Sunteți pe pagina 1din 354

SOCIETATEA DE ŞTIINTE ISTORICE DIN ROMÂNIA

FILIALA BACĂU
FUNDAŢIA CULTURAL- ŞTIINŢIFICĂ "IULIAN ANTONESCU"

ZARGIDA\fA
REVISTĂ DE ISTORIE
XV
ZARGIDAVA
..,

REVISTA DE ISTORIE

XV
SOCIETATEA DE ŞTIINŢE ISTORICE DIN ROMÂNIA
FILIALA BACĂU
ŞI
FUNDAŢIA CULTURAL-ŞTIINŢIFICĂ
"
"IULIAN ANTONESCU

ZARGIDAVA ""

REVISTA DE ISTORIE

XV

Bacău
2016
ZARGIDA VA - Revistă de istorie

Fondator
Prof.dr. Ioan Mitrea

COLEGIUL EDITORIAL:
Acad. Victor SPINEI, vicepreşedinte al Academiei Române (Iaşi)
Prof.univ. dr. Dan Gh. TEODOR (laşi)
Prof.univ. dr. Ion AGRIG OROAIEI (Iaşi)
Prof.univ.dr. Alexandru BARNEA (Bucureşti)
Expert Restoration Dimitrie VICOVANU (New York, U.S.A.)
Prof.dr. Ioan MITREA (Bacău)
*

* *

COLEGIUL DE REDACŢIE:
Prof.dr. Ioan MITREA- redactor-şef;
Prof.dr. Livia Liliana SIBIŞTEANU, muzeografdrd Lăcrămioara
Elena /STINA muzeografprof.dr. Anton COŞA - membri
*

* *

T ipărirea acestui număr s-a realizat şi cu sprijinul financiar al


ASOCIAŢIEI CULTURALE "ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT" din Bacău -
preşedinte prof.univ.dr. ing. Dumitru B ONTAŞ

Tehnoredactare computerizată:
dr. Marius-Alexandru /STINA

Coperta:
Cetatea dacică Zargidava. Vedere dinspre sud-vest

ISSN 1 583-1353

Format 1 6x70x 1 00
Bun de tipar: 1 5 .02.20 1 6
Tipărit la DOCUPRINT Bacău
Apărut 2 1 martie 20 1 6
SUMAR/ SOMMAIRE/ CONTENTS
Aniversaria/Aniversary
Academicianul Dumitru Protase - nonagenar (Ioan Mitrea) ..................... . 7
Arheologie şi istorie/Archeologie et Histoire/Archaeology and History
Sever Dumitraşcu, Florin Sfrengeu, Laura Ardelean, Mihaela Goman,
Ioan Crişan, Consideraţii despre descoperirile arheologice
de pe patru şantiere din Bihor/ Considerations on Findings
Discovered on Four Archaeological Sitesfrom Bihor County ....... .... . 17
Eugenia Antonescu, Steluţa Gramaticu, Un lot de monede romane
imperiale din tezaurul de la Racova-Chetriş, jud Bacău/ A lot of
Roman imperial coinsfrom the hoard ofRacova-Chetriş,
Bacău county .. . . . . . . .. . . . . . . .. . . .. . . .. . . . . . . . . . . . . .. . . .. . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . .. . . .. . . . . .. .. . . 2 7
.

Livia Liliana Sibişteanu, Rotonda - simbol al creştinismului şi stil


arhitectonic/, L 'Eglise en rotonde - symbole du Christianisme
et style arhitectural ................................................................................. 39
Iuliana Botezatu, Aspecte privind aplicarea dreptului roman in Dacia
Romană - dreptul de succesiune şi moştenitorii liberţi/
Roman law enforcement issues in Roman Dacia - succession
law and the Liberti heirs ..................................................... ................... . 58
Dan Gh. Teodor, Vestigii medievale timpurii in Podişul Moldovei
şi semnificaţia lor/ Early medieval evidences in Moldova Plateau
and their significance . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 66
..

Bogdan Ciupercă, Târgşoru Vechi - Locuri, oameni, identităţi. . .


60 de ani de cercetări arheologice/ Târgşoru Vechi - Places,
People, Identities . 60 years ofArchaeological Researches .
. . ... ......... 76
Costin Croitoru, Un topor medieval descoperit la Mândreşti, judeţul
Galaţi/ An Medieval Axe discovered at Mândreşti, Galaţi County . 92 ...

Lucian G. Costi, Prigonitul cuvânt străbun slobod (I)/


The etymologie of the ancient word slobod .. ..... ............................. 1 07
Eugen-Marius Constantinescu, Doamna Neaga. La 1 6 ani din Cislăul
�uzăului pe tronul Ţării Româneşti/ La Princesse Neaga.
A 16 ans de Cislău de Buzău sur le trâne de Valachie ...... . . .. 1 24
..... .... ....

Anton Coşa, Antroponimie şi toponimie la catolicii din Moldova


În 1 6961 Antrhroponymie et toponymie aux Catho/iques de
Moldavie en 1 696 . . ... .......... ............................. .. .. . .... .. ........... .... . .. . 1 39
.... ..

George Dan Hânceanu, Un complex arheologic din secolul al XVII-lea


descoperit in târgui Romanului/ The archaeological site
ofthe XVI/11 centwy to Roman . .
..... ............. ..
.......... .
......... ......... . .. 1 58
..... ..

Dumitru Vitcu, Ideologie politică şi modernizare in societatea


românească preunionistă/ Politica! ideology and modernization
in the preunion Romanian society ............................................ ........... . 1 76
Alexandru Zub, Discurs istoric şi identitate naţională la români in
epoca modernă/ Discours historique et identite nationale aux
Roumains a l 'epoque moderne .. .. . . . . .
...... ..... ... .... ..... ................ ..
....... 1 96
Aurel Florin Ţuscanu, Un nedreptăţit al istoriei. Mitropolitul Visarion
Puiul L 'Histoire afait un injustice au metropolitain Visarion Puiu .... 202
Alin Spânu, Spioni ai Puterilor Centrale pe Valea Prahovei (1915-1916)1
Central Powers Spies at Valea Prahovei (1915-1916) .................. 218
Corneliu Ciucanu, Agresiunea comunismului în România interbelică şi
reacţia dreptei nafional-creştine (!)/ L 'Agression du communisme
dans la Roumanie entre les deux guerres et la n?action de la
Droite nationale-chretienne ................................................................. 228
Alexandru Barnea, Masacrele de la Vinniţa, 1 937-1 9391
Les massacres de Vinniţa, 1 937-1 939 ............................................. 245
Ion Agrigoroaiei, În apărarea drepturilor noastre istorice asupra
Basarabiei/ Pour la defense de nos droits historiques sur la
Bessarabie ........ ............................................. ........................ ................ 25 1
Constantin Cloşcă, Nevoia de redefinire a unor termeni în istorie/
The necessity to define the historical notions ....................... . . . . ...... 264
Virgil Mihăilescu-Bîrliba, Epistole istorice (VI)/ Historical Letter (VI) .... 274
Constantin Leonte, Icoana - mijloc de învăfământ în lecţia de religie/
Icâne - moyen de 1 'enseignement pendant la classe de religion .... . . . 291
Note de lectură şi recenzii/Notes de /ecture et comptes redus/
Reading notes and reviews
Orbis Praehistoriae. Mircea Petrescu-Dîmbovita- in memoriam,
V Spinei, N Ursulescu, V Cotiugă (ed) (Vasile Diaconu) .............. 297
Miscellanea Historica et Archaeo/ogica: in Honorem Vasile Ursachi
Octoge11arii (Ediderunt: Costin Croitoru et George Dan Hânceanu)
(Lăcrămioara-Eiena Istina) ............................................................... 303
Dan Gh. Teodor, Dodeşti-Vaslui. O aşezare din epoca migrafiilor
(Ioan Mitrea) ........................................................................................ 306
Ioan Mitrea, Aşezarea medievală timpurie de la Ştefan cel Mare-Gutinaş,
judetul Bacău (Ioan Vasiliu) ............................................................. 313
Dana Damian, Bizanţul /a Dunărea de Jos (secolele VII-X)
(Dan Gh. Teodor) ............................................................................... 316
Nicolae Dăscălescu, Generalul Nicolae Dăscălescu: sacrificiu,
glorie şi supliciu (Ioan Mitrea) .......................................................... 320
Andrea Chiriacescu, Civilizatia traditională a sării în estul
Transilvaniei: raport de'cercetare (Dimitrie-Ovidiu Boldur) ....... 325
Simion T Kirileanu, "Legendele" adevărate ale lui Ştefan cel Mare
(Oana-Camelia Coroban) ................................................................. 328
Lucius Apuleius, Apologia (Despre magie); Despre doctrina lui Platon
(cartea a III-a) (Liliana Trofm) ...................................................... 330
Ştiri din revista americană Archaeo/ogy, 2015 (Dimitrie Vicovanu) ....... 337
In memoriam
În amintirea lui Iulian A ntonescu (Ioan Mitrea) ................................. .... 339
Abrevieri .......................................................................................................... 345
Scrisoare de mulţumire ................................................................................... 347
Aniversaria

ACADEMICIANUL DUMITRU P ROTASE- NONAGENAR

În "republica" sluj itorilor muzei Clio,


îndeosebi în elita istoricilor antichităţii, arheologilor,
epigrafiştilor şi numismaţilor care şi-au închinat
viaţa studierii epocii romane şi postromane în Dacia,
numele Academicianului DUMITRU PROTASE s-a
înscris demult cu maj uscule, ca un distins senior, un
model de pasiune, tenacitate, profesionalism şi
autentic magistru.
Este un privilegiu pentru noi să fim
contemporani cu un asemenea OM, care a împlinit,
foarte recent, 90 de ani de viaţă.
Drumul domnului Dumitru Protase în viaţă este lung şi frumos, dar
uneori a fost şi anevoios, din satul Mocod, comuna Nimigea, judeţul
Bistriţa-Năsăud, unde a văzut lumina zilei la 1 februarie 1 926, până în
amfiteatrele Universităţii " Babeş" din Cluj (ulterior Universitatea
"
"Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca), ca student şi apoi cadru didactic, care
a parcurs toate treptele ierahiei universitare de la preparator la profesor
universitar şi în final până în Aula Academiei Române unde, în 2003 , a
fost primit ca Membru de onoare al celui mai înalt for ştiinţific al ţării,
intrând astfel în rândurile nemuritorilor spiritualităţii româneşti.
Nu i-am fost student, nu i-am fost doctorand şi nici colaborator pe
vreun şantier arheologic, dar îi cunosc, relativ bine, activitatea în slujba
lui Clio, ca să îndrăznesc să scriu şi acum, la această frumoasă aniversare
câteva rânduri, cu respectul cuvenit, al unui moldovean pentru un
ardelean de excepţie.
Am auzit de arheologul Dumitru Protase, de preocupările sale
ştiinţifice, încă din anii de studenţie, de la regretatul nostru magistru,
universitarul şi cercetătorul epocii dacice şi dacoromane, Nicolae Gostar,
venit de la Universitatea Daciei Superioare din Cluj, la Universitatea
"
"ALI. Cuza din Iaşi pe la sfârşitul anilor ' 50. Treptat m-am apropiat de
textele scrise de Dumitru Protase. Indirect mi-a fost magistru prin
lucrările sale ştiinţifice. l-am citit multe din studiile şi articolele sale, şi
sper să nu greşesc afirmând că i-am citit toate cărţile, unora dintre aceste
8 Ioan Mitrea

cărţi le-am făcut prezentări în publicaţii de cultură şi reviste de


specialitate 1• Mulţi, mulţi ani i-am ascultat documentatele comumcan
ştiinţifice la zeci de simpozioane şi sesiuni ştiinţifice, îndeosebi la
Sesiunile de rapoarte arheologice. Am citit multe texte care i-au fost
consacrate, la aniversări rotunde, în ultimele decenii2, câteva asemenea
texte am scris şi noi3, aşa încât avem o imagine aproape completă asupra

1 Primei importante lucrări monografice a lui Dumitru Protase, care a fost teza sa de

doctorat, intitulată Problema continu ităţii în Dacia în lumina a rheologiei şi


numismaticii, Bucureşti, 1 966, i-am făcut o prezentare în revista Gaudeamus,
publ icaţie a studenţilor din Institutul Pedagogic de 3 ani din Bacău, în nov. 1 967. Primul
volum din Orizonturi daco-romane, Cluj-Napoca, 1 995, a fost prezentat în Monitorul
de Bacău, din 28 mai 1 996, p. 6a; voi. I l , din aceeaşi serie, Cluj-Napoca, 2005, a fost
prezentat în Zargidava, V, 2006, p. 246-248 ; iar voi. III, Cluj-Napoca, 20 1 1 , în Carpica,
XL, 20 I l , p. 344-345. Monografia Autohtonii în Dacia, voi. Il, Dacia postromană
până la slavi, Cluj-Napoca, 2000, a fost prezentată în Carpica, XXX, 200 1 , p. 243-246;
monografia Obreja. Aşezarea şi cim itirul daco-roman, secolele 11-IV. Dovezi ale
continuităţii în Dacia, Cluj-Napoca, 2002, în Zargidava, I II, 2004, p. 153- 1 5 8 ; iar
monografia Ţaga. Două aşezări din perioada finală a etnogenezei românilor (sec. IV-VI
şi VII-VIII), Cluj-Napoca, 2003 , în Carpica, XXXII, 2003, 249-250.
2 Din bogata listă de lucrări dedicate profesorului Dumitru Protase, menţionăm selectiv:
C(onstantin) P(reda), Dumitru 1. Protase, în Enciclopedia istoriografiei româneşti,
Bucureşti, 1 978, p. 275-276; Ioan Glodariu, Profesorul Dumitru Protase, în volumul Din
istoria Europei romane, Oradea, 1 995, p. 1 5- 1 6; Sever Dumitraşcu, Dumitru Protase­
istoricul şi arheologul, în volumul Din istoria Europei romane, Oradea, 1 995, p. 1 7-27;
Valeriu Lazăr, Contribuţia lui D. Protase la progresul cercetării arheologice mureşene,
în volumul Din istoria Europei romane, Oradea, 1 995, p. 29-34; . . Ciujeni ai secolului 20.
.

Dicţionar esenţial, Cluj-Napoca (S.V.); Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române,


1 866-2003.Dicţionar, ediţia a 3-a , Bucureşti, 2003 (S.V.); Ruxandra Hurezean,
Personalităţi în papuci de casă, Cluj-Napoca, 2004, p. l 25-1 30; Onufrie Vinţelar, Portrete
şi cărţi, voi. I, Cluj-Napoca, 2005, p. 247-255; Cristian Colceriu, Personalităţi clujene
contemporane, voi. I, Cluj-Napoca, 2005, p.307-3 1 3 ; Fontex Historiae. Studia in
honorem Demetrii Protase, editori Corneliu Gaiu, Cristian Gâzdac, Cluj-Napoca, 2006.
3 Ioan Mitrea, Dumitru Protase la împlinirea a 70 de ani de viaţă, în Monitorul de Bacău,
nr. 4, 30 ianuarie 1 996, p. 6; Idem, Prof.univ.dr. Dumitru Protase la 80 de ani, în
Zargidava - revistă de istorie, V, 2006, p. 30-38; Text reluat sub titlul Dumitru Protase şi
orizonturile civilizaţiei daco-romane, în volumul Ioan Mitrea, Î n descendenta lui Pârvan,
Bacău, 20 1 2, p. 1 55-1 66. Un interviu cu Dumitru Protase, la împlinirea a 80 de ani de viaţă,
sub titlul " Am mers mereu pe liniile istorice trasate de V. Pârvan", am publicat iniţial,
într-o fom1ă prescurtată, în Revista de cultură Ateneu, nr. 2, (438), anul 43, serie nouă, din
februarie 2006, p. 3-4, iar în formă integrală în Zargidava, V, 2006, p. 39-49, reluat în
volumul Ioan Mitrea, Î n descendenta lui Pâ rvan, Bacău, 20 1 2, p. 1 67- 1 80 şi în volumul
Dumitru Protase, Orizonturi daco-romane, I I I , Cluj-Napoca, 20 1 1 , p. 369-379.
Academicianul Dumitru Protase- nonagenar 9

istoricului, arheologului, epigrafistului, numismatului şi nu în ultimul


rând universitarului şi omului de larg orizont culturaL Dumitru Protase.
Din textele dedicate profesorului Dumitru Protase, am reţinut că
după clasele primare urmate în satul natal, unde familia i-a asigurat o
educaţie aleasă, orientându-1 spre carte, a fost un elev foarte bun al
cunoscutului liceu năsăudean " George Coşbuc ", pe care 1-a absolvit ca
şef de promoţie al secţiei umaniste. Devenit student, a fost preocupat de o
temeinică pregătire ştiinţifică şi un larg orizont spiritual, dovadă că a
urmat cursurile Facultăţii de Litere - secţia clasică, ale Facultăţii de
Istorie şi doi ani ale Facultăţii de Drept, din cadrul Universităţii " Babeş"
din Cluj . A urmat şi Facultatea de Drept, nu din dorinţa de a profesa, ci
pentru a se informa asupra principiilor dreptului roman. Istoria lumii
romane fiind de timpuriu una din pasiunile sale.
În ultimii doi ani de facultate a fost numit preparator, iar la
terminarea facultăţii a fost avansat asistent universitar la Facultatea de Istorie
a Universităţii din Cluj . După efectuarea stagiului militar ( 1 95 1 - 1 953),
postul de asistent nefiindu-i rezervat, cum se cuvenea de drept, a fost
încadrat pe post de cercetător ştiinţific şi apoi cercetător ştiinţific
principal la Institutul de Istorie al Filialei Academiei din Cluj-Napoca,
până în 1 974 când a trecut în învăţământul superior, devenind
conferenţiar universitar, prin concurs, apoi profesor universitar până în
1 992, fiind între 1 990- 1 992 şi şef de catedră, iar între 1 992 şi 2008
profesor consultant la facultatea pe care a sluj it-o aproape două decenii.
În anii de formare intelectuală şi ştiinţifică, modelele sale au fost
latinistul de talie europeană Theodor Naum şi distinşii savanţi din
domeniul istoriei antichităţii, arheologiei şi epigrafiei, Constantin
Daicoviciu şi 1.1. Russu.
Pregătirea sa temeinică şi de larg orizont informativ-comunicativ a
fost asigurată şi prin însuşirea limbilor latină şi greacă veche, precum şi a
limbilor
. moderne : franceză, germană, italiană şi maghiară.
În anii cât a fost cercetător ştiinţific ( 1 953- 1 963) a desfăşurat o
bogată activitate, de o tenacitate exemplară, elaborând numeroase
comunicări ştiinţifice, articole şi studii de arheologie, numismatică şi
epigrafie, toate, sau aproape toate, subsumate tezei de doctorat cu tema
Problema continuităţii în Dacia în lumina arheologiei şi
numismaticii, susţinută în 1 963 la Universitatea din Bucureşti şi
publicată în 1 966. Era prima lucrare amplă, din literatura de specialitate,
bazată pe o bogată documentaţie constând în izvoare istorice, arheologice
10 Ioan Mitrea

şi numismatice, care privea continuitatea dacilor în Dacia romană şi


vestigiile daca-romane din Dacia postaureliană până spre mijlocul
secolului al V -lea d.Hr.
După cum am mai spus, de la obţinerea doctoratului cu o lucrare de
referinţă, de mare importanţă şi azi, a ocupat, prin concurs postul de
cercetător ştiinţific principal în cadrul Institutului de Istorie din Cluj , pe
care 1-a onorat printr-o laborioasă activitate ştiinţifică timp de peste un
deceniu ( 1 963- 1 974). Aşa cum am mai menţionat, din 1 974 a revenit la
catedra universitară, o etapă pe post de conferenţiar ( 1 974- 1 990), apoi
profesor universitar şi şef de catedră ( 1 990- 1 992). Tot din 1 990 a fost
conducător ştiinţific de doctorat, iar din 1 992 a devenit, până în 2008,
profesor consultant.
Cât a sluj it catedra universitară a elaborat mai multe cursuri, între
care două de istorie generală, respectiv: Istoria veche universală:
Orient, Grecia, Roma şi cursul de Istoria veche a României, precum şi
trei cursuri speciale: Armata romană în Dacia; Etnogeneza românilor
şi Arheologia daco-romană. După cum observa un distins arheolog şi
remarcabil universitar, bun cunoscător al problematicii prezentate în
cursurile universitare menţionate, textele tipărite de profesorul Dumitru
Protase, ne dau şi "dimensiunea gândirii sale istorice şi temeiul pe care a
clădit cunoştinţele universitare ale studenţilor cărora le-a fost profesor" 4.
Textele cercetătorului şi distinsului universitar Dumitru Protase, fie
că e vorba de articole, studii, monografii şi lucrări de sinteză, sau de texte
ce au servit ca suport al prelegerilor universitare, se evidenţiază prin
stilul elegant, folosirea unui limbaj academic, o frumoasă şi corectă
limbă românească, o informaţie multidisciplinară etc. Chiar când prezenta
rapoartele unor cercetări arheologice, textele sale nu erau reci şi
tehniciste, cum întâlnim deseori la alţi confraţi, ci întotdeauna aveau
puterea evocatoare a vremurilor în care au fost "produse " aceste vestigii
de cultură materială, a creatorilor acestor vestigii . Întotdeauna,
prezentarea vestigiilor arheologice se încheia cu concluzii istorice bine
articulate. Dincolo de artefactele de cultură materială, analizate şi
prezentate cu o meticulozitate remarcabilă, arheologul Dumitru Protase
vedea, în fapt, pe creatorii acelor bunuri materiale, comunităţile umane
cu istoria, mentalitatea şi civilizaţia lor, fie că era vorba de lumea unui

4Sever Dumitraşcu, Dumitru Protase - istoricul şi a rheologul, în volumul Din istoria


Europei romane, Oradea, 1 995, p. 1 7-27.
Academicianul Dumitru Protase - nonagenar Il

modest sat dacic/daco-roman, sau de viaţa mai tumulfbasă, a unei


comunităţi urbane din Dacia romană. Concluziile formulate, pe baza
artefactelor arheologice sunt echilibrate, în limitele plauzibilului şi sunt
credibile. Arheologul Dumitru Protase se dovedeşte a fi adeptul spuselor
marelui medievist Ferdinad Lot "de a-i cere arheologiei tot ce-fi poate
oferi, dar nimic mai mult" .
Profesorul Dumitru Protase s-a bucurat şi se bucură de o stimă
deosebită în rândurile celor care i-au fost studenţi şi nu întâmplător
aceştia i-au conferit "titlul " de " Lordul Istoriei Antice" 5 .
Un aspect important a l activităţii ştiinţifice a profesorului Dumitru
Protase îl reprezintă cercetarea arheologică. În anii formării ca specialist
în arheologie a participat la cercetările de la Gărvan-Dinogeţia, Apulum
şi Porolissum. Apoi, timp de peste patru decenii a condus cercetările
arheologice de pe mai multe şantiere, între care menţionăm pe cele din
castrele romane de la Călugăreni-jud. Mureş, Orheiul Bistriţei,
Brâncoveneşti-jud.Mureş, sau Surducul Mare, jud. Caraş-Severin. Între
şantierele care îi jalonează activitatea arheologică mai menţionăm pe cele
de la Obrej a, Cristeşti, Soporul de Câmpie, Ilişua, Berzovia, Ţaga etc.
O direcţie a cercetărilor sale arheologice, având caracterul de
pionierat, o constituie cercetarea lumii rurale a Daciei romane, argument
al acestei afirmaţii fiind investigaţiile arheologice de la Soporul de
Câmpie, care au scos la iveală primul cimitir dacic din Dacia romană. La
Obrej a a fost cercetată atât aşezarea, cât şi cimitirul, din secolele II-IV.
Cercetările de la Obreja au adus o bogată argumentaţie arheologică care a
întregit tabloul vieţii rurale în Dacia romană.
Importante sunt şi cercetările din unele situri postromane, precum
cele de la Cristeşti, j ud. Mureş (aşezare din secolul IV şi prima jumătate a
secolului al V -lea) şi Ţaga, jud. Cluj (aşezări din secolele IV-VI şi
secolele VII-VIII).
Orizontul ştiinţific al profesorului Dumitru Protase, de arheolog şi
istoric al antichităţii, s-a lărgit permanent nu numai prin noile cercetări
arheologice pe care le-a coordonat, dar şi prin urmărirea rezultatelor
cercetărilor arheologice ale confraţilor din ţară, din vecinătatea ţării
noastre, apărute în publicaţii de specialitate, dar şi prin vizitele la alte
şantiere pentru a vedea in situ rezultatele obţinute de alţi colegi, fie

5Corneliu Gaiu, Cristian Gâzdac, Ad Maiorem Magistri Gloriam, în volumul Fontes


H istoriae. Studia in honorem Demetrii Protase, Bistriţa - Cluj-Napoca, 2006, p. 23.
12 Ioan Mitrea

clujeni sau din alte centre ale ţării. De asemenea, a efectuat călătorii de
studii în multe ţări, precum Austria, Bulgaria, Ungaria, R.F. Germană,
Italia, Turcia, Grecia, Belgia, Olanda, Franţa şi Egipt, prilej care i-a oferit
posibilitatea să vadă materiale de epocă romană şi să viziteze unele
şantiere arheologice.
Rezultatele cercetărilor arheologice efectuate au fost prezentate de
profesorul Dumitru Protase la numeroase manifestări ştiinţifice, nu numai
din ţară (zeci de Sesiuni de rapoarte arheologice, Sesiuni ştiinţifice
naţionale sau regionale, colocvii şi dezbateri tematice etc), dar şi în
străinătate la diferite Congrese internaţionale, precum cele de la Roma
( 1 96 1 ), Cambridge ( 1 970), MUnchen ( 1 972), Belgrad ( 1 973 ), Madrid
( 1 974), Stuttgart ( 1 985) etc.
Opera scrisă a profesorului Dumitru Protase este amplă, cuprinzând
o tematică largă, menită să acopere cât mai bine istoria Daciei romane şi
postromane, până la pătrunderea slavilor în Transilvania 6 . De reţinut că
multe din lucrările sale au caracter de prioritate. Rămâne primul
numismat de la noi care a analizat fenomenul monetar în Dacia prin
utilizarea metodei comparative. Dintr-un început a susţinut realizarea
corpusurilor numismatice.
A studiat, cum era şi firesc, unele aspecte ale istoriei dacilor din
perioada premergătoare cuceririi romane, dar a insistat mereu pe
cunoaşterea prezenţei dacilor în Dacia romană, pe fenomenul
romanizării, inclusiv în lumea rurală a Daciei, pe cunoaşterea dăinuirii
daca-romanilor în Dacia postaureliană, urmărind această importantă
problematică, esenţială pentru istoria noastră veche, până la pătrunderea
şi aşezarea, în parte, a slavilor în Transilvania, proces care a avut loc spre
sfârşitul secolului al VI-lea şi începutul secolului al VII-lea d.Hr.
Pe lângă numeroasele sale articole, studii şi monografii, consacrate
unor situri arheologice pe care le-a cercetat sistematic, la care se adaugă
şi lucrările de numismatică, a acordat o atenţie specială studiilor de
epigrafie. A întocmit peste 500 de articole-inscripţii, pentru lucrarea
colectivă Inscripţiile Daciei romane, realizată de un grup de remarcabili
specialişti, sub redacţia renumitului epigrafist 1.1. Russu.

6 A se vedea: Vasile Moga, Sever Dum itraşcu, Bibliografia operei ( 1 950-1 992).
Prof.univ.dr. Dumitru Protase. în volumul omagia( Din istoria E u ropei romane,
Oradea, 1 995, p. 35-46; Comeliu Gaiu, Cristian Gâzdac, Bibliogra fia operei
Prof.univ.dr. Dum itru Protase ( 1 95 1 -2005), în voi. citat, p. 25-4 1 .
Academicianul Dumitru Protase - nonagenar 13

Un model de valorificare ştiinţifică a unui document epigrafic,


rămâne, pentru mine, comunicarea ascultată în 1 964 la o Sesiune ştiinţifică
organizată la Bucureşti, comunicare realizată de C. Daicoviciu şi D. Protase,
referitoare la diploma militară descoperită la Gherla, în 1 960, diplomă ce
atesta cu certitudine existenţa provinciei romane Dacia Porolissensis.
Lucrarea prezentată, model de comunicare ştiinţifică, de mare importanţă
istorică, a fost publicată în prestigioasa revistă londoneză Journal ofRoman
Studies ( 1 9 6 1 ) şi în limba română în Acta Musei Napocensis ( 1 964).
Este cunoscut faptul că Dumitru Protase s-a implicat direct în
realizarea corpusurilor numismatice şi epigrafice, dar a fost şi un
promotor al realizării corpusurilor arheologice, concretizate în
repertoriile judeţene şi zonale în perspectiva definitivării repertoriului
arheologic naţional, rămas şi azi un deziderat.
În cei peste 65 de ani de activitate publicistică (din 1 95 1 , anul tipăririi
primului său articol, în calitate de coautor, alături de cunoscuţii şi
remarcabilii cercetători ştiinţifici Gh. Ştefan, 1. Barnea, Bucur Mitrea şi
Virgil Vătăşianu, şi până la începutul anului 20 1 6, când profesorul Dumitru
Protase a împlinit 90 de ani de viaţă), a publicat peste 300 de articole şi
studii de specialitate, apărute în publicaţii româneşti şi străine, 1 8 cărţi
privind arheologia şi istoria veche a României, zeci de recenzii, prefeţe,
interviuri şi articole de popularizare a istoriei, a colaborat la realizarea unor
lucrări colective (dicţionare enciclopedice, tratate şi enciclopedii). Dintre
lucrările colective, la care este coautor, menţionăm câteva reprezentative
precum: Dicţionarul Enciclopedic Român, voi. 1-IV, 1 962- 1 966;
Enciclopedia Civilizaţiei Romane, 1 982; Inscripţiile Daciei Romane,
voi. III, 1 -4, 1 977-1 988. Alături de regretatul istoric al antichităţii Alexandru
Suceveanu, a coordonat realizarea volumului al II-lea din tratatul academic
de Istoria Românilor, Bucureşti, 200 1 , volum pentru care a scris peste
340 pagini de text. A participat la realizarea unor lucrări colective cu
caracter internaţional, precum Tabula Imperii Romani, L 34,
Budapesta, 1 968, (în colaborare cu M. Macrea, 1.1. Russu şi D. Tudor),
apoi Tabula Imperii Romani, L 35, Bucureşti, 1 969 (în colaborare cu
N. Gostar, Em. Popescu, 1.1. Russu şi D. Tudor). A colaborat la
Enciclopedia arheologico-istorică cehoslovacă, Praga, 1, 1 966 şi II,
1 969. La revista Fasti Archaeologici, care apare la Roma, sub egida
UNESCO, între 1 980- 1 990, a colaborat cu texte/voci, în care sunt
menţionate peste 2.000 de articole, apărute în publicaţii din România,
contribuind şi pe această cale la cunoaşterea rezultatelor arheologice,
14 Ioan M itrea

epigrafice şi numismatice din ţara noastră (Cf. D . Protase, Fasti


Archaeologici Roumanie, Travaux parus entre les annees 1980-1990,
Cluj-Napoca, 20 1 5, 500 p.).
În ansamblul operei, profesorului Dumitru Protase, un loc deosebit
îl ocupă lucrările monografice, fie consacrate unor teme, precum
Problema continuităţii În lumina arheologiei şi numismaticii,
Bucureşti, 1 966, sau Riturile funerare la daci şi daco-romani,
Bucureşti, 1 97 1 , dar şi monografii le dedicate unor situri arheologice, pe
care le-a cercetat metodic. Dintre aceste importante monografii de situri
arheologice, menţionăm: Un cimitir dacic din epoca romană la Soporu
de Câmpie. Contribuţii la problema continuităţii În Dacia, Bucureşti,
1 976; Castru roman şi aşezarea civilă de la Brâncoveneşti (jud. Mureş),
Tg. Mureş, 1 994; Castru roman şi aşezarea civilă de la Ilişua, Bistriţa,
1 997; Obreja. Aşezarea şi cimitirul daco-roman, secolele II-IV. Dovezi
ale continuităţii În Dacia, Cluj-Napoca, 2002; Ţaga. Două aşezări din
perioada finală a etnogenezei românilor (sec.IV-V şi sec. VII-VIII),
Cluj -Napoca, 2003; Cimitirul slav de la Ocna Sibiului (sec. VIII-IX),
Sibiu, 2004; Castrul roman de la Orheiu Bistriţei, Cluj-Napoca, 2008
şi Castrul roman de la Gherla, Cluj -Napoca, 2008.
Din această suită de lucrări monografice rezultă atenţia deosebită
acordată de profesorul O. Protase elaborării acestui gen de lucrări, în
perspectiva scrierii istoriei generale. Din acest punct de vedere, arheologul şi
istoricul clujean Dumitru Protase care a declarat că vine, indirect, tot de sub
" mantaua" lui V. Pârvan7, se înscrie pe linia deschisă de părintele
arheologiei româneşti, care vorbea despre rolul deosebit al monografiilor
istorice: ,,Din marmora cioplită a monografiilor istorice se va ridica
monumentul istoriei generale, de judecată şi Înţelepciune a neamului.
Precum fără de pietrele frumos săpate nu s-ar fi putut niciodată zidi
templele vechilor greci, nici săpa divinele chipuri ale oamenilor dumnezei
adoraţi de dânşii, tot aşa fără luminile aduse de monografiile istorice,
niciodată istoricii culturali ori politici, ori economici, ori altfel sau filozofii
istoriei nu vor putea face un pas mai departe în stabilirea încheierilor lor
generale" 8.

7 Ioan Mitrea, I n terviu cu Dumitru Protase, sub titlul " Am mers mereu p e liniile
istorice trasate de V. Pârvan ", în volumul Ioan Mitrea, Î n descendenta lui Pârvan,
Bacău, 20 1 2, p. 1 69 .
8 Vasile Pârvan, Rolul monogra fiilor în studiile istorice, î n volumul V. Pârvan,
Academicianul Dumitru Protase - nonagenar 15

O mare parte a studiilor şi articolelor sale, publicate în diverse


reviste de profil, din ţară şi străinătate, au fost reunite, în ultimii ani, în trei
cuprinzătoare volume, sub titlul Orizonturi daco-romane, Cluj-Napoca,
voi. 1, 1 99 5 ; voi. Il, 2005 şi voi. III, 20 1 1 .
Toate lucrările cercetătorului ştiinţific Dumitru Protase sunt
complementare, au o temă comună istoria lumii şi civilizaţiei daca­
-

romane şi postromane formează o operă. Precum în cazul altor mari


-

reperezentanţi ai istoriografiei noastre, între care la loc de mare prestigiu


se află triada B.P. Haşdeu, N. Iorga şi V. Pârvan, preluând şi adaptând o
formulare a distinsului istoric acad. Al. Zub, putem spune că Dumitru
Protase " nu se exprimă printr-o carte anume, ci prin ansamblul operei" .
Pentru cei de azi şi pentru cei care vor veni după noi, istoricul
Dumitru Protase este un model. Toată viaţa a dovedit şi încă dovedeşte o
putere de muncă remarcabilă, cu adevărat de tip benedictin. Din tinereţe
şi până azi, la frumoasa vâtrstă de 90 de ani a dovedit că viaţa sa a fost
dominată de datoria de a munci, a avut un cult al muncii de sorginte
pârvaniană, ca să rămânem în domeniul istoriografiei. Un apropiat
colaborator al profesorului, regretatul nostru coleg şi prieten Valeriu
Lazăr, spunea că Dumitru Protase ca arheolog cerceta cu " pasiune şi
"
migală , că desfăşura " o muncă fără odihnă" , că cercetările sale
arheologice se definesc "prin câteva trăsături deosebite: durată,
intensitate, amploare, profesionalism şi competenţă"9.
De o modestie şi o atitudine prietenoasă, rar întâlnite în vremurile
noastre, aşa cum îi stă bine unui autentic savant, formator de discipoli, de
primă mână, a cultivat bunele relaţii cu colaboratorii săi, colegii de
breaslă, cu toţi specialiştii din ţară şi cu mulţi specialişti din străinătate.
Demn, susţinându-şi verbal sau în scris cu aplomb părerile ştiinţifice, a
ştiut întotdeuna să respecte pe ceilalţi, care la rândul lor I-au respectat.
Un distins istoric şi universitar clujean, apropiat colaborator al
profesorului Dumitru Protase, sublinia faptul că acesta " a respectat
"
întotdeauna părerile altora, inclusiv ale celor mai tineri 10.
Bogata şi exemplara activitate a domnului Dumitru Protase, în
câmpul cercetării ştiinţifice şi a activităţii complexe universitare, a fost şi

Scrieri, ediţie îngrij ită de Alexandru Zub, Bucureşti, 1 98 1 , p. 78.


9 Valeriu Lazăr, op.cit., p.29.
10
Mihai Bărbulescu, Cuvânt introductiv, la volumul Fontes historiae. Studia in honorem
Demetrii Protase, editori Corneliu Gaiu, Cristian Gâzdac, Bistriţa - Cluj-Napoca, 2006. p. 15.
16 Ioan M itrea

este apreciată, cum se cuvine, de forurile ştiinţifice şi cele de stat, din


România, dar şi din afara ţării, fiind distins cu numeroase premii,
decoraţii, titluri ştiinţifice onorifice etc. Încă din 1 966 a primit decoraţia
" "
" Ordinul Meritul Ştiinţţfic ; în 1 974 a fost distins cu Premiul "V. Pârvan al
"
Academiei Române; a fost declarat " Om al Anului şi inclus în ABI,
North Caroline (SUA) în 1 979 şi IBC Cambridge în 1 998; a primit
titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara, în
1 999, al Universităţii " Lucian Blaga" din Sibiu, în 2004, precum şi al
Universităţii " Vasile Goldiş " din Arad în 2006; a fost declarat " Cetăţean
de Onoare" al municipiului Cluj-Napoca, în 2000 şi oraşului Năsăud, în
200 1 ; a fost distins cu Ordinul Naţional "Pentru Merit " în grad de
Cavaler, în 2002. Reamintim, deoarece merită acest important fapt
ştiinţific, că în 2003, a fost primit ca Membru de onoare al Academiei
Române. 1 s-au dedicat două volume omagiale, în 1 995 la Oradea, iar în
2006 la Bistriţa - Cluj-Napoca, pe care le-am amintit şi în paginile
anterioare. Dar cea mai mare distincţie primită de Academicianul
Dumitru Protase este respectul zecilor de generaţii de studenţi, al
colaboratorilor şi colegilor, al specialiştilor în arheologie, epigrafie,
munismatică, istoria antichităţii în general şi, nu în ultimul rând, al
tuturor iubitorilor de istorie .

LA MULŢI ANI MAGISTER!

Ioan Mitrea
CONSIDERAŢII DESPRE DESCOPERIRILE ARHEOLOGICE DE PE
PATRU ŞANTIERE DIN BIHOR

Sever Dumitraşcu, Florin Sfrengeu,


Laura Ardelean, Mihaela Goman, Ioan Crişan

Considerations on Findings Discovered on Four Archaeological Sites


from Bihor County

Abstract: The paper analyzes the main findings on the four


archaeological sites in B ihor County, in the mentioned order. Thus, at the
entrance in Lesiana cave in Şuncuiuş there were found two bronze deposits (the
first, in 1 988, corn posed of Il O pieces, and the second, in 1 989, cornposed of 1 9
pieces). The archaeological site Tăşad, known in the literature as Cetăţaua,
become after 1 990, one of the most important archaeological school sites in the
western part of Apuseni Mountains, is emphasized by some representative findings,
namely the silver coin hoard of Dyrhachium and Apolion ia type, the Dacian silver
jewelery hoard discovered in 1 976 the first treasure of Dacian ornaments in
-

Romania and the two metallurgical cult complexes, discovered in 1 995 and
respectively in 1 996, located in the so-called "sacred precinct", important for
understand the technology in the early period of the Iron Age in B ihor. An
important archaeological site in the northwest of our country is that of Biharea,
which the archaeologist Sever Dumitraşcu dedicated a comprehensive monograph,
as a result of severa! systematic excavations campaigns. We outline here the Dacian
archaeological findings from the Roman period circumscribed to a settlement
inhabited by free-Dacians, especially hand-made pottery and wheel-turned one,
but also the imported pottery of Roman type. At Sânnicolau Român it was
discovered in 1 972, a precious hoard of silver Dacian coins originally composed
of severa! pieces ( over 1 00), of which there are preserved 24, corresponding to
two distinct monetary types, namely to the type 1 Chereluş-Feniş and to the type
II Medieşul Aurit, the latter divided into two groups, each with two variations.
Chronologically speaking, the precious artifacts d iscovered belong to the
transition per iod from the Bronze Age to the Iron Age (Br CD - Ha A l ), but at
the same time they are important Dacian discoveries in pre-Roman and Roman
period.
Keywords: archaeological findings, Şuncuiuş, Tăşad, Biharea, Sînicolau
Român
18 Sever Dumitraşcu et a/ii

Şuncuiuş - depozitele de bronzuri

La Şuncuiuş, în gura Peşterii Lesiana, au fost descoperite două


depozite de bronzuri. Primul a fost descoperit întâmplător de către
minerii de la Întreprinderea Minieră Şuncuiuş, în data de 22 iunie 1 988,
fiind publicat imediat ( 1 989) de către Sever Dumitraşcu şi Ioan Crişan,
descoperire arheologică de mare importanţă pentru perioada secolelor
XIII-XII B.C. Cel de-al I I-lea depozit a fost descoperit în alt punct
topometric din aceeaşi peşteră, în anul 1 989 când primul era dej a
publicat, fiind dezvelit prin săpături arheologice sistematice.
Primul depozit, în greutate de 4,3 70 kg, se compune din 1 1 O piese,
din care 1 08 găsite fortuit şi două descoperite prin control sistematic, la
care se adaugă 3 piese găsite în stratul de cultură prezentate pe larg într-un
studiu de 1 02 p. Prezentăm în continuare piesele publicate cu numărul de
inventar în registrele muzeului orădean. Menţionăm că în cadrul studiului
sunt date dimensiunile tuturor pieselor, planşe cu aceste piese şi sunt
oferite numeroase analogii.

Unelte
1 . Seceri cu butoni 4 piese, de tipul cu buton şi nervură pe margine;
-

2. Dălţi - o piesă lucrată din bară rotundă ascuţită la ambele capete;


3 . Celturi-ciocane - o piesă cu gaură longitudinală pentru fixarea cozii;
4. Celturi cu gura concavă - o piesă cu buza moderat concavă, toartă
pentru prinderea cozii şi cioc neaccentuat în partea opusă;
Arme
5. Vârfuri de lance - 2 piese, una în formă de frunză şi alta de formă
rombică, ambele cu tub pentru tij ă şi nervură viguroasă;
6. Brăţări apărătoare de braţ - 2 piese decorate cu motive geometrice
incizate pe bară;
Piese de îmbrăcăminte (sau şi harnaşament?)
7. Centuri - o piesă păstrată întreagă, cu dispozitiv de prindere şi două
găuri laterale, probabil pentru ataşarea învelişului de piele sau pentru
prinderea unor accesorii;
8. Saltaleoni - 6 piese, fragmente din sârmă de bronz;
9. Tutuli - 1 8 piese, cu buton şi ureche de prindere;
1 O. Pandantive calciforme - 52 piese întregi sau fragmentare, de tipul cu
6 braţe, cu tub canelat şi gol în interior;
1 1 . Falere - 2 piese, una de formă conică şi cealaltă în formă de calotă,
Consideraţii despre descoperirile arheologice de pe patru şantiere din Bihor 19

ambele cu ureche de prindere;


1 2 . Butoni - o piesă, în formă de calotă mică cu două găuri de prindere
(aplică);
1 3 . Verigi de picior - o piesă lucrată din bară cu secţiunea rotundă;
1 4 . Brăţări din bară de bronz 1 6 piese, cu capetele subţiate ŞI
-

impreunate unele, iar altele depărtate, ornamentale în diverse moduri;


1 5 . Brăţară din bandă de bronz - o piesă, în formă de " barcă" , capetele
triunghiulare;
Alte piese
1 6. Verigă, inel de prindere?, pandantiv?

În cadrul săpăturilor arheologice sistematice pentru eliberarea


terenului de sarcină arheologică au mai fost descoperite în jurul unei
vetre 3 piese de bronz (două ace şi un vârf de ac) alături de numeroase
fragmente ceramice.
Depozitul are analogii deosebit de relevante în marile depozite
turnătorii de la: Aiud, Band, Dipşa, Guşteriţa II, Şpălnaca II şi Vioara de
Sus. Acesta ilustrează istoria comunităţilor trace la sfârşitul epocii
bronzului şi începutul primei epoci a fierului, stadiul înalt atins de cultura
şi civilizaţia acestor comunităţi din vestul Munţilor Apuseni.
Depozitul de bronzuri nr. 2 din peştera Lesiana de la Şuncuiuş a fost
descoperit în anul următor ( 1 989), caseta nr. 4, la 3 m de peretele sudic al
peşterii, în pământul de umplutură al gropii, piesele apărând una câte una, nu
pachet, alături de fragmente ceramice care au fost încadrate în orizontul
cultural Br D-Ha A l . Printre fragmentele ceramice s-a descoperit un
fragment de vas-cuptor portativ, important din punct de vedere arheologic şi
cultural-istoric. Acest depozit este mai mic, fiind compus din 1 9 piese:
1 . Pandantivi calciformi - 8 bucăţi;
2. Saltaleoni - 9 bucăţi şi un fragment;
3 . Buton - o bucată
Toate piesele au numere de inventar la Muzeul Ţării Crişurilor şi
sunt reprezentate în planşe. Acest depozit de bronzuri a fost asociat cu
vasele-cuptoare portative.

Tăşad

Cercetările arheologice de la Tăşad au pus în evidenţă existenţa mai


multor locuiri, începând cu epoca neo-eneolitică (cultura Tisa), apoi cele
20 Sever Dumitraşcu e l a/ii

din perioada de tranziţie spre epoca bronzului (cultura Coţofeni), din prima
epocă a fierului, Hallstatt-ul timpuriu (cultura ceramicii canelate - Gava) şi
din perioada dacică (secolele II BC-I AD).
Primele săpături arheologice au început în 1 969, continuate de-a
lungul anilor '70 ai secolului trecut, fiind efectuate de către Nicolae
Chidioşan, arheolog la Muzeul Ţării Crişurilor. După 1 990, cercetările au
fost reluate de către profesorul Sever Dumitraşcu, şantierul arheologic de
la Tăşad devenind un şantier-şcoală unde numeroase generaţii de studenţi
ai Facultăţii de Istorie-Geografie au efectuat practica arheologică de
specialitate. Situl arheologic de la Tăşad este cunoscut sub denumirea de
Cetăfaua, fiind situat la aproximativ 3 km sud-est de satul Tăşad.
Aşezarea multimilenară ocupă platoul superior al unui deal aflat în zona
colinară a munţilor Pădurea Craiului. La nord-est este legată de dealul
Ursoi printr-o şa care coboară 50-60 m faţă de înălţimea Cetăţuii, ce se
înalţă cu aproximativ 1 20 m faţă de nivelul văilor înconjurătoare.
Aceste atribute fac din dealul Cetăţaua o fortificaţie naturală cu o
poziţie strategică excelentă. Platoul superior al acestui deal se întinde pe
o suprafaţă de aproximativ două hectare. În partea de nord-est, un sfert
din acest platou este separat de un val şi un şanţ ce-l străbate transversal
într-o porţiune mai îngustă. Valul de pământ este flancat pe două părţi de
bolovani mari depuşi pentru a împiedica alunecarea. Interiorul este
umplut cu pietre şi pietriş de carieră bătătorite şi cu pământ provenit din
şanţ. Se pare că acest baraj a îndeplinit un rol separator şi nu unul de
apărare. In perioada dacică, au fost efectuate lucrări de terasare spre
partea nord-vestică.
Pentru a arăta importanţa deosebită a acestui sit arheologic din
părţile vestice ale Munţilor Apuseni, vom prezenta câteva descoperiri
arheologice. La început, amintim o descoperire incidentală a unui tezaur
de monede de argint provenite din oraşele de pe coasta Mării Adriatice,
Apollonia şi Dyrhachium, făcută la poalele dealului pe o cărare care
ducea spre aşezarea de pe Cetăfaua, recuperându-se 69 de piese.
Săpăturile arheologice din 1 976 au scos la lumină un important
tezaur de podoabe dacice de argint compus din:
1 . Fibulă de argint cu patru nodozităţi discoidale dispuse pe piciorul
replicat, lucrată dintr-o singură bară prin batere la cald, cu greutatea de
49,7 g şi 8 cm lungime.
2. Fibulă de argint cu patru nodozităţi discoidale, între ele fiind alte trei
discuri intermediare, dispuse pe piciorul replicat, lucrată ca prima, cu
Consideraţii despre descoperirile arheologice de pe patru şantiere din Bihor 21

greutatea de 5 1 , 3 g şi lungimea de 1 0, 1 cm.


3 . Resort bilateral de argint cu 1 8 spire şi coarda în faţă, lungimea de 8,5 cm
şi lăţimea de 5 ,2 cm.
4. Resort de acelaşi tip din care se păstrează doar 1 0 spire, lungimea de 6 cm
şi lăţimea de 2,3 cm. Cele două resorturi au aparţinut fibulelor.
5 . Brăţară de argint sau colan din sârmă groasă, greutatea de 25,2 g,
lungimea de 7,3 cm şi grosimea sârmei de 5 mm.
6. Colan de argint compus din două părţi distincte : a. Sârmă groasă cu
secţiunea rotundă subţiată spre capete care se termină în două cârlige,
puternic arcuită. b. Lanţ compus din 8 bucăţi de sârme răsucite în trei
având la capete un ochi. Diametru! colanului este de 20,4 cm iar
greutatea de 46,7 g.
7. Bară masivă de argint cu secţiunea pătrată, îndoită, cu lungimea de 26 cm
şi greutatea de 80,7 g. Segment de bară masivă de argint cu secţiunea
dreptunghiulară, lungimea de 9 cm şi greutatea de 46 g.
În componenţa tezaurului s-a descifrat un ciclu, o serie completă de
fabricaţie şi anume: materia primă sub forma sa intermediară - bara
masivă de argint, apoi produsul aflat în curs de execuţie sau semifabricat
reprezentat de bara îndoită şi aplatizată şi în final produsele finite: fibule,
colane etc.
Remarcăm faptul că la momentul descoperirii, tezaurul de la Tăşad
era primul tezaur de podoabe dacice de pe teritoriul României descoperit
prin săpături arheologice sistematice, fapt deosebit de important deoarece
s-au putut efectua observaţii atente asupra locului şi condiţiilor de
descoperire, o locuinţă atelier care a aparţinut unui meşter argintar.
Tezaurul a fost datat în perioada când Burebista edifica statul dac (a doua
jumătate a secolul 1 BC), epocă de maximă înflorire a artei argintului la
daci.
Dintre descoperirile arheologice din anul 1 978 remarcăm un
complex de gropi rituale din prima epocă a fierului şi o locuinţă dacică ce
conţinea un depozit de unelte de fier. Pe baza inventarului ceramic,
compus din numeroase oale negre la exterior şi cărămizii în interior, dar
şi a altor fragmente ceramice, complexul a fost încadrat la începutul
primei epoci a fierului (Ha A 1 ), fiind atribuit purtătorilor culturii cu
ceramică canelată. Locuinta dacică amintită mai sus avea un bogat
inventar din care amintim piesele ce constituie depozitul de unelte de
fier: un topor, o daltă, un călcâi de suliţă şi cinci seceri.
După 1 990, cercetările arheologice de la Tăşad au fost reluate de
22 Sever Dumitraşcu el a/ii

profesorul Sever Dumitraşcu, cu participarea studenţilor de la


specializarea Istorie-Geografie a Universităţii din Oradea. Cercetările au
scos la lumină un însemnat material arheologic încadrat de la caz la caz
în epocile amintite mai sus. Rezultatele acestor cercetări au fost publicate
sub forma unor rapoarte arheologice, a unor studii şi articole. Dintre
aceste descoperiri, vom prezenta pe scurt cele două complexe de cult
metalurgic, datând din perioada de început a epocii fierului (Ha A 1 -A2),
descoperite în anii 1 995 şi 1 996.
Situate în "incinta sacră", zonă delimitată de restul aşezării printr-un
şanţ şi un val de pământ, la aproximativ 1 O m sud de şanţ şi val, cele
două complexe închise au vestigiile depuse intenţionat şi sistematic în
două gropi ovale, adânci de 1 ,20 - 1 ,50 m faţă de suprafaţa actuală de
călcare, gropi săpate în roca dealului.
Complexul nr. l ( 1 995). Au fost depuse grupat: o urnă într-un grup
pachet cu alte două vase dintre care unul căpăcuia uma. Toate trei au fost
tăiate şi deranj ate în partea superioară în vechime, probabil de locuirea
dacică. Lângă urnă a fost descoperit un vas aşezat cu gura în j os, păstrat
intact, ceea ce dovedeşte că a fost pus intenţionat astfel şi indică un cult
metalurgic. Alte două vase erau aşezate la nord-est şi nord-vest de urnă,
un vas cu buza canelată, plin cu miniu de plumb galben, iar al doilea, un
vas mare prevăzut cu torţi conţinea o ofrandă (substanţă organică).
Complexul nr. 2 ( 1 996) se află la 5 m sud de primul. Groapa a fost
descoperită la 0,30 m adâncime de la nivelul actual de călcare şi se
adânceşte până la 1 ,5 0 m. În partea de sud se afla uma, vas mare
bitronconic acoperit cu un alt recipient, ambele puternic distruse prin
tasările ulterioare. Vasele ofrandă erau dispuse spre est şi sud.
Au fost descoperite aici şi vase cu inel la fund, dovedind modelarea
lor la roata olarului (tumetă).Cele două complexe de la Tăşad prin: cultul
metalurgic, folosirea grafitului în tehnologia ceramicii, cunoaşterea
tehnologiei roţii olarului în modelarea ceramicii se înscriu într-o premieră
istoriografică, privind începuturile epocii fierului în Bihor.

Biharea

Descoperiri aparţinând dacilor liberi de epocă romană au fost


făcute şi cu ocazia săpăturilor arheologice sistematice de la Biharea, un
important sit arheologic din nord-vestul României, unde arheologul Sever
Dumitraşcu a efectuat cercetări între anii 1 973-1 984 şi 1 998-2004.
Consideraţii despre descoperirile arheologice de pe patru şantiere din Bihor 23

Cercetările arheologice au scos la lumină artefacte ce aparţin mai multor


epoci istorice, începând din neolitic până în secolul al XIII-lea.
Descoperirile de epocă romană de la Biharea au fost publicate în mai
multe reviste de specialitate, dar şi în monografia sitului arheologic de la
Biharea. Aceste descoperiri arheologice, din mai multe puncte ale sitului,
dovedesc că la Biharea a existat şi o aşezare locuită de dacii liberi din
epoca romană. Atrag atenţia cele 39 de gropi, probabil morminte sau
complexe de cult, descoperite de-a lungul a 5 campanii ( 1 976- 1 980), în
punctul Grădina SA-Baraj, cu material arheologic dacic. Analizând
ceramica provenită din aceste complexe, s-a constatat că structura sa
generală aparţine, în proporţii aproximativ egale, celor două specii :
ceramică lucrată cu mâna (vase-borcan ş i ceşti) ş i ceramică lucrată la
roată cenuşie şi cărămizie (chiupuri şi fructiere ). Această ultimă specie,
mai ales ceramica cărămizie, cu forme noi ( castronul de factură romană
provincială), indică evoluţia ceramicii dacice în perioada secolelor 11-111
A.D. Influenţa romană, chiar dacă ceramica de import este puţină, a fost
sesizată în ceramica de factură romană imitată de dacii liberi, care şi-au
însuşit noua tehnologie de ardere a ceramicii. Referindu-se la ceramica
fină lucrată la roată (cenuşie şi cărămizie) decorată cu motive lustruite,
arheologul Sever Dumitraşcu constată că ea reprezintă: " o specie
ceramică locală, autohtonă, de epocă romană, care apoi se va generaliza
şi impune şi în epoca post-romană" .
Descoperirile arheologice dacice de epocă romană de la Biharea se
înscriu în orizontul de descoperiri numit: Medieşul A urit (jud. Satu
Mare)-Biharea (jud. Bihor)-Sântana (jud. Arad). Sever Dumitraşcu,
referindu-se la importanţa descoperirilor dacice de epocă romană din
zona Crişul Repede-Barcău, subliniază dubla lor semnificaţie:
" Contribuie, în primul rând, la cunoaşterea civilizaţiei şi culturii dacict:
din centrul Crişanei, printr-o locuire dacică de lungă durată în aceeaşi
aşezare (sec. 1-III/IV A.D.), nuanţând posibilităţile de cunoaştere a
istoriei dacilor din Crişana, înainte, în timpul stăpânirii romane în Dacia
şi după părăsirea provinciei de autorităţile romane. În al doilea rând,
descoperirile dacice de la Biharea aduc un substanţial aport la
cunoaşterea aspectelor locale ale culturii materiale a dacilor din epoca
romană care, prin natura lor, întăresc cunoaşterea unităţii culturale dacice
în genere, a culturii daca-romane mai apoi. Ca peste tot în lumea dacilor
liberi de epocă romană, din vestul, nordul şi estul provinciei Dacia,
descoperirile de la Biharea permit, în contextul celorlalte cercetări, să se
24 Sever Dumitraşcu el a/ii

cunoască procesul de integrare a culturii materiale a dacilor liberi în


contextul culturii materiale daco-romane, în fluxul, mai lent în Crişana, dar
ireversibil, de preluare şi adoptare treptată de către daci a numeroase
elemente romane de cultură materială şi spirituală, proces care se încheie
cu romanizarea dacilor liberi, adică de însuşire a însăşi limbii latine.
Retragerea aureliană a creat condiţii politice care favorizau refacerea
unităţii lumii dacice şi daco-romane, în cazul Crişanei şi Munţilor Apuseni,
a unităţii dacilor din Crişana cu daca-romanii din Munţii Apuseni" .
O parte a artefactelor dacice de epocă romană descoperite la
Biharea au fost incluse în renumita expoziţie Dacii, alături de alte
artefacte aflate în muzeele din România. Expoziţia, aflată sub egida
Ministerului Culturii, organizată de Muzeul de Istorie al Transilvaniei,
Muzeul Municipiului Bucureşti şi Muzeul de Istorie şi Artă Bacău, a fost
prezentă, în anii 1 978- 1 981 , în cele mai mari muzee ale Europei din:
Franţa, Germania, Anglia, Belgia. Olanda, Luxemburg, Bulgaria, Austria,
Bulgaria şi Polonia, bucurându-se de mare succes. O altă expoziţie,
organizată de Muzeul Ţării Crişurilor, cu artefacte de la Biharea, ce
ilustrau continuitatea dacică de epocă romană şi post-romană, intitulată
Tracii şi geto-dacii din nord-vestul României, a fost deschisă în oraşele:
Oradea, Carei, Baia Mare, Sighetul Marmaţiei, în 1 980- 1 98 1 .

Sânnicolau Român - tezaurul de monede dacice

Tezaurul de monede dacice de argint format din 24 de piese a fost


achiziţionat, în anul 1 973, de la sătenii Todor Oros şi Ioan Miheş din
Sânnicolau Român. Acesta se pare că a fost descoperit, în 1 972, în stânga
drumului Cefa-Berechiu-Sânnicolau Român, la marginea grădinii C.A.P.­
ului, în locul numit " La Ier" şi se compunea, iniţial, din mult mai multe
piese (peste 1 00), unele pierdute, iar altele se pare că au ajuns în unele
colecţii particulare. Ulterior cercetările arheologice sistematice
desfăşurate între anii 1 982- 1 987 au condus la descoperirea a patru
staţiuni arheologice în hotarul acestei localităţi : " La Ier" , " Bereac" ,
" "
" Pusta Petrichii şi " Coştei , staţiuni cu mai multe nivele de locuire, din
neolitic până în evul mediu.
Aşezarea dacică La Tene din hotarul satului este printre puţinele
unde au fost descoperite tezaure de monede de argint. În cadrul
tezaurului au fost separate două tipuri monetare: tipul I Chereluş-Feniş,
reprezentat de o singură piesă scifată şi tipul II Medieşul Aurit
Consideraţii despre descoperirile arheologice de pe patru şantiere din Bihor 25

reprezentat de 23 de piese. Tipul II a fost împărţit în două grupe fiecare


cu două variante (grupa II varianta A cu 3 piese, varianta B cu 4 piese,
grupa III varianta A cu o piesă şi varianta B cu 1 5 piese). Al. Săşianu
face o descriere globală a pieselor, pe grupe, în cadrul tipurilor amintite.
Redăm pe scurt două astfel de descrieri:
" Tipul I (Chereluş-Feniş)
Grupa 1 (nr. 1 )
Cuprinde o singură monedă, având redat pe avers un profil spre
dreapta; ochiul şters, deasupra lui două linii paralele unite prin linii
transversale, dând impresia unei scări; deasupra un S răsturnat, dar
incomplet, mărginit de un şir de perle; nas acvilin, formând cu bărbia un
semicerc, buzele redate prin două linii; o linie care porneşte din dreptul
urechii împreună cu un şir de perle sugerează barba; în dreptul profilului,
un element format din trei linii verticale şi una transversală, care coboară
până la jumătatea nasului, sub care un patrulater cu o latură ştearsă; sub
bărbie un arc cu globulă la un capăt, în jurul capului şi al cefei cunună de
frunze scobite şi pline.
Reversul redă un cal galopând spre stânga, mult schematizat, gura
întredeschisă, în formă de cioc de pasăre terminată prin câte o globulă;
coama un rând de perle; picioarele redate prin linii frânte unite cu
globule; copitele în formă patrulateră; deasupra calului în locul
călăreţului, patrulater încadrat de un cerc de perle.
Moneda are greutatea de 7, 1 g şi diametru] de 27 mm .
Tipul II (Medieşul A urit)
Grupa Il. Varianta A (nr. 2, 3, 4.)
A versul redă un profil uman exagerat de stilizat, spre dreapta; un
şir de trei semicercuri continuate cu puncte sugerează barba, iar alt şir
fruntea; două umflături, proeminenţe, redau maxiliarul(?); gura nu se
distinge; ochiul un punct într-un unghi în deschizătura căruia două puncte
rcdau probabil buzele; nasul nu apare, deasupra frunţii o linie arcuită sub
care se distinge semnul în formă de S; cununa şi părul redate prin ovale,
mai alungite, formate din linii neunite la capete ( ... )
Reversul redă un cal galopând spre stânga, având corpul bombat,
picioarele strânse sub pântec, copitele din faţă şi spate în formă de
triunghi, copita din centru în formă de pătrat pe jumătate umplut; botul
calului în formă de cioc de pasăre ( . . . ).
Monedele au greutatea de 8,6, 8,8, 8,4 g şi diametru! între 23-24 mm."
Piesele tezaurului au fost realizate prin metoda baterii cu ciocanul,
26 Sever Dumitraşcu el a/ii

o parte având structura internă de turnare. În continuare sunt descrise


metodele de realizare a acestor piese. Piesele de tipul II aparţin zonei
nord-vestice a Transilvaniei, ajungând în zonă pe calea schimburilor
comerciale, prin circulaţie. Monedele au fost atribuite dacilor care au
constituit, în a doua j umătate a secolului al II-lea, puterea politică în
zonă. Se pare că pe teritoriul cuprins între Tisa, Mureş, Munţii Apuseni şi
Crişul Negru locuia tribul geto-dac Predavens. Monedele din tezaur de
tipul Medieşul Aurit sunt atribuite costobocilor. Stilul general al
monedelor este incontestabil unul geto-dac şi au fost datate în a doua
jumătate a secolului II B.C.

Bibliografie

Nicolae Chidioşan, Contribuţii la problema originii podoabelor dacice de argint


din spaţiul carpato-danubian, în Crisia, VII, 1 977, p.27-43
Idem, Raport asupra săpăturiior arheologice Întreprinse În anul 1978 În satul
Tăşad, corn. Drăgeşti (jud. Bihor), în Materiale şi Cercetări Arheologice,
XIII, Oradea, 1 979, p.85-89
Idem, Depozitul de unelte din fier descoperit În aşezarea dacică de la Tăşad,
comuna Drăgeşti, judeţul Bihor, în Crisia, X, 1 980, p.55-64
Sever Dumitraşcu, Aşezări fortificate şi cetăţui dacice În partea de vest a
Munţilor Apuseni, în Crisia, II, 1 972, p. l 2 1 - 1 48
Idem, Descoperiri arheologice dacice din epoca romană la Biharea, în Ziridava,
XI, Arad, 1 979, p. l 95-2 1 4
Idem, Descoperiri dacice de epocă romană de la Biharea, în Muzeul National,
Bucureşti, 1 9 8 1 , p. l l S- 1 22
Idem, Depozitul de bronzuri nr. 2 de la Şuncuiuş, j udeţul Bihor, în Analele
Universităfii din Oradea, seria Istorie-Arheologie-Filosofie, tom II, 1 992
Idem, Biharea. Săpăturile arheologice din anii 1973-1980, Oradea, 1 994
Sever Dumitraşcu, Alexandru Săşianu, Tezaurul de monede dacice de la Sinicolau
Român (jud. Bihor), în Crisia, VII, Oradea, 1 977, p.9-26
Sever Dumitraşcu şi Ioan Crişan, Cuptoare de ars oale descoperite la Sinicolau
Român, judeţul Bihor, în Crisia, XVIII, Oradea, 1 988, p.4 1 - 120
Sever Dumitraşcu, Ioan Crişan, Depozitul de bronzuri de la Şuncuiuş, Biblioteca
Crisia, XIV, Oradea, 1 989
Sever Dumitraşcu şi colaboratorii, Cercetările arheologice de la Tăşad, în
Cronica cercetărilor arheologice din România, campaniile 1 994- 1 996,
vezi http:www.cimec.ro/scripts/arh/cronica/detaliu
Sever Dumitraşcu, Florin Sfrengeu, Nicolae Sărac, Două complexe de cult
descoperite la Tăşad. Contribuţii la cunoaşterea tehnologiei perioadei de
Început a epocii fierului (Ha A1-A2), în Analele Universitătii din Oradea,
seria Istorie-Arheologie, VI-VII, 1 996- 1 997, p.S- 1 7
UN LOT DE MONEDE ROMANE IMPERIALE DIN
TEZAURUL DE LA RACOVA-CHETRIŞ, JUD. BACĂU

Eugenia Antonescu, Steluţa Gramaticu

A lot of Roman imperial coins from


the hoard of Racova - Chetriş, Bacău county

Summary: In the study, the authors present a lot of I 5 Roman imperial coins
from the hoard discovered in 1 95 1 in Racova-Chetriş commune, Bacău County.
The depasit unearthed in 1 95 1 is composed of 237 roman deniers, ranging from
emperors Otho to Septimius Severus, with the most recent cain dating from 1 93-
1 96 AD. The hoard wasn't fully recovered, a fact that made possible the later
gathering of the presented lot. In 1 958, the first author was appointed teacher at the
Elementary School in Chetriş. She received a number of 1 5 roman silver coins,
from the school director, Ion Dinu and her pupils, donating them to the Iulian
Antonescu History Museum in Bacău. The 1 95 8 lot of deniers is composed of
issues from Domitian ( 1 ), Hadrian (4), Antoninus Pius (6 - among which 3 are type
Diva Faustina (Major), Marcus Aurelius Caesar and Faustina M inor) and Marcus
Aurelius ( 4 among which 3 are type Divus Antoninus, Diva Faustina (Minor)
-

and Lucilla).
The I 95 1 hoard, for the most part, doesn't contain coins from Domitian and
Nerva, a fact that raised some questions. The presence of the denier issued by
Domitian confirms that the absence of his coins was just accidental. Jt was caused
by the fact that the hoard was not fully recovered and also by the low number of his
coins, in relation with the issues ofthe other emperors. The remaining deniers, from
Hadrian, Antoninus Pius and Marcus Aurelius belong to types of issues that are not
found in the 1 95 1 hoard, thus contributing to a better knowledge of the structure of
the Racova-Chetriş hoard.
Keywords: imperial coins, hoard, Roma Empire, roman deniers

În acest studiu, vă prezentăm un mic lot de monede romane


imperiale din tezaurul descoperit în anul 1 95 1 , în comuna Racova­
Chetriş, jud. Bacău, situată în vestul Podişului Moldovei, pe malul stâng
al Siretului 1 • Depozitul monetar, alcătuit din denari romani imperiali, a

1B. M itrea, Î nceputurile migraţiei popoarelor în regiunea est-carpatică şi tezaurul de


monede romane imperiale de la Racova-Chetriş, j ud. Bacău, în Memoria Antiquitatis, 2,
28 Eugenia Antonescu, Steluţa Gramaticu

fost aflat în satul Racova2, în grădina unui localnic, Tudor Romaneţ, pe


malul pârâului cu acelaşi nume. Localnicul a declarat descoperirea mult
mai târziu, în 1 95 3 , când a predat monedele autorităţilor locale din
comună, cu precizarea că ar fi găsit circa 3 00 de exemplare. El ar fi
predat un număr de aproximativ 280 de piese Sfatului Popular local, care le­
a înaintat autorităţilor din Bacău. O parte dintre monede s-ar fi împrăştiat,
astfel că astăzi sunt cunoscute doar 23 7 exemplare. În studiul dedicat
publicării tezaurului de la Racova-Chetriş, Bucur Mitrea înseriază 227
exemplare ce se păstrează în colecţiile Muzeului de Istorie şi Arheologie din
Piatra Neamţ şi 1 0 monede de la Muzeul Naţional de Antichităţi (azi, în
cadrul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan din Bucureşti)3. Având în
vedere modul în care s-a adunat tezaurul, nu este exclus ca şi pe viitor să ne
mai confruntăm cu apariţia unor piese din această descoperire.
Dintr-o astfel de situaţie au rezultat şi monedele pe care le vom
descrie aici. În anul 1 95 8, după absolvirea Facultăţii de Istorie, secţia de
Istorie veche şi arheologie, prima semnatară a acestui articol, Eugenia
Antonescu, am obţinut repartiţia în Regiunea Bacău, fiind numită
profesoară la catedra de istorie a Şcolii elementare din comuna Chetriş.
În cele câteva luni de zile petrecute în localitate, până la transferarea
ulterioară la Muzeul din Bacău, am primit treptat de la directorul şcolii,
Ion Dinu şi de la elevii mei un număr de 1 5 monede romane de argint.
După plecarea mea la muzeu, piesele au ajuns în casa părintească din
Gâdinţi, jud. Neamţ, lângă oraşul Roman, nemaiştiind nimic de soarta lor
până la decesul părinţilor. Câteva decenii mai târziu, monedele au fost
donate Muzeului de Istorie din Bacău, pe care îl anunţasem în prealabil
de existenţa lor şi de bunele mele intenţii de a le dona4. Ele au constituit
obiectul unei comunicări susţinute în anul 1 997 în cadrul Sesiunii Anuale
a Muzeului de Istorie "Iulian Antonescu" din Bacău5.

1 970, p. 25 1 -280.
2 Satul Racova, ce aparţinea în 1 95 1 comunei Chetriş, jud. Bacău, nu mai există astăzi, fiind
comasat cu satul Tamaşi, jud. Bacău. Satul Chetriş este subordonat din punct de vedere
administrativ tot comunei Tamaşi.
3 B. Mitrea, op.cit., p. 25 1 -255.
4 Finalizarea oficială a donaţiei, ce cuprindea multe alte obiecte cu caracter istoric,

documentar şi memorialistic de diferite genuri: mobilier, textile, metal, porţelan, faianţă,


cărţi şi fotografii, a avut loc în anul 20 1 2.
5 Eugenia Antonescu, " Un lot de monede imperiale romane din tezaurul de la Chetriş",
comunicare care a fost susţinută în cadrul Simpozionului Naţional "Vasile Pârvan", ediţia
Un lot de monede romane imperiale din tezauml de la Racova-Chetriş 29

Nu există nici o îndoială că lotul nostru face parte din tezaurul aflat
în anul 1 95 1 , dacă avem în vedere acelaşi loc de descoperire în comuna
Racova-Chetriş, timpul destul de scurt de la aflarea depozitului şi
structura asemănătoare, complementară a acestuia cu restul tezaurului6.
Un argument că monedele fac parte din respectivul tezaur îl constituie
mărturia primilor deţinători că ele au provenit din acelaşi loc cu cele din
descoperirea iniţială. Astfel, tezaurul de la Racova-Chetriş însumează
astăzi 252 de denari romani imperiali .
Starea de conservare a lotului este î n general bună, deşi diferă de la
un denar la altul. La început, monedele aveau pe alocuri o patină verde,
alteori neagră, cu pete de murdărie, ce au fost îndepărtate prin curăţarea
lor cu mijloace specifice în laboratorul Muzeului Naţional de Artă al
României 7. După acest proces, greutatea totală a pieselor a ajuns la
46, 1 36 g. Cea mai uşoară monedă, de la Marcus Aurelius caesar, are 2,34 g
în timp ce, cea mai grea are 3,38 g. Cea din urmă monedă este şi cea mai
recentă din lotul nostru, fiind emisă puţin mai târziu de acelaşi împărat
pentru soţia sa defunctă, Diva Faustina (Minor). Greutatea medie a
pieselor măsoară 3 ,07 g, fiind asemănătoare valorii întregului tezaur.

Catalogul monedelor

Domitian (81 -96 p. Chr.)


Av. IMP CAES DOMIT AVG - GERM P M TR P XV. Cap
laureat spre dreapta.
Rv. IMP XXII COS XVII CENS P P P. Minerva stând spre stânga,
ţine în mâna dreaptă un fulger şi îşi sprijină mâna stîngă pe o suliţă.
La picioarele ei, în câmp dreapta, un scut. Cerc periat.
1 . AR "'-' 3,3 1 g; 1 7,6 x 1 8,5 mm.
BMC Il, p. 344, nr. 234; RIC II, p. 1 76, nr. 1 92, Roma, anii 95-96 p.Chr.

Hadrian (1 17-1 38 p. Chr.)

XXXII, organizat de Muzeul judeţean de Istorie "Iulian Antonescu" din Bacău, în zilele de
24-25 octombrie 1 997.
6 B. Mitrea, op.cit., p. 252, menţionează descoperirea la Racova, jud. Bacău a doi denari
romani de la Faustina Major (tip Aetemitas) şi Marcus Aurelius ( 1 7 1 p.Chr.) înainte de 1 906,
dar este vorba de o altă localitate cu acest nume situată la nord de oraşul Bacău, lângă Buhuşi.
7 Curăţarea monedelor şi efectuarea măsurătorilor lor au fost realizate de Mircea şi Florin
Făgărăşeanu, precum şi de Aldo Chivulescu, cărora le mulţumesc cu căldură.
30 Eugenia Antonescu, Steluţa Gramaticu

Av. IMP CAES TRAIAN HADRIANO AVG DIV[I TRA] . Bust


laureat, cuirasat şi drapat spre dreapta.
Rv. PARTH F DIVI NER NEP P M TR P COS; în exergă,
CONCORD. Concordia şezând pe tron spre stânga, ţine în mâna
dreaptă o pateră. Sub scaun, un corn al abundenţei. În câmp
dreapta, lângă tron, statuia lui Spes spre stânga. Cerc periat.
2. AR "'-' 3 ,20 g; 1 7,4 x 1 9,4 mm.
BMC III, p. 239, nr. 1 7; RIC II, p. 340, nr. 9, grupa II, Roma, anul 1 1 7 p.Chr.

Av. [HADRIANVS] - AVG COS III P P. Cap spre dreapta.


Rv. FIDES - P - VBLICA. Fides stând spre stânga, ţine în mâna
dreaptă un coş cu fructe şi în mâna stângă spice de grâu. Cerc periat.
3 . AR "'-' 2,77 g; 1 7,4 mm.
BMC III, p. 320, nr. 629; RIC II, p. 368, nr. 24 1 A, Roma, anii 1 34- 1 3 8 p.Chr.

Av. HADRIANVS - AVG COS III P P. Cap spre dreapta.


Rv. SPES - P R. Spes mergând spre stânga, ţine în mâna dreaptă o
floare şi cu mâna stângă îşi trage veşmântul. Cerc periat.
4. AR "'-' 3,30 g; 1 7,2 x 1 7,9 mm.
BMC III, p. 332, nr.. 734; RIC II, p. 3 7 1 , nr. 274, Roma, anii 1 34-1 38 p.Chr.

Av. HADRIANVS - [AVG COS] III P P. Cap spre dreapta. Cerc


perlat.
Rv. VICTOR - IA AVG. Victoria şezând spre stânga, ţine în mâna
dreaptă o cunună şi pe braţul stâng o ramură în sus. Cerc periat.
5 . AR "'-' 3 , 1 2 g; 1 6,9 x 1 7,3 mm.
BMC III, p. 336, nr. 77 1 ; RIC Il, p. 373, nr. 286, Roma, anii 1 34-1 3 8 p.Chr.

Antoninus Pius (1 38-1 61 p. Chr.)


Av. IMP T AEL CAES HA - DR ANTONINVS . Cap spre dreapta.
Rv. AVG PI - VS P M T - R P CO - S II P P. Două mâini
împreunate ce ţin un caduceu şi două spice de grâu. Cerc periat.
6. AR "'-' 3 ,3 6 g; 1 6, 1 x 1 6,9 mm.
BMC IV, p. 1 3 , nr. 65; RIC III, p. 3 0, nr. 3 7, a doua emisiune, Roma,
anul 1 3 9 p.Chr.

Av. ANTONINVS - AVG PIVS P P. Cap laureat spre dreapta,


Rv. COS - 1111. Un fulger înaripat deasupra unui altar împodobit.
Un lot de monede romane imperiale din tezaurul de Ia Racova-Chetriş 31

Cerc periat.
7. AR w 3 , 1 8 g; 1 6,8 x 1 8,5 mm.
BMC IV, p. 78, nr. 537; RIC III, p. 43, nr. 1 37, Roma, anii 1 45- 1 6 1 p.Chr.

Av. ANTONINVS AVG PIVS P P TR P XXII. Cap laureat spre


dreapta. Cerc periat.
Rv. FELICITA TI - A VG COS IIII. Felicitas stând spre stânga, ţine
în mâna dreaptă un glob, iar în mâna stângă un corn al abundenţei.
Cerc periat.
8. AR w 3 , 1 3 g; 1 7, 3 x 1 8,9 mm.
BMC IV, p. 1 3 8, nr. 93 1 ; RIC III, p. 60, nr. 285(a), Roma, anii 1 58-1 59 p.Chr.

Antoninus Pius : Diva Faustina


Av. DIVA - FAVSTINA. Bust spre dreapta.
Rv. CONSECR - ATIO. Păun mergând spre dreapta, cu capul
întors spre stânga. Cerc periat.
9. AR 1' 2,94 g; 1 7,5 x 1 8, 1 mm.
BMC IV, p. 66, nr. 475 ; RIC III, p. 73, nr. 3 84, Roma, după moartea ei în
anul 1 4 1 p.Chr.

Antoninus Pius : Marcus A urelius caesar


Av. AVRELIVS CAE - SAR AVG P II F COS. Cap spre dreapta.
Rv. PIETAS AVG. Cuţit, stropitoare, cană, lituus şi simpulum.
Cerc periat.
1 0. AR w 2,34 g; 1 6,9 x 1 8,3 mm.
BMC IV, p. 42, nr. 276; RIC III, p. 79, nr. 424a, Roma, anii 1 40-1 44 p.Chr.

Antoninus Pius : Faustina Minor


Av. FAV STINA - AVGVSTA. Bust drapat spre dreapta. Cerc periat.
Rv. [A]VGVS - TI - P II FIL. Spes stând spre stânga, ţine în mâna
dreaptă o floare şi cu mâna stângă îşi trage veşmântul. Cerc periat.
1 1 . AR 1' 2,76 g; 1 6, 1 x 1 6,8 mm.
BMC IV, p. 1 68, nr. 1 1 06; RIC III, p. 93, nr. 497, Roma, după 1 45
p.Chr., anul căsătoriei cu Marcus Aurelius.

Marcus A urelius (1 61-180 p. Chr.)


Av. IMP M AVREL ANTONINVS AVG. Cap spre dreapta. Cerc
periat.
Rv. PROV DEOR TR P XVI COS III. Providentia stând spre
32 Eugenia Antonescu, Steluţa Gramaticu

stânga, ţine în mâna dreaptă un glob şi în mâna stângă cornul


abundenţei. Cerc periat.
1 2. AR -J.. 3,32 g; 1 7,8 x 1 8,5 mm.
BMC IV, p. 409, nr. 1 88 ; RIC III, p. 2 1 7, nr. 5 0, Roma, anii decembrie
1 6 1 -decembrie 1 62 p.Chr.

Marcus A urelius : Divus Antoninus


Av. DIVVS ANTONINVS. Cap spre dreapta. Cerc periat.
Rv. CONSECRA TIO. Rug funerar cu patru niveluri decorate cu
ghirlande, având deasupra o quadrigă. Cerc periat.
1 3 . AR -J.. 3 , 1 6 g; 1 7, 1 x 1 8,9 mm.
BMC IV, p. 394, nr. 56; RIC III, p. 247, nr. 436, Roma, după anul 1 6 1 p.Chr.

Marcus A urelius : Diva Faustina


Av. DIVA FAV - STINA PIA. Bust drapat spre dreapta. Cerc periat.
Rv. CON - SECR - ATIO. Altar împodobit cu ramuri, cu uşile
duble închise. Cerc periat.
1 4. AR -J.. 3 , 3 8 g; 1 7, 1 x 1 7,5 mm.
BMC IV, p. 49 1 , nr. 727; RIC III, p. 273, nr. 746, Roma, anii 1 76-1 80 p.Chr.

Marcus A urelius : Luci/la


Av. LVCILLA - AVGVSTA. Bust drapat spre dreapta. Cerc periat.
Rv. IVNO - R - EGINA. Juno cu văl stând spre stânga, ţine în
mâna dreaptă o pateră şi în mâna stângă un sceptru. La picioarele
zeiţei, în câmp stânga, un păun abia vizibil. Cerc periat.
1 5 . AR -J.. 2,86 g; 1 8,2 x 1 8,5 mm.
BMC IV, p. 43 1 , nr. 339; RIC III, p. 275, nr. 772, Roma, anii 1 64-1 69 p.Chr.

Aşa cum reiese din catalog, lotul de denari din 1 95 8 este alcătuit din
emisiWli de la Domitian ( 1 ex.), Hadrian (4 ex.), Antoninus Pius (6 ex. dintre
care 3 monede dedicate membrilor familiei: de tip Diva Faustina (Major),
Marcus Aurelius caesar şi Faustina Minor) şi Marcus Aurelius (4 ex., dintre
care 3 piese de tip Divus Antoninus, Diva Faustina (Minor) şi Lucilla). În
cea mai mare parte a tezaurului, cea din 1 95 1 , nu se regăsesc monede de la
Domitian şi Nerva, situaţie ce a ridicat semne de întrebare8. EmisiWlile de
denari de la acest împărat Sllilt o prezenţă obişnuită în tezaurele descoperite

8 8. Mitrea, op.cit., p. 260.


Un lot de monede romane imperiale din tezauml de la Racova-Chetriş 33

în Moldova, dar ele constituiau o excepţie în depozitul de la Racova-Chetriş.


Apariţia piesei de la Domitian (anii 95-96 p.Chr.) confirmă că absenţa
monedelor sale era doar întâmplătoare. Ea a fost determinată de faptul că
tezaurul nu a fost recuperat integral, dar şi de numărul redus de piese în
raport cu emisiunile celorlalţi împăraţi. Un indiciu în acest sens este oferit de
structura tezaurului de denari romani de la Oboroceni, jud. Iaşi, care se
încheie tot cu emisiuni de la Septimius Severus9. Dintr-un total de 735 de
monede, doar 5 exemplare au fost emise în vremea lui Domitian, având o
proporţie de 0,68 % din total. Ponderea acestui împărat reprezentat doar de
un exemplar În depozitul de la Racova-Chetriş este mult mai mică (0,39 %),
dar este relativă, dat fiindcă depozitul nu a fost adunat în întregime. În
continuare nu avem monede de la Nerva, aşa cum s-a constatat şi în cea mai
mare parte a depozitului, dar absenţa lor este de asemenea aleatorie.
Lotul nostru completează însă emisiunile din vremea lui Hadrian cu
patru denari. O piesă emisă în 1 1 7 se adaugă altor două exemplare emise
în acelaşi an, dar reprezintă un tip diferit (Concordia). Celelalte trei
monede datate în perioada anilor 1 34- 1 3 8 p.Chr. se alătură unui număr de
circa 1 O exemplare bătute în acelaşi interval; ele aparţin însă unor
emisiuni inedite, ce nu se regăsesc în structura tezaurului din 1 95 1 .
Proporţia emisiunilor lui Hadrian în tezaur se ridică la 1 6,26 %.
De la Antoninus Pius, avem trei denari cu efigia sa, dintre care primul
emis în anul 1 3 9 p.Chr. , urmat de unul bătut între anii 1 45- 1 6 1 p.Chr. şi
ultimul din perioada 1 58-1 59 p.Chr. Toate aceste piese reprezintă tipuri
deosebite de revers faţă de cele din depozitul principal. Această situaţie se
constată şi în ceea ce priveşte emisiunile dedicate membrilor familiei, cea cu
efigia Faustinei Major de tip Diva (după 1 4 1 p.Chr.), cele pentru Marcus
Aurelius caesar ( 1 40- 1 44 p.Chr.) şi Faustina Minor ( 1 45- 1 6 1 p.Chr.).
Proporţia monedelor de la primul dintre Antonini se ridică la 36,50 %.
Emisiunile de la Marcus Aurelius sunt variate şi tot necunoscute celei
mai mari părţi din depozit: un denar cu efigia sa din anii 1 6 1 - 1 62 p.Chr. şi
trei exemplare consacrate familiei sale: o piesă de tip Divus Antoninus
( 1 6 1 p.Chr.), o alta de tip Diva Faustina (Minor) din perioada post 1 76 p.Chr.
şi o monedă de la Lucilla ( 1 64- 1 69 p.Chr.). Din acest motiv, faptul că
monedele din lotul nostru aparţin unor tipuri de emisiuni ce nu se regăsesc în
tezaurul din 1 95 1 contribuie la o mai bună cunoaştere a compoziţiei

9 8. Mitrea, Emilia Zaharia, Descoperirea monetară de Ia Oboroceni (r. Paşcani, reg.


Iaşi) şi importanţa sa istorică, în Arheologia Moldovei, 5, 1 967, p. 86.
34 Eugenia Antonescu, Steluţa Gramaticu

descoperirii de la Racova-Chetriş. Fragmentul nostru nu aduce modificări în


datarea tezaurului de la Racova-Chetriş, care rămâne neschimbată, acesta
fiind îngropat cândva după anii 1 93- 1 96 p.Chr.
Monede asemănătoare cu cele din tezaurul de la Racova-Chetriş au
circulat pe un areal mare din Moldova de la răsărit de Carpaţi. În multe
tezaure de denari romani imperiali din Moldova se constată frecvenţa
acestor tipuri de monede. Semnalăm că în tezaurul de la Simioneşti, jud.
Neamţ se întâlnesc două exemplare identice emise în vremea lui Hadrian
(nr. 3 din lotul Chetriş cu nr. 66 din tezaurul de la Simioneşti; nr. 5 din
lotul Chetriş cu nr. 69 din tezaurul de la Simioneşti, anii 1 34- 1 3 8 p.Chr)
şi una de la Antoninus Pius (nr. 7 din lotul Chetriş cu nr. 77 din tezaurul
de la Simioneşti, anii 1 45- 1 6 1 p.Chr.) 10•
Dacă încercăm să găsim tipurile monetare din lotul nostru în
depozitele care se încheie în primii ani de domnie ai lui Septimius
Severus 1 1 , vom observa că ele se regăsesc şi în structura acestor tezaure.
Astfel, emisiunea de la Domitian este înregistrată cu două exemplare,
dintre care unul mult mai scăzut ca greutate şi dintr-un aliaj cu puţin
argint, în compoziţia tezaurului de la Puriceni, jud. Neamţ 12.
Monede de la Hadrian din tipurile înseriate la noi sunt menţionate
în descoperirile de la Bacău, jud. Bacău 1 3, Oboroceni, jud. Iaşi 14 şi
Puriceni, unde se remarcă mai multe emisiuni de tip Fides Publica 1 5 •
Cele mai multe exemplare îi aparţin lui Antoninus Pius care este prezent
în tezaurul de la Bacău 1 6, în cel de la Ardeoani, jud. Bacău 1 7 sau Făurei,
corn. Budeşti, j ud. Neamţ 1 8 • Emisiunea mai timpurie din anul 1 3 9 p.Chr.
10
Maria Chiţescl!, Minodora Ursache, Tezaurul de denari imperiali descoperit la
Simioneşti, j ud. Neamţ, în SCN, 4, 1 968, p. 385-39 1 .
1 1 V. Mihăilescu-Bîrliba, La monnaie romaine chez les dace orientaux, Bucureşti, 1 980,
p. 97- 1 00, tabelul XVI.
12 ldem, Tezaurul de denari de la Puriceni (comuna Borleşti, jud. N eamţ), în Memoria
Antiquitatis, IV-V, 1 972, p. 1 53 , nr. 260 şi p. 264.
1 3 M. Macrea, Contribuţii la un repertoriu numismatic al Daciei, în Anuarul Institutului
·de Studii Clasice, Cluj-Napoca, 1 , 1 928- 1 932, p. 1 36- 1 38.
1 4 8. Mitrea, Emilia Zaharia, op.cit., p. 1 1 0, nr. 376-379, cu monede de la Hadrian din anii

1 34- 1 3 8 p.Chr.
15 V. Mihăilescu-Bîrliba, op.cit., 1 972, p. 1 76- 1 77, nr. 604-6 1 O.
16 M. Macrea, op.cit., p. 1 36- 138.
1 7 V. Căpitanu, Tezaurul monetar d e l a Ardeoani, în Carpica, 2, 1 969, p. 1 82, nr . 73 : 1 ex.
din anii 1 45- 1 6 1 p.Chr.
1 8 Maria Chiţescu, V. Ursachi, Două tezaure romane imperiale descoperite în Moldova,
Un lot de monede romane imperiale din tezaurul de la Racova-Chetriş 35

apare în depozitul de la Oboroceni 19, în timp ce monede de tip COS 1111


(5 ex.) şi FELICITATI AVG sunt menţionate în tezaurul de la Puriceni,
jud. Neamţ20. Denarii cu efigia Faustinei Major de tip Diva sunt atestaţi
în aceste ultime descoperiri cu câte două exemplare21 , precum şi la
Făurei, jud. Neamţ22. Tipul monetar de la Faustina Minor, din timpul
vieţii, este redat pe o piesă de la Oboroceni şi pe alte trei monede de la
Puriceni 23• Tot în ultima descoperire, se disting patru exemplare de la
Marcus Aurelius caesar, cu Providentia pe revers, precum şi emiteri din
vremea acestui împărat ca imperator 24 .
În continuarea acestui demers, am încercat să comparăm întreaga
compoziţie a tezaurului de la Racova-Chetriş cu depozitele încheiate în
aceeaşi perioadă. Trecând peste dificultăţile de editare a fiecăruia dintre
ele, redate mai mult sau mai puţin complet şi identificarea monedelor
după cataloage de specialitate diferite, ne-am oprit la depozitul de la
Oboroceni, jud. laşi, alcătuit din 73 5 de denari romani de la Nero la
Septimius Severus25.
Se constată prezenţa unor tipuri monetare comune, fiecare
reprezentat uneori de câteva piese, începând cu Vespasian26. Situaţia
aceasta continuă la Traian27, Hadrian28, Antoninus Pius29 şi Marcus
Aurelius30. De la Commodus nu avem decât o singură emitere de acelaşi

în Cwpica, 2, I 969, p. I 52, nr. 30, cu emisiuni din anii I 58- I 59 p.Chr.
19 8. Mitrea, Emil ia Zaharia, op.cit., p. I I I , nr. 407.
20 V. Mihăilescu-Bîrliba, op.cit., 1 972, p. I 85, nr. 724-728 şi p. I 9 1 , nr. 8 I 2.
2 1 8 . Mitrea, Emilia Zaharia, op.cit., p. I l 4, nr. 494-495; V. Mihăilescu-Bîrliba, op.cit.,
1 972, p. I 97, nr. 897-898.
22 Maria Chiţescu, V. Ursachi, op.cit., p. I 52, nr. 3 3 .
2 3 V . Mihăilescu-Bîrliba, op.cit., I 972, p. I 98, nr. 9 I 4-9 I 6; 8 . Mitrea, Emilia Zaharia,
op.cit., p. I I 8, nr. 59 I .
24 V. Mihăilescu-Bîrliba, op.cit., I 972, p. 1 99, nr. 929-932 (Marcus Aurelius caesar); p. 202,
nr. 964 (ca imperator); p. 207, nr. I 037 (tip Divus Antoninus).
25 8. Mitrea, Emilia Zaharia, op.cit., p. 8 I - I 24.
26 1bidem, nr. 3 5-4 I , 43-45, 57-64, 69-7 I , 74, 78 (Vespasian).
27 1bidem, nr. I46-I 48, I 53-I 55, I 56, I 57, I 5 8, I 66- I 69, I 80, I 88, I 90, I 99, 206-209, 2 I 3-
2 I 4, 225 (Traian).
28 Ibidem, nr. 292-293, 308, 3 53-358, 380-38 I , 385, 396-398 (Hadrian).
29 Ibidem, nr. 4 I 4, 42 I -423, 424, 428, 432-433, 435, 44 I -442, 452-458, 467-468, 469-473,
474, 475, 477-479, 484-485, 496, 498-499, 50 I , 507-508, 5 I I -5 I 4, 527, 528, 537-538, 542,
543-545, 546-547, 549, 552, 553, 559, 567, 569, 577-582, 5 85-587 (Antoninus Pius).
3 0 Ibidem, nr. 607, 609, 6 I 5-6 I 6, 6 I 7-620, 623-624, 629-63 I , 633, 636, 637, 644-645, 648,
649-650, 656, 668-669, 670-672, 673, 676-677 (Marcus Aureiius).
36 Eugenia Antonescu, Steluţa Gramaticu

tip3 1 • Existenţa acestor elemente similare între cele două depozite relevă
faptul că structura numerarului tezaurizat este asemănătoare. cu trăsături
înrudite, provenind din anumite emisiuni ale monetăriei romane.
Aceste mari sume de bani au venit dej a constituite, fiind plătite ca
stipendii încă din vremea lui Antoninus Pius unor formaţiuni ale dacilor
liberi situate mai ales în centrul Podişului Moldovei32. Tezaurul de la
Racova-Chetriş a fost îngropat în ultimul deceniu al sec. II p.Chr
concomitent cu alte 1 3 depozite monetare. Această măsură ar fi fost
provocată de un eveniment neaşteptat, explicat prin presiunea
determinată de venirea goţilor33.

lmpăraţi Tezaur Lot 1 95 8 TOTAL Procentual


1 95 1
Otho 1 - 1 0,39 %
Vitellius 1 - 1 0,39 %
Vespasian 19 - 19 7,53 %
Ti tus 2 - 2 0,79 %
Domitian - 1 1 0,39 %
Nerva - - - -
Traian 23 -
23 9, 1 2 %
Hadrian 37 4 41 1 6,26 %
Antoninus Pius 86 6 92 36,50 %
Marcus Aurelius 53 4 57 22,6 1 %
Commodus 12 - 12 4,76 %
Septimius Sever 3 - 3 1,19 %
TOTAL 237 15 252

Fig. 1 . Structura tezaurului de Racova-Chetriş, jud. Bacău


The structure of the hoard of Racova-Chetriş, Bacău County

3 1 Ibidem, nr. 72 1 -722 (Commodus).


32 1. Ioniţă, Istoria Românilor, II. Daco-romani, roma nici, alogeni, Bucureşti, 20 1 O, p. 483 .
33 B. Mitrea, La migration des goths refletee par les tresors de monnaies romaines
enfouis en Moldavie, în Dacia, NS, 1, 1 957, p. 23 1 ; B. M itrea, Emilia Zaharia, op.cit., p. 9 1 ;
V. Mihăilescu-Bîrliba, Circulaţia monetară la triburile libere de la răsărit d e Carpaţi
(sec. I I-IV e.nJ, în Memoria Antiquitatis, 2, 1 970, p. 335-337; idem, La monnaie romaine
chez les daces orientaux, Bucureşti, 1 980, p. 97- 1 00.
Un lot de monede romane imperiale din tezaurul de Ia Racova-Chetriş 37

�'• .� i
.

3 4

6 7 8

Planşa 1 . Monede romane imperiale din tezaurul de la Racova-Chetriş, jud.


Bacău: Domitian ( 1 ), Hadrian (2-5), Antoninus Pius (6-8)
Plate 1. Roman deniers from the hoard of Racova-Chetriş, Bacău County:
Domitian ( 1 ), Hadrian (2-5), Antoninus Pius (6-8)
38 Eugenia Antonescu, Steluţa Gramaticu

9 10 11

12 13

14 15

Planşa I I . Monede romane imperiale din tezaurul de la Racova-Chetriş, jud.


Bacău: Faustina Major (9), Marcus Aurelius (1 O, 1 2), Antoninus Pius ( 1 3),
Faustina M inor ( I l , 1 4) şi Lucilla ( 1 5)
Plate I l . Roman deniers from the hoard ofRacova-Chetriş, Bacău County: Faustina
Major (9), Marcus Aurelius ( 1 0, 1 2), Antoninus Pius ( 1 3), Faustina Minor ( 1 1 , 1 4)
and Lucilla ( 1 5).
ROTONDA - SIMBOL AL CREŞTINISMULVI ŞI STIL
ARHITECTONIC

Livia Liliana Sibişteanu

L'Eglise en rotonde - symbole du Christianisme et style arhitectural

Resume: Dans cette etude, on a fait valoir que la conception et la


construction des bâtiments sacres etaient fondees sur les symboles qui
transmettaient aux fideles les dogmes de leur religion. La dogme chretienne a
change le monde par deux idees genereuses: l 'egalite des hommes devant Dieu
et l ' amour du prochain. La dogme chretienne invite egalement les fideles
d'aspirer a une vie spirituelle superieure et a la perfection. Le symbole de la
perfection est le ccrcle. Le cercle est considere commc la protection du Ciel sur
la Terre et un symbole du Ciel et de ( ' Univers. C 'est pourquoi les chretiens ont
prefere les bâtiments ronds et ont construit au Saint-Sepulchre une eglise en
rotonde avec dâme. Aussi, dans une eglise en rotonde, les chretiens se sentaient
egal. En parallele avec les eglises en rotonde. les chretiens ont construit eglises
a plan basilical avec dâme, avec transept formant dans la nef centrale une croix
grecque ou latine (represente le corps de Jesus sur la Croix). Dans cette eglise a
plan basilical, les chretiens ne se sentiront jamais egal : chaque fidele ayant
etabli la place selon le genre et le rang social. Ces transformations seront lancer
avec la protection imperiale du christianisme, quand a commence l'adaptation
de l'eglise chretienne dans la societe.
Mots cles: eglise en rotonde, eglises a plan basi lical, baptiseriu, symbole,
cercle, Le Saint-Sepulchre.

Argument
În Epoca Străveche, în viziunea noastră, omul a fost preocupat, mai
mult de simboluri şi de valoarea lor spirituala-etică, decât de estetic. De
aceea, cele mai vechi clădiri, laice sau religioase, care s-au păstrat până
astăzi, sunt masive, grosolane, fără valoare estetică, dar cu o mare
încărcătură spirituala-etică transmisă prin simboluri arhitectonice sau
decorative. Mult mai târziu, grecii vor introduce şi în arhitectură
principiul " kalos-agathos" , unde frumosul va fi esteticul clădirii, iar
binele va fi reprezentat prin simboluri care vor da siguranţă clădirilor,
prin semnificaţia lor spirituală. De ce simbolul era mai puternic decât
esteticul, pentru oamenii acelor timpuri? Pentru că omul a fost de la
40 Livia Liliana Sibişteanu

începuturile sale de viaţă primitivă sau civilizată un "homo simbolicus"


şi un " homo religiosus " . Prin simbol, omul dezvăluia unele aspecte ale
realităţii, dar credem că şi pe acelea ale imaginarului, a lumii pe care o
dorea aici sau Dincolo. C. Gulian spune că omul a trăit şi trăieşte în felul
său problema existenţială, cu resursele materiale şi spirituale pe care le
are 1 • De asemenea, omul voia ca prin religie să atingă sacrul, acel ideal la
care nu putea aj unge în viaţa pământeană şi de aceea se pregătea de la
naştere până la moarte pentru acesta2, iar simbolul îl ajuta să reprezinte
ceea ce nu văzuse, dar ceea ce credea că există, dându-i un nume, el fiind
o cale de recunoaştere. Ne susţinem afirmaţia, pornind de la etimologia
cuvântului simbol, care se găseşte în grecescul " sumballeim " , devenit
"
" sumbolon", dezvoltat apoi în latinescul " symbolum . Originea
cuvântului derivă dintr-un obicei grecesc antic al grupurilor: membrii
unui grup spărgeau o tăbliţă de lut, împărţind întrei ei piesele rezultate,
pe care le reasamblau la următoarea întâlnire, acţiunea numindu-se
" "
" sumballeim ( "a le aduna împreună ). Scoicele Misterelor Eleusiene
îndeplineau o funcţie similară, dând naştere cuvântului " sumbolon"
( " semn de recunoaştere " )3. Considerăm că rolul simbolului ca semn de
recunoaştere este mult mai vechi decât naşterea noţiunii pe care o folosim
astăzi şi nu trebuie confundat cu semnul (prin acesta putem reprezenta
uneori un simbol), pentru că simbolul "are o anumită implicaţie, este
conotiv, pentru că stârneşte răspunsuri emoţionale " 4. În construcţii,
" "
"homo simbolicus , care era un "homo religiosus , a folosit formele
geometrice în planul clădirilor, în special cercul, patrulaterele, triunghiul,
a dat o mare importanţă orientării acestora după punctele cardinale,
aceste clădiri reprezentând un semn de recunoaştere a grupului cărora le
aparţineau. Datorită acestor simboluri, putem deosebi un templu budist
de un templu grecesc sau roman, o biserică ortodoxă de una catolică, o
moschee de o sinagogă şi ştim cărei religii aparţin acele construcţii. Se
observă astăzi, în special la protestanţi şi neoprotestanţi, o tendinţă de a
transforma biserica creştină într-o construcţie modernă, renunţându-se la
tradiţie. Arhitecţii, din lipsă de cultură teologică, ignoră faptul că stilurile
arhitectonice, care au fost schimbate de-a lungul secolelor, au respectat

1 C. Gulian, Mit şi cultură, Bucureşti, Editura Politică, 1 968, p.79.

2 Livia Liliana Sibişteanu, Alogeni în spaţiul getic (sec. I I I î.e.n.-11 e.n.). Cred inţe şi
culte religioase, Bacău, Editura Conexiuni, 2000, p. 8.
3 Clare G ibson, Semne şi simboluri, Oradea,Editura Aquila, 1 993, p. 7.
4 Ibidem.
Rotonda - simbol al creştinismului şi stil arhitectonic 41

întotdeauna regulile constucţiei unei biserici, care nu sunt altceva decât


reprezentarea simbolică a acelei religii. Nu conservatorismul îi face pe
chinezi să păstreze regulile Feng shui, CI credinţă în semnificaţia/
simbolul acestor reguli.
Construcţii rotunde precreştine
Construcţii rotunde: locuinţe, corturi, morminte, sanctuare, temple,
amfiteatre, pietre solare, au fost ridicate din timpuri străvechi. De
exemplu, unele dinte cele mai vechi locuinţe rotunde se găsesc în cultura
neolitică a ceramicii liniare (mileniul VI-V î.e.n.) descoperite în centrul
Europei 5, cel mai vechi ansamblu religios este cel de la Stonehenge din
Anglia (2400-2200 î.e.n.)6, iar şanţurile circulare care înconj oară
necropolele tumulare, tumulii, care au baza circulară sunt cunoscuţi încă
din culturile neolitice Jamnaja şi Coţofăneşti (mileniile IV-III î.e.n.) 7, din
care se vor dezvolta mai târziu, în Grecia Antică, tholosul, fie ca templu,
fie ca mormânt (cele mai vechi morminte sunt cele miceniene, datate
între anii 1 325 î.e.n. şi 1 275 î.e.n.)8 şi mausoleul (s-au păstrat foarte bine
mausoleele rotunde din secolul al II-lea: Tropaeum Traiani de la
Adamclisi şi două la Roma: Mausoleul împăratului Hadrian şi cel al
Ceciliei Metella). Cel mai vechi tholos-templu a fost descoperit însă în
Corsica şi aparţine civilizaţiei torreneene. Este un monument circular din
valea Taravo de lângă aşezarea cu monumente megalitice Filitosa. cu un
diametru de 1 6 m., având o cella (se presupune că aceasta era acoperită
cu o boltă falsă) şi numeroase coridoare, datat în epoca bronzului, în
perioada cuprinsă între anii 1 400 şi 1 200 î.e.n9. În tholos îşi are originea
rotonda. Rotondele sunt construcţii cu plan circular (cerc) sau eliptic
(oval), fie de sine stătătoare (temple, baptiserii, biserici creştine) sau în
cadrul altor construcţii (sanctuare, palate) 1 0 . Rotondele cele mai vechi
sunt considerate templele şi sanctuarele din Grecia Antică, aparţinând

5 V. Chirica, D. Boghian, Arheologia preistorică a lumii. Neolitic-eneolitic, laşi,


Editura Helios, 2003 , fig.70, p. I 88 .
6 Cercetările din anul 2008 indică această perioadă d e datare, conform sursei
ro.wik ipecl ia.org.
7 Raluca-Maria Teodorescu, Necropolele tumulare din eneoliticul final şi epoca
bronzu lui de pe teritoriul Român iei, 20 1 O, rezumatul tezei de doctorat.
8 Heinrich Sch liemann, Pe urmele lui Homer, Bucureşti, Editura Meridiane, 1 979, voi .
1, p. 23 1 -240.
9 Roger Grosjen, Filitosa et son contexte archeologique, în Monu ments et m em oires

de la Fondation Eu gene Piot, 1 96 1 , voi. 52, nr. 1 , p. 93-96.


10
The New Encyclopedia Britanica, voi. 1 O, Micropedia, 1 994, p. 204 .
42 Livia Liliana Sibişteanu

stilului doric şi continuate în stilul corintic. Cele mai numeroase rotonde


au fost construite în Roma Antică, în special cele închinate zeiţei Vesta.
Cea mai mare rotondă antică şi edificiul roman cel mai bine conservat
este Panteonul, ridicat din iniţiativa lui Marcus Agrippa, în anul 27 î.e.n.,
ca templu pentru cele şapte zeităţi care guvernează cele şapte planete şi
reconstruit în anul 1 26 de împăratul Hadrian 1 1 • O rotondă construită în
cadrul unui palat este menţionată de Suetonius (Nero, 3 1 ). El ne relatează
că împăratul Nero a construit o sală circulară, acoperită cu o cupolă care
"
" se învârtea în j urul ei, ziua şi noaptea, după chipul şi asemănarea lumii .
Mai tîrziu, Diocleţian vă construi o rotondă cu cupolă (cu diametrul de 1 2
m.) în Palatul său de la Split 12•
Care erau mesaj ele pe care voiau să le transmită anticii prin
ridicarea rotondelor, construcţii fie religioase, fie laice? Mesaj ele se
găsesc în simbolistica cercului care reprezintă Cosmosul, Divinitatea
Supremă, viaţa, perfecţiunea 13, Timpul, Cerul în relaţiile sale cu
Pământul, fiind un simbol al lumii spirituale, invizibile, trenscendentale.
El menţine coeziunea între suflet şi trup şi este, de asemenea, un simbol
al puterii regale şi imperiale (de aceea regii şi împăraţii purtau coroane).
Cercul este şi un simbol de protecţie, fiind folosit în magie drept cordon
de apărare 14• Judecăţile se făceau de asemenea, stând în cerc, obicei
păstrat la amerindieni şi până astăzi la rromi la aplicarea Staborului cât şi
Sfatul bătrânilor se întrunea în cerc, "popularizat" de Arthur prin
adunarea cavalerilor săi, devenit sintagma "masa rotundă" . Un cerc întors
în jurul axei sale dă naştere sferei şi globului. Dacă globului i se adaugă o
cruce deasupra, el devine simbolul suveranului laic sau ecleziatic 1 5 •
Jumătatea sferei în construcţii este semisfera sau bolta/cupola, care
simbolizează Cerul (se pare că bolta din Mormântul lui Atreu avea
pictate stele aurii), iar sfertul sferei este absida, unde se afla scaunul celui
care înfăptuia justiţia 16, probabil " inspirat" de divinitatea celestă. Având

1 1 Ibidem, voi 1 3 , Macropedia, p. 907-9 1 O.


12 John W ilkes, Diocletia n's Palace, Split: Residence of a Retired Roman Em peror,
University of Sheffield, p. 67.
1 3 Clare Gibson, op.cit., p. 8 1 .
1 4 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţiona r de simboluri, Bucureşti, Editura

Artemis, 1 994, vol. l , p. 294-299.


