisión de Asuntos Jurídicos del Comité del
Espacio, en REDI, vol. XXXIII, 1981.
Espax, Ramon, Introducción al Derecho del Espacio Ultraterrestre, 2002.
Farand, André, évéloppements récents à LAgence —patiale Européene, în Annals of Air and Space Law, vol.
XXIV, 1999, ICASL McGill University and The Carswell Company, Ltd., Canada, pag. 396.
Ferrer, Aldo, Mercosur: Trayectoria, situación actual y perspectivas, Consejo Argentino de Relaciones
Internacionales, august 1995.
Filho, José Monserrat, —pace Traffic Management, Comparative Institutional Aspects, pag. 488, Proceedings of
the Forty-Fifth Colloquium, The law of outer space, 2002, American Institute of Aeronautics and
Astronautics.
Financial Times, Clash Over Patent on Space Looms, for Telecoms Groups, 8 mai 1995.
Fleitas, Rosaura, Conferencia de Buenos Aires, 14-20 de agosto de 1994, Instrumento internacional para
Protección del Medio Ambiente a partir del dańo causado por los derechos espaciales. COPUOS, 20
decembrie 1999, Nota de la Secretaria, Investigacione nacionales sobre la cuestion de los derechos
espaciales, seguridad de los satelites nucleares y problemas de la colision de las fuentes de energia nuclear
con los desechos espaciales.
Fleitas, Rosaura, Contaminacion del Espacio, 1995.
Fleming, D.J., State Sovereignty and the Effective Management of a Shared Universal Resources: Observations
Drawn from Examining Developments în the International Regulations of Radio communication, Annals
Air and Space Law, vol. 10, 1985.
Foley, Big and Little LE-s Face -ff, Aerospace America, Sept. 1995.
Gabrynovicz, Jeanne Irene, The International Space Treaty Regime în the Globalization Era, 2002.
Gabrynovicz, Joanne Irene, Remote Sensing Law: Obstacle or Opportunity for Geografic Information Systems.
Gal, Gyula, Military Space Activity în the Light of General International Law, 2002.
Gal, Ruth, Los satelites, las naves espaciales y nosotros.
Garcia, Elma del Carmen Trejo, Moreno, Margarita Alvarez, Análisis de la Política Nacional de los Estados
Unidos de America en Materia del Espacio Ultraterrestre, noiembrie 2006.
Gennady P. Zhukov,
revention of the -uter —pace Weaponization, American Institute of Aeronautic and
Astronautics, 2002.
Ghantt, John B., Status of Multilateral Space Agreements in International and United Space Law, 2002.
Goedhuis, D., The problems of the Outer Space and Air Space, R des C, 1982.
Goldman, Nathan, —pace
olitics and
olicy. An Evolutionary Perspective, 2004.
Gorove, S., The Geostationary -rbit: Issues of Law and
olicy, American Journal of International Law, 1979.
Grobiel, A., Legal definition of outer space, Lodz (Polonia), 1980.
Guererro, J. Poyo, Conde, L.A., erecho Aéreo. otas para su estudio, Madrid, 1991.
Hall, R. Cargill, escue and eturn of Astronauts on Earth and în -uter —pace, American Journal of International
Law, 1969.
Hashimoto, 'asuaki, Missile Defense and International Law, Tokio, 2002
Hernandez, Maria del Pilar, Obligatoriedad de las resoluciones de la organizacion de las Naciones Unidas en el
derecho nacional.
Hoffman, Russell D., Cassini and the United Nations Outer Space Treaty, 1997.
Honrubia, Victoria Abellán, La cooperación internacional en la solución de problemas de carácter económico y
social.
Huenda, Mauricio Iván del Toro, El fenómeno de soft law y las nuevas perspectivas del derecho internacional,
2007.
Infomacion sobre la legislacion nacional pertinente a la exploracion y utilizacion del espacio ultraterrestre confines
pacificos.
Instrument Amending the Constitution and the Convention of the International Telecommunication Union
(Geneva 1992) and Final Acts of the Plenipotentiary Conference, Kyoto 1994.
International Legal Materials, 1979.
Jaffe, L., Working Group on avigation —ervices —atellite, în International Cooperation în Outer Space: A
Symposium.
Jakhu, Ram, Bhattachanya, Raja, Legal aspects of —pace Tourism,
roceedings of Forty-Fifth Colloquium on the
law of -uter —pace, American Institute of Aeronautics and Astronautics, Houston, Texas, 2002.
Jones ÄFinding Solutions´ Space News, 17-23 February 1997.
Kapal, V., Mandl, V., Founder of Space Law Colloquium on the Law of Space Law, vol. II, 1968.
Kaya, 'urita, GNSS For military uses or preaceful uses? 2002.
44
Kerrest, Armel, Le rattachement aux états des activités privées dans l¶espace: Reflexions a la lumière du droit de
la mer, Annals of Air and Space Law, vol. XII-II, IASL, McGill, 1997.
Klaes, K. Dieter, EUMET—AT
lans.
Kries, Wulf von, Dual Use of Satellite Reomote Sensing.
La comunitá Internazionale, vol. XXXVIII, no. 1-2, 1983.
Lafferranderie, Gabriel and Tuinder, Paul Henry, The role of E—A în the Evolution of —pace Law, Journal of Space
Law, vol. 22, numbers 1 & 2, 1994.
Lee, R.S.K., Agreement on the Rescue of Astronauts, The Return of Astronauts and the Return of objects
Launched inot Outer Space.
Logsdon, J. and Monk, T., emote —ensing form —pace: A continuing Legal and
olicy Issue, Annals Air and
Space Law, vol. VIII, 1983.
Logston, John M., What weapon is în outer space already, Space Policy Institute, George Washington University,
2002.
Medina Ernesto Rodriguez, Nuestro derecho al espacio. La orbita geostacionaria de Una frustrada regulacion?.
Monaco, R., —overanita statale e spazio superatmosferico, Rivista de Diritto Internazionale, 1958.
Monjes, A., Actividades de Teledeteccion espacial en Argentina, 2008.
Moreno Ciro Manrique, Regímen Internacional de la Luna.
Munoz, Jose Manuel Lacleta, El derecho en el espacio ultraterrestre, Real Instituto Elcano de Estudos
Internacionales y Estrategicos, 2005.
Nobilia, Aida, Las fuentas del Drecho informatico, 2003.
Noorden, W. Ivon, INMARSAT Use by Armed Forces: A question of Treaty Interpretation, 1995, 23 Journal of
Space Law 1.
Olmo, Jorge Guttiérez del, Burgos, Miguel Victoriano Moreno, INDRA Espacio ± Departamento de
Teledeteccion, Pasado, Presente y Futuro de la Teledeteccion de Alta Resolucion, El satelite IKKONOS,
septiembre, 2000.
Operational Remote Sensing Satellite.
Paik, Andrew T., Incremental Steps for Achieving Space Security: The Need for a New Way of Thinking to
Enhance the Legal Regime for Space, în Houston Jornal of International Law, vol. 28(3), University of
Houston, 2006.
Peebles, Curtis, —pace flights, 1978.
Perek Physics, L., Uses and egulation în the Geostationary -rbit, 20 Colloquium on the Law of Outer Space,
1977.
Poyo, Rafael Garcia del, erecho especial, evista de Aeronautica, octombrie 2007.
Rafael García del Poyo, erecho Espacial; Revista de Aeronautica, oct. 2007.
Rajen, Gaurav, isarmament iplomacy, March-April 2002, Fostering Nuclear Transparency în South Asia
through Cooperative Remote Sensing Projects.
Reintanz, G., Mandl, Vladimir, The Father of —pace Law, Colloquium on the Law of Outer Space, vol. II, 1968.
eview of the concept of the launching state, în Report of the Legal Subcommittee on its Forty ± first Session,
Viena, 2-12 april 2002.
Romero, Francisco Sacristán, La teledetección satelital y los sistemas de protección ambiental, 2005.
Rousseau, Ch., Chronique de Fait Internationaux, ÄRévue Générale de Droit International Public´, 1977.
Sagar, David, The
rivatization of I MA—AT, Proceeding of the 41st IISL Colloquium on the Law of Outer
Space, Melbourne, 1998.
Salin, Patrick A. and Filho, José Monserrat, Envolving —pace Law and World
olitical Hegemones, American
Institute of Aeronautics Houston, Texas, 2002.
Sanger, David E., Tired of Relying on US, Japan Seeks to Expand Its Own Intelligence, Efforts, New 'ork
Times, 1 ianuarie 1992.
Seidl-Hohenveldenrn, J., Internacional

