Sunteți pe pagina 1din 1

Prăjitură cu miere

Blaturile:
3 linguri cu miere, 60 g unt sau margarină, 150 g zahăr se topesc pe aragaz fără să fiarbă. Când s-a
răcorit se adaugă 2 ouă întregi, 1 linguriţă bicarbonat stinsă cu 2 linguri lapte si 500 g făină. Se face un
aluat care se împarte în 4 sau 5 sau 6 bucaţi ce se coc pe fundul tăvii tapetată cu făină.

Crema:
1. Se arde un pahar (de apa) cu zahăr, se stinge cu o ceaşcă de apă, se fierbe siropul până se
dizolvă tot zaharul.
2. Separat se amestecă 150 g zahăr cu 3 linguri făină, vanilie şi o cană lapte rece.
Se toarnă 1. (siropul de zahăr ars) peste 2. (făina cu lapte şi zahăr) şi se amestecă pe foc mic până se
îngroaşă. Când s-a răcit se incorporează în această compoziţie un pachet de unt (200 g).

Glazura:
4 linguri de cacao, 4 linguri de zahăr, 4 linguri de apă se amestecă în baine-marie până se dizolvă
zahărul. Când s-a răcit se adaugă unt cât o nucă.Se umplu foile cu cremă şi pe ultima foaie se pune
glazura, apoi se aşează la rece. Se face cu o zi înainte de a fi servită.

Prăjitura cu morcovi (pentru tava mare de la cuptor)

- 5 ouă
- 350 g făină
- 1 praf de copt
- 450 g zahăr
- 27 linguri ulei (360 ml)
- 1 cană şi jumătate cu nuci măcinate
- 3 căni cu morcov ras pe răzătoarea mică
- 1 linguriţă cu scorţişoară

Se bat ouăle cu zahărul cu telul într-o oală 10 minute. Se adaugă uleiul, morcovul ras şi se mai
bate puţin, se adaugă apoi nuca măcinată, scorţişoara, praful de copt stins în zeamă de lămîie şi la urmă
făina.
Se toarnă compoziţia într-o tavă unsă cu unt şi tapetată cu făină. Se coace la foc potrivit. Când
este gata se pudrează.

Prăjitură cu nucă (pentru tava mare de la cuptor)

300 g unt, 6 ouă, 450 g făină, 250 g nucă, 150 g zahăr pudră, 200 g zahăr tos, puţină coajă de lămâie
sau portocală, 6 linguri sirop de la dulceaţă.

- 5 gălbenuşuri se freacă cu zahărul pudră. Se pune untul şi se freacă bine. Se adaugă făina şi coaja de
lămâie sau portocală şi se amestecă bine cu mâna până se face o cocă moderata.
- Se dă nuca prin maşină. Se bat 3 albuşuri cu un ou întreg şi se adaugă zahărul tos. Peste asta se
adaugă nuca şi se fierbe la bain marie.
- După ce se frământă bine, aluatul se întinde în mod uniform în tavă. Se pune la cuptor şi când este pe
jumătate copt se unge cu siropul de dulceaţă şi se întinde compoziţia cu nucă în mod egal. Se pune iar
la copt, la foc potrivit. Când este gata se pudrează şi se taie romburi mici.

S-ar putea să vă placă și