15 !van Evseev, Enciclopedia sem nelor şi simbolurilor culturale, Timişoara, Editura
Amacord, 1 999, p.93
16 Solas Boncompagni, Lumea simbolurilor, Bucureşti, Editura Humanitas, 2003, p. 94-95.
Rotonda - simbol al creştinismului şi stil arhitectonic 43

în vedere semnificaţia acestor simboluri, înţelegem pentru ce unele


morminte au fost circulare, ele reprezentând astfel aspiraţia spre nemurire
a celui plecat Dincolo, menţinerea relaţiei spiritului său cu trupul , de ce
unele temple erau rotunde pentru că ele erau închinate divinităţii, pentru
că se voia să se arate că în ele nu pot pătrunde decât credincioşii sau
iniţiaţii acelui cult, de ce împăraţi ca Nero şi Diocleţian, care se
considerau zei, şi-au construit rotonde în palatele lor. Prin înconjurarea
unor necropole sau a unor morminte cu şanţuri circulare, a unor temple,
iar mai târziu, înconjurarea oraşelor cu ziduri circulare (cele mai vechi
aşezări urbane circulare sunt cele ale parţilor 1 7) se asigura protecţia
acestora împotriva pătrunderii unor spirite negative, chiar dacă era vorba
de construcţii laice. Celelalte elemente rezultate din cerc, cupola şi
absida, le găsim în arhitectură laică şi religioasă, având şi ele valoare
simbolică. La începuturi, cupola, după cum am arătat mai sus, este
prezentă în rotonde, mausolee, iar absida în bazilici. Basilica (din
grecescul " stoa bazilike"- "camera regelui/bazileului "), în perioada
precreştină, era o instituţie publică centrală, ridicată pentru întâlniri
publice, pentru instanţe judecătoreşti, săli de audienţă pentru împăraţi (ca
de exemplu, Basilica Ulpia construită de Traian în Forul Roman), iar
unele erau centre financiare. Bazilicile aveau planul dreptunghiular,
interiorul fiind separat prin coloane în trei sau cinci încăperi. Încăperea
centrală era absida, o nişă semicirculară, unde se afla un podium, cu un
j ilţ, pe care stăteau judecătorii. În Evangheliile de la Catedrala din
Rossano (datate în secolul al VI-lea) este reprezentată într-o miniatură
"
"Judecata lui Pilat , într-o astfel de bazilică (fig. l ). Pilat, ca magistrat,
este plasat în centrul absidei, pe fiecare parte apar trimişii imperiali, el
reprezentând puterea juridică laică ( absida căpătând conotaţii juridice) 1 8 ,
care de fapt apăra alte tradiţii religioase, astfel puterea juridică laică
poate fi interpretată şi ca putere juridică divină (romanul Pilat îşi putea
apăra sentinţa pe care a dat-o, motivând-o ca un act de justiţie divină).
Arhitectura creştină timpurie: rotondele şi bazilicile
Stilul architectonic creştin timpuriu se împarte în două etape: prima
etapă este cuprinsă între moartea lui Iisus Hristos şi Edictul de la Milano
(3 1 3) şi etapa a doua este cuprinsă între Edictul de la Milano până în

17 Pr. Philippe Seringe, Les symboles, Geneve,Editions Helios, 1 988, p. 3 70.


18
The Romanization of Christianity and the Christianization of Rome: the Early
Christian Basilica, pe farberas//arh/arh 2 1 2/early christian basilica,html
_ _
44 Livia Lil iana Sibişteanu

secolul al VI-lea, inclusiv 19• În această perioadă, se vor pune bazele


regulilor de ridicare a unui edificiu creştin. bazate pe simboluri,
ridicându-se primele monumente creştine. În prima etapă, creştinii se
adunau în case particulare, prin cimitire, în jurul mormintelor semenilor
lor, unde oficiau comemorări. Din aceste locuri, se vor dezvolta capelele
şi catacombele. Cea mai veche capelă creştină păstrată este "Domus
Ecclesiae " din Doura Europos din Siria, care este un edificiu creştin
amenaj at într-o casă veche particulară, datată înaintea anului 24 1 20
(fig.2). La Roma, creştinii s-au constituit, după modelul altor comunităţi
religioase, în confrerii funerare destinate înmormântării confraţilor dar şi
a organizării unor agape care aveau loc cu ocazia zilei aniversare a
"
"naşterii întru ceruri (creştinii considerau ziua morţii ca o zi a "naşterii întru
ceruri "). Deoarece creştinii nu aveau cimitire proprii şi erau răpândiţi în
toată Roma, au hotărât să sape catacombe pentru îngroparea morţilor într-un
spaţiu restrâns, care să le aparţină doar lor2 1 . Primele catacombe au fost
săpate încă din secolul I şi au devenit locuri unde se desfăşurau cultul
funerar şi cateheza pentru a cunoaşte planul lor)22 (fig.3).
În etapa a doua, după ce împăratul Constantin, prin Edictul de la
Milano din anul 3 1 3 , declară creştinismul "religia licita" , creştinii au avut
libertatea să se întrunească în spaţii mai mari şi au început să-şi
construiască propriile biserici. Constantin cel Mare le-au oferit templele,
termele, bazilicile. Creştinii au refuzat templele, pentru că acestea nu
corespondeau dogmei creştine pentru oficierea cultului. În primul rând, în
perioada respectivă în Imperiul Roman existau multe religii, se manifesta
fenomenul sincretismului religios, iar în temple se oficiau mai multe
culte, ele fiind ticsite de statui ale zeilor veneraţi de cultele respective, iar
în al doilea rând, în temple, sacrificiul (jertfa) se săvârşea pe altarul din
exterior, pe când în creştinism tot ritualul se desfăşura în interior, unde se
află şi altarul.
Creştinii au acceptat sălile octagonale ale termelor, pentru ritualul
botezului, ele fiind primele baptiserii, constituind, de asemenea, model

19 The New Encyclopedia Britanica, voi. 1 3 , Macropedia, 1 994, p. 9 1 4 .

20 David Crammer: Oldest church a n d synagoue found in Syria i n t h e 1 920, s ite:


http://www .exarniner.com.
2 1 Numele de "catacombe" aparţine la origine unei depresiuni situate de-a lungul Viei
Appia, la ieşirea din Roma; "ad Catacumbas" , simplă transcriere a unei expresii greceşti
însemnând "în fundul adânciturii" ; aici a fost amenajată Catacomba Sf. Calistu.
22
Curs Artă Creştină, p. 5. site: http://docurnents.tips/documents/curs-arta-crestina.html.
Rotonda - s imbol al creştinismului şi stil arhitectonic 45

pentru planurile octogonale, simple sau înscrise într-un careu ale


viitoarelor baptiserii, de pe lângă biserici. Planul octogonal al acestora îşi
găseşte corespondenţa lui mistică în cuvintele Sfinţilor Părinţi, care
vedeau într-un astfel de edificiu, victoria asupra morţii. Mistica
numerelor, în viziunea Sfântului Ambrozie, ne arată semnificaţia
planurilor octogonale: opt semnifică a doua naştere, ziua cea veşnică,
Împărăţia, veşnicia, care urmează după şapte, constituit din unirea dintre
patru (cele patru elemente întruchipate în materie şi trup) şi trei (Sfânta
Treime; cele trei virtuţi teologale, cu alte cuvinte, sufletul)23 . Dacă ţinem
cont şi de faptul că cifra opt este simbolul cercului etern ( octonarul)24, cât
şi de simbolistica cercului, înţelegem de ce creştinii au preferat sălile
octogonale ale termelor. La Roma, în secolul al VI-lea, existau 25 de
baptiserii. Acestea, din punct de vedere architectural, erau concepute, în
maj oritate, drept clădiri de tip central rotonda, cu plan circular sau
-

octogonal. Centrul clădirii constituia întotdeauna un punct mai înalt, cu


boltă interioară decorată cu pictură sau mozaic, reprezentând scena
Botezului Domnului în Iordan. Pe lateralele clădirii, se aflau galerii, cu
unul sau două nivele. Baptisteriul comunica direct cu biserica, printr-un
coridor. Spre mij locul acestuia, erau două căi de acces: una era destinată
creştinilor, iar cealaltă era destinată persoanelor care urmau să fie
botezate. Baptisteriile erau formate, în general, dintr-un pridvor, în care
catehumenii se lepădau de păgânism şi de Satana şi mărturiseau credinţa
creştină, şi a doua încăpere - de formă circulară sau dreptunghiulară - în
care se afla bazinul cu apa pentru Botez, unde se săvârşea Taina
Botezului. Bazinul putea fi pătrat, rotund, hexagonal, octogonal, oval sau
în formă de cruce. În multe dintre bazinele vechilor baptisterii, se cobora
pe şapte trepte25 (fig.4). Cele şapte trepte aveau şi ele o semnificaţie
simbolică. Cifra şapte, pe lângă semnificaţia dată de Sfântul Ambrozie,
ea semnifică - ca rezultat al combinaţiei dintre ternar şi cuartenar, raiul
sau Divinitatea şi Pământul sau omenirea - unificarea macrocosmosului
cu microcosmosul, ceea ce reprezintă în fapt, Taina Botezului. De
asemenea, în Biblie, septenarul guvernează Timpul şi Spaţiul26. Metoda
de a transforma băile publice în locuri sacre s-a păstrat de-a lungul

23 Bazilici cu cupolă, rotonde, Theologika, pe site https://theologika.files.wordpress.com/, p. 20.


24 Claire G ipson, op.cit., p. 87.
25 Teodor Danalache, Baptiseriile-locuri destinate Sfântului Botez, pe site
http://www.crestinortodox.ro.
26 Claire Gipson, op.cit., p 87.
46 Livia Liliana S ib işteanu

secolelor, după cum ne-o dovedesc cercetările arheologice. De exemplu,


baia bizantină (datată în secolul al XI-lea) din localitatea cretană Kato
Episkopi, construită pe un plan octagonal, a fost transformată într-o
biserică de tip rotondă27.
Alte construcţii pe care creştinii le-au transformat în biserici au fost
mormintele martirilor. În jurul acestora, au ridicat martyria (mucenici, în
limba greacă). Martyria (la singular martyrium) sunt construcţii, care
pornesc de la o structură centrală, mormântul, peste care se ridică altarul,
poziţie care determină forma de plan circular, octagonal (rotonde), plan
dreptunghiular tip uninavă (cum sunt acelea din spaţiul românesc, ca de
exemplu, Bazilica Mare de la Constanţa sau Bazilica de la Niculiţel, din
secolul al IV-lea)28 sau în cruce (din care se vor dezvolta stilurile religioase,
care vor respecta regulile simbolisticii unei biserici). După M. Eliade,
martirii realizează transcenderea condiţiei umane-relicvele lor încorporând
sacrul, de aceea mormintele şi moaştele lor se constituie în locuri
privelegiate. A. Câteia, completează această remarcă cu faptul că, în
spiritualitatea creştină, ele reflectă ideea de trancendere în cetatea divină29.
Prima rotondă, care va sta la baza stilului architectonic respectiv,
împunând simbolistica acestei construcţii tuturor rotondelor, a fost
ridicată la Ierusalim, în anul 326 din porunca împăratului Constantin cel
Mare (arhitecţi au fost grecii Zenobius şi Eustatius), numită "Anastasis "
(Învierea), care conţine rămăşiţele peşterii pe care Sfânta Elena şi Sfântul
Macarie, Patriarh al Ierusalimului le-au identificat ca fiind locul de
îrunormântare a Mântuitorului. Piatra înconjurătoare a fost tăiată, iar
Mormântul a fost aşezat într-o structură numită Edicula (din latinescul
aediculum, clădire mică) în centrul rotondei. Bolta rotondei a fost
finalizată în secolul al IV -lea (actuala Biserică a " Sfântului Mormânt" e o
reconstrucţie care datează din anul 1 8 1 0)30. Simbolistica acestei rotonde
nu constă doar în prezenţa spirituală a lui Iisus, ci şi în mesajul pe care-I
transmite pelerinilor, prin planul circular şi cupolă: Suflul Divin
întruchipat în Iisus Hristos este perfecţiunea spre care tinde fiecare
muritor. Astfel, celelalte biserici rotonde, care se vor construi, vor păstra

27 Kato Episkopi: St. Apostoli-Holy Apostles, pe site http://lasithitour.bpis.teicrete.gr.


28 Victor Henrich Baumann, Sângele martirilor, Constanţa, Editura Arh iepiscopiei
Tomisului, 2004, p. 63.
29 Apud I bidem, p. 6 1 .
30 Biserica Sfântului Mormânt-Biserica Învierii. Scurt istoric, site:
http://www .crestinortodox.ro.
Rotonda - s imbol al creştinismului şi stil arhitectonic 47

modelul " Sfântului Mormânt" , ele reprezentând stilul architectonic prin


care vor aminti credinciosului, de fiecare dată când le trece pragul,
menirea lui de a se desăvârşi spiritual, pentru a atinge sacrul. Trebuie să
menţionăm că atunci când împăratul Constantin cel Mare s-a hotărât să
ajute Biserica Creştină să construiască biserici, nu exista nicio tradiţie în
construirea unor astfel de monumente3 1 (existau acele case de rugăciuni
transformate în aşa-zise capele şi catacombele), însă creştinismul era
organizat instituţional, deşi episcopatul nu era încă universal. Episcopii
erau independenţi, iar ierarhia era aproximativă, bazată pe importanţa
oraşelor păstorite de ei. Ceea ce trebuie să remarcăm este faptul că ei
erau de acord că toţi creştinii ar trebuie să ducă un anume tip de viaţă şi
" să se roage într-un loc privat potrivit unor standarde stabilite la nivel
local " 32. În acele vremuri, creştinismul era mai aproape de ceea ce voise
Iisus să realizeze: o egalitate a tuturor oamenilor în faţa lui Dumnezeu,
care nu face diferenţe între fiii săi. Astfel, rotonda este primul stil
architectonic creştin, care transmite prin simbolistica ei esenţa învăţăturii
creştine. Egalitatea întru credinţă se remarcă şi în reprezentările
iconografice ale " Cinei de Taină" , unde Apostolii stau la o masă rotundă,
în jurul lui Iisus33 (astfel de reprezentări, considerate cele mai vechi,
datează din secolul al IV -lea în frescele din catacombe - fig. 5 -m şi din
secolul al VI-lea în miniaturile Evangheliei de la Rossano şi în
mozaicurile de la Ravenna34). Cam în aceeaşi perioadă cu construirea
rotondei " Sfântului Mormânt" , la Constantinopol, Constantin cel Mare şi
mama sa, Elena, au ridicat în vechea necropolă Psamathia (în sud-vestul
oraşului) un martyrium circular, în amintirea Sfinţilor mucenici Carpos şi
Papylos. Ulterior, acestei rotonde i-a fost adăugată o absidă semicirculară
ca în cazul bazilicilor, semn că, între timp, în asemenea edificii au fost
celebrate nu numai sluj be comemorative (parastase), ci şi Liturghia
Euharistică. La Salonic, împăratul Teodosie I (3 79-3 95) a transformat
Mausoleul circular închinat împăratului Galienus pe la anul 3 00, în
biserică consacrată Puterii Divine (Dynamis), care va căpăta ulterior
hramul " Sfinţilor Îngeri " , apoi " Sfântul Gheorghe " , nume sub care este

3 1 Thimothy E. Gregory, O istorie a Bizanţului, Iaşi, Editura Pol irom, 20 1 3, p. 1 1 4 .


3 2 ldem, p . 34-3 3 .
33 Astfel de reprezentări le-am văzut şi î n iconografia medievală românească, ca de
exemplu, cele realizate de Pârvu Mutu la Comarnic, la Râmnicu Sărat sau aceea
realizată la Mănăstiria Strehaia de un zugrav anonim.
34 Teodor Danalache, Cina cea de Taină, în iconografie, pe http://www.crestinortodox.ro.
48 Livia Liliana S ibişteanu

cunoscută până astăzi, fiind decorată cu mozaicuri în cursul secolului al


V -lea, când i s-a adăugat şi o absidă. La Roma, în secolul al V-lea, se
ridică prima rotondă de către papa Suplicius, cunoscută sub numele
Biserica " San Suplicius Rotondo " . Împăratul Iustinian a construit la
Ravenna, între anii 527 şi 547, rotunda pe plan octagonal, "San Vitale, pe
aşezământul martirului San Vitalis" 35. În secolul al VI-lea, în centrul
episcopal de la Troesmis-Igliţa a fost ridicată o rotondă, cea mai veche din
spaţiul românesc36. Din rotonda creştină, cu mesajul ei simbolic (aspiraţia
spre sacralitate şi perfecţiune, a respectării Cuvântului), au derivat
monumentele religioase musulmane. Cel mai vechi monument musulman,
în acest stil, este Cupola Stâncii din Ierusalim, ridicată pe un plan octagonal,
având în interior opt pilaştri cu capiteluri, care susţin cupola37.
O altă clădire dată de Constantin cel Mare creştinilor, acceptată de
aceştia şi transformată în biserică, a fost bazilica. Tranformarea unei bazilici
într-un locaş de cult au făcut-o, înaintea creştinilor, neopitagoricienii, care
oficiau culte închinate lui Apollo38. Un astfel de loc a fost Basilica
subterană de la Roma de la Porta Maggiore, descoperită în anul 1 9 1 5
(fig. 6). Din astfel de bazilici se va dezvolta basilica ca stil architectonic,
cu pronaos, naos cu două sau trei nave separate de stâlpi şi altar pe absida
centrală, pe locul podiumului unde era scaunul de judecată sau al
bazileului39 (începând cu secolul al XVIII-lea, termenul de bazilică, în
cadrul Bisericii Catolice, a căpătat un sens canonic şi nu are legătură cu
stilul architectonic, ea reprezentând o biserică cu anumite privilegii
acordate de Papă; actualmente, sunt un număr de 1 569 de astfel de
bazilici în lume).
Prima bazilică ridicată ca locaş de cult a fost Bazilica " Sfântul Ioan
Lateran" din Roma. În anul 3 1 3 , după bătălia de la podul Milvius,
arhitecţii lui Constantin cel Mare au început construcţia acestei bazilici,

35 Irina Stoica, San Vitale, un loc de pelerina.i, în Ma�azin, 22 aprilie, 2009.


36 Ion Barnea, Les monuments paleoch n!tiens de Rou man ie, Citta del Vaticano:
Pontificio istituto di archeologia cristi ana, 1 977 ,p. 1 5 6 .
37 Ovidiu Drîmba, Istoria culturii şi civilizaţiei, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1 987, vol.2, p.3 1 7
38 Notă: printre altele, Apollo era ş i protectorul muzicii, iar pitagoreicii şi
neopitagoreicii preţuiau m uzica şi armonia ei, ca m ij l oace de înălţare s u fletească, d e
aceea ş i d i n acest m o t i v . săvârşeau c u lte închinate ze u l u i Lum inii.
39 Samuel Baii Platner, Thomas Ashby, Baslicae, în A Topographical Dictionary of
Ancient Rome, Londra, Oxford University Press, 1 929, p. 7 1 -82 .
Rotonda - simbol al creştinism ului şi stil arhitectonic 49

ce avea să stabilească standardul urmat de maj oritatea bisericilor


creştine40 . Tot din ordinal lui Constantin cel Mare a fost ridicată la
Roma, Bazilica " Sfântul Petru " , pe locul mormântului acestuia, unde
creştinii înălţaseră un altar Aceasta a fost terminată în anul 349 şi va
dăinui până în anul 1 506, când Papa Iulius al I I-lea a hotărât dărâmarea
ei şi începerea actualei bazilici4 1 .
Planul bazilical va fi folosit în paralel cu cel al rotondei, înlocuindu-1
treptat pe acesta. După părerea noastră, acest fapt se datorează, în mare
măsură, rolului pe care împăraţii bizantini 1-au avut în organizarea bisericii şi
în disputele ecwnenice, trecând biserica sub patronajul lor. Începuturile
acestei politici o face tot Constantin cel Mare. În anul 325, Conciliul de la
Niceea se reuneşte sub preşedinţia lui Constantin cel Mare. Sunt construite
acum Bisericile "Sfănta Irina" şi "Sfinţii Apostoli", după planul bazilical şi
începe construcţia " Sfintei Sofia", care va fi terminată de împăratul
lustinian42. Aceasta este prima bazilică care înlocuieşte cu cupolă,
acoperişul care se sprijinea pe şarpantă. Arhitecţii se vor strădui să găsească
soluţii pentru înălţarea unor cupole măreţe. Fireşte că ne punem întrebarea,
dacă nu era mai simplă şarpanta, însă aceasta nu avea valoare simbolică.
Cupola pe un plan pătrat (fig. 7), sprijinită pe patru arce de pe cele patru
laturi ale pătratului, simbolizează aspiraţia omului spre un nivel superior de
viaţă spirituală43 (pătratul reprezintă Pământul, cercul reprezină Cerul, iar
arcele unesc Pământul cu Cerul)44. Deoarece bazilicile nu sunt construite pe
un plan rotund, lor li se adaugă noi elemente, care trebuie să transmită
simbolurile învăţăturii creştine (rolul lor fiind acela de a educa pe cei vii), pe
de o parte, iar pe de altă parte, într-o formă mascată, legitimitatea pe care o
conferea Dwnnezeu, împăratului. Astfel, pe lângă simbolurile care ne
transmit învăţătura creştină, apar elemente, care amintesc de existenţa şi
puterea imperială.
Acum se stabileşte orientarea bisericilor pe axa est-vest, la est este

4 0 Thimothy E. Gregory, op. cit., p. 1 1 7.


4 1 Curs Artă Creştină, p. 5.
42 Frederick Tristan, op. cit., p. 347.
43 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, op.cit., p. 296.
44 Notă: Mandala, în simbol istica indiană cercul magic, este un cerc sau mai multe
cercuri concentrice înscrise într-un pătrat, pe planul cărei a sunt construite templele
hinduse, având aceeaşi simbolistică a macro şi microcosmosului, (conf lui Pr. Philippe
Seringe, op.cit., p. 3 70), ceea ce ne demonstrează că marele religii au folosit simboluri le
în construcţiile lor, pentru a transmite credincioşilor esenţa şi scopul religiei respective.
50 Livia Li1iana Sibişteanu

altarul, punctul cardinal de unde răsare Soarele şi unde se află


Ierusalimul, iar la vest este pridvorul, unde la începuturi stăteau cei care
se pregăteau pentru a deveni creştini, care îi trimitea pe credincioşi cu
gândul spre sfârşitul vieţii pământene (de aceea, în multe biserici se află
aici pictată sau sculptată "Judecata de Apoi")45 . Se introduce transeptul
de-a curmezişul naosului, din care reiese forma de cruce. În dreptul navei
centrale, se află absida semicirculară şi boltită, în faţă căreia, la mij loc,
este cathedra. În absidă, este altarul, care este o piatră ce serveşte ca masă
pe unul sau patru suporţi, ori un sarcofag, un mormânt pentru Sfânta
Jertfă46. Arhitecţii şi constructorii acelor vremuri şi cei care i-au urmat au
luat în considerare două aspecte la construirea bisericilor de tip bazilica! :
biserica seamănă cu corpul uman, conform Sfântului Apostol Paul şi că
viaţa creştinilor trebuie ca să se desfăşoare în jurul persoanei şi operei lui
Iisus. Astfel, în biserica de tip bazilica! a apărut planul de cruce, ea
reprezentându-1 pe Iisus pe cruce: naosul simbolizează corpul şi
picioarele lui Iisus, transeptul braţele întinse, iar corul capul Său47. Prin
aceste simboluri, biserica de tip basilical cu cupolă, ca şi rotunda cu
cupolă, reprezenta esenţa învăţăturii creştine, la care se vor adăuga şi
elementele decorative: picturile şi sculpturile. Însă trebuia ca să se arate
recunoştiinţă puterii imperiale, pentru acordarea toleranţei, prin
recunoaşterea creştinismului ca "religia licita" . Acum începe marele
compromis al creştinismului: se recunoaşte puterea imperială, mai târziu
şi cea regală, ca legitimă în faţa lui Dumnezeu (pe medalia de la Muzeul
de Istorie din Viena, Constantin cel Mare este reprezentat cum
Dumnezeu îi pune coroana, el fiind înconjurat de gărzi, ţinând lancea în
mână)48, se recunoaşte diferenţa socială şi de gen, credincioşii ocupând,
după rang şi gen, anumite locuri în biserică (într-o rotondă acest fapt nu
ar fi fost posibil), iar biserica ca instituţie se ierarhizează ca însăşi
societatea. Aceste transformări se vor vedea în însuşi simbolurile din
biserică, reprezentate în mobilier, sculptură sau pictură. Masa rotundă din
reprezentarea " Cinei cea de Taină" a fost înlocuită cu masa
dreptunghiulară. Dacă în secolul al III-lea, Iisus era reprezentat alături de
apostolii săi, stând pe un simplu j ilţ, în secolul al IV -lea, El stă pe un

45 Les sym bo1es des eglises, p. 3, site: vermon.org/colleg/info/gothiqueOFR.htm.


46 P. Constantinescu-Iaşi, Istoria artei bizantine, Iaşi, Viaţa Românească, 1 927, p. 1 9.
47 Les symbo1s . , p. 5 .
. .

4 8 Frederick Tristan, op.cit., p . 347.


Rotonda - s imbol al creştinismului şi sti l arhitectonic 51

adevărat tron cu o pernă bufantă de fiecare parte. În acest mod, stătea


împăratul şi aşa vor sta şi episcopii. De asemenea, Iisus nu a mai fost
reprezentat pe j ilţuri de aceeaşi mărime cu cele ale Apostolilor, ci pe
j ilţuri mai înalte, după cum mai târziu se vor diferenţia sluj itorii Bisericii
între ei49. Credinciosul intrat în biserică şi privind la picturi, la mobilier,
sculpturi trebuia ca să înţeleagă că diferenţa socială este voia Domnului.
În ceea ce priveşte j ilţul, numit cathedra în limba greacă şi desemna
orice mobilă pe care te puteai aşeza, romanii I-au folosit pentru a
desemna jilţul pe care puteau sta senatorii, profesorii, filosofii.
judecătorii, apoi episcopii. Grecii, pentru a preciza despre ce cathedra
este vorba, au folosit termenul de tronus, devenit tron, care a primit un
sens regal sau imperial, în timp ce cathedra trecea de la mobilă la edificiu
cu sensul de sediu episcopal (secolul al X-lea), de unde mai târziu
catedrala, pentru a desemna biserica în care stătea episcopul50.
Biserici de tip rotonde în epoca feudală, modernă şi
contemporană
Bisericile de tip rotonde se vor construi şi în perioda desăvârşirii
stilurilor bizantin, romanic, gotic. Nu avem certitudinea, dacă în perioada
respectivă, acest tip de construcţie a fost folosit doar ca stil architectonic
în jurul unui martyrium, dintr-o nevoie practică de a facilita accesul
pelerinului la moaşte sau ca simbol creştin, transmiţându-se o revoltă
tacită faţă de îndepărtarea de la creştinismul pur, faţă de ierarhizarea
bisericii, care imita tot mai mult societatea medievală, apărând interesele
stăpânitorilor şi îndepărtându-se de dreapta credinţă, prin interpretări
adaptate intereselor celor puternici.
Argument al rotondei ca stil architectonic practic ar fi Rotonda
Catedralei " Sfântului Begninus" din Dijon. Sfântului Benignus i s-a
ridicat o bazilică, în jurul sarcofagului său, în secolul al VI-lea, care a
devenit o prosperă mănăstire. În anul 1 00 1 , abatele de Cluny, MaYeul, a
decis ca să reconstruiască clădirile mănăstirii, încredinţând lucrările lui
Guillaume Volpiano5 1 • Argument pentru rotonda ca simbol al
creştinismului este Rotonda " Sainte Marie" din Rieux Minervois,
construită în secolul al XII-lea, pe un plan heptagonal înscris într-un cerc,

49 I bidem, p. 3 50.
50 Ibidem, p. 349.
5 1 Carolyn Marino Malone, Saint Benigne et sa rotonde. Archeologie d'une eglise
bourguignonne de l'an Mit, Dijon, 1 008, s ite: https://cem.revues.org/8 1 42.
52 Livia Liliana Sibişteanu

cu un diametm de 1 8 m., ceea ce o face unică în lume. Cupola este


susţinută pe şapte arcade, bazate pe şapte piloni. Clopotniţa este, de
asemenea, heptagonală. Conform tradiţiei, acestă rotondă a fost ridicată
pe reflecţia lui Solomon: "Înţelepciunea a cioplit şapte coloane şi a
constmit casa sa" 52. Simbolistica cifrei şapte am relatat-o mai sus. Venim
cu precizarea că şapte este cifra cea mai citată în Biblie. Sfântul
Augustin, pornind de la faptul că Dumnezeu a creat Lumea în şase zile,
iar în a şaptea s-a odihnit, că şapte urmează lui şase, ne-a explicat de ce
este mai lesne de înţeles motivul pentm care suferim, "în aceeaşi măsură
în care recunoaştem imperfecţiunea noastră, acea lipsită de împlinire pe
care ne-o dă numai întorcerea la Dumnezeu" . Probabil în acest mod, prin
ridicarea unei biserici de tip rotondă, au gândit constructorii în acele
vremuri tulburi să se întoarcă la Dumnezeu. Cea mai veche rotondă
medievală păstrată este Rotonda " Sfânţii Petm şi Pavel'' din din Stary
Plzenec-Cehia, datată în secolul al IX-lea53 (fig.8). Din aceeaşi perioadă
datează şi ruinele rotondelor din Stare Mesto (Cehia), Ducove (Slovacia)
şi din Alba Iulia54.
În perioada secolelor al XI-lea şi al al XIII-lea se vor constmi
rotonde în Europa, din Grecia până în Scoţia (cele mai numeroase fiind în
Grecia şi Franţa)55. De asemenea, au fost constmite în aceeaşi perioadă
rotonde şi pe teritoriul românesc. Cea mai veche rotondă medievală a fost
descoperită sub catedrala catolică din Alba Iulia de către Suzana More
Heitel, care a datat-a pentru secolul al IX-lea. Rotonda-baptiseriu a fost
construită prin modificarea unei structuri circulare de la un turn roman, prin
construirea unei abside pe partea de est, având diametru! de 5 cm. Aceasta a
fost probabil capela privată a conducătorului local56. S.M. Heitel a
identificat pentru aceeaşi perioadă o rotondă la Vineşti, lângă Săvârşin,
judeţul Arad57. Cercetările recente au scos la lumină, pentm perioada

52 Dominique Auzias, Jean-Paul Labourdette, Aude-Pays Cathare, 20 1 1 -20 1 2, p. 145.


5 3 Rotunda sv. Petra a Pavla - Mesto Star)' Plzenec, site: www.staryplzenec.cz/.. ./rotunda­
sv-petra-a-pavl.
54 Alexandru Madgearu, M isiunea episcopului H ierotheos în contextual diplomaţiei
bizantine, în I .A. Pop, J. N icolae, O. Panainte, Sfântul Ierotei, episcop de Alba I u lia
(sec.X), Alba Iulia, 20 1 0, p. 85.
55Doru Sinaci, Localităţi dispărute din arealul administrativ al comunei Secusigiu,
în Glasul A radului din 1 8 .02. 20 1 4 .
56 Alexandru Madgearu, op.cit., p. 86.
57 Apud E. Ioan Străjan, Creştinismul pe meleagurile Albei. Prima Episcopie
Ortodoxă din Transilvan ia, la Alba I u lia sub episcopul Ieroteu (Hierotheos), site:
Rotonda - s imbol al creştinismului şi stil arhitectonic 53

secolelor X-XIII alte rotonde, cum este cazul celor de la Gurasada


(alungită în secolul al XIII-lea), Orăştie, Cenad, Ilidia şi Cluj-Mănăştur.
De asemenea, existenţa aşezării Rotunda Ecclesia din comuna Secusigiu,
judeţul Arad. ne demonstrează că această localitate şi-a luat numele de la
o rotondă, care a existat acolo în acele timpuri 58• În secolul al XI-lea, a
fost datată Rotonda de la Orăştie. Acesta este inedită în Transilvania,
pentru că este alcătuită dintr-un subsol, care asigura locul de criptă al
familiei, un parter dedicat cultului şi s-ar părea că ar fi avut şi un etaj de
luptă, luându-se în considerare poziţionarea pe valul de fortificaţie cu
palisadă. Mai târziu, rotonda a fost transformată într-o capelă cimeterială,
a cărui subsol a devenit osuar, în care se depuneau osemintele umane cu
prilejul îrunormântărilor succesive (fig. 9). În interiorul cetăţii de la Cluj­
Mănăştur au fost descoperite urmele unei biserici de tip bazilica!, lângă
care a fost ridicată la sfârsitul secolului al XII-lea o rotondă hexalobată.
(fig. 1 0) 59. Şase reprezintă destinul mistic, numărul probei prin care se
deosebesc binele şi răul, este numărul prin care îi este îngăduit omului să
intre în contact cu divinul60. Datorită acestei simbolistici, înţelegem
necesitatea ridicării ei, alături de o altă biserică. În aceeaşi perioadă, a
fost datată şi Rotonda-baptiseriu de la Cenad 6 1 . O altă rotondă este aceea
de la Vaida, judeţul Bihor, care este înglobată în zidurile actualei biserici
reformate, din secolul al XIX-lea. Rotonda este datată în secolul al XIII-lea,
fiind construită ca o extindere a bisericii exsistente devenită neîncăpătoare,
pe un plan pătratic în exterior şi circular în interior. Peretele circular al
rotondei era divizat de şase sau eventual opt pilaştri, care susţineau bolta
în cruce sexpartită sau octopartită, conform concluziilor arhitectului
Emădi Tamaş62. Singura rotondă fortificată din spaţiul românesc a fost
descoperită în localitatea Ilidia-Obliţa, judeţul Caraş-Severin (o astfel de
rotondă a fost identificată, aparţinând aceleaşi perioade, secolul al XIII-lea,
în Ungaria la Sărostopak). Fortificaţia este alcătuită dintr-un şanţ şi un

www.dacoromania-alba.ro/nr48/crestinnismul alba.htm.
58 Doru Sinaci, op.cit.
59 Ion Aurel Pop, Î nceputu rile Evului Mediu. Cetatea şi aşezarea de la Cluj­
Mănăştur, în voi. Clujul. Scurtă istorie, Cluj-Napoca, 2009, p. 1 8 .
60
Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, op.cit., voi. 3, p. 3 1 3 .
61
Zeno Karl Pinter, Rotonda de la Orăştie, în volumul In Memorian Radu Popa. Temeiuri
ale civilizaţiei româneşti în con textual european, Cluj-Napoca, 2003, p. 270-27 1 .
62 Emădi Tamaş, Biserica Reformată, Vaida, în Enciclopedia virtuală din România,

Monumente.
54 Livia Liliana Sibişteanu

val de palisadă 63 (fig. 1 1 ) . Rotonde fortificate sunt consemnate de izvoare


în Transilvania, la Ohad, judeţul Timiş, în anul 1 403 şi la Carei, judeţul
Satu Mare, în anul 1 443, dar ele nu au fost cercetate arheologic64• Deşi
dreptul canonic creştin nu admite fortificarea unui locaş decât cu titlu
excepţional, pe principiul că biserica apără cu ajutorul lui Dumnezeu şi al
sfinţilor (mai ales o rotondă prin planul ei circular), totuşi a fost încălcată
această interdicţie, probabil datorită distrugerilor provocate de tătari, în
marea invazie asupra Transilvaniei, din anul 1 24 1 . Nici una din rotondele
amintite nu s-a păstrat în întregime, ele fiind distruse, fie de trecerea
timpului, de părăsirea aşezării unde au fost ridicate, fie prin construcţia
altei biserici deasupra lor. Singura rotondă păstrată şi datată între secolele
al XI-lea şi al XII-lea este Rotonda din Geoagiu (fig. 1 2). Aceasta are o
navă circulară cu un diametru de 5,5 m., căreia i s-a adăugat o absidă în
arc de cerc cu lungime de 2 m. şi care are o deschidere înspre navă de 3 m.
Intrarea în rotondă se face prin partea de SV, printr-un portal introdus în
zidărie, într-o fază mai târzie. Rotonda are şase ferestre: cinci sunt
dreptunghiulare cu închideri semicirculare în partea superioară şi o
fereastră rotundă. Materialele din care a fost construită sunt cărămidă
romană şi piatră de râu provenite dintr-o clădire mai veche. În curtea şi
incinta rotondei, au fost descoperite 1 72 de morminte (în interiorul
bisericii au fost îngropaţi numai copii)65.
Unii cercetători consideră ridicarea rotondelor pe teritoriul ţării
noastre influenţei venite dinspre Moravia. Noi considerăm că nu putem
vorbi despre vreo influenţă dinspre apus, având în vedere că prima
rotondă a fost ridicată în răsărit, în Ierusalim, că pe teritoriul nostru,
creştinismul a fost răspândit dinspre răsărit şi că fost descoperită rotonda
de la Troesmis în perioada când în Moravia acelor vremuri, creştinismul
nu se răspândise (în secolul al IX-lea şi-au început aici activitatea
misionară Sfinţii Chiril şi Metodiu). Am putea considera că acestea sunt
o continuare a tradiţiei construcţiilor religioase circulare, temple şi
sanctuare, ridicate de daci. Din surse, care nu sunt confirmate arheologic,
se pare că au existat rotonde şi pe teritoriul Moldovei şi Munteniei.
Ridicarea unor biserici de tip rotondă se va practica şi în perioada

63 Dumitru Ţeicu, Districtul medieval llidia, în Istoria ca datorie. Omagiu academicianului


Ioan-Au rei Pop la împlinirea vârstei de 60 de ani, Cluj Napoca, 20 1 5, p. 448.
64 Adrian Andrei Rusu, Fortificaţii şi cetăţi din Transilvania şi teritoriile învecinate,
în Castelarea Carpatică, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2005, p. 448-448 .
6 5 Gheorghe Petrov, Raportul cercetărilor arheologice de l a Geoagiu, 1 993-2000.
Rotonda - s imbol al creştinismului şi stil arhitectonic 55

medievală târzie, cum sunt, de exemplu, rotondele " Inima lui Iisus" din
Odorheiul Secuiesc (fig. 1 5) şi Rotonda " Sfântul Ştefan " din Sânzieni
datate între secolele al XVII-lea66.Tradiţia bisericilor de tip rotondă a
continuat din această perioadă, până în zilele noaste în Europa, iar la noi
au fost ridicate, în perioada modernă, două rotonde: Rotonda " Sfântul
Spiridon" din Leţcani, judeţul Iaşi (secolul al XVIII-lea) şi Rotonda­
Capelă a Palatului Ghica-Tei ( 1 898-1 899)67.
Concluzie
În concluzie, ne susţinem punctul de vedere că rotondele au fost
construite la început ca simbol al creştinismului, devenind treptat un stil
în arhitectură construit din ce în ce mai rar. Construirea bisericilor tip
navă sau în cruce au înlocuit rotondele, justificându-se că acestea
amintesc fie de Arca lui Noe (aşa cum această corabie a salvat de la
moarte pe cei care erau în ea, la fel în biserică, creştinii găsesc scăpare şi
izbăvire) sau de Cortul Mărturiei din Templul lui Solomon (simboliza
întreaga lume pe care avea să o cuprindă Biserica) , fie de sacrificiul lui
Iisus (Sfânta Liturghie este întemeiată pe jertfa Mântuitorului Iisus
Hristos pe cruce). Deşi rotonda sugerează perfecţiunea, Biserica fiind
"stâlpul şi temelia adevărului " , cum spune Scriptura, totuşi s-a renunţat
la acest tip de locaş, pentru ca bisericile creştine să nu se asemene cu
teatrele şi templele păgâne construite în această formă, cât şi pentru
faptul că asemenea formă nu permitea împărţirea tradiţională a bisericii
în altar, naos şi pronaos68 .
Ne punem două întrebări :
1 . Atunci când a fost ridicată prima biserică rotondă la Sfântul
Mormânt, aceasta nu se asemăna cu mausoleele, cu templele şi teatrele
păgâne?
2 . Care era tradiţia împărţirii bisericii, la Sfântul Mormânt? Altare
existau şi în temple, numai că jertfa era alta. La Jertfa creştină trebuia ca
să participe toţi creştinii prezenţi, egali în credinţă în faţa lui Dumnezeu,
nu aşezaţi în pronaos şi naos, după gen şi rang social !

66 Weisz Atil la, " Capela Inima lui Iisus" din Odorheiul Secuiesc, în Enciclopedia
virtuală din România.
67 Vasile Drăguţ, Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Bucureşti,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1 976, p. 263 .
68
Preot Prof. Dr. N icolae Necula, Biserică şi cult pe înţelesul tuturor, Bucureşti,
Editura Europartener, 1 993, p. 1 8.
56 Livia Liliana Sibişteanu

Lista figurilor

Fig. 1 . Judecata lui Pilat, sec. VI, apud Evangheliile Rossano


Fig. 2. Domus Ecclesiae din Doura Europos (Siria), sec. IH, apud David Crammer
Fig. 3. Catacombele din Priscilla (Roma), sec. I I-IV, apud Jurnalul.ro
Fig. 4. Baptiseriu-Rotondă, machetă, apud T. Danalache
Fig. 5 . Cina cea de Taină din Catacomba lui Petru Marcellinul, sec. IV, apud T.
Dana Iache
Fig. 6. Bazilica subterană de la Porta Maggiore (Roma), sec. 1, apud Samuel Baii
Platner
Fig. 7. Cupolă pe plan pătrat (plan), apud Rene Guenon
Fig. 8. Rotonda Sfântul Petru si Pavel din Stany Plzenec, sec X l l, apud site:
www .staryplzenec.cz/ .. ./rotunda
Fig. 9. Rotonda Orăştie, XI, apud Zeno Karl Pinter
Fig. 1 O. Rotonda Cluj-Mănăştur, sec. XII (plan), apud I .A. Pop
Fig. 1 1 . Rotonda Ilidia, sec.Xfll, apud D. Ţeicu
Fig. 1 2. Rotonda Geoagiu, sec. XI-XTI, apud Gheorghe Petrov
Fig. 1 3 . Rotonda Inima Lui lisus,Odorheiul Secuiesc, sec. XVI, apud Weisz Atilla

S• tf.<C. CHUfiiCH AT OlJftA.(:UftOI"OS

Fig. ! . Fig. 2. Fig. 3.

Fig. 4. Fig. 5. Fig. 6.


Rotonda - simbol al creştinism ului şi stil arhitectonic 57

Fig. 7 Fig. 8

Fig. 9 Fig. 1 0

Fig. 1 1

F ig. 1 2
F ig. 1 3
ASPECTE PRIVIND APLICAREA DREPTULUI ROMAN ÎN DACIA
ROMANĂ - DREPTUL DE SUCCESIUNE ŞI MOŞTENITORII
LIBERŢI

Iuliana Botezatu

Roman law enforcement issucs in Roman Dacia -


succession law and the Liberti heirs

Summary: This article is taping a topic of one aspect of Roman law


enforcement, in particular, the right of inheritance of liberti in Dacia, after the
conquest and its inclusion in the boundaries of the Roman Empire.
Within the legal law of the institution of inheritance on liberti category in
the Roman world, this article will follow, based on epigraphic sources, how
these rules are applied in Roman Dacia.
An impottant number of liberti designated heirs mentioned in the
inscriptions of the province, lead us to conclude that the type of release
testament (manumissio testamento) was practiced widely. From another
perspective, the situation appears frequently epigraphic sources that the libertus
is designated heir, either alone or together with other liberti or even with
relatives of the deceased. Inscriptions analyzed foresee the fairly close
relationship between Iiberti and patron, who enj oys the confidence of the first,
under conditions which are appointed executors.
The liberti heirs mentioned by the inscriptions of Roman Dacia are
established by wil ls, as evidenced by the presence of formu las such as: ex
testamento, secundum voluntati, testamento, testamento iussit. Most of
them sti ll had a good financial situation before being appointed heirs, given the
socio-economic changes in Roman society the early centuries of the Christian
era, when slaves get to act for or on own master. They manage to rise above
their legal condition, wealth enabling them to get into public life.
Keywords: liberti, Roman law, succession law, heredes, augustales

Raporturile, influenţele reciproce între organizarea politică şi


socială şi legile succesorale fac transmiterea bunurilor causa morti o
problemă destul de complicată 1 în lumea romană. Într-o societate tot mai
complexă şi mai nuanţată s-a creat perspectiva instituţiilor multiple,

1 J. Declareuil, Rome et l'organisation de droit, Paris, 1 924, p. 305.


Aspecte privind aplicarea dreptului roman în Dacia Romană 59

dispoziţiilor testamentare, tutelei, eliberărilor, reglementate de instituţia


succesiunii astfel cum se deduce din textele clasice ale dreptului roman2.
Asistăm, spre sfârşitul Republicii, dar mai ales în perioada
următoare, la creşterea numărului de eliberări din sclavie - manumissio ­
şi la o ascensiune evidentă a liberţilor în toate structurile administrative,
economice, financiare, culturale.
Formele de manumissio solemne3 îi permiteau libertului să obţină
cetăţenia romană care, implicit, îi favoriza accesul în viaţa publică. În
scopul limitării acestui fenomen, în timpul împăratului Octavian
Augustus sunt adoptate două legi prin care se impun o serie de restricţii
privind eliberarea sclavilor. Este vorba despre Lex A elia Sentia (4 î.Hr. )
şi Lex Fufia Caninia (2 î.Hr.)4. Conform reglementărilor primei legi
menţionate, libertul, pentru a obţine dreptul de cetăţenie, trebuia să aibă
minimum 30 de ani. Eliberarea înainte de această vârstă determina
încadrarea libertului în categoria latini/ar iunieni5.
Aceasta categorie, reglementată prin Lex Iunia Norbana ( 1 9 d.Hr.)
îi cuprindea pe foştii sclavi eliberaţi prin modalităţi neformaliste (inter
amicos, inter mensam etc.) şi pe cei eliberaţi potrivit prevederilor Lex
Aelia Sentia (4 e.n.)6.
Latinii iunieni nu aveau cetăţenie romană şi, implicit, nu se bucurau
de privilegiile ce decurgeau de aici : nu aveau drepturi politice, nu aveau
ius connubii, aveau ius commercii, nu aveau dreptul să moştenească şi
nici să-şi lase bunurile moştenire succesorilor legitimi (averea lor revenea
fostului stăpân).
Din punct de vedere legal, liberţii erau împărţiţi în trei categorii:
liberţii cetăţeni, având major libertas, care se apropriau de statutul
juridic al cetăţenilor ingenui, liberţii latini iunieni cu minor liber/as,
privaţi de jus conubii, jus honorum şi incapabili de factio testament, iar
cea de-a treia categorie dediticii cu pessima libertas, nu au decât drepturi

2 I bidem, p. 309.
3 H. Chantraine, Zur Entstehtung der Freilassung mit Biirgerrechtserwerbin Rom
în ANWR, 112, Berlin-New York, 1 972, p.64; RE, X l l l/ 1 , col. 1 05- 1 06 .
4 Gaius, 1, 1 8-20; 1, 36-3 8 ; 1, 42-43 ; A. Berger, Encyclopedic Dictonary o f Roman
Law, Philadelphia, 1 953, p. 55 1 .
5 May Gaston, Droit romain, ed. a 11-a, Paris, 1 9 1 3 , p. 87; A. Berger, op.cit., p. 5 5 5 .
6 Lex A elia Sentia interzicea tinerilor sub 20 ani să-şi elibereze sclavii, cu excepţia
cazurilor în care eliberearea le-a fost aprobată de un consiliu special condus de pretor,
precum şi eliberarea sclavi lor cu vârsta sub 30 ani în dauna creditorilor.
60 Iuliana Botezatu

generale, consacrate de dreptul comun al popoarelor -jus gentium7. Singura


modalitate de a primi moştenire de către cei din ultimele două categorii este
testamentul militarilor aşa cum ne informează juristul Gaius8:
"Li s-a dat acestora (nn. militarilor) îngăduinţa să instituie
moştenitori şi pe peregrini sau latini iunieni; ba chiar să lase legate, căci
alţfel, pentru raţiuni de drept civil, peregrinilor le-ar fi imposibil să
primească succesiuni şi legate, iar latinilor, prin efectul Legii Iunia" .
Condiţia principală pentru a putea fi instituit un moştenitor prin
testament este ca acesta să aibă capacitateafactio testamenti, privilegiu al
cetăţenilor. Testamentul cuprinde în mod obligatoriu o instituire de
moştenitor. În cazul sclavilor, aceştia trebuie declaraţi liberi înainte de a
fi instituiţi9, devenind, astfel, necessarii heredes, situaţie în care nu aveau
dreptul de a refuza moştenirea 1 0 .
A vând în vedere aceste reglementări legale ale instituţiei dreptului
succesoral cu privire la categoria liberţilor în lumea romană, prezentul
articol va urmări, pe baza izvoarelor epigrafice, modul în care aceste
norme sunt aplicate şi în Dacia romană.
Numărul apreciabil de liberţi desemnaţi moştenitori, menţionaţi în
inscripţiile din această provincie, ne conduc la concluzia că tipul de
eliberare testamentară (manumissio testamento) 1 1 s-a practicat pe scară
largă. Dintr-o altă perspectivă, din sursele epigrafice reiese situaţia
frecventă în care libertul este desemnat moştenitor fie singur, fie
împreună cu alţi liberţi sau chiar cu rudele defunctului 1 2. Inscripţiile
analizate lasă să se întrevadă relaţii destul de apropiate între libert şi
patron, încrederea de care se bucură primul, în condiţiile care sunt
desemnaţi executori testamentari.
Un astfel de exemplu este cel al lui Publius Tenacius Gemellinus,
augustal, libertul lui Publius Tenacius V index din colonia Apulum 13 sau
al Cassiei Ponticilla care îndeplineşte voinţa ultimă a patroanei sale,
Cassia Saturnina, tot de la Apulum:

7 May Gaston, op.cit. , p.528.


8 Gaius, II, I 1 O.
9 Gaius, I l , 1 86.
10
Gaius, I I, 1 53 ; RE. VIII/ 1 , col. 633.
11
RE, VIII/ 1 , col. 1 06.
12
IDR, Il, 46; Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României, voi. II,
Bucureşti, p. 79; p. 3 1 O.
13 JDR, I l l/5, 5 1 8=C/L, I II, 6265 .
Aspecte privind aplicarea dreptului roman în Dacia Romană 61

"
"secundum voluntatem testament patronae/benemeritae fecit .
Inscripţiile menţionează şi situaţii în care liberţii se îngrijesc să-i fie
ridicat patronului lor monumental funerar fără a fi desemnaţi moştenitori,
aşa cum este Septimius Asclepiades, augusta! în colonia Ulpia Traiana şi
libert al veteranului Publius Aelius Septimius Audeo Maximus 14 sau la
Drobeta, libertul negustorului Primus Aelius Ionicus, Aelius Primitivus:
"per A el(io) Primiti/va lib(erto)" 1 5•
Mult mai numeroase sunt inscripţiile în care patronul, neavând
descendenţi direcţi, îi desemnează succesori pe liberţii de care este mai
ataşat. Acest tip de succesiune nu constituie o excepţie, fiind
binecunoscut faptul că moştenirea este una din modalităţile frecvente de
sporire a averii liberţilor şi le favorizează ascensi4nea în societate 1 6 . Din
punct de vedere juridic, ei au un statut inferior cetăţenilor ingenui, motiv
pentru care sunt încadraţi în categoria humiliores 1 7•
Într-un articol publicat de Adela Paki 18, domnia sa îi plasează pe
augustali şi pe liberţii imperiali în categoria honestiores. Aceştia reuşesc
să depăşească bariera socială, datorită averii dobândite, intrând în rândul
personajelor marcante din viaţa provinciei. În cazuri excepţionale, unii
primesc ornamenta decurionalia şi titlul de augustales. Ei beneficiază de
o serie de privilegii cum ar fi dreptul de a avea un loc rezervat la teatru
sau în amfiteatru, insemnele externe ale decurionatului şi un mormânt în
interiorul cetăţii 19• Numărul însemnat al deţinătorilor acestui titlu justifică
ridicarea, la mij locul secolului al II-lea, a Templului Augustalilor Aedes -

Augustalium - din iniţiativa lui Marcus Procilius Niceta, duumvir şi


flamen20, iar pe de altă parte, subliniază importanţa acestora în viaţa publică.
La Ulpia Traiana au fost descoperite trei inscnpţn care
menţionează opt liberţi moştenitori (liberti el heredes), bucurându-se de
1 4 !DR, J J J/2, 366.
1 5 /DR, I I , 47=C/L, JJJ, 1 42 1 6.
16 Fran9ois Jacques, John Scheid, Rome et l'integration de I'Em pire (44 av.J.C.-260
ap.J.C.), tomul 1, Les structures de l'Empire romain, Paris 1 990, p. 3 1 4-3 1 5 .
17
May Gaston, op.cit., p.85.
18
Adela Paki, Populaţia de la Ulpia Traiana Sarm izegetusa în SCIVA, 4 1 , 1 990, 2, p. 149.
19
Antonio Gonzales, Esclaves, affranchise et «familia)) dans Ia <<corespondence))
Pline de Jeune. H ierarchies internes et promotions liees aux services în Schiavi et
dipendenti nell' a mbito dell' «OiKO�))e delia «familia)) îngrij ită de Mauro Moggi şi
Giuseppe Cordiano, ed. Ets. Studi e testi di storia antica, p.359.
2 ° C. Pop, Ulpia Tra ia na Sarmizegetusa şi teritoriul ei: colonişti, religii, locaşuri de
cult, în EphNap, IV, 1 994, p. 66.
62 lul iana Botezatu

privilegiile statutului de augustali în colonie. În momentul instituirii lor


drept moştenitori. ei aveau dej a o situaţie materială prosperă. Dintre
aceşti liberţi amintiţi mai sus, cinci sunt moştenitorii lui Ulpius Domitius
Hermes, augusta! şi el, onorat cu ornamenta decurionalia. Conform
dispoziţiilor testamentare ale patronului, cei cinci herezi se îngrij esc să
fie ridicate două monumente votive din marmură dedicate Geniului
orăşenesc şi. respective, Minervei Augusta:
• Genio ord(inis)l quem Ulp(ius) Dom(itius)/ Hermes aug(ustalis)

col(oniae)/ ob honor(em) ornam(entorum)l dec(urionalium) promiserat/


Val(erius) Threptus [et}/Domitii/ Regulus [Hj;pponic(us)/ Hermes
Onesimus/ augustaleslcol(oniae) h(eredes) p(onendum) c(uraverunt)l
l(ocus) d(atus) d(ecurionum) d(ecreto) 2 1 .
CIL, III, 1 425; ILS, 7 1 3 7; IDR. III/2, 2 1 9
• Minervae/ A ug(ustae)/ Ulp(ius) Domit(ius) Herlmes aug(ustalis)

col(oniae) orna/tus ornam (entis) decur(ionalibus)l t(estamento) p(oni)


i(ussit)l Val(erius) Threptus etl Domitii/ Regulus Hipponic(us)/ Hermes
Onesibusl aug(ustales) col(oniae) h(eredes) p(onendum) c(uraverunt)
l(oco) d(ato) d(ecurionum) d(ecreto) 22 .
CIL, III, 1 426; IDR, 11112, 27 1 .
Ulpius Domitius Hermes este menţionat într-o altă inscripţie de la
Ulpia Traiana23 ca fiind libertul decurionului Ulpius Domitius Rufus din
tribul Papiria. După cum s-a văzut, el dobândise o avere însemnată care-I
propulsează în rândul persoanelor de seamă ale coloniei. Situaţia lui
materială foarte bună este confirmată de aceste două monumente votive
din marmură, foarte costisitoare, ridicate "ob honor(em)
ornam(entorum)/ dec(urionalium)".
Tot augustales sunt şi moştenitorii lui Quintus Aurelius Tertius,
decurion şi flamen, menţionaţi de inscripţia descoperită în anul 1 870 în
mausoleul Aureliilor din capital dacică:

21 Geniului consiliului (orăşenesc). (ojranda) pe care Ulpius Domitius Hermes,


"
augusta/ În colonie, pentru cinstea insigne/ar decurionale a promis. Valerius Threptus
şi Domitius Regulus, Hipponicus Hermes (şi) Onesimus, augustali În colonie, ca
moştenitori, s-au Îngrijit să se pună; locul este dat prin decretul decurionilor".
22
,,Minervei Augusta, Ulpius Domitius Hermes, augusta! În colonie, distins ctt insignele
decurionale, prin testament a dispus să se pună (monumentul). Valerius Threptus şi Domitius
Regulus, Hipponictts, , Hermes şi Onesimus, augustali în colonie, ca moştenitori s-au îngrijit
să se pună (monumentul) într-un loc dat prin decretul decurionilor".
23 /DR, 1 1 !12, 388=CIL, I I I , 6269.
Aspecte privind apl icarea dreptului roman în Dacia Romană 63

• D(is) M(anibus)/ Q(uinto) A urelio Q(uinti) j(ilio)l Pap(iria tribu)

Tertiol dec(urioni) et jlaming(i)/ col(oniae) Sarm(izegetusae)l Q(uointus)


A ure/iusl Saturninus/ aug(usta/is) col(oniae)/ et Proshodusl el Logismus
/ib(erti) et hered(es)lj(aciendum) c(uraveruntl4 .
CIL. III, 798 1 ; IDR. III/2, 3 8 8 .
Mausoleul familiei sale. atât d e frumos ş i pretenţios pentru
arhitectura funerară provincială, este dovada cea mai elocventă a luxului
pe care şi-! putea permite25. În sprij inul acestei idei vine şi do naţia de
80.000 sesterţi pentru annona oraşului26 pe care Quintus Aurelius Tertius o
face drept rectmoştinţă pentru numirea sa în funcţia flamen al coloniei în
timpul lui Antoninus Pius. Aşadar, putem considera că şi moştenitorii săi,
liberţii Quintus Aurelius Saturninus, Proshodus şi Logismus disptmeau de o
avere apreciabilă care să justifice primirea titlului de augustali.
La Ampelum, cel mai important centru minier al Daciei, îşi
desfăşoară activitatea Papirius Rufus, procurator al aurări ilor. El deţine
funcţia respectivă în calitate de reprezentant imperial în administraţia
minieră din Dacia, ceea ce îi asigură un trai foarte bun. La moartea sa îi
desemnează ca moştenitori pe liberţii săi :
Memor[iae}l Papir[i} Rzţ{i FA/ PINAPQ proc(uratoris)l
_ _

aurar(ium) libert(i) et helredes patron pilentissimo [fi}cer(unt)l[et} si[b]i27.


CIL, III, 1 3 1 1 ; IDR, 11113 , 3 59.
Din categoria patronilor care instituie moştenitori pe liberţii lor fac
parte şi militari şi veterani stabiliţi în Dacia romană. Numai de la Drobeta
dispunem de trei astfel de mărturii epigrafice datate în secolul al Il-lea d.Hr.
O primă inscripţie îl menţionează pe libertul Caius Titius
Epipodius, moştenitor al ofiţerului Caius Titius Ianuarius. cetăţean roman
din Camulodunum-Victix, avansat în Legio IV Flavia Felix, cu
garnizoana la Singindunum (Moesia Superior). la gradul de centurion
însărcinat cu aprovizionarea28.

24 "Zeilor Mani, lui Quintus Aurelius Tertius, jiu/ lui Quintus din tribut Papiria, dectu·ion şi
flamen al coloniei Sarmizegetusa, Quintus A urelius saturninu�. augusta/ în colonie, şi
"
Proshodus şi Logismus, liberţi şi moştenitori, s-au îngrijit să-ifacă (monumentul) .
25 C. Daicoviciu, Oct. Floca, Muzeul Aureliilor de la Sarm izegetusa, în Sargeţia, 1 ,
1 937, p. 1 9.
26
D. Tudor, Istoria sclavaj ului în Dacia roma nă, Bucureşti, 1 957, p. 2 1 2-2 1 3 .
27
"În memoria lui Papirus Rufits FA _ _,procurator al aurăriilor, liberţii şi moştenitorii
patronului (lot) foarte pios au făcut şi sieşi (monumentul)".
28
1.1. Russu, Titius Ianuarius centurio l a Drobeta în Drobeta, 1 976, p. 52.
64 Iuliana Botezatu

El moare la Drobeta, unde libertul său îi ridică un altar elegant,


foarte frumos ornamentat cu un relief reprezentând, probabil, doi delfini
afrontaţi pe fronton şi cu un epitaf scris îngrij it:
[C(aius)} Titius Epipol[di]us lib(ertus) et heres/ [op]timo patro/

[no] b(ene)m(erenti) f(aciendum) c(uravit).


AE, 1 959, 3 1 4; IDR, Il, 3 5 .
U n alt exemplu este cel al lui Aelius Helpizon libertus et heres al
veteranului Aelius B assus din Legio V Macedonica, în memoria căruia
este ridicat, conform dispoziţiilor testamentare, un monument.
• D(is) M(anibus)! «Ae»l(ius) [B]assus/ vet(eranus) leg(ionis) V
Mac(edonicae)l vix(it) ann(is) LXVII«m(ensibus)»X, dieb(us) XVII
[A e}l(ius) Helpizonl [l}ibert(us) et her(es)/ eius posuit.
CJL, III, 1 42 1 6; IDR, Il, 40.
O situaţie mai deosebită apare în epitaful dedicat octogenarului
Publius Aelius Diophantus, veteran al cohortei a V-a de gali de la
Drobeta care îşi împarte moştenirea între fiica sa, Aelia Ammis, şi liberta
Ael ia Eutychia:
• . , Aelia Ammis, fil(ia)/et Aelia Eutychia , lib(erta), heredes/
fecer(unt) " 29
Preferinţa patronului pentru această libertă, pe care o desemnează
moştenitoare alături de fiica sa, ne determină să apreciem că Aelia
Eutychia i-a fost concubină, o situatie destul de frecventă, de altfel.
,
Într-o relaţie similară se află şi Aemilia Hermias, libertă, şi unică
moştenitoare a patronului său:
• [_ _)/ A emilia H[er]lmias lib(ert?a) [et}/ h(eres) p(atrono, -ae)
_

b(ene)m(erenti)!.fecit.
Deosebit de interesantă pentru demersul nostru este o inscripţie
descoperită la Kovin30 în care este menţionat cel mai mare număr de
liberţi moştenitori ai unui patron (nouă bărbaţi şi o femeie) . Patronul este
centurionul Lucius Valerius Sextus S eranus din Legio IV Flavia Felix.
• L(ucio) Valerio Sex(ti) f(ilio) Vol(tinia tribu) Seranol Luco,

29 C/L, I I I , I 42 1 6 ; IDR, I l , 46.


30 Lui Lucius Valerius Seranus, jiu/ lui Sextus din tribut Voltinia din Lucus, centurion
..

in legiunea I V Flavia Felix, Lucius Valerius Privatus şi Lucius Valerius Martialis,


liberţi şi moştenitori s-au ingrijit să-i facă (monumentul). . . . Valerius Secundus, Valerius
Geme/linus, Valerius Credo, libert, Valerius Crescens, liberi, Valeria Aphrodisia,
libertă, Valerius Vcrecundus, libert, Valerius A mpeiatus, /ibert, moştenitort'.
Aspecte privind aplicarea dreptului roman în Dacia Romană 65

(centurione) leg(ionis) III! F(laviae) F(elicis)IL(ucius) Valerius Privatus


et/ L(ucius) Valerius M(artialis)lliberti el heredesl a se f(aciendum)
c(uraverunt)/ NON FVI RIS EIRFL QUI LIBEROS SER VI/ dominis
lib(erti)/ Valerius Secundus, Valerius Geme![! (in)us} lib(ertus)l Valerius
Credo lib(ertus), Valerius Labrio lib(ertus)/Valerius Cresce(n)s libertus,
Valeria Ap(h)rodisia lib(ertua)/ Valerius Verecund(us) lib(ertus),
Valerius A mpeiatus h(eredes) lib(ertus).
CIL, III, 1 653 (=8 1 43 ) ; IDR, 11111 , 1 .
Nu avem o informaţie clară despre situaţia materială a acestora, dar este
evident faptul că, cel puţin cei doi liberţi, Lucius Valerius Privatus şi Lucius
Valerius Martialis, care au ridicat pe cheltuiala lor proprie tm astfel de
monument de marmură, cu omamentaţie bogată, aveau o poziţie economică
destul de btmă. Pe de altă parte, numărul mare de liberţi ( 1 0), toţi Valerii, ai
centurionului ne conduce la concluzia că acesta fusese tm bogat proprietar de
sclavi şi, foarte probabil, şi moştenirea lăsată acestora a fost consistentă.
Un aspect interesant ce merită să fie adus în discuţie în acest studiu
se referă la onomastica acestor liberţi moştenitori atestaţi de inscripţiile
din Dacia romană.
În aproape toate cazurile liberţii au dobândit, odată cu libertatea, şi
nomen-ul şi statutul j uridic al patronului. Dintre toţi aceşti l iberţi amintiţi
mai sus, 1 3 au cognomina greceşti 3 1 care le trădază originea din
provinciile de limbă greacă ale Imperiului: Hermias, Threptus,
Hipponicus, Hermes, Onesimus, Proshodus, Longinus, Epipodius,
Helpizon, Eutychia, Credo, Crescens, Aphrodisia.
Concluzionând, l iberţii moştenitori atestaţi de inscripţiile din Dacia
romană sunt instituiţi prin dispoziţii testamentare, fapt dovedit de
prezenţa tmor formule precum: ex testamento, secundum voluntati
testamento, testamento iussit. Cei mai mulţi dintre ei aveau o situaţie
materială bună încă înainte de a fi desemnaţi moştenitori, având în vedere
mutaţiile socio-economice din societatea romană a primelor secole ale
erei creştine, când sclavii aj ung să acţioneze în numele stăpânului sau
chiar în nume propriu. Ei reuşesc să se ridice deasupra condiţiei lor
j uridice, averea dându-le posibilitatea de a accede în viaţa publică.
Această stare de fapt a fost posibilă datorită tmor prevederi legislative
din ce în ce mai permisive, expresie a tmei mentalităţi lipsite de prejudecăţi.

31 Ligia Ruscu, Die G riechischen Namen in der Provinz Dakien în AMN, XXVI I ,
1 99 8 ;D. Tudor, Istoria sclavaj ului în Dacia romană, Bucureşti, 1 957, p. 1 90- 1 98 .
VESTIGII MEDIEVALE TIMPURII
ÎN P ODIŞUL M OLDOVEI ŞI SEMNIFICAŢIA LOR

Dan Gh. Teodor

Early medieval evidences in Moldova Plateau and their significance

Summary: During the Middle Ages, as in other eras, plateaus areas


offered favorable conditions for the establishment of human communities. The
region between the Eastern Carpathians and the River Dniester, Moldova
Plateau. with good soils for agriculture, crossed by a vast river network and
once covered mostly by dense forests. was a favorable natural environment in
which could continuously develop many villages of sedentary farmers. but also
settlements of migrants settled in those regions.
The archeological researches conducted in Moldova Plateau for
understanding the ethno-demographic proportion between centuries V -XI d.AD.
attested throughout the different stages a relatively large number of settlements
and cemeteries. Their number has increased or decreased from one period to
another due to ingress of m igrants, the displacement of some of them or climate
change.
The most signiticant demographic growth is recorded during X-XI
centuries from when were certified about 950 targets. Demographic growth in
this period is due to a cer1ain climate overheating due to solar activity, thereby
creating better conditions for increasing agricultura) production, increased trade
and improved living conditions. The conditions offered by the Moldova P lateau
ensured continuity and density of native villages, preservation of Latin language
and Christian faith.
Kcywords: Moldova Plateau, Middle Ages, demographic fluctuations.

În evoluţia comunităţilor săteşti din perioada secolelor V-XI d . Hr.,


ca de altfel în toate perioadele istorice din regiunile de la nordul Dunării
de Jos, un rol important şi determinant I-au avut relieful şi clima, mediul
natural, influenţând diferenţiat, atât dezvoltarea populaţiei sedentare, cât
şi pe aceea a grupurilor migratoare sau nomade.
În perioada corespunzătoare evului mediu timpuriu, pentru
regiunile dintre Carpaţii Orientali şi Nistru, o importanţă aparte pentru
dezvoltarea comunităţilor umane au avut-o formele de relief care
alcătuiesc Podişul Moldovei .
Vestigii medievale timpurii în Podişul Moldovei şi semnificaţia lor 67

Această întinsă formă de relief este delimitată către vest de zonele


montane şi piemontane ale Carpaţilor Răsăriteni, la est de cursul mij lociu
şi inferior al N istrului, fiind mărginită la nord de prelungirile Podişului
Podolic, iar la sud de Câmpiile Siretului , Buceagului şi Nistrului Inferior.
În cuprinsul ariei sale, sunt delimitate mai multe subunităţi distincte
precum Podişul Sucevei, Podişul Central, Podişul Bârladului, al
Covurluiului, Sorocei sau Cogâlnicului. Teritoriile acestor subunităţi sunt
străbătute de numeroase ape precum Siretul, Prutul şi Nistru!, cu
numeroşi afluenţi, dintre care mai importanţi sunt râurile Suceava,
Moldova, Bistriţa, Trotuş, Bârlad, Răut şi Bâc. Înălţimile medii cuprinse
între 300 şi 400 m, existenţa unor platouri mici, clima temperată,
condiţiile meteorologice favorabile şi întinsele suprafeţe acoperite
altădată cu dese păduri de fag, stej ar, arţar sau ulm, au oferit din cele mai
vechi timpuri condiţii prielnice pentru alcătuirea şi dezvoltarea comunităţilor
săteşti sedentare 1 • Aceleaşi bune condiţii de vieţuire le-a oferit Podişul
Moldovei şi unora din grupurile de migratori germani şi slavi, nomazii,
sarmaţii, alanii sau cutrigurii, preferând câmpiile şi zonele de stepă2 .
Pentru populaţia sedentară, zonele de podiş ofereau cele mai
avantaj oase elemente geo-climatice, satele având astfel posibilitatea de a
exploata soiurile fertile pentru agricultură, de a utiliza sursele bogate de
apă şi de a folosi cu multe beneficii pădurile de foioase. De asemenea,
depuneri le de oxizi de fier existente în unele platouri, mlaştini sau râuri
ofereau bune posibilităţi de a fi extras fierul, materie primă esenţială
pentru făurirea uneltelor şi armelor.
Realităţile etno-demografice, social-economice şi culturale din
perioada secolelor V -XI d . Hr. în aceste forme de relief au fost evidenţiate
prin intermediul intenselor investigaţii arheologice sistematice sau al
cercetărilor de suprafaţă, întreprinse constant în întregul areal geografic
timp de peste o j umătate de secol 3 .

1 V . Tufescu, Teritoriul şi populaţia României, în Istoria Românilor, I, Bucureşti


200 1 , p. 1 1 - 1 5 ; Şt. Ciobanu, Basarabia, Chişinău 1 993, p. 1 4- 1 7 .
2 Maria Comşa, Rolul mediului natural (munţi, păduri, bălţi), în menţinerea elementului
autohton la nord de Dunăre în secolele III-VII, în Hierasus, VII-VIII, 1 989, p. 259-267.
3 N. Zaharia, M. Petrescu-Dîmbovita, Emilia Zaharia, Aşezări din Moldova. De la paleolitic
până în secolul al VIII-lea, Bucureşti, 1970; Al. Păunescu, P. Şadurschi, V. Chirica,
Repertoriul arheologic al j udeţului BotoşanL voi. I-II, Bucureşti 1 976; G. Coman,
Statornicie, continuitate. Repertoriul a rheologic al j udeţului Vaslui, Bucureşti,
1 980; V. Chirica, M. Tanasache, Repertoriul arheologic al j udeţului Iaşi, voi. I-II,
68 Dan Gh. Teodor

Prin intermediul cercetărilor întreprinse, din perioada cuprinsă între


mij locul secolului al V-lea şi începutul celei de a doua j umătăţi a secolului al
VI-lea, în Podişul Moldovei au fost descoperite circa 200 de aşezări,
necropole sau vestigii izolate. Dintre acestea, mai importante, cercetate prin
săpături sistematice, amintim pe cele de la Costişa4 şi Davideni-Neamţ5,
Botoşana-Suceava6, Drăgeşti-Vaslui 7, Nicolina-Iaşi8 şi Hansca-Ialoveni9, de
unde au fost scoase la iveală vestigii deosebit de interesante pe baza cărora
s-a putut formula, pentru prima oară, conceptul de cultură materială
romanică, denumită, după cele mai semnificative descoperiri, Costişa­
1 0
Botoşana-Hansca . Acest aspect de cultură materială, după cum s-a
demonstrat 1 1 , prezintă evidente trăsături romane târzii, asemănătoare într-o
anumită măsură culturii de tip Cireşanu 1 2 datând din aceeaşi vreme şi
răspândită în regiunile dintre Carpaţii sudici şi Dunărea de Jos, precum şi
acelei din Transilvania, denumită în general de tip Bratei-Ţaga 1 3 , împreună

Iaşi 1 984- 1 985; D.Gh. Teodor, Descoperiri a rheologice şi numismatice Ia est de


Carpaţi în secolele V-XI, Bucureşti, 1 997; G. Postică, Civilizaţia medievală timpu rie
din spaţiu l pruto-nistrean (secolele V-XII I), Bucureşti 2007, p. 423-444.
4 D.Gh. Teodor, V. Căpitanu, 1. Mitrea, Cercetările arheologice de Ia Mănoaia-Costişa şi
contribuţia lor Ia cunoaşterea culturii materiale din secolele V-VII e.n. din
Moldova, în Carpica, l , 1 968, p. 233-247.
5 1 . Mitrea, Com u nităţi săteşti la est de Carpaţi în epoca migraţiilor. Aşezarea de la
Davideni din secolele V-VIII, Piatra Neamţ, 200 1 , p. 1 33-1 56.
6 D.Gh. Teodor, Conceptu l de cultură " Costişa-Botoşana " . Consideraţii privind
continuitatea populaţiei autohtone la est de Carpaţi în secolele V-VII e.n., în SAA , 1,
1 983, p. 2 1 5-229; idem, Civilizaţia romanică la est de Carpaţi în secolele V-VII e.n.
Aşezarea de la Botoşana-Suceava, Bucureşti, 1 984.
7 D.Gh. Teodor, V . Coman, Ruxandra Alaiba, Săpăturile arheologice de la Drăgeşti­
Vaslui, în MCA, Oradea, 1 979, p. 285-288; D.Gh. Teodor, G. Coman, Săpătu rile de Ia
Drăgeşti-Vaslui, în MCA , Bucureşti, 1 983, p. 456-462.
8 1. Ioniţă, Eine Ziedlung der Jiîngeren Romischen Kaiserzeit und der
Volkerwandergszeit in Iaşi Nicolina (Rumanien), în Pa/ast und Hutte, Mainz, 1 982,
p. 567-5 86; idem, I mportante descoperiri arheologice d in perioada de formare a
poporului român în aşezarea de la Iaşi-Nicolina, în ArhMold, X, 1 985, p. 30-48.
9 G. Postică, Românii din Codrii Moldovei în evu l mediu timpu riu (studiu
arheologic pe baza cera micii din aşezarea Hansca), Chişinău, 1 994, p. 1 07- 1 09.
10
D.Gh. Teodor, op. cit., în SAA, 1, 1 983, p. 2 1 5-229.
11
Ibidem, p. 227-229.
V . Teodorescu, Cireşanu - un aspect cultural aparţinând populaţiei daco-romane din
12

secolele IV-V e.n. la sud de Carpaţi, în Studii şi Cercetări, 1 , Ploieşti, 1 984, p. 5 1 - 1 00.
1 3 1. Nestor, Les donnee archeologiques et les problemes de la formation de peuple
roumaine, în RRH, 3, 1 964, p. 399-404; D.Gh. Teodor, La population autochtone au nord
de Bas Danube aux VI•-VII" n.e., în Românii în Istoria universală, voi. III, Iaşi, 1 988,
Vestigii medievale timpurii în Podişul Moldovei şi semnificaţia lor 69

alcătuind, în ansamblul spaţiului carpato-dunărean, o remarcabilă unitate


etno-culturală 14• Existenţa acestor aspecte culturale asemănătoare arată
neîndoielnic că, în perioada cuprinsă între destrămarea conglomeratului
hunic şi începutul migraţiei slavilor, comunităţile săteşti autohtone au
fost capabile să refacă unitatea civilizaţiei provincial romanice, afectată
vizibil în veacurile anterioare de invaziile sarmatice, gotice şi hunice.
Situaţia etno-demografică se schimbă în mare măsură în perioada
cuprinsă între mij locul secolului al VI-lea şi mij locul secolului al V II-lea.
Din această perioadă cercetările arheologice au descoperit în Podişul
Moldovei un număr de aproximativ 400 de obiective. În afară de unele
aşezări dej a amintite, care au şi orizonturi din această vreme, mai
importante cercetate prin săpături sunt cele de la Dodeşti 1 5 şi Rateşul
Cuzei-Vaslui 1 6, Bacău-Curtea Domnească 1 7 şi Ştefan cel Mare-Bacău 1 8,
Târpeşti-Neamţ 19, Cucorăni-Botoşani 20, B ude ni-Suceava 2 1 , Iaşi -Crucea
lui Ferenţ22, Dănceni-Ialoveni23, Mălăeşti-Răşcani 24, Raşcov-Hotin25 sau

p. 1 6 1 ; idem, Cu privire la unele aspecte etn<H:ulturale de la nordul Dunării de Jos în


secolele V-VI d.Hr., în Musaios, X, 2005, p. 86; Ligia Bârzu, L'etablissement nr. 1 de
Bratei dep. de Sibiu, în Dacia, NS, XXXVIII-XXXIX, 1 994- 1 995, p. 239-295 ; D. Protase,
Ţaga. Două aşezări din perioada finală a etnogenezei românilor (sec. IV-VII şi VII-VIII),
Cluj-Napoca 2003, p. 7-5 1 .
1 4 Ligia Bârzu, Continu itatea creaţiei materiale ş i spirituale a poporului român pe
teritoriu l fostei Dacii, Bucureşti, 1 979, p. 64-65, 73, 76.
1 5 D.Gh. Teodor, Continu itatea populaţiei autohtone la est de Carpaţi. Aşezările din
secolele VI-XI e.n. de la Dodeşti-Vaslui, Iaşi 1 984, p. 20-48.
16
Idem, op.cit., Bucureşti 1 987, p. 1 34.
17
I. Mitrea, Al. Artimon, Descoperiri prefeudale Ia Curtea Domnească Bacău, în
Carpica, IV, 1 97 1 , p. 225-25 1 ; idem, Bacău-reşedinţă voievodală, Bacău, 1 996, p. 25-40.
18
I. Mitrea, Aşezarea medievală timpurie de Ia Ştefan celMare-Gu tinaş, j udeţul
Bacău, Oneşti, 20 1 5 .
19
S i lvia Marinescu Bâlcu, 11rpeşti. From prehistory to history in Eastern Roman ia,
în BAR, 1 07, Oxford 1 98 1 , p. 1 33 - 1 36.
20 S i lvia Teodor, Săpătu rile de Ia Cucorăni, în ArhMold, 1 975, p. 1 5 1 - 1 55 .
21
Eadem, Săpătu rile a rheologice de la Budeni, corn. Dolhasca (Suceava), în Anuar­
Suceava, V 1 978, p. 1 46- 1 47.
22
D.Gh. Teodor, Descoperirile prefeudale de la Iaşi-Crucea lui Ferenţ, în Cercetlst,
n, Iaşi 1 975, p. 1 1 8- 1 22.
23
I . Corman, Contribuţii la istoria spaţiului pruto-nistrean în epoca evului mediu
timpuri u (sec. V-VI I d.Chr.), Chişinău 1 998, p. 1 3 6 cu bibliografia descoperirilor.
24
P.P. Bîmea, V.A. Dergacev, Ranneslavijanskoe seli�ce "starye Mălădty", în Materialy 1
lss/edovanja pa Archaeology i Etnografi Moldavskoi SSR, Chişinău, 1 964, p. 22 1 -228;
I . Corman, op.cit., p. 144.
25 LV. Baran, Zili§ca masterskie po poseleniei Ra�kov 1, în Archeologija-Kiev, 42, 1 983,
70 Dan Gh. Teodor

Codin-Cemăuţ?6. Vestigiile .atestate prin intermediul investigaţiilor


întreprinse în obiectivele din această vreme atestă schimbări importante
în conţinutul culturii materiale. Aceste schimbări s-au datorat unor cauze
multiple de ordin social, economic şi politic. Perioada secolelor VI-VII
este marcată în Podişul Moldovei de marile deplasări de populaţie slavă
şi alană către regiunile imperiului bizantin de la sud de Dunăre . Unele
dintre aceste grupuri de migratori se vor stabili temporar sau definitiv în
regiunile de la est de Carpaţi intrând în contact direct cu numeroasele
comtmităţi săteşti romanice. Prezenţa acestor migratori în arealul geografic
menţionat explică şi numărul considerabil mai mare al obiectivelor existente,
în comparaţie cu cel atestat în perioada anterioară, a secolelor V-VI.
Conflictele militare care vor avea loc în regiunea Dunării de Jos şi
care se vor solda în jurul anilor 602 cu prăbuşirea graniţei bizantine de pe
fluviu, vor schimba raporturile etno-demografice din zonele Podişului
Moldovei, ca şi din alte părţi ale spaţiului de la nordul Dunării de Jos,
trăsăturile care caracterizează conţinutul culturii materiale specifice
acestei vremi înregistrând un amunit regres. De asemenea, în vremea
respectivă cercetări le arheologice au atestat şi unele deplasări de grupuri
romanice, purtătoare ale aspectului cultural de factură romana-bizantină
de tip Ipoteşti-Cândeşti 2 7, infiltrate în arealul moldav, care au sporit astfel
ponderea elementelor romanice dej a existente, contribuind în acelaşi timp la
procesul de asimilare a resturilor slave stabilite definitiv aici28.
În secolele care vor urma prăbuşirii graniţei dunărene a imperiului,
evoluţia societăţii locale din Podişul Moldovei va cunoaşte o serie de
transformări de ordin social , economic şi cultural concomitent cu unele
importante schimbări etno-demografice .

p. 73-80; V.D. Baran, Prazkaj a kul'tura Podnestrovja (po materialam u s Raskov),


Kiev, 1 988; idem, Slavjanskaja drevnja rannesrednevekov'ja (po materialam
posselenja V-VI u s Raskov, în Drevnosti slovjan i Rus', Moskva, 1 988, p. 1 2- 1 8.
26 Irina P. Russanova, 8.0. Timo�ciuk, Kodyn - siovjanskoe poselenje V-VII vv na r. Prut,
Maskva, 1 884.
27 V . Teodorescu, Despre cultura lpoteşti-Cândeşti în lumina cercetărilor arheologice
din N-E Munteniei, în SCJV, 1 5 , 1 964, 4, p. 485-502; idem, O nouă cultură recent
precizată în ţara noastră-cultura Ipoteşti-Cândeşti (sec. V-VII e.n.), în Sesiunea de
Comunicări Ştiinţifice a Muzeelor de Istorie, voi Il, Bucureşti 1 97 1 , p. 1 04- 1 3 0; Susana
Dolinescu Ferche, La culture Ipoteşti-Ciu rei-Cândeşti (V•-vn• siecles). La situation
en Valachie, în Dacia, NS, XXVIII, 1 984, 1 -2, p. 1 1 7- 1 47.
28 D.Gh. Teodor, Consideraţii privind unele aspecte ale etnogenezei româneşti, în
ArhMold, XXXIV, 20 1 1 , p. 1 8 1 .
Vestigii medievale timpurii în Podişul Moldovei şi semnificaţia lor 71

Astfel, în perioada secolelor VII-VIII, marea maj oritate a


grupurilor slave care s-au stabilit definitiv în aceste zone va începe să se
integreze treptat în comunităţile săteşti romanice. Din această vreme,
cercetările arheologice au identificat un număr de circa 200 de obiective.
Dintre acestea au fost cercetate sistematic destul de multe, mai
importante fiind acelea de la Lozna-Botoşani29, Poiana-Suceava30,
Borniş-Neamţ 3 1 , H lingeni-Şoldăneşti32, Măşcăuţi-Crâulen33 sau Tribujeni
(Scoc)-Orhei 34• Pe baza trăsăturilor care caracterizează cultura materială
din această perioadă s-a putut stabili că elementele principale care o
ilustrează apar ca o sinteză între tradiţiile locale romanice şi influenţele
transmise de slavi şi într-o oarecare măsură şi de civilizaţia bizantină,
sinteză denumită cultura de tip Lozna-Borniş 35 • Acest aspect cultural
poate fi definit şi ca prefigurând una din etapele importante ale
preliminariilor civilizaţiei vechi româneşti . Este perioada când, cu
excepţia pătrunderii unor mici grupuri de slavi şi alani sau a trecerii
protobulgarilor către sudul Dunării, s-a instaurat o relativă linişte politică
de care au beneficiat comunităţile săteşti de la nord de Dunăre, în
general. Absenţa evenimentelor militare de mare anvergură şi diminuarea
evidentă a unor noi pătrunderi de populaţii migratoare au favorizat
sporirea numărului de aşezări, astfel că pentru secolele IX-X se constată
din nou mărirea acestora, fiind atestate peste 220 de locuri cu vestigii din
epoca respectivă.
În perioada următoare, secolele X-XI, numărul comunităţilor
umane va spori din nou înregistrându-se o adevărată explozie
demografică. Cercetările arheologice întreprinse au atestat aproximativ

29 ldem, Un centru meşteşugăresc din evul mediu timpu riu. Cercetările arheologice
de la Lozna-Botoşani, Brăila 20 1 1 .
30 M. Andronic, Poiana, o aşezare din secolele VII I-IX d.Chr Suceava 2005.
..

3 1 D.Gh. Teodor, Rodica Popovici, Aşezarea medievală timpurie de la Born iş­


Vărărie, j ud. Neamţ, în MemAntiq, XIX, 1 994, p. 3 34-3 5 3 .
32 Natalia Gol'ceva, Maria Ka�uba, G lin:ieni II, mnogosloj nyi pamjatnik Srednego
Podnestrov'ja, Tiraspol 1 995.
33 S. Mustaţă, Populaţia spaţiului Pruto-nistrean în secolele VIII-IX, Chişinău 2005,
p. 1 7 1 cu bibliografia.
34 N.P. Tel 'nov, Raskopki posselenija S kok, în Archeologiceskie Issledovanij v
Moldavii, 1 984, Chişinău 1 986, p. 1 87- 1 93 .
3 5 D.Gh. Teodor, Unele probleme privind evoluţia culturii materiale d i n Moldova în
secolele VI-IX, în Carpica, II, 1 969, p. 300-3 0 1 ; idem, Interferenţe etno-culturale la
est şi sud d e Carpaţi în secolele V-XI d. Hr., în Musaios, XII, 2007, p. 1 46- 1 47.
72 Dan Gh. Teodor

950 de obiective din această vreme în Podişul Moldovei. Cauzele acestei


creşteri demografice sunt multiple, unele încă greu de precizat, dar nu
trebuie omis faptul că, tocmai în perioada menţionată, specialiştii au
apreciat că în întreaga Europă a avut loc o încălzire considerabilă a
climei datorată unei intense activităţi solare 36, care a favorizat sporirea
producţiei agricole. Aceasta a însemnat, pentru comunităţile săteşti un
spor economic semnificativ, intensificarea relaţiilor comerciale, condiţii
mai bune de trai, roirea satelor etc.
Din perioada secolelor X-XI au fost cercetate sistematic mai multe
obiective dintre care mai importante sunt acelea de la Şendreni-Galaţi 37,
Hansca-Ialoveni38, Oituz39 şi Onceşti-Bacău40, Gura ldrici4 1 , Murgeni42
şi Epureni-Vaslui43, Brăneşti-Orhei44, Durleşti-Chişinău45, Gliboca­
Storoj neţ46, Revno-Chiţmani47 sau Dobrinăuţi-Zastavna48. Vestigiile

36 E. le Roy Ladurie, Historie du climat depuis l'anne miile, Paris, 1 967, p. 23-27, 1 80- 1 82.
37 D.Gh. Teodor, Descoperirile arheologice de la Şend reni-Galaţi, în Danubius, l,
1 967, p. 1 29- 1 3 5.
3 8 G . Postică, N.P. Tel'nov, Rannesrednevekovie poselenie Hansca-La Matcă, în
Arheogiceskie /ssledovanija v Moldavii v 1981, Chişinău 1 985, p. 1 42- 1 52; G . Postică,
op. cit., 1 994, p. 20-2 1 .
39 D.Gh. Teodor, C. Buzdugan, 1 . Mitrea, Descoperirile arheologice de la Oituz Uud.
Bacău), în Carpica, I l , 1 969, p. 309-324.
40 1. Mitrea, Aşezarea prefeudală de la Onceşti Uud. Bacău), în Carpica, I V, 1 97 1 ,
p. 27 1 -2 8 5 .
4 1 G. Coman, Ruxandra Maxim Alaiba, Săpătu rile arheologice de l a Gu ra-Idrici­
Vaslui, în MCA , Tulcea, 1 980, p. 450-454; Ruxandra Maxim Alaiba, Săpătu rile
arheologice din aşezarea de la Gura-Idrici, secolele V I I I-IX Uud. Vaslui), în A MM,
I I I-IV, 1 98 1 - 1 982, p. 8 1 -96; D.Gh. Teodor, Ruxandra Alaiba, Să păturile a rheologice
de la Gura-Idrici-Vaslui, în MCA , Bucureşti 1 983, p. 464-469.
4 2 G. Coman, Murgeni. Contribuţii la istoria unei străvechi aşezări, Vaslui 1 973, p. 45-59;
idem, op.cit., Bucureşti 1 980, p. 1 86- 1 87.
43 D.Gh. Teodor, Aşezarea feudală timpu rie de la Epureni-Vaslui, în ArhMold, XI,
1 987, p. 1 4 1 - 1 66.
44 G.B. Fedorov, Naselenie prutsko-dnestrovskovo mefdurec'ja v 1 tysjaceleti n.e.,
Moskva, 1 960, p. 280, 290-304.
45 1 . Tentiuc, Cercetări arheologice in aşezarea Du rleşti-Valea Ba bei, în ArhMold,
XVI I , 1 994, p. 25 5-288 .
46 P.A. Timo�tuk, Slov'jan Pivicnoi Bukovini, V-IX st., Kiev, 1 976, p . 65-72, 1 62- 1 63.
47 I bidem, p. 1 47-1 49, 1 78.
4 8 Ibidem, p. 74-48; idem, Vostocnoslavjaskaja oMcina VI-X vv n.e., Moskva, 1 990,
p. 1 54-1 56.
Vestigii medievale timpurii în Podişul Moldovei şi semnificaţia lor 73

descoperite în obiectivele din această vreme ilustrează trăsăturile


esenţiale ale unei culturi evoluate, vechi româneşti (de tip Dridu)49,
unitară pe întreg teritoriul carpato-dunăreano-pontic50.
Este important de reţinut că de-a lungul diferitelor etape din
perioada secolelor V-XI, în ansamblul Podişului Moldovei s-a constatat
existenţa unor microzone cu o concentrare relativ mare de obiective, atât
în zona submontană, cât şi în zonele situate în interfluviile amintite.
Aceste concentrări au apărut ca urmare a constituirii unor uniuni de obşti
săteşti, structuri social-economice şi administrative care au continuat şi în
Evul Mediu, supravieţuind secole de-a rândul ca enclave ale ţărănimii
libere, pe care documentele vremii le-au înregistrat cu numele de obşti
săteşti de răzeşi 5 1 .
În acest larg context, este necesar să arătăm că, spre sfârşitul
secolului al IX-lea şi în veacurile următoare, ca o recrudescenţă a unor
noi pătrunderi de populaţie migratoare, nomadă (unguri, uzi, pecenegi,
cumani), uniunile de obşti reuşesc să se organizeze temeinic şi din punct
de vedere militar construind cetăţi de apărare, aşezări puternic fortificate
cu palisade şi şanţuri de apărare, situate pe platformele mai înalte ale
podişului, ca cele de la Fundu-Herţii 52, Dersca53, Oroftiana54, Baranga55
şi Tudora-Botoşani 56, Calfa-Anenii Noi 57, Răciula-Călăraşi 58, Alcedar-

49 1. Nestor, Contributions archeologiques au probleme de Proto-roumain. La


civilisation de Dridu, în Dacia, NS, I l , 1 958, p. 37 1 -3 82; Eugenia Zaharia, Săpătu rile
de Ia Dridu. Contribuţii la a rheologia şi istoria perioadei de formare a poporului
român, Bucureşti 1 967.
50 D.Gh. Teodor, Contribuţii la cunoaşterea culturii Drid u pe teritoriul Moldovei, în
SCIV, 1 9, 1 968, 2, p. 227-278; idem, Apartenenţa etnică a culturii Dridu, în Cercetlst,
IV, 1 973, p. 1 28- 1 4 1 ; Eugenia Zaharia, Câteva observaţii despre arheologia şi istoria
secolelor VII I-XI pe teritoriul RS România, în A Iuta, l, 1 969, p. 1 1 5- 1 26.
5 1 P.P. Panaitescu, Obştea ţărănească în Ţara Românească şi Moldova. Orânduirea
feudală, Bucureşti 1 964, p. 1 7-32.
52 M. Petrescu-Dîmboviţa, D.Gh. Teodor, Sisteme de fortificaţii medievale timpu rii.
Aşezarea de la Fund u-Hertii Uud. Botoşani), Iaşi 1 987.
53 D.Gh. Teodor, Aşezarea întărită medievală timpurie d e la Dersca-Botoşani, în
Hierasus, Xl, 200 1 , p. 1 07-1 30.
54 ldem, Les etablissements fo rtifiees des regions Est-Carpatiques de la Rou manie,
în SlovArch, XXVI, 1 987, 1 , p. 69-72.
55 N. Zaharia, M. Petrescu Dîmboviţa, Emilia Zaharia, op.cit., p. 283-284; D.Gh. Teodor,
op.cit., p. 70.
56 P. Verona, Memoriu relativ la descoperirile făcute în regiunea Herţii din j udeţul
Dorohoi, în RIR, V-VI, 1 935- 1 936, p. 635-637 .
74 Dan Gh. Teodor

Şoldăneşti 59, Rudi-Donduşeni 60, Bila-Chiţmani 6 1 , Lomacinţî-Sochireni 62 ,


Dobrinăuţi-Zastavna63 sau Perebichivţî-Hotin64. Unele dintre aceste
aşezări fortificate vor constitui centrul unor formaţiuni prestatale de tipul
cnezatelor, ca cel întemeiat la Fundu Herţii65 de către comunităţile săteşti
din zonă. Aceste fortificaţii au utilizat platourile mai înalte din unele părţi
ale podişului, locuri dominante mai greu accesibile, eficienţa lor
strategică şi militară fiind evidentă de vreme ce multe dintre ele vor fi
folosite şi în perioada secolelor XII-XIII .
În general, condiţiile favorabile oferite d e zonele Podişului
Moldovei au permis comunităţilor săteşti să-şi consolideze structura
internă şi să utilizeze posibilităţile reliefului, acoperit în mare parte de
codri seculari66 pentru a se apăra şi a supravieţui în situaţia precară
determinată de desele pătrunderi de populaţii migratoare. Alcătuite în
principal din 30-40 de gospodării şi grupate în vatra satului pe criteriul
cetelor de neam, comunităţile erau organizate riguros după o serie de
cutume moştenite din vechile structuri romane, trăsături care le-au permis
formarea unor uniuni teritoriale de tipul romaniilor populare 6 7.
Asemenea structuri au asigurat o vieţuire neîntreruptă în cadrul unor
microregiuni, continuitatea de locuire, în pofida situaţiei create de marile
migraţii, fiind astfel asigurată secole de-a rândul .
Aşa cum s-a mai amintit68, numărul deosebit de mare al
obiectivelor descoperite de cercetările întreprinse s-a datorat mobilităţii
satelor din evul mediu timpuriu, comunităţile rurale practicând o

57 G . F. Cebotarenko, Kalfa-gorodi�ce VII I-X vv, na Dnestre, Chişinău, 1 973.


58 N . P. Tel 'nov, 1 . Vlasenko, Cetăţuia Răciula, în Pyretus, I , Ungheni, 200 1 , p. 1 5-20.
59 1 . Hîncu, Cetăţi antice şi medievale timpurii în Republica Moldova, Chişinău,
1 993, p. 1 24- 1 25 .
60 G . B . Fedorov, G . F . Cebotarencu, Pamjatniki drevnich slavjan (VI-XIII vv),
Chişinău, 1 974, p. 74-76; 1. Hîncu, op.cit., p. 40-43.
6 1 8 .0. Timo�ciuk, op.cit., p. 1 47, nr. I l .
62 Ibidem, p . 1 48, nr 1 1 2.
63 I bidem, p. 1 52- 1 54, nr. 70.
64 Ibidem, p. 1 60, nr. 1 42- 1 44.
6 5 D.Gh. Teodor, Un cnezat românesc la est de Carpaţi în secolele IX-XI e.n., în
AIIA, A . D. Xenopol, Iaşi, 20, 1 983, p. 8 1 -87.
6 6 I bidem, p. 86-87.
67 N . Iorga, " Romania " şi barbarii în secolul al VI-lea, în Studii asupra evului
mediu românesc, ed. S. Papacostea, Bucureşti, 1 984, p. 29-3 8 .
68 D.Gh. Teodor, Satul romanic şi vechi românesc în mileniul marilor m igraţii, în
Prelegeri A cademice, V, Iaşi 2006, 5, p. 1 1 3 .
Vestigii medievale timpurii în Podişul Moldovei şi semnificaţia lor 75

agricultură extensivă care îi obliga să caute, după un anumit număr de ani


de exploatare, terenuri noi care să le înlocuiască pe cele vechi, mai puţin
rentabile, lăsând astfel în numeroase locuri urma vetrelor lor de sat.
Numărul obiectivelor descoperite este deosebit de mare, dovadă că
zonele de podişuri ale Moldovei erau extrem de propice pentru
întemeierea unor noi vetre de sat.
Regiunile de podişuri, ca cele ale Moldovei dintre Carpaţii
Orientali şi Nistru, prin trăsăturile lor principale, au fost arealele în care
viaţa satelor medievale timpurii s-a putut dezvolta ascendent, a sporit de­
a lungul secolelor, menţinând ponderea etno-demografică locală, limba şi
credinţa creştină, elemente esenţiale care au favorizat asimilarea
resturilor de migratori stabilite definitiv aici. V estigiile medievale
timpurii descoperite în Podişul Moldovei arată limpede că principalele
coordonate de timp şi spaţiu ale procesului de etnogeneză românească
trebuie raportate în primul rând acestor zone, ca şi acelora de aceeaşi
natură din restul spaţiului de la nordul Dunării de Jos. Datorită mediului
natural din aceste regiuni a fost posibilă dezvoltarea şi continuitatea
comunităţilor săteşti autohtone, care, în pofida vicisitudinilor din
perioada marilor migraţii, au reuşit să menţină nealterată romanitatea în
această parte a sud-estului european.
TÂRGŞORU VECHI - LOCURI, OAMENI, IDENTITĂŢI •••

60 DE ANI DE CERCETĂRI ARHEOLOGICE

Bogdan Ciupercă

Târgşoru Vechi - Places, People, ldentities ...

60 years of Archaeological Researches

Abstract: l11is year 201 6 we celebrate 60 years of systematic archaeological


researches in the site of Târgşoru Vechi (Novum Forum). Archaeological researches
made in the present perimeter of the archaeological reservation started in the year
1 956 when archaeologist Gheorghe Cantacuzino dug the first sections in the
perim eter of the princely residence of Târgşoru Vechi. During 60 years of activity a
lot of archaeologists contributed to the scientific research work, we mention here
Gheorghe Diaconu, Dorin Popescu, Victor Teodorescu, Nicolae Constantinescu,
Dinu V. Rosetti, Sebastian Morintz, Radu Harhoiu, Dan Lichiardopol, Alexandru
Niculescu. Archaeological digging made in the area of the medieval fair of Târgşoru
Vechi during the summer of 1 956 were planned by the Archaeological Institute of
Romanian Academy with the financial support of History and Archaeology Museum
of Prahova County (former History Museum of Ploieşti Region). Also, this year we
celebrate 560 years since prince Vlad the Impaler became the ruter of Wallachia. The
reign of prince Vlad the Impaler began in Târgşor, on July the 3'd 1456 when former
ruter of Wallachia, Vladislav the Second is removed. During the reign of Vlad the
Impaler, Târgşor remained as one of the most important trade center of Wallachia
strongly connected with the trade town of Braşov. Archaeological reservation of
Târgşoru Vechi is placed 8 kilometres west of Ploieşti, on the right side of the
Ploieşti-Târgşor road ,its area being crossed by the brook of Leaota. The
archaeological site ofTârgşoru Vechi focused the attention ofarchaeologists from the
first hals of 20th century due to medieval buildings which could be seen on the surface
of the ground. There are studies about the history and monuments of Târgşor written
by historians as Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Ion Ionaşcu, arhitectul Virgil
Drăghiceanu, G.M. Petrescu-Sava (previously known as Gh. Zagoritz) or Nicolae
Simache.
Keywords: Târgşoru Vechi, Wallachia, the archaeological reservation,
archaeological researches.

În anul 20 1 6 se împlinesc 60 de ani de la demararea cercetărilor


arheologice sistematice în situl arheologic de la Târgşoru Vechi. Cercetarea
Târgşoru Vech i - Locuri, oameni, identităţi 77

arheologică în perimetrul actual al rezervaţiei a fost demarată în anul 1 956 1 ,


când arheologul Gheorghe Cantacuzino trasează primele secţiuni în perimetrul
curţii voievodale. În decursul celor 60 de ani de cercetări sistematice şi-au
adus contribuţia o pleiadă de arheologi printre care îi menţionăm pe Gheorghe
Diaconu (sufletul şantierului timp de 45 de ani), Dorin Popescu, Victor
Teodorescu, Nicolae Constantinescu, Dinu V. Rosetti, Sebastian Morintz,
Radu Harhoiu, Dan Lichiardopol, Alexandru Niculescu. Săpăturile
arheologice, efectuate în vara anului 1 956 pe teritoriul fostului târg medieval
de la Târgşor, au fost planificate de Institutul de arheologie al Academiei
Române şi realizate cu fondurile Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie
Prahova (atunci Muzeul de Istorie al Regiunii Ploieşti).
Tot în acest an se împlinesc 560 de ani de la urcarea pe tron a
domnitorului Vlad Ţepeş (3 iulie 1 456-26 noiembrie 1 462). Începutul
domniei acestui important voievod este strâns legat de Târgşorul medieval,
unde cândva între 3 iulie 1456 2 şi 22 august 1 456 3 acesta îl prinde pe
Vladislav al II-lea (4 decembrie 1 447-3 iulie 1 456), înlăturându-1 din tron, şi
îşi începe domnia. Destinul lui Vladislav al II-lea este unul aparte deoarece
domnia acestuia este legată în mod tragic de oraşul Târgşor. Pe de o parte
acesta şi-a petrecut cea mai mare parte din timpul domniei în curtea de la
Târgşor, pentru ca tot tot aici să-şi găsească sfârşitul, după cum relatează
cronica timpului: "au făcut biserica domnească din Târgşor. Şi au perit de
sabie, în mijlocul Târgşorului" 4 . Târgşorul rămâne şi în perioada lui Vlad

1 Gheorghe Diaconu, Sebastian Moritz, Dinu V. Rosetti, Gheorghe Cantacuzino, Săpăturile


de la Târgşoru Vechi, în Materiale şi Cercetări Arheologice, V, 1 959, p. 6 1 9-629.
2 Primele documente emise de Vlad Ţepeş sunt datate 3 iulie 1 456 cf. Urkundenbuch zur
Geschichte der Deutschen in Siebenbiirgen, Volumul 5, 1 438- 1 457, publicate de Gustav
Gi.indisch, Bucureşti 1 975, documentele nr. 3030-3034, p. 537-539. Ultimul document emis
de Vladislav al II-lea este datat 1 5 august 1 456 şi a fost emis la Târgovişte, cf. Documenta
Romaniae Historica, B. Ţara Românească, voi. 1 ( 1 247- 1 500), Bucureşti, 1 966,
documentul nr. 1 1 3, p. 1 96- 1 97.
3 Istoria României în date, Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, 1 972, p. 97; N icolae
Stoicescu, Vlad Ţepeş, Bucureşti, 1 976, p. 37. Vladislav al II-lea a fost înmom1ântat în
biserica mănăstirii Dealu de la Târgovişte, inscripţia de pe piatra lui de mormânt menţionează
eronat ca dată a morţii 22 august 1 456 (textul inscripţiei a fost interpretat critic de Ştefan
Ştefănescu în Bănia în Ţara Românească, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1 965, p. 64). Piatra
de mormânt nu este cea originală ci una mai târzie, amplasată în timpul domniei lui Neagoe
Basarab ( 1 5 1 2-1 52 1 ), de către fraţii Barbu! banul şi Pârvul vomicul în semn de recunoştinţă
pentru că Vladislav a! II-lea îl înălţase "vlastel" (mare boier) pe tatăl lor, Neagoe de Ia Craiova.
4 Istoria Ţării Româneşti ( 1 290-1690). Letopiseţul Cantacuzinesc, ediţia C. Grecescu
şi D. Si inonescu, Bucureşti, Editura Academiei, 1 960, p. 4.
78 Bogdan C iupercă

Ţepeş unul dintre cele mai importante centre economice ale Ţării Româneşti
cu o puternică componentă comercială în relaţia cu Braşovul. Undeva în
cadrul târgului de la Târgşor domnul muntean a ridicat o biserică, încă
neidentificată pe teren, aşa cum aminteşte o pisanie în limba slavonă (datată
24 iunie 1 46 1 ) recuperată în anul 1 924 de către Nicolae Iorga din satul
Strejnic (sat din componenta comunei Târgşoru Vechi) şi care consemnează
zidirea unei biserici de către Vlad Ţepeş: ,Jo Vlad Voievod şi Domn a toată
ţara Ungrovlahiei, fiul marelui Vlad Voievod am zidit şi am desăvârşit
această biserică, iunie 24 in anu/ 6969 (1461) indictionu/ 9" 5 .
Rezervaţia arheologică de la Târgşoru Vechi este situată la
aproximativ 1 O km vest de municipiul Ploieşti, în partea nordică a
Munteniei, la marginea zonei piemontane colinare, în cuprinsul Câmpiei
Ploieştilor. Staţiunea arheologică se află situată între râurile Prahova şi
Teleajen, la intersecţia unor importante căi de comunicaţii care legau valea
Dunării de interiorul arcului carpatic sau spaţiul de la curbura Carpaţilor de
zona colinară din nordul Munteniei. Comunităţile umane care s-au aşezat pe
malurile pârâului Leota sau Leaotul, colmatat şi transformat treptat în iaz
(având o multitudine de izvoare în jurul său) au găsit condiţii naturale
excelente încă din cele mai vechi timpuri.
Situ! arheologic de la Târgşoru Vechi a intrat în atenţia istoricilor şi
arheologilor din prima j umătate a secolului al XX-lea, în primul rând
datorită edificiilor medievale, vizibile la suprafaţa solului. Astfel, despre
monumentele şi istoria Târgşorului au scris printre alţii Nicolae Iorga6,
Constantin C. Giurescu7, Ion Ionaşcu8, arhitectul Virgil Drăghiceanu9,
G.M. Petrescu-Sava (fost Gh. Zagoritz) 1 0 sau Nicolae Simache 1 1 •
Cercetările arheologice de la Târgşoru Vechi, au fost, aşa cum am
menţionat anterior, încă de la începuturi, rodul colaborării dintre nou

5 C.C. G iurescu, O biserică a lui Vlad Ţepeş la Târşgor, în BCMI, XVII, 1 924, p. 74.
6 N. Iorga, Istoriile dom nilor Ţării Româneşti, Bucureşti, 1 902.
7 Constantin C . G iurescu, O biserică a lui Vlad Ţepeş la Târgşor, în Buletinul
Comisiunii Monumente/ar Istorice, XVII, fascicolul 40, 1 924, p. 74-7 5 .
8 Ion Ionaşcu, Mănăstirea Tâ rgşor, un fost metoc al spitalu lui Pantelimon,
Bucureşti, 1 93 8.
9 Virgil N . Drăghiceanu, Câteva note asupra bisericilor de la Tîrgşor, în Buletinul
Comisiunii Monumente/ar Istorice, XVII, 40, 1 924, p. 75.
10
Gheorghe Petrescu-Sava (fost Gheorghe Zagoritz), Târguri şi oraşe între Buzău,
Târgovişte şi Bucureşti în dezvoltarea istorico-geografică, economică şi comercială,
Bucureşti, 1 93 7.
11
George Patra, Nicolae 1. Simache, Istoricul oraşelor Ploieşti şi Târgşor, Ploieşti, 1 969.
Târgşoru Vechi - Locuri, oameni, identităţi 79

înfiinţatul Institut de Arheologie din Bucureşti (prin transformarea Muzeului


Naţional de Antichităţi) şi Muzeul de Istorie a Regiunii Ploieşti (actualul
Muzeu Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova) cu fonduri oferite de Sfatul
Popular al Regiunii Ploieşti. Odată cu iniţierea cercetărilor arheologice
sistematice, în anul 1 956, care se derulează şi în prezent, importanţa
arheologică a Târgşorului a crescut, oferind permanent noi informaţii.
Într-o primă etapă, cercetările s-au axat pe dezvelirea incintei Curţii
Domneşti şi, în paralel, a început studierea necropolei de tip Cemeahov,
identificată în timpul acestor cercetări. Ulterior cercetările s-au concentrat pe
scoaterea la lumină a aşezărilor aparţinând mileniului I p.Chr. şi a termelor
romane. Complexitatea sitului şi a problemelor pe care acesta le ridică nu au
permis abordarea exhaustivă a monumentelor de la Târgşoru Vechi, fiecare
dintre acestea aflându-se în acest moment în diferite faze de cercetare şi
documentare.
Târgşorul a fost în perioada medievală unul dintre cel mai vechi şi
importante centre urbane ale Ţării Româneşti. Târgşorul poate fi numit fără a
greşi ca fiind oraşul lui Mircea cel Bătrân" . Ilustrul voievod şi domn este
"
,.părintele" şi într-un fel întemeietorul acestuia. În acelaşi timp Târgşorul
poate fi considerat ca Ploieştiul de dinainte de Ploieşti. Târgui medieval de la
Târgşoru Vechi este atestat documentar la 6 august 1 4 1 3 12 într-un privilegiu
comercial acordat de voievodul Mircea cel Bătrân ( 1 3 86- 1 4 1 8) negustorilor
braşoveni. La începutul secolului al XV-lea Târgşoru apare menţionat în
documente sub numele de Novum Forum sau Novo Fora (Oraşul nou), fapt ce
indică originea sa relativ nouă, poate chiar din timpul domniei lui Mircea cel
Bătrân. Atât în privilegiul de la 1 4 1 3, cât şi în cele emise de Radu al II-lea (26
mai 1 420-23 octombrie 1 422, 24 ianuarie 1 427-6 aprilie 1 427) şi Dan al II-lea
(23 octombrie 1 422-sfărşitul lui 1 426, 6 aprilie 1 427- 1 4 iunie 1 43 1 ) în anii
142 1 , 1 422, 1 424 şi 1 43 1 1 3 , Târgşoru este amintit printre cele mai importante
oraşe ale Ţării Româneşti, alături de Târgovişte, Câmpulung sau Brăila.
De la început, noul oraş fusese aşezat pe o moşie ce aparţinuse
Domnitorului şi pe care acesta o dăruise negustorilor şi orăşenilor pentru a-şi
asigura nevoia de lemne, păşune şi cereale. Moşia Târgşorului pornea din
malul râului Prahova, din dreptul satului Măneşti până în drumul

12 Docu menta Romaniae H istorica. Seria D. Relaţii între Ţările Române, voi . 1
( 1 222- 1 456), Bucureşti, 1 977, documentul nr. 1 20, p. 1 97- 1 98 .
1 3 Dncumen ta Roman iae Historica. Seria D . Relaţii între Ţările Române, voi. 1
( 1 222-1 456), Bucureşti, 1 977, documentele nr. 1 34, p. 2 1 8-2 1 9, nr. 1 36, p. 22 1 -222, nr. 1 4 1 ,
p . 237-230, nr. 1 75, p. 276-278.
80 Bogdan C iupercă

Domnişorului (astăzi strada Rudului din municipiul Ploieşti), având o lungime


de 1 1 km şi o lăţime între 1 000 ( 1 ,96 km/2,23 km) şi 4000 (7,84 km/8,92 km)
de stânjeni 14• În schimbul acestei danii, târgşorenii strângeau vama pe
mărfurile care intrau în târg, de oriunde ar fi venit acestea. Privilegiile
comerciale acordate braşovenilor menţionau câtă vamă se percepea în
târgurile muntene, printre care se număra şi Târgşorul, pentru visteria
domnului.
În registrele vamale ale Braşovului dintre anii 1 500 şi 1 550, apar
aproximativ 200 de nume de negustori şi locuitori ai Târgşorului care
veneau cu afaceri în marele oraş săsesc, în special pentru a cumpăra
mărfuri 1 5 • Un fapt ce trebuie remarcat, este că în anii 1 529- 1 530 dintre
oraşele Ţării Româneşti cel mai mare număr de negustori care au adus marfă
de la Braşov sunt târgşorenii: 1 5 persoane, urmaţi de cei din Bucureşti ( 1 3),
târgovişteni ( 1 0), câmpulungeni (9), negustorii din Gherghiţa (9), din Buzău
(8), din Rârnnic (8), din Piteşti (7), din Brăila (5), din Curtea de Argeş (3),
din Oraşul de Floci (2) şi unul din Câmpina 16•
În 1 482, voievodul Vlad Călugărul (8 iulie 1 48 1 - 1 6 august 1 48 1 , 1 3
iulie 1 482-8 septembrie 1 495, 27 septembrie 1 5 2 1 -25 octombrie 1 52 1 ) hotăra
că braşovenii să nu intre pentru a cumpăra sau a vinde decât până la Târgşor.
De asemenea, Neagoe Basarab (decembrie 1 5 1 1 0/8 februarie 1 5 1 2- 1 5
septembrie 1 52 1 ) într-un hrisov de l a 1 5 1 7 îngăduia negustorilor din Ţara
Bârsei să facă negoţ numai cu trei oraşe . . . numai unde este scaunul
"
domniei mele: la Târgovişte şi la Câmpulung şi la Târgşor, în aceste mai
sus zise trei scaune să târguiască Braşovenii şi bătrânii Bârseni, dar să
preţuiască mărfurile cu ridicata, împreună cu oamenii domniei mele; iar
prin alte oraşe să nu fie slobozi a merge cu marjă nicăieri" 1 7• Prin prisma
celor enunţate în aceste privilegii comerciale, Târgşorul apare ca o
importantă placă turnantă a comerţului Ţării Româneşti cu Braşovul.
Cei 60 de ani de cercetări arheologice au generat acumularea unei

14 Gheorghe Petrescu-Sava (fost Gheorghe Zagoritz), Târguri şi oraşe între Buzău,


Târgovişte şi Bucureşti în dezvoltarea istorico-geografică, econom ică şi comercială,
Bucureşti, 1 937, p. 1 0- 1 2, harta 1 .
1 5 Alin-Mihai Gherman, Lexic românesc în documente transilvănene. Socotelile
oraşelor Braşov şi Sibiu, în Dacoromânia, serie nouă, anul XIH, nr. 1 , Cluj-Napoca,
2008, p. 57-74.
16
G ion 1. Ionescu, Din istoria şi comerciul B raşovului în secolul XVI, Bucureşti,
Stab. Grafic 1. V. Socecu, 1 894, p. 6.
17 Ioan Bogdan, Docu mente şi regeste, p. 1 5 1 - 1 52, nr. CLIII.
Târgşoru Vechi - Locuri, oameni, identităţi 81

cantităţi uriaşe de informaţii şi artefacte, contribuind astfel la rescrierea


istoriei locului. Cercetările arheologice întreprinse pe malurile pârâului
Leaota au scos la lwnină urme de locuire ce definesc toate epocile din
paleoliticul superior şi până în secolul al XIX-lea. Practic este locul ideal
pentru cercetători de a studia relaţiile şi interacţiunile dintre epoci, populaţii,
mode. Unicatul descoperirilor îl reprezintă însăşi posibilitatea cercetării lor
în paralel şi ca atare realizarea unei foarte importante comparaţii a datelor
arheologice între diferitele ansambluri care alcătuiesc situl. Importanţa
deosebită a acestui sit este conferită de potenţialul arheologic unic.
Legătura dintre locuri, oameni şi identitatea proprie poate fi realizată
prin intermediul trecutului. Târgşoru Vechi este un loc încărcat de istorie
(târgui medieval al Târgşorului a împlinit în anul 20 1 3 , 600 de ani de
atestare documentară) pe care oamenii locului trebuie să se apropie pentru ca
identitatea comunităţii să se fundamenteze şi pe trecutul său. În ceea ce
priveşte oamenii avem pe de o parte comunitatea cercetătorilor care de-a
lungul a câtorva generaţii au scos la iveală şi au redat contemporaneităţii
numeroase vestigii uitate; iar pe de altă parte avem comunitatea locală -
oamenii locului, care au avut partea lor de contribuţie la redescoperirea
trecutului. Există în satele din apropierea sitului şi câte trei generaţii de
participanţi la săpăturile arheologice (bunic, tată, fiu).
Gheorghe Diaconu ( 1 92 1 -200 1 ) 1 8 a fost unul dintre cei mai importanţi
reprezentanţi ai arheologiei româneşti din secolul XX, bun cunoscător al
perioadei post-romane de la Dunărea de Jos şi formator de nwneroase
generaţii de arheologi. Numele său este strâns legat de istoria Târgşorului şi
de efortul de a cunoaşte şi înţelege acest complicat mileniu întâi. Participant
la cercetările arheologice desfăşurate pe malurile Leotului încă de la prima
campanie, a devenit treptat sufletul şi fondatorul Rezervaţiei Arheologice
Târgşoru Vechi. Preocupările sale ştiinţifice s-au axat pe cunoaşterea
perioadei "migraţiei popoarelor", având în centru valorificarea informaţiilor
oferite de necropola de la Târgşor, unul dintre cele mai importante şi
reprezentative monwnente funerare ale culturii Sântana de Mureş­
Cerneahov. Născut în 1 92 1 , la Silistra, unde a urmat cursurile liceale, a putut
observa urmele măreţiei imperiului romano-bizantin şi a cunoscut peisajul
multicolor al diferitelor popoare care locuiesc într-un teritoriu de graniţă al
18
Radu Harhoiu, Gheorghe Diacon u zum 75. Geburstag, în Dacia, SN, XL-XLII,
1 996- 1 998 (2000), p. 467-47 1 . Dan Lichiardopol, Un mentor şi un şantier-şcoală
pentru arheologia românească, în Gheorghe Diaconu, Târgşor-Un sit milenar.
Studii de istorie şi a rheologie, Ploieşti, 2003, p. 1 1 - 1 4.
82 Bogdan C iupercă

diferitelor imperii care s-au succedat la Dunărea de Jos.