Economic —oft Law, R des C, 1979 II, vol. 163.
Selding, Peter B. de, ÄJoxe: —py —atellites Essencial for France, Space News, 13-19 mai 1991.
Slăvescu, Ioana Maria, Grigoraşcu, Victor Sorin, Organizaţii internaţionale de Telecomunicaţii la care România
este parte
Smith, D.D., Teleservices via —atellite, Alphon van den Rijn, 1978.
Smith, M.L., A new era for the international regulation of satellite communication, Annals of Air and Space Law,
vol. 14, 1989.
Smith, M.L., International egulation of —atellite Communication, Utrecht Studies and Space Law, vol. 7, 1990.
Soerensen, M., Principes de Droit International Public, în Revue, no. 101.
Space Activities of the United Nations and International Organizations, A review of the Activities and resources
of the United Nations, of its specialized agencies and of other competent international bodies relating to
the peaceful uses of outer space, United Nations, New 'ork, 1986.
Space Exploration and Applications: Papers presented at the United Nations Conference on the Exploration and
Pacefull Uses of Outer Space, Viena, 14-27 August 1968 (United Nations, Sales No. E 69. I. 16, vol. I).
45
Sterns, P.M., Tennen, L.I., Pirateering and Profiteering on the Moon and other Celestian Bodies: Debunking the
Myth of Proprety Rights in Space.
Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă a României ± Orizonturi 2013-2020-2030, Centrul Naţional
pentru Dezvoltare Durabilă ± Proiect V5 ± Rev. 1,15 mai 2008.
Swaminathan, Sriram, Making Space Law relevant to basic space science în the Commercial Space Age.
Takaya, 'uri, GNSS for Military Uses or Peaceful Uses? American Institute of Aeronautics and Astronautics,
Houston, Texas, 2002.
Tarjanne, P., —pace ews, februarie-martie, 1996.
Tetsuo, 'asaka, —pace ebris, Shokobou, 1997.
The New 'ork Times.
Thomson, J., Mireteky et. al., 1971.
Tinaco, Jorge Ulises Caramona, Panorama y propuestas sobre la aplicabilidad de los derecho fundamentales de los
grupos en situacion vulnerable
United Nations, Space Activities of the United Nations and International Organizations, Houston, 1986.
United Nations, Space Activities of the United Nations and International Organizations, New 'ork, 1986.
Valnor a Leister, Brazil-Ukraine Partnership for the Use of the Alcantra Launch Center, 2002, Houston AAIA.
Velasco, Manuel Diez de, Las -rganizaciones Internacionales, Tecnos Madrid, 2006.
Verhoef, P., Progress în Implementation of the Proposals of the Satellite Green Paper în the European
Community, Acta Astronautica, vol. 30, 1993.
Villalobos, José Humberto Catro, La tercera conferencia de las Naciones Unidas sobre el espacio ultraterrestre y el
derecho.
Voute, C., —ome consequences of the
olicy, vol. 5, no. 4, noiembrie 1987.
Weill, Prosper, Towards elative ormativity in International Law, 77 American Journal of International Law,
1983.
Williams, Maureen, Observando la Tierra desde el Espacio a la Luz del Principio de la Soberania, Revisa
Brasileira de Direito Aeroespacial.
'oshio, Sunoke, Tecnologia de vanguardia, 1997.
'
   $, 
  . 