Cercetările arheologice de la Târgşoru Vechi, demarate în anul 1 956,
au avut ca obiectiv cercetarea oraşului medieval Târgşor din Muntenia,
întemeiat undeva la sfărşitul secolului al XIV -lea sau la începutul secolului
al XV-lea. La început ca adjunct al conducătorului şantierului şi, mai apoi
responsabil ştiinţific, Gheorghe Diaconu a condus acest proiect vreme de
mai bine de 40 de ani. Diverse nivele de locuire preistorică, un castru roman,
aşezări aparţinând mileniului I (dacilor liberi, locuinţe din secolele VI-VII
sau IX-X p.Chr.), necropole ale sarmaţilor sau ale purtătorilor culturii
Sântana de Mureş-Cemeahov, totul acoperit de urmele de locuinţe ale
târgului medieval, fac din situl de la Târgşor unul dintre cele mai importante
obiective ale arheologiei din România şi un adevărat şantier şcoală.
Un alt arheolog care şi-a legat numele de cercetările de la Târgşorul
Vechi a fost Dan Lichiardopol ( 1 946-2009). Născut în 24 octombrie 1 946 la
Ploieşti, unde urmează cursurile ginmaziale şi liceale. Absolvent al
Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Facultatea de Istorie-Filozofie,
Secţia Arheologie în anul 1 972. Ca student a lucrat pe şantierele arheologice
de la Glina, Târgşoru Vechi, Babadag, Sudiţi-Gherăseni şi Budureasca, sub
îndrumarea reputaţilor arheologi Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Gheorghe
Diaconu, Sebastian Morintz şi Victor Teodorescu. Arheolog şi director
adjunct al Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova în perioada 1 972-2009.
În decursul timpului a participat la cercetările arheologice desfăşurate pe
numeroase şantiere arheologice sistematice sau de salvare dintre care le
amintim pe cele de la Budureasca, Târgşoru Vechi, Ceptura, Cireşanu,
Boldeşti-Grădiştea, Sălciile, Mălăieşti, Apostolache, Câmpina-Colegiul
"
Naţional "Nicolae Grigorescu . Este autorul (singur sau în colaborare) a mai
multor studii de specialitate publicate în ţară şi străinătate.
Un al doilea palier, la fel de important ca şi primul sunt oamenii
locului - comunitatea locală. Cercetarea arheologică a avut ca principal
impact pe plan local participarea mai multor generaţii la cercetările
arheologice şi astfel la redescoperirea trecutului locurilor. Cele două
comunităţi, a arheologilor pe de-o parte şi a cea a localnicilor - a oamenilor
locului pe de altă parte, s-au influenţat reciproc în decursul timpului. Putem
vorbi de o integrare a arheologilor în cadrul comunităţii locale, de multe ori
timpul petrecut în cadrul rezervaţiei fiind egal cu cel petrecut în propria
familie. Un alt aspect este legătura umană care se constituie între cercetători
şi muncitorii proveniţi din comunitatea locală.
La crearea unei identităţi bine definite contribuie deopotrivă locurile
Târgşoru Vechi - Locuri, oameni, identităţi 83

cât şi oamenii. Identitatea este o problemă de interdependenţă dintre aceşti


doi factori. O identitate se construieşte greu, în timp, iar pentru ca ea să fie
transmisă mai departe trebuie conştientizată şi promovată. Pentru ca aceste
lucruri să se realizeze trebuie atrasă comunitatea locală, implicit autorităţile
locale alături de comunitatea cercetătorilor pentru a proteja şi promova
monumentele istorice, care constituie o bogăţie a acestor locuri.
Rezervaţia arheologică de la Târgşorul Vechi, cunoscută în literatura
de specialitate şi ca Mica Troie subcarpatică" 19 , este un loc unic care a
"
acumulat zeci de ani de experienţă şi cercetare. Dincolo de expresivitatea
ştiinţifică a sitului şi a descoperirilor acest loc a fost, este şi trebuie să
continue să fie un loc de întrepătrundere între trecut şi comunitatea locală. În
continuare prezentăm o succintă trecere în revistă a nivelelor arheologice
identificate la Târgşoru Vechi în cei 60 de ani de cercetări arheologice.
Cel mai vechi complex descoperit până în prezent la Târgşoru Vechi a
fost datat în paleoliticul superior, şi este vorba despre o posibilă locuinţă de
formă semiovală descoperită în colţul de sud-sud-est al incintei medievale.
Cronologic urmează complexe neo-eneolitice aparţinând culturii
Starcevo-Criş, ce conţineau ca inventar ceramică puternic corodată, pastă cu
pleavă ca degresant, diverse unelte şi ustensile din silex sau cuarţit. Cultura
Boian este reprezentată de ceramică modelată din pastă fină, decorată cu
pliseuri, decor incizat, excizat sau cu haşuri, material litic format din lamele
şi microlite din silex. Culturii Gumelniţa îi corespunde o aşezare situată la
est de curtea domnească, din care au fost cercetate mai multe locuinţe,
adâncite în pământ, ce aveau ca inventar ceramică şi lame din silex.
Orizontului mormintelor cu ocru îi este atribuit un mormânt de înhumaţie, în
care scheletul era aşezat în poziţie chircită, iar ca inventar avea depus lângă
craniu un vas şi bucăţi de ocru.
Epocii bronzului îi sunt caracteristice descoperiri ce pot fi atribuite
culturilor Glina 111-Schnekenberg, Tei şi Monteoru alcătuite din ceramică
modelată din pastă fină cu decor geometric provenind de la ceşti cu toartă,
vase de tip askos, vase de provizii dar şi ceramică modelată neglijent
decorată cu măturica.
Nivelului Hallstatt-ian de la Târgşoru Vechi îi aparţine o aşezare
situată în apropierea zidului de vest al incintei voievodale din care a fost
cercetată o locuinţă semiîngropată, încadrată cultural orizontului de tip

1 9 N icolae Constantinescu, Noi observaţii în legătură cu stratul prefeudal de Ia


Târgşor, în Studii şi Cercetări de Istorie Veche, 1 1 , 1 , 1 960, p . 1 67
84 Bogdan C iupercă

Ferigile-Bârseşti, precum şi o serie de alte complexe cum ar fi gropi


menaj ere sau de cult. La aproximativ 1 50 m est de incinta curţii domneşti
a fost identificată o aşezare aparţinând perioadei getice, datată în secolele
1 a. Chr.-1 p.Chr. , pe baza materialului arheologic descoperit şi care se
compune din ceramică modelată şi unelte.
Epoca romană este una dintre cele mai bine reprezentate în cuprinsul
acestei rezervaţii arheologice, aici fiind documentate urmele unui castru şi a
termelor amplasate extramuros ale acestuia. Descoperirile atribuibile epocii
romane se concentrază într-o zonă destul de restrânsă, situată la est de pârâul
Leaot, pe o suprafaţă de aproximativ 230x250 m, la care se adaugă suprafaţa
thermelor. Castrul (fortul) este situat la aproximativ 60 m est de terme, de o
parte şi alta a şoselei Strejnic-Târgşor. Cercetările arheologice întreprinse
până în prezent s-au soldat cu dezvelirea parţială a unei construcţii cu plan
absidal, a cărei fundaţie era realizată din piatră de râu şi piatră de carieră
fasonată, cu parament din piatră de râu şi emplectonul din piatră de râu dar
de dimensiuni mici. Se presupune că această construcţie ar putea fi un turn
situat pe curtină sau chiar un turn de poartă.
Thermele sunt de formă dreptunghiulară cu dimensiuni de 30x20 m,
orientate pe direcţia nord-sud. Zidurile sunt ridicate din piatră de carieră,
legată cu mortar şi au o grosime de 0,80 m. În prezent în afara fundaţiilor,
din elevaţie nu se păstrează decât mici porţiuni. Edificiul este constituit din
două aripi, cea de răsărit, mai bine conservată, cuprinde apodyterium,
palestra şi frigidarium, iar la extremitatea de nord, un praefumium uşor
retras din planul laturii estice a edificiului. Aripa de apus este compusă din
cinci încăperi, fiind dotată, la un nivel inferior, cu instalaţii de hypocaust. De
remarcat că la terme nu au fost găsite cărămizi curent folosite în evoluţia
construcţiilor, ci numai ţigle şi cărămizi de tip bipedoles sau pedoles folosite
pentru pardosirea bazinelor, cele mai multe purtând ştampila Legiunii XI
Claudia Pia Fidelis. Alături de acestea apar olane, conducte şi elemente de
pavaj . Una dintre încăperi are pereţii acoperiţi de un strat gros de mortar
vopsit cu roşu-pompeian; hypocaustul păstra in situ câteva pile construite
din cărămizi rectangulare. În zona termelor, la 1 5 m nord de acestea au fost
descoperite două cuptoare pentru ars ceramica.
Urme ale locuiri romane au fost surprinse şi pe grindul ce domină
zona. Au putut fi cercetate urmele a două barăci situate la 90- 1 00 m nord­
nord-vest de terme. Una dintre barăci are laturile de 1 2 m marcate de
prezenţa unor tălpi masive, late de 0,50 m şi a unor fragmente de tegule
ştampilate. A doua construcţie se află amplasată la 1 0- 1 5 m de prima, fiind
Târgşoru Vechi - Locuri, oameni, identităţi 85

puternic afectată de amenajarea celei de-a doua curtine a incintei medievale.


În toate complexele menţionate mai sus au fost descoperite cărămizi
cu ştampile ale unităţilor romane care au staţionat în castrul de la Târgşoru
Vechi : Leg(io) XI C(laudia) P(ia) F(idelis) şi C(ohors) 1 Commagenorum,
ceramică cu decor ştampilat, amfore, obiecte de factură romană, piese de
armament, piese de port şi podoabă, monede romane imperiale.
Perioada post romană, este foarte bine reprezentată în cadrul
obiectivelor arheologice cercetate la Târgşoru Vechi. În perimetrul sectorului
D al rezervaţiei au fost identificate şi cercetate parţial trei aşezări suprapuse
aparţinând secolelor II-III, V-VII şi VIII-X p.Chr., constituind singura
suprapunere de acest tip cunoscută până în prezent pe teritoriul Munteniei.
Aşezarea de tip Chilia-Militari, încadrată cronologic în secolele II-III
p.Chr. este alcătuită până în prezent dintr-un număr de 1 9 locuinţe adâncite
în pământ, rară instalaţii proprii de foc, acestea din urmă fiind identificate în
afara construcţiilor. Ca elemente de inventar, alături de ceramica specifică
acestei perioade, menţionăm fibule de tip aucissa, cu genunchi, cu port-agrafă
înaltă, cu picior întors pe dedesubt, piepteni din os şi monede romane
imperiale.
Secolele V-VII p.Chr. sunt documentate prin cercetarea unui număr de
14 locuinţe, dintre care 1 2 în sectorul D şi două în sectorul A 1, fiind vorba cel
mai probabil de două aşezări de tip lpoteşti-Cândeşti. Locuinţele sunt adâncite
în pământ, au vetre mărginite de bolovani de râu. În cadrul inventarului
arheologic descoperit în aceste locuinţe predomină ceramica lucrată cu mâna,
existând şi forme atribuite modei slave, iar importurile sunt reprezentate prin
amfore, de asemenea au fost descoperite două fibule cu piciorul întors pe
dedesubt. În sectorul A 1 a fost cercetat un mormânt de călăreţ avar înhumat
cu resturile parţiale ale calului, arme, piese de centură, piese de harnaşament.
Acest complex singular în contextul descoperirilor din această parte a ţării se
încadrează din punct de vedere cronologic la sfărşitul secolului VII şi
începutul secolului VIII, limita superioară a acestei datări fiind asigurată de
prezenţa unei catarame de centură specifică acestui secol.
Din secolele VIII-X au fost identificate vestigii aparţinând unui număr
de trei aşezări de tip Dridu, situate în sectoarele A 1, A II şi D. Până în
prezent aşezarea cel mai bine documentată este cea din sectorul D, unde au
fost cercetate şase locuinţe adâncite în pământ, cu instalaţie de foc întărită cu
bolovani de râu, cu par central de susţinere a acoperişului, sau pari amplasaţi
la colţuri. În cadrul inventarului descoperit în aceste locuinţe se remarcă ca
număr ceramica, precum şi prezenţa pieselor de port şi podoabă. În partea de
86 Bogdan C iupercă

nord-vest a incintei, pe malul stâng al Leaotei, au fost identificate urme de


locuire aparţinând secolelor XI-XII p.Chr., datare asigurată de prezenţa în
cadrul complexelor cercetate a unor fragmente de căldări din lut, de tip
peceneg. Acest orizont arheologic post Dridu, dar mai vechi decât locuirea
medievală din secolele XIV-XV, este în prezent insuficient documentat,
urmând ca cercetările ulterioare să aducă noi informaţii.
Necropola din secolele III-IV p.Chr. descoperită şi cercetată la Târgşoru
Vechi, se află situată la est şi sud-est de incinta curţii domneşti, însurnând
până în prezent un număr de 470 de înmormântări. Din cercetările întreprinse
în această necropolă s-a putut observa existenţa a două orizonturi funerare.
Prima fază este reprezentată de necropola sarmatică, din care au fost cercetate
până în prezent 36 de morminte, grupate în regiunea de nord şi de est a
perimetrului cercetat, orientate general nord-sud. La unele schelete se constată
prezenţa deformării artificiale a craniilor, 50% dintre ele fiind deranjate de
jefuiri antice. Scheletele defuncţilor sunt dispuse în gropi rectangulare, fără
nişă sau altă amenajare specială. Materialul arheologic recuperat este alcătuit
din ceramică lucrată cu mâna, fibule cu port-agrafă înaltă, fusaiole, oglinzi cu
tamga, catarame de încălţăminte, cercei, mărgele din lapislazuli.
Al doilea orizont funerar este reprezentat de o necropolă de tip
Cemeahov, datată în secolele III-IV p.Chr., fiind cea mai mare necropolă
cercetată până în prezent pe teritoriul Munteniei, aparţinând acestui orizont
cultural. Situată la est şi sud-est de incinta medievală, necropola birituală
cuprinde până în prezent 434 de morminte dintre care 203 sunt de
incineraţie, iar restul de 23 1 reprezintă morminte de înhurnaţie. Baza de date
pe care o asigură şi importanţa descoperirilor a făcut-o cunoscută
cercetătorilor din Germania, Austria, Italia, Rusia, Ucraina, Franţa, Polonia.
Dintre piesele descoperite în cadrul acestei necropole menţionăm ceramică
confecţionată din pastă de culoare cenuşie, de bună factură, pahare din sticlă,
arme, fibule, piepteni din os etc.
Curtea domnească ridicată în cadrul târgului medieval de la Târgşor,
din care se păstrează curtina, fundaţiile caselor domneşti şi a celorlalte
construcţii din interiorul acesteia, precum şi biserica ridicată în timpul
domnitorului Antonie Vodă din Popeşti, a cunoscut de asemenea mai multe
faze constructive şi de refaceri.
Prima fază (faza A) este reprezentată de biserica construită la 1461 şi
atribuită lui Vlad Ţepeş. În anul 1 886 a fost descoperită o pisanie ce atestă
singura ctitorie religioasă a acestui domnitor. În interiorul curţii domneşti a
fost descoperită o necropolă medievală din care au fost cercetate 1 O morminte,
Târgşoru Vech i - Locuri, oameni, identităţi 87

anterioare construirii primei incintei a curţii domneşti, probabil aparţinând


bisericii lui Vlad Ţepeş, ce era situată probabil sub cea ridicată în anul l 670.
Cea de-a doua fază (faza B) este reprezentată de apariţia primei incinte
probabil construită în jurul bisericii lui Vlad Ţepeş începând cu domnia lui
Neagoe Basarab, când Târgşorul este menţionat pentru prima dată ca fiind o
curte domnească, fapt confirmat şi numismatic printr-o monedă emisă de
Ferdinand 1-ul al Ungariei ( 1 526- 1 564), descoperită pe pavajul turnului de
intrare. Se pare că această primă incintă era apărată de un braţ artificial al
Leaotei, care suprapune complexe databile în secolele XIV-XV. Faptul este
confirmat şi de descoperirea unor pive de apă şi dârste. Braţul a fost
abandonat odată cu construirea celei de-a doua incinte şi acoperit cu moloz.
În colţul de nord-vest al primei incinte se afla casa domnească, iniţial o
construcţie de formă dreptunghiulară, dezvoltată pe lll1 ax NV-NE, cu ziduri
groase de aproximativ 0,75 m, construite din registre alternante din cărămizi
şi bolovani de râu. Partea de nord a casei domneşti depăşeşte limita curtinei
de nord a primei incinte, în perimetrul acesteia au fost descoperite elemente
ale llllOr sobe din teracotă şi discuri ornamentale. Turnul de acces este plasat
aproximativ pe centrul laturii de est a zidului primei incinte, are o suprafaţă
de 1 6 rn2 şi ziduri de gros imi cuprinse între 1 ,25 şi 1 ,60m.
În faza a treia (faza C) datată în a doua jumătate a secolul XVII,
Antonie-Vodă din Popeşti ( 1 669-1 672) schimbă radical aspectul curţii
domneşti . Astfel, prin hrisovul din 9 decebrie 1 67 1 , vechea curte domnească
este transformată în mănăstire, sub numele de Turnu, probabil după turnul
de intrare în prima incintă. Ca atare se construieşte, probabil peste biserica
ridicată de Vlad Ţepeş, o nouă biserică, din cărămidă, de tip mononavă, cu
dimensiuni de 1 7,50x7,50 m, cu două cupole ce acoperă naosul şi pronaosul.
În colţul de nord-vest al pronaosului este o scară interioară de acces probabil
spre o clopotniţă. Pe latura de est a primei incinte, în stânga turnului de
intrare se construieşte lll1 corp de clădire compus din cinci încăperi
pardosite, în timp ce pe latura de vest apare o clădire formată din 6 încăperi.
Turnului de intrare i se adaugă lll1 tumuleţ pentru scară de pe latura nordică
şi suferă modificări la nivelul parterului. Schimbări importante intervin
asupra casei domneşti, llllde se renllllţă la partea de nord, întrucât curtina
incintei este prelllllgită spre vest tăind în două casa, cotind apoi spre sud,
legându-se de corpul de clădire apărut pe latura de vest. Lucrările de
construcţie de la Târgşor continuă şi sub Grigore 1 Ghica (decembrie 1 660-
noiembrie 1 664, aprilie 1 672�noiembrie 1 673 ), la 1 2 aprilie 1 672.
Faza a patra (faza D) este legată de domnia lui Constantin
88 Bogdan Ciupercă

Brâncoveanu, care adosează primei incinte o a doua incintă şi pictează


biserica ridicată de Antonie-Vodă. Din această perioadă datează şi un
hambar, o bucătărie cu rigolă de scurgere şi o instalaţie sanitară.
În ultima fază (faza E) Mănăstirea Turnu este închinată ca metoh
Spitalului Pantelimon din Bucureşti în anul 1 752. Cutremurul din anul 1 802
afectează clădirile, iar la 1 8 1 1 turla bisericii este "spartă, prăpădită" . La 28
noiembrie 1 843 inginerul hotarnic Grigore Pleşoianu întocmeşte un plan al
Mănăstirii de la Târgşor. Cu câţiva ani înainte de 1 864 Mănăstirea Turnu se
"
"sparge mutându-se la Târgşorul Nou. În anul 1 862 în fosta mănăstire
funcţiona o şcoală.
Târgui medieval de la Târgşorul Vechi este atestat documentar la 6
august 1 4 1 3 într-un privilegiu acordat de voievodul Mircea cel Bătrân
braşovenilor. La începutul secolului al XV-lea Târgşoru este atestat în
documente sub numele de Novurn Forum. La Târgşor este atestat drept
ctitor Vlad Ţepeş, iar Vlad Călugărul şi Radu cel Mare (8 septembrie 1 495-
23 aprilie 1 508) acordă scutiri de vamă şi se îngrijesc de ctitorii1e domneşti
de aici. În urma cercetărilor arheologice întreprinse până în prezent au fost
identificate mai multe nivele şi faze evolutive ale acestui târg medieval.
Primul nivel de locuire medievală aparţine secolului al XIV -lea şi este
datat cu monede emise în timpul domniilor lui Vladislav 1 ( 1 364- 1 3 77),
Mircea cel Bătrân şi Radu 1 ( 1 3 77-1 3 84). Acestui nivel îi corespunde o
necropo1ă din care au fost cercetate şase morminte, dintre care unele sunt
deranjate de gropile unor morminte din secolul al XV-lea.
Următorul nivel al Târgşorului medieval este cel corespunzător
secolului al XV-lea. Acest nivel este certificat documentar prin hrisovul din
anul 1 4 1 3 emis de cancelaria lui Mircea cel Bătrân, unde este menţionat
târgui ca punct de vamă. Până în prezent din nivelul secolului al XV-lea a
fost cercetată o locuinţă de suprafaţă cu pivniţă, în care a fost descoperit un
cerc din fier ce provenea probabil de la un butoi.
Un orizont mai bine documentat este cel atribuit secolelor:XV-XVI
căruia îi aparţin 1 4 locuinţe de tipul celor adâncite în pământ, precum şi o
biserică datată cu monede emise de Vladislav al II-lea.
Ultimul nivel al târgului medieval se plasează din punct de vedere
cronologic în secolele XVI-XVII. Acestui interval cronologic îi aparţin mai
multe complexe de locuire: o locuinţă cu ziduri din piatră legată cu mortar,
la est de incintă au fost reperate locuinţele şi atelierele unor meşteri olari şi
fierari, în timp ce la nord-vest de curtea domnească sunt cele ce au aparţinut
probabil negustorilor târgului. Acestui nivel îi aparţin şi două biserici, una
Târgşoru Vech i - Locuri, oameni, identităti 89

presupusă a fi fost ridicată în timpul domniei lui Neagoe Basarab, iar


cealaltă în epoca lui Mihnea Turcitul (septembrie 1 577-iulie 1 583, aprilie
1 585-mai 1 59 1 ). Din cele două biserici se mai păstrează mari porţiuni din
pereţi, care erau realizaţi din cărămidă şi piatră de râu, fiind decorate cu brâu
din cărămizi tip dinţi de lup.
Încheiem această concisă, dar sperăm, ilustrativă prezentare a
monumentelor arheologice, descoperite şi cercetate până în prezent pe
teritoriul sitului de la Târgşor prin câteva consideraţii. Cercetările
arheologice întreprinse pe malurile pârâului Leaota au scos la lumină urme
de locuire ce definesc toate epocile din paleoliticul superior şi până în secol
XIX p.Chr. Practic este locul ideal pentru cercetători de a studia relaţiile şi
interacţiunile' dintre epoci, populaţii, mode. Unicatul descoperirilor îl
reprezintă însăşi posibilitatea cercetării lor în paralel şi ca atare realizarea
unei foarte importante comparaţii a datelor arheologice între diferitele
ansambluri care alcătuiesc situ!. Importanţa deosebită a acestui sit este
conferită de potenţialul arheologic unic.

Bibliografie selectivă pentru situl de la Târgşoru Vechi:

Alexandra Bollomey, Studiul osteologie al calului din mormântul de călăreţ de la


Târgşor, în Studii şi Cercetări de Antropologie, 2, 1 , 1 965 p. 60-68.
Bogdan C iupercă, Cercetări arheologice privind secolele VIII-X la Târgşoru Vechi,
j ud. Prahova, în Buletinul Muzeului Judetean Teleorman, Seria Arheologie 5,
20 1 3 , p. 223-256.
Bogdan Ciupercă, Andrei Măgureanu, Locuinţe din a doua jumătate a mileniului 1 p.Chr.
descoperite la Târgşoru Vechi, în Arheologia Mileniului 1 p.Chr. Cercetări actuale
privind istoria şi arheologia migraţiilor, Bucureşti, 20 1 O, p. 1 52- 1 74.
Bogdan Ciupercă, Andrei Măgureanu, Eugen Paveleţ, Dorin Sârbu, Cercetări arheologice în
Curtea Domnească de la Târgşoru Vechi, în MCA (s.n), IX, 20 1 3, p. 22 1 -232.
Bogdan C iupercă, Andrei Măgureanu, Alin Anton, The Presence of Rome in
Barbaricum : Archaeological Evidence of the Interaction between Romans
and Barbarians in the Tâ rgşoru Vechi Area, în volumul Proceedings of the
22"d International Congress of Roman Frontier Stud ies, Ruse, Bulgaria,
September 20 1 2, Sofia, 20 1 5 , p. 77 1 -780.
N icolae Constantinescu, Î n legătură cu o siglă de pe un vas d in specia cenuşie
prefeudală de la Tâ rgşor, în SC/V, 9, 2, 1 958, p. 46 1 -468.
Nicolae Constantinescu, Noi observaţii în legătură cu stratul prefeudal de la
Târgşor, în SC/V, I l , 1 , 1 960, p. 1 67- 1 76.
Nicolae Constantinescu, Note arheologice şi istorice asupra Curţii feudale de la
Tâ rgşor (sec. XV-XVII), în SC/V, 20, 1 , 1 969, p. 83- 1 00.
Gheorghe Diaconu, Consideraţii preliminare asupra necropolei de la Tâ rgşor din
sec. 111-IV e.n., în SC/V, 1 !, 1 , 1 960, p. 55-59.
Gheorghe Diaconu, Despre pandantivele prismatice de os din necropola de la
90 Bogdan Ciupercă

Târgşor, în SCVIV, 1 3 , 2, 1 962, p. 44 1 -446.


Gheorghe Diaconu, Despre sarmaţi la Dunărea de Jos în lumina descoperilor de la
Târgşor, în SCIV, 1 4, 2, 1 963, p. 323-346.
Gheorghe Diaconu, Despre taifali in lum ina cercetărilor arheologice (aspectul
Târgşor-Oiteni), în SCJ V, 1 5 , 4, 1 964, p. 467-4 8 1 .
. Gheorghe D iaconu, Einheimische u Wanderwolker im 4 Jahrhundrendert u. Z auf
den. Gebiete Rumaniens (Targsor- Gheraseni variante), în Dacia, NS, VIII,
1 964, p. 1 95-2 1 O.
Gheorghe Diaconu, Despre ceramica băştinaşă (specia lucrată la roată) din
necropola de la Tâ rgşor, în O magiu lui P. Constantinescu-laşi, Bucureşti,
1 965, p. l l 7- 1 2 1 .
Gheorghe Diaconu, Tâ rgşor. Necropola din secolele I I I-IV e.n., Bucureşti, 1 965.
Gheorghe Diaconu, Regiunile din sud-estul Daciei în prima j umătate a mileniului 1 e.n.
în lumina cercetărilor de la Târgşor, în Studii şi Materiale privitoare la
trecutuljude(ului Prahova, Ploieşti, II, 1 969, p. 1 3- 1 9.
Gheorghe Diaconu, Despre fibula cu picioru l întors pe dedesupt în l u m ina
cercetărilor de la Tâ rgşor, în Studii şi Materiale privitoare la trecutul judeţului
Prahova, Ploieşti, l l l , 1 970, p. 5 - 1 4.
Gheorghe Diaconu, Doi piepteni din os cu mâner semicircular d escoperiţi la
Târgşor, în SCIV, 1 972, 23, 3, 463-468.
Gheorghe Diaconu, Fibule din aşezarea dacilor liberi de la Tâ rgşor, în SCIVA , 28 , 2,
1 977, p. 209-2 1 6 .
Gheorghe Diaconu, Elemente timpurii ale culturii romanice la Târgşoru Vechi, în
SCIVA, 29, 4, 1 978, p. 5 1 7-528.
Gheorghe Diaconu, Despre denum irea si cronologia unor cultu ri din Dacia romană
şi regiu nile extracarpatice in m ileniul 1 e.n., în SCIVA , 30, 4, 1 979, p. 547-553.
Gheorghe Diaconu, Târgşor - Un sit milenar. Studii de istorie şi arheologie, Ploieşti, 2003.
Gheorghe D iaconu, Sebastian Moritz, Dinu V. Rosetti, Gheorghe Cantacuzino,
Săpăturile de la Tâ rgşoru Vechi, în MCA , V, 1 959, p. 6 1 9-629.
Gheorghe Diaconu, N icolae Constantinescu, Şantierul arheologic Tâ rgşor, în MCA ,
VIII, 1 962, p. 537-545.
Gheorghe Diaconu, Petre Diaconu, Un mormânt de călăreţ descoperit la Tâ rgşor,
SC/V, 1 3 , 1 , 1 962, p. 1 65- 1 7 1 .
Virgil N . Drăghiceanu, Cîteva note asupra bisericilor d e la Tîrgşor, în Buletinul
Comisiunii Monumente/ar Istorice, XVII, 40, 1 924, p. 7 5 .
Alin Frînculeasa, Descoperiri arheologice d i n epoca neo-eneolitică la Târgşoru
Vechi, j udeţul Prahova, în Cumidava 29, 2007, p. 1 1 -27.
Alin Frînculeasa, Andrei-Dorian Soficaru, Andrei Măgureanu, B ianca Preda, Bogdan
C iupercă, Daniel Garvăn, Alin Anton, Cătălin Constantinescu, Un complex
funerar preistoric descoperit la Târgşoru Vechi (j ud. Prahova), în Buletinul
Muzeului Judefean Teleorman, Seria Arheologie, 7, p. 1 33 - 1 56.
Bako Geza, Autohtoni şi m igratori la Târgşor în secolul a l IV lea e.n., în SCIV, 22,
1 , 1 97 1 , p. 69-85 .
Constantin C. Giurescu, O biserică a lui Vlad Ţepeş l a Târgşor, în Buletinul
Comisiunii Monumente/ar Istorice, XVI I, fascicolul 40, 1 924, p. 74-75.
Radu Harhoiu, O cataramă în formă de liră descoperită la Târgşor, în SCIV, 23,
3 , 1 972, p. 4 1 7-425 .
Radu Harhoiu, Gheorghe Diaconu zum 75. Geburstag, în Dacia, SN, XL-XLII, 1 996- 1 998
Târgşoru Vech i - Locuri, oameni, identităţi 91

(2000), p. 467-47 1 .
Ion Ionaşcu, Mănăstirea Tâ rgşor, un fost metoc a l spitalului Pantelimon,
Bucureşti, 1 938.
Dan Lichiardopol, Bogdan Ciupercă, The presence of the Alans in the Lower Danube
region during the age of the H uns, în Hunnen Zwischen Asien und Europa.
Aktue/le Forschungen zur Archaologie und kultur der Hunnen; Beitrage zur Ur­
und Fruhgeschichte Mitteleuropas (BUFM), 50, 2008, p. 1 09- 1 1 8 .
Dan Lichiardopol, Bogdan Ciupercă, Un mormânt cu arme de Ia cumpăna secolelor IV-V
p. Chr. descoperit la Târgşoru Vechi, în Acta Musei Tutovensis, V, 20 1 0, p. 1 54- 165.
Andrei Măgureanu, Bogdan Ciupercă, Preliminary notes on the medieval structu res
of Târgşoru Vechi, în Caiete ARA, 2, 20 1 1 , p. 1 23 - 1 27.
Andrei Măgureanu, Bogdan Ciupercă, Alin Anton, Considerations on Târgşoru Vechi
fort, Survey in Archaelogy, often a neglected science, Giurgiu, 20 1 2, p. 1 65- 1 86.
Andrei Măgureanu, Bogdan Ciupercă, Alin Anton, Medieval heritage from Târgşoru
Vechi. An archaeological overview of 50 years of resea rch, în Caiete ARA, 4,
20 1 3 , p . 9 1 - 1 06.
Andrei Măgureanu, Alin Anton, Bogdan Ciupercă, One brick - m u ltiple d iscussions,
în Caiete ARA, 5, 2014, p. 1 27- 1 34.
Dardu Nicolăescu-Plopşor, Alexandra Bolomey, Date antropologice asupra osemintelor din
mormîntul de călăreţ de la Tîrgşor, în SC!V, 1 962, 1 3 , 1 , p. 1 73-1 76.
Alexandru Gheorghe N iculescu, The cremation graves from the cemetery of Târgşor
(third-fourth centuries A.D.), în Dacia, NS, XXXVII, 1 993, p. 1 97-220.
Alexandru Gheorghe N icu lescu, Die sarmatische Kultur im Zusa m menhang der
kaiserzeitlichen archaologischen Funde aus M u ntenien - unter besonderer
Berucksichtigung der Funde von Tîrgşor. Mit einem Beitrag von Nicolae
M iriţoiu: Sarmatische Graber mit kunstlich deformierten Schadeln in
Muntenien, în Kontakt-Kooperation-Kontlikt. Germanen und Sarmaten
zwischen dem 1. und dem 4. Jahrhundert nach Ch ristus, NeumUnster, 2003,
p. 1 77-205.
Anca Păunescu, Şantierul arheologic Târgşoru Vechi. Raport de săpătură, în
Cercetări Arheologice, I, 1 975, p. 23 1 -244.
Anca Păunescu, Căldă rile din lut cu torţi interioare descoperite la Târgşor, j udeţul
Prahova, în Cercetări Arheologice, I I, 1 976, p. 3 05-3 1 O.
Gheorghe Petrescu-Sava (fost Gheorghe Zagoritz), Târguri şi oraşe între Buzău,
Tâ rgovişte şi Bucureşti în dezvoltarea istorica-geografică, economică şi
comercia lă, Bucureşti, 1 937.
Dorin Popescu, Nicolae Constantinescu, Gheorghe Diaconu, Sebastian Morintz,
Şantierul arheologic Tâ rgşor, în MCA , VI, 1 959, p. 727-745.
Dorin Popescu, N icolae Constantinescu, Gheorghe Diaconu, Victor Teodorescu,
Şantierul arheologic Tâ rgşor, în MCA , VII, 1 96 1 , p. 63 1 -644.
George Potra, Nicolae 1. Sirnache, Istoricul oraşelor Ploieşti şi Târgşor, Ploieşti, 1 969
Victor Teodorescu, Cultura Criş în centrul Munteniei (Pe baza săpătu rilor
arheologice de la Târgşoru Vechi), în SC!V, 1 4, 2, 1 963, p. 25 1 -274.
Magda Tzony, Gheorghe Diaconu, Raport asu pra cercetărilor arheologice de la
Târgşoru-Vechi U udeţul Prahova), în MCA , XIII, 1 979, p. 263-264.
Alexandru Zagoritz, Evoluţia istorică a târgurilor şi oraşelor dintre Buzău, Târgovişte
şi Bucureşti, în Anuarul de Geografie şi Antropogeograjie, 1 9 1 4- 1 9 1 5, p. 347-3 52.
UN TOPOR MEDIEVAL DESCOPERIT LA MÂNDREŞTI,
JUDEŢUL GALAŢI

Costin Croitoru

An Medieval Axe discovered at Mândreşti, Galaţi County

Abstract: In this short intervention is presented an iron axe-hammer with


narrow elongated body, the semicircular blade is edged on both parts, well
profiled, spread out almost symmetrically from the body. The eye for mounting
the haft and the poli are simple, with rectangular aspect in the profile area. The
artifact have been discovered accidentally, in isolation in the Mândreşti village
area, hence they lack any archaeological context. The only reference point we
have is a letter sent in 1 974 to the Galaţi History Museum director' s by a
inhabitant from Mândreşti (Galaţi County). In this letter the sender give
informations about fortuitous archaeological descoveries within his village.
Keywords: medieval, archaeological findings, iron axe, fortuitous
discoveries, tool, weapon, Mândreşti, Valea Mărului, Galaţi, Moldavia.

Comuna Valea Mărului (fig. 1 ) formată din localitatea omonimă


(ce cuprinde şi cătunul Coasta Văii) şi satul Mândreşti este poziţionată
aproximativ în zona mediană a judeţului, la distanţă de 7 1 kilometri nord­
vest de oraşul Galaţi. Teritoriul administrativ se învecinează la nord şi
nord-vest cu cel al comunei Corod, la est cu cel al comunelor Smulţi şi
Corni, la sud cu teritoriul comunei Cudalbi şi la vest cu cel al comunei
Matca.
Din punct de vedere geografic, aşa cum s-a remarcat, teritoriul
comunei reprezintă " un pol de intensă interferenţă regională" 1 • Pe valea
Gerului este localizată limita dintre Câmpia Română şi Podişul
Moldovei, prin câmpia Tecuciului, respectiv prin colinele Covurluiului.
Teritoriul comunei are o configuraţie ramificată, impusă de cel
puţin doi factori locali. Prezenţa preponderentă a văii Gerului a
determinat dezvoltarea elongată a vetrelor celor două sate. Accesibilitatea
în teritoriu a impus, de asemenea, luarea în exploatare şi, ulterior în
proprietate, a unor suprafeţe dispuse periferic vetrelor de aşezări şi în

1 N. Edroiu, M. Pintilie, D. Pintilie, Gh.P. Ionică, Comuna Valea Mărului. Studiu


monografie complex - Puţen i şi Mândreşti, Cluj, 2003, p. 9.
Un topor medieval descoperit la Mândreşti, judeţul Galaţi 93

bazinul superior al Gerului şi al afluentului acestuia, valea Mândra. Pe de


altă parte, relieful de vale impunând anumite restricţii pentru exploatările
agricole, s-a creat premisa reconfigurării teritoriului, incluzând în
compartimentul sud-vestic un sector important de câmpie. Astfel,
teritoriul administrativ al comunei Valea Mărului este subordonat unei
axe longitudinale, orientată nord-sud, controlată de valea Gerului, şi unei
axe transversale, orientată vest-est, controlată de funcţia agricolă
importantă a unor suprafeţe cu fertilitate ridicată, specifice Câmpiei
Române.
Valea Mărului se înscrie în bazinul hidrologic al Siretului,
principala apă curgătoare permanentă fiind Gerul cu afluenţii săi:
Geruşiţa, Valea Mândra şi Găunoasa. Gerul izvorăşte din sud-vestul
comunei Smulţi, dintr-un teritoriu cu exces de umiditate, mlăştinos,
amplasat la altitudinea de 240 m în extremitatea sudică a pădurii Motaş,
prin Geruşiţa, care îi asigură primii kilometrii din parcurs. Geruşiţa îşi
adună apele de pe o suprafaţă de circa 1 4 kilometri pătraţi. După ce trece
printre dealul Mândreşti (la vest) şi dealul Geruşiţa (la est) Gerul
primeşte ca afluent de stânga pârâul Amaru. După confluenţă şi un
parcurs de 6,7 kilometri, Gerul intră pe teritoriul comunei Valea Mărului,
la altitudinea de 1 3 5 m. După câteva sute de metri valea Gerului
colectează valea Mândra; aceasta din urmă, cu o lungime de 5 kilometri,
îşi are obârşia în apropierea limitei de nord a teritoriului comunal, la
altitudinea de 222 m; zona de confluenţă Mândra-Geru este situată la
altitudinea de 1 25 m.
Valea Gerului, în ansamblul ei, îşi adună apele de pe un bazin
hidrografic de 755 kilometri pătraţi, are un curs de 62 kilometri lungime
şi o declivitate a profilului longitudinal de 3 metri la o mie de metri. Ca
afluenţi mai importanţi, Geru primeşte de pe dreapta valea Macurile, cu
un traseu nepermanent de circa 3 kilometri, iar de pe stânga Valea
Găunoasei care izvorăşte de pe teritoriul comunei Smulţi, din pădurea
omonimă.
Aceste caracteristici generoase ale mediului natural au făcut ca
zona să fie populată încă din preistorie, iar descoperiri arheologice
variate atestă o locuire neîntreruptă până în contemporaneitate. Mai mult
decât atât, artefacte cu semnificaţii speciale - chiar dacă identificate
fortuit şi deci rară context arheologic - sugerează prezenţa aici, dacă nu a
unor " nuclee de -putere " , măcar a unor potentaţi locali care îşi permiteau
să deţină apanajele ce-i distingeau net în cadrul comunităţilor locale şi,
94 Costin Croitoru

foarte probabil, nu numai, dacă avem în vedere raritatea descoperirilor


similare. Dintre acestea amintim doar două, anume cele publicate: o
figurină zoomorfă eneolitică din lut ars reprezentând extrem de realist un
urs2 şi un cap de buzdugan din fier3.
În cele ce urmează vom prezenta un alt artefact, despre care deţinem,
din păcate, exclusiv informaţii " literare" . Atunci când ne documentam în
vederea redactării Repertoriului arheologic al judeţului Galaţi 4 , am
utilizat şi fondul documentar " Ion T. Dragomir" , păstrat în arhiva ştiinţifică
a Muzeului de Istorie "Paul Păltănea" din Galaţi. Din cadrul acestuia, reţine
atenţia pentru intervenţia de faţă o scrisoare expediată în anul 1 974 de către
Nicolae Ifrosie - locuitor septuagenar din satul Mândreşti, comuna Valea
Mărului (fostă Puţeni 5), judeţul Galaţi - directorului din acea vreme a
instituţiei muzeale, Ion T. Dragomir (fig. 2-4). Este singura pe care am
identificat-o în fondul menţionat6, dar este foarte posibil să mai apară şi
altele, la o verificare mai atentă; cel puţin asta reiese din chiar primele
rânduri ale epistolei de care ne ocupăm, expeditorul rememorând ,,sesizările
noastre din lunile martie şi aprilie 1 969 { . .] şi în referire la confirmarea
dumneavoastră cu no. 340 din 28 aprilie 1 969" (sic! ) . În orice caz, în
cuprinsul acestei misive expeditorul face un " inventar" al locurilor cu
potenţial arheologic - nu puţine, pe care le cunoaşte, de pe teritoriul
localităţii Mândreşti, menţionând totodată Şl unele descoperiri
arheologice.
La fila trei, punctul şase sunt consemnate următoarele: " în vara
acestui an, în fosta curte a lui Ştefan Pârlica, moştenit de fiica sa Nicuţa
căsătorită cu Busuioc Cojocaru am dat peste un baltag corifecţionat
dintr-un fier de proastă calitate; baltagul a fost .folosit şi are o înfăţişare
dură. Baltagul l-am depus la micro-muzeul sătesc" .

2 S. Pandrea, C. Croitoru, O figurină zoomorfă deosebită identificată fortuit la


Mândreşti, comuna Valea Mărului, j udeţul Galaţi, în C. Croitoru, G.D. Hânceanu
(ed.), M iscellanea historica et archaeologica in honorem Vasile U rsachi octogenarii,
Brăila, 20 1 5 , p. 1 65 - 1 76.
3 C. Croitoru, V. Doca, U n capăt de buzdugan descoperit la Valea Mărului, j udeţul
Galaţi, în A cta Musei Tutovensis, XI, 20 1 5, p. 230-239.
4 C. Croitoru, Galaţi. Repertoriul descoperirilor arheologice şi n u m ismatice, Galaţi,
20 1 3 . Vezi şi idem, Galaţi. O bibliografie arheologică şi numismatică, Brăila, 20 1 2.
5 Cf. 1 . Iordan, P. Gâştescu, D.l. Oancea, Indicatorul Iocalităţilor din România,
Bucureşti, 1 974, p. 2 1 3 , dar unde localitatea este plasată eronat în j udeţul Vaslui.
6 C. Croitoru, Varia memoria antiquitatis et med ievalis (1). Informaţii a rheologice
într-un document contemporan, în Studii de Istorie, I, 20 1 2, p. 1 29- 1 37.
Un topor medieval descoperit la Mândreşti, judeţul Galaţi 95

Vom iniţia scurtul nostru comentariu prin a menţiona faptul că, în


anul 20 1 3 când am început cercetările la Valea Mărului, piesa nu se mai
afla în colecţia şcolii generale din Mândreşti, unde altminteri se păstrau o
serie de " exponate " , cel puţin la fel de valoroase şi interesante.
Funcţionalitatea dar şi dimensiunile sale reduse vor fi sedus deci pe unul
dintre vremelnicii săi " custozi " . . .
Elementul cel mai important pentru excursul nostru, c e vizează
reconstituirea " istoriei piesei " , îl constituie reprezentarea grafică pe care
Nicolae Ifrosie a avut inspiraţia să o anexeze la finele scrisorii sale (fig. 5).
Schiţa simplă, chiar dacă uşor stângace, realizată îndependent de text pe
o jumătate de coală A4 este intitulată "copia baltagului" şi este realizată
prin suprapunerea piesei pe hârtie şi trasarea conturului său, rezultatul
fiind un desen la scara 1 1 1 , fapt ce ne va permite reconstituirea
dimensiunilor artefactului cu suficientă precizie.
Aşadar, din ilustraţie putem conchide că este vorba despre o
unealtă/armă bivalentă, o bardă-ciocan cu corpul îngust şi alungit, tăişul
semicircular, cel mai probabil ascuţit pe ambele feţe, bine profitat, lăţit
aproape simetric faţă de corpul propriu-zis. Orificiul de fixare a cozii
plasat în partea superioară este probabil de formă ovală (deşi pare a fi
reprezentat ca fiind rectangular în desen, sau este poate doar o sugestie a
locului său în cadrul morfologiei generale a piesei) iar ceafa simplă şi dreaptă,
având aspect rectangular în secţiune. Prelungirea cefei (ciocanul) pare să aibă
urme de utilizare (marginile sunt deteriorate); nu avem nici o sugestie cu
privire la existeţa vreunui decor. După toate aparenţele şi în conformitate cu
analogiile pe care le cunoaştem a fost executat dintr-o singură bucată de fier,
prin forjare şi prelucrare la cald. Dimensiunile piesei sunt următoarele:
lungimea maximă = 1 1 8 mm., lăţimea maximă a lamei = 1 05 mm., lungimea
muchiei cefei = 20 mm., lăţimea muchiei cefei = 23 mm. Judecând după
dimensiunile notate, sinonime exemplarului de la Tuluceşti (fig. 6), foarte
probabil coada din lemn avea o lungime cuprinsă între 300 şi 400 mm .
Exemplare având o morfologie apropiată sunt relativ bine cunoscute
pe teritoriul Moldovei (fig. 7); la mai vechile descoperiri de la Iaşi7, Piatra

7 E.I. Emandi, Cercetări privind uneltele de tăiat de pe teritoriul României în


perioada secolelor IX-XVII, în voi. Istoria civilizaţiei, Il, Sibiu, 1 9 8 1 , p. 37, fig. 8/2 ;
G. Ostuni, Les outils dans les Balkans du Moyen  ge a nos jours, Il, Planches,
Edition de l'Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales et Maisonneuve et Larose,
1 986, p. 854, fig. c.
96 Costin Croitoru

Neamţ8, Murgeni9 şi Vaslui 1 0, adăugându-se toporul deja menţionat de la


Tuluceşti Uud. Galaţi) 1 1 • Probabil că piesa de la Bălteni Uud. Vaslui)
aparţine aceleiaşi tipologii 1 2 .
Aspectul general al acestora (fig. 8) sugerează o dublă utilitate, atât la
tăiat-despicat cât şi la batere. În cazul exemplarului de la Mândreşti, lama
prezintă unele ştirbiri dar şi partea diametral opusă ce a fost utilizată ca
ciocan, deţine urme de batere/lovire datorate utilizării. A se vedea, ca
analogie, exemplarul identificat la Curcani Uud. Ilfov), care păstrează la
capătul inferior urme evidente de utilizare, acele "mustăţi " laterale formate
în urma deteriorării marginilor cefei, rezultate prin lovirea repetată cu un
corp dur13.
S-a susţinut şi interpretarea acestor tipuri de topoare ca arme şi,
probabil că, mai curând, acesta este şi cazul exemplarului prezentat în
rândurile de faţă. Şi ornamentele de pe unele artefacte asociate acestei
tipologii inspiră o cu totul altă utilitate decât aceea de unealtă, fără a nega
aportul piesei în anumite activităţi cotidiene (sugestie dată mai ales de
deteriorările din prelungirea cefei). Amintim în acest context exemplarul,
cu totul special, identificat la Novgorod, omamentat cu motive
geometrice aurite şi semne/simboluri nedescifrate, ce a fost interpretat ca
atribut al puterii nobiliare ori regale 14. Evident, nu poate fi exclusă, în
actualul stadiu al cercetărilor, eventual aplicarea unor mărci ale
atelierelor ce produceau astfel de piese, mai ales că un decor aproape
identic (ne referim la registrele din zona orificiului de fixare a cozii) cu
cel de pe toporul de la Tuluceşti, apare pe un exemplar descoperit la
Gugeşti Uud. Vrancea) 1 5 ; de remarcat este şi faptul că nici cel din urmă

8 E.I. Emandi, op.cit., p. 37, fig. 8/3 ; G . Ostuni, op.cit., p. 854, fig. a.
9 E.I. Emandi, op.cit., p. 37, fig. 8/ 1 ; G . Ostuni, op.cit., p. 854, fig. b.
1 0 E. l . Emandi, op.cit., p. 37, fig. 8/4; G. Ostuni, op.cit., p. 854, fig. d.
11
C. Croitoru, G . Apostu, Two Mediaeval Axes Discovered in Tuluceşti (Galaţi
County), în Arheologia Moldovej, XXXVI, 20 I 3 , pp. 254-255, fig. 1 .
12
D.Gh. Teodor, Meşteşuguriie Ia nordul Dunării de Jos în secolele IV-XI d.Hr.,
Iaşi, I 996, fig. 3 5/6; G . D. Hânceanu, Evoluţii etno-demografice şi cultura le în
bazinul Bârlad ului (secolele VI-XI), laşi, 20 I l , pl. XLIV/4.
13
M. Comşa, C. Deculescu, Un depozit de unelte şi arme descoperit la Curcani (j ud.
Ilfov), în SCJV, 23, nr. 3, 1 972, p. 470, no. 7, fig. 2/2.
14
B.A. Kol�in, Drevnjaja Rus ' : gorod, zamok, selo, Nauka, 1 985, p. I 48, fig. 97/ 1 7.
Pentru d iscuţii relative la atribuirea exemplarelor omamentate, uneori cu iniţiale, unor
lideri politici sau militari vezi şi E.I. Emandi, op.cit., p. 37.
15
A. Paragină, Habitatul medieval la curbura exterioară a Carpaţilor în secolele X-XV,
Brăila, 2002, pl. XX/2.
Un topor medieval descoperit la Mândreşti, judeţul Galaţi 97

nu prezintă urme de utilizare la capătul inferior (ciocan). Un alt simbol


interesant la toporul descoperit la Gugeşti este steaua, formată din
intersecţia a trei linii, plasată în zona mediană a lamei, aproape de tăiş,
decor (?) identic cu cel aplicat pe exemplarul de la Piatra Neamţ. În fine,
exemplarul de la Iaşi are dispus pe lamă acelaşi decor incizat, format din
linii frânte, în forma literei " M " .
În ceea ce priveşte datarea acestor topoare ne aflăm încă la nivelul
ipotezelor, mai ales pentru faptul că sunt lipsite de context arheologic,
fiind descoperiri întâmplătoare. Exemplarele din Moldova au fost datate
diferit: Bălteni (secolele VII-XI), Piatra Neamţ (secolele XII-XIII),
Vaslui (secolele XIII-XIV), Iaşi (secolele XIV-XV), Murgeni (secolele
XIV -XV). Tezaurul de la Curcani în care a apărut şi un topor aparţinând
tipului de care ne ocupăm a fost datat în secolul IX. Exemplarul de la
Gugeşti este figurat pe o planşă ce conţine unelte de fier din secolele XI-XV,
dar semnalarea în două puncte de pe teritoriul localităţii a unor fragmente
ceramice din secolele IX-XI 1 6 ar putea sugera eventual restrângerea
cronologiei toporului.
Aşadar, din punct de vedere cronologic ne aflăm exclusiv pe
tărâmul supoziţiilor. Cum am arătat, numai piesele similare descoperite
pe teritoriul Moldovei au fost încadrate între extreme date de veacurile al
VII-lea şi al XV -lea. Desigur această situaţie se datorează hazardului
descoperirilor fortuite, al unor carenţe de cercetare şi foarte probabil
morfologiei conservatoare a unor astfel de artefacte, a " rămânerii lor în
uz" pe parcursul mai multor generaţii. În cazul particular al exemplarului
descoperit la Mândreşti, nu putem să nu îl punem în legătură şi cu capătul
de buzdugan semnalat tot aici - şi cel din urmă, din păcate, tributar unor
carenţe cronologice similare (dar subscris propunerilor de datare a
bardelor-ciocan) şi altor piese care vor face obiectul unor intervenţii
ulterioare.
Totuşi ca o direcţie viitoare în ceea ce priveşte interpretarea acestor
descoperiri de artefacte metalice medievale timpurii, notăm şi prezenţa
nu departe, la obârşia Gerului a "reşedinţei " vastului domeniu al
Cemăteştilor 1 7, familie atestată documentar începând cu prima jumătate a
secolului al XV -lea, ce a beneficiat de numeroase privilegii domneşti.

1 6 Ibidem, 1 1 7, no. 1 9 .

17 Ş . Orăscu, Generalul Alexandru Cernat ş i ascendenţii săi, în Danubius, VIII-IX,


1 979, p. 209-2 1 7.
98 Costin Croitoru

Debutul acestor acumulări se datorează, după toate aparenţele, implicării


în conflictul pentru domnie dintre Petru al III-lea şi Roman al II-lea, cel
puţin aceasta ne-o sugerează " slujba dreaptă şi credincioasă" la care se
referă Petru voievod în uricul din 1 448, atunci când întăreşte
Cernăteştilor cel mai vast domeniu din Moldova, cuprins între Siret şi
Prut. Primul dintre cei amintiţi în documentul emis la 1 5 iulie 1 448 este
Costin Cernat, ploscar, martor în sfatul domnesc în 1 445 18, confirmat
stăpân pe o curte (Cernăteşti pe Corod) şi o moşie de 50 de sate trei ani
mai târziu 19• Celălalt, Ştefan Cemat (Şteful Cemătescu), boier, martor în
sfatul domnesc ( 1 468- 1 47 1 ) 20, tatăl lui Ion Cernat, Solomia şi Neaga
(menţionaţi la 1 520), era stăpânul mai multor sate 2 1 , de asemenea
implicat în unele tranzacţii funciare ( 1 484) 22 .
Acestea sunt scurtele consideraţii pe care le putem emite relativ la
o piesă inedită, specială şi pe criteriul rarităţii în contextul descoperirilor
pe care le cunoaştem. Barda-ciocan de la Mândreşti, asociată şi cu alte
artefacte identificate în zonă creionează şi din punct de vedere arheologic
prezenţa unui domeniu medieval puternic la izvoarele Gerului.

18
DIR, A, X IV-XV, I , p. 2 1 2, nr.doc. 250.
19
DIR, A, XIV-XV, I, p. 229, nr.doc. 273 ; p. 328, nr.doc. 395; p. 3 6 1 -363, nr.doc. 432.
20 DIR, A, XIV-XV, I, p. 364, nr.doc. 433; p. 369, nr.doc. 439; p. 3 7 1 , nr.doc. 440; p. 373,
nr.doc. 442; p. 375, nr.doc. 444; p. 376, nr.doc. 445; p. 378, nr.doc. 448; p. 379, nr.doc. 450;
p. 3 8 1 , nr.doc. 452; p. 3 83 , nr.doc. 454; p. 3 86, nr.doc. 458; p. 396, nr.doc. 469; p. 426,
nr.doc. 1 7; p. 427, nr.doc. 1 8 .
21
DIR, A, XIV-XV, I , p. 229, nr.doc. 273; p. 328, nr.doc. 395; p. 3 6 1 -3 62, nr.doc. 432.
22 DIR, A, XV, Il, p. 5 1 , nr.doc. 2 6 1 .
U n topor medieval descoperit la Mândreşti, judeţul Galaţi 99

Fig. 1. Harta fizică a judeţului Galaţi


(cu marcarea văii Gerului pe teritoriul comunei Valea Mărului).
1 00 Costin Croitoru

,, 1-4 '\ 1 �;t>,i,; ..(?, }-

.:1: 1 � ' �11-�f..., .fi}� .J\liw.d�


J..ud�Qu.f � l .

15 0

J\t l.4� cle.. J.dO� ffoPi.�.

9 0-1.# IL\... C) t'-i'--�


f.?-' .WV�Q.M!. t,_, �-t; ",1-(J_� c4u.. b L ��<CL\ft� .

� �� t 'l6q , :w. .tt:-� J �tor��'"+ . OJt.�u.��


" c...(_. ..,�
·tM"T'WC�. �� "fL- �WJ, �� «.D4.l'ii: � IJibfţ . �

ea.; Wk�on:ltrYtl/�·bl.<l.-0 t!.«.. sr'g H o t:IAM..- � g �'.t.� �·?69- �


. '/oiO.. � �.u.f'- a: � <l" .:.� ...:. �o ecv �
�t ""-"·ai.. ,.uj-�� Jht.ojj� :
;.. J �� tw� � A.at.LI.{ IW>� /U.. t'o'W.t4JUtt> 141-Ut.f..�
a. ·�·k � oL �;�bvt-·-hţch�o'- ' rl<w. �
� �� � �
<?lt.. � �tect-
MM.. oi"'W -1M
�\.af:--
� P63 4-- · r�-'k. - .., ....
o

,.
"
j
""'{, � 'Uf..L�
� � ::I-�-t O..U.W '\1'\).:w.:' �· �C:U.U.... �.MC\11 �w � .
-€ ..t.t. .o.ojw :tv� .to.. o....l�...w� rw �·" fa. i- o - ""

� c.. d'Wdr · · �::.. �e..u.(W... ..r -.T. � ���-. � tr-


ot � �w 4 v�� .w.uu �..t � \�w.ftv u.�
�'IJ'1)M, � �� ��'\Mii!t, c-4U.. � �- _u.,;.._ 'a-t.ttt� ­
�P W-'lMeM?_.
-!u".� o-w w � a- to4f-..w:W��»-<- 1; 'ta.40Mh"1Zlli-(
1')1) � • ' )v u.W.( � Ol..u... � """' .
" � -u:
' �V
"<.ţJ.
. '- ..
� · � W('�..9..w �� -
a..u..

.P� a;, -v.._o � IM-�-i-!l� � 4-44 �


� '\ft\..\.cu a_� (),M. 1 1: \.(, d.o.-IMM.«k..:. fU'� 'f44)v � �
��
-S oA-U.- c.... o� ��- ·, c.u1at'�M4 � � ��
� u

c...... ' , k '!r..w.dl<� 0 , , ..w-1 -ta>J)'- , � � �«- ........_ cu

�eu �. � oi.M..«..�· �!tt.( � � ?t�.<i.M-'\..-t.<...


P��-, k oU-t:\M-1 t-� !M. � '"' iliu.t_. � oulO...u. ()� c> f-1J ..-u..
·�M. M}L.-1'\-1-(); �� � � � �v-�t?f �
�n.c.�c� w-«t� 'W1rt�M � IM!. � , � �
(Uu � �. � w.ft. olt. �� � aM t

Fig. 2. Scrisoarea din 27 noiembrie 1 974, fila 1 .


Un topor medieval descoperit la Mândreşti, j udeţul Galaţi 101

Fig. 3 . Scrisoarea din 2 7 noiembrie 1 974, fila 2 .


1 02 Costin Croitoru

Fig. 4. Scrisoarea din 27 noiembrie 1 974, fila 3 .


Un topor medieval descoperit la Mândreşti, j udeţul Galaţi 1 03

l.. t-·ii ·.j 9 } 4

�·e. J�

Fig. 5. Scrisoarea din 2 7 noiembrie 1 974, anexa.


1 04 Costin Croitoru

o
.

.
.
.

1 1

Fig. 6. Topor descoperit la Tuluceşti (desen Cam i Istrati).


Un topor medieval descoperit la Mândreşti, judeţul Galaţi 1 05

/
.'

1 '

'
1 '

O 50 K m
i::=:==�

Fig. 7. Ha11a răspândirii bardelor-ciocan pe teritoriul Moldovei:


Bălteni, Iaşi, Piatra Neamţ, Mândreşti, Murgeni, Tuluceşti, Vaslui.
1 06 Costin Cro itoru

'
\
_)

Fig. 8. Barde-ciocan descoperite la: 1 . Bălteni, 2. Curcani, 3 . Gugeşti, 4. Murgeni,


5. Mândreşti, 6. Iaşi, 7. Piatra Neamţ, 8. Tuluceşti, 9. Vaslui .
P RIGONITUL CUVÂNT STRĂBUN SLOBOD (1) 1

Lucian G. Costi

The etymologie of the ancient word slobod

Summary: Hundreds of words of the Romanian language have


etymologies established back in the XIXth century by scholars belonging to the
Panslavist movement that reflect their views in line with the then prevalent
politica( convictions 2 . The validity of such etymologies has not been verified in
spite of serious flaws. This article concentrates on the word slobod, adjective
meaning .free in Romanian, and shows that the " Siavic" origin is impossible.
Slobod is built with morphemes, small meaningful units, that have clear
significance only in Romanian.
Keywords: slobod, etymologie, Romanian language

Alături de NĂDEJDE, SLOBOD e poate cel mai defăimat şi


dispreţuit cuvânt românesc. Eticheta de "vorbă de origine slavă" le-a
urmărit pe amândouă şi rezultatul este devastator pentru moştenirea
noastră spirituală. Repulsia faţă de ele le-a scos practic din folosinţa
curentă. In locul lor spunem speranţă şi liber, cuvinte care nu sunt
clădite în limba noastră, ci într-o limbă străină, chiar dacă e mult
înrudită. Să încercăm să creionăm cauza căderii lor în dizgraţie. Ambele
cuvinte, care se demonstrează riguros că sunt creaţii unice şi
remarcabile ale geniului românesc, au fost marginalizate şi apoi
înlocuite cu neologisme pentru vina imaginară de a fi de provenienţă
străină. Adevărul este exact pe dos: singura vină pe care o au nădejde şi
slobod, dacă vină se poate chema, este că au fost preluate de timpuriu de
limbi vorbite de neamuri care au ales ostilitatea faţă de noi, în locul
prieteniei.

1 Lucrarea de faţă este o adaptare prescurtată a dosarului termenului slobod al


Pledoariei pen tru Apă rarea Limbii Române în procesul intentat împotriva ei de
către cei care neagă străvech imea şi admirabila sa alcătuire din cadrul voi.
Audiatur et altera pars. Ca urmare, în conformitate cu procedurile de jurispmdenţă
obişnuite, autorul nu se va angaja în nici o polemică iscată de partea adversă, aceasta
fiind permisă numai în faţa Instanţei imparţiale.
2 See, for instance, Franz Miklosich, Die Slawische Elemente in Rumunischen, Wien,
K.K. Hof- u. Staatsdmckerei, 1 862.
1 08 Lucian G . Costi

Dogma oficială susţine că adjectivul slobod e originar din limbile


slave pentru că, după cunoştinţele limitate şi inconclusive de care s-a
folosit filologia postbelică, e menţionat prima oară în textele în v. sl . sub
forma svobodT, apare în bg. sub forma sloboden, nu se regăseşte deloc în
grupul romanic şi nu e notat în nici o inscripţie care să fie mai veche de
invazia sclavină3. Dacă la prima vedere, aceste argumente par solide şi
greu de înfrânt, o privire atentă asupra surselor istorice şi lingvistice din
chiar limbile sclavine, le face să apară deosebit de şubrede.
Despre cuvântul românesc slobod, reţinem că nu există vreo
demonstraţie a determinării obârşiei sale din slavă. Versiunea oficială
este o simplă formulare a unei păreri, nesprijinită pe dovezi. Constatarea
dogmatică se întemeiază pe convingerea că ascendenţa istorică a
sclavinilor asupra românilor, ei stăpâni, noi supuşi, a lăsat urme adânci în
limba noastră. Raţionamentul acesta, dacă o simplă opinie a unor
lingvişti se poate chema raţionament, se află în contradicţie cu principiile
logicii şi se dovedeşte că este fals: evenimentele istorice A din trecutul
apropiat nu explică evoluţia B a limbii în vremuri îndepărtate, cu alte
cuvinte nu există corelaţie între A şi B . Punctul de vedere oficial
oglindeşte tezele susţinute de propaganda politică panslavistă prevalentă
în ultimele două secole, dusă de clasa conducătoare a unui grup uman
ajuns la statutul de supraputere la capătul unui urcuş vertiginos ce a
început în veacul al VII-lea e.n., paralel cu declinul istoric al românilor,
politic şi demografic. Etimologia dogmatică, făcându-se ecoul iţelor
politice moscovito-kievene, îşi întemeiază spusele pe câteva fapte
istorice, dar comite un fals, prin aceea că alege numai ce-i convine din
noianul de evenimente petrecute în scurgerea vremii ignorând orice s-a
petrecut înainte de năvălirea slavilor. De pildă, dacă ne referim la veacul
al cincilea, acele neamuri nu existau în spaţiul mare românesc, de la
Marea Adriatică la Egee şi Marea Neagră. Grija cu care se aşterne tăcerea
asupra oricăror evenimente mai vechi de veacul al VII-lea e.n. e vădită
nu numai în domeniul lingvisticii, ci şi asupra moştenirii concrete,
terestre, trădând o corelaţie care nu e întâmplătoare. Mărturiile istorice
demonstrează fără putinţă de tăgadă lipsa de continuitate şi fundament
juridic a oricăror state sclavine în toată aria respectivă. O simplă privire
asupra atlaselor geografice oficiale romane este edificatoare! În scrierile
dogmatice se exclude în mod deliberat perioada anterioară veacului al

3 A se vedea M L, p. 827 şi DLRM, p. 777.


Prigonitul cuvânt străbun slobod 1 09

VII-lea e.n., când cumpăna vremurilor era prielnică românilor, care


dominau politic şi lingvistic partea europeană a unui stat mare şi
puternic, Imperiul Roman de Răsărit, notat ROMANIA pe atlasele
contemporane, timp în care sclavinii nici nu-şi făcuseră apariţia pe arena
istoriei. Ori faptele de limbă ce definesc determinările etimologice se
leagă de acea etapă, când românii dispuneau de o civilizaţie strălucită, iar
sclavinii se aflau în stadiul de primitivism. Etimologii dogmatici ar fi
trebuit să ştie că nu cei primitivi exportau vorbe de natură filozofică.
Chiar dacă au ştiut, au preferat să tacă.

Autorii dicţionarelor DLRM şi DEX susţin că SLOBOD provine


dintr-o limbă străină

Să cercetăm semnificaţiile lui slobod notate în DLRM. În roşu sunt


subliniate atributele esenţiale ale lui slobod care coincid cu ceea ce spun
particulele sale constitutive, pe care le vom analiza pe larg la încheierea
pledoariei.
Definiţia din DLRM, p.777, este: SLOBOD, -A, SLOBOZI, -DE,
adj . (pop. ; în concurenţă cu liber) 1 . (despre oameni) Care se bucură de
deplinitatea drepturilor politice şi cetăţeneşti; liber. (Despre popoare,
state) Independent. (Despre oraşe) Autonom. 2. (Despre oameni) Care se
găseşte în stare de libertate, care nu este închis, întemniţat. (Despre
animale) Lăsat în libertate. 3. Care nu este supus nici unei constrângeri,
nici unei îngrădiri; care are posibilitatea de a acţiona în anumite
împrejurări după propria sa voinţă sau dorinţă, care nu este împiedicat să
facă un anumit lucru. Expr. E slobod = e permis, e îngăduit. A avea mână
slobodă = a fi darnic, generos. Cu inima slobodă = liniştit, împăcat. A
rămâne pe voia slobodă a cuiva sau a ceva = a fi Ia dispoziţia cuiva sau a
ceva. (Adverbial) În voie, nestingherit. 4. (Despre oameni şi
manifestările, cuvintele lor) Lipsit de rezervă, de măsură, prea familiar,
licenţios. Expr. A fi slobod la (sau de) gură = a vorbi prea mult şi fără
sfială, depăşind limitele bunei-cuviinţe. 5. (Despre drumuri) Pe care se
poate trece fără obstacole. (Despre spaţii, scaune) Neocupat, gol. 6.
(Despre timp) De care se poate dispune, în care eşti scutit de obligaţiile
obişnuite. 7. (Despre lucruri care leagă, fixează, strâng, etc.) Care
permite mişcările, care nu strânge, p. ext. larg. Expr. A da (cuiva) frâu
slobod = a da (cuiva) libertate, a lăsa (pe cineva) în voie, să facă ce
doreşte. Bg. sloboden.
-
I lO Lucian G . Costi

Poznaş dicţionar mai este acesta! DLRM ne asigură că adjectivul


slobod e inventat de bulgari şi preluat de români de la aceia. DEX repetă
provenienţa notată în DLRM4. Un termen românesc cum e slobod,
folosit cu precădere de popor, din Crişana în Basarabia şi Maramures,
având o largă circulaţie în expresii şi zicători, care se bucură de şapte
accepţiuni diferite, are, după savanta părere a autorilor năstruşnicului
dicţionar, o vechime de numai zece veacuri în româneşte, sau şi mai
puţin, fiind preluat, pasă-mi-te, din limba bulgară, limbă ultrarecentă pe
scara istorică, vorbită iniţial de un grup minuscul undeva în sudul
Dunării, la o considerabilă depărtare de ţinuturile româneşti mai sus
amintite, cu care nu avea nici cel mai mic contact. Din capul locului, o
asemenea afirmaţie nu se poate susţine!

Substantivul SLOBODA

DEX adaugă definiţiei lui slobod din DLRM o a opta accepţiune:


8. sloboda (substantivat, f; în loc. adv.) Cu sloboda = fără bagaj, fără
greutate sau încărcătură5 . Este un detaliu important, pentru că subst.
svoboda din textele în limba slavă veche nu putea să se ivească fără un
model în româneşte, care e sloboda. Deşi azi substantivul feminin
sloboda e rar folosit, în pas cu declinul în uz a întregii familii a lui
slobod, e de presupus că în veacul al IX-lea sloboda era noţiunea pentru
care azi avem slobozenie. Interpretate corect şi fără patimă panslavă,
textele în vslb. sunt ajutoare preţioase în descifrarea tainelor evoluţiei
cuvintelor noastre. Numele comun svoboda, prevalent în multe limbi
slave, continuă pe sloboda românesc, azi aproape uitat.
Prima parte a pledoariei va demonstra că este cu neputinţă ca
slobod să fie originar din vreo limba slavă, ruinând acuzaţiile aduse
cuvântului nostru de filologia panslavistă, iar a doua parte va cerceta care
este dovada peremptorie care certifică naşterea în limba română a
termenului. După ce se va demonstra că este imposibil ca adjectivul
slobod să fi fost zămislit în orice altă limbă decât româna, ceea ce
exclude provenienţa sa din vreo limbă străină, se va cere absolvirea sa de
vina nedreaptă şi repunerea sa în drepturile multimilenare, ca şi
strănepoţii acelora care I-au conceput să se bucure de strădania

4 DEX, p. 1 026.
5 Ibidem.
Prigonitul cuvânt străbun slobod I I I

înţelepciunii celei străvechi. Vom conclude prin a afirma că acest cuvânt


este unul din diamantele limbii române care aduce mărturie a geniului
neîntrecut al strămoşilor noştri în făurirea noţiunilor abstracte.
Aducem şase obiecţiuni împotriva determinării oficiale şi întru
apărarea originii româneşti a lui slobod.

SLOBOD nu poate proveni dintr-o limbă recentă

1. Obiecţiunea ridicată de apartenenţa lui slobod la vocabularul


principal a/ limbii române

Slobod face parte din vocabularul principal al limbii române


ţărăneşti, care este, prin natura sa, stabil, coerent şi opac neologismelor.
Limba românească este vorbită de un neam sedentar care a creat
Civilizaţia Văii Dunării, având o zestre de cuvinte esenţiale care rezistă
mileniilor. Orice substituire sau adăugare la această mulţime-nucleu a
limbii se loveşte de o stavilă greu de trecut. Părerea că slobod a apărut
din neant acum doar câteva veacuri în limba aceasta bogată şi străveche
trebuia însoţită de o demonstraţie riguroasă. În afară de o superficială
ipoteză îmbrăţişată de propaganda oficială, o astfel de demonstraţie este
inexistentă. O vorbă atât de însemnată, cu înţelesuri adânci şi variate,
trebuia să fie prezentă în limba română şi înainte de veacul al X-lea, de
când sunt datări scrise de texte în bulgară, crezută de autorii DLRM
drept limba de provenienţă. Ipoteza oficială se poate întemeia pe doar
două explicaţii : ori că a fost o vorbă diferită în româneşte exprimând
sensurile de mai sus care a fost dizlocată de cea bulgărească, ori că n-a
fost niciodată o vorbă pe potrivă. Dacă a existat o vorbă ce a fost
dizlocată, alta decât slobod, care a fost aceea şi care au fost împrejurările
care au pricinuit moartea vorbei, căci un neam sedentar trebuia să aibă o
vorbă pentru noţiunea de liber? Nu avem nici un răspuns. Dacă n-a fost
niciodată un termen în limbă şi dacă slobod a trebuit să fie împrumutat de
români spre a se umple un gol în comunicare. cum au putut ei exprima .
atâtea concepte legate de a fila nu fi constrâns, fără să aibă cuvinte
adecvate în sutele de ani dinaintea apariţiei prea filozoficilor năvălitori?
Nici acestei întrebări, autorii DLRM/DEX nu oferă nici o argumentare.
Termenul de slobod e necesar în limbă, pentru că prin el se exprimă
condiţia ideală spre care aspiră orice individ şi prin extensiune orice
neam, mai ales când e lipsit de ea din pricina asupririi exercitate de alţii.
1 12 Lucian G . Costi

De-a lungul nefericitei sale istorii, neamul românesc a avut parte de


vremuri de obidă, lipsite de libertate. Ue la 1 06 e.n. până la 268 e.n.
(restaurarea regaliană-sulpiciană a Daciei Mari), o mare parte a neamului
era sub opresiune străină şi e de presupus că exista în comunicare o vorbă
care să exprime acea stare de fapt. Putem aplica acelaşi raţionament şi
pentru următoarele şase secole, când năvălirile s-au ţinut lanţ şi o parte a
neamului nu era slobod. Dacă vorba desemnând conceptul de liber
(presupunând că era alta decât slobod) exista până în veacul al IX-lea
e.n., când apar textele în v. sl. ce-l menţionează pe svobodi, ruda
deformată a lui slobod din acea limbă artificială, care ar fi fost
modalitatea prin care tot neamul ar fi preluat pe slobod de la un nou
agresor, lepădând slova precedentă cu acelaşi înţeles din limbă?
Filologii plătiţi de statul român pentru cercetări etimologice nu dau
nici o lămurire. Probabil că au socotit că vorba slobod nu sună latineşte,
nu e atestată în scris pentru că nici un document străvechi românesc nu a
supravieţuit loviturilor date nouă de istorie, şi atunci, din comoditate,
specialiştii au dat cu banul şi au publicat inepţia cu pricina. Să fie oare
cuvântul împrumutat din limba bulgarilor? Cum o fi aj uns acolo?
Provenea oare din limba bulgară originală, soră cu ciuvaşa, ori din limba
sclavinilor pripăşiţi în Balcani din nord-estul peribaltic care au dominat
politic pe locuitorii fostei Moesii romane? Ambele variante trebuiau
verificate. Un atare studiu lipseşte. Nu era mai folositor să fie analizată şi
varianta: din română în bulgară?

2. Obiecţiunea dată de evoluţia firească de la simplu la complex

Filologia actuală a început să admită că parcursul istoric al


evoluţiei cuvintelor a trecut printr-o fază iniţială simplă, după care, în
special în perioada antică (de pildă în latină şi gr. v. ), s-au adăugat
cuvintelor felurite particule pe poziţie de sufix şi prefix, care au
complicat termenul. Altfel spus, în timpuri îndepărtate, limba populară a
preferat monosilabele, din care au evoluat termenii plurisilabici, în linie
cu logica devenirii de la simplu la complex. De pildă, se admite azi că nu
foc derivă din foc-us, ci foc-us latinesc este o complicare a termenului
simplu, monosilabic din latina rustică, foc, regăsit în româneşte până în
zilele noastre. Această constatare, care schimbă din temelii modul de a
vedea evoluţia lingvistică, se verifică prin existenţa şi azi a termenului
simplu, monosilabic, nu numai în limbi înrudite din familia romanică, ci
Prigonitul cuvânt străbun slobod 1 13

şi într-o limbă care s-a despărţit de limbile continentale cu mult timp în


urmă, engleza. Acolo avem fog, acelaşi morfem foc cu modificare de
consoană, de la c surd la g sonor, şi cu alunecare semantică, de la
noţiunea de foc la efectul focului, anume fumul degajat de foc, fog,
asemuit apoi cu ceaţa deasă din zona septentrională a Europei.
Pronunţarea consoanei finale a morfemului, fie în varianta surdă, fie în
cea sonoră, nu este neobişnuită: în româna străveche s-a petrecut acelaşi
fenomen, dovadă că rostim og-eac, og-linda, unde morfemul oscilează
între -oc şi -og, la fel fue-go în sp., saufuo-co în it. , rostit uneori fuogo6.
Folosind principiul regresiunii din analiza matematică, reiese că
monosilaba foc are o vechime cel puţin egală cu mileniile care au trecut
de la despărţirea grupului care s-a stabilit în cele din urmă în insulele
britanice. Este acum limpede că foc precede pe foc-us cu câteva milenii
bune. Acelaşi raţionament este valabil în cazul termenului nostru slobod.
Ca urmare, etimologia oficială care afirmă originea lui slobod din bg.
sloboden este de la bun început vulnerabilă, deoarece termenul din limba
neoslavă are adăugat un sufix -en în plus faţă de vorba românească, deci
sloboden se trădează a fi mai recent. În limba română slobod este adj ectiv
la masculin singular şi se prezintă sub cea mai simplă formă, în vreme ce
în bulgară el poartă în plus o marcă de adjectiv, anume sufixul -en,
dovadă sigură că vorba slobod nu a fost înţeleasă acolo ca adjectiv, ci ca
o noţiune oarecare ce trebuia adjectivizată printr-o desinenţă tipică
adjectivelor în limbile slave. Slobod e cuvântul mai simplu, sloboden e
cel care e mai complicat, repetând inutil calitatea sa de adjectiv pe care
vorba românească o conţine într'însa. Direcţia istorică de împrumut e
opusă celei afirmate de autorii DLRM, şi anume e din română în bulgară.
Urmând logica ipotezei oficiale, dacă româna ar fi preluat cuvântul din
bulgară, trebuia în mod necesar să zicem la fel ca în acea limbă, adică
sloboden, întrucât, dacă era aşa, oricum noi nu înţelegeam ce voia să zică
vorba străină şi nu ar fi existat niciun motiv să fie lepădată particula
finală -en, percepută ca parte intrinsecă a cuvântului şi fără vreun sens în
română. În realitate, se va vedea că românii au avut în vremuri arhaice o
idee clară asupra celor trei particule reunite ale lui sl-ob-od, deci
înţelegeau precis ce le sugerează vorba lor. Orice limbă străină receptoare

6 Alternanţa og- 1- oc există în arhaice toponime româneşti, de pildă în Oceacov, nume


românesc, nu sclavin! Judeţul Oceac-ov din Transnistria, provincie a Regatului
României între 1 94 1 şi 1 944 reţine rostirea arhaică a morfemului, cu oc, nu cu og,
însemnând ţinutul cu ogeacuri.
1 14 Lucian G . Costi

putea să priceapă vorba numai luată în ansamblu şi explicată în context,


dar nu avea cum să descifreze ce anume defineşte fiecare morfem, adică
fiecare particulă cu sens constitutivă, acest procedeu fiind posibil numai
şi numai la mama zămislitoare, româna. Nimeni nu poate explica sumar
în vreo limbă străină cum se rezolvă un rebus anagramat sau un
monoverb alcătuit în româneşte. Acest lucru e valabil în tălmăcirea
construcţiilor savante din orice limbă într-alta. Ca să explici unui vorbitor
de limbă engleză proverbul latinesc amore, more, ore, re probantur
amicitiae sau construcţia simetrică sator arepo tenet opera rotas îţi
trebuie multă răbdare şi oricum, subtilităţile limbii nu vor fi înţelese pe
deplin. Vom nota că în bulgară nu există nici un fel de combinaţie de
particule care să ne dea vreo soluţie asupra definiţiei cuvântului
sloboden; acolo e pur şi simplu o înşiruire de opt sunete care apar din cer
şi nu au o noimă interioară.

3. Obiecţiunea asupra etimonului găsit de DLRM, care este incorect citat

Dacă verificăm afirmaţia din DLRM avem parte de o surpriză. În


bulgară nu se zice sloboden, ci se spune svoboden, cu v după s , nu cu 1;
pronunţarea sloboden este rară şi ieşită din uz. Etimologii ar fi trebuit să
explice de ce bulgarii au alt cuvânt azi, de ce au renunţat la sloboden, şi
cum I-ar fi putut transfera întregii limbi române, când nici ei nu erau
siguri de acel termen, dovadă că nu-l întrebuinţează. Etimologia notată în
DLRM se sprijină pe o dezinformaţie şi este din capul locului
inacceptabilă.

4. Obiecţiunea ridicată de caracterul arhaic al perechii substantiv - verb


(sloboda - a slobozi) din româneşte faţă de caracterul de neologism din
limbile slave al perechii corespunzătoare

De la adjectivul slobod porneşte familia sa care cuprinde verbul a


slobozi, slobozire, adverbul slobod, substantivele slobozie, slobozenie,
sloboda şi slobozitor, conferind lui slobod statutul de cuvânt important ce
face parte din vocabularul principal al limbii româneşti ţărăneşti.
Folosind notaţia din algebră, elementele acestei familii pot fi scrise sub
forma unei mulţimi:
Prigonitul cuvânt străbun slobod 1 15

Mulţimea S Pornită de la SLOBOD

S = { a 1 slobod; a 2
= = sloboda; a 3 = a slobozi; a4 = slobozitor; as

= slobozie; a 6 = slobozenie; a 1 = slobozit}

În mulţimea S există perechea formată din substantivul a2 = sloboda şi


verbul corespunzător a 3 = a slobozi. Aici apare o anomalie de natură
sintactică care ne va dărui un argument imbatabil împotriva ipotezei
dogmatice. Anomalia apare în felul cum e construită perechea substantiv
- verb şi care e tipică limbii româneşti. Substantivul sloboda este de gen
feminin de declinarea a I-a cu terminaţia -a, dar verbul derivat direct de
la el, a slobozi, este de conjugarea a IV -a, cu terminaţia -i. În mod
normal, verbul trebuia să aibă aceeaşi terminaţie ca substantivul, deci să
fie de conj ugarea a I-a, nu de conjugarea a IV-a. În pledoaria pentru
apărarea originii româneşti a termenilor ispita - izbava, am discutat
despre tendinţa unor substantive abstracte româneşti folosite mai ales în
limbaj ul religios să etaleze această trăsătură: deşi substantivul este
feminin terminat în -a, verbul corespunzător nu e de conjugarea a I-a cu
terminaţia tot în -a, cum ne-am aştepta, ci de conjugarea a IV -a cu
terminaţia în -i. De pildă, există perechile ispită - a ispiti, izbavă - a izbăvi,
iscoadă - a iscodi, izvoadă - a izvodi, zăbavă - a zăbovi, vorbă - a vorbi,
şcoală - a şcoli, prigoană - a prigoni, dovadă - a dovedi, slavă - a slăv;7.
O explicaţie a acestei curioase transformări nu a fost dată încă. Dar
această divergenţă ce apare sistematic în multe cuvinte româneşti arhaice,
greşit calificate ca împrumuturi, ne ajută să discernem care e limba
donatoare unde se petrece un anume proces intern, care totuşi apare ca
o abatere de la regulă, spre deosebire de limba receptoare, care pierde
rafinamentele şi anulează excepţiile, pentru că nu le-a înţeles
mecanismul de construcţie iniţial.
Dacă termenul nostru ar fi fost preluat din vslb., substantivului
sloboda trebuia să-i corespundă verbul a sloboda, nicidecum a slobozi,
care este de conjugarea a IV -a. S-a arătat în alte pledoarii că în general
verbele având terminaţia infinitivului lung în -ire au o mare vechime în
limbă şi denotă o trăsătură arhaică. Excepţia aceasta de natură gramaticală

7 Procedeul discutat este folosit exclusiv în limba română arhaică. Toate cuvintele listate sunt
de origine străveche românească, anterioare năvălirii sclavinilor, obârşia lor fiind verificată şi
prin alte metode etimologice, cum ar fi construcţia internă din morfeme cu înţeles, paralela cu
alte limbi ariene, ori prezenţa în limbile vedică şi sanscrită. A se vedea pledoariile respective.
1 16 Lucian G . Costi

este proprie limbii româneşti şi nu se regăseşte în limbile slave. Nu o are nici


vslb., nici bulgara, crezută de DLRM ca limba de unde româna ar fi
împrumutat pe slobod. În bulgară se continuă aceeaşi construcţie ca în vslb.
De pildă, în cea mai veche atestare a termenilor similari cu cei din română,
în textele în vslb., există perechea svoboda - svoboidati, cu varianta
svoboda - svobaidati (ML, p. 827). În ambele cazuri, în textele în vslb.
terminaţia verbului concordă perfect cu cea a substantivului, tema
infinitivală fiind în vslb. -ati, cu vocala a, nu desinenţa -iti având vocala
i. Care e limba donatoare şi care e cea receptoare, româna care prezintă o
anomalie, sau vslb., care are o derivare regulată? Excepţia cu pricina e
doar în româneşte, ceea ce dovedeşte că nu slava veche a născut termenii.
Dacă româna ar fi preluat perechea respectivă din vslb., prin bulgară,
cum se pretinde dogmatic, nu ar fi fost niciun motiv ca să apară o
schimbare de natură gramaticală în tratamentul verbului. Ar fi fost copiat
identic celui din vslb. cu desinenţa -a. Anomalia din română atestă că nu
româna a copiat perechea substantiv-verb din limba vslb., ci vslb. nu a
priceput logica excepţiei din română şi a " corectat greşeala" , traversând
verbul la conjugarea regulată în -ati, în care intră neologismele în acea
limbă, corespunzând conjugării a 1-a româneşti. În română, această
anomalie în derivare se observă în circa 80 de cuvinte arhaice, catalogate
oficial ba latine, ba slave, ba necunoscute, probă a bâjbâielilor oficiale şi
în fond a superficialităţii cu care e tratată limba multimilenară
românească; de exemplu: mâna - a mânui, sila - a sili, mila - a mitui.

5. Obiecţiunea discrepanţelor in limbile slave asupra termenului ce


corespunde lui slobod

O altă obiecţiune împotriva părerii dogmatice se întemeiază pe


numeroasele divergenţe ce există între limbile grupului slav cu privire la
folosirea acestui termen. În limbile slave actuale apar cuvinte diferite
care exprimă conceptul de liber şi apar discrepanţe în ceea ce priveşte
utilizarea termenilor similari cu slobod în funcţie de tipul de parte de
vorbire în fiecare grai. Lipsa unui tratament unitar şi neconcordanţele
semantice dau indicii preţioase asupra paternităţii lui slobod în afara
grupului lingvistic slav. Vom cerceta cum e folosit termenul pentru
conceptul de slobod ca adjectiv, nume predicativ, adverb, substantiv şi verb
în cele zece limbi ale grupului slav. Fiecare exprimare diferită pentru slobod
e urmată de o literă mare, de la A la E, desenmând tema utilizată.
Prigonitul cuvânt străbun slobod 1 17

Transcrierea fonetică în româneşte a literelor sclavine este dată la note.


În poziţie adj ectivală, ca de pildă în sintagma om slobod:

Grupul sclavin răsăritean


svobodnâj celovek (rs.) (A)
voljnâ calavek (blrs.) (C)
voljna ljudina (ucr.) (C)
Grupul sclavin apusean
svobodny clovek (ceh.) (A)
svobodny clovek (slvc.) (A)
wolny czlowiek (pol.) (C)
Grupul neoslav
svoboden covek (bg.) (A)
slobodan covek (sb) (B)
slobodan covjek (crt.) (B)
svoboden clovek (slvn) (A)

În poziţie de nume predicativ, ca de pildă în sintagma omul acesta


e slobod:

Grupul sclavin răsăritean


Etot celovek svoboden (rs.) (A)
Geti calavek svabodnâ (blrs.) (A)
Cej ljudina viljna (ucr.) (C)
Grupul sclavin apusean
Tenta muije zdarma (ceh.) (D)
Tenta muije zadarmo (slvc.) (D)
Ten czlowiekjest wolny (pol.) (C)
Grupul neoslav
Tozi covekje svoboden (bg.) (A)
Ovaj covekje slobodan (sb.) (B)
Ovaj covekje slobodan (crt.) (B)
Ta clovekje prost (slvn.) (E)

În poziţie de adverb, ca de pildă în sintagma vorbeşte slobod:

Grupul sclavin răsăritean


on govorit svobodno (rs.) (A)
1 18 Lucian G. Costi

en kaia svabodna (blrs.) (A)


vin govoritj viljno (ucr.) (C)
Grupul sclavin apusean
mluvi svobodne (ceh.) (A)
hovori slobodne (slvc.) (B)
m6wi swobodnie (pol.) (A)
Grupul neoslav
toj govori svobodno (bg.) (A)
on slobodno govori (sb.) (B)
on govori slobodno ( crt.) (B)
govori svobodno (slvn.) (A)

În poziţie de substantiv, ca de pildă pentru conceptul de libertate,


unde româneasca are azi substantivul slobozenie (plecat de la slobod):

Grupul sclavin răsăritean


svoboda (rs.) (A)
svaboda (blrs.) (A)
svoboda (ucr.) (A)
Grupul sclavin apusean
svoboda (ceh.) (A)
sloboda (slvc.) (B)
wolnoSf: (pol.) (C)
Grupul neoslav
svoboda (bg.) (A)
sloboda (sb.) (B)
sloboda (crt.) (B)
svoboda (slvn.) (A)

În poziţie de verb; pentru slobozeşte, aflat de pildă în sintagma


Regele slobozeşte pe robi, se spune:

Grupul sclavin răsăritean


Car} osvoboidaet rabov (rs.) (A)
Car vîzvaljae raboj (blrs.) (C)
Car zviljnjae rabiv (ucr.) (C)
Grupul sclavin apusean
Kral osvobozuje otroky (ceh.) (A)
Prigonitul cuvânt străbun slobod 1 19

Kral oslobodzuje otrokmi (slvc.) (B)


Kr6l uwalma niewolnikow (pol.) (C)
Grupul neoslav
Carjat osvoboidava robite (bg.) (A)
Kralj as/obadia robove (sb.) (B)
Kralj oslobaăa robove (crt.) (B)
Kralj osvobodi suinje (slvn.) (A)

Pe ansamblul celor zece limbi ale grupului, distingem cinci rădăcini


diferite folosite pentru aceeaşi noţiune: svobod- (A), slobod- (B), voln- cu
varianta viln- (C), zadarm- cu varianta zdarm- (D), prost (E). Frecvenţele
întrebuinţărilor lor calculate în cele 50 de cazuri sunt:
svobod- (A) 48%
slobod- (B) 26%
voln- sau varianta viln- (C) 20%
zadarm- sau varianta zdarm- (D) 4%
prost (E) 2o/o

În toate aceste exemple, ponderea cea mai mare o are tema svobod- (A),
temă preluată pe cale cultă din limba vslb. Pe locul doi ca pondere în
folosire e tema slobod- (B), preluată în limbile noilor veniţi direct din
româna populară care se vorbea din Dalmaţia până în Carpaţii ce azi
aparţin Slovaciei. Temele C, D, E nu au nicio corelaţie cu slobod
românesc şi alcătuiesc laolaltă o pătrime din modul de exprimare al
conceptului liber în graiurile sclavine. Statistic, pe ansamblul lor,
graiurile acestui grup lingvistic utilizează un cuvânt corelat direct cu
slobod în numai 26% şi corelat distant (svobod faţă de slobod) în doar
48% din exprimările diferite gramatical. Concluziile date de studiul
statistic al utilizării pe categorii gramaticale al lui svobod-lslobod- în
limbile sclavine nu sunt favorabile ipotezei oficiale ce susţine obârşia
"
" slavă a lui slobod, pentru că un grup de limbi foarte recente pe scara
istorică trebuia să folosească unitar acelaşi termen, dacă el ar fi fost
conceput în interiorul acelui grup. Aşa ceva nu se întâmplă.
Notăm totodată următoarele divergenţe nu numai între limbile slave,
ci şi în interiorul fiecărei limbi slave, unde nu există consecvenţă şi coerenţă
în utilizarea aceluiaşi cuvânt pentru noţiunea de liber în diversele ipostaze de
parte de vorbire: pentru adjectivul slobod, cinci limbi folosesc tema de la
svobod-, trei limbi pleacă de la voln-, două de la slobod-; pentru acelaşi
1 20 Lucian G . Costi

slobod cu valoare de nume predicativ, trei pleacă de la tema svobod-, două


de la tema voln-, viln-, două de la tema zadarm-, două de la tema slobod-,
una de la tema prost; pentru slobod adverbial, şase folosesc tema svobod-,
trei folosesc tema slobod-, una foloseşte tema viljn-; pentru slobozenie,
substantiv, şase folosesc tema svobod-, trei au tema slobod- şi una are tema
woln-, pentru verb patru folosesc tema osvobod-, trei au tema oslobod- şi trei
au tema wal- cu variantele vizvalj, zviljnj, uwalma. Această variabilitate
internă este semnificativă. Doar patru limbi întrebuinţează aceeaşi temă
pentru a exprima cuvântul în cele cinci ipostaze de parte de vorbire, anume
rusa şi bg., cu tema svobod-, sb. şi crt. cu tema slobod. Celelalte şase limbi
folosesc cuvinte total diferite în cel puţin una din ipostaze. Slovena,
menţionată de Miklosich că foloseşte slobod, are de fapt svobod, dovadă că
în dicţionarele renumite se strecoară greşeli.
În schimb, observăm persistenţa în româna ţărănească a unei singure
teme în toate ipostazele de parte de vorbire, anume slobod fie că e adjectiv,
nume predicativ, adverb, substantiv sau verb. Limbile slave au o variabilitate
aparent inexplicabilă pentru limbi despărţite de puţină vreme. Afirmăm că
limba română dovedeşte o mare vechime prin statornicia cu care foloseşte
aceeaşi temă pentru un acelaşi concept în orice situaţie gramaticală şi că acest
fenomen e rezultatul zămislirii interne a lui slobod, care îndeplineşte atât
condiţia necesară cât şi cea suficientă spre a exprima plenar conceptul, ceea ce
exclude orice sinonimie perfectă cu vreun alt termen, pentru că nimic nu putea
spune mai mult decât condensata vorbă slobod.
Toate limbile romanice apusene întrebuinţează tema liber-, libr- din
latină, în toate situaţiile sintactice. Faptul că româna foloseşte alt termen faţă
de toate limbile apusene surori se explică prin vechimea mai mare a
termenului în limba noastră, care pleacă de la morfeme arhaice, aşa cum se va
arăta; româna nu avea nevoie să împrumute alt cuvânt din latină în perioada
de contact între sec. II-VI e.n., când deja avea unul foarte bine conturat.

6. Obiecţiunea ridicată de ordinea naturală a apariţiei şi evoluţiei


cuvântului. Care e cuvântul cheie care se naşte primul şi cărei părţi de
vorbire îi aparţine el?