 ,   ,
  

   ,
     
Acordul asupra activităţilor statelor desfăşurate pe Lună şi alte corpuri cereşti, 14 decembrie 1979.
Acordul de înfiinţare a INTERSPUTNIK din 1971, ratificat în iulie 1972.
Acordurile bilaterale SALT I şi II şi Tratatul asupra rachetelor antibalistice, 1972.
Actul Final adoptat de a doua sesiune a Conferinţei WARC-ORB 1988, Geneva 1988.
Actul Final al Conferinţei de la Helsinki.
Anexa la Legea nr. 437/2006.
Anexa la Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U. nr. 41/65/3, decembrie 1986.
Ansamblea General Decimosexto período de sesiones, sesiunea plenară 1070 din 4 decembrie 1961.
Argentina-Brazil Working Paper.
Boletin del Centro Espańol de Derecho Especial, Telecomunications.
C.I.J.; Recueil, 1996.
Carta ONU, art. 2, paragraful 1 şi art. 78, adoptată în 1945 la Conferinţa de la San Francisco.
Conferinţa Asociaţiei de Drept Internaţional, Buenos Aires, Argentina, 1994.
Conferinţa asupra Mediului convocată de Naţiunile Unite la Stockholm, 5-16 iunie 1972.
Conferinţa pentru cooperare economică în Pacific (PECC).
Convenţia asupra dreptului mării, 1982.
Convenţia asupra interzicerii folosirii mediului înconjurător în scop militar sau ostil din 1977.
Convenţia de amendare a INMARSAT, XXIV Annals Air and Space Law, 1999.
Convenţia de înfiinţare a Organizaţiei Europene de Telecomunicaţii prin Satelit; 15 iulie 1982.
Convenţia de la Chicago din 7 decembrie 1944 asupra aviaţiei civile internaţionale.
Convenţia de la Viena din 1969 asupra dreptului tratatelor.
Convenţia din 1982 asupra dreptului mării.
Coordination of Outer Space Activities Within the United Nations System: Programmes of Work for 1995 and
1996 and Future 'ears.
Declaraţia Adunării Generale a ONU, 1970.
Declaraţia cu tema Cooperarea internaţională pentru utilizarea spaţiului Cosmic în scopuri paşnice, New 'ork, 21
octombrie 2003.
Decretul argentinian nr. 1378, din 16 august 1992, prin care se constituie Comitetul Naţional pentru Asia şi
Pacific.
Decretul Consiliului de stat nr. 255 din 21 iulie 1971.
46
Decretul nr. 106/28.06.1993.
Documentele Conferinţei UNISPACE III din anul 1999.
Documentele Naţiunilor Unite /a/ac.105/787 din 19 aprilie 2002.
Documentele Naţiunilor Unite 105/620, 21 noiembrie 1995.
Documentele Naţiunilor Unite A/3902 din 2 septembrie 1958.
Documentele Naţiunilor Unite A/41/20, 1986.
Documentele Naţiunilor Unite A/5/109 din 30 martie 1962.
Documentele Naţiunilor Unite A/5/81 din 27 septembrie 1962.
Documentele Naţiunilor Unite A/5109, 1962.
Documentele Naţiunilor Unite A/5181, 1962.
Documentele Naţiunilor Unite A/A.C.105/136, 1974.
Documentele Naţiunilor Unite A/AC 105/1.6, 14 septembrie 1962.
Documentele Naţiunilor Unite A/AC 105/38 din 1967.
Documentele Naţiunilor Unite A/AC 105/564, 21 decembrie 1993.
Documentele Naţiunilor Unite A/AC 105/C.2/L 12, 11 iulie 1966.
Documentele Naţiunilor Unite A/AC 105/C2/SR 60.
Documentele Naţiunilor Unite A/AC 105/C2/SR 71.
Documentele Naţiunilor Unite A/AC, 105/339/19 aprilie 1985.
Documentele Naţiunilor Unite A/AC.10/605, 24 februarie, 1995. Report of the Scientific and Techincal
Suc-Commitee on the Work of its Thirty Second Session.
Documentele Naţiunilor Unite A/AC.105/124 din 1974.
Documentele Naţiunilor Unite A/AC.105/340/Rev.1 şi A/AC.105/341/Rev1.
Documentele Naţiunilor Unite A/AC.105/571, 10 martie, 1994. Report of the Scientific and Technical
Sub-Commitee on the Work of its Thirty-First Session.
Documentele Naţiunilor Unite A/AC.105/672, 10 martie 1997.
Documentele Naţiunilor Unite A/AC.105/779, Roma, 23-25 ianuarie 2002.
Documentele Naţiunilor Unite A/AC.105/809, Informare asupra Cursului Practic Naţiunile Unite ± Agenţia
Spaţială Europeană (ESA) asupra aplicaţiilor teledetecţiei şi educaţia, Damasc, 29 iunie-3 iulie 2003.
Documentele Naţiunilor Unite A/AC.105/C2/7/1977.
Documentele Naţiunilor Unite A/AC.105/C2/SR250, Manual IV.
Documentele Naţiunilor Unite A/C1/1047, Treaty on Remote Sensing, Draft Basic Articles.
Documentele Naţiunilor Unite A/C1/PV 1493.
Documentele Naţiunilor Unite A/PV 1499.
Documentele Naţiunilor Unite S/CB/Rev.1 (18.848).
Documentele Naţiunilor Unite, A/AC.105/680, 1 decembrie 1997, Investigacion nacional sobre la cuestion de los
derechos espaciales, seguridad de los satelites nucleares.
Documentele Naţiunilor Unite, A/AC.105/C.2/SR.263.
Documentele Naţiunilor Unite. A/AC.105/C.2/SR.220.
Documentele oficiale ale adunării Generale a ONU, Rezoluţia a fost adoptată în sesiunea plenară 1280 din 13
decembrie 1963.
Documentele Radio Conferinţa Administrativă Mondială pentru Telecomunicaţiile Spaţiale din 1971.
Documentele sesiunii plenare 1265 a Adunării Generale ONU din 27 noiembrie 1963.
Documentos Naciones Unidas, Ansamblea General, COPUOS, A/AC.105/912, 29.
Documentos oficiales de la Ansamblea General, Naciones Unidas, 47 periodo de sesione A/AC.105/912, 29
ianuarie, 2008.
Documents of World Administrative Radio Conference ± Orbit, 1985.
HG Nr. 923/20.11.1995.
Informe del Banco Mundial, Washington D.C., SUA, 1993.
Land Remote Sensing Commercialization Act din 1984.
Legea 40/1993 de ratificare a acordului dintre Guvernul României şi Agenţia Spaţială Europeană privind
cooperarea sapaţială în scopuri paşnice.
Legea 110 din 10 octombrie 1996.
Legea nr. 549/18 decembrie 2003.
Limited Test Ban Treaty ± 1963.
Monitorul Oficial al României nr. 143/30.06.1993.
Monitorul Oficial nr. 300 din 21 noiembrie 1996.
Official Records of the General Assembly, 17th session (1962) Annexes, Agenda item 27, UN Doc. A/5/181.
Outer Space Treaty, Bureau of Public Affairs, U.S. Department of State.
Prezentare ştiinţifică şi tehnică a secretarului COPUOS, 20 aprilie, 1998.
Proiectul Gabcikovo-Nagymaros, dedus Curţii Internaţionale de Justiţie, în C.I.J., Recueil, 1997.
Raportul cele de-a 10-a sesiune a Adunării de la Caracas, Venezuela.
Raportul Subcomitetului Tehnico-ştiinţific la cea de-a 32-a, din 24 februarie 1995.
47
Raportul subcomitetului tehnico-ştiinţific la cea de-a 34-a sesiune.
Report of the Ad-hoc Commitee on the Peaceful Uses of Outer Space, U.N. Doc. A/4141, 14 iulie 1959.
Report of the Committee on the Peaceful Uses of Outer Space, 27. sept. 1962.
Report of the Committee on the Peaceful Uses of Outer Space, UN Doc. A/53/20, 1998.
Report of the Scientific and Technical Sub-committee on the Work of its Fifteenth Session, 13 February-2 March,
1978.
Report on the Scientific and Technical Subcommittee on the Work of its Thirty ± second session, UN DOC
A/AC.105/605, 24 februarie 1995.
Rezoluţia 1962/1963.
Rezoluţia 1963 (XVIII) asupra cooperării internaţionale privind utilizarea spaţiului cosmic în scopuri paşnice.
Rezoluţia A 315/1974.
Rezoluţia A 69/1964.
Rezoluţia A 70/65.
Rezoluţia A/37/82 din 10 decembrie 1982.
Rezoluţia a/41/65 din 1986.
Rezoluţia Ad. Gen. ONU, adoptată în a 1085 ± sesiune plenară din 20 decembrie 1961.
Rezoluţia Adunării Generale a O.N.U. nr. 37/92 din 10 decembrie 1982.
Rezoluţia Adunării Generale a ONU (XV) din 20 decembrie 1960
Rezoluţia Adunării Generale a ONU 1148 din 13 decembrie 1957 a fost adoptată la iniţiativa Statelor Unite ale
Americii.
Rezoluţia Adunării Generale a ONU 1348 (XIII) din 13 decembrie 1958.
Rezoluţia Adunării Generale a ONU 1380 (XIV) din 20 noiembrie 1959.
Rezoluţia Adunării Generale a ONU 1472 A (XIV) din 12 decembrie 1959.
Rezoluţia Adunării Generale a ONU 1665 (XVI) din 4 decembrie 1961.
Rezoluţia Adunării Generale a ONU 1721 A (XVI) din 20 decembrie 1961.
Rezoluţia Adunării Generale a ONU 1721/1963.
Rezoluţia Adunării Generale a ONU 1722 (XVI) asupra dezarmării.
Rezoluţia Adunării Generale a ONU 1884/XVIII din 17 octombrie 1963.
Rezoluţia Adunării Generale a ONU 1911 (XVIII) asupra denuclearizării Americii Latine.
Rezoluţia Adunării Generale a ONU 1962 (XVIII) din 1963.
Rezoluţia Adunării Generale a ONU 3235/1974.
Rezoluţia Adunării Generale a ONU 49/33 din 9 decembrie 1994.
Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr. 2153/1966.
Rezoluţia asupra Principiilor ce guvernează teledetecţia prin satelit din spaţiul extraatmosferic, 1986.
Rezoluţia U.N.G.A. 2345, 19 decembrie 1967.
Tratatul asupra Antarcticii, 1 decembrie 1959.
Tratatul asupra interzicerii testelor cu arme nucleare în atmosferă.
United Nations Space Activities of the United Nations and International Organizations, New 'ork, 1986.
United Nations, Space Activities of the United Nations and International Organizations, New 'ork, 1986.
— Œ   
http://web.rosa.ro/romanian/general/News/1999/rUNISPACE_Buc.htm
http://books.google.ro
http://cimss.ssec.wisc.edu
http://dsostenibile.com.ar/situacion-inter
http://earthobservations.nasa.gov
http://embacuba.cubaminrex.cu
http://enwikipedia.org
http://ggt.conae.gov.ar
http://icesatgsfc.nasa.gov/intro.html
http://internacional2007.umag.googlepages.com
http://serviciaf.igac.gov.cl
http://strategia.ncsd.ro
http://tesionline.com/
http://usuarios.lycos.es
http://web.Rosa.Ro/romanian/Documents/rNational_Papers99htm
http://web.rosa.ro/romanian/general/
http://web.rosa.ro/romanian/general/rchronology.htm
http://www.glen.org
http://coello.ujaen.es/asignaturas/teledeteccion/html
48
http://omega.i/ce.edu.mx
http://pe.news.yahoo.com
www.acronim.org.uk
www.alfa.redi.org
www.animatedsoftware.com
www.anuarioasiapacifico.es
www.aster.org
www.atic.org.ro
www.belspo.be
www.bibliojuridica.org
www.cce.gov.co,8080
www.cdep.ro
www.cede.org/boletines/numero10/derecho.htm
www.centenialofligh.gov
www.cinu.org.mx
www.cinu.org.mx/temas/Derint/espacios.htm
www.cooperativa.cl
www.copslocales.com
www.derecho.usmp.edu.pe
www.diputados.gov.mx
www.diputados.gov
www.editorial.unca.edu.ar
www.eecs.umich.edu/Kyoto
www.epa.gov/geoss
www.eumetsat.int
www.fas.org
www.financiarul.ro
www.hysyorycentral.com
www.igac.gov.co.8080
www.itu.int
www.itu.int/phorum/
www.jornada.unam.mx
www.juridicas.unam.mx
www.law.berkley.edu
www.lexureditorial.com
www.mag.gob
www.mappinginteractivo.com
www.onu.com
www.onu.gov
www.realinstitutoelcano.org
www.referatele.com
www.ro.wikipedia.org
www.sbda.org.br
www.scaifraundhofer.de
www.scielo.org.ve
www.space4peace.org
www.spacefuture.com
www.spacelaw.com
www.spacelaw.com.au/content/telecom.htm
www.state.gov
www.telecomunicatii.ro
www.um.es/geograf/sigmur/teleder/intro/pdf
www.un.org/events/unispace
www.uncosa.unvienna.org
www.unode.org/documents/commisions
www.unoosa.org
www.unosa.org/pdf/reports
www.wmo.ch