Conceptul în sine de slobod este acela al unei însuşiri, al unei


calităţi, prin urmare e firesc să avem cuvântul de bază, care s-a inventat
primul şi de la care se nasc toţi derivaţii, pe poziţie iniţială de adjectiv
ca parte de vorbire în limba generatoare. În limba română, acest principiu
Prigonitul cuvânt străbun slobod 121

este respectat. Într-adevăr, slobod e vorba primară şi e adjectiv în


română. De la acest adjectiv se clădeşte orice derivat, fie că e verb,
adverb, nume predicativ sau substantiv. Dimpotrivă, filologia panslavă
pleca de la convingerea că substantivul abstract svoboda este temelia
familiei de cuvinte, ceea ce e o greşeală de logică, pentru simplul motiv
că primul nivel de abstractizare, când se zămislea întâia oară termenul
corespunzător, trebuia să oglindească o calitate direct legată de fiinţa
umană. Abia apoi apare nevoia pentru al doilea nivel de abstractizare,
acela al noţiunii de libertate în general, şi e cât se poate de firesc să
vedem reflectată această evoluţie a gândirii în cuvintele limbii, pe linia
de la simplu spre complex. În mod natural, trebuia să apară întâi
adjectivul, ca mai apoi de la acesta să derive substantivul. Româna
reflectă această secvenţă logică evolutivă când îşi construieşte
substantivul, adăugând adjectivului o desinenţă care marchează
funcţiunea derivată, tardivă, de substantiv abstract: slobod � slobod-a,
sau slobod � sloboz-enie. În situaţii similare, limba română procedează la
fel, ca de pildă: slab � slăbiciune, amar � amărăciune, mut � mu[enie,
unde substantivele abstracte se clădesc firesc prin adăugare de sufixe la
adjectivele temelie, născocite primele. La fel în latină, de la adj . liber, -a, -um,
se clădeşte subst. liber-las. Limbile germanice respectă aceeaşi ordine
naturală: germ. frei - frei-heit, engl. free - free-dom. În schimb, în
limbile neoslave şi slave, procesul este pe de-a' ndoaselea, lipindu-se
temei substantivului o desinenţă adjectivală (-en, sau -nii): de pildă în bg.
există svoboda � svoboden, la fel în rusă svoboda � svobodnii, ceea ce
trădează o alcătuire recentă, livrească, pornind-se de la substantivul
abstract libertate către adjectivul liber, cu un grad inferior de
abstractizare. Încălcarea acestui principiu natural de derivare confirmă că
termenii ce definesc conceptul de libertate nu sunt născuţi în limbile
slave, ci sunt împrumutaţi. Filologia panslavistă stabilea etimologia
reproducând fidel fenomenul inversiunii ordinii evolutive din limbile
slave, unde peste tot termenul de plecare e substantivul abstract, fără să
realizeze că astfel oferea un argument zdrobitor împotriva părerii că
acolo s-a zămislit prima oară cuvântul.
Cea mai veche menţionare a adjectivului slobod nu este în bg., ci în
textele din vslb., unde stă scris sub forma svobodf cu o ciudată modificare
consonantică de la sl- la sv-. Ca urmare, vom investiga ipoteza oficială în
profunzime spre a verifica dacă termenul a putut fi zămislit în vslb. şi
continuat apoi în bg., de unde se pretinde că a trecut în româneşte.
1 22 Lucian G. Costi

Prescurtări

adj . adj ectiv


adv. adverb
bg. bulgara
blrs. limba bielorusa
ceh. ceha
crt. limba croata
DEX Dicţionarul explicativ al limbii române
DLRM Dicţionarul limbii romîne moderne
engl. engleza
e.n. era noastră
expr. expresie
fr. franceza
germ. germana
gr.v. greaca veche
it. italiana
lat. latina
ML Lexiconul lui Miklosich, vezi Bibliografie
nsl. neo-slovena
NŞLR Noua Şcoală de Lingvistică Românească
PFC particulă fundamentală de construcţie, monosilabă cu sens ce stă la baza de
cuvinte noi
p. pagina
pol. poloneza
pop. popular
prep. prepoziţie
refl . reflexiv
rom. româna
sb. limba sârba
s.f. substantiv feminin
slvc. s lovac a
slvn. slovena
s.m. substantiv masculin
s.n. substantiv neutru
sp. spaniola
subst. substantiv
tranz. tranzitiv
ucr. ucraineana
vb. verb
v. si. vechea slavă, ori vslb.
vslb. vechea slavă bisericească, termen care desemnează aceeaşi limbă v.sl. Este
denumirea preferată în lumea de limbă engleză, unde se spune 0/d Church Slavonic.
Prigonitul cuvânt străbun slobod 1 23

Pronunţarea semnelor folosite pentru limbile sclavine


c ca grupul ci în baei
cz ca grupul ci în baei
e ca ie din piedică
i scurt, ca în munţi
j i semivocal ic ca i din iacă
1 similar cu w englez, sau u semivocalic din "noua"
sz ş
s ş
u ă scurt
z j din jar
t j din jar

Bibliografie

Dr. Cueşdean, Lucian 1., Sistemul sumerian al limbii române, Bucureşti,


Editura Orfeu 2000, 200 1 .
Dr. Cueşdean, Lucian 1., Româna, limba vechii Europe, Bucureşti, Editura
Solif, 2006.
*** Dicţionarul limbii romîne moderne, Bucureşti, Editura Academiei
Republicii Populare Romîne, 1 958, 96 1 p. (DLRM)
* * * Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, Editura Academiei,

Ed. a 2-a, rev., 20 1 2. (DEX)


Gheorghe, Gabriel, Î n vechime, Franţa a fost românofonă, Getica, Tom 1 , nr.
1 -2, Bucureşti, Editura Gândirea, 1 992.
Gheorghe, Gabriel, Studii de cultură şi civilizaţie românească, Bucureşti,
Editura Fundaţiei Gândirea, 200 1 .
Webster, Noah, Webster's Universal Dictionary of the English Language,
voi II, Cleve1and, The World Syndicate Publishing Company, 1 936.
Kluge, Friedrich, An Etymological Dictionary of the German Language , 4111
Edition, London, George Beii & Sons, 1 89 1 .
M ihăilă, G., Contribuţii la etimologia limbii române, Bucureşti, Editura
Univers Enciclopedic, 2002.
Miklosich, Franz, Lexicon palaeoslovenico-graeco-latinum, Emendatum Auctum,
Vindobonae Gulielmus Braumueller, 1 862- 1 865, 1 205 pagini. (ML)
Brachet, Auguste, Dictionnaire etymologique de la langue fran�aise, Paris,
B ibliotheque d'education, 1 868.
DOAMNA NEAGA*. LA 1 6 ANI DIN CISLĂUL BUZĂULUI PE
TRONUL ŢĂRII R OMÂNEŞTI

Eugen-Marius Constantinescu

La Princesse Neaga. A 1 6 ans de Cislău de Buzău


sur le trone de Valachie

Resume: Dans cet article l 'auteur trate la personalite de la Princesse


Neaga, l 'epouse de M ihnea neme et le mere adoptive de Radu M ihnea. Nee â
Cisl[u (dep. de Buzău) et dvenue l'epuse de voi'vode de Yalachie, la Princesse
Neaga maintenera permanent le lieu avec terres natales, elle fait ici des
donations pour eglises. Afin de de sa vie, elle se retire en zone natale.
Mots cles: Princesse, Cislău, M ihnea ueme, donations

În Evul Mediu, de departe cel mai important personaj ridicat din


Cislău 1 Buzău a fost Doamna Neaga, soţia domnitorului Mihnea al II-lea,
cel care, după ultima domnie, a trecut la islamism, fiind cunoscut şi sub
numele de Mihnea Turcitul.
Când tatăl lui Mihnea, Alexandru Mircea ( 1 4 ian. 1 568-30 apr.
1 574; mai 1 574-27/28 sept. 1 577), moare fulgerător (otrăvit?) în 1 577,

• Într-o altă formă, extinsă, acest studiu a fost publicat în serial în revista Origini, editată
şi tipărită de Fundaţia "Origini carpatice" Buzău.
1 De-a lungul timpului, din Cislăul Buzăului s-au ridicat personalităţi de seamă ale vieţii
politice, sociale şi culturale româneşti. Vlaicu clucer, tatăl Doamnei Neaga; Vlaicu vistierul,
bunicul dinspre tată al Neagăi; Neaga vomiceasa, mătuşa după tată a Doamnei Neaga,
căsătorită cu Mitrea vornicul (ctitorul bisericii Sf. Gheorghe Vechi din Bucureşti), după care
i se spunea Mitroaica, străbunica familiilor Mitroiu de astăzi din Cislău; Doamna Rada,
mătuşă după tată a Doamnei Neaga, soţia lui Vlad Vintilă voievod, ctitorul cetăţii şi bisericii
de la Vintilă Vodă (circa 1 480), care era fiul natural al lui Radu cel Mare, cel ce a înfiinţat
Episcopia Buzăului; Arghira, soţia lui Radu Mihnea voievod, fiul adoptiv al Doamnei
Neaga, sunt doar câteva din personajele legate de Cislău care au marcat viaţa politică a Ţării
Româneşti în secolele XVI-XVII. Peste vremi, s-au ridicat Neagu Benescu ( 1 820-1 896),
născut la Cislău, preot în satul Domniţa din fostul judeţ Râmnicu Sărat, deputat al ţăranilor
pontaşilclăcaşi şi preşedinte al Comisiei Împroprietăririi în 'timpul Revoluţiei de la 1 848;
Nicolae Tăutu ( 1 9 1 9- 1 972), poet, prozator şi dramaturg, al cărui nume îl poartă Biblioteca
comunală Cislău; Ştefan Sileanu, născut la 1 5 noiembrie 1 939 în Cislău, actor şi pictor cu
studii de specialitate; Nicolae Gâlmeanu, născut la 9 august 1 946, la Scărişoara; Dumitru
Mitroiu, născut la 28 februarie 1 958 în Cislău, institutor, primar al comunei Cislău din 1 992.
Doamna Neaga. La 1 6 ani din Cislăul Buzăului pe tronul Ţării Româneşti 1 25

mama sa, 2 o femeie aprigă, îl suie pe copilul Mihnea pe tronul Ţării


Româneşti, iar turcii îl confirmă domn la numai I l ani . Era, deci, născut
în 1 566. Mihnea al II-lea, fiul lui Alexandru Mircea voievod, era nepotul
lui Mircea Ciobanul voievod ( 1 7 mart. 1 545- 1 6 nov, 1 5 52; 1 1 mai 1 5 53-
28 febr. 1 5 54; ian. 1 558-2 1 sept. 1 5 59), care era fiul lui Radu Călugărul
voievod (sept- 1 6 nov. 1 48 1 ; 23 mart. 1 482-sept. 1 495, fratele lui Vlad
Ţepeş), străbunicul lui Mihnea, toţi de pământ din Buzău.
Ajuns domn, Mihnea al II-lea (27/28 sept. 1 577-iul. 1 583; 1 6 apr.
1 585- 1 9 mai 1 59 1 ) îşi alege, ca şi tatăl său, mare postelnic 3 pe Stoica de
la Cislău, om de mare încredere, cel mai apropiat sfetnic, pe care îl
cunoştea din pruncie. Acest Stoica sau Stoichiţă era unchiul jupâniţei
Neaga şi el i-a recomandat-o pe nepoata sa nevârstnicului domnitor
pentru căsătorie.
În anul 1 5 82 Mihnea al II -lea se căsătoreşte cu j upâniţa Neaga,
fiica clucerului4 Vlaicu din Rumceani/Runceni Cislău şi a j upânesei
Anca. Prin căsătoria cu jupâniţa Neaga, Mihnea al II-lea devine şi el o
personalitate a Cislăului, şi nu fără temei. Bunicul său, Mircea Ciobanul
Voievod, cel căsătorit cu Doamna Chiajna, apriga fiică a lui Petru Rareş,

2 Doamna Ecaterina, soţia lui Alexandru al I I-lea Mircea, era născută Salvaressi, cu
importante rude la Constantinopole şi Veneţia
3 Marele postelnic, stratornic, cubicularius - dregător de curte, membru al Sfatului
domnesc; avea în grijă odaia de culcare şi patul domnului; era "paznicul iatacului domnesc",
putând intra oricând la domn. Pregătea audienţele la domn, deci trebuia să cunoască limbi
străine, fiind numit şi "tălmaci de limbi străine" . Mijlocea între domn şi dregători, primind
de la aceştia bani sau ocine; avea drept de a-i judeca pe curteni; răspundea de protocolul
curţii. Chema dregătorii numiţi în funcţii şi le înmâna caftanul, primind taxe de la aceştia. Cu
timpul a devenit un fel de ministru al trebilor din afară: ţinea corespondenta domnului cu
Poarta şi cu paşalele din serhaturi (provinciile Imperiului Otoman). Avea subaltemi
postelnici şi postelnicei. În Ţ.R. i se mai spunea şi stratornic. Postelnic era cel mai răspândit
titlu onorific, fiind purtat de fii de boieri de mici. Vezi şi Ov. Sachelarie, N. Stoicescu,
Instituţii feudale din Ţările Române. Dicţionar, p. 3 7 1 -372.
4 Clucerul, marele clucer sau chelar, membru al Sfatului domnesc, al şaselea în ierarhia
feudală; aproviziona Curtea domnească cu grâu, vin şi alte alimente, pentru Curte şi
pentru oaspeţi; strângea zeciuiala cuvenită domnului din grâu. Avea subalterni cluceri
de j itniţă sau j itniceri care strângeau, păstrau şi distribuiau cereale le după necesităţi, 2
cluceri de arie, 1 clucer de pivniţă. J itnicerul era sluj başul care răspundea de j itniţă ­
hambarul cu grâne; el avea subalterni al II-lea şi al I I I-lea j itnicer, cămăraşul de j itniţă,
diecii de j itniţă. Atribuţiile lui au fost preluate de marele clucer. Veniturile clucerului
proveneau din merticul pâinii - măsură şi denumire a unor dări percepute în natură şi
din cumpărarea grâului pentru Curte. Participa la Divanul domnesc şi la judecătoria
veliţi lor boieri. V. şi Ov. Sachelarie, N. Stoicescu, Instituţii feudale , p. 1 07- 1 08.
...
1 26 Eugen-Marius Constantinescu

ctitorise în 1 53 6 biserica şi mânăstirea Cârnu, aflată la numai un ceas de


urcuş din Cislău spre Vârful Măguricea, unde avea o moştenire de la
strămoşii săi. 5 Continuînd tradiţia strămoşească, Mihnea al II-lea şi
doamna sa, la 1 5 89 refac în piatră biserica de lemn a mânăstirii
Aninoasa, moştenire din moşi-strămoşi a Doamnei Neaga.
Prin înrudirea bunicului ei Vlad vistiernicul, tatăl Doamnei Rada,
soţia lui Vlad Vintilă Vodă ( 1 8 sept. 1 532- 1 011 1 iunie 1 535), din neamul
lui Radu Braga, cu moşii în zona Mânzăleşti-Lopătari, domn ridicat pe
tronul Ţării Româneşti de boierii buzoieni, despre care Nicolae Iorga
spunea să erau " . . .puternici şi ambiţioşi . . . Prin boierii de Buzău se fac şi
se răstoarnă domnii în anumite timpuri ale veacului de pretendenţi la tron
al XVI-lea . . . " , jupâniţa Neaga avea în vene un strop de sânge domnesc.
Prin Vlad Vintilă voievod, ctitorul de la Vintilă Vodă (circa 1 480), care
era fiul natural lui Radu cel Mare (81 1 5 sept. 1 495-apr. 1 508), cel ce a
înfiinţat Episcopia Buzăului, Doamna Neaga era rudă directă cu marii
domni ai Ţării Româneşti. Botezată după bunica 6 şi străbunica 7 dinspre

5 B iserică pe care Mircea Ciobanul o consolidează în 1 542, o înzestrează şi o p ictează în


1 546, când era deja căsătorit cu Doamna Chiajna. Astfel, un document datat 1 3 aprilie
1 649, al lui Gheorma, mare ban al Craiovei, cu privire la închinarea Schitului Cârnu la
Mînăstirea Căldăruşani, atestă căci "fost-au domnească a doamnei Mirc ioaiei această
mănăstire făcută de ei " .
6 . Căreia, la 20 noiembrie 1 55617065, print-un hrisov emis în Bucureşti, Pătraşcu cel Bun

voievod îi întăreşte ,jupanitei Neaga din Rumceni, ca să-i fie un sat anume Cislăul, partea ei
toată, pentm că îi este veche şi dreaptă ocină şi dedină. Şi la împărtirea cu fii i ei, înaintea
domniei mele, mai întâi şi-au luat ea înseşi acest sat, ca să stăpânească singură acel mai sus
spus sat şi nimeni să nu aibă amestec cu acel sat, ci ea singură să fie volnică a-1 da cui va
vrea. Iar apoi, a venit însăşi jupanita Neaga înaintea domniei mele şi cu fiul său Vlaicul
cluceml, de i-a dat acest mai sus scris sat, Cislăul tot, cât este partea ei, înaintea domniei
mele şi înaintea tuturor cinstiti lor dregători ai domniei mele, pentru cinstea cu care a cinstit-o
Vlaicul şi a tinut-o şi a hrănit-o prin tări străine, iar ceilalti frati ai lui Vlaicul să nu aibă nici
un amestec în acel sat, pentru că ea singură a lăsat şi a întocmit cu gura ei înaintea domniei
mele şi le-a împărtit ea singură averile ei şi le-a întocmit dinaintea domniei mele" . DRH, B.
Ţ.R., veac XVI, voi. V, Bucureşti, 1 983, p. 85-86 (DRH - Documenta historiae
Romaniae); DIR, B. Ţ.R., veac XVI, voi. I II, po 5 1 (DIR - Documente privind istoria
României), unde există diferente de traducere, respectiv "partea lui Neinu toată . . . Şi şi-a
luat ea singură înnaintea domniei mele, la împăqirea <averii> între fiii ei, mai întâi acest sat,
ca să stăpânească singură o "
o o

7o Prima stăpână a Cislăului, o cină întărită, la 1 2 septembrie 1 52317032, la Gherghita, de


Vladislav al I II-lea voievod: ,jupanitei Neacşa cu fiii săi şi surorii ei, jupanita Neaga cu fiii
săi, ca să le fie Ci<slă>ul pentru că le este veche şi dreaptă ocină, dedină. Iar după aceea au
avut pâră înaintea domniei mele cu Aldea şi cu Tatul din Pârscov cu ceata lor, pentru mai
Doamna Neaga. La 1 6 ani din Cislăul Buzăului pe tronul Ţării Româneşti 1 27

tată, jupâniţa Neaga a moştenit de la înaintaşii şi înaintaşele sale o fire


aprigă, de luptătoare, care o va ajuta să răzbată în viaţă.
La căsătoria cu Mihnea al II-lea, jupâniţa Neaga avea 1 6 ani, era
născută fie spre sfârşitul anului 1 565, fie în prima j umătate a anului 1 566
şi era, deci, cam de aceeaşi vârstă cu tânărul său soţ, poate uuun pic mai
mare. Marele postelnic Stoica sau Stoichiţă, care o cunoştea bine pe fiica
clucerului Vlaicu, consăteanul şi vărul său, scrie despre această căsătorie:
" .. .la anul 7090/ 1 582 nefericita Neaga de la Cislău se căsătoreşte cu
Mihnea Voievod " . De ce considera el nefericită această căsătorie?
Desigur, pentru că îl cunoştea de aproape pe tânărul însurăţel, căci sluj ind
şi la tatăl lui, Alexandru Mircea voievod, tot ca mare postelnic, îl cam
crescuse pe copilul Mihnea şi ştia că este nestatornic, rău din fire şi cu
gândul numai la mărire. La doar un an de la căsătorie, în 1 5 83, Mihnea al
II-lea este mazilit şi înlocuit cu fratele vitreg al lui Mihai Viteazul, Petru
Cercei (iul. 1 5 83-6 apr. 1 5 85), uns domn în urma intervenţiilor marelui
său protector, regele Henric al III-lea al Franţei, pe lângă Marele Sultan
de la Constantinopol. Făcând mari promisiuni, cu siguranţă prin mama
sa, către diverşi demnitari ai Imperiului Otoman, Mihnea este reînscăunat
în aprilie 1 5 85; dar, neputând să-şi onoreze promisiunile este mazilit în
mai 1 59 1 , dus " în obezi " la Istanbul şi, pentru a nu fi decapitat, s-a
botezat în legea Islamului, luînd numele de Mehmet Bey şi a fost exilat
în insula Samos, unde s-a căsătorit " cu o sumedenie de neveste, avu şi o
sumedenie de copii turci turci basarabi din care cunoaştem numele
- -

numai a două fete. Ihume Catum şi Cai se Catum . . . " . 8 Dar a avut şi doi
băieţi, Ibrahim Bey şi Mustafa Bey, fraţi cu Radu Mihnea, viitor domn al
Valahiei Mari, fiul natural al lui Mihnea al II-lea Turcitul " din păcate

sus-zisa ocină. Astfel au scos Aldea cu ceata lui cartea lui Vlad voievod cel Bătrân, care a
fost înainte de străbunicul domniei mele, Vladislav voievod Iar jupanul Oprea vomic,
bărbatul jupaniţei Neaga şi jupan Vintilă şi jupan Şerban stolnici, ei au scos cartea bunicului
domniei mele, Vladislav voievod Astfel, domnia mea am cercetat şi am judecat cu cinstitii
dregători ai domniei mele, după lege şi după dreptate, de am dat domnia mea lui Aldea şi lui
Tatul cu ceata lor lege 12 boieri, să jure că au ţinut Cislăul de atunci, din zilele bunicului
domniei mele Vladislav voievod. Iar ei singuri au mărturisit în faţa domniei mele că nu au
tinut din acea vreme până în zilele domniei mele; deci au rămas de lege. De aceea, le-am dat
şi domnia mea ca să le fie de ocină şi de ohabă lor şi fiilor lor [Neaga cu fiii săi], nepoţilor şi
strănepoţilor lor. Iar la dânşii prădalica să nu fie, ci să fie celor rămaşi ai lor. Şi de nimeni
neatins, după spusa domniei mele" . DRH, 8. Ţ.R., veac XVI, voi. II, Buc., 1 972, p. 4 1 8-
42 1 ; DIR, 8. Ţ.R., veac XVI, voi. I, Suc., 1 95 1 , p. 1 77.
8 Gh. Gane, Trecute vieţi de doamne şi domn iţe, I aşi, 1 97 1 , p. 98.
1 28 Eugen-Marius Constantinescu

domneşti" cu o femeie numită Vişa sau Voica. Deşi fiu natural, Radu
Mihnea o recunoaşte şi o respectă ca mamă pe Doamna Neaga.
Neagră de supărare, " văduvă" cu bărbat în viaţă, la numai douăzeci
şi şase de ani, Doamna Neaga împreună cu cele două fiice, Irina şi
Rucsandra, se retrage la Buda şi Lapoş, unde avea curţi şi moşii. Avea
numeroase proprietăţi în mai toate satele din Valea Buzăului. Valea
Nişcovului, pe Dealul Istriţa şi în alte zone din Ţara Românească. Deşi
crunt lovită de gestul fostului său soţ, dar puternică şi ambiţioasă,
folosind mij loce adecvate şi aşteptând vremea potrivită, ridică pe tronul
Ţării Româneşti pe fiul său adoptiv, Radu Mihnea9, născut în 1 574.
Încă înainte de a fi Doamna Ţării, în 1 578, la numai 1 3 ani, Doamna
Neaga ctitoreşte biserica de curte de la Buda Crăciuneşti, aşa cwn scrie pe
piatra de mormânt a tatălui său, Vlaicu clucer, descoperită în 1 930/ 1 93 1 de
trei locuitori din zonă: Constantin Petrescu şi Anton Gh. Ionescu, din Cislău,
şi Petre Sibiescu, notar la Pătârlagele, căutători de comori, care au făcut
săpături la Buda Crăciuneşti, în punctul La Zidul Doamnei. Pe urmele
acestora, aflând de interesantele descoperiri, au venit la Buda Crăciuneşti
Nicolae Iorga, pe atunci prim ministru şi preşedinte al Comisiunii
Monumente/ar Istorice, şi Virgil Drăghiceanu, arheolog la Comisie.
O altă importantă ctitorie a Doamnei Neaga datează din 1 5 89.
Atunci, în satul Cislău, pe Valea Aninoasei, exista mânăstirea Aninoasa
cu biserică din lemn, făcută de părinţii Doamnei Neaga. Cu doi ani
înainte de sfârşitul celei de a doua domnii, Mihnea al II-lea şi soţia sa,
Doamna Neaga, au reconstruit în piatră această biserică, aşa cum

9 Radu Mihnea a fost de patru ori domn în Ţara Românească: septembrie 1 60 1 -martie 1 602,
mattie-mai 1 6 1 1 . septembrie 1 6 1 1 -august 1 6 1 6, august 1 620-august 1 623 şi de două ori în
Moldova: 24 iulie 1 6 1 6-9 febmarie 1 6 1 9 şi 4 august 1 623-20 ianuarie 1 626. În 1 6 1 5 a ctitorit
Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti. Era fiul adoptiv/natural al lui Mihnea al II-lea Turcitul.
Este wnoscut ca un bun diplomat. cunoştea mai multe limbi străine. Deşi apreciat de Poartă
pentm imponante serv ic i i a ştiut să-şi a tragă simpatia statelor creştine vecine. Iubea fasnll.
,

luxul şi opulenţa. A nemulţumit boierii ţării pentru că a promovat în dregătorii însemnate


num eroşi greci, pentm care .,pământen ii" au uneltit contra sa. un complot condus de stolnicul
Bărcan, descoperit de domnitor, se soldează cu decapitarea instigatorului. Este domnul care s-a
aprop iat de ideea unirii Ţărilor Române, considerându-se um1aş al lui Mihai Viteazul. Pentru
materializarea acestei ideii. în timpul ultimei domnii în Moldova. impune pe tronul Ţări i
Româneşti pe fiul său. Alexandru Coconul { 1 623- 1 627). Moare în ianuarie 1 626, în timp ce
domnea în Moldova. Radu Milmea a fost înm orm ântat la mânăstirea Radu Vodă din Bucureşti,
ctitoria sa. Pe piatra sa de mormânt tigu rează stemele Tării Româneşti şi Moldovei.
Doamna Neaga. La 1 6 ani din Cislăul Buzăului pe tronul Ţării Româneşti 1 29

glăsuieşte hrisovu/ 10 din 20 aprilie 1 589/709 7: " . . . Şi cu această inimă şi


gânduri Io, Mihnea voievod, am dat acest hrisov al domniei mele Sfintei
şi Dumnezeieştii mânăstiri numită Aninoasa, hramul Sfintei Uspenii a
Preacuratei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoare şi pururi Fecioară
Maria, deoarece acest loc şi dumnezeiască mănăstire a fost de moştenire
a doamnei domniei mele, Doamna Neaga, de la moşi şi strămoşi şi
biserica de lemn a mânăstirii a fost făcută de părinţii ei. Şi domnia mea
şi Doamna Neaga am văzut această mănăstire veche şi stricată, deci, întru
aceia, domnia mea şi doamna domniei mele, Doamna Neaga, cu
bunăvoinţă ne-am grăbit şi am zidit-o şi am înnoit-o şi am făcut sfintei
mânăstiri biserică de piatră, cum se cuvine să fie la sfânta şi
dumnezeiasca mănăstire în frumuseţea bunătăţii şi am făcut ce este
nevoie unei asemenea biserici : haine şi odăjdii frumoase" . 1 1
La numai două săptămâni, într-un nou hrisov datat 4 mai
1 58917097, domnitorul reia istorisirea şi întăreşte cele de mai înainte :
" . . . Şi am văzut şi domnia mea şi doamna domniei mele, Doamna Neaga,
că sfânta şi dumnezeiasca mănăstire numită A ninoasa este veche şi
prăpădită şi stricată. Iar întru aceia, domnia mea şi doamna domniei
mele, Doamna Neaga, cu bună vrere ne-am străduit şi am început şi am
zidit şi am făcut sfântei şi dumnezeieştii mănăstiri biserică de piatră cu
bună înfrumuseţare şi am făcut ceea ce este de cuviinţă unei asemenea
biserici : veşminte frumoase şi odăjdii. Şi întru aceia, ne-am străduit
domnia mea şi doamna domniei mele, Doamna Neaga, de am cumpărat
loc şi sate, din câte ne-a dat nouă Domnul Dumnezeu stăpânire, [am dat]
să fie la sfânta şi dumnezeiasca mănăstire de hrană şi de întărire şi fraţilor
care vieţuiesc în sfânta şi dumnezeiasca mănăstire ca să-i fie sfintei şi
dumnezeieştii mânăstiri mai sus zise Aninoasa, hramul Uspenia
Născătoarei de Dumnezeu, satul Cosainul tot, cu tot hotarul, oricât se va
alege din hotar până în hotar, pentru că am cumpărat domnia mea şi
doamna domniei mele, Doamna Neaga, de la Radul postelnic, fiul lui
Cârstian din Stănceşti şi de la sora lui, Frujina, cu 1 20.000 aspri gata. Şi
au vândut Radul postelnic şi sora lui, Frujina, de a lor bunăvoie în
divanul domniei mele şi dinaintea arhimitropolitului Chir Vlădica Mihail
şi dinaintea episcopului şi dinaintea dregătorilor domniei mele şi a

1 0 Hrisov - document scris emanat din Cancelaria domnească în Ţara Românească şi


Moldova
1 1 DIR, B . Ţ.Rom., veac XVI, voi. V, p. 3 96-399.
1 30 Eugen-Marius Constantinescu

tuturor boierilor de la curtea domniei mele, mari şi mici . . . " 1 2


Purtând de grijă acestei mânăstiri, la 8 aprilie 1590/7098 Mihnea
Turcitul adaugă la dania anterioară: " sfintei, dumnezeieştii mânăstiri
numită Aninoasa, ca să-i fie ocină în satul Despicaţii, partea lui Radul
paharnic din Rumceani, toată, oricât se va alege, din sat şi din câmp şi din
apă şi de pretutindeni, de peste tot hotarul, pentru că această ocină a fost a
lui Radul paharnic de moştenire. Iar Radul paharnic, el a dat această ocină
zestre fiicei sale, jupaniţa Vişa. Dar această ocină a fost pusă zălog de
Radul paharnic . . . aspri. Iar jupaniţa V işa, ea a plătit acea ocină din
<asprii> ei . . . pusă zălog, acea ocină de tatăl ei Radul paharnic. Astfel,
când a plătit ... ocina, a dus oasele şi trupul mamei ei, Stanca, de unde a
fost <şi le-a> îngropat la sfânta mănăstire mai sus zisă. A avut acea o cină . . .
Pentru aceasta şi domnia mea am dat sfintei <mânăstiri> c a să-i fi e
ocină ohabă, î n veci şi d e nimeni neclintit, <după porunca> domniei mele.
Iată şi martori punem domnia mea:
Şi eu, Tatomir, am scris, luna aprilie 8 zile, în anul 7098/ 1 590.
.
1 nea v01evo d , . . . " 1 3 .
I o , M"h
Aninoasa era mănăstire de călugări, conform documentelor, precizare
aflată în zapisu/ 1 4 din 23 aprilie 1 63417142: "Adecă eu egumenul Vasilie de
la sfânta mănăstire ce se cheamă Aninoasa, hram Uspenie Bogorodiţe,
depreună cu tot soborul, scris-am acesta zapis să fie de mare credinţă la
mâna Dragului logofăt şi a unchiu-său lu Stroe de Cislău, . . . " 1 5 şi în hrisovul
din 28 aprilie 1 634/7142, în care se spune " ... călugării de la sfânta mânăstire

12
DIR, B . Ţ.Rom., veac XVI, voi . V, p. 400-402. Această mănăstire şi biserica
Aninoasa au existat până la mijlocul secolului XVIII, când s-au ruinat în urma mai
multor cutremure. Episcopul Metodie mută locul şi construieşte, la anul 1 749, o biserică
pe locu l actual, deasupra gării C islău, mutând aici călugării de la fosta mânăstire
Aninoasa şi înfi inţând noua mânăstire Cislău, numită şi mânăstirea din Valea lui
Purcal(?). Biserica acestei mânăstiri, cu hramul Naşterea Maicii Domnului s-a ruinat în
urma cutremurelor din 1 802, 1 83 1 , 1 83 8 şi a fost reconstruită prin osârdia episcopului
Kir Kesarie, fiind resfinţită la 20 decembrie 1 839. Lăcaşul a mai fost reparat în 1 860,
1 862, 1 905, iar în 1 93 8 s-au reparat turlele şi acoperişul. Deteriorată de cutremurul din
1 0/ I l noiembrie 1 940, a fost reparată şi redeschisă la 6 decembrie 1 94 1 , reparată din
nou după cutremurul din 4 martie 1 977 şi apoi după 1 990. B iserica din C islău, cu
hramul Naşterea Maicii Domnului, datând din anul 1 749, este monument istoric clasat,
cod LMI 2004 : Bz-II-m-B-023 86.0 1 şi clopotnita, cod LMI 2004 : Bz-II-m-B-02386.02.
1 3 DIR, 8 . Ţ.Rom., v. XVI, voi . V, p. 433-434.
1 4 Zapis - document scris emanat de la o persoană particulară.
15
DRH, B. Ţ.Rom., v. XVI I , voi. XXIV, Bucureşti, 1 974, p. 323-3 24 .
Doamna Neaga. La 1 6 ani din Cislăul Buzăului pe tronul Ţării Româneşti 131

Aninoasa, ei au ridicat pâră înaintea domniei mele ... " 1 6 .


La Buda Crăciuneşti şi la Lapoş Doamna Neaga a construit curţi şi
case mari şi frumoase, legate între ele printr-un drum de plai sau de
creastă, al cărui traseu a fost parţial preluat de drumul dintre Lapoş şi
Tisău, Lapoş şi Cislău. La Lapoş avea şi o frumoasă grădină unde-i
plăcea tare să se plimbe în clipe de răgaz, probabil şi livadă. Tot aici a
construit şi o fântână cu apă rece foarte bună. A stăpânit multe moşii în
Valea Buzăului şi a Nişcovului, precum şi în satele de pe Istriţa. La
Pietroasa Mică, fost Ochiu Boului, sub Gruiul Dării, există o cruce de
piatră zisă " a Doamnei Neaga" , dar, după modul de realizare şi după
scriere, nu aparţine secolului al XVII-lea, dacă nu cumva a fost
modificată sau înlocuită cândva. Doamna Neaga a avut mai multe mori
pe Buzău, unele chiar la Cislău, pe Drumul marilor, altele la Bănceşti şi
altele mai aproape de oraşul Buzău. După pierderea celor două fiice şi
spre sfârşitul vieţii cea mai mare parte din averile sale le-a dat
mânăstirilor pe care le-a ctitorit sau Episcopiei Buzăului .
Despre Doamna Neaga, mentalul colectiv din Valea Buzăului
păstrează numeroase poveşti şi legende, Una din cele mai populare este
legenda despre sacrificarea celor două fiice, Irina şi Rucsandra, păstrată
în două variante: una este cea menţionată de Basil Iorgulescu, care spune
că fetele au fost înecate în fântâna din Lapoş; cealaltă spune că Doamna
Neaga şi cele două fete erau cât pe ce să fie prinse de turci la Grăjdana,
unde fuseseră la biserica de pe Cucuiata, ctitorită de ea, şi pentru ca
fiicele ei să nu fie pângărite de turci, pe care-i ura de moarte după
turcirea soţului său, apriga doamnă le-a obligat să se arunce în fântâna de
la Grăj dana; apoi ea s-a dus la un fierar din sat, a întors potcoavele
calului invers, ca să-i deruteze pe urmăritori şi, în mare grabă, a ajuns la
Lapoş, unde avea o curte întărită cu ziduri şi apărată de mulţi slujitori
înarmaţi şi nu se temea că o ceată de turci ieşiţi " în pradă" din raiaua
Brăilei ar putea să-i facă vreun rău. Care este adevărată din aceste
legende mi-e greu să afirm. Cert este că o vreme, după dispariţia Doamnei
Neaga, fântâna din satul Lapoş a rămas părăsită, fiind repusă în funcţiune,
după unele informaţii, neconfimate, prin deceniul şase al secolului trecut.
Ca un lucru mai ciudat menţionez faptul că Gh. Gane, un om, în
general bine informat, nu ştie cum a trăit Doamna Neaga după ce soţul său,
Mihnea al II-lea, s-a turcit. Ştie că s-a aflat în Polonia (?), că dăruise unei

16
DRH, 8. Ţ.Rom., v. XVII, voi. XXIV, Bucureşti, 1 974, p. 3 26-3 3 1 .
1 32 Eugen-Marius Constantinescu

mânăstiri din Kiev, Obitel Breskaia, o cruce cu inscripţia " De Dumnezeu


îngrijitoare regină a Ţării Româneşti " 1 7, inscipţie pomenită şi de Alexandru
Odobescu. În schimb, nu ştie că Doamna Neaga era de la Cislău, ci spune că
tatăl său, clucerul Vlaicu Tătăranu (?) era din Buzău 1 8 (?!?!) de undeva din
munţii Buzăului, că tânăra Doamnă era dezmierdată Nag 1 9 (?), că a avut cu
Mihnea al II-lea trei băieţi: Radu, Alexandru şi Vlad, primii doi morţi
nevârstnici, ultimul mort la 22 iulie 1 587, şi două fete; ştie că Mihnea a avut
încă un fiu, Radu, "cu o femeie numită Vişa" . El spune că una din fetele
Doamnei Neaga a fost măritată după un boier muntean (?) - deci nu
cunoaşte legenda despre înecarea celor două fiice (???). Mai ştie că Doamna
Neaga trăia "prin 1 599- 1 600 dăruind o cruce mitropolitului Teofan al
Moldovei, trăitor pe atunci la Muntele Athos" 20, după care. . . tăcere!
Dar Doamna Neaga a trăit din plin şi a lăsat în judeţul Buzău urme
care n-au fost şterse nici măcar după patru veacuri de la încetare vieţuirii
ei pe aceste meleaguri.
*

Prin ctitoriile sale, prin consistentele danii pe care le-a făcut atât
bisericilor şi mânăstirilor ctitorite dar şi unor persoane particulare, prin
ridicarea pe tronul Ţării Româneşti a fiului său (adoptiv) Radu Mihnea2 1
prin hotărârea şi demnitatea cu care a acţionat în momente grele ale vieţii
sale, Doamna Neaga, fiica lui Vlaicu clucer şi nepoata lui Vlad vistierul
din Cislăul Buzăului, ajunsă la vârsta de 1 6 ani Doamna Ţării Româneşti,
ca soţie a lui Mihnea al II-lea Turcitul, se înscrie cu demnitate în galeria
prestigioaselor Doamne ale Ţării Româneşti şi Moldovei alături de:
- Muşata, fiica lui Bogdan 1 ( 1 359- 1 365), întemeietorul Moldovei
şi mama lui Petru 1 Muşat ( 1 3 75- 1 3 9 1 ), 22 din care s-au tras Muşatinii,

17 Gh. Gane, op.cit., p. 97.


18 I bidem, p. 9 1 .
19 I bidem .
20
Ibidem, p. 97
2 1 Vezi mai sus n. 9 .
22
Deşi mama sa, Muşata, era catolică prin mama sa Maria, bunica lui Petru, acesta, ca şi
fraţii săi Roman şi Ştefan, a rămas ortodox, religia bunicului său Bogdan I Muşat ( 1 3 5 9-
1 3 65) şi a tatălui său, Ştefan Voievod; toţi trei fiii Muşatei au domnit, Roman 1 Muşat
( 1 39 1 - 1 394) fiind tatăl lui A lexandru cel Bun (23 apr. 1 400- 1 ian. 1 432); C.C. G iurescu,
coord., Horia C. Matei şi colab., Istoria României în date, Bucureşti, 1 97 1 , p. 74-84,
457; Andrei Oţetea, coord., Horia C. Matei, FI. Constantiniu, Marcel D. Popa, N.C.
Nicolescu, Gh. Rădulescu, Istoria lumii în date, Bucureşti, 1 972, p. 1 33 - 1 3 5 , 568-569;
Gh. Gane, Trecute vieti d e d oamne şi domniţe, Iaşi, 1 97 1 , p. 1 2- 1 3 .
Doamna Neaga. La 16 ani din Cislăul Buzăului pe tronul Ţării Româneşti 1 33

care au domnit cam 250 de ani în Ţara Moldovei numită şi Bogdania.


- Doamna Chiajna2 3 , mult mai celebra fiică a lui Petru Rareş, cea care,
la 2 1 de ani, o vârstă în acele timpuri, devine soţia Domnului muntean Mircea
Ciobanul, după care a fost numită Mircioaia, Domn cu care a fost căsătorită
1 3 ani (1 546- 1 559), pe care, în 1 55 8, îl repune în Scaunul Ţării Româneşti cu
mijloace gândite şi create de ea - prietenia cu cadânele sultanului Suleiman 1
Kanuni/ Soliman Magnificul ( 1 520- 1 566), pe care le-a scăldat în aur. Doamnă
care, pentru a-1 sui pe tronul ţării pe fiul său, Petru cel Tânăr (2 1 sept.
1 55 9-8 iun. 1 568), ia comanda oastei Ţării Româneşti, ipostază unică în toată
istoria noastră, şi, cu ajutorul Paşei de Rusciuc, câştigă lupta de la Şerpăteşti
şi-şi face fiul domn; iar atunci când acesta este alungat de pe tron de boierii
munteni scăpaţi de ascuţişul sabiei tatălui său Mircea Ciobanul şi pribegiţi în
Transilvania, Doamna Chijna se duce la Stambul şi, prin aceleaşi cadâne, dar
mai ales cheltuind 2 1 0.000 de galbeni, din care 1 70.000 peşcheşuri şi cadouri,
îl repune pe tron pe nevârstnicul său fiu şi conduce ţara autoritar timp de şapte
ani, cât a domnit, cu numele, acest Petru cel Tânăr (până în 1 568). Doamna
care, după mazilirea tânărului Petru, exilată la Alep, în Siria de nord, prin
iscusite intrigi şi-a introdus frumoasa fiică Dobra în baremul nepotului lui
Suleiman 1, Murat III, sultan între 1 574-1 595, şi, astfel, şi-a asigurat un acces
facil în baremul Imperiului otoman, folosind prietenia cu sultana-mamă
Valide pentru a face şi desface domnii în Moldova şi Ţara Românească.
Doamna care, după o viaţă plină de acţiune, de aventură şi de pasiune, la 63 de
ani ( 1 525-1 588) se stinge în sărăcie la Stambul, departe de ţara pe care a iubit­
o cu ardoare şi pe care a slujit-o prin toate mijloacele ce i-au stat la îndemână.
Doamna cu ochi pătrunzători, aşa cum apare în portretele pictate în naosul şi
pronaosul bisericii mânăstirii Snagov.
- Doamna Elinal Elena a lui Matei Basarab (7 sept. 1 632-9 apr. 1 654),
fiica lui Radu Năsturel Herescu şi sora lui Udrişte Năsturel, mare cărturar
al secolului al XVII-lea, Doamna care a iniţiat înfiinţarea a patru
tipografii - în mânăstirea Govora, la Câmpulung, la mânăstirea Dealu şi
la Târgovişte; la Govora s-a tipărit, în traducere din slavonă, Pravila
Mică ( 1 640), prima culegere de legi în limba română, numită şi Pravila
Bisericească; la Târgovişte s-a tipărit Î ndreptarea legii ( 1 652), Marea
Pravilă sau Pravila lui Matei Basarab, culegere de legi şi norme
morale. Doamna Elina a tradus, împreună cu fratele său Udrişte Năsturel,
Urmarea lui Hristos, tipărită la 1 5 aprilie 1 647 la Câmpulung, a cărei

23 Născută în Polonia, în 1 525.


1 34 Eugen-Marius Constantinescu

prefaţă o scrie, şi Penticostarul slavon, tipărit în 1 649.


- Doamna Ecaterina, născută Salvaressi, soţia lui Alexandru al II-lea
Mircea, tatăl viitorului soţ al Doamnei Neaga, şi mama lui Mihnea al
doilea Turcitul, pe care 1-a făcut domn la numai 1 1 ani.
Doamna Neaga a fost una din femeile de prestigiu din Ţara
Românească în secolele XVI-XVII, care a lăsat, cu precădere în zona
Buzăului, urme greu de şters în vreme.
*

În 1 890 când şi-a făcut documentarea pentru valorosul Dicţionar


geografic, statistic, economic şi istoric al Judeţului Buzău, premiat în
martie 1 89 1 de Societatea Geografică Română a Academiei Române,
tipărit în 1 892 în 2.000 de exemplare, la Stabilimentul Grafic LV. Socecu
din Bucureşti, cu cheltuiala Majestăţii Sale Regele Carol 1 ( 1 0/22 mai
1 866-27 sept./1 O oct. 1 9 1 4 ), Bas il Iorgulescu, profesor şi director la
Gimnaziul din Buzău, face un inventar al palatelor, moşiilor, locurilor pe
care le-a călcat şi faptelor Doamnei Neaga, aşa cum se păstrau atunci în
mentalul colectiv din judeţul Buzău. El consemnează: " Doamna Neaga,
fiică a lui Mitrea vornicul [??], unul din fruntaşii boierilor acestui judeţ,
devenită soţia lui Mihnea, fiul lui Alexandru Vodă şi nepotul lui Mircea
Ciobanul, fiul lui Radu Călugărul, toţi din Buzău. Mihnea domni în ţară
în două rânduri între 1 577- 1 5 83 şi între 1 5 8 5 - 1 590 [ 1 591 ] ; însă din cauza
cruzimilor şi a împilărilor, pierzându-şi tronul, se duse la Constantinopole
unde se turci de bună voie, sub numele de Mehmet Beg" .
În continuare consemnează: "a. Cetatea Doamnei Neaga, numită şi
«La zidul Doamnei», ruine în cătunul Buda, comuna Cislău, pe o
frumoasă poiană între munţii Gălma şi Scărişoara, înconjurată de
izvoarele Valea Zidului şi Valea Dogarilor. Aici se văd ruinele unui mare
palat fortificat, iar la poartă un colosal stejar bine conservat, având
periferia de 5 metri. Tradiţia adaugă că sub ruinele acestui palat ar fi
bolţi, în care sunt şi acum ascunse averile Doamnei.
b. Palatul Cheia, comuna Tisău. Loc izolat la 7 km pe apa Tisăului
în sus. Aici, în mij locul munţilor de piatră, se văd ruinele unui palat pe
care tradiţia îl atribuie Doamnei Neaga. Poziţia e din cele mai
inaccesibile, neavând decât un singur loc de comunicare, apa Tisăului;
dar şi mica deschizătură pe unde el se scurgea, pe sub poarta palatului,
era închisă cu porţi de fier, fiind atât spaţiu lăsat cât permitea scurgerea
apei. Acum poarta nu se mai cunoaşte, stâncile care-i formau închiderea
s-au mai depărtat puţin, dărâmându-se în timpul viiturii apei.
Doamna Neaga. La 1 6 ani din Cislăul B uzăului pe tronul Ţării Româneşti 135

c. Palatul ş i biserica d e l a Cucuiata, comuna Grăjdana.


d. Biserica Domnei Neaga din comuna Lapoş, ruine care abia se
mai cunosc.
e. Puţul Doamnei Neaga, în satul Lapoş, lângă ruinele bisericii, în
livada de pruni a lui Temistocle, unde, după tradiţie, s-au aruncat fetele ei
(unii spun două, alţii trei) ca să nu cadă în mâna turcilor, care venise a le
robi. Colacul puţului se conservă bine, iar inscripţiunile după dânsul au
devenit aproape ilizibile, ceea ce a făcut pe d-1 Odobescu să zică: «e
săpat cu slove pe care, zău, nici cei mai cărturari din ziua de azi nu le mai
pot ghici» (Pseudo-kinegetikos, scrieri literare şi istorice, val. III, p.
1 76). Puţul e foarte adânc, la gură au crescut câţiva soei. Se spune că în
fundul lui ar fi aruncate avuţii.
f. Poiana Doamnei Neaga, loc izolat şi de o rară frumuseţe în
cătunul Lapoş, unde era un palat şi grădina ei de preumblare. De aici
pleca alee până la cetatea din Cislău şi cetatea din Tisău, pe dealul
Mestecenii, pe a cărui culme pare a fi încă urme de şosea. Tradiţia spune
că aici au prins-o turcii şi au omorât-o (?).
g. drumul Doamnei Neaga, în comuna Ruşavăţu, începe din
muntele Băidea, de la schitul Cârnu, fondat de moşii ei - Doamna
Chiajna şi Mircea Ciobanul, şi se înfundă în Pănătău. E o lucrare de artă,
fiind mai tot săpat în stânci.
h. Mânăstirea Cislău, pe care a zidit-o pentru prima oară, mutând
aici pe călugării de la schitul Aninoasa, ce era în ruine (?) [Nu
corespunde documentar] .
i. Biserica Sfinţii Îngeri din oraşul Buzău, unde, în capul
pantahusei, se vede trecută Doamna Neaga cu 1 00 taleri. Pantahusa se
conservă în biblioteca decedatului C. Dan.
j . În fine, drumul Doamnei Neaga din comuna Gura Sărăţii, care
începe din malul râului Teleaj en (?), trece prin Sărata, merge până la
comuna Gura Nişcovului de unde se bifurcă, continuând o ramură pe
malul râului Nişcov prin comuna Grăjdana şi Tisău, iar alta trece râul
Buzău şi merge prin comuna Mărăcineni până în comuna Scurteşti. Acest
drum e indicat prin mari cruci de piatră, mai toate din anii 1 5 83 şi 1 5 84.
Din lucrurile rămase de la Doamna Neaga, d-1 Odobescu aminteşte
şi o cruce ferecată pe care a dăruit-o mânăstirii Bretschii din Chiev în
anul 1 600. Se găseşte zugrăvită între ctitori la Episcopia din Buzău şi la
1 36 Eugen-Marius Constantinescu

mânăstirea Bradu. Anul când a murit nu se ştie" 24•


După 1 20 de ani de la consemnarea lui Basil Iorgulescu, din lucrările
Doanmei Neaga se mai pot vedea: a. conturul unei bisericuţe de plan triconc
din satul Buda Crăciuneşti, pe locul numit La Zidul Doamnei Neaga, aflat la
nord de sat, dar acum aici nu se mai vede niciun senm de ruină de la altă
construcţie, nici uriaşul stejar menţionat, nici cimitirul care exista încă în
1 93 1 . În 1 93 1 , pe acest loc sau în apropiere, Virgil Drăghicescu, arheolog la
Comisiunea Monumentelor Istorice, condusă de Nicolae Iorga, din
însărcinarea acestuia, face săpături arheologice25, urmărind să stabilească
condiţiile unor descoperiri făcute în anul 1 930 de nişte ţărani; aceasta a fost
biserica de curte a Doanmei Neaga, fiica clucerului Vlaicu din Runceni,
stăpâna de la Buda, Cislău şi Lapoş, monument istoric clasat, înscris în LMI
2004 sub codul Bz-I-s-B-02207. Între altele, atunci au fost cercetate şi
câteva morminte, unul considerat al Doanmei Neaga, din care au fost
recuperate podoabe, accesorii vestimentare, obiecte de uz personal etc.
Astăzi, bijuteriile Doamnei Neaga sunt expuse în sala Tezaur a Muzeului
Naţional de Istorie a României din Bucureşti. b. făntâna din satul Lapoş,
repusă în funcţiune prin deceniul şase al secolului trecut. c. un fragment de
zid din altarul bisericii de pe Cucuiata din satul Grăjdana, comuna Tisău.
Acum câţiva ani era încă în picioare jumătatea dinspre nord a altarului până
la nivelul brâului torsadat de deasupra ferestrelor. d. pomelnicul/pantahusa
bisericii Sfinţii Îngeri din Buzău.
*

În legătură cu încetarea din viaţă a Doamnei Neaga au existat


numeroase opinii, dar niciunul din autori nu au luat în consideraţie, în
mod temeinic, sursele documentare. Chiar Basil Iorgulescu, în general un
autor bine informat, spune că nu ştie anul când a murit26 .
Sursele documentare ne spun că la 12 septembrie 712311 614,
Doamna Neaga îşi scria, în parte, testamentul : " Prea cinstita Doamna
Neaga, la vreme de prestavleniia mea, văzăndu că viaţa mea de pre
această lume se petrece, fiind eu cu suflet, tocmi tu-mi-am şi am lăsat cu
limba mea cum, după moartea mea, eu am dat şi am lăsat toate moşiile
mele . . . . şi am dat Cislăul la mănăstire şi morile de la Buzău [de pe apa

24 Basil l orgulescu, Dicţionar geografic, statistic, economic Şi istoric, Bucureşti, 1 892,


p. 1 56- 1 57 .
25 Virgiliu Drăghiceanu, Săpăturile de l a Buda-Crăciuneşti, Lapoş ş i Tisău, j ud.
Buzău, în Buletinul Comisiunii Monumente/ar Istorice, Bucureşti, 1 93 1 , p. 1 59- 1 76.
26 Bas i l l orgulescu, Dicţionar , p. 1 5 7.
...
Doamna Neaga. La 1 6 ani din Cislăul Buzăului pe tronul Ţării Româneşti 137

Buzăului] ale mele, le-am dat sfintei mânăstiri. Şi am dat l a sfânta


mănăstire 50 de oi şi am dat la mânăstirea călugăriţelor doi cai şi două
vaci . Aciasta am tocmit şi am lăsat'm.
Aşa cum am arătat mai sus, Aninoasa era mănăstire de călugări, dar
care era mânăstirea de călugăriţe, nu aflăm.
La 20 septembrie 1 61517124, Doamna Neaga face o altă danie:
" Din mila lui Dumnezeu, Doamna Neaga a răposatului Mihnea voevod,
scris-am acest al mieu zapis, cum să se ştie pentru o parte de ocină ce-au
avut Stroe, nepotu-mieu, feciorul jupănesii Neacşii . . . Iar apoi, eu am
miluit pre jupăneasa Neacşa şi pre Mogoş logofăt28 cu ceastă părticică de
ocină, . . . iar ei să pomenească pre nepotu-mieu Stroe" 29.
Cu ceritudine, la 20 septembrie 1 615 Doamna Neaga trăia.
Din documentul de mai sus aflăm că, între timp, Mihnea al II-lea
răposase prin străinătăţi.
La 14 mai 1 61817126, altă danie a Doamnei Neaga către mânăstirea
sa Aninoasa, este consemnată astfel: "Alexandru Iliaş voievod" întăreşte
" sfintei, dumnezeieştii mânăstiri numită Aninoasa, unde este hramul
Uspeniei . . . . şi fraţilor cari trăiesc în acest locaş, ca să fie sfintei
mânăstiri nişte vii în dealul Tohanilor, însă 1 2 pogoane de vie şi cu 4
ogoare . . . . ogoarele mai sus spuse . . . a lăsat şi mi/uit însăşi doamna
.

Neaga sfânta mânăstire mai sus spusă cu aceste vii şi cu aceste ogoare,
pentru sufletul ei şi al părinţilor ei, ca să fie . . . sfintei mânăstiri " 30•
S-ar putea ca la această dată, Doamna Neaga să nu mai fi fost în viaţă.

21
DIR, B . Ţ.Rom. , veac XVII, voi. I I , p. 203-206.
28
Logofăt, marele logofăt, cancellarius sau supremus cancellarius - mare dregător, membru
al Sfatului domnesc; în Moldova era primul boier după domn, în Ţara Românească era după
ban şi vomic. Era şeful Cancelariei domneşti, avea în grijă redactarea hotărârilor luate de
Domn şi de Sfatul domnesc, păstra pecetea Statului - marele sigiliu domnesc, cu care întărea
actele internaţionale sau hrisoavele solemne; pe documentele emanate din cancelaria
domnească - hrisoavele simple, se aplica pecetea m ij locie, iar pe cărţile de judecată sau pe
scrisorile domneşti se aplica pecetea mică; pecetea era dovada autenticităţii documentului. În
sec. XVI şi XVII, de obicei, logofătul era şi ispravnicul documentului, însărcinat cu
executarea lui. Avea doi subalterni : al doilea şi al treilea logofăt şi mai mulţi slujbaşi ai
cancelariei: dieci şi grămătici, care cunoşteau câte o limbă: greacă, slavă, turcă, germană,
italiană etc. În sec. XV ocupa deja locul trei în ierarhia Sfatului domnesc. Marele logofăt
avea competenţe speciale în procesele de stăpânire de pământ şi la hotărnicii. Aplica şi
încasa amenzi ; vezi şi O. Sachelarie, N. Stoicescu, Instituţii feu dale , p. 277-279.
...

2 9 DIR, B . Ţ.Rom., veac XVII, voi. II, Bucureşti, 1 95 1 , p. 227.

3 0 DIR, 8 . Ţ.Rom., veac XV II, voi . II, Bucureşti, 1 95 1 , p. 230-23 1 .


138 Eugen-Marius Constantinescu

În orice caz, înainte de aprilie 1 622 Doamna Neaga nu mai trăia, aşa
cum rezultă din hrisovul fiului său vitreg Radu Mihnea, din 24 aprilie
162217130, prin care Domnitorul întăreşte "sfintei şi durnnezeieştii mânăstiri
numită Aninoasa, unde este hramul Preasfintei stăpânei noastre de
Dumnezeu născătoare şi pururea Fecioară Maria şi cinstita ei uspenie şi
tuturor călugărilor şi fraţilor care vieţuesc în acest locaş, ca să fie sfintei
mânăstiri nişte mori de la Bănceşti din apa Buzău!u;, pentru că aceste mori
au fost ale răposatei mamei domniei mele, Doamna Neaga. Astfel când a
fost Ia moartea domniei ei, răposata mama domniei mele, Doamna Neaga
singură a dat şi a dăruit aceste mori mai sus zise la sfânta şi dumnezeiasca
mânăstire Aninoasa, ca să fie sfintei mânăstiri de întărire şi de ajutor şi
călugărilor care locuesc de hrană, iar domniei ei veşnică pomenire" 3 1 •
Aşa dar, Doamna Neaga s-a pr;stăvU, după o expresie a vremii,
posib;[ între 20 septembrie 1 6 1 5 şi 1 4 mai 1 6 1 8, dar mai sigur între 1 4
mai 1 6 1 8 şi 24 aprilie 1 622. Cum morile de Ia Bănceşti nu apar în actele
scrise din porunca Doamnei Neaga până la 1 4 mai 1 6 1 8/7 1 26, trebuie să
acceptăm că moartea sa a intervenit cândva după această dată şi înainte
de 24 aprilie 1 622/7 1 3 0.
Şi nu a fost ucisă de turci, aşa cum au scris unii autori, ci a murit de
moarte bună, foarte probabil în patul ei de Ia curtea din Buda Crăciuneşti,
căci a fost înmormântată în biserica de curte din acel loc, unde Virgil
Drăghiceanu i-a găsit osemintele şi bijuteriile, în 1 93 1 3 2 . Biserica de
curte din Buda Crăciuneşti a fost construită de Doamna Neaga în anul
1 5 78, aşa cum scrie pe piatra de mormânt a tatălui său, Vlaicu clucer,
descoperită în 1 93 1 de cei trei căutători de comori amintiţi mai sus.
Virgil Drăghiceanu a cercetat şi câteva morminte, unul considerat al
Doamnei Neaga, din care au fost recuperate podoabe, accesorii
vestimentare, obiecte de uz personal etc. care astăzi sunt expuse în sala
Tezaur a Muzeului Naţional de Istorie a României, Bucureşti.

3 1 DIR, B. Ţ.Rom., veac XVII, voi. I I I, Bucureşti, 1 95 1 , p. 439.


3 2 Virgiliu Drăghiceanu, Săpăturile de la Buda-Crăciuneşti, Lapoş şi Tisău, jud.
Buzău, în Buletinul Comisiunii Monumente/ar Istorice, Bucureşti, 1 93 1 , p. 1 59 - 1 76.
ANTROPONIMIE ŞI TOPONIMIE
LA CATOLICII DIN M OLDOVA ÎN 1 696

Anton Coşa

Antrhroponymie et toponymie aux Catholiques de Moldavie en 1 696

Resume: Cette etude est une variante d'un communications scientifiques


presentees â la Commission Nationale de Heraldique, Genealogie et Sigillographie
de 1' Academie Roumaine - Direction laşi â la reunion du 1 7 Octobre an 2000.
Grâce â cette etude, l 'auteur analyse la communaute cathol ique de
Moldavie en perspective d'anthroponymie et de toponymie, ayant comme point
de repere un document important depuis l'annee 1 696.
Mots cles: Catholiques, Moldavie, anthroponymie, toponymie

Acest studiu este o variantă (pregătită cu ani în urmă pentru tipar) a


unei comunicări ştiinţifice 1 prezentate la Comisia Naţională de
Heraldică, Genealogie şi Sigilograjie a A cademiei Române - Filiala Iaşi,
în şedinţa din 1 7 octombrie 2000.
Amânarea (din motive pe care nu le dezvoltăm aici) apariţiei
revistei ştiinţifice căreia îi fusese încredinţat textul spre publicare la
vremea respectivă a determinat, pe cale de consecinţă, şi amânarea
publicării lui.
Redescoperind acum (printr-o întâmplare de bun augur, credem
noi) textul de odinioară, îl încredinţăm tiparului sub un titlu modificat, cu
unele intervenţii (pe care le-am considerat necesare) în conţinut şi în
aparatul critic aferent.
Pentru istoria comunităţilor catolice din Moldova, un izvor deosebit
de important îl constituie rapoartele misionarilor apostoliei, privitoare la
spaţiul moldav, trimise de-a lungul timpului la Roma.
Prin urmare, în cadrul demersurilor noastre vizând istoria
catolicilor din Moldova, ne-am oprit atenţia şi asupra acestor preţioase
izvoare istorice, considerând oportună, necesară, obligatorie chiar,

1 Comunicarea prezentată la şedinţa din 1 7 octombrie 2000 a Comisiei Naţionale de


Heraldică, Genealogie şi Sigi lografie a Academiei Române - Filiala Iaşi a avut titlul:
Onomastică şi prosopografie: catolicii din Moldova Ia 1 696.
1 40 Anton Coşa

recuperarea, repertorierea şi valorificarea lor prin publicare 2 .


Un distins istoric ieşean afirma cândva, pe bună dreptate, faptul că: "în
arhive şi în diverse publicaţii greu accesibile - prin vechimea lor. prin tirajul
lor foarte restrâns sau prin limba lor - stau, încă neintroduse în circuitul
ştiinţific de la noi şi deci nepuse la îndemâna cercetătorilor, cantităţi mari de
ştiri care privesc trecutul nostru. A le aduce la cunoştinţa publică pe măsură ce
specialiştii le «dezgroapă» din arhive şi biblioteci devine, astfel, o obligaţie
elementară" 3 .
Arhivele Romei4, păstrătoare ale unui volum imens d e informaţii
privind spaţiul românesc, au fost de la bun început "un miraj al oricărui
cercetător în căutarea adevărului " 5, fiind investigate de-a lungul timpului
de diverşi cercetători6, care au avut astfel şansa de a sorbi " apa proaspătă
a documentelor şi a textelor. . " 7•
.

Din păcate pentru cercetarea românească, realitatea ne dezvăluie


faptul că " şansa" de care aminteam ceva mai sus a surâs până acum mai
mult cercetătorilor străini, decât români, astfel încât, aceştia din urmă au
fost, nu de puţine ori, nevoiţi să apeleze la rodul strădaniilor acelor
slujitori ai " muzei Clio " mai norocoşi în demersurile lor.
Această stare de fapt a început să se echilibreze odată cu interesul
manifestat de Episcopia Romano-Catolică de Iaşi faţă de istoria
catolicilor din această Dieceză, a cărei onestă cercetare depinde în mare

2 În conform itate cu afirmaţia din textul comunicării , ulterior prezentării acesteia, au


fost publicate de către noi şi alte studii ştiinţifice care au la bază documente istorice
provenind din arhivele Sfântului Scaun. Amintim aici doar două dintre ele: Anton Coşa,
Catolicii din Moldova în Arhiva Congregaţiei De Propaganda Fide. Documente
inedite, în Carpica, XXXIV, Bacău, 2005, p. 1 73-200; idem, Catolicii din Moldova în
izvoarele Sfântului Scaun (secolele XVI I-XVI I I), laşi, Editura Sapientia, 2007.
3 Ştefan S. Gorovei, Cuvânt înainte, în colecţia Românii în istoria un iversală, I II, 3,
volumul Izvoare străine pentru istoria românilor, îngrijit de Ştefan S. Gorovei, Iaşi,
Editura Universităţii "Al.!. Cuza" , 1 998, p. XII.
4 Ion Dumitriu-Snagov, Românii în arhivele Romei (secolul XVIII), Bucureşti,
Editura Cartea Românească, 1 973 .
5 Ibidem, p. 1 1 .
6 Amintim aici doar de Ion Dumitriu-Snagov, Le Saint-Siege et la Roumanie Moderne.
1 850-1 866, voi . 48, Roma, Universitâ Gregoriana Editrice, 1 982; idem, Le Saint-Siege
et la Roumanie Moderne. 1 866- 1 9 1 4, voi. 57, Roma, Editrice Pontificia Universitâ
Gregoriana, 1 989.
7 Emmanuel Le Roy Ladurie, Histoire d u climat depuis l'an mii, Paris, Flammarion,
1 967, p. 1 O, apud Montaillou, sat occitan de la 1 294 până la 1 324, Bucureşti, Editura
Meridiane, voi. 1, 1 992, p. 1 2.
Antroponimie şi toponi m ie la catolicii din Moldova în 1 696 141

măsură şi de informaţiile care se găsesc în arhivele Sfântului Scaun.


În anul 1 999, prin decret episcopal, PS Petru Gherghel a creat un
Departament de Cercetare Istorică, în cadrul Episcopiei Romana-Catolice
de Iaşi, care editează începând din anul 2000 şi o revistă de specialitate8,
cu apariţie anuală.
Izvoarele Sfântului Scaun sunt preţioase şi în cercetarea
monografică a satelor catolice din Dieceza de Iaşi9, ocupând un loc
aparte printre celelalte surse istorice.
Misionarii catolici ne-au lăsat preţioase şi elocvente relatări atât despre
catolicismul din Moldova în general, cât şi relative la locuitorii catolici din
acest spaţiu. Mărturiile lăsate de ei sunt o oglindă fidelă a vieţii credincioşilor
catolici din Moldova, oferindu-ne informaţii extrem de preţioase cu privire la
numărul, limba, tradiţiile, etnia, credinţa lor, surprinzând chiar şi impactul
extern al prezenţei lor în Moldova, prin ceea ce a însemnat "protectoratul" 1 0
revendicat asupra lor de diferitele puteri europene ale vremii.
De la misionarii catolici 1 1 , în special franciscani, ne-au rămas

8 Revista Departamentului de Cercetare Istorică al Episcopiei Romana-Catolice de Iaşi


se numeşte Buletin Istoric.
9 În intervalul scurs de la prezentarea comunicării, au fost publicate un număr important de
monografii, dintre care amintim: Anton Coşa, Cleja. Monografie etnografică, Bucureşti,
Editura SemnE, 200 1 ; A lois Moram, Ioan Dimişcă, Anton Coşa, Pildeşti. Monografie
istorică, laşi, Editura "Presa Bw1ă", 2002; Ion H. Ciubotam, Anton Despinescu, Dănuţ Doboş,
Dragoş Moldovanu, Petronel Zahariuc, Gherăeşti: un sat din ţinutul Romanului, Iaşi,
Editura "Presa Bună", 2003 ; Anton Coşa, Monografia comunei Faraoani, Oneşti, Editura
Magic Print, 2009; Idem, Monografia comunei Gioseni, Iaşi, Editura Sapientia, 2009; Dănuţ
Doboş, Petronel Zahariuc, Daniela Bun1am, Anton Coşa, Mărgineni: un sat la porţile
Bacăului, Iaşi, Editura Sapientia, 2009; Anton Coşa, Monografia comunei Nicolae Bălcescu,
Bacău, Edintra Babel, 20 1 0; Idem, Monografia comunei Oituz, Oneşti, Editura Magic Print,
20 1 0; Antonel-Aurel Ilieş, Daniela Butnaru, Anton Coşa etc., Monografia comunei Luizi­
Călugăra, Roman, Edinrra Serafica, 2009; Dănuţ Doboş, Silviu Văcaru, Anton Coşa etc.,
Butea - monografie, Iaşi, Edinrra "Presa Bună" , 20 1 3 ; Anton Coşa, Monografia satului
Somuşca, Oneşti, Edinrra Magic Print, 20 1 3 ; Dănuţ Doboş, Anton Coşa etc., Răchiteni. Şase
veacuri de prezenţă catolică pe valea Siretului, Iaşi, Editura Sapientia, 20 1 5.
10
Anton Coşa, Protectoratul catolicilor din Moldova: implicaţii internaţionale,
comunicare prezentată la Muzeul Judeţean de Istorie Bacău, în cadrul Simpozionului
" Românii şi Europa. Itinerarii istorice", 1 8 noiembrie 1 999. Textul manuscrisului,
îmbogăţit prin cercetări ulterioare, va fi publicat ulterior sub titlul: Protectoratul
catolicilor din Moldova, în Carpica, XXXIII, Bacău, 2004, p. 1 34- 1 5 6.
11 G . Călinescu, Alcuni missionari cattolici italiani nella Moldavia nei secoli XVII e
XVIII, în Diplomatarium Italicu m. Docu menti raccolti negli archivi italiani, voi. 1,
Roma, 1 925, p. 1 -223 ; Idem, Altre notizie sui m issionari cattolici nei Paesi Romeni.
1 42 Anton Coşa

documente importante privind aspecte diverse ale vieţii misionare 1 2 în


general. Nu întâmplător, aceste documente reprezintă izvoare de primă
mână pentru istorici, sociologi, etnografi, geografi, lingvişti etc.
Misionarul căruia îi datorăm documentul pe care îl supunem atenţiei
prin intermediul acestui material este Bemardino Silvestri. Amintit doar în
treacăt de G. Călinescu în studiul său Alcuni missionari cattolici italiani
nella Moldavia oei secoli XVII e XVIII 1 3 , Bemardino Silvestri nu a atras
atenţia editorilor colecţiei " Călători străini despre Ţările Române" 14.
Relatarea lui din 28 iunie 1 697 " şi-ar fi avut, credem noi. locul în
volumele VII- VIII ale preţiosului corpus documentar, destinat să
întrunească un material de o nesfârşită bogăţie şi varietate " 1 5 . Nu a fost
să fie aşa, din păcate pentru cercetarea românească. Din fericire însă
pentru valoarea raportului, acesta a fost descoperit de către istoricul
maghiar Lajos Pasztor la mijlocul secolului al XX-lea şi publicat în anul
1 949 1 6 la Roma.
Manuscrisul 1 7 misionarului Bernardino Silvestri avea şi o anexă,

în Dip1omata rium Italicum. Documenti raccolti negli a rchivi italiani, voi. I l , Roma,
1 930, p. 305-5 1 4 ; Ştefan Andreescu, Alţi m isionari catolici despre Ţă rile Române, în
Revista de Istorie şi Teorie Literară, XXXV, 3-4, Bucureşti, 1 987, p. 1 3 9- 1 46; Anton
Coşa, Misionari catolici despre Faraoani, în Cwpica, XXVIII, Bacău, 1 999, p. 1 4 1 - 1 62.
12 Carlo Tag1iavini, Alcuni manoscritti rumeni sconosciuti di m issionari cattolici
italiani in Moldavia (sec. XVI II), în Studi rumeni, IV, Roma, 1 929- 1 930, p. 4 1 - 1 04 ;
Teresa Ferro, Un gherese e romeno nella Moldavia d e i secoli XVI I-XVIII sulla base
dei docu menti delia Propaganda Fide, în Italia e Romania. Due popoli e due storie
a confronto (sece. XIV-XVIII), A cura di Sante Graciotti, Firenze, 1 998, p. 29 1 -3 1 8;
Idem, I m issionari cattolici italia ni in Moldavia nei sece. XVII-XVIII, în L 'Annuario
de// 'fstituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica di Venezia, 1 999, p. 67-86.
1 3 G. Căli nescu, op.cit., 1 92 5 .
1 4 Cf. Călători străini despre Ţările Române, voi. I, Bucureşti, Editura Şti inţi fică ş i
Enciclopedică, 1 968; voi. I I , Bucureşti, 1 970; voi. III, Bucureşti, 1 97 1 ; voi. IV,
Bucureşti, 1 972; voi. V, Bucureşti, 1 973; voi. VI, Bucureşti, 1 976; voi. VII, Bucureşti,
1 980; voi. VIII, Bucureşti, 1 983 ; voi. IX, Bucureşti, Editura Academiei, 1 997.
1 5 Andrei Pippidi, Moldova în 1 697, după relatarea misionarului Bernardino Silvestri,
în colecţia Românii în istoria universală, III, 3, volumul Izvoare străine pentru istoria
românilor, îngrij it de Ştefan S. Gorovei, Iaşi, Editura Universităţii "Al.I. Cuza", 1 998, p. 6 1 .
1 6 Lajos Pâsztor, L'attivita m issionaria del P. Bernardino Silvestri Min. Conv. e Ia
sua relazione sulla Moldavia, 1 688-1697, în A rchivum Franciscanum Historicum, 42,
Roma, 1 949- 1 950, p. 273-277.
1 7 Manuscris în Archivio storico delia Sacra Congregatione per I' Evangelizzazione
dei Popoli o "de Propaganda Fide" , Roma, Fondo Congregazioni Particolari, voi. 3 1 ,
foi. 466-469.
Antroponimie şi toponimie Ia catolicii din Moldova în 1 696 1 43

datată februarie-noiembrie 1 696 1 8 , un recensământ al catolicilor din


localităţile catolice din Moldova, editorul maghiar anunţând la acea
vreme publicarea ulterioară a acestuia. Vor mai trece însă 40 de ani până
la împlinirea acestei promisiuni, graţie eforturilor unui alt istoric
maghiar, Kalman Benda, care va include acest important recensământ al
catolicilor din Moldova într-unul din cele două volume de documente
privitoare la "ceangăi " 19, apărute în anul 1 989 la Budapesta.
Iată cum, din păcate " ca şi în alte cazuri . . . , absenţa din bibliotecile
noastre a unor colecţii complete de periodice, ale unor colecţii de
documente sau ale altor genuri de lucrări, ne îndatorează faţă de
cercetările istoricilor străini, progresele într-o direcţie comună
neputându-se realiza, câteodată, fără reveniri înapoi " 20.
Iată de ce, am considerat necesar să supunem atenţiei acest
document privindu-i pe catolicii din Moldova. Documentul2 1 , datat
februarie-noiembrie 1 696, este, de fapt, o anexă la relatarea privind starea
Misiunii Apostolice a Moldovei întocmită de misionarul Bernardino
Silvestri (numit în această calitate de Congregaţia De Propaganda Fide la
5 octombrie 1 688). Relatarea 22 este din 28 iunie 1 697, datarea ulterioară
anexei explicându-se prin faptul că a fost redactată la întoarcerea
misionarului la Roma.
Anexa din 1 696 este un recensământ al catolicilor din localităţile în
care se găseau în perioada februarie-noiembrie 1 696, atunci când
misionarul Bernardino Silvestri a vizitat comunităţile catolice din
Moldova. Sunt amintite printre altele, localităţile în care trăiau catolici,
numele şi numărul acestora din urmă, cu referiri speciale asupra celor
care au fost sau nu botezaţi ori miruiţi, uneori fiindu-le notată şi vârsta.

18 Manuscris în Archivio storico delia Sacra Congregatione per l' Evangelizzazione

dei Popoli o "de Propaganda Fide", Roma, Fondo Congregazioni Particolari, voi. 3 1 ,
foi. 470-482.
1 9 Cf. Moldvai Csango - Magyar Okmanytâr (1 467-1 706), întocmit de Benda
Kălmăn, voi. 1-11 , Budapest, 1 989; documentul din 1 696 în voi. I l , p. 733-748.
20 Andrei Pippidi, loc.cit.
2 1 Ulterior prezentării comunicării. am amintit fragmentar documentul în diverse studii de
specialitate, publicându-1 pentru prima dată şi integral, sub titlul: Un izvor străin din 1 696
pentru istoria catolicilor din Moldova, întocmit de misionarul Bernardino Silvestri, în
volumul Cleja. Monografie etnografică, Bucureşti, Editura SemnE, 200 1 , p. 1 60-1 76. În mod
firesc, documentul a fost reprodus şi în volumul Catolicii din Moldova în izvoarele Sfântului
Scaun (secolele XVII-XVIII), laşi, Editura Sapientia, 2007, p. 459-474.
22 Laj os Păsztor, loc.cit.
1 44 Anton Coşa

În demersul său, Bemardino Silvestri a beneficiat cu siguranţă şi de


ajutorul preoţilor locali care slujeau în localităţile vizitate, fapt care reiese, în
primul rând, din prezenţa senmăturilor acestora de la sfârşitul fiecărui
recensământ în parte. Fără ajutorul lor, misionarului italian i-ar fi fost destul
de greu, dacă nu imposibil să cunoască datele concrete de la faţa locului.
În documentul din 1 696 găsim semnăturile preoţilor: Franciscus
Carolus Nigrini23 (misionar apostolic în oraşul Trotuş24), Felix Antonius
Zaouli 25 (prefect apostolic la Iaşi 26), Joseph Sonanti 27 (misionar apostolic
în oraşul Galaţi2 8), Aloysius Bevilacqua29 (misionar apostolic în Parohia
Faraoani 30), Joannes Battista Volponi3 1 (misionar apostolic în Parohia
Săbăoani 32).
Analizând paginile documentului, noi credem că, de fapt, cei care
au notat în scris numele credincioşilor catolici au fost preoţii localnici.
Această realitate reiese cu claritate, pe de o parte, chiar din spusele
misionarului Bemardino Silvestri care, în relatarea din 1 697, afirmă la un
moment dat: "e il numero delle famiglie, quale riconoscono la Santa
Sede Romana, sono le seguenti, come anche potra V Sia Il/. e Rss.
meglio vedere da!li qui annessi registri fatti dalli proprii parochi" 33 , iar

23 Anton Coşa, op.cit., Iaşi. 2007, p. 462.


24 Este vorba de misionarul franciscan conventual Carlo Nigrini sau Negrini da Casa!
Maggiore (Cf. Ferences Misszionariusok Magyarorszăgon: A Kiralysagban es Erdelyben
a 1 7- 1 8 szăzadban, scris de t dr. Galla Ferenc, pregătit pentru tipar de Fazekas l stvân, apărut
în Colectanea Vaticana Hungariae, seria 1, voi. I I , Budapest-Roma, 2005, p. 327).
25 Anton Coşa, op.cit., Iaşi, 2007, p. 464.
26 Este vorba de misionarul franciscan conventual Felice Antonio Zaoli de Arimino, cel care
a fost prefect al Misiunii Apostolice a Moldovei ( 1 695- 1 7 1 1 şi 1 7 1 6- 1 7 1 9), o perioadă fiind
şi vicar general al Episcopiei Catolice de Bacău (N. Iorga, Studii şi Documente cu privire
la Istoria Românilor, Bucureşti, Editura Ministerului de Instrucţie, 1 90 1 , p. 88; Ferences
Misszionariusok Magyarorszagon ..., 2005, p. 390; Pr. Iosif Gabor, Pr. Iosif Simon.
Necrolog ( 1 600-2000), Iaşi, Editura Presa Bună, 200 1 , p. 1 89).
27 Anton Coşa, op.cit., l aşi, 2007, p. 466.
28 Este vorba de misionarul franciscan conventual Giuseppe Sonanzi da Rieti (Pr. Iosif Gabor,
Pr. Iosif Simon, op.cit., p. 206; Ferences Misszionariusok Magyarorszăgon... , 2005, p. 3 86).
2q Anton Coşa, op.cit., laşi, 2007, p. 47 1 .
30 Este vorba de misionarul franciscan conventua1 Alois sau Luigi Bevilacqua (Pr. IosifGabor,
Pr. losifSimon, op.cit., p. 1 08; Ferences Misszionariusok Magyarorszăgon..., 2005, p. 3 7 1 ).
3 1 Anton Coşa, op.cit., l aşi, 2007, p. 474.
3 2 Este vorba de m isionarul franciscan conventual G iovanni Battista Volponi da
Fiorentino (Pr. Iosif Gabor, Pr. Iosif Simon, op.cit., p. 1 86; Ferences Misszionariusok
Magyarorszagon . . . , 2005, p. 3 90).
33 Anton Coşa. op.cit., Iaşi, 2007, p. 479.
Antroponimie şi toponimie la catolicii din Moldova în 1 696 1 45

pe de altă parte din eterogenitatea ca fonnă a recensărnântului în ansamblu,


compus din mai multe micro-recensăminte, unele mai complete (cu notarea
numelui soţului, soţiei, copiilor, cu vârsta lor), altele mai sumare (doar cu
notarea numelui soţului, cu pomenirea soţiei, dar fără menţionarea numelui
acesteia şi, în sfârşit, includerea numărului copiilor), lipsa de omogenitate a
informaţiilor inserate datorându-se, fireşte, celor care le-au notat în scris.
Prin urmare, misionaml Bemardino Silvestri a primit aceste ,,stări
ale sufletelor" gata întocmite de către preoţii locali, el ordonându-le doar,
în final (după întoarcerea lui la Roma), într-un "corpus " coerent şi unitar,
în funcţie de etapele vizitei sale în Moldova.
O atare stare de fapt este de înţeles, având în vedere şi practica
existentă în organizarea cultului catolic, ca preoţii să noteze riguros, în
scris, numele credincioşilor născuţi, căsătoriţi, morţi, ca şi a celor mimiţi
în registre parohiale speciale numite "cărţi " de botezuri ( " Liber
Baptizatorum " 34 ), căsătorii ( " Liber Matrimoniorum " 35 ), morţi
( " Liber Mortuorum " 3 6), on " cărţile mimiţilor" 37 ( " Liber
Confirmatorum ). " 3 8
Existenţa unor asemenea registre şi în cadml parohiilor catolice din
Moldova secolului al XVIII-lea, ne îndreptăţeşte să credem că ele nu au
reprezentat o inovaţie a timpului respectiv, ci au fost o prezenţă firescă
dintotdeauna, a cărei constanţă a fost perturbată doar de condiţiile vitrege
prin care a trebuit să treacă şi cultul catolic din spaţiul moldav în multe
momente ale istoriei.
Dealtfel, ştim deja că elaborarea acelor " Status Animarum " 3 9
(recent introduse în mediul ştiinţific40), "ca o practică obişnuită în mediul

34 Arhivele Nationale Bacău, Colecţia Registre de stare civilă, M itrice. Parohia


Romano-Catolică Valea Mare, dosar nr. 1 1 1 877, filele 1 -4 .
35 I bidem, dosar nr. 21 1 906, filele 1 -4 .
3 6 l dem, Colectia Registre de stare civilă, Mitrice. Parohia Romano-Catolică Valea
Seacă, dosar nr. 8/ 1 884- 1 889, fi lele 1 0-26.
37 Anton Coşa, Un izvor genealogie inedit: " Liber Confirmatorum " , în Carpica,
XXXX, Bacău, 20 1 1 , p. 1 66- 1 88 .
3 8 Arhivele Nationale Bacău, Fond Parohia romano-catolică Valea Seacă, dosar nr.
1 / 1 869- 1 92 1 , fi lele 1 - 1 2 .
39 Anton Coşa, Izvoare inedite privind catolicii din Moldova : "Status animarum ", prima
parte în Arhiva Genealogică, V (X), 1 -2, Iaşi, Editura Academiei Române, 1 998, p. 1 55-160
respectiv partea a doua în Arhiva Genealogică, V (X), 3-4, Iaşi, Editura Academiei Române,
1 998, p. 1 99-258.
4 0 Pe lângă " stările sufletelor" publicate în 1 998, au mai fost introduse în circuitul
1 46 Anton Coşa

catolic, datează în Moldova de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când,


după un secol XVII defavorabil, cultul catolic cunoaşte o revigorare
spectaculoasă, când reprezentanţii, dar mai ales deservenţii cultului
urmăresc o mai bună cunoaştere a situaţiei existente în parohiile lor" 4 1 .
Comunităţile catolice din Moldova inserate în darea de seamă a lui
Bernardino Silvestri nu sunt trecute în ordinea vizitării lor de către acesta
decât parţial, atât în anexă, cât şi în relatarea propriu-zisă. Astfel, în
recensământ, la un moment dat, după oraşul Galaţi42, unde apare notată o
" stare a sufletelor" pe 5 noiembrie 1 696, urmează lista cu catolicii din
satele Parohiei Faraoani (din apropierea oraşului Bacău43), din ziua de
Paşti a anului 1 696, şi în continuare satele din zona Romanului44 (cu
localitatea Adjudeni la final), recenzate pe 20 februarie 1 696.
Dar iată ordinea comunităţilor catolice existentă în recensământ:
Trotuş45 - Baia46 - Grozeşti47 - Caşin48 - Iaşi49 - Bârlad5 0 - Galaţi5 1 -
Faraoani52 ( Valea Dragă5 3 - Valea Mare 54 - Costişa55 - Cacova

ştiinţific alte două. A se vedea în acest sens: Anton Coşa, Un izvor istoric inedit
privind catolicii din Parohia Valea Seacă, în Buletin Istoric, nr. 1 O (revista
Departamentului de cercetare ştiinţifică al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi), Iaşi,
Editura " Presa Bună" , 2009, p. 99- 1 1 8 ; idem, Un document inedit d in 1 793 privind
catolicii din j udeţul Bacău, în Archiva Moldaviae, I, laşi. 2009, p 1 78-2 1 8.
4 1 Anton Coşa, loc.cit., prima parte, Iaşi, 1 998, p. 1 56.
4 2 Tezaurul Topon imie al României. Moldova, coord. Dragoş Moldovanu, voi. 1 ,

partea I, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1 99 1 , p. 446.


4 3 Ibidem, p. 24 .

44 Ibidem, voi. I, partea a 2-a, Bucureşti, 1 992, p. 9 1 8.


45 Astăzi este satul şi comuna Târgu Trotuş (Anton Coşa, Comunităţile catolice din
j udeţul Bacău, Oneşti, Editura Magic Print, 2007, p. 206).
46 Astăzi sat şi comună în j udeţul Suceava (Pr. Iosif Gabor, Dicţionarul com unităţilor
catolice din Moldova, Bacău, Editura " Conexiuni" , 1 996, p. 26).
47 Astăzi este satul şi comuna Oituz în judeţul Bacău (Anton Coşa, op.cit., Oneşti, 20 1 0).
48 Astăzi sat şi comună în judeţul Bacău (N. Pâslaru, M onografia comunei Caşin jud.
Bacău 1 938, Bucureşti, 1 940).
49 Astăzi sediul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi (Anton Coşa, op.cit., Iaşi, 2007, p. 1 48).
50 Astăzi oraş în judeţul Vaslui (Anton Coşa, op.cit., laşi, 2007, p. 1 8 5).
5 1 Astăzi oraş în judeţul Ga laţi (Anton Coşa, op.cit., laşi, 2007, p. 1 4 1 ).
52 Astăzi sat şi comună în judeţul Bacău (Anton Coşa, op.cit., Oneşti, 2009).
53 Fost sat în partea de nord-vest a satului Faraoani ; astăzi înglobat în comuna Faraoani
(Anton Coşa, op.cit., Oneşti, 2009, p. 20 1 ).
54 Astăzi sat în comuna Faraoani (Anton Coşa, op.cit., Oneşti, 2009, p. 200).
55 Costişa sau Costiţa, fost sat în partea de nord-vest a satului Faraoani; astăzi înglobat
în comuna Faraoani (Anton Coşa, op.cit., Oneşti, 2009, p. 20 1 ).
Antroponimie şi toponimie la catolicii din Moldova în 1 696 147

Maior56 - Maiaros57 - Cleja58 - Lonca Mare59 - Slobozia60 Valea


Seacă6 1 ) - Săbăoani62 - Teţcani63 - Tămăşeni 64 - Adjudeni65 .
Se observă. în afara Iaşilor, Bârladului şi Galaţilor, existenţa a trei
nuclee de sate catolice: unul în zona Trotuş, altul în zona Faraoani
(Bacău), iar cel de-al treilea în jurul Romanului.
La o analiză comparativă, documentul de la 1 696 ne dezvăluie
similitudini antroponimice şi toponimice cu "Codexul" 66 lui Marco
Bandini din 1 646, ca şi cu " Status Animarum " 67 (stări ale sufletelor)
întocmite ulterior, în secolul al XVIII-lea în cadrul parohiilor catolice din
Moldova, izvoare menţionate şi în prezentul material.
Numele mic se substituie numelor biblice, din calendarul creştin,
consemnate în grafie latină, într-o firească legătură cu limba redactării
recensământului. Întâlnim astfel nume6 8 ca: Andreas, A ntonius,
Demetrius, Georgius, Gregorius, Joannes, Martinus, Michael, Nicolaus,
Petrus, Stephanus, etc. respectiv: A nna, Barbara, Catarina, Elisabetha,
Helena, Magdalena, Margareta etc.

56 Toponim folosit în mod curent şi astăzi de către locuitorii din Faraoani şi din satele
catolice din zona Bacăului cu referire la satul Faraoani (Anton Coşa, op.cit., Oneşti,
2009, p. 1 99).
57 Toponim înglobat astăzi în satul Faraoani (Anton Coşa, op.cit., Oneşti, 2009, p. 1 99).
5 8 Astăzi sat ş i comună în judeţul Bacău (Anton Coşa, op.cit., Bucureşti, 200 1 ).
59 Veche denumire a satului Galbeni, astăzi în comuna Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău
(Anton Coşa, op.cit., Bacău, 20 1 0, p. 3 7-38).
60 Toponim astăzi dispărut.
6 1 Fostă comună, astăzi sat în comuna Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău (Anton Coşa,
op.cit., Bacău, 20 1 O, p. 235).
62 Astăzi sat şi comună în judeţul Neamţ (Liviu Pilat, Comu nităţi tăcute. Satele din
parohia Săbăoani (secolele XVI I-XVI I I), Bacău, Editura " Dumitru Mărtinaş" , 2002,
p. 50; Anton Coşa, op.cit., l aşi, 2007, p. 1 68).
63 Astăzi sat în comuna Gherăeşti, judeţul Neamţ (Pr. Iosif Gabor, op.cit., p. 270; Liviu
Pilat, op.cit., p. 63).
64 Astăzi sat ş i comună în judeţul Neamţ (Liviu Pilat, op.cit., p. 49; Anton Coşa, op.cit.,
laşi, 2007, p. 1 76).
65 Astăzi sat în comuna Tămăşeni, judeţul Neamţ (Liviu Pilat, op.cit., p. 22; Anton
Coşa, op.cit., Iaşi, 2007, p. 1 1 3 ).
66 V.A. Urechia, Codex Bandinus. Memoriu asupra scrierii lui Bandinus de la 1 646,
urmat de text, însoţit de acte şi documente, în A nalele A cademiei Române. Memoriile
Sec{iunii Istorice, seria II, tom XVI ( 1 893- 1 894), Bucureşti, 1 895, p. 1 -3 3 5 .
67 Anton Coşa, Ioc.cit., Iaşi, 1 998.
68 Idem, op.cit., Iaşi, 2007, p. 459-474.
1 48 Anton Coşa

În ordinea numărului de consernnări a acestor antroponime69 avem


următoarea situaţie: Michael (65), Petrus (6 1 ), Joannes (60), Martinus (44),
Andreas (34), Georgius (28), Nicolaus ( 1 5), Gregorius ( 1 4), Stephanus ( 1 2),
Demetrius (1 2), Thomas (9), Valentinus (9), Matthias - Mattias (6),
Franciscus (4), Paulus (4), Laurentius (4), Jacobus (3), Marcus (3), Mathaeus
- Matheus (3), Deodatus (2), Blasius (2), Moyses ( 1 ), Vulphangus ( 1 ), Elias
(1 ), Abraham (1 ), Basilius (1 ), Simeon (1 ), Aloisius ( 1 ), Constantinus (1 ),
Dominicus (1 ), Antonius (1 ), Daniel (1 ), Gabriel ( 1 ) respectiv Catharina -
Catarina - Cattarina (3 8), Elena - Ellena - Helena (29), Anna ( 1 9),
Margarita - Margareta - Margaretha ( 1 9), Magdalena ( 1 4), Elisabetha (6),
Barbara (6), Maria (3), Pau/a (2), Ursula (2), Joanna (2), Sophia ( 1 ), Rosa
(1 ), Justina ( 1 ), Angela (1 ), Stephana (1 ), Susanna (1 ), Agata ( 1 ).

În privinţa numelor de familie ale celor recenzaţi, consemnate tot în


limba latină, putem constata faptul că acestea au certe rezonanţe transilvane70,
întâlnindu-le frecvent în diverse recensăminte din Transilvania 7 1 , o dovadă în
plus a originii transilvănene a catolicilor din Moldova.
N urne de familie, care apar în documentul din 1 696 72, sunt: Farkas,
Domocos, Antal, Benka, Balint, Kosa, Patras, lstok, Danka, Demeter,
Veres, Simon, Orban, Tanko, Dobos, Bartos, Boglar, Diak, Petras, Mate,
Sasko, Balan, Bir, Cadar, Pal, Gal, Bilibocus, Besan, David, Sabo etc.
Nume similare celor din Moldova se regăsesc şi în izvoare de
dincolo de munţi, în Transilvania. Astfel, în colecţia " Szekely
Okleveltar" îi găsim pe: Balint73, Antaf14, Mate 75, Jstoe6 , Deak77,

69 Ibidem .
7 0 Idem, Fa milii catolice d i n Moldova de origine transilvăneană. Schiţe genealogice,
în Arhiva Genealogică, VI(XI), 1 -4, Iaşi, Institutul Român de Genealogie şi Heraldică
"Sever Zotta" , 1 999, p. 95- 1 04.
71 A se vedea, de exemplu: Szekely Okleveltâr. Uj sorozat, voi. I , Bukarest, Kriterion
Kănyvkiad6, 1 983, voi. I l , 1 985, voi. III, 1 994; Endes Mikl6s, Csik - , Gyergyo - ,
Kâszon - Szekek (Csik Megye) FOidjenek es Nepenek Tortenete 1 9 1 8-ig Budapest,
,

Akadem iai Kiad6, 1 994; Aurel Răduţiu, Ladislau Gyemănt, Repertoriul izvoarelor
"
statistice privind Transilvania, 1 690-1 847, Bucureşti, Editura "Univers enc iclopedic ,
1 995; Ioan Ranca, Românii din scaunele secuieşti în antroponimele din conscripţii.
1 699- 1 82 1 , voi. I, Scaunul Mureş, Cluj-Napoca, Editura Ciubăncan, 1 995 ; idem,
Românii din scau nele secuieşti în antropon imele din conscripţii. 1 567-1 850, voi. I l ,
Scaunul Ciuc, Giurgeu, Caşin, Târgu Mureş, Editura Pax historica, 1 997.
72 Anton Coşa, op.cit., laşi, 2007, p. 459-474.
73 Szekely Okleveltâr. . , voi. I II , 1 994, p. 293 .
.

74 I bidem, p. 29 1 .
75 Ibidem, p. 32 1 .
Antroponimie şi toponimie la catolicii d in Moldova în 1 696 1 49

Demeter 78 Ga/79 Farkm 80 Benche 8 1 Kadar82 Veres83 Orban84


J ' � ' , ' ' '

Tanko85 Biro86 Pa/87 Simon88 Szabo89 Damokos90 , Kosa9 1 , Danka92 ,


' ' , ' '

Dobos93, Bartos 94, Davicf5 etc.


Reiterăm şi aici faptul că ne este imposibil a afirma cu certitudine
dacă numele de familie menţionate în documentul din 1 696 sunt la
originea lor româneşti, secuieşti ori ungureşti. ţinând seama că în izvoare
demografice transilvănene, astfel de nume sunt atribuite deopotrivă unor
români. secui respectiv unguri. În acelaşi timp, noi credem că trebuie să
considerăm normală o atare incertitudine de natură etnică în condiţiile în
care cei care purtau respectivele nume veniseră tocmai din Transilvania, un
spaţiu 96 cunoscut ca fiind unul de interferenţă97 între români secui98 ,

76 Ibidem, p. 3 1 1 .
77 I bidem, p. 300.
78 Ibidem, p. 3 0 1 .
79 Ibidem, p. 307.
80 I bidem, voi . Il, 1 985, p. 3 7 1 .
8 1 Ibidem, p. 36 1 .
82 Ibidem, p. 380.
83 Ibidem, p. 4 1 3 .
84 I bidem, p . 394.
85 I bidem, p. 408.
86 Ibidem, p. 363.
87 Ibidem, p. 396.
88 I bidem, voi . 1 , 1 983, p. 356.
89 I bidem, p. 357.
90 Ibidem, p. 328.
9 1 Ibidem, p. 342.
92 I bidem, p. 328.
93 Ibidem, p. 329.
94 Ibidem, p. 3 2 1 .
95 Ibidem, p . 328.
96 loan-Aurel Pop. Observaţii privitoare la structura etnică şi confesională a Ungariei şi
Transilvaniei medievale (secolele IX-XIV), în Istoria României. Pagini transilvane,
Cluj-Napoca, Centml de Studii Transilvane, Fundaţia Culturală Română, 1 994, p. 1 6.
97 N. Iorga, Î nceputurile şi motivele desnaţionalizării în Săcuime, în Analele Academiei
Române. Memoriile Sectiunii Istorice, seria III, tom. XVI II, Bucureşti, 1 936, p. 23 1 .
98 Opreanu Sabin, Terra Siculorum. Contribuţiuni privitoare la românii din ţinutul
săcuilor, extras din Societatea de mâine, (Revistă săptămânală social-economică, nr. 36-37
din 1 924 şi 1 -3 din 1 925), Cltti, Editura Revistei "Societatea de mâine" , 1 925, p. 20; idem,
Contribuţiuni la toponimia din ţinutul săcuilor, extras din Lucrările Institutului de
Geografie al Universită{ii din Cluj, voi. II, 1 926 (cu o hartă), Cluj, Institutul de Arte Grafice
"
"Ardealul , 1 926, p. 1 -37; idem, Ţinutul Secuilor. Contribuţiuni de geografie u mană şi
1 50 Anton Coşa

chiar de convieţuire99 între cele două etnii 100 •


Exemplificând, consemnăm aici faptul că dintre numele pomenite în
docrunentul din 1 696, au fost purtate şi de românii din Transilvania,
conform izvoarelor consultate, următoarele: Farkas 1 0 1 , Simon 102 , Anta/1 03,
Petras 104 , Deak 1 05, Bejan 106, Mate 1 07, David1 08, Demeter 109 , Kadar 1 1 0,
Danko 1 1 1 , Veres 1 1 2 , Orban 1 1 3, Szabo 1 14, Balint 1 1 5, Bilibok 1 16, Pa/ 1 1 7 etc.
În privinţa secuilor, un renrunit lingvist român (Ion 1. Russu) a afirmat
faptul că aceştia au avut în decursul istoriei "cele mai intense legături şi
amestecuri etno-lingvistice, de influenţări reciproce cu românii" 1 1 8 • Prin
urmare, deloc întâmplătoare a fost şi afirmaţia istoricului Nicolae Iorga, cel
care a spus la un moment dat: "cu secuii avem o simbioză, adecă o viaţă
împreună; cu ungurii numai o vecinătate. Deosebirea este esenţială" 1 1 9 .
Nu trebuie să ocolim nici "procesul de secuizare" 1 20 a românilor

de etnografie, extras din Lucrările Institutului de Geografie al Universitătii din Cluj, voi. III,
1 928, Cluj, Institutul de Arte Grafice "Ardealul" , 1 928, p. 43- 1 9 1 .
99 Ioan N . C iolan, Constantin Voicu, M ihai Racoviţan, Transilvania - Istorie şi
dăinuire românească, Bucureşti, Editura Sirius, 1 994, p. 58.
1 00 P.P. Panaitescu, Istoria Românilor, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,
1 990, p. 67-68.
10 1 Ioan Ranca, op.cit., voi. I l , 1 997, p. 20.
1 02 Ibidem, p. 2 1 9.
1 03 Ibidem, voi . 1 , p. 227.
1 04 Ibidem, voi. Il, p. 1 02.
1 05 I bidem, p. 1 64 .
106 I bidem, voi. 1 , p. 1 5 .
1 07 Ibidem, p. 1 7.
1 08 Ibidem, p. 5 1 .
1 09 I bidem, voi . II, p. 1 07.
1 1 0 Ibidem, voi. 1 , p. 1 07.
1 1 1 Ibidem, voi. II, p. 1 72.
1 1 2 Ibidem, p. 1 67.
1 1 3 Ibidem, p. 90.
1 1 4 I bidem, voi. 1 , p. 1 1 7.
1 1 5 Ibidem, p. 2 1 9.
1 1 6 Ibidem, voi. II, p. 92.
1 1 7 Ibidem, p. 1 84 .
1 1 8 Ion 1. Russu, Românii şi secuii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1 990, p. 39.
1 19 Nicolae Iorga, Consideraţii noi asu pra rostului secuilor, în Revista istorică, XXV,
nr. 46, aprilie-iunie, 1 939, p. 1 4 1 ; Anton Coşa, Românii din sud-estul Transilvaniei în
secolele XII I-XV, în A ngustia, 6, Sf. Gheorghe, 200 1 , p. 1 6.
1 20 Ion 1. Russu, op.cit., p. 40.
Antroponimie şi toponimie la catolicii din Moldova în 1 696 151

din sud-estul Transilvaniei, cu urmări şi la nivel onomastic. Acest din


urmă aspect este evidenţiat şi de purtarea unor nume de familie atât de
către secui, cât şi de către românii aflaţi în diferite stadii de secuizare 12 1 .
Un atare melanj onomastic a fost potenţat şi de faptul că "foarte multe
dintre ele erau date de aparatul birocratic-administrativ, cancelariile,
notarii, preoţi unguri etc " 1 22 , care înlocuiau practic antroponimele
autentic româneşti cu cele ungureşti, prin simpla lor traducere din limba
română în limba maghiară. În aceste condiţii, lingvistul Ion 1. Russu era
îndreptăţit să afirme că "este greşit a crede că românii cu nume gentilic
maghiar sau de aspect unguresc pot fi de obârşie ungurească" 1 2 3 .
Din punct d e vedere etnic, î n documentul din 1 696 sunt cazuri când
se precizează foarte clar apartenenţa purtătorului : Franciscus Polak (la
Baia 1 24), Nicolaus ex Polonia (la Iaşi 1 2 5), Jacobus Ungarus (la Iaşi 1 2 6) ,
Joannes filius Gregorii Polonus (la Bârlad 1 2 7), Valentinus Polonus (la
Galaţi 1 2 8), Andreas Ungarus (la Galaţi 1 2 9), Seculias cum uno jilio (la
Valea Mare 1 30) etc.
Din alte cazuri putem afla că au fost şi credincioşi catolici care s-au
stabilit (din diferite motive) în localităţile recenzate în 1 696 venind din
alte sate sau oraşe din interiorul Moldovei: Martinus ex Hus 1 3 1 (stabilit la
Iaşi), Martinus ex Miroslaua 13 2 (stabilit la Iaşi), Georgius ex Tatrus 1 33
(stabilit la Iaşi), Valentinus ex Saboana 1 34 (stabilit la Slobozia), Andrea.'î
de Baia 135 (stabilit la Adjudeni) etc.
Unele persoane veniseră în localităţile unde au fost recenzate la
1 2 1 G. Popa-Lisseanu, Originea secuilor şi secuizarea românilor, ediţie îngrij ită de Ioan
Lăcătuşu şi Vasile Lechinţan, Bucureşti, Editura "România Pur şi Simplu" , 2003, p. 1 00.
1 22 Ion 1 . Russu, op.cit., p. 247 .
1 23 Ibidem, p. 25 1 .
1 24 Anton Coşa, op.cit., Iaşi, 2007, p. 460.
1 25 Ibidem, p. 463 .
1 26
I bidem, p. 464.
1 2 7 I bidem, p. 465 .
1 28 Ibidem, p. 466.
1 29 Ibidem.
130 I bidem, p. 468.
1 3 1 Ibidem, p. 463 .
13 2 Ibidem, p. 464.
133 I bidem.
134 I bidem, p. 4 7 1 .
135 Ibidem, p. 474.
1 52 Anton Coşa

1 696 prin căsătorie: Cattarina fi/ia Joannis ex Cutnario 136 (soţia lui
Paulus Polosch din Iaşi), Margarita jilia Blasii ex Rescani 1 3 7 (soţia lui
Andreas Lukas din Iaşi), Joannes de Cutnario 1 3 8 (stabilit la Galaţi în
urma căsătoriei cu Catarina, fiica lui Marcus Tomoc), Cattarina vidua ex
Rechettin 1 39 (la Iaşi), Catharina Balint vidua ex Cotinario 140 (la Trotuş)
etc.
Alte nume de familie consemnate 1 4 1 în recensământul din 1 696
provin din diferite meserii sau ocupaţii: Cadar, Cioban, Dobos,
Fasachas, 0/larius, Saba, Diac, Rotarius, Vaccarius etc.
În ceea ce ne priveşte, credem că cercetările de antroponimie
trebuie să fie coroborate cu un alt tip de cercetare, anume acelea de
genealogie 142• Subliniem aici şi faptul că solidaritatea de rudenie în evul
mediu european (implicit românesc) s-a manifestat într-un context aparte,
determinat de concepţia creştină cu privire la autoritatea tatălui în cadrul
familiei la care s-a adăugat şi răspândirea obiceiului perpetuării numelui
bunicului de către unul dintre nepoţi.
Analizând documentul din 1 696, constatăm faptul că, în medie, o
familie era formată din soţ, soţie şi 2-4 copii, în unele cazuri mai găsind
recenzaţi şi fraţi, surori, părinţi ai soţului sau soţiei, locuind " în aceeaşi
casă" (" in eadem domo ").
Interesant este şi faptul că în recensământul lui Bernardino Silvestri
se foloseşte, deseori, în locul cuvântului " copiii" , cuvântul " fiii" ,
înţelegându-se prin aceasta nu doar băieţii ci şi fetele, fapt care ridică o
serie de probleme pentru eventualul cercetător al dinamicii structurilor de
familie. Adăugăm aici şi un alt amănunt important, anume acela că în
acest document nu este menţionat în toate cazurile nici numele soţiei, nici
numele copiilor, fiind în schimb notat numărul acestora din urmă.
Mai complet este "micro-recensământul" care se referă la oraşul Iaşi 143,
unde apar un număr de 40 de familii catolice, cu numele soţului, al soţiei şi
1 36 Ibidem, p. 463 .
1 37 Ibidem, p. 462.
1 3 8 Ibidem, p. 466.
1 39 Ibidem.
14 0 I bidem.
14 1 Ibidem, p. 459-474.
14 2 Idem, Genealogii de ceangăi" : un demers necesar, în A rhiva Genealogică, V(X),
"
3-4, Iaşi, Editura Academiei Române, 1 998, p. 45-48; idem, loc. cit. , Iaşi, 1 999, p. 95.
1 43 Idem, op.cit., Iaşi, 2007, p. 462-464.
Antroponimie şi toponimie la catolicii din Moldova în 1 696 1 53

copiilor, precwn şi vârsta acestora. De asemenea, "micro-recensămintele"


aferente localităţilor Galaţi 1 44 şi Bârlad 1 45 relevă numele soţului, soţiei şi
copiilor, aici lipsind (cu o singură excepţie: Andreas Ungarus celebs,
annorum 50 146), însă, vârsta acestora.
În celelalte cazuri, sunt notate doar numele şi prenumele soţului,
lipsind numele soţiei şi al copiilor, apărând numai numărul în cazul
acestora din urmă.
Comparând acest recensământ cu celebrul " Codex " 147 întocmit de
arhiepiscopul Marca Bandini 14 8 cu 50 de ani mai înainte, ca şi cu acele
" 1 4 9 întocmite ulterior, începând din secolul al XVIII-lea,
" Status Animarm
în cadrul parohiilor catolice din Moldova, am remarcat existenţa unei
continuităţi în cadrul populaţiei catolice din spaţiul moldav. Acest fapt
este demonstrat, printre altele, de perpetuarea maj orităţii numelor din
1 646, respectiv 1 696 în " Status Animarum " din secolul XVIII şi în
continuare până în zilele noastre. În acelaşi interval temporal şi spaţial, se
constată şi o creştere demografică în cadrul populaţiei catolice din
Moldova, urmare pe de o parte a constantelor emigrări 1 50 din
Transilvania, pe de altă parte a natalităţii ridicate.
Documentul asupra căruia ne-am oprit atenţia în acest material are
o importanţă deosebită şi pentru analizele de tip genealogie 1 5 1 , fiind, din
punctul nostru de vedere, cel mai important izvor istoric statistic privind
catolicii din Moldova în a doua jumătate a veacului al XVII-lea.
Dacă pentru mij locul secolului al XVII-lea avem remarcabilul
"
" Codex al lui Marca Bandini (care a beneficiat relativ recent de o
traducere mai riguroasă şi o nouă publicare de către un editor
competent 1 52), pentru sfârşitul secolului al XVII-lea ne putem folosi cu
1 44 I bidem, p. 466.
1 45 I bidem, p. 464-465 .
.

1 46 Ibidem, p. 466.
1 47 V.A. Urechia, op.cit.
1 4 8 Anton Coşa, In memoriam. Arhiepiscopul Marco Bandini, în Biserica şi Viaţa, nr. 70,
Bacău, 200 1 , p. 3 .
1 49 Anton Coşa, loc.cit., prima ş i a doua parte, Iaşi, 1 998.
1 50 Ştefan Meteş, E m igrări româneşti din Transilvania in secolele XIII-XX,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1 97 1 , p. 2 1 2.
1 5 1 Anton Coşa, loc.cit., V (X), 3-4, Iaşi, 1 998, p. 45.
1 52 Marca Bandini, CODEX. Vizitarea generală a tuturor Bisericilor catolice de rit
roman din Provincia Moldova. 1 646-1 648, ediţie bilingvă, introducere, text latin stabilit,
traducere, glosar: prof.univ.dr. Traian Diaconescu, Iaşi, Editura "Presa Bună", 2006.
1 54 Anton Coşa

toată încrederea de recensământul lui Bernardino Silvestri.


Chiar dacă demersurile genealogice sunt încă îngreunate de
numeroasele omonimii existente în cadrul acestor recensăminte, ele sunt
totuşi posibile prin coroborarea cu alte izvoare istorice, putânt aduce în
acest fel clarificări necesare privind trecutul familiilor catolice din
Moldova. Toate aceste izvoare, implicit documentul din anul 1 696, ne
ajută să readucem în atenţie oameni din vremuri demult trecute, familii
de odinioară care, fiecare în parte, au şansa de a reveni la viaţă graţie
puterii extraordinare, a acelei forţe miraculoase 1 53 reprezentate în zilele
noastre de numele pe care le poartă descendenţii acestora.
O mare parte dintre numele inserate în documentul din 1 696 există
şi astăzi, ca o dovadă a continuităţii purtătorilor lor 1 54.
Continuitatea o putem constata şi în privinţa multora dintre
toponimele existente. La Faraoani. de exemplu, "Cacova" 1 55 este numele
nou dat satului de către noii emigranţi transilvăneni, ceea ce denotă
amploarea emigrărilor în zonă, de vreme ce reuşesc să-şi impună noul
toponim, folosit în mod curent şi astăzi în graiul localnicilor. Prin
urmare, toponimul " Cacova" este întâlnit, deloc întâmplător, ŞI m
Transilvania. Menţionăm aici, de exemplu, " Cacova" 1 56 (în zona
Sibiului) şi " Cacoviţa" 1 57 (în zona Sebeş).
O situaţie similară o întâlnim şi în satul vecin Cleja 1 5 8 , numele
satului derivând din cuvântul de origine latină "ecclesia" 1 59 (însemnând
biserică 1 60), " cel mai vechi termen creştin, atât pentru comunitatea
credincioşilor cât şi pentru lăcaşul de cult al lor" 1 6 1 , întâlnit în
1 53 Ştefan S. Gorovei, Note de antroponimie medievală, în A rhiva Genealogică, IV
(IX), 1 -2, laşi, Editura Academiei Române, 1 997, p. 58.
1 5 4 În monografiile referitoare la comunităţile catolice din Moldova, publicate până
acum, există pagini generoase dedicate antroponimiei şi onomasticii, inclusiv indici de
nume de fam i l ie contemporane.
1 55 Anton Coşa, loc.cit., prima parte, Iaşi, 1 998, p. 1 56.
1 56 Iorgu Iordan, Toponimia Românească, Bucureşti, Editura Academiei Române,
1 963, p. 450.
1 57 I bidem.
1 58 Anton Coşa, op.cit., Oneşti, 2007, p. 54-63 .
1 59 Idem, Comunităţi catolice din Moldova: Cleja, în Carpica, XXIX, Bacău, 2000, p. 1 24.
1 60 Ibidem.
1 6 1 Vasile Pârvan, Contribuţii epigrafice Ia istoria creştinismului daco-roman,
Bucureşti, Atelierele Grafice SOCEC & Co., Societate Anonimă, 1 9 1 1 , p. 85-92.
Antroponimie şi toponimie la catolicii din Moldova în 1 696 1 55

Transilvania sub forma "eclejie " 1 62 (însemnând biserică, proprietate a


bisericii ori a personalului acesteia 1 63 sau comunitate administrativă
bisericească).
Adăugăm şi faptul că pe o inscripţie de pe meştergrinda din lemn
de brad de la o casă din Ieud aflăm scris: " Cu ajutorul lui Dumnezeu s-au
lucrat această casă a Clejii " 1 64, iar în zona Năsăudului se întâlneşte
cuvântul "clej ă" 1 65 cu sensul de suprafaţă de pământ. De asemenea, în unele
zone din nord-estul Transilvaniei sunt consemnate: "Cleja Popii arături=

care aparţin preotului" 1 66 sau " Clej a Popii şi a cantorului " 1 67•
Menţionăm aici că evoluţia lingvistică: " ecclesia" - "eclej ie " -
" "
" clej ă - " clej a , precum şi faptul că denumirea se întâlneşte în
Transilvania, loc de unde au venit ascendenţii catolicilor de astăzi din
localitatea Clej a, constituie un argument important în favoarea existenţei
unei similitudini cu toponimul din Moldova 1 6 8 .
Este important de luat în seamă şi legătura dintre toponime şi
antroponime, care "este impusă, în primul rând, de condiţiile materiale
ale vieţii oamenilor. Existenţa unei colectivităţi umane, fie şi foarte
redusă ca număr de indivizi, într-un loc anumit implică, prin forţa
lucrurilor, încă de la început, denumirea, dacă nu a aşezării înseşi, în orice
cal: a câtorva puncte din împrejurimile ei foarte importante pentru asigurarea
celor necesare hranei zilnice: un loc cu apă, altul cu copaci etc" 1 69•
Un specific al satelor mai vechi a fost şi faptul că "au fost fundate
în jurul unor importante surse de apă (izvoare, pâraie), în preaj ma râurilor
mari . . . " 1 70. Prin urmare, "numele de localităţi au fost date pornind de la
numele văilor şi a râurilor din imediata apropiere, ori aflate în limitele
162
Anton Coşa, 1oc.cit., Bacău, 2000, p. 1 24 .
163
Gr. Rusu, N u m e de locuri din nord-estul Transilvaniei, în Studii şi Materiale de
Onomastică, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1 969, p. 1 5 8 .
1 64
Mihai Dăncuş, Zona etnografică Maramureş, Bucureşti, Editura Sport-Turism,
1 986, p. 1 22.
165
Anton Coşa, Parohia Romano-Catolică " Sfântul Marcu " din Cleja, Bacău,
Docuprint, p. 24.
166
Gr. Rusu, loc.cit., p. 1 93 .
167
I bidem, p. 1 95 .
1 68
Anton Coşa, op.cit., Bucureşti, 200 1 , p. 1 9.
169
1. Iordan, Observatii cu privire la raporturile dintre toponime şi antroponime, în
Limba română, XXI, nr. 3, Bucureşti, 1 975, p. 233.
170
Ion H . C iubotaru, Catolicii din Moldova. Universul cultu rii populare, voi. 1 , laşi,
Editura "Presa Bună" , 1 998, p. 22
1 56 Anton Coşa

localităţii unde iniţial au fost întemeiate vetrele aşezărilor respective" 1 7 1 .


În concordanţă cu cele de mai sus, documentul din 1 696 consemnează
toponime precum: Valea Dragă 1 72, Valea Mare 1 73, Valea Seacă 174,
Costişa 1 7 5 , Longa Mare 1 76 , Trotuş 1 77 etc.
De multe ori, numele de persoane au devenit nume de locuri,
dovedindu-ne existenţa unor "relaţii foarte vechi, strânse şi reciproce
între antroponime şi toponime" 1 78 . În acest caz, evoluţia lingvistică de la
patronim la toponim a urmat o cale particulară, caracteristică doar satelor
catolice din Moldova. Menţionăm aici: Ardeoani, Crăcăoani, Faraoani,
Ghindăoani, Laslăoani, Săbăoani etc. Toponime similare găsim şi în
documentul din 1 696: Faraoani1 79 , Grozeşti 1 80, Săbăoani 1 8 1 , Tefcani 1 82 ,
Tămăşeni 1 83, Adjudeni 1 84.
Pentru unele localităţi, documentul din 1 696 marchează prima
atestare 1 85 a catolicilor în acele aşezări. Aşa este cazul, de exemplu,
pentru localitatea Clej a 1 86 (judeţul Bacău), unde sunt menţionaţi 7 6 de
catolici în 1 696, pentru satul Valea Mare 187 (comuna Faraoani 1 88 , judeţul
Bacău), unde sunt notaţi un număr de 1 1 6 catolici, ori pentru satul
Galbeni 1 89 (comuna Nicolae Bălcescu 1 90 , judeţul Bacău), unde sunt
1 7 1 Anton Coşa, op.cit., Bacău, 20 1 0, p. 2 1 4.
1 72 ldem, op.cit., Iaşi, 2007, p. 467.
1 73 Ibidem, p. 467-468.
1 74 Ibidem, p. 47 1 .
1 75 I bidem, p. 468.
1 76 Ibidem, p. 470-47 1 .
1 77 Ibidem, p. 459-460.
1 78 Ioan Pătruţ, Originea şi structura antroponimelor româneşti, în Dacoromania
(revista Institutului de Lingvistică şi Istorie l iterară " Sextil Puşcariu" ), serie nouă, anul
VII-VIII, Cluj-Napoca, Editura Academiei Române, 2002-2003, p. 1 59.
1 79 Anton Coşa, op.cit., Iaşi, 2007, p. 466.
1 80 I bidem, p. 46 1 .
1 8 1 Ibidem, p. 4 7 1 .
1 82 Ibidem, p. 473 .
1 83 I bidem.
1 84 Ibidem.
1 85 Idem, Parohia Clej a - monografie, în Lumina Creştinului, 8, l aşi, 1 995, p. 1 2- 1 3 .
1 86 Idem, loc.cit., Bacău, 2000, p. 1 2 1 - 1 3 8.
1 87 Idem, op.cit., Oneşti, 2009, p. 20.
1 88 I bidem.
1 89 Satul Galbeni este menţionat în documentul din 1 696 în forma Longa Mare"
"
(Anton Coşa, op.cit., Bacău, 20 1 0, p. 37-3 8).
Antroponimie şi toponimie la catol icii din Moldova în 1 696 1 57

consemnaţi 2 1 de catolici.
Din punctul nostru de vedere, chiar dacă nu excelează prin bogăţia
de informaţii colaterale celei onomastice (ca în cazul " Codex
Bandinus " 1 9 1 de mai înainte, ori al "Status Animarum" 192 de mai
târziu) recensământul din anul 1 696 al misionarului catolic Bemardino
Silvestri constituie un preţios auxiliar în demersurile vizând istoria
catolicilor din Moldova.

1 90 Anton Coşa, op.cit., Bacău, 20 1 0, p. 37-38.


191 V. A. Urechia, op.cit.
192 Anton Coşa, 1oc.cit., prima şi a doua parte, l aşi, 1 998.
UN COMPLEX ARHEOLOGIC DIN SECOLUL AL XVII-LEA
DESCOPERIT ÎN TÂRGUL R OMANULUI

George Dan Hân ceanu

The archaeological site of the XVII1h century to Roman

Summary: In 20 1 3 the Roman 1ibrary underwent a series of reinforcement


works; on this occasion we made a section (noted S.IV) at the exterior foundation.
At the northem end of this section, approximately -0,80 m deep appeared a circular
pit that extended until -1 ,60 m deep. The diameter of this pit was only 0,80 m the
rest being superposed by the foundation ofthe already mentioned library.
The archaeological remainings from the pit are mostly ceramic fragments
either from the category of domestic pottery (such as pots, cups, oii lamps, small
cups, bowls, tureens, lids) or luxury pottery (such as green glazed jugs). We can
also count a fragment from a grey pot bottom with a potter's mark in the fonn ofthe
letter X. Next to the domestic pottery we also discovered fragments of decorative
pottery (stove tiles), a green glazed medieval pipe fragment and a clay baii. Overall,
the inventory of the pit included 1 26 fragmentary vessels (only six of them
restored): 92 pots, 9 stove ti les, 6 cups, 6 bowls, 4 small cups, 4 lids, 2 jugs, 2 oii
lamps and 1 tureen. Based on the pottery characteristics we dated the trash pit in the
first half of the xvnlh century.
Key words: trash pit, Roman town, pottery, potter' s mark, medieval pipe.

Din a doua jumătate a secolului al XX-lea şi până în prezent, în


târgui Romanului s-au descoperit şi cercetat puţine complexe închise 1 •
Cele mai recente s-au găsit în anii 2 0 1 2-20 1 3 , cu prilejul supravegherilor
arheologice din punctul La Bibliotecă. Denumirea punctului provine de
la biblioteca municipală romaşcană, care suprapune o parte din târgui
medieval, iar în anii respectivi a beneficiat de un proiect de reabilitare.
În timpul lucrărilor amintite s-au găsit şi cercetat două ateliere
meşteşugăreşti, unul din secolul al XV -lea (notat A.2)2, iar celălalt din

1 Supravegherile arheologice şi săpăturile de salvare întreprinse pe străzile Cuza-Vodă, Elena


Doamna, Roman Muşat, Ştefan cel Mare şi Libertăţii au identificat câteva locuinţe, cuptoare şi
un tezaur monetar, majoritatea descoperite de Domniţa Hordilă, pe parcursul anilor 1 970-1 990.
2 Identificat şi cercetat în 20 1 3 . Rezultate inedite.
Un complex arheologic din secolul al XVII-lea descoperit în târgui Romanului 1 59

secolul al XVII-lea (notat A l )3 şi o groapă menajeră din secolul al XVII-lea


(notată Gr. 1 ).
În anul 20 1 3 s-au trasat mai multe secţiuni, printre care şi secţiunea
IV (notată S .IV), cu scopul cuplării clădirii la reţeaua de alimentare cu
apă şi la canalizare, dar şi pentru consolidarea exterioară a fundaţiei
bibliotecii. Cu această ocazie, în cadrul S . IV, pe latura de nord, care dă
spre intersecţia străzii Nicolae Titulescu cu Bulevardul Roman Muşat şi
în apropierea fântânii arteziene, am identificat în stratul medieval o
groapă menaj eră (pl. 111) .
Capătul de nord al S . IV avea 6 m lungime x 0,90 m lăţime x 1 ,40 m
adâncime (pl. 112) . În această latură, la circa 1 m distanţă de colţul
clădirii, de pe latura estică, am descoperit la 0,80 m adâncime conturul
unei gropi (Gr. 1 ), spartă de fundaţia actualei biblioteci. Probabil groapa
avea o formă rotundă, din care s-a păstrat doar jumătate (pl. l//3).
Adânc imea gropii mergea până la 1 ,60 m, iar diametru! era de 0,80 m.
Încă de la conturarea ei a început să apară o cantitate impresionantă de
ceramică fragmentară (pl. l/11, 2) , care s-a menţinut pe toată adâncimea.
Din fragmentele găsite au fost restaurate în cadrul Laboratorului
Muzeului de Istorie din Roman4 un număr de şase vase, reprezentând
tipuri diferite: o oală, două ulcioare, o căniţă, o strachină şi un castron5.
Acestora li se adaugă alte fragmente care provin de la oale (9 1 ), cahle
(9), căni (6), străchini (5), capace (4), căniţe (3) şi opaiţe (2).
Interesant de semnalat prezenţa unui fund de vas care are marca
unui meşter olar. În afara ceramicii am găsit o bilă de lut, un fragment de
pipă, două cuţite fragmentare şi oase animaliere, dintre care unele cu
urme de prelucrare. Patru vase (oala, ulcioarele, căniţa) şi pipa
fragmentară sunt smălţuite cu verde.
În cele ce urmează, vom descrie pentru început obiectele întregi şi
restaurate, urmate de cele fragmentare6, criteriul ordonării lor fiind cel al

3 Identificat şi cercetat în 20 1 2 şi 20 1 3 . Pentru săpătura din 20 1 2 consultă Otilia Mircea,


G.D. Hânceanu, Descoperiri arheologice din târgui medieval al Romanului (Pu nctul
La Bibliotecă). Catalog de expoziţie, Roman, Ed. Muşatinia, 20 1 3 .
4 Mulţumim pentru restaurarea şi conservarea lor colegei noastre Lăcrămioara Băcăoanu.
5 Unele dintre ele au fost selectate pentru a fi desenate. Mulţumim colegului muzeograf
Dan Spătariu pentru eleganţa redării lor.
O - diametru; DB -
6 Pe parcursul descrierii vaselor s-au utilizat următoarele prescurtări:
diametru! bazei; DG - diametru! gurii; DMAX - diametru! maxim; DT - diametru!
torţii; H - înălţimea; L - lungime.
1 60 George Dan Hânceanu

materiei prime: lut, os şi piatră.

1. OBIECTE DIN LUT


Oală lucrată la roată, din pastă fină. de culoare cărămizie. Restaurat,
1.1 .
recipientul are o formă bitronconică. cu buza plată înaltă, uşor trasă spre
interior şi pe care se află două şănţuiri circulare, care încadrează partea
superioară a torţii. Corpul este puternic bombat, finalizat cu un fund drept. În
partea superioară a corpului, spre gâtui scurt, se află striaţii circulare, iar în
zona inferioară, spre fund, câteva urme de la arderea secundară. Toarta este
scurtă, plată, sernicirculară. cu şănţuire mediană şi prinsă de buza şi corpul
oalei. Interiorul vasului şi buza la exterior sunt smălţuite cu verde, nuanţă
deschisă, nelucioasă (pl. IIUJ; /X/2). Din profil, se observă că recipientul a
fost strâmb din fabricaţie, situaţie amplificată de poziţia corpului şi a
torţii . Obiectul are dimensiuni medii : H - 1 70 mm; DG - 1 40 mm;
DMAX - 1 60 mrn; DB - 85 mrn; DT - 25 mrn. Potrivit aspectului, vasul a
fost folosit în gospodărie, la prepararea alimentelor. Asemănări în multe din
siturile medievale, dintre care le amintim pe cele de la Coconi Gud. Ilfov)7,
Negoeşti/Borniş-Dragomireşti Gud. Neamţ) 8 şi Baia Gud. Suceava)9.
1.2. Ulcior modelat la roată, din pastă fină, de culoare cărămizie.
Restaurat, vasul are buza înaltă, circulară, cu aspect trompetiform, iar
gâtui cilindric lung se uneşte cu corpul alungit, finalizat cu un fund drept.
Buza are două şănţuiri circulare, sus şi jos, aflate sub smălţuire. La
interior şi în exterior, până spre fund, cana este acoperită cu un smalţ
intens de culoare verde deschis, uşor lucios. Spre fund, sub zona
smălţuită, vasul dispune de striaţii circulare. Acelaşi motiv decorativ se
regăseşte şi pe gâtui cănii, doar că ulterior a fost smălţuit. Toarta, ruptă
din vechime, este strâmbă, tubulară în secţiune, prinsă de corp şi buză
(pl. Ill/2 vas dreapta; LXII) . Vasul are dimensiuni medii: H - 1 85 mm;
DG - 90 mm; DMAX - 90 mm; DB 65 mm; DT - 40 mm. Forma
-

elegantă sugerează utilizarea cănii la depozitarea şi servirea lichidelor

7 N. Constantinescu, Coconi Un sat din Câmpia Română, în epoca lui Mircea cel
Bătrân. Studiu arheologic şi istoric, Bucureşti, Ed. Academiei, 1 972, p. 25 1 (pl. XVII/2).
8 Rodica Popovici, Aşezarea rurală Negoeşti (secolele XV-XVI I). Rezultatele
cercetă rilor arheologice d in anii 1 972-1 977, în MemAntiq, IX-XI ( 1 977- 1 979), 1 985,
p. 278 (fig. 4/3) (în continuare, prescurtat Aşezarea rurală Negoeşti...).
9 V. Neamţu, Istoria oraşului medieval Baia (Civitas Moldaviensis), laşi, Ed. Universităţii
"
"ALI. Cuza , 1 997, fig. 25/ 1 .
Un complex arheologic din secolul al XVII-lea descoperit în târgui Romanului 161

(posibil băuturi). Similitudini în aşezările de la Coconi (jud. Ilfov) 10 .


1.3. Ulcior lucrat la roată, din pastă fină, de culoare cărămizie.
Restaurat, recipientul are gura lipsă din vechime. Conform aspectului,
vasul era apropiat ca formă celui precedent descris. Spre deosebire de
cealaltă cană, aceasta nu are gâtui prelung, forma corpului fiind ovală. De
asemenea, smalţul, distribuit la fel ca pe recipientul anterior, este de
culoare verde închis, dar lucios. O altă diferenţă constă în faptul că obiectul
nu are decoruri, nici pe corp, nici în zona de sub smălţuire, spre fund. Nu i s-a
păstrat toarta, ci doar locul de prindere de pe corp (pL /ll/2 vas stânga) .
Recipientul are dimensiuni medii, din care s-au păstrat: H 1 60 mrn;
-

DMAX - 1 00 mrn şi DB - 70 mrn. Forma elegantă indică aceeaşi utilitate a


cănii ca la exemplarul dinainte. Analogii în aşezările de la Snagov
(Bucureşti) 1 1 şi Coconi (jud. Ilfov) 1 2•
1.4. Căniţă modelată la roată, din pastă fină, de culoare cărămizie.
Restaurat, recipientul are o formă bitronconică, cu buza evazată, gâtui
scurt, continuat cu corpul bombat, terminat cu un fund drept. În interior şi
la exterior, până spre corp, vasul este smălţuit cu verde, nuanţă deschisă,
nelucioasă, asemănătoare celei de pe oala descrisă. Pe buză se află o
şănţuire circulară, iar pe corp alte cinci succesive, pe alocuri acoperite de
pete smălţuite, scurse de pe buza cănii (pl. V/1; /X/5) . Posibil ca vasul să
fi avut tortiţă. Are dimensiuni reduse: H - 90 mm; DG - 72 mm; DMAX
- 76 mm; DB - 57 mm. Exemplarul a fost utilizat în gospodărie, la servit
lichide. Asemănări găsim în siturile de la Coconi (jud. Ilfov) 13, Adjudul
Vechi (jud. Bacău) 14, Negoeşti/Borniş-Dragomireşti (jud. Neamţ) 1 5 şi
Baia (jud. Suceava) 16•
1.5. Strachină lucrată la roată, din pastă fină, de culoare cărămizie.
Restaurat, vasul are o formă tronconică, cu buza mult evazată, gâtui
scurt, corpul bombat şi fundul drept. Toarta este ovală, fiind prinsă din

1 0 N. Constantinescu, op.cit., p. 25 1 (pl. XVII/8), p. 265 (pl. XXXII I , 4).

1 1 B . S lătineanu, Ceram ica feudală românească, Bucureşti, 1 958, p. 1 09 (fig. I l 0).


1 2 N. Constantinescu, op.cit., p. 265 (pl. XXXI/6).
1 3 Ibidem, p. 269 (pl. XXXV/2).
1 4 Al. Artimon, Contribuţii arheologice la istoria Adj udului (sec. XIV-XVII), în Carpica,
VIII, 1 976, p. 249 (fig. 91 1 ) (în continuare, prescurtat Contribuţii arheologice...).
1 5 Rodica Popovici, Aşezarea ru rală Negoeşti. . . , în MemAntiq, IX-XI ( 1 977- 1 979),
1 985, p. 278 (fig. 4/2).
1 6 Eugenia Neamţu, V. Neamţu, Stela Cheptea, Oraşul medieval Baia în secolele XIV-XVII.
Cercetările arheologice din anii 1 967-1 976, l aş i, Ed. Junimea, 1 980, p. 237 (fig. 85/6);
V. Neamţu, op.cit., fig. 25/3 .
1 62 George Dan Hânceanu

scm1 de buza şi corpul străchinii. Deviat din fabricaţie (buza. fundul şi


toarta fiind strâmbe). obiectul este nesmălţuit, dar ornamentat cu striuri
circulare pe buză şi gât (pl. lf!/1; IX/3). În interior şi exterior are urme de
la arderea secundară. Dimensiuni medii: H - 75 mm; DG - 1 70 mm;
DMAX - 1 40 mm; DB - 90 mm; DT - 35 mm. Conform aspectului,
strachina a fost întrebuinţată în gospodărie, la preparat, încălzit şi servit
alimente.
1.6. Castron modelat la roată, din pastă fină, de culoare cărămizie.
Păstrat pe jumătate, vasul are o formă tronconică, cu buza puternic trasă
în interior, gâtui profilat, corpul bombat şi cel mai posibil finalizat cu un
fund drept, nepăstrat. Deviat din fabricaţie, recipientul nu are motive
decorative, este nesmălţuit, dar are în interior şi exterior urme de la
arderea secundară (pl. IV/2). Avea dimensiuni mari, însă pentru cât s-a
păstrat dispune de H - 1 00 mm; DG - 270 mm; DMAX - 250 mm . Vasul
a servit în gospodărie la prepararea şi încălzirea alimentelor. Analogii la
Baia (jud. Suceava) 1 7 şi Negoeşti/Borniş-Dragomireşti (jud. Neamţ) 1 8 •
Alături de cele şase vase, care au permis să fie restaurate, s-au mai
găsit fragmente de la oale, căni, căniţe, străchini, capace, opaiţe şi cahle.
Dintre fragmente, atrage atenţia prin importanţa lui, un fund de oală,
subţire, lucrat la roată, dintr-o pastă cu impurităţi (multe pietricele în
compoziţie), de culoare cenuşie. La exterior, obiectul are un semn în
relief, reprezentând litera X, redată simplu şi neîncadrată (pl. V/2; IX/4).
Semnul este o marcă de olar, situaţie care aduce un argument important
în viaţa cotidiană a târgului, întrucât până în momentul actual al
cercetărilor aveam puţine astfel de mărci, care să indice existenţa unor
ateliere de olărit, în interiorul sau exteriorul oraşului. Pentru
argumentarea celor afirmate menţionăm o marcă de olar (acelaşi semn şi
tot pe fund de oală, însă dispus într-un cerc), descoperită în nivelul de
locuire medieval de la Săbăoani-Jzvoare Nord1 9 şi o alta de la Roman-La
Poştă20, din inventarul L. l (pe butonul unui capac fragmentar
cenuşiu/inv.3 1 .248 este incizat după ardere un semn, sub forma literei X).
Prezenţa acestei mărci de olar în atelierul de la Roman (A. 1 ) nu

17 Eugenia Neamţu, V. Neamţu, Stela Cheptea, op.cit., p. 238 (fig. 86/6).


18
Rodica Popovici, Aşezarea rurală Negoeşti. . . , în MemA ntiq, IX-XI ( 1 977-1 979),
1 985, p. 277 (fig. 3/3).
19
V. Ursachi, Săbăoani. Monografie arheologică (voi. I), I aşi, Casa Editorială
Demiurg, 2007, p. 445 (pl. 1 7617).
20
Săpături Domnita Hordilă, 1 997. Rezultate inedite.
Un complex arheologic din secolul al XVII-lea descoperit în târgui Romanului 1 63

este singulară, alte două mărci2 1 , diferite ca formă şi din secolul al XV-lea,
am descoperit în inventarul atelierului meşteşugăresc (A.2) cercetat în
20 1 3 . În altă ordine de idei, am observat că mărcile nu sunt cazuri
izolate, întâmplătoare sau singulare, fapt ce dovedeşte practicarea locală
a olăritului pentru târgui Romanului şi împrejurimi, în intervalul
secolelor XV-XVII.
Revenind la tematica articolului, în categoria obiectelor din lut mai
intră şi alte descoperiri:
1.7. Pipă din pastă fină, smălţuită cu verde. Din obiect s-a păstrat
doar ţeava (numită şi gambă), lungă şi subţire (pl. V/Il/3a-b) . Potrivit
trăsăturilor, pipa se încadrează tipului 1 , varianta a şi avea găvanul mic,
rotund, iar ţeava lungă şi subţire22. Exemplarele smălţuite sunt mai rare şi
uneori au găvanul decorat cu rozete. De regulă au marcă de olar, însă
aceasta, păstrată fragmentar, nu ne permite să ne exprimăm în acest sens.
Dimensiuni: L - 40 mm; D - 1 7 mm. O piesă similară am descoperit în
2009, tot în arealul târgului, însă în pietonalul Ştefan cel Mare, punctul
La Bancă2 3 • Multe astfel de obiecte s-au găsit la Cetatea Sucevei 24.
1.8. Bilă modelată manual, din pastă cu aspect zgrunţuros, de
culoare cărămizie. Întreg, obiectul este rotund şi are urme impregnate de
la firele de trestie (pl. V////2) . Acest aspect sugerează utilizarea lui în
interiorul unei locuinţe, în zona pereţilor, poate ca ornament, iar după
desprindere a fost aruncat. Dimensiuni: D - 35 mm.
În afara vaselor restaurate, în inventarul Gr. 1 s-au găsit multe
fragmente care provin de la următoarele tipuri de recipiente:
a) Oale modelate la roată. din pastă fină, de culoare cărămizie (29,
dintre care 1 1 au aspect grosier) şi cenuşie (25, dintre care 5 au aspect grosier),
ce păstrează urme de ardere secundară; acestor fragmente, găsite între 0,80 m­
I ,00 m adâncime, se adaugă altele descoperite între 1 ,00 m-1 ,60 m: 1 9
cărămizii, dintre care 1 2 au aspect grosier (din restul de 7 cu aspect fin, una

2 1 Inedite. Ele vor face subiectul unui alt articol, destinat ceramicii din târgui medieval
al Romanului.
22 G.D. Hânceanu, Pipe din târgui Romanului, în Suceava, XL, 20 1 3, p. 4 1 , 5 8 (pl. IV/1 , 2,
4, 5), 60 (pl. Vl/ 1 , 2, 4-6), 61 (pl. VII/ 1 , 2, 4, 5).
23 Jdem, Obiecte descoperite prin intermediul su pravegherilor arheologice de pe
teritoriul Romanului, în Din istoria oraşului Roman: 6 1 7 ani de la prima atestare
documentară, Bucureşti, Ed. Papirus Media, 2009, p. 9, 14 (pl. JV/4).
24 K. Romstorfer, Cetatea Sucevei descrisă pe temeiul propriilor cercetări făcute
între 1 895- 1 904, Bucureşti, 1 9 1 3 , pl. VIII, r. 4 stânga şi m ij loc, 23 mij loc; r. 2, dreapta,
2-4 dreapta.
1 64 George Dan Hânceanu

este smălţuită cu verde deschis lucios pe buză şi în interior) şi 8 cenuşii,


dintre care 4 grosiere. În total sunt 91 recipiente fragmentare (pl. VI/1, 2) :
48 cărămizii (25 fine şi 23 grosiere) şi 43 cenuşii (34 fine şi 9 grosiere).
Analogii la Coconi Gud. Ilfov)25 .
b) Căni lucrate la roată, din pastă fină, de culoare cărămizie (4),
dintre care una smălţuită în interior cu verde închis nelucios; acestor
fragmente, găsite între 0,80 m- 1 ,00 m adâncime, se adaugă altele
descoperite între 1 ,00 m- 1 ,60 m: 2 cărămizii, dintre care una smălţuită cu
verde deschis, lucios în interior. În total sunt 6 vase fragmentare, toate
cărămizii, din pastă fină, dintre care 2 sunt smălţuite cu verde. Asemănări
la Coconi Gud. Ilfov)26.
c) Căniţe modelate la roată, din pastă fină, de culoare cărămizie (2,
una având striaţii, decorate la exterior, pe corp) şi cenuşii (1 cu striaţii ­
pl. V/1 fragmentul). În total sunt 3 recipiente fragmentare: 2 cărămizii şi
1 cenuşiu, din pastă fină.
d) Capace modelate la roată, din pastă fină, de culoare cărămizie
(3) şi neagră ( 1 ). În total sunt 4 vase fragmentare: 3 cărămizii şi 1 negru,
din pastă fină (pl. VIUl) . Asemănări la Adjudul Vechi Gud. Bacău)27 şi
Negoeşti/Bomiş-Dragomireşti Gud. Neamţ)28 .
e) Străchini lucrate la roată, din pastă fină, de culoare neagră ( 1 ) şi
decorată pe gâtui exterior cu striuri orizontale sau cărămizie ( 1 ), în
interior cu smalţ verde deschis, lucios; acestor fragmente, găsite între
0,80m- 1 m adâncime, se adaugă altele descoperite între 1 ,00 m- 1 ,60 m: 3
cărămizii, dintre care 2 smălţuite în interior cu verde închis, lucios. În
total sunt 5 recipiente fragmentare: 4 cărămizii şi 1 negru, din pastă fină,
dintre care 3 sunt smălţuite cu verde. Similitudini la Coconi Gud. Ilfov)29
şi Negoeşti/Bomiş-Dragomireşti Gud. Neamţ)30.
f) OpaiJe modelate la roată, din pastă fină, de culoare neagră (2),
unul prevăzut cu gură trilobată, iar celălalt are gură circulară. Analogii la

25 N. Constantinescu, op.cit., p. 25 1 (pl. XVII/ 1 , 3, 4, 6), p. 252 (pl. XVIII/ 1 , 2, 4), p. 253
(pl. XIX), p. 255 (pl. XXI/ 1 -4).
26 Ibidem, p. 269 (pl. XXXVI I , 4, 5).
27 Al. Artimon, Contribuţii a rheologice . . , în Carpica, VIII, 1 976, p. 249 (fig. 9/2).
.

2 8 Rodica Popovici, Aşezarea ru rală Negoeşti . . , în MemAntiq, IX-XI ( 1 977- 1 979),


.

1 985, p. 278 (fig. 4/ 1 ).


29 N . Constantinescu, op.cit., 268 (pl. XXXIV/ 1 -5).
30 Rodica Popovici, Aşezarea rurală Negoeşti. . . , în MemAntiq, IX-XI ( 1 977-1 979),
1 985, p. 277 (fig. 3/2).
Un complex arheologic din secolul al XVII-lea descoperit în târgui Romanului 1 65

Baia (jud. Suceava)3 1 .


g) Cahle lucrate la roată, din pastă grosieră, de culoare cărămizie (4);
acestor fragmente, găsite între 0,80 m-1 ,00 m adâncime, se adaugă altele
descoperite între 1 ,00 m-1 ,60 m: 5 cărămizii, dintre care 2 smălţuite cu verde
deschis lucios, una în interior, iar alta la exterior, unde are şi un decor floral.
Un alt exemplar are în interior un decor ondulat. Toate fragmentele au urme
de ardere, datorită utilizării lor. În total sunt 9 recipiente fragmentare, toate
cărămizii, din pastă cu aspect grosier, dintre care 2 sunt smălţuite cu verde
(pl. Vll/2). Analogii la Baia32, Siret (jud. Suceava)33 şi Trotuş (jud. Bacău)34.
Conform descrierii, în categoria ceramicii intră, pe lângă obiectele
întregi sau restaurate, fragmentele amintite, care corespund pentru 7
tipuri de vase, dintre care 4 noi tipuri de recipiente (căni, capace, opaiţe,
cahle), faţă de cele anterioare. În total, în cadrul ceramicii distingem 6
vase restaurate şi 1 20 de fragmente, care reprezintă tipologie 9 categorii
de vase (oale, cahle, căni, străchini, capace, ulcioare, căniţe, opaiţe şi un
castron) şi 2 obiecte din lut (o pipă şi o bilă de lut). Dacă le adunăm, cele
întregi cu cele fragmentare, avem un total de 1 26 de vase: 92 oale, 9 cahle, 6
căni, 6 străchini, 4 căniţe, 4 capace, 2 ulcioare, 2 opaiţe şi 1 castron. Situaţie
provizorie, deoarece s-a păstrat doar jumătate din conţinutul gropii, restul
fiind pierdut prin suprapunerea fundaţiei clădirii. Din cele 1 26 de vase
doar 1 2 sunt smălţuite parţial sau complet cu verde (4 întregi şi 8
fragmentare), iar 8 au motive decorative (striaţii, linii vălurite, flori) (3
întregi şi 5 fragmentare). Recipientelor se adaugă fragmentul de pipă
smălţuit cu verde. Majoritatea vaselor au urme de ardere secundară, fiind
vase de uz casnic, pentru gospodăria internă. Dintre recipiente, 85 sunt cu
aspect fin şi 4 1 au aspect grosier. În privinţa culorii, domină exemplarele
cărămizii (75) şi cenuşii (44), urmate de cele negre (4) şi smălţuite
complet în verde (3).
Alături de ceramica fragmentară s-au găsit fragmente de oase cu
urme de prelucrare, două cute (pl. VII/Il) şi o bucată de zgură de la
ceramică neagră. Tot din groapă provine o bucată de chirpic de la colţul
îmbinării a două laturi şi alte patru bucăţi cu urme de trestie. Posibil ca

3 1 Eugenia Neamţu, V. Neamţu, Stela Cheptea, op.cit., p. 240 (fig. 881 1 , 3).
3 2 I bidem, p. 258 (fig. 1 06/4).
33 V. Spinei, Elena Gherman, Şantierul arheologic Siret (1 993), în ArhMold, XVIII,
1 995, p. 248 (fig. 1 1 /5)
34 Al. Artimon, Oraşul medieval Trotuş în secolele XIV-XVII. Geneză şi evoluţie,
Bacău, Ed. Corgal Press, 2003, p. 354 (fig. 56/2).
1 66 George Dan Hânceanu

respectiva groapă să fi fost în apropierea sau chiar în interiorul unei


locuinţe. Spaţiul redus al săpăturii şi prezenţa fundaţiei, care o şi suprapune
pe jumătate, nu a permis extinderea şi cercetarea completă a gropii.
*

Vasele fac parte din categoria ceramicii de uz casnic, fi ind folosite


în gospodărie, pentru gătit, depozitat, servit alimente şi produse lichide.
Din totalul vaselor restaurate (6), patru sunt smălţuite cu verde. Două
dintre ele, ulcioare, au o formă elegantă care sugerează o categorie de
lux, aparte de cea a vaselor de uz intern, casnic. Tehnica smălţuirii
recipientelor este veche şi ne-ar sugera o perioadă de datare mai aproape
de secolul al XV-lea, însă caracteristicile vaselor şi analogiile indică
prima j umătate a secolului al XVII-lea. De altfel, vestigii specifice
acestui interval de timp s-au descoperit în multe locaţii din târgui
Romanului, cea mai recentă fiind o groapă menajeră, dar cu o cantitate şi
varietate mai mare (ceramică otomană, ceramică locală, obiecte din fier
şi os), pe care am cercetat-o la Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului 35, în
latura de sud, spre râul Moldova.
Aceste descoperiri sugerează, alături de alte complexe închise
(precum A. l amintit la începutul articolului), o intensă viaţă cotidiană în
oraşul Roman, anterioară epocii moderne.

35 Descoperiri inedite din săpătura preventivă efectuată în 20 1 5.


Un complex arheologic din secolul al XVII-lea descoperit în târgui Romanului 1 67

PLANŞA 1: 1 , 2, descoperirea gropi i menajere


1 68 George Dan Hânceanu

PLANŞA II: 1 , 2, ceramică in situ; 3, forma finală a gropii


Un complex arheologic din secolul al XVII-lea descoperit în târgui Romanului 1 69

PLANŞA lll. Ceramică smălţuită: 1 , oală; 2, ulcioare.


1 70 George Dan Hânceanu

PLANŞA IV. Ceramică nesmălţuită: 1 , strachină; 2, castron


Un complex arheologic din secolul al XV O-lea descoperit în târgui Romanului 171

PLAN ŞA V. Ceramică: 1 , căniţă smălţuită ş i fragment de căniţă nesmălţuită;


2, fragment fund de oală cu marcă de olar (X).
1 72 George Dan Hânceanu

PLANŞA VI. Ceramică nesmălţuită: l , 2, oale fragmentare cu ardere secundară


Un complex arheologic din secolul al XVII-lea descoperit în târgui Romanului 1 73

PLAN ŞA VII. Ceramică: 1 , fragmente de capace; 2, cahle fragmentare


1 74 George Dan Hânceanu

PLANŞA Vlll. Obiecte diverse: 1 , fragmente de oase cu urme de prelucrare şi


două cute de piatră; 2, bilă de lut; 3 a-b, fragment de pipă smălţuită cu verde.
Un complex arheologic din secolul al XVII-lea descoperit în târgui Romanului 1 75

D smatt verde

....--·

PLAN ŞA IX: 1 , u lcior de culoare cărămizie, smălţuit în pattea superioară cu


verde; 2, oală de culoare cărămizie, smălţuit pe buză cu verde; 3 , strachină de
culoare cărămizie; 4, fund de oală, de culoare cenuşie, cu marcă de olar;
5, căniţă de culoare cărămizie, decorată cu linii circulare incizate şi smălţuită în
partea superioară cu verde.
IDEOLOGIE POLITICĂ ŞI MODERNIZARE ÎN SOCIETATEA
ROMÂNEASCĂ PREUNIONISTĂ

Dumitru Vitcu

Politica) ideology and modernization in the preunion Romanian society

Summary: The Romanian modem state-making process embraced some


major stages, among them first was the growth of national awareness, sprouting in
the 1 848 revolution, when the politica) ideology imposed itself as a powerful factor
of emancipation, either from social and economic point of view, or politica) one.
Long before, Romanian Principalities, Moldavia and Wallachia, lacked vested
interests in the relatively backward economy and culture of the Ottoman Empire,
and they disparaged the conventionalism of the Oriental society, which they
reckoned to be the antithesis of progres. And so, in extra-Carpathian Principalities,
Romanians first consciously started to break with the past so as to achieve national
goals, and their efforts commenced the building of a Romanian modem state.
Revolutionary waves occasionally rolled through Romanian lands, propelled in part
by liberal and nationalistic ideas as well as by urgent needs. For instance, in 1 82 1
Tudor Vladimirescu launched an uprising in Wallachia calling for a "representative
assembly" to act on behalf of the people against the exploitative Phanariots and
certain Romanian aristocrats. Again in 1 848, renewed seditious currents led
Romanians to rebel, asking for social, economic and national emancipation, not
only by thinking, but also in actions. Some Romanian aspirations reached fruition,
however, after the Crimean War, by the treaty of Paris ( 1 856), which provided for a
"national and independent administration" in the country, according to the most
objectivs included in the main documents on politica! ideology since the end of
XVIII-th century up to the Union of Romanian Principalities.
Keywords: Society, Modernization, Revolution, Principalities, National
State, Ideology.

În pofida unor dificultăţi aparent insurmontabile ce i-au marcat şi


însoţit intrarea în ciclul tranzitoriu către modernitate, societatea
românească, tradiţională, s-a arătat deschisă ofertelor înnoitoare şi cu
suficiente predispoziţii în direcţia racordării structurilor şi apropierii de
standardele valorice continentale. Prefacerile înregistrate, pe multiple
planuri, începând timid încă din ultimele decenii ale veacului al XVIII-lea şi
continuând pe tot parcursul celor următoare, de la bază la suprastructură
Ideologie politică şi modernizare în societatea românească premlionistă 1 77

şi de la centru spre periferie, s-au succedat în ritm şi cadenţă variabile,


dependente, în egală măsură, de ceea ce numim îndeobşte factori interni
şi, respectiv, împrejurări externe. Privit într-un orizont mai larg, drumul
progresului, al modernizării şi al construcţiei naţionale a fost inegal,
nesimfon şi nesincron în întreg spaţiul european, fiind prea adesea
presărat cu contradicţii, obstacole, rezistenţe împinse până la violenţe,
culminând cu răscoale, revoluţii şi războaie, cu impact nemij locit asupra
ritmului firesc de dezvoltare a societăţilor şi popoarelor.
Prima jumătate a secolului XIX a însemnat pentru români - risipiţi
sub stăpâniri (ori numai dominaţii) străine - o etapă istorică re generativă,
hotărâtoare pentru destinul lor, etapă al cărei ferment în planul bazei
economice 1-a constituit progresul tehnic, în limitele îngăduite de
coordonatele specifice de dezvoltare ale societăţii româneşti, iar în cel
suprastructural, neîndoielnic, afirmarea şi emergenţa ideii naţionale, care
s-a şi impus ca dominantă asupra întregului veac, la scară continentală.
Prefacerile multiple, de natură economică, socială, demografică şi
spirituală, care au însoţit şi ilustrat tranziţia de la iluminism la romantism,
pe fundalul politic european al "despotismului luminat" , au avut ca efect
şi " irupţia" Principatelor Române în sfera naţiunilor civilizate, antrenând
prin aceasta mutaţii specifice în ansamblul organismului social, ca şi în
psihologia indivizilor.
Direcţia antifeudală a efortului regenerativ, deşteptarea, amploarea
şi generalizarea conştiinţei naţionale pretutindeni în spaţiul românesc,
alături de ispita sau mirajul occidentului constituie tot atâtea semne ale
resurecţiei colective, declanşate de boierii luminaţi, de clericii şi
cărturarii sfârşitului de veac anterior şi continuată, fără sincope, de
corifeii generaţiei paşoptiste. Iar direcţia naţională, maj oră, a aceluiaşi
efort s-a impus în cadrul unui sistem de idei politice bine conturat încă
din ultimul pătrar al veacului Luminilor. Eforturile boierimii pământene
pe linia întăririi instituţiei domniei, a instaurării unui regim de stabilitate
internă, prin substituirea domnilor şi boierilor greci cu propriul control al
activităţii politice din ţară - căpătând contur şi forme de expresie tot mai
distincte - nu trebuie interpretate doar ca formă a luptei pentru putere în
epocă, ci se înscriu, prin fondul lor, pe coordonatele luptei generale vizând
manifestarea şi afirmarea fiinţei naţionale, împotriva tendinţelor
dominatoare ale tmei clase străine, fanarioţii, reprezentând instrumentele
dominaţiei otomane.
După 1 82 1 , cuprinsul naţional al programului pe care revoluţia lui
1 78 Dumitru Vitcu

Tudor Vladimirescu nu-l putuse înfăţişa integral pe durata " zaverei " a
fost întregit, în lumina noilor perspective, de aceleaşi forţe politice, în
acord cu noul statut dobândit, dar într-un stat "puţin evoluat şi structurat
social " 1 • Faţă de perioada anterioară, cererile, memoriile şi proiectele de
reformă boiereşti, reluând şi amplificând programul celei dintâi revoluţii
române din " secolul naţionalităţilor", înregistrează nu numai un spor
numeric, ci şi calitativ2. Cu mici diferenţe de nuanţă. în funcţie de
puterea căreia îi erau adresate (Rusia ori Turcia), proiectele şi memoriile
boiereşti, veritabile programe politice de reorganizare a societăţii
româneşti în spirit modern după reînscăunarea domnilor pământeni, vizau
aceleaşi obiective de interes naţional, precum: întărirea autonomiei
Principatelor, restabilirea vechilor privilegii, libertatea comerţului,
desfiinţarea raialelor turceşti şi restituirea teritoriilor acestora Principatelor,
graniţa pe talvegul Dunării, dezvoltarea unei "industrii" autohtone pe
temeiul bogatelor resurse existente, armată naţională, secularizarea averilor
mănăstireşti, şcoli în limba naţională, reforme administrative etc.
Printre cele mai importante documente cu asemenea profil în
spaţiul românesc, ilustrative pentru anii de hotar convenţional între
lumile medievală şi modernă, 1 82 1 - 1 822, sunt de menţionat " arz"-urile
sau petiţiile boierilor moldoveni prezentate Porţii, precum şi cele
menţionate de Alecu Russo, îndeosebi Pontul popilor şi Shedion de
reformăluirea stăpânirii Moldovei. De asemenea, reprezentanţii marii
boierimi muntene, refugiaţi la Braşov, înaintaseră Rusiei, în decembrie 1 82 1
sau ianuarie 1 822, câteva memorii de acelaşi profil, mai cunoscute fiind cel
intitulat Îndreptarea ţării, ori cel atribuit vomicului Alecu Vilara.
Neîndoielnic, însă, cel mai reprezentativ document pentru spiritul agitat
al epocii, inspirat, s-a spus3, din celebra Declaraţie a drepturilor omului şi
ale cetăţeanului şi ilustrând interesele sau opţiunile politica-sociale ale
boierimii mici şi mijlocii din Moldova, a fost, neîndoielnic, Constituţia
cărvunarilor, din anul 1 822, calificată de savantul A.D. Xenopol drept "cea

1 Gh. Platon şi colab., Cum s-a înfăptuit România modernă. O perspectivă asupra
strategiei dezvoltării, Iaşi, Editura Universităţii "AI.I. Cuza" , 1 993, p. 56.
2 Vlad Georgescu, Memorii şi proiecte de reformă în Principatele Române (1761-1 830),
Bucureşti, Editura Academiei, 1 970, p. 1 84.
3 V. Şotropa, Proiectele de constituţie, progra mele de reformă şi petiţiile de drepturi din
Ţările Române în secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea,
Bucureşti, 1 976, p. 63 şi urm.
Ideologie politică şi modernizare în societatea românească preunionistă 1 79

dintâi manifestare politică a cugetării liberale " şi, totodată, "cea dintâi
întrupare a unei gândiri constituţionale în ţările române" 4. Documentul,
sincron cu pamfletul unuia dintre autori, Strigarea norodului Moldovei
cătră boierii pribegiţi şi cătră Mitropolitu1 5 , propunea introducerea în
Moldova a unui regim constituţional bazat pe principiul separării
puterilor, pe reformarea şi modernizarea administraţiei, în măsură să
asigure guvernarea naţiunii prin ea însăşi, proclamând egalitatea în
drepturi în faţa legii, respectul absolut al proprietăţii, libertatea
individuală, suprimarea tuturor îngrădirilor din calea libertăţii industriale
şi comerciale, etc. Democraţia cărvunarilor, reprezentând o bornă sau
mărturie semnificativă asupra ideologiei politice a vremii şi a concepţiei
de organizare modernă a vieţii de stat, chiar dacă a fost marcată de
spiritul revoluţiei franceze, nu poate fi echivalată cu fructul imitaţiei
străine, ci s-a impus - în expresia unui analist, pe care o împărtăşim - drept
"
"cea mai potrivită haină pentru societatea <românească> de atunci 6.
Statul, cu instituţiile sale fundamentale, continua să-şi adapteze
structurile în funcţie de împrejurările istorice concrete, vibrând consensual în
faţa marilor teme sau obiective naţionale. "Un nou veac se deschide sub
ochii noştri" , observa, în aceeaşi vreme, boierul-cărturar Costache Conachi,
dând astfel expresie, la capătul câtorva decenii de lentă evoluţie, pe multiple
planuri, a societăţii româneşti, unui sentiment împărtăşit şi de alţi congeneri.
Într-adevăr, sub impresia anchilozării vechilor rânduieli, se
produsese, totuşi, în deceniile de început ale secolului, o serioasă
subminare a acestora, însoţită de o evidentă dislocare în mentalităţi,
generând totodată şi reacţii nostalgice fireşti, ori simple iluzii ţesute pe
fondul convulsiv al împrejurărilor politice, de tipul celei exprimată,
versificat, de dascălul ardelean al Seminarului de la Socola şi al
Academiei Mihăilene, Vasile Fabian-Bob, adus la Iaşi de Gheorghe
Asachi : " S-au întors maşina lumei " , constata el, în vădită contradicţie cu
tendinţele încă retrograde ale epocii; " s-au întors cu capu-n gios/ Şi merg
toate dimpotrivă, anapoda şi pe dos/. Soarele d-acum răsare dimineaţa la

4 A.D. Xenopol, Primu l proiect de constituţiune a Moldovei din 1 822. Originile


partid ului conservator şi a<le> celui liberal, Bucureşti, 1 898, p. 45.
5 Ionică Tăutul, Scrieri social-politice, ediţie de Emil Vîrtosu, Bucureşti, Editura
Şti inţifică, 1 974, p. 79-93.
6 D.V. Barnovschi, Originile democraţiei româ ne. " Cărvunarii " . Constituţia
Moldovei de la 1 822, Iaşi, 1 922, p. 308.
1 80 Dumitru Vitcu

apus/ Şi apune despre sară, cătră răsărit, în sus" . Evident, stihurile sale,
inspirate, pare-se, de mişcarea eteristă 7 şi ilustrând o stare de spirit vădit
conservatoare, contrastau cu " principurile moderne" şi cu " ideile
volteriane" , aclimatizate de primii tineri " bonjurişti " în spaţiul românesc
şi evocate de generaţia paşoptistă, pentru care cultul faptei devenise o
obsesie, iar idealul naţional - crearea statului unitar modem - un
legământ. Speranţele îl mobilizau însă şi pe fostul dascăl ardelean,
conştient, probabil, că vremurile vechi vor apune curând, încheind: " Iată,
Aurora vine cu veşminte luminate/ Alungând spaimele nopţei, peste
clima depărtate/ Iară steaua Afroditei vărsând rouă şi răcoare/ Deschide
cu-a sale raze porţile sfântului Soare" 8.
Perspectiva derutant-nostalgică a teologului transilvan - situat
potenţial (la vremea respectivă) pe oricare parte a baricadei ce separa lumea
veche de cea nouă - ilustra o realitate decriptată altfel, într-o nouă lumină,
de reprezentanţii generaţiei june; pentru aceştia din urmă, sub aspectul trăirii
istorice, deceniile de mijloc ale "secolului naţionalităţilor" corespunzând
perioadei istorice deschisă de Regulamentul Organic, devansau suma
realizărilor din ultima jumătate de mileniu. Acea generaţie, crescută şi
maturizată în atmosfera de efervescenţă post-eteristă din Principate, adăuga
obiectivului sau dezideratului major al emancipării naţionale - în numele
căruia românii se ridicase la luptă în 1 82 1 şi reformele sociale, reclamate
-

de nevoia creării şi consolidării unităţii naţionale.


Numai că opţiunea politică a marii boierimi în favoarea Rusiei,
întemeiată pe experienţa tristă a deceniilor anterioare şi exprimată prin
amputările teritoriale săvârşite succesiv, în 1 775 şi, respectiv, 1 8 1 2, ca şi
prin proiectele de partaj încă existente, generând îngrijorări maj ore, a
condus la întărirea influenţei împărăţiei pravoslavnice în Principate,
vădită şi confirmată, mai întâi, prin natura şi conţinutul Convenţiei de la
Akkerman (7 octombrie 1 826) şi, apoi, prin textul Tratatului de la
Adrianopol (2 septembrie 1 829), care a marcat încheierea războiului
ruso-turc din anii 1 828- 1 829. Se cuvine precizat faptul că, înainte de
izbucnirea războiului, care a prilejuit o nouă ocupaţie armată rusă a
Principatelor pentru o perioadă de şase ani, pătura superioară a boierimii

7 Dicţionarul literaturii române de la o rigini până la 1 900, Bucureşti, Editura


Academiei, 1 979, p. 344.
8 Vasile Fabian-Bob, Moldova la anul 1 82 1 , în Foaie pentru minte, inimă şi literatură,
II, Braşov, 1 839, p. 1 3 .
Ideologie politică şi modernizare în societatea românească pretmionistă 181

moldovene îşi văzuse recunoscute ş i chiar sporite întinsele drepturi şi


privilegii prin Anaforaua pentru pronomiile Moldovei, aprobată de
domnitorul Ioniţă Sandu Sturdza la 1 2 aprilie 1 827.
Tratatul de la Adrianopol, reluând şi amplificând condiţiile impuse
de Rusia - prin convenţia din 1 826 - Turciei, în cuprinsul Actului osăbit
pentru Prinţipaturile Moldova şi Ţara Românească, care era parte
integrantă a documentului oficial9, restituia Ţării Româneşti cetăţile de
pe malul stâng al Dunării (fostele raiale), fixând graniţa româno-turcă pe
talvegul fluviului. În raporturile cu Principatele, Poarta se angaj a să
respecte autonomia administrativă a acestora şi vechile lor privilegii,
domnii urmând a fi numiţi pe viaţă. Monopolul economic otoman asupra
ţărilor române era desfiinţat, asigurându-se deplina libertate a comerţului
acestora, ca şi scutirea de a mai livra furnituri puterii suzerane. De
asemenea, Poarta se obliga să confirme şi să respecte regulamentele
administrative ce urmau a fi elaborate în timpul ocupaţiei ţariste, ocupaţie
care avea să se menţină până la plata integrală a despăgubirilor de război,
datorate Rusiei şi fixată la suma de 1 1 ,5 milioane ducaţi.
Deschiderea porturilor dunărene pentru comerţul liber, îngrădirea
dreptului de intervenţie a Porţii şi interdicţia pentru turci de a se stabili în
Principate creau premise serioase pentru dezvoltarea internă a acestora şi,
practic, reduceau suzeranitatea otomană doar la plata unui tribut anual şi
la oficiul de confirmare a domnilor. Aşadar, după o perioadă de adânci
frământări politice, de confruntări dramatice, atât în interior cât şi în
afară, începea pentru Principate etapa de aplicare practică a programului
de transformare a societăţii, în limitele şi în spiritul celei dintâi legiuiri cu
caracter constituţional, elaborată sub înaltul patronaj al comandantului
trupelor ruseşti de ocupaţie, generalul Pavel Kisseleff. Prin noul
aşezământ legislativ, numit Regulament Organic şi apreciat de
specialiştii în domeniu drept "cod constituţional şi administrativ" 10, sau
"
"protoconstituţie 1 1 , aveau să fie introduse, statuate şi dezvoltate în
9 Acte şi documente relative la istoria renascerii României, voi. IV, Bucureşti, 1 893, p.
598-60 1 ; I .C. Filitti, Principatele Române de la 1 828 Ja 1 834, Bucureşti, 1 934, p. 356 şi urm.
10
Tudor Drăganu, Î nceputurile şi dezvoltarea regimului parla mentar în România
până la 1 9 1 6, Cluj-Napoca, 1 99 1 , p. 3 9-40.
11
Iuliu C. Ciubotaru, Lucrări şi proiecte în vederea elaborării Regulamentului obştesc
al Moldovei din anul 1 827, în Regulamentul Organic al Moldovei, eds. Dumitru Vitcu şi
Gabriel Bădărău cu sprij inul lui Corneliu Istrati, Iaşi, Editura Junimea, 2004, p. 7 1 -94.
1 82 Dumitru V itcu

societatea românească instituţii şi practici moderne, în deplin acord cu


spiritul veacului, accelerând procesul evoluţiei pe multiple planuri.
Născut din conjugarea intereselor interne, pe de o parte,
reprezentate de revendicările, tendinţele sau predispoziţiile (dar şi
obstrucţiile) reformiste ale boierimii moldo-valahe după abolirea
regimului politic turco-fanariot şi a celor externe, pe de alta, ilustrate prin
creşterea apetitului anexionist al Rusiei înveşmântat în haina străvezie a
protectoratului unilateral asumat asupra popoarelor creştine din Orientul
european (inclusiv asupra Principatelor) - pe fondul degradării continui a
capacităţii de conservare a Imperiului Otoman - după pacea de la
Kuciuk-Kainargi, Regulamentul Organic semnifică nu doar un simplu act
legislativ înseriat celor cu valoare constituţională pentru societatea
românească, ci un autentic j alon, cu multiple simboluri sau valenţe, în
procesul complex al evoluţiei acesteia către modernitate în deceniile de
mijloc ale secolului XIX. Faptul că a fost proiectat, elaborat şi pus în
aplicare la comandă şi sub strictă supraveghere externă, rusească în
esenţă, dar şi turcească prin efectul suzeranităţii recunoscute, în
împrej urări vitrege pentru Principate, chiar dacă poate părea paradoxal,
nu i-a diminuat nici substanţa şi nici capacitatea de influenţă -
neîndoielnic considerabile, prin raportare la opţiuni - asupra mij loacelor
şi a forţelor politice interne, menite şi/sau capabile să-şi asume
responsabilitatea construcţiei moderne în imediată perspectivă.
Împărtăşind întrutotul aprecierea că nu Regulamentul Organic a
creat mişcarea de re generare în spaţiul românesc 1 2 , ne îngăduim a adăuga
observaţia că, departe de a o fi blocat prin suita constrângerilor politica­
administrative degaj ate din litera ori din spiritul legiuirii, acea mişcare a
dobândit un impuls fără precedent graţie, în bună măsură, şi noului cadru
juridic introdus în Principate în anii 1 83 1 - 1 832. Şi chiar dacă amintitele
constrângeri, cumulate cu lipsa experienţei politica-administrative
adecvate ori cu moralitatea şi cultura celor chemaţi s-o implementeze,
păreau să îndreptăţească opinia diplomatului francez Bois le Comte
vizând rolul pervers jucat de Rusia în Principate 1 3 , iniţiativele
1 2 Gh. Platon, Regulamentul Organic: operă de progres sau instrument de
opresiune socială şi naţională, în voi. De la constituirea naţiunii la Marea Unire.
Studii de istorie modernă, III, Iaşi, Editura Universităţii "AI.I. Cuza" , 2000, p. 4 1 .
1 3 Dumitru Yitcu, Gabriel Bădărău, Moldova sub regimul ocupaţiei ruseşti (1 828-1834).
Orizont politic, în voi. Regu lamentul Organic al Moldovei, p. 5 7-58.
Ideologie politică şi modemizare în societatea românească preunionistă 1 83

modernizatoare declanşate în spaţiul românesc - pe temeiul noii legiuiri


- de spiritele luminate ale vremii aveau să-şi caute şi să-şi afle forme de
expresie adecvate împrejurărilor, incluzând acţiuni conspirative, ca şi
cele de natură propagandistică, desfăşurate sub stindardul liberalismului,
devenit dominantă ideologică a perioadei regulamentare.
În egală măsură acest efort îşi va găsi un larg şi eficient spaţiu de
manevră în planul culturii, instituţionalizată şi orientată precumpănitor în
direcţie naţională 1 4 . Tinerii aflaţi la studii peste hotare, îndeosebi în
Franţa, sfidând măsurile obstrucţioniste luate sau dictate împotrivă-le de
reprezentanţii autorizaţi ai puterii protectoare, vor constitui o veritabilă
curea de transmisie a noii ideologii şi, mult mai important, îşi vor asuma
rolul de formatori de opinie pentru întreaga generaţie paşoptistă.
Fără a mai stărui asupra limitelor sau a binefacerilor primului
aşezământ constituţional românesc, situat în orizontul modernităţii
undeva la graniţa dintre premisă şi consecinţă ale acesteia, Regulamentul
Organic a constituit şi continuă să fie o temă istoriografică, pe cât de
generoasă şi de incitantă, pe atât de controversată şi expusă
prejudecăţilor. Acestea din urmă se poate lesne observa că îşi au
sorgintea în reacţia bine motivată a contemporanilor care, diferenţiat
totuşi, au supralicitat până la absolutizare rolul jucat de Rusia (prin
instrucţiunile transmise comisiei de redactare, prin ocupaţia armată şi
administraţia provizorie a ţării exercitate pe durata lucrărilor, ca şi prin
statutul asumat de putere protectoare) în procesul elaborării, finalizării şi
aplicării Regulamentului 1 5 •
Opoziţia antiregulamentară a " beneficiarilor" pământeni, devenită
aproape sinonimă cu opoziţia antirusească, exprimată prin protestul
răspicat al Adunării muntene faţă de introducerea articolului adiţional şi,
mai cu seamă, prin "ceremonia" incinerării din 6 septembrie 1 848 a celor
două simboluri ale oprimării naţionale şi sociale, Regulamentul şi
Arhondologia 1 6 , pare să fi influenţat decisiv şi unilateral discursul
istoriografic, îndreptat cu vădită predilecţie către excesiva-i politizare.
Dincolo însă de orice controversă, pe oricare segment sau etapă ale
aceluiaşi proces, se impune concluzia echilibrată şi deplin îndreptăţită a

1 4 Gh. Platon, op.cit., p. 4 1 ; vezi şi Gabriel Bădărău, Academia Mihăileană (1 835-1 848).
Menirea patriotică a unei institutii de învăţământ, Iaşi, Editura Junimea, 1 987, passim.
15 Pentru detalii, Dumitru Vitcu şi Gabriel Bădărău, op.cit., p. 5 9-6 1 .
1 6 Anul 1 848 în Principatele Române, IV, Bucureşti, 1 903, p. 235-238 şi 245.
1 84 Dumitru Vitcu

marelui istoric A.D. Xenopol, cuprinsa m binecunoscuta-i sinteză de


istorie naţională: " . . . Prin Regulamentul Organic se pune pentru prima
oară în societatea românească ideea interesului public şi anume ca ceva
superior celui individual, care, până atunci, totdeauna covârşise pe
celălalt. Ideea statului, putem zice că, se năştea pentru prima oară la
români in concepţia ei modernă (subl. ns.), ca viaţa unui tot întemeiat pe
norme obşteşti, adică pe legi . Într-un cuvânt, Regulamentul Organic
căutase să prindă viaţa românească, şovăindă şi plutitoare în voia
întâmplării, în reguli precise, fixe şi nestrămutate ale unor prevederi
formulate în chip general; era substituirea vieţii legale celei arbitrare de
până atunci " 1 7. Altfel spus, părţile pozitive ale legiuirii, deloc puţine sau
neînsemnate, în pofida menţinerii sau consacrării unor principii
anacronice şi retrograde, care au frânat ritmul sau cadenţa evoluţiei, au
contribuit efectiv la procesul de modernizare a societăţii româneşti şi la
compatibilizarea graduală a acesteia cu rigorile civilizaţiei europene.
Sugestivă, chiar dacă poartă pecetea subiectivismului inerent datorat
legăturilor sale speciale cu Pavel Kisselev, este şi opinia în materie exprimată
de principele Nicolae Suţu: "...Niciodată o reformă introdusă în instituţiile
noastre nu va avea un caracter atât de radical ca acela care a guvernat
organizarea fundamentală introdusă prin Regulamentul Organic. Până atunci,
puterile erau amestecate, nici o ramură de serviciu nu era organizată, nu exista
nici o garanţie contra abuzurilor şi a ticăloşiilor de toate felurile care împilau
poporul. Regulamentul - mai spune el - a împărţit puterile, a reglementat
intervenţia guvernului şi i-a opus controlul unei adunări elective; a creat
ramuri de serviciu absente în dreptul public; într-un cuvânt, a consacrat
principiile de ordine şi legalitate ale ţărilor celor mai civilizate" 1 8 .
Că nu era o legiuire de sorginte rusească, cum au susţinut unii, a
dovedit-o şi paşoptistul Teodor Răşcanu, care, în cuprinsul unui memoriu
de mai târziu ( 1 856) transmis ambasadorului englez la Constantinpol,
Stratford Canning, respingând asemenea idee, propunea doar corijarea,
nicidecum abolirea, Regulamentului Organic de către o Adunare
constituantă sau de revizie a viitorului organism naţional 1 9• Aşadar,

1 7 A.D. Xenopol, Istoria româ nilor din Dacia Traiană, voi. XI, ediţia a I II-a,
Bucureşti, s.a., p. 1 00.
1 8 Memoriile principelui Nicolae Suţu, ediţie de Georgeta Penelea-Filitti, Bucureşti,
Editura Humanitas, 1 997, p. 269.
1 9 Valeriu Stan, Două memorii din lupta pentru Unire, în Anuarul Institutului de
Ideologie politică şi modernizare în societatea românească preunionistă 1 85

societăţii româneşti extracarpatice, în ansamblu, i se asigura un cadru


juridic nou, menit a încuraja şi întreţine năzuinţa spre progres, alaturată,
desigur, obiectivelor înscrise ori numai conturate anterior în cuprinsul
suitei de memorii sau proiecte reformatoare ale boierimii moldo-muntene,
ca şi în programul revoluţiei condusă de Tudor Vladimirescu.
Pe un asemenea fundal, naţionalismul şi mişcarea naţională - ca
forme de expresie a ideologiei liberale - au dobândit un plus de vigoare, de
consistenţă şi de coerenţă. Reanimând în proporţii fără precedent şi,
evident, pe un plan superior " chestiunea română" 20 pentru a o impune
Europei spre soluţionare, moldo-muntenii au elaborat între 1 83 1 şi 1 848
nu mai puţin decât 96 de memorii şi proiecte de refonnă2 1 , care angajau
într-un fel sau altul modificarea statutului juridic internaţional al
acestora, multe dintre proiecte înscriind unirea şi chiar independenţa. Iar
când premisele general istorice au îngăduit saltul calitativ de la
formulările pur teoretice ale necesităţii unirii tuturor românilor într-un
singur stat, la acţiuni practice, revoluţionare sau programatice, mişcarea
naţională românească, având un puternic suport şi stimul cultural, şi-a
aflat la Iaşi, în capitala Moldovei, un veritabil centru director.
Se ştie, dealtfel, că la originea primelor iniţiative şi înfăptuiri în
direcţia construcţiei naţionale s-a aflat ,junimea" moldavă, familiarizată,
surprinzător de repede şi de temeinic, cu spiritualitatea, dar şi cu viaţa
politică europeană şi conştientă de propria-i menire, chiar de propria-i
capacitate combativă. Densitatea sporită a evenimentelor de mai largă
amplitudine, ponderea şi ritmul desfăşurării lor în noul ciclu istoric,
regenerativ22, este admirabil observată şi exprimată de un martor
implicat, Alecu Russo, în opinia căruia, pe parcursul a numai 1 6 ani, de
la 1 83 5 şi până la 1 85 1 , "mai mult a trăit Moldova decât în cele cinci sute
de ani istorici de la descălecarea lui Dragoş până în zilele părinţilor
noştri " . Dacă aceştia din urmă trăiseră netulburaţi de "întâmplările
lumei " sau de " vălmăşagul veacului" , rămânând cufundaţi într-o

Istorie şi Arheologie " A . D. Xenopof', laşi (AliAJ), tom XXIV/ ! , Iaşi, 1 987, p. 386.
20 Pentru detalii, vezi Leonid Boicu, Geneza chestiunii române" ca problemă
"
internaţiona lă, Iaşi, Editura Junimea, 1 975, passim.
2 1 Vlad Georgescu, Memoires et projets de reforme dans les Principautes
Rou maines, 1 83 1- 1 848, Bucureşti, Editura Academiei, 1 972, p. 1 95 şi urm.
22 Al. Zub, Ideea naţională şi accelerarea ritmului istoric, în voi. Cunoaştere de sine
şi integrare, laşi, Editura Junimea, 1 986, p. 9- 1 4 .
1 86 Dum itru Vitcu

deplorabilă letargie de iz oriental, cu ochii şi gândurile "învârtite la


Răsărit" , generaţia lui, reprezentată de Kogălniceanu, Alecsandri, Negri,
Sion, Ralet, Cuza ş.a., crescută şi educată "în larma ideilor nouă" , avea
privirile "ţintite spre Apus " , semnificând, în aceeaşi evaluare, o
"
"deosebire de la cer la pământ . Iar schimbarea dimensionată " din talpă
până în vârf' a societăţii moldave, cu prim-planul ei subînţeles al celei
ieşene, nu viza doar limba, hainele şi obiceiurile, ci "până şi numele: nu
mai sÎntem moldoveni, ci români" 23•
Cât despre capitala ţării, supusă aceluiaşi proces înnoitor, imaginea
surprinsă de el într-un veritabil "stop-cadru" din anul 1 840 este la fel de
sugestivă: "Iaşii însuşi - spune Alecu Russo - este un monstruos amestec de
clădiri masive ori elegante, de palate şi de magherniţi împrejmuite de ogrăzi
nemăsurate; pe uliţele lui furnică lucruri de la ţară, lux îmbelşugat, echipagii
repezi, livrele, toalete pariziene ori vieneze, zdrenţe franco-moldave,
fizionomii vesele, aspre, originale, felurit îmbrăcate, ca pentru un bal
mascat. Populaţia lui de 60.000 suflete e tot aşa de felurită ca şi costumele şi
un observator de moravuri, stând la fereastră o jumătate de ceas, ar avea de
observat destul, ca să poată face cunoştinţă cu zece popoare şi să
călătorească totodată în Franţa, Germania şi în Orient... Oricum ar fi, bunul
nostru oraş Începe a-şi schimba straiul oriental (subl.ns.) " 24.
Dar, procesul petrecut chiar sub ochii săi, îndeosebi, pe latura
vestimentară - la numai un deceniu de la consemnarea acelor observaţii -
era echivalat, oarecum îndreptăţit, cu începutul istoriei moderne în
societatea românească: "civilizaţia de azi este fapta logică a părăsirii
hainelor vechi; ideea nouă a năvălit în ţară odată cu pantalonii şi mai
straşnici decât năvălirile tătăreşti. [ ... ] Ideea şi progresul au ieşit din
coada fracului şi din buzunarul j iletcii [ . . . ] Fracul a introdus dignitatea,
pantalonul a silit oamenii a-şi măsura coloveranţiile (ploconelile - n.ns.)
ce le făceau celor de la care aşteptau vreun folos" . Or, asemenea
metamorfoză nu putea fi anticipată în trecutul nu prea îndepărtat, când, în
aceeaşi expresie, "haina era răvaşul de drum al omului " 25, definind

23 Al. Russo, Studie moldovană, în voi. Scrieri, ed. P.V. Haneş, Craiova, s.a., p. 1 86- 1 87.
24 ldem, Iaşii şi locuitorii săi în 1 840, în Viaţa Românească, an. VII, voi. XXVI,
Bucureşti, 1 9 1 2, p. 295, 300.
25 "După barba rasă de tot, mai mult sau mai puţin rotunj ită, sau după soiul căciulii - nota
acelaşi fin observator - ştiai cu cine ai de-a face; cu cât căciula era mai mare, cu atâta
omul era mai însemnat; pe cât şlicul se urca în lăţime şi în lungime, cu atâta capul aflat
Ideologie politică şi modernizare în societatea românească pretmionistă 1 87

statutul material şi dictând forma şi natura raporturilor sociale.


Prefacerile aveau loc într-un astfel de ritm încât, în aceeaşi vreme,
adică la jumătatea aceluiaşi veac, W. de Kotzebue, aflat în trecere prin
capitala Ţării Moldovei, aprecia, exagerând desigur, că "orice urmă de
oraş oriental s-a şters; numai turcul, care vinde rahat la poarta Mitropoliei
şi-şi linge degetele vânzând a mai rămas " 26. În imaginarul şi limbajul
reconstitutiv al epocii, tipul ideal al orăşeanului era burghezul, "un om ca
oamenii " , care trebuia să fie, potrivit ,,regulilor obşteşti " , abonat "la un
cabinet de lectură" , să bea şampanie, să fie îmbrăcat după ultima modă,
să poarte baston rococo şi pumnal cerchez, să scrie cu "condei de oţel " ,
să j oace şah, să danseze palea şi să aibă pe biroul său cel puţin o duzină
de " albumuri caricaturale şi de cărţi ilustrate'm. Această mentalitate, este
foarte semnificativă, reflectând marile transformări prin care trecuse
oraşul moldovenesc, transformări care ridicaseră pe primul plan al vieţii
urbane o nouă categorie, dacă nu şi clasă, socială.
Observaţii de aceeaşi factură, extinse de la planul urbanistic la cel
comportamental, cu sporul de imagini şi nuanţe creionate prin mij loace
specifice arsenalului poetic, datorăm unui alt strălucit congener, Vasile
Alecsandri, cel care a lăsat posterităţii, poate, cea mai sugestivă frescă a
laşi lor din perioada "regulamentară" , atunci când oraşul înfăţişa, nu doar
vizitatorului străin, ci şi localnicilor - în proporţii aproximativ egale -
cele " două feţe" : una orientală şi alta europeană. "Alăturarea acestor
două caractere deosebite, care dovedeşte atât de mult - şi în opinia sa -
înrâurirea Evropei asupra unei părţi dintre români, partea bogată şi
privilegietă, şi lupta necontenită între ideile vechi şi nouă, nu era
nicidecum tipărită pe faţa capitalei noastre cu vro câţiva ani mai în urmă.
Atunci ea purta o fizionomie mai mult orientală; însă, de când spiritele au
început a să dezveli la razele civilizaţiei, o mare prefacere s-au ivit în
toate, o schimbare răpide s-au săvârşit atât în gusturile, cât şi în
obiceiurile acelei mici părţi a societăţii româneşti de care am pomenit" .
Cu siguranţă, poetul-observator şi cronicar al anilor propriei
tinereţe avea în vedere metamorfoza acelui segment social, junimea
instruită, sau bonjuriştii, pe care însuşi îl reprezenta, continuând:

dedesubt era tare şi mare şi straşnic în viaţă" (Idem, Studie moldovană, p. 1 94- 1 95).
26 W . de Kotzebue, Lascăr Viorescu, Bucureşti, 1 892, p. 7 1 .
27 Vezi N.A. Bogdan, Din trecutul comerţului moldovenesc şi mai ales a l celui
ieşean, I aşi, 1 925, p. 1 42.
1 88 Dumitru Vitcu

"Hainele lungi şi largi au dat rând straielor mai strâmte ale Evropei�
<i>şlicul s-au închinat dinaintea pălăriei� ciubotele roşii şi galbâne au dat
pasul încălţămintelor de vax; divanurile late s-au cioplit în forme de
canapele elegante şi, în urmarea tuturor acestor noutăţi şi a mai multor
alte ce s-au introdus cu moda, casele au trebuit negreşit să primească o
formă străină şi potrivită cu natura ideilor de astăzi" 2 8 .
Referindu-se apoi la aspectul urbanistic al oraşului, la începutul
"
" europenizării sale, reflectat în preocupările de înfrumuseţare a străzilor
şi construcţiilor (ridicate după "planuri elegante şi plăcute ochilor"),
aprecia totuşi că "nu este oraş în lume alcătuit din mai multe contrasturi :
Iaşii este un teatru curios, decorat cu palaturi şi bordeie lipite împreună�
actorii lui sunt luxul şi sărăcia; iar comedia ce se gioacă în toată ziua pe
scena lui poartă deosebite titluri, precum: «Cine-i mare, îi şi tare; cine-i
mic, tot nimic!» sau «Şlicul şi pălăria, sau idei vechi şi idei nouă» "29.
Mesajul social însoţeşte, aşadar, mereu propriile revelaţii estetice,
iar pana - nu mai este o noutate - devine instrument sau (după caz) armă
de luptă pentru diminuarea distanţelor ce continuau să separe lumea
veche de cea nouă şi, respectiv, societatea moldo-valahă sau românească
de cea europeană. Din argumentaţia tradiţională, ca şi din motivaţia
prezentului tot mai convulsionat, cărturarii şi militanţii patrioţi ai
deceniilor de mij loc ale veacului XIX au desprins, cu tactul şi
discemământul pretinse de împrej urări total neprielnice, concluziile
politice ce puneau în evidenţă iminenţa revoluţiei şi, implicit, a
metamorfozei la scară generală.
Momentul istoric paşoptist, marcând intrarea în arena vieţii publice a
tinerimii intelectuale - aflată, precum s-a observat deja, la prima generaţie
instituţionalizată şi având ca trăsătură specifică fundamentală,
misionarismul politic30 - a impus definitiv în spaţiul românesc primatul
luptei politice-naţionale, sub semnul căreia se conturaseră proiecte sau
programe şi se consumaseră generoase energii, chiar dacă mai voalat, şi în
epoca anterioară. Altfel spus, revoluţia din 1 848, cu desfăşurarea-i şi
răstumările de situaţii binecunoscute în orientul european, găsea aici o

28 Vasile Alecsandri, Iaşii în 1 844, în voi. Proză, ed. Georgeta Rădulescu Dulgheru,
Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1 983, p. 83 şi urm.
29 I bidem, până la p. 94.
30 Elena Siupiur, Viaţa intelectuală la români în secolul al XIX-lea, în voi. Cartea

interferenţelor, ed. St. Berceanu, Bucureşti, 1 983, p. 233.


Ideologie politica şi modernizare în societatea româneasca prewlionista 1 89

generaţie pregătită şi viguroasă, având deplin cristalizată imaginea viitorului


organism naţional, poate doar sugerată iniţial prin ideea Daca-României.
Ajunsă, deci, în faza deplinei maturităţi politice, naţiunea română şi-a
formulat la 1 848 propriul program, unitar în esenţă şi întemeiat pe ideologia
naţională sau pe mişcarea de idei deja acumulată şi exprimată îndeosebi de
tinerimea liberală, provenind majoritar din rândurile boierimii mici şi
mijlocii, cu studii efectuate ori numai începute în occident. De fapt, întreaga
istorie modernă a României a stat sub semnul înfăptuirii programului
revoluţionar de la 1 848. Iar principala concluzie, desprinsă din experienţa
anilor 1 848-1 849 şi formulată explicit de Nicolae Bălcescu3 1 , a mobilizat, în
perioada imediat următoare, eforturile românilor, în direcţia înfăptuirii
programului minimal al revoluţiei - în direcţie politică - şi anume
constituirea statului naţional, prin unirea celor două Principate
extracarpatice, premisă esenţială a făuririi României moderne.
Într-adevăr, împrejurările politice ulterioare încheierii Convenţiei ruso­
turce de la Balta Liman ( 1 9 aprilie/ 1 mai 1 849), voită de semnatari a fi piatra
fi.merară a revoluţiei române, au transformat Iaşii într-un puternic centru de
comandă pe frontul organizării interne a luptei pentru unire32, oraşul
polarizând sub domnia ultimului voievod al Moldovei, Grigore Alexandru
Ghica, nu numai interesele şi acţiunile circumscrise obiectivului naţional
major, ci şi o gamă diversificată de preocupări culturale, edilitar-gospodăreşti,
economica-administrative, financiare, sanitare şi de altă natură, menite parcă a
pregăti marea schimbare visată de unul dintre protagonişti: ,,Moldova răsuflă
mai uşor - consemna admirativ acelaşi Alecsandri, care proslăvea atitudinea
deschisă, reformatoare a domnitorului - şi e însufleţită de mari sperări pentru
prezentul şi viitorul ei" 33.
Era de altfel de domeniul evidenţei că, în timp ce foştii
revoluţionari români exilaţi căutau în Apus formele organizatorice cele

31
"N u poate fi fericire fara libertate, nu poate fi libertate fară putere şi noi, românii, nu
vom putea fi puternici până când nu ne vom uni cu toţii într-unul şi acelaşi corp politic"
(N. B ălcescu, Opere, voi. IV, Corespondenţă, ediţie G. Zane, Bucureşti, Editura
Academiei, 1 962, p. 1 3 5 - 1 36).
32 Detalii la Dumitru Vitcu, Iaşii si Unirea Principatelor, în voi. Aspecte ale luptei pentru

unitate naţională. laşi, 1600-1 859-1 9 1 8, coord. Gh. Buzatu, A. Kareţchi, D. Vitcu, Iaşi,
Editura Junimea, 1 984, pp. 6 1 - 1 42; idem, Leagănul Unirii Principatelor, în voi. Memoria
unei capitale, coord. Gh. Iacob, laşi, Editura Universitaţii "Al.!. Cuza", 2008, p. 65-1 28.
33 Apud L. Boicu, Adevărul despre un destin politic. Domnitorul Gr.AI. Ghica

( 1 849- 1 856), Iaşi, Editura Junimea, 1 973, p. 38.


1 90 Dumitru Vitcu

mai adecvate momentului postpaşoptist, în vederea atragerii de partea


crezului naţional a opiniei publice, a cercurilor politice, diplomatice şi
revoluţionare europene34, grupându-se în jurul revistelor de largă
eficienţă propagandistică România viitoare ( 1 850), Junimea română
( 1 85 1 ), ori Republica română ( 1 85 1 , 1 853 ), în Moldova, noul domnitor
şi-a propus a "întineri patria", apropiindu-şi pe cei mai "înrăiţi duşmani
ai unchiului" (fostul domnitor Mihail Sturdza). A fi întins mâna unui
Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, Alexandru 1. Cuza,
Petre Mavrogheni ş.a., acordându-Ie nu numai importante dregătorii
executive în justiţie şi administraţie, ci şi înalte ranguri boiereşti, care le
asigurau automat locul în protipendadă, iată o însuşire particulară a
voievodului moldav (absentă Ia omologul său muntean, Barbu Ştirbei),
dispus însuşi a depăşi îngustimea de vederi specifică funcţiei ocupate, dar
şi hotărât a-şi "disciplina" colaboratorii, a le orienta energia şi
capacităţile în serviciul unui progres "măsurat" , fără zguduiri, sub
propria-i îndrumare şi supraveghere.
Numai că, mai curând decât s-ar fi aşteptat, " revoluţia paşnică" 35
concepută Ia Iaşi de Gr.Al. Ghica i-a pus în faţă multiple adversităţi,
izvorâte atât din inconsecventa creditare a "tinerimii " , vădită în
sacrificarea temporară a unor "oameni noi" , cât şi din intrigile unei
coterii nu lipsită de consilii externe, ori chiar din propriile-i slăbiciuni,
suprapuse împrejurărilor politice externe nefavorabile, imposibil de
anticipat sau de controlat. Aşa se şi explică prevalenţa faptelor de cultură,
prin mij locirea sau în spatele cărora continua să se afirme cu putere
sporită năzuinţa spre unitate şi progres, în perfectă sincronie cu măsurile
reformatoare adoptate ori numai proiectate de noua administraţie politică.
Prezenţa unor ardeleni la Iaşi (între ei şi August Treboniu Laurian,
chemat în mod special spre a conlucra la reformarea învăţământului),
unde avea să apară curând publicaţii ca România literară, Album istoric
şi literar ori Steaua Dunării, ca şi tipărirea, tot aici, a cunoscutei cronici
a lui Gheorghe Şincai, Hronica românilor şi a mai multor neamuri,
sau reprezentarea pe scenele bucureştene a unor piese originale semnate
de moldovenii V. Alecsandri, C. Negruzzi sau Matei Millo reprezintă,

34 Pentru detalii: N. Corivan, Din activitatea emigranţilor români în Apus (1 853-1 857),
Bucureşti, 1 98 1 ; Cornelia Bodea, Lupta pentru Unire a revoluţionarilor exilaţi de Ia
1 848, în voi. Studii privind Unirea Principatelor, Bucureşti, Editura Academiei, 1 960 ş.a.
35 L. Boicu, op.cit., p. 39.
Ideologie politică şi modernizare în societatea românească preunionistă 191

netăgăduit, iniţiative ş i acţiuni ce se cuvin interpretate în cheie naţională,


atribuite şi integrate spiritului înnoitor al epocii imprimat de generaţia
revoluţiei paşoptiste şi totodată a Unirii, sau de " oamenii începutului de
drum" , în inspirata expresie a profesorului Paul Carnea. Este drept,
izbucnirea războiului Crime ii ( 1 853- 1 856) şi noua ocupaţie militară
străină (rusă, apoi austriacă) a Principatelor, începând din vara anului
1 85 3 , nu a rămas fără urmări în planul evoluţiei fireşti şi de ansamblu
pentru societatea românească extracarpatică, nevoită a-şi adapta obiectivele,
resursele şi ritmul dezvoltării noilor împrejurări locale şi zonale.
Dacă, sub raportul "publicităţii " continentale făcută cauzei
naţionale româneşti, noul conflict din orientul european genera cel puţin
iluzii, dacă nu şi speranţe îndreptăţite, în rândul foştilor revoluţionari
moldo-munteni activând în exil36, în ţară (avem în vedere Moldova, chiar
dacă situaţia se prezenta aidoma şi peste Milcov), acţiunile politica­
administrative iniţiate de autorităţile centrale purtau amprenta
provizoratului generat de " refugiul " autoimpus al domnitorului Ghica la
Viena, până în toamna anului 1 854. Progresele realizate în domeniile cu
incidenţă directă asupra staţionării trupelor de ocupaţie austriacă,
precum: transport (căi şi mijloace), poştă şi comunicaţii, urbanistică şi
comerţ etc. 37 au alternat cu stagnări sau chiar reculuri în sectoarele
economice vitale ale Moldovei, acolo unde lipsa resurselor şi a
specialiştilor, asociată cu teama sau prudenţa potenţialilor întreprinzători
localnici în prospectarea ori declararea acestora erau marcate şi de
intruziunea intereselor franceze, nu mai puţin şi prusiene, în acapararea
poziţiilor cheie şi a concesiunilor profitabile în noul El Dorado, cum se
înfăţişau, occidentalilor, Principatele de la Dunărea de Jos3 8 .

36 "Prezentul rezbel - consemna, entuziast, O. Brătianu, într-o corespondenţă transmisă în


ţară - s-a ivit în condiţii aşa de favorabile Principatelor noastre, încât îmi vine să cred că
providenţa 1-a provocat într-adins pentru români, ca să le dea ocazia să facă cunoscut
Europei ale lor suferinţe, ale lor lupte, ale lor drepturi, necesitatea independenţei lor şi ca să­
şi dobândească rangul ce li se cuvine în marea fam ilie a populilor civilizate" (Al. Cretzianu,
Din arhiva lui Dumitru Brătianu, voi. I I, Bucureşti, 1 934, p. 45).
3 7 Pe larg, la L. Boicu, Introducerea telegrafiei în Moldova (Contribuţii Ia cunoaşterea
ocupaţiei austriece în 1 854-1 857), în Studii şi cercetări ştiinfifice. Istorie, Iaşi,fasc. 2/ 1 957,
p. 279-305; idem, Transporturile în Moldova între 1848-1 864, în voi. Dezvoltarea
economiei Moldovei între anii 1 848 şi 1 864. ContribuţiL coord. Val. Popovici, Bucureşti,
Editura Academiei, 1 963, p. 23 1 -287.
38 l dem, Austria şi Principatele Române în vremea războiului Crimeii ( 1 853-1 856),
1 92 Dumitru Vitcu

Oarecum explicabile, în acest sens, sunt şi unele măsuri adoptate de


Ghica după revenirea sa la Iaşi, vizând remanierea echipei
guvernamentale şi întinerirea aparatului administrativ şi judecătoresc,
prin atragerea şi numirea în serviciile publice a celor mai destoinici
reprezentanţi ai noii generaţii, "îmbibaţi cu câteva doctrine liberale " - în
expresia maliţios-sarcastică a fostului său secretar de cabinet Nicolae
Suţu, înlocuit din funcţie, la rându-i, cu publicistul şi poetul francez
Edouard Grenier39. Or, se ştie că orientarea politică a voievodului
Moldovei venea în contradicţie cu interesele şi cu tendinţele austriece
vizând, pe de o parte, creşterea influenţei habsburgice în Principatele
extracarpatice şi, pe de alta, anihilarea mişcării naţionale emancipative,
aflată în pragul instituţionalizării. Meritul său constă în a fi înţeles, măcar
parţial, primejdia şi de a o fi contracarat cu destul succes.
Sugestiv rămâne gestul domnitorului Ghica, în primăvara anului
1 855, când - spre deosebire de omologul său muntean - a respins cererea
autorităţilor militare austrice de a efectua lucrări topografice (de
triangulare) pe teritoriul ţării, prin mijlocirea propriilor ofiţeri specialişti,
gest motivat prin lipsa fondurilor băneşti necesare pentru derularea
acţiunii. Ulterior, el avea să-şi facă un titlu de glorie din refuz, în timp ce
acceptul lui Barbu Ştirbei avea să fie aspru criticat, imediat după actul
politic al Unirii Principatelor, de Ion C. Brătianu, nu atât pentru banii
plătiţi austriecilor în contul lucrărilor, cât mai ales pentru faptul că "a dat
ţara în mâna duşmanilor noştri, ca să câştige mijloace strategice pentru a ne
combate, în timp ce noi nu posedăm nici un exemplar al acestei hărţi"40.
Moderaţia şi legalismul constatate, îndeosebi, în prima parte a
mandatului lui Ghica, nu îngăduie exagerări şi nu pot servi drept temei
aserţiunii potrivit căreia boierimea conservatoare ar fi fost protejată de
domnitor. Dimpotrivă, interesele acesteia au fost cvasieludate până la
detaşare totală, în ultima parte a mandatului, de domnitorul care,
motivând că ţara trebuia " să facă şi ea de la sine un pas înainte " atunci
când puterile europene meditau la reorganizarea ei, a dispus, în
decembrie 1 855, desfiinţarea robiei în Moldova (completând legiuirea lui
M. Sturdza, din ianuarie 1 844, când fuseseră eliberaţi ţiganii statului şi ai
mănăstirilor), iar în februarie, anul următor, a iniţiat întocmirea

Bucureşti, Editura Academiei, 1 972, pp. 29 1 şi urm.


39 * * * Memoriile Principelui Nicolae Suţu, p. 248-249.

40 L. Boicu, op.cit., p. 290.


Ideologie politică şi modernizare în societatea românească pretmionistă 1 93

proiectului de lege privind libertatea presei, pe care tot el o blocase


anterior. Abolirea robiei şi instituirea libertăţii presei, două vechi
deziderate ale mişcării revoluţionare şi naţionale, înfăptuite într-o vreme
când "chestiunea română" se afla pe agenda diplomatică a marilor puteri
europene, au avut un larg ecou în epocă şi, în pofida limitelor generatoare
de noi reproşuri şi calomnii la adresa domnitorului4 1 , au servit nemij locit
cauzei Unirii Principatelor.
Situat în perfectă corespondenţă cu " deschiderile " liberale (fie şi
inconsecvente sau incongruente) ale ultimului domnitor moldovean,
programul de măsuri reformatoare iniţiat, dezbătut şi apoi adoptat,
succesiv şi în formă sintetică, de cele două reprezentan{e naţionale,
numite Divanuri sau Adunări ad-hoc ale Principatelor, în toamna anului
1 857, a semnificat, precum s-a observat deja42, un act cu valoare şi forţă
juridică constituţională, oferind soluţii problemelor cardinale cu care
întreaga societate românească se confrunta, deopotrivă, în interior, ca şi
în afară. Măsurile ori direcţiile înscrise în acel program, desprinse din
totalitatea proiectelor, pledoariilor sau documentelor anterioare,
exprimau relaţia indisolubilă existentă dej a între necesitatea modernizării
societăţii româneşti şi imperativul unirii celor două Principate, devenit, în
reciprocitate, condiţie sine qua non a înfăptuirii celuilalt obiectiv. O
foarte sugestivă imagine a acestei simbioze, ilustrând totodată şi logica
populară a timpului, este oferită şi de meditaţia scrisă a unui "român din
Bucureşti ", în cuprinsul unui document ce-i sintetizau gândurile sau
argumentele.
Unirea, în viziunea lui, semnifica o sumă de avantaje - a se înţelege
premise - pe multiple planuri, începând cu "mântuirea proprietăţii " astfel
motivată: " <Unirea> e dezmorţirea şi învierea industriei, care cuprinde în
sine agricultura, negoţul şi meşteşugurile ( . . . ); Unirea e zborul
învăţăturii . . . , e ridicarea Miliţiei la adevărata sa însemnătate; e înălţarea
clerului la adevărata sa vrednicie . . . , e îmbunătăţirea soartei slujbaşilor
( . . . ) Unirea e singura unealtă şi morală de a înfiinţa îmbunătăţirile cerute
de starea în care ne aflăm; căci, spre a face aceste îmbunătăţiri, trebuie să
schimbăm năravurile şi deprinderile cele învechite şi să dezrădăcinăm
prejudecăţi înverşunate ( . . . ) Noua putere de viaţă naţională le va

4 1 Al. Cretzianu, op.cit., p. 5 1 .


4 2 Gh. Platon ş.a., Cum s-a înfăptuit România modernă . . . , p. 8 3 .
1 94 Dumitru Vitcu

stinge . . . . poporul nostru se va face un singur tot viu" 43. Prin urmare,
atributele civilizaţiei moderne, menite a compatibiliza societatea
românească cu rigorile europene. puteau fi asigurate doar prin înfăptuirea
prealabilă a statului naţional unitar, obiectiv major căruia i se subsumau ­
spre a fi apoi eşalonate gradual - toate celelalte.
Înţelegând perfect raportul dintre năzuinţe şi posibilităţi, în
împrej urări politice care - fără a ignora acuitatea problemelor interne
cuprinse pe ordinea de zi a dezbaterilor de la Iaşi - nu îngăduiau
asumarea unor riscuri majore în faţa "garanţilor" europeni, Adunarea
moldavă, mult mai curajoasă în depăşirea rostului ei consultativ, şi-a
sintetizat doleanţele destinate uzului extern care. împărtăşite aidoma şi de
Adunarea munteană, au fost transmise iniţiatorilor celui dintâi
referendum naţional. Luciditatea sau clarviziunea şi responsabilitatea
deputaţilor moldoveni, recunoscute şi apreciate de confraţii lor de peste
Milcov, îl vor fi determinat. mai târziu, pe istoricul Nicolae Iorga să-i
aşeze alături de oricare dintre parlamentarii europeni ai vremii44.
În fine, se poate aprecia că dezbaterile şi finalitatea celor două
Adunări ad-hoc au reprezentat un important test preliminar asupra
capacităţii românilor de a-şi organiza viaţa - în orizont local şi naţional -
în perfect acord cu rigorile unei societăţi moderne. De altfel, la nivelul
opiniei publice continentale şi al percepţiei generale asupra momentului
istoric respectiv, s-a şi observat, pe bună dreptate, că "Europa se află în
prezenţa unui popor animat de un spirit liberal, dar şi conservator
totodată, care este <suficient de > matur pentru a se conduce singur"45. Şi
chiar dacă jocul sau divergenţa intereselor politico-economice şi
geostrategice ale puterilor europene garante - ignorând parţial cerinţele
legitime ale românilor, cuprinse în rezoluţiile celor două Adunări - a
condus la elaborarea şi impunerea acelui controversat act juridic extern
din 71 1 9 august 1 85 8, numit Convenţia pentru organizarea definitivă a
Principatelor Române 46, utilizatorii au dovedit tact şi înţelepciune în
aplicarea prevederilor sale restrictive, recurgând (atunci ca şi mai târziu)

43 O a runcătură de ochi asupra U nirii Principatelor, în voi. Acte şi documente . ,


. .

voi. III, Bucureşti, 1 889, p. 288-3 1 3 .


44 N . Iorga, Istoria românilor, tom IX, Unificatorii, Bucureşti, 1 938, p . 325 .
45 Gh. Platon, Lupta româ nilor pentru unitate naţională, 1 855-1 859. Ecouri în presa
europeană, laşi, Editura J unimea, 1 974, p. 26 1 -262.
46 Acte şi documente . . .. voi. VII, Bucureşti, 1 892, p. 306-3 1 4 .
Ideologie politică şi modernizare în societatea românească preunionistă 1 95

la soluţiafaptului împlinit.
Inaugurată la 24 ianuarie 1 859, prin decizia cvasiunamma a
românilor de a alege în fruntea Principatelor Unite pe unul şi acelaşi
domnitor, Alexandru Ioan Cuza, politica faptului împlinit nu a
reprezentat altceva decât expresia voinţei naţionale, întărită prin forţa
actelor juridice interne şi recunoscută cu timpul de statele europene,
începând cu puterile garante. Nu este mai puţin adevărat că, prin actul
Convenţiei de la Paris, adăugat normelor interne sau "regulamentare "
rămase în vigoare, au fost asigurate societăţii româneşti cadrul legal
propice pentru reformarea, înnoirea şi organizarea instituţiilor statului în
conformitate cu principiile administraţiei europene moderne, deschizând
astfel calea afirmării spiritului de iniţiativă şi a progresului economic,
politic şi social, năzuit şi sluj it - după puteri şi împrejurări - de generaţii
întregi până atunci.
Altfel spus, Unirea Principatelor şi lupta pentru înfăptuirea ei nu a
reprezentat un scop în sine, ci s-a cuplat cu întreg efortul reformator,
desfăşurat a la long, în direcţia creării organismului naţional, menit a
înscrie pe harta lumii numele unui popor vrednic de respect şi de
tratament nediscriminator în relaţiile cu celelalte state. Încât, privite şi
analizate în perspectivă istorică, reformele care au urmat actului politic
din ianuarie 1 859, indiferent de domeniu, motivaţie sau consecinţe, "apar
ca având o însemnătate tot atât de mare ca şi actul propriu-zis al
Unirii" 47, săvârşit prin dubla alegere a lui Cuza, moment declanşator în
amplu! proces al constituirii şi organizării statului naţional român
modem.

47 Dan Berindei, Epoca Unirii. Bucureşti, Editura Academiei, 1 979, p. 1 56.


DISCURS ISTORIC ŞI IDENTITATE NAŢIONALĂ LA ROMÂNI
A y ..
IN EPOCA MODERNA

Alexandru Zub

Discours historique et identite nationale aux Roumains


a l'epoque moderne

Resume: Dans cette etude, l'auteur evoque comment les generations des
annees 1 848 et de l'Association Culturelle "Junimea" ont traite le discours
d' identite historique et nationale. La generation des annees 1 848 a donne le
prestige au discours d ' identite nationale et a plaide pour l 'histoire nationale
comme une source de solidarite et comme un element integrateur. Dans la
vis ion de Mihai Eminescu, membre de 1' Association Culturelle "Junimea" , dans
l'axiology historique comptait le genie national, l'esprit caracteristique du
peuple. Le discours de la renaissance nationale XIxeme siecle sera base sur:
conscience h istorique, religion, langue et traditions du peuple.
Mots des: discours historique, d iscours national, identite nationale,
histoire nationale, concience nationale, genie national

1
Aşa definită, tema intervenţiei mele evocă unele abordări mai vechi,
de acum câteva decenii, când în istoriografie se punea acut problema
discursului identitar, după o lungă perioadă de schematism ideologic şi
reducţii proletcultiste. Am luat eu însumi parte la ele, cu uneltele de care
dispuneam, spre a contribui, pe cât posibil, la limpezirile ce se impuneau.
Studiile despre istoricii paşoptişti, Junimea, şcoala critică, perioada dintre
marile conflagraţii, ca şi cele privitoare la dictatura comunistă sau la tranziţia
posttotalitară se cuvin parcurse ca secvenţe ale unui discurs menit să dea
seama, cumva, de aportul istoriografiei la discursul naţional. Este
perspectiva în care ne preocupă, aici, fixarea unor jaloane în discuţia despre
Geniu şi memorie colectivă.
"
Am preluat de la Eminescu sintagma "geniul poporului , ca element al
identităţii colective, însă ea poate fi regăsită şi la alţi autori, din epocă şi mai

· Text revizuit din Caietele de la Putna, 20 1 2; Epifania, mai 20 1 2 ; vo i . In honorem


Alexa ndru Moşanu. Studii de istorie medievală, modernă şi contemporană a
românilor, coord. N. Enciu, Cluj-Napoca, 20 1 2, p. 1 53 - 1 5 8 .
1 Simpozionul Geniu ş i memorie colectivă, Putna, 2 1 -22 august 20 I l .
Discurs istoric şi identitate naţională la români în epoca modemă 1 97

dinainte, după cum rezultă din atâtea crestomaţii tematice, ca şi din studiile
aferente, alcătuind dej a o vastă literatură" . S-ar putea spune că sintagmele
"
din titlu comportă o anume sinonimie şi că uneori s-a abuzat de ea, sub
impuls romantic, naţionalist etc., pe mai tot parcursul manifestării sale.
Expresia geniul poporului " a prins un contur ideologic destul de
"
ferm în epoca descoperirii folclorului, mai peste tot în Europa, însă cu
rezultate spectaculoase în zona sud-estică. G. Asachi, V. Karadjic, B. Kopitar,
V. Alecsandri sunt repere de neocolit în această zonă şi chiar pentru un
2
spaţiu etnocultural mai vast • Scriind un poem cu sens parenetic (La patrie,
1 8 1 2),
G. Asachi aduna într-un distih mai toate elementele unui discurs
regenerativ, chemându-i pe românii Daciei" să-şi folosească "mândru! semn
"
3
de origine" şi istoria lor tumultuoasă pentru a-şi regăsi demnitatea străveche .
Kogălniceanu, Bălcescu, Alecsandri, Bariţiu, din generaţia paşoptistă,
aveau să dea încă mai mult prestigiu discursului identitar. Întemeiat pe o
lungă tradiţie, primul din seria amintită pleda pentru istorie naţională" ca
"
izvor de solidaritate şi ca element integrator. La fel gândeau, dintre
contemporani, Bălcescu, Bariţiu, Ghica, Papiu-Ilarian, Russo, pleiadă ilustră,
4
aflată în miezul luptei pentru unitatea statală a românilor , ca sinteză
"
revoluţionară", în acord cu o lungă, insidioasă, acumulare de elemente
favorabile. Kogălniceanu şi-a început sinteza de istorie naţională cu un
compendiu privind limba şi literatura română sau valahă" , publicat la
"
Berlin, în 1 83 7, aproape sincron cu eseul de istoria ţiganilor" şi cu sinteza
"
însăşi, acea Histoire de la Valachie, de la Moldavie et la Valaques
transdanubiens. În viziunea sa, ca şi la alţi comilitoni, limba este primul
element definitoriu pentru naţiune, indiferent de mărimea acesteia şi de
5
situaţia momentană . Istoria, "orgoliul străbun" din poema lui Bolliac intra
în această definiţie, pe care Michelet o ştia incluzând iubirea înverşunată a
"
6
trecutului, calda legătură cu această nefericită patrie" .
Imaginea ideală a Dacoromâniei a trecut din inimile căuzaşilor"
"
pe agenda diplomaţilor şi în demersuri politice semnificative. Şi astfel,
"
încet-încet, conchidea Alecsandri, adevărul iese la lumină, şi acel adevăr
arată că există în lume o Românie, deşi ea nu figurează pe hărţile de

2 Cf. T. Vianu, Opere, 8, Bucureşti, 1 979, p. 5-50.


3 Apud Cântare României, ed. II, G.C. Nicolescu, Bucureşti, 1 967, p. 67 (infra CR).
4 N. Bălcescu, Mersul revoluţiei în istoria românilor, în România viitoare, Paris, 1 850.
5 CR, p. 94.
6 Ibidem, p. 9-1 O.
1 98 Alexandru Zub

7
geografie" • Este rezultatul pe care îl intuise şi Bălcescu descifrând o
dialectică a fenomenului, un mers al revoluţiei în timp şi spaţiu, pe seama
8
unei legităţi multiseculare .
Citându-1 patetic pe Aaron, cel de care s-a folosit consensual şi
Bălcescu, tânărul dascăl de "istoria patriei" de la Academia Mihăileană le
amintea ascultătorilor, în 1 843, că fără conştiinţa naţionalităţii ", românii
"
9
nu-şi puteau apăra cum se cuvine onoarea, demnitatea, dreptăţile" . El
"
invoca, apelând şi la prestigiul unui confrate apusean, Saint-Marc Girardin,
deopotrivă "artele războiului" şi ale păcii " ca să pună în lumină meritele
"
adevărate ale unor strămoşi, înainte ca zona carpato-danubiană, unde părea
că se decide "lupta între barbarie şi civilizaţie", să fie dominată de
10
migratori . Istoricul, ajuns om politic, nu va ezita să pună în lumină virtuţile
defensive ale acelui "Paysan du Danube", intrat concomitent şi în literatură.
Dacă trecutul istoric se cuvine citit ca expresie a unei atitudini active
(historia magistra gentium), cum s-a întâmplat adesea în epoca regenerării
naţionale
1 1 , era normal ca apelul la marile valori să fie mai insistent şi ca
acestea să formeze chiar un sistem. Volney, Schiller, Michelet, între alţii, au
aj uns repere uzuale în prima parte a secolului XIX, alături de Vico, Kararnzin,
Fichte sau Ranke, ale căror nume implicau sincronia cu lumea savantă a
12
timpului şi cu acel Zeitgeist care va impregna mai toate scrierile istorice •
Esenţa acelui spirit se poate defini prin naţiune, cum au făcut-o deja
e.g. Xenopol, Iorga, Pârvan, primul debutând chiar cu un studiu aj uns clasic,
despre Cultura naţională şi culminând profesionalmente cu o sinteză de
Istoria românilor din Dacia Traiana. Este spiritul în care au căutat să
interpreteze fenomenul românesc şi alţi cărturari, de la Eminescu la Noica,
de la Rădulescu-Motru şi Mehedinţi la Gusti şi Eliade, pentru a nu aminti
decât aceste nume dintr-o lungă serie.
Definind programul maiorescian de la Junimea prin sintabrma
naţionalitatea în marginile adevărului", Eminescu a găsit formula cea mai
"
13
bună ca să rezume disputa dintre ,,naţionali şi cosmopoliţi" , dispută încă
14
actuală şi în zilele noastre . Se cerea observată, în fond, j usta măsură, ca în

7 Ibidem. p. 1 3 8.
8 Ibidem, p. 1 46- 1 57.
q Ibidem, p. 1 1 4 .
10 Ibidem. p. 1 1 7.
1 1 Alexandru Zub, Kogă lnicea nu istoric, 1 974, 3 99-408
1 2 Cf. Paul Cornea, Originile romantism ului românesc, Bucureşti, 1 972 (şi alte editii).
1 3 Em inescu despre cultură şi artă, ed. D. Irimia, laşi, 1 970, p. 90-94.
1 4 Cf. Iordan Ch imet, Momentul adevărului, Cluj-Napoca, Dacia, 1 996, passim.
Discurs istoric şi identitate naţională la români în epoca modernă 1 99

orice axiologie istorică, aşa cum poetul o înţelegea sub impulsul


Î
etnopsihologiei. n această viziune, conta decisiv geniul naţional, spiritul
"
propriu şi caracteristic al poporului", ca în Geniu pustiu, unde eroul
15
îndeamnă la "reacţiune morală", la o revoluţiune de idei " . Propria sa
"
generaţie, strânsă la mormântul ştefanian de la Putna ( 1 87 1 ), trebuia să se
considere, hegelian, un agent al istoriei" , apărătorul unei cauze de caracter
"
naţional. Demersurile personale se cuveneau deci estimate în lumina
interesului colectiv. Ce spunea Eminescu despre carenţele de caracter
manifestate de români se poate compara cu opinia romanticului german
Holderlin, în al cărui roman, Hyperion, apar judecăţi critice de o rară
asprime la adresa poporului german 1 6. Asemenea analogii sunt mereu utile
când e vorba de specificităţi etnoculturale, destine istorice etc.
Ca şi istoria în ansamblu, orice specific naţional se bazează pe un
complex de elemente, în combinaţii variate. N. Iorga vorbea de rasă, sol,
idee, ca de nişte pcrmanenţe 1 7 , cele pe care F. Braudel avea să le raporteze
la durata lungă" . Este o viziune memorabilă şi sub unghiul ce ne preocupă
"
aici, de analiză a specificului naţional, a elementelor ce definesc până la
urmă o personalitate colectivă.
Numeroase antologii, volume de memorii, ediţii tematice, corpuri
epistolare permit acum analize mai subtile şi mai comprehensive pe seama
18
fenomenului naţional . Cea mai sistematică, realizată în ani de trudă, e cea
iniţiată de Iordan Chimet sub titlul Dreptul la memorie, repertoriu
fundamental, de neocolit în orice dezbatere pe teme identitare. Este nivelul

1 5 M. Eminescu, Proza litera ră, ed. Eugen Simion, Bucureşti, 1 964, p. XV, XVII. Cf.

D. Vatamaniuc, Geniu pustiu şi revolutiile, în Manuscriptum, VIII, 1 / 1 977, p. 76


1 6 Cf. Şt.Aug. Doi naş, Refracţii, în voi. Momentul adevărului, ed. 1. Chimet, p. 40 1 -202.

1 7 N. Iorga, Generalităţi cu privire la studiile istorice, ed. III, Bucureşti, 1 944.


IH
Omul şi pământul românesc, ed. M. Niculescu, Paris, 1 955. Gândirea social-politică
despre Unire (1 859), ed. P. Constantinescu-Iaşi, D. Berindei, Bucureşti, 1 966; vezi de
exemplu Câ ntare României, ed. G.C. Nicolescu, ed. Il, Bucureşti, 1 967; Naţional şi
universal, ed. Pompiliu Macrea, Bucureşti, 1 975; Discursul contemporan, ed. 1. Mirea,
Bucureşti, 1 977; Frumosul românesc în viziunea poporului, ed. Ioan Şerb, Florica Şerb,
Bucureşti, 1 977; Carmen Saeculare Valahicum, ed. V. Netea, Bucureşti, 1 977; Aesthesis
Carpato-Dunărean, ed. Florin Mihăilescu, Bucureşti, 1 98 1 ; Paul Simionescu, Ethnoistoria.
Convergenţă interdisciplinară, Bucureşti, 1 983, Ilie Purcaru, Literatură şi naţiune,
Bucureşti 1 986; Dreptul la memorie, ed. Iordan Chimet, 1-IV, Cluj-Napoca, 1 992- 1 993;
Momentul adevărului, ed. Iordan Chimet, Cluj-Napoca, 1 996; Constantin Schi timeţ
Geneza modernă a ideii nationale. Psihologie etnică şi identitate românească, Bucureşti,
200 1 ; Idem, Filosofie şi natiune, Bucureşti, 2003 ; M. Mâciu, Etnopsihologia în conceptia
românească. Bucureşti, 2008.
200 Alexandru Zub

cel mai înalt la care s-a aj uns, după cel din epoca Junimii, radiografie vastă
19
şi complexă a temei în discuţie • Acelaşi distins literat a făcut să apară apoi
- în spirit afin - şi o culegere menită să fixeze Momentul adevărului,
unul
20
de bilanţ cât mai obiectiv, de asumare critică a moştenirii ancestrale .
Numai Junimea şi Criterion pot fi invocate ca momente comparabile,
soldate cu noi eforturi de sinteză.
Blocajul moral produs de nesfârşitele dispute identitare, întârzierea
excesivă în analiza patologiei colective constituie un factor susceptibil să
21
indispună şi să alarmeze spiritele sensibile la annonie şi echilibru . Sinteza
22
lui G. Călinescu era, în fond, o demonstraţie a puterii de creaţie română,
"
cu notele ei specifice", în acelaşi spirit care îl făcuse pe Xenopol să scrie, cu
Istoria românilor din Dacia Traiana, iar pe
o j umătate de secol în urmă,
N. Iorga, ceva mai târziu, să publice o nouă sinteză, Geschichte des
rumănischen Volkes ( 1 905), reluată sub diverse forme până la tragica sa
dispariţie.
E semnificativ faptul că în ultima lucrare publicată de Noica, De
dignitate Europae ( 1 988), filozoful condamna ispita lamentaţiei sterile din
cultura continentului, îndeosebi a celei apusene, rostindu-se astfel în numele
23
eternilor marginali ai istoriei şi al unei vechi tradiţii culturale . În viziunea
sa, logosul istoric nu şi-a găsit căile şi a dus la nihilism", discurs pe care
"
24
însă cultura europeană a ştiut să-I valorifice .
Să nu credem dar la pieirea unei naţionalităţi " , îndemna la timpul
"
25
său Odobescu în termeni similari cu cei folosiţi de Kogălniceanu,
Bariţiu, Bălcescu, Papiu-Ilarian, exprimând de fapt o idee ce îşi făcuse
loc în elită şi avea să rămână fecundă în deceniile următoare. A.D. Xenopol,
N. Iorga, V. Pârvan pot fi citaţi consensual, cu nuanţe personale nu lipsite de
noimă. Axa diacronică se intersecta, în discursul identitar, cu axa sincroniei,
implicând "lunga durată" în analiza fenomenului. Numai în această
perspectivă se poate defini corect şi naţiunea, ca produs organic al istoriei,

19 Iordan Chimet (ed.), Dreptul la memorie, 1-IV, Cluj-Napoca, Dacia, 1 992- 1 99 3 .


20 ldem, Momentul adevă rului, Cluj-Napoca, Dacia, 1 996.
2 1 Cf. Sorin Antohi, România în 1 995: geografie sim bolică şi identitate socia lă, în
voi. Momentul adevăru lui, ed. cit., p. 26 1 -272.
22 G. Călinescu, Istoria Literaturii române de la origini până în prezent, Bucureşti,
1 94 1 , p. 886.
23 C. Noica, De dignitate Europae, trad. germ. de Georg Scherg, Bucureşti, Kriterion,
1 988; ed. rom Modelul cultural eu ropean, Bucureşti, Humanitas, 1 993.
24 Ibidem.
25 CR. p. 259.
Discurs istoric şi identitate naţională la români în epoca modernă 20 1

după cum s-au rostit dej a Kogălniceanu, Iorga, Gusti şi alţii.


Declarând, ca ministru de externe, la 9 mai 1 877, independenţa
României în raport cu Înalta Poartă, Kogălniceanu chema în sprij in istoria,
secolele de rezistenţă antiotomană, ca şi răstimpurile mai nefaste, de amestec
26
jenant în treburile noastre . Venise clipa ca românii să-şi redobândească
demnitatea legitimă. Era tocmai momentul când Eminescu susţinea,
consensual, că nici o literatură puternică şi sănătoasă, capabilă să determine
"
spiritul unui popor, nu poate exista decât determinată ea însăşi, la rândul ei,
27
de spiritul acelui popor, întemeiată adică pe baza largă a geniului naţional .
Sintagma ultimă, geniu naţional, e de altfel laitmotivul multor texte
eminesciene, poetul însuşi fiind convins că "Dumnezeul geniului" îl sorbise
28
din popor cum soarbe Soarele un nor din marea de amar" . În altă parte, el
"
evoca adâncimea geniului popular", ca sursă de revitalizare continuă a
"
29 30
creaţiei artistice şi a istoriei însăşi, după cum au sesizat dej a unii exegeţi •
Spirit afin, M. Eliade a ştiut să recunoască la Eminescu, în mesajul său
poetic, pledoaria indefectibilă, absolută, pentru naţiunea română. Istoria
"
patetică a neamului românesc a fost proiectată în eternitate prin versurile
unui poet care a suferit toată viaţa de sărăcie, uneori chiar de foame şi a
murit omorât de un nebun într-un ospiciu ( . . . ). Este o lecţie de modestie pe
31
care însăşi istoria ne-o dă nouă tuturora" •
În acest spirit, Eminescu definea şi misiunea istoricului, gravă, aceea
de a pune în lwnină, dincolo de banale cauzalităţi, adâncimea geniului
"
32
popular" . Misiune dificilă şi remodelată mereu de profesioniştii
domeniului. E destul să amintim, pentru a încheia, că, nu demult, Liga
Studenţilor Români din Străinătate, România Jună, a repus în discuţie
chestiunea identităţii noastre colective şi a ajuns la concluzia că aceasta are
ca piloni: conştiinţa istorică, religia, limba şi tradiţiile poporului, aceiaşi
33
piloni pe care s-a sprij init, în secolul XIX, discursul renaşterii naţionale .

26 Adunarea Deputaţilor, 9 mai 1 877.


27 M. Eminescu, Opera politică, II, p. 438.
28 Apud Mesagerul Sfântului Anton, XVI II, 1 04, 20 I l , p. 1 6- 1 7.
29 M. Eminescu, op.cit.
3 0 Eugen Sim ion, Sfidarea retoricii. Jurnal german, Bucureşti, 1 985, p. 405; Zoe
Dumitrescu-Buşulenga, Emi nescu, Bucureşti, 1 989, p. 1 8 1 - 1 82.
3 1 M. Eminescu, Basarabia, Sibiu, 1 990, p. 68.
3 2 Idem, Opera politică, II, p. 43 8.
3 3 Codruţ Constantinescu, Dilemele identitare ale României June, în Revista 2 2 , nr. 35
(23-29 august 20 1 1 ), p. 1 3 .
UN NEDREPTĂŢIT AL ISTORIEI. MITROPOLITUL VISARION
PUIU (27 FEBRUARIE 1 879-10 AUGUST 1 964)

A urel Florin Ţuscanu

L 'Histoire a fa it un injustice au metropolitain Visarion Puiu


(27.11.1879-10.VIII.1964)

Resume: Dans la premiere partie de cet article, l'auteur nous presente


l'activite de I'Association "Visarion Puiu" de rehabilitation de la personnalite du
Metropolitain Visarion Puiu, et dans la deuxieme partie nous presente des
reperes biographiques de sa vie et de son activite. Visarion Paiu a etudie a
Bucureşti la theologie et le droit et a Kiev a etudie, aussi, la theologie. Il a ete le
directeur au Seminaire de Chişinău, I ' Eveque d' Arges, I' Eveque de Hotin, le
Metropolitain de Bucovina, le Chef de La Mission de I ' Eglise Roumaine pour
Transnistria. Ses preoccupations ont ete: remise en etat des monuments, la
reouve1ture des eglises dans Transnistria, l 'etablissement d'ecoles theologiques,
et des imprimeries, la construction du Palais Culturel et de la B ibliotheque
Universitaire a Cernăuţi. Il a retravaille la station Vatra Domei, il a fonde
cantines pour les pauvres et pour les travai lleurs forestiers et il a initie la Joi
interdisant aux pretres a faire de la politique. En 1 946, il a ete condamne a mort
en raison de l'activite de Ia Transnistrie et Basarabia et d' une lettre envoyee a
Staline, mais cette sentence n'a pas ete executee, parce qu'il n'etait pas dans le
pays. En exil, a Paris, il a fonde la premier D iocese Roumain a l 'etranger.
Mots cles: 1' Association " Visarion Puiu ", reperes biographiques, eveque,
metropolitain, condamnation a mort

Preliminarii
Până în anul 1 989,numele mitropolitului Visarion Puiu a fost pomenit
foarte rar.Chiar în manualul de Istoria Bisericii Ortodoxe Române, editat în
mai multe ediţii de distinsul academician Pr. Mircea Păcurariu, i s-au alocat
doar câteva rânduri.
După patru decenii, la 25 septembrie 1 990, Sf. Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române a anulat hotărârea nedreaptă din 28 februarie 1 950, prin
care acesta era caterisit, reabilitându-1.
Începand cu anul 1 990, apar sporadic, în special în marile oraşe
moldave, articole care vizau redescoperirea marelui ierarh peste care s-a
Un nedreptăţi al istoriei, Mitropolitul Visarion Puiu 203

aşternut nedreapta uitare.