s de geografie. Teledetectia (Mar Dec 18, 2007 8:11 pm)


Curs de geografie. Teledetectia

1. Definitia teledetectiei
Teledetectia este procesul de captare de la distanta mare a semnalelor emise sau remise de catre
obiecte si procese si de descifrare a acestor semnale pt obtinerea de informatii despre obiectele si
procesele respective.

2. Semnalele emise
-sunt acele manifestari pe care obiectele le pun in evidenta ca urmare a modului lor specific de
existenta in spatiu si de manifestare.

4. De cate feluri pot fi semnalele emise si de ce


- active produsul unor emisii programate intr-un sistem tehnic si dirijate de la bordul aeronavelor
in directia suprafetelor care sunt sau vor fi prospectate
- pasive produse in mod instantaneu de catre obiecte, exprimand caracteristicile proprii

5.-7. Spectrul electromagnetic


Def.: . este o alcatuire complexa fizico-chimica care include o multitudine de categorii de radiatii
vizibile, radiatii invizibile, microunde, sunete, ultrasunete; este sursa de provenienta a semnalelor
emise si remise.
Are 2 surse naturale de provenienta:
- Soarele cea mai importanta sursa, difuzata atat in spatiile extraterestre cat si pe Pamant prin
intermediul atmosferei.
- Pamantul in urma dezintegrarii din interiorul scoartei realizeaza emisii de radiatii gamma,
radiatii calorice, si care ajung la suprafata scoartei terestre incarcand cu aceasta energie toate
obiectele existente.