Un moment important il constituie anul 1 996, când la Paşcani, oraşul
său natal, s-a constituit un comitet, format din intelectuali ai urbei, ce şi-a
propus organizarea unor acţiuni de popularizare a personalitatii ierarhului .
Iniţiativa a fost benefică şi începând cu anul urmator ( 1 997) s-au desfăşurat
anual, fără întrerupere, diverse activităţi cultural-religioase denumite
"
generic:
"Zilele Mitropolit Visarion Puiu , având în program expoziţii
documentare, sesiuni de comunicări, lansări de carte, slujbe de pomenire,
concursuri şcolare tematice ş.a. Printre cei care au aşezat temeliile Asociaţiei
Visarion Puiu şi care astăzi nu mai sunt printre noi, trecând la cele veşnice,
amintim pe părintele profesor Ioan lvan de la Mănăstirea Neamţ,
academicianul Constantin Ciopraga, Pr. Mihai Mocanu. fost protopop la
Paşcani, colecţionarul păşcănean Vasile Niţă, Dr. Epifanie Cozărescu din
Roman, originar din Cernăuţi .
Tuturor acestora gânduri de pioasă amintire.
Cel care a reuşit într-adevar să coaguleze într-o "familie" pe toţi
iubitorii lui Visarion Puiu a fost istoricul militar col.(r) Dumitru Stavarache
din Bucureşti, cel ce a călătorit mult pe urmele mitropolitului şi a publicat
nenumărate studii şi volume de documente legate de viaţa şi activitatea
acestui ierarh, fiind astăzi şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Mitropolit
Visarion Puiu.
Dacă primele patru ediţii au avut loc doar la Paşcani, începand cu a
cincea ediţie, manifestările cultural-ştiinţifice ăi religioase s-au deplasat şi la
Roman, oraşul natal al mamei mitropolitului, unde tânărul Victor a studiat la
Seminarul Sf. Gheorghe şi W1de mai apoi s-a călugărit primind numele
VISARION, dar şi la Mănăstirea Neamţ unde acesta şi-a ridicat o casă pentru
anii bătrâneţilor sale şi unde şi-a ales locul de veci, în umbra Vovideniei.
Alte acţiuni desf'
aşurate de membrii comitetului, menite a contribui la
cunoaşterea şi popularizarea personalităţii vrednicului ierarh au fost
prezentarea în presa locală, fie laică, sau bisericească, a unor articole şi
studii, realizarea unor emisiuni radio sau televizate, depistarea unor persoane
care I-au cunoscut pe mitropolit, consemnarea amintirilor acestora în
vederea constituirii unei arhive de istorie orală, continuarea cercetărilor în
arhive şi biblioteci atât în ţară, cât şi în străinătate şi publicarea rezultatelor,
aşezarea W10r plăci comemorative în locurile unde a trăit şi a activat ca
ierarh, toate acestea pentru a menţine trează amintirea acestui om ce s-a
risipit generos în multiple activităţi, în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor.
De asemenea, s-a acordat mai multă atenţie tinerei generaţii, fiind organizate
204 Aurel Florin Ţuscanu

întâlniri cu elevii din şcolile generale, atât la Paşcani, cât şi la Roman


(Şcoala Generală Nr. 3, Seminarul Sf. Gheorghe), dar şi la Mănăstirea
"
Neamţ (Seminarul Teologic "Veniamin Costachi ).
Un alt moment important pentru redescoperirea şi recunoaşterea
mitropolitului Visarion, îl constituie data de 1O iulie 1 999,
când casa de la
"
Vovidenia ce adapostise timp de patru decenii Muzeul "Mihail Sadoveanu ,
a devenit Muzeul " Visarion Puiu-Mihail Sadoveanu " .
La 1 8 noiembrie 2005, în urma solicitării domnului Dumitru
Stavarache, în calitate de preşedinte, pentru acordarea personalităţii j uridice
Asociaţiei " VJSARION PUJU', şi înscrierea acestei asociaţii în registrul
asociaţiilor şi fundaţiilor, Judecătoria Paşcani a admis cererea şi a înregistrat
noua Asociaţie culturală ce poartă numele ierarhului. Sediul Asociaţiei a fost
oferit cu amabilitate de Protopopiatul Paşcani, prin bunavoinţa prot. Pavel
Postolache.
Î ncepand cu anul "
2006,
Asociaţia "Visarion Puiu în colaborare cu
Editura Moldopress Paşcani, au editat şi tipărit publicaţia periodică a acestei
Asociaţii, intitulată sugestiv: Valori Păşcănene, prin împreuna lucrare a
celor doi fondatori: col.(r) Dumitru Stavarache şi Cătălin Coj ocaru -
directorul Editurii.
Ca obiective de perspectivă Asociaţia, care între timp şi-a extins
activitatea şi în afara graniţelor ţării, se preocupă de continuarea muncii de
cercetare şi publicare a rezultatelor, aşezarea unor însemne privitoare la viaţa
şi activitatea mitropolitului în localităţile si Eparhiile unde acesta a activat,
republicarea unor lucrări şi studii ce aparţin acestuia, realizarea unor filme
documentare care să ilustreze activitatea ierarhului, realizarea unui bust din
bronz ce va fi aşezat în urbea Paşcanilor, realizarea unui site dedicat
memoriei sale şi cea mai importantă misiune a noastră reabilitarea sa
juridică şi readucerea în ţară a rămăşiţelor sale pământeşti.
Multe dintre iniţiativele noastre au căpătat contur, dar cu regret trebuie
să spunem că cele mai importante obiective ale Asociaţiei asteaptă încă
finalitatea. Începând cu anul 20 1 0, Asociatia are o nouă publicaţie
semestrială, ce pastreaza iniţialele mitropolitului şi care se numeşte:
VALORI PERENE, tiparită de Editura Cetatea Doamnei din Piatra Neamţ,
căreia îi dorim cât mai multe apariţii.

REPERE BIOGRAFICE
1. Anii formării duhovniceşti
În cele ce urmează, vom spicui din biografia marelui ierarh câteva
Un nedreptăţi al istoriei, Mitropolitul Visarion Puiu 205

momente semnificative care să ilustreze caracterul său, dăruirea sa,


patriotismul, curajul şi evlavia ce i-au caracterizat întreaga viaţă.
Visarion Puiu s-a născut la 27 februarie 1 879 la Paşcani, primind la
botez numele VICTOR .,Când am deschis ochii minţii şi am început am da
seama de lumea şi de locurile din jurul meu, scria ierarhul în manuscrisul
Însemnări din viaţa mea, Bucureşti, 1 944, eram în Paşcanii din Vale, jud.
Suceava (apoi Baia), unde tatăl meu, Ioan Puiu, conductor de tren la căile
ferate austriece ale companiei Lemberg-Cernăuţi-Iaşi, avea locuinţă. 1 Tatăl
său, Ioan Puiu, era fiul preotului Ioan PUill din comuna Girov, jud. Neamţ,
iar mama sa Elena Mironescu era fiica unor negustori din Roman. Viitorul
ierarh a urmat primele trei clase în oraşul Paşcani. Sămânţa învăţăturii şi a
credinţei în Dunmezeu au rodit însă cu atâta vigoare la şcoală şi pentru faptul
"
că "ogorul era pregătit exemplar prin educaţia primită în familie. ,,Mama, îşi
aminteşte Visarion Puiu, aprindea candelele icoanelor în fiecare seară spre
duminică şi sărbători, atrăgându-ne atenţia că şi evreii fac la .fel, ca şi cei de
altă lege ce erau la Paşcani"2 . După ce tatăl sau s-a mutat cu serviciul la
Roman, la 29 iulie 1 8 89, Victor Puiu absolvea ultima clasă a Şcolii de Băieţi
Nr.3 Roman. În anul 1 89 1 el este înscris la Seminarul "Sf. Gheorghe" din
Roman, avand un local nou, ridicat prin strădania marelui cărturar, episcopul
Melchisedec Ştefănescu.
Aici, la Roman, tânărul seminarist a putut cunoaşte personalităţi
marcante ale vremii care îl vizitau pe episcopul Melchisedec (N. Iorga, V .
Alecsndri ş.a.). Personalitatea acestui ierarh 1-a impresionat puternic pe
tânărul Victor Puiu, care îi va evoca memoria, cu emoţie, chiar la mormântul
lui Melchisedec, la 30 de ani de la mutarea sa la cele veşnice, în luna mai
3
1 922 . Din 1 894, Vitor Puiu şi-a continuat studiile la Seminarul "Veniamin
"
Costachi din Iaşi, care funcţiona în marele palat al prinţului Mihail Sturza.
În pragul senectuţii, stăruiau încă vii în memoria lui Visarion Puiu
amintirile din Iaşi"livezile şi viile de la Copou şi Şcoala pline de elevi,
respectul religios cu care ne apropiam de vechile biserici ale Iaşului,
mândria cu care priveam statuile lui Ştefan cel Mare şi Miron Costin,
simţămintele cu care intram în vasta catedrală a Mitropoliei, sau admiram
frumoasa biserică Sf Trei Ierarhi"4 •

1 DANIC (Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale), fond Visarion Puiu, dosar

3 1 , fila 3 .
2 Ibidem, dosar 3 1 , 1 944, p . 1 O.
3 DANIC, fond Visarion Puiu, din 1 894, Victor Puiu, dosar 29, f. 1 1 8- 1 24.
4 Ibidem, dosar 3 1 , f. 40.
206 Aurel F lorin Ţuscanu

Memorialistul de mai târziu nu uită să noteze şi aspecte legate de


profesorii şi colegii de la Seminarul ieşean, dar şi aspecte pe care le-a
apreciat mai puţin: "din lipsă de bani, cărţile le citeam cu împrumut de la
librarul Şaraga şi anticarul Kupperman, plătind 1 O bani pentru cartea cu
foile tăiate şi 20 de bani pentru cele netăiate", noteză el subliniind
necesitatea imperioasă a cultivării a clerului, "cale pe care nu ne călăuzea
nimeni, ba dimpotrivă, ne pedepsea" 5. Absolvind cursurile Seminarului
Superior din Iaşi, la cumpăna dintre secole, în anul 1 900, Victor Puiu devine
student la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care a absolvit-o în mod
strălucit în anul 1 904. În paralel, a frecventat şi cursurile Facultăţii de Drept,
pentru care a cerut binecuvântarea arhierească de la episcopul Romanului
Gherasim Safirin: "după înţelegerea cu prqfesorii anului întâiu, urma să
frecventez cursurile numai când aş fi avut înlesnire şi să mă prezint la
examene (. . .) Episcopul m-ar fi trimis mai bucuros să continui studiile
teologice la Atena, unde învăţase şi dânsuf' 6 . Studiile de drept au continuat
şi după anul 1 904. La Arhivele Naţionale se păstrează cartea (legitimaţia) sa
de student, datată 23 februarie 1 906 7•
Preocupările din perioada studenţiei nu se reduceau însă numai la
studiile teologice şi de drept, el asigurându-şi din muncă o bună parte din
resursele pentru un trai decent. Ca urmare a meritelor sale de student teolog
eminent, a fost angaj at, la 15 mai 1 902 în funcţia de copist la Administraţia
Casei Bisericii, devenită ulterior Ministerul Cultelor, sub conducerea şi
îndrumarea strălucitului ministru Spiru Haret. , Jn acest început de viaţă
zbuciumată mi-am dat licenţa în teologie, pe care mi-a tipărit-o ministrul
Instrucţiunii publice de atunci, Spiru Haref, drept răsplată pentru
colaborarea literară ce o dăm revistei populare întemeiate de dânsul
Albina" 8 •
II. Tunderea în monahism. Slujirea ca ierodiacon şi ieromonah
Tânărul Victor Puiu se afla pe atunci la o răscruce de drumuri,
trebuind să opteze fie pentru cariera de înalt funcţionar public, fie pentru una
din cele două slujiri preoţeşti - clerul de mir sau cel monahal.
După consultarea sa cu unii colegi, între care Ilarion Mircea (viitor
arhiereu de Roman), sau profesorul Scriban de la Iaşi, Victor Puiu alege

5 Ibidem, f. 23.
6 Ibidem, f. 38.
7 Elena Istrătescu, Mitropolitul Visarion Puiu - un reper moral al spiritualitătii româneşti
şi europene, în Valori Păşcănene, anul I, nr. 1 , febr. 2006, p. 1 0.
8 DANIC, fond Visarion Puiu, dosar 3 1 , f. 34.
Un nedreptăţi al istoriei, M itropolitul Visarion Puiu 207

calea monahala. ,,Aveam de ales între preoţia de mir şi monahism, iar


îmbierile spre căsătorie ce mi la făceau colegii şi câţiva cunoscuţi din
Bucureşti au fost întrecute de dorinţa mai puternică ce aveam de a intra în
monahism" 9 •
În lucrarea Î nsemnări din viaţa mea, Victor Puiu îşi motivează
opţiunea de a intra în viaţa monahală prin faptul că numai aceasta îi dădea
posibilitatea să se consacre reorganizării monahismului românesc şi ridicării
acestuia la nivelul mănăstirilor creştine din alte ţări, în frunte cu ordinele
monahale organizate ale catolicilor. ,,Ar greşi cei care şi-ar închipui că acest
pas l-am făcut gândind dobândirea înaltelor trepte ierarhice prin
monahism; pe asemenea drum nu avem nici sprijin, nici călăuzire. Idealul
meu era să dobândesc o mănăstire în care să încep o şcoală pentru monahii
teologi şi o mică tribună de monahi cărturari produc/ivi, sau să lucrez în
ambianta unui centru de conducere eparhială de sub ocrotirea apropiată a
vreunui bun episcop.
Posibilitatea de a intra în inalta ierarhie s-a ivit din împrejurări
necalculate şi neurmărite de mine . . . " 1 0 .
La 22 decembrie 1 905, tânărul licenţiat în teologie Victor Puiu se va
călugări la Roman, în catedrala episcopală ridicată de Petru Rareş şi sfinţită
de episcopul cronicar Macarie la anul 1 550. Naş de călugărie i-a fost bunul
său prieten şi coleg Ilarion Mircea (viitor arhiereu vicar al Episcopiei
Romanului cu titlul "Băcăuanul"), iar cel care 1-a tuns în monahism a fost
episcopul Romanului Gherasim Safirin. În ziua de Crăciun a aceluiaşi an, a
primit de la acelaşi episcop hirotonia în diacon. Va sluj i la Catedrala din
Roman, alături de colegul său Ilarion Mircea care era ieromonah, până în
ianuarie 1 907, când va pleca la studii în Rusia, la vestita Academie
11
Teologică de la Kiev, ca bursier al Fundaţiei Episcop Melchisedec • La
întoarcerea în ţară, iulie 1 908, a fost trimis la Galaţi, unde a slujit două luni
ca diacon la catedrala episcopală, apoi la 7 octombrie acelaşi an a fost
hirotonit preot, de catre episcopul PIMEN Georgescu al Dunării de Jos.
Prima preocupare a sa la Kiev a fost însuşirea rapidă a limbii ruse, a
cărui stăpânire perfectă o va demonstra ca arhimandrit de scaun (din anul
1 908) la Catedrala din Galaţi, atunci când a oficiat în această limbă mai
multe Te Deum-uri la Consulatul general rusesc pentru familia ţarului

9 Ibidem, dosar 3 1 , f 35.


10 Ibidem, f 36.
1 1 DANIC, fond Visarion Puiu, dosar 1 , f 6.
208 Aurel Florin Ţuscanu

Nicolae al II-lea, vărul viitoarei regine Maria a României. Peste doi ani, la 2
iunie 1 9 1 4, când întreaga familie imperială rusească a vizitat oraşul
Constanţa, Visarion Puiu a fost cel care a rostit slujba în limba rusă.
Întrucât ierarhul român a declinat oferta de a primi o decoraţie
rusească, ţarul Nicolae al II-lea i-a trimis în dar un rând de veşminte
preoţeşti. Impresionat de fastul şi frumuseţea acestora, Visarion Puiu le-a
dăruit la rândul său, în 1 92 1 , pe când era episcop de Argeş, mănăstirii
Neamţ.
La 6 decembrie 1 908 a fost hirotesit protosinghel, iar la 1 ianuarie
1 909
arhimandrit, fiind numit vicar al Eparhiei Dunarii de Jos, iar la 20 mai
1 909şi director al Seminarului " Sf. Andrei ", la propunerea episcopului
12
Pimen Georgescu • Şcoala teologică activa în fosta casă a lui Costache
Negri şi vreme de 1 O ani Visarion Puiu s-a îngrij it de bunul mers al acesteia.
suportând totodată vicisitudinile primului război mondial.

"În timpul războiului din 1916-1918, pe care l-am îndurat sub


bombardamente de artilerie vrăjmaşe, am prefăcut şcoala În spital pentru
militarii răniţi, în a cărei administrare lucram împreună cu mama" . 1 3
Experienţa dobândită l a Galaţi o va aplica în calitate de director al
Seminarului din Chişinău, unde a fost numit la 1 septembrie 1 9 1 8. Şcoala
era dezorganizată, localul devastat de bolşevici şi de unităţile militare care
au staţionat în el, corpul profesoral răzvrătit şi dezorientat, existând un
singur profesor care ştia limba română. Într-un timp foarte scurt, a reuşit să
repare localul şi să deschidă cursurile, aprovizionând şcoala cu alimente şi
lemne pentru iarnă. La 17 septembrie 1 9 1 8, Visarion Puiu este ales
preşedinte al Sociatăţii istorica-arheologice bisericeşti din Chişinău,
importantă instituţie cu aureolă a clerului basarabean, având ca scop
cercetarea trecutului istoric al instituţiilor bisericeşti din această provincie,
de a păstra într-un muzeu propriu obiecte vechi şi de a îngrij i monumentele
istorice bisericeşti.
La 22 decembrie 1 9 1 8, a fost numit preşedinte şi al Societăţii
Culturale-misionare "Frăţia naşterii lui Hristos", una din cele mai rodnice
societăţi culturale basarabene puse în slujba cauzei naţionale şi a credinţei
ortodoxe.
Pe lângă Catedrala din Chişinău activa un comitet de iniţiativă,

12
Aurel Pentelescu, Gavriil Preda, Mitropolitul Pimen Georgescu (1 853-1 934), Editura Print
Euro, 2004, 504 p.
1 3 DANIC, fond Visarion Puiu, dosar 3 1 , p. 60.
Un nedreptăţi al istoriei, M itropolitul Visarion Puiu 209

Ospătăria populară", care asigura hrana zilnică a peste 400 de săraci, cu


" "
toată scumpetea cumplită din cursul iernii''. Datorită acestei situaţii, a
multiplelor activităţi şi responsabilităţi, dar şi din cauza lipsei căilor de
comunicaţii, Visarion Puiu îşi reproşează într-un memoriu adresat
ministrului cultelor, la 19 aprilie 1 9 1 9,
că nu şi-a putut exercita prea bine
îndatoririle de exarh al celor 30 mănăstiri din Basarabia. În schimb a adunat
numeroase date statistice şi informaţii despre starea personalului şi a averilor
mănăstireşti, dar şi un bogat material documentar în vederea întocmirii unor
mici monografii privind trecutul lor istoric 1 4•
A fost publicat un altfel de studiu, tipărit în paginile val. XI al Revistei
Jstorico-arheologice, Chişinău, 1 9 1 9 1 5 . În următorii trei ani, Visarian Puiu a
străbătut întreaga Basarabie în lung şi-n lat, constatând cât de puţin
cunoaşteau guvernanţii de la Bucureşti şi mai ales înalţii ierarhi ai B .O.R.
această provincie românească.
Pentru activitatea sa bogată şi diversificată în slujba istoriografiei
(depistarea şi valorificarea documentelor privind istoria şi organizarea
ţinutului dintre Prut şi Nistru), la 16 februarie 1 92 1 , Dimitrie OnciuL
director general al Arhivelor Statului, l-a numit pe Visarion Puiu membru al
Comisiunii Arhivelor Statului din Basarabia 1
6•
III. Slujirea arhierească. Episcop al Argeşului (1921-1923)
În acelaşi an, 1 92 1 , la 25 martie, de Buna Vestire, are loc un
eveniment cu totul special din viaţa energicului arhimandrit Visarion Puiu -
chemarea la înalta sluj ire arhierească, prin înaltul Decret nr. 1 482 , semnat de
regele Ferdinand şi de Miron Cristea - mitropolitul primat (viitor patriarh).
A fost ales la 17 martie, iar hirotonia sa în arhiereu, a avut loc la Catedrala
Patriarhală din Bucureşti, fiind instalat în scaunul vacant al Episcopiei
Argeşului.
Cu acest prilej ,proaspătul episcop a ţinut un discurs memorabil din
care spicuim câteva fragmente: ,,Ştim că atunci când pământul ne e prea
drag, uităm cerul, dar se cuvine ca pe Dumnezeu să-I vedem nu numai prin
lacrimi; să ne intoarcem, deci, privirile spre Sf Biserică in toată vremea . . .
şi istoriceşte este deplin constatat după experienţe de veacuri, că in epocile
de credinţă, viaţa popoarelor este mai tihnită, pentru că religia, folosind
influenţa sa divină, înlătură din vreme ivirea relelor sociale şi multe scăderi

1 4 Ibidem, dosar 6, f. 13.


1 5 Ibidem, fond C. Tomescu, dosar 2, f. 246.
1 6 Ibidem, fond Visarion Puiu, dosar 1 , f. 54.
210 Aurel Florin Ţuscanu

omeneşti, ca cele care de pildă astăzi, subminează viaţa noastră" 1 7•


Diploma de investire (gramata), datată 3 0 martie 1 92 1 , este semnată
de regele Ferdinand şi de ministrul Cultelor şi Artelor, Octavian Goga.
Aj ungând la Argeş, episcopul îşi nota în însemnările sale că
,,Episcopia nu avea nici măcar o trăsură cu doi cai, cu ajutorul căreia să
fac drumul până la gară şi Îndeosebi vizitaţiunile canonice prin judeţe. În
oraşelul mic al Curţii de Argeş şi pentru distanţa ce e Între episcopie şi oraş,
o trăsură trebuie vestită cu ore mai devreme. Din patru vizite canonice ni s-a
cerut 400 lei pe 24 de ore, iar În judeţe câte 700 lei pe zi, salariul meu fiind
de 4000 lei lunar. Impresionat cu totul neplăcut de asemenea lipsă, domnul
ministru de culte, Octavian Goga, mi-a dat 40. 000 lei, sumă pe care o las
acum urmaşului care va veni În locul meu la Argeş" 1 8 • Cu alte cuvinte, ca şi
în cazul veşmintelor preoţeşti primite de la ţarul Nicolae al II-lea, a preferat
să se descurce cu mij loacele sale mai modeste pentru a putea lăsa în urma sa,
ca moştenire urmaşilor, o bază materială (zestre) mai bună.
Pe această linie, se înscriu şi strădaniile sale de a recupera reşedinţa
episcopală în folosul Bisericii, după ce aceasta fusese preluată "în mod
"
samavolnic de Curtea Regală, iar locuinţa episcopală fusese amenaj ată în
incinta graj durilor familiei regale. Pentru rezolvarea acestor probleme,
episcopul Visarion Puiu a purtat o intensă corespondenţă cu N. Iorga şi alte
persoane din conducerea de stat. Acest drept bisericesc a fost recunoscut în
cele din urmă de regele Ferdinand, dar după cum nota episcopul " Îndată
după trecerea mea În Basarabia, cedarea jumătăţii de nord a locuinţei a
fost anulată" 1 9 •
Un alt aspect care l-a nemulţumit profund la preluarea acestei Eparhii
era starea j alnică a obiectelor de cult cu care se oficiau sfintele sluj be. ,,Am
slujit aici, scria el, În această frumoasă catedrală «micul Nazaret». oficiind
cu un potir şi un disc mai sărman decât un preot de parohie rurală, purtând
engolpion şi cruce de Împrumut.
Abia după doi ani am primit din partea regelui un rând de sfinte vase
luate de la Munchen, În Germania" 2 0 •
Intransingenţa morală a ierarhului se vede şi din legătura sa
duhovnicească cu clerul eparhiei, cler pe care dorea să-I ridice la înălţimea

17 DANIC, fond Visarion Puiu, dosar 7, f. 54.


1 8 Ibidem, dosar 7, f. 49
1 9 Ibidem, f. 48
20 DANIC, fond Visarion Puiu, dosar 7, f. 49
Un nedreptăţi al istoriei, Mitropolitul V isarion Puiu 21 1

chemării sale. " Căci afară de grupurile de preoţi din capitalele judeţelor,
Piteşti şi Slatina, mulţimea cealaltă nu dădea nici o nădejde de activitate
evanghelică, ci numai de întreţinut datinile religioase în poporul mâna! de
vicii, între care alcoolismul satelor cu cultură de pruni pentru ţuică ai
Argeşuluifăceau ravagii.
Era atâta distanţă între preocupările slabe bisericeşti ale acestei
preoţimi şi ceea ce doream să fac cu ajutorul ei, încât adesea regretam că
am primit scaunul vlădicesc al acestei eparhii, unde orice sforţare a mea
găsea piedici în clerul slab, în amestecul politicienilor care, la venirea mea
îndrăzneau să-mi pretindă numiri şi transferări de preoţi şi cântăreţi după
placul şi interesele lor politice" 2 1 •
Această atitudine ostilă frivolităţii clasei politice, nu a rămas de altfel,
fără consecinţe, Visarion Puiu fiind nevoit să părăsească Eparhia Argeşului
şi să opteze pentru una din cele două episcopii: a Romanului, care devenise
vacantă, şi nou înfiinţata Episcopie a Hotinului, cu reşedinţa la Bălţi, în
Basarabia.
Deşi avea asentimentul autorităţilor politice şi religioase, în frunte cu
prim ministrul Ionel Brătianu şi mitropolitul primat Miron Cristea, pentru a
prelua Episcopia Romanului, unde îl aştepta şi bunul său coleg de şcoală şi
prieten apropiat Ilarion Mircea Băcăuanul, arhiereu vicar al acestei străvechi
Eparhii, Visarion Puiu a preferat să meargă în Basarabia, pentru a evita alte
intervenţii politice în activitatea sa, mai ales din partea ministrului Alecu
22
Constantinescu, care era şeful partidei locale a ţinutului Roman .
Nu trebuie să se creadă însă că episcopul era animat de adversităţi
subiective faţă de oamenii politici. El a corespondat cu mulţi dintre ei, dar i-a
şi atenţionat asupra neregulilor şi slăbiciunilor pe care le-am arătat.
A apreciat bunăoară, la j usta lor valoare, meritele lui Ion I.C. Brătianu
în făurirea statului unitar naţional român şi modernizarea acestuia, într-un
memorabil discurs la dezvelirea bustului acestuia din Cernăuţi, la 28
noiembrie 1 936, pe când Visarion Puiu era mitropolit al Bucovinei. Vom
prezenta un fragment sugestiv din acel discurs:,Jon 1 C. Brătianu nu a fost
rege, dar a fost puternic stâlp de temelie a tronului a trei regi. A fost
făuritorul tuturor actelor politice din care au rezultat cele mai mari
întocmiri naţionale din viaţa contemporană a poporului nostru şi a fost
figură reprezentativă a bărbatului de stat, vrednic a împodobi nu numai
2 1 Ibidem, dosar 3 1 , f. 67.
22 Ibidem, f. 68.
212 Aurel Florin Ţuscanu

Pantheonul politic al României, dar al oricărui stat superior european. Sub


asemenea puncte de vedere, Ion ! C Brătianu nu aparţine unui partid, nici
numai a politicii de stat a ţării noastre, ci politicii înalte a întregii
Europe" 2 3 .
Elogiul făcut marelui om politic nu este întâmplător, Visarion Puiu
având o extraordinară deschidere spre afirmarea idealurilor şi împlinirea
aspiraţiilor românilor de pretutindeni.
Însuşi N. Iorga, în calitatea sa de Preşedinte al Ligii pentru Unitatea
Culturală a Românilor, 1-a promovat ca membru de onoare al Ligii şi 1-a
solicitat să patroneze Congresul acesteia desfăşurat în zilele de 6 şi 7 mai
1922 la Curtea de Argeş.
Cu acest prilej , intransigentul episcop Visarion Puiu s-a adresat celor
prezenţi la Congres astfel: ,,Avem, e drept, conştiinţa unităţii noastre de
neam, a aceluiaşi grai şi pământ, dar, ne lipsea însujleţirea sentimentului
naţional, celui aducător de roade, celui împlinitor de fapte, pentru a cărui
dezvoltare întâile sforţări le făcea pe atunci Liga pentru Unitatea Culturală
a Românilor . . . Astăzi fraţilor, nu e operă mai grabnică de săvârşit pentru
unirea deplină sufletească a tuturor românilor decât o cât mai deplină
cunoaştere a comorilor imense şi frumuseţilor uimitoare cu care a
împodobit Dumnezeu acest binecuvântat pământ strămoşesc şi a comorilor
strămoşeşti încă nepuse în deplină valoare ale poporului românesc de
pretutindeni. Cunoscându-ne ne vom iubi mai mult, iar când vom săvârşi pe
deplin asemenea dragoste de neam străinii ne vor cinsti şi ne vor dori
prietenia, iar duşmanii se vor înfricoşa de noi şi nu vor cuteza se ne tulbure
calea vieţii" 2 4.
Prin acest mesaj , pe care-I considera de mare actualitate, energicul
ierarh şi-a dezvăluit întregul tumult al inimii sale de român, dornic să ajute la
propăşirea naţiei şi la întărirea credinţei acesteia.
IV. Episcop de Hotin (1923-1935), Mitropolit al Bucovinei
(1935-1940)
Revenind la cronologia evenimentelor ce i-au marcat viaţa şi au
contribuit la conturarea personalităţii acestui mare ierarh, vom aminti în
continuare sumar ascensiunea, dar şi neîmplinirile sale.
La 29 martie 1 923 a devenit Episcop al Hotinului, demnitate
îndeplinită cu vrednicie timp de 12 ani . Aici a ridicat o monumentală

23 Ibidem, dosar 29, f 7 1 .


24 DANIC fond Visarion Puiu, dosar 29, f 1 -3 .
Un nedreptăţi al istoriei, Mitropolitul Visarion Puiu 213

catedrală episcopală cu hramul " Sf. Constantin şi Elena", alte 70 de biserici


în cuprinsul eparhiei, restaurarea şi consolidarea a 397 de biserici, 52 case
parohiale şi repararea a altor 40, ridicarea unei frumoase reşedinţe
episcopale la Bălţi, organizarea învăţământului teologic în Basarabia,
triplează nwnărul de mănăstiri, impulsionează fără precedent tipărirea de
carte bisericească, înfiinţează institiuţii şi ateliere pentru folosul bisericii
(atelier de lumânări, atelier de obiecte bisericesti, Banca clerului), sprij ină
acţiunile filantropice şi culturale, acţiuni de ordin obştesc pentru
îmbWlătăţirea vieţii locuitorilor Basarabiei 2 5.

"Cei 12 ani de păstorie în Episcopia Hotinului au trecut producându­


mi multe bucurii sufleteşti, pe care numai bunul Dumnezeu mi le-a dat,
poate ca răsplată a muncii pusă în slujba sa în această latură de ţară fără
teama vecinătăţii haosului şi primejdiei bolşevice, ce era aproape, peste
Nistru"2 6.
Ca o recWloaştere a meritelor sale pe multiple planuri, la 1 O noiembrie
1 935, Visarion Puiu a fost ales mitropolit al Bucovinei , avand reşedinţa la
Cernăuţi. Cei patru ani şi j umătate cât a condus "cea mai bogată Eparhie din
Ortodoxie" - Bucovina, au fost plini de împliniri pastoral misionare.
El însuşi mărturisea că ,,Dumnezeu a voit sa mai urc o treaptă în
ierarhia cârmuitoare a $fintei Sale Biserici, dar cu noi şi grele împovărări
pentru mine si cu salbatica nerecunoştin[ă" .
Acest lucru a dus la unele conflicte cu politicienii vremii, inclusiv cu
cei din preajma Casei Regale, ce profitau adesea de bWlurile bisericeşti din
Bucovina.
Visarion Puiu avea cunoştinţe juridice dobândite în anii studenţiei şi a
apelat la serviciile Wlui clUloscut j urist, praf Gh. Alexianu, pentru
soluţionarea unor drepturi ale Bisericii.
Ca şi la Argeş sau în Basarabia, a ridicat noi biserici, a reparat pe
cele degradate, a construit Palatul Cultural din Cernăuţi şi B iblioteca
Universitară Carol al II-lea, a dezvoltat învăţământul teologic, a refăcut
staţiunea Vatra Domei, a înfiinţat cantine pentru muncitorii forestieri şi
pentru cei nevoiaşi ş.a.
În 1 936, a impus votarea unei legi care interzicea preoţilor să mai facă
politică. Pe plan monahal, a luptat pentru readucerea de la cultul romana-

25 Const. N. Tomescu, 1 0 ani de la reînfiinţarea Episcopiei Hotinului, 1 923-1 933,


Buc., 1 934.
26
D.A.N.I.C., Fond Visarion Puiu, dosar 3 1 , f. 70.
214 Aurel Florin Ţuscanu

catolic la patrimoniul ortodox, după 1 55 de ani, a bisericii "Învierea


Domnului" din Suceava şi reînfiinţarea în 1 93 8 a Eparhiei Maramureşului27.
Pe toată perioada şederii sale în scaunul miropolitan de la Cernăuţi,
a avut conflicte cu un cunoscut istoric şi om politic liberal, Ion Nistor,
care a deţinut mai multe portofolii ministeriale ( 1 93 9- 1 940), între care şi
cel de la Ministerul Cultelor şi Artelor. Luptele dintre cei doi s-au purtat
în mass-media, prin săli de tribunal şi în jurul regelui Carol al II-lea.
Succesele au alternat, când de o parte când de cealaltă, culminând cu
îndepărtarea mitropolitului şi pensionarea acestuia (forţată), la vârsta de 59
de ani, în mai 1 940. Nu este exclus ca un rol să fi avut în demiterea sa şi
atitudinea lui tranşantă din septembrie 1 939, când a primit şi găzduit cu
deosebită ospitalitate, la Cernauţi, grupul de refugiaţi polonezi, în frunte cu
Ignacy Moscicki, preşedintele Poloniei.
S-a retras demn la Mănăstirea Neamţ, unde construise o casă de
odihnă la Vovidenia în anul 1 937. Tot aici, mitropolitul şi-a ales în 1 943 şi
locul de veci, comandând o placă funerară din marmură, care se păstrează
până astăzi în gropniţa Mănăstirii Neamţ, rară ca această dorinţă a sa să fie
împlinită încă.
O scurtă perioadă după 1 940, mitropolitul Visarion a "pendulat" între
reşedinţa sa de la Vovidenia şi Mănăstirea Cernica (Bucureşti), dedicându-şi
timpul scrisului şi corespondenţei cu personalităţi marcante din viaţa
bisericească, dar şi politică. Nu folosea corespondenţa pentru a " se plânge"
de nedreptăţile ce le-a avut, preocuparea sa majoră a rămas combaterea
corupţiei din structurile Bisericii şi ale statului şi protejarea cu orice preţ a
valorilor şi intereselor naţionale majore.
Semnificativă în acest sens este scrisoarea pe care a adresat-o la 26
iunie 1 94 1 , la câteva zile după trecerea Prutului de către trupele române,
ministrului de interne, generalul David Popescu, din care spicuim:
,,Ajutându-ne Dumnezeu să readucem la patria mamă laturile Moldovei
răşluite de ruşi anul trecut, ele vor trebui puse administrativ sub condiţii
excepfional de bune, spre a nu rămâne eventual regrete în sufletul
populafiei locale, după regimul de astăzi (cel bolşevic), spre a tămădui toate
scăderile administrative îndurate sub partidele politice române de ieri şi­
ndeosebi, spre a trece poporul sub regimurile superioare din toate punctele
de vedere dorite pentru viitor ... " 28

27 Ibidem, dosar 3 1 , f. 7 1 .
28
D.A.N.l C , Fond Visarion Puiu, dosar 25, f. 1 -1 v.
Un nedreptăţi al istoriei, Mitropolitul Visarion Puiu 215

V. O nouă misiune - "Transnistria creştină "


Scrisoarea a fost primită cu mult interes de către ministrul de interne,
care îl asigură pe mitropolitul Visarion Puiu, atât în numele său, cât şi al
şefului statului că vor face tot ce le stă în putinţă "ca să aşezăm în aceste
provincii o administraţie cinstită şi cu adâncă dragoste de Ţară şi Neam "2 9 .
Mai mult decât atât, V. Pui u însuşi este nwnit la 1 6 noiembrie 1 942,
de către mareşalul Antonescu, Şef al Misiunii Bisericeşti Române pentru
Transnistria, echivalent cu funcţia de mitropolit, responsabilitate pe care a
îndeplinit-o până la 14 1 943. Misiunea din Transnistria fusese
decembrie
înfiinţată din iniţiativa mareşalului, la 1 5 august 1 94 1 , pentru "organizarea
bisericii şi îndrumarea spirituală a populaţiei dintre Nistru şi Bug" .
Nwnirea mitropolitului Visarion Puiu în această demnitate bisericească s-a
arătat încă o dată un câştig.
A reorganizat cele 2000 de parohii şi a trimis preoţi din ţară pregătiţi
pentru misiune, a înfiinţat o tipografie, a publicat o revistă a misiunii:
Transnistria creştină, oficia slujbe misionare în toate colţurile regiunii cu
fast, dar şi cu evlavie. Aici, menţiona într-o corespondenţă ierarhul, "ne
găsim într-un război de stăvilire a bolşevismului şi de reînviere a
creştinismului . . . " 30
Au fost redeschise sute de biserici,cărora li se dăduse vreme de
decenii altă destinaţie (grajduri, hambare, magazii, depozite),o atenţie
deosebită acordând orfanilor şi bătrânilor, a deschis seminariile la Odessa şi
Dubăsari pentru personal bisericesc ş.a.A fost perioada cu cele mai bogate
rezultate pe linia obiectivelor urmarite de Misiune.
VI. O nedreaptă condamnare la moarte.
Victoria aliaţilor asupra Germaniei naziste a adus după cwn bine ştim,
peste o jwnătate de veac de întuneric peste Biserica noastră. Printre martirii
Bisericii care şi-au adus darul şi jertfa la altarul Neamului şi al Credinţei
strabune şi-a înscris nwnele şi mitropolitul Visarion Puiu.
Pentru cutezanta de a-i fi trimis o scrisoare lui Stalin, în septembrie
1 939, arătându-i nedreptăţile pe care le suporta Biserica Creştină, pentru
lucrarea sa wnanitară şi duhovnicească din Transnistria, a fost considerat
trădător de neam, criminal de război şi condamnat la moarte (în contwnacie)
"
de aşa-zisul "Tribunal al Poporului din Bucureşti, la 2 1 februarie 1 946, sub
acuzaţia că ar fi patronat la Odessa "acţiunile de teroare din Basarabia şi

29 Ibidem, f. 2-3.
3 0 Ibidem, dosar 1 1 , f. 30-3 1 .
216 Aurel Florin Ţuscanu

31
Transnistria" , facându-se vinovat de dezastrul ţării •
Regretabil este faptul că Sf. Sinod, sub presiunea puterii politice, l-a
caterisit în februarie 1 950, dar acelaşi Sinod al B .O.R. 1-a reabilitat în 1 990.
Justiţia română nu a revizuit nici până astăzi această imorală condamnare la
moarte a unui ierarh de excepţie. Din fericire, în momentul condamnării la
moarte, mitropolitul Visarion se afla în străinătate, fiind plecat oficial, ca
delegat al Sf. Sinod al B .O.R., în august 1 944, la hirotonia unui episcop la
Zagreb. Nu s-a mai întors niciodată în ţara sa natală.
A călătorit mult în exil, locuind vremelnic în Italia, Austria, Elveţia,
Franţa. Marele merit al său în perioada exilului este faptul că a reusit să
adune sub un omofor, pe toţi românii din diaspora, înfiinţând prima Eparhie
românească din afara graniţelor ţării ( 1 945) cu sediul la Paris. A încercat să
realizeze unitatea exilului romanesc prin Biserică, unitatea creştină fiind
pentru el un ideal ce la urmărit încă din anii tinereţii (teza sa de licenţă, din
1 904, se numeşte: Creştinism şi naţionalitate).
Greutăţile şi suferinţele de tot felul ale vieţii în pribegie i-au afectat
starea de sănătate a mitropolitului. Ultima perioadă a vieţii a petrecut-o într-o
localitate din apropierea Parisului - Viels-Maison, într-o mănăstire catolică a
trapiştilor. A încetat din viaţă la 1 O august 1 964, la varsta de 86 de ani. În
odăiţa lui nu s-au gasit nici măcar banii necesari pentru înmormântare,
locuitorii de acolo, precum şi vecinii făcând o colectă în acest sens. La
înmormântarea sa au sluj it câţiva preoţi români şi ruşi aflaţi în zonă, într-o
atmosferă smerită.
Rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate ulterior ( 1 992) în cimitirul
Montpamasse din Paris, unde odihnesc mari oameni ai culturii şi ai Bisericii
române: Arhim. Ioasaf Snagoveanu ( 1 792-1 872), fondatorul Capelei române
din Paris, episcopul Teofil Ionescu ( 1 894- 1 975), Tristan Tzara, Constantin
Brâncuşi, Emil Cioran.
Pe monumentul funerar al mitropolitului Visarion Puiu stă scris,
sugestiv, un fragment dintr-un psalm: "Cum voi cânta cântare Domnului
într-un pământ străin! La râul Vavilonului acolo am şezut şi am plâns",
32
arătând parcă durerea despărţirii sale de ţară, înstrăinarea cea din urmă . De
la reînhumarea sa la Paris, la mormântul său arde în permanenţă o candelă,

3 1 Dumitru Stavarache, Elena lstrătescu, Miropolit Visarion Puiu la sfârşit de mandat în


Trasnistria, în Revista de istorie militară, nr. 6, 1 999, p. 22-25.
3 2 Dumitru Stavarache, Mitropolitul Visarion Puiu. Documente din pribegie (1 944-1 963),
voi. 1, Paşcani, Ed. Moldopress, 2002, p 33.
Un nedreptăţi al istoriei, Mitropolitul Visarion Puiu 217

prin grija maicii Ermionia, de la mănăstirea Agapia, care vieţuieşte aici.


Acest modest portret ,pe care am încercat să-1 creionăm în puţine
cuvinte, celui care a marcat timpul său cu atâtea împliniri şi ctitorii,
mitropolitul VISARION PUIU, este nu doar un omagiu pe care îl aducem şi
un act de preţuire a memoriei sale, demersul nostru încearcă vindecarea unei
răni a istoriei şi reaşezarea lui în panteonul marilor ierarhi şi patrioţi pe care
i-a zamislit acest pământ binecuvântat al Moldovei.
SPIONI AI PUTERILOR CENTRALE PE VALEA PRAHOVEI
(1915-1916)

Alin Spânu

Central Powers Spies at Valea Prahovei (1915-1916)

Summary: Valea Prahovei was a sort of El Dorado for black gold in Europe
for the warring patties in World War L That is why the Romanian citizens from the
Central Power states (The Austro-Hungarian Empire, the German Empire, the
Ottoman Empire, Bulgaria) were under surveillance by The General Direction of
Police and Security in 1 9 14. Some of them proved to have clear antiromanian
attitudes, def)ring the authorities and discriminating the Romanian workers and also
spying. The identified ones were expelled from Romania.
Keywords: espionage, spies, Valea Prahovei, Romanian intelligence/
counterintelligence

Petrolul. Un subiect de discuţii, ameninţări, dominaţie şi război. De la


finalul secolului al XIX-lea, când în România s-au descoperit zăcăminte de
aur negru, investitori din state puternice, mai apropiate sau mai depărtate, s-au
înghesuit să concesioneze şi să exploateze acest palier economic extrem de
volatil. Investiţii, exploatare. rafinare şi transport. toate au adus locuri de
muncă, venituri la stat, dar şi presiuni asupra politicienilor de la Bucureşti
pentru a promova legi favorabile investitorilor. Războaiele moderne au
început să consume mari cantităţi de carburanţi, prin urmare deţinerea unor
astfel de zăcăminte era vitală pentru câştigarea unui conflict. La fel de
importantă era şi distrugerea unei astfel de industrii, cea a inamicului sau a
statului care aproviziona partea adversă.
Stabilimentele industriale petrolifere din România se aflau, în cea mai
mare parte, pe Valea Prahovei fiind conduse şi încadrate cu mulţi cetăţeni
străini, cei mai mulţi gennani şi austro-ungari. De reţinut că prima vizită a
regelui Carol I în cea mai productivă zonă a României s-a produs abia în
1 909 1 • La 22 august 1 909 monarhul a plecat de la castelul Peleş şi a vizitat
Comamic-Breaza-Telega-Buştenari-Câmpina. La Buştenari a avut discuţii

1 Pentru mai multe detalii a se consulta: Gheorghe Bîlgă, O vizită regală în zona
petrolului prahovean, în Magazin Istoric, nr. 1 1 /20 1 5, p. 4 1 -4 5 .
Spioni ai Puterilor Centrale pe Valea Prahovei 219

2
prima dată la un exploatator de petrol român" , Nae Seceleanu,
"
preşedintele Uniunii producătorilor de petrol din România şi cu H.O.
3
Schlawe, directorul societăţii Concordia , în casa acestuia. Î n Câmpina
regele şi suita au vizitat schelele şi rafinăria Steaua Română, iar "explicaţiile
tehnice" au fost date de directorii Gi.inther şi Hălăuceanu. Această vizită s-a
4
dorit a fi "un omagiu adus muncii româneşti şi capitalului străin" , însă tot
nu găsim o explicaţie pentru lipsa de interes a lui Carol 1 faţă de tărâmul
aurului negru care. culmea, mai era şi foarte aproape de locuinţa sa preferată.
Peste câţiva ani cei doi germani - Schlawe şi Gi.inther - vor fi implicaţi activ
în acţiunile subversive desfăşurate de Puterile Centrale în România, alături
de mulţi alţi conaţionali. Aceştia, deşi erau de mulţi ani stabiliţi în zonă, nu
au ezitat, începând din 1 9 1 4, să-şi exprime public adeziunea faţă de ţara lor
şi, în aceeaşi măsură, critici la adresa guvernanţilor de la Bucureşti.
Valea Prahovei era un fel de El Dorado al aurului negru în Europa
pentru părţile aflate în conflict. Tocmai de aceea cetăţenii proveniţi din
statele Puterilor Centrale au fost luaţi în 1 914 în colimator de Direcţiunea
Poliţiei şi Siguranţei Generale (DPSG). Unii dintre aceştia aveau atitudini
antiromâneşti clare. sfidau autorităţile şi discriminau lucrătorii români.
Docurnentaţi de Poliţia Câmpina, în raza căreia îşi desfăşurau activitatea,
unii din aceşti străini s-au văzut, la un moment dat, expulzaţi din România.
O informaţie simplă, banală, al cărei substrat nu putea fi anticipat a
condus la identificarea unei acţiuni informative împotriva României. La 4
noiembrie 1 9 14 Samuel Gondoş (foto 1)
din comuna Poiana "a dat
servitorului de la vagonul de dormit (din trenul spre Arad - n.n.) nişte
5
scrisori, probabil pentru Ungaria" . Gondoş era reprezentantul Fabricii de
var Hugo Fa<yon în România şi directorul unităţii de producţie din comuna
Poiana. El a fost văzut de mai multe ori în gara Câmpina în timp ce preda
scrisori şi pachete angajaţilor din trenuri care aveau ca destinaţie Ungaria.
Era născut la 1 septembrie 1 847 la Nagybecskerek, văduv şi avea doi copii:
Frederic (24 de ani), inginer în Câmpina şi Gheorghe (23 de ani), mobilizat
în armata austro-ungară. A venit în România în 1 885 şi a stat 1 3 ani în
Bucureşti ca reprezentant al unei case de comerţ din Imperiul austro-ungar,

2 Ibidem, p. 42.
3 Pentru mai multe detalii a se consulta: Dan-Ovidiu Pintilie, Istoricul societăţii
"
" Concordia 1 907-1 948, Ploieşti, Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007.
4 Gheorghe Bîlgă, O vizită regală . . . , op. cit., p. 43.

5 Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare: ANIC), fond Direcţiunea Poliţiei

şi Siguranţei Generale (în continuare: DPSG), dosar 4 1 71 1 9 14, f. 1 .


220 Alin Spânu

apoi s-a mutat la Ploieşti pentru un deceniu, unde a fost exploatator de


petrol, iar din 1 9 1 O a venit la Poiana.
Vor mai trece câteva luni bune până când Poliţia Câmpina să primească
noi date despre Gondoş. Directorul societăţii Steaua Română, A. Muller, se
afla în legături cu Stoltz, şeful gării Predeal, prin care primea şi trimitea
corespondenţă particulară. Stoltz era cunoscut la DPSG că se interesa
constant ce trupe române sunt pe V alea Prahovei, la Cârnpina, pe ruta
Sinaia-Predeal şi în ce localităţi sunt cantonate. La 1 3 iunie 1 9 1 5 Stoltz i-a
înmânat lui Muller o scrisoare, iar acesta a predat-o lui Gondoş. Şeful
Poliţiei Câmpina, C.Tr. Petrescu, a considerat că acesta din urmă "este spion
şi ar trebui neapărat expulzat" 6. Cum dovezile nu erau concrete DPSG a
decis că este mai bine să se aştepte obţinerea unor probe serioase în acest
sens. La finalul lunii iulie 1 9 1 5, în urma unei acţiuni de supraveghere şi
încadrare informativă, s-a constatat că "face spionaj, dar nu sunt probe
palpabile contra sa, deoarece face lucrurile de aşa manieră şi cu atâta
prudenţă că nu lasă urme" 7. Totuşi, a lăsat câteva indicii pe care agenţii de Ia
Poliţia Cârnpina nu le-au ratat. Avea o corespondenţă secretă cu Stoltz,
cunoscut agent de informaţii austro-ungar şi staţiona "mai în toate zilele" 8 în
gara Câmpina unde observa mersul trenwilor, asculta ce se discută şi se
petrece. Prin fiul său, Frederic, inginer electrician Ia Uzina Electrică din
Câmpina, se interesa de mişcările de trupe de pe Valea Prahovei. A fost
văzut cum în anumite trenuri vorbeşte cu diferite persoane "tainic şi cu mare
precauţiune" 9 pentru a nu fi auziţi de cei din jur. Prefectul de Prahova, care a
fost informat de activităţile lui Gondoş, a considerat că lucrurile sunt clare şi
acesta "se ocupă cu spionajul în detrimentul ţării noastre" 1 0, aşa încât a
propus expulzarea acestuia.
La 7 septembrie 1 9 1 5 Poliţia Câmpina îl semnalează din nou în zona
gării, mai ales la trecerea unor garnituri militare. S-a interesat "pe cât a
putut" 1 1 ce militari erau transportaţi, din ce unităţi, în ce direcţie merg, ce
armament au etc. Comisarul Petrescu şi-a reiterat la DPSG convingerea că
individul trebuie să fie expulzat. După două săptămâni, la 20 septembrie
1 9 1 5, directorul general Ion Panaitescu a aprobat întocmirea lucrărilor

6 I bidem, f. 7.
7 Ibidem, f. 1 2.
8 Ibidem.
9 Ibidem.
10 Ibidem.
1 1 Ibidem, f. 1 7 .
Spioni ai Puterilor Centrale pe Valea Prahovei 22 1

pentru alungarea lui Samuel Gondoş din România. La raportul DPSG s-a
12
asociat şi ministrul de Interne, Vasile G. Morţun , iar la 9 octombrie 1 9 1 5
Consiliul de Miniştri a decis expulzarea supusului austro-ungar. I s-a mai
acordat o scurtă perioadă pentru a-şi aranja lucrurile, însă la 23 octombrie
1915 Poliţia Predeal a informat că Gondoş a fost trecut peste frontieră, în
conformitate cu decizia guvernului.
Mihaly Spleiss (foto 2) a venit în România în 1 908 la societatea
Vulcan din Bucureşti, unde a rămas 5 ani. Din august 1 9 1 3 a trecut la
societatea Creditul Petrolifer din Ploieşti timp de un an. A fost mobilizat în
vara anului 1 9 1 4 la Regimentul 24 Honvezi din Braşov, cu care a luptat în
13
Galiţia "unde ar fi luat parte la bătălia cu ruşii " . S-a îmbolnăvit, a fost
evacuat la Braşov şi apoi demobilizat pe caz de boală. Din decembrie 1 9 1 4 a
revenit în România, la societatea Creditul Petrolifer, de unde a fost trimis la
filiala din Câmpina (ianuarie 1 9 1 5), în funcţia de contabil la Secţia
materialelor din Atelierul mecanic. Monitorizat de Poliţia locală s-a dovedit
14
a fi "membru într-o societate germană de informaţii din Bucureşti" . Avea
convorbiri telefonice zilnice la Ploieşti, cu o domnişoară, dar şi cu
Consulatul austro-ungar "unde comunică tot ce poate afla şi-i interesează. . .
despre mişcările militare de pe Valea Prahovei care au avut loc în ultimul
"15
timp . Şeful Poliţiei Câmpina, C.Tr. Petrescu, a luat iniţiativa, la 8
octombrie 1 9 1 5, de a propune DPSG să se ia contra-i măsuri de expulsiune
"
"16
din ţară . Propunerea este însuşită de DPSG, care o înaintează ministrului
de interne, Vasile G. Morţun, iar acesta o prezintă guvernului. În şedinţa
Consiliului de Miniştri din 14 noiembrie 1 9 1 5, Mihaly Spleiss, supus ungar
aflat în oraşul Câmpina, este expulzat fiind considerat periculos ordinii şi
"
17
siguranţei publice" • Decizia este semnată de premierul Ion I.C. Brătianu şi
mai mulţi miniştri între care Vasile G. Morţun, Em. Porurnbaru, Alexandru
Constantinescu şi dr. Constantin Angelescu.
Un alt suspect este şi Stanislav Pietruszka, zis Stan Petruşca (52 de

1 2 Vasile G . Morţun (n. 30 noiembrie 1 860, Roman - d. 30 iulie 1 9 1 9, Broşteni, Neamţ),


publicist, deputat socialist ( 1 888, 1 89 1 , 1 894), trece la liberal i ( 1 899) şi devine
parlamentar PNL (din 1 90 1 ). Este m inistrul Lucrărilor Publice (martie 1 907-decembrie
1 9 1 O) şi ministru de Interne (ianuarie 1 9 1 4-decembrie 1 9 1 6).
1 3 ANIC, fond DPSG, dosar 482/ 1 9 1 5, f. 3 .
1 4 Ibidem, f. 8 .
1 5 Ibidem.
1 6 Ibidem.
1 7 I bidem, f. 14.
222 Alin Spânu

ani), polonez din Galiţia, supus austro-ungar, venit în România în 1 895 ca


maistru sondor şef. A lucrat la Băicoi, Buştenari, Moreni, Câmpina şi în alte
zone din judeţul Prahova "pe care le cunoaşte foarte bine" 1 8 . Şi-a efectuat
stagiul militar la Batalionul 1 O Geniu din Przemysl şi a revenit în România,
la Moreni. În 1 9 1 5 a solicitat autorităţilor române să i se permită şederea
fără paşaport, deoarece Consulatul austro-ungar l-a chemat la revizuire, el nu
s-a dus şi din acest motiv nu i se mai eliberează nici un act. În desfăşurarea
activităţii la Moreni, în serviciul societăţii Columbia, Poliţia Câmpina a avut
"
"de mult bănuieli că face spionaj 19, astfel că l-a supravegheat îndeaproape.
A fost văzut cutreierând dealurile şi drumurile din jurul oraşului şi a întocmit
schiţe ale regiunii. În plus, s-a interesat la câţiva soldaţi "despre lucrările
militare din zona Buşteni-Predeal "2 0 şi a cules date privind aplicaţiile
unităţilor militare pe Valea Prahovei. Suspiciunile au luat amploare după ce
Pietruszka s-a dus la un fotograf cu o hartă a regiunii Telega-Buştenari şi a
cerut o fotografie micşorată a acesteia. Fotograful a anunţat poliţia, care i-a
cerut să execute comanda. Supravegherea nu a dus la rezultatul scontat,
deoarece harta a fost ridicată de soţia lui Pietruszka, Hedviga, care a intrat în
fişele Poliţiei ca suspectă. Poliţia Câmpina avea în arhivă şi un denunţ
împotriva maistrului sondor şef, trimis în octombrie 1 9 1 4 de Gheorghe
Nicolescu-Ploieşteanu, un pseudonim după cum s-a constatat ulterior.
Scrisul este citeţ, însă fără nici un fel de ortografie: "Vă fac cunoscut prin
ceea ce am observat din partea dlui Stan Petruşca eu, subsemnatul care vă
scriu. L-am observat ca spion în ţară la noi. El este de fel polonez austriac şi
de când a început războiul în 1 9 1 4 se interesează foarte mult de armata
română şi caută soldaţi din aceia care crede că nu îl observă şi îi întreabă ce
arme are ţara prin regimente, ce calibru şi câte focuri trage pe minut. Ce
mâncare le dă regimentul şi ce soldă are şi ce se aude, ce scop are România,
unde vrea să meargă contra Austriei şi pe unde vrea să intre pe la Predeal.
Vorbeşte atât de mult, aproape că nu mai are altă vorbă, despre armată, cât şi
despre multe persoane din ţară, ce mişcări are. Primeşte multe scrisori
străine şi trimite şi el multe în străinătate. Spune că România nu poate să se
mişte, că este o ţară mică, săracă şi proastă, că în anul 1 9 1 3 a intrat în
Bulgaria că a ştiut că nu sunt ei acasă şi a trăit cu ardei şi ceapă"2 1 .

18
I bidem, dosar 287/ 1 9 1 6, f. 1 .
1 9 I bidem.
20
Ibidem.
2 1 Ibidem, f. 2.
Spioni ai Puterilor Centrale pe Valea Prahovei 223

La finalul lunii aprilie 1916 Poliţia a analizat-o pe soţia lui Stanislav,


Hedviga Pietruszka (născută Lindhart), născută în Boemia, supusă austro­
ungară şi cercul de relaţii al cuplului. Cei mai buni prieteni erau Adolf
Czelny, maistru sondor şef şi soţia sa, care le erau şi naşi de cununie; Ana
22
Lies, profesoară la Şcoala germană din Câmpina (" suspectată de noi " ),
Carol Ambruster, fotograf şi soţia sa şi Istvan Strauss, ungur din comuna
Poiana-Prahova, şef de atelier la societatea Astra ( suspectat şi cunoscut la
"
23
Direcţiune din rapoartele noastre" ). Toţi aceştia se aflau în atenţia DPSG
pentru posibile acţiuni subversive la adresa infrastructurii petrolifere, plus
spionajul dovedit.
La 22 martie 1916 a intrat în România pe la punctul Câineni d-na
Alexandrina Popovici, iar şeful Poliţiei. Bart, a semnalat că este cumnata
"
refugiaţilor ardeleni Virgil Popovici, fost ofiţer activ austro-ungar, în prezent
cu serviciul la Marele Stat Maj or şi a lui Vasile Popovici, agent la Siguranţa
Generală. Dânsa, prin felul său de purtare, ne-a inspirat bănuieli ţinând
seama că peste frontiera ungară nu poate trece nime dacă are rude dezertoare
din război. Ea având rude pe cei doi refugiaţi a trecut mai multe ori
24
frontiera" . Un alt semn de întrebare îl reprezenta soţul doamnei, Corneliu
Popovici, care lucra la cancelaria Regimentului 23 Honvezi din Sibiu, însă
înainte de 1914 a lucrat câţiva ani la Uzina Electrică din Câmpina ca lăcătuş
şi electrician. Suspiciunile se extind atunci când supusa austro-ungară nu
este foarte coerentă asupra destinaţiei sale. Iniţial declară că doreşte să
meargă la Bucureşti, apoi revine şi afirmă că-şi va vizita mama la Câmpina.
Deşi nu mai fusese în România de multe luni, aceasta ştie că Vasile Popovici
25 Î
"este trimis la Iaşi în serviciul Siguranţei"
. n cele din urmă d-na Popovici a
ales să meargă la Câmpina, unde se aflau mama şi sora ei, dar pentru o
perioadă foarte scurtă, de câteva zile. De la Poliţia Câineni informaţiile au
aj uns în Centrala DPSG, care a semnalat Poliţia Câmpina de venirea
persoanei şi a solicitat supravegherea acesteia. Pentru orice eventualitate a fost
sesizată şi Brigada de Siguranţă Iaşi, căci nu era imposibil ca d-na
Alexandrina Popovici să se răzgândească şi să încerce să-şi viziteze cumnatul .
Poliţia Câmpina şi-a luat rolul în serios şi a filat cu atenţie obiectivul
semnalat. La finalul lunii martie a raportat situaţia operativă de până atunci.

22 I bidem, f. 5 .
23 Ibidem.
2 4 I bidem, dosar 393/ 1 9 1 6, f. 4.
25 Ibidem.
224 Alin Spânu

Sora d-nei Popovici se numea Maria Aricescu şi era "socialistă înfocată,


conducătoarea muncitorilor sindicalişti din localitate şi corespondentă la
"26
gazetele socialiste din Bucureşti . Informaţiile despre soţ - Corneliu
Popovici - arătau că a luptat încă din iulie 1 9 1 4 în Galiţia, apoi a fost trimis
la dispoziţia autorităţilor militare din Sibiu "cărora le face servicii, aşa că
m
este mult probabil ca pe soţia sa să o întrebuinţeze pentru spionaj ' .
28
Totodată, în 1 9 1 3 acesta a fost bănuit de implicare în afacerea Cătărău şi a
fost anchetat de DPSG, însă nu a putut fi dovedit. Mama lui Corneliu
Popovici se numea Matilda şi a locuit la Câmpina împreună cu o fată, iar
după decesul acesteia (în 1 9 1 5) s-a mutat în Bucureşti, pe str. Sfântul
Constantin nr. 25 .
Un alt raport informativ a fost elaborat la 27 aprilie 1916 şi atestă
evoluţiile în acest caz. Alexandrina Popovici a avut mai multe discuţii cu
R. Arendt, directorul Uzinei Electrice din Cân1pina. Acesta plătea ajutoare
financiare pentru Corneliu Popovici pentru perioada lucrată până în 1 9 1 4,
dar şi chiria imobilului în care locuiau mama şi sora sa (300 lei/an). În
subordinea lui Arendt se aflau Paul Mark şi Adolf Bleiher, care s-au înscris
în sindicatele muncitoreşti la1 3 martie 1 9 1 6. În aceeaşi zi, la iniţiativa şi
propaganda acestora împreună cu Maria Aricescu, s-a declanşat spontan o
mişcare de protest public contra scumpirii traiului, care ar fi luat proporţii
Îară intervenţia autorităţilor. Se pare că iniţiatorul acestei acţiuni a fost însuşi
directorul Arendt "ale cărui sentimente contra ţării noastre sunt bine
cunoscute, încuraj at prin faptul că este susţinut şi protej at de ai săi, nu se dă
la o parte de la nimic. Este cel mai bun şi mai devotat agent al Puterilor

26 Ibidem, f. 6.
27 Ibidem.
28 Ilie Cătărău (n. 1 888, Mărcăuţi-Orhei - d. 1 955?) a fost încadrat într-un regiment de husari
al Gărzii Imperiale ruse din Varşovia, de unde în 1 9 1 0 a dezertat în România. Este încadrat
ca informator şi traducător în DPSG (ianuarie 1 9 1 3), apoi împreună cu Timotei Kirilov au
dinamitat statuia lui Arpad de pe Tâmpa şi Palatul Episcopal greco-catolic din Debreţin
(februarie 1 9 1 4), unde s-au înregistrat 3 morţi şi mulţi răniţi. Fuge din România, iar în
noiembrie 1 9 1 7, la Chişinău. în Sfatul Ţării, se autoavansează comandant al Gamizoanei
Chişinău. Este arestat pentru spionaj, trimis la Odessa, unde bolşevicii I-au eliberat.
Peregrinează prin Japonia, China şi Polinezia, apoi revine în România ( 1 939). În timpul celui
de-Al Doilea Război Mondial se află în SUA, apoi revine în România, iar în 1 955 era
călugăr la Sibiu. Pentru mai multe detalii, a se consulta: Radu Petrescu, Enigma Cătărău, la
adresa www.contrafort.md/numere/enigma-ilie-c-t-r-u.; Ion Petrescu, Între oglinzi paralele:
studenţii Ilie Cătărău şi Gheorghe 1. Cotenescu, în Ţara Bârsei, la adresa www.tara­
barsei.ro/wp-content/uploads/20 1 4/0 l lpetrescu20 1 2.pdf.
Spioni ai Puterilor Centrale pe Valea Prahovei 225

Centrale şi, deci, duşman nouă atât timp cât se crede că vom merge contra
"29
lor şi mai mult attu1ci când s-ar merge în adevăr în acest fel . Paul Mark
era cetăţeanul român Pericle Roza Marku din Brăila, contingent 1 908,
dispensat de mobilizare ca unic fiu la mamă văduvă şi înscris la Cercul de
Recrutare din oraşul de pe Dunăre. Căsătorit cu Sali Mark, aceasta a fost
atrasă în mişcarea de emancipare a proletariatului. În analiza Poliţiei
Câmpina doamna Mark este caracterizată astfel: "ia parte la mişcarea
muncitorească de aici, face propagandă pentru reuşita mişcării, împarte
afişe, îndeamnă lumea mllilcitoare să vină la întrunire, vorbeşte câteodată,
primeşte în casa sa pe fruntaşii socialişti din alte oraşe, în definitiv este un
"30
factor important în mişcare .
Alexandrina Popovici părăseşte în cele din urmă Câmpina şi România,
la începutul lunii mai 1 9 1 6, reîntorcându-se în Imperiul dualist. În urma ei
au rămas fire nedesluşite în totalitate asupra acţiunilor, însă au fost obţinute
date documentare de interes pentru a preveni şi înţelege acţiunile viitoare ale
elementelor austro-germane de pe Valea Prahovei.
Tot în Câmpina locuia şi lucra Martin Barf din 1 906, supus austro­
llilgar, căsătorit, rară copii şi proprietar a mai multor case, aflat în România
de 30 de ani. Meseria sa era de maistru cazangiu la rafinăria Steaua Română
şi nu existau plângeri pentru calitatea muncii sale. Analiza Poliţiei locale,
elaborată în iulie 1 9 1 6,
a evidenţiat că "bazat pe protecţia ce o are la acea
societate se poartă foarte rău cu lucrătorii români din atelierele acelei
rafinării. O fire rea şi violentă, pornit contra acelora care nu-l linguşesc şi se
opllil vederilor sale contrare intereselor şi idealurile noastre naţionale, nu se
poate abţine de a-i persecuta şi a le aduce ofense. Pe unii îi insultă, pe alţii îi
ameninţă cu darea afară din sluj bă, cu furia tu1gurilor când aceştia vor intra
triumfători la noi în ţară - aşa zice el -, cu trimiterea peste graniţă a celor
dezertori de dincolo. Face propagandă pe faţă pentru austro-germani şi
"3 1
contra aspiraţiilor noastre naţionale • La epitetele j ignitoare adresate
oamenilor politici români a alăturat şi armata, faţă de care s-a exprimat
"32
"murdar , astfel că a fost convocat la sediul Poliţiei şi i s-a atras atenţia
asupra vorbelor, atitudinii şi faptelor sale. A rectu1oscut parţial acuzaţiile, a
"33
asigurat că "se va corij a , însă după tu1 timp a reînceput: "de o violenţă

29 ANIC, fond DPSG, dosar 393/ 1 9 1 6, f. 9.


30 I bidem, f. I l .
3 1 I bidem, dosar 578/ 1 9 1 6, f. 1 .
32 Ibidem.
33 Ibidem.
226 Alin Spânu

foarte mare, ungur şovinist până la extrem, duşman de moarte românilor, ar


fi în stare când i-ar fi posibil să facă cel mai mare rău acelora care nu-l
aprobă şi îi stau în cale" 34• O declaraţie a unui mecanic român a arătat care
erau epitetele lui Barf pentru politicienii români: Nicolae Filipescu - beţiv,
Take Ionescu - pungaş politic, Constantin Miile - descreierat ş.a.m.d. De
asemenea, "cu neobrăzarea ce are faţă de Ţara Românească ne îndeamnă să
nu mai citim ziarele noastre româneşti ca Viitorul, Adevărul, Epoca,
Universul sau Dimineaţa şi să citim ziarele oficioase ca Ziua şi Ţara. Ne mai
îndeamnă pe noi, fii ai acestei ţări, de a nu avea aspiraţii la Ardeal deoarece
acest pământ nu este al nostru şi istoria ţării noastre este o minciună, dând ca
exemplu pe Mihai Viteazu, care a fost omorât de italieni, nu de unguri. Ne
recomandă să fim mai mult contra ardelenilor, căci aceştia ocupă posturile
cele mai bune şi că toţi negustorii sunt numai mocani " 35. Şeful Poliţiei a
propus expulzarea lui Barf, ceea ce, pe filiera DPSG şi Ministerul de Interne,
la 8 august 1 9 1 6, guvernul a aprobat.
Pe de altă parte, şeful Poliţiei Câmpina, C.Tr. Petrescu, a căutat să se
infiltreze în mediu străinilor care lucrau sau conduceau stabilimentele
industriale din regiune. La jumătatea anului 1 9 1 5 acesta a raportat la DPSG:
"Am reuşit să angajez pe Fritz Frieb, şofer la societatea Steaua Română, cu
1 00 lei lunar de la 1 O iunie a.c., care este hotărât să ne facă servicii şi pe care
putem conta. Vă rog dar să binevoiţi a dispune să mi se trimită 1 00 lei pentru
a-i remite pe timpul de la 1 O iunie- 1 O iulie. Sunt pe cale de a angaja şi un
servitor din casa directorului MUller. Acum îl încerc. Ţin cei 1 00 lei ce mi­
aţi dat pentru acesta" 36• Directorul general al DPSG, Ion Panaitescu, a
aprobat propunerea şi a trimis suma solicitată "pentru care îmi veţi înainta
dovada de primire" 37. Dovada a reprezentat-o o chitanţă olografă a agentului
acoperit Fritz Frieb, care a confirmat: ,,Am primit suma de lei o sută prin
donrnul poliţai al oraşului Câmpina, cuvenită mie pe una lună, adică de la 1 O
august până la 1 O septembrie 1 9 1 5 " 38. Astfel, «peştele» cel mare, directorul
societăţii Steaua Română, A MUller, era din ce în ce mai bine încadrat
informativ, iar datele despre acţiunile filogermane şi austro-ungare pe Valea
Prahovei proveneau chiar de la iniţiator, aveau o valoare anticipativă şi o
doză din ce în ce mai mare de credibilitate.

34 Ibidem.
35 Ibidem, f. 7.
36 Ibidem, dosar 206/ 1 9 1 5, f. 2.
37 I bidem, f. 1 .
38 Ibidem, f. 7.
Spioni ai Puterilor Centrale pe Valea Prahovei 227

Foto 1 : S. Gondos

Foto 2: M. Spleiss
AGRESIUNEA COMUNISMULUI Î N ROMÂNIA INTERBELICĂ ŞI
REACŢIA DREPTEI NAŢIONAL-CREŞTINE (1)

Corneliu Ciucanu

L' Agression du communisme dans la Roumanie entre les deux


guerres et la reaction de la Droite nationale-chretienne

Resume: L' Apparition et l'ascension de la Droite national-chn!tienne en


Roumanie de l'entre guerres peut etre expliquee et analysee, d'apres nous
fonction de la reaction de l'opinion publique roumanine et, specialement, des
jeunes, face aux provocations internes et externes qiui affectee la stabilite et
1 ' evolution de la societe roumaine. L' Agresion de communisme, les carences de
fond du regim â la democratie parlementaire (le politicianisme, la demagogie, la
coruption) et le conflict entre generations, qui lance dans le debat culturel-politique
le theme de la nouvelle elite, ont genere et mis en evidence, en meme temps,
l ' institutionnalisation politique du courant national-chretien. L'anticommunisme
reste donc une constante de la Droite national-chretienne, qui determine des
attitudes vehementes contre la Russie sovietique et la Troisieme Internationale.
Dans ce contexte, le formations de droite ont formule une nouvelle variante de
politique externe roumaine, motivee par l 'agressivitee du Moscou, la passivite
et l' incapacite des democraties occidentales, et par le revisionisme allemand,
dans les conditions le retour de 1 'Allemagne au statut de grand pouvoir
europeen.
Mots cles: agression, aliance, communisme, democratie, la Droite, elite,
nationalisme-chretienne, politique etrangere, revisionisme.

Dreapta românească interbelică a fost un fenomen complex generat


de realităţile social-economice, politice şi etno-culturale ale României
Întregi te 1 • Premisele şi originea dreptei radicale pot fi identificate în
perioada antebelică şi în primii ani de după Marea Unire2, dar evoluţia

1 Istoria Românilor, voi. VIII, România Î n tregită ( 1 9 1 8-1 940), Bucureşti, Editura
Enciclopedică, 2003 , p. 3 1 şi urm .; 1. Scurtu, Gh. Buzatu, Istoria Român ilor în secolul
XX ( 1 9 1 8- 1 948), Bucureşti, 1 999, p. 1 7-32; K. Hitchins, România 1 866-1 947,
Bucureşti, 1 995, p. 4 1 4 şi urm; C. Ciucanu, Dreapta româ nească interbelică. Politică
şi ideologie, laşi, 2009, p. 78-95, 1 24- 1 25 .
2 1 . Bulei, Conservatorismul românesc, î n Alina Mungiu-Pippidi (coord.), Doctrine
politice. Concepte universale şi realităţi româneşti, Iaşi, 1 998, p. 9 1 -92. Istoricul Ion
Agresiunea comw1ismului în România interbelică şi reacţia dreptei naţional-creştine 229

din anii ' 3 0 trebuie explicată în condiţiile ofensivei dizolvante a


comunismului şi în contextul raportului problematic al aspiraţiilor
generale ale societăţii româneşti faţă de oferta şi realizările concrete ale
factorilor politici de răspundere3 . Pe lângă pericolul bolşevic, faptul că în
unele zone şi provincii (Basarabia, Bucovina, Moldova, Maramureş, Ţara
Moţilor) elemente ce proveneau din rândurile minorităţilor naţionale
deţineau poziţii dominante în industrie, bănci, comerţ, presă, în
comparaţie cu numărul redus al elementului românesc din sectoare vitale
pentru economia naţională şi pentru societate, dar şi sentimentul cvasi­
unanim că unii minoritari erau ne-loiali statului român (maghiari, evrei,
ruşi) au constituit un permanent motiv de tensiune în societatea
românească interbelică, generând reacţiile naţionaliste, anti-maghiare şi
anti-evreieşti4.
Totodată, promisiunile neonorate ale formaţiunilor politice ajunse
la putere au declanşat o serie de insatisfacţii şi temeri care, la rândul lor,
au determinat atitudini critice la nivelul societăţii şi cu precădere în

Bulei a remarcat dispariţia conservatorismului în "vânzoleala de prefaceri, curente şi


experienţe" , dar, totodată, a sesizat că ideile conservatoare se regăsesc în tematica
doctrinară a dreptei interbelice şi potenţează "ţărăn ismul, gândirismul, trăirismul,
tradiţionalismul ortodox şi legionarismul" ; idem; Sistemul politic a l României
moderne, Bucureşti, 1 987, p. 46 1 -527; I . Bădescu, Idei politice româneşti. Doctrine şi
teorii, Bucureşti, 2004, p. 1 99-209, 2 1 1 -2 1 8, 249-288, 294 şi urm.; L. Vo1ovici,
Ideologia naţionalistă şi " problema evreiască " în România anilor '30, Bucureşti,
1 995, p. 23 şi urm . ; M. Vişan, Naţionalism şi antisem itism interbelic româ nesc,
Bucureşti, 2003, p. 1 5-28 ; C. C iucanu, Mişcările studenţeşti din România interbelică
(1 922-1923), în Cercetări istorice (s.n.), XXIV-XXVI (2005-2007), Iaşi, 20 1 0, p. 323-356;
idem, Mişcarea Legionară în Basarabia, în Europa XXI, voi. XIII-XIX/2004-2005,
Românii între ruşi şi sovietici, iaşi, p. 1 1 1 - 1 73 ; idem, Dreapta românească
interbelică, p. 79-92, 204-209, 224-225.
3 1. Scurtu, Gh Buzatu, op.cit., p. 17 şi urm; 1. Bădescu, op.cit., p. 250 şi urm.; C. Ciucanu,

Dreapta româ nească interbelică, p. 78 şi urm.


4 Rămâne semnificativă observaţia lui Mihail Manoilescu - pe lângă multe altele -
privind situaţia industriei în Transilvania: "În Ardeal eram străini în ţara noastră, acesta
este adevărul. Întreprinderile industriale, aproape toate minoritare, ne tratau cu fereală şi
dispreţ pe noi români i şi ne deschideau porţile cel mult pentru funcţiile de . . . lucrători
necalificaţi . Iar dacă, tu, român cu pregătire şi voinţă de muncă, încercai să românizezi
efectiv o întreprindere, iar să nu fii simplu figurant cu tantieme, prizonier în consiliul
întreprinderilor minoritare, toate fulgerele se îndreptau împotriva ta şi toată invidia -
care, din nenorocire, curge pe Criş întocmai ca pe Dâmboviţa - se revarsă să te doboare
şi să te maculeze" (M. Manoilescu, Memorii, voi . I I . Bucureşti, 1 993, p. 366. Vezi şi
M. Eliade, Piloţii orbi, în Vremea, anul VIII, nr. 505, 19 septembrie 1 93 7 .
230 Corneliu Ciucanu

rândurile tineretului uni versitar5• În urma mişcărilor studenţeşti din anii


1 922- 1 92 3 , acest curent de opinie a fost, iniţial, canalizat şi
instituţionalizat de profesorul A.C. Cuza în cadrul Ligii Apărării
Naţional-Creştine, transformată, după fuziunea din iunie 1 93 5 , în Partidul
Naţional-Creştin, aflat sub preşedinţia lui Octavian Goga6. Alături de
LANC, Mişcarea Legionară reprezintă o altă expresie, mult mai
spectaculoasă şi de lungă durată a radicalismului de dreapta. Apărută în
mediul studenţesc ieşean ca reacţie la ofensiva comunismului
internaţionalist şi ateu, Mişcarea Legionară s-a definit ca organizaţie
naţionalistă şi creştină. După o scurtă colaborare cu praf. A.C. Cuza,
preşedintele LANC, Corneliu Zelea Codreanu şi liderii studenţilor
naţionalişti au părăsit gruparea cuzistă înfiinţând Legiunea Arhanghelul
Mihail, la 24 iunie 1 927. Mişcarea Legionară a surclasat discursul
naţionalist de tip cuzist prin imprimarea unui puternic caracter religios de
factură ortodoxă7, promovând o mistică aparte a regenerării spirituale şi
morale, un comportament ascetic benevol asumat de către aderenţi,
atribute care sustrag fenomenul legionar din conglomeratul teoretica­
tipologie al fascismelor europene8.

5 1 . Scwtu, Gh. Buzatu, op.cit., p. 1 7 ş i wm.; I. Scwtu, L . Boar, coord., Minorităţi naţionale
în România. 1 91 8- 1 925. Documente, Bucureşti 1 995, p. 72 1 -723; M.C. Stănescu, Moscova,
Cominternul, Filiera Comunistă Balcanică şi România (1919-1 944), Bucureşti, 1 944, p.
1 1 4 şi urm . ; Irina Livezeanu, Cultură şi naţionalism în România Mare. 1 9 1 8- 1 930,
Bucureşti, 1 998, p. 1 1 2 şi urm; Viorica N icolenco, Extrema d reaptă în Basarabia
( 1 923- 1 940), Chişinău, 1 999, p. 1 1 -26; A. Chistol, România în anii guvernării liberale
Gheorghe Tătărescu (1 934-1 937), Târgovişte, 1 997, p. 637 şi urm.; C. Ciucanu, Dreapta
românească interbelică, p. 1 2 5- 1 26, 28 1 şi urm.
6 G. Asandu1ui, A.C. Cuza., Politică şi cultură, Iaşi, 2007, p. 1 1 4 şi urm.; C. Ciucanu,
A.C. Cuza şi " nu meros clausus" . Constituirea şi activitatea Ligii Apărării
Naţional-Creştine ( 1 923-1 930), în Orizonturi istoriografice, Revistă de istorie, editată
de Universitatea "Ovidius" , Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice (Şcoala Doctorală),
anul 1 , nr. l , p. 1 54- 1 76; idem Dreapta românescă interbelică, p. 95 şi urm.
7 Ideile insolite ale prof. A.C. Cuza (negarea originii semite a lui I isus Hristos, scoaterea
Vechiului Testament din Biblie ş.a.) au declanşat divergenţe doctrinare în sânul Ligii.
Născuţi şi crescuţi în familii ortodoxe practicante, având o educaţie creştină solidă,
Corneliu Codreanu şi Ionel Moţa (fiul protopopului Ion Moţa de la Orăştie) s-au retras
din LANC şi din cauza ereziilor vehiculate de profCuza.
8Analizând profilul naţionalismului românesc interbelic, Adrian Iorgulescu precizează zece
trăsături fundamentale ale dreptei radicale, între care amintim: antipartidismul democratic,
antiliberalismul, antietatismul, autoritarismul etnocratic, intoleranta şi xenofobia, misticismul
religios. Departe de o diagnoză pe deplin corectă, A. lorgulescu a observat, totuşi, că
etichetarea dreptei radicale ca fascism este "neconcludentă şi periculoasă" (A. Iorgulescu,
Agresitu1ea comLmismului în România interbelică şi reacţia dreptei naţional-creştine 23 1

În efervescenta cultural-politică a anilor ' 30, pe fondul carenţelor


democraţiei parlamentare şi a partidelor, afectate de corupţie şi
politicianism, apare Manifestul Revoluţiei Naţionale, semnat de Sorin
Pavel, Petre Ţuţea, Ioan Crăciunel, Gh. Tite, Nicolae Tatu şi Petre
Ercuţă9. Sub impresia ascensiunii forţelor de dreapta din Europa, autorii
propuneau " o nouă formulă de organizare a omenirii: naţionalismul " , dar
nu cel dinainte de primul război mondial, ci un altfel de naţionalism
"
"rezultatul unui drum interior parcurs de individ de la sine la naţiune .
"
Declarîndu-se "prietenii grupărilor de dreapta - deşi unii dintre ei erau
recunoscuţi ca foşti simpatizanţi ai stângii (cazul lui Petre Ţuţea) -,
semnatarii Manifestului treceau în revistă formaţiunile politice de
dreapta. În acest cadru se impune precizarea că, din punctul nostru de
vedere, doar Mişcarea Legionară - în ipostazele şi sub titulaturile
cunoscute în perioada interbelică - face obiectul analizei noastre. Din
grupările politice de dreapta semnalate în Manifest, doar Legiunea a avut
o atitudine consecventă sub aspectul reprezentării politica-organizatorice,
a practicat un discurs ostil şi radical în raport cu regimul democraţiei
parlamentare - motivat şi argumentat pe baza corupţiei generalizate a
abuzurilor şi ineficacităţii partidelor -, s-a dezvoltat în sincronie şi
consonanţă cu extrema dreaptă europeană, generând, însă, un ethos
naţionalist propriu, inconfundabil, cu valenţe etica-religioase specifice.
Mişcarea Legionară a adaptat realităţilor interbelice curente, idei,
tendinţe antebelice, a preluat ipotezele organiciste, gradualismul şi
discursul anti-liberal ale conservatorismului, a redimensionat retorica
naţionalismului-democrat şi sămănătorismul, reprezentat la începutul
secolului XX de N. Iorga şi A.C. Cuza. În anii ' 30, Legiunea a
instituţionalizat politic tradiţionalismul ortodox şi unele teme gândiriste
prin absorbţia tinerilor intelectuali formaţi în anturajul lui Nichifor
Crainic sau la şcoala trăiristă a lui Nae Ionescu. Sub acest aspect,
celelalte formaţiuni de dreapta enumerate în Manifestul Revoluţiei

Dreapta - principii şi perspective, CILti Napoca, 2000, p. 277-279). Nepotul lui Mircea
Eliade, Sorin Alexandrescu, a catalogat legionarismul drept fenomen unic în raport cu celelalte
mişcări naţionaliste şi fasciste ale timpului (S. Alexandrescu, Paradoxul român, Bucureşti,
1 998, p. 1 98). Vezi şi S.G. Payne, Fascism. Camparision and Definition, Wisconsin, 1 983,
p. 1 1 8; M. Mann, Fascists, Cambridge, 2004, p.266-267; N.M. Nagy-Talavera, Istoria
fascismului în Ungaria şi România, Bucureşti, 1 996, p. 48 1 -482; Ph. Morgan, Studying
from the Particular to the General, în East Central Europe, Brill, 37/20 1 0, p. 336 şi urm.
9 Dora Mezdrea, Nae Ionescu. Biografia, v o i . 111, Brăila, 2005, p. 460-464.
232 Corneliu Ciucanu

Naţionale par simple construcţii politice artificiale, conjuncturale. fără


bază de mase, întocmite, mai cu seamă, din raţiuni de tactică electorală
de către instanţe situate deasupra partidelor. Astfel, de.fecţiunea
coordonată de Al. Vaida Voevod în cadrul Partidului Naţional Ţărănesc,
finalizată prin înfiinţarea Frontului Românesc, dar şi fuziunea dintre
grupările conduse de Octavian Goga şi A.C. Cuza, care a determinat
constituirea Partidului Naţional Creştin, ni se dezvăluie a fi doar simple
manevre ale regelui Carol al II-lea, menite să slăbească, să compromită
partidele istorice. Totodată, aceste instrumente politice controlate de
Palat au fost lansate pentru a ocupa "zona" discursului naţionalist şi a
face concurenţă Legiunii în scopul divizării electoratului permeabil
ideilor promovate de dreapta radicală. Prin urmare, crearea formaţiunilor
politice amintite au vulnerabilizat atât partidele democratice, cât şi
dreapta radicală, contribuind, astfel, la disoluţia democraţiei parlamentare
şi la impunerea regimului de autoritate monarhică. De asemenea, Partidul
Naţional-Democrat şi Liga Corporatistă existau pe scena politică doar
datorită celor două personalităţi remarcabile aflate în fruntea lor: istoricul
N. Iorga şi economistul M. Manoilescu. Drept urmare, atenţia noastră v-a
stărui asupra evoluţiei Mişcării Legionare considerată expresia
reprezentativă a dreptei radicale din România interbelică 10 • Totodată
trebuie precizat, încă din startul acestei radiografii asupra Mişcării
Legionare că, în opinia noastră, se impune mai degrabă utilizarea
formulei de dreaptă naţionalist-creştină sau radicală, decât cea de
extremă dreaptă şilsaufascism românesc 1 1 •
Iniţial, anticomunismul a constituit unul din elementule principale
ale discursului politic legionar, însă ascensiunea Mişcării în anii ' 3 0 s-a
produs în urma unor abordări tematice mult mai complexe, pe care le-a
valorificat cu mare abilitate propagandistică 1 2• În cele ce urmează vom

1 0 1 . Scurtu, Gh. Buzatu, op.cit., p. 29-32; C. Ciucanu, Dreapta românească


interbelică, p. 8-9.
1 1 Adrian Jorgulescu, op.cit., p. 277-279; S. Alexandrescu, op.cit., p. 1 98-1 99, 20 1 , 253;
R. Griffin, Fascism, în Brenda Brasher, Encyclopedia of Fundamentalism, Massachusetts,
2002, p. 1 97-200; C. Ciucanu, Dreapta românească interbelică, passim.
12 Despre geneza şi evolutia dreptei national-creştine şi a Mişcării Legionare: Gh. Buzatu,
C. Ciucanu, C. Sandache, Rad iografia Dreptei Româneşti ( 1 927- 1 94 1 ), I aşi, 20 1 0,
p. 2 1 6-2 1 8 (editia originală, Bucureşti, 1 996); V. Roncea, Gh. Buzatu, eds., Docu mente
din arhiva Corneliu Zelea Codreanu, voi. I-XXVI, Iaşi, 20 1 2; Gh. Buzatu, R.-0. Vlad,
eds., Evenimentele din ianuarie 1 94 1 în arhivele germane şi româ ne, 1-11, B ucureşti,
1 998- 1 999; 1. Scurtu, coord. , Totalitarismul de dreapta în România, Origini,
Agresiunea comtmismului în România interbelică şi reacţia dreptei naţional-creştine 233

manifestări, evoluţie. 1 9 1 9- 1 927, Bucureşti, 1 996. Din aceeaşi serie: Ideologie şi


formaţiuni de dreapta în România, voi. I I-VII, Bucureşti, 2000-2009; K. Treptow,
Gh. Buzatu, " Procesul " lui Corneliu Zelea Codreanu (Mai, 1 938), Iaşi, 1 994 ; Stela
Cheptea, ed., Horia Sima în faţa istoriei. Studii şi documente, Iaşi, 1 999; Dana
Beldiman, Armata şi Mişca rea Legionară ( 1 927-1 947), Bucureşti, 2002 ; C. Sandache,
Istorie şi biografie. Cazul Corneliu Zelea Codreanu, Bucureşti, 2005; M. Chioveanu,
Feţele fascismului: politică, ideologie şi scrisul românesc în secolul XX, Bucureşti,
2005; R. Codrescu, Spiritul Dreptei. Î ntre tradiţie şi actualitate, Bucureşti, 1 997;
idem, Î n căutarea Legi unii pierdute, Bucureşti, 200 1 ; S. Lavric, Noica şi Mişcarea
Legionară, Bucureşti, 2007; D. Zamfirescu, Legiunea Arhanghelul Mihail de la mit
la realitate, Bucureşti, 1 997; A.G. Lepădatu, Mişcarea legionară: mit şi realitate,
Chişinău, 2005; P.D. Bordeiu, Mişca rea Legionară în Dobrogea între 1 933-1 941.
Constanţa, 2003 ; idem, Mişca rea Legionară în Dobrogea anilor 1 932-1 940 în
docu men te, Constanta, 20 1 2 ; T. Tănase, Feţele monedei. Mişcarea legionară între
1941-1 948. Bucureşti, 201 0; D. Deaconu, Realitatea unui mit: Corneliu Codreanu.
Iaşi-Piatra Neamţ, 2009; R.F. Bruja, Extrema dreaptă în Bucovina, Târgovişte, 20 1 2;
C. Ciucanu, Dreapta românească interbelică. Politică şi ideologie, ed.cit.; idem,
Mişca rea Legionară în Basarabia, în "Europa XXI" , voi. XIII-X IX/2004-2005,
Românii intre ruşi şi sovietici, l aşi, p. 1 1 1 - 1 73 ; C. Ze1ea Codreanu, Scrieri.
Documente. Î nsemnări, ediţie îngrij ită şi Argu ment de C. Ciucanu, Iaşi, 20 1 2. Între
istorici i străini care s-au ocupat de problematica Mişcării Legionare şi de personalitatea
lui C. Zelea Codreanu amintim pe: L. Barachi Tua, La Guardia d i Ferro, Firenze,
1 93 8 (ediţia în română, Garda de Fier, Bucureşti, 1 940, ambele ediţii au apărut cu o
prefaţă semnată de M. Manoilescu); P. Guirad, Codreanu et La Garde de Fer, Paris,
1 940; ed. a I I-a, Mtinchen l 966; ed. a III-a Bucureşti, 1 998. K. Charle, Die Eiserne Garde,
Berlin-Wien, 1 939; A Panini-Finotti, La Guardia di Ferro, Firenze, 1 938; E. Saleo,
M ussolini e Cod reanu, Palermo, 1 942; Jerome et Jean Tharaud, L'envoye de
1 ' Archange, Paris, 1 939; A. Panini-Finotti, Da Codreanu a Antonescu. Romania d i
ieri e d i oggi, Verona, 1 94 1 ; T . Esco1ar, J . Nieto, Vida y doctrina de C.Z. Codreanu,
Madrid, 1 94 ; E. Nolte, Three Faces of Fascism. Action Fran�aise. Italian Fascism.
National Socialism, New York, 1 979; 1. Evola, Naţiona lism şi asceză. Reflecţii
asupra fenomenului legionar, Alba Iulia-Paris, 1 998; M. Ambri, 1 falsi fascis mi,
Ungheria, Jugoslavia, Roma nia, 1 9 1 9-1 945, Roma, 1 980, p. 1 2- 1 4 şi urm; A Heinen,
Legiunea "Arhanghelul Mihaii " .Mişcare socială şi organizaţie politică. O
contribuţie la problema fascismului internaţional, traducere din germană de Cornelia
şi Delia Eşianu, Bucureşti, 1 999. Ediţia originală, A Heinen, Die Legion " E rzengel
Michael " in Rumiinien. Soziale Bewegung und politische Organ isation. Ein Beitrag
zu m Problem des internationalen Faschis mus, MUnchen, 1 986; S.G. Payne, A
History of Fascism, 1 9 1 4-1 945, London, 1 996, p. 280 şi urm; N.M. Nagy-Talavera,
The G reen Sh irts and the Others. A History of Fascism in Hungary and Romania,
Stanford, 1 970, p. 294 şi urm . (lucrarea a fost tradusă şi în româneşte la Bucureşti,
1 996, vezi nota 6); F. Veiga, Istoria Gărzii de Fier. 1 9 1 9- 1 94 1 . Mistica
ultranaţionalismului, Bucureşti, 1 993, (ed. originală La m istica ultranacionalismo.
Historia de la Guard ia de H ierro. Rumania. 1 9 1 9- 1 94 1 , Barcelona, 1 989); R. Griffin,
234 Corneliu C iucanu

reliefa câteva aspecte care au contribuit la dezvoltarea curentului


naţional-creştin şi a Mişcării Legionare. Din perspectiva apogeului atins
de Mişcarea Legionară la sfârşitul anului 1 937, considerăm că
deficienţele regimului democraţiei parlamentare interbelice şi conflictul
dintre generaţii - care a indus inevitabil în dezbaterea publică tema noii
elite menite să înlocuiască vechea clasă politică,- au legitimat şi,
totodată, au potenţat curentul naţionalist şi discursul anti-sistem al dreptei
radicale 1 3 care, după zece ani de activitate, la alegerile parlamentare din
20-22 decembrie 1 93 7 şi-a adjudecat 1 6% din voturi, devenind a treia
forţă politică a ţării.

1. Comunismul - factor de destabilizare a statului naţional-unitar


Reintregirea tuturor provinciilor româneşti în cadrul statului
naţional-unitar prin hotărârile de unire de la Chişinău, Cernăuţi, Alba
Iulia şi adoptarea celor două reforme (agrară şi electorală) au generat noi
realităţi de ordin teritorial, demografic şi economic 14 . Totodată,

The Nature of Fascism. London, Pinter, 1 99 1 , passim; C. Mutti, Penele Arhanghelului.


Intelectualii români şi Garda de Fier (Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran,
Constantin Noica, Vasile Lovinescu), prefaţă Ph. Baillet, traducere FI. Dumitrescu, ediţie
îngrij ită şi postfaţă de R. Codrescu, Bucureşti, 1 997; C. Mutti, M ircea Eliade,
Legiunea şi noua inchiziţie, ediţie R. Codrescu, Bucureşti, 200 1 ; M. Rallo, România
în perioada revoluţiilor naţionale d in Europa ( 1 9 1 9-1 945), Bucureşti, 1 99 3 ; E.
Weber, Varieties of Fascism. Doctrines of Revolution in the Twentieh Century.
Princeton, Toronto, New York, London, 1 964; H. Rogger, E. Weber, Dreapta
europeană. Profil istoric, (trad. 1. Mercea), Bucureşti, 1 99 5 ; R. Steigman Gall, The
Holy Reich. Nazi Conceptions of Christian ity, 1 9 1 9- 1 945, Cambridge, 2003, p. 3 şi
urm; M. Mann, op.cit., p. 266 şi urm; O. Jens Schm itt, Sfântă tinereţe legionară.
Cântecul ca mij loc şi esenţă a mobilizării politice de extremă d reaptă în România,
în Archiva Moldoviae, III, laşi, 20 1 1 , p. 1 39- 1 62 .
1 3 1. Scurtu, G h . Buzatu, op.cit., p. 29-32.

14 Enciclopedia României, voi. 1, Statul (capitolul I l , Populaţia României), editori D. Gusti,


C. Orghidan, M. Vulcănescu, D. Botta, Bucureşti, 1 938, p. 1 33 şi urm. ; N. Iorga, Istoria
românilor, voi. X, Bucureşti, 1 93 9, p. 448 şi urm.; D. Drăghicescu, Evoluţia ideilor
liberale, Bucureşti. 1 92 1 , p. 3; S. Mehedinţi, G. Vâlsan, România. Bucureşti. 1 929, p. 5-8,
2 1 -40, 208-2 1 1 , 304 ; R. Seişanu, Principiul naţionalităţilor. Principiile, evoluţia şi
elementele naţionalităţii. ediţie C. Schifirneţ, Bucureşti, 1 996, passim; idem, România.
Atlas istoric, geopolitic, etnografic şi economic, Bucureşti, 1 936, p. 1 57, 1 84; 1. Simionescu,
Ţara noastră. Natură. Oameni. Muncă. Bucureşti, 1 938; Istoria Românilor, voi. VIII, p. 3 1
şi urm.; 1 . Scurtu, Gh. Buzatu, op.cit.. p. 1 7 şi urm . ; 1. Agrigoroaiei, România in terbelică,
voi. I, Iaşi, 200 1 , p. 37 şi urm. (capitolul Noul cadru naţional. Pămîntul românesc şi
locuitorii lui); idem, România interbelică. Unificare şi evoluţie economică, Iaşi,
AgresiLmea comLmismului în România interbelică şi reacţia dreptei naţional-creştine 235

reformele au produs modificări semnificative în dinamica jocului politic,


prin accesul în viaţa publică a unor categorii sociale ignorate până
atunci 1 5 . Războiul de Intregire, Unirea şi reformele şi-au pus fundamental
amprenta asupra mentalului colectiv 16, configurând o atmosferă pozitivă
şi declanşând un real optimism, vizibil la nivelul tuturor sectoarelor de
activitate ale societăţii româneşti 1 7. Remarca lui Lucian Blaga că " se
puneau temeliile unui alt timp" 1 8 dezvăluia, pe lângă entuziasmul
începuturilor unui nou ev aflat sub semnul împlinirii idealului naţional,
ritmul alert al reevaluării şi redefinirii noului proiect de ţară, preocupare
asumată de elita intelectuală şi politică românească. Asociatia pentru
studiul şi reformă socială, fondată la 1 9 1 8 în timpul refugiului de la Iaşi
de Dimitrie Gusti, Vasile Pârvan şi Virgil Madgearu, transformată la
1 92 1 în Institutul Social Român, dovedea seriozitatea şi amploarea
dezbaterilor privind noua fizionomie a României Mari 19• Totodată,
trebuie subliniat interesul altor categorii socio-profesionale şi, în general,
al opiniei publice pentru noul profil şi pentru obiectivele maj ore ale
societăţii româneşti. Reveniţi la vatră, cei care au dus greul războiului şi cu
precădere generaţia tânără au căutat formule originale politico-ideologice şi
spirituale care să consolideze statul naţional, să cultive şi să capaciteze
opinia publică pentru a răspunde noilor provocări geopolitice şi
ideologice sesizabile în relaţiile internaţionale, dar mai cu seamă, pentru

20 1 5, p. 45 şi urm . ; 1. Agrigoroaiei, D.D. Rusu, Istoria românilor. Epoca


contemporană, Chişinău-Galaţi, 1 992, p. 1 4 - 1 6 ; V. Axenciuc, Evoluţia econom ică a
Român iei. Cercetări statistico-istorice 1 859- 1 940, voi. II, Agricultura, Bucureşti,
1 996, p. 1 76 şi urm.; 1. Ci upercă, Opoziţie şi putere în România anilor 1 922-1 928,
laşi, 20 1 0, p. 3 1 -33; K. Hitchins, op.cit., p. 320 şi urm.
1 5 Vezi capitolul M ersul reformelor agrară şi electorală, în 1 . Agrigoroaiei, op.cit..
p. 77- 1 23 .
16
1 . Scurtu, G h . Buzatu, op.cit., p. 1 7 şi urm. Istoricul Ioan Scurtu precizează că
" mentalul colectiv al românilor a fost influenţat de trei factori esenţiali: un irea, războiul
şi reformele, care au impus o trăire intensă, o largă participare a populaţiei" .
1 7 1. Agrigoroaiei, Româ nia interbelică, voi. 1, p. 56-76.
1 8 L. B laga, Hronicul şi cântecul vârstelor. Poeme. Proză, Chişinău, 1 993, p. 2 5 5 .
1 9 D . Gusti, Pagini alese, texte şi note d e Ov. Bădina şi O. Neamţu, Bucureşti, 1 965, p. 3 3 ;
1 . Agrigoroaiei, România intrebelică. Un ificare ş i evoluţie econom ică, p. 64 şi urm . ;
idem, Marea Unire - obiectiv fundamental împlinit şi începutul unei n o i perioada
istorice, în Gh. Platon V. Russu, Gh. Iacob, V. Cristian, 1. Agrigoroaiei, Cum s-a
înfăptuit România modernă. O perspectivă asupra strategiei dezvoltării, Iaşi, 1 993,
p. 3 1 1 -3 1 2.; 1 . Agrigoroaiei (coord.), România interbelică în paradigmă europeană,
Iaşi, 2005, p. 1 08 şi urm.
236 Corneliu C iucanu

a contracara o serie de pericole ce se manifestau pe plan intern şi care


ameninţau dăinuirea României Mari20 .
Rusia Sovietică reprezenta un perpetuu factor de instabilitate,
promovând o politică agresivă pe plan intern, pentru lichidarea
" "
" duşmanului de clasă şi a "contrarevoluţiei alb-gardiste , dar şi pe plan
extern împotriva ţărilor vecine2 1 • "Exportul de revoluţie" instrumentat şi
subvenţionat de Comintern - după cum au dovedit-o pe deplin
instaurarea regimului Bela Kun, grevele, agitaţiile, tentativele de
"
"preluare a puterii de către proletariat - releva vulnerabilitatea ţărilor
din zona Europei centrale şi de sud-est. Raporturile României cu Rusia
sovietică erau practic inexistente ca urmare a sechestrării abuzive a
tezaurului românesc depozitat temporar la Moscova în timpul războiului
şi a nerecunoaşterii de către oficialităţile sovietice a unirii Basarabiei cu
Ţara, prin actul legitim de la 27 martie 1 9 1 822. Aceste două litigii nu şi­
au găsit rezolvare pe tot parcursul perioadei interbelice, dar nici mai
târziu, cu tot efortul factorilor de decizie de la Bucureşti şi ai diplomaţiei
române. Operaţiunile subversive organizate de agenţii Moscovei pe
teritoriul românesc, au reînviat ruso-fobia tradiţională, completată
contextual cu anticomunismul. Teama de dezordine, bolşevism şi

20 Ideologie şi structuri comuniste în România 1 9 1 7- 1 9 1 8, Studiu introd uctiv de


F. Tănăsescu, Bucureşti, 1 995, p. 95-1 09; M.C. Stănescu, op.cit., passim; O. Goga,
Mustul care fierbe, ediţie T. Vârgolici, Bucureşti, 1 992, p. 38 şi urm.
2 1 Armata Roşie sub comanda generalului Tuhacevski a atacat Polonia în ianuarie 1 9 1 9,
iar în timpul Congresului de constituire a Internaţionalei a m-a, trupele bolşevice se
aflau în pl ină ofensivă. Armata poloneză a suferit iniţial câteva înfrângeri dar condusă
de mareşalul Pilsudski, fost general ţarist, şi-a luat în curând revanşa. În alianţă cu
hatmanul cazac Petliura, unul din liderii autonomiştilor ucraineni, în 2 mai 1 920, armata
poloneză intră în Kiev, iar la 1 4 august 1 920, mareşalul Pi lsudski a înfrânt Armata
Roşie în faţa Varşoviei.
22 La solicitarea expresă a Sfatului Ţării din Basarabia şi a unor oficialităţi civile şi
militare străine îngrijorare de instabilitatea şi abuzurile bolşevicilor în Basarabia, trupele
române conduse de generalul Ernest Broşteanu au intrat în Basarabia pentru a restabili
ordinea (AI.V. Boldur, lmperialismul sovietic şi România, Bucureşti, 2000, p. 1 00 şi
urm.). Consiliul Comisarilor Poporului din Petrograd a anunţat la radio decizia încetării
"relaţiilor diplomatice cu România" . Guvernul bolşevic reţinea samavolnic tezaurul nostru
aflat la Moscova, declarându-1 "intangibil pentru oligarhia română" (Unirea Basarabiei şi
a Bucovinei cu România,1917-1918. Documente, antologie de 1. Calafeteanu şi Yiorica
Pompilia Moisuc, Chişinău, 1 995; 1. Ciupercă, România în faţa recunoaşterii unităţii
naţionale. Repere, Iaşi, 1 996, p. 3 5-36; 1. Constantin, România, Ma rile Puteri şi
problema Basa rabiei, Bucureşti, 1 996, p. 1 9-3 6).
Agresillllea comtmismului în România interbelică şi reacţia dreptei naţional-creştine 237

iredentism a indus abrupt percepţia - verificată într-o anumită măsură -


că, prin adoptarea ideologiei comuniste, elemente din cadrul minorităţilor
naţionale sunt insensibile, chiar ostile, faţă de aspiraţiile generale
româneşti. Faptul că liderii reprezentativi ai puterii sovietice (Lenin,
Troţki, Zinoviev, Kamenev, Radek, Dzjerj inski, Jdanov, Kaganovici,
Kossior, Jagoda, Beria) coordonau acţiunile clandestine şi teroriste ale
Internaţionalei a III-a, exemplul tulburărilor, grevelor şi insurecţiilor
proletare iniţiate de Rosa Luxemburg, Karl Liebnecht, Paul Levi, Max
Hoelz la Berlin, de Bella Kun la Budapesta, Eugen Levin la MUnchen au
întărit sentimentul de neîncredere al societăţii româneşti faţă de acţiunile
"
"progresiste ale liderilor socialişti şi comunişti, în mare parte
minoritari23. Totodată, românii nu puteau uita clipele de groază trăite în
aprilie-mai 1 9 1 7, când în Iaşi avuseseră loc manifestaţii şi dezordini ale
soldaţilor ruşi bolşevizaţi, când, eliberat din închisoare, Cristian Racovski
ameninţa cu declanşarea revoluţiei, cu arestarea regelui, a guvernului şi
desfiinţarea parlamentului 24• Rapoartele Siguranţei Generale indicau strânse
contacte între socialiştii români (Max Wexler, dr. Ghelerter, dr. Rodion­
Abraham Steurman, Isidor Florian, Alfred Hefter) şi soldaţii ruşi
bolşevizaţi. Ideea de conspiraţie prinde contur după fuga lui Christian
Racovski şi Mihail Gheorghiu-Bujor la Odessa, unde au constituit
structuri bolşevice ale căror acţiuni se corelau perfect cu demersurile
antiromâneşti ale Moscovei 25. În acel context, autorităţile române au
anihilat chiar un complot al bolşevicului Simion Roşal, care intenţiona să

23 Despre originea etnică a l iderilor de Ia Kremlin şi ai Comintemului, vezi B. Lazitch,


M. Drackovici, Len in and the Comintern, Stanford, 1 972; L. Tokes, Bela Kun and
Hungarian Soviet Republic, New York, 1 967; J . de Launay, Istoria secretă a
Cominternului 1 9 1 9- 1 943. Eşecul unei spera nţe, Bucureşti, 1 993, p. 22 ş i urm . ;
M . C . Stănescu, M oscova, Cominternul, Filiera Comun istă Balcanică şi România
( 1 9 1 9- 1 944), passim.
24 N. Iorga, O viaţă de om aşa cum a fost, Chişinău, 1 99 1 , p. 27 1 -272; I.G. Duca, Amintiri
politice, MUnchen, 1 98 1 . p. 1 83 ; N. Crainic, Zile albe - zile negre. Memorii, (I), ediţie
N. Lemnaru, Bucureşti, 1 99 1 , p. 1 44- 1 45; C. Argetoianu, Pentru cei de mâine. Amintiri
din vremea celor de ieri, voi. 2, Bucureşti, 1 993, p. 1 4 1 - 1 42, 1 9 1 - 1 92, 20 1 -204; Ideologie
şi structuri comuniste în România 1 9 1 7-1918, voi. 1, p. 22 1 -226.
25 Ideologie şi structuri com uniste în România, vol l , p. 9 1 - 1 09, 2 1 7-226, 254-259,
293-297, 3 5 7-358, 404-497, 428-430, 445 ; FI. Şandru, Cominternul şi comuniştii
români. O sinteză a Prefecturii Poliţiei Capitalei, 1 94 1 , (partea a I II-a), în A rhivele
Totalitarismului, anul X IX, nr.70-7 1 , 1 2/20 1 1 , p. 1 67- 1 69.
238 Corneliu Ciucanu

asasineze familia regală română26, iar la insistenţele generalului


Şcerbaceev şi ale generalului Berthelot, după şedinţa memorabilă a
guvernului 1 . 1 . C Brătianu din noaptea de 8-9/2 1 -22 decembrie 1 9 1 7,
armata română a început dezarmarea trupelor ruseşti, neutralizarea
focarelor bolşevice şi evacuarea acestora peste Prut27. Agresiunea
comunismului în România a continuat cu aceeaşi intensitate şi în anul
1 9 1 9 cînd, odată cu instalarea regimului Bela Kun, a existat un plan de
joncţiune între armatele ungare şi cele ruseşti şi un proiect militar comun
contra statului român28. După sfârşitul războiului, în decembrie 1 920,
opinia publică românească a fost cutremurată de atentatul de la Senat,
organizat de teroristul-comunist Max Goldstein29, pentru ca în anii
următori autorităţile să înregistreze tot mai multe diversiuni antiromâneşti
organizate de Moscova şi Comintem, care au întărit sentimentul că elemente
din cadrul unor minorităţi erau ne-loiale statului român.

2. Cominternul şi Partidul Comunist din România : adoptarea


tezei " autodeterminării până la despărţirea de stat" .

În decembrie 1 923, Federaţia Comunistă Balcanică a adoptat o


rezoluţie care impunea Partidului Comunist din România să-şi asume
programatic teza luptei pentru autodeterminare până la despărţirea de
statul român a Basarabiei, Transilvaniei şi Dobrogei. O astfel de iniţiativă ce
susţinea expres destrămarea statului român, plasa P.C.d.R pe poziţii clar
antinaţionale30. La scurt timp după eşuarea Conferinţei româna-sovietice de
la Viena, P.C.d.R a lansat lozinca autodeterminării Basarabiei şi

26
FI. Şandn1, op.cit., p. 1 85 ; C. Argetoianu, op.cit., voi. IV, partea a V-a, p. 64. În noiembrie
1 9 1 7, Lenin a trimis un comando format din 80 de persoane şi condus de Simion Grigorievici
Roşal (scris şi Roschal sau Rochal), fosnll comandant al fortăreţei Kronstad, cu misiunea de a
asasina pe regele Ferdinand şi pe generalul Şcerbaceev, comandann1l trupelor ruseşti de pe
fronn1l românesc. Planul bolşevic urmărea instaurarea unei republici sovietice la laşi. Siguranta
română a arestat pe complotişti, iar Roşal şi alti cinci bolşevici au fost executaţi.
27 I .G. Duca, op.cit., p. 36-4 3 .
28
F. Conte, Christian Racowski ( 1 873-1 94 1 ), voi. I, Paris, 1 975, p. 240 şi urm.
29 Arhivele Totalitarismului, an Il, nr. 1 -2/ 1 994, p. 1 1 5- 1 28; Ideologie şi structuri comuniste
în România, voi. I I I , 1 ianuarie 1 920-3 februarie 1 92 1 , Bucureşti, 200 1 , p. 294-298;
D . Şandru, Ordonanta definitivă a procesului comuniştilor din 1 922: un document
incriminatoriu, în Gh. Buzatu, Stela Cheptea, Marusia Cîrstea, Istorie şi societate,
Bucureşti, 2006, p. 257; FI. Şandru, op.cit., p. 1 7 1 .
30 1 . Scurtu, Gh. Buzatu, op.cit., p. 1 34 .
Agresilmea comlmismului în România interbelică şi reacţia dreptei national-creştine 239

susţinerea unui plebiscit în provincia dintre Prut şi Nistru, iar în urma


Congresului P.C.d.R din august 1 924, liderii comunişti în frunte cu Elek
Kăblăs au confirmat teza autodeterminării până la despărţirea de statul
român, îmbrăţişând fără rezerve directivele Cominternului şi auto­
excuzându-se - în consecinţă - din cadrul legal al vieţii politice
româneşti 3 1 . Tot în 29 iulie 1 924, Politbiroul Partidului bolşevic rus a
decis înfiinţarea Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti în cadrul
Republicii Sovietice Socialiste Ucraina, care reprezenta, în fapt, constituirea
"
"iredentei sovietice pentru recuperarea Basarabiei 32. Pentru destabilizarea
şi reocuparea Basarabiei, Rusia sovietică şi Comintemul au întreprins o serie
de acţiuni subversiv-propagandistice şi politico-diplomatice, iar răzmeriţa
de la Tatar-Bunar a făcut parte din planul sovietic de recucerire militară a
proviciei româneşti dintre Prut şi Nistru, după cum o dovedeşte circulara
secretă a Cominternului, semnată de Radek33. Eşecul " revoluţiei de la
Tatar Bunar'' a determinat Moscova să pună în practică, la 1 2 octombrie
1 924, decizia înfiinţarii Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti în.
cadrul Ucrainei, re-afirmând, pe această cale intenţia fermă de a anexa
Basarabia34. Concomitent cu organizarea acestei entităţi administrative
artificiale s-a confecţiona o adevărată monstrozitate lingvistică prin
desconsiderarea oricăror reguli gramaticale de sintaxă şi morfologie: teza
"moldovenismului''. "Dospită" în cabinetele bolşevice de la Odesa,
Harcov şi Balta de cabinetele bolşevice de la Odessa, Balta şi Harkov,
această "teorie " , pretins ştiinţifică dar, în realitate, de clară extracţie
cominternistă, ideologizantă şi cu un scop politic bine definit, trebuie
decriptată şi analizată în cadrul general al relaţiilor dintre România şi
Rusia Sovietică privind problema Basarabiei (nerecunoaşterea
apartenenţei la Regatul României a teritoriului dintre Prut şi Nistru şi
implicit a Hotărârii de Unire a Sfatului Ţării de la 27 martie 1 9 1 8)35.

31 Ibidem; Gh. Cojocaru, Com internu l ş i originile " moldovenismului " , Chişinău,
2009, p. 1 3-83 .
3 2 1. Constantin, op.cit., p. 29-30.
33 I bidem, p. 30; Gh. Tătărescu, Basarabia şi Moscova. Discurs pronuntat în
Camera Deputatilor la 9 decem brie 1 925, Bucureşti, 1 926. În circulara-telegrafică
iscălită de l iderul bolşevic, Karl Bernardovici Radek se consemna că "problema
Basarabiei va fi rezolvată, în curând, prin arme" (V.FI. Dobrinescu, Bătălia
diplomatică pentru Basarabia. laşi, 1 99 1 , p. 96).
34 1 . Scurtu, Gh. Buzatu, op.cit., p. 1 57; Gh. Cojocaru, op.cit., p. 1 8- 1 20, 22-29.
35 Istoria Românilor, voi. V I I I , România Î ntregită ( 1 9 1 8- 1 940), p. 240-24 1 ; 1 . Scurtu,
Gh. Buzatu, op.cit.. p. 1 54- 1 55 ; L Constantin, op.cit., p. 28-30; Gh. Cojocaru, op.cit., p. 1 3- 1 4.
240 Corneliu C iucanu

Teoria " moldovenismului " şi conceptul de " naţiune moldovenească" au


fost emise de A.l. Grinştein, 1 . 1 . Badeev, Gr.l. Starîi şi N. Skrîpnik,
membri ai Biroului Politic al C.C. al Partidului Comunist Ucrainean şi au
fost asumate programatic de conducerea Partdidului Comunist din
România după impunerea lui V. Holostenko în fruntea bolşevicilor
români36. Prin ridicarea " moldovenismului " la rangul de "teorie" oficială,
politică şi ideologică în republica sovietică moldovenescă din stânga
Nistrului începea o nouă eră a falsificării istorice, o nouă etapă nocivă şi
traumatizantă cu efecte pe termen lung, sesizabile şi în ziua de astăzi37.
Practic, .,moldovenismul" a fost şi a rămas un construct etno-cultural,
ideologic şi propagandistic ce poate fi definit şi încadrat fenomenului
totalitar comunist şi care a avut, încă de la începuturi, un scop politic
diversionist38. A fost conceput şi programat ca atare, a operat pe terenul
culturalizării proletare, demonstrând un impact devastator asupra profilului
identitar românesc de pe ambele maluri ale Nistrului .
Prin urmare, ascensiunea agresivă a comunismului dizolvant în
primii ani de după Unire şi identificarea unor minoritari ca agenţi
camuflaţi ai disoluţiei statului naţional-unitar au constituit un permanent
motiv de tensiune, generând contramăsuri din partea statului român
(ordonanţele militare din aprilie-iulie 1 924 şi, mai cu seamă, legea pentru
reprimarea unor infraţiuni contra liniştii publice sau " legea Mârzescu "
din decembrie 1 924 ), dar şi reacţia vehementă a dreptei naţionaliste.

3. Ofensiva stângii în mediul studenţesc: bolşevismul


internaţionalist şi ateu versus dreapta naţionalist-creştine.

În primii ani după Unire, în mediul universitar se înregistrează o


adevărată ofensivă a ideologiilor de stânga. Universităţile din Iaşi şi
Bucureşti aveau să se confrunte cu un un număr record de studenţi

36 Gh. Cojocaru, op.cit., p. 1 4-83 .


37 Ne referim la abordările şi declaraţiile "moldoveniste" ale unor lideri politici din
Republica Moldova şi mai cu seamă la lucrările pretins ştiinţifice apărute la Chişinău,
care reprezintă, în realitate, simple materiale de propagandă ale regimului Voronin şi ale
nostalgicilor comunişti, bântuiţi încă de "pericolul unirii şi românizării " : V. Stati,
Istoria Moldovei, Chişinău, 2002; idem, Dicţionar moldovenesc-românesc, Chişinău,
2003; V. Stepaniuc, Statalitatea poporului moldovenesc, Chişinău, 2003 .
38 C. Asăvoaie, V. Ciobanu, I m postură şi interes politic în " Istoria Moldovei". Iaşi,
2007, passim.
Agresiunea comunismului în România interbelică şi reacţia dreptei naţional-creştine 24 1

proveniţi din provinciile alipite în anul 1 9 1 8 . La cea mai veche


universitate românească, la Iaşi, numărul studenţilor a crescut, ajungând
de la 3 3 5 în anul 1 9 1 439, la peste 3 .000 în anul universitar 1 9 1 8- 1 9 1 94 0 .
La Universitatea bucureşteană, în decursul a două decenii, numărul de
studenţi au crescut cu peste 600% 4 1 . Pătrunderea în universităţi a mai
multor studenţi ce aparţineau minorităţilor naţionale, în special celei
evreieşti, dar mai ales faptul că în diferite situaţii aceştia manifestau pe
faţă simpatiile comuniste, au declanşat reacţii din partea studenţilor
români . Student la Facultatea de Drept a Universităţii ieşene, Codreanu a
aderat la Garda Conştiinţei Naţionale, organizaţie anticomunistă condusă
de muncitorul Constantin Pancu. De altfel, primele manifestări ale lui
Corneliu Z. Codreanu, încă de la 1 9 1 9, au fost ferm anticomuniste42.
Codreanu şi grupul său de studenţi naţionalişti au avut de înfruntat
adversitatea studenţilor de stânga grupaţi în Societatea Studenţilor Evrei
şi în Cercul Studenţilor Basarabeni, care monopolizaseră conducerea
Centrului Studenţesc Iaşi, organismul reprezentativ al studenţilor ieşeni.
Studenţii români s-au plasat instinctiv la dreapta, îmbrăţişând ideile
naţionaliste sub influenţa unor profesori universitari (A.C. Cuza,
Corneliu Şumuleanu, Ion Găvănescu), foşti membri ai Partidului
Naţionalist Democrat, fondat în 1 9 1 O de istoricul Nicolae Iorga. Studenţii
naţionalişti au activat în cadrul Asociaţiei Studenţilor în Drept şi a
Societăţii " Ştefan Vodă" , organizaţie întemeiată la iniţiativa lui Corneliu
Codreanu. Încercând să anihileze influenţa bolşevică din rândurile
studenţilor basarabeni, Codreanu a sprij init grupul naţionalist, în frunte
cu Harea, Longhinescu şi Vataman care, însă, au pierdut alegerile pentru
preşedinţia Cercului Studenţilor Basarabeni. Condusă de Timotei Marin,
Th. V ăscăuţeanu, d-ra Cernăuţeanu, fraţii Derevici, d-ra Matievici şi

39 Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale l aşi (în continuare SJANI), fond


Universitatea " AI. I. Cuza " laşi - Rectorat, dosar. 1 003/ 1 922, f. 428.
4 0 I bidem, dosar. 893/ 1 9 1 8, f. 85.
4 1 A. Heinen, op.cit., p. 1 1 O.
42 C.Z. Codreanu, Pentru legionari, voi. 1 , Sibiu, 1 936, p. 9- 1 3 . Ne referim la episodul
întâlnirii din pădurea Dobrina, de lângă Huşi, în primăvara anului 1 9 1 9, în contextul
declanşării revoluţiei bolşevice de către Bella Kun şi a înaintări i Armatei Roşii, conduse
Tuhacevski, până la porţile Varşoviei. Deşi poate părea o copilărie, planul de rezistenţă
cu arma în mână împotriva bolşevismului rusesc indică neîndoielnic faptul că
bolşevismul internaţionalist şi ateu, privit prin och i i unor copii de 1 6, 1 7, sau 1 8 ani, era
receptat ca principal pericol la adresa Naţiunii şi Bisericii creştine.
242 Corneliu C iucanu

Ceaico-Ceaicovski43, asociaţia basarabenilor era considerată "socialistă şi


apoi afiliată deschis la Internaţionala a III-a de la Moscova" şi cea care "a
provocat prima ciocnire serioasă cu elementele studenţimii naţionaliste
române, reorganizată de Corneliu Codreanu" 44. Pe lângă simpatiile
comuniste afişate provocator, în diverse ocazii, liderii Cercului
Studenţilor Basarabeni susţineau "drepturile " Rusiei asupra Basarabiei.
La 27 martie 1 920, în sala de mese a cantinei de la Facultatea de
Medicină, studentul evreu Ipolit Derevici a afinnat ironic că "poate să se
sărbătorească unirea 1 00 de ani, că Basarabia va fi tot a Rusiei"45. În fapt,
fiind ziua unirii Basarabiei cu România, studenţii purtau cocarde tricolore la
butonieră. Decizia studentului Derevici de a-şi ataşa ostentativ la butonieră o
cocardă roşie, simbolul revoluţiei bolşevice, şi de a susţine punctul de
vedere sovietic în problema Basarabiei a stâmit imediat replici vehemente în
rândul colegilor, incidentul degenerând într-o încăierare generală46.
Totodată, teoriile conspiraţioniste şi alarmiste privind "pericolul evreiesc",
promovate în mediile culturale româneşti (AC. Cuza, N.C. Paulescu etc),
erau, iată, confirmate de astfel de atitudini ne-loiale şi ostile care irirau
sensibilităţile românilor legate de idealul naţional, stârnind incidente
regretabile. Totodată, au declanşat inerent reacţii şi re-poziţionări ale
celor care priveau până atunci cu indiferenţă teza bolşevismul sprij init
necondiţionat de evrei, teorie, de altfel, exagerată şi supralicitată în
epocă.
În prima decadă interbelică Iaşul universitar a reprezentat un mediu
propice pentru agitaţiile comuniste. În aprilie 1 926 au fost arestaţi patru
studenţi comunişti care au spionat (cu mulţi ani înainte, conform
dosarului de urmărire informativă) în favoarea Rusiei Sovietice. Aceştia
dezvoltaseră agenturi de spionaj la Bucureşti şi Turnu Severin şi
trimiteau rapoarte informative la un Birou de centralizare a informaţiilor
din Praga. Tot în această perioadă, în Basarabia, se organizase o reţea de

43Lista cu numele liderilor Cercului Studenţilor Basarabeni, consemnată de documentul


amintit a fost completată conform procesului verbal nr. 5 1 a şedinţei Senatului
Universităţii din Iaşi din 1 3 decembrie 1 9 1 9, prin care se validau alegerile Comitetului
Cercului Studenţilor Basarabeni (SJANI, fond Universitatea " Al. 1. Cuza " , Rectorat,
dosar. 8971 1 9 1 9 , f. 492).
44 Arhivele Naţionale ale Republicii Moldova (în continuareANRM .), fond 680, Jnv. l ,
dos. 3457 (Il), f. 672.
45 SJANI, fond Universitatea " AI.I. Cuza " , Rectorat, dosar 297/ 1 920, f. 1 24 .
46 Ibidem.
Agresitmea comtmismului în România interbelică şi reacţia dreptei naţional-creştine 243

curierat, strict supravegheată, de altfel, de către Siguranţă. Autorităţile au


identificat o celulă comunistă condusă de Isac Corvic (evreu refugiat din
Rusia), care era şeful sub-raionului de spionaj Bălţi, iar unii membri ai
reţelei erau studenţi la Iaşi47. De asemenea, pe lângă elementele
bolşevice, activau şi foşti ofiţeri şi combatanţi ai forţelor alb-gardiste,
care luptaseră sub comanda generalilor Vranghel şi Denikin şi care
militau făţiş pentru refacerea ţarismului şi ,,reluarea Basarabiei " 48.
Glisaj ul spre stânga bolşevică a unui segment important al studenţimii de
peste Prut, dar şi al unor studenţi ieşeni minoritari, a fost sesizat şi
supravegheat de organele informative, care au explicat şi prezentat
geneza organizaţiilor studenţeşti de dreapta ca reacţie naţionalistă,
antibolşevică. Concepută în urma agitaţiilor naţionaliste de pe parcursul
anilor 1 93 0 şi 1 93 1 , nota-sinteză a Biroului General de Siguranţă din
Basarabia din 24 noiembrie 1 93 1 realizează un scurt istoric al
începuturilor mişcării naţionaliste la Universitatea ieşeană şi modul în
care a pătruns curentul cuzist şi, mai târziu, Legiunea Arhanghelul Mihail în
Basarabia. Raportul informativ arată că: "mişcarea condusă de Dl. Profesor
A.C. Cuza prinde rădăcini tot mai temeinice în Vechiul Regat şi prin
intrarea în mişcarea a lui Corneliu Codreanu cu o serie întreagă de colegi
de la Universitatea din Iaşi [fapt care] întăreşte simţitor organizaţia şi ea
se transformă în 1 923 în «Liga Apărării Naţional-Creştine». Astfel,
universităţile, dar, în special, facultăţile de Drept şi Medicină au devenit
centre de agitaţie naţionalistă, antibolşevică" 49.
Atitudinea anticomunistă a lui Corneliu Codreanu rămâne
constantă şi după despărţirea politică de profesorul Cuza şi constituirea
Legiunii Arhanghelul Mihail la 24 iunie 1 927. Din această perspectivă,
considerăm semnificativă înfiinţarea, în iunie 1 930, a Gărzii de Fier şi
eforturile de penetrare organizatorică a spaţiului dintre Prut şi Nistru50,
apreciat ca fiind cel mai vulnerabil din cauza vecinătăţii cu Rusia
Sovietică şi a propagandei bolşevice 5 1 , susţinute de agenţi sovietici
camuflaţi, de multe ori, în organisme culturale şi sportive gen Macabi,

47 Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare ANIC), fond Ministerul de


Interne, Directi unea Generală a Poliţiei (în continuare DGP), dosar 711 9 1 9, f. 59.
4 8 I bidem, fila 5 8 .
4 9 I bidem.
5° Corneliu C iucanu, Dreapta româ nească interbelică, p. 1 54 şi urm.

5 1 I bidem, p. 1 1 5 - 1 1 7.
244 Corneliu Ciucanu

He Halutz sau Liga Culturală Evreiască52 . Garda de Fier avea drept


obiectiv principal " combaterea comunismului" 53 şi oferea posibilitatea
afilierii mai multor asociaţii şi structuri anticomuniste. În numărul din
iulie al Pământului Strămoşesc, organul oficial de presă al Legiunii, s-a
publicat Ordinul de marş" în Basarabia. Marşul a fost interzis de guvern
în urma unei campanii de presă extrem de violentă promovată de ziarele
Adevărul, Dimineaţa, Lupta, motiv pentru Codreanu să lanseze " un apel
şi un avertisment" , acuzând vehement presa din Sărindar: "Astăzi ne
indreptam spre Nistru pentru ca să întoarcem Basarabia cu faţa la
Bucureşti. Dar acestor mercenari ai comunismului [ziariştii evrei] nu le
convine aceasta. Basarabia trebuie să rămână pradă bolşevismului şi să
privească către Moscova, pentru ca ei să continue a teroriza cu provincia
dintre Prut şi Nistru, întreaga politică a României" 54.
Teama de bolşevism a determinat o serie de atitudini refractare ale
oamenilor politici de dreapta faţă de iniţiativele diplomaţiei româneşti din anii
'30. Mişcarea Legionară s-a manifestat vehement pe plan intern, denunţând
incoerenta şi neputinţa partidelor politice guvernamentale în a identifica şi
neutraliza comunismul camuflat în diverse asociaţii, cluburi şi organe de
presă, dar a formulat şi o "nouă ipoteză" de politică externă, care reevalua
interesul naţional în cadrul unei alianţe româna-germane. Noile realităţi
europene ale anilor '30, ascensiunea Italiei fasciste şi a Germaniei naţional­
socialiste şi, totodată, conciliatorismului practicat de democraţiile occidentale,
impuneau, de altfel, o nouă abordare oamenilor politici români. Pentru
menţinerea frontierelor României Mari - îndeosebi a graniţei de est,
considerată a fi cea mai vulnerabilă - forţele de dreapta au identificat în Rusia
Sovietică drept inamicul principal al României Mari, iar în Germania un
potenţial aliat capabil să asigure graniţele statului roman în raport cu
agresivitatea Uniunii Sovietice şi pretenţiile teritoriale ale Ungariei hortyste.

52 Idem, Mişcarea Legionară în Basarabia, p. 1 1 1 - 1 73 .


53 Cronologia legiona ră, MUnchen, Colecţia "Omul nou" , 1 992, p. 54.
54 C. Zelea Codreanu, Scrieri. Documente. Î nsemnări, p. 1 93- 1 94 .
MASACRELE DE LA VINNIŢA, 1 937-1939*

Alexandru Barnea

Les massacres de Vinniţa, 1937-1939

Resume: L'auteur presente un moment important, mais peu connu dans


notre historiographie: les massacres de Vinniţa. Comme a Katyn, mais peu
connu, les massacres de Vinniţa effectue de NKVD sovietique a elimine des
milliers des " ennemie du peuple" , le fait decouvert dans le temps de
l'occupation d'Ukraine sur I 'Allemagne nazi.
Mots cles: massacres, Vinniţa, NKVD, "ennemie du peuple"

Aflat în contact direct cu organizatorii conferinţei internaţionale


evocate în nota de mai jos care avea ca obiect masacrele de la Katyn, am
ţinut să comunic un lucru mai puţin cunoscut şi contemporan cu acelea,
anume faptele criminale asemănătoare petrecute la Vinniţa. Umiarea a
fost invitarea subsemnatului la colocviul care a avut loc la Bucureşti, la
6-7 octombrie 2006. Acolo, am prezentat pe scurt datele esenţiale ale
evenimentelor tragice petrecute în preaj ma celui de al doilea război
mondial şi descoperirea lor de către armata germană la începutul anului
1 943, la sesizările populaţiei locale. Pentru acestea, am folosit
informaţiile publicate într-un articol multă vreme ignorat şi apărut chiar
în 1 943, în revista Sfântului Sinod, Biserica Ortodoxă Română, anul
LXI, nr.7-9, iulie-septembrie 1 943, p. 437-448, la rubrica numită
Cronica externă, cu subtitlul Masacrul bolşevic de Ia Winnitza, văzut
de delegaţiile bisericeşti străine. Imediat după acest titlu explicativ,
autorii raportului notau motivaţia celor ce urmau a fi expuse: "După
săpăturile de la Katyn [ datând din aprilie 1 943 şi care stabileau data
execuţiilor de acolo între 3 aprilie şi 9 mai 1 940 n. n. ] , care au
-

• Comunicare prezentată la conferinţa internaţională Masacrele de la Katyn şi rolul lor


în construirea unei memorii democratice, la Institutul Naţional pentru Studiul
Totalitarismului din Bucureşti, 6-7 octombrie 2006. Textul de faţă este o formă
modificată a celui publicat în Arhivele Totalitarismului, anul XV, 54-55, 1 -nr. 2/ 2007,
p. 1 O - 1 4 . Am descoperit articolul citat în text din BOR cănd am început să inventariez o
parte a numeroaselor publicaţii. rămase în casă după decesul tatălui meu, profesorul Ion
Bamea ( 1 9 1 3-2004 - n.a.).
246 Alexandru Barnea

descoperit lumii tristul sfârşit al ofiţerimii polone prizoniere la bolşevici


şi aruncată în mari gropi comune, în păduri, administraţia germană din
teritoriul rusesc a aflat că şi la Vinniţa, în Ucraina vestică, zac alte multe
mii de nevinovaţi, arestaţi şi ucişi de poliţia bolşevică, în iniţiale,
NKVD " (p. 437). Din păcate, BOR nu a publicat, analog situaţiei expuse
aici, raportul prezenţei anterioare a delegaţiei Bisericii la Katyn. Dar,
despre prezenţa românească de acolo există deja informaţii suficiente,
inclusiv prin cele expuse şi apoi publicate în urma colocviului din 2006
de la I .N . S .T.
Date mai importante şi primele indicii
Vinniţa, toponim transcris şi ca mai sus, potrivit grafiei din limba
germană şi cum apare în BOR, se află în Ucraina de vest, la cea 1 60 km
nord de Saraca. A vea, potrivit datelor de atunci, cea 1 00.000 locuitori,
componenţa fiind plurietnică, între minorităţi evreii ocupând un loc
foarte important, după datele greu de verificat de atunci, chiar jumătate
din populaţia oraşului.
Din octombrie 1 937 şi până în 1 939, erau cunoscute, dar, tipic
pentru un stat totalitar, nedeclarate oficial, mii de arestări şi dispariţii
dintre localnici. Încă de la începutul ocupaţiei germane, mulţi locuitori
din Vinniţa i-au comunicat acesteia că numeroşi concetăţeni ai lor au fost
UCIŞI şi îngropaţi de autorităţile sovietice, dar informaţiile nu au fost
imediat verificate. Abia în primăvara anului 1 943 s-au adunat, din
punctul de vedere al autorităţii germane, indicii suficiente şi
convingătoare pentru investigare şi descoperire.
Descoperirile
Aşa cum notează autorii cronicii din BOR, patriarhul Nicodim al
României 1-a recomandat atunci ca delegat al Bisericii Ortodoxe Române
pe mitropolitul Visarion, şeful Misiunii Ortodoxe Române din
Transnistria, care a fost însoţit de trei profesori de la Facultatea de
Teologie din Bucureşti. Aceasta s-a petrecut, ca şi anterior la Katyn, în
urma invitării de către guvernul german, " a unor delegaţii străine de
medici, ziarişti, reprezentanţi ai bisericii şi alţii, din ţările aliate şi neutre,
ca să vadă ce s-a descoperit la Vinniţa şi să cunoască astfel proporţiile şi
caracterul masacrului " (p. 43 7). Dintre bisericile europene au mai fost
reprezentate concomitent atunci Bulgaria, Suedia, Finlanda, Grecia si
Serbia. În aceste condiţii, delegaţia BOR a fost la Vinniţa (via Berlin) ia
1 6- 1 7 iulie 1 943, după ce săpăturile de acolo fuseseră iniţiate la 24 mai
din acelaşi an. Autorii trimit, pentru alte detalii, în afara celor expuse în
Masacrele de la Vinniţa, 1 93 7- 1 93 9 247

raportul din care cităm, la ziarul Curentul din 20, 24, 25 şi 26 iulie 1 943 .
S-au identificat atunci, urmând semnalările localnicilor şi prin
săpăturile efectuate, trei zone de gropi comune:
- Grădina cu pomi din cartierul Dolinki ( 1 ,2 km vest de centrul
oraşului).
- Parcul zis "popular" sau "cultural " din oraş,
- Cimitirul ortodox din marginea oraşului.
Toate acestea se aflau de-a lungul aceleiaşi străzi, numite pe atunci
Pidlissnî şi aflate pe drumul care lega Vinniţa de Litin.
Cele mai multe victime au fost descoperite în susnumita Grădină cu
pomi de cea. un hectar (din descriere se înţelege că era un fel de livadă cu
meri şi peri). Acolo s-au descoperit 38 gropi săpate pe trei laturi (est,
nord, vest) ale grădinii. Cele mai multe gropi conţineau 1 00- 1 3 0 cadavre,
câteva peste 200. Gropile obişnuite erau largi şi lungi de 3-5 metri,
adânci cam de 3 metri. Cadavrele zăceau în straturi, peste care fuseseră
aruncate rufe, haine şi alte obiecte ale celor ucişi. toate fiind apOI
acoperite cu pământ.
Din aceste gropi s-au scos, s-au cercetat medico-legal şi s-au
înmormântat apoi creştineşte, până la 1 6 iulie 1 943 , 1 6 1 O cadavre.
Socotind numărul gropilor din cele trei locuri improvizate în cimitire
clandestine şi numărul cadavrelor găsite în gropile care s-au deschis, zac
la Vinniţa, după cel mai prudent calcul al autorităţilor germane, cel puţin
zece mii de nefericiţi ucişi de bolşevici. Dacă se ţine seama de numărul
celor arestaţi şi dispăruţi la Vinniţa şi în împrejurimi, numărul morţilor
trebuie să fie şi mai mare. Primarul oraşului, un distins profesor
ucrainian, crede că sunt cel puţin cincisprezece mii. În cazul acesta,
morţii de la Vinniţa sunt mai mulţi decât cei de la Katyn" (p. 438).
În aria de gropi comune din aşa numitul Parc "popular cultural " ­
de fapt, denumirea a fost, potrivit clişeului sovietic preluat după război şi
în România, în traducere, "parcul popular sau al poporului, de cultură şi
odihnă" - au fost ridicate peste gropi un fel de Barăci ca de bâlci, pentru
distracţia populaţiei. Peste alte gropi se aruncase şi nivelase nisip, iar
peste altele se plantaseră salcâmi şi pini; la fel s-a procedat în alte locuri
şi în grădina menţionată.
Constatările medicilor legişti
Rezultă din raport că multe din cele ce urmează au fost văzute
direct de reprezentanţii BOR şi de cei aflaţi împreună cu ei, în iulie 1 943 .
Pe scurt, decesul victimelor s-a datorat în marea maj oritate unor
248 Alexandru Bamea

împuşcături de pistol, aplicate în ceafă. Calibru! utilizat a fost de obicei


de 5,6 mm, adică unul mic. În multe cazuri, a fost nevoie de repetarea
împuşcăturii de chiar două-trei ori. S-au constatat urme de tortură. "Toate
"
cadavrele au fost găsite cu mâinile strâns legate la spate cu sfoară (p. 439).
Unii îngropaţi erau încă vii în momentul aruncării în gropi ŞI al
acoperirii. Peste victime s-a s-a aruncat mai întâi ciment sau var.
Cum s-au petrecut evenimentele
Mărturiile numeroase ale ucrainienilor se pot rezuma, potnvtt
raportului din care cităm din nou: "Oameni muncitori şi paşnici erau
arestaţi după miezul nopţii de agenţii poliţiei şi duşi la închisoare. În
Vinniţa erau două: a NKVD şi a oraşului [spaţiul devenind insuficient,
raportul notează ceva mai jos folosirea gropilor unor cariere de piatră;
unele informaţii provin de la martori care au scăpat; se ajungea la
înghesuirea a cea două-trei sute de oameni în încăperi pentru cea. 1 6
deţinuţi n. n. ] . În cazuri mai rare, arestarea se făcea ziua, omul fiind
-

ridicat de la lucru, sau chemat la miliţie printr-un bilet. Dacă familia avea
curajul să întrebe despre motivul arestării, i se răspundea de obicei că cel
arestat este un duşman al poporului, sau nu se da nici o explicaţie. Cu
prilejul arestării înainte, odată cu ea, sau după ea se făcea percheziţia
= =

locuinţei şi se ridicau diverse obiecte, care trebuiau să servească la


"
acuzarea arestatului (p. 44 1 ). Noaptea, camioanele cărau împuşcaţii la
locurile stabilite (v. mai sus).
Cum şi unde ucidea NKVD? Închisorile erau dej a înţesate când au
început execuţiile. Mai întâi au fost împrej muite locurile de îngropare cu
garduri înalte. Se spunea că ar fi lucrări militare. Mai întâi, arestaţii erau
împuşcaţi în închisoare, în grupuri mari, noaptea, apoi erau căraţi în
camioane la gropile comune (v.p. 443-444). Unii erau omorâţi abia acolo,
după ce erau puşi să sape sau să astupe.
Pe cine anume ? " S-a putut stabili că marea maj oritate a celor
arestaţi erau muncitori din colhozuri şi sovhozuri [ . . . ], până la 14 iulie
1 943, 80% . . . Preoţii, intelectualii, funcţionarii, meseriaşii, alte categorii
de oameni, ofiţeri chiar, dau restul de victime . . . Unii intelectuali erau,
"
dealtfel, proletarizaţi (p. 444). Între corpurile considerate delicte,
crucile, cele mai multe din lemn şi alte însemne creştine intrau în această
categorie, după închiderea în 1 932 a bisericilor (ibidem şi passim). Cei
mai mulţi arestaţi erau bărbaţi, mai ales maturi, dar şi tineri. " După
naţionalitate, cei mai mulţi erau, fireşte, ucrainieni. Au fost arestaţi însă şi
alţii, unii de origine germană şi excepţional evrei, ... români " (p. 444-445).
Masacrele de la Vinniţa, 1 93 7- 1 939 249

Motive invocate
" Duşman al poporului " (pe scurt, neconvinşii de comunism,
credincioşii practicanţi, bănuieli, delaţiuni); uneori se poate deduce după
obiectele găsite chiar asupra victimelor sau aruncate în gropi; de multe
ori au fost arestări în grup, sub aceleaşi învinuiri; torturile sau denunţurile
puteau aduce acelaşi rezultat, sau doar bănuiala de corespondenţă cu
străinătatea etc. De obicei, însă, motivele arestării nu erau comunicate
familiei, iar de multe ori erau arestaţi şi membrii fsmiliei respective.
Cereri de înştiinţare în legătură cu soarta unor deţinuţi
La p. 446-44 7 sunt relatate mai multe asemenea cazuri, ale unor
persoane mai curaj oase care s-au adresat autorităţilor în drept să le
răspundă ce se întâmplă cu rudele lor arestate. " La o asemenea cerere s-a
primit răspuns de la Vâşinski, procuror general al URSS. Onorabilul
tovarăş o asigura pe petiţionară, la 5 mai 1 938, că cel arestat a fost
eliberat. Uşor de închipuit bucuria femeii. Dar soţul ei n-a mai văzut casa
niciodată. A fost ucis ca atâţia alţii şi găsit într-o groapă de la Vinniţa, la
"
24 iunie 1 943 . Ceva mai târziu, după război, aliaţii şi unele personalităţi
politice din România încă îşi mai închipuiau că se putea discuta onorabil
"
cu acel " onorabil . Revenind la subiect, încheiem exemplele din această
categorie cu o altă formă cinică de bătaie de j oc: " Uneori, fără a se
mărturisi soţiilor adevărul, li se spunea, drept răspuns, să se mărite din
"
nou (p. 44 7).
Î n loc de încheiere
Fireşte, potrivit specificului delegaţiei BOR, raportul publicat
conţine mai multe referiri la biserica locală, la credincioşi şi la sluj itorii
ei. Unele dintre aceste observaţii mai importante au fost dej a notate în
cele prezentate pe scurt mai sus. Cronica privind masacrele de la Vinniţa
se închide cu o privire sumară, dar foarte realistă, asupra bisericii
majoritare de acolo, în cadrul general al primului mare lagăr comunist
din lume, care a fost, cu urmări grave asupra întregii umanităţi, URSS.
"0 menţiune specială merită aci clerul ce am văzut la Vinniţa, cel
viu, fireşte. Ar trebui, de s-ar putea, să-1 vadă clerul creştin de
pretutindeni . Preoţii şi episcopii din Republica Sovietelor au trăit, mai
mult decât toţi ceilalţi cetăţeni, groaza infernului bolşevic. Chipurile lor
trudite şi smerite, înfăţişarea lor modestă, privirea lor sfioasă, trădează
trai greu, suferinţă şi mizeriile ce li s-au impus. Costumele lor - amestec
de îmbrăcăminte civilă şi preoţească - sunt uzate, odăjdiile învechite,
cine ştie cum scăpate, unele lucrate din stofe simple, cărţile şi obiectele
250 Alexandru Bamea

lor de cult sunt vechi. Aceşti slujitori atât de simpli şi de umili, chiar
episcopii, demni totuşi în pietatea lor, amintesc prin suferinţele lor şi prin
credinţa ce au păstrat Mântuitorului pe vechii creştini persecutaţi. Ei sunt
mărturisitori. Cei mai mulţi sunt maturi, alţii sunt tineri, unul era foarte
tânăr, un chip deosebit, care este totodată o întrebare asupra recrutării
clerului în ţara Sovietelor. Cum şi unde se va fi pregătir pentru preoţie
acest sluj itor nou, cu chip de copil mare, mirat că trăieşte şi se găseşte
într-un sobor de vlădici şi preoţi, ca şi în faţa unor străini credincioşi şi
liberi?
Acest sobor de sluj itori ai Domnului, vechi şi noi, ieşiţi din păduri,
din fabrici, din şantiere, într-un stat fără Dumnezeu, este pentru noi o altă
lume, pentru care nu avem poate destulă atenţie şi înţelegere. De-am şti
să medităm, pentru noi, adânc asupra patimilor şi a misiunii lor în ţară
păgână şi de-ar înţelege clerul şi creştinii din toată lumea câtă durere şi
câtă mângâiere reprezintă acei smeriţi episcopi, preoţi şi diaconi, care
"
prohodesc cu lacrimi morţii de la Vinniţa (p. 448).
Cititorul va putea singur comenta acest citat care parcă ar conţine
atât slujba de pomenire pentru acei morţi, cât şi lecţia pe care o
reprezintă, care însă n-a fost suficient pătrunsă pentru ca tragedii
asemănătoare să nu se fi repetat la foarte puţini ani după momentul
descoperirii şi prohodirii martirilor de la Vinniţa şi chiar şi mai târziu.
ÎN APĂRAREA DREPTURILOR NOASTRE ISTORICE ASUPRA
BASARABIEI"

Ion Agrigoroaiei

Pour la defense de nos droits historiques sur la Bessarabie

Resume: Gheorghe 1. Brătianu revela de bonne heure le danger que


representant l 'imperialisme sovietique et s'engagea directement, en tant
qu'historien, militaire et home politique, dans la mission de sauvegarder les droits
de la nation roumaine. Il participa a la campagne de liberation de la Bessarabie en
juin-juillet 1 94 1 , il accompagna les troupes roumaines qui stationnaient en Crimee,
en 1 942, il donna des conferences a 1 'Universite de Bucarest et a la Radio, i l publia
a l'epoque de nombreux ouvrages, dant L'origine et la formation de l'unite
roumaine, qui represente une oeuvre fondamentele de l'historiographie roumaine.
Tout en defendant les droits historiques et nationaux sur les territories reunis au
cours l'annee 1 9 1 8, l'historien attira de l'attention sur le danger bolchevique qui
menas;ant l 'existence meme de I 'Etat roumain.
Mots cles: la guerre de l'est, propaganda et aggression, droits historiques,
unite roumaine.

În iunie 1 934, prin schimbul de scrisori şi note între ministrul


Afacerilor Străine al României, N. Titulescu şi comisarul poporului la
Afacerile Străine al Uniunii Sovietice, M. Litvinov, s-a ajuns la stabilirea
relaţiilor diplomatice între cele două state, relaţii rupte în ianuarie 1 9 1 8.
N. Titulescu devenise adeptul unui sistem de alianţe sub egida Franţei şi cu
participarea Uniunii Sovietice (Pactul Oriental), pentru a se asigura astfel
securitatea colectivă într-o importantă zonă a Europei. La începutul lunii
iulie 1 933, după dezbaterile din cadrul Comisiei generale a Conferinţei
dezarmării, în cadrul căreia Titulescu a avut o contribuţie semnificativă prin
precizarea adusă tennenului de teritoriu, Uniunea Sovietică (prin Litvinov),
România (prin Titulescu) şi reprezentanţii altor state au semnat la Londra,
Convenţia de definire a agresiunii. Principiile acestei convenţii erau reluate
în scrisorile de stabilire a relaţiilor diplomatice, semnate la 9 iunie 1 934.

•Comunicare susţinută în sesiunea ştiinţifică " Gheorghe 1. Brătianu - un savant istoric


martir",desfăşurată la Palatul Memorial "ALI. Cuza" de la Ruginoasa, Iaşi, în ziua de
28 ianuarie 20 1 5 .
252 Ion Agrigoroaiei

Pactul Oriental nu s-a realizat, se va ajunge însă Ia încheierea unor


pacte bilaterale: franca-sovietic la 2 mai 1 935 şi sovieto-cehoslovac la 1 6
mai 1 935. Discuţiile Titulescu-Litvinov, angajate la Geneva şi Montreux, au
dus Ia redactarea bazelor unui pact de asistenţă mutuală şi la parafarea unui
protocol, la 2 1 iulie 1 936. Semnarea pactului a fost amânată şi nu s-a mai
realizat.
Intenţia încheierii unui asemenea pact a stâmit reacţia statelor
revizioniste, Germania, Italia şi Ungaria; din alte motive, Polonia - care
încheiase Ia 26 ianuarie 1 934 Tratatul de neagresiune cu Germania - era
categoric împotriva pactului româna-sovietic. În interior, anumite organizaţii
şi oameni politici respingeau ideea pactului, neavând încredere în intenţiile
pacifiste ale regimului comunist. Pe o astfel de poziţie s-a situat şi istoricul,
profesor universitar, deputat şi şef de partid Gheorghe 1. Brătianu.
Un volum publicat în anul 1 934 cuprindea cuvântări şi articole din anii
1 932-1 934, cele mai multe dezbătând chestiunea relaţiilor noastre cu vecinul
de la răsărit 1 • În Observaţii asupra reluării raporturilor diplomatice
Între România şi U.R.S.S., Gh. Brătianu atrăgea în mod serios atenţia
asupra discrepanţei dintre anumite declaraţii oficiale ale sovieticilor, ale lui
Litvinov şi agresivitatea, mai mult sau mai puţin ascunsă, a Moscovei. El
remarca progresul înregistrat în raporturile noastre cu Uniunea Sovietică de
la diferendele existente în anul 1 932 la suveranitatea recunoscută prin
scrisorile din 9 iunie 1 9342• Totodată, în acest interval au intervenit
schimbări notabile în situaţia internaţională, Germania şi Japonia, depăşind
unele dificultăţi, au devenit mai active, atitudine ce poate modifica poziţia
Uniunii Sovietice:
"În 1 934, Germania, înainte de noile convulsiuni care o frământă
astăzi (trimitere la "noaptea cuţitelor lungi " din 30 iunie? - n.ns., LA.)
manifesta deopotrivă o tendinţă de expansiune spre Răsărit [ .. ], iar Japonia,
.

stăpână pe Manciuria, şi-a înşirat armatele la graniţele Uniunii Sovietice.


Sub presiunea acestei îndoite ameninţări, în Apus şi în Extremul Răsărit,
Sovietele au evoluat de la atitudini agresive la conciliaţiune. Dar această

1 Gheorghe 1. Brătianu, Problemele politicii noastre externe, Bucureşti, 1 934.


2Tratativele angajate la Riga în 1 932, de Al. Vaida-Voevod, prim-ministru şi ministru al
Afacerilor Străine, s-au întrerupt în urma protestelor lui N. Titulescu fată de poziţia Uniunii
Sovietice, care a pus în discuţie frontiera de răsărit a României. În schimbul de scrisori din
iunie 1 934 se stipula: "Guvernele tArilor noastre îşi garantează mutual plinul şi întregul
respect al suveranităţii fiecăruia din statele noastre... " (Ion Agrigoroaiei. Basarabia în acte
diplomatice 1 7l l-1947, Iaşi, 20 1 2, p. 1 83).
În apărarea drepturilor noastre istorice asupra Basarabiei 253

evoluţie nu se poate repeta în sens opus, dacă împrejurările internaţionale


se modifică? Dacă, de pildă, în urma zguduirilor interne prin care trece,
Germania redevine favorabilă unei apropieri de Rusia, şi reia firul politicii
bismarckiene şi al tratatului de la Rapallo, Sovietele nu ar fi ispitite să treacă
din nou, în ce ne priveşte, de la împăciuire la agresivitate?" 3 .
Sovietele - preciza Gh. Brătianu - manifestau reţineri chiar faţă de
angajamentele diplomatice proprii. Astfel, la şase luni după semnarea
Convenţiei de la Londra, M. Litvinov a declarat în raportul său din
congresul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice: "Am semnat de
asemenea la Londra convenţiunea asupra definiţiunii agresorului cu cele trei
ţări ale Micii Înţelegeri. cu care n-am stabilit încă relaţiuni normale. Faptul
de a fi ajuns la acest act, cu toate vechile litigii încă nerezolvate, cu una din
aceste ţări, România, nu poate de cât să-i sporească importanţa" .
Uniunea Sovietică avea în materie de relaţii internaţionale interpretări
speciale. Astfel, "în vara anului 1 929, patru divizii sovietice pătrund în
Manciuria şi impun, prin operaţii militare, un anumit regim al căilor ferate în
această regiune" . Iar când celelalte puteri semnatare ale Pactului Briand­
Kellogg (din 1 928) au intervenit la Moscova pentru a aminti că Pactul "a
proscris războiul, dl. Litvinov răspunde că acest tratat nu interzice legitima
apărare, că Rusia se află în legitimă apărare, că mulţi dintre naţionalii ei au
fost măcelăriţi şi că au fost încălcări de graniţe"4•
Dintr-o perspectivă geopolitică mai largă. Gh. Brătianu alătura
Basarabia la obiectivul urmărit de Uniunea Sovietică după ocuparea
teritoriului dintre Marea Neagră şi Marea Caspică. La declaraţia lui Litvinov
de părăsire de către Soviete a imperialismului vechii Rusii, aducea în
discuţie ceea ce el numea două excepţii:
" ... Una este în Caucaz, unde Sovietele au înăbuşit dezvoltarea statelor
naţionale, pentru a păstra în mâna lor regiunile petrolifere între Marea

3 Gh.l. Brătianu, op.cit., p. 1 06-1 07. Istoricul se referă, mai întâi, la politica dusă de
cancelarul Bismarck concretizată în "Alianta celor trei împăraţi" (Wilhelm I, Franz Joseph şi
Alexandru al II-lea) din anul 1 873. Apoi la tratatul de prietenie sovieto-german, semnat la 1 6
aprilie 1 922 l a Rapallo, prima recunoaştere ofic ială a statului sovietic de către o putere
occidentală. Era sesizat pericolul bolşevic ascuns în spatele formulărilor diplomatice, pericol
ce se va manifesta deschis prin agresiunile din 1 939- 1 940.
4 Ibidem, p. 1 08. În ce priveşte termenul de suveranitate acceptat în scrisorile din 9 iunie

1 934 - preciza Gh. Brătianu - acesta nu este însoţit de noţiunea de teritoriu, aşa cum apărea
explicit în alte tratate încheiate de U.R.S.S. cu unii din vecinii săi, cu Turcia în 1 92 1 , cu
Afganistan în 1 926 (Ibidem, p. 1 09).
254 I on Agrigoroaiei

Neagră şi Marea Caspică; cealaltă în Basarabia, asupra căreia au stăruit în a


menţine, mai făţiş sau mai acoperit, rezerve şi revendicări. Basarabia
înseamnă drumul spre Dunăre. De aceea, am mai spus-o acum doi ani şi o
repet astăzi, problema Basarabiei nu reprezintă numai un interes local, un
interes specific românesc, ci unul european" .
La fel ca Olanda la gurile Rinului, România îndeplineşte la gurile
Dunării o misiune internaţională. Recunoaşterea explicită a dreptului nostru
asupra Basarabiei "constituie un criteriu de sinceritate pentru părăsirea însăşi
a tendinţelor imperialiste, pe care Sovietele o proclamă atât de des şi de
răsunător" 5 . Gh. Brătianu aprecia preocuparea ministrului nostru de la
Macerile Străine de a folosi o conjunctură internaţională favorabilă şi
dorinţa acestuia ca "atunci când evenimentele din Europa Centrală iau
întorsături dramatice şi se ridică ameninţări din Apus, să se ajungă la Răsărit
la normalizarea raporturilor şi la scăderea presiunii ce s-a exercitat asupra
noastră în ultimul deceniu" . Există însă pericolul ca, "printr-o reluare pripită
a raporturilor diplomatice, să ajungem nu la o destindere ci, dimpotrivă, la
conflicte, la înăsprirea relaţiunilor, poate chiar la o ruptură" . Se atrăgea
atenţia în ce priveşte necesitatea întăririi armatei, a capacităţii de apărare
naţională, pentru a da mai multă fermitate poziţiei României6.
În anul 1 935 şi în prima jumătate a anului următor, Gh. Brătianu a
făcut parte din rândul celor care, în parlament şi în presă, s-au împotrivit
preocupării lui Titulescu de a semna cu M. Litvinov un tratat de asistenţă
mutuală cu U.R.S.S., un tratat - preciza el - care nu includea recunoaşterea
explicită a integrităţii teritoriale a statului român. De asemenea, s-a opus
oricăror prevederi care ar fi permis tranzitul armatei ruse pe teritoriul
României. Deşi au fost aceste diferende între cele două personalităţi politice,
la care s-au adăugat şi altele în probleme economice, Gh. Brătianu şi-a
exprimat dezacordul faţă de maniera demiterii lui N. Titulescu şi, împreună
cu un grup de oameni politici, a cerut readucerea acestuia la conducerea
Ministerului Afacerilor Străine 7.
În acei ani şi în perioada imediat următoare, în calitate de şef al unui
partid de opoziţie şi de parlamentar, a avut mai multe întâlniri şi a angajat
întâlniri cu factori politici importanţi ai Germaniei, fără ca aceasta să

5 Ibidem, p. I I I .
6 Ibidem, p. 1 1 3- 1 1 5 .
7 Victor Spinei, Gheorghe 1 . Brătianu între vocaţia istoriei ş i tentaţiile vieţii politice, în
Confluenţe istoriografice româneşti şi europene (coordonator Victor Spinei), Iaşi, 1 988,
p. 302-303.
În apărarea drepturilor noastre istorice asupra Basarabiei 255

însemne adeziunea la regimul nazist sau la obiectivele urrnărite de


organizaţiile de extremă dreapta. Aşa cum s-a explicat, nu ne ocupăm în
comunicarea noastră de această chestiune; Gh. Brătianu, şi nu numai el, a
urmărit să contracareze acţiunile revizioniste ale Budapestei şi, în condiţiile
atitudinii de cedare promovată de Marea Britanie şi Franţa, să asigure
neutralitatea şi integritatea teritorială a României, evitându-se ameninţările
germane, fără a se renunţa cu totul la alianţele tradiţionale8. Această atitudine
izvora şi din perceperea, la adevăratele dimensiuni (şi mai devreme decât alţii)
a pericolului bolşevic, pentru statul român şi naţiunea română. Evenimentele
din preajma şi de la începutul războiului i-au confirmat aceste temeri.
În urma eşecului tratativelor tripartite de la Moscova din mai-august
1 939, s-a încheiat Pactul de neagresiune între Germania şi U.R.S.S.
(Pactul Ribbentrop-Molotov), cu documentul său oficial şi Protocolul
adiţional secret. Prin Pactul de neagresiune, părţile contractante se obligau
să se abţină de la orice violenţă şi acţiune ofensivă una împotriva alteia, iar
în cazul în care una dintre aceste părţi devenea obiectul unei acţiuni militare
din partea unei terţe puteri, cealaltă parte contractantă nu va susţine sub nici
o formă acea putere.
Protocolul adiţional preciza sferele de influenţă în ceea ce se numea
" Europa răsăriteană" , mai precis la frontiera de vest a Uniunii Sovietice, pe
seama Finlandei, a ţărilor baltice, Poloniei şi României. Articolul 3 viza
frontiera de est a României, Uniunea Sovietică având acum acceptul
Germaniei pentru ocuparea Basarabiei. Imediat după semnarea Pactului de
neagresiune, Germania a atacat Polonia la 1 septembrie 1 939, iar la 3
septembrie Marea Britanie şi Franţa au declarat război Germaniei,
declanşându-se astfel a doua mare conflagraţie a secolului al XX-lea.
România şi-a declarat neutralitatea. În timp ce armata poloneză se apunea
ofensivei germane, la 1 7 septembrie armata sovietică a pătruns pe teritoriul
Poloniei, acţionând în conformitate cu articolul 2 al Protocolului adiţional
secret. Asemenea Germaniei, U.R.S.S. intra în al Doilea Război Mondial, ca
stat agresor, "statut" confirmat prin agresiunile din perioada imediat
tmnătoare 9 .

8 Ibidem, p. 306-307. Valeriu Râpeanu, Gheorghe 1. Brătianu. Studiu introductiv la voi.


Gheorghe Brătianu, Tradiţia istorică despre intemeierea statelor româneşti. Ediţie
îngrijită, studiu introductiv note de Valeriu Râpeanu. Bucureşti 1 980, p. XXVIII şi um1.
9 Ion Agrigoroaiei, România in faţa agresiunii militare sovietice din iunie 1 940, în
Revista de istorie militară, nr. 6, 1 995, p. 1 0- 1 3 ; Idem, Basarabia in acte diplomatice
1 7 1 1-1947, laşi, 20 1 2, p. 86 şi urrn.
256 Ion Agrigoroaiei

La sfârşitul lui noiembrie 1 939, Uniunea Sovietică a atacat Finlanda,


pentru ca la 1 4 decembrie Societatea Naţiunilor să condamne această acţiune
prin care U.R.S.S. se plasa - preciza rezoluţia adoptată de Adunarea
Generală - în afara Pactului Societăţii Naţiunilor. În aprilie-iunie 1 940,
Germania invada Danemarca, Norvegia, Olanda, Belgia, Franţa; în vara
aceluiaşi an, Uniunea Sovietică anexa Estonia, Letonia şi Lituania. Pe Nistru
erau concentrate însemnate trupe ale Armatei Roşii 1 0 .
România, complet izolată şi direct ameninţată, a fost nevoită să
cedeze, sub imperiul forţei, Basarabia, nordul Bucovinei şi o parte din
judeţul Dorohoi, mai mult chiar decât se prevăzuse în protocolul secret.
Analiza atentă a poziţiei adoptate de guvernul român, a conţinutului notelor
ultimative din 26 şi 27 iunie 1 940, relevă lipsa vreunui acord şi faptul că
teritoriile respective au fost ocupate prin ameninţări diplomatice şi forţă
armată, introducându-se acolo un sistem bolşevic agresiv. În cadrul celui de
Al Doilea Război Mondial, România a fost mai întâi agresată la 28 iunie
1 940, constituind unul din obiectivele urmărite de Uniunea Sovietică,
realizat cu acordul Germaniei hitleriste; poziţia adoptată la 22 iunie 1 94 1 va
fi un răspuns la acest atac.
Generalul Ion Antonescu a venit la conducerea statului român la 6
septembrie 1 940, când România răşluită teritorial era în continuare
ameninţată de sovietici, de Ungaria care avea pretenţii asupra întregii
Transilvanii, de Bulgaria asupra Cadrilaterului. Ion Antonescu a orientat
politica externă spre Germania, singura care garanta acum frontierele
României şi a angajat statul în războiul din Răsărit, pentru eliberarea
teritoriilor ocupate prin forţă de sovietici. Primit de V. Molotov la 24 iunie
1 94 1 , reprezentantul nostru la Moscova, Grigore Gafencu îi declara:
"Uniunea Sovietică a distrus în România (prin agresiunea din 28 iunie 1 940
- n.ns., I.A.) orice sentiment de încredere şi de siguranţă şi a trezit
îndreptăţită teama că însăşi fiinţa statului român e în primejdie. Am căutat
atunci sprijin în altă parte". O Românie independentă, în cuprinsul hotarelor
sale neatinse, ar fi fost un factor de siguranţă pentru Uniunea Sovietică şi
celelalte state vecine. "Lovitura cea dintâi - preciza diplomatul român - care
a zdruncinat temeliile unei asemenea Românii, chezăşia de siguranţă şi de

10
Uniunea Sovietică a pregătit minuţios atacul împotriva României, conceput iniţial ca o
etapă în direcţia Balcanilor. Pe Frontul de Sud au fost concentrate 32 de divizii de infanterie,
2 divizii moto, 6 divizii cavalerie, I l brigăzi de tancuri, 1 6 regimente artilerie ş.a.,
însemnând peste 630.000 de militari (Ion Şişcanu, Basarabia în contextul relaţiilor
sovieto-române 1940, Chişinău 2007. p. 70-7 1 ).
În apărarea drepturilor noastre istorice asupra Basarabiei 257

pace, acoperire firească şi atât de folositoare unui teritoriu întins şi însemnat


"
al Rusiei, a fost dată, din nefericire, de guvernul sovietic 1 1 . În intervalul 22
iunie-26 iulie 1 94 1 , Armata Română s-a angajat cu mult entuziasm în
luptele de eliberare a teritoriilor răpite la sîarşitul lui iunie 1 940, iar statul
român îşi exercita, din nou, suveranitatea pe un teritoriu ce îi aparţinea de
drept şi de fapt.

Cel care participase nemij locit la Războiul de întregire - ca


sublocotenent de artilerie, fiind rănit la Cireşoaia în august 1 9 1 7 - cel care
subliniase caracterul istoric necesar al Marii Uniri, combătuse cu hotărâre
revizionismul maghiar şi dezvăluise la adevăratele dimensiuni pericolul
reprezentat de imperialismul sovietic, nu a ezitat nici un moment pentru a se
angaja direct, în egală măsură, ca istoric, ostaş şi om politic - în misiunea de
apărare a drepturilor noastre naţionale.
Căpitanul în rezervă Gheorghe. 1. Brătianu a fost mobilizat şi a
participat la campania din Basarabia, făcând parte din corpul comandat de
generalul Racovitză. A ţinut mult la această parte a biografiei sale,
"
considerându-se un "soldat disciplinat al ţării. Misiunea care a durat până în
toamna anului 1 94 1 a fost evocată în conferinţa ţinută la Radio, la 28
octombrie 1 94 1 . Adresându-se camarazilor de arme, el sublinia obiectivul
fundamental al campaniei din Est:
"Nu vreau să vă preamăresc isprăvile pe care, până acum două
săptămâni, am avut cinstea să le urmăresc zi de zi, sub ordinele marilor
noştri comandanţi. Ştiu că sunteţi sătui de vorbe răsunătoare şi că faptele
voastre se aşează mult deasupra oricăror cuvinte de laudă.
Dar am datoria de a aduce aci o mărturie: că această vitejie
neîntreruptă, recunoscută de vrăjmaşi şi de prieteni, a fost cu putinţă pentru
că ofiţerii şi soldaţii au luptat cu privirea mereu aţintită asupra României lui
Ferdinand 1, pe care au primit să o răzbune şi să o reîntregească în zilele altui
Rege, cu numele predestinat: Mihai 1. Luptătorii noştri nu duc, oriunde i-ar
purta nevoile războiului, pofta de cucerire şi de Împilare: ei văd marginile
pe care le-a tras neamului nostru obârşia sa dunăreană şi carpatică, ei ştiu

1 1 Vezi şi Ion Agrigoroaiei, Basarabia de la unire la integrare, Chişinău, 2007, p. 320-326.


Ion Antonescu va declara la procesul intentat în 1 946: "Nu pot fi socotit agresor, fiindcă
România era în stare de război cu U.R.S.S. din iunie 1 940, când Rusia a fost agresorul [ ... ].
Deci în iunie 1 94 1 a fost o acţiune care se încadra şi era o urmare a agresiunilor pe care le
suferise popoml român" (Gh. Buzatu, Mareşalul Antonescu în faţa istoriei, voi. 1 , Iaşi,
1 99 1 ' p. 229-230).
258 Ion Agrigoroaiei

că aceste margini. oricum ar fi ordinea nouă ce va cârmui continentul nostru,


constituie o condiţie esenţială a păcii şi prosperităţii sale . " 1 2 •
. .

În anul 1 940, după agresiunea Uniunii Sovietice asupra României,


Gh. Brătianu publicase studiul La Moldavie et ses frontieres historiques,
Ediţia a II-a a apărut în 1 94 1 cu precizarea:
"Cette etude parut pour la premiere fois en 1 940. aussitât apres
l'abominable acte d'agression de l'U.R.R.S., qui a enleve â la Roumanie la
Bessarabie et la Bucovine Septentrionale. Moins d'un an apres, les deux
provinces sant revenues â la Roumanie par la decision des armes. Nous
reimprimons cette etude pour 1 ' interet que presente son contenu qui definit
clairement le probleme historique de la Moldavie dans ses vrates
"
frontieres 1 3 .
În contextul acestei situaţii, conferinţa Moldova, ţinută la
Universitatea Liberă în ziua de 28 noiembrie 1 94 1 (în ciclul "Pământ şi
suflet românesc"), reprezenta o demonstraţie a unităţii Moldovei în "unitatea
deplină şi întreagă a pământului românesc" şi. în acelaşi timp, un îndemn la
combaterea energică a propagandei sovietice ce încerca să-şi justifice
agresiunea din 28 iunie 1 940. Ocuparea teritoriilor respective reprezenta
numai o etapă dintr-o expansiune mult mai mare, depăşind Moldova. "şi
care desigur trebuia să se reverse peste întregul pământ românesc, peste
toată Europa, constituind astfel cea mai mare primejdie care s-ar fi arătat
vreodată în vremurile frământate ale dezvoltării noastre naţionale" . Era un
avertisment care, din păcate, s-a dovedit întemeiat la sfărşitul conflagraţiei
mondiale.
Gh. Brătianu insista asupra necesităţii de a combate propaganda
sovietică (am adăuga şi propaganda "moldovenismului întreg" reluată cu
intensitate în zilele noastre), chiar dacă acesta cuprindea minciuni grosolane
şi sfidătoare.
"Totuşi experienţa ultimilor 20 de ani ne învaţă că noi am subestimat
minciuna. Minciuna e o forţă. Când ea e afirmată cu hotărâre şi cu
perseverenţă, când nu întâmpină îndată opunerea adevărului, ea este în stare

12 Gheorghe I . Brătianu, Cuvinte către români. Zece conferinţe şi prelegerl Ediţie Ion
Toderaşcu, laşi, 1 996, p. 1 57- 1 5 8; Ion Toderaşcu, Gheorghe 1. Brătianu. Un savant şi un
soldat, studiu introductiv la Gh.I . Brătianu, Cuvinte către români..., p. VII-IX; Aurel
Pentelescu, Î n faţa istoriei: Gheorghe 1. Brătianu (1 898-1 953), Cluj-Napoca, 2003, p. 1 1 7.
1 3 G.I. Brătianu, La Moldavie et ses frontieres historiques, 1 94 1 , p. 9. Tema va fi reluată,

în mai multe rânduri şi dezvoltată în volumul La Bessarabie. Droits nationaux et


historiques, publicat în 1 943, o temeinică demonstraţie ştiinţifică.
În apărarea drepturilor noastre istorice asupra Basarabiei 259

să ducă la mari şi neaşteptate realizări. Când agresivităţii minciunii nu i se


opune decât pasivitatea, atunci fireşte, ea ajunge să zdruncine şi credinţele
unora şi buna credinţă a altora.
Este o veche zicătoare: Calomniaţi, calomniaţi. va rămâne totdeatma
ceva. Formula a fost modernizată: minţiţi, minţiţi, dacă nu se opune adevărul
minciunii, tot va rămâne ceva, măcar un arbitraj .
De aceea cred că datoria noastră este să combatem minciuna cu toată
puterea, cu toată convingerea noastră, oricum, oriunde, oricând" 14.

Cercetarea de specialitate a analizat - mai ales în ultima vreme -


condiţiile în care România a continuat participarea la război şi dincolo de
Nistru, precum şi poziţiile adoptate în acest sens de fruntaşii opoziţiei în anii
1 94 1 - 1 944. Ne limităm la câteva consideraţii utile temei dezbătute aici.
Imediat după eliberarea Basarabiei la 26 iulie 1 94 1 , gen. Ion Antonescu îi
confirma lui Hitler. la 3 1 iulie 1 94 1 , hotărârea sa de a merge până la capăt în
Războiul din Răsărit, urmărindu-se reîntregirea României în hotarele din
1 9 1 8 şi înfrângerea bolşevismului. Din punct de vedere militar, o oprire a
armatei române pe Nistru nu era posibilă, fără a se pune în pericol statutul
României de stat aliat, prin introducerea unui regim de ocupaţie germană,
întinderea Ungariei în întreaga Transilvanie şi prin alte complicaţii (rămâne
întrebarea dacă ar fi fost posibilă întocmirea unui tratat/acord bilateral prin
care să se fi stabilit, cu claritate, obiectivele colaborării româna-germane în
acest război).
Iuliu Maniu şi Constantin Brătianu s-au pronunţat deschis pentru
participarea la război numai până la eliberarea teritoriilor ocupate de
sovietici la sfârşitul lui iunie 1 940. Era o atitudine politică (faţă de care Ion
Antonescu nu a luat măsurile represive "recomandate" de Hitler), prelungită
în anii următori, care ţinea seama şi de răcirea rapidă a relaţiilor noastre cu
Londra şi Washington (în decembrie 1 94 1 a intervenit starea de război cu
statele respective) şi, în mod deosebit, de poziţia pe care unna să se situeze
România la viitoarea conferinţă de pace, cu Naţiunile Unite învingătoare.
Gheorghe 1. Brătianu a adoptat, în esenţă, această atitudine, chiar dacă
a continuat să întreţină unele contacte cu Manfred von Killinger 15• Ca şi în
timpul regimului autoritar al lui Carol al II-lea, Gh. Brătianu nu s-a încadrat

14 Gh. Brătianu, Cuvinte către români... p. 1 27- 1 28.


.

15 Pentru acest aspect, Victor Spinei, Gheorghe 1. Brătianu . . .. subcapitolul 7, Perioada


celui de al doilea război mondial p. 3 1 8-339.
260 Ion Agrigoroaiei

în echipa guvernamentală, cu toate că Ion Antonescu I-ar fi dorit ministru de


Exteme 1 6. A contribuit la stabilirea legăturilor între diferiţi factori politici şi
militari interesaţi în ieşirea României, cu un ceas mai devreme, din alianţa
cu Germania, rol asumat mai intens în anul 1 944.
Această atitudine nu l-a îndepărtat de front, de ostaşii care luptau
pentru reîntregirea României. S-a considerat în continuare " soldat
disciplinat", dator să răspundă problemelor pe care războiul " le impune
poruncitor atenţiei noastre", prin conferinţe, prelegeri, articole ş.a., adresate
românilor de pe front şi de acasă. Cele zece conferinţe şi prelegeri ţinute în
1 940- 1 94 1 la Universitatea din Bucureşti, Universitatea Liberă şi la Radio,
publicate în 1 942 sub un titlu de chemare naţională, Cuvinte către
români 1 7 , erau dedicate " Ofiţerilor şi soldaţilor români, camarazi din doua
războaie, în amintirea celor căzuţi şi în nădejdea viitorului" . În anul următor,
fundamentala sinteză referitoare la evoluţia provinciei dintre Prut şi Nistru 1 8 ,
avea următoarea dedicaţie: ,,Ă. la memoire des officiers et soldats roumains
de la VIl-e Division et du Corps de Cavalerie tombes en juin et juillet 1 94 1
pour l a delivrance d e l a Bucovine et d e l a Bessarabie" .
În august 1 942 a însoţit trupele Corpului de cavalerie staţionate în
Crimeea, după căderea Sevastopolului ( 1 iunie 1 942). A vizitat mai multe
localităţi cu rezonanţă istorică şi îşi va consemna impresiile, însoţite de
planşe foto, în Notes sur un voyage en Crimee, publicate în Revue
Historique du Sud-Est Europeen 1 9 •
Instituirea administraţiei statului român în Transnistria ( 1 4 august
1 94 1 ) nu a înseamnat anexarea acestui teritoriu; administraţia avea un
caracter temporar, asigurând ordinea şi siguranţa între Nistru şi Bug.
Vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi ministrul Afacerilor Străine,
Mihai Antonescu, a trimis instrucţiuni clare reprezentanţilor diplomatici, în
special celor de la Berlin, Roma şi Budapesta, să respingă în termeni
energiei "teoria" propagandei ungare de "deplasare" a României spre est, de
la Carpaţi peste Nistru, chiar până la Bug (cu strămutarea acolo a românilor
din Banat şi Transilvania), Ungaria extinzându-se până la lanţul munţilor
Carpaţi.
Încă din iulie 1 94 1 , Iuliu Maniu îi semnala lui Ion Antonescu pericolul

16 Vezi şi Valeriu Râpeanu, op.cit. p. XXX.


17 Ion Toderaşcu, Gheorghe 1. Brătianu. Un savant şi un soldat .., p. XIII, LXIII.
.

18 Gheorghe 1. Brătianu, La Bessarabie. Droits nationaux et historiques, Bucureşti, 1 943.


1 9 A. Pentelescu, op.cit, p. 1 1 9.
În apărarea drepturilor noastre istorice asupra Basarabiei 26 1

acestei propagande20, iar în februarie 1 942 mareşalul preciza într-un


memorandum prezentat lui Hitler: "Poporul român luptă azi contra
slavismului şi comunismului, iar mâine va trebui să lupte în contra acelora
care i-au luat pământul fără luptă. Transilvania este datoria noastră faţă de
noi înşine şi nu va fi un singur român care să nu moară pentru ea" 2 1 .
Profesorul care combătuse de la catedra universitară revizionismul
maghiar agresiv, concretizat în Dictatul de la Viena22, nu putea să rămână în
afara acestei confruntări. Într-un articol publicat în 1 943, Gh.I. Brătianu
releva drepturile istorice ale României asupra întregii Basarabii, respingând
pretenţiile Uniunii Sovietice, continuare a voinţei de anexare a Rusiei
ţariste23. El considera că ideea împărţirii Basarabiei, ţinând seama de
structura etnică a populaţiei din sudul şi nordul provinciei, trebuie respinsă,
pentru că ar însemna "o f'arâmiţare tot atât de puţin durabilă ca şi cea a
Ardealului împărţit între români şi unguri" . Pentru ilustrul istoric, unitatea
Basarabiei era " indiscutabilă, delimitată de hotarele ei naţionale" .
Istoricul şi omul politic respingea categoric extinderea spre Bug,
propunând un schimb de populaţie de pe cele două maluri ale Nistrului şi un
transfer de populaţie românească spre Moldova istorică, în urma plecării de
aici a populaţiei de origine germană:
"Numai întâmplările războiului au făcut ca România să ocupe
«Transnistria» între Nistru şi Bug; acei ce presupun alte tendinţe comit o
greşeală. Ea se interesează în această regiune de populaţia moldovenească,
mult mai numeroasă la est de Nistru şi chiar de Bug, decât au mărturisit
vreodată statisticile ruseşti, dar i-ar părea logic şi firesc de a o aduce pe
teritoriul Moldovei Orientale sau al Basarabiei, unde plecarea coloniilor

20 La 1 8 iulie 1 94 1 , Iuliu Maniu se adresa printr-un memoriu generalului Ion Antonescu: "La
nord şi la est de Nistru avem români la care avem dreptul să aspirăm, însă cu liberul lor
consimţământ şi cu aprobarea Marilor Puteri. Expansiunea teritorială conţine o mare
primejdie: maghiarii au şi început să afirme că spaţiul vital al României este la est de
Carpaţi, iar al Ungariei în partea de vest a Carpaţilor" (Vezi Ion Constantin, România,
Marile Puteri şi problema Basarabiei, Bucureşti, 1 995, p. 1 50- 1 5 1 ).
2 1 Ibidem, p. 147- 1 53.
22
Ideea naţională la români şi la unguri ( I l noiembrie 1 940) şi Misiunea istorică a
Unga riei (8 mai 1 94 1 ), în Cuvinte către români. , p. 9-46; Ion Agrigoroaiei, Defenseur
..

des droits nationaux du peuple roumain, în Contluenţe Istoriografice , p. 1 85 - 1 92.


...

23Drepturile naţionale şi istorice asupra Basarabiei, în Cugetul moldovenesc, nr. 1 1 - 1 2,


1 943, p. 3-9; Gheorghe 1. Brătianu, Studii şi a rticole de istorie (ediţie Victor Spinei şi
Alexandru Florin Platon), Iaşi, 20 1 O, p. 35 1 -355.
262 Ion Agrigoroaiei

germane a creat o zonă depopulată, care aşteaptă şi cheamă imigrarea"24.


Gh. Brătianu a pmticipat la dezbaterile referitoare la configuraţia
Europei centrale şi de sud-est, la zona Balcanilor şi la viitorul României în
lumea postbelică. Alături de Sabin Manuilă, Mircea Vulcănescu, Ion Conea,
Anton Golopenţia - Gheorghe Brătianu a fost membru fondator al
publicaţiei Geopolitica şi Geoistoria. Revista română pentru sud-estul
european, din care au apărut trei numere: septembrie-octombrie 1 94 1
( 1 28 p .), ianuarie-februarie 1 942 ( 1 24 p.) şi martie-aprilie 1 944 ( 1 48 p .)25.
Un număr impresionant de intelectuali de prestigiu, între care şi Gh.
Brătianu, au participat la dezbaterile Comisiei pentru pregătirea materialului
documentar de informare şi propagandă în vederea conferinţei de pace,
comisie cunoscută sub numele de " Biroul Păcii" . Înfiinţată de Mihai
Antonescu în iunie 1 942, Comisia a desfăşurat o activitate remarcabilă cu
scopul promovării intereselor româneşti pentru oricare din perspectivele
organizării lumii postbelice26. Astfel, Gh. Brătianu, C.C. Giurescu şi Victor
Papacostea au fost solicitaţi să redacteze articole referitoare la drepturile şi
interesele României în sud-estul Europei, despre "misiunea poporului român
în Răsărit, problema Basarabiei ca pământ european sau raportul între noi şi
ruşi ", îndemn al cărui răspuns nu s-a lăsat aşteptat. Pentru Gh. Brătianu au
fost ani de realizări importante, în egală măsmă pentru cercetarea de
specialitate şi pentru susţinerea propagandei româneşti în ţară şi în
străinătate2 7•

În anul 1 943 apărea una din lucrările fundamentale ale istoriografiei


româneşti, Originile şi formarea unităţii româneşti. România întregită,
demonstra savantul, nu este efectul întâmplător al unei conjuncturi

2� Ibidem, p. 3 52. Pe baza convenţiei sovieto-gerrnane din 5 septembrie 1 940 şi a acordului


româna-german din 22 octombrie 1 940, până în vara anului 1 943 ar fi plecat - potrivit
surselor germane - din Basarabia 93.379 de persoane de origine germană, din Bucovina -
95 .770, din Dobrogea - 1 5 .440, din Vechiul Regat - 1 0.09 1 , un total de 2 1 4.630 de persoane
(D. Şandru, Mişcări de populaţie în România (1 940-1 948), Bucureşti, 2003, p. 86).
25 Aurel Pentelescu, op.cit., p. 55 şi urm.
26
Gh. Buzatu, Drepturile şi interesele României în perspectiva reglementărilor
postbelice: " Biroul Păcii " (1 942-1 944), în voi. România Mare în ecuaţia păcii şi a
războiului (1 939-1 947), laşi, 2009; Ionuţ Nistor, Identitate şi Geopolitică, Bucureşti, 20 1 4.
27 Victor Spinei, Gheorghe 1. Brătianu , p. 322; A. Pentelescu, op.cit, p. 1 1 5- 1 2 1 ,
...

1 92- 1 93 ; Gheorghe 1 . Brătianu, Cuvinte către români.. . p . X-XI . Pentru lucrările lui
.

Gh. Brătianu utilizate de Ministerul Propagandei Naţionale şi de diplomaţia românească în


acei ani (unele traduse în franceză, germană, italiană), Ionuţ Nistor, op.cit, p. 1 4 1 - 1 42.
În apărarea drepturilor noastre istorice asupra Basarabiei 263

trecătoare. Unitatea românească este "rezultatul unei lungi evoluţii istorice,


"
care îi dă sensul predetenninat al unei vieţi naţionale , într-un spaţiu care-i
aparţine de fapt. La sfârşitul anului 1 9 1 8 era realizată unitatea românească
"aşa cum fusese întrevăzută de vizionarii secolului naţionalităţilor în
proiectele lor cele mai îndrăzneţe" . Această unitate - sublinia Gh.I. Brătianu
în încheierea demersului său ştiinţific - "cuprinsă între limitele naturale pe
care i le-au lăsat, de-a lungul secolelor, condiţiile geografice şi sensul
misiunii sale în cadrul Europei, este o realitate pe care vicisitudinile politice
au putut, fără îndoială, să o umbrească uneori, dar care rămâne întreagă, ca
unul din fundamentele necesare ale păcii, ale oricărei ordini europene drepte
şi durabile" 28.
Alte vicisitudini politice au umbrit această unitate românească la
sfârşitul războiului, existând unul şi acelaşi participant la ambele momente
ale răşluirii teritoriale. Tratatul de pace de la Paris, semnat la 1 O februarie
1 947, consfinţea, în ce priveşte graniţa sovieto-română, situaţia stabilită prin
Convenţia de armistiţiu din 1 2 septembrie 1 944 (şi nu prin " acordul " din 28
iunie 1 940, consfinţire ce reprezenta punerea în aplicare (cu susţinerea
Occidentalilor) a art. 3 din Protocolul adiţional secret al Pactului
Ribbentrop-Molotov din 23 august 1 939.
Gheorghe 1. Brătianu a subliniat, în repetate rânduri, că Basarabia
reprezintă atât un drept naţional românesc, cât şi un interes european la
Nistru, Marea Neagră şi Dunărea de Jos. Evenimentele din ultima vreme
învederează, încă o dată, valoarea geopolitică a acestor precizări. Aderarea
Republicii Moldova la Uniunea Europeană, la o ordine europeană dreaptă şi
durabilă, ar însemna un pas semnificativ în refacerea unităţii româneşti şi la
asigurarea securităţii într-o zonă direct ameninţată de extinderea conflictului
armat.

28 Gheorghe 1. Brătianu, Originile şi formarea unităţii româ neşti. Ediţie, studiu introductiv
şi note de Ion Toderaşcu, laşi, 1 988, p. 304. La 25 de ani de la împlinirea unităţii, era
subliniată importanta actului naţional şi a implicării energice a armatei române din
perspectiva stăvilirii pericolului bolşevic ce ameninţa să se extindă în Europa Centrală. Prin
această atitudine, poporul român şi-a îndeplinit misiunea ce-i revenea în contextul geopolitic
dat. " Din acest punct de vedere, evenimentele din 1 9 1 9 duc la o concluzie deloc neglijabilă:
dacă n-ar fi existat atunci, între Nistru şi Tisa, acel element organizat şi conştient de
rezistenţă şi de reactiune constituit de annata română, spectrul annatei roşii universale pe
malul Rinului, care bântuia ca un coşmar nopţile lui Lloyd George. ar fi devenit uşor o
realitate cumplită. Între Rusia bolşevică şi Gennania spartakistă, constituirea unei Polonii
independente ar fi fost imposibilă, iar generalul Weygand nu ar fi încercat în zadar să se
opună, sub zidurile Varşoviei, ofensivei lui Tukacevsky" (Ibidem, p. 289-290).
NEVOIA DE REDEFINIRE A UNOR TERMENI ÎN ISTORIE

Constantin Closcă '

The necessity to detine the historical notions

Su mmary: The paper brought forward for discussion the issue related to
the use of some tenns that defined moments from the Romanian history. The
ma in focus was on the term surrender instead of withdrawal, but also terms such
as Romanian imperialism, territorial annexing instead of union, reconquer
instead of liberation, etc. The author insisted on the so much debated moment,
more precisely the " abandonment" of Basarabia in 1 940, which was actually
about the aggression of USSR on Romania, an aggression that unfortunately
was considered by some people as liberating, taking into account first of ali the
Soviet historiography, but also for a while the Moldavian and even the
Romanian one after the Second World War.
The author tried and succeeded in proving that thighs were different, that
is: the rulers of Romania did not surrender Basarabia and the North of B ucovina
to the USSR, but they were forced, following the invasion threatening, to
withdraw the army and the administration from those territories, therefore the
term surrender was not correct. Under those circumstances, the Ribbentrop­
Molotov Pact was applied by the two great powers, Germany and USSR that
had already ruled over Europe. Thus, Romania, facing a greater threatening did
not have any other solution but to avoid the acknowledgement of a teJTitorial
surrender and to find a compromise that was the withdrawal in front of the
superiority of the adversary.
Some historians, from whom politicians, mass media, etc. took over,
unfortunately pointed out the blame of the rulers from Bucharest, accusing them
of cowardice, treason, etc. because they withdrew the army without even putting
up resistance, "at least for a few minutes" or "to have fired some shots" . That
was exactly what the author tried to emphasize, that the anned resistance, even
a minimum one, could have endangered the Romanian state and national
identity. That was exactly the pretext that Russia was expecting that Romania
put up resistance so as the Russian armies entered deeper on the Romanian
territory. At the same time, at the Western border of Romania, the Hungarian
army stood ready to enter in Transi lvania and in the South, there was the danger
of an invasion from Bulgaria. Without consenting to the surrender, Romania
used the term withdrawal which was not the same thing with surrender. There
was no document that attested that Romania surrendered those territories. The
Nevoia de redefinire a unor termeni istorici 265

author resorted to credible statements from that period, such as the Head of the
Army General Staff - General Tenescu, Nicolae Iorga, the Prime Minister Gh.
Tatarescu and others. At the same time, the paper benefited from j udgements
made on the grounds of the elapsed time which ensured an objective j udgement
without unwanted influences and distortions or simplicities.
Key words: historical notions, aggression, Basarabia, North of B ucovina

Dat fiind folosirea pe larg a unor termeni referitori la istorie, cea


română, în special, ne propunem, în demersul nostru, o dezbatere pe
marginea cuvintelor cedare, alipire, război anti-sovietic, atacarea URSS
etc. În scrierea istoriei, se întâmplă adesea ca unii termeni să fie folosiţi
conjunctural, alteori prin preluare necritică etc. De multe ori şi din graba
scrisului cădem pradă inexactităţilor şi lipsei de discernământ în
evaluarea unui moment sau altul din istorie. Există şi bravuri în a
condamna unele acte politico-militare, respectiv fără o analiză profundă/
atentă a momentului judecat, şi fără a lua în considerare împrejurările
externe care au condus la un eveniment sau altul. În conscinţă, ne-am
propus să analizăm mai atent momentul aşa-zisei cedări a Basarabiei şi
nordului Bucovinei în vara anului 1 940 de către România, vecinului de la
nord-est - URSS .
Mai întâi, vom exemplifica prin unii termeni prezenţi în uzul
scrisului istoric şi declaraţiilor oficiale ale politicienilor şi oamenilor de
stat. Remarcăm de la început faptul că nu de puţine ori sau nu în puţine
cazuri a fost folosit termenul de cedare, cu acuze drastice la adresa
conducătorilor statului român de atunci, precum că au cedat (renunţat)
Basarabia şi Bucovina de nord, fără luptă. Iată câteva exemple, după care
vom analiza împrejurările externe şi termenii exacţi, prin care cele două
părţi teritoriale ale României au intrat în componenţa URSS. Cineva scrie
că " s-a destrămat România" . Autorul se referă desigur la vara anului
1 940, când URSS a invadat cu armata şi ocupat teritorii româneşti
(Basarabia şi nordul Bucovinei, precum şi la invazia maghiară în Ardeal,
ocupând mai multe judeţe). Adevărul este că nu a fost o destrămare, cum
cu uşurinţă se exprimă autorul din care cităm, ci a fost/este clar pentru
oricine că s-a petrecut o invazie în ambele cazuri. Invazie precedată de
ameninţări şi presiuni politice internaţionale (a se vedea pactul
Ribbentrop-Molotov şi Dictatul de la Viena).
O altă acuză nejudicioasă este aceea că "a cedat fără luptă" .
Adevărul e că se poate ceda şi prin luptă, dar tot pierdere este, şi încă una
266 Constantin C loşcă

mult mai mare. Constatin Argetoianu, om politic al timpului respectiv,


foloseşte cuvântul capitulare, şi tot el consemnează: "cu inima sfâşiată
primim ultimatumul" . Iată, pe de o parte este capitulare, iar pe de alta
sfâşiere de inimă pentru nenorocirea venită de la ruşi.
Unii istorici sunt mai concesivi, condamnă " cedarea fără luptă",
alţii scriu doar de cedare. Cineva afirmă cu oarecare bravură despre anul
1 940: " . . . când trebuie să recunoaştem cu mâhnire că nu am fost în stare
(referire la România) să slobozim un singur glonţ în apărarea hotarelor
ţării " . Dar se uită faptul că în anul următor au fost slobozite mai multe
gloanţe, şi că Basarabia a fost eliberată şi readusă la patria mamă -
România. Din păcate, pentru scurt timp. Reamintim şi faptul că în 22
iunie 1 94 1 a început războiul pentru eliberarea acelor teritorii cu preţul a
peste 5 .000 de morţi şi a peste 1 4.000 de răniţi. Aceasta se uită, se
ocoleşte. Adică nu prea s-a consemnat în istoriografia românească. În
schimb, se insistă pe momentul retragerii armatei române, fără să opună
rezistenţă, la 28 iunie 1 940, apreciindu-se eronat că a fost cedare, ceea ce
nu este adevărat. A se vedea mai jos 1 •
Cel mai adesea s-a folosit/foloseşte termenul cedare, cu acuze
drastice la adresa conducătorilor statului roman din acea vreme, că au
cedat Basarabia şi nordul Bucovinei fără luptă. Evident că istoriografia
românească a fost influenţată de ceea ce a urmat după terminarea
războiului, încheiat favorabil URSS. Ocupaţia rusească precum şi
instaurarea în România a regimului impus de Moscova, a afectat şi
formulările din istoria scrisă, formulări menite să nu supere marele aliat
de la răsărit, sub tutela căruia a intrat din păcate şi România.
În privinţa cedării, Grigore Gafencu - politician şi om de stat al
vremii respective - a consemnat pentru posteritate: " Sunt unii care se
miră că ziua de 27 iunie [ 1 940] ne-a găsit «singuri» (sic ! ). Ei uită că
puţine zile înainte se prăbuşise o întreagă Europă. Toate acestea nu
îndreptăţesc greşelile din ultima oră, greşeli de tact diplomatic şi de
cuminţenie politică. Ele dovedesc însă cât de deşarte sunt repudierile de
ultimă oră. Am fost «singuri» fiindcă cei care ar fi putut să ne sprij ine nu
aveau interesul să o facă (ori ce am fi dres, acum sau înainte) (sic ! ) . Şi
fiindcă cei care ar fi avut interese să ne sprijine nu mai erau în viaţă" 2•

1 A se vedea pe larg, Zargidava, nr. XIV, 20 1 5, p. 2 1 4; a se vedea şi Istoria Românilor,


voi . VIII, capit. XIII, Politica externă şi relaţiile internaţiona le, p. 507 passim.
2 Grigore Gafencu, Jurnal, Târgovişte, Edit. Cetatea de Scaun, 20 1 2; ap. Rev. Historia,
Nevoia de redefinire a unor termeni istorici 267

O altă afirmaţie contradictorie este următoarea: în anul 1 940,


"românii au cedat rând pe rând în faţa ultimatumului sovietic,
abandonând Basarabia şi nordul Bucovinei, în faţa arbitraj ului de la
Viena a Germaniei şi Italiei, renunţând în faţa Ungariei " (Lucian Boia).
Ce se putea face? URSS pe de o parte, Ungaria, sprijinită de Italia şi
Germania de cealaltă parte, Bulgaria la sud sprijinită de aceeaşi URSS.
Nici nu mai era loc şi pentru alţii; Jugoslavia îşi făcea planuri şi ea pentru
Banat. Ce ar putea înţelege generaţiile actuale şi vitoare despre România
anilor 1 940? Că a fost de o laşitate j osnică. Se transmit, cu voie sau fără
voie, informaţii şi imagini false despre tragedia ce a incercuit România în
acel an de tristă amintire. Şi în alte lucrări se consemnează despre cedări,
dar şi despre ultimatum, care obliga la retragere şi nu la cedare.
Adevărul este că Basarabia, precum şi celelalte teritorii, au fost luate cu
forţa, sub ameninţarea intervenţiei militare, de aceea milităm pentru
termenul retragere. Alţi istorici folosesc corect termenul anexarea
teritoriului pruto-nistrian de la Regatul României. În acest caz se observă
căutarea de formulări adecvate.
Asemenea termeni inadecvaţi au fost folosiţi în condiţii în care
România pierduse războiul şi era greu, dacă nu imposibil, de folosit
termeni care să nu convină ocupantului. Au fost folosite o vreme expresii
prin care se evoca "eliberarea Basarabiei de către armata Roşie", sau
"
"agresiunea României împotriva URS S etc. Din păcate, asemenea
formulări dăunătoare adevărului despre istoria românilor mai continuă şi
în zilele noastre, îndeosebi în mass-media.
Se mai foloseşte din nefericire expresia "provincii încorporate la
România" atunci când este vorba de Unirea acestora cu Ţara; sau
"
"românii au recucerit Transilvania; ori termenul corect ar fi, au
eliberat. . ! Dacă românii au recucerit, înseamnă că ungurii au eliberat şi
.

că această provincie românească a fost iniţial cucerită, de vreme ce de


data aceasta a recucerit-o, ş.a.m.d.

Al doilea război mondial a venit prea repede după primul (la numai
20 de ani), ca România să aibă vreme să-şi consolideze economia şi
armata. Pe de altă parte, s-a prevalat - spre cinstea ei - de dorinţa
incontestabilă a coexistenţei paşnice, sperând în înţelepciunea
conducătorilor de state, de a nu mai recurge la agresiuni şi revanşism,

nr. 1 3 7, iunie 20 1 3 , p. 36.


268 Constantin Cloşcă

nici la revizionism belicos. Dar s-a înşelat, ca şi multe alte ţări, care au
avut acea speranţă. Neavând o mentalitate expansionistă, România a
nădăjduit într-o pace durabilă, făcând eforturi evidente în această direcţie.
Lucru bine ştiut, în anul 1 93 8 s-au declanşat în Europa acţiuni
anexioniste: anexarea Austriei de către Germania, apoi s-a procedat la
dezmembrarea Cehoslovaciei, act la care au participat Germania
îsuşindu-şi regiunea Sudetă, iar alte părţi au fost însuşite de Polonia şi
Ungaria. România a refuzat să participe la pradă. În martie 1 93 9,
Germania a înghiţit ceea ce mai rămăsese din Cehia şi Slovacia. Toate
acestea ca şi altele s-au efectuat sub privirile îngăduitoare şi cu
contribuţia/sprij inul Angliei şi Franţei. Rusia de cealaltă parte se războia
cu Finlanda şi avea în vizor Ţările Baltice. La 23 august 1 939 a fost
semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, respectiv dintre Germania lui Hitler
şi Rusia lui Stalin,- pact declarat de cele două părţi, de neagresiune, dar
şi de sprij in reciproc. În asemenea condiţii, URSS a adresat României un
ultimatum prin care reclama dreptul său asupra Basarabiei. Ruşii, prin
vocea lui Molotov - ministru de externe - s-au folosit de tertipuri ce-i
caracterizează, cum că Basarabia a fost ocupată samavolnic de România,
care ar fi profitat de slăbiciunea Rusiei în timpul primului război
mondial, şi s-a făcut stăpână asupra amintitului teritoriu. Or, este ştiut şi
dovedit faptul că teritoriul dintre Prut şi Nistru este dintotdeauna pământ
românesc, constituind o componentă a Moldovei medievale. Mai mult,
teritoriul respectiv a făcut parte din Dacia antică. Toate acestea, precum
şi alte exemple doveditoare, au fost susţinute cu demnitate şi curaj de
ministrul român la Moscova, Gh. Davidescu, atunci când, invitat la
Ministerul de externe rus, i s-a înmânat prima notă ultimativă de către
Viaceslav Molotov. În zadar însă, hotărârea fusese luată.
Statul rus în componenta sa medievală s-a constituit la sfârşitul
mileniului I e.n. - începutul celui de-al doilea, mai întâi sub formă de
cnezate, apoi ca imperiu, foarte departe de graniţele a ceea ce avea să
devină statul românesc Moldova, constituit şi acesta în secolul al XIV­
lea, şi evoluând secole la rând în acelaşi spaţiu şi graniţe. În secolul al
XVII-lea �usia, devenită între timp imperiu, încă nu avea graniţe cu
Moldova. In a doua jumătate a secolului respectiv, Ţările Române intră în
dialog cu Imperiul Ţarist. Fapt relevant, însă, este vizita ţarului Petru cel
Mare la Iaşi, în vremea domniei lui Dimitrie Cantemir ( 1 7 1 1 ). Vizita a
avut ca urmare benefică recunoaşterea de către Petru a graniţei Moldovei,
în partea de răsărit, ca fiind Nistru! etc.
Nevoia de redefinire a unor tenneni istorici 269

Acel hotar, pe Nistru, s-a păstrat până în anul 1 8 1 2 când, în urma


războiului rusa-turc ( 1 806- 1 8 1 2), trupele Rusiei care ocupaseră Moldova,
după terminarea războiului, prin înţelegere cu Poarta Otomană, Imperiul
Rus şi-a stabilit noile graniţe pe râul Prut. Mai târziu, invocând faptul că
Rusia a luat Basarabia de la statul Moldova, şi nu de la România,
constituită prin Unirea de la 1 859, potrivit diplomaţiei ruse, a fost alt
ceva. Stăpânirea rusă în Basarbia a durat până în anul 1 9 1 8 . Urmare
schimbărilor politice din Rusia în anul 1 9 1 7, basarabenii, în virtutea
dreptului istoric şi de neam, au hotărât Unirea cu patria mamă -
România. Actul a fost săvârşit şi în virtutea Declaraţiei lui Lenin, potrivit
căreia "popoarele din Rusia au dreptul la autodeterminare până la
desprindere de statul Rus" .
Aşadar, să fie limpede, Basarabia s-a Unit cu România în temeiul
unui sufragiu general, consacrare dată de Sfatul Ţării/Parlamentul de la
Chişinău în ziua de 27 martie 1 9 1 8 . Astfel încât B asarabia nu a fost
alipită la România, ci s-a unit cu România, ca urmare a unei realităţi
istorice, a dorinţei permanente de după 1 8 1 2, dorinţă ce i-a caracterizat
pe basarabeni din totdeauna după 1 8 1 2.
Invocăm aici o altă eroare, voită sau nu, şi anume aceea de alipire,
folosită în unele scrieri, atât în cazul Basarabiei, cât şi în cazul
Transilvaniei. Alipirea este cu totul altceva şi nu unire dorită, şi act
istoric liber consimţit.
Revenind la problematica iniţială, consemnăm faptul că Europa
interbelică nu a fost liniştită. Forţe extremist-revizioniste au agitat apele,
între care consemnăm: Germania, URSS, Ungaria, Italia ş.a. S-a amintit
mai sus de Pactul Ribbentrop-Molotov, adică înţelegere între Germania
nazistă şi Rusia bolşevizată (URSS) [rivale de moarte pe faţă] semnat la
23 august 1 93 9. Urmarea imediată a fost invadarea Poloniei, la 1
septembrie de către armatele Werhmachtului, şi 1 7 septembrie de către
Armata Roşie a URSS. Aceste două date fatidice au intrat în istorie ca
începutul celui de-al doilea război mondial. Intervenim aici cu un alt
neadevăr pus doar pe seama Germaniei. Mai toate scrierile (cel puţin din
România, dar şi din sfera lagărului socialist) consemnează privitor la acel
moment, doar intervenţia Germnaiei în Polonia, care a marcat Începutul
Marii Conflagraţii. URS S este absolvită de vina de a fi participat, în
aceeaşi măsură la declanşarea marelui război 3. A urmat intrarea Angliei

3 După 1 990 lucrurile s-au mai îndreptat. Nu peste tot, dar există speranţa de a se
270 Constantin Cloşcă

şi Franţei în conflict de partea Poloniei; continuând cu confruntarea


franco-germană, soldată cu prăbuşirea Republicii Franceze, în iunie
1 940, precum şi ocuparea mai multor ţări din Europa nord-vestică.
Prăbuşirea Franţei, fostă susţinătoare a României, bombardarea
Angliei de către aviaţia şi artileria germană, alianţa Italiei cu Germania,
starea conflictuală internă din Spania, interesul nerăbdător al Ungariei de
a cuceri Transilvania, precum şi cererile Bulgariei privind Cadrilaterul,
reflectă situaţia îngrijorătoare din Europa, în aceeaşi măsură şi
ameninţările ce pândeau România în vara anului 1 940, moment în care
URSS s-a hotărât să atace România, ceea ce a provocat criza rusa­
română şi conflictul militar ce avea să urmeze.
În noaptea de 26/27 iunie, României i-a fost adresată prima Notă
ultimativă prin care erau somate autorităţile de la Bucureşti să
"
"inapoieze Basarabia Uniunii Sovietice . . . . Consiliul de Coroana nu a
votat pentru sfârtecarea ţării, ci doar a discutat situaţia creată. S igur, a
fost disperare şi de aceea unii au susţinut " să ne batem" şi " să nu se
cedeze" . Momente grele, de neînţeles de către alţii, care n-au trăit acele
clipe de groază. Să ne fi bătut de dragul de a ne bate? ! Ar fi fost un
dezastru şi mai mare, cu distrugeri enorme; cu pierderi umane şi militare
(tehnică de luptă). Inamicul era mult mai puternic, pus dej a pe picior de
război, şi în plus, convenise asupra invaziei cu singurul nostru aliat -
Germania, cealaltă putere europeană.
Şansa noastră, a României (am avut totuşi o şansă) a fost că URSS,
refuzând dialogul, a adresat o a doua notă în care guvernul URSS,
considerând " răspunsul guvernului regal al României ca imprecis,
deoarece nu se spune direct că el primeşte propunerea guvernului sovietic
(deci, nu a cedat) de a-i restitui neîntârziat Basarabia şi partea de nord a
Bucovinei, guvernul Uniunii Sovietice propune: 1 . În decurs de 4 (patru)
zile, începând de la ora 1 4 00, ziua de 28 iunie să se evacueze teritoriul
Basarabiei şi Bucovinei de nord de trupele române . . . " . Aici trebuie
reflectat asupra termenilor. Sovieticii, cu voie sau fără voie, au oferit o
şansă guvernului de la Bucureşti de a găsi soluţia de care s-a prevalat, şi
anume, retragere/evacuare şi nu cedare.
În cele din urmă, România a trebuit să se apere într-un fel anume,
astfel să nu se aj ungă la conflict armat cu sovieticii, dar nici să consimtă
la cedare de teritorii. " Guvernul român - se arată în cea de a doua notă de

consemna peste tot aşa cum au stat lucrurile.


Nevoia de redefinire a unor termeni istorici 27 1

răspus a acestuia - pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea


recurgerea la forţă, şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei,
se vede silit să primească condiţiile de evacuare specificate În
răspunsul sovietic" (subl.ns. C.Cl.). De observat că răspunsul guvernului
român este raportat la cea de a doua notă sovietică, în care nu este vorba
de cedări teritoriale din partea României. În consecinţă, termenul cedare
teritorială, în acest caz, nu este corect. În situaţia dată, evitarea
conflictului armat de către România nu a însemnat, nu a fost un act de
cedare, cum greşit mai folosesc acest termen unii istorici şi oameni
politici, presă etc. Este vorba aici, precum şi în alte situaţii similare din
istorie, de o retragere în faţa invadatorului superior din punct de vedere
militar, cu elementul specific prin care s-a anunţat în scris retragerea
armatei române la somaţia sovietică pentru a nu se ajunge la o
confruntare cu orice preţ, ceea ce ar fi convenit agresorului . Deci,
guvernul român se vede " silit să primească condiţiile de evacuare
specificate În răspunsul sovietic" , şi nu să accepte "Înapoierea
Basarbiei, Uniunii Sovietice" , aşa cum se stipula În prima Notă a
guvernului de la Moscova (subl.ns. C.Cl.). Când armata română a fost
nevoită să se retragă din Oltenia şi Muntenia în timpul primului război
mondial, nu a cedat de bună voie aceste teritorii. Nici în anul 1 940, nu a
fost altceva decât o retragere temporară în faţa unei mari ameninţări.
Dovada o face faptul intrării României în războiul rusa-german în vara
anului 1 94 1 , cu scopul eliberării teritoriilor româneşti în discuţie.
Este de remarcat expunerea generalului Ţenescu, şeful Marelui Sat
Maj or al armatei române, la ultimul Consiliu de Coroană. "În faţa
noastră, Rusia pune 1 00 de divizii de infanterie; 20 brigăzi de cavalerie; 7
divizii motorizate. La aviaţie, raportul dintre noi şi ruşi este de "0" la 5 ;
ungurii au 1 9 divizii d e infanterie " 4. Subscriind c u durere l a ideea
retrageri generalul amintit mai preciza, că trebuie să ne retragem " pentru
a nu fi obligaţi să cedăm mâine mai mult decât ceea ce ni se cere azi " .
Pierderea Basarabiei şi nordului Bucovinei a fost întâmpinată de
români cu o zi de doliu naţional, dar şi cu o durere permanentă. Era
expresia voinţei tuturor românilor de a nu ceda. Numai nevoiţi, prin forţa
împrejurărilor, au acceptat retragerea, cu credinţa că teritoriile respective
vor fi eliberate în scurtă vreme. Maj oritatea ziarelor consemnau despre
răpire nu despre cedare. În plenul Parlamentului, primul-ministru, Gh.

4 Ap. Historia, nr. 6 din 20 1 3 , p. 20.


272 Constantin Cloşcă

Tătărescu, arăta între altele: " Declar aici în faţa Parlamentului şi a Ţării :
" am hotărât eva cuarea (nu cedarea - C.Cl.) Basarabiei şi a Bucovinei de
sus pentru a putea salva azi fiinţa statului român, şi pentru a nu pune în
primejdie viitorul românismului. Declar aici, relua ideea reputatul
politician român, că am luat această hotărâre sub presiunea forţei într­
unul din cele mai grele momente ale istoriei noastre, şi lăsăm viitorului
sarcina să j udece actul nostru" 5.
De asemenea, Nicolae Iorga, iniţial adeptul rezistenţei militare, a
înţeles în cele din urmă adevărul, poziţionându-se pe ideea că România
" a retras, numai înaintea invaziei, armata şi funcţionarii, rară să
iscălească un act de cesiune " 6. Drama prin care trecea România, avea
. . .

un element comun cu drama tuturor ţărilor prinse în implacabilul cleşte


germana-sovietic. Dovada au făcut-o actele arbitrare, care au urmat. O
asemenea dramă a fost prefaţată de faimosul Pact de neagresiune,
sovieto-german din 23 august 1 93 9, la adresa României din partea
revizionismului internaţional, cum a fost şi răpirea de către Ungaria a
unei părţi din Transilvania, ca urmare a unui dictat internaţional,
respectiv cel de la Viena din 30 august 1 940. Avem în vedere aici şi
satisfacerea pretenţiilor Bulgariei asupra sudului Dobrogei, tot ca o
consecinţă directă a dictaturii marilor puteri europene de la vremea aceea.
Concluzionând, putem susţine că amputările teritoriale impuse
României de către forţe externe exclud existenţa unor vinovăţii ale
politicienilor români. Ele (amputările) au constituit o calamitate
determinată de ascensiunea nestingherită a politicii revizioniste în
Europa, şi a arbitrariilor impuse statelor victimă de către puterile agresive
ale vremii. Altă soluţie nu s-a întrezărit şi nici astăzi nu ar putea fi
estimată în afară doar de aceea a rezistenţei armate, care nu putea fi o
alegere fericită. Aprecierea poate fi făcută cu exactitate, mai ales în
prezent după ce cunoaştem derularea evenimentelor ulterioare. Finlanda
s-a opus cu armele şi, cu tot statutul favorabil după cel de-al doilea război
mondial, teritoriile însuşite de Moscova nu au fost restituite. Aceeaşi
situaţie cu Polonia. Japonia nici până în prezent nu a reuşit să recupereze
teritoriile intrate în componenţa Uniunii Sovietice. Rezistenţa armată din
partea României, fie şi numai pentru zece minute, ar fi determinat

5 Ap. Ion Şuţa, România în cumpăna istoriei, Bucureşti, Edit. Ştiinţifică, 1 99 1 , p. 86.
6 Ap. Anatot Petrencu, în voi. O istorie a român ilor de pretutindeni, Bucureşti, 2000,
tom Il, p. 7 1 .
Nevoia de redefinire a unor termeni istorici 273

prăbuşirea totală. Guvernele de la Moscova şi Berlin atâta aşteptau, la


care trebuie să adăugăm şi pe acela al Belgradului, căruia îi surâdea
Banatul, în caz de dezmembrare a României.
Ce se poate spune atunci de 1 94 7 când a fost cedată Insula Şerpilor
URSS-lui, cu bună ştiinţă şi fără ameninţări. De asemenea, la fel de grav
apreciem cedarea nordului Bucovinei de către Emil Constantinescu -
preşedinte al României, şi ministrul său de extene, Adrian Severin, care
au semnat în anul 1 997 tatatul cu statul vecin, Ucraina, pnn care s-a
renunţat practic la nordul Bucovinei în favoarea acestuia? !
EPISTOLE ISTORICE (VI)

Virgil Mihailescu-Bîrliba

Historical Letter

Abstract: The publishing of the correspondence with other historians is


continued as well did in the previous number of the Zargidava joumal (Historical
Letter, V, in vals. XIV, 201 5, p. 243-259).
There are published letters coming from a well-known researchers of the
Antiquity as well as some of the answers to these letters. It is about professor Julien
Guey - an archaeologist, numismatist and historian of Antiquity.
The respective letters reveal some difficulties of the archaeological researches
in the last half ofthe 20th c., especially regarding the publishing their results.
Keywords: Correspondence, prof.dr. Julien Guey

După ce în numerele anterioare ale revistei Zargidava (Epistole


istorice, V, în vol. XIV/20 1 5) am publicat o parte din corespondenţa purtată
cu mai mulţi dintre reputaţii istorici ai Antichităţii, plecaţi acum într-o lume
mai bună, continui şi de această dată să fac edite alte documente, care, după
cum sper, pot contribui la o mai bună şi mai umană cunoaştere a eforturilor şi
zbuciumului prin care trece cercetătorul pentru a ajunge la ceea ce crede el că
reprezintă adevărul istoric.
Aşa cum este bine şi de multă vreme cunoscut, corespondenţa dintre
specialişti are multe valenţe istoriografice; de aceea, continui să fac publice
scrisori care mi-au fost adresate, la care am adăugat, uneori, răspunsurile
respective. Mă simt dator să subliniez faptul, că fac edite doar misivele celor
plecaţi dintre noi.
Am făcut doar unele mici corecturi şi completări în scrisori, legate în
primul rând de noile reguli ortografice. Toate acestea au fost evidenţiate prin
paranteze drepte pentru corecturi, completări şi textele ilizibile pentru mine.
De această dată prezint corespondenţa purtată cu unul dintre mari
cercetători ai Antichităţii, profesorul Julien Guey.

VI. JULIEN GUEY (1910-1993)

Profesorul Juliean Guey a urmat prestigioasa Ecole Normale Superieure


(coleg cu viitorul preşedinte al Franţei, Georges Pompidou), pentru ca apoi să
Epistole istorice (VI) 275

devină membru la Ecole Fran9aise de Rome ( 1 935-1 938). Ulterior, profdr.


Julien Guey îşi va continua cariera ştiinţifică la renumita Ecole des Hautes
Etudes en Sciences Sociales, ca director de studii. Participant la al Doilea
Război Mondial şi ajuns în captivitate, va păstra urmările acestui episod al
vieţii, fiind marcat printr-o sănătate fragilă 1 •
Cercetările sale vor fi dedicate istoriei, epigrafiei şi numismaticii
romane. Printre cele dintâi cercetări ale sale, remarcăm Essai sur le guerre
parthique de Trajan (1 14-117), apărut în Bibliotheque d'lstros, II (Bucarest,
1 937, 1 5 7 p.). Pentru o mai bună edificare a cititorului, dintre celelalte
contribuţii ştiinţifice ale prof Guey, amintim fugitiv următoarele: Recherche
epigraphique a Ksiba ( 1 937), Note sur le limes romain de Numidie et le
Sahara au IVe siecle ( 1 939), Numidian limes opuscule ( 1 939), Autour des
Res Gestae Saporis (1 939, în colaborare cu T. Pekary), 28 janvier 98 - 28
janvier 198 ou le Siecle des Antonins (1 948), La Numismatique en croix
(1 962), L'aloi du denier romain de 1 77 a 2 1 1 apres J.-C. ( 1 962), Livre
roma in, kilo et monnaies ( 1 980, în colaborare cu Ch. Carcassonne),
Symetrie ou dissymetrie d'emission ( 1 98 1 ) ş. a.

1.
J. Guey
Ministere de l' Education Nationale Le 3 octobre 1 979
Ecole des Hautes Etudes - Sciences sociale
1 , Square de Grandchamps
F - 78 1 60 Marly-le-Roy

Monsieur le Conservateur, cher Collegue et Confrere,


Permettez-moi d'abord d ' etre l' interprete des cinq responsables2 de
la Table ronde3 en Vous remerciement tres amicalement d'avoir bien
voulu l'honorer de Votre pn!sence. Merci aussi de Votre belle

1 H. Zehnacker, Ju lien Guey, în BSFN, 48, septembre 1 993, 7, p.626-627.


2 C. Carcassonne, J. Guey, T. Hackens, D. M. Metcalf, J. W. Mtiller.
3 În anul 1 979 ( 1 7- 1 9 sepembrie) a avut loc la Paris, organizat de Centre de
Mathematique Sociale et de l'Ecole des Hautes Etudes en Science Sociale şi de
Seminaire de Num ismatique Marcel Hoc de l ' Universite Catholique de Louvain, un
colocviu international (Table ronde) dedicat aplicării metodelor statistice în
numismatică (Statistics and Numismatics/Statistique et Num ismatique). La această
reuniune şti inţifică , alături de alti 28 cercetători au participat şi doi numismaţii români
(dr. Gh. Ponaru Bordea şi subsemnatul).
276 Virgil Mihăilescu-Bîrliba

communication, qui, soulevant d'importants questions de methode, ne


manquere pas d' etre un des plus remarquies du volum4 de nos A ctes: elle
est d'ailleurs au-droit-fil des problemes que notre T.R. (n. n., Table ronde)
se proposait de traiter. Tout cela merite ma grande reconnaissance.
J'ai pris connaissance avec grand plaisir du livre que Vous avez
bien voulu m'offrir: la description du Tresor de Magura est
exemplaire5 . J ' en ferai une photocopie pour M. Mi.iller6 (et je viens de
signaler cette publication â M. Metcalf7, pour sa bibliographie).
- Ă. mon avis, les etudes de numismatique statistique vont se
toumer de plus en plus vers les problemes de la circulation monetaire, et
plusieurs communications, remarquables l ' ont bien prouve â notre T.R.,
dont la Vâtre.
- J'ai d'autre part ete touche du cadeau que Vous avez bien voule
faire â notre Centre de mathematique sociale, des belles diapositives du
Musee de Piatra Neamţ.
Madame Carcassonne8 me les a communiquies, et projetees voiei
quelques jours. C ' est lâ une belle preuve de Vâtre gentillesse. Le Centre
me les a preties, et je les ai emportees â Marly.
Ă. mon tour, je les ferai passer â Monsieur Delporte9, Conservateur au
Musee des Antiquites nationales de Saint-Germain en Laye (Saint Germaine
est tout â câte de Marly, et je vois le Musee, de ma fenetre). Peut-etre
connaissez - Vous M. Delporte? Il sera, sans nul doute, tres vivement
interesse par ces beaux docurnents - et heureux de les avoir en pret.
Pour finir, je voudrais Vous poser une question sur la langue
roumaine. Comment s'explique la persistance d'une langue romane au
Nord du Danube? alors par exemple que l'anglais ne doit rien (?) â une
persistance directe du latin sur le sol britannique: tout ce qu' il y a de latin
dans l ' anglais (ou presque) y a ete importe j ' imagine par les Normandes

4 Organizatorii Mesei rotunde amintite proiectau publicarea unui volum cu lucrările


prezentate cu acest prilej .
5 V . M ihailescu-Bîrliba, 1 . Mitrea, Tezau rul de l a Măgura, Bacău, 1 979.
6 Prof.dr. J.W. Milller, fizician la Biroul Internaţional de Greutăţi şi Măsuri, Pavillion de
Breteuil, Sevres (Hautes de Seine).
7 Prof.dr. D.M. Metcalf, profesor şi director adj unct la Herberden Coin Room,
Ashmolean Museum, Oxford.
8 Prof.dr. Charlotte Carcassonne ( 1 938- 1 999), statistician cu specializarea în
numismatică, Ia Ecole des hautes etudes en sciences sociale (EHESS).
9 Dr. Henri Delporte ( 1 920-2002), cunoscut preistorician francez.
Epistole istorice (VI) 277

de Normandie, devenus francophones.