8. Ferestre atmosferice
Alte radiatii ale semnalelor in masura sa strabata fara a fi alterate in spatiul atmosferic, care
permit trecerea semnalelor prin atmosfera se numesc ferestre atmosferice.

9. Imaginile neconventionale
sunt rezultatul sistemului complex de cartare a semnalelor emise si remise de diferite intensitati
de la diferite distante si in concordanta cu sursele lor de provenienta care au condus la obtinerea
imaginii aerospatiale.

10. Imaginea digitala


este imaginea primara  in procesul de inregistrare din teledetectie creaza o infatisare de imagini
codificate abstracte, de aceea pe suprafata ei nu reperam infatisari sau fizionomii obisnuite;
acest tip de imagine, printr-o prelucrare tehnica adecvata, realizeaza o diversitate de imagini
aerospatiale cu o multitudine de aspecte si selectii de continut.

11. Tipuri de imagini de teledetectie color


- color natural cand toate structurile de obiecte si componente sunt retinute pe imagini
aerospatiale prin cromatica lor caracteristica
- color spectro-zonal cromatica naturala suporta unele schimbari conditionate de benzile
spectrale care au fost utilizate astfel ca unele dintre obiecte si componente se pot infatisa prin
pozitia si forma lor dar prin nuante cromatice modificate
- color fals-color culorile sunt integral substituite astfel : verde prin rosu, albastru prin galben,
rosu prin verde si galben prin albastru ; sunt conditionate de retinerea pe aceste imagini a unor
informatii de un anumit grad de existenta. Ex pt bazine hidrografice  stabilirea cu precizie a
adancimilor, a chimismului, etc.

12. Aerofotogrammetria
Este ramura teledetectiei care vizeaza prospectarea arealelor geografice di spatiul atmosferic prin
diferite modalitati de zbor; produsul final reprezinta fotografia conventionala (propriu-zisa)
Surse: }producerea de fotografii aeriene prin prospectarea din atmosfera Pamantului;
}prelucrarea ehnica mai avansata a imaginii de teledetectie.

13. Imaginile conventionale


Sunt rezultatul aerofotogrammetriei.
Aerofotograma este o imagine statica instantanee si obiectiva a suprafetei terestre. Inregistreaza
si reda starea obiectelor si proceselor de pe suprafata terestra pe o durata de ordinul sutimilor de
secunda. Cum in general majoritatea obiectelor nu sufera schimbari vizbile intr-un timp atat de
scurt, se poate aprecia ca aerofotograma ofera o imagine statica a suprafetei terestre asa cum
arata ea la momentul fotografierii.

14. Diferenta dintre imaginile conventionale si cele neconventionale


In structura imaginii conventionale sunt prezente toate fizionomiile obiectelor si fenomenelor din
spatiile survolate fara a se face nici o selectie sau codificare.

15. Fotointrepretarea si aerofotointerpretarea


Aerofotointerpretarea = metoda de baza din aerofotogrammetrie cu sprijinul careia cu ochiul
liber dar mai ales cu instrumente si obiecte adecvate sa fie extrase informatii de ordin calitativ si
cantitativ pe care le detin fotografiile aeriene.
Fotointerpretarea = prima intentie de acest gen s-a aplicat imaginilor fotografice, de aceea se
numeste fotointerpretare. Imaginile se folosesc in scopuri practice, utilitare.

17. Aerofotointerpretarea tematica are doua sensuri:


1) aplicarea adecvata a acestei metode de lucru in diferite domenii de activitate tehnica, sociala,
economica;
2) specializarea adecvata si diferentiata in cadrul aceluiasi domeniu de lucru al acestei metode.

18. Teledetectia prin mijloace pasive


- se bazeaza pe captarea de la mari distante a categoriilor de semnale pasive emise in mod natural
de obiecte si fenomene;
- se refera la captarea unor semnale remise ca urmare a unei transmisii pregnante catre spatiile
survolate care dupa ce vin in contact cu obiectele din spatiile prospectate isi modifica insusirile
initiale ;
- provin din prelucrarea unor fluxuri naturale de emisii din spectrele electromagnetice si din
trimiterea acestora in directia spatiilor de investigatie.

19. Teledetectia prin mijloace active


- in teledetectie pot fi folosite nu numai radiatiile solare si cele emise de suprafata terestra si
obiectele de pe ea, ci se poate recurge la radiatii generate in mod artificial si care sa fie trimise
spre suprafata terestra si captate dupa ce au fost reflectate de ea; este vorba de o iluminare
artificiala a suprafetei terestre, ca in cazul fotografierii nocturne cu ajutorul parasutelor
luminoase.

20. Obtinerea imaginilor prin televiziune


- este vorba despre adaptarea sistemului TV in teledetectiee
- se bazeaza pe doua insusiri:
- insusirea de a retine vizual pe retina pentru un anumit timp imaginea unui obiect
- o imagine de obiect alcatuita dintr-o multitudine si diversitate de puncte poate fi perceputa ca
un mod global de imagini;
- consta in captarea la bordul aeronavelor preponderent de tip satelitar a semnalelor emise pasiv
de catre fiecare obiect component al fenomenelor spatiale prospectate.

21. Obtinerea imaginilor prin fototeleviziune


- imbina prospectarea imaginilor de tip neconventional de pe ecranul TV printr-un proces de
baleiaj care consta in transmisia de la bordul satelitului prin semnale emise in directia unor statii
de primire si captarea de la sol a intregii structuri a acestor imagini de TV.
22. Obtinerea imaginilor prin termografiere
Termografiere = procesul tehnic de teledetectie care se bazeaza pe captarea de la distante mari a
unor semnale termice emise pasiv de catre elementele componente spatiului geografic. Dinspre
suprafata terestra sunt emise spre atmosfera radiatii infrarosii care provin din doua surse.
Radiatiile din infrarosul apropiat provin numai din reflectarea de catre suprafata terestra a
radiatiilor care vin de la Soare; radiatiile din infrarosul mijlociu si indepartat provin din reflectia
de catre suprafata terestra si a obiectelor de pe ea infrarosii reflectate. Se poate realiza si noaptea
insa nu si cand este innorat.

23. Obtinerea imaginilor prin radiometrie


Radiometrele receptioneaza radiatiile electromagnetice cu ajutorul unor sisteme de baleiere
optice sau cu antene. Radiatiile receptionate sunt dirijate spre detectori adecvati lungimii de
unda; alternativ se trimite spre detectori si un flux de radiatii de referinta ai caror parametri sunt
determinati cu precizie. Dupa amplificare semnalele electrice sunt inregistrate sau transmise la
sol, unde pot fi vizualizate pe un tub catodic si fotografiate.

24. Obtinerea imaginilor cu scanere multispectrale


Scanerele multispectrale aparate care exploreaza prin baleiere terenul, radiatia captata fiind
dispersata si desompusa astfel in diverse benzi spectrale care sunt trimise catre detectori
specifici. Semnalele electrice furnizate sunt inregistrate pe benzi magnetice si apoi transmise de
la sol.

25. Obtinerea imaginilor cu radiolocatorul (radarul)


Radio Detection and Ranging  radarul  este un sistem de detectie si localizare prin undele
radio. Principiul de functionare: emiterea de microunde, cu intermitenta, si receptionarea lor
dupa ce au fost reflectate de obiecte. Dupa timpul scurs de la emitere si pana la receptia
semnalului reflectat se poate calcula distanta pana la obiectul respectiv.
Sistemul operativ de radar pentru teledetectie se numeste SLAR (Slide Looking Airborne Radar),
radar aeropurtat cu emisie laterala.
26. Obtinerea imaginilor cu LIDARul (radar laser)
Principiul laserului consta in emiterea unui fascicul de lumina coerenta de catre un cristal sau o
masa gazoasa atunci cand acestea sunt supuse unei excitatii externe. Lumina emisa este
monocromatica; fasciculul de raze luminoase este ingust, ducand la o mare concentrare de
energie pe suprafata pe care este proiectat.

27. Obtinerea imaginilor cu sonarul


Pentru explorarea fundului bazinelor acvatice nu pot fi folosite decat undele sonore si
ultrasunetele, care se propaga prin apa. In sistemul SONAR (= radar cu ultrasunete) un generator
de ultrasunete este lansat in apa la mica adancime si emite ultrasunete care se propaga pana la
fundul bazinului acvatic. Aici ele sunt reflectate si, in parte, se intorc spre suprafata, unde sunt
captate de microfoane speciale (geofoane). Semnalele electrice modulate de microfon sunt
amplificate si vizualizate intr-un cinescop, putand fi fotografiate.
Trimitand ultrasunetele orientat, se poate baleia fundul bazinului acvatic pe linii perpendiculare
pe directia de deplasare a navei care poarta aparatura. In felul acesta se obtine o imagine
fotografica a fundului bazinului acvatic pe care se individualizeaza relieful submers si alcatuirea
litologica.

28. Aerofotograma, imagine statica instantanee


Intrucat mijloacele de transport ale camerelor fotografice se deplaseaza cu viteze mari, pentru a
evita trenarea imaginii pe materialul fotografic, este necesar ca timpul de expunere sa fie cat mai
scurt. Expunerea tb sa fie insa suficient de indelungata pentru ca radiatiile sa impresioneze
materialul fotografic in asa fel incat imaginea obtinuta sa redea cat mai bine detaliile din teren.
S-a ajuns astfel ca timpul de expunere sa fie de ordinul sutimilor de secunda.Cum in general
majoritatea obiectelor si proceselor nu sufera schimbari vizibile intr-un timp atat de scurt, se
poate aprecia ca aerofotograma ofera o imagine statica a suprafetei terestre, asa cum arata ea in
momentul fotografierii.

29. Aerofotograma imagine obiectiva


Obiectivitatea imaginii fotografice are mare valoare pt fotointerpretare caci, in felul acesta,
aerofotograma reda destul de fidel realitatea incat o poate inlocui pentru a permite efectuarea
observatiei indirecte.

30. Ce sunt datele de identificare pt imaginile fotoaeriene


Aerofotogramele se prezinta de obicei sub forma de copii pozitive de contact realizate pe hartie
fotografica. De obicei sunt de forma patrata, de 23/23 cm. Pe aerofotograme sunt marcate unele
date informative. Pe colturi sau pe mijlocul laturilor sunt indiciile fotogramei, sub forma unor
crestaturi, cruciulite sau puncte care permit aflarea punctului central.

31. Claritatea imaginilor fotoaeriene


- caracteristica importanta a imaginilor fotoaeriene, poate fi exprimata prin contururi nete ale
obiectelor si detaliilor. Depinde de calitatile obiectivului camerei aerofotogrammetrice, de
corectitudinea punerii la punct, de asezarea corecta a filmului si de planeitatea lui.
32. Puterea de rezolutie
Reprezinta caracteristica ce arata limita celor mai fine detalii liniare care pot fi detectate pe
aerofotograme. Ca si pentru obiectivul camerei, ea se exprima prin numarul de linii albe si negre
care pot fi observate pe distanta de 1 mm. In cazul unui contrast puternic marimea detaliului ce
poate fi detectat pe o aerofotograma cu putere de rezolvare de 20 linii/mm poate ajunge la 0,2
mm, dar pentru un contrast mai mic aceasta marime ajunge la 0,5 mm.

33. Imaginile fotoaeriene nadirale si inclinate


34. Imaginile fotoaeriene oblice si panoramice
35. Procedee de aerofotointerpretare

36. Criterii de aerofotointerpretare: forma si marimea


FORMA se refera la aspectul imaginii ob reprezentat pe aerofotograma. Este unul dintre cele mai
importante criterii de aerofotointerpretare, precum si de identificare obiectelor reale prin
observatia directa. In recunoasterea obiectelor dupa acest criteriu un rol importanta il are scara.
Destul de complicata este identificarea formelor dupa de relief, intrucat adancimile si inclinarea
versantilor sunt exagerate.
MARIMEA ob si a imaginilor. Desi marimea imaginii nu permite singura identificarea
obiectelor, imppreuna cu forma poate duce la identificare. De exemplu, imaginea casei si cea a
custii sunt asemanatoare ca forma, insa dimensiunile arata evident deosebirile dintre cele doua.
Acest criteriu se poate aplica corect in functie de scara imaginilor, caci daca scara devine prea
mica, odata cu pierderea formei, obiectele isi pierd si caracteristicile dimensionale.