L' abandon de la Dacie par Aurelien a-t-il eu pour consequence le
repli au Sud du Fleuve des elements latinophones de la population? Le
sait-ai? qu' en pensent les savants roumains?
Y a-t-il en persistance linguistique ou, au contraire, reconqw!te
culturelle? Voilâ des questions que je me suis souvent posees, sans avoir
le temp d'y consacrer la recherche qu'elle meriterais !
Veuillez bien m' excuser d e m' adresses â Vous (Vous etes si
aimable ! ) et agreer l 'expression respectueuse de mes sentiments les
meilleurs, Votre (ss) Julien Guey

2.
Piatra Neamţ, le 1 oe decembre 1 979
Cher Monsieur le Professeur,
Votre lettre m'a cause une grande joie. Je vous remercie beaucoup pour
les agreables mots que vous m'adressez, autant de Votre part, que de la part
des organisatems. C 'est une grande satisfaction pom un chercheur, n'importe
de modeste qu'il soit, de voir que son travail n'est pas vain.
Je me rappelle avec grand plaisir de la " Table Ronde " , des
communications soutenues et des discussions qui ont eu lieu. Tout a ete
le plus parfait et je Vous prie de transmettre aux organisateurs mes
felicitations pour les efforts deposes que tout soit excellent. Moi, je
remercie specialement de l 'honneur d'avoir ete invite, ainsi que pour le
soutien et toute l 'attention dant j 'ai beneticie. Ainsi j ' ai eu la possibilite
de pouvoir rester encore â Paris jusqu'au premier octobre et aussi de
visiter Versailles et Saint Germain-en-Laye. Au commencement du mois
d'octobre, rentre chez moi, j 'ai commence a travailler, etant donne que
beaucoup de mes etudes n' etaient pas terminees. J'espere, qu'en 1 980
vous allez pouvoir recevoir certains des fruits de mon travail.
Je vous remercie, aussi, pour l'observation pertinente que vous
avez fait â l 'adresse de ma communication 1 0 : en effet, j ' ai voulu montrer
la voie que j ' envisage pour la statistique numismatique ! Nous, comme
numismates et - n 'oublions pas - aussi des historiographes, nous ne
faisons pas de mathematique et il ne faut pas que nous creer des
problt!mes de mathematique, mais d ' utiliser la mathematique pour
10
V. Mihailescu-Bîrliba, Un probleme de statistique matbematique: Ia reforme de
Septime Severe et les tresors monetaires romains au-dela des frontieres de I'Empire.
278 Virgil M ihăilescu-Bîrliba

n!soudre les problemes que nous avans dans la numismatique! Il ne faut pas
que nous faisions de . la mathematique pour la mathematique et statistique
pour la statistique ! Camine numismates, nous posons un probleme et la
mathematique, par ses voies propres qu'elle le resoudre. Ca ne nous
interesse pas ces voies, car alors on ferait seulement de la mathematique. De
meme, pour le futur, je crois - et je suis honore que Vous pensez
pareillement -, que seulement l'aspect quantitatif, de serie, de la
numismatique (dane, la circulation, les emissions etc.), peuvent constituer
l'objet d'analyses mathematiques et statistiques. Vous qui avez ouvert cette
voie dans notre recherche Vous voyez tout cela tres bien et moi, je suis fier
qu' etant un peu plus j eune et â 2000 km de Vous, de penser de meme!
Aussi, je suis flatte par Vas considerations sur mon ouvrage
modeste (Tezaurul de la Măgura). Et je vous remercie encore une fois.
Si M. Mtiller le desire, je peux le lui envoyer. Dites-lui, s'il vous plaît,
que je le prie de m'ecrire.
Aussi, je remercie â Vous et â Madame Carcassonne pour attention
accordee aux diapositives de mon musee; c' est une chose insignifiante de
ma part, toutefois je me rejouis qu'ils vous ont fait plaisir. J'ai de la peine de
n'avoir pas connu M. Delporte de Saint Germain-en-Laye, parce que il faut
avouer, moi, je fais, et j ' ai fait et je publie beaucoup d'archeologie, surtout
de l'epoque daco-romaine (je Vous envoie aussi quelques tirages-â-part).
Maintenant, je vais essayer de repondre â Votre question concemant
}'origine de mon peuple et de ma langue. Tout d'abord, je peux Vous dire
que cela n'est pas un probleme a expliquer en quelques mots; pour cela, je
Vous envoie la revue Dacorornania, 3 ( 1 975-1 976), dans laquelle je Vous
recommande les articles par D. Protase et Jean-Claude Bouvier, ainsi que le
livre de D. Protase, Problema continuităţii. . . , avec un resume en langue
fran9aise. Je vais essayer de dire aussi moi quelques mots.
En premier lieu, la langue anglaise, quoique moins, elle a toutefois aussi
des mots d'origine latine: 1 ) des mots pris par les anglo-saxones avant leurs
arrivee en Angleterre (pear - en ancien anglais, pere et du latin, pirum; cheese
- en ancien anglais ciese et du latin, caseus, etc. cup - en ancien anglais cuppe
et du latin cuppa etc.); 2) des mots pris par les Britons et donnes aux Anglo­
Saxons (port - en ancien anglais, port et du latin, portus; street en ancien
anglais straet et du latin, strata via; wall, du latin vallum; kitcheQ, du latin
coguina etc.); 3) des mots latins introduits dans l'ancien anglais au siecle VIe
(apres que les Britons ont ete christianisee): candle, latin - candela; temple,
latin - templum; silk, latin - sericum; .illy, latin - lilium; circle, latin - circulus
Epistole istorice (VI) 279

etc.) etc. etc. Ou les nom des villes London (Londinium), Dorchester
(Durnovaria), Gloucester (Glăvum), Lincoln (Lindo-colonia) etc.
Mais revenons chez les Roumains apn!s qu' on a vu que les choses
sont autres aussi chez les anglais! Nous ne devons pas cependant penser
dans le contexte des frontieres des etats moderne. Au premier siecle av.
J.-C., la Dacie du roi Burebista (Bourebista) (le premier qui a reuni les
Daces) s'etendait de Slovaquie et du sud de la Pologne j usqu ' au monts
Balkans (donc, au sud du Danube) et a l 'ouest du Danube moyen (a l ' est
de Vienne) jusqu'a l' embouchure du Bug. Toute cette population Dace
(ou Geto-Dace) a ete ou pas conquise par les Romains. Ceux qui sont
entres sous la domination romaine, sont entres en plusieurs etapes: la
Pannonie et le sud du Danube sous Auguste, la Dobroudja et quelques
regions du nord du Danube (par ex. le sud de la Moldavie) au Ier siecle
apr. J.-C., comme aussi tout le littoral nordique de la Mer Noire. C ' est
ainsi que disent les ecrivains antiques et les fouilles archeologiques l ' ont
confirme. Donc, la romanisation des Daces a commence, partielement au
moins, sous Auguste. Les guerres daco-romaines ont conduit a la
conquete d ' une partie de la Dacie; beaucoup de Daces se sont enfuits
dans les zones non-occupees par les Romains. Sous Aurelien, racontent
les ecrivains antiques, la Dacie a ete quittee. Croyez-vous qu'une
population d ' un territoire comme celui de la Dacie pouvait etre entassee
dans un espace 3 ou 4 fois plus petit? Non! Les ecrivains antiques
essayent de justifier la politique imperiale et montrer que la population
romaine a ete defendre et non abandonnee ! La realite est que les Romains
ne se sont pas retires de partout: toute la câte nordique du Bas-Danube
est restee sous 1' Empire (ponts, tetes de ponts, camps fortifies - castra
etc., comme Turris, Sucidava, Drobeta, le sud du Banat), ainsi que la
Dobroudja, le sud du Danube (Moesia), la Pannonie etc. Donc, a ete
perdu seulement un petit territoire des Daco-Romains! Non?
Sous les regnes de Constantine le Grand et de Justinien ( donc
Byzance, le VIe siecle) les Romains (ou les Byzantins) reviennent et les
ecrivains antiques et les fouilles archeologiques parlent de la
reoccupation du Banat, de la Petite Walachie, de la Walachie et du sud de
la Moldavie (la Dobroudja n'a pas du tout ete abandonnee jusqu ' au VIe
siecle). Donc, nous observons que la romanisation s' est prolongee, plus
ou moins, sous une forme ou autre, jusqu' au VI� siecle apr. J.-C. (plus de
600 annee de presence romaine sur les bords du Danube); les Romains,
nous voyons, qu'ils ont garde meme l' etat (l'Empire) au nord du Danube.
280 Virgil M ihăilescu-Bîrliba

Il faut voire la situation aussi en grand: jusqu' au VIe siecle, malgre toutes
les migrations (qui ont passe, ne se sont pas arretees ! ) une masse de
paysans thrace romanises (dans un degre different), maintenant
latinophone, s' etendait du nord de la Grece par-dessus la Peninsule
Balkanique, les ramifications arrivant jusqu'au Carpates nordiques.
Maintenant se produit la cesure: viennent les seuls migrateurs qui sont
restes, Slaves ! Les Slaves s'etablissent pres de leur but de pillage, le
pillage Byzance et rompent la romanite orientale en deux ( celle nordique,
les Roumains - donc, â partir du VIe-VIle siecles nous pouvons parler de
la formation de notre peuple et de notre langue; et celle du sud, isolee
dans la masse de Slaves de sud -, Istro-Roumains, Megleno-Roumains,
Roumains de Macedoine, Aroumains etc.).
On pourrait parler aussi des mots !ies â notre christianisme. Dans le
Moyen Âge, sous l ' influence de la masse slave environnante, on a utilise
,
la langue slavone (la troisieme langue sainte n est pas ?) dans 1, eglise;
toutefois, les mots de base sont !atins (je Vous les dis en langue
roumaine ): croutche (cruce), biserica, domn (do minus), Dumnezeu
(Dominus Deus), ruga (rogare) etc., etc. C ' est domrnage que Vous ne
m'avez pas pose cette question â Paris. J 'aurais eu grand plaisir de Vous
parler sur la formation de mon peuple.
Bien entendu qu'il y a aussi des probleme de detail non-eclaires
(pare ils â ceux de 1 'histoire de chaque peuple), comrne par ex., comrnent ce
sont romanises tous les Daces (meme ceux qui n'ont pas ete conquis par les
Romains), comrnent s'explique l'extraordinaire unite de la langue, de la
terre, des habitudes, des traditions, et vetements de notre peuple etc., etc.
Mais, nos historiens ont travaille et travaillent toujours pour eclaircire ces
problt!mes (peut-etre avez Vous entendu de Nicolae Iorga, Vasile Pârvan,
Gheorghe Brătianu et autres).
Nos docurnents du Moyen Âge nous montrent que, nous les
Rournains, nous ne somrnes toujours appeles Rournains, donc, Romains!
Nous avons eu et nous avons la conscience de nation ! Personne ne nous
conteste ce nom et ni les droits sur la terre habitee par nous! Les plus
anciennes chroniques hongroises (Anonymus) et russes disent que nous
etions ici quand des autres sont venus! Mais, depuis le XVIIIe et XIXe
siecles, ont comrnence a etre contestees nos origines daco-romaines, ainsi
que nos droits sur des territoires ou depuis toujours il y avait des Rournains.
Il est significatif que ces contestations ont apparu au moment de la formation
des nations et des etats modemes, donc quand les frontieres devaient etre
Epistole istorice (VI) 28 1

fixees conformes aux ethnies! Il ne Vous semble pas curieux?


Je pourrais parler longtemps sur ces questions, mais, je crois que le
mieux ce serait de venir nous voire ! Veuillez venir en Roumanie? J'ose
Vous proposer de solliciter un aide de CNRS et de venir voir V os amis de
Roumanie. Mais, c' est aussi bien de savoir que chaque Fran<ţais a des amis
en Roumanie, parce que chaque Roumain sait que la France et les Fran<ţais
ont ete â cote de nous dans les moments cruciaux de notre histoire
moderne: 1 859 et 1 9 1 8, comme aussi d'en d' autres plusieurs fois.
Je condus ma longue lettre Ge Vous en prie de me pardonner si je
Vous ai ennuye) en exprimant mon regret qu'a Paris j e n'ai pas parle plus
amplement sur 1' origine de mon peuple; j 'aurais pu Vous parler des
heures entieres et plus methodiquement (si ils l' aurait desire, j ' aurais pu
le faire pour plusieures). J' espere vivre encore pour avoir cette occasion.
Je Vous souhaite beaucoup de sante et beaucoup de succes ! Mes
voeux pour Noel et la Nouvelle Annee 1 98 0 !
J e Vous remercie encore une fois pour tout et je Vous e n prie de
recevoir, Monsieur le Professeur, l'expression de mes plus vifs
sentiments de gratitude et de respect,
(ss) Virgil Mihailescu-Bîrliba

3.
Accons) mardi, 21 juillet 1 98 1
(Ardeche)
Mais ma adresse et toujours
1 , Square de Grandchamp
78 1 60 MARLY-LE-ROI
Bien cher Monsieur le Conservateur et Ami,
Plus en se sent coupable, plus il faut reconnaître franchement et
sincerement sa faute: le pecheur le plus endurci peut ainsi trouver
quelque indulgence - toute immeritee qu' elle est. Mais l ' indulgence
n' est-elle pas touj ours immeritees ?
Oui ! j'ai bien recu Votre envoi, je n' ose dire â quelle date. J'ai
re<ţu au total trois precieux envois de Roumanie. Mais j ' ai ete pendant
plus d'un an assez deprime, nerveusement, et j ' ai laisse " tout aller" , - au
mepris de tout devoir et de toute politesse. C'est la forme
particulierement insociable que la fatigue avait prise chez moi. Je me dis
pas cela pour me faire excuser. Je n'en suis que plus coupable.
J'ai lu avec grand interet Votre travail. Dois je en proposer un
282 Virgil Mihăilescu-Bîrliba

compte rendu a une revue francţaise? Il serait forcement tres court. Mais
serait fait de tres bon coeur et en toute amitie.
Grâce â Vous, et aux livres que j 'ai recţus, bien des questions se
sont eclaircies pour moi - que je m'etais permis de Vous poser. Le
materiei numismatique et monetaire eclaircit les faits linguistiques: j 'ai
compris comment une langue â pu rester enracinee dans un sol, portee
par une population de generations en generation. Une comparaison faite
par M. GOUDET, mon ancient Colh':gue de la Faculte des Lettre de
Lyon. , m' avait par exemple beaucoup eclain! : comparaison, avec deux
extremites de la Romania, entre le francţais (oii) et le roumain - les deux
formes les plus puisamment modifiees (et reniees) de la langue latine !
Quant au Colloque de septembre 79, que Vous avez bien voulu honorer
de Votre presence (ce qui fut aussi tme marque d' ami tie pour nous ), j 'esperais
toujours qu'il me donnait tm occasion d'ecrire. Depuis avril 80, tous les
"
"papiers ont ete remis au Prof. Tony HACKENS 1 1 . Mais il a trouve des
difficultes dans les conditions de travail de l'imprimeur auquel il s'etait
adresse. Finalement. il a perdu patience, et s'est adresse â tm autre. Je pense
que maintenant. les choses vont aller assez vite - comme il est raisonnable de
l'esperer enfin. On rattrapera ainsi tm peu du grand retard qui a ete pris. Le
project de publication tient bon, aussi ferme qu'au premier jour â vues -

humaines. Tout sera fait, qui pourra l'etre.


En Vous renouvelant l' expression de ma fidele amitie, je Vous prie
de recevoir encore celle de ma reelle confusion.
Vale et me ama, Votre (ss) J. Guey

4.
1 98 1
Monsieur le Conservateur, bien cher confrere,
J'ai eu de grands torts envers Vous, par mon trop long silence ! Je
veux du moins que Vous soyez le premier informe (avec M.D.M.
METCALF et M. M U LLER) d' une bonn nouvelle: M. HACKENS a
confie enfin (decţu pour me trop longue attente) â un autre editeur la
publication de notre Table ronde Numismatique et Statistique (Paris
septembre 1 979), et il espere que les choses vont aller tres vite â present et que
11
Prof.dr. Tony Hackens ( 1 93 9- 1 997) a activat la Faculte de Philosophie et Lettres de
l'Universite Catholique de Louvain.
Epistole istorice (VI) 283

nous recevrons bientot des epreuves. Ainsi allons-nous etre payes de notre
longue patience. Il " fouillait" â Corcyre dans le "Protocarhiens" - avec
passim - et devait rentrer en Belgique vers la mi-aofit.
On apelle aussi cela une " BORIE" (mot dont j 'ignore !'etimologie le -

nom LA BORIE est tres frequent dans notre Sud-Ouest) une


anthroponyme XVII - siecle c'est ce qu'a appeller: les COUVENT (et
jadis les COUVERTES).
Veuillez bien croire, je Vous prie, â ma tres fidele et tres
respectueuse amitie
V âtre ( ss)J. Guey

5.
Paris, le 1 5 sept. 1 98 1
Julien GUEY
1 , Square de Grandchamp
Les Grandes Terre
78 1 60 MARLY-LE-ROI
F - 78 . 1 60
Monsieur le Conservateur, Bien cher Confrere,
Je viens de rentrer de vacances: mon Cotmier "lourd" ne m'avait pas
suivi - seules les letters! Aussi je viens de trouver Votre Monnaie romainc
chez les Daccs orientaux (un second exemplaire!) 1 2 don't je Vous accuse
aussitot reception. Je ne peux que Vous renouveler mes remerciements pleins
de la plus vive gratitude, et Vous redire mon admiration pour tm travail â la
fois si meticuleux et si original - qui apporte tant, meme au point de vue
methodologique: C'est la vraie "pierre de touche", pacravos!
Il reste que je n'ai pas droit tout seul â deux exemplaires de ce beau
"
"tresar . J' en offrirai un, de Votre part, â la personne ou â 1' institution
que Vous voudrez bien me designer (â Paris) ou en France.
Je reprends bon espoir dans la publication de notre Table ronde d'il
y a deux ans. Mon ami le Professeur T. HACKENS nous a apporte un jeu
d'epreuves - et les auteurs sont en train de recevoir les "placards" (le
bozze die Botzen) de leur communication, â mesure qui avance le travail
de l ' imprimeur. Avez-Vous re<yu les Votre? Sinon, cela ne tarderai quere.
12
După ce am expediat un volum din cartea amintită, B iblioteca Academiei Române a
mai trim is un al doilea exemplar prof. J. Guey.
284 Virgil Mihăilescu-Bîrliba

Cela devrait faire un beau volume 13•


Le grand retard vient de la defaillance du premier imprimeur auquel
s'etait adresse M. Hackens. Mais le second est tn!s efficace et expeditif
Veuillez agreer, je Vous prie, Monsieur le Conservateur et du Confrere,
1' expression de me tres fidele amitie - et mes doubles remerciements.
(ss) J. Guey

6.
Marly le 1 er octobre 8 1
Monsieur, Bien cher Confrere,
Je retrouve, dans mon bureau, en faisant d'importants rangements deux
deux tres beaux livres que j 'ai re9us aussi de Vous, le vol. III de Dacoromania.
Jahrbuch fiir ăstliche Latinităt, et le livre du D: D. PROTASE, Problema
continuităţii în Dacia în lwnina arheologiei si nwnismaticii.
Ces deux ouvrage me sont parvenus tout au debut de 1 980 et j 'ai
ete tres instruit et tres interesse par leur lecture. J ' ai notamment ete
impresionne et convaincu par les Continuites de la Culture materielle en
Romanie; et j 'ai compris comment une langue latine avait pu survivre et
magnifiquement prosperes dans la trame de cette continuite (article
notamment de J. GOUDET).
C 'est une question qu'aucun de mes maîtres ne m'avait bien
clairement fait comprendre au temp lointain ou j 'etais etudiant.
Je crois Vos avoir dit ma reconnaissance, et fait dej a mes
remerciements. Je serais trop confus de ma negligence. Aussi j ' aime
mieux Vous remercier deux fois !
Je me permets de Vous rappeler que j 'ai re9u de Votre gentillesse
deux exemplaires de " La Monnaie romaine chez les Daces orientaux" ; et
que, voiei quelques j ours, en Vous faisant mes remerciement et mes
compliments, je V os demandais â qui offrir de Votre part le second de
ces exemplaires.
Veuilley agreer, j e Vous prie, Monsieur et chere Confrere,
1 'expression de mes sentiments respectueusement devoues.
Votre (ss) J. Guey

1 3 În adevăr, lucrările simpozionului (Table Ronde) de la Paris au apărut înainte de sfârşitul

anului 1 98 1 : Ch. Carcassonne et T. Hackens (eds.), Statistics and Numismatics/


Statistique et Numismatique, în PACT (Revue du groupe europeen d'etudes pour les
technique physique, chimique, et mathematique appliquees â l'archeologie 5, 1 98 1 .
Epistole istorice (VI) 285

P.S. Mais peut etre mes remerciements se sont ils trompes en partie
d'adresse et aurais-je du remercier aussi M. MATUSZEWSKI 14 (de
Warsyawa) qui Vous avait, je croi, exprime mon desire de comprendre
quelqu' un â la continuite du latin en Roumanie.
P. S.2 Je Vous adresse le bon souvenir de M. Robert ETIENNE 1 5,
professeur â Bordeaux, le fouilleur de Conimbriga (avec qui nous avans
un travail en train).

7.
le 27e octobre 1 98 1
Bien cher Monsieur le Professeur,
Apres une longue absence de Piatra Neamţ - j ' ai ete aux fouilles et
de plus, de l ' annee passee je travaille â Jassy (â l ' Institut d'Histoire et
d'Archeologie "A.D. Xenopol" , str. Karl Marx, 1 5, 6600 Iaşi) -, j 'ai
trouve V os lettres, et, maintenant je m' excuse pour mon reponse tardive.
Je regrette Votre ennuis, mais tout est passager: la vie, les sentiments,
les ennuis etc., seulement notre travail (nous croyons) restera!
J e Vous remercie infiniment pour V otre beaux mots adresse â mon
livre et je Vous remercie, aussi, pour le compte rendu proj ete sur cela.
J'ai re9u "les placards", j 'ai fait les corrections et j ' ai les renvoyes â M. Tony
Hackens. Je crois que tout marche bien et avant de la fin de cette annee
nous verrons le tome de "La Table Ronde " !
En ce qui concerne le deuxieme exemplaire de mon ouvrage, la
maison d' edition, probablement, a faite une erreur et je vous en prie, si
Vous avez la possibilite, donnez mon livre a M. Bruno Helly 1 6 (Centre
National de la Recherche Scientifique. Centre de Recherches
Archeologique. Sophia-Antipolis, 06565 Valbonne Cedex).
Excusez moi, encore une fois, pour ma tardivete et avec toute ma
reconnaissance, veuillez agreer Monsieur le Professeur, j e Vous en prie,
l' expression de mes plus beaux sentiments,
V otre, (ss) Virgil Mihailescu-Bîrliba

1 4 Prof.dr. J. Matuszewski (Universitatea din Lodz), cunoscut istoric.


15 Prof.dr. Robert Etienne (Universitatea din Bordeaux), membru al Academiei
Franceze, arheolog şi istoric al Antichităţii: săpături la Conimbriga (Portugal ia) şi la
Sarmizegetusa romană (alături de colegi români).
16 Prof.dr. Bruno Helly (Universite Lumiere Lyon I I), cunoscut arheolog şi istoric al
Antichităţii.
286 Virgil Mihăi lescu-Bîrliba

8.
Ministere de l' E ducation Nationale 1 2 novembre 8 1
Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociale
54, Boulevard Raspail, 75006 Paris
1. GUEY TeL : 544-3 0-79
1 , square de Grandchamps
78 1 60 Marly-le-Roy

Monsieur le Conservateur, Bien cher Confrere


Au re�ţu de Vâtre lettre du 27 octobre, je m' empresse d'adresser a
M. Bruno Helly, a la VALBONNE un des deux exemplaires que je me
trouvais detenir de Vâtre beau livre. Je lui explique, dans un lettre, que
c 'est de Votre part, et il Vous en sera certainement bien reconnaissant.
Quant au c. [ompte] r. [rendu], helas, je suis â present, hors d'etat de
la faire: ma sante s'ait bien alteree depuis l 'offre que je Vous avais faite
de si bon coeur ! Mais Vous ne perdrez rien au change: je prie M. Helly
de vouloir bien le faire a ma place. Je suis confus de Vous faire faux
bond, mais vraiment j e ne puis faire autrement.
De mon câte, je ferai mon possible pour que le livre figure dans la
bibliographie de M. Metcalf (Table ronde parisienne de septembre 79).
J'espere que Votre indulgence voudra bien m' excuser, et Vous prie
d'agreer, Monsieur le Conservateur, l'expression de mes sentiments tres
cordialement fideles
Votre (ss) J Guey
Epistole istorice (VI) 287

SfCAElA�IAT O'E:TAT A.UX UNfVERS11ES 64. bouleo.t1t'd Aa•oa11 - 75270 PARIS CEOE.X 06
HL : 544.39.79

eCOLE DES HAUTES erUDES


EN SCIENCES SOCIALES
Pans. le :� 1 c 1.J ·

Julien GUEY

1, Squore de Gronchomps
Les Grandes Terres
18 MARLY-LE-ROI
T4-lip00n. �'Z2

f- J.1 & . t c o

"" �
v - c. e

/ k.o.. "' ..

t..
, '\.. <J ..._ V � ·�./ , /-. _.____

-· ··- -· ... ··�--·- __,.;___ ....... ......... = .. �.

Fig. 1 _ Scrisoare de la Prof. Dr. Julien Guey către Virgil Mihailescu-Bîrliba/A


letter from Prof_ Dr. Julien Guey to V irgil M ihailescu-Bîrliba ( 1 5 .09. 1 98 1 ) P- ) _
288 Virgil Mihăi lescu-Bîrliba

� r J ...:

!- "' ( !.... \

( · .. \- �� \J "l ....: ._
J
G O:, ţ...", Y d S !
.; �
J(. 1..<-J<-.

e i: ).V. y
, ... � ��- H·
,J J""' � 1 · •
,,
(.) !
t-
-",,{ J ..
-�� �
e.

/
(_.,_
-
.__ ! · ... (.,_ }...(.A.. \f"\o"". -"'
k h..
..(..._ \.rtl l-u.... 1 ..

\
\ /</ �' VV "' ) "\
...... î ......__
f ' : ....... k \-J···:
/
v- ;-
/
',...
....... ( �
; ,0.'; ... ......
J;. '\Ă 1
1:(.. 1.. )o".(._ /
'
'-

tLt. ���
1 • .,.. U c . f.t·..,

M. "' "' -' ....(


). • � .

. 1
1

) "._!- � (1. ".; ..,

Fig. 2 Scrisoare de la Praf. Dr. Julien Guey către V irgil Mihailescu-Bîrliba/A


letter from Praf. Dr. Julien Guey to Virgil Mihailescu-Bîrliba ( 1 5 .09. 1 98 1 ) p. 2.
Epistole istorice (VI) 289

SfCRtTARIAT O'ETAT A UX UNIVERSIT(S 54, bOulevard Rupail · 75270 PARIS CEOEX 06


Tlll. : 544.39.79
tCOLE DES HAUTES tTUOES
EN SCIENCES SOCIALES
Paris, le 197

'

7
1
V � .-u.., . } .· ..... � ) -... ' ,0.,... � J .....,'-'-. .

VJ -e.._ ..,...._
--?<. "--

Â" '- t� -... t ......


1

î- ,
-u. ...._.. c-
i
J .. 1-
/-<.. c ,_ .1'-

" )c.e -.. . /vi � . -e_

,
� � / ' ;{,
. 1.
{' 11 .
-' f/:c. .. � . v­
,I .

/1 V"-< > '


......-

' E.t·W Section tSdencn 'oonomiquet at aoc•aJes) de rEe�e PratiQua du Htutll f:tu<Mt

Fig. 3 Scrisoare de la Prof. Dr. Julien Guey către Virgil Mihailescu-Bîrliba


A letter from Prof. Dr. Julien Guey to Virgil Mihailescu-Bîrliba ( 1 5.09. 1 98 1 ) p. 3 .
290 Virgil Mihăilescu-Bîrliba

le 27 e oo tobre 1')8

llien cb � r ro ns ie ur 1� rofe s s e ur ,

J a s s ;t

11 " • r oh� oloor1 e ., ' . . .I e nopc " !l tr ,

u
r: t .__ , .... • s "' n � u " ��c. , !'� e -�n :'! .. n'"' ... r� .._:- ·r:t il ( nc u s

.
r. l'""CJ h l --;re t J" Vo u r :• r ie , e s 1 , !)OUT \ p C�'"" p t r • ,,t� �

!· ""'C Je t ' Il ce a . ,
�' � 1 r• qu ' f s pl" " 'l l"'d S '' , j " n i r.. i t :- s !JOT-

�- � t i o ..., s � J "d �" e Oj_,; " 9 . T• my r 'l CY'• ns . J cro i a QU!!

. �: ee aui eo::ce r e e de ux ,.. � f! :x e " le i re d �co o uv r e . e ,

" � � 1 a or. d "�d t on , � "' ' le l"'e n . " r� t te un• e r � tr � t je

1-
re • : . >r uno f{• l : y ! C"' n .re 1'1'1 t i o ne l de la <e c'le :-- oht!' . o ie n ·t t ­

r · ue . c e ntre d !l .,e che r c h e s rchi o :i. o • t q ue s . ,o h l e - � n 1 po l 1 s ,

o 565 V� lbonn Cad x) .

Jx cuse z oi , ncore tm t' o l s , pour .:a tard i v ti e t ave e

t o u te � r� c onn:J i s sance , ve ui lle z agr ' e r 1':) n s 1 e ur l e ;ro e s­

f' U ::' , Vo :. e n . r1e , l " e xp :o� s i on �e -e s �lu he · S" n 1-

r r r:. s ,

V i rr•11 i(i h '1 1 le s c u- rl i r l 1 "a

Fig. 4 . Scrisoare de la Virgil Mihailescu-Bîrliba către Prof.dr. Juliean Guey


A letter from Virgil Mihailescu-Bîrliba to Prof.dr. J ulien Guey ( 1 5 .09. 1 98 1 ) .
ICOANA - MIJLOC DE Î NVĂŢĂMÂNT Î N LECŢIA DE RELIGIE

Constantin Leonte

.. Simbolurile religioase se numără printre


cele definitorii pentru istoria şi identitatea unei
naţiuni sau comunităţi " (acad. Dinu C. Giurescu)

Icone - moyen de 1' enseignement pendant la classe de religion

Resume: Icone represente l'un des plus importants instruments ou moyens en


ce qui concerne l'enseignement, en collaboration avec la Bible et le manuel scolaire
pour comprendre le phenomene religieux.
Icone est employee tant pour le professeur, l'enseignant que pour !'eleve, en
devenant un liant pendant la classe de religion.
Pour le professeur Icone represente un support materiei dans l'exercice
didactique. Pour 1' eleve, Icone a une valeur de symbole etant un guide de travail en
collaboration avec le manuel de religion. D'ailleurs, dans le manuel de religion nous
trouvons de nombreuses representations iconographiques, meme des Saintes Icones,
qui sont un livre de foi une " Bible en couleurs" .
D'autre part Icone est constituee dans un complexe materiei instructif-educatif.
Le professeur a comme but pour faire que l'Icone soit une image explicative â un -

texte, pour repondre aux exigences ou aux explications educatives donnant de


nouvelles perspectives pour traiter le contenu de la leyon.
Mariana N icolesco, membre honoraire de 1 'Academie Roumaine, artiste
UNESCO pour la paix, precisait que le plus important c'est ce qui vont apprendre les
enfants sur la signification des icones, sur le caractere sacre de l'humanite, !'abandon
de soi-meme, de sacrifice, de l'amour infini qu'ils representent sa vocation.
C'est pour quoi, les icones ont un bu dans l'ecoles.
Mots cles: Icone, valeur de symbole, sacre, religion

Şcoala, are, prin excelenţă, obiectivul, de a da o educaţie


corespunzătoare sub aspect moral, elevilor săi, viitorii oameni responsabili.
În consecinţă, elevii au nevoie şi de ocrotire spirituală, care să le fie călăuza
de viaţă şi de muncă în societate, cu oblăduirea Bisericii. Şcoala şi Biserica
urmăresc, desigur, desăvârşirea persoanei, fiecare însă cu metodele ei.
Biserica desăvârşeşte ceea ce începe Şcoala, prin lucrarea Sfântului Duh, în
Sfintele Taine, dând astfel şi dimensiunea duhovnicească a educaţiei.
Icoana se constituie, astfel, într-unul dintre cele mai importante
292 Constantin Leonte

instrumente necesare în procesul de învăţământ, alături de Sfânta Scriptură


şi manual, pentru a înţelege fenomenul religios, Icoana ajută deopotrivă
profesorul de religie şi elevul, devenind un liant în procesul de învăţământ.
Pentru profesor icoana devine un suport material în exerciţiul didactic.
În acelaşi timp, pentru că îndeplineşte şi rolul de liant între Biserică şi
Şcoală, icoana este şi un material de cateheză al Bisericii pe care o
reprezintă. Pentru elev, icoana are valoare de simbol devenind, evident, un
ghid de lucru alături de manualul de religie, fiind utilizată la susţinerea
informaţiei, pentru rezolvarea cerinţelor unor aplicaţii, sau oferind noi
perspective de abordare a conţinuturilor.
În dimensiunea educaţională, icoana este o carte de credinţă, o Biblie
în culori. Prin limbajul liniilor şi culorilor ea descoperă învăţătura
dogmatică, morală şi liturgică a Bisericii. Liniile şi culorile se constituie într­
un limbaj codificat, care se dezvăluie "doar celor iniţiaţi " , aşa cum cei din
vechime îşi ascundeau identitatea lor de creştini în spatele unui simbol -
"
" ihtis (peşte). Limbajul icoanei este la fel ca şi cunoaşterea citirii unei cărţi.
Copilul este învăţat mai întâi să scrie literele separat, apoi i se dă să transcrie
din carte, după care trebuie să scrie ceea ce a citit şi, în sfărşit, să alcătuiască
o compunere. Asemănător şi în iconografie, cunoaşterea îşi are treptele sale
prin care elevului i se dau cunoştinţe deosebite, o pregătire şi o educaţie
deosebită. De aceea, ora de religie, realizată prin coparticiparea profesorului
şi a elevilor, are o dimensiune care trece dincolo de spaţiul didactic, o
dimensiune iniţiatică. M. Quenot în lucrarea sa Sfidările icoanei,
precizează: "Icoana nu poate fi povestită, ea trebuie privită. Ea ne priveşte
pe noi mai mult decât o privim noi pe ea" . Ea este o "expresie completă şi
cuprinzătoare a ceea ce nu poate fi văzut... Pentru vremurile noastre pline de
rătăcire, icoana este un dar, ce ne poate ajuta să găsim un înţeles vieţii. Ea ne
oferă o altă viziune asupra lumii. De loc întâmplătoare, redescoperirea
contemporană a icoanei ne călăuzeşte către sensuri noi ... Icoana ne grăieşte
nu numai despre dragostea dintre oameni şi despre restaurarea lumii, ci şi,
mai ales, despre vocaţia fără de pereche a omului. Mai presus de timp şi
spaţiu, ea se adresează tuturor vârstelor şi tuturor neamurilor" .
Trebuie menţionat faptul că elevul era considerat în didactica
tradiţională ca obiect al educaţiei. În didactica modernă elevul devine subiect
al educaţiei, şi de aceea, alături de educaţia tehnică şi civică, este necesară şi
educaţia religioasă. Iar obiectivul acestei interferenţe este de a-i ajuta pe
tineri să se orienteze în lumea valorilor materiale şi spirituale, să lupte
împotriva dezumanizării oamenilor şi totodată să facă din valorile spirituale
Icoana - mij loc de învăţământ în lecţia de religie 293

şi culturale priorităţi ale vieţii lor. Prezenţa icoanelor în şcoli depăşeşte rolul
de mij loc didactic intuitiv pe care îl poate avea la ora de religie, ele fiind
imagini sfinte şi sfinţitoare care oferă autoritate divină în formarea
intelectuală şi spirituală a tinerei generaţii. " Icoanele au un netăgăduit rol
instructiv, ele au fost şi sunt un neîntrecut mijloc didactic şi catehetic pentru
credincioşi, servind drept cărţi puse la îndemâna celor ce intră în Biserică.
Ele constituie o Evanghelie văzută sau o variantă picturală a Evangheliei "
(Pr.prof.dr Nicolae Necula).
Icoana ni se descoperă printr-un limbaj spiritual propriu din două
domenii: istoric şi teologic. Limbajul istoric al icoanei ne aminteşte de
evenimentele sfinte din istoria mântuirii şi ne îndreaptă spre împărăţia
cerurilor, oferindu-ne posibilitatea de a vedea spiritual ele ce nu se pot vedea
şi percepe prin simţuri. După ani şi ani în care, rând pe rând, pe pereţii
claselor s-au perindat tablourile diferitor conducători fără credinţă, prezenţa
icoanei Fecioarei Maria şi a Pruncului nu reprezintă decât o firească
repunere în drepturi a unei tradiţii creştine (care, printre altele, a reuşit
păstarea integrităţii fiinţei româneşti).
Icoana este în acelaşi timp o Evanghelie în culori, aşa cum şi
Evanghelia este o icoană verbală a lui Hristos. Icoanele sunt ferestre sau
ochi prin care Dumnezeu ne priveşte pe noi şi noi Îl privim pe El. Ortodoxia
nu poate fi concepută fără icoane, deoarece acestea sunt tot ce este mai
specific ei. Lipsită de icoane, aceasta ar fi alterată în însăşi fiinţa ei, deoarece
respingând icoana, respingem de fapt argumentul evenimentului soteriologic
esenţial: Întruparea Mântuitorului, iar respingând aceasta, respingem însăşi
argumentul posibilităţii mântuirii noastre.
Pe de altă parte, icoana este totodată şi un izvor extern al manifestării
în credinţă. Este chiar o formă smerită, tăcută, inofensivă de mărturisire a
credinţei. Cât de importantă este mărturisirea, ştim din cuvintele Domnului
(Matei 1 O, 32).
Icoana este o foarte bună formă de educaţie, este o didactică a iubirii.
Civilizaţia de astăzi nu poate oferi o soluţie definitivă de educaţie pentru
tineret. Numai credinţa îl poate ajuta în viaţă, îl poate călăuzi pe tânăr. Iar
icoana este o expresie a credinţei. Şi nimeni nu are dreptul să ne-o ia. Este ca
şi cum ne-ar lua ochii. În absenţa credinţei, o icoană pe un perete nu stâmeşte
nimic în sufletul omului. Biserica nici nu pierde credincioşi, dacă dispar
icoanele din clase, nici nu câştigă alţii, dacă icoanele sunt păstrate în şcoală...
Cu siguranţă, se poate afirma că morala fără religie este o simplă
filosofie. Şi chiar dacă ar fi cea mai frumoasă filosofie şi s-ar constitui în cel
294 Constantin Leonte

mai complet şi reuşit sistem filosofic al tuturor timpurilor, totuşi, acest sistem
n-ar putea fi niciodată ideal din punct de vedere moral, dacă raportarea
acţiunilor sale nu s-ar face în concordanţă cu preceptele creştine care Îl
situează pe Dwnnezeu deasupra a tot şi toate, după cuvintele dwnnezeieşti:
" Eu sunt A(fa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul " (Apocalipsa 1 , 8).
. . .

Sf. Teodor Studitul preciza: "Cinstirea icoanei urcă la prototip.


Închinarea amândorura e una; nu sfâşiată, nu împărţită. Dar faţă de prototip e
fiinţială, iar faţă de icoană relativă ... Cel ce se închină icoanei cuiva, fie al lui
Hristos, fie a Născătoarei de Dwnnezeu, fie a vreunui sfânt... în ea se închină
celui a cărui icoană este ea" .
Icoana funcţionează ca simbol de credinţă. Pentru că ea încheagă,
unifică, asamblează societatea umană. A desfiinţa icoana, a o scoate din şcoli
distruge această unitate a comunităţii care trebuie să aleagă democratic şi
politic corect ceea ce este de cuviinţă pentru membrii ei. Eliminarea icoanei
amputează identitatea spaţiului comunitar, instituindu-se anarhia, sciziunea,
anihilându-se coeziunea şi coerenţa ansamblului social. Icoana e un serrm al
comuniunii de iubire între Dwnnezeu şi om.
Simbolul însearrmă a aşeza împreună, a uni - icoana şi simbolurile
religioase sunt factori de unitate ce construiesc corpul social, îl unitică în jurul
unui principiu, unei credinţe, unei învăţături. Deşi icoana este mai mult decât
simbol, ea funcţionează şi ca simbol. Icoana determină rolul şi locul omului în
univers, pentru că omul este icoană - chip al lui Dwnnezeu. Orice om, chiar şi
în stadiul decăderii morale ultime, nu încetează a fi al lui Durrmezeu şi a
merita respectul adecvat. Icoana are două funcţii: este mediu de transmitere al
cunoştinţelor despre Dwnnezeu şi mediu sfinţitor, de transmitere a harului,
funcţie acoperită în special de icoana ca obiect latreutic.
Datorită contribuţiei iconografice, "cunoaşterea lui Dwnn ezeu este
mai bine manifestată, predicarea evanghelică devine mai transparentă
inteligenţei oamenilor" , iar Sfănta Scriptură a devenit un fel de "vocabular
imens" (P. Claudel) şi un "atlas iconografie" (M. Chagall), din care s-au
inspirat cultura şi arta creştină. Astfel, de nenumărate ori cuvântul biblic a
devenit imagine, muzică, poezie, evocând prin limbajul artei misterul
"
"Cuvântului făcut trup . Iar în istoria culturii toate acestea constituie un
amplu capitol de credinţă şi de frumuseţe.
Icoana - are o valoare educativă esenţială pentru profesorul de religie.
Profesorul de religie este cel care poate face ca "ora de religie să poată
fi privită ca o introducere la creştinism, ca un curs de istoria religiilor, ... ca
un curs de apologetică" . Dar, în acelaşi timp, tot el poate face ca ora de
Icoana - m ij loc de învăţământ în lecţia de religie 295

religie să-şi atingă "plenitudinea şi finalitatea atunci când elevii devin


interesaţi şi practicanţi, atunci când ei conştientizează apartenenţa lor la
Trupul mistic al lui Hristos care este Biserica şi pentru a realiza toate acestea
are nevoie de anumite mijloace de învăţământ printre care cel mai de folos şi
la îndemână este ICOANA.
Icoana este un mijloc de învăţământ care facilitează transmiterea şi
asimilarea informaţiei didactice, care îl ajută pe profesor în predare, iar pe
elev în învăţare. În acelaşi timp însă, icoana, se poate constitui într-o metodă
activă de dezvoltare a spiritului activ şi critic al elevului, putând deveni şi o
pârghie eficientă de socializare în lumea credinţei, realizând dezinhibarea
acestuia în legătură cu tot ceea ce înseamnă universul sfinţeniei.
Astfel, icoana nu trebuie percepută ca un mij loc izolat de educaţie
religioasă, deoarece ea se află într-o permanentă interacţiune cu mediul, atât
prin rolul ei de mijlocitoare între noi şi Dumnezeu, prin harul pe care îl
deţine, cât şi prin faptul că ea este o poartă de trecere în dincolo, într-o lume
care fascinează, dar şi intrigă în acelaşi timp.
Profesorul are menirea de a face ca icoana să fie o imagine explicativă
oferită la un text de bază, putând oferi în acelaşi timp, prin intermediul
acesteia, rezolvarea unor cerinţe sau unor aplicaţii, cât şi oferire de noi
perspective de abordare a conţinuturilor.
Într-o altă ordine de idei, icoana se constituie într-un bogat material
instructiv-educativ, atât pentru profesorul de religie, cât şi pentru elevi. Şi cu
atât mai mult pentru cei din urmă. Prin pictura ei, icoana le vorbeşte elevilor
despre lumea de dincolo şi de aspectele mai puţin cunoscute ale acesteia.
"Prezenţa icoanelor în clasele de şcoală este cât se poate de binevenită: ea
face parte din cateheza implicită ... ", pentru că " iconografia bizantină nu
înfăţişează figuri, ci idei. Mai precis: idei prin mij locirea figurilor" -
remarca Mitropolitul Bartolomeu Anania în cartea sa Cerurile Oltului.
Elevul memorează astfel vizual noile cunoştinţe dobândite având în
acelaşi timp şi un ajutor dublu: în înţelegerea mai uşoară a noilor precepte şi
cunoştinţe predate, dar şi în memorarea cognitivă a acestora prin intermediul
imaginilor reapelându-le din memorie ori de câte ori este nevoie. Icoana ne
ajută să înţelegem mai bine rolul şi paralelismul dintre dezvoltarea morală şi
intelectuală. Toţi gânditorii au observat înrudirea care există între normele
morale şi normele logice. Cum remarca Jean Piaget: "logica este o morală a
gândirii ... după cum morala este o logică a acţiunii " .
296 Constantin Leonte

Bibliografie:
Cameron, Julia, Cum să cultivi creativitatea copiilor, trad. de Ioana Aneci,
Iaşi, Polirom, 20 1 3 .
Piaget, Jean, Judecata morală la copii, trad. din franceză de Dan Rântu,
B ucureşti, Ed. Cartier, 20 1 2.
Costin, Arhiepiscopul Vasile, Semnificaţia icoanei bizantine În Ortodoxie,
Târgovişte, 1 997.
Şebu, Pr.Prof.Un iv.Dr. Sebastian, Opriş, Dorin, Opriş, Monica, Metodica
predării religiei, Alba-Iulia, Ed. Reîntregirea, 2000.
Personalităţi În apărarea icoanelor din şcoli, în Vestitorul Ortodoxiei,
Bucureşti, iul. 2007.
0RBIS PRAEHISTORIAE. MIRCEA PETRESCU-DÎMBOVIŢA - IN
MEMORIAM, V. SPINEI, N. URSULESCU, V. COTIUGĂ (ED.),
IAŞI, EDITURA UNIVERSITĂŢII " AL.I. CUZA " , 2 0 1 5, 728 P.

În 20 1 5 s-au împlinit 1 00 de ani


de la naşterea academicianului Mircea
Petrescu-Dîmboviţa, unul dintre marii
arheologi . români, prilej cu care o parte
din discipolii săi au considerat potrivită
editarea unei lucrări care să omagieze
personalitatea cercetătorului ieşean.
Astfel, prin grij a academicianului Victor
Spinei şi a universitarilor Nicolae
Ursulescu şi Vasile Cotiugă, a apărut
volumul pe care-I semnalăm în rândurile
de faţă şi care reuneşte în paginile sale o
varietate de studii de preistorie. În
deschidere, acad. Victor Spinei face o
sinteză a celor mai importante
coordonate ale activităţii ştiinţifice a lui
Mircea Petrescu-Dîmboviţa, creionând
un amplu portret al acestuia prin prisma realizărilor sale în domeniul
arheologiei şi practicii universitare. Ca o completare a acestui tablou,
ceilalţi doi editori ai volumului (N. Ursulescu şi V. Cotiugă) au întocmit
un amplu tabel cronologic cu cele mai semnificative momente din viaţa şi
munca profesorului Mircea Petrescu-Dîmboviţa. O analiză atentă a
acestei biografii relevă complexitatea personalităţii celui amintit, dar mai
ales bogăţia şi importanţa activităţii sale ştiinţifice.
Studiile reunite în volum au fost structurate tematic în trei secţiuni:
Lithicum, Metallicum şi Miscellanea.
Prima dintre acestea cuprinde 1 5 articole şi este deschisă de un
studiu semnat de V. Chirica şi V.-C. Chirica despre modul de utilizare a
resurselor naturale de către comunităţile paleolitice din Europa. Atenţia
autorilor s-a concentrat asupra elementelor esenţiale care se întâlnesc în
natură şi care, arheologic, au putut fi documentate prin descoperirile
atribuite paleoliticului. Au fost analizate trei tipuri de relaţii: omul şi apa,
omul şi focul, omul şi resursele pământului, ultimele două fiind bine
298 Recenzii

evidenţiate prin diferite categorii de vestigii întâlnite în siturile paleolitice.


M.C. Văleanu propune un studiu istoriografic referitor la
descoperirea staţiunii eponime de la Cucuteni. Sunt aduse în discuţie
consemnări şi informaţii publicate la sfârşitul sec. XIX, în special relatări
din presa vremii, dar sunt valorificate şi documente de arhivă inedite.
Toate acestea oferă un set valoros de informaţii despre modul cum s-a
desfăşurat o primă etapă a explorării arheologice a uneia dintre cele mai
importante staţiuni a culturii Cucuteni.
Tot pe linia valorificării surselor arhivistice se încadrează şi
contribuţia semnată de A. Laszl6 . Profesorul ieşean publică o serie de
scrisori dintre H. Schmidt şi Fr. Laszl6, din perioada când primul dintre
ei făcea săpături la Cucuteni ( 1 909- 1 9 1 0). Cunoscând preocupările şi
rezultatele arheologice ale lui Fr. Laszl6, H. Schmidt vizitează sud-estul
Transilvaniei şi, pe lângă studierea vestigiilor eneolitice din colecţiile
Muzeului Naţional Secuiesc, întreprinde mai multe călătorii şi vizitează
situri importante precum cele de la Ariuşd şi Malnaş Băi.
Un alt studiu interesant este cel întocmit de N. Ursulescu, referitor
la săpăturile arheologice de la Fedeleşeni, jud. Iaşi, din 1 928, realizate de
1. Andrieşescu. Cercetările efectuate în aşezarea cucuteniană, în perioada
interbelică, nu au fost valorificate într-o formă extinsă, motiv pentru care
N. Ursulescu a publicat cu acest prilej însemnările din carnetul de şantier
al lui Andrieşescu. Chiar dacă informaţiile nu sunt foarte ample, există
suficiente detalii referitoare la stratigrafia sitului şi la cele mai importante
complexe şi categorii de descoperiri.
S. Ţurcanu şi L. Bejenaru semnează un studiu amplu despre
întrebuinţarea tracţiunii animale în arealul complexului cultural
Cucuteni-Tripolye, pornind de la date de ordin arheozoologice, dar
valorifică şi diferite tipuri de piese arheologice care ar putea argumenta
astfel de practici. Pentru cele din urmă se au în vedere statuete zoomorfe
ale căror detalii (linii incizate sau pictate) ar putea indica un tip de
harnaşament sau modul de tracţiune al unor mij loace de transport. De
asemenea, au fost luate în calcul tipuri de piese care pot fi considerate
miniaturi ale unor mij loace de transport sau părţi ale acestora.
Tot în rândul contribuţiilor dedicate eneoliticului se înscrie şi articolul
semnat de V. Cotiugă, dedicat unei tipologii a locuinţelor acestei perioade de
pe întreg teritoriul României. Pornind de la aspecte de terminologie, autorul
identifică mai multe criterii în funcţie de care a stabilit o clasificare
complexă a aşezărilor. Principalii vectori de referinţă au fost: elevaţia,
Recenzii 299

forma, numărul de camere, suprafaţa, modul de realizare al podelei, modul


de construcţie al pereţilor, iar pe baza lor s-a observat că există şi numeroase
elemente comune în arhitectura eneoliticului, dar şi aspecte care permit o
anumită individualizare, fie sub raport geografic sau cultural.
Un studiu deosebit este cel al acad. V. Spinei, care discută un
anumit segment al industriei litice din eneoliticul est-carpatic, respectiv
artefactele confecţionate din silex volhynian. Contribuţia la care am făcut
referire evidenţiază faptul că, în special în culturile Precucuteni şi
Cucuteni, s-a utilizat, într-o proporţie nu prea însemnată, o anumită
varietate de silex, "străină" teritoriului dintre Carpaţi şi Prut. Autorul
studiului trece în revistă principalele situri unde este atestat silexul
volhynian, dar face referiri şi la caracteristicile macroscopice ale acestuia,
precum şi la principalele arii-sursă. Nu în ultimul rând este discutată
utilizarea acestei varietăţi de silex în cadrul culturii Amforelor Sferice.
Cercetătoarea Z. Maxim prezintă în studiul său o categorie ceramică
întâlnită în situl de la Truşeşti-Ţuguieta, respectiv vasele miniaturale, pe care
le-a structurat atât după criterii morfo-tehnice, dar şi decorative. Autoarea
propune ca ipoteză de lucru faptul că aceste recipiente ar fi putut fi realizate
de copii sau poate chiar de către ucenici ai meşterilor olari.
Tot în rândul valorificării rezultatelor unor săpături mai vechi se înscrie
şi o notă a lui O. Bounegru despre un mic sondaj efectuat în situl cucutenian
de la Băiceni-Dâmbul Morii, în anul în anul 1 978. Profesorul ieşean prezintă
două aşa-zise complexe de cult atribuite fazei Cucuteni A-B, deşi, din datele
expuse, pot exista anumite rezerve pentru o astfel de interpretare.
Colega L.E. !stina a publicat în cadrul volumului la care facem referire
un material de sinteză privitor la propriile săpături din situl cucutenian de la
Fulgeriş, din jud. Bacău. După o prezentare a cadrului geografic în care se
găseşte staţiunea, autoarea punctează cele mai importante aspect legate de
tehnica de săpătură şi stratigrafia aşezării, pentru ca apoi să discute pe scurt
cele mai importante descoperiri, pornind de la structurile de locuire şi până
la principalele tipuri de piese (ceramică, plastică, unelte).
Tot în rândul contribuţiilor dedicate eneoliticului se înscrie şi
articolul semnat de C.E. Ursu, care face o analiză a unui mic lot de
reprezentări antropomorfe precucuteniene, descoperite la Suceava-Şipot
în perioada 1 95 3 - 1 963. Pe baza analogiilor întâlnite în mediul
Precucuteni-Cucuteni, autorul discută maniera de decorare a brâului cu
romb, dar şi evidenţierea coloanei vertebrale la unele statuete eneolitice,
ca un element mai puţin întâlnit în rândul reprezentărilor antropomorfe.
3 00 Recenzii

În aceeaşi notă a discuţiilor legate de spiritualitatea cucuteniană se


încadrează şi analiza lui C. Iconomu privitoare la reprezentările
antropomorfe asexuate. Autorul are în vedere două tipuri principale,
respectiv idolii conici şi idolii cilindrici, confecţionaţi în maj oritate din lut.
În cadrul acestui volum omagia! se întâlnesc şi o serie de studii
pluridisciplinare, iar o astfel de contribuţie prezintă rezultatele analizelor
unor probe de pigmenţi minerali din situl cucutenian de la Buznea, jud. Iaşi.
Autorii articolului, D. Boghian, 1. Sandu, V. Vasilache, S.C. Enea, au pus
în evidenţă compoziţia chimică a pigmenţilor, provenienţa locală (în
sensul ariei est-carpatice), precum şi modul de utilizare al acestora.
Pe aceeaşi linie se încadrează şi materialul realizat de G. Bodi, V.
V asi Iache şi R. Pârnău, al cărui subiect este legat de modul de realizare a
vaselor ceramice cucuteniene. Analiza este axată asupra caracteristicilor
pastei din care au fost confecţionate recipientele de lut, fiind studiate
categorii de soiuri care se găsesc în vecinătatea siturilor şi care ar fi putut
fi folosite pentru prepararea argilei necesare confecţionării vaselor.
Studiile interdisciplinare sunt completate şi cu un articol al unui
colectiv format din D. Boghian, S. lgnătescu, D. Murariu şi C. Tomescu,
care valorifică un set de determinări arheobotanice pe baza unui lot de
materiale arheologice (ceramică, lipitură arsă) din situl de la Feteşti, jud.
Suceava. În staţiunea amintită au fost descoperite seminţe de cereale,
fragmente ceramice cu amprente ale unor cariopse şi/sau inflorescenţe,
precum şi bucăţi de lipitură pe care s-au conservat urme de frunze. Toate
acestea, chiar dacă nu sunt suficiente, au oferit un set de informaţii
despre peisajul din zona sitului cucutenian de la Feteşti.
Secţiunea volumului care include studii din seria Metallicum este
deschisă de un articol întocmit de C. Schuster şi 1. Tuţulescu, care îşi
propun să prezinte pe larg contribuţia lui Mircea Petrescu-Dîmboviţa la
cercetările din tell-ul de la Glina şi situaţia descoperirilor din epoca
bronzului din respectivul sit. În plus, autorii studiului vin şi cu o serie de
completări referitoare la stadiul actual de cunoaştere a culturii Glina.
Transformările culturale din nord-vestul României la sfârşitul epocii
bronzului sunt discutate în articolul acad. Al. Vulpe, accentul fiind pus pe
descoperirile de la Lăpuş. Analizând vestigiile identificate recent în situl
amintit, autorul articolului evidenţiază semnificaţia cultică a structurilor
antropice, care au fost puse în legătură cu anumite elite sociale a căror putere
s-a bazat pe exploatarea metalelor neferoase. Pornind de la situaţia observată
la Lăpuş, Al. Vulpe propune unele explicaţii şi pentru descoperiri din alte
Recenzii 301

zone ale României, aşa cum sunt cele de la Susani şi Vârtop.


Tot în categoria contribuţiilor axate pe epoca bronzului se încadrează
şi studiul cercetătorului T. Bader al cărui subiect este legat de vârfurile de
lance de tip Odăile Podari din spaţiul sud-est European. Autorul analizează
principalele descoperiri şi face o serie de consideraţii de ordin morfologic,
tipologie şi cronologic, dar aduce în acelaşi timp şi o serie de completări
legate de opiniile exprimate în literatura arheologică.
Seria studiilor privitoare la piesele metalice preistorice este
completată cu o notă a lui C. Kacs6 despre două topoare cu disc şi spin
descoperite în judeţul Maramureş, mai precis la Oarţa de Sus şi Odeşti.
Cele două piese, carateristice metalurgiei bronzului târziu din zona Tisei
superioare, se înscriu în seria depunerilor ritualice cu o singură piesă.
Pe aceeaşi linie se plasează şi studiul colegilor B .P. Niculică şi O.
Boghian, care fac o analiză a descoperirilor de piese de bronz în podişul
Sucevei. Pornind de la o prezentare generală a cadrului geografic şi de la
un istoric al cercetărilor, cei doi autori analizează contextele culturale şi
principalele tipuri de piese metalice descoperite, precum şi condiţiile în
care au fost găsite artefactele. Sunt discutate şi principalele mărturii
legate de producţia metalică, dar şi posibile resurse folosite pentru
obţinerea obiectelor de bronz.
O. Leviţki şi M. Kaşuba propun un studiu de sinteză privitor la
manifestările culturale ale Hallstattului timpuriu din zona est-carpatică -
Gâva-Holihrady-Grăniceşti şi Corlăteni-Chişinău -, dar pe care le raportează
la entităţile culturale vestice. Analiza are la bază în special producţia ceramică.
Contribuţiile dedicate primei epoci a fierului sunt completate şi cu
un material întocmit de 1. Mareş despre obiectele metalice (aramă şi
bronz) din situl hallstattian de la Siret. Pe lângă o prezentare din punct de
vedere tipologie, autorul aduce în atenţia celor interesaţi şi o serie de
observaţii de natură metalografică.
Cercetătorul V. Chirica semnează o evocare în memoria acad.
Mircea Petrescu-Dîmboviţa, sintetizând o serie de momente care
subliniază complexitatea personalităţii profesorului ieşean.
Un studiu interesant i se datorează tânărului coleg C. Croitoru, care
prezintă primele cercetări arheologice de teren din fostul judeţ Covurlui,
realizate de Mircea Petrescu-Dîmboviţa în 1 939. Este subliniată şi
implicarea lui Mircea Petrescu-Dîmboviţa în inventarierea vestigiilor
arheologice care se aflau la Rezidenţa Regală în acea perioadă.
Un alt studiu care merită reţinut este cel întocmit de M. lgnat şi
302 Recenzii

B.P. Niculică ŞI m care se face o descriere sintetică a vestigiilor


arheologice descoperite în situl de la Şcheia, din apropierea oraşului
Suceava. Descoperirile prezentate sunt deosebit de importante prin
prisma faptului că acoperă o secvenţă cronologică extrem de vastă, de la
neolitic şi până în evul mediu.
Pentru problematica legată de exploatarea sării în preistorie remarcăm
studiul semnat de Gh. Lazarovici şi C-M. Lazarovici. Autorii discută aspecte
privitoare la sursele de sare din Transilvania, dar vin şi cu o serie de
precizări legate de modul de obţinere şi transport al acestei resurse.
M . Alexianu readuce în prim plan problema indoeuropeană din
perspectivă lingvistică. Autorul încearcă să facă unele precizări de ordin
spaţial legate de patria indoeuropeană, în condiţiile în care modelele
propuse în literatura de specialitate indică zone total diferite.
Finalul volumului est rezervat lui A. Poruciuc. a cărui contribuţie
ştiinţifică este legată de procesul neolitizării şi de modul cum au fost
transmise caracteristicile acestei perioade în zona de nord a Africii. Studiul,
cu o puternică tentă etnoarheologică, pune accentul pe tradiţiile populaţiilor
berbere care au conservat multe dintre aspectele vremurilor preistorice.
În încheiere putem spune că volumul prezentat în cadrul de faţă este
un valoros omagiu adus academicianului Mircea Petrescu-Dîmboviţa, iar
prin studiile reunite în paginile sale reuseşte să acopere o gamă variată de
subiecte axate pe preistoria spaţiului românesc.

Vasile Diaconu
MISCELLANEA HISTORICA ETARCHAEOLOGICA: INHONOREM
VASILE URSACHI 0CTOGENARII (EDIDERUNT: COSTIN CROITORU
ET GEORGE DAN HÂNCEANU), BIDLIOTHECA ARCHAEOLOGICA
ISTROS, SERIA HONORARIA, XIV {REDIGIT: IONEL CÂNDEA),
BRĂILA, EDITURA ISTROS, 2015, 460 P.

Semnalăm cu bucurie apanţ1a


volumului de faţă din mai multe
motive: primul este datorită fericitei
situaţii ca arheologul Vasile Ursachi să
primească acest frumos cadou oferit de
colegii domniei sale cu ocazia
împlinirii vârstei de 80 de ani . Un alt
motiv este acela că cei doi editori,
Costin Croitoru şi George Dan
Hânceanu, au reuşit să atragă spre
publicare un bogat şi divers material
din domeniul arheologiei actuale spre a
fi tipărit în paginile volumului dedicat
personalităţii arheologiei româneşti, cu
amprente importante legate de
arheologia epocii geto-dace, dar şi a
realităţilor istorice legate de istoria
localităţii Roman şi a zonelor cercetate de domnia sa din j udeţele Roman
şi Bacău. Şi nu în ultimul rând, trebuie să felicităm modalitatea tehnică a
apariţiei volumului, în condiţii grafice de înaltă ţinută, sub egida
prestigioasei Edituri Istros a Muzeului Brăilei " Carol I " , în cadrul seriei ·

Bibliotheca Archaeologica Istros, Seria Honoraria, XIV (Redigit: Ionel


Cândea).
Volumul este ordonat pe trei registre principale. Un prim capitol
cuprinde Tabu/a Gratulatoria (p. 9-1 1 ), A breviationes (p. 1 3- 1 4) şi Lista
autorilor (p. 1 5- 1 7).
Următoarea parte a volumului cuprinde o serie de articole dedicate
activităţii şi vieţii domnului dr. Vasile Ursachi, semnate de iluştri
arheologi care au colaborat de-a lungul timpului cu acesta. Un prim
articol este semnat de Virgil Mihăilescu-Bîrliba (p. 1 9-20), care îl
3 04 Recenzii

cataloghează pe cel omagiat încă din titlu ca "unul dintre ultimii


arheologi romantici" , care "Venit la Roman în momente dificile pentru
naţie, dar şi pentru el, s-a confruntat de la început cu inexistenţa unui
muzeu, dar şi cu propriile-i lipsuri materiale. Este cunoscută vechea
zicală românească: «Omul sfinţeşte locul ! » Vasile a ilustrat-o pe deplin.
Cu multă dragoste de istorie şi arheologie, dar şi cu o dârzenie transmisă
poate ancestral de strămoşi, el «şi-a suflecat mânecile» şi a trecut la
treabă" (p. 1 9). Credem că aceasta este o sinteză a ceea ce caracterizează
personalitatea arheologului Vasile Ursachi.
O sinteză a activităţii muzeografului şi arheologului dr. Vasile
Ursachi este prezentată în continuare prin articolul semnat de Ioan Mitrea
(p. 2 1 -25), prin care autorul punctează importanta contribuţie adusă
muzeografiei şi arheologiei româneşti de cel care a sluj it instituţia
muzeală romaşcană vreme de peste 40 de ani. Stu1t trecute în revistă
principlalele şantiere arheologice realizate de arheologul Vasile Ursachi
(Brad-Negri, Văleni-Boteşti, Săbăoani etc.), precum şi contribuţia maj oră
adusă la dezvoltarea patrimoniului muzeal romaşcan a acestuia.
Contribuţia deosebită la cunoaşterea istoriei locale şi a dezvoltării
patrimoniului muzeului romaşcan, al cărui fondator este, cu precădere din
perioada geto-dacă şi carpică (din cercetările arheologului Vasile Ursachi
rezultând aproximativ 250.000 de bunuri din colecţia Muzeului de Istorie
din Roman) este remarcată şi în articolele semnate de Ionel Cândea (p. 27),
Silvia Teodor şi Dan Gh. Teodor (p. 29-30), Valeriu Sîrbu (p. 3 1 -33), Costin
Croitoru (p. 35-36) şi George Dan Hânceanu (p. 37-39). Această parte a
volwnului se încheie cu Lista publicaţiilor ştiinţţfrce (p. 4 1 -49) semnate de
Vasile Ursachi.
Al treilea registru al volumului cuprinde o serie de articole semnate
de colaboratori şi apropiaţi ai arheologului Vasile Ursachi, care au
considerat să îl sărbătorească în acest mod. Contribuţiile sunt prezentate
cronologic. Astfel, menţionăm autorii articolelor: Valentin Codrin
Chirica, Vasile Chirica (p. 5 1 - 1 1 2), Dumitru Boghian, Mihai Gramaticu,
Silviu Gabriel Stroe, Traian Lucian Severin, Sorin Ignătescu (p. 1 1 3-
1 39), Dumitru Boghian, Sergiu Constantin Enea, Viorica Vasilache, Ioan
Sandu (p. 1 4 1 - 1 64), Stănică Pandrea, Constin Croitoru (p. 1 65 - 1 76),
Nicolae Ursulescu, Vasile Cotiugă, Andrei Asăndulesei, Mihai-Gabriel
Vasilencu (p. 1 77- 1 9 1 ), Lăcrămioara-Elena Istina (p. 1 93-208), Mugur
Andronic, Bogdan Petru Niculică (p. 209-220), Vasile Diaconu, Daniel
Ciucălău (p. 22 1 -23 1 ), Corneliu Beldiman, Dan-Lucian Buzea, Diana-
Recenzii 305

Maria Sztancs, Bjom Briewig (p. 233-247), Bogdan Petru Niculică,


Corneliu Beldiman (p. 249-259), Virgil Mihăilescu-Bîrliba (p. 26 1 -28 1 ),
George Dan Hânceanu (p. 283-29 1 ) , Costin Croitoru (p. 293 -299),
Mircea Mamalaucă (p. 3 0 1 -3 1 6), Ştefan Honcu, Lucian Munteanu (p.
3 1 7-326), Andrei Opaiţ (p. 327-335), Vlad Vomic, Larisa Ciobanu (p.
337-344), Dan Gh. Teodor (p. 345-3 53), Bogdan Ciupercă (p. 355-3 64),
Svetlana Reabţeva (p. 365-3 72), Silviu Oţa, Migdonia Georgescu (p.
3 73-392), Mircea lgnat (p. 3 93-404), Laurenţiu Chiriac (p. 405-4 1 2),
George Dan Hânceanu (p. 4 1 3-428), Lilia Dergaciova (p. 429-434),
Monica Dej an (p. 43 5-443) şi Ion Mareş (p. 445-459).
Prezentarea de faţă poate fi privită şi ca pe o invitaţie la lectură,
mai ales că volumul cuprinde tematici diverse, dar şi de actualitate în
ceea ce priveşte arheologia în spaţiul românesc, cu contribuţii importante
în ceea ce priveşte interdisciplinaritatea utilizată în studiile de
specialitate.

Lăcrămioara-Eiena /stina
DAN GH. TEODOR, DODEŞTI- VASLUL 0 AŞEZARE DIN
EPOCA MIGRA ŢIILOR, IAŞI, EDITURA DEMIURG, 20 1 5,
1 58 P. (TEXT + FIGURI)

De peste trei decenii au intrat în


literatura de specialitate siturile
arheologice de la Dodeşti-Vaslui. Urmare
a unor cercetări arheologice sistematice,
desfăşurate între anii 1 967-1 975, de către
un colectiv larg de arheologi, coordonat,
cu competenţă, de cunoscutul arheolog
al evului mediu timpuriu Dan
Gh.Teodor, s-a reuşit dezvelirea unor
importante aşezări din secolele III-V,
VI-VII, VIII-IX şi X-XI. În fapt, ne
aflăm în faţa unui tablou arheologic
complex şi de mare importanţă, cu situri
succesive şi în mare măsură în aceeaşi
vatră, din epoca dacilor liberi, a daco­
romanilor/romanicilor şi a primelor
comunităţi vechi româneşti. Doar simpla
menţionare, cronologică, a siturilor arheologice descoperite la Dodeşti-Vaslui,
evidenţiază importanţa acestor cercetări, valoarea observaţiilor
stratigrafice/cronologice şi a artefactelor descoperite.
Aşezările din secolele VI-XI au fost publicate în 1 984, în
monografia realizată de Dan Gh.Teodor şi intitulată Continuitatea
populaţiei autohtone la est de Carpaţi. Aşezările din secolele VI-XI e.n.
de la Dodeşti-Vaslui, Iaşi, Editura Junimea, 1 984, 1 48 p. (o prezentare a
lucrării menţionate, s-a făcut de către semnatarul acestor rânduri, în
Arheologia Moldovei, XI, 1 987, p. 282-284).
În 1 984 rămâneau nevalorificate ştiinţific rezultatele cercetărilor
arheologice din aşezarea de la Dodeşti-Vaslui, aparţinând secolelor III-V,
etapă foarte importantă pentru cunoaşterea proceselor istorice din evul mediu
timpuriu, marcată de evoluţia comunităţilor locale din epoca post-romană şi
până la deplina constituire a structurilor civilizaţiei vechi-româneşti, expresie
a încheierii procesului de formare a poporului român. Toate aceste
Recenzii 307

evoluţii au avut loc în prezenţa şi sub influenţa unor grupun, mat


numeroase sau mai sporadice, de migratori.
Adept convins al lucrurilor terminate, cu gândul de a nu rămâne
dator, cum spunea V. Pârvan, pe urmele magistrului nostru comun,
regretatul Mircea Petrescu-Dîmboviţa, care a publicat tot ce a cercetat pe
teren, Dan Gh.Teodor, în ultimii ani, a îmbogăţit literatura de specialitate
cu câteva monografii, de mare importanţă, dacă ar fi să amintim doar pe
cele dedicate aşezărilor de la Lozna-Dorohoi şi Şipot-Suceava, din evul
mediu timpuriu.
Iată acum a venit rândul prezentării monografice a rezultatelor
cercetărilor de la Dodeşti-Vaslui, din aşezarea datată larg în secolele III-V,
încheind astfel tabloul monografie al aşezărilor din secolele III-XI din
localitatea menţionată. Această recentă realizare este cu atât mai
importantă dacă avem în vedere, îndeosebi, raritatea cercetărilor, mai ales
la est de Carpaţi, în anii de după 1 989 a unor situri din mileniul marilor
migraţii şi respectiv din secolele în care s-a finalizat formarea poporului
român şi a civilizaţiei vechi româneşti, ca o realitate etno-culturală bine
definită, în raport cu cele ale popoarelor din sud-estul Europei, formate
sau în curs de formare.
Autorul monografiei la care ne referim, Dan Gh.Teodor, Dodeşti­
Vaslui. O aşezare din epoca migraţiilor, Iaşi, Editura Demiurg, 20 1 5 ,
1 5 8 p. ( 92 p. text + 66 figuri), şi-a structurat conţinutul lucrării în patru
capitole, respectiv: 1. Descrierea aşezării, situaţia geografică, metoda de
săpătură; II. Complexele de locuire şi anexele gospodăreşti,'III. Inventarul
locuinţelor şi anexelor gospodăreşti; IV. Concluzii finale. Cele patru
capitole sunt precedate de o Introducere, necesară, consistentă şi bine
articulată, urmată în finalul cărţii de o bogată bibliografie tipărită în
limba română şi în limbi de largă circulaţie internaţională; un util Indice
general (alcătuit de dr. Alexandrina Ioniţă, redactorul de carte), apoi de
necesarele rezumate şi lista de figuri, în limbile franceză şi engleză, iar la
sfârşit de 66 de figuri, în maj oritate desene ale artefactelor descoperite,
suport de maximă importanţă în susţinerea ideilor şi concluziilor
formulate.
În Introducere, autorul reconstituie, sumar, dar clar şi convingător,
tabloul cercetărilor arheologice privind etapa secolelor III- V, la est de
Carpaţi, etapă cunoscută, în majoritatea lucrărilor, sub denumirea de
Cultura de tip Sântana de Mureş-Cernjachov. În stadiul actual al
cercetărilor, pe baza unei bogate documentaţii arheologice, s-a ajuns la o
308 Recenzii

încadrare cronologică, plauzibilă, a culturii Sântana de Mureş, respectiv


ea acoperind realităţile arheologice din aria sa de răspândire, în răstimpul
care cuprinde ultimii ani ai secolului al III-lea, tot secolul al IV -lea şi
începutul s-au chiar toată prima jumătate a secolului al V -lea. În regiunile
est-carpatice, cultura Sântana de Mureş este precedată de cultura dacilor
liberi, din secolele II-III şi urmată de cultura Costişa-Botoşana-Hanska
din secolele V-VII. În cadrul acestui orizont cultural, cu situri
arheologice de referinţă, precum cele de la Poieneşti, Nicolina-Iaşi etc. şi
mai ales Bârlad-Valea Seacă (aşezare şi necropolă) se încadrează şi
complexele de locuire aparţinând secolelor III-V de la Dodeşti-Vaslui.
Încă de la începutul cap. 1 al lucrării, pentru a preveni eventuale
confuzii privind situaţia din teren şi respectiv suprafeţele cercetate, în
care s-au găsit dovezi de locuire din secolele I II-XI, autorul monografiei
precizează că "resturile de locuire de la Dodeşti-Vaslui, datând din
perioada secolelor III-V d.Hr. , ca şi cele din perioada anterioară sau
ulterioară (s.n. I.M.), sunt concentrate în vatra localităţii pe locul
denumit Călugăreasca şi în imediata apropiere, pe o mică platformă
denumită Şipot, care face parte din terasă" (p. 1 2).
Date importante sunt aduse în discuţie cu privire la condiţiile
fizica-geografice, care explică, în mai mare măsură, preferinţa unor
comunităţi săteşti din secolele III-XI, pentru această microregiune. Şi în
cazul acestei microregiuni de la Dodeşti-Vaslui, se confirmă realitatea
arheologică, observată şi în alte microregiuni, că în epoca marilor
migraţii, chiar dacă a avut loc o pendulare a comunităţilor locale, aceasta
s-a produs pe fondul unei stabilităţi microzonale. De regulă după trecerea
pericolului, comunităţile săteşti reveneau în vechea lor vatră de vieţuire.
Tot în cap. 1 al lucrării se face precizarea importantă, că " aşezarea
din secolele III-V de la Dodeşti are două faze distincte în evoluţia ei:
prima limitată între sfârşitul secolului al III-lea şi până către mijlocul
secolului al IV-lea, a doua datând din a doua jumătate a secolului al IV-lea,
dăinuind probabil până la începutul secolului al V -lea. Primei faze de
locuire îi aparţin 1 1 locuinţe cu baza parţial adâncită în pământ, un cuptor
pentru ars ceramica şi câteva gropi utilitare. Din a doua fază de locuire au
fost identificate şi cercetate 1 3 locuinţe parţial adâncite şi 1 1 locuinţe
construite la suprafaţa solului " . (p. l 3). Se observă şi în cazul aşezării de
la Dodeşti un spor demografic în etapa mai târzie a aşezării, la care ne
referim. Aproximativ în aceeaşi durată de timp, de circa trei sferturi de
secol, în prima fază de locui re a aşezării din sec. III-V, avem 1 1 locuinţe,
Recenzii 309

iar în a doua fază, care durează aproximativ tot trei sferturi de secol,
avem 24 de locuinţe, deci un spor, rar întâlnit, de peste 1 00%. Sporul
demografic remarcabil, din a doua etapă de locuire, situat între
aproximativ jumătatea secolului al IV -lea şi până la începutul secolului al
V-lea, dacă nu cumva acoperă aproape toată prima jumătate a acestui
secol, poate fi explicat prin instaurarea unei epoci de oarecare linişte şi
stabilitate, mai mare, a comunităţilor locale, instaurate după penetrarea
goţilor şi sedentarizarea în parte a acestora. Invazia hunilor, la vest de
Nistru, după 376, nu a avut urmări catastrofale pentru regiunea în care se
află aşezarea de la Dodeşti-Vaslui. Cu tot caracterul lor pustiitor, pentru
multe regiuni, azi se ştie, că hunii au pătruns spre Europa centrală, fie
prin nordul Carpaţilor şi parţial pe valea Dunării, dar nu au pârjolit vatra
comunităţilor est-carpatice de la vest de Prut.
În al II-lea capitol al monografiei sunt descrise " complexele de
locuire şi anexele gospodăreşti" , observaţiile atente din teren fiind
susţinute şi de imaginile, realizate în desen, locuinţelor şi anexelor
gospodăreşti.
De reţinut că în ansamblul aşezării de la Dodeşti, din secolele III-V
maj oritatea locuinţelor sunt de tipul celor cu podeaua adâncită faţă de
nivelul de construcţie (cea. 2/3). Este posibil ca acest tip de locuinţă,
dominant în toată aria culturii Sântana de Mureş-Cemj achov, să fi fost
impus prin condiţiile climatice mai aspre, din epoca la care ne referim.
Locuinţele de suprafaţă reprezintă circa o treime din totalul celor
descoperite şi aparţin numai fazei a doua din evoluţia aşezării . Toate
locuinţele, fie cu podeaua adâncită, sau de suprafaţă, au fost
monocelulare. În plan orizontal locuinţele au avut o formă rectangulară,
de regulă sunt de formă aproape pătrată şi mai rar dreptunghiulară. În
multe cazuri s-au surprins suprapuneri de locuinţe, din cele două faze de
evoluţie a aşezării, iar în câteva situaţii, peste o locuinţă din secolele III-V,
s-a construit ulterior o locuinţă din secolele VI-VII sau din secolele VIII-IX.
Instalaţiile pentru foc, respectiv pentru încălzit şi prepararea hranei,
sunt destul de simple. Este vorba de vetre simple din lut, uneori
supraînălţate, foarte rar cuptoare din lut cotlonite în peretele locuinţei (un
caz) sau cuptoare din lut cu boltă construite spre un colţ al locuinţei.
Cuptorul din lut realizat în peretele locuinţei, descoperit într-un singur
caz la Dodeşti, este foarte frecvent în epoca următoare, a secolelor V-VII.
Lipsesc cu totul, la Dodeşti, cuptoarele din pietre/bolovani şi reţine
atenţia numărul neobişnuit de mare de " locuinţe " fără nici un fel de
3 10 Recenzii

instalaţii pentru foc. Unele din aceste "adăposturi " au putut servi ca
ateliere pentru ţesut şi prelucrarea cornului, după cum se şi precizează în
lucrare. Este foarte greu, totuşi, să ne explicăm cum de numărul
locuinţelor cu podeaua adâncită este atât de mare, iar numărul
instalaţiilor pentru foc este neobişnuit de mic. Toate locuinţele cu
podeaua adâncită faţă de nivelul de construcţie, din prima fază de locuire
nu au instalaţii pentru foc. Nici alte detalii de construcţii, cum ar fi
intrarea în locuinţe, forma acoperişului, construcţia pereţilor etc., nu au
fost surprinse clar în timpul cercetărilor arheologice, deşi este cunoscută
atenţia acordată de autorul monografiei tuturor acestor detalii. Cele
semnalate mai sus, privind locuinţele, în primul rând privind simplitatea
lor, pot fi explicate, foarte probabil, prin sărăcia celor care au vieţuit în
această aşezare, situaţie întâlnită şi în alte situri din această vreme, sau în
general din epoca marilor migraţii.
Între anexele gospodăreşti menţionăm un interesant cuptor de ars
ceramica, de tipul celor descoperite în aria culturii Sântana de Mureş, de
exemplu în apropiere de Dodeşti la Bârlad-V alea Seacă. Mai menţionăm
descoperirea a şase gropi utilitare, dintre care trei sunt gropi menajere,
două gropi folosite pentru păstrarea alimentelor şi una având o
semnificaţie magica-religioasă.
Al III-lea capitol al monografiei este dedicat unui aspect foarte
important - în cazul unor monografii arheologice - şi anume prezentării
inventarului locuinţelor şi anexelor gospodăreşti. De la începutul
capitolului se afirmă, pe bună dreptate, că aşezarea din secolele III-V de
la Do de şti-Vaslui aparţine culturii Sântana de Mureş-Cemj achov.
Inventarul descoperit, în locuinţe, în anexele gospodăreşti şi în stratul de
cultură corespunzător secolelor III-V, dovedeşte că ne aflăm în faţa unei
comunităţi săteşti, cu un nivel de viaţă modest, în acord cu condiţiile mai
puţin favorabile ale epocii marilor migraţii . Este vorba de o comunitate
sedentară, dovadă vieţuirea mai multor generaţii în aceeaşi vatră de sat,
care se ocupa cu creşterea animalelor, cultivarea pământului, unele
meşteşuguri casnice şi gospodăreşti, culesul din natură, vânatul şi
pescuitul .
În ansamblul inventarului categoria cea mai numeroasă şi
importantă, şi în acea vreme, o constituie ceramica. Un loc important
ocupă ceramica modelată manual, cu o pondere mai mică în prima fază a
aşezării din secolele III-V, cu forme diverse (borcane, ceşti şi mai rar
castroane ), iar cu o pondere mai mare fiind ceramica lucrată la roată, din
Recenzii 311

pastă fină şi pastă zgrunţuroasă. Formele modelate la roată sunt diverse,


mai numeroase decât cele modelate manual. Analiza ceramicii sprijină
într-o măsură decisivă încadrarea cronologică şi culturală a aşezării de la
Dodeşti.
Pe lângă ceramică sunt prezentate, cu analogiile corespunzătoare şi
încadrările cronologice de rigoare, celelalte piese de inventar, precum
obiectele din os (pieptene şi străpungătoare), din metal (fi bule din bronz,
catarame etc.), mărgelele (din sticlă şi comalină).
Cu aceeaşi atenţie este prezentat şi inventarul din faza a doua din
evoluţia aşezării de la Dodeşti. Fireşte că o atenţie specială se acordă
analizei atributelor intrinseci ale celor două categorii ceramice, modelate
manual şi la roată. Faţă de categoriile de inventar din prima fază, sunt de
menţionat câteva unelte din fier, între care, unele deosebit de importante,
cum ar fi brăzdarul asimetric, de dimensiuni mici ; un fragment de secere,
artefacte puse în relaţie cu practicarea cultivării pământului. Din fier mai
menţionăm câteva fragmente de topoare, lamele de cuţit, dornuri şi dălţi,
un vârf de lance, un pinten, un fragment de zăbală etc. Foarte importante,
pentru încadrările cronologice în primul rând, sunt cele şapte fibule din
fier, de tipul cu piciorul întors pe dedesubt (de factură romană şi gotică).
Să mai menţionăm fragmentele dintr-o cană de sticlă şi cele trei monede
romane din bronz (una de la Constantin cel Mare, alta de la Constanţius
al II-lea şi a treia de la Maximianus Herculius), monede care urmau,
probabil, a fi folosite pentru realizarea unor obiecte de podoabă sau port.
Menţionând oasele de animale domestice, remarcăm prezenţa găinii
şi porcului domestic, specii incompatibile cu nomadismul şi implicit
argument al sedentarismului acestor comunităţi.
Cum era de aşteptat şi cum este firesc, foarte important este
capitolul al IV -lea, al lucrării, intitulat Consideraţii finale.
În primul rând este subliniată importanţa cercetărilor, din aşezarea
din secolele III-V de la Dodeşti, în ansamblul cercetărilor privind cultura
Sântana de Mureş-Cernjachov, în condiţiile în care, până acum, numărul
aşezărilor investigate metodic este cu mult mai mic decât numărul
necropolelor.
Cercetările sistematice de la Dodeşti, din aşezarea din secolele III-V,
aduc un plus informaţional important cu privire la realităţile social-economice,
dar şi etno-culturale, din spaţiul est-carpatic. Rezultatele acestor cercetări
vin nu numai cu informaţii care îmbogăţesc cunoştinţele noastre despre
artefactele culturii Sântana de Mureş, dar şi cu un spor de informaţii
3 12 Recenzii

privind tipurile de locuinţe, amplasarea lor în teren, structura acestor


locuinţe, amenaj ările interioare precum sunt laviţele din lut cruţat, sau
indiciile unor războaie de ţesut verticale etc. Sărăcia relativă, a
inventarului descoperit în locuinţe, trebuie pusă şi în acest caz pe seama
faptului că la un moment dat locuitorii de aici au părăsit temporar
aşezarea, retrăgându-se în locuri mai ferite, dar revenind după trecerea
pericolului în aceeaşi vatră de sat. Nu în ultimul rând cercetările de la
Dodeşti-Vaslui aduc şi date noi, sau le completează pe cele cunoscute,
despre raporturile dintre "oamenii pământului " şi grupurile de alogeni
care temporar au afectat aceste regiuni .
Consideraţiile finale ale autorului, precum şi textul lucrării în
integralitatea sa - de o limpezime academică şi competenţă nedezminţită
- impresionează prin echilibru exigent al evaluărilor şi respectul pentru
adevărul pus în evidenţă de rezultatele cercetărilor arheologice
sistematice, adevăr atât cât poate fi cunoscut. Domnul prof.univ.dr. Dan
Gh. Teodor, un autentic luminător al încă mult vehiculatei sintagme -
"mileniul întunecat" -, este un adept consecvent al spuselor lui Ferdinand
Lot "de a-i cere arheologiei tot ce-ţi poate oferi, dar nimic mai mult" .

Ioan Mitrea
I OAN MITREA, AŞEZAREA MEDIEVALĂ TIMPURIE DE LA ŞTEFAN
CEL MARE-GUTINAŞ, JUDEŢUL BACĂU, ONEŞTI, EDITURA
MAGIC PRINT, 20 1 5, 1 72 P.

Vineri 1 3 noiembrie 20 1 5, la
IOA� lll f TRJ:: A sediul Muzeului Municipal de Istorie din
Oneşti, în prezenţa unui public numeros,
AŞUAREA MEDIEVAlA TIMPURIE a avut loc lansarea cărţii distinsului
DE LA ŞnFAN CEL MARE · GUTINAŞ, profesor dr. Ioan Mitrea, intitulată
JUDETUl BACAU Aşezarea medievală timpurie de la
Ştefan cel Mare-Gutinaş, judeţul
Bacău.
Prezentarea, în detaliu, a
prodigioasei activităţi didactice,
desfăşurate la Institutele pedagogice din
Iaşi şi Bacău, la Muzeul Judeţean de
Istorie şi Artă Bacău şi la Colegiul
"
"Ferdinand I din Bacău, precum şi a
celei ştiinţifice ca arheolog a domnului
prof.dr. Ioan Mitrea, preşedinte de
onoare al Filialei Bacău a Societăţii de
Ştinţe Istorice din România şi redactor şef al revistei de istorie Zargidava,
a fost făcută de către domnul prof. Vilică Munteanu, şef serviciu al
Direcţiei Judeţene Bacă a Arhivelor Naţionale şi semnatarul acestor
rânduri.
Cartea Aşezarea medievală timpurie de la Ştefan cel Mare-Gutinaş,
j udeţul Bacău debutează cu o Introducere (p. 9- 1 4), în care autorul
aminteşte că s-a apropiat de arheologia secolelor VI-X, mai întâi, datorită
distinsului său magistru, academicianul Mircea Petrescu-Dîmboviţa, apoi
a savantului Ioan Nestor. În încheierea capitolului, autorul aduce
mulţumiri atât celor care I-au îndrumat în câmpul arheologiei româneşti,
cât şi celor care I-au sprij init în vederea apariţiei acestei cărţi, fiind
amintiţi profesori de la universităţile din Iaşi, Bucureşti şi Cluj -Napoca,
cercetători de la institutele de arheologie din aceleaşi localităţi, colegii de
la Complexul Muzeal " Iulian Antonescu" din Bacău, precum şi
colaboratori din alte alte instituţii muzeale.
3 14 Recenzii

Lucrarea continuă cu capitolul care tratează Cadrul natural al


Văii Trotuşului (p. 1 5-20), în care sunt analizate relieful, reţeaua
hidrografică, clima, bogăţiile solului şi ale subsolului zonei, autorul
stabilind, totodată, şi arealul în care se află aşezarea cercetată, locul
denumit de către localnici La Silişte, situat pe malul stâng al pârâului
Rădeana, din cadrul satului de astăzi Gutinaş.
În cel de al treilea capitol Dovezi de locuire în Valea Trotuşului
din cele mai vechi timpuri până la sfârşitul primului mileniu creştin
(p. 2 1 -28), sunt prezentate, concis, principalele descoperiri arheologice
făcute Îfl Valea Trotuşului, începând din Paleolitic şi terminând cu
sfârşitul mileniului 1 p.Chr.
În capitolul Istoricul cercetărilor de la Ştefan cel Mare-Gutinaş
(p. 29-36), sunt prezentate rezultatele cercetărilor desfăşurate în cadrul a
două etape principale, prima dintre ele, în perioada anilor 1 97 1 - 1 978,
coordonată de către Al. Artimon, cea de a doua între 1 984- 1 990 şi 1 995,
şef de şantier fiind prof.dr. Ioan Mitrea, săpăturile arheologice evidenţiind
faptul că, punctul La Sişlişte, a fost locuit, cu multe întreruperi, datorate atât
factorilor ecomomici, cît şi celor politica-militari, din Eneolitic, cultura
Cucuteni, faza A, până în secolul al XVII-lea inclusiv.
Următorul capitol, Aşezarea din secolele V-VII. Locuinţele şi
anexele gospodăreşti (p. 3 7-64), este dedicat complexelor de locuire şi
anexelor gospodăreşti, autorul prezentând, în detaliu, inventarul
descoperit în fiecare dintre locuinţe, pentru a avea o imagine reală a
sitului cercetat. Sunt prezentate cele 1 8 locuinţe, cele câteva vetre "în aer
liber" dezvelite în spaţiile dintre locuinţe, precum şi cele cinci gropi cu
resturi menaj ere.
Capitolul Descrierea inventarului descoperit (p. 65-78), reprezintă
partea centrală a lucrării, ce stă şi la baza concluziilor finale. Sunt
descrise toate artefactele descoperite, o atenţie deosebită fiind acordată
ceramicii, categoria de inventar cu cea mai mare pondere, analizată atât
după modul de realizare : lucrată la roată sau modelată cu mâna, cât şi în
privinţa formelor, a compoziţiei pastei şi a modului în care recipientele
au fost ornamentate, reţinând atenţia îndeosebi vasele care au pe umăr
imprimat semnul crucii. După descrierea ceramicii, sunt analizate
celelalte categorii de artefacte, piese din lut, piatră sau metal, dintre
acestea detaşându-se catarama de bronz de tip Sucidava.
În ultimul capitol, Aşezarea din secolele V-VII de la Ştefan cel
Mare-Gutinaş. Realităţi arheologice şi concluzii istorice (p. 79-93),
Recenzii 315

prof.dr. Ioan Mitrea recurge la tratarea pe subcapitole a evoluţiei aşezării,


locuinţelor şi anexelor gospodăreşti, a aspectelor economice, demografice şi
social-politice, şi a vieţii spirituale, prezenţa populaţiei de origine slavă
fiind consemnată, la fel ca şi în alte aşezări din zona estică a României,
începând din a doua jumătate a secolului al VI-lea. În ultimul subcapitol,
intitulat Concluzii etno-culturale şi istorice, autorul, pe baza analizei
artefactelor descoperite, atribuie aşezarea de la Gutinaş-La Silişte, culturii
Costişa-Botoşana-Hansca, şi o încadrează în limita secolelor V-VII.
Lucrarea se încheie cu o Bibliografie selectivă (p. 94- 1 06), cu un
Indice general (p. 1 07- 1 1 2), cu un rezumat şi o legendă a figurilor în limba
franceză (p. 1 1 3-1 1 6), cu Abrevieri bibliografice (p. 1 20- 1 2 1 ) şi cu o
bogată ilustraţie ce cuprinde hărţi,
planuri şi figuri (p. 1 22-1 72).
În încheiere, putem
concluziona că, apariţia volumului
de faţă, reprezintă o reuşită a
distinsului profesor şi arheolog
băcăuan, ea aducând în atenţia
specialiştilor şi a publicului larg
istoria unei perioade mult
discutată şi controversată din
procesul de formare a poporului
Aspect de la prezentarea lucrării la român, respectiv perioada
Muzeul de Istorie Oneşti secolelor V-VII.

Ioan Vasiliu
0ANA DAMIAN, BIZANŢUL LA DUNĂREA DE Jos
(SECOLELE VII-X), BRĂILA, EDITURA ISTROS,
2 0 1 5, 308 P. + LX I PLANŞE

În ultima jmnătate de secol


investigaţiile arheologice şi istorice
privind situaţia regiunilor delimitate de
ţărmul de nord-vest al Mării Negre,
ultima parte a cursului inferior al Dunării
şi zonele imediat învecinate, au evidenţiat
constant rolul considerabil pe care
Bizanţul l-a avut în evoluţia societăţii din
această parte a sud-estului european.
În acest larg context se înscrie şi
lucrarea elaborată de unul dintre cei
mai avizati specialişti ai problemei,
doamna Oana Damian, monografie
intitulată Bizanţul la Dunărea de Jos
(secolele VII-X), menită nu numai să
reconstituie realităţile dintr-o perioadă
istorică deosebit de complexă, ci să evidenţieze importanţa determinantă
pe care Bizanţul a avut-o pentru destinele romanităţii orientale.
Într-un prim capitol autoarea lucrării analizează evenimentele
istorice care au dus la destrămarea limes-ului dunărean, reţinând ideea că
cercetările arheologice atestă faptul că hotarul de miazănoapte al
stăpânirii bizantine la Dunăre nu ar fi fost decât parţial şi temporar
distrus, explicându-se astfel prezenţa Bizanţului în zonele Dobrogei, nu
numai până la sfârşitul secolului al VII-lea ci şi ulterior. Totuşi, utilizarea
unei mai bogate bibliografii referitoare la invazii le slavo-avare şi
consecinţele lor ar fi putut conferi autoarei o viziune mai cuprinzătoare
asupra consecinţelor acestor migraţii, nuanţând punctele de vedere pe
care le formulează.
Deosebit de interesante sunt însă concluziile reieşite din analiza
atentă şi completă a izvoarelor scrise care oferă informaţii despre
prezenţa bizantină la Dunărea de Jos în perioada secolelor VII-X, înserate
de autoare în capitolul al II-lea. În acest sens sunt bine venite discuţiile
Recenzii 3 17

referitoare la natura raporturilor dintre imperiu şi diferitele populaţii,


localizarea Onglos-ului, luptele dintre bizantini şi bulgari, problema
,,Bulgariei de dincolo de Dunăre " , situaţia instanţelor religioase,
toponimia zonei sau înfruntările militare de la sfârşitul veacului al X-lea
şi altele. Deşi în unele din problemele menţionate nu sunt exprimate prea
clar opţiunile autoarei, subliniem totuşi eforturile deosebite ale acesteia
de a evidenţia, uneori cu hotărâre, părerile pe care le-a considerat mai
convingătoare, propunând totodată o serie de interesante amendamente.
În legătură cu unele din aspectele prezentate, noi credem că în urma
luptelor din anul 680 bulgarii conduşi de Asparuch nu au pătruns în
imperiu prin Dobrogea, ci în mod sigur prin estul Munteniei şi prin
cunoscutul vad de la Silistra, drumul lor fiind jalonat de vestigii
arheologice care le aparţin în mod cert. În ceea ce priveşte Onglos-ul, în
pofida numeroaselor localizări, în mod firesc ar trebui totuşi acceptat ca
fiind situat în zonele de sud ale Basarabiei.
O problemă tot atât de importantă este şi aceea a semnificaţiei
istorica-politice a valurilor din zona Dunării de Jos, pe care autoarea o
discută în capitolul al III-lea. În pofida dificultăţilor pe care cercetarea
acestor fortificaţii a întâmpinat-o, doamna Oana Damian subliniază cu
claritate destinaţia lor reală în contextual evenimentelor militare şi
politice petrecute în zonă în perioada menţionată. În ceea ce priveşte
valurile din Moldova şi Basarabia acestea sunt în mod sigur, după opinia
noastră, de sorginte romană, fiind construite în cadrul unui plan strategic
mai amplu, ca linii de apărare a celor mai vulnerabile zone din
vecinătatea posesiunilor imperiului.
Un interes aparte îl prezintă capitolul în care sunt studiate vestigiile
care atestă prezenţa Bizanţului la Dunărea de Jos în secolele VII-X. În
legătură cu aceste descoperiri se discută o serie de probleme privitoare la
habitat, aşezări şi necropole, ceramică, diferite obiecte, importuri,
descoperirile monetare şi fragistice, sau fortificaţiile de la nordul Dunării,
precum cetatea din cărămidă de la Slon. În pofida investigaţiilor
întreprinse până în prezent trebuie reţinută raritatea descoperirilor din
perioada menţionată, dar şi a numeroaselor vestigii funerare din aceeaşi
vreme, care necesită departajări cronologice şi culturale mai
convingătoare. De exemplu, o analiză atentă a descoperirilor din
necropolele de la Obârşia, Izvorul, Sultana, Platoneşti, Castelul, Histria­
Capul Viilor, Nalbant şi altele ar fi putut oferi elemente noi pentru astfel
de încadrări. În strânsă legătură cu descoperirile menţionate mai sus sunt
318 Recenzii

discutate şi unele aspecte etnice din zona geografică şi perioada studiată


în lucrare, prezentându-se raporturile existente între imperiu şi diferitele
populaţii din interiorul Dobrogei sau din imediata ei vecinătate. Autoarea
comentează astfel datele mai importante ale problemei adăugând o serie
de puncte de vedere noi, deosebit de convingătoare. Cu toate acestea se
poate reţine ideea că unele din descoperirile discutate necesită încă noi
investigaţii, ca de exemplu a circumvalaţiei de la Niculiţel, construită
după unii, de bulgari, după alţii de bizantini, ca şi valurile care
traversează regiunea dintre Dunăre şi Mare, înlăturându-se astfel
ambiguităţile unora din teoriile formulate până acum. Este meritul
incontestabil al autoarei de a fi încercat să prezinte totuşi stadiul actual al
acestei problematici, nu lipsită de evidente dificultăţi şi să conchidă că,
pentru o bună vreme, stăpânirea bizantină în jumătatea de nord a
Dobrogei şi pe litoralul de vest al Mării Negre s-a menţinut ferm, până la
sfârşitul mileniului I d.Hr. cu sprij inul eficient al flotei.
Un aspect deosebit de impomat al tematicii studiate în lucrare se
referă la revenirea dominaţiei bizantine la Dunărea de Jos în vremea
domniei lui Ioan Tzimiskes. Sprij inindu-se pe bogatele informaţii
transmise de izvoarele scrise şi completate cu datele obţinute de amplele
investigaţii arheologice, autoarea discută pe larg ansamblul
evenimentelor desfăşurate în zonă formulând noi şi competente puncte de
vedere vizând starea economică şi etno-culturală. În acest context credem
că ar fi trebuit să fie utilizate şi unele din descoperirile din Câmpia
Dunării, precum aşezările fortificate, de exemplu de la Vlădeni-Popina
Blagodeasca sau din nivelul secolelor IX-X de la Dridu-Metereze,
reprezentând unele din cetăţile din zonă de care amintesc izvoarele scrise
de la sfârşitul primului mileniu d.Hr. În ceea ce priveşte aşa numita
Mesopotamie occidentală, credem că aceasta a fost o realitate istorică,
încă insuficient precizată arheologic cu posibile prelungiri şi în zonele
din stânga Dunării, aşa cum de altfel s-a presupus.
În legătură cu regiunile nord-dunărene imediat învecinate
Dobrogei, ar fi fost necesar ca măcar succint să se fi menţionat şi unele
din realităţile etno-demografice şi culturale de aici, deoarece tocmai
acum, şi poate sub impulsul prezenţei Bizanţului, se consolidează şi
cultura veche românească de tip Dridu. Studiile lui Ion Nestor,
monografia aşezării de la Dridu realizată de Eugenia Zaharia, sintezele
Romanitatea carpato-dunăreană şi Bizanţul în secolele VI-XI de Dan
Gh. Teodor, sau Civilizaţia bizantină şi societatea din regiunile extra
Recenzii 319

carpatice ale României în secolele VI-VIII de C . Chiriac, dar şi alte


lucrări, credem că ar fi fost utile, nu numai pentru completarea
bibliografiei, ci şi pentru clarificarea unora din aspectele tratate.
Însoţită de o bogată bibliografie, un indice general şi o bine
selectată ilustraţie, lucrarea elaborată de doamna Oana Damian ni se
înfăţişează prin valoroasele sale contribuţii, prin interesantele puncte de
vedere exprimate clar şi convingător ca o excelentă realizare ştiinţifică
menită să impulsioneze cercetarea prezenţei Bizanţului în aceste zone ale
sud-estului european.
Consecinţă a unei laborioase activităţi de cercetare şi de utilizare a
informaţiilor transmise de izvoarele scrise ale vremii, rezultat al unor
atente şi pertinente analize, lucrarea doamnei Oana Damian oferă căi noi
pentru înţelegerea corectă a realităţilor dintr-o perioadă istorică deosebit
de complexă.

Dan Gh. Teodor


GENERALUL NICOLAE
NICOLAE DĂSCĂLESCU,
DĂSCĂLESCU: SACRIFICIU, GLORIE ŞI SUPLICIU, BUCUREŞTI,
EDITURA MILITARĂ, 2014, 384 P

Dintr-un început titlul de mm sus


atrage atenţia. Un Nicolae Dăscălescu,
scrie despre generalul Nicolae Dăscălescu.
Da, între cei doi există o legătură de
rudenie. Autorul, prof.univ.dr.ing. Nicolae
Dăscălescu scrie despre generalul Nicolae
Dăscălescu, fratele bunicului său.
De ani buni, domnul prof.univ.dr.ing.
Nicolae Dăscălescu, din Braşov, adună
informaţii, documente şi mărturii despre
marele general al armatei regale române
Nicolae Dăscălescu, un brav militar,
strălucit comandant de oşti, dar şi un mare
nedreptăţit al istoriei.
Cu aproape două decenii în unnă,
autorul lucrării apămte acum, ne-a dat o
primă monografie despre Nicolae
Dăscălescu - generalul soldat (Bucureşti,
Ed. Militară, 1 995, 238 p.).
Monografia de acum Generalul Nicolae Dăscălescu: sacrificiu, glorie
şi supliciu (Bucureşti, Ed. Militară, 20 1 4, 384 p.), aşa cum precizează autorul
este "o nouă carte despre generalul Nicolae Dăscălescu". Cuprinzând şi o
mare parte din conţinutul cărţii anterioare, autorul, pe baza lărgirii
documentare, a adăugat noi date şi detalii punând "accentul mai mare pe
trăsăturile deosebite ale caracterului eroului cărţii". Trebuie să subliniem, cu
deplină convingere, că acest lucru i-a reuşit. Nu vom rezuma ceastă carte. O
asemenea lucrare monografică trebuie citită şi nu doar povestită. Fiecare
pagină, fiecare capitol este plin de învăţăminte despre ce însemna carieră
militară înainte de 1 945, despre cum se obţineau gradele în armata regală
română, despre comportamentul şi prestigiul ofiţerilor şi ofiţerilor superiori în
societate, despre patriotismul armatei regale române, de la soldat la general,
despre faptelor lor de vitejie şi eroism, care au intrat în istoria neamului.
Recenzii 32 1

Într-o suită de capitole, însumând aproape 400 de pagm1, autorul


prezintă, pe baza unei documentaţii bogate, folosite cu discemământ şi spirit
critic, cursul vieţii şi activităţii marelui general al armatei regale române,
Nicolae Dăscălescu, devenit, în timp, un simbol al eroismului şi
patriotismului, un model de mare strateg şi comandant de seamă pe
fronturile celui de al Doilea Război Mondial. Această dezvoltare ascendentă
şi exemplară, de la elev de şcoală militară la comandant al Armatei 4
române, a fost brusc frântă în 1 945, fiind urmată de o marginalizare feroce,
cu măsuri represive dure şi wnilitoare, sub regimul comunist.
Cum era şi firesc, autorul monografiei îşi începe relatarea vieţii şi
activităţii generalului Nicolae Dăscălescu, cu prezentarea " rădăcinilor"
sale. A văzut lumina zilei la 1 6 iunie 1 8 84, în satul Căciuleşti, comuna
Căciuleşti (azi în comuna Girov), judeţul Neamţ, un sat tipic
moldovenesc, situat în dreapta râului Cracău, la circa 1 O km nord-est de
oraşul Piatra Neamţ, într-o familie de oameni gospodari, fiind al nouălea
copil al soţilor Ioniţă şi Catinca Dascălu. Pe vremea când era elev al
gimnaziului din Piatra Neamţ, numele de familie Dascălu a fost schimbat
în Dăscălescu, iar prenumele din Neculai a devenit Nicolae.
La mai puţin de trei săptămâni, de la naşterea lui Neculai Dascălu
(devenit din anii de gimnaziu Nicolae Dăscălescu), în familia vecină a
părinţilor săi, respectiv în familia lui Gheorghe şi Maria Mitrea, în ziua
de 3 iulie 1 8 84, s-a născut primul lor copil, Vasile Mitrea.
Cei doi fii ai satului Căciuleşti, născuţi în acelaşi an, la diferenţă de
aproape trei săptămâni, în două familii vecine, au copilărit împreună, au
fost colegi de şcoală primară, de liceu (renumitul Liceu " Petru Rareş" din
Piatra Neamţ), au fost colegi la Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi
Marină, din Bucureşti, şi la Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu din
Bucureşti. Apoi au urmat Şcoala Superioară de Război, au luptat în
Primul şi al Doilea Război Mondial şi au sluj it cu credinţă, ca ofiţeri
superiori şi în final ca generali, armata regală română, respectiv statul
român. Din 1 945 amândoi au cunoscut ceea ce se numeşte generic în
istoriografia actuală "drama generalilor români" .
Autorul monografiei de care ne ocupăm a prezentat, pe baza unei
bogate documentaţii, cariera militară a lui Nicolae Dăscălescu, de la
sublocotenent, grad primit la absolvirea Şcolii Militare de Artilerie,
Geniu şi Marină, în 1 908, la general de corp de armată, în 1 94 1 , aflat în
final, pentru un timp, spre sfârşitul războiului al doilea mondial, la
comanda Armatei 4 române.
322 Recenzii

Sunt menţionate în lucrare numeroase dovezi de mare strateg şi


commandant militar ale generalului Nicolae Dăscălescu, atât pe frontul de est,
cât şi pe frontul de vest. Şi-a tacut exemplar datoria de ofiţer superior rară a se
amesteca în politică. Pe frontul de est şi-a legat munele de marea confruntare
militară de la Ţiganca, cea mai mare bătălie dată pentru eliberarea
străvechiului teritoriu românesc dintre Prut şi Nistru, care a deschis drumul
spre eliberarea întregii Basarabii. Pentru eroismul dovedit în bătălia de la
Ţiganca, generalul de divizie Nicolae Dăscălescu a fost decorat cu Ordinul
"
"Mihai Viteazul , clasa a III-a. Trupele conduse de Nicolae Dăscălescu după
bătălia de la Ţiganca, când a fost avansat la Comada Corpului 2 Armată, au
luptat în răsărit până la eliberarea întregului teritoriu românesc dintre Prut şi
Nistru, ajungând ulterior şi mai departe, la Cotul Donului şi în Stepa Kalmucă.
După 23 august 1 944, generalul Nicolae Dăscălescu a luptat la
comanda marilor unităţi române pe frontul de vest, mai întâi pentru
eliberarea Transilvaniei, în luptele de la Oarba de Mureş, Dealul
Sângeorgiu şi Satu Mare, apoi la forţarea Tisei şi Bodrogului etc. Pentru
modul în care s-a comportat în aceste lupte, la sfârşitul anului 1 944,
generalul Nicolae Dăscălescu a fost propus pentru a fi decorat, a doua
oară, cu Ordinul " Mihai Viteazul " , clasa a III-a cu spade.
Pe teritoriul Cehoslovaciei, Armata 4 română, aflată la un moment
dat sub comanda generalului Nicolae Dăscălescu, a participat la luptele
de Roznava, Zvolen, Banska Bystrica, Tatra Mică, Tatra Mare etc.,
înregistrând mari şi semnificative victorii.
La sfârşitul războiului generalul Nicolae Dăscălescu se afla la
apogeul carierei şi gloriei militare. Întors în ţară a început, din primele
momente, să fie marginalizat, trecut cu brutalitate în rezervă cu gradul de
general de Corp de Armată, deşi comandase în lupte grele Armata 4
română, şi ar fi meritat, pe deplin, gradul de general de Armată. A fost
târât în procese pe baza unor acuzaţii nedrepte, dovedite în instanţe, cum
a fost aceea de " criminal de război " , a fost întemniţat, pentru un timp, la
Jilava; o vreme lăsat fără pensie, impus la cote agricole mari.
În paginile prezentei monografii, autorul evidenţiază comportamentul
deosebit al generalului Nicolae Dăscălescu, în timpul războiului, faţă de
populaţia civilă, îndeosebi faţă de copii şi bătrâni. În carte sunt prezentate
numeroase şi semnificative mărturii privind umanismul generalului Nicolae
Dăscălescu, comportamentul său exemplar faţă de soldaţi, faţă de cei aflaţi
sub comanda sa şi faţă de superiorii săi. Din toate acestea rezultă că era
omenos, bine educat, credincios, frecventând biserica, înderrmând şi pe
Recenzii 323

subordonaţii săi, chiar pe front, să meargă la biserică, construind şi refăcând


unele lăcaşe de cult şi ocrotind, cât se putea, orice valori reprezentând
tezaurul cultural al popoarelor.
Cea mai mare grijă a lui era faţă de masa de militar, faţă de soldaţii
de rând, care duc greul războiului. Nu întâmplător i s-a spus "generalul
soldat" . În primăvara anului 1 945, pe când era pe frontul din
Cehoslovacia, un reporter dorea să-i pună câteva întrebări. Ferindu-se cu
modestie, nevrând să apară în prim-plan bravul general îi răspunde:
" Scrieţi în ziarul dumneavoastră că nu generalul Dăscălescu are meritul
victoriilor repurtate, ci soldaţii, care stau luni de zile în ger, zăpadă,
vânturi şi ploi. Eu nu vreau să se pomenească de mine. Sunt fericit când
vorbiţi şi scrieţi de ei, când ţara recunoaşte şi apreciază lupta şi sacrificiul
soldatului. Lor li se cuvine totul " . Sunt cuvinte pline de conţinut, de
recunoştinţă faţă de sacrificiile armatei române, cuvinte care vorbesc cât
o întreagă carte de istorie.
Printr-un Ordin de zi, nr. 1 67, din 30 mai 1 945 generalul de Corp
de Armată Nicolae Dăscălescu făcea bilanţul luptelor la care a participat
Armata 4 română pe frontul de vest, care un timp s-a aflat sub comanda
sa. Între altele se evidenţia că " de la Mureş şi până la Morava, trupele
Armatei 4 române au executat 203 zile şi 1 3 7 de nopţi de atac sau
deplasări tactice, au pătruns 1 3 57 km în dispozitivul inamic; au susţinut
1 2 bătălii victorioase şi a forţat 1 3 cursuri de apă importante; au străbătut
I l masive muntoase şi păduroase extrem de accidentate, pe geruri de
minus 20 grade şi viscole puternice. Au fost cucerite sau eliberate 3 5 de
oraşe şi centre industriale, 6 1 de localităţi mari, 3 1 22 localităţi
importante. Au capturat 52.448 de prizonieri germani şi unguri şi un<