37. Criterii de aerofotointerpretare: culoarea si tonul


CULOAREA in cazul fotogr color si TONUL in cazul fotogr alb/negru.
CULOAREA este un criteriu sigur si usor de folosit, dar se impune ca redarea culorilor sa fie cat
mai fidela si sa se cunoasca data aerofotogramei  unele obiecte de ex vegetatia isi modifica
culoarea dupa sezon. In cazul fotogr fals-color, fotointrepretatorul tb sa stie bine corespondenta
reala a culorilor de pe aerofotograma sau stereomodel (verde=>rosu, albastru=>galben,
rosu=>verde, galben=>albastru)
TONUL are o valoare relativa, depinde de mai multe variabile. Diferite parti ale aceluiasi obiect
pot sa apara in tonuri diferite, in functie de gradul de iluminare si de directia in care reflecta
lumina. De exemplu fetele unui acoperis apar cu tonuri diferite si acest fapt isi are valoarea lui
intrucat tocmai diferentierile de ton sugereaza forma obiectului.

38. Criterii de aerofotointerpretare: umbra si pozitia


UMBRA = criteriu indirect de mare importanta, ea reda destul de bine forma unor obiecte
izolate. Forma umbrei se aseamana adesea cu forma siluetei obiectului care o genereaza, de ex in
cazul arborilor, caselor, etc.Lungimea umbrei indica inaltimea obiectului iar orientarea ei permite
stabilirea punctelor cardinale sau a orei de fotografiere.
POZITIA imaginii obiectului in raport cu imaginile altor obiecte poate ajuta la identif obiectului.
Asadar, pozitia unei cladiri mari langa o cale ferata si legata printr-o strada sau sosea de o
localitate duce la concluzia ca este vorba de o o gara, in timp ce o cladire asemanatoare dar
situata la marginea unui oras, fara cale ferata in preajma, poate duce cu gandul la un spital sau la
o cazarma. Modelele stereoscopice sunt mai potrivite decat aerofotogramele singulare pentru
analiza pozitiei unui obiect, deoarece ele redau si pozitia in plan vertical exprimand mai bine
raporturile dintre obiecte.

39. Criterii de aerofotointerpretare: densitate si dispersie


DENSITATEA imaginilor unei categorii de obiecte poate servi drept criteriu de intrepretare si
identificare a acestora. De ex, densitatea arborilor dintr-o plantatie este mai mica decat intr-o
padure naturala de aceeasi specie. Densitatea retelei hidrografice poate exprima gradul de
permeabilitate al rocilor care alcatuiesc regiunea, dar si informatii climatice.
DISPERSIA, adica gradul si modul de impprastiere a obiectelor pe o anumita suprafata poate fi
un crit de aerofot. De ex existenta unor bolovani mari dispersati pe un relief slab ondulat permite
sa se traga concluzia ca este vb de blocuri eratice.

40. Criterii de aerofotointerpretare: textura si structura


TEXTURA reprezinta marimea punctelor care redau obiectele prea mici pentru a apara cu
imagini distincte la scara fotogramei. Deci ea depinde de marimea obiectelor si de scara
fotogramei. Se pot stabili scari de textura, deosebindu-se texturi foarte fine, fine, mijlocii,
grosiere, foarte grosiere, eventual si cu grade intermediare. Permite sa se deosebeasca intre ele
culturile agricole, deoarece paioasele si pl furajere apar cu txt fina sau f fina, prasitoarele au txt
mijlocie, cartofii si sfecla de zahar au txt grosiera, vita de vie cu txt f grosiera.
STRUCTURA poate servi la identificarea unor categ de obiecte si procese geografice. De ex
structura divergenta a retelei hidrografice poate indica o miscare de ridicare a scoartei terestre; o
structura radiara centrifuga poate trada existanta straveche a unui con vulcanic etc.
In multe cazuri la identificarea obiectelor individuale sau a gruparilor de obiecte este suf un sg
criteriu, dar mult mai facila si mai exaca devine identificarea prin utilizarea mai multor criterii
deodata.

43. Aerofotointerpretarea reliefului


Pt a realiza o fotointerpretare cat mai corespunzatoare a reliefului este necesara respectarea unor
masuri si operatii de lucru, acestea vizand o serie de cerinte cu specific tehnic fotogrammetric, o
anumita pregatire geografica generala, cat si una speciala in domeniul geomorfologic.
-alegerea materialului fotogrammetric se face in functie de unele caracteristici tehnice specifice:
categoria de imagine in functie de pozitia axului optic de aerofotografiere; scara
aerofotogramelor; tonul sau culoarea filmului sau aerofotogramelor. Aceste cerinte sunt
determinate de scopurile aerofotointerpretarii: analiza reliefului la nivel de forme majore sau
microforme; gradul de fragmentare al reliefului, etc.
-intocmirea tipului de fotoasamblaj se face in raport de metodologia fotointerpretarii, folosind
diferit cuplurile de imagini stereoscopice.
-echiparea fotoasamblajelor cu diferiti coeficienti matematici necesari efectuarii de masuratori si
calcule pe imaginile aerofotogrammetrice. Aici se includ calcularea scarii proprii, stabilirea
punctului central sau de baza, determinarea punctelor principale pe cupluri, etc
-alegerea instrumentelor pt fotointerpretare se stabileste in functie de scopul urmarit in analiza
reliefului. Pot fi utilizate stereoscoape de diferite fabricatii si conditii de dotare, interpretoscoape,
etc.
-fotointerpretarea reliefului se face in conditi de laborator cand necesita un sistem complex de
analiza si pe teren unde identificarile directe permit o cunoastere detaliata.
44. Aerofotointerpretarea elem de hidrografie
Aerofotograma reda fidel prezenta apei la suprafata terestra. De asemenea, datorita caracterului
indicator al unor obiecte si fenomene, exista posibilitatea de a depista, pe aerofotograma, apa
freatica.
Cursurile de apa din albie sau apa bazinelor lacustre se imprima in imagine in geneeral in nuanta
mai inchisa a cenusiului, deoarece coeficientul de remisie a apei este mic si chiar foarte mic.
Numai apa brizanta a valurilor sau a repezisurilor apare in culoare mai deschisa sau alba.
In fotointerpretarea elem hidrologice ale s terestre se utilizeaza, in functie de problemele
urmarite, imagini luate in diferitele domenii spectrale ale radiatiei electromagnetice.

45. Aerofotointerpretarea conditiilor climatice si meteorologice


In fotointerpretarea aspectelor climatice si meteorologice, fotointerpretatorul se bazeaza pe
analiza elementelor componente ale peisajului aerofotografiat si pe legatura acestora cu
conditiile climatice si meteorologice. Pe aceasta cale, fotointerpretatorul poate ajunge sa deduca
o serie de informatii asupra caracteristicilor unor factori climatogeni, cat si asupra valorii si
regimului unor elemente climatice.
Indicatorul cel mai important este vegetatia, indeosebi cea spontana, dar si cea cultivata. Se
cunosc in general cerintele climatice ale diferitelor specii de plante si formatiuni vegetale, incat
prezenta lor permite sa se deduca, cu aprozimatie, valori medii si extreme ale temperaturii,
cantitatea si regimul precipitatiilor.
Unele aspecte ale activitatii umane pot furniza de asemenea informatii climatice. Astfel din
arhitectura cladirilor se pot trage unele concluzii: acoperisurile cu inclinare mare indica
precipitatii si indeosebi zapada abundenta; cosurile numeroase si cladirile indistriale bine inchise
atesta existanta perioadelor geroase, la fel si prezenta serelor; prezenta sistemelor de irigatii
indica frecventa secetelor si insuficienta precipitatiilor, etc.

46. Aerofotointerpretarea vegetatiei spontane si cultivate


Fotointerpretarea vegetatiei are doua aspecte tematice fundamentale:
a) de cercetare si evaluare geobotanica stiintifica
b) de aplicatie practica in economie a comp si calitatii masei vegetale
Vegetatia apare nemijlocit in imagine, in special in stereograma. Ca atare, putem analiza la
stereoscop, in detalii, in functie de scara, fizionomia, aranjamentuls spatial, forma si culoarea sau
nuantele specifice diferitelor formatiuni vegetale.
La fotointerpretarea vegetatiei e f importanta calitatea materialului aerofotogrammetric.
Criteriile de identificare a speciilor vegetale sunt configuratia (forma) si umbra, culoarea si tonul,
textura, structura sau modelul.

48. Aerofotointerpretarea cailor de comunicatie


Pe fotogramele aeriene pot fi detectate cu usurinta caile ferate. Desi sunt inguste ele apar vizibile
pe aerofotograme la scara mare, datorita contrastului cu mediul inconjurator. Unele caracteristici
ca ramblee, deblee, tuneluri etc pot si observate mai ales pe modelul stereoscopic. Se pot
identifica usor garile, dupa cladirile de pe marginea cailor ferate, dupa localitaile care se afla in
apropiere.
Caile rutiere se pot vedea bine pe fotogramele aeriene, se pot identifica si tipuyrile acestora.
Atat pentru caile ferate cat si pt cele rutiere se pot face aprecieri exacte asupra conditiilor
geografice din lungul traseului lor si din vecinatate. Se observa relieful si problemele pe care le
genereaza, raurile pe care le traverseaza, reteaua de localitati si pozitia cailor fata de asezarile
omenesti.

49. Aerofotointerpretarea activitatilor de profil agricol


Din analiza elementelor componente ale peisajului agrar se desprind doua grupuri speciale de de
elemente: elemente relativ constante (elemente de nivelment ale reliefului, elemente de
planimetrie) si elemente variabile (structura si textura solului, conditiile de umiditate, etc.).
Principalele grupe de utilizare a teritoriului sunt descifrabile pe stenogramele simple
pancromatice pe baza texturii, nuantei, formei si dimensiunilor. D. Steiner distinge 3 grupe mari
de suprafete agricole cultivate:
- cerealiere, cu ton gri, cu habitus laptos si granulatie fina
- plante prasitoare, cu aspect aranjat ordonat, cu granulatie groasa
- terenuri proaspat recoltate, in care textura este foarte fina, tonul luminos si deschis

50. Aerofotointerpretarea activitatilor de profil industrial


Fotointerpretarea nu poate oferi informatiile exacte pe care le furnizeaza statisticile despre felul,
volumul si valoarea productiei, nr de angajati, etc, dar poate pune la indemana geografului unele
informatii precise despre localizarea si tipul intreprinderilor industriale, relatiile cu diverse
elemente geografice, precum si unele aprecieri asupra intensitatii activitatii industriale.
Intreprinderile industriale apar pe fotogramee aeriene prin cladirile si instalatiile lor, caile si
mijloacele de transport pe care le servesc, etc. Detectarea si identificarea intrep industriale se
face utilizand diverse criterii.
Forma si marimea cladirilor pot sugera tipul de intrep ind pe care o adapostesc. Astfel in ind
siderurgica si metalurgica caracteristice sunt halele mari, adesea larg deschise pentru aerisire, cu
cosuri care scot fum si gaze;
Utilajele exterioare sunt vizibile pe fotogramele aeriene si aspectul lor poate sugera tipul de
intreprindere industriala.
Instalatiile anexe pot fi criterii sigure: turnurile de racire sunt caract pt termocentrale, dar pot fi
gasite si la intrep siderurgice.
Caile si mijloacele de transport pot sugera felul intreprinderilor. Cisternele indica ind chimica,
uneori chiar si tipul de ind chimica.
Degajarea de fum, gaze si praf poate fi observata pe fotog aeriene. Fumul abundent e caract
termocentralelor care folosesc carbuni sau pacura, dar si de la cocserii.

AdBot
Robotelul cu reclame

Ce este AdBot ?
i  
FBI confirma existenta extraterestrilor Credeti in existenta extraterestrilor ? Credeti ca exista OZN-uri care au vizitat planeta
noastra ? Credeti ca americanii stiu mai multe despre aceste lucruri ? Cazul Roswell revine iar in prim plan, dupa publicarea
unor documente secrete din arhiva FBI uuuu »

á
 
   
N-a violat-o cum trebuie Ʀ L-a reclamat pe violator la Politie, pentru ca Ơnu si-a facut treabaơ cum trebuie, adica n-a
satisfacut-o Ʀ Daca ar fi violat-o Ơcum trebuieơ, n-ar mai fi zis nimic, ar fi tacut Ʀ Probabil o fi uitat insa ar fi trebui sa-l
reclameuuuu »

   
 

Telefonia mobilă 4G în România este foarte aproape de Ʀ Ơrealitateơ, cel putin in teorie Ʀ Este foarte probabil ca in 2012 sa
avem telefonie mobilă 4G, ceea ce ne va permite accesul la un internet mobil mult mai rapid pe telefoanele mobile, putand
astfel viziona stream-uri vuuuu »

         
Benzina a ajuns la 6u04 lei pe litru Pretul litrului de benzina, a depasit deja pragul psihologic de 6 RON pe litruu PETROM a
mai adaugat 9 bani pe litru, la toate sortimentele de carburanti, astfel ca sortimentele mai scumpe de combustibil au ajuns
la peste 6 lei/litruu Va spuneam intr-un articol uuuu »

   !


   
Ziarul Gândul ƛ Ultima editie tiparita Editia tiparita a ziarului Gândul a aparut azi, 08 Aprilie 2011 pentru ultima oara la
chioscurile de ziare urmând ca de azi incolo să apară exclusiv onlineu Cotidianul ƠGândulơ fondat (printre altii) de Cristian
Tudor Popescu, a renuntat la euuuu »


VVV  V

 "